Fecioria, castitatea, curăţia şi fidelitatea conjugală constituie baza genetică a fericirii şi

bunăstării familiale, transmise din generaţie în generaţie. Aceste criterii asigură nu doar
trăinicia familiei, dar şi a naţiunii şi statului.

Este firesc faptul că doi tineri, căsătorindu-se şi dorindu-şi copii, visează la urmaşi sănătoşi.
Dar nu toţi cunosc cum influenţează asupra sănătăţii urmaşilor şi eredităţii generaţiilor
viitoare curăţia şi castitatea celor doi. Recent, s-au făcut publice materialele ştiinţifice
despre un fenomen neobișnuit, numit „telegonie”. Fecioria, castitatea, curăţia şi
fidelitatea conjugală constituie baza genetică a fericirii şi bunăstării familiale,
transmise din generaţie în generaţie. Aceste criterii asigură nu doar trăinicia
familiei, dar şi a naţiunii şi statului.

Este firesc faptul că doi tineri, căsătorindu-se şi dorindu-şi copii, visează la urmaşi sănătoşi. Dar
nu toţi cunosc cum influenţează asupra sănătăţii urmaşilor şi eredităţii generaţiilor viitoare
curăţia şi castitatea celor doi. Recent, s-au făcut publice materialele ştiinţifice despre un fenomen
neobișnuit, numit „telegonie”.

Cunoştinţele şi datele despre telegonie s-au bazat în trecut mai mult pe observaţii practice, decât
pe cercetări teoretice, dar în ultimul timp, au apărut noi abordări ştiinţifico-teoretice ale acestui
fenomen: genetica ondulatorie (dr. în ştiinţe medicale V. Barbaş) şi biochimia (S.
Pruziner). Strămoşii noştri cunoşteau intuitiv acest lucru şi de aceea preţuiau foarte mult fecioria
celor ce se căsătoreau. S-a adeverit că nu este de ignorat faptul că o femeie a avut relaţii intime
până la căsătorie şi naştere. La fel, nu e de neglijat atunci când un bărbat a avut partenere sexuale
până la căsătorie şi conceperea copilului. Fenomenul telegoniei elucidează aceste realităţi.

Termenul de telegonie  vine de la latinescul tele (îndepărtat, la distanţă) şi gonos (neam, naştere)

sau gono (sămânţă, glande sexuale, hormoni). Astfel, telegonia înseamnă literalmente „hormoni
sexuali îndepărtaţi” sau, bazându-ne pe cercetările geneticii cuantice, „influenţa hormonilor
sexuali asupra generaţiilor viitoare”. S-a adeverit că informaţia genetică, ereditară se transmite
nu doar prin intermediul genelor (purtători materiali), dar şi prin câmpurile informaţionale ale
genelor, şi chiar mai mult decât în primul caz. Dacă omul a avut relaţii intime, atunci datele
cuantice despre partenerii săi sexuali sunt prezente tot timpul în organismul său, în sistemul său
informaţional şi pot influenţa generaţiile viitoare prin transmiterea diverselor informaţii genetice
către acestea. Anume din cauza acestui fenomen (al telegoniei), o fată decăzută, desfrânată era
considerată stricată, nedemnă de căsătorie, ea nu putea asigura urmaşi genetic curaţi (ai unui
bărbat).

De aici obiceiul dur, din punctul de vedere al moralei sexuale contemporane, de a unge cu păcură
poarta fetei care a greşit, care s-a „poticnit”. Acesta era un semn că fata este stricată, nefiind
bună pentru căsătorie, pentru perpetuarea neamului cu care ar fi dorit să se unească. (De ce toate
restricţiile sunt axate mai mult la femeie? Cred ca explicaţia poate fi destul de simplă: bărbatul
dă, seamănă, iar femeia primeşte, încolţeşte sămânţa şi probabil este predispusă mai mult la
păstrarea informaţiei genetice).
Contemporanul lui Ch. Darwin, biologul francez profesor Felix Le Dantec a descris diferite
situaţii legate de fenomenul telegoniei în lucrarea „Individul, evoluţia, ereditatea şi
neodarwiniştii”.

