NOŢIUNI TERMODINAMICE DE BAZĂ

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Termodinamica studiază sisteme termodinamice care interacţionează cu mediul exterior prin

transfer de energie sub formă de lucru mecanic şi/sau căldură.
Fenomen termic reprezinta orice fenomen fizic legat de mişcarea permanentă, complet dezordonată
şi dependentă de temperatură care se manifestă la nivel molecular (agitaţie termică)
Toate substanțele sunt formate din atomi şi molecule, constituenţi microscopici. Atomii sunt
considerați molecule monoatomice.
Agitaţie termică/mișcare termică este mişcarea permanentă, total dezordonată (haotică) şi
dependentă de temperatură a moleculelor componente ale oricărui corp, indiferent de starea lui de agregare
Gradul de libertate (i) al unei particule este oricare parametru care caracterizează poziţia particulei
şi care se poate modifica independent în timp.O moleculă monoatomică are trei grade de libertate de
translaţie(i=3). O moleculă diatomică are cinci grade de libertate, 3 de translaţie și 2 de rotație (i=5). O
moleculă poliatomică are şase grade de libertate: trei de translaţie şi trei de rotaţie (i=3).

NOŢIUNI DESPRE STRUCTURA DISCRETĂ A SUBSTANŢEI

 Unitatea atomică de masă reprezintă a 12-a parte din masa atomică a izotopului de carbon
12
C 27
6 : 1u=1,66  10 kg
 Masa atomică este masa atomului exprimată în unități atomice de masă.
 Masa moleculară reprezintă masa unei molecule.
Atomii și moleculele au mase egale cu, aproximativ, un număr întreg de unități atomice de masă.
 Masa atomică relativă reprezintă numărul care arată de câte ori masa unui atom este mai
mare decât a 12-a parte din masa atomului de carbon 12 6C .

Masa atomică relativă aproximată la un număr întreg devine egală cu numărul de masă A notat în
sistemul periodic.
mOA m
Ar=  OA  mOA  u  Ar
1 12mC u
 Masa moleculară relativă reprezintă numărul care arată de câte ori masa unei molecule este
mai mare decât a 12-a parte din masa atomului de carbon 12 6C .

mOM m
Mr=  OM
1 12mC u
Este o mărime adimensională.
Pentru a afla masa moleculară relativă a moleculelor compuse se însumează masele atomice relative
ale atomilor ce compun molecula.
Ex: Mr(H2O)=2·1+16=18
 Un mol de substanță reprezintă cantitatea de substanţă a cărei masă, exprimată în grame, este
numeric egală cu masa moleculară relativă a substanţei date.
Ex: 18g de apă reprezintă un mol de apă.
Molul conţine tot atâtea entităţi elementare câţi atomi sunt în 12g de carbon 12
6C .

În SI molul este unitate de măsură fundamentală pentru cantitatea de substanţă.

1kmol=103moli

Caracteristicile molului:
 Masa molară (µ) reprezintă masa unui mol. Este o caracteristică a substanţei.

   SI  Kg / mol
µ=Mr g/mol=Mr·10-3kg/mol
1kg/kmol=10-3kg/mol=1g/mol

 Volumul molar (Vµ) reprezintă volumul unui mol de substanță.

1
 V 
 SI  m 3 / mol
Pentru lichide și solide, volumul molar depinde de natura substanței și foarte puțin de temperatură și
presiune.
Pentru gaze, volumul molar depinde de temperatură și presiune.
Conform legii lui Avogadro, în aceleași condiţii de temperatură şi presiune, volumul molar al gazelor
este același (un mol dintr-un gaz oarecare ocupă același volum). Independent de natura gazului, în condiţii
normale de presiune și temperatură (t0=0ºC, p0=105N/m2) volumul molar are valoarea
V 0  22,42  103 m 3 / mol
Pentru o substanță cu densitatea ρ și masa molară µ, volumul unui mol este:
m 
  V 
V 
 Numărul lui Avogadro reprezintă numărul de entități elementare dintr-un mol de substanţă,
independent de natura substanţei.
NA=6,023  10 23 molecule/mol
µ=NAm0=NAMru
Conform definiției unității atomice de masă u, NA este numărul de atomi de 12
6 C care au o

masă egală cu 12g.

