Nita Ioan Dragos Efs Anul III

Referat tactica jocului de hambal in aparare

Jocul apărătorului este mult mai sărac decât cel al atacantului. Printrun număr restrâns de
acţiuni tactice, apărătorul trebuie să se împotrivească multiplelor şi variabilelor situaţii de atac
create de adversari şi să împiedice înscrierea de goluri în poarta proprie. Aplicarea acţiunilor
tactice din jocul de apărare presupune concentrarea atenţiei şi voinţei jucătorilor, perseverenţă,
spirit de echipă, putere de luptă şi dorinţa de a face totul pentru preîntâmpinarea înscrierii
golului.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare:

- definirea principalilor termeni;

- sistematizarea acţiunilor tactice individuale şi colective specifice apărării în jocul de

handbal. Competenţele unităţii de învăţare

- cunoaşterea conceptelor referitoare la conţinuturile specifice;

- cunoaşterea şi folosirea adecvată a terminologiei specifice jocului de handbal;

- explicarea biomecanicii tacticii specifice jocului de handbal în apărare;

În momentul în care vorbim despre tactica jocului în apărare avem în vedere următoarele
aspecte: acţiunile tactice individuale specifice apărării, acţiunile tactice colective specifice
apărării, precum şi tactica portarului. Tactica individuală în apărare cuprinde totalitatea regulilor
şi principiilor după care un apărător acţionează în joc, atunci când mingea se află în posesia
echipei adverse, în vederea deposedării adversarului de minge şi de împiedicare a aruncărilor la
poartă.

Tactica colectivă în apărare reprezintă totalitatea principiilor şi regulilor după care se

desfăşoară acţiunile de colaborare dintre doi sau mai mulţi apărători în vederea opririi acţiunilor
adversarilor. Apărarea porţii reprezintă o acţiune conştientă a portarului, bazată pe reguli tactice
stabilite prin îndelungi observaţii, analize şi procese de gândire. Întregul joc, în desfăşurarea sa,
se ghidează după anumite principii tactice, care stau la baza întregului joc. Principiile tactice ale
jocului în apărare sunt:

- asigurarea echilibrului defensiv;

- replierea în timp util;

- repartizarea adversarilor;
 - atacarea permanentă a jucătorului cu mingea.

Tactica individuală în apărare. Acţiunile tactice individuale specifice jocului în apărare

sunt: marcajul, atacarea adversarului aflat în posesia mingii, acoperirea braţului de aruncare,
retragerea pe semicerc, mişcarea de translaţie a apărătorului şi închiderea pătrunderii. Marcarea
adversarului Acţiunea tactică de apărare prin care apărătorul supraveghează mişcările
atacantului, îl împiedică în mod regulamentar să prindă mingea, să se deplaseze cu ea în teren s-o
paseze sau să o arunce la poartă este cunoscută sub denumirea de marcarea adversarului. În
funcţie de modul de realizare marcarea adversarului poate fi de supraveghere, strânsă sau la
intercepţie. Marcajul de supraveghere este caracteristic apărărilor pe zonă sau combinate, dar
apare şi în cadrul unor variante ale apărării „om la om” sau în anumite momente ale acesteia.
Exercitând această formă de marcaj, apărătorul se plasează, faţă de atacant, pe linia care îl uneşte
pe acesta cu centrul porţii, puţin lateral, în funcţie de braţul de aruncare al atacantului. Apărătorul
supraveghează mişcările atacantului direct, dar este atent şi la mişcările celorlalţi adversari.
Marcajul strâns este specific apărării „om la om”. Se respectă plasamentul pe linia care îl uneşte
cu centrul porţii, dar distanţa faţă de atacant este foarte mică, existând chiar contact corporal.
Marcajul la intercepţie se utilizează în general pentru supravegherea pivoţilor în cazul apărării pe
zonă. În această situaţie, apărătorul se plasează, faţă de pivot, pe linia care îl uneşte pe acesta cu
posesorul mingii. Atacarea adversarului aflat în posesia mingii Atacantul care conduce sau
manevrează mingea în zona din faţa porţii, în locuri din care se poate arunca la poartă, trebuie
imediat atacat sau stânjenit în mişcările sale. Apărătorul nu are voie să eyite sau să întârzie în
acţiunea sa, nedând timp adversarului să-şi pregătească aruncarea sau să paseze unui coechipier
aflat într-o poziţie mai bună de aruncare. Ieşirea apărătorului spre jucătorul care trebuie atacat se
face cu paşi adăugaţi înainte, fară sărituri, pentru a evita fentele sau schimbările de direcţie.

