Proiectarea Elementelor de Otel-Carte Roz PDF

CUPRINS
PREFAŢĂ 5
1. CARACTERISTICI DE CALCUL ALE SECŢIUNILOR 7
2. COEFICIENŢI PARŢIALI DE SIGURANŢĂ. CLASIFICAREA SECŢIUNILOR 16
3. ELEMENTE SOLICITATE LA EFORTURI AXIALE. 30

BARE DREPTE SOLICITATE LA ÎNTINDERE
4. ELEMENTE COMPRIMATE CENTRIC. BARE CU SECŢIUNE UNITARĂ 42
5. ELEMENTE COMPRIMATE CENTRIC. BARE CU SECŢIUNE COMPUSĂ 74
6. STABILITATEA PLĂCILOR PLANE 84
7. LUNGIMI DE FLAMBAJ 114
8. ELEMENTE SOLICITATE LA TORSIUNE 125
9. GRINZI PLANE CU INIMĂ PLINĂ. ALCĂTUIRE ŞI CALCUL DE REZISTENŢĂ 137
10. STABILITATEA LOCALĂ A GRINZILOR CU INIMĂ PLINĂ 158
11. STABILITATEA GENERALĂ A GRINZILOR CU INIMĂ PLINĂ 180
12. VERIFICAREA LA OBOSEALĂ 189
13. ELEMENTE SOLICITATE LA COMPRESIUNE ŞI ÎNCOVOIERE 198
14. CONFORMAREA CONSTRUCTIVĂ A GRINZILOR CU INIMĂ PLINĂ 225
15. GRINZI CU ZĂBRELE. BAZELE PROIECTĂRII 237
16. STABILITATEA GENERALĂ A GRINZILOR PRINCIPALE 249
17. PLATELAJE ORTOTROPE 263
18. GRINZI CU SECŢIUNE COMPUSĂ OŢEL-BETON 287
19. ELEMENTE REALIZATE DIN PROFILE TUBULARE UMPLUTE CU BETON 309
20. ÎMBINAREA ELEMENTELOR METALICE 322
21. CONSOLIDAREA ELEMENTELOR METALICE 352
22. GRINZI CU INIMA DIN TABLĂ CUTATĂ SAU ONDULATĂ 374
23. CABLURI PENTRU STRUCTURI 381
BIBLIOGRAFIE 393
3
CONTENT
PREFACE 6
1. DESIGN CARACTERISTICS OF SECTIONS 7
2. SAFETY FACTORS. CROSS-SECTION CLASSES. 16

STEEL CHARACTERISTICS
3. MEMBERS SUBJECTED TO AXIAL FORCES. TENSION MEMBERS 30
4. COMPRESSION MEMBERS. UNIFORM MEMBERS IN COMPRESSION 42
5. COMPRESSION MEMBERS. UNIFORM BUILT-UP MEMBERS 74
6. PLATE BUCKLING 84
7. BUCKLING LENGTHS 114
8. MEMBERS SUBJECTED TO TORSION 125
9. STEEL PLATE GIRDERS 137
10. SHEAR BUCKLING REISTANCE OF WEB 158
11. TORSIONAL - FLEXURAL BUCKLING OF PLATE GIRDERS 180
12. FATIGUE VERIFICATIONS 189
13. UNIFORM MEMBERS IN BENDING AND AXIAL COMPRESSION 198
14. CONSTRUCTIVE CONFORMATION OF PLATE GIRDERS 225
15. TRUSS GIRDERS 237
16 GENERAL STABILITY OF TRUSSES 249
17. ORTHOTROPHIC DECKS 263
18. COMPOSITE STEEL - CONCRETE GIRDERS 287
19. CONCRETE – FILLED STEEL TUBULAR HOLLOW SECTION 309
20. DESIGN OF JOINTS 322
21. STEEL MEMBERS CONSOLIDATION 352
22. PLATE GIRDERS WITH CORRUGATED WEBS 374
23. CABLES FOR STRUCTURES 381
REFERENCES 393
4
PREFAŢǍ
Structurată pe 23 module de calcul specific, cu scopul de a permite o

cât mai bună sistematizare a materialului tehnic prezentat, lucrarea
Proiectarea elementelor din oţel, urmăreşte să prezinte noţiunile
fundamentale privind calculul elementelor constitutive ale structurilor de
construcţii şi poduri metalice, având la bază normele europene de proiectare
EN 1993-1, EN 1993-2, EN 1994-1 şi EN 1994-2.
Lucrarea permite asimilarea normelor europene de proiectare a
construcţiilor din oţel şi a celor compuse oţel-beton, preluate şi de ţara
noastră sub forma SR EN ..., de către studenţii Facultăţii de Construcţii şi de
către inginerii specialişti din domeniu.
Modulele de calcul teoretic sunt însoţite de exemple numerice rezolvate
de autori, care facilitează înţelegerea metodologiei de aplicare a bazei
teoretice de calcul prezentată în euronorme.
Exprimăm mulţumiri anticipate tuturor celor care vor aduce observaţii şi
propuneri de îmbunătăţire a materialului editat sub această formă combinată
de teorie şi aplicaţii.
Apreciem că lucrarea răspunde cerinţelor necesare unei lucrări
specifice de calitate pentru învăţământul tehnic de construcţii.
Autorii
5
PREFACE
Structured on 23 specific design modules, to offer a good

systematization of the technical material, the book Design of steel
members, has the main scope to present the fundamental notions regarding
the design of the steel constructions and bridges according to the European
codes EN 1993-1, EN 1993-2, EN 1994-1 and EN 1994-2.
The work facilitates the understanding of the application methodology of
the European norms by the students of the Civil Engineering Faculty and
engineers who work in the design field of the steel structures.
The theoretical design modules are accompanied by working examples
solved by authors to respond better to the objective undertaken by the book.
We would like to express thanks in anticipation to all those who might
contribute to the improvement of the material by making both theory and
working examples observations and suggestions.
It is belief that the present work meets requirements of a typical
technical-constructions education standard.
Authors
6
1. CARACTERISTICI DE CALCUL ALE SECŢIUNILOR
1.1. Aspecte generale
În primele module ale lucrării se vor prezenta caracteristicile geometrico - sectoriale ale
secţiunii barelor cu pereţi subţiri (BPS), prezentate detaliat la disciplina de Rezistenţa materialelor,
precum şi caracteristici legate de calculul elementelor de construcţii şi poduri metalice în
conformitate cu normativul SR EN 1993 (EC 3).
Se apreciază că celelalte caracteristici de calcul ale secţiunii (arie brută, arie netă, moment
static, moment de inerţie, modul de rezistenţă) sunt bine cunoscute de la disciplinele de Mecanica
construcţiilor, acestea având o utilizare „curentă” în activitatea de dimensionare şi verificare a
structurilor.
O atenţie deosebită în practica de proiectare trebuie acordată sistemului de axe în care se
lucrează, acesta nefiind unitar în cadrul disciplinelor de specialitate, normative şi standarde de
proiectare, programe de calcul etc., tabelul 1.1. În lucrare se va utiliza sistemul de axe EN 1993.
Tabelul 1.1
Rezistenţa materialelor;
Material Tabele de produse
EC3, Tabele cu
tehnic laminate (neactualizate)
europrofile
Sistem
de axe
Observaţie:
În calculele de stabilitate (ex. flambaj prin încovoiere-răsucire, flambaj lateral), în cazul secţiunilor
monosimetrice, axele principale se aleg în mod uzual ca în figura 1.1.
Fig.1.1
1.2. Caracteristici geometrico - sectoriale ale BPS

Coordonata (aria) sectorială la BPS cu secţiune deschisă
Coordonata (aria) sectorială a unui punct curent S(s), care se determină în raport cu un pol
P(yP , zP ) , se notează cu ωP (s ) şi se defineşte prin integrala:
7
[L ]
s
ωp (s ) = ∫ rP ⋅ ds
2
(1.1)
sQ
unde rP este distanţa de la punctul P la tangenta dusă în punctul curent M al axei mediane a BPS
(produsul rP ⋅ ds > 0 dacă raza vectoare rP parcurge arcul ds în sens orar), fig. 1.2.
Fiecărui punct de pe axa mediană a BPS, S(y,z), îi corespunde o valoare proprie pentru
ωP (s ) , de aceea aria sectorială ωP (s ) poate fi privită ca o coordonată a punctului respectiv. Ea
reprezintă dublul ariei delimitate de raza polară origine PQ, raza polară PS a punctului considerat,
şi porţiunea QMS din axa mediană a BPS.
Coordonata sectorială depinde de poziţia

polului P(y P , z P ) şi de poziţia punctului origine
Q(s Q ) , de măsurare a ariei sectoriale. Punctul
Q(s Q ) se numeşte punct sectorial nul
(ωP (sQ ) = 0) .
Reprezentând grafic legea de variaţie a
ariei sectoriale funcţie de arcul s, se obţine
diagrama sectorială ωP .
Coordonata sectorială principală ω(s) , este
aria sectorială care se determină faţă de acel pol
C(y c , z c ) şi acel punct sectorial nul O(y 0 , z 0 ) care
satisfac condiţiile:
a a a
∫ ∫ ∫
ω ⋅ y ⋅ dA = 0 ; ω ⋅ z ⋅ dA = 0 ; ω ⋅ dA = 0 (1.2)
0 0 0
Fig. 1.2. Coordonata sectorială
la BPS profil deschis
Polul C (y c , z c ) care satisface primele două condiţii (1.2) se numeşte pol principal şi
coincide cu centrul de încovoiere al secţiunii, iar punctul sectorial nul O(y 0 , z 0 ) care satisface
ultima condiţie (1.2) se numeşte punct sectorial nul principal.
Dacă se cunoaşte diagrama coordonatelor sectoriale ωP determinate faţă de polul arbitrar
P(y P , z P ) şi punctul sectorial nul arbitrar Q(s Q ) , se poate preciza poziţia polului principal
C(y c , z c ) , cu ajutorul relaţiilor:
1
y c = yP +
Iy ∫∫ ωP ⋅ z ⋅ dA (1.3.a)
A
1
z c = zP −
Iz ∫∫ ωP ⋅ y ⋅ dA (1.3.b)
A
Coordonata sectorială a punctului sectorial O(s 0 ) faţă de un punct sectorial nul arbitrar, se
determină din relaţia:
a
ω QO
(s) = 1 ωQS (s) ⋅ ds
∫ (1.4)
A
0
8
Coordonata (aria) sectorială la BPS cu secţiune închisă
Aria sectorială pentru BPS profil închis o singură dată are expresia:
s
ds
∫ g
s0 sr
ωP = ωP − Ω = ωP − Ω (1.5)
ds ar
∫ g
unde:
ωP - aria sectorială corespunzătoare tubului deschis, figura 1.3;
s
ds
sr = ∫ g
- lungimea redusă a arcului s;
s0
ds
ar =∫g - lungimea redusă a conturului axei mediane a BPS profil închis;
Ω = ∫ r ⋅ ds - dublul ariei delimitată de axa mediană a BPS.
Aria sectorială generalizată principală

ω este acea arie sectorială generalizată care
satisface condiţiile:
∫ ω ⋅ y ⋅ dA = 0
∫ ω ⋅ z ⋅ dA = 0 (1.6)
∫ ω ⋅ dA = 0
Polul principal C (y c , z c ) coincide cu
centrul de încovoiere şi are coordonatele:
Fig. 1.3. Coordonata sectorială

la BPS profil închis
1
Iy ∫
y c = yP + ωP ⋅ z ⋅ dA (1.7.a)
1
Iz ∫
z c = zP − ωP ⋅ y ⋅ dA (1.7.b)
Condiţia ∫ ω ⋅ dA precizează poziţia punctului sectorial nul principal O(y 0 , z0 ) .

Observaţii:
Pentru simplificarea calculelor în vederea determinării poziţiei polului principal C se recomandă să
fie avute în vedere următoarele:
• sistemul de axe coordonate Gyz este central principal;
• dacă secţiunea admite o axă de simetrie, punctul sectorial nul Q se ia la intersecţia acesteia cu axa
mediană a profilului, acesta fiind chiar punctul sectorial principal O;
• pentru determinarea coordonatelor polului principal C, poate fi folosită regula de integrare
Vereşceaghin, atunci când axa mediană este poligonală (în această situaţie diagramele ωp , y şi z
sunt liniar variabile);
• dacă axa mediană a BPS admite o axă de simetrie polul principal C se află pe această axă;
9
• la secţiunile BPS a căror axă mediană este alcătuită din segmente concurente, polul principal C se
află în punctul de intersecţie al acestor segmente;
• la profilele care au simetrie polară, centrul de încovoiere-răsucire coincide cu centrul de simetrie
polară, care este şi centrul de greutate al secţiunii;
• în cazul secţiunilor BPS care au două axe de simetrie, centrul de răsucire coincide cu centrul de
greutate al secţiunii barei;
• în cazul secţiunilor închise se urmează aceeaşi cale ca în cazul BPS profil deschis, cu observaţia că
în locul coordonatelor ω se utilizează coordonatele generalizate ω .
În figura 1.4. se prezintă poziţia polului principal C pentru câteva secţiuni de BPS.
Fig. 1.4. Poziţia polului principal C
Momentul static sectorial
Momentul static sectorial S ω , al porţiunii de secţiune cuprinsă între punctele O(s 0 ) şi S(s )
se defineşte ca fiind:
[ L ] - pentru secţiuni deschise

s
∫ ω ⋅ dA
4
Sω = (1.8.a)
s0
[ L ] - pentru secţiuni închise

s
∫ ω ⋅ dA
4
Sω = (1.8.b)
s0
Momentul static sectorial al porţiunii de secţiune cuprinsă între punctul R(s = 0 ) , care
SRω ,
este originea de măsurare a arcelor şi punctul curent S(s ) de pe axa mediană a BPS, este:
s
∫
SRω = ω ⋅ dA - pentru BPS profil deschis (1.9.a)
0
s
∫
SRω = ω ⋅ dA - pentru BPS profil închis (1.9.b)
0
Punctele de maxim ale diagramei SRω sunt puncte de nul sectorial.
10
Momentul de inerţie dirijat
Momentul de inerţie dirijat, Id , este prin definiţie:
∫
Id = r 2 dA [L ]
4
(1.10)
A
Momentul de inerţie sectorial
Momentul de inerţie sectorial Iω şi Iω sunt definite prin relaţiile:
∫
Iω = ω2 ⋅ dA [L ]
6
- la BPS profil deschis (1.11.a)
A
∫
Iω = ω ⋅ dA
2
[L ]
6
- la BPS profil închis (1.11.b)
A
Momentul de inerţie dirijat şi momentul de inerţie sectorial sunt caracteristici geometrice ale
întregii secţiunii, calculul lor poate fi făcut utilizând regula de integrare Vereşceaghin pentru
secţiunile cu axa mediană poligonală.
Momentul de inerţie echivalent (convenţional)
BPS profil deschis:
Momentul de inerţie echivalent (convenţional) la răsucire liberă a BPS profil deschis, It , se

calculează cu relaţia:
a
1 3
It =
3 ∫
g ds (1.12)
0
În cazul profilelor deschise alcătuite din mai multe dreptunghiuri înguste, momentul de
inerţie convenţional la răsucire liberă este egal cu suma momentelor de inerţie convenţionale ale
porţiunilor componente.
Dacă pe porţiuni, grosimea “g” este constantă, expresia pentru It este:

n
1
It =
3
∑ a j ⋅ g3j (1.13)
j=1
Pentru profilele laminate formula de calcul pentru It este de forma:

n
c
It =
3
∑ a j ⋅ g3j (1.14)
j=1
unde c este un coeficient ce depinde de forma secţiunii transversale a profilului şi ţine seama de
efectele racordării dintre dreptunghiurile elementelor separate, tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
Tipul secţiunii C
Profil I laminat 1,20
Profil U laminat 1,12
Profil cornier, grinzi I sudate fără rigidizări 1,00
Grinzi I sudate cu rigidizări dese 1,50
Grinzi I nituite 0,50
11
BPS profil închis:
Momentul de inerţie echivalent (convenţional) la răsucire liberă a BPS profil închis, Ir , se

Ω2
Ir = It + (1.15)
ds
∫g
unde:
∫
Ω = r ⋅ ds - este dublul ariei delimitate de axa mediană a BPS profil închis;
1 - momentul de inerţie convenţional al BPS, contur închis,
∫ 3g
3
It = ⋅ ds care se consideră de secţiune inelară deschisă.
1.3. Exemple de calcul

E.1. Exemplu numeric 1
Să se calculeze caracteristicile geometrico – sectoriale ale secţiunii din figura E1.1.
Cu sistemul de axe din figura E1.1 rezultă: Iy= 9005.6 cm4; Iz=706.25 cm4; A=60 cm2.
Deoarece secţiunea are o axă de simetrie, centrul de răsucire se va afla pe această axă; se
va calcula numai abscisa yc.
Se alege polul P, la intersecţia

axei de simetrie y-y cu axa mediană a
profilului şi se trasează diagramele
coordonatelor sectoriale ωP şi a
ordonatelor z, figura E1.2.
ω1P = ωP3 = 0; ωP2 = 15 ⋅ 10.5 = 157.5 cm 2 ;

ωP3 = - 15 ⋅ 10,5 = −157.5 cm 2 .
Fig. E1.1
Se calculează abscisa centrului de răsucire, integrând cu regula Vereşceaghin diagramele

ωP şi z.
1
2 ⋅ ⋅ 157,5 ⋅ 10,5 ⋅ 15 ⋅ 1,5
Rezultă: y c = −2.75 − 2 = − 6.88 cm .
9005,6
Se trasează diagrama ω faţă de punctul C, figura E1.3, calculând:
ω1 = −ω3 = 4.13 ⋅ 15 = −61.95 cm 2 ; ω 2 = −ω 4 = −61.95 + 15 ⋅ 10.5 = 95.55 cm 2
12
Fig. E1.2
Se calculează momentul de inerţie sectorial, Iω , integrând diagrama ω cu ea însăşi:

⎛1 2 1 2 1 2 ⎞
Iω = 2⎜ ⋅ 61.95 ⋅ 15 ⋅ ⋅ 61.95 ⋅ 1 + ⋅ 61.95 ⋅ 4.13 ⋅ ⋅ 61.95 ⋅ 1.5 + ⋅ 95.55 ⋅ 6.37 ⋅ ⋅ 95.55 ⋅ 1.5 ⎟
⎝2 3 2 3 2 3 ⎠
Se obţine:
I ω = 112 385 cm 6
Momentul de inerţie convenţional la

ărăsucire liberă It este:
1
( )
It = 30 ⋅ 13 + 2 ⋅ 10 ⋅ 1.5 3 = 32.5 cm 4
3
Caracteristicile geometrice ale secţiunii
transversale sunt centralizate în tabelul E1.1.
Fig. E1.3
Tabelul E1.1
Ag yP yC Iy Iz It Iω iy iz i02
U.M. cm2 cm cm cm 4
cm4 cm4 cm6 cm cm cm2
60 2.75 6.88 9005.6 706.25 32.5 112 385 12.25 3.43 209.2

Să se calculeze caracteristicile geometrico – sectoriale ale secţiunii din figura E2.1.
Cu sistemul de axe din figura E2.1, rezultă:

Iy=2.642 ⋅ 10 6 cm4; Iz=3.953 ⋅ 10 6 cm4; A=Ag=928 cm2.
13
Fig. E2.1
Deoarece secţiunea are o axă de

simetrie, centrul de răsucire se va afla pe
această axă; se va calcula numai abscisa zc.
Se alege polul P, la intersecţia axei
de simetrie z-z cu axa mediană a profilului şi
se trasează diagramele coordonatelor
sectoriale ωP şi a ordonatelor y, figura E2.2.
ωP4 = 70 ⋅ 122,5 = 8575 cm 2 ;

ωP5 = 8575 + 20 ⋅ 122,5 = 11025 cm 2 ;
ωP6 = 8575 − 20 ⋅ 122,5 = 6125 cm 2
Se calculează abscisa centrului de

răsucire, integrând cu regula Vereşceaghin
diagramele ωP şi y şi rezultă:
Fig. E2.2
⎧ 8575 ⋅ 122,5
2 ⋅ ⎨1.2 ⋅ 70 + 3 ⋅
40
[(2 ⋅ 11025 + 6125 ) ⋅ 50 + (11025 + 2 ⋅ 6125 ) ⋅ 90]⎫⎬
2 6
z c = −51 − ⎩ 6
⎭=
3.953 ⋅ 10
= −51 − 57,8 = −108.8 cm
Se trasează diagrama ω faţă de punctul C, figura E2.3 şi se calculează momentul de

inerţie sectorial, Iω , integrând diagrama ω cu ea însăşi.
14
Fig. E2.3
Se obţine:
⎧⎪ 5780 2 ⋅ 100 ⎛ 4046 2 ⋅ 57.8 4529 2 ⋅ 64.7 ⎞
Iω = 2 ⋅ ⎨2 ⋅ + 1,2⎜ + ⎟+
⎪⎩ 3 ⎜ 3 3 ⎟
⎝ ⎠
+3⋅
40
[(2 ⋅ 923 + 8135 ) ⋅ 923 + (2 ⋅ 8135 + 923 ) ⋅ 8135]⎫⎬ = 1.223 ⋅ 1010 cm6 .
6 ⎭
Momentul de inerţie convenţional la răsucire liberă It este:
1
( )
It = 200 ⋅ 23 + 2 ⋅ 120 ⋅ 1.23 + 2 ⋅ 40 ⋅ 3 3 = 1 392 cm 4 .
3
Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale brute sunt centralizate în tabelul E2.1.
Tabelul E2.1
Ag zP zC Iz Iy It Iω iy iz i02
x 106 x 106 x 1010
U.M. cm2 cm cm cm4 cm Cm cm2
cm4 cm4 cm6
928 51 108.8 3.953 2.642 1392 1.223 53.36 65.26 18 944
15
2. COEFICIENŢI PARŢIALI DE SIGURANŢĂ.
CLASIFICAREA SECŢIUNILOR. OŢELURI
2.1. Coeficienţi parţiali de siguranţă
Coeficienţii parţiali de siguranţă utilizaţi în euronorme sunt prezentaţi în tabelul 20.1, § 20.
Pentru calculul elementelor, coeficienţii au următoarele valori:
γ M0 = 1.00 ;
γ M1 = 1.10 (pentru clădiri, γ M1 = 1.00 );
γ M2 = 1.25
2.2. Clasificarea secţiunilor transversale

Scopul clasificării secţiunilor transversale este acela de a identifica în ce măsură rezistenţa
lor şi capacitatea de rotire sunt limitate de apariţia pierderii stabilităţii locale.
Sunt definite patru clase de secţiuni transversale [27]; [28]; [29:]; [30]; [32]:
Secţiuni transversale Clasa 1 – sunt cele care permit formarea articulaţiilor plastice, care
pot atinge, fără reducerea rezistenţei, capacitatea de rotire cerută de modelul de calcul plastic.
Secţiuni transversale Clasa 2 – sunt cele care permit dezvoltarea momentului de

încovoiere plastic al secţiunii, dar care posedă o capacitate de rotire limitată din cauza pierderii
stabilităţii locale.
Secţiuni transversale Clasa 3 – permit dezvoltarea numai a momentului de încovoiere

elastic al secţiunii, dar pentru care pierderea stabilităţii locale poate împiedica dezvoltarea
momentului plastic.
Secţiuni transversale Clasa 4 – sunt cele pentru care pierderea stabilităţii locale se
produce în unul sau mai mulţi pereţi ai secţiunii transversale, înainte de a atinge limita de curgere.
Pentru secţiunile Clasa 4, pot fi utilizate lăţimile eficace pentru a lua în considerare
reducerea de rezistenţă din efectele pierderii locale a stabilităţii.
Stabilirea clasei secţiunii transversale depinde de raportul lăţime pe grosime a pereţilor

supuşi la compresiune.
Prin pereţi supuşi la compresiune se înţelege fiecare perete al secţiunii transversale, parţial
sau total comprimat, sub efectul grupării de încărcări considerate.
Pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale (inimă sau talpă) pot fi în general de clase
diferite, clasa unei secţiuni transversale fiind definită prin clasa cea mai mare a pereţilor săi
comprimaţi. De asemenea clasa secţiunii transversale poate fi diferită pentru solicitarea de
compresiune axială sau pentru solicitarea de încovoiere.
16
Fig.2.1
Valorile limită ale supleţilor pereţilor comprimaţi sunt prezentate în tabelele 2.1.
Toate clasele de secţiuni pot fi verificate în raport cu rezistenţa lor elastică, cu condiţia
utilizării pentru Clasa 4 a caracteristicilor secţiunii transversale eficace.
Fig. 2.2. Modificarea clasei secţiunii prin rigidizarea inimii
17
Tabelul 2.1.a
INIMI (pereţi perpendiculari pe axa de încovoiere) şi
TĂLPI (pereţi interiori paraleli cu axa de încovoiere)
CLASA Încovoiere Compresiune Încovoiere şi compresiune
Distribuţia
tensiunilor
(semnul “+”
pt compresiune)
pentru α > 0,5 :

c / t ≤ 396 ε /(13 α − 1)
1 c / t ≤ 72ε c / t ≤ 33ε
pentru α ≤ 0,5 :
c / t ≤ 36ε / α
pentru α > 0,5 :
c / t ≤ 456 ε /(13α − 1)
2 c / t ≤ 83 ε c / t ≤ 38ε
pentru α ≤ 0,5 :
c / t ≤ 41,5ε / α
Distribuţia
tensiunilor
(semnul “+”
pt compresiune)
pentru ψ > −1 :
c / t ≤ 42ε /(0,67 + 0,33ψ )
3 c / t ≤ 124 ε c / t ≤ 42ε
pentru ψ ≤ −1 :
c / t ≤ 62ε(1 − ψ ) ( −ψ )
ε = 235 / f y fy (N/mm2) 235 275 355 420 460

ε 1 0,92 0,81 0,75 0,71
18
Tabelul 2.1.b
TĂLPI ÎN CONSOLĂ:
Talpa încovoiată
CLASA Talpa comprimată şi comprimată
margine comprimată margine întinsă
Distribuţia tensiunilor
(semnul “+” pt
compresiune)
9ε 9ε
1 c / t ≤ 9ε c/t ≤ c/t ≤
α α α
10ε 10ε
2 c / t ≤ 10ε c/t ≤ c/t ≤
α α α
Distribuţia tensiunilor
(semnul “+” pt
compresiune)
3 c / t f ≤ 14ε c / t f ≤ 21ε k σ , k σ - coeficient de voalare
ε = 235 / f y fy (N/mm2) 235 275 355 420 460

ε 1 0,92 0,81 0,75 0,71
2.3. Caracteristici ale secţiunilor eficace

Calculul caracteristicilor secţiunilor eficace ale secţiunilor transversale de clasa 4 se
bazează pe lăţimile eficace ale pereţilor comprimaţi.
Lăţimile eficace ale pereţilor comprimaţi sunt definite în tabelul 2.2.a pentru pereţii interiori
ai secţiunii şi în tabelul 2.2.b pentru pereţii în consolă (Eurocode 3).
Coeficientul de reducere ρ se determină astfel:
19
- pereţi interiori ai secţiunii:
⎧1 − pentru λ p ≤ 0.673
⎪⎪
ρ = ⎨ λ p − 0,055 (3 + Ψ ) (2.1.a)
⎪ ≤ 1 − pentru λ p > 0.673, unde (3 + ψ ) ≥ 0
⎪⎩ λ2p
- pereţi comprimaţi în consolă:
⎧1 − pentru λ p ≤ 0.748
⎪⎪
ρ = ⎨ λ p − 0,188 (2.1.b)
⎪ ≤ 1 − pentru λ p > 0.748
⎩⎪ λ2p
− fy bp / t 235
unde: λ p = = ; ε=
σ cr 28,4 ⋅ ε ⋅ k σ fy
k σ - coeficientul de voalare, tabelul 2.2.a şi tabelul 2.2.b.
bp (notată şi cu b ) - lăţimea peretelui considerat, definită conform tabelelor pentru
stabilirea clasei secţiunii transversale.
Un calcul foarte exact ţine cont şi de grosimea cordoanelor de sudură, în cazul secţiunilor
alcătuite sudat.
În cazul pereţilor prevăzuţi cu rigidizări marginale, calculul se bazează pe ipoteza că

rigidizarea lucrează ca o grindă pe mediu elastic, iar acest mediu elastic are o rigiditate tip resort
care depinde de rigiditatea la încovoiere a pereţilor plani adiacenţi şi de condiţiile de margine ale
peretelui respectiv.
Axa neutră (trecând prin centrul de greutate) a secţiunii eficace se va decala cu o distanţă
„e” faţă de cea a secţiunii brute şi se va ţine cont de momentul suplimentar ΔM = N ⋅ eN , dacă
secţiunea este supusă la efort axial (fig. 2.3).
În practică această deplasare a axei neutre se poate neglija, ceea ce permite o evaluare
mai rapidă a capacităţii portante, doar sub solicitarea de compresiune centrică, conducând la o
uşoară supraestimare a capacităţii elementului.
Fig.2.3
20
Tabelul 2.2.a
PEREŢI INTERIORI COMPRIMAŢI
Distribuţia tensiunilor Lăţimea eficace
(semnul “+” pt. compresiune) beff
ψ = +1 :
b eff = ρ ⋅ b p
b e1 = 0,5 ⋅ b eff
b e2 = 0,5 ⋅ b eff
1> ψ ≥ 0 :
b eff = ρ ⋅ b p
2 ⋅ b eff
b e1 =
5−ψ
b e2 = b eff − b e1
ψ< 0:
bp
b eff = ρ ⋅ b c = ρ ⋅
1− ψ
b e1 = 0,4 ⋅ b eff
b e 2 = 0,6 ⋅ b eff
ψ = σ 2 / σ1 +1 1> ψ >0 0 0> ψ >-1 -1 -1 > ψ > -3