 Cantitatea de substanță (υ) reprezintă numărul de moli din substanță.
m N V
   . Pentru gaze   ; m – masa de substanţă; N – numărul de molecule/atomi
 NA V 0
dintr-o substanţă; V – volumul de substanţă
N
n
V
, n –număr de molecule din unitatea de volum (număr volumic)/(concentrația),  n SI  m 3

Aplicaţii
m0 1 
 Masa unei molecule:   m0 N A    m0 
 NA NA
 Volumul unei molecule:

1 V V 0
 0  V0 
Pentru gaze aflate în condiții normale N A V 0 NA

V 
v0  
NA N A
Pentru o substanță cu densitatea ρ: sau
m 
v0  0 
 N A
 Distanţa minimă/medie dintre molecule se afla considearând că moleculele unui gaz sunt uniform
distribuite și fiecare moleculă ocupă un volum de forma unui cub cu latura l=d- V
v0  d 3  d  3
NA
În jurul moleculelor există o sferă de acțiune intermoleculară cu raza r și cu volumul V 0=4πr3/3.
3v 0
Distanța intermoleculară este d0=2r=2 3
4
 Masa molară (medie) a unui amestec de gaze:
 total 
mtot m  m2
  1  2  1   amestec 
 mk
 amestec  amestec  k

NOȚIUNI DE TERMODINAMICĂ

2
 Sistem termodinamic reprezinta orice corp macroscopic sau ansamblu de corpuri macroscopice bine
definite. Corpurile macroscopice care nu fac parte din sistemul termodinamic definesc mediul exterior.
Sistemul termodinamic poate fi:
 S.T. neizolat – S.T. care interacţionează cu mediul exterior
 S.T. izolat – S.T. care nu interacţionează cu mediul exterior/nu schimbă energie şi nu schimbă
substanţă cu mediul exterior
 S.T. deschis – între sistem şi mediul exterior are loc şi schimb de energie şi de substanţă
 S.T. închis – între sistemul şi mediul exterior există schimb de energie dar nu şi de substanţă
Parametri de stare sunt mărimi fizice măsurabile care determină starea (proprietăţile) sistemului
termodinamic la un moment dat. Parametrii de stare pot fi
o Parametri intensivi – p, T, ρ și parametri extensivi – V, m, ν, U
o Parametri de poziţie – V și parametri de forţă - p
Parametrii de stare ai sistemelor termodinamice:
N
- presiunea p= F/S  p  SI  2  1Pa ; 1atm=101325N/m2; 1torr=1mmHg=1/760atm; 1bar=105N/m2
m
- volumul V  SI  m 3
; pentru o coloană de fluid de lungime L și aria bazei S, V=SL;
- temperatura;
- densitatea.
Stare de echilibru termodinamic – starea în care toți parametrii de stare au valori constante în timp.
Schimb de căldură între corpuri. Echilibru termic
Două corpuri (sisteme termodinamice) sunt în contact termic dacă ansamblul celor două sisteme
este izolat de exterior, iar între ele este posibil schimbul de căldură fără a fi posibil schimbul de lucru
mecanic.
Două corpuri (sisteme termodinamice) sunt în echilibru termic dacă, odată aduse în contact termic,
între ele nu mai are loc schimb de căldură iar temperatura este aceeaşi.
Termostat = sistemul termodinamic a cărui temperatură nu se modifică în urma contactului termic cu
alt sistem termodinamic
Temperatura absolută T este o mărime fizică scalară, fundamentală ce caracterizează starea de
echilibru termic a unui sistem.
 T  SI  K (Kelvin)
Gradul Kelvin reprezintă 1/273,15 din temperatura stării triple a apei și este unitate de măsură
fundamentală în SI.
Temperatura absolută, egală cu zero T0=0K, corespunde stării materiei în care ar înceta
mișcarea de agitație termică a moleculelor (practic nu poate fi atinsă).
0K→ 273,150C
Corespondenţa între valoarea numerică a temperaturii în scara Celsius şi valoarea numerică a
acesteia în scara Kelvin:
T  K   273,15  t  0 C   T  K   To  t  0 C  unde T0=273,15K
Observatie: ΔT(K)= Δt(oC)
Proces (transformare) termodinamic – trecerea unui sistem termodinamic dintr-o stare în alta.
Proces cvasistatic – un proces care se desfășoară suficient de lent astfel încât sistemul parcurge o
succesiune continuă de stări intermediare de echilibru termodinamic (este un proces ideal). Procesul
cvasistatic se reprezintă printr-o curbă continuă în sistemul de coordonate p0V.
Proces reversibil – proces în care succesiunea de stări prin care trece sistemul poate fi parcursă în
ambele sensuri. Un proces reversibil este şi cvasistatic. Nu orice proces cvasistatic poate fi şi reversibil.
Proces ciclic – dacă starea finală coincide cu starea iniţială.

PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII

 Energia internă a unui sistem termodinamic, mărime de stare

3
 Energia internă a unui sistem reprezintă suma dintre energiile cinetice ale tuturor moleculelor din
sistem datorată mişcării de agitaţie termică, energiile potenţiale determinate de interacţiunile dintre molecule
şi energiile potenţiale datorate interacţiunii moleculelor cu câmpuri de forţe exterioare (gravitaţional,
electric, magnetic).

U  SI  1J

La trecerea sistemului dintr-o stare iniţială de energie internă U 1, într-o stare finală de energie internă
U2, indiferent de transformare, variaţia ΔU=U2-U1 nu depinde de stările intermediare prin care a trecut
sistemul, ci doar de stările finală şi iniţială. Aceasta înseamnă că energia internă este o mărime de stare, ea
fiind definită pentru stările de echilibru termodinamic.
Energia internă este o mărime aditivă, adică energia internă a unui sistem termodinamic este egală
cu suma energiilor părţilor componente ale sistemului.
Energia internă este funcţie de temperatură: U=f(T)

Schimbul de energie între două sisteme termodinamice se poate face pe două căi:
- prin lucru mecanic, adică prin intermediul forţelor de interacţiune şi a deplasărilor macroscopice
(contact mecanic);
- prin schimb de căldură, adică prin contactul termic datorită unei diferenţe de temperatură (contact
termic).

 Lucrul mecanic în termodinamică, mărime de proces

Lucrul mecanic (L) reprezintă energia pe care o schimbă sistemul termodinamic cu exteriorul, în
cazul în care parametrii lui externi de poziţie (volumul) se modifică.
Lucrul mecanic este o mărime fizică de proces, adică o mărime fizică asociată unei transformări.
Lucrul mecanic depinde nu numai de stările iniţială şi finală, ci şi de transformarea prin care sistemul
termodinamic trece din starea iniţială în starea finală.
Convenție de semn:
Lucrul mecanic efectuat/cedat de sistem asupra mediului exterior se consideră pozitiv (Lcedat>0).
În destindere Vf>Vi → ΔV>0 → Lefectuat>0
Lucrul mecanic primit de sistem din mediul exterior se consideră negativ (Lprimit<0).
În comprimare Vf<Vi → ΔV<0 → Lprimit<0
Dacă ΔV=0, sistemul termodinamic nu face schimb de energie sub formă de lucru mecanic cu mediul
exterior → L=0
Interpretarea geometrică a lucrului mecanic
Din punct de vedere geometric, lucrul mecanic este numeric egal cu aria suprafeței delimitată de
graficul transformării p=f(V), axa OV şi paralele la ordonată duse prin stările iniţială şi finală. Această
interpretare geometrică a lucrului mecanic este valabilă atunci când transformare este reprezentată în
sistemul pOV.

V2
L  pdV = S
V1

Pentru un ciclu termodinamic, reprezentat în pOV, lucrul mecanic este egal cu aria ciclului.

 Căldura, mărime de proces

4
 Căldura (Q) reprezintă energia pe care o schimbă un sistem termodinamic cu exteriorul, prin
mişcările dezordonate ale moleculelor.
Căldura reprezintă energia transferată între sistem şi mediul exterior datorită diferenţei de
temperatură dintre acestea.
 Q  SI  1J
1cal=4,18 J
Convenţii de semn:
Căldura primită de sistem se consideră pozitivă → Qp>0
Căldura cedată de sistem se consideră negativă → Qc<0
În procesul adiabatic, sistemul termodinamic nu schimbă căldură cu mediul exterior (Q=0).
Învelişul adiabatic este învelişul care nu permite schimbul de căldură între sistem şi mediul exterior.
(modificarea stării de echilibru termodinamic se face doar prin schimb de lucru mecanic)

Căldura este o mărime fizică de proces.