Contactul apărătorului cu atacantul se face cu un braţ pe şold şi cu celălalt pe braţul de

aruncare. Acoperirea braţului de aruncare La marcarea adversarului, marcajul de supraveghere,
s-a văzut că poziţia apărătorului este determinată de braţul de aruncare al adversarului direct.
Dacă apărătorul se plasează pe bisectoarea unghiului format de mingea ţinută de adversar şi cele
două bări ale porţii, atunci un atacant poate înscrie prin surprindere în ambele părţi ale porţii. În
cazul în care apărătorul se plasează pe partea braţului de aruncare al adversarului, poate bloca
mai uşor mingea, facilitând acţiunile de apărare ale porţii. Retragerea la semicerc După ce
jucătorul atacat de apărător a fost silit să paseze mingea unui coechipier, apărătorul este obligat
să se reintegreze în dispozitivul de apărare pe zonă, pentru a acorda ajutor unui coechipier sau
pentru a împiedica pătrunderea altui adversar în spatele său. Retragerea la semicerc se realizează
în poziţie fundamentală, oblic înapoi pe direcţia pe care va este pasată mingea, pastrându.se
contactul vizual cu mingea. Mişcarea de translaţie a apărătorului Formelor de apărare pe zonă
sau combinate le este specifică mişcarea de translaţie a apărătorilor, efectuată, în principal, în
funcţie de circulaţia mingii prin faţa apărării, dar şi de plasamentul şi mişcarea în teren a
coechipierilor şi a adversarilor. Mişcarea de translaţie, spre stânga sau spre dreapta, ca şi atacarea
adversarului aflat în posesia mingii şi retragerea la semicerc stau la baza funcţionării tuturor
sistemelor de apărare pe zonă. Închiderea pătrunderii Pătrunderea spre poartă a unui adversar
poate fi închisă de un jucător din zona de apărare, care se deplasează spre direcţia de deplasare a
adversarului. În felul acesta se opreşte înaintarea atacantului spre semicerc şi îl împiedică să
arunce la poartă. Închiderea pătrunderii se poate face şi la semicercul de 6 m prin colaborarea
apărătorilor învecinaţi care se apropie unul de altul, împiedicându-l, regulamentar, pe adversar să
treacă.

Tactica colectivă în apărare:Tactica colectivă în apărare este extrem de bogată în

principii, reguli şi mijloace tactice, cu ajutorul cărora se valorifică potenţialul individual tehnico-
tactic, fizic şi psihic al apărătorilor, dând în acest fel forţă sistemului de apărare întrebuinţat de
echipă. Acţiunile tactice colective folosite în apărare sunt: repartizarea adversarilor, preluare-
predare şi schimbul de oameni, alunecarea, zidul de apărare la aruncările libere de la 9 m şi
repartizarea apărătorilor la aruncările de la 7 m.

De multe ori, atacanţii reuşesc să surprindă apărătorii plasaţi defectuos în apărare. Acest
lucru se datoreză unei repartizări greşite a atacanţilor de către apărători. Ca regulă generală, s-a
stabilit ca repartizarea adversarilor să înceapă de la apărătorul lateral către apărătorul central,
fiecare marcând atacantul aflat în zona de care răspunde. Astfel, apărătorul lateral marchează
extrema, apărătorul intermediar – interul, un apărător central marchează centrul iar celălalt
marchează pivotul.