Coeficientul
8,2
de voalare 4,0 7,81 7,81 − 6,29ψ + 9,78ψ 2 23,9 5,98(1 − ψ ) 2
kσ 1,05 + ψ
Alternativ, pentru 1 ≥ ψ ≥ −1:

16
kσ =
[(1 + ψ ) 2 + 0,112(1 − ψ ) 2 ] 0,5 + (1 + ψ )
21
Tabelul 2.2.b
PEREŢI COMPRIMAŢI ÎN CONSOLĂ
Distribuţia tensiunilor Lăţimea eficace
(semnul “+” pt compresiune) beff
1 > ψ ≥ 0:
b eff = ρ ⋅ b p
ψ<0:
bp
b eff = ρ ⋅ b c = ρ ⋅
1− ψ
ψ = σ 2 / σ1 +1 0 -1 + 1 ≥ ψ ≥ −1
Coeficientul de
voalare k σ 0.43 0.57 0.85 0.57 − 0.21ψ + 0.07ψ 2
1> ψ ≥ 0:
b eff = ρ ⋅ b p
ψ<0:
bp
b eff = ρ ⋅ b c = ρ ⋅
1− ψ
ψ = σ 2 / σ1 +1 1> ψ > 0 0 0 > ψ > −1 -1

Coeficientul de 0.578
voalare k σ 0.43 1.70 1.70 − 5ψ + 17.1ψ 2 23.8
ψ + 0.34
22
2.4. Caracteristici şi calităţi de oţeluri pentru construcţii
Valorile nominale ale limitei de curgere fy şi ale rezistenţei ultime de rupere fu pentru
elemente structurale din oţel laminat la cald, conform EN1993 -1-1:2003, respectiv SR EN
1993-1-1:2006, sunt date în tabelul 2.3.
Tabelul 2.3
Grosimile nominale ale elementului t(mm)
Standard şi t ≤ 40 mm 40 mm < t ≤ 80 mm
marcă de oţel fy
fy [N/mm2] fu [N/mm2] fu [N/mm2]
[N/mm2]
EN 10025-2
S 235 235 360 215 360
S 275 275 430 255 410
S 355 355 510 335 470
S 450 450 550 410 550
EN 10025-3
S 275 N/NL 275 390 255 370
S 355 N/NL 355 490 335 470
S 420 N/NL 420 520 390 520
S 460 N/NL 460 540 430 540
EN 10025-4
S 275 M/ML 275 370 255 360
S 355 M/ML 355 470 335 450
S 420 M/ML 420 520 390 500
S 460 M/ML 460 540 430 530
EN 10025-5
S 235 W 235 360 215 340
S 355 W 355 510 335 490
EN 10025-6
S 460 Q/QL/QL1 460 570 440 550
EN 10210-1
S 235 H 235 360 215 340
S 275 H 275 430 255 410
S 355 H 355 510 335 490
S 275 NH/NLH 275 390 255 370
S 355 NH/NLH 355 490 335 470
S 420 NH/NLH 420 540 390 520
S 460 NH/NLH 460 560 430 550
2.5. Exemple numerice

Să se evalueze aria efectivă a secţiunii din figura E1.1, a unei bare solicitată la
compresiune axială. Bara este alcătuită din oţel S 235 (a se vedea şi exemplul 1.3 - E2).
23
A g = 928 cm 2
Iy = 2.642 ⋅ 10 6 cm 4
Iz = 3.953 ⋅ 10 6 cm 4
Iω = 1.223 ⋅ 10 6 cm6
Fig. E1.1
Secţiunea transversală eficace
Aria eficace a tălpilor
Talpa superioară
Talpa superioară se descompune în două elemente rezemate pe o singură latură

(consolele) şi placa interioară dintre inimile secţiunii, rezemată pe două laturi.
Consolele sunt supuse la compresiune uniformă, figura E1.2 (schema dee calcul):
σ2
c / t = 14.7 > 14ε ⇒ Clasa 4 ; σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa profilului este k σ = 0.43
bp / t 29.4 / 2
λp = = = 0.79 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1⋅ 0.43
λ p − 0.188
Rezultă: ρ = 2
= 0.96
Fig. E1.2 λp
Lăţimea eficace a tălpii b eff = ρ ⋅ bp = 0.96 ⋅ 29.4 = 28.0 cm .
Porţiunea de talpă dintre inimi,

figura E1.3, placă rezemată pe două
laturi, comprimată uniform:
c / t = 69.4 > 42 ε ⇒ Clasa 4 ;
σ
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = 2 = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa
Fig. E1.3
profilului este k σ = 4
bp / t 138.8 / 2
λp = = = 1.22 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1⋅ 4
24
⎛ ⎞
⎜ 0,22 ⎟ 1 ⎛ 0,22 ⎞ 1
Pentru Ψ = 1 rezultă ρ = ⎜1 − − ⎟ ⋅ − = ⎜1 − ⎟⋅ = 0.67
⎜ ⎟ ⎝ 1.22 ⎠ 1.22
⎝ λp ⎠ λp
Lăţimea eficace a tălpii:
b eff = ρ ⋅ bp = 0.67 ⋅ 138.8 = 93 cm , b eff .1 = b eff .2 = b eff / 2 = 46.5 cm .
Talpa inferioară
Fiecare talpă individuală este alcătuită din două console (plăci rezemate pe o singură
latură), figura E1.4 (schema de calcul), comprimate uniform.
σ2
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1
σ1
c / t = 6.47 < 9 ε ⇒ Clasa 1 ( ρ = 1)
Talpa este integral activă (efectivă)
Fig. E1.4
Aria eficace a inimii
Inima profilului este un element rezemat pe două laturi, supus la compresiune uniformă,
figura E1.5 (schema de calcul).
σ2
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1; k σ = 4
σ1
c / t = 100 > 42 ε ⇒ Clasa 4
Fig. E1.5
bp / t 120 / 1.2
λp = = = 1.76 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1⋅ 4
⎛ ⎞
⎜ 0,22 ⎟ 1 ⎛ 0,22 ⎞ 1
Pentru Ψ = 1 rezultă ρ = ⎜1 − − ⎟ ⋅ − = ⎜1 − ⎟⋅ = 0.50
⎜ ⎟ ⎝ 1.76 ⎠ 1.76
⎝ λp ⎠ λp
h eff = 0.50 ⋅ 120 = 60 cm ; h eff .1 = h eff .2 = h eff / 2 = 30 cm
Secţiunea eficace a profilului este prezentată în figura E1.6.
25
Rezultă aria secţiunii eficace:
A eff = 2(75.7 ⋅ 2 + 40 ⋅ 3 + 2 ⋅ 30 ⋅ 1.2)

A eff = 686.8 cm 2
Fig. E1.6

Să se stabilească clasa secţiunii şi aria efectivă, pentru secţiunea din figura E2.1, bara fiind
solicitată la compresiune axială. Elementul este alcătuit din oţel S 355.
Observaţie: Punctul „S” (shear) este echivalent cu punctul „C” (centrul de încovoiere - răsucire din
literatura tehnică română).
Oţel: S 355; f y = 355 N / mm 2

ε = 235 / f y = 0.81
A g = 174 cm 2
I y = 1.179 ⋅ 10 5 cm 4
I z = 2.145 ⋅ 10 4 cm 4
I w = 8.93 ⋅ 10 6 cm 6
W y.el.t = 2885 cm 3
W y.el.c = 5321 cm 3
Fig. E2.1
Clasa secţiunii. Secţiunea efectivă
Talpa superioară
Talpa comprimată este alcătuită din două plăci în consolă, solicitate la compresiune
uniformă, figura E2.2 (schema de calcul):
ψ = 1; k σ = 0.43
Fig. E2.2
26
c (500 − 8 ) / 2
= = 13.67 > 14ε = 11.34 ⇒ clasa 4
t 18
bp / t 246 / 18
λp = = = 0.91 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 0.43
λ p − 0.188
ρ= = 0.87 ⇒ b eff = ρ ⋅ b p = 0.87 ⋅ 246 = 214 mm
2
λp
Talpa inferioară
Talpa inferioară comprimată este alcătuită din două plăci în consolă, solicitate la
compresiune uniformă, figura E2.3 (schema de calcul):
ψ = 1; k σ = 0.43
Fig. E2.3
c (300 − 8 ) / 2
= = 12.17 > 14ε = 11.34 ⇒ clasa 4
t 12
bp / t 146 / 12
λp = = = 0.81 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 0.43
λ p − 0.188
ρ= = 0.95 ⇒ b eff = ρ ⋅ b p = 0.95 ⋅ 146 = 139 mm
2
λp
Inima
Inima este o placă rezemată pe două laturi, solicitată la compresiune uniformă, figura E2.4:
ψ = 1; kσ = 4
Fig. E2.4
M
c 600
= = 75 > 42 ⋅ ε = 34.02 ⇒ clasa 4
t 8
bp / t 600 / 8
λp = = = 1.63 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 4
λ p − 0.055 (3 + ψ )
ρ= 2
= 0.53 ⇒ b eff = ρ ⋅ b p = 0.53 ⋅ 600 = 318 mm
λp
b e1 = b e2 = b e = b eff / 2 = 159 mm
27
Secţiunea transversală a barei este Clasa 4.
Secţiunea efectivă a barei pentru solicitarea de

compresiune este prezentată în figura E2.5.
A eff = 138 .24 cm 2
Fig. E2.5

Să se stabilească clasa secţiunii şi caracteristicile efective, pentru secţiunea din figura E3.1
(identică cu cea din exemplul E2), bara fiind solicitată în acest caz la încovoiere pură.
Elementul este alcătuit din oţel S 355.
Oţel: S 355; f y = 355 N / mm 2

ε = 235 / f y = 0.81
A g = 174 cm 2
I y = 1.179 ⋅ 10 5 cm 4
I z = 2.145 ⋅ 10 4 cm 4
I w = 8.93 ⋅ 10 6 cm 6
W y.el.t = 2885 cm 3
W y.el.c = 5321 cm 3
Fig. E3.1
Talpa superioară
Talpa comprimată este alcătuită din două plăci în consolă, solicitate la compresiune uniformă,
figura E3.2 (schema de calcul).
ψ = 1;
k σ = 0.43
Fig. E3.2
28
c (500 − 8 ) / 2
= = 13.67 > 14ε = 11.34 ⇒ clasa 4
t 18
bp / t 246 / 18
λp = = = 0.91 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 0.43
λ p − 0.188
ρ= = 0.87 ⇒ b eff = ρ ⋅ b p = 0.87 ⋅ 246 = 214 mm
2
λp
Inima
Inima este o placă rezemată pe două laturi, solicitată la încovoiere, figura E3.1.
z 398 202
σ 2 = − 2 σ1 = − σ1 = −1.97 ⋅ σ1 ⇒ Ψ = −1.97 < −1 α = = 0.34 < 0.5 ;
z1 202 600
W y.el.c
Observaţie: Ψ ≈
W y.el.t
c 600
= = 75 < 36ε / α = 85.7 ⇒ Clasa 1
t 8
Secţiunea transversală a barei este Clasa 4 = max [clasă talpă; clasă inimă].
Secţiunea efectivă pentru solicitarea de

încovoiere este prezentată în fig. E3.3.
A eff = 162 .5 cm 2
I y.eff = 1.123 ⋅ 10 5 cm 4
I z.eff = 1.513 ⋅ 10 4 cm 4
I w = 8.391 cm 6
Wy.eff .t = 2854 cm3
Fig. E3.3
Observaţie:
În cazul în care secţiunea transversală ar fi dublu

simetrică, figura E3.4, am avea:
Ψ = −1
c 600
83 ⋅ ε = 67.23 < = = 75 < 124 ⋅ ε = 100 .44
t 8
Inima Clasa 3
Fig. E3.4
29
3. ELEMENTE SOLICITATE LA EFORTURI AXIALE.
BARE DREPTE SOLICITATE LA ÎNTINDERE
Modul de alcătuire al barelor drepte solicitate la eforturi axiale depinde de tipul construcţiei
din care acestea fac parte, de mărimea efortului axial la care sunt supuse şi de natura acestuia,
respectiv întindere sau compresiune.
Barele drepte solicitate la eforturi axiale intră de regulă în alcătuirea grinzilor cu zăbrele,
dar pot fi întâlnite şi ca elemente independente, motiv pentru care sunt tratate într-un capitol
distinct.
Barele cu solicitări reduse se alcătuiesc din unul sau mai multe profile laminate, iar cele mai
puternic solicitate se realizează de secţiune compusă, din profile laminate U sau I, solidarizate
între ele continuu sau discontinuu. De asemenea pot fi utilizate bare alcătuite din platbande
îmbinate între ele prin sudură sau nituire. Barele solicitate la eforturi axiale au cel puţin o axă de
simetrie, aflată în planul de simetrie al structurii şi care este totodată şi plan al acţiunii încărcărilor
exterioare.
În figura 3.1 sunt prezentate câteva tipuri de secţiuni de bare solicitate la eforturi axiale.
Fig. 3.1. Secţiuni de bare solicitate la eforturi axiale
30
3.2. Solidarizarea elementelor componente
ale secţiunii transversale
Barele solicitate la eforturi axiale (întindere sau compresiune) pot fi de secţiune unitară sau
compusă.
În categoria secţiunilor unitare intră şi barele cu secţiune compusă, ale căror ramuri sunt
apropiate la distanţa unui guseu (utilizate mai ales ca elemente ale contravântuirilor).
Barele de secţiune compusă pot fi realizate în una din variantele:
• bare din elemente alipite;
• bare din elemente puţin depărtate;
• bare din elemente mult depărtate.
Elementele componente ale secţiunilor barelor compuse se solidarizează astfel încât să li
se asigure o comportare de ansamblu apropiată celor de secţiune unitară.
În cazul barelor de secţiune compusă, distanţele între nituri, şuruburi sau piesele de
solidarizare discontinuă trebuie să respecte anumite valori limită, date în tabelul 3.1.
La alcătuirea barelor solicitate axial, trebuie avute în vedere următoarele recomandări şi
prescripţii normative:
• Nu se admit secţiuni compuse la care ambele axe principale ale secţiunii transversale
sunt imateriale (nu taie materialul ramurilor);
• La barele alcătuite din elemente puţin depărtate, intervalul dintre elemente trebuie să
permită accesul în vederea întreţinerii (curăţire şi vopsire) a pieselor componente,
figura 3.2.
• Dacă distanţa “tg”, figura 3.3, a barelor compuse îndeplineşte condiţiile t g ≥ 15 mm şi
t g ≥ h / 6 , spaţiile dintre feţele învecinate ale pieselor se lasă libere, în caz contrar acest
spaţiu se umple cu o furură continuă.
Solidarizarea elementelor componente ale secţiunii se face cu plăcuţe (fururi) nituite sau
sudate.
• În lungul barei distanţa între fururi se ia diferit pentru barele întinse şi cele comprimate,
aceasta depinzând de raza de giraţie, i1 , a unui element independent în raport cu axa
z1 , paralelă cu axa principală z, imaterială a întregii secţiuni (tabelul 3.1);
• Se recomandă ca pe lungimea unei bare comprimate, compusă din elemente puţin
depărtate, să se prevadă cel puţin două fururi cu rol de solidarizare;
• Barele compuse din elemente mult depărtate se solidarizează cu plăcuţe, zăbreluţe sau
diafragme. În cazul solidarizării cu plăcuţe a elementelor barelor compuse, numărul
plăcuţelor trebuie să fie par (numărul de intervale dintre plăcuţe să fie impar);
Fig. 3.2. Condiţii pentru realizarea întreţinerii
31
Tabelul 3.1
32
• În cazul solidarizării cu zăbreluţe, cele mai utilizate moduri de zăbrelire sunt cele date în
figura 3.4.
Fig. 3.3. Spaţiu între profile
Fig. 3.4. Moduri curente de zăbrelire
• Solidarizările se amplasează, în principiu, în toate nodurile comprimate, în special în

dreptul reazemelor, a antretoazelor şi în punctele de aplicare a unor sarcini locale.
Solidarizările se realizează din diafragme transversale fixate de pereţi, fie cu corniere,
în cazul alcătuirii secţiunilor prin nituire, figura 3.5, fie prin sudare, în cazul secţiunilor
alcătuite sudat, figura 3.6.
• Diafragmele nu se sudează direct de pereţii chesoanelor, ci prin intermediul unor

plăcuţe intermediare. În acest mod se evită executarea cordoanelor transversale
efortului principal în lungul barei, care ar conduce la o suprapunere periculoasă a
eforturilor din bară cu cele produse de sudură.
Secţiunile unitare cele mai des folosite sunt următoarele:
- secţiuni dublu T;
- secţiuni cheson deschise, π;
- secţiuni cheson închise.
Pentru barele comprimate ale grinzilor cu zăbrele principale se folosesc în special secţiuni
cheson deschis sau închis. În acest caz, solidarizările barelor comprimate îndeplinesc următoarele
funcţiuni:
- leagă pereţii chesonului, obligând conlucrarea lor;

- stabilizează pereţii împotriva voalării, având deci rolul de rigidizări;
- împiedică deformarea pereţilor în cazul unor acţiuni locale.
33
Fig. 3.5. Diafragme la bare alcătuite nituit
Fig. 3.6. Diafragme la bare alcătuite sudat
34
În figura 3.7 se prezintă bare cu secţiune compusă, realizate din două ramuri, solidarizate
între ele cu plăcuţe sau zăbreluţe.
Fig. 3.7. Bare cu secţiune compusă
35
Solidarizarea barelor compuse în dreptul guseelor
Pentru ca barele cu secţiune compusă să se comporte ca o secţiune unitară, acestea se

solidarizează în dreptul guseului.
Solidarizarea se realizează atât în interiorul guseelor, cât şi imediat în afară. Solidarizările
se pot realiza din plăcuţe sau cupoane de profile laminate, figura 3.8.
Fig. 3.8. Solidarizarea barelor compuse în dreptul guseelor
36
3.3. Compensatori de pierdere de secţiune
În cazul prinderii barelor în noduri cu nituri sau şuruburi se produce slăbirea secţiunii barei
în zona de prindere datorită găurilor care trebuie practicate.
Pentru ca bara să aibă aria netă egală cu aria din restul lungimii ei, în dreptul îmbinărilor se
realizează “compensatori de pierdere a secţiunii”.
Compensatorii constau în înlocuirea elementelor curente ale barelor cu altele mai groase
sau mai late, sau cu ajutorul unor elemente suprapuse, astfel încât aria netă a secţiunii în dreptul
slăbirilor să fie cel puţin egală cu aria brută a secţiunii curente.
În figurile 3.9, 3.10, 3.11 şi 3.12 se prezintă soluţii se rezolvare a prinderii barelor în noduri
cu compensatori de pierdere de secţiune.
Fig. 3.9. Compensator realizat prin mărirea grosimii platbandelor (varianta I)
Fig. 3.10. Compensator realizat prin mărirea grosimii platbandelor (varianta II)
Fig. 3.11. Compensator realizat prin mărirea lăţimii platbandelor
37
Fig. 3.12. Compensator cu eclise de adaos
Observaţie: Problema compensării pierderii de secţiune se pune în cazul barelor solicitate la

eforturi de întindere. În cazul barelor comprimate unde dimensionarea s-a făcut
îndeosebi din condiţia de stabilitate, capacitatea portantă a barei nu se reduce prin
găurile practicate la capete.
3.4. Calculul barelor solicitate la întindere axială

3.4.1. Predimensionarea barelor
Mărimea şi forma secţiunii transversale a barelor întinse se stabileşte funcţie de:
- forţa axială maximă de întindere, în cea mai defavorabilă grupare de acţiuni;
- calitatea oţelului;
- considerente de natură constructivă.
Aria brută necesară a secţiunii transversale a barei, A b , se determină cu relaţia:
NEd
A b.nec = (3.1)
α ⋅ fy
unde:
- α este un coeficient care ţine cont de slăbirea secţiunii transversale:
α =1 - la construcţii sudate;
α = 0.85...0.90 - la construcţii nituite sau îmbinate cu şuruburi.
Observaţie: În cazul în care se prevăd compensatori de pierdere de secţiune se va lua α=1.
3.4.2. Calculul barelor solicitate la întindere axială
Rezistenţa secţiunii transversale
Pentru elementele structurale solicitate la întindere axială, valoarea de calcul a forţei

(efortului) de întindere NEd trebuie să satisfacă pentru fiecare secţiune transversală condiţia:
NEd ≤ Nt.Rd (3.2.a)

NEd
sau: ≤1 (3.2.b)
Nt.Rd
unde Nt.Rd este rezistenţa de calcul a secţiunii transversale la întindere, care se ia astfel:
38
⎧ A ⋅ fy - rezistenţa de calcul în domeniul plastic a secţiunii transversale
⎪Npl.Rd = brute
⎪ γ M0
⎪
⎪
⎪ 0,9 ⋅ A net ⋅ fu - rezistenţa de calcul ultimă a secţiunii transversale nete,
N t.Rd = min ⎨Nu.Rd = considerând slăbirile date de găurile îmbinărilor
⎪ γ M2
⎪
⎪
⎪ A net ⋅ f y - rezistenţa plastică de calcul a secţiunii nete, considerând
⎪Nnet.Rd = γ slăbirile date de găurile îmbinărilor, pentru îmbinări proiectate să
⎩ M0
reziste la lunecare, în starea limită ultimă
Nnet.Rd se evaluează în cazul îmbinărilor la care se folosesc şuruburi de înaltă rezistenţă

pretensionate cu strângere controlată, la care lunecarea nu trebuie să se producă în starea limită
ultimă.
În cazul în care se cere o comportare ductilă, rezistenţa de proiectare plastică, Npl.Rd

trebuie să fie mai mică decât rezistenţa ultimă de calcul a secţiunii nete, Nu.Rd , respectiv:
Npl.Rd ≤ Nu.Rd (3.3)
Această cerinţă va fi satisfăcută dacă este îndeplinită condiţia:
⎡ A ⎤ ⎡ fy ⎤ ⎡ γM ⎤
0.9 ⎢ net ⎥ ≥ ⎢ ⎥ ⋅ ⎢ 2 ⎥ (3.4)
⎣ A ⎦ ⎢⎣ fu ⎥⎦ ⎢⎣ γ Mo ⎥⎦
Verificarea la oboseală
Conform metodologiei prezentate în SR EN 1993-1-9 (verificarea la oboseală se prezintă în

modulelele de calcul a grinzilor cu inimă plină).
Verificarea condiţiei de rigiditate
Barele solicitate la întindere axială trebuie să îndeplinească condiţia unei rigidităţi minime,
respectiv zvelteţea λ să nu depăşească pe cea admisă:
L
λ max = ≤ λa (3.5)
imin
În tabelul 3.2. sunt date valorile admisibile recomandate în literatura tehnică română, λ a , în
cazul grinzilor cu zăbrele.
Tabelul 3.2
Tip bară λa
Tălpi întinse
Diagonale întinse 150
Montanţii întinşi care fac parte din structura de rezistenţă
Montanţii întinşi care nu fac parte din structura de rezistenţă
Diagonalele contravântuirilor 200
Riglele întinse ale contravântuirilor
În general elementele solicitate la întindere sunt supuse, în acelaşi timp, şi la solicitări de

încovoiere produse de greutatea proprie sau din efectul excentricităţilor, precum şi unor efecte
dinamice produse de acţiunea vântului sau a încărcărilor variabile (mobile) din convoaie.
39
Tabelul 3.3
λ max
Normele americane prevăd ca limite Caz
AISC AASHTO
superioare a zvelteţii elementelor întinse valorile
prezentate în tabelul 3.3. Structuri principale 240 200
Structuri secundare 300 240
Sarcini alternante - 140
3.4.3. Calculul ariei nete

Aria netă a secţiunii transversale este egală cu aria brută din care se scad slăbirile datorate
găurilor sau a altor goluri.
Dacă găurile de fixare sunt dispuse în zig - zag, aria totală a slăbirilor se consideră cea mai
mare valoare dintre:
• aria slăbirilor pentru găuri care nu sunt dispuse în zig-zag (linia de cedare (2) din figura
3.13);
⎛ s 2 ⎞⎟
• t ⎜ nd0 −
⎜ ∑ 4p ⎟⎠
- pentru linia de cedare (1), figura 3.13.
⎝
- s – pasul în zig-zag, respectiv interaxul între

două găuri consecutive, măsurat paralel
cu axa barei;
- p – interaxul măsurat perpendicular pe
axa barei;
- t – grosimea piesei;
- n – numărul găurilor situate pe linie
diagonală sau în zig-zag;
Fig.3.13. Găuri în zig-zag şi linii de rupere critice - d0 – diametrul găurii.
3.5. Exemplu numeric

Să se evalueze efortul capabil al unei bare solicitată la întindere axială, cunoscând
următoarele date de calcul:
- secţiunea transversală a barei: 2 X UE 240, figura E.1;

- oţel S 235;
- prinderea barei la capete realizată cu şuruburi M24;
- sunt prevăzuţi compensatori de pierdere de secţiune din tablă de 8 x 180 mm.
Aria secţiunii barei în dreptul găurilor de prindere este:
A net = A b − 2 d0 t w + A net.comp = 30.60 − 2 ⋅ 2.5 ⋅ 0.56 + 10.40 = 38.20 cm 2 > A b
unde aria netă a compensatorului de pierdere de secţiune este:
A net.comp = (h c − 2 d0 ) ⋅ t c = (18 − 2 ⋅ 2.5 ) ⋅ 0.8 = 10.4 cm 2
40
Deoarece aria secţiunii barei în dreptul găurilor, datorită compensatorului, este mai mare
decât aria brută a profilului laminat UE 240, în calcule se va opera cu aria brută a profilului laminat.
Fig. E.1
Se evaluează efortul capabil al unei ramuri a barei:
Rezistenţa de calcul a barei solicitată la întindere axială:
⎧ A ⋅ fy 30.6 ⋅ 2350 ⎫
⎪ = = 71 910 daN ⎪
⎪ γ 1.0 ⎪
N t.Rd = min . ⎨ M0 ⎬ = 71 910 daN
⎪ 0.9 ⋅ A net ⋅ fu = 0.9 ⋅ 30.6 ⋅ 3600 = 79 315 daN⎪
⎪ γ M2 1.25 ⎪
⎩ ⎭
Pentru întreaga secţiune a barei (cele două ramuri UE 240), rezistenţa secţiunii la întindere
axială va fi:
N t = N t.Rd = 1438.2 kN
Aria netă
41
4. ELEMENTE COMPRIMATE CENTRIC.
BARE CU SECŢIUNE UNITARǍ
4.1. Flambajul prin încovoiere, răsucire
şi încovoiere–răsucire
4.1.1. Bare cu pereţi subţiri (BPS) profil deschis
Barele cu pereţi subţiri solicitate la compresiune centrică pot să-şi piardă stabilitatea prin
încovoiere, prin răsucire sau prin flambaj cuplat încovoiere-răsucire.
V.Z. Vlasov (1940) sistematizează transcrierea matematică a fenomenului de flambaj prin
încovoiere - răsucire utilizând noţiunile din teoria elasticităţii, iar ulterior I.N. Goodier (1941) aduce
simplificări calculului alegând origine centrul de răsucire al secţiunii transversale a BPS.
Ipotezele de calcul considerate de Goodier au fost următoarele:
• ipoteza nedeformabilităţii secţiunii transversale a BPS;
• secţiunea transversală a BPS este constantă pe lungime;
• forţa de compresiune aplicată centric are caracter static;
• se neglijează efectul deformaţiilor specifice liniare din acţiunea forţei axiale şi efectul
deformaţiilor specifice unghiulare din răsucirea împiedicată, astfel încât poziţia centrului
de răsucire poate fi considerată ca o proprietate geometrică a secţiunii barei;
• deformaţiile sunt mici în raport cu dimensiunile secţiunii transversale a barei;
• materialul este omogen, izotrop şi respectă legea lui Hooke;
• bara este lipsită de imperfecţiuni geometrice şi structurale.
Ecuaţiile diferenţiale în u, v şi ϕ care permit determinarea sarcinii critice Ncr , în cazul

flambajului prin încovoiere-răsucire sunt:
d 2u
EI z + N ⋅ u + N ⋅ zc ⋅ ϕ = 0 (4.1.a)
dx 2
d2 v
EI y + N ⋅ v − N ⋅ yc ⋅ ϕ = 0 (4.1.b)
dx 2
d4 ϕ ⎛ I0 ⎞ d 2 ϕ ⎛ d2 v
⎜ d 2u ⎞⎟
EIω − ⎜ GI −
⎜ t A ⎟ 2N ⎟ − N y − z =0 (4.1.c)
⎜ c dx 2 dx 2 ⎟⎠
c
dx 4 ⎝ ⎠ dx ⎝
unde (fig. 4.1):
u, v - deplasările centrului de încovoiere răsucire;
ϕ - unghiul de răsucire al secţiunii transversale a BPS profil deschis;
I0 - momentul de inerţie polar în raport cu centrul de răsucire C :
( )
I0 = I y + I z + A y c2 + z c2 = i 02 ⋅ A
Observaţie: În anumite materiale se folosesc notaţiile: Ic – pentru I0 ; ic – pentru i0.