Lucrul mecanic şi căldura nu sunt ”forme de energie”, ci forme ale schimbului de energie în
procesele termodinamice, deci sunt mărimi de proces. Ele depind de natura procesului termodinamic.

 Principiul I al termodinamicii se referă la modul în care variază energia internă a unui

sistem care interacţionează mecanic sau termic cu mediul exterior.
Variatia energiei interne într-o transformare termodinamică este egală cu energia transferată către
sistem în cursul transformării, sub formă de lucru mecanic și căldură.

Formularea I: În orice proces termodinamic, variaţia ΔU a energiei interne a unui sistem

termodinamic, depinde doar de stările iniţiale şi finale ale sistemului, fiind independentă de stările
intermediare prin care evoluează acesta.
Concluzie: ΔU nu depinde de transformare de stare
ΔU – variaţia energiei interne a sistemului, în timpul transformării, U  U f  U i

Formularea II: Căldura primită de un sistem este egală cu variaţia energiei interne a sistemului
plus lucrul mecanic efectuat de sistem.
Q= ΔU + L - expresia matematică a principiului I al termodinamicii

Acest principiu exprimă este o lege generală de conservare a energiei și transformării energiei în
procesele termodinamice.
Consecințe:
 dacă sistemul termodinamic este izolat atunci energia internă se conservă.
 Q  0,L  0   U  0  U f  U i  0 
 U f  U i  const. ,
adică energia internă rămâne constantă;
 dacă sistemul termodinamic efectuează o transformare ciclică  U f  U i   U  0 , atunci Q=L.
Concluzie: Sistemul termodinamic poate efectua lucru mecanic (L>0) numai dacă primeşte căldură
din exterior (Q>0) şi poate „primi” lucru mecanic de la mediul exterior numai dacă cedează căldură acestuia
(Q<0). Deci, este imposibilă construirea unui motor care să funcţioneze ciclic fără să primească căldură de
la mediul exterior (perpetuum mobile de speţa I).
Consecinta: Nu este posibilă realizarea unui perpetuum mobile de speța I, adică a unei mașini
termice care ar efectua lucru mecanic într-un proces ciclic fără să primească căldură din exterior.
(L=Q)
 dacă nu se face schimb de căldură cu mediul exterior (sistemul termodinamic se află într-un înveliş
adiabatic) atunci variaţia energiei interne va fi egală cu lucrul mecanic schimbat de sistem cu mediul exterior
ΔU= - L.

 Coeficienţii calorici sunt mărimi fizice ce stabilesc o dependenţă între căldura primită sau

5
cedată de un corp şi variaţia temperaturii sale. Această dependenţă este determinată de natura corpului şi de
condiţiile fizice în care are loc schimbul de căldură (tipul de transformare/proces termodinamic).

Capacitatea calorică este o mărime fizică egală cu căldura necesară unui corp pentru a-şi varia
(crește sau micșora) temperatura unui corp cu un grad.
Q
C  C  SI  1J / K
T
ΔT= Tf-Ti variația temperaturii
Capacitatea calorică este o caracteristică termică a corpului.

Căldura specifică este o mărime fizică egală cu căldura necesară unităţii de masă dintr-un corp
pentru a-şi varia temperatura cu un grad.

Q
c
mT
C
 c SI  1J / KgK
c   C  mc
m
Căldura specifică este o caracteristică termică a materialului din care este alcătuit corpul.
Pentru gaze, căldura specifică depinde de transformarea în care se face schimbul de căldură.

Căldura molară este o mărime fizică egală cu căldura necesară unui mol de substanţă pentru a-şi
varia temperatura cu un grad.
Q
C 
T
C C
C 
 SI  1J / molK
C    C  c  
 m/ 
Căldura molară este o caracteristică termică a substanţei.

Ecuaţia calorimetrică
Dacă două corpuri cu temperaturi diferite sunt aduse în contact termic într-o incintă izolată de mediul
exterior atunci căldura cedată de corpul mai cald este egală cu căldura primită de corpul mai rece.
Q primit  Qcedat

Corp 1: m1, T1>T2, c1

Corp 2: m2, T2, c2
În urma contactului termic corpurile ajung la aceeaşi temperatură finală de echilibru T

Qprimit=m2c2(T-T2)
Qcedat=m1c1(T-T1)
m2c2(T-T2)=| m1c1(T-T1) |

GAZUL IDEAL. LEGILE GAZULUI IDEAL

Gazul ideal reprezintă un model simplificat al gazelor reale.

