Actiuni tactice de baza in aparare

Actiuni tactice individuale in aparare

Marcajul

Marcajul este o acţiune tactică individuală, prin care un jucător în apărare încearcă să împiedice
adversarul să intre în posesia mingii. Jucătorul apărător trebuie să se plaseze între adversar şi poartă, cu
faţa spre acesta, astfel încât, atacantul să nu poată continua acţiunea spre poartă, decât dacă îl depăşeşte
sau pasează unui coechipier aflat în apropierea sa.

În funcţie de distanţa faţă de adversarul cu minge, poziţia fundamentală va fi înaltă, medie sau
joasă. Marcajul nu se realizează numai la adversarul cu minge. Marcajul poate fi de mai multe feluri:
strict („om la om”), de intercepţie, de supraveghere.

Marcajul strict sau „om la om”.

Aşa cum şi este denumit, acest marcaj se realizează atunci când distanţa faţă de atacant este
foarte aproape, de 1-2 metri. Atunci când acţiunea de atac a echipei adverse, se desfăşoară în jumătatea
terenului a echipei care se apără, apărătorii îşi i-au adversarii „om la om”, poziţionându-se cu faţa la
adversar între el şi poarta proprie, încercând să-i deposedeze. Pe măsură ce echipa adversă se apropie de
poartă, atenţia şi concentrarea apărătorilor asupra atacanţilor, devine din ce în mai crescută.

Marcajul de intercepţie.

Poziţionarea apărătorului se face ca şi la marcajul strict - între adversar şi poarta proprie, cu faţa
la adversar, diferenţa constând în distanţa faţă de adversar, care este de 5-6 metri.

Jucătorul care face marcajul la intercepţie, trebuie să fie atent la acţiunile de atac ale echipei
adverse şi să intervină atunci când mingea se îndreaptă spre adversarul din zona sa, încercând să
intercepteze mingea. Acest lucru presupune din partea apărătorului un grad ridicat de anticipare,
clarviziune, gândire tactică, precum şi o viteză de reacţie deosebită.

Marcajul de supraveghere.

La acest tip de marcaj, apărătorul se poziţionează cu faţa la adversar şi cu spatele la poarta

proprie. Distanţa dintre apărător şi atacant este de 10-15 metri. Apărătorul urmăreşte acţiunile tactice ale
echipei adverse, mingea, precum şi adversarul direct, care nu trebuie să-l scape din vedere, atât timp cât
echipa sa are mingea în posesie.

Marcajul de supraveghere se realizează de obicei la nivelul liniei mediane, iar pe măsură ce

echipa din atac se apropie spre poartă, marcajul de supraveghere se transformă în marcaj la intercepţie sau
marcaj strict-om la om.

Tatonarea
 Tatonarea este o acţiune tactică individuală realizată de un jucător al echipei în apărare, cu scopul
de a întârzia acţiunea de atac a echipei adverse. Tatonarea poate fi privită şi ca o etapă premergătoare
deposedării. Jucătoarul care tatonează se poziţionează între poartă şi adversar, cu faţa la acesta.

Apărătorul se află într-o poziţie fundamentală medie iar pe măsură ce atacantul se apropie de
poartă, centrul de greutate este mai jos. Jucătorul apărător se deplasează înainte, înapoi, stânga, dreapta, în
funcţie de mişcările adversarului. Apărătorul nu trebuie să se lase păcălit de diferitele fente ale
adversarului, el trebuie să fie foarte atent la minge şi mai puţin atent, la picioarele adversarului.

Apărătorul poate de asemenea, să-l facă pe atacant să greşească, simulând un atac, după care să-l
deposedeze, chiar dacă de cele mai multe ori, atacantul se precipită şi pierde mingea de sub control.
Deposedarea se poate face din faţă, lateral sau din spate, fără periclitarea adversarului.

Din punct de vedere tactic, tatonarea realizează întârzierea atacului, permiţând coechipierilor să
se replieze.