În EC punctul C se notează cu S (shear), respectiv y c ⇒ y s ; z c ⇒ z s .
În cazul particular al BPS profil deschis a cărei secţiune transversală are două axe de
simetrie (G=C, respectiv y c = z c = 0 ), cele trei ecuaţii diferenţiale (4.1.a, b, c) se simplifică sub
forma (4.2.a,b,c):
42
⎧ d 2u
⎪ zEI + N⋅u = 0
⎪ dx 2
⎪⎪ d2 v
⎨EI y + N⋅ v = 0 (4.2.a,b,c)
⎪ dx 2
⎪ d4 ϕ ⎛ I0 ⎞ d 2 ϕ
⎪EIω − ⎜ t A N ⎟⎟ 2 = 0
⎜ GI −
⎪⎩ dx 4 ⎝ ⎠ dx
Fig. 4.1
Primele două ecuaţii (4.2.a şi 4.2.b) conduc la determinarea forţelor critice Euler, faţă de
cele două axe şi plane principale de inerţie:
π 2EI y π 2EI
N y.cr = 2 ; N z.cr = 2 z (4.3.a, b)
l fy l fz
Observaţie: Se mai folosesc notaţiile EC: Lcr.y − pentru lfy ; Lcr.z − pentru lfz
Cu înlocuirea I0 = i 02 ⋅ A , ecuaţia (4.2.c) devine:

d4 ϕ
( )
2
1 2 d ϕ
− GI t − N ⋅ i 0 =0 (4.4)
dx 4 EIω dx 2
Soluţia acestei ecuaţii este de forma:
π⋅x
ϕ = C ⋅ sin (4.5)
lf ω
unde:
l f ω - lungimea de flambaj (lungimea critică) a barei pentru flambajul prin răsucire.
Înlocuind soluţia (4.5) în ecuaţia (4.4) se obţine sarcina critică Nω :
1 ⎛⎜ π 2EI ω ⎞
⎟
Nω = + GI (4.6)
i 02 ⎜⎝ A 2f ω ⎟
t
⎠
Forţa critică Nω este forţa critică de pierdere a stabilităţii prin răsucire (torsiune) şi se
notează în normele Eurocod cu simbolul Ncr.T .
Forţa critică Ncr.T se poate pune sub forma utilizată în euronorme:
Ag ⎛ 2 ⎞
Ncr.T = Nω = ⎜ GIt + π EIω ⎟ (4.7)
I0 ⎜⎝ L2cr.T ⎟⎠
Analog expresiei lungimii de flambaj a barei în cazul flambajului prin încovoiere ( l f = μ ⋅ l ),
lungimea de flambaj în cazul flambajului prin răsucire al BPS poate fi scrisă sub forma:
l fω = μ ω ⋅ A (4.8.a)
sau:
L cr.T = k w ⋅ L (notaţia euronorme) (4.8.b)
unde: μ ω (sau kw) - coeficient care ţine seama de influenţa legăturilor la răsucire a
capetelor barei, tabelul 4.1.
43
Tabelul 4.1
Nr. Legăturile barei la capete μ ω (sau kw)
1 Reazeme articulate de tip furcă, cu posibilităţi de deplanare la capete 1
2 Bară încastrată la capete 0.5
Bara îşi pierde stabilitatea prin răsucire dacă:

Nω = Ncr.T < N y.cr şi Nω = Ncr.T < N z.cr
În relaţia (4.6) de determinare a lui Nω , termenii din paranteză reprezintă:
π 2EIω
- rigiditatea BPS profil deschis la răsucire cu deplanare împiedicată;
A 2fω
GIt - rigiditatea la răsucire cu deplanare liberă.
În general, barele solicitate la compresiune prezintă o rigiditate la răsucire cu deplanare

împiedicată mare şi în consecinţă N ω = Ncr.T este mai mare decât N y.cr şi N z.cr .
Barele cu secţiunea în cruce (care au Iω =0) îşi pot pierde stabilitatea prin răsucire, dacă
sunt îndeplinite condiţiile: Nω < N y.cr ; Nω < N z.cr .
În acest caz se obţine:
GIt Ag
Nω = Ncr.T = GIt = (4.9)
i02 I0
Revenind la cazul general al flambajului prin încovoiere-răsucire al BPS profil deschis,
pentru cazul A f y = A f z = A f ω = A (bara este liberă să se deplaneze la capete şi să se rotească în
jurul axelor y şi z dar nu se poate roti în jurul axei x , şi de asemenea la capete nu preia moment
încovoietor după direcţiile y şi z), pentru x=0 şi x= A sunt îndeplinite condiţiile:
u=v =ϕ=0
d 2u d2 v d2 ϕ
= =0 =
dx 2 dx 2 dx 2
Ecuaţiile diferenţiale (4.1.a,b,c) admit soluţii generale de forma:
π⋅x π⋅x π⋅x
u = C1 ⋅ sin ; v = C2 ⋅ sin ; ϕ = C3 ⋅ sin ; (4.10)
A A A
Prin înlocuirea acestor soluţii în ecuaţiile diferenţiale (4.1), sistemul de ecuaţii se poate
pune sub forma:
( N − Nz.cr ) ⋅ C1 + N ⋅ z c ⋅ C3 =0
( N − Ny.cr )⋅ C 2 – N ⋅ y c ⋅ C3 =0 (4.11)
N ⋅ z c ⋅ C1 – N ⋅ y c ⋅ C2 + i02 ( N − Nω ) ⋅ C 3 =0
Pentru ca sistemul de ecuaţii omogene (4.11) să admită pentru constantele C1 , C 2 şi C 3

şi alte soluţii decât soluţia banală este necesar ca determinantul acestuia să se anuleze:
(N − Nz.cr ) 0 N ⋅ zc
0 N − N y.cr (
− N ⋅ yc = 0 ) (4.12)
N ⋅ zc − N ⋅ yc i02 (N − Nω )
Se obţine ecuaţia cubică în N:
(
f (N) = i 02 N − N y.cr ) ( N − Nz.cr ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ z c2 ( N − Ny.cr ) − N2 ⋅ y c2 ( N − Nz.cr ) = 0 (4.13)
44
Semnul funcţiei f (N) = 0 , admiţând N y.cr < N z.cr este dat în tabelul 4.2.
Tabelul 4.2
N 0 N y.cr N z.cr N > N z.cr
f (N) – + – +
Ecuaţia f (N) = 0 are trei rădăcini reale pozitive şi se poate demonstra că în toate cazurile
( )
una din rădăcini este mai mică decât min N y.cr ; N z.cr ; N ω , iar alta este mai mare decât
(
max N y.cr ;N z.cr ;Nω .)
În cazul barei a cărei secţiune are o singură

axă de simetrie (axa y-y), figura 4.2, determinantul
nul (4.12) devine:
N − N y.cr − N ⋅ yc
=0 (4.14)
− N ⋅ yc i02 ( N − Nω )
Se obţine ecuaţia de gradul 2 în N:
( )
i02 N − N y.cr (N − Nω ) − N2 ⋅ y c2 = 0 (4.15)
Fig. 4.2
Rezultă forţa critică pentru flambajul prin încovoiere-răsucire:

I0 ⎡ (I y + Iz ) ⎤
Nmin = Ncr.TF = ⎢(Ncr.y + Ncr.T ) − (Ncr.y + Ncr.T ) 2 − 4 Ncr.y Ncr.T ⎥ (4.16)
2 (I y + Iz ) ⎢ I0 ⎥⎦
⎣
Ag ⎛ 2 ⎞
unde: Ncr.T = N ω = ⎜ GI t + π EIω ⎟ ; axa y-y - axa de simetrie
I0 ⎜⎝ L2cr.T ⎟⎠
I0 = I y + Iz + A g ⋅ y c2 = i 02 ⋅ A g ; Ag – aria brută a secţiunii
În cazul secţiunilor dublu T, sistemul de axe care se adoptă este cel prezentat în figurile
4.3 şi 4.4 (axa z-z – axa de simetrie), iar forţa de compresiune critică pentru flambajul prin răsucire
sau prin încovoiere-răsucire este:
⎧ Ag ⎛ 2 ⎞
⎪Ncr.T = ⎜ GI t + π EIω ⎟ − flambaj prin rasucire
⎪⎪ I0 ⎜⎝ L2cr.T ⎟⎠
Ncr = min .⎨ (4.17)
⎪ I0 ⎡
2
⎢( Ncr.z + Ncr.T ) − ( Ncr.z + Ncr.T ) − 4
Iy + Iz ( ⎤)
⎪Ncr.TF = Ncr.z Ncr.T ⎥
⎪⎩ (
2 Iy + Iz ⎢
⎣
) I0 ⎥⎦
Pentru secţiunile dublu simetrice, figura 4.3, avem egalitatea:
Ncr.T = Ncr.TF = N ω
Ag ⎛ 2 ⎞
unde: Ncr.T = Nω = ⎜ GI t + π EIω ⎟ ; axa z-z - axa minimă de simetrie ;
I0 ⎜⎝ L2cr.T ⎟⎠
I0 = I y + I z + A g ⋅ z c2 = I y + I z = i 02 ⋅ A g ; Ag – aria brută a secţiunii; z c = 0
45
Observaţie:
Este utilizată de asemenea notaţia Iw pentru Iω -
momentul de inerţie sectorial.
Centrul de încovoiere-răsucire C este notat cu S
(shear) în euronorme.
Fig.4.3 Fig.4.4
Efortul unitar critic la care se produce pierderea stabilităţii barei prin răsucire sau prin
încovoiere-răsucire este:
σ k = min [σ T ; σ TF ] (4.18)
Ncr.T N
unde: σT = ; σ TF = cr.TF (4.19)
Ag Ag
4.1.2. Bare cu pereţi subţiri (BPS) profil închis

Pentru BPS profil închis având o axă de simetrie (axa z-z), figura 4.5 ecuaţia diferenţială a
încovoierii păstrează aceiaşi formă cu cea pentru BPS cu secţiunea deschisă, dar se modifică
ecuaţia diferenţială a răsucirii împiedicate.
În cazul BPS contur închis o singură dată, sistemul de

ecuaţii diferenţiale, servind determinării sarcinii critice Ncr devine:
⎧( N − N z.cr ) C1 + N ⋅ zc ⋅ C2 = 0
⎨
⎩ (
2
)
N ⋅ z c ⋅ C1 + i d N − Nω C 2 = 0
(4.20)
unde Nω este sarcina critică corespunzătoare flambajului prin

răsucire a BPS secţiune închisă o singură dată (simplu conexă) şi
se calculează cu relaţia:
Fig. 4.5. BPS secţiune

închisă
π 2EIω
2
+ G Ir ⋅ ν
Nω = A (4.21)
⎛ E I π2 ⎞
i2d ⎜ ν + ω ⋅ 2 ⎟
⎜ G Id A ⎟⎠
⎝
ν este coeficientul strâmbării liniei mediane, dat de relaţia lui Ebner:
I I
ν = 1− r ; i 2d = d
Id A
46
Pentru ca C1 şi C2 să admită şi alte soluţii decât soluţia banală trebuie ca determinantul
sistemului 4.20 să se anuleze:
N − N z.cr N ⋅ zc
N ⋅ zc 2
(
i d N − Nω
=0
) (4.22)
sau:
( )
i 2d ( N − N z.cr ) N − Nω − N2 ⋅ z c2 = 0 (4.23)
Din această ecuaţie se determină valorile N1 şi N2, respectiv Ncr = min [N1;N2 ] ,
reprezentând sarcina critică pentru flambajul prin încovoiere – răsucire a BPS profil închis, la care
secţiunea transversală are o axă de simetrie (axa z-z).
Datorită rigidităţii mari la răsucire, barele cu pereţi subţiri de secţiune închisă sunt mai puţin
susceptibile de a-şi pierde stabilitatea prin încovoiere – răsucire, de cele mai multe ori fenomenul
flambajului prin încovoiere este cel determinant.
4.2. Rezistenţa elementelor comprimate cu

secţiune unitară (elemente uniforme)
4.2.1. Rezistenţa secţiunii transversale
Valoarea de calcul a forţei de compresiune, NEd , trebuie să satisfacă pentru fiecare

secţiune transversală condiţia:
NEd
≤ 1.0 (4.24)
Nc.Rd
Rezistenţa de calcul la compresiune axială a unei secţiuni transversale uniforme, Nc.Rd , se
determină astfel:
⎧ A ⋅ fy
⎪ − sec tiuni transversa le clasele 1, 2, 3
⎪ γ M0
⎪⎪ A eff ⋅ fy
Nc.Rd = ⎨ − sec tiuni transversa le clasa 4 (4.25)
⎪ γ M0
⎪ A ⋅ σlim
⎪ − pentru tensiuni lim ita
⎪⎩ γ M0
Tensiunea limită a celei mai „slabe” părţi a secţiunii transversale se determină cu relaţia:
ρ x ⋅ fy
σ lim = (4.26)
γ M0
unde: ρ x - factor de reducere care depinde de zvelteţea plăcilor componente, λ p , pentru a
lua în considerare fenomenul de voalare (se va trata la stabilitatea plăcilor).
În cazul secţiunilor nesimetrice de Clasa 4 se va ţine seama de momentul încovoietor

suplimentar ΔMEd datorat excentricităţii axei centrului de greutate al secţiunii efective (active),
figura 4.6, unde valoarea momentului încovoietor adiţional este:
ΔMEd = NEd ⋅ eN (4.27)
Pentru elementele structurale solicitate la compresiune axială nu este nevoie să se ţină

seama de slăbirile produse de găurile pentru mijloacele de îmbinare (nituri, şuruburi), cu excepţia
găurilor sau degajărilor de dimensiuni mari.
47
Fig. 4.6
4.2.2. Rezistenţa la flambaj

Verificarea la flambaj a unui element comprimat axial, cu secţiune uniformă, se face cu
relaţia:
NEd
≤ 1 .0 (4.28)
Nb.Rd
În cazul secţiunilor nesimetrice de Clasa 4 se va ţine seama de momentul încovoietor
suplimentar ΔMEd .
Rezistenţa de calcul (capacitatea portantă sau efortul capabil) la flambaj a unui element
comprimat este dată de relaţia:
⎧ χ ⋅ A ⋅ fy
⎪ − sec tiuni Clasa 1, 2 sau 3
⎪ γ M1
Nb.Rd = ⎨ (4.29)
⎪ χ ⋅ A eff ⋅ f y − sec tiuni Clasa 4
⎪ γ M1
⎩
Pentru elemente cu secţiune transversală constantă (elemente uniforme), solicitate la
compresiune axială constantă, valoarea coeficientului de reducere χ se determină în funcţie de
coeficientul de zvelteţe redus λ , cu relaţia:
1
χ= ; χ ≤1 (4.30)
2 2
φ+ φ −λ
în care:
⎢⎣
( )
φ = 0,5 ⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ ; α - factor de imperfecţiune, tabelul 4.3.
2
⎥⎦
⎧ A ⋅ fy - secţiuni Clase1, 2 şi 3
⎪
⎪ Ncr
λ=⎨ (4.31)
⎪ A eff ⋅ f y - secţiuni Clasa 4
⎪
⎩ Ncr
Tabelul 4.3
Curba de flambaj a0 a b c d
Factor de imperfecţiune α 0,13 0,21 0,34 0,49 0,76
48
În figura 4.7 este prezentat graficul λ − χ , corespunzător curbelor de flambaj, iar în tabelul
4.4.a, se prezintă încadrarea secţiunilor transversale în curbele de flambaj.
În tabelul 4.4.b se prezintă valoarea coeficienţilor de reducere pentru curbele de flambaj.
NEd
Pentru zvelteţe λ ≤ 0.2 sau pentru ≤ 0.04 efectul flambajului poate fi neglijat.
Ncr
Fig. 4.7
Flambajul prin încovoiere
În cazul flambajului prin încovoiere, coeficientul de zvelteţe redus (zvelteţea redusă) λ

devine:
⎧ A ⋅ fy L 1 - Clase secţiuni 1, 2 şi 3
⎪ = cr
⎪ Ncr i λ1
⎪
λ=⎨ A eff (4.32)
⎪ A ⋅f
⎪ eff y L A - secţiune Clasa 4
= cr
⎪ N i λ
⎩ cr 1
unde:
- Lcr – lungimea de flambaj în planul de flambaj considerat;
- i – raza de giraţie a secţiunii în raport cu axa considerată, calculată cu aria
brută;
E 235
- λ1 = π = 93.9 ⋅ ε ; ε=
fy fy
⎧1 − Clase 1, 2, 3
Cu notaţia: βA = ⎨ , λ se poate pune sub forma:
⎩A eff / A − Clasa 4
β A ⋅ A ⋅ fy A ⋅ fy
λ= = ⋅ β A ; (A=Ag) (4.33.a)
Ncr Ncr
unde:
49
⎡ π 2 ⋅ E ⋅ Iy π 2 ⋅ E ⋅ Iz ⎤
- Ncr = min ⎢Ny.cr = Ne.y = 2
; N z.cr = N e. z = 2
⎥
⎢ A A ⎥
⎣ f y f z ⎦
- N y.cr = N e.y - forţa critică elastică (Euler) în raport cu axa y-y;
- N z.cr = Ne.z - forţa critică elastică (Euler) în raport cu axa z-z.
β A ⋅ A ⋅ fy fy
sau: λ= = ⋅ βA (4.33.b)
Ncr σk
⎡ Ne.y N ⎤
unde: σ k = σ cr = min ⎢σ e.y = ; σ e.z = e.z ⎥ ; A = Ag – aria brută (gross area).
⎣ A A ⎦
Tabelul 4.4.a
50
Tabelul 4.4.b
51
Flambajul prin răsucire sau prin încovoiere – răsucire
În acest caz coeficientul de zvelteţe redus (zvelteţea redusă) λ = λ T se calculează cu

relaţia:
β A ⋅ A ⋅ fy fy Ncr
λT = = ⋅ β A ; (A=Ag; σk = σcr = ) (4.34)
Ncr σk A
Ncr se determină corespunzător flambajului prin răsucire pură sau prin încovoiere-
răsucire.
Pentru secţiuni monosimetrice se va lua:
Ncr = min [Ncr.T ;Ncr.TF ] (4.35.a)
respectiv: σ k = min[σ T ; σ TF ] (4.35.b)
Pentru secţiuni monosimetrice (z-z – axa de simetrie) se utilizează relaţia (4.17) pentru
determinarea forţei critice:
⎧ Ag ⎛ 2 ⎞
⎪Ncr.T = ⎜ GI t + π EI ω ⎟ − flambaj prin rasucire
⎪⎪ I0 ⎜⎝ L cr.T ⎟⎠
2
Ncr = min .⎨
⎪ I0 ⎡
⎢( Ncr.z + Ncr.T ) − ( Ncr.z + Ncr.T ) 2 − 4
Iy + Iz ( ) ⎤
⎪Ncr.TF = Ncr.z Ncr.T ⎥
⎩⎪
(
2 I y + Iz ⎢
⎣
) I0 ⎥⎦
I0 = I y + Iz + A g ⋅ z c2 = i02 ⋅ A g ; Ag – aria brută a secţiunii.

Pentru secţiunile dublu simetrice, avem egalitatea:
Ncr.T = Ncr.TF = Nω
Ag ⎛ 2 ⎞
unde: Ncr.T = Nω = ⎜ GIt + π EIω ⎟
I0 ⎜⎝ L cr.T ⎟⎠
2
Pentru secţiuni fără simetrie, Ncr se obţine din ecuaţia (4.13):

( ) ( )
f (N) = i 02 N − N y.cr ( N − N z.cr ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ z c2 N − N y.cr − N2 ⋅ y c2 ( N − N z.cr ) = 0
Observaţii:
Problema pierderii stabilităţii barelor comprimate prin fenomenul de flambaj prin încovoiere –
răsucire simultană este complexă şi implică un volum de calcul mai ridicat, comparativ cu verificarea la
flambaj prin încovoiere simplă.
În calcule intervin caracteristicile geometrico – sectoriale ale secţiunii, care se determină prin
stabilirea în prealabil a centrului de încovoiere răsucire şi trasarea diagramelor coordonatelor sectoriale
ω sau ϖ .
În cazul BPS profil deschis, pierderea stabilităţii generale se poate produce prin încovoiere–răsucire,
în cazul în care forţele critice corespunzătoare acestui mod sunt inferioare valoric celor corespunzătoare
forţelor critice Euler.
În cazul secţiunilor nesimetrice, forţa critică de pierdere a stabilităţii este inferioară valorilor Ny.cr,
Nz.cr, Nω, adică Ncr < min [Ny.cr, Nz.cr, Nω], astfel încât pierderea stabilităţii se produce întotdeauna prin
fenomenul de încovoiere – răsucire simultană.
Dacă secţiunea transversală a barei este alcătuită din segmente concurente (secţiuni în cruce, T, L
etc.), centrul de încovoiere – răsucire C se află la intersecţia axelor mediane ale acestora, iar momentul de
inerţie sectorial este nul, Iω = 0 (dacă se neglijează grosimea pereţilor). În acest caz forţa critică de pierdere
a stabilităţii poate avea valoare foarte mică şi în consecinţă efortul capabil al barelor comprimate, cu astfel
de secţiuni, este foarte redus.
În cazul BPS profil închis (cheson), datorită valorii mari a forţei critice N ϖ , pierderea stabilităţii barei
comprimate se produce în general prin încovoiere, însă se recomandă ca, şi în acest caz, să se efectueze
verificarea la pierderea stabilităţii prin încovoiere – răsucire, ţinând seama de condiţiile reale de rezemare la
capete a barei.
52
Evaluarea capacităţii portante la compresiune centrică a barei în conformitate cu EC 3 se face ţinând
seama de secţiunea eficace a barei şi într-o evaluare mai exactă şi de momentul încovoietor rezultat prin
deplasarea axei neutre faţă de secţiunea brută.
În tabelul 4.5 este sintetizat modul de evaluare a forţei de compresiune critică.
Tabelul 4.5
53
4.2.3. Verificarea condiţiei de rigiditate
Satisfacerea condiţiei de rigiditate constă în verificarea inegalităţii:
λ ≤ λa (4.36)
unde, pentru barele cu secţiune unitară:
(
λ = max λ y ; λ z )
λ a - coeficientul de zvelteţe admisibil al barei comprimate,
dat în funcţie de felul elementului verificat, tabelul 4.6 (literatura tehnică română).
Tabelul 4.6
Element λa
- Tălpi comprimate
1 100
- Diagonalele finale ale grinzilor fără montanţi finali
2 - Diagonale şi montanţi 120

Să se determine efortul axial critic al unei bare comprimate centric, cu lungimea de 3,00 m,
având secţiunea nesimetrică, prezentată în figura E1.1.
Bara este realizată din oţel S 235 şi se consideră că rezemarea la capete corespunde
condiţiilor: μ y = μ z = μ ω = 1 .
Cu sistemul de axe din figura E1.1,

rezultă:
Iy’= 4 957 cm4

Iz’= 532 cm4
A= 50 cm2
Faţă de axele centrale principale,

momentele de inerţie sunt:
Iy= 5 168 cm4

Iz= 321 cm4
Fig. E1.1
Deoarece secţiunea este alcătuită din două segmente concurente, centrul de răsucire se va
afla la intersecţia axelor mediane ale acestora.
Coordonatele centrului de răsucire sunt: yC =4,03 cm şi zC =8,34 cm.
Momentul de inerţie sectorial, Iω =0 (neglijând grosimea pereţilor).
Se determină forţele critice de pierdere a stabilităţii:
π 2EIy π 2EI 1 ⎛ π 2EI ⎞
Ny.cr = 2 ; Nz.cr = 2 z ; Nω = 2 ⎜ 2 ω + GIt ⎟
A fy A fz i0 ⎜⎝ A fω ⎟
⎠
54
Rezultă: N y.cr = 11 889.36 kN; N z.cr = 738.48 kN; Nω = 1 514.95 kN .
în care s-au utilizat valorile:
i 02 =
(
I y + I z + A y c2 + z c2 ) 1
(
= 195,58 cm 2 ; I t = 30 ⋅ 13 + 10 ⋅ 2 3 = 36,67 cm 4 .)
A 3
Secţiunea barei fiind nesimetrică, forţele critice de pierdere a stabilităţii se obţin rezolvând
ecuaţia de gradul III în N:
( ) ( )
f (N) = i 02 N − N y.cr ( N − N z.cr ) ( N − N ω ) − N 2 ⋅ z c2 N − N y.cr − N 2 ⋅ y c2 ( N − N z.cr ) = 0
Se obţin forţele critice N1, N2 şi N3, având valorile:
N1= 59 880 daN, N2= 279 600 daN şi N3= 1 416 000 daN.
Prin urmare, rezultă:
Ncr =min [N1, N2, N3] = N1 = 59 880 daN < min [Ny.cr, Nz.cr, Nω ] = Nz.cr =73 848 daN.
Se observă faptul că :
Nz.cr < N 2 < Ny.cr şi N3>max [Ny.cr, Nz.cr, Nω ]
Efortul unitar critic va fi:
N 59 880
σ cr = 1 = = 1197 daN/cm 2 .
A 50
Bara îşi pierde stabilitatea la flambaj prin încovoiere - răsucire.

Să se analizeze stabilitatea barei comprimată centric, cu lungimea de 3,00 m, având
secţiunea monosimetrică, figura E2.1 ( prezentată în exemplul 1.3 - E1).
Bara este realizată din oţel S 235 şi se consideră că rezemarea la capete corespunde
condiţiilor: μ y = μ z = μ ω = 1 .
Iy= 9005.6 cm4; Iz=706.25 cm4; A=60 cm2

π 2EIy π 2EI 1 ⎛ π 2EI ⎞
Ny.cr = 2 ; Nz.cr = 2 z ; Nω = 2 ⎜ 2 ω + GIt ⎟
A fy A fz i0 ⎜⎝ A fω ⎟
⎠
i02 =
Iy + Iz + A ⋅ y c2
A
= 209.2 cm 2 ; It =
1
3
( )
30 ⋅ 13 + 2 ⋅ 10 ⋅ 1.53 = 32.5 cm 4
Fig. E2.1
Rezultă: N y.cr = 20 739.07 kN; Nz.cr = 1 626.43 kN; Nω = 2 492.41 kN
Secţiunea barei fiind monosimetrică, forţele critice se obţin rezolvând ecuaţia de gradul II în N:
( )
i 02 N − N y.cr (N − N ω ) − N 2 ⋅ y c2 = 0
Se obţin forţele critice N1 şi N2 : N1= 241 945 daN = Ncr.TF. ; N2= 2 775 130 daN
Evaluarea capacităţii portante a barei
55
Tălpile profilului sunt elemente rezemate pe o singură latură (pereţi comprimaţi în consolă),
supuse la compresiune uniformă, figura E2.2.
σ2
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1; k σ = 0.43
σ1
c / t = 6.67 < 9 ε ⇒ Clasa 1 ( ρ = 1 )
Întreaga secţiune a tălpii este activă (efectivă).
Fig. E2.2

Inima profilului este un element rezemat pe două laturi (perete interior), supus la
compresiune uniformă, figura E2.3.
σ2
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1; k σ = 4
σ1
c / t = 28.5 < 33 ε ⇒ Clasa 1 ( ρ = 1 )
Întreaga inimă este activă.