La temperaturi suficient de mari și presiuni mici, gazele reale se comportă la fel ca și gazele ideale.
 Caracteristicile gazul ideal

6
  Gazul este format dintr-un număr foarte mare de molecule identice, al căror număr în unitatea de
volum este acelaşi
 Dimensiunile moleculelor sunt mici în comparaţie cu distanţele relative dintre ele, astfel încât ele
sunt considerate puncte materiale şi pot avea numai o mişcare de translaţie nu şi de rotaţie;
 Moleculele se află în mişcare haotică şi continuă, iar mişcarea fiecărei molecule are loc conform
legilor mecanicii clasice
 Forţele intermoleculare se neglijează; între două ciocniri moleculele se mişcă uniform pe
traiectorii rectilinii
 Ciocnirile dintre molecule şi dintre molecule și pereţii incintei sunt perfect elastice.

Ecuaţia termică de stare (sau ecuația Clapeyron-Mendeleev) a gazului ideal exprimă o relație
între parametrii de stare ai gazului ideal: p, V, T, υ
m N
pV  RT  pV  RT  pV  RT
 NA
p 0V 0 J
unde R   8,310 este constanta universală a gazelor ideale
T0 mol  K
R nu depinde de natura gazelor

m p
Densitatea gazului ideal   ,    SI  1kg / m 3
V RT
p0 
Densitatea gazului ideal în condiții normale 0  ,
RT0
p T0
Variaţia densităţii cu temperatura:    0  
p0 T

N N pN A
Numărul de molecule din unitatea de volum: pV  RT  n  
NA V RT

 Transformările/Legile gazului ideal

 Transformarea izotermă: T=const., m=const.

Legea transformării izoterme: Într-o transformare izotermă, presiunea unui gaz ideal variază invers
proporţional cu volumul gazului.
pV=ct → p=ct/V→ p1V1=p2V2
V2>V1→p2<p1, V2<V1→ p2>p1
Transformarea izotermă se reprezintă grafic în sistemul POV printr-o hiperbolă echilateră.

 Transformarea izobară: p=const., m=const.

Legea transformării izobare: Într-o transformare izobară, volumul gazului ideal variază direct
proporţional cu temperatura absolută.

7
 V V1 V2
=ct→ V=ct·T → 
T T1 T2
T2>T1→ V2>V1, T2<T1→ V2<V1

Reprezentări grafice

 Transformarea izocoră: V=const., m=const

Legea transformării izocore: Într-o transformare izocoră, presiunea variază direct proporţional cu
temperatura absolută.
p p1 p2
=ct→ p=ct·T → 
T T1 T2
T2>T1→ p2>p1, T2<T1→ p2<p1

Reprezentări grafice

Transformarea adiabatică: Q=0, m=const.

Când procesele termodinamice se produc rapid, ele pot fi considerate procese adiabate.
Ecuaţia Poisson, care descrie transformarea adiabată, are trei forme:
pV   const. p1V1  p2V2
 1
TV  1  const. TV
1 1  T2V2 1
1 1 1
 
Tp 
 const. Tp
1 1  T2 p2

În planul pOV panta adiabatei este mai mare decât panta izotermei. Pentru aceeaşi
destindere/comprimare variaţia presiunii este mai mare în procesele adiabatice decât în cele izoterme.
(tgα)ad=γ·(tgα)iz

8
  Transformare generală m=const.
p1V1  RT1
p1V1 pV
p 2V2  RT2   2 2
T1 T2

Transformare generală liniară: p=aV, a=ct, a>0, m=const.

p1  aV1
p p p
p 2  aV2  1  2   const.
V1 V2 V
p1V1  RT1
pV pV
p 2V2  RT2  1 1  2 2
T1 T2

Legile gazului ideal se aplică numai dacă m=const (ν=const)

Atunci când cantitatea de gaz se modifică (se pierde gaz din incintă sau se introduce gaz în incinta
respectivă) se foloseşte ecuaţia termică de stare scrisă pentru starea iniţială, respectiv finală a gazului.
m p V
p1V  1 RT1  m1  1
 RT1
m p V
p 2V  2 RT2  m2  2
 RT2

mevacuat  m1  m 2
meadăadău  m 2  m1

APLICAREA PRINCIPIULUI I AL
TERMODINAMICII LA TRANSFORMĂRILE GAZULUI IDEAL

 Energia internă a gazului ideal ( monoatomic, biatomic, poliatomic)