Preluarea, predarea şi schimbul de oameni :Preluarea, predarea şi schimbul de oameni

este acţiunea tactică colectivă utilizată împotriva încrucişărilor, învăluirilor şi circulaţiei de
jucători. Apărătorul îşi marchează atacantul direct şi îl însoţeşte până la marginea zonei de care
răspunde, după care îl predă apărătorului învecinat şi preia jucătorul intrat în zona sa. Ca regulă
generală pentru forma de apărare în zonă: „se schimbă adversarul, nu zona”.

Alunecarea:Alunecarea este acţiunea tactică utilizată împotriva blocajelor. Apărătorul

care marchează strâns un atacant, în momentul în care, cu vederea periferică, sesizează un
atacant care are intenţia să îl blocheze, face un pas în spate. În acel moment, el marchează la
supraveghere adversarul, lăsând un culoar prin care va trece atacantul care încearcă să facă
blocajul. După trecerea acestuia, face din nou marcaj strâns.

In cazul aruncărilor libere de la 9 m, apărătoriiformează un zid de apărare în funcţie de

care se orientează portarul în poartă. Zidul este format din 2 sau 3 jucători, în funcţie de locul din
care se execută aruncarea liberă. Cu cât acest loc este situat mai central, cu atât numărul
jucătorilor care formează zidul de apărători este mai mare

Repartizarea apărătorilor la aruncările de la 7m :Aruncarea de pedeapsă de la 7 m

este destul de frecvent apărată de portari. Pentru a putea recupera mingea şi pentru a declanşa
contraatacul, echipa trebuie să.şi ia anumite măsuri. Astfel, 4 apărători rămân în apropierea
semicercului propriu, pentru a putea recupera mingea, iar ceilalţi doi se deplasează către linia de
centru, pentru a putea declanşa un contraatac în situaţia în care mingea este recuperată.
 Acţiunile tactice specifice portarului :Apărarea porţii reprezintă o acţiune conştientă a
portarului bazată pe reguli tactice bine stabilite. Acţiunile tactice specifice postului de portar
sunt: plasamentul, apărarea aruncărilor de la distanţă, apărarea aruncărilor din apropierea porţii,
apărarea aruncărilor de la 7 m. Plasamentul Plasamentul portarului este influenţat de o serie de
factori cum ar fi: poziţia mingii în teren, poziţia apărătorilor şi poziţia atacanţilor. În general,
portarul încearcă să se plaseze pe bisectoarea unghiuluiformat de minge şi cele două bări ale
porţii. Plasamentul se realizează prin deplasare cu paşi adăugaţi sub forma unui arc de cerc între
cele două bări. Portarii care adoptă o atitudine defensivă se deplasează în apropierea liniei porţii,
în timp ce portarii cu o atitudine ofensivă se deplasează la 1 – 1,5 m în faţa porţii.

Apărarea mingiilor aruncate de la distanţă: Aruncările de la distanţă sunt aruncări

executate de la 9 – 12 m de poartă. Toate aceste aruncări se apără cu ajutorul apărătorilor. În
această situaţie, cu braţele şi cu corpul încearcă să acopere o jumătate de poartă, în timp ce
portarul încearcă să acopere cealaltă jumătate de poartă.

Apărarea mingiilor aruncate din apropierea porţii: Aceste aruncări sunt executate de
la o distanţă mai mică de 6 m, cel mai greu de apărat fiind aruncările executate din zona centrală.
În aceste situaţii, portarul trebuie să iasă şi să atace aruncătorul, încercând să acopere cu corpul o
parte a porţii. În acest mod forţează atacantul să arunce în partea liberă a porţii, portarul având de
apărat doar o parte a porţii.

Apărarea aruncărilor de la 7 m: În această situaţie este indicat ca portarul să nu stea pe

linia porţii, ci să avanseze până la 2 – 4 m de poartă, micşorând în acest mod unghiul de
aruncare.