Recuperarea mingii

Recuperarea mingii este o acţiune tactică individuală, realizată de un jucător în apărare cu scopul
de a-i scoate mingea din posesie, împiedicâdu-l să marcheze gol. Recuperarea mingii se poate realiza prin
intercepţie sau prin deposedare. Prin intercepţie, apărătorul intră în posesia mingii înainte de a o juca
adversarul, iar prin deposedare, scoate mingea de sub controlul adversarului.

În urma deposedării, apărătorul poate rămâne în posesia mingii sau în posesia unui coechipier.
Deposedarea trebuie să se facă cu atenţie, după ce se tatonează şi apărătorul are siguranţa unei reuşite.

Apărătorul se apropie de adversar cu prudenţă, tatonează iar în momentul în care atacantul îşi
depărtează mingea se realizează deposedare.

Actiuni tactice colective in aparare

Schimbul de adversari

Un mod eficient de a contracara acţiunile de atac ale echipei adverse este şi schimbul de
adversari. Această acţiune tactică colectivă se execută în general în propria jumătate de teren dar cu
precădere în zona suprafeţei de pedeapsă pentru a împiedica adversarul să marcheze gol. Pentru aceasta
apărătorii trebuie să se sincronizeze pentru ca acţiunea să fie eficientă. Schimbul de adversari se execută
numai în urma unor acţiuni tactice ale atacanţilor adverşi.

Marcajul dublu

Această acţiune tactică colectivă se realizează, după cum se şi intitulează, din 2 sau mai mulţi
apărători. În funcţie de locul unde se realizează se recomandă anumite variante. Atunci când se
realizează pe părţile laterale ale terenului este recomandat dublajul „în scară”. Când primul
 apărător este depăşit, intervine cel de-al 2-lea apărător plasat „în scară”. Atunci când acţiunea de
joc se desfăşoară în partea centrală apărătorul care atacă mingea va avea în ajutor 2 coechipieri,
formând „un triunghi” prin care să oblige atacantul să incetinească acţiunea de atac. Când
apărătorul este depăşit intervine unul din cei doi coechipieri intraţi în combinaţie. Marcajul dublu
se realizează cu preponderenţă în zona suprafeţei de pedeapsă

Pressing

Această acţiune tactică colectivă – pressingul, se realizează sub forma unei apărări agresive,
realizate de către jucătorii aflaţi în apărare. Rolul acestei acţiuni tactice este acela de a încetinii acţiunile
echipei în atac, sau de a recupera mingea, creând o anumită presiune asupra jucătorului cu mingea,
obligându-l să greşească sau să piardă mingea.

Pressingul se realizează atunci când echipa aflată în apărare este mai puţin tehnică decât echipa
adversă, compensând cu foarte bună pregătire fizică, sau în funcţie de registrul tactic impus de antrenor.
Pressingul se execută în anumite momente ale ale jocului, în funcţie de adversar, de evoluţia scorului,
dacă echipa adversă este în inferioritate numerică,etc. Profesorul Ştefan Miu, prezintă în cursul de
specializare, pentru studenţi, sarcinile, avantajele şi slăbiciunile pressingului.

Sarcinile pressing-ului: impunerea ritmului propriu; incomodarea adversarului; presiune

psihologică asupra adversarului; pressing asupra adversarului rămas în inferioritate numerică. Pressingul
se execută: la jucătorul cu mingea dar şi la coechipierii aflaţi în apropierea lui, cu şansă să primească
mingea; marcaj strict de supraveghere spre a putea intervenii la momentul oportun; limitarea spaţiului de
joc şi de acţiune al adversarului.

Pentru ca un pressing să fie încununat de reuşită trebuie ca echipa respectivă să posede anumite
calităţi: pregătire fizică; capacitate psihologică; acţiune unitară, etc.