Pentru gazul ideal, moleculele sunt identice, deci au aceeași masă și se neglijează forţele
intermoleculare astfel că se neglijează orice energie potenţială datorată forţelor intermoleculare. Energia
internă a gazului ideal este egală cu energia cinetică totală de agitație termică a moleculelor gazului.
i
Energia cinetică medie a unei molecule este: = kT i – număr grade de libertate
2
i i m
Ecuaţia calorică de stare a gazului ideal se exprima: U= 2 RT  2  RT  CV T
Energia internă a gazului ideal este funcţie numai de temperatură. U=U(T).
Dacă gazul ideal este monoatomic (He, Ne), moleculele au doar mişcări de translaţie (i=3) şi energia
3 3
internă este dată de relaţia U= RT = pV
2 2

9
 Dacă gazul ideal este biatomic (O2, N2, H2), moleculele au mişcări de translaţie şi de rotaţie (i=5) şi
5 5
energia internă este dată de relaţia U= RT = pV
2 2
6 6
Pentru gazul poliatomic i=6 şi U= RT = pV
2 2
 Relaţia lui Robert-Mayer stabileşte legătura dintre căldurile molare sau căldurile specifice
R
ale unui gaz ideal la presiune constantă şi la volum constant: C p  CV  R ; c p  c V  
iR
Daca V=const → C   CV  , CV – căldură molară izocoră
2
(i  2) R
Daca p=const → C   C P  , CP – căldură molară izobară
2
R – constanta universală a gazelor ideale; cP- căldura specifică izobară, cV – căldura specifică izocoră
CV=cV·μ, CP=cP·μ

Determinarea CP şi CV în funcţie de exponentul adiabatic γ

C P  CV  R
C R R
  P  CV  , CP 
CV  1  1

Principiul II al termodinamicii

Transformare monotermă este transformarea în care sistemul termodinamic schimbă căldură cu un

singur temostat/sursă caldă.
Transformarea bitermă este transformarea în care sistemul termodinamic schimbă căldură cu două
termostate având temperaturi diferite.
Conform principiului I poate avea loc o transformare integrală a căldurii în lucru mecanic într-un
proces ciclic în care se schimbă căldură cu un singur termostat .
Experiența arată că în realitate nu este posibilă transformarea integrală a căldurii în lucru mecanic,
adică nu este posibilă obținerea de lucru mecanic într-o transformare ciclică în care se schimbă căldură cu un
singur termostat.
Pentru a exprima imposibilitatea transformării integrale a Q în L, W. Thomson (lord Kelvin) a
formulat următorul principiu:
Formularea Thomson pentru principiul II : Este imposibilă o transformare ciclică monotermă
reversibilă având ca unic rezultat transformarea integrală a căldurii primite în lucru mecanic.
Dacă transformarea ciclică monotermă este și ireversibilă atunci sistemul primește lucru mecanic din
exterior. Al doilea principiul al termodinamicii afirmă imposibilitatea transformarea integrală a căldurii
primite în lucru mecanic numai în cazul transformării monoterme ciclice reversibile. În cazul transformărilor
monoterme deschise, această transformare este posibilă. (ex: transformarea izotermă).
Atunci când două corpuri cu temperaturi diferite sunt în contact termic, căldura trece de la sine de la
corpul mai cald la corpul mai rece.
Formularea Clausius pentru principiul II: Este imposibil un proces în care căldura să poată trece
de la sine de la un corp cu temperatură dată la un corp cu temperatură mai ridicată, adică fără un consum de
lucru mecanic.