Este elocvent exemplul despre încrucişarea calului cu zebra. Aproximativ cu 150 de ani în urmă,
crescătorii de cai care se ocupau de obţinerea noilor rase, pentru a îmbunătăţi rezistenţa cailor au
hotărât să împerecheze iepele cu masculii-zebre. Experienţele au eşuat, deoarece în rezultatul
împerecherii, nu a avut loc conceperea. Peste câţiva ani, iepele care au participat la acest
experiment au dat naştere la mânzi vărgaţi, chiar dacă s-au împerecheat cu cai de rasă. Lumea
academică a fost şocată. Însă crescătorii de câini nu s-au mirat, deoarece aceştia  cunoşteau
faptul: dacă o căţea de rasă măcar o dată se împerechează cu un dulău de curte, chiar dacă nu a
conceput pe moment, oricum pe viitor ea nu mai dă naştere la câini de rasă. La fel şi crescătorii
de porumbei ştiu, că atunci când o porumbiţă de rasă a fost „călcată” de un hulub simplu, ea nu
va mai avea pui de rasă: ba penajul cozii nu corespunde, ba culoarea ciocului etc. De fapt, despre
telegonie cunosc foarte bine toţi crescătorii de animale, bazându-se pe practica proprie, altfel nu
ar mai exista cai de rasă, vaci de lapte, zibeline veritabile…

În a două jumătate a secolului al XIX-lea, în faţa savanţilor s-a ridicat problema: „Oare se
răsfrânge asupra omului efectul telegoniei?”. Această întrebare a dat startul unor cercetări
fiziologice, antropologice, sociologice, statistice etc. complexe. În curând s-a ajuns la concluzia:
„Într-adevăr, efectul telegoniei se răsfrânge şi asupra omului, ba chiar într-o măsură mai mare
decât în cazul animalelor”.

În capitolul „Telegonia sau influenţa primului mascul”, Le Dantec trage concluzia că „Nu doar
primul mascul are influenţă asupra urmaşilor, dar şi ceilalţi parteneri ai femeii… şi copilul care
se va naşte de la această femeie, care mai are copii de la diferiţi amanţi, poate avea şi trăsăturile
tuturor celorlalţi taţi.” Astfel proverbul popular „Apără-ţi cinstea din tinereţe” a căpătat o
fundamentare teoretico-ştiinţifică. Este bine să menţionăm aici cuvintele Sfântului Grigore de
Dumnezeu Cuvântătorul, care atenţiona că: „Desfrânatul păcătuieşte împotriva neamului său.”

Investigaţiile la care ne-am referit au demonstrat, deşi nu au putut explica, faptul că în timpul
intimităţii datorită informaţiei căpătate prin câmpurile informaţionale ale genelor au loc
schimbări la nivel genetic-sexual în organismele femeii şi bărbatului, schimbări care în viitor se
pot răsfrânge asupra urmaşilor unuia sau ambilor dintre cei doi parteneri, chiar dacă ei nu au
conceput împreună.

Deci, cei care practică „iubirea liberă” pot avea urmaşi care nu seamănă nici cu mama, nici
cu tata, ci cu „vecinul”. Viaţa ne oferă multe exemple de acest gen. Dar trebuie să
menţionăm că în modul acesta se moştenesc nu doar trăsături fizice, cum ar fi tenul,
culoarea ochilor, părul etc., ci şi parametri socio-psihologici, precum predispoziţia pentru
alcoolism, comportament amoral, boli psihice etc.

Fenomenul telegoniei a demonstrat că noţiunea de „feciorie” este una moral-genetică. Acest

aspect este foarte important. Dacă un bărbat şi o femeie doresc un copil sănătos şi dacă doresc să
simtă dragostea din partea acestui copil, să aibă respect din partea lui şi nu batjocură, ei, ambii,
trebuie să fie feciorelnici până la căsătorie şi fideli în relaţiile conjugale. Orice relaţie sexuală
conduce la schimbarea genetică a fiecărui dintre parteneri, chiar dacă ei nu au conceput
împreună. Aceasta, inevitabil, atrage schimbări de comportament din partea viitorilor copii, care
se simt străini de părinţii lor şi, deseori, intervin situaţii conflictuale şi de ură între părinţi şi
copii. Această povară se transmite din tată-n fiu.

Fecioria, castitatea, curăţia şi fidelitatea conjugală constituie baza genetică a fericirii şi

bunăstării familiale, transmise din generaţie în generaţie. Aceste criterii asigură nu doar
trăinicia familiei, dar şi a naţiunii şi statului. Iată de ce toate confesiunile religioase insistă
asupra castității, promovată atât la nivel familial cât şi la nivel statal. Adevărul biblic că din
cauza nelegiuirii, în mulţi se va răci dragostea, se confirmă o dată în plus prin experienţa vieţii.