Fig. E2.3
Prin urmare secţiunea transversală a profilului este de Clasa 1 şi se operează cu aria brută ( A g ).
Evaluarea capacităţii portante a elementului supus la compresiune axială
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere
Barele cu secţiuni monosimetrice având I z < I y , supuse la compresiune centrică îşi pot
pierde stabilitatea prin flambaj din încovoiere sau flambaj prin încovoiere-răsucire.
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere este:

1
NFb.Rd = χ ⋅ A ⋅ f y ⋅ - pentru secţiuni Clasa 1
γ M1
Coeficientul parţial de siguranţă pentru determinarea rezistenţei la flambaj este γ M1 = 1.10 .
Coeficientul de reducere la flambaj prin încovoiere se va calcula folosind α = 0.49
(coeficientul imperfecţiunilor pentru curba „c” de flambaj).
A ⋅ fy λ L 300
λ= = - secţiuni Clasa 1; λ= = ≅ 87
N cr λ1 ig 3.43
Lungimea efectivă de flambaj este considerată în mod conservativ ca fiind egală cu
lungimea elementului, L = 300 cm.
[ ]
ig = min i z ; i y = 3.43 cm; λ1 = π
E
fy
=π
2.1⋅ 10 6
2350
≈ 94
Zvelteţea relativă redusă a elementului pentru flambaj prin încovoiere rezultă:
56
87
λ= = 0.93 ; curba „c” de flambaj, α = 0.49
94
( ) [ ]
φ = 0.5 ⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ = 0.5 1 + 0.49(0.93 − 0.2) + 0.93 2 = 1.12
⎢⎣
2
⎥⎦
1 1
χ= = = 0.57 < 1
2 2 2
φ+ φ −λ 2 1 . 12 + 1 . 12 − 0 . 93
1
Rezultă: NFb.Rd = 0.57 ⋅ 60 ⋅ 2350 ⋅ = 73 064 daN = 730.64 kN
1.10
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere-răsucire
Elementele cu secţiuni monosimetrice îşi pot pierde stabilitatea prin flambaj prin încovoiere
- răsucire.
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere răsucire se determină cu relaţiile:
1
NFT
b.Rd = χ T ⋅ A ⋅ f y ⋅ − pentru sec tiuni Clase 1; 2; 3
γ M1
1
NFT
b.Rd = χ T ⋅ A eff ⋅ f y ⋅ − pentru sec tiuni Clasa 4
γ M1
Diferenţa fată de cazul flambajului prin încovoiere apare la calculul coeficientului de

reducere χ T .
fy
λT = ⋅ βA ; σ k = min[σ T ; σ TF ]
σk
Tensiunea critică pentru flambaj prin răsucire:
⎛ 2 ⎞
σT =
1 ⎜ G ⋅ I + π ⋅ E ⋅ I w ⎟ = N ω = 249 241 = 4 154 daN/cm2
T
A g ⋅ i 0 2 ⎜⎝ LT2 ⎟ Ag
⎠ 60
Tensiunea critică pentru flambaj prin încovoiere – răsucire:
N 241 945
σ TF = cr.TF = = 4 032 daN/cm2
Ag 60
Rezultă: σ k = min[σ T ; σ TF ] = min[4 154;4 032] = 4 032 daN / cm 2
Zvelteţea relativă redusă a elementului pentru flambaj prin încovoiere–răsucire, φ , pentru

curba „c” de flambaj ( α = 0.49 ) şi coeficientul de reducere χ T vor fi:
λT =
2350
4031
⋅ 1 = 0.76 ; [ ]
φ = 0.5 1 + 0.49(0.76 − 0.2) + 0.76 2 = 0.93
1
χT = = 0.68 < 1
0.93 + 0.93 2 − 0.76 2
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere răsucire:
1
NFT
b.Rd = 0.68 ⋅ 60 ⋅ 2350 ⋅ = 87 164 daN
1.1
Rezistenţa de calcul a elementului supus la compresiune centrică va fi:
[ ]
b.Rd = min[ 73 064; 87 164 ] = 73 064 daN
Nb.Rd = min NFb.Rd ; NFT
În concluzie cedarea se produce prin flambaj prin încovoiere după axa de inerţie minimă z – z .
57
Să se analizeze stabilitatea la compresiune a unui tronson de arc, făcând parte din
structura de rezistenţă a unui pod pe arce calea sus (fig. E3.1.a), tronsonul având lungimea de
12,00 m şi secţiunea transversală monosimetrică, prezentată în figura E3.1.b. (exemplele
numerice 1.3- E2 şi 2.4 –E1).
Structura este realizată din oţel S235 şi se consideră condiţiile de rezemare la capete
corespunzătoare pentru: μ y = μ z = μ ω = 1.
a) b)
Fig. E3.1

π 2EIy π 2EIz 1 ⎛⎜ π 2EIω ⎞
⎟
Ny.cr = ; Nz.cr = ; Nω = + GI t
A 2f y A 2f z i02 ⎜⎝ A 2f ω ⎟
⎠
Rezultă: Nz.cr = 56.8 ⋅ 106 daN; Ny.cr = 38.0 ⋅ 106 daN; Nω = 9.35 ⋅ 106 daN,
unde s-au utilizat valorile:
I y + I z + A ⋅ z c2
i 02 =
A
1
( )
= 18 944 cm 2 ; I t = 200 ⋅ 2 3 + 2 ⋅ 120 ⋅ 1,2 3 + 2 ⋅ 40 ⋅ 3 3 = 1 392 cm 4 .
3
Rezolvând ecuaţia de gradul II în N:
i 02 ( N − N z.cr ) ( N − N ω ) − N 2 ⋅ z c2 = 0 ,
se obţin forţele critice N1 şi N2 şi în continuare tensiunea critică σ1 , respectiv:
N1= 8.43 ⋅ 10 6 daN = Ncr.TF < Ny.cr (bara îşi pierde stabilitatea prin încovoiere – răsucire),
N2= 168 ⋅ 10 6 daN
N1 8.43 ⋅ 10 6
σ1 = = = 9 084 daN/cm 2 = σ cr .TF
A 928
Secţiunea eficace (efectivă) a barei a fost evaluată în exemplul numeric 2.4.1.
S-a obţinut secţiunea eficace din figura E3.2 (fig. E1.6 din exemplul 2.4 - E1).
Evaluarea capacităţii portante a elementului supus la compresiune axială
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere (secţiune clasa 4) este:
58
1
NFb.Rd = χ ⋅ A eff ⋅ f y ⋅ ; γ M1 = 1.10
γ M1
A eff = 2(75.7 ⋅ 2 + 40 ⋅ 3 + 2 ⋅ 30 ⋅ 1,2)

A eff = 686.8 cm 2
Fig. E3.2
Coeficientul de reducere la flambaj prin încovoiere se va calcula folosind α = 0.49

β A ⋅ A ⋅ fy λ L 1200
λ= = ⋅ βA ; λ = = = 22.49
Ncr λ1 ig 53.36
[ ]
ig = min iz ; i y = 53.36 cm
E 2.1⋅ 10 6 A eff 686.8

λ1 = π =π = 94 ; βA = = = 0.74
fy 2350 Ag 928
22,49
λ= 0.74 = 0.206 ;
94
( ) [
φ = 0.5 ⎡1 + α λ − 0.2 + λ ⎤ = 0.5 1 + 0.49(0.206 − 0.2 ) + 0.206 2 = 0.52
⎢⎣
2
⎥⎦
]
Coeficientul de reducere:
1 1
χ= = = 1.0
2
φ + φ2 − λ 0.52 + 0.52 2 − 0.206 2
1
Rezultă: NFb.Rd = 1 ⋅ 686.8 ⋅ 2350 ⋅ = 1 467 ⋅ 10 3 daN .
1.1
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere-răsucire
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere răsucire se determină cu relaţia:
1
NFT
b.Rd = χ T ⋅ A eff ⋅ f y ⋅ - pentru secţiuni Clasa 4
γ M1
fy
λT = ⋅ βA ; σ k = min[σ T ; σ FT ]
σk
unde:
- tensiunea critică pentru flambaj prin răsucire este:
59
⎛ 2 ⎞ 6
σT =
1 ⎜ G ⋅ IT + π ⋅ E ⋅ Iw ⎟ = Nω = 9.35 ⋅ 10 = 10 075 daN/cm2
A g ⋅ i0 ⎜⎝ ⎟ Ag
2 2 928
LT ⎠
- tensiunea critică pentru flambaj prin încovoiere – răsucire este:
N
σ TF = cr.TF = 9 084 daN/cm2
Ag
Rezultă: σ k = min[σ T ; σ TF ] = min[10 075; 9 084] = 9 084 daN/cm2
Zvelteţea relativă redusă a elementului pentru flambaj prin încovoiere – răsucire, φ şi
coeficientul de reducere χ T vor fi:
λT =
2350
9084
[ ]
⋅ 0.74 = 0.44 ; φ = 0.5 1 + 0.34(0.44 − 0.2) + 0.44 2 = 0.64
1
χT = = 0.90 < 1
0.64 + 0.64 2 − 0.44 2
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere răsucire:
1
NFT
b.Rd = 0,90 ⋅ 668 .8 ⋅ 2350 ⋅ = 11286 ⋅ 10 3 daN
1.1
Rezistenţa de calcul a elementului supus la compresiune centrică va fi:
[
Nb.Rd = min NFb.Rd ; NFT ] [ 3 3
] 3
b.Rd = min 1 467 ⋅ 10 ;1 286 ⋅ 10 = 1 286 ⋅ 10 daN
În concluzie cedarea se produce prin flambaj prin încovoiere – răsucire, aşa cum s-a
prezentat anterior.

Să se evalueze efortul capabil al tălpii superioare a unei grinzi cu zăbrele care face parte
din structura de rezistenţă a unui pod rutier, pe structură cu grindă centrală de rigidizare. Grinda cu
zăbrele are panourile cu lungimea l=15,00 m, iar secţiunea tălpii superioare este un cheson închis,
având dimensiunile prezentate în figura E4.1. Structura este realizată din oţel S235.
Fig. E4.1
Secţiunea tălpii fiind o BPS profil închis cu două axe de simetrie, centrul de încovoiere –
răsucire C coincide cu centrul de greutate G.
Cu notaţiile din figura E4.1, caracteristicile geometrico – sectoriale şi de rezistenţă ale

secţiunii sunt următoarele:
Iy = 1.878 ⋅ 10 6 cm 4 , Iz = 5.802 ⋅ 10 6 cm 4 ;
Ω = 2 ⋅ A m = 2 ⋅ 101.5 ⋅ 195 = 39 585 cm 2 ;
ds 2 ⋅ 200 2 ⋅ 100
∫ g
=
1,5
+
2
= 366.66 ;
60
It =
1
3
( )
2 ⋅ 200 ⋅ 1.5 3 + 2 ⋅ 100 ⋅ 23 = 983.33 cm 4 ;
Ω2 1,56 ⋅ 10 9
Ir = It + = 983.33 + = 4.25 ⋅ 10 6 cm 4 ;
ds 366.66
∫g
∫
Id = r 2 dA = ∑ ∫ r 2 ⋅ gds = 2(1.5 ⋅ 195 ⋅ 50.75 2 + 2 ⋅ 101.5 ⋅ 97.52 ) = 5.36 ⋅ 10 6 cm4 .
Diagrama r este prezentată în figura E4.2.
Id 5.36 ⋅ 10 6
i2d = = = 5.36 ⋅ 10 3 cm 2 ;
A 1000
Ir 4.25 ⋅ 10 6
ν = 1− = 1− = 0.21
Id 5.36 ⋅ 10 6
Momentul de inerţie sectorial se poate
calcula direct cu relaţia:
b 2h 2 (bt 1 − ht )
2
Iϖ = (bt + ht1 ) .
24(bt 1 + ht )2
Fig. E4.2
195 2101.5 2 (195 ⋅ 2 − 101.5 ⋅ 1.5 )2

Rezultă: Iϖ = (195 ⋅ 1.5 + 101.5 ⋅ 2) = 1.55 ⋅ 109 cm6
24(195 ⋅ 2 + 101.5 ⋅ 1.5 )
2
Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale brute sunt prezentate în tabelul E4.1.
Tabelul E4.1
Ag Iy Iz iy iz
x 106 x 106
U.M. cm2 cm cm
cm4 cm4
1000 1.878 5.802 43.33 76.2
Se calculează forţele critice de pierdere a stabilităţii şi se obţine:
Ny.cr = 17 208 ⋅ 103 daN; Nz.cr = 53 373 ⋅ 103 daN;
π 2EIω π 2 ⋅ 2,1⋅ 10 6 ⋅ 1.55 ⋅ 10 9

2
+ G Ir ⋅ ν 2
+ 0.808 ⋅ 10 6 ⋅ 4.25 ⋅ 10 6 ⋅ 0.21
Nω = l = 1500 = 6.432 ⋅ 10 6 kN.
⎛ EI π 2 ⎞ ⎛ 6
2.1⋅ 10 ⋅ 1.55 ⋅ 10 9
π 2 ⎞
i2d ⎜ ν + ω ⋅ 2 ⎟ 5.36 ⋅ 10 3 ⎜ 0.21 + ⋅ ⎟
⎜ G I l ⎟ ⎜ 0 . 808 ⋅ 10 6
⋅ 5 . 36 ⋅ 10 6
1500 2⎟
⎝ d ⎠ ⎝ ⎠
N >
Aşa cum era de aşteptat pentru secţiuni închise, a rezultat ϖ max [ N y.cr , N z.cr ],
prin urmare pierderea stabilităţii barei are loc prin flambaj din încovoiere .
Tălpile profilului sunt elemente rezemate pe două laturi, supuse la compresiune uniformă,
figura E4.3.
61
σ2
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa
profilului este:
kσ = 4
Fig. E4.3 c / t = 128 > 42 ε ⇒ Clasa 4
⎛ ⎞
bp / t 193 / 1.5 ⎜ 0,22 ⎟ 1 ⎛ 0.22 ⎞ 1
λp = = = 2.27 > 0.673 ; ρ = ⎜1 − − ⎟ ⋅ − = ⎜1 − ⎟⋅ = 0 .4
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1⋅ 4 ⎜ ⎟ ⎝ 2.27 ⎠ 2.27
⎝ λp ⎠ λp
Lăţimea eficace a tălpii: b eff = 0,4 ⋅ 193 ≈ 78 cm ; b eff .1 = b eff .2 = b eff / 2 = 39 cm .
Aria eficace a inimilor
Inimile profilului sunt elemente rezemate pe două laturi, supuse la compresiune uniformă,
figura E4.4.
c / t = 50 > 42ε ⇒ Clasa 4

σ
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = 2 = +1; k σ = 4
σ1
bp / t 100 / 2
λp = = = 0.88 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1 ⋅ 4
Fig. E4.4
⎛ ⎞
⎜ 0.22 ⎟ 1 ⎛ 0.22 ⎞ 1
Rezultă: ρ = ⎜1 − − ⎟ ⋅ − = ⎜1 − ⎟⋅ = 0.85
⎜ ⎟ ⎝ 0.88 ⎠ 0.88
⎝ λp ⎠ λp
heff = 0.85 ⋅ 100 = 85 cm h eff .1 = h eff .2 = h eff / 2 = 42.5 cm .
Secţiunea eficace
este prezentată în figura
E4.5.
Rezultă:
A eff = 595 cm 2 ;
595
βA = = 0.595
1000
Fig. E4.5
62
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere (secţiune Clasa 4) este:

1
NFb.Rd = χ ⋅ A eff ⋅ f y ⋅ ; coeficientul parţial de siguranţă: γ M1 = 1.10 .
γ M1
Coeficientul de reducere la flambaj prin încovoiere se va calcula folosind α = 0,49
β A ⋅ A ⋅ fy λ L 1500
λ= = ⋅ βA ; λ = = = 34.62
Ncr λ1 ig 43.33
[ ]
ig = min iz ; i y = 43.33 cm; λ1 = π
E
fy
=π
2.1⋅ 10 6
2350
= 94 ; β A = 0.595

λ=
34.62
94 ⎢
⎣
( ) 2
⎥⎦
[ ]
0.595 = 0.28 ; φ = 0.5 ⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ = 0.5 1 + 0.49(0.28 − 0.2) + 0.28 2 = 0.56
1 1
χ= = = 0.98 < 1
2 2 2
φ+ φ −λ2 0.56 + 0.56 − 0.28
Rezultă efortul capabil al barei la flambaj prin încovoiere faţă de axa y-y:
1
NFb.Rd = 0.98 ⋅ 595 ⋅ 2350 ⋅ = 1 245 ⋅ 10 3 daN = 12 450 kN .
1.1

Să se evalueze capacitatea portantă (rezistenţa) la compresiune axială a barei având
secţiunea transversală din figura E5.1 şi secţiunea eficace prezentată în figura E5.2 (calculată în
ex. numeric 2.5 - E2). Se cunosc lungimile critice (de flambaj): L cr.y = 8.0 m ; L cr.z = L cr.T = 4.0 m .
Fig. E5.1 Fig. E5.2
Secţiunea este clasa 4 ⇒ se operează cu A eff .
63
Date de calcul:
Oţel: S 355 I y = 1.179 ⋅ 10 5 cm 4

2
f y = 355 N / mm
I z = 2.145 ⋅ 10 4 cm 4
ε = 235 / f y = 0.81
I w = 8.93 ⋅ 10 6 cm 6
2
A g = 174 cm i y = 26 cm
A eff = 138 .24 cm 2 i z = 11.1 cm
Rezistenţa la flambaj

Axa y – y:
A eff 138.24
L cr.y A 800 174
λy = = = 0.36 ⇒ χ y = 0.93 (curba „b”); λ1 = 93.9 ⋅ ε = 76.06
iy λ1 26 76.06
Axa z – z:
A eff 138.24
L cr.z A 400 174
λz = = = 0.42 ⇒ χ z = 0.82 (curba „c”); χ = min [χ y ; χ z ] = 0.82
iz λ1 11.1 76.06
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere:

χ min ⋅ A eff ⋅ f y 0.82 ⋅ 138.24 ⋅ 3550 − 2
NFb.Rd = = 10 = 3 658 kN
γ M1 1.1
Rezistenţa la flambaj prin încovoiere - răsucire

174 π 2 ⋅ 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 8.93 ⋅ 10 6
Ncr.T = (0.81 ⋅ 10 6 ⋅ 124.72 + ) ⋅ 10 −2 = 12 787 kN
5 2
1.71 ⋅ 10 400
1
I0 = I y + I z + A ⋅ z 2s = 1.71 ⋅ 10 5 cm 4 ; I T = (50 ⋅ 1.8 3 + 60 ⋅ 0.8 3 + 30 ⋅ 1.2 3 ) = 124 .72 cm 4
3
1.71 ⋅ 10 5 ⎡ 1.39 ⋅ 10 5 ⎤
N cr.TF = ⎢(27 758 + 12 787 ) − (27 758 + 12 787 )2 − 4 ⋅ 27 758 ⋅ 12 787 ⎥
2 ⋅ 1.39 ⋅ 10 5 ⎢⎣ 1.71 ⋅ 10 5 ⎥
⎦
Ncr.TF = 11 326 kN
⎧Ncr.T = 12 787 kN
Efortul axial critic: N cr = 11 326 kN = min .⎨
⎩Ncr.TF = 11 326 kN
138.24 ⋅ 3550
λT = = 0.66 ⇒ χ T = 0.75 (curba „c”)
1.132 ⋅ 10 6
0.75 ⋅ 138 .24 ⋅ 3550 −2
Rezultă: NbTF
.Rd = 10 = 3 346 kN
1 .1
Având în vedere faptul că NbTF F
.Rd < N b.Rd , rezultă că bara îşi pierde stabilitatea prin
încovoiere răsucire, iar rezistenţa barei la compresiune centrică este:
Nb.Rd = 3 346 kN
Observaţie: La calculul rezistenţei barei la compresiune s-a neglijat momentul încovoietor produs de
forţa axială, rezultat prin deplasarea centrului de greutate a secţiunii efective faţă de poziţia iniţială
(secţiunea brută), această deplasare fiind foarte mică (1 mm).
64
4.4. Analiză numerică privind influenţa formei secţiunii
Se analizează influenţa formei secţiunii transversale asupra forţei critice de pierdere a
stabilităţii, a modului de flambaj şi asupra capacităţii portante la flambaj a unei bare realizată în
următoarele variante constructive:
• Cazul 1: Secţiune nesimetrică, cu tălpile opuse faţă de inimă;
• Cazul 2: Secţiune tip U, nesimetrică;
• Cazul 3: Secţiune tip U, monosimetrică;
• Cazul 4: Secţiune dublu T, monosimetrică;
• Cazul 5: Secţiune dublu T, dublusimetrică;
• Cazul 6: Secţiune tip cruce.
În toate cazurile aria secţiunii transversale are aceeaşi valoare şi se păstrează constantă
dimensiunea inimii, respectiv:
A = 140 cm 2 ; A w == 500 x10 mm 2 = 50 cm 2 .
Se cunosc următoarele date de proiectare:
• secţiunea transversală a barei;
• material: oţel S 355: f y = 355 N / mm 2 ; ε = 0.81;
• lungimile de flambaj (critice):
L= 8.00 m; μ y = 1 ; μ z = μ ω = 0.5 ; L cr.y = μ y ⋅ L = 8.0 m ; L cr .z = L cr .ω = μ z (μ ω ) ⋅ L = 4.0 m .
Cazul 1: Secţiune nesimetrică, cu tălpile opuse faţă de inimă, figura E.1
Fig. E.1
Determinarea forţei critice de flambaj
⎧ π 2EIy π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 7.833 ⋅ 10 4 − 2

⎪Ncr.y = 2 = 10 = 25 341 kN
⎪ L cr.y 800 2
⎪
teor . ⎪ π 2EI π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 6518 − 2
Ncr = ⎨Ncr.z = 2 z = 10 = 8 435 kN
⎪ L cr.z 400 2
⎪
⎪N = 1 ⎛⎜ π EIω + GI ⎞⎟ = 1 ⎛⎜ π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 4.552 ⋅ 10 6 ⎞
2
+ 0 . 807 ⋅ 10 6
⋅ 119 ⎟ ⋅ 10 − 2 = 9 293 kN
⎪ ω 2 ⎜ 2 t ⎟ ⎜ 2 ⎟
⎩ io ⎝ L cr.ω ⎠ 737.23 ⎝ 400 ⎠
unde: io2 =
(
Iy + Iz + A y 2s + z 2s ) = (7.833 + 0.6518 ) ⋅ 10 4
( )
+ 140 5.4 2 + 10.12
= 737.23 cm 2
A 140
65
Pentru secţiuni fără simetrie, Ncr se obţine din ecuaţia:
( ) ( )
f (N) = i02 N − Ncr.y ( N − Ncr.z ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ z 2s N − Ncr.y − N2 ⋅ y 2s ( N − Ncr.z ) = 0
Rezultă: Ncr = min .[N1; N2 ; N3 ] = min .[6 407 ; 13 619 ; 27 695 ] = 6 407 kN
Talpa superioară
Talpa superioară este un element rezemat pe o singură latură supus la compresiune
uniformă, figura E.2.a.
Fig. E.2. Scheme de calcul (evaluare) a clasei secţiunii

σ2
c / t = 14 .5 > 14ε = 11.34 ⇒ Clasa 4 ; σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa profilului este k σ = 0.43 .
bp / t 290 / 20 λ p − 0.188
λp = = = 0.96 > 0.748 ⇒ ρ= 2
= 0.84 .
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 0.43 λp
Lăţimea eficace a tălpii b eff = ρ ⋅ bp = 0.84 ⋅ 290 = 244 mm .
Talpa inferioară
Talpa inferioară este un element rezemat pe o singură latură supus la compresiune
uniformă, figura E.2.b.
σ2
c / t = 12 .67 > 14 ε = 11 .34 ⇒ Clasa 4 ; σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa profilului este k σ = 0.43 .

bp / t 190 / 15 λ p − 0.188
λp = = = 0.84 > 0.748 ⇒ ρ = 2
= 0.92
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 0.43 λp
Lăţimea eficace a tălpii: b eff = ρ ⋅ bp = 0.92 ⋅ 190 = 175 mm .

Inima profilului este un element rezemat pe două laturi, supus la compresiune uniformă,
figura E.3.
c / t = 50 > 42 ε ⇒ Clasa 4
σ
σ2 = σ1 ⇒ ψ = 2 = +1 ; k σ = 4
σ1
bp / t 500 / 10
λp = = = 1.09 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 4
Fig. E.3
66
Pentru Ψ = 1
λ p − 0.22
rezultă: ρ = 2
= 0.73
λp
h eff = 0.73 ⋅ 500 = 365 mm ; h eff / 2 = 182 mm
Secţiunea efectivă (eficace) este

prezentată în figura E.4.
Fig. E.4
Capacitatea portantă a barei (rezistenţa la flambaj)
A eff ⋅ fy 115 ⋅ 3550

Coeficientul de zvelteţe redus: λ = λFT = = = 0.798
Ncr 6407 ⋅ 10 2
Coeficientul de reducere: Secţiunea se încadrează în curba „d” de flambaj ⇒ χ = 0.58
A eff ⋅ f y 115 ⋅ 3550 − 2
Rezistenţa la flambaj: Nb.Rd = χ = 0.58 10 = 2 153 kN
γ M1 1.1
Cazul 2: Secţiune tip U, nesimetrică, figura E.5
Fig. E.5
Similar cazului 1 se obţin forţele critice de flambaj:

Ncr.y = 21 944 kN ; Ncr.z = 12 854 kN ; Nω = Ncr.T = 6 057 kN
Ncr se obţine din ecuaţia:
( ) ( )
f (N) = i02 N − Ncr.y ( N − Ncr.z ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ z 2s N − Ncr.y − N2 ⋅ y 2s ( N − Ncr.z ) = 0
67
Rezultă:
Ncr = min .[N1; N2 ; N3 ] =

= min .[5 348 ; 13 155 ; 39 254 ] = 5 348 kN

Fig. E.6
A eff ⋅ fy 115 ⋅ 3550

Ncr 5348 ⋅ 10 2
A eff ⋅ f y 115 ⋅ 3550 − 2
γ M1 1 .1
Cazul 3: Secţiune tip U, monosimetrică, figura E.7
Fig. E.7
Forţele critice de flambaj: Ncr.y = 22 682 kN ; Ncr .z = 17 483 kN ; Nω = Ncr.T = 8 361 kN

Secţiunea barei fiind monosimetrică (simetrică în raport cu axa y-y), forţa critică pentru
flambajul prin încovoiere-răsucire se determină cu relaţia:
68
I0 ⎡ (Iy + Iz ) ⎤
Ncr.TF = ⎢(Ncr.y + Ncr.T ) − (Ncr.y + Ncr.T )2 − 4 Ncr.yNcr.T ⎥ = 6 988 kN
2 (Iy + Iz ) ⎢ I0 ⎥⎦
⎣
Având în vedere rezultatele obţinute rezultă că, flambajul barei se produce prin fenomenul
cuplat încovoiere-răsucire, pentru Ncr = Ncr .TF = 6 988 kN .

Fig. E.8
A eff ⋅ fy 97.6 ⋅ 3550

Ncr 6988 ⋅ 10 2
A eff ⋅ f y 97.6 ⋅ 3550 − 2
γ M1 1 .1
Cazul 4: Secţiune dublu T, monosimetrică, figura E.9
Fig. E.9
Forţele critice de flambaj: Ncr.y = 21 501 kN ; Ncr.z = 7 123 kN ; Nω = Ncr.T = 5 998 kN
69
Secţiunea barei fiind monosimetrică (simetrică faţa de axa z-z), forţa critică pentru flambajul
prin încovoiere-răsucire se determină cu relaţia:
I0 ⎡ (Iy + Iz ) ⎤
Ncr.TF = ⎢(Ncr.z + Ncr.T ) − (Ncr.z + Ncr.T )2 − 4 Ncr.zNcr.T ⎥ =4 520 kN
2 (Iy + Iz ) ⎢ I0 ⎥⎦
⎣
Având în vedere rezultatele

obţinute rezultă că, flambajul barei
se produce prin fenomenul cuplat
încovoiere-răsucire, pentru:
Ncr = Ncr .TF = 4 520 kN
Secţiunea efectivă (eficace)

este prezentată în figura E.10.
Fig. E.10
A eff ⋅ fy 126 .4 ⋅ 3550

Ncr 4520 ⋅ 10 2
Secţiunea se încadrează în curba „c” de flambaj ( t f < 40 mm ; axa z-z) ⇒ χ = 0.54
A eff ⋅ f y 126 .4 ⋅ 3550 − 2
γ M1 1 .1
Cazul 5: Secţiune dublu T, dublusimetrică, figura E.11
Fig. E.11
Forţele critice de flambaj: Ncr.y = 22 682 kN ; Ncr .z = 8 740 kN ; Nω = Ncr .T = 11 780 kN
70
Având în vedere rezultatele obţinute rezultă că, flambajul barei se produce prin încovoiere
faţă de axa z-z, pentru Ncr = Ncr .z = 8 740 kN .
Tălpile: Clasa 3;
Inima: Clasa 4.