 MOTOARE TERMICE

 Motorul termic este un dispozitiv care transformă energia termică în energie mecanică(lucru
mecanic util). Toate motoarele termice au o substanţă de lucru care suferă o serie de transformări, în procese
ciclice. Energia termică primită este rezultată din arderea unui combustibil. În funcţie de locul unde are loc
arderea combustibilului, motoarele se clasifică în.
- motoare cu ardere externă (utilizate la locomotivele cu aburi sau la turbinele cu aburi)

10
 - motoare cu ardere internă (motorul cu aprindere prin scânteie, motorul Diesel, motoarele cu
reacție)
Căldura obținută este transmisă substanței de lucru (aer, gaze de ardere) care își măresc presiunea și
apasă pe pistonul mobil al unui cilindru punându-l în mișcare, producându-se lucru mecanic.
Durat deplasării pistonului în cilindru între poziţiile sale extreme se numeşte timp de funcţionare.
Succesiunea de transformări la care participă substanţa de lucru reprezintă ciclul de funcţionare al motorului.
Transformarea ciclică: ΔU=0
Într-o transformare ciclică bitermă, lucrul mecanic efectuat este L=Q= QP  QC
Motorul termic primeşte căldură de la o sursă caldă, transformă o parte din căldură în lucru
mecanic util şi cedează diferenţa sub formă de căldură unei surse reci.

 Randamentul unei mașini termice este egal cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat de
motor şi căldura absorbită de la sursa caldă.
L Q  QC Q
  P  1 C
QP QP QP
Randamentul nu are unitate de măsură (este o mărime fizică adimensională).
 1
L Q p
Puterea motorului: P  
t t
Maşina frigorifică absoarbe căldură de la sursa rece și o transmite unei surse calde, consumând
pentru aceasta un lucru mecanic din exterior.

 Motorul Carnot

Ciclul Carnot este o transformare ideală, reversibilă, substanța de

lucru fiind un gaz ideal. Eeste alcătuit din:
 1  2 destindere izotermă
 2  3 destindere adiabatică
 3  4 comprimare izotermă
 4  1 comprimare adiabatică
Carnot a arătat că randamentul oricărei mașini reversibile care
lucrează între aceleași temperaturi Tmin și Tmax este
T
 C  1  min
Tmax
Orice altă mașină care lucrează între aceleași două temperaturi nu poate avea randamentul mai mare
ca ηC. Motoarele cu ardere internă au randamentul până în 40%.

 Motorul OTTO este un motor în 4 timpi, cu aprindere prin scânteie, cu ardere internă
(arderea combustibilului se face în interiorul cilindrului motorului). Ciclul de funcţionare este reprezentat de
o transformare ciclică formată din 2 transformări izocore şi 2 transformări adiabatice. Combustibilul
folosit: amestec de vapori de benzină şi aer.
Pistonul cilindrului permite în deplasarea sa comprimarea şi destinderea amestecului carburant prin
deplasarea sa alternativă între punctele de volum maxim, respectiv minim numite punctul mort inferior(PMI)
şi punctul mort superior(PMS).
În deplasarea sa pistonul antrenează mecanismele care trebuiesc puse în mişcare prin acţiunea
motorului printr-un sistem bielă-manivelă. Prin acest sistem mișcarea rectilinie alternativă a pistonului se
transformă în mișcare circulară uniformă. Sistemul de aprindere este format dintr-o bujie. Scânteia este
obţinută între electrozii bujiei alimentaţi cu o tensiune foarte mare.
 Timpii de funcţionare:
Timpul I-Admisia
Supapa de admisie se deschide, supapa de evacuare fiind închisă. Pistonul se deplasează de la
punctul mort superior la cel inferior pe măsură ce în cilindru pătrunde un amestec de vapori de benzină şi aer

11
(amestec carburant), amestec realizat în carburator. Admisia se face la presiune constantă egală cu presiunea
atmosferică normală.
Timpul II-Compresia
Când pistonul ajunge la PMI se închide supapa de admisie şi pistonul începe să urce în cilindru
comprimând amestecul carburant. Compresia se produce suficient de rapid astfel încât poate fi considerată
ca o transformare adiabatică, în urma căreia se produce creşterea temperaturii şi presiunii.
Când pistonul ajunge în PMS se produce o scânteie care aprinde brusc combustibilul aflat la
temperatură foarte mare.
Timpul III-Arderea si detenta
Arderea combustibilului determină creşterea bruscă a temperaturii şi presiunii şi, datorită inerţiei
pistonului, acesta nu se deplasează în timpul aprinderii, procesul de ardere fiind izocor. Gazele de ardere
rezultate (t=20000C p=25 atm) apasă asupra pistonului și-l pun în mişcare spre punctul mort inferior.
Procesul de destindere a gazelor de ardere se produce într-un timp scurt putând fi considerat adiabatic
(detenta).Timpul III este timpul motor, în care se efectuează lucru mecanic asupra pistonului.
Timpul IV-Evacuarea
Când pistonul ajunge în PMI se deschide supapa de evacuare şi presiunea scade brusc până la
valoarea presiunii atmosferice. Procesul se produce la volum constant.
Pistonul se deplasează către PMS şi împinge în afară, prin supapa de evacuare toate gazele arse aflate
în cilindru.

