O problema de viata si de moarte !

Matei 7:21-23
21. Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face
voia Tatalui Meu care este in ceruri.
22. Multi Imi vor zice in ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele
Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele
Tau?"
23. Atunci le voi spune curat: "Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi
toti care lucrati faradelege."
Pocainta falsa si pocainta adevarata Joachim Langhammer
Numai cine s-a pocait intr-adevar si este nascut din nou cu adevarat poate sa creasca in
credinta. Prin vestirea Evangheliei, Duhul Sfant il convinge pe pacatos de starea sa
pierduta, cu scopul ca acesta sa se pocaiasca.
In Biblie se foloseste de mai mult de 80 de ori cuvintele pocainta si a se pocai .
Noul Testament folosese in originalul grecesc cuvantul metanoia, ceea ce inseamna
schimbarea mintii sau inoirea mintii. Prin aceasta ese foarte bine redat ce se
intampla in om la pocainta; este vorba de o decizie constienta. Pacatosul trebuie sa auda
si sa inteleaga Evanghelia. El trebuie sa inteleaga, de fapt, ca este pierdut inaintea lui
Dumnezeu, dar sa si recunoasca in acelasi timp, cat de iubit este el ( cu toate acestea) de
Dumnezeu. Acesta este numai inceputul care aduce pe pacatos la pocainta. Lucrul cel mai
important este ca omul, convins de starea sa pierduta, se pocaieste printr-o decizie total
constienta si intr-o completa predare, se hotaraste pentru Hristos. Daca el nu face lucrul
acesta, totul se opreste in mintea sa, in sentimentele sale. El a avut o pocainta falsa !
Astfel de oameni au avut numai o pocainta mentala sau, ceea ce se intampla des, o
pocainta sentimentala, exaltata, sufleteasca; dar ei raman morti in duh. Nu conteaza deloc
daca ei sunt botezati, daca frecventeaza adunarea sau sunt chiar lucratori in adunare.
Pocainta lor nu este adevarata, numai starea lor de pierzare este spoita evlavios.
In multe cazuri, faptul ca oamenii nu se pocaiesc sincer are drept cauza o propovaduire
falsa. In centrul propovaduirii trebuie sa stea intotdeauna Hristos cel rastignit, caci fata de
El ! trebuie sa se pocaiasca pacatosii !! Propovaduirea trebuie sa se adreseze atat mintii,
sentimentelor, cat si vointei omului. Pacatosul cait trebuie intr-adevar sa vrea, el trebuie
sa se decida complet constient pentru Hristos, sa se pocaiasca !
Adevarata Pocainta Cuvantul lui Dumnezeu si Duhul Sfant patrund in trup ( ureche si
ochi) in sufletul omului . De acolo trec prin minte ( omul intelege planul de mantuire al
lui Dumnezeu), prin sentimente ( omul intelege, cuprinde dragostea lui Dumnezeu si
starea sa pierduta) la vointa omului, pentru ca acesta spune constient din toata inima: Eu

vreau ! Unde acest Eu vreau a avut loc intr-o sincera decizie a inimi, nu mai exista
nici un obstacol pe calea mantuirii: Duhul lui Dumnezeu patrunde in Cuvantul lui
Dumnezeu, prin vointa omului, in a treia componenta a fiintei umane, in duh, iar duhul
mort al omului este nascut din nou prin Duhul lui Dumnezeu. Prin aceasta se implineste
ceea ce Domnul Isus i-a spus lui Nicodim: ... daca un om nu se naste din nou (adica
altfel), nu poate vedea imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3:3)
De abia prin nasterea din nou viata vesnica este prezenta in duhul omului. Duhul Sfant ii
marturiseste celui mantuit ca el este un copil al lui Dumnezeu: Insusi Duhul adevereste
imprena cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu.(Rom. 8:16) Este demn de
remarcat ca se spune cu duhul nostru ! Nu este vorba de trupul nostru, de sufletul
nostru, de mintea noastra sau chiar de sentimentele noastre. Nu, Duhul Sfant realizeaza
nasterea din nou numai in duhul nostru, caci numai in duhul nostru se afla constiinta
dumnezeiasca (cugetul- parte din Dumnezeu)
Urmatoarele trei concluzii vor sa ajute , inca o data, la clarificarea acestui lucru:
In trup se afla constiina lumii
In suflet se afla constiinta de sine.
Dar: In duh se afla constiinta dumnezeiasca !
Duhul omului firesc, nemantuit este mort in pacate si faradelegi ( Efes. 2:1-3). Desi
pacatosul mai traieste ca trup, el este mort duhovniceste, adica mort in duhul sau. Daca el
este mort in duhul sau, atunci el este mort si pentru Dumnezeu, deoarece asa cum am
vazut- in duhul sau se afla constiinta dumnezeiasca. Din acest motiv pacatosul pocait
trebuie sa vrea sincer si din toata inima. Daca nu este asa adica daca el nu vrea 100%,
nu vrea sincer, nu vrea sa se desparta de viata sa pacatoasa, nu vrea sa-si predea total vata
lui Hristos atunci pocainta sa este falsa, mincinoasa.
Din pacate, multi oameni traiesc numai o pocainta falsa si neadevarata. Urmarea este ca,
in cele mai multe cazuri, dupa un anumit timp, ei cad iarasi, sau le produc celorlalti
credinciosi din adunarea lui Isus cele mai mari greutati. Ei sunt egoisti si nemantuiti, nu
sunt salvati, ci sunt frati falsi si surori false. Ei raman despartiti de Dumnezeu, iar prin
aceasta sunt pierduti. Asa-numita lor viata de credinta consta numai in evlavie
exterioara si aparenta de sfintenie crestina.
Insa la toti aceia care vor Duhul lui Dumnezeu, care le-a fost vestit prin Evanghelie, in
mod neconditionat si sincer, la aceia Duhul Sfant patrunde in carul Cuvantului lui
Dumnezeu in duhul lor mort : astfel de oameni se nasc si devin cu adevarat copii ai lui
Dumnezeu(1 Pet. 1:23; Ioan 3:3,6)