Fig. E.12
A eff ⋅ f y 126 .4 ⋅ 3550

Coeficientul de zvelteţe redus: λ = λ FT = = = 0.716
Ncr 8740 ⋅ 10 2
Secţiunea se încadrează în curba „c” de flambaj ( t f < 40 mm ; axa z-z) ⇒ χ = 0.71
A eff ⋅ f y 126.4 ⋅ 3550 − 2

γ M1 1.1
Cazul 6: Secţiune tip cruce, figura E.13
Fig. E.13
71
Forţele critice de flambaj: Ncr.y = 3 374 kN ; Ncr .z = 3 673 kN ; Nω = Ncr.T = 2 481 kN
Având în vedere rezultatele obţinute rezultă că, flambajul barei se produce prin răsucire,
pentru Ncr = Ncr.T = Nω = 2 481 kN .

este prezentată în figura E.14.
Fig. E.14
A eff ⋅ fy 86.5 ⋅ 3550

Ncr 2481 ⋅ 10 2
A eff ⋅ fy 86.5 ⋅ 3550 − 2

Rezistenţa la flambaj: Nb.Rd = χ = 0.41 10 = 1145 kN
γ M1 1 .1
Concluzii
Rezultatele numerice ale analizei pentru valorile A eff , Ncr şi Nb.Rd sunt centralizate în
tabelul E.4.
Tabelul E.4
2 Ncr [kN] Nb.Rd [kN]
CAZUL A eff [cm ]
1 115 6 407 2 153
2 115 5 348 1 967
3 97.6 6 988 2 016
4 126.4 4 520 2 203
5 126.4 8 740 2 896
6 86.5 2 481 1 145
Parametrii legaţi de gradul de eficienţă ai unei secţiuni, comparativ cu secţiunea având

eficienţa maximă (cazul 5) sunt prezentaţi în tabelul E.5.
72
Tabelul E.5
MOD DE
CAZUL Ncaz
cr
[ i]
/ Ncaz [5 ]
cr . max Nbcaz[ i] caz[5]
.Rd / Nb.Rd.max
FLAMBAJ
încovoiere-
1 0.73 0.74
răsucire
încovoiere-
2 0.61 0.68
răsucire
încovoiere-
3 0.80 0.70
răsucire
încovoiere-
4 0.52 0.76
răsucire
5 1 1 încovoiere
6 0.28 0.40 răsucire
Se constată următoarele:
• În cazurile 1, 2, 3 şi 4 pierderea stabilităţii se produce prin flambaj cuplat încovoiere-

răsucire, în cazul 5 prin flambaj din încovoiere, iar în cazul 6 are loc flambaj prin răsucire;
• Capacitatea portantă maximă a barei se obţine pentru secţiunea T dublu-simetrică (Cazul

5), iar capacitatea portantă minimă este obţinută în cazul barei cu secţiune cruce (Cazul 6).
73
5. ELEMENTE COMPRIMATE CENTRIC.
BARE CU SECŢIUNE COMPUSǍ
În conformitate cu normativul Eurocode 3 (care are la bază metoda stărilor limită),
verificarea stabilităţii barelor comprimate cu secţiune compusă se face la flambaj prin încovoiere
după cele doua axe principale de inerţie ale secţiunii compuse şi de asemenea se verifică ramurile
componente pe distanţa dintre elementele de solidarizare, flambajul prin încovoiere-răsucire fiind
nespecific acestor elemente, datorită rigidităţii mari la răsucire a secţiunii.
Coeficienţii de reducere χ , conform EC 3, depind de următorii parametri:
- marca oţelului, caracterizată prin limita de curgere fy;
- coeficienţii de zvelteţe reduşi λ ai barei, depinzând de legăturile barei la capete şi
caracteristicile secţiunii;
- forma secţiunii transversale a barei prin încadrarea acesteia în curba de flambaj ”c”,
conform EC3 (respectiv factorul de imperfecţiune α = 0,49).
În figurile 5.1 şi 5.2 sunt prezentate elementele geometrice şi sistemul de axe, în
conformitate cu EC3, pentru bara cu secţiune compusă solidarizată cu plăcuţe, respectiv bara cu
secţiune compusă solidarizată cu zăbreluţe.
Barele compuse cu secţiune uniformă, solicitate la compresiune centrică şi articulate la
extremităţi se consideră ca un stâlp având o imperfecţiune în arc e o = L / 500 .
Fig. 5.1. Bara cu secţiune compusă Fig. 5.2. Bara cu secţiune compusă
solidarizată cu plăcuţe solidarizată cu zăbreluţe
5.2. Verificarea stabilităţii barei comprimate

5.2.1. Verificarea la flambaj faţǎ de axa materialǎ
Rezistenţa de calcul (forţa capabilǎ) la flambaj a barei comprimate cu secţiune alcătuită,
prin solidarizarea ramurilor cu plăcuţe sau cu zăbreluţe, faţǎ de axa materialǎ y-y este datǎ de
relaţia:
74
1
Nby.−Ry = χ y ⋅ β A ⋅ A ⋅ f y (5.1.a)
d γ M1
sau:
⎧ χ y ⋅ A ⋅ fy
y−y ⎪ γ M1
Nb.Rd = ⎨ (5.1.b)
⎪ χ y ⋅ A eff ⋅ f y − sec tiuni Clasa 4
⎪ γ M1
⎩
unde: χy - coeficientul de reducere, funcţie de coeficientul de zvelteţe redus λ y :
λy L cr.y A eff E 235
λy = βA ; λy = ; βA = ; λ1 = π = 93.9 ⋅ ε ; ε =
λ1 iy A fy fy
Coeficientul de reducere χ y se poate extrage din tabel, pentru curba de flambaj ”c” sau se
poate calcula analitic, astfel:
χy =
1
[ ( ) ]
; φ = 0.5 1 + α λ y − 0.2 + λ2y ; α = 0.49 (curba ”c” )
φ + φ 2 − λ2y
5.2.2. Verificarea la flambaj faţǎ de axa imaterialǎ

Verificarea la flambaj în plan paralel cu planul plăcuţelor se face asemănător cu verificarea
faţǎ de axa materialǎ, înlocuind coeficientul de reducere χ y cu χ z , calculat după cum urmează:
λz
χz = f ( λ z = βA ) (5.2)
λ1
L cr.z Ieff
λz = ; iz = ; λ1=93.9·ε
iz 2 ⋅ A ch
Momentul de inerţie efectiv faţǎ de axa imaterialǎ se calculează în funcţie de modul de
solidarizare al barei, după cum urmează:
Solidarizare cu plăcuţe:
Ieff = 0.5 ⋅ h02 ⋅ A ch + 2μ ⋅ Ich (5.3)
unde μ este un factor de eficacitate:

⎧1 pentru λ ≤ 75
⎪
⎪ λ
μ = ⎨2 − pentru 75 < λ < 150
⎪ 75
⎪⎩0 pentru λ ≥ 150
L cr.z I1
în care: λ = ; i0 = ; I1 = 0.5 ⋅ h 02 ⋅ A ch + 2 ⋅ Ich ( valoarea Ieff pentru μ=1)
i0 2 ⋅ A ch
Solidarizare cu zăbreluţe:
Momentul de inerţie efectiv al secţiunii compuse solidarizată cu zăbreluţe, având două

componente principale (ramuri), se va lua:
Ieff = 0.5 ⋅ h 02 ⋅ A ch (5.4)
75
5.2.3. Verificarea unei ramuri (componente)
la jumătatea lungimii barei
Forţa de compresiune într-o ramurǎ a secţiunii (component principal), la mijlocul lungimii
barei, se calculează cu relaţia:
⎛ A ⎞
Nch.Ed = 0.5 ⎜⎜ NEd + MEd ⋅ h0 ⋅ ch ⎟⎟ (5.5.a)
⎝ Ieff ⎠
M h A
sau: Nch.Ed = 0.5 ⋅ NEd + Ed 0 ch (5.5.b)
2 Ieff
Pentru secţiuni solidarizate cu zăbreluţe relaţia (5.5.b) devine:
MEd
Nch.Ed = 0.5 ⋅ NEd + (5.6)
h0
NEd ⋅ e 0 + M1Ed π 2EIeff L
în care: MEd = ; Ncr = 2
; e0 =
⎛ NEd NEd ⎞ L 500
⎜⎜1 − − ⎟⎟
⎝ Ncr Sv ⎠
- MEd – momentul încovoietor de calcul la mijlocul elementului considerând
efectele de ordinul II;
1
- MEd – momentul încovoietor maxim de ordinul I, la mijlocul elementului;
- Sv – rigiditatea la forfecare a unui panou rigidizat cu plăcuţe sau cu zăbreluţe.
Solidarizare cu plăcuţe:
În cazul solidarizării cu plăcuţe, rigiditatea la forfecare a unui panou se calculează cu
relaţia:
24 ⋅ E ⋅ Ich 2π 2E ⋅ Ich
Sv = dar S v ≤ (5.7)
2⎛ 2I h ⎞ a2
a ⎜⎜1 + ch ⋅ 0 ⎟⎟
⎝ nIb a ⎠
- lungimea de flambaj a unei ramuri (componente) în planul plăcuţelor este egalǎ cu

distanţa între axele plăcuţelor, a, respectiv: lfz.1=a;
- Ib – momentul de inerţie a unei plăcuţe.
Solidarizare cu zăbreluţe:
Valorile rigidităţii la forfecare a panourilor solidarizate cu zăbreluţe, Sv, pentru diferite
sisteme de solidarizare sunt date în tabelul 5.1.
Efortul capabil al unei ramuri se va calcula în funcţie de coeficientul de reducere χz1:

⎛ λ ⎞ lf L Ich
χz1 = f ⎜⎜ λ z1 = z1 β A ⎟⎟ ; λ z1 = z1 = ch ; λ1=93,9·ε ; i z1 =
⎝ λ1 ⎠ i z1 i z1 A ch
Lungimea de flambaj L ch se va lua conform figurii 5.3.
Rezultă:
1
Nbf ⋅Rd = χ z1 ⋅ β A ⋅ A ch ⋅ f y ⋅ (5.8)
γ M1
76
Tabelul 5.1
Sistem de
zăbrelire
2
n ⋅ E ⋅ A d ⋅ a ⋅ h0
2 2
n ⋅ E ⋅ A d ⋅ a ⋅ h0 n ⋅ E ⋅ A d ⋅ a ⋅ h0 ⎡ A d ⋅ h0 3 ⎤
Sv 3
2⋅d 3
d 3 d ⎢1 + ⎥
⎢⎣ A v ⋅ d 3 ⎥⎦
n – numărul planurilor de zăbrelire
Ad ; Av – se referă la un singur plan de zăbrelire
Fig. 5.3
77
5.2.4. Verificarea elementelor de rigidizare
Plăcuţe de solidarizare
Plăcuţele, îmbinările acestora de componentele principale şi chiar componentele principale
ale secţiunilor compuse trebuie verificate pentru momentele încovoietoare şi forţele tăietoare din
panoul de capăt, figura 5.4, în care forţa tăietoare interioară VEd, se va lua:
π ⋅ MEd
VEd = (5.9)
L
Pentru această verificare, forţa axială în fiecare ramură se poate lua 0,5⋅NEd.
Rezultă forţa tăietoare din plăcuţă:
1 a
Vb = VEd (5.10)
2 h0
Fig. 5.4
Zăbreluţe de solidarizare
Forţele în zăbreluţele adiacente capetelor elementului (barei) se obţin din forţa de forfecare
interioară VEd , relaţia 5.9.
Efortul maxim de compresiune în zăbreluţe va fi:
1 VEd ⋅ d 1 VEd
Nd = = (5.11)
n h0 n cos ϕ
- n - numărul planurilor de zăbrelire (obişnuit n=2).
Observaţii legate de calculul barei comprimate
• normativul EC 3 analizează stabilitatea barei comprimate cu secţiune compusǎ din

punct de vedere al flambajului prin încovoiere, cel prin încovoiere – răsucire nefiind caracteristic
acestor elemente;
78
• flambajul barei în ansamblu se produce în planul de rigiditate minimǎ, definit prin
evaluarea zvelteţei maxime faţǎ de axele principale de inerţie ale secţiunii, respectiv:
( )
λmax = max λ y , λ z (Ieff )
• la calculul efortului în ramura secţiunii compuse, la mijlocul lungimii barei, normativul
EC 3 ia în considerare o imperfecţiune geometricǎ a barei prin considerarea unei săgeţi iniţiale
e 0 = l / 500 ;
• la calculul capacităţii portante a barei, normativul EC 3 ia în considerare aria efectivǎ a
secţiunii Aeff pentru secţiuni Casa 4.
5.3. Bare compuse din elemente puţin depărtate

În cazul barelor comprimate compuse ale căror ramuri sunt în contact sau sunt puţin
depărtate şi legate prin fururi, figura 5.5, sau ale căror ramuri sunt corniere dispuse în cruce şi
legate prin perechi de plăcuţe, dispuse de asemenea în cruce, figura 5.6, trebuie efectuată
verificarea la flambaj ca pentru o bară cu secţiune unitară, neglijând efectul rigidităţii la forfecare
(Sv = ∞ ), cu condiţia respectării distanţei maxime dintre plăcuţe, conform tabelului 5.2.
Fig. 5.5
Fig. 5.6
Tabelul 5.2
Distanţa maximă între
Tip de bară compusă
elementele de legătură *)
Ramuri legate cu şuruburi sau cordoane de sudură 15 imin
Ramuri legate prin perechi de plăcuţe 70 imin
*) - distanţa între centrele plăcuţelor de solidarizare
Imin - raza de giraţie minimă a unei ramuri sau cornier
În cazul cornierelor cu aripi inegale, figura 5.7,

flambajul după axa y-y poate fi verificat considerând:
i
iy = 0
1.15
unde i0 este raza de giraţie a barei comprimate.
Fig. 5.7
79
5.4. Exemplu de calcul
Se verifică diagonala comprimată a unei grinzi cu zăbrele, solicitată la un efort axial
N=1400 kN, elementul fiind realizat din oţel S 235.
În figura E.1 sunt prezentate datele principale referitoare la alcătuirea barei comprimate,
pentru cele două variante de solidarizare.
Fig. E.1
Date preliminare:
Iy 1 = 9005.60 cm 4 i y = 12.25 cm Iz 1 = 706.25 cm4 iz 1 = 3.43 cm
A ch = 60 cm2 λ y = 46.28 cm lf y = 0.9 ⋅ l = 5.67 m lf z = l = 6.30 m
Verificarea stabilităţii barei comprimate
80
Încadrarea secţiunii transversale în clasa secţiunii
b 10 ⎫
- tǎlpi = = 6.66 < 9 ⋅ ε =>Clasa 1 ⎪
t 1.5 ⎪
⎪⎪ ⇒ secţiune Clasa 1
⎬
⎪
d 28.5 ⎪
- inimǎ = = 28.5 < 33 ⋅ ε => Clasa 1 ⎪
tw 1 ⎪⎭
Rezultǎ: A eff = A şi β A = A eff / A = 1
Verificarea la flambaj faţǎ de axa materialǎ
Rezistenţa de calcul (forţa capabilǎ) la flambaj a barei comprimate cu secţiune alcătuită,

prin solidarizarea ramurilor cu plăcuţe sau cu zăbreluţe, faţǎ de axa materialǎ y-y, este datǎ de
relaţia:
1 1
Nby.−Ry = χ y ⋅ β A ⋅ A ⋅ fy = 0.84 ⋅ 1⋅ 120 ⋅ 2350 = 215 345 daN > NEd
d γ M1 1.1
unde: χ y = 0.84 (curba „c”) - coeficientul de reducere, funcţie de coeficientul de zvelteţe redus λ y :
λy 46.28 E
λy = βA = 1 = 0.49 ; λ1 = π = 93.9 ⋅ ε =93.9
λ1 93.9 fy
Verificarea la flambaj faţǎ de axa imaterialǎ
A. Solidarizare cu plăcuţe:
Verificarea la flambaj în plan paralel cu planul plăcuţelor se face asemănător cu verificarea
faţǎ de axa materialǎ, înlocuind coeficientul de reducere χ y cu χ z , calculat după cum urmează:
λz
χz = f ( λ z = βA )
λ1
L 630
λz = = = 36.95 < λ y ⇒ flambajul se produce faţă de axa materială
i z 17.05
I eff 34879
iz = = = 17.05 cm = i 0
2A ch 2 ⋅ 60
Momentul de inerţie efectiv faţǎ de axa imaterialǎ:
I eff = 0,5 ⋅ h 02 ⋅ A ch + 2μ ⋅ Ich = 0.5 ⋅ 33 .4 2 ⋅ 60 + 2 ⋅ 1 ⋅ 706 .25 = 34 879 cm 4
L I1
unde: μ = 1 pentru λ ≤ 75 ; λ= = 36 .95 ; i 0 = = 17.05 cm ;
i0 2A ch
I1 = 0.5 ⋅ h02 ⋅ A ch + 2 ⋅ Ich = 34 879 cm 4 , ( valoarea Ieff pentru μ=1).
Verificarea unei ramuri (componente) la jumătatea lungimii barei

81
⎛ A ⎞
Nch.Ed = 0.5 ⎜⎜ NEd + MEd ⋅ h0 ⋅ ch ⎟⎟
⎝ Ieff ⎠
MEdh 0 A ch 196 081 ⋅ 33.4 ⋅ 60

sau: Nch.Ed = 0.5 ⋅ NEd + = 0.5 ⋅ 140 000 + = 75 633 daN
2 I eff 2 ⋅ 34 879
NEd ⋅ e 0 + M1Ed 140 000 ⋅ 1.26

în care: MEd = = = 196 081 daN ⋅ cm ;
⎛ NEd NEd ⎞ ⎛ 140 000 140 000 ⎞
⎜⎜1 − − ⎟⎟ ⎜1 − − ⎟
⎝ Ncr Sv ⎠ ⎝ 1.82 ⋅ 10 6 5.97 ⋅ 10 6 ⎠
π 2 EI eff π 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 34879
N cr = = = 1.82 ⋅ 10 6 daN ;
2 2
L 630
L 630
e0 = = = 1.26 cm
500 500
- MEd – momentul încovoietor de calcul la mijlocul elementului
considerând efectele de ordinul II;
1
- MEd = 0 – momentul încovoietor maxim de ordinul I, la mijlocul elementului;
În cazul solidarizării cu plăcuţe, rigiditatea la forfecare a unui panou se calculează cu

relaţia:
24 ⋅ E ⋅ Ich 24 ⋅ 2.1⋅ 10 6 ⋅ 706.25

Sv = = = 6.08 ⋅ 10 6 daN
⎛ 2 ⋅ Ich h0 ⎞ ⎛ 2 ⋅ 706 .25 33 . 4 ⎞
a 2 ⎜⎜1 + ⋅ ⎟ 70 2 ⎜1 + ⋅ ⎟
⎝ n ⋅ Ib a ⎟⎠ ⎝ 2 ⋅ 1728 70 ⎠
2π 2E ⋅ Ich 2π 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 706.25
Se verifică condiţia: Sv ≤ = = 5.97 ⋅ 10 6 daN
2 2
a 70
6
Condiţia nefiind îndeplinită se va lua: S v = 5.97 ⋅ 10 daN
- lungimea de flambaj a unei ramuri (componente) în planul plăcuţelor este egalǎ cu
distanţa între axele plăcuţelor, a, respectiv: lfz.1=a;
- Ib – momentul de inerţie a unei plăcuţe.
Efortul capabil al unei ramuri se va calcula în funcţie de coeficientul de reducere χz1:
⎛ λ 20.41 ⎞
χz1 = f ⎜⎜ λ z1 = z1 β A = 1 = 0.22 ⎟⎟ = 0.96
⎝ λ1 93.9 ⎠
lf a 70 Ich
în care: λ z1 = z1 = = = 20.41 ; λ1=93,9·ε ; i z1 = = 3.43 cm .
i z1 i z1 3.43 A ch
Rezultă:
1 1
N bf ⋅Rd = χ z1 ⋅ β A ⋅ A ch ⋅ f y ⋅ = 0.96 ⋅ 1 ⋅ 60 ⋅ 2350 = 123 055 daN > N ch.Ed = 75 633 daN
γ M1 1.1
Verificarea elementelor de rigidizare
Plăcuţele şi îmbinările acestora de componentele principale trebuie verificate pentru

momentele încovoietoare şi forţele tăietoare din panoul de capăt, în care forţa tăietoare interioară
π ⋅ MEd π ⋅ 196 234
VEd, se va lua: VEd = = = 978 daN .
L 630
82
Pentru această verificare, forţa axială în fiecare ramură se poate lua 0,5⋅NEd.
1 a
Rezultă forţa tăietoare din plăcuţă: Vb = VEd = 1 025 daN
2 h0
B. Solidarizare cu zăbreluţe:
Verificarea la flambaj în plan paralel cu planul zăbreluţelor se face asemănător cu
verificarea faţǎ de axa materialǎ, înlocuind coeficientul de reducere χ y cu χ z :
λz L 630
χz = χz ( λ z = β A ); λ z = = = 37.7 < λ y = 46.28 (flambaj faţă de axa materială)
λ1 i z 16.7
Ieff 33 467
unde: iz = = = 16.7 cm .
2A ch 2 ⋅ 60
Momentul de inerţie efectiv al secţiunii compuse solidarizată cu zăbreluţe, având două
componente principale (ramuri), se va lua:
Ieff = 0.5 ⋅ h02 ⋅ A ch = 0.5 ⋅ 33.4 2 ⋅ 60 = 33 467 cm 4
Verificarea unei ramuri (componente) la jumătatea lungimii barei

⎛ A ⎞ M ⋅h ⋅ A
Nch.Ed = 0.5 ⎜⎜ NEd + MEd ⋅ h0 ⋅ ch ⎟⎟ , sau: Nch.Ed = 0.5 ⋅ NEd + Ed 0 ch
⎝ Ieff ⎠ 2 ⋅ Ieff
Pentru secţiuni solidarizate cu zăbreluţe relaţia de sus devine:
M 196 264
Nch.Ed = 0.5 ⋅ NEd + Ed = 0.5 ⋅ 140 000 + = 75 876 daN < Nbf .Rd = 123 055 daN
h0 33.4
NEd ⋅ e 0 + M1Ed 140 000 ⋅ 1.26
în care: MEd = = = 196 264 daN ⋅ cm
⎛ N N ⎞ ⎛ 140 000 140 000 ⎞
⎜1 − Ed − Ed ⎟ ⎜⎜1 − − ⎟⎟
⎜ N cr Sv ⎟ ⎝ 1.75 ⋅ 10 6
6.60 ⋅ 10 6 ⎠
⎝ ⎠
π 2 EI eff π 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 33 467 L
unde: N cr = = = 1.75 ⋅ 10 6 daN ; e0 = = 1.26 cm
2 2 500
L 630
- MEd – momentul încovoietor de calcul la mijlocul elementului considerând

efectele de ordinul II;
1
- MEd = 0 – momentul încovoietor maxim de ordinul I, la mijlocul elementului;
Valoarea rigidităţii la forfecare a panourilor solidarizate cu zăbreluţe, Sv, pentru acest caz
este:
2
n ⋅ E ⋅ A d ⋅ a ⋅ h0 2 ⋅ 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 9.4 ⋅ 70 ⋅ 33.4 2
SV = = = 6.60 ⋅ 10 6 daN
3 3
d 77.6
Verificarea elementelor de rigidizare
Forţele în zăbreluţele adiacente capetelor barei se obţin din forţa tăietoare interioară VEd.
Efortul maxim de compresiune în zăbreluţe va fi:
1 VEd ⋅ d 1 VEd
Nd = = = 1025 daN ; n = 2 - numărul planurilor de zăbrelire.
n h0 n cos ϕ
83
6. STABILITATEA PLĂCILOR PLANE
6.1. Voalarea plăcilor dreptunghiulare
uniform comprimate după o direcţie
Majoritatea elementelor componente ale barelor metalice sunt alcătuite din table subţiri,
care sub acţiunea tensiunilor σ şi τ îşi pot pierde stabilitatea locală.
Fenomenul de pierdere locală a stabilităţii tablelor subţiri sub acţiunea eforturilor care
acţionează în planul lor median, este cunoscut sub denumirea de voalare. Modificarea prin voalare
a formei tablelor are influenţă asupra rezistenţei şi stabilităţii întregului element din care acestea
fac parte.
Voalarea plăcilor plane se manifestă prin deplasări datorate trecerii dintr-o formă plană de
echilibru în una spaţială de echilibru, figura 6.1.
Fig. 6.1. Voalarea tablelor din alcătuirea barelor comprimate
O tablă subţire cu raport mare între lungimea l şi lăţimea h (fig. 6.1), supusă acţiunilor
tensiunilor de compresiune σ z în lungul laturii lungi, îşi poate pierde stabilitatea locală prin
deplasări de forma unor unde caracterizate prin zone nodale care nu se deformează. Distanţa între
două zone nodale învecinate este denumită semiundă de voalare.
Fenomenul de voalare poate avea loc fie în domeniul elastic, fie în domeniul elasto-plastic.
Deformaţiile elastice din cauza voalării sunt reversibile (se anulează odată cu încetarea acţiunii
tensiunilor), iar dacă fenomenul se dezvoltă peste limita de proporţionalitate, o parte din aceste
deformaţii se menţin ca deformaţii remanente.
6.2. Rezistenţa critică de voalare

Relaţiile de calcul se stabilesc în ipoteza că fenomenul se produce în domeniul elastic
(oţelul fiind considerat un material omogen şi izotrop), relaţii care pot fi considerate satisfăcătoare,
84
deoarece prin dimensionarea elementelor li se asigură comportarea în domeniul elastic (metoda
rezistenţelor admisibile).
Calculul se efectuează pornind de la ecuaţia diferenţială fundamentală a suprafeţei
mediane deformate a plăcii voalate, având săgeţi u mici în raport cu grosimea g, fig. 6.2.
⎛ ∂ 4u ∂ 4u ∂ 4u ⎞ ∂ 2u ∂ 2u ∂ 2u
D⎜ 4 + 2 2 2 + 4 ⎟ = N y 2 + 2N yz + Nz 2 (6.1)
⎜ ∂y
⎝ ∂y ∂z ∂z ⎟⎠ ∂y ∂y∂z ∂z
unde:
Eg3
D=
(
12 1 − μ 2 )
- rigiditatea cilindrică la
încovoiere a unei fâşii de tablă cu lăţime unitară;
Ny = σ y ⋅ g
Nz = σ z ⋅ g
N yz = τ yz ⋅ g
Fig. 6.2. Tensiuni de membrană

în plăci plane
Luând în considerare efortul de membrană σ z < 0 , iar σ y = τ yz = τ zy = 0 , ecuaţia

diferenţială (6.1) devine:
⎛ ∂ 4u ∂ 4u ∂ 4u ⎞ ∂ 2u
D⎜ 4 + 2 2 2 + 4 ⎟ + N z 2 = 0 (6.2.a)
⎜ ∂y
⎝ ∂y ∂z ∂z ⎟⎠ ∂z
sau în formă restrânsă:

∂ 2u
D ⋅ Δ2u(z, y ) + N z =0 (6.2.b)
∂z 2
Pentru σ z = σ z.cr pe lângă forma nedeformată de echilibru, există şi o formă deformată de
echilibru instabil. Dacă se consideră condiţiile de simplă rezemare pe contur a plăcii, de-a lungul
laturilor y = 0 şi y = b, figura 6.3. soluţia ecuaţiei diferenţiale (6.2) a plăcii deformate este:
mπ ⋅ z nπ ⋅ y
u(z, y ) = um ⋅ sin ⋅ sin (6.3)
a b
unde:
um - săgeata maximă a unei semiunde;
m - numărul de semiunde pe direcţia z;
n - numărul de semiunde pe direcţia y.
Fig. 6.3. Voalarea plăcilor

uniform comprimate
85
Înlocuind soluţia (6.3) în ecuaţia diferenţială omogenă (6.2), după simplificările
corespunzătoare, se obţine:
2
a2 ⎛ m2 n2 ⎞ ⎡ daN ⎤
N z.cr = π D 2 ⎜ 2 + 2 ⎟
2
⎢ cm ⎥ , unde m,n=1,2... (6.4)
m ⎝a⎜ b ⎠⎟ ⎣ ⎦
Deoarece interesează valoarea minimă N z.cr , în relaţia (6.4) se introduce n=1 (pentru că
intervine numai la numărător), iar valoarea lui m se obţine din condiţia de minim pentru N z.cr .
Introducând variabila continuă m în locul variabilei discrete m, din condiţia:
dN z a
=0 rezultă: m=
dm b
Dacă raportul a/b reprezintă un număr întreg rezultă:
m=m=α
iar dacă α este un număr fracţionar, variabila m = α trebuie interpretată ca:
m < m = α < m +1 (6.5)
unde m şi m+1 reprezintă cele două numere întregi consecutive între care se găseşte α, iar N z.cr
m+1
este cea mai mică valoare dintre Nm
z.cr şi N z.cr :
Nz.cr = min Nm [ m +1
z.cr ; Nz.cr ] (6.6)
Din punct de vedere practic rezultă două situaţii:
a
• Situaţia α = < 1 (plăci scurte)
b
În acest caz din relaţia (6.5) rezultă m=0 şi m+1=1. Se introduce în relaţia (6.4) m=n=1 şi
se obţine:
2
π 2D ⎛ a 2 ⎞
( )
2
⎟ = π D 1+ α2
2
N z.cr = 2 ⎜1 + 2 (6.7.a)
a ⎜⎝ b ⎟ a2
⎠
Dacă a << b → α 2 ≅ 0 şi se obţine:
π 2D
N z.cr = (6.7.b)
a2
a
• Situaţia α = > 1 (plăci lungi)
b
În acest caz în relaţia (6.4) se consideră n=1 şi m oarecare şi rezultă:
2
π 2D ⎛ b 1 a ⎞ π 2D
N z.cr = 2 ⎜m + ⎟ = kσ 2 (6.8)
b ⎝ a m b⎠ b
unde:
2 2
⎛ b 1 a⎞ ⎛m α ⎞
k σ = ⎜m + ⎟ =⎜ + ⎟ (6.9)
⎝ a m b⎠ ⎝ α m⎠
a
Pentru α = = număr întreg, din relaţia (6.9) rezultă m = α şi k=4, indiferent de valoarea
b
α ≥ 1.
a
Pentru α = = număr fracţionar k are valori foarte puţin mai mari decât 4, cea mai mare
b
valoare k=4.5 se obţine pentru α = 2 .
Punctele de intersecţie a două curbe corespunzătoare lui m şi m+1 se găsesc pentru

α = m(m + 1) , figura 6.4.
86
Fig. 6.4. Diagrama k σ − α
Pentru calculul practic se poate lua k=4 şi rezultă:

4π 2D
N z.cr = (6.10.a)
b2
4π 2 ⋅ D
respectiv: σ z.cr = (6.10.b)
g ⋅ b2
Din cele arătate rezultă că pentru α<1 (plăci scurte) placa voalează cu câte o semiundă
atât pe direcţia comprimată, cât şi perpendicular pe această direcţie (m=n=1).
În cazul plăcilor lungi, tensiunea critică, σ cr , nu depinde de lungimea plăcii, ci numai de

lăţimea acesteia. Placa voalează cu o semiundă perpendiculară pe direcţia compresiunii şi cu m
semiunde în direcţia compresiunii, realizându-se o serie de linii nodale (cu deplasări u=0), astfel
încât se obţin bombări pe un contur pătrat de latură b, atunci când α este un număr întreg şi
apropiate de un pătrat pentru α număr fracţionar.
6.3. Recomandări de proiectare