T I – admisia: 0 -1 (p=ct)
T II – compresia: 1-2 (Q=0)
T III – aprinderea: 2-3 (V=ct) şi detenta: 3-4 (Q=0)
T IV – evacuarea: 4-1(V=ct) și 1-0 (p=ct)
Observaţie: Singurul timp în care se produce lucru mecanic util este timpul
3.
Randamentul motorului Otto poate fi dedus pe baza relaţiilor de
transformare dintre parametrii gazului în cele patru transformări ale ciclului
V1
termodinamic în funcție de raportul de compresie ε= .
V2
Q41 C  T T  T T V 
 1
  1  1 v 4 1  1 4 1 ; TV  1
 T2V2 1  T2  T1  1   T2  T1  1
Q23  Cv  T3  T2  T3  T2 1 1
 V2 
T4V4 1  T3V3 1
T4  T1
V4  V1  T4V1 1  T3V2 1  T3  T4  1    1   η=1- 1 ,
  T4  T1 
 1
  1
V3  V2
 Motorul DIESEL este un motor în 4 timpi, cu aprindere prin compresie. Combustibilul
folosit este motorina care este pulverizată lent în cilindrul motorului cu ajutorul pompei de injecţie. Este un
motor de putere mare. Ciclul de funcţionare este reprezentat de o transformare ciclică formată din 2
transformări adiabatice, o transformare izocoră și una izobară.
Timpul I-Admisia
Supapa de admisie se deschide, supapa de evacuare fiind închisă. Pistonul se deplasează de la
punctul mort superior la cel inferior pe măsură ce în cilindru pătrunde aer. Admisia se face la presiune
constantă egală cu presiunea atmosferică normală.
Timpul II - Compresia
Când pistonul ajunge la PMI se închide supapa de admisie şi pistonul începe să urce în cilindru
comprimând adiabatic aerul. Compresia adiabatică este mult mai mare decât la cele cu aprinderea prin
scânteie (p=35-50 atm) când temperatura atinge valori de ordinul 8000C.
Timpul III-Arderea şi detenta
Când pistonul ajunge în PMS pompa de injecţie pulverizează picături fine de motorină în cilindru.
Acestea se aprind treptat, arderea este lentă, de aceea procesul de ardere este izobar. În urma arderii rezultă
gaze de ardere care împing pistonul, efectuându-se lucru mecanic. Procesul este adiabatic.
Timpul III este timpul motor, în care se efectuează lucru mecanic asupra pistonului.
12
 Timpul IV - Evacuarea
Când pistonul ajunge în PMI se deschide supapa de evacuare şi presiunea scade brusc până la
valoarea presiunii atmosferice. Procesul se produce la volum constant.
Pistonul se deplasează către PMS şi împinge în afară, prin supapa de evacuare toate gazele arse aflate
în cilindru.
Randamentul motorului Diesel este superior motorului cu aprindere prin scânteie.
T I – admisia: 0 -1 (p=ct)
T II – compresia: 1-2 (Q=0)
T III – aprinderea: 2-3 (p=ct), detenta: 3-4 (Q=0)
T IV – evacuarea: 4-1 (V=ct) și 1-0 (p=ct)

Observaţie: Singurul timp în care se produce lucru mecanic util

este timpul 3.
Randamentul motorului Diesel poate fi exprimat în funcţie de

rapoartele de compresie: ; ;

Q41  Cv  T4  T1 
  1  1
Q23  C p  T3  T2 
 1
1  2 : TV  T2V2 1  T2  T1  1  1
1 1
3  4 : T3V3 1  T4V4 1 V 
V2 V3 V  T4  T3  3 
2  3:   T3  T2 3  T3  T1    1   V4  V1  V1 
T2 T3 V2
 1
 V3 
 T4  T1  1     T1  
 V2  

1   1
  1    1
     1

13