În momentul în care vorbim despre tactica jocului în apărare avem în vedere următoarele
aspecte: acţiunile tactice individuale specifice apărării, acţiunile tactice colective specifice
apărării, precum şi tactica portarului. Tactica individuală în apărare cuprinde totalitatea regulilor
şi principiilor după care un apărător acţionează în joc, atunci când mingea se află în posesia
echipei adverse, în vederea deposedării adversarului de minge şi de împiedicare a aruncărilor la
poartă. Tactica colectivă în apărare reprezintă totalitatea principiilor şi regulilor după care se
desfăşoară acţiunile de colaborare dintre doi sau mai mulţi apărători în vederea opririi acţiunilor
adversarilor.

Principiile tactice ale jocului în apărare sunt:

- asigurarea echilibrului defensiv;

- replierea în timp util;

- repartizarea adversarilor;

- atacarea permanentă a jucătorului cu mingea.

 Acţiunile tactice individuale specifice jocului în apărare sunt:

- marcajul,

- atacarea adversarului aflat în posesia mingii,

- acoperirea braţului de aruncare,

- retragerea pe semicerc,

- mişcarea de translaţie a apărătorului

- închiderea pătrunderii.

Acţiunile tactice colective folosite în apărare sunt:

- repartizarea adversarilor,

- preluare

-predare şi schimbul de oameni,

- alunecarea,

- zidul de apărare la aruncările libere de la 9 m

- repartizarea apărătorilor la aruncările de la 7 m.

Acţiunile tactice specifice postului de portar sunt:

- plasamentul,

- apărarea aruncărilor de la distanţă,

- apărarea aruncărilor din apropierea porţii,

- apărarea aruncărilor de la 7 m.

Forme şi sisteme de joc în apărare: În jocul de handbal se întâlnesc trei forme de

acţionare în apărare: pe zonă, om la om şi combinat. Fiecare dintre aceste forme prezintă
caracteristici specifice şi se desfăşoară după principii şi reguli tactice proprii. În cele mai multe
cazuri aplicarea uneia dintre aceste forme de apărare este condiţionată de pregătirea propriei
echipe cât şi de caracteristicile adversarilor. Există, însă, şi situaţii în care folosirea uneia dintre
aceste forme de apărare este dictată de evoluţia scorului, de superioritatea sau inferioritatea
numerică a adversarului.

Apărarea pe zonă În cadrul formei de apărare pe zonă fiecare apărător răspunde de o

anumită zonă a terenului, în care îşi marchează cu grijă adversarul, împiedicându-l în acţiuni,
mai ales în pătrundere sau aruncarea la poartă. În funcţie de dispunerea jucătorilor în teren forma
de apărare pe zonă se manifestă sub forma mai multor sisteme de joc: 6:0; 5:1; 4:2; 3:3; 3:2:1.
Întrucât fiecare dintre aceste sisteme prezintă avantaje şi dezavantaje, este foarte greu de precizat
care dintre aceste sisteme este cel mai eficient. Cel mai potrivit lucru este aplicarea sistemelor
care concordă cu calităţile propriei echipe, succesul nefiind determinat de sistem, ci de modul de
aplicare al acestuia. Sistemele de joc se dezvoltă după modul de execuţie al procedeelor tehnice
şi în funcţie de sarcinile jucătorilor. Atenţia în jocul de apărare este orientată în trei direcţii
principale: spaţiul de joc, mingea şi adversarii. Spaţiul de joc Aruncarea la poartă devine posibilă
doar de la o distanţă de 12 m sau mai mică. Acest lucru este valabil doar în cazul unei aruncări
perpendiculare pe poartă, deci la un unghi de 90º. Din punctul de vedere al unghiurilor,
posibilităţile de aruncare la poartă se reduc cu cât ne depărtăm de unghiul drept. La un unghi de
10º format de minge, bară şi linia de poartă, aproape că nu există nici o şansă de a marca gol.
Dacă distanţa de 12 m este valabilă în cazul unui unghi de 90º, cu cât unghiul scade prin
deplasare laterală, cu atât şi distanţa de la care se poate înscrie scade, ajungând la un unghi de
10º la 6 m.