Din cele arătate anterior, se constată că pentru plăci comprimate în lung, stabilitatea la
voalare este mai mare la plăcile lungi decât la plăcile scurte. Apare deci avantajoasă rigidizarea
plăcilor cu nervuri dispuse paralel cu efortul de compresiune, acest caz conferind plăcii o rezistenţă
critică la voalare de trei ori mai mare decât în cazul rigidizării cu nervuri normale pe direcţia de
solicitare, figura 6.5.
b
Dacă se notează raportul s = , denumit supleţea tablei, tensiunea critică se poate scrie
g
sub forma:
2
Nz.cr ⎛ 100 ⎞
σcr = = 190⎜ ⎟ ⋅ kσ (6.11)
g ⎝ s ⎠
2
⎛m α ⎞
unde: kσ = ⎜ + ⎟ .
⎝ α m⎠
87
Fig. 6.5. Rigidizarea barelor comprimate
În tabelul 6.1 se dau valorile minime ale lui k σ , respectiv (k σ )min pentru alte condiţii de
rezemare, decât simpla rezemare pe contur a plăcii.
Tabelul 6.1
Caz (k σ )min Caz (k σ )min
3.08 7.00
5.41 1.28
5.41 0.425
Barele cu pereţi subţiri trebuie astfel proiectate la compresiune centrică, încât să fie
prevenite fenomenele de voalare a tablelor înainte ca ele să cedeze prin flambaj general.
Evitarea voalării poate fi asigurată prin limitarea supleţei s a pereţilor.
88
În ipoteza unui material liniar elastic-ideal plastic, la barele la care nu apare fenomenul de
flambaj, condiţia de a nu se produce voalarea tablelor înaintea plastifierii secţiunii acestora, este
σ z.cr ≤ f y .
Rezultă supleţea limită a tablelor care compun secţiunea barei comprimate centric:
(k σ )min ⋅ 190 ⋅ 10 4
s lim = (6.12)
fy
Astfel, pentru o bară comprimată centric, cu secţiune dublu T, figura 6.6, realizată din oţel
S235 ( f y = 2350 daN cm 2 ) supleţile limită a elementelor componente vor fi următoarele:
• tălpi:
c
s lim = ≅ 18 pentru (k σ )min = 0.425
tf
• inimă:
h
s lim = w = 50 pentru (k σ )min = 3.08
tw
Fig. 6.6. Bară dublu T comprimată
Datorită imperfecţiunilor geometrice şi structurale (deformaţii iniţiale şi tensiuni remanente),

valorile rezistenţelor critice şi ale coeficienţilor k σ sunt mai mici decât cele de calcul, ca urmare şi
supleţea limită s lim dată de norme, este mai mică.
Deoarece nivelul de solicitare efectivă al barelor comprimate, σ = N A , scade pe măsură
ce zvelteţea barelor creşte, supleţea tablelor componente trebuie luată diferenţiat funcţie de
zvelteţea λ a barelor.
În paragraful referitor la platelajele metalice ortotrope sunt prezentate o serie de relaţii
pentru dimensiunile tablelor care intră în alcătuirea acestor platelaje, prin care se limitează
supleţea tablelor la anumite valori.
Astfel de relaţii sunt date în literatura tehnică şi în normative, pentru tablele care intră în
alcătuirea diferitelor elemente, proiectate pentru anumite tipuri de solicitări (încovoiere, răsucire,
încovoiere şi compresiune şi alte tipuri de solicitări compuse).
În cazul în care tablele sunt solidarizate cu rigidizări – longitudinale, transversale sau
longitudinale şi transversale, supleţea tablelor poate fi mult mai mare comparativ cu cea a tablelor
nerigidizate.
Potrivit concepţiei de calcul a lui Bleich, valorile maxime ale supleţelor tablelor pentru
barele solicitate la compresiune centrică sunt cele date în tabelul 6.2.
Podul Milford Haven: Eveniment catastrofal

cauzat de pierderea stabilităţii diafragmei de
reazem (1970).
89
Tabelul 6.2
Valorile limită ale supleţei s=b/t a tablelor din alcătuirea barelor comprimate
Caz λ s=b/t λ s=b/t

A ≤45 ≤ 0.6 ⋅ λ
B ≤ 52.5 − 7.5 ⋅ θ 2 ( )
≤ 0 .7 − 0 . 1 ⋅ θ 2 λ
C ≤ 60 − 15 ⋅ θ 2 ≤ (0.8 − 0.2 ⋅ θ ) λ
2
≤75 ⎡ ⎛b⎞ ⎤
2
>75 ⎧⎪ ⎡ ⎛ b ⎞ ⎤ ⎫⎪
2
D ≤ 25.5 − ⎢10.5 − 15⎜ ⎟ ⎥ θ 2 ≤ ⎨0.34 − ⎢0.14 − 0.2⎜ ⎟ ⎥ θ 2 ⎬ λ
⎣⎢ ⎝ a ⎠ ⎦⎥ ⎪⎩ ⎢⎣ ⎝ a ⎠ ⎥⎦ ⎪⎭
c2 ⎛ c ⎞
E ≤ 15 + 30 ≤ ⎜ 0 .2 + 0 . 4 2 ⎟ λ
c1 ⎜ c 1 ⎟⎠
⎝
t ⋅c
Notă: în cazul D: a = distanţa între eventualele rigidizări transversale; θ =
g⋅b
6.4. Stabilitatea plăcilor plane conform EC 3-1-5

Plăci rigidizate longitudinal
În cazul plăcilor prevăzute cu rigidizări longitudinale se va evalua:
- aria efectivă a subpanourilor în vederea verificării la flambaj local;
- aria efectivă a întregii plăci rigidizate în vederea verificării la flambaj general.
Aria efectivă a fiecărui subpanou se determină cu ajutorul coeficientului de reducere care ia
în considerare voalarea plăcilor plane, iar placa cu rigidizări se verifică la flambaj general prin
modelarea acesteia cu o placă ortotropă echivalentă şi se va evalua un coeficient de reducere ρ
pentru flambajul general al plăcii.
Aria efectivă a zonei comprimate pentru placa rigidizată (fig. 6.7) se determină cu relaţia:
∑
A c.eff = ρ c A c.eff .loc + b edge.eff t (6.13)
unde aria efectivă a rigidizărilor şi subpanourilor - A c.eff .loc , se calculează cu relaţia:
A c.eff .loc = A sl.eff + ∑ ρloc b c.loc t (6.14)
c
90
unde:
- ∑ – se aplică componentelor plăcii rigidizate, cu excepţia părţilor b edge.eff ;
c
- Asl.eff – suma ariilor efective a rigidizărilor longitudinale;
- bc.loc – lăţimea plăcii fiecărui subpanou;
- ρloc – factorul de reducere pentru fiecare subpanou.
Fig. 6.7
Pentru determinarea factorului de reducere ρ c , referitor la pierderea stabilităţii generale

(flambaj general) a plăcii rigidizate longitudinal, se are în vedere un factor de reducere care este
mai mare decât factorul de reducere pentru voalarea plăcilor.
Factorul de reducere ρ c , se va determina prin interpolare între factorul de reducere ρ ,
pentru voalarea plăcilor şi factorul de reducere χ c , referitor la flambajul stâlpului.
Dacă efectul „shear lag” este relevant, aria efectivă A c.eff a zonei comprimate se va înlocui
cu A c* .eff , prin care se ţine seama, pe lângă voalare, şi de acest efect.
Comportarea tip placă

Zvelteţea relativă a plăcii, λ p , pentru placa echivalentă se determină cu relaţia:
β A.c f y
λp = (6.15)
σ cr.p
A c.eff .loc
unde: - β A.c = (figura 6.7)
Ac
- Ac – aria brută a zonei comprimate a plăcii rigidizate, cu excepţia subpanourilor
marginale.
Tensiunea elastică critică de voalare a plăcii ortotrope echivalente - σ cr.p , se determină cu
relaţia:
σcr.p = k σ.p ⋅ σE (6.16)
unde:
2
π 2Et 2 ⎛t⎞
- σE = 2 2
= 190 000⎜ ⎟ [MPa]
12 (1 − μ ) b ⎝b⎠
- k σ.p − coeficientul de voalare a plăcii ortotrope;
- b (sau hw în cazul inimilor), conform fig. 6.8;
- t – grosimea plăcii.
91
Plăci rigidizate cu cel puţin trei rigidizări longitudinale
Pentru plăci rigidizate cu cel puţin trei rigidizări longitudinale, egal distanţate, coeficientul de
voalare globală se poate aproxima cu relaţiile:
⎧ ⎡
(
⎪ 2 ⎢⎣ 1 + α )
2 2
+ γ − 1 ⎤⎥
⎦
⎪⎪ − pentru : α≤4γ
= ⎨ α (ψ + 1) (1 + δ )
2
k σ.p (6.17)
⎪
(
⎪ 4 1+ γ ) − pentru : α>4γ
⎩⎪ (ψ + 1) (1 + δ )
unde:
ψ=
σ2
≥ 0.5 ; γ=
Isl
; δ=
∑ A sl ; α=
a
≥ 0.5
σ1 Ip Ap b
în care (figura 6.8 şi tabelul 6.3):
Isl - momentul de inerţie al întregii plăci rigidizate;

bt 3 bt 3
Ip =
(
12 1 − μ 2 ) =
10.92
- momentul de inerţie al plăcii;
∑ A sl - suma ariilor brute a rigidizărilor longitudinale;

Ap=b t - aria brută a plăcii;
σ1 - tensiunea maximă la marginea plăcii;
σ 2 - tensiunea minimă la marginea plăcii.
Tabelul 6.3
Lăţimea pentru Lăţimea pentru Condiţia
aria brută aria eficace Pentru Ψi
3 − ψ1 3 − ψ1 σ cr, sl,1
b1. inf b1 b1, eff ψ1 = >0
5 − ψ1 5 − ψ1 σ cr,p
σ2
2 2 ψ2 = >0
b 2. sup b2 b 2, eff σ cr, sl,1
5 − ψ2 5 − ψ2
3 − ψ2 3 − ψ2
b 2. inf b2 b 2, eff ψ2 > 0
5 − ψ2 5 − ψ2
σ3
b 3. sup 0.4 b 3.c 0.4 b c.3.eff ψ3 = <0
σ2
În funcţie de coeficientul de zvelteţe λ p , rezultă coeficientul de reducere ρ pentru placa

ortotropă echivalentă:
⎧1 − pentru λ p ≤ 0.673
⎪⎪
ρ = ⎨ λp − 0,055 (3 + Ψ ) (6.18)
⎪ ≤ 1 − pentru λ p > 0.673, unde (3 + ψ ) ≥ 0
⎪⎩ λ2p
92
Fig. 6.8
Plăci rigidizate cu o rigidizare în zona comprimată

În cazul plăcilor rigidizate cu o singură rigidizare longitudinală în zona comprimată,
procedeul de calcul al tensiunii critice poate fi simplificat, considerând o bară fictivă pe mediu
elastic pentru a lua în considerare efectul plăcii în direcţie perpendiculară pe bară.
Efortul unitar critic de flambaj al rigidizării se determină cu relaţia:
⎧ I t3 b
⎪1.05 E sl.1 − pentru : a ≥ a c
⎪ A b1 b 2
σ cr.sl = ⎨ sl.1 (6.19.a)
⎪ π 2E Isl.1 E t 3b a 2
+ − pentru : a < a c
⎪
⎩ A sl.1 a
2
( )
4π 2 1 − υ 2 A sl.1 b12 b 22
Se obţine:
bc bc
σ cr.p.1 = = σ cr.sA.1 (6.19.b)
b1 b sA.1
unde:
I b12 b 22
- a c = 4.33 4 sl.1
t3 b
93
- Asl.1; Isl.1 – calculate cu o arie brută, considerând o conlucrare cu plăcile adiacente
rigidizării (fig. 6.9), după cum urmează:
Dacă panoul este comprimat în întregime, zonele de conlucrare se vor lua (fig. 6.9.a):
3 − ψ1 2
b1, respectiv b 2 - spre zona cu tensiune maximă
5 − ψ1 5 − ψ2
Dacă efortul îşi schimbă semnul în panoul secundar (subpanou), se consideră o zonă
egală cu 0.4 din lăţimea bc a porţiunii comprimate a panoului secundar (fig.6.9.b).
Fig. 6.9
Plăci rigidizate cu două rigidizări în zona comprimată

În cazul plăcilor prevăzute cu două rigidizări longitudinale se aplică procedeul utilizat pentru
placa cu o singură rigidizare longitudinală, considerând următoarele cazuri:
- flambajul pe rând a fiecărei rigidizări, în timp ce cealaltă rigidizare funcţionează ca un

reazem rigid;
- flambajul simultan al celor două rigidizări prin considerarea unei rigidizări înlocuitoare a
celor două, conform figurii 6.10.
Pentru fiecare situaţie

se calculează σ cr.p ,
considerând:
b1 = b1* ; b 2 = b *2
b = B * = b1* + b *2
Fig. 6.10
Poziţia rigidizării înlocuitoare se stabileşte conform procedurii prezentate grafic în figura

6.11 (a se vedea şi lucrarea [11]).
94
Fig. 6.11
Efortul unitar critic de placă va fi:
σ cr.p = min .( σ cr.p.1; σ cr.p.2 ; σ cr.p.inloc ) (6.19.c)
Comportarea tip stâlp

Efortul unitar critic elastic de flambaj de tip stâlp se va lua:
⎧ π 2E t 2
⎪σ cr.c = − placi nerigidizate
σ cr.c =
⎪
⎨
(
12 1 − υ 2 a 2 ) (6.20.a)
⎪ π 2E Isl.1
σ
⎪ cr.sl = − placi rigidizate
⎩ A sl.1 a 2
Efortul critic σ cr.sl se va calcula pentru rigidizarea cea mai apropiată de margine cu efort
maxim de compresiune.
Pentru plăci rigidizate, efortul critic din dreptul rigidizării se va extrapola la marginea plăcii
(similar efortului critic de placă), cu relaţia:
b b
σ cr.c.1 = c = c σ cr.sA.1 (pentru rigidizarea 1) (6.20.b)
b1 b sA.1
Zvelteţea relativă a stâlpului se evaluează cu relaţia:
⎧ fy
⎪ − placi nerigidizate
⎪ σ cr.c
λc = ⎨ (6.21)
⎪ β A.c f y
⎪ − placi rigidizate
⎩ σ cr.c
A sl.1.eff
Pentru rigidizarea 1: β A.c = ; σcr.c = σ cr.c.1 .
A sl.1
Factorul de reducere χ c se obţine conform flambajului barei drepte comprimate centric,

considerând un factor de imperfecţiune α astfel:
95
⎧0.21 − placi nerigidizate
⎪
α=⎨ ' 0.09 (6.22)
⎪⎩α c = α + i / e − placi rigidizate
unde:
- e = max (e1; e 2 ) - conform fig. 6.8;

⎧0.34 − rigidizari inchise (curba b)
- α' = ⎨ ;
⎩0.49 − rigidizari deschise (curba c )
Isl.1
- i= (pentru rigidizarea 1).
A sl.1
Interacţiunea între flambajul tip placă şi flambajul tip stâlp

Factorul global de reducere ρ c se va obţine prin interpolare între χ c şi ρ cu ajutorul relaţiei:
ρ c = (ρ − χ c ) ξ (2 − ξ ) + χ c (6.23)
σ cr.p
unde: ξ= −1 ; 0 ≤ ξ ≤1
σ cr.c

E.1.Exemplu numeric 1
Să se evalueze capacitatea portantă la compresiune axială a unei plăci metalice realizată
în trei variante constructive (cu subvariante privind numărul de rigidizări):
• placă simplu rezemată pe contur, fără rigidizări;
• placă prevăzută cu rigidizări transversale;
• placă prevăzută cu rigidizări transversale şi/sau o rigidizare longitudinală.

- dimensiunile plăcii: axbxg=2400x600x8 mm, figura E1.1;
Fig. E1.1
2
- oţel S275 ( f y = 275 N / mm = 275 MPa) ;
- rigidizările au o rigiditate suficientă pentru a constitui linii nodale.
I. Analize numerice
1. Cazul 1: Placa comprimată centric, fără rigidizări (fig. E1.1)
Efortul unitar critic, forţa critică teoretică
96
a 2400
α= = = 4∈Z ⇒ kσ = 4
b 600
π2 ⋅ D π2 ⋅ E π 2 ⋅ 210 000
σ cr = k σ = kσ =4 = 134.83 N / mm 2 (MPa)
2 2 2
g⋅b ⎛b⎞ ⎛ 600 ⎞
12(1 − μ 2 )⎜⎜ ⎟⎟ 12(1 − 0.3 2 ) ⎜ ⎟
⎝g⎠ ⎝ 8 ⎠
N cr = σ cr ⋅ (b ⋅ g) = 134.83 ⋅ 600 ⋅ 8 ⋅ 10 −3 = 647.2 kN
Prin urmare, conform teoriei clasice de pierdere a stabilităţii plăcilor plane, capacitatea
portantă a plăcii comprimate este foarte mare, Ncr = 647.2 kN , când se atinge aşa numitul „punct
de bifurcare a echilibrului”. În realitate datorită prezenţei imperfecţiunilor iniţiale şi a tensiunilor
reziduale (ex. tensiunile din laminare), forţa critică reală de pierdere a stabilităţii este mai redusă.
Observaţie:
Pentru plăci lungi ( α = a / b ≥ 1) , forţa critică de pierdere a stabilităţii pe unitatea de lăţime, se poate
determina de asemenea cu relaţia:
2
π 2D ⎛m α ⎞
N z.cr = k σ [F/L], unde: k σ = ⎜ + ⎟
b2 ⎝ α m⎠
Eg3 2.1⋅ 10 6 ⋅ 0.8 3
= 9.846 ⋅ 10 4 daN ⋅ cm = 9.846 ⋅ 10 6 N ⋅ mm
D=
(
12 1 − μ 2 ) =
10.92
π ⋅ 9.846 ⋅ 10 6
2
N z.cr 1078.64
N z.cr = 4 = 1078.64 N / mm; σ cr = = = 134.8 N / mm 2
2 g 8
600
Ncr = N z.cr ⋅ b = 1078.64 ⋅ 600 ⋅ 10 −3 = 647.2 kN
Forţa capabilă (capacitatea portantă) a plăcii
Conform EC3-1.1 şi EC3-1.5, avem:
− fy b/g 275
λp = = = = 1.43 > 0.673
σ cr 28,4 ⋅ ε ⋅ k σ 134.83
λ p − 0,055 (3 + Ψ ) λ p − 0,22 1.43 − 0.22

ρ= = = = 0.59 ; b eff = ρ ⋅ b = 0.59 ⋅ 600 = 354 mm .
λ2p λ2p 1.43 2
Rezultă capacitatea portantă a plăcii comprimate:
A eff ⋅ f y 354 ⋅ 8 ⋅ 275 −3

N c.Rd = = 10 = 778.8 kN
γ M0 1.0
Se observă capacitatea portantă sporită a plăcii faţă de valoarea forţei teoretice critice,
rezultată din efectul comportării postcritice.
În figura E1.2 se prezintă placa comprimată atunci când eforturile unitare ating valoarea
critică σ cr şi placa trece din poziţia plană de echilibru în poziţia deformată.
97
Fig. E1.2
2. Cazul 2: Placa comprimată centric cu rigidizări transversale
Placa cu 3 rigidizări transversale, fig. E1.3
Fig. E1.3
În cazul în care se dispun trei rigidizări transversale echidistante rezultă un raport între
laturile unui panou a*/b=1, astfel că efortul unitar critic rămâne acelaşi ca în cazul plăcii nerigidizate
(k=4). Forma deformată a plăcii este de asemenea identică cu cea a plăcii nerigidizate.
Prin urmare în cazul plăcii rigidizate cu 3 rigidizări rezultă (ca şi în cazul 1):
σ cr = 134.83 N / mm 2 ; Ncr = 647.2 kN; Nc.Rd = 778.8 kN
Placa cu 2 rigidizări transversale, fig. E1.4
În acest caz raportul laturilor unui panou este:
a / 3 800
α* = = = 1.33 < 2 ⇒ pe distanţa dintre două rigidizări transversale
b 600
consecutive se produce o singură semiundă de voalare, figura E1.4.
Se obţin următoarele valori numerice:
2 2
⎛m α ⎞ ⎛3 4⎞
k σ = ⎜ + ⎟ = ⎜ + ⎟ = 4.34
⎝ α m⎠ ⎝4 3⎠
π 2 ⋅ 9.846 ⋅ 10 6 N z.cr 1170 .3
N z.cr = 4.34 = 1170 .3 N / mm; σ cr = = = 146 .3 N / mm 2
2 g 8
600
Ncr = N z.cr ⋅ b = 1170.3 ⋅ 600 ⋅ 10 −3 = 702.2 kN .
98
Fig. E1.4
− fy 275 λ p − 0,22 1.37 − 0.22

λp = = = 1.37 > 0.673 ; ρ= = = 0.61
σ cr 146.3 λ2p 1.37 2
b eff = ρ ⋅ b = 0.61 ⋅ 600 = 366 mm

A eff ⋅ f y 366 ⋅ 8 ⋅ 275 −3
N c.Rd = = 10 = 805.2 kN
γ M0 1.0
Prin urmare capacitatea portantă a plăcii rigidizată cu 2 rigidizări transversale este mai
ridicată decât în cazul plăcii rigidizate cu 3 rigidizări transversale.
Placa cu rigidizări transversale dese
Se analizează cazul în care sunt prevăzute 7 rigidizări transversale.

În acest caz raportul laturilor unui panou este:
a / 8 300
α* = = = 0.5 ⇒ panoul este de tip placă scurtă, numărul semiundelor de voalare
b 600
va fi m=8, figura E1.5.
Fig. E1.5

2 2
⎛m α ⎞ ⎛8 4⎞
kσ = ⎜ + ⎟ = ⎜ + ⎟ = 6.25
⎝ α m⎠ ⎝4 8⎠
99
π 2 ⋅ 9.846 ⋅ 10 6 N z.cr 1685.4
N z.cr = 6.25 = 1685.4 N / mm; σ cr = = = 210.7 N / mm 2
2 g 8
600
N cr = N z.cr ⋅ b = 1685 .4 ⋅ 600 ⋅ 10 −3 = 1011 .2 kN .

− fy 275 λ p − 0,22 1.14 − 0.22
λp = = = 1.14 > 0.673 ; ρ= = = 0.71
σ cr 210 .7 λ2p 1.14 2
b eff = ρ ⋅ b = 0.71 ⋅ 600 = 426 mm
A eff ⋅ f y 426 ⋅ 8 ⋅ 275 −3
N c.Rd = = 10 = 937.2 kN
γ M0 1.0
Aşa cum era de aşteptat, capacitatea portantă a plăcii rigidizată cu rigidizări transversale
dese este mai ridicată decât în cazul plăcii rigidizate cu 2 sau 3 rigidizări transversale.
3. Cazul 3: Placa comprimată centric cu rigidizări transversale şi o rigidizare longitudinală

centrală (fig. E1.6)
Fig. E1.6
În acest caz rezultă:

a* 600
α* = = = 2 ∈ Z ⇒ kσ = 4
b / 2 300
π2 ⋅ D π2 ⋅ E π 2 ⋅ 210 000
σ cr = k σ = kσ =4 = 539.3 N / mm 2 (MPa)
2 2 2
g ⋅ (b / 2) ⎛b/2⎞ ⎛ 300 ⎞
12(1 − μ 2 )⎜⎜ ⎟⎟ 12(1 − 0.3 2 ) ⎜ ⎟
⎝ g ⎠ ⎝ 8 ⎠
Deoarece σ cr > f y , rezultă că se va produce intrarea în curgere a materialului înainte de
voalarea plăcii.
− fy 275 λ p − 0,22 0.71 − 0.22
λp = = = 0.71 > 0.673 ; ρ = = = 0.97
σ cr 539.3 λ2p 0.712
b eff = ρ ⋅ (b / 2) = 0.97 ⋅ 300 = 291 mm
Capacitatea portantă pentru întreaga placă va fi:
A eff ⋅ f y 2 ⋅ 291 ⋅ 8 ⋅ 275 −3

N c.Rd = = 10 = 1280 .4 kN
γ M0 1.0
100
Observaţie: Aceiaşi rezistenţă la compresiune a plăcii se obţine şi în cazul în care nu se dispun
rigidizări transversale.
II. Centralizarea rezultatelor. Comentarii
În tabelul E1.1 sunt prezentate sintetic rezultatele obţinute privind capacitatea portantă
(rezistenţa) la compresiune axială a plăcii dreptunghiulare simplu rezemate pe contur, în varianta
nerigidizată, comparativ cu variante în care sunt prevăzute rigidizări transversale şi/sau o rigidizare
longitudinală centrală.
În urma analizei efectuate se pot formula următoarele concluzii:
• eficienţa rigidizărilor transversale este în general redusă sau nulă în cazul în care acestea
subîmpart placa în panouri cu raport între laturi care rezultă un număr întreg;
• rigidizările transversale dese nu sunt o soluţie constructivă eficientă deoarece sporul de
rezistentă obţinut este anulat sau chiar depăşit de costul suplimentar al rigidizărilor;
• rigidizările longitudinale sporesc semnificativ capacitatea portantă a plăcii comprimate,
nefiind în general justificată şi prevederea unor rigidizări transversale;
• rigidizarea longitudinală continuă poate fi luată în considerare la evaluarea capacităţii
portante a plăcii, sporind valoarea acesteia.
Tabelul E1.1
Nc.Rd
TIP SCHEMA PLACĂ Nc.Rd [kN]
Nnerig
c.Rd
.
1 778.8 1
2 778.8 1
3 805.2 1.03
4 937.2 1.20
5 1280.4 1.64
6 1280.4 1.64
101
Să se evalueze rezistenţa de calcul la compresiune axială a barei cu secţiunea uniformă
din figura E2.1, ţinând cont de pierderea stabilităţii generale a barei şi de stabilitatea locală a
plăcilor constitutive rigidizate cu nervuri (rigidizări) longitudinale.
Date de proiectare
Secţiune transversală
Oţel: S 355
L = L cr.y = L cr.z = L T = 15.0 m
Caracteristicile secţiunii brute:
A = 1100 cm 2
I y = I z = 3.822 ⋅ 10 6 cm 4
I ω = 1.817 ⋅ 10 6 cm 6
i y = i z = 58.9 cm
Fig. E2.1
Baza de calcul
Rezistenţa de calcul la flambaj a elementului comprimat este dată de relaţia:

fy
Nb.Rd = χ ⋅ A eff
γ M1
Având în vedere faptul că secţiunea transversală a barei este realizată din plăci plane
rigidizate, pentru calculul ariei efective se însumează ariile efective ale pereţilor rigidizaţi, în acest
caz cei patru pereţi rigidizaţi fiecare cu câte o nervură longitudinală:
A eff = ∑A c.eff
Aria efectivă a zonei comprimate pentru placa rigidizată (fig. E2.2) se determină cu relaţia:
A c.eff = ρ c A c.eff .loc + ∑
b edge.eff t
unde aria efectivă a rigidizărilor şi subpanourilor - A c.eff .loc , se calculează cu relaţia:
A c.eff .loc = A sl.eff + ∑ ρloc b c.loc t
c
Fig. E2.2
102
Pentru determinarea factorului de reducere ρ c , referitor la pierderea stabilităţii generale
(flambaj general) a plăcii rigidizate longitudinal, se are în vedere un factor de reducere care este
mai mare decât factorul de reducere pentru voalarea plăcilor.
pentru voalarea plăcilor şi factorul de reducere χ c , referitor la flambajul stâlpului, cu ajutorul
relaţiei:
ρ c = (ρ − χ c ) ξ (2 − ξ ) + χ c
σ cr.p
unde: ξ= −1 ; 0 ≤ ξ ≤ 1
σ cr.c
Aplicaţia numerică
Aria efectivă a unui panou rigidizat
Plăcile adiacente rigidizării

Placa este uniform comprimată rezemată pe două laturi ( ψ = 1; k σ = 4 ):
Coeficientul de zvelteţe redus:
bp / t 740 / 15
λp = = = 1.072 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 4
λ p − 0.22 1.072 − 0.22
ρ loc = = = 0.74
2 2
λp 1 . 072
Lăţimea efectivă de placă:
b eff = ρ loc ⋅ b p = 0.74 ⋅ 740 = 548 mm ⇒ b edge.eff = b1.eff = b eff / 2 = 274 mm ;
Rigidizarea
Placa este uniform comprimată rezemată pe o latură ( ψ = 1; k σ = 0.43 ):
bp / t 250 / 20
λp = = = 0.828 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 0.43
λ p − 0.188 0.828 − 0.188
ρ loc = = = 0.93
2
λp 0.828 2
b eff = ρ loc ⋅ b p = 0.93 ⋅ 250 = 232 mm
Secţiunea efectivă a panoului (peretelui) rigidizat este prezentată în figura E2.3.
Aria efectivă:
A c.eff .loc = A sl.eff + ∑ ρloc b c.loc t =

c
= 2 ⋅ 23.2 + 1.5 (2 + 2 ⋅ 27.4) =
= 131.6 cm 2
Fig. E2.3
103
Factorul global de reducere
Zvelteţea relativă a plăcii, λ p , pentru placa ortotropă echivalentă se determină cu relaţia:

β A.c f y
λp =
σ cr.p
A c.eff .loc 131.6
unde: - β A.c = = = 0.80
Ac 164
19.2
- A c = 1.5(56.8 + 2 ) + 2 ⋅ 25 = 164 cm 2
2
În cazul plăcilor rigidizate cu o singură rigidizare longitudinală în zona comprimată, efortul
unitar critic de flambaj al rigidizării se determină cu relaţia:
⎧ I t3 ⋅ b
⎪1.05 E sl.1 − pentru : a ≥ a c
⎪ A b1 b 2
σ cr.sl = ⎨ sl.1
⎪ π 2E Isl.1 E t 3 ba 2
+ − pentru : a < a c
⎪
⎩ A sl.1a
2
( )
4π 2 1 − υ 2 A sl.1 b12 b 22
Isl.1 b12 b 22
unde: - a c = 4.33 4
t3 b
- Asl.1; Isl.1 – calculate cu o arie brută, considerând o conlucrare cu plăcile adiacente
rigidizării. Dacă panoul este comprimat în întregime, zonele de conlucrare se vor lua:
3−ψ 2
b; b - spre zona cu tensiune maximă
5−ψ 5−ψ
Cu dimensiunile geometrice din figura E2.4 se obţin următoarele rezultate numerice:
b1 = b 2 = 750 mm
A sl.1 = 164 cm2
Isl.1 = 8727 cm4
i = 7.3 cm
8727 ⋅ 75 2 ⋅ 75 2
a c = 4.33 4 = 662 cm
1.5 3 ⋅ 150
a = 1500 cm > a c = 662 cm
Fig. E2.4
Rezultă:
1.05 ⋅ 2.1 ⋅ 10 6 8727 ⋅ 1.5 3 ⋅ 150
σ cr.p = σ cr.sl = = 5024 daN / cm 2
164 75 ⋅ 75
0.80 ⋅ 3550 0.75 − 0.22

λp = = 0.75 > 0.673 ⇒ ρ = = 0.94
5024 0.75 2
104
Efortul unitar critic elastic de flambaj de tip stâlp în cazul plăcilor rigidizate se va lua:
π 2 E I sl.1 π 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 8727
σ cr.c = = = 490 daN / cm 2
2 2
A sl.1 ⋅ a 164 ⋅ 1500
Zvelteţea relativă a stâlpului se evaluează

cu relaţia:
β A.c f y 0.80 ⋅ 3550
λc = = = 2.41
σ cr.c 490
A sl.1.eff
unde: β A.c = = 0.80 (figura E2.5)
A sl.1
A sl.1.eff = 131.6 cm2 = A c.eff .loc
Fig. E2.5

considerând un factor de imperfecţiune α :
0.09 0.09
α = α' + = 0.49 + = 0.6
i/e 7.3 / 9.1
unde:
- e = max ( e1; e 2 ) - conform fig. E2.5;
- α ' = 0.49 - pentru rigidizări deschise.

compresiune axială constantă, valoarea coeficientului de reducere χ c se determină în funcţie de
coeficientul de zvelteţe redus λ c , cu relaţia:
1 1
χc = = = 0.136
2 2 2
2
φ + φ − λc 4.06 + 4.06 − 2.41
în care:
⎢⎣
( )
φ = 0,5 ⎡1 + α λ c − 0,2 + λ c ⎤ = 0.5 [1 + 0.6 (2.41 − 0.2) + 2.412 ] = 4.06
2
⎥⎦
Factorul de reducere, ρc
σ cr.p 5024
Coeficientul ξ : ξ = −1= − 1 = 9.25 > 1 ⇒ ξ = 1
σ cr.c 490
ρ c = (ρ − χ c ) ξ (2 − ξ ) + χ c = (0.94 − 0.136 ) ⋅ 1 ⋅ (2 − 1) + 0.136 = 0.94 = ρ
Aria efectivă a zonei comprimate pentru placa rigidizată va fi:

A c.eff = ρ c A c.eff .loc + ∑
b edge.eff ⋅ t = 0.94 ⋅ 131.6 + 1.5 ⋅ 2 ⋅ 27.4 = 206 cm 2
Aria efectivă a întregii secţiuni:
A eff = ∑
A c.eff = 4 ⋅ 206 = 824 cm 2
Rezistenţa la flambaj a barei comprimate centric
Coeficientul de zvelteţe redus al întregii secţiuni este:
105
λ 25.47
λ= βA = 0.75 = 0.29
λ1 76.06
L cr 1500 E A 824
unde: λ = = = 25.47; λ 1 = π = 93.9 ⋅ ε = 76.06 ; β A = eff = = 0.75 .
i 58.9 fy A 1100
1 1
Se obţine: χ = = = 0.886
2
2
φ+ φ −λ 0.557 + 0.557 2 − 0.29 2
⎢⎣
( )
în care: φ = 0,5 ⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ = 0.5 [1 + 0.34 (0.29 − 0.2) + 0.29 2 ] = 0.557
2
⎥⎦
Rezistenţa la flambaj a barei comprimate centric va fi:
fy 3550
Nb.Rd = χ ⋅ A eff = 0.886 ⋅ 824 ⋅ ⋅ 10 − 2 = 23 561 kN
γ M1 1.1
Analiză comparativă
Se analizează comparativ rezistenţa la compresiune axială a elementului cu secţiune

cheson analizat anterior şi un element cu secţiune cheson la care pereţii sunt nerigidizaţi, figura
E2.6. Aria brută a celor două secţiuni este aproximativ identică, în cel de-al doilea caz aria
rigidizărilor longitudinale fiind transferată pereţilor, prin majorarea grosimii acestora (de la 15 mm la
18 mm).
A = 1080 cm 2
I y = I z = 4.123 ⋅ 10 6 cm 4
i y = i z = 61.8 cm
Fig. E2.6
Aria efectivă a secţiunii
Se evaluează clasa secţiunii pentru pereţi.