Dezavantajele pressingului: echipa/jucătorul posedă o tehnică foarte bună, iar în relaţia de unu la
unu jucătorul cu mingea îşi dovedeşte superioritatea „demolând” întreaga acţiune; coechipierii se demarcă
pentru a putea primii mingea; viteza de joc; creativitate; etc.

Actiuni tactice de baza in atac

Acţiuni tactice individuale în atac

Demarcajul

Demarcajul este o acţiune tactică individuală, realizată fără minge, de un jucător al echipei care
are mingea în posesie. Demarcajul presupune poziţionarea jucătorului într-o zonă cât mai liberă, pentru a
putea primi mingea de la un coechipier. Fiecărui atacant îi este repartizat un adversar cu sarcina de a nu
primii mingea. Atacantul execută fente care îl pot deruta sau păcălii pe apărător, ieşind din marcajul
acestuia, ocupând o poziţie favorabilă primirii mingii. Demarcajul se poate realiza direct sau indirect.
 Demarcarea directă – este o formă activă de acţiune a atacantului, determinată de voinţa sa, de a
scăpa de apărător.

Demarcarea indirectă – este realizată de atacant, datorită unei acţiuni reuşite a unui coechipier,
care prin poziţia sa atrage spre el apărătorul care îl marcase până atunci pe coechipierul său.

Pentru reuşita unei demarcări, un jucător trebuie să aibă o viteză de reacţie bună, anticipare,
clarviziune asupra jocului, precum şi o însuşire a procedeului foarte bună.

Demarcarea trebuie să se facă la momentul oportun, să se facă în viteză, să se facă în spaţiile cât
mai libere pentru a „degaja jocul”, să fie tot timpul conectat la joc.

Depăşirea individuală

Depăşirea se realizează printr-o înlănţuire de procedee tehnice (protejarea mingii, conducerea

mingii, mişcări înşelătoare), executate de un atacant care trece de un adversar sau mai mulţi, cu mingea la
picior, spre poarta adversă.

Pentru reuşita unei depăşiri, un jucător trebuie să stăpânească foarte bine procedeele tehnice, să le
execute în viteză, să aibă grad ridicat de anticipare, să analizeze poziţia coechipierilor şi a adversarilor.

Deplasarea pe poziţie viitoare

În cadrul deplasării pe poziţie viitoare, un jucător trebuie să aibă o viziune destul de largă asupra
jocului, a poziţionării coechipierilor dar şi a atacanţilor, o gândire tactică destul de clară, precum şi
alegerea celei mai bune soluţii în vederea finalizării atacului cu marcarea golului.

Jucătorul cu mingea trebuie să trimită mingea pe o poziţie în care un coechipier trebuie să se

întâlnească cu mingea, să o preia, să o conducă şi să o transmită mai departe sau să şuteze la poartă.

Acest lucru presupune ca jucătorii echipei să se cunoască foarte bine, astfel încât, jucătorii să se
poată „găsii” cu pase foarte uşor, eficientizând acţiunea de atac.

Lovituri libere

În timpul jocului, executarea de lovituri libere fie ele directe sau îndirecte, în apropierea
suprafeţei de pedeapsă adverse, au un rol foarte important în economia jocului. În urma executării acestor
lovituri libere, se pot înscrie goluri foarte uşor, cu condiţia ca cel care execută, să aibă o tehnică
deosebită.
 În funcţie de situaţia concretă din teren ( suprafaţa de pedeapsă - coechiperii, zidul, portarul),
aceste lovituri libere se pot executa direct pe poartă sau cu schemă tactică realizată de 2 sau mai mulţi
jucători (indirectă).

Aceste scheme tactice, trebuiesc exersate de foarte multe ori în cadrul procesului de pregătire,
pentru a le putea executa cu uşurinţă în timpul jocului. La executarea loviturilor libere participă aproape
toţi jucătorii, chiar dacă unii dintre ei nu au o acţiune concretă asupra mingii; ei au rolul de a induce în
eroare apărarea adversă.