Nelegiuirile invizibile din sfera intimă a vieţilor oamenilor se reflectă în dezordinea, haosul
vizibil din societatea de astăzi: copii sănătoşi, practic, nu se mai nasc; femeile şi bărbaţii sunt
invadaţi de multitudinea bolilor ginecologice şi urologice; tot mai mult în viaţa omului
contemporan se înrădăcinează sentimente şi noţiuni ca: frustrare, înstrăinare, înrăutăţire,
agresivitate, situaţie criminogenă, suicid etc.

Odată ce savanţii au ajuns la asemenea concluzii, investigaţiile în acest domeniu au fost interzise,
considerându-se a fi tabu, şi lucrările ce au abordat acest subiect au fost treptat restrânse. Practic,
savanţii nu aveau de ales: demonstrarea ştiinţifică a faptului că omenirea contemporană este
rezultatul vieţii amorale, instinctive, însemna renunţarea atât la pilonul şi principiul de
bază al civilizaţiei actuale – trăirea pentru plăcere şi desfătare, cât şi la profitul enorm de
pe urma sex-businessului. Dar cel mai important lucru, este faptul, că răspândirea masivă a
cunoştinţelor despre telegonie nu ar permite promovarea revoluţiei sexuale şi a diferitor teorii
deocheate în domeniul moralei sexuale şi astfel ar pune în situaţia de risc activitatea si profitul
unei enorme armate de cercetători si promotori ai „sexului liber”.

În prezent, teoria geneticii sexuale cuantice şi, în special, baza ştiinţifică a fenomenului
telegoniei au foarte mulţi contestatari şi oponenţi. Aceasta se explică prin faptul că, pe lângă
factorii sus-enumeraţi incomozi de a accepta şi recunoaşte acest fenomen, însăşi natura umană
este predispusă să se autojustifice, dacă a greşit. Acest adevăr este bine descris de psihiatrul
ortodox N. D. Guriev: „Deoarece naturii umane îi este caracteristică tendinţa pozitivistă, mulţi
oameni, mai mult sau mai puţin păcătoşi, încearcă să demonstreze că păcatul nu e rău, deoarece,
dacă ar recunoaşte deşertăciunea păcatului, nu ar mai putea fi robii inconştienţi ai acestuia.”

Fenomenul telegoniei este deseori confirmat de destinele umane. Unii cercetători ai problemei
consideră că telegonia presupune nu doar influenţa ereditară din partea primului partener asupra
copiilor ulteriori, de la alţi bărbaţi, dar şi înrăutăţirea eredităţii. Păcatul desfrânării, fiind păcat de
moarte, imprimă pecetea blestemului şi pe copiii desfrânaţilor nepocăiţi. Cu cât mai mult
păcătuieşte desfrânatul, cu atât el devine mai murdar din punct de vedere spiritual, sufletesc şi
genetic, se face asemeni unui vas plin cu mizerie, unui pământ otrăvit cu pesticide şi herbicide şi
incapabil sa dea un rod bun.

Astăzi, când omenirea civilizată parcurge o profundă criză de moralitate şi specia umană este
ameninţată de un acerb proces al propriei degenerări, savanţii, amintindu-şi de studiile lui Le
Dantec, iarăşi se preocupă de investigarea problemei influenţei contactelor sexuale cu diferiţi
parteneri asupra generaţiilor viitoare. În plus, trebuie să menţionăm că cercetările în domeniul
geneticii sexuale au şi o mare importanţă pedagogică. Consecinţele revoluţiilor sexuale atât din
S.U.A., de la sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70 ai secolului trecut, apoi, din Europa, cât şi
pandemia de boli sexual-transmisibile (BST) şi HIV/SIDA, maladiile ginecologice şi urologice,
problemele infertilităţii şi altele de acest gen, îşi găsesc explicaţia în teoria geneticii cuantice.

De fapt, genetica cuantică descoperă mecanismele procesului complex în care alterarea spirituală
a naturii umane (păcatele de moarte) se răsfrânge asupra ipostasului fizic uman. S-a adeverit că
în organismul uman, atât masculin, cât şi feminin, la nivel oscilator rămâne „memoria” fiecărui
contact sexual. Iată de ce, în momentul când un bărbat sau o femeie intră în contact sexual cu un
nou partener, la nivel genetic, în contact intră toţi partenerii anteriori ai lor.

În concluzie, ne dăm seama de ce s-a reanimat în zilele noastre tendinţe de a orienta tineretul
către spiritul castităţii şi curăţiei, chiar în societăţile cu un grad sporit al libertăţilor de tot felul.