Placa peretelui este uniform comprimată, rezemată pe două laturi ( ψ = 1; k σ = 4 ).
c b p 1500
= = = 83.3 > 42 ⋅ ε = 34.02 ⇒ Clasa 4
t t 18
bp / t 83.3
λp = = = 1.81 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 4
λ p − 0.22 1.81 − 0.22
ρ= = = 0.485
2
λp 1.812
b eff = ρ loc ⋅ b p = 0.485 ⋅ 1500 = 728 mm ⇒ b edge.eff = b1.eff = b eff / 2 = 364 mm
106
Secţiunea efectivă este prezentată
în figura E2.7.
A eff = 524 cm 2
A
β A = eff = 0.485
A
Fig. E2.7
Rezistenţa la flambaj a barei comprimate centric fără rigidizări longitudinale

λ 1500 / 61.8 E
λ= βA = 0.485 = 0.22 , unde: λ 1 = π = 93.9 ⋅ ε = 76.06
λ1 76.06 fy
1 1
Se obţine: χ = = = 0.99
2
φ+ φ −λ 2 0.53 + 0.53 2 − 0.22 2
(
⎢⎣
)
în care: φ = 0,5 ⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ = 0.5 [1 + 0.34 (0.22 − 0.2) + 0.22 2 ] = 0.53
2
⎥⎦
fy 3550
Nb.Rd = χ ⋅ A eff = 0.99 ⋅ 524 10 −2 = 16 742 kN
γ M1 1.1
Se obţine gradul de eficienţă relativ la solicitarea de compresiune axială al chesonului
rigidizat comparativ cu cel al chesonului nerigidizat:
Ncheson
b.Rd
rig.
21 460
E= = = 1.28 = 28 %
cheson nerig. 16 742
Nb.Rd

Să se evalueze rezistenţa de calcul la compresiune axială a barei cu secţiunea uniformă
din figura E3.1, ţinând cont de pierderea stabilităţii generale a barei şi de stabilitatea locală a
plăcilor constitutive rigidizate cu nervuri (rigidizări) longitudinale.
Date de proiectare
- secţiune transversală, figura E3.1;
Caracteristicile secţiunii brute:
Oţel: S 355 A = 1580 cm2
Lungimi de flambaj: I y = 2.541 ⋅ 10 6 cm 4
L cr.y = 30 m
I z = 9.486 ⋅ 10 6 cm 4
L cr.z = 70 m
i y = 40.1 cm
Diafragme interioare amplasate
la distanţa de 10 m. i z = 77.5 cm
107
Fig. E3.1
Baza de calcul
Rezistenţa de calcul la flambaj a elementului comprimat este dată de relaţia:

fy
Nb.Rd = χ ⋅ A eff
γ M1
Având în vedere faptul că secţiunea transversală a barei este realizată din plăci plane –
cele lungi rigidizate, iar cele scurte nerigidizate, pentru calculul ariei efective se însumează ariile
efective ale celor patru pereţi:
A eff = ∑
A c.eff
Aria efectivă a zonei comprimate pentru placa rigidizată se determină cu relaţia:
∑
A c.eff = ρ c A c. eff .loc + b edge.eff ⋅ t = ρ c A c.eff . loc + A c. eff . edges
pentru voalarea plăcilor şi factorul de reducere χ c , referitor la flambajul stâlpului, cu ajutorul
relaţiei:
ρ c = (ρ − χ c ) ξ (2 − ξ ) + χ c
σ cr.p
unde: ξ= −1 ; 0≤ ξ ≤1
σ cr.c
Aplicaţia numerică
Aria efectivă a unui panou rigidizat (fig. E3.2)
Fig. E3.2
108
Plăcile adiacente rigidizărilor
Placa adiacentă unei rigidizări este uniform comprimată, rezemată pe două laturi:
c 450
33 ⋅ ε = 26.73 < = = 30 < 38 ⋅ ε = 30.78 ⇒ placa este Clasa 2 ⇒ ρ loc = 1
t 15
Rigidizările
Placa rigidizării este uniform comprimată rezemată pe o latură:

c 150
9 ⋅ ε = 7.29 < = = 7.5 < 10 ⋅ ε = 8.1 ⇒ rigidizarea este Clasa 2
t 20
Panoul rigidizat cu cele trei nervuri longitudinale este Clasa 2
Secţiunea efectivă a panoului (peretelui) rigidizat este identică cu secţiunea brută, prin
urmare:
A c.eff .loc = A c = A sl + ∑
b c t = 3 ⋅ 15 ⋅ 2 + (3 ⋅ 45 + 3 ⋅ 2) ⋅ 1.5 = 301.5 cm 2
c
A c.eff .edges = A c.edges = 2 x 29.5 ⋅ 1.5 = 88.5 cm 2

A c.eff = ρ c A c.eff . loc + A c. eff . edges = ρ c ⋅ 301.5 + 88.5 [cm 2 ]
Factorul global de reducere, ρc

β A.c f y A c.eff .loc
λp = , unde: β A.c = = 1.0
σ cr.p Ac
Pentru plăci rigidizate cu cel puţin trei rigidizări longitudinale, egal distanţate, coeficientul de
voalare globală se poate aproxima cu relaţiile:
⎧ ⎡
⎪ 2 ⎢⎣ 1 + α
2 2
(
+ γ − 1 ⎤⎥
⎦
)
⎪ pentru : α ≤ 4 γ
⎪ α 2 (ψ + 1) (1 + δ )
k σ.p = ⎨
⎪ 4 1+ γ
⎪ ( )pentru : α > 4 γ
⎪⎩ (ψ + 1) (1 + δ )
unde:
σ
ψ = 2 ≥ 0.5 ; γ = sl ; δ =
I A sl ∑a
; α = ≥ 0.5
σ1 Ip Ap b
în care:
Isl - momentul de inerţie al întregii plăci rigidizate;
bt 3 bt 3
Ip =
(
12 1 − μ 2 ) =
10.92
- momentul de inerţie al plăcii;
∑ A sl - suma ariilor brute a rigidizărilor longitudinale;

Ap=b t – aria brută a plăcii;
σ1 - tensiunea maximă la marginea plăcii;
σ 2 - tensiunea minimă la marginea plăcii.
Cu secţiunea prezentată în figura E3.3 se obţin următoarele rezultate numerice:
109
Fig. E3.3
a 1000
ψ = 1; α= = = 5.376 , unde a = distanţa dintre diafragme
b 186
b ⋅ t3 186 ⋅ 1.5 3 I 6371
Ip = = = 57.48 cm 4 ; γ = sl = = 110.84
10.92 10.92 Ip 57.48
δ=
∑ A sl = 3 ⋅15 ⋅ 2
=
90
= 0.322 ; α = 5.376 > 4 γ = 4 110.84 = 3.24
Ap 186 ⋅ 1.5 279
k σ.p =
(
4 1+ γ ) =
4 (1 + 110.84 )
= 17.44
(ψ + 1) (1 + δ) (1 + 1) (1 + 0.322)
Efortul critic de voalare elastică a plăcii ortotrope echivalente va fi:

2
⎛ 15 ⎞
σ cr.p = k σ.p ⋅ σ E = 17.44 ⋅ 1.9 ⋅ 10 6 ⎜ ⎟ = 2155 daN / cm
2
⎝ 1860 ⎠
Se obţine:
β A.c f y 1 ⋅ 3550 1.28 − 0.22
λp = = = 1.28 > 0.673 ⇒ ρ = = 0.65
σ cr.p 2155 1.28 2
Efortul unitar critic elastic de flambaj de tip stâlp în cazul plăcilor rigidizate se va lua:
π 2 E I sl.1 π 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 2008
σ cr.c = = = 414 daN / cm 2
2 2
A sl.1 ⋅ a 100.5 ⋅ 1000
Zvelteţea relativă a stâlpului se evaluează

cu relaţia:
β A.c f y 1 ⋅ 3550
λc = = = 2.93
σ cr.c 414
A sl.1.eff
unde: β A.c = = 1.0 (figura E3.4)
A sl.1
I sl.1 = 2008 cm 4
i = 4.5 cm
A sl.1.eff = 100.50 cm 2 = A sl.1
Fig. E3.4

0.09 0.09
α = α' + = 0.49 + = 0.61
i/e 4 .5 / 5 . 8
110
unde:
- e = max ( e1; e 2 ) - conform fig. E3.4;
- α ' = 0.49 - pentru rigidizări deschise.
1 1
χc = = ≅ 0. 1
2 2 2
2
φ + φ − λc 5 . 62 + 5 . 62 − 2 . 93
⎢⎣
( )
în care: φ = 0.5 ⎡1 + α λ c − 0.2 + λ c ⎤ = 0.5 [1 + 0.61 (2.93 − 0.2) + 2.93 2 ] = 5.62
2
⎥⎦
Factorul de reducere, ρ c
σ cr.p 2155
Coeficientul ξ : ξ = −1= − 1 = 4.2 > 1 ⇒ ξ = 1
σ cr.c 414
ρ c = (ρ − χ c ) ξ (2 − ξ ) + χ c = (0.65 − 0.1) ⋅ 1⋅ (2 − 1) + 0.1 = 0.65 = ρ
Se obţine aria efectivă a peretelui rigidizat:

A c.eff = ρ c A c.eff . loc + A c. eff . edges = 0.65 ⋅ 301.5 + 88.5 = 284.5 cm 2
Aria efectivă a pereţilor nerigidizaţi (1000 x 40)
Clasa secţiunii pereţilor nerigidizaţi:

c 1000
= = 25 < 33 ⋅ ε = 26.73 ⇒ Clasa 1
t 40
A c.eff = A c = 100 ⋅ 4 = 400 cm 2
Aria efectivă a întregii secţiuni:
A eff = ∑ A c.eff = 2 (284.5 + 400 ) = 1369 cm 2
Rezistenţa la flambaj a barei comprimate centric
Coeficientul de zvelteţe maxim al întregii secţiuni:

⎧ L cr.y 3000 ⎫
⎪λ y = = = 74.8⎪
⎪ iy 40.1 ⎪
λ = max ⎨ ⎬ = 90.3
⎪λ = L cr.z = 7000 = 90.3 ⎪
⎪ z iz 77.5 ⎪
⎩ ⎭
λ 90.3
λ= βA = 0.87 = 1.11
λ1 76.06
E A 1369
unde: λ 1 = π = 93.9 ⋅ ε = 76.06 ; β A = eff = = 0.87
fy A 1580
1 1
Se obţine: χ = = = 0.53
2
φ+ φ −λ 2 1.27 + 1.27 2 − 1.112
111
în care:
⎢⎣
( 2
)
φ = 0.5 ⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ = 0.5 [1 + 0.34 (1.11 − 0.2) + 1.112 ] = 1.27
⎥⎦
fy 3550
Nb.Rd = χ ⋅ A eff = 0.53 ⋅ 1369 10 −2 = 23 416 kN
γ M1 1.1
Analiză comparativă
Se analizează comparativ rezistenţa la compresiune axială a elementului cu secţiune

cheson analizat anterior şi un element cu secţiune cheson la care pereţii sunt nerigidizaţi, figura
E3.5. Aria brută a celor două secţiuni este identică, în cel de-al doilea caz aria rigidizărilor
longitudinale fiind transferată pereţilor, prin majorarea grosimii acestora.
A = 1580 cm 2
I y = 2.696 ⋅ 10 6 cm 4
I z = 9.693 ⋅ 10 6 cm 4
i y = 41.3 cm
i z = 78.3 cm
Fig. E3.5
Aria efectivă a secţiunii
Se evaluează clasa secţiunii pentru pereţii orizontali.
Placa este uniform comprimată rezemată pe două laturi ( ψ = 1; k σ = 4 ).

c b p 1860
= = = 93 > 42 ⋅ ε = 34.02 ⇒ Clasa 4
t t 20

bp / t 93
λp = = = 2.02 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 4
λ p − 0.22 2.02 − 0.22
Coeficientul de reducere: ρ = = = 0.44
2
λp 2.02 2
b eff = ρ loc ⋅ b p = 0.44 ⋅ 1860 = 818 mm ⇒ b edge.eff = b1.eff = b eff / 2 = 409 mm .
Pereţii verticali sunt Clasa 1.
Secţiunea efectivă este prezentată în figura E3.6.
112
A eff = 1163.2 cm 2
A
β A = eff = 0.74
A
Fig. E3.6
Rezistenţa la flambaj a barei comprimate centric fără rigidizări
Coeficientul de zvelteţe maxim al întregii secţiuni:
⎧ L cr.y 3000 ⎫
⎪λ y = = = 72.6⎪
⎪ iy 41.3 ⎪
λ = max ⎨ ⎬ = 89.4
⎪λ = L cr.z = 7000 = 89.4 ⎪
⎪ z iz 78.3 ⎪
⎩ ⎭
λ 89.4 E
λ= βA = 0.74 = 1.01 , unde: λ 1 = π = 93.9 ⋅ ε = 76.06
λ1 76.06 fy
1 1
Se obţine: χ = = = 0.59
2
φ+ φ −λ 2 1.148 + 1.148 2 − 1.012
în care:
⎢⎣
( 2
⎥⎦
)
φ = 0.5 ⎡1 + α λ − 0.2 + λ ⎤ = 0.5 [1 + 0.34 (1.01 − 0.2) + 1.012 ] = 1.148
fy 3550 − 2
Nb.Rd = χ ⋅ A eff = 0.59 ⋅ 1163.2 ⋅ 10 = 22 148 kN
γ M1 1.1
Se obţine gradul de eficienţă relativ la solicitarea de compresiune axială al chesonului

rigidizat comparativ cu cel al chesonului nerigidizat:
Ncheson
b.Rd
rig.
23 416
E= = = 1.057 ≈ 6 %
Ncheson
b.Rd
nerig. 22 148
113
7. LUNGIMI DE FLAMBAJ
7.1. Determinarea lungimilor de flambaj
Lungimea de flambaj are o semnificaţie univocă numai în cazul barelor izolate, cu
secţiunea transversală constantă în lungul barei şi cu încărcări axiale aplicate numai la capete. În
acest caz este valabilă interpretarea geometrică cunoscută, respectiv distanţa dintre două puncte
de inflexiune consecutive ale deformatei echilibrului indiferent, fig.7.1.
Fig. 7.1. Lungimea de flambaj pentru bara ideală
Lungimea de flambaj ( sau lungimea critică) poate fi exprimată sub forma:

lf = μ ⋅ A (7.1.a)
sau: L cr = k ⋅ L (7.1.b)
unde μ (sau k) este un coeficient al lungimii de flambaj cu care se înmulţeşte lungimea teoretică a
barei, A (sau L).
Determinarea lungimilor de flambaj care intervin în calculul de stabilitate al barei
comprimate se face în funcţie de situaţia concretă a barei în structură, legăturile barei la capete,
modul de încărcare a acesteia, variaţia secţiunii barei în lungul axei.
Pentru cazurile curent întâlnite în practica de proiectare a structurilor de poduri metalice de
cale ferată şi şosea, determinarea lungimilor de flambaj este prezentată în tabelele care urmează.
Pentru calculul barelor solicitate la eforturi axiale cu diagrame N variabile, lungimea de flambaj a
barei înlocuitoare se stabileşte cu relaţiile din tabelul 7.1.
În cazul grinzilor cu zăbrele ale podurilor metalice de cale ferată şi de şosea, lungimile de
flambaj ale barelor se stabilesc conform tabelului 7.2.
Podul St. Laurenţiu Podul Firth of Forth
114
Tabelul 7.1
Lungimea de
Nr. Schema de încărcare Legătura la capete flambaj A f
N0
Articulat la ambele 1 + 2.18
N1
capete A⋅
3.18
1 N0
1 + 0.93
Încastrat la ambele N1
A⋅
capete 7.72
N0
N1
capete A⋅
2.09
2 N0
1 + 0.35
Încastrat la ambele N1
A⋅
capete. 5.40
N0
1 + 2.18
N1
2A ⋅
3.18
Încastrat la un capăt şi
3 liber la celălalt
N0
1 + 1.09
N1
2A ⋅
2.09
N0
N1
capete A⋅
1.88
N0
Încastrat la ambele 1 + 0.93
N1
capete A⋅
7.72
4
N0
Articulat în punctul 1 şi 1 + 0.51
N1
încastrat în punctul 0 A⋅
3.09
N0
Articulat în punctul 0 şi 1 + 1.65
încastrat în punctul 1 N1
A⋅
5.42
115
(a) Podul peste fluviul St. Laurenţiu la Quebec
(b) Podul de la Firth of Forth
Tabelul 7.2
Lungimea de flambaj lf
Nr. BARA COMPRIMATĂ ( l = lungimea teoretică a barei )
În planul În planul normal pe planul
grinzii grinzii
0 1 2 3
Tălpile şi diagonalele finale ale

grinzii cu zăbrele fără montanţi finali
- în cazul în care nodurile de

1 A
care se prinde bara sunt
nedeplasabile în direcţie
normală pe planul grinzii
Talpa comprimată prinsă în noduri

nedeplasabile (a,b), supusă unui
efort variabil
⎛ N ⎞
⎜⎜ 0.75 + 0.25 ⋅ 1 ⎟⎟ ⋅ A
⎝ N2 ⎠
2 A /2
- unde N1 < N2 ;
- N1, N 2 se iau cu semnul lor
116
0 1 2 3
Diagonale şi montanţi A
intersecţie cele două bare sunt legate între ele cu cel puţin ¼ din numărul niturilor de prindere la nod a barei comprimate sau
OBS.: Dacă bara se intersectează cu o altă bară, punctul de intersecţie poate fi considerat ca nedeplasabil, dacă la nodul de
- dacă bara este legată în
noduri nedeplasabile de gusee
Distanţele între centrele de greutate ale niturilor, şuruburilor sau cusăturilor de sudură servind prinderii barelor în noduri.
neîntărite pe direcţia barei şi
bara nu poate fi considerată ca
făcând parte dintr-un cadru
închis
0. 8 ⋅ A 0
- dacă bara este încastrată la
un capăt şi articulată la celălalt
capăt (bara legată de gusee
întărite prin antretoaze sau
ranforţi, iar bara face parte
3 Caz A dintr-un cadru închis)
Cazul A
0.7 ⋅ A 0
- dacă bara este încastrată la
ambele capete
Cazul B
cu o îmbinare sudată de aceiaşi capacitate de rezistenţă.
Caz B
2 ⋅ hv
h v - distanţa între centrul
de greutate al tălpii
4 Montanţii semicadrelor comprimate şi centrul de
greutate al ranfortului
antretoazei
Montanţii grinzilor sistem K, legaţi în

noduri nedeplasabile având la cele
două jumătăţi eforturi de mărimi ⎛ N ⎞
diferite ⎜⎜ 0.75 + 0.25 ⋅ 1 ⎟⎟ ⋅ A
⎝ N2 ⎠
- unde N1 < N2 ;
5
- N1, N 2 se iau cu semnul lor
- A f ≥ 0.5 ⋅ A
117
Lungimea de flambaj a barelor comprimate care se intersectează cu o bară întinsă sau
comprimată se ia după cum urmează:
• lungimea de flambaj în planul grinzii se ia egală cu lungimea teoretică;
• pentru flambaj în direcţie perpendiculară pe planul grinzii, lungimea de flambaj se consideră
conform tabelului 7.3.
Tabelul 7.3
Nr TIPUL DE INTERSECŢIE Lungimea de flambaj A f normal pe planul grinzii
3 N1 ⋅ A
1− ⋅
4 N ⋅ A1
1 Af = A⋅ ≥ 0.5 ⋅ A
I1 ⋅ A 3
1+
I ⋅ A 31
N1 ⋅ A N ⋅ A1
1+ 1+
N ⋅ A1 N1 ⋅ A
2 A⋅ ≥ 0.5 ⋅ A A⋅ ≥ 0.5 ⋅ A 1
I1 ⋅ A 3 I ⋅ A 31
1+ 1+
I ⋅ A 31 I1 ⋅ A 3
bară comprimată articulată

bara comprimată A f = 0.5 ⋅ A 1
continuă
3 când (E ⋅ I) ≥
π 2 N1 ⋅ A
A ⋅ 1+ ⋅ N1 ⋅ A 3 ⎛⎜ π 2 N ⋅ A 1 ⎞⎟
12 N ⋅ A 1 ≥ +
π 2 ⋅ A 1 ⎜⎝ 12 N1 ⋅ A ⎟⎠
N1 ⋅ A
4 A ⋅ 1 − 0.75 ⋅ ≥ 0.5 ⋅ A
N ⋅ A1
A f = 0. 5 ⋅ A
N ⋅ A1
când ≤1
N1 ⋅ A
5
sau când se îndeplineşte condiţia:
2
⎛ ⎞
(E ⋅ I1 ) ≥ 3 ⋅ N1 ⋅2A 1 ⎜⎜ N ⋅ A 1 − 1⎟⎟
4⋅π ⎝ N1 ⋅ A ⎠
118
7.2. Determinarea lungimilor de flambaj conform EC 3
În conformitate cu normativul EC 3-2 (SR EN 1993-2-2007), lungimea de flambaj a
elementelor comprimate se calculează cu relaţia:
Ak = β ⋅L (7.2)
A. GRINZI CU ZĂBRELE
Diagonale şi montanţi având capetele fixate
În cazul în care nu se ţine cont de rigidităţile relative ale barelor şi de natura îmbinărilor,
coeficienţii lungimilor de flambaj β se consideră astfel:
⎧0.9 - pentru flambaj in planul grinzii;
β=⎨ (7.3)
⎩1.0 - pentru flambaj in plan normal.
Elemente verticale făcând parte din cadre (fig. 7.2)
Fig. 7.2. Elemente verticale care fac parte dintr-un cadru
Coeficientul lungimii de flambaj β se poate determina utilizând diagramele din tabelul 7.4.
Metodologia permite să se ţină seama dacă forţa aplicată este stabilizatoare sau
destabilizatoare în raport cu cadrul analizat. Punctul în care forţa este aplicată este definit prin
înălţimea hr , aşa cum se prezintă în figura 7.3, în cazul fixării articulate la bază a cadrului.
Sunt uzuale două situaţii:
(a). Acţiunile rămân verticale, dar se pot translata simultan cu structura (cazul uzual).
În acest caz hr = ∞ şi h / hr = 0 ;
(b). Acţiunile sunt îndreptate în direcţia bazei cadrului, în acest caz avem h / hr = 1 .
Situaţia este caracteristică cazului în care forţele provin din acţiune unor cabluri fixate în
nodurile superioare ale cadrului şi ancorate la nivelul bazei cadrului.
119
Fig. 7.3
B. A R C E
Forţele critice de flambaj
Forţa critică de flambaj în planul arcului, Ncr, este dată de relaţia:
π 2 ⋅ E ⋅ Iy
Ncr = (7.4)
(β ⋅ s)
2
unde:
s - este jumătate din lungimea arcului; E ⋅ I y -

rigiditatea la încovoiere în plan a arcului (fig. 7.4);
β - coeficientul lungimii de flambaj.
Fig. 7.4
Forţa critică de flambaj în plan normal arcului, Ncr, este dată de relaţia:
π 2 ⋅ E ⋅ Iz
Ncr = (7.5)
(β ⋅ A )2
unde:
A - este deschiderea arcului;
E ⋅ Iz - rigiditatea la încovoiere în plan normal arcului (fig. 7.4);
β - coeficientul lungimii de flambaj.
120
Tabelul 7.4
121
Coeficienţii lungimilor de flambaj
Flambajul arcelor în planul lor se consideră împiedicat dacă este îndeplimit criteriul:
EA
A⋅ >K (7.6)
12EIy
Factorul K este dat în tabelul 7.5. A / 2
Tabelul 7.5
f/ℓ 0,05 0,075 0,10 0,15 0,20
35 23 17 10 8
K
319 97 42 13 6
În planul arcului coeficienţii lungimii de flambaj β pentru reazeme rigide sunt daţi în tabelul
7.6, iar pentru arce cu tirant întins şi montanţi, coeficienţii β se iau conform figurii 7.5.
Fig. 7.5
122
Tabelul 7.6
123
În plan normal pe planul arcului
În cazul arcelor simplu rezemate necontravântuite, coeficientul lungimii de flambaj se

β = β1 ⋅ β 2 (7.7)
Coeficienţii β1 şi β2 se iau din tabelul 7.7 şi tabelul 7.8.
Tabelul 7.7
Coeficienţii β1
1 f /A 0.05 0.10 0.20 0.30 0.40
2 Iz - constant 0.50 0.54 0.65 0.82 1.07
Iz.0
3 Iz = 0.50 0.52 0.59 0.71 0.86
cos α B
Tabelul 7.8
Încărcarea β2 Observaţii
1 continuă 1
qH q – încărcarea totală
2 prin tiranţi 1 − 0.35
q qH – încărcarea transmisă prin tiranţi
prin montanţi q q st – încărcarea transmisă prin montant
1 + 0.45 st
3 (pod cale sus) q
Flambajul în afara planului al arcelor cu contravîntuiri şi cadre de capăt
Flambajul în afara planului poate fi verificat printr-un control al stabilităţii cadrelor de capăt
efectuat în conformitate cu Elemente verticale făcând parte din cadre.
Factorul β pentru flambaj poate fi obţinut din tabelul 7.4, utilizând geometria din figura 7.6.
h
h
hr
hH
αk
tablierul podului
Fig. 7.6 – Flambajul cadrelor arcelor
Valoarea hr din tabelul 7.4 poate fi considerată egală cu valoare medie a tuturor lungimilor
1
pendulelor, hH .
sin α k
124
8. ELEMENTE SOLICITATE LA TORSIUNE
Elementele asupra cărora se aplică direct momente de răsucire şi elementele supuse
acţiunii unor forţe care nu trec prin axa centrelor de răsucire sunt elemente solicitate la răsucire.
În elementele structurilor de poduri, solicitarea de răsucire apare ca o solicitare
suplimentară, alături de solicitările de bază – încovoiere, eforturi axiale şi forţă tăietoare, efectul
acesteia fiind cel de introducere în element sau structură a unor eforturi unitare, preponderent
tangenţiale, τ , precum şi a unor eforturi unitare normale σ (în cazul răsucirii împiedicate).
Funcţie de situaţia – dacă secţiunile transversale ale barelor solicitate la răsucire se pot sau
nu deplana liber, se întâlnesc două categorii de solicitare la răsucire:
• răsucire liberă
Din această solicitare în element apar doar eforturi unitare tangenţiale τ .
• răsucire împiedicată
În element apar şi eforturi suplimentare:
- eforturi unitare normale, σ ω ;
- eforturi unitare tangenţiale, τ ω .
Elementele şi structurile de poduri metalice, fie că sunt alcătuite cu secţiune deschisă, fie
că sunt cu secţiune închisă, au grosimea “g” a pereţilor mică în raport cu celelalte dimensiuni ale
secţiunii transversale şi se încadrează în categoria barelor cu pereţi subţiri (BPS).
8.2. Răsucirea liberă a BPS

Teoria elementară la răsucire a BPS presupune acceptarea unor ipoteze simplificatoare,
după cum urmează:
- BPS au o formă cilindrică, respectiv aria secţiunii transversale a barei este constantă în
lungul axei barei;
- încărcarea BPS se realizează numai prin secţiuni transversale; ca urmare, încărcările
pe extradosul şi intradosul barelor, precum şi de-a lungul marginilor sunt nule;
- materialul este continuu omogen, izotrop şi perfect elastic;
- secţiunea transversală a barei este nedeformabilă (secţiunea transversală se roteşte ca
un disc rigid, fără să se modifica forma secţiunii);
- ipoteza de perete subţire, conform căreia variaţia tensiunilor pe grosimea peretelui BPS
este mică.
Răsucirea liberă a BPS cu secţiune deschisă
Valoarea maximă a tensiunii τ t se obţine în punctul în care grosimea peretelui BPS este
maximă şi este dată de relaţia:
T ⋅g
τ t.max = ± Ed max (8.1)
It
Tensiunile τ din răsucire liberă au o distribuţie liniară pe grosimea peretelui secţiunii, figura 8.1.
125
Observaţie:
Se utilizează notaţia T pentru momentul de

torsiune (M în literatura tehnică română).
Fig. 8.1. Distribuţia tensiunilor tangenţiale τ

pe grosimea peretelui BPS
It - momentul de inerţie echivalent (convenţional) la răsucire liberă calculat cu relaţia:

a
1 3
It =
3 ∫
g ds (8.2)
0
Răsucirea liberă a BPS cu secţiunea închisă
Efortul unitar tangenţial maxim din răsucire liberă a BPS cu profil închis este dat de relaţia:
TEd T ⋅g
τEd.max = + Ed min (8.3)
gmin ⋅ Ω Ir
unde:
∫
Ω = r ⋅ ds - dublul ariei delimitate de axa mediană a BPS profil închis
Ω2 - momentul de inerţie convenţional al BPS, contur închis,
Ir = I t +
ds care se consideră de secţiune inelară deschisă
∫ g
1 3 - momentul de inerţie convenţional la răsucire liberă
It = ∫ 3
g ⋅ ds a BPS profil închis
Expresia (8.3) se poate pune sub forma:

τEd.max = τ r + Δτ (8.4)
Termenul al doilea Δτ , din relaţia (8.4) nu poate fi neglijat decât în cazul peretelui foarte
subţire, iar relaţia (8.3) devine:
TEd
τEd.max ≅ (8.5)
gmin ⋅ Ω
În figura 8.2 este prezentată pentru comparaţie distribuţia tensiunilor tangenţiale în cazul
tubului deschis şi al tubului închis de aceleaşi dimensiuni ale secţiunii transversale.
Se defineşte ca flux de forfecare al tensiunilor tangenţiale, Φ :
T
Φ = τ r ⋅ g = Ed (8.6)
Ω
Se poate aprecia gradul de eficienţă la solicitarea de răsucire liberă a unei secţiuni închise,
în comparaţie cu o secţiune deschisă cu aceleaşi dimensiuni, punând condiţia ca eforturile
tangenţiale maxime să fie egale în cele două situaţii (la limită τ max = τ a , unde conform EC 3:
τ a = ( f y / 3 ) / γ M0 ), astfel:
d
TEd ⋅g
- pentru tubul deschis: τ t.max = = τ a = ( f y / 3 ) / γ M0
It
126
i ⎛ 1 g⎞
- pentru tubul închis: τEd.max = TEd ⎜⎜ + ⎟⎟ = τ a = ( f y / 3 ) / γ M0
⎝ g ⋅ Ω Ir ⎠
⎛ g ⎞
⎜ ⎟
i d ⎜ I t ⎟ = E ⋅ Td
Se obţine: TEd = TEd (8.7)
⎜ 1 g⎟ Ed
⎜ + ⎟
⎝ g ⋅ Ω Ir ⎠
Fig. 8.2. Distribuţia tensiunilor tangenţiale din răsucire liberă:

a) tub deschis; b ) tub închis
g
It
Factorul E = >> 1 arată gradul de eficienţă al tubului închis, comparativ cu
1 g
+
g ⋅ Ω Ir
acelaşi tub, de secţiune deschisă.
Verificarea BPS solicitate la răsucire liberă
Verificarea capacităţii portante de rezistenţă se face cu relaţiile:

T ⋅g
τ t. max = Ed max ≤ τ a = ( f y / 3 ) / γ M0 - pentru secţiuni deschise (8.8.a)
It
TEd T ⋅g
τEd.max = + Ed min ≤ τ a = ( f y / 3 ) / γ M0 - pentru secţiuni închise (8.8.b)
gmin ⋅ Ω Ir
Verificarea condiţiei de rigiditate
Deformaţiile unghiulare maxime ϕ nu trebuie să depăşească unghiul de răsucire admis ϕa :

ϕ(θ, L ) ≤ ϕ a (8.9)
unde deformaţia unghiulară specifică, θ , este:
T
θ = Ed - pentru secţiuni deschise (8.10.a)
G ⋅ It
T
θ = Ed - pentru secţiuni închise (8.10.b)
G ⋅ Ir
127
8.3. Răsucirea împiedicată a BPS
BPS profil deschis
Momentul TEd pe secţiune este realizat din suma:

TEd = Tt + Tω (8.11)
unde:
Tt - componenta cu variaţie liniară τ t a tensiunilor tangenţiale:
Tt = GIt ⋅ ϕ'
Tω - momentul fluxului de forfecare τ ω ⋅ g , denumit şi moment de încovoiere-răsucire:
⎛ T '' ⎞⎟
⎜
Tω = −EIω ϕ' ' '−
⎜ G ⋅ Id ⎟
⎝ ⎠
Verificarea de rezistenţă se face cu relaţiile:
T ⋅g
τ t,max = t max ≤ τ a = ( f y / 3 ) / γ M0 (8.12.a)
It
Tω ⋅ SRω
τω = ≤ τ a = ( f y / 3 ) / γ M0 (8.12.b)
g ⋅ Iω
τ t,max + τ ω ≤ τ a = ( f y / 3 ) / γ M0 (8.12.c)
B max ⋅ ωmax
σω = ≤ σ a = f y / γ M0 (8.13)
Iω
unde B este bimomentul de încovoiere-răsucire:
⎛ T ' ⎞⎟
⎜
B = −EIω ϕ' '−
⎜ G ⋅ Id ⎟
⎝ ⎠
Eforturile unitare de comparaţie sunt conform EC 3: τ a = ( f y / 3 ) / γ M0 ; σ a = f y / γ M0
BPS profil închis
În cazul BPS profil închis supuse la răsucire împiedicată momentul TEd este dat de suma:
TEd = Tr + Tω (8.14)
Relaţiile pentru verificările de rezistenţă sunt:
⎛ ⎞
⎜ ⎟
⎜ ⎟
⎜ gmin ⎟ Tω ⋅ S ω
R*
1
τmax = Tr ⎜ + ⎟ − ≤ τa = ( f y / 3 ) / γ M0 (8.15.a)
⎜ Ω ⋅ gmin Ω 2 ⎟ gmin ⋅ Iω
It +
⎜ ds ⎟
⎜
⎝
∫ ⎟
g ⎠
B max ⋅ ωmax
σ ω.max = ≤ σ a = f y / γ M0 (8.15.b)
Iω
1
unde: S Rω* = S Rω −
Ω ∫
S ω ⋅ dω
128
În literatura de specialitate sunt date expresiile de calcul pentru unghiul de răsucire ϕ şi a
bimomentului B din răsucirea împiedicată a BPS, profil deschis sau profil închis pentru diferite
cazuri de încărcare şi de rezemare.
8.4. Bare cu pereţi subţiri având un perete cu zăbrele

Există situaţii când unul din pereţii secţiunii tubulare este o grindă cu zăbrele, figura 8.3,
geometria de zăbrelire fiind variată.
O situaţie similară se poate crea în cazul lucrărilor de consolidare, din necesitatea de a
spori capacitatea portantă a unor bare din structură, sau a structurii în ansamblul ei.
În vederea calculului la răsucire acest perete poate fi înlocuit cu un perete continuu de
grosime echivalentă, g ech .
Grosimea echivalentă a peretelui

poate fi calculată punând condiţia de
egalitate între energia de deformaţie
pentru panoul cu zăbrele, L E şi energia
de deformaţie, L τ , pentru panoul
echivalent continuu cu grosimea δ echiv :
LE = L τ (8.16)
Fig. 8.3. Secţiune tubulară având

un panou cu zăbrele
Se utilizează modelul mecanic

prezentat în figura 8.4, separând grinda
cu zăbrele de restul BPS.
Fig. 8.4. Model mecanic pentru

determinarea grosimii
echivalente de perete
Conform dualităţii eforturilor unitare tangenţiale τ , fluxul Φ al eforturilor unitare tangenţiale

τ r , acţionează şi în lungul muchiilor barei, astfel încât în dreptul nodurilor de prindere a
diagonalelor în tălpi apar forţe concentrate care dau eforturi axiale N.
Se face ipoteza variaţiei liniare de la zero la Ns = −Ni , a eforturilor axiale N pe lungimea
fiecărui panou de lungime λ , unde:
Ns = −Ni = Φ ⋅ λ (8.17)
Cunoscând rezultanta T a eforturilor unitare tangenţiale τr pe peretele cu zăbrele:
T = Φ ⋅h (8.18)
rezultă efortul D din diagonala grinzii cu zăbrele:
T
D=± = ±Φ ⋅ d (8.19)
sin α
129
Expresia energiei de deformaţie L E pentru un panou cu zăbrele de lungime λ , poate fi
scrisă sub forma:
L E = L Ed + L Es + L Ei (8.20)
unde:
D ⋅ Δd Φ 2 ⋅ d3
L Ed = = - energia de deformaţie a diagonalei
2 2 ⋅E ⋅ Ad
1 N s ⋅ Δλ Φ 2 ⋅ λ3
L Es = = - energia de deformaţie a tălpii superioare
3 2 6 ⋅E ⋅ As
1 Ni ⋅ Δλ Φ 2 ⋅ λ3
L Ei = = - energia de deformaţie a tălpii inferioare
3 2 6 ⋅E ⋅ Ai
A d, A s, A i - sunt respectiv aria diagonalei, aria tălpii superioare,
aria tălpii inferioare
Energia de deformaţie pentru panoul echivalent continuu L τ , este:

h 2
λ λ λ ⎛ Φ ⎞
Lτ =
2 ∫∫ τ r ⋅ γ 0 ⋅ dA =
2⋅G ∫∫ τ r2 ⋅ dA =
2⋅G ∫ ⎜⎜
δ
⎟⎟ ⋅ δ echiv ⋅ ds
A A 0 ⎝ echiv ⎠
Rezultă:
Φ2 h
Lτ = ⋅ ⋅λ (8.21)
2 ⋅ G δ echiv
Efectuând înlocuirile în egalitatea (8.16), se poate calcula valoarea grosimii echivalente
δ echiv a panoului cu zăbrele:
E λ ⋅h
δ echiv = ⋅ 3 3
(8.22)
G d λ ⎛ 1 1 ⎞
+ ⎜ + ⎟
Ad 3 ⎜⎝ A s A i ⎟⎠
Pentru alte moduri de zăbrelire decât cel analizat, în tabelul 8.1 sunt prezentate relaţiile de
determinare a grosimii echivalente de perete.
Tabelul 8.1
Schema de zăbrelire a peretelui liber Grosimea echivalentă a peretelui, δ echiv
E λ ⋅h
⋅ 3 3
G d λ ⎛ 1 1 ⎞
+ ⎜⎜ + ⎟
Ad 3 ⎝ A s A i ⎟⎠
E λ ⋅h
⋅ 3 3
G 2d h λ3 ⎛ 1 1 ⎞
+ + ⎜⎜ + ⎟
A d 4 A m 12 ⎝ A s A i ⎟⎠
130
E λ ⋅h
⋅ 3 3
G d h λ3 ⎛ 1 1 ⎞
+ + ⎜⎜ + ⎟⎟
A d A m 12 ⎝ A s A i ⎠
E λ ⋅h
⋅ 3 3
G d λ ⎛ 1 1⎞
+ ⎜⎜ + ⎟
2A d 12 ⎝ A s A i ⎟⎠
12
E λ ⋅h
⋅
G h λ ⎛ 1 1⎞
+ ⎜ + ⎟
IP 4 ⎜⎝ Is Ii ⎟⎠
Notaţii:
λ - mărimea panoului grinzii cu zăbrele sau cu plăcuţe;
h - înălţimea peretelui cu zăbrele sau cu plăcuţe;
d - lungimea diagonalei grinzii cu zăbrele;
As; Is - aria şi momentul de inerţie al tălpii superioare;
Ai; Ii - aria şi momentul de inerţie al tălpii inferioare;
Ad; Am - aria secţiunii diagonalei şi montantului grinzii cu zăbrele;
IP - momentul de inerţie al secţiunii plăcuţei;
E - modulul de elasticitate;
G - modulul de elasticitate transversal: G = E / [2(1 + μ )]
8.5. Comportarea la răsucire a tablierelor

de poduri cu secţiune casetată
În cazul torsiunii pure a barelor, conform ipotezei lui De Saint-Venant, momentele de
torsiune produc în secţiunile transversale numai eforturi unitare, tangenţiale.
La BPS acţionate de sarcini transversale se mai produc importante eforturi locale de
încovoiere, precum şi eforturi suplimentare din torsiunea împiedicată şi datorită distorsionării
secţiunii transversale.
La o bară dreaptă de secţiune constantă cu profil deschis, încărcată într-un plan care
trece prin axa centrelor de greutate, se produc deformaţii şi torsiuni ca în figura 8.5.a, datorită
momentului dat de eforturile tangenţiale care se dezvoltă în secţiune.
Pentru a nu se produce răsucirea barei, ea ar trebui încărcată excentric, figura 8.5.b, astfel
încât efectul de răsucire să se anuleze, iar bara să se deplaseze numai după planul încărcării,
situaţie care are loc dacă planul încărcării conţine centrul de răsucire.
Dacă ne imaginăm o bară alcătuită din două profile U alipite, figura 8.6, încărcate cu o
sarcină care nu trece prin cele două centre de torsiune, apare tendinţa de răsucire, provocând
întindere la partea de sus şi compresiune la partea de jos, în zona punctelor de contact.
131
Fig. 8.5. Deformaţii şi tensiuni la bara dreaptă
Evident că la o secţiune simetrică

încărcată simetric nu se produc răsuciri, centrul
de răsucire fiind pe axa de simetrie .
Fig. 8.6. Efectul tensiunilor tangenţiale

la o secţiune 2U
O bară în formă de H, încărcată simetric, se deformează fără răsucire, centrul de greutate

fiind şi centrul de răsucire; dacă se îngroaşă una din inimi, centrul de răsucire se deplasează spre
ea, astfel încât pentru a evita răsucirea, încărcarea trebuie făcută prin C.R.( S – shear), figura 8.7.
Fig. 8.7. Secţiune H
Două profile U aşezate faţă în faţă, figura 8.8, încărcate în dreptul

inimilor, au tendinţa să se apropie la partea de sus şi să se depărteze la
partea de jos.
Dacă profilele sunt legate (de exemplu sudate) apar eforturi de
compresiune, respectiv de întindere în cele două solidarizări.
Fig. 8.8. Secţiune cheson din 2U
O secţiune casetată de tablier poate fi privită ca fiind alcătuită

din două profile, figura 8.9, pe liniile longitudinale de contact luând
naştere eforturi de compresiune (la talpa superioară), respectiv de
întindere (la talpa inferioară).
Fig. 8.9. Secţiune casetată de tablier
132
În cazurile reale, secţiunile casetate de poduri nu sunt acţionate numai de încărcări
simetrice şi aplicate numai în dreptul nodurilor, ci în general, de mai multe forţe aplicate pe toată
lăţimea tablierului. În acest caz calculul comportă determinarea eforturilor locale transversale
(diagrama b din fig. 8.10), apoi a eforturilor de încovoiere generală longitudinală din încărcarea cu
reacţiunile plăcii pe inimi, R1 şi R 2 ,care se pot descompune într-o încărcare simetrică cu forţele
R 2 , care produc încovoiere pură şi o încărcare antisimetrică cu P = R1 − R 2 , care produce
încovoiere şi torsiune.
În cazul unei forţe P aplicată excentric, aceasta poate fi descompusă într-o acţiune
simetrică (P/2) şi o acţiune antisimetrică, figura 8.11.
Acţiunea simetrică produce încovoiere pură, iar acţiunea antisimetrică este echivalentă cu
un moment de torsiune exterior:
t P
Text = ⋅b
2
La rândul său, cuplul de forţe care produc torsiunea se poate descompune în perechi de
cupluri ca în figura 8.12.
În cazul “b” se obţine un flux constant şi continuu de tensiuni tangenţiale care conduce la
rotirea secţiunii, iar solicitarea “c” produce deformarea profilului transversal, ca a unui cadru
acţionat pe diagonală de două forţe egale şi opuse care se echilibrează, fără să apară moment de
torsiune.
Fig. 8.10. Descompunerea încărcărilor

pe o secţiune casetată
Fig. 8.11. Descompunerea acţiunii aplicate excentric
133
Fig. 8.12. Descompunerea
cuplului antisimetric
8.6. Calculul elementelor solicitate

la torsiune conform EC 3
Elementele solicitate la torsiune (T - momentul de torsiune, notat cu simbolul M în literatura
tehnică română), trebuie să verifice în fiecare secţiune condiţia:
TEd
≤ 1.0 (8.23)
TRd
unde:
- TEd - momentul de torsiune de calcul ;
- TRd - rezistenţa de calcul la torsiune a secţiunii
(momentul rezistent de calcul la torsiune).
Momentul de torsiune total TEd , în orice secţiune transversală, va fi dat de suma a două
efecte interne:
TEd = Tt.Ed + Tw.Ed (8.24)
unde:
- Tt.Ed - momentul de torsiune St. Venant;
- Tw.Ed - momentul de torsiune împiedicată.
Momentele de torsiune Tt.Ed şi Tw .Ed din secţiunile transversale se determină din momentul
TEd printr-o analiză elastică, luând în considerare caracteristicile secţiunii elementului, condiţiile de
rezemare la capete şi distribuţia acţiunilor în lungul barei.
Se vor lua în considerare următoarele tensiuni din torsiune:
- τ t.Ed - efortul unitar tangenţial (tensiunea) din torsiunea St. Venant Tt.Ed ;
- σ w.Ed - efortul unitar normal din bimomentul BEd;
- τ w.Ed - efortul unitar tangenţial din momentul de torsiune împiedicată Tw.Ed .
134
Pentru verificarea elastică se va utiliza criteriul de curgere pentru punctele critice ale
secţiunii transversale dat de relaţia:
2 2 2
⎛ σ x.Ed ⎞ ⎛ ⎞ ⎛ ⎞⎛ ⎞ ⎛ ⎞
⎜ ⎟ + ⎜ σ z.Ed ⎟ − ⎜ σ x.Ed ⎟⎜ σ z.Ed ⎟ + 3⎜ τEd ⎟ ≤ 1.0 (8.25)
⎜ f y / γ M0 ⎟ ⎜ f y / γ M0 ⎟ ⎜ f y / γ M0 ⎟⎜ f y / γ M0 ⎟ ⎜ f y / γ M0 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ ⎠
În cazul elementelor cu secţiune tubulară, pentru simplificarea calculelor, se poate neglija
efectul torsiunii împiedicate, iar în cazul secţiunilor de tip I şi H se poate neglija efectul torsiunii St.
Venant.
Dacă elementul este solicitat simultan la torsiune şi forfecare, rezistenţa plastică de
forfecare se va reduce de la Vpl.Rd la Vpl.T.Rd , cu relaţiile:
⎧ τ t.Ed
⎪ 1− − sec tiuni : I; H
⎪
⎪
(
1.25 f y / 3 / γ M0 ) Vpl.Rd
⎪⎡ ⎤
⎪ τ t.Ed τ w.Ed
Vpl.T.Rd = ⎨⎢ 1 − − ⎥ Vpl.Rd − sec tiuni : U; C
⎪⎣⎢ 1 . 25 f(y / 3 / γ M0) (f y / )3 / γ ⎥
M0 ⎦
(8.26)
⎪
⎪⎡ τ t.Ed ⎤
⎪⎢1 − ⎥ Vpl.Rd − sec tiuni tubulare
⎪⎩⎢⎣ ( )
f y / 3 / γ M0 ⎥⎦
Relaţia de verificare devine:
VEd
≤1 (8.27)
Vpl.T.Rd

Să se analizeze comparativ capacitatea portantă (rezistenţa) la răsucire liberă a două
secţiuni cvasiidentice din punct de vedere al dimensiunilor:
a) – secţiune cheson deschisă (figura E.1.a);
b) – secţiune cheson închisă (figura E.1.b).
Fig. E.1
135
Observaţie:
Se utilizează notaţia T (torsion) pentru momentul de torsiune (conform EC 3), echivalentă cu notaţia
M din literatura tehnică română.
Răsucirea liberă a BPS cu secţiune deschisă
Valoarea maximă a tensiunii τt se obţine în punctul în care grosimea peretelui BPS este
maximă şi este dată de relaţia:
T ⋅g 2
τ t. max = ± t.Ed max = ± Tt.Ed = ± 5.769 ⋅ 10 −3 ⋅ Tt.Ed
It 346.67
( )
a
1 3 1 n 1
unde: It =
3 ∫
g ds =
3 j=1
∑
a j ⋅ g 3j = ⋅ 2 40 ⋅ 13 + 60 ⋅ 2 3 = 346.67 cm 4
3
0
fy 1 deschis
fy 1
Punând condiţia: τ t. max = τ a = ⇒ TRd = 173.335 ⋅
3 γ M0 3 γ M0
Răsucirea liberă a BPS cu secţiunea închisă
Efortul unitar tangenţial maxim din răsucire liberă a BPS cu profil închis este dat de relaţia:
Tt.Ed T ⋅g
τ Ed.max = + t.Ed min = 2.189 ⋅ 10 − 4 ⋅ Tt.Ed
gmin ⋅ Ω Ir
Semnificaţia termenilor este prezentată în tabelul E.1:
Tabelul E.1
∫
Ω = r ⋅ ds dublul ariei delimitate de axa mediană a BPS profil închis
Ω2
Ir = I t +
ds momentul de inerţie convenţional la răsucire liberă a BPS profil închis
∫g
1 momentul de inerţie convenţional al BPS, contur închis, care se consideră de
∫ 3g
3
It = ⋅ ds secţiune inelară deschisă
∫
Ω = r ⋅ ds = 2 ⋅ A m = 2 ⋅ 56 ⋅ 42 = 4 704 cm 2
4 704 2
Ir = 346.67 + = 158 401 cm 4
⎛ 60 40 ⎞
2⎜ + ⎟
⎝ 2 1 ⎠
fy 1 inchis
fy 1
Punând condiţia: τ t. max = τ a = ⇒ TRd = 4568.30 ⋅
3 γ M0 3 γ M0
Gradul de eficienţă la solicitarea de răsucire liberă a secţiunii închise, în comparaţie cu

secţiunea deschisă, cu aceleaşi dimensiuni este dat de relaţia:
⎛ gmax ⎞
⎜ ⎟
inchis ⎜ It ⎟ deschis deschis deschis
TRd =⎜ ⋅T = E ⋅ TRd = 26.35 ⋅ TRd
1 gmin ⎟ Rd
⎜⎜ + ⎟
⎝ gmin ⋅ Ω Ir ⎟⎠
136
9. GRINZI PLANE CU INIMǍ PLINǍ.
ALCǍTUIRE ŞI CALCUL DE REZISTENŢǍ
9.1. Aspecte generale. Secţiuni transversale
Grinzile cu inimă plină se folosesc în mod curent în practica proiectării şi execuţiei podurilor
metalice, având în vedere o serie de avantaje ale acestora:
- execuţie simplă şi rapidă;
- posibilitatea utilizării sudării automate;
- înălţime de construcţie relativ redusă;
- posibilitatea realizării unor îmbinări de montaj simple şi în număr redus;
- întreţinere simplă, prin suprafaţa redusă de control şi vopsire;
- posibilitatea realizării unor soluţii estetice.
Alături de solicitarea principală de încovoiere, în grinzi apar şi solicitări de forfecare şi
torsiune, la alcătuirea grinzilor trebuind să fie urmărite câteva principii de bază:
- grinzile metalice se realizează în general de secţiune transversală dublu T, asigurându-
se o rigiditate mare la încovoiere;
- inima grinzilor se alege de grosime mai mică decât cea a tălpilor, aportul acesteia la
asigurarea rezistenţei de ansamblu a elementului fiind mai redus;
- pentru simplitatea execuţiei se recomandă ca grinzile cu inimă plină să se execute cu
înălţimea constantă a inimii pe toată lungimea lor, adaptarea secţiunii la variaţia
solicitării de încovoiere urmând să se realizeze prin modificarea dimensiunilor tălpilor
(lăţime, grosime, număr de platbande). Acest principiu nu se aplică, în general, la
grinzile principale de poduri, unde datorită deschiderilor mari se recurge şi la variaţia
înălţimii inimii pe lungime.
Alcătuirea secţiunii transversale a grinzilor depinde de următorii factori:
- mărimea solicitărilor;
- condiţiile tehnologice de exploatare şi întreţinere;
- metoda de asamblare.
Grinzile pot fi realizate în una din următoarele variante:
- grinzi din profile laminate (I, U, T, L, grinzi cu goluri sau combinaţii între acestea );
- grinzi cu secţiune compusă solidarizate nituit;
- grinzi cu secţiune compusă solidarizate sudat.
La rândul lor grinzile cu secţiune compusă solidarizate nituit sau sudat pot fi realizate cu un
singur perete sau cu doi pereţi – cu talpa inferioară separabilă (câte una pentru fiecare inimă) sau
cu secţiunea complet închisă. În figurile 9.1.şi 9.2. sunt prezentate secţiuni compuse de grinzi cu
inimă plină, asamblate nituit şi sudat.
Fig. 9.1. Secţiuni transversale de grinzi nituite
137
Fig. 9.2.Secţiuni transversale de grinzi sudate
9.2. Predimensionarea secţiunii grinzii

Cu notaţiile din figura 9.3. predimensionarea grinzilor cu inimă plină se face astfel:
Înălţimea grinzii h
Înălţimea grinzii se alege pe baza următoarelor criterii:
• În raport cu deschiderea grinzii, funcţia pe care o îndeplineşte în

structură şi schema statică
În funcţie de acest criteriu se recomandă rapoartele h/L din

tabelul 9.1.
Fig. 9.3. Elemente

geometrice
Tabelul 9.1
Destinaţia
Elementul podului Sistemul static Raportul h/L
podului
profil laminat 1/8 ÷ 1/12
Lonjeron secţiune
Poduri de 1/7 ÷ 1/10
compusă Simplu rezemat
şosea sau C.F.
pod deschis 1/6
Antretoază
pod închis 1/8
Poduri de Simplu rezemată 1/10 ÷ 1/16
Grindă principală
şosea Continuă 1/12 ÷ 1/30
Simplu rezemată 1/10
Poduri de C.F. Grindă principală
Continuă 1/12
• Criteriul economic, conform căruia consumul de oţel din grindă să fie minim:
138
hW
hoptim = 3 1,5 ⋅ W ⋅ λ w unde: λ W = (9.1)
tW
Pentru valori obişnuite λ w = 100 ÷ 150 rezultă:
hoptim ≅ 6 ⋅ 3 W (9.2)
Înălţimea grinzii se poate aprecia şi cu relaţia:
W
hoptim = 1.1⋅ (9.3)
tW
• Criteriul de deformaţie
Pentru grinzi simplu rezemate cu moment de inerţie constant, săgeata este :
2
5 ⋅ Mmax ⋅ L2 5 ⋅ fyd ⋅ L
δ= = (9.4)
48 ⋅ E ⋅ I b 24 ⋅ E ⋅ h
2 ⋅I b
Punând condiţia la limită f = fa şi înlocuind Mmax = fyd ⋅ W ; W = rezultă h:
h
5 fyd L
h= ⋅ ⋅ ⋅L (9.5)
24 E fa
Pentru o anumită marcă de oţel şi o săgeată relativă admisibilă δ a / L se obţine valoarea
înălţimii grinzii.
Observaţii: - Pentru grinzi simplu rezemate cu moment de inerţie variabil săgeată se poate
5,5 ⋅ Mmax ⋅ L2
calcula cu relaţia : δ =
48 ⋅ E ⋅ Ib
- Înălţimea inimii hw se va alege multiplu de 50 mm pentru h<1000 mm şi multiplu
de 100 mm pentru h>1000 mm.
Grosimea inimii
• din condiţia ca inima să preia forţa tăietoare maximă rezultă