Acţiuni tactice colective în atac

Pasa

Reprezintă o componentă tactică a jocului de fotbal, care are rolul de a transmite mingea către un
coechipier, în mod intenţionat, cu scopul final de a marca gol.

Pasarea mingii trebuie să se facă în funcţie de anumite coordonate, şi anume: numărul

adversarilor aflaţi în apropierea jucătorului cu mingea, precum şi modul de dispunere al acestora; numărul
şi locul coechipierilor spre care se transmite mingea, dacă aceştia se află în poziţie statică sau dinamică;
condiţiile atmosferice (vânt, ploaie, ninsoare, etc); starea terenului ( moale, ud, denivelat); posibilităţile
coechipierului de a primi pasa ( pe piciorul stâng sau drept, la nivel înalt sau la picior, etc).

Pasarea mingii se poate clasifica astfel:

- după distanţă: scurtă, medie, lungă

- după direcţie: înainte, înapoi, diagonală, laterală
- după traiectorie: joasă, la semiînălţime, înaltă
- după poziţia coechipierului: la picior, pe poziţie viitoare
Indiferent de toate aceste aspecte, un jucător de fotbal trebuie să aibă un nivel tehnic ridicat, în a
pasa mingea, in funcţie de aceste coordonate, amintite mai sus. Bagajul său tehnic trebuie să fie cât mai
divers, de la pasa scurtă care are cea mai mare precizie, la degajare sau lansare în diagonală, pentru a
putea face faţă cerinţelor jocului modern.

Loviturile la distanţe mai mari necesită din partea jucătorului forţă şi precizie. Aceste lovituri îşi
găsesc utilitatea la centrări, lovituri în diagonală, lansări, etc. Loviturile în diagonală sunt executate de
obicei la semiînălţime, cu scopul de a muta jocul pe partea opusă a terenului, spre un coechipier liber, cu
şanse de a marca gol. Centrările se execută de obicei din părţile laterale ale terenului, prin faţa porţii
adverse, spre un coechipier, cu traiectorie înaltă, medie sau joasă, în scopul marcării unui gol.

Schimbul de locuri
 În fotbalul modern, marcajul tot mai strict al apărătorilor, spaţiile din ce în ce mai mici,
aglomerarea zonei în care se află mingea, fac ca atacanţii să recurgă de multe ori la schimbul de locuri.

Pentru realizarea schimbului de locuri, atacanţii trebuie să posede anumite calităţi, şi anume:
viteză de reacţie şi de deplasare, o bună coordonare cu partenerul sau parteneri de atac, un foarte bun joc
anticipativ şi nu în ultimul rând, o bună cunoaştere a jocului de fotbal.

Schimbul de locuri se poate efectua prin pase repetate transmise pe poziţie viitoare sau în urma
unor faze fixe, a unor scheme repetate de foarte multe ori în cadrul antrenamentelor.

Un- doi-ul

Este o acţiune tactică colectivă în atac care mai poartă şi denumirea „ dă şi du-te”, care are rolul
să scoată din joc un apărător sau mai mulţi, prin pase adresate coechipierului, pe poziţie viitoare.

Depăşirea adversarului se realizează printr-o pasă la un coechipier, pe poziţie viitoare, urmată de

o pătrundere spre poartă, trecând de apărător, unde reprimeşte mingea tot pe poziţie viitoare, de la
coechipier.

Un-doi-ul este realizat atunci când atacanţii vor să surprindă apărarea adversă, care aglomerează
zona suprafeţei de pedeapsă. Această acţiune imprimă un ritm crescut de joc, chiar cu ruperi de ritm,
luând prin surprindere apărătorii echipei adverse. Necesită din partea atacanţilor o viteză de reacţie şi de
execuţie crescută, o bună viziune a jocului, precum şi un grad ridicat de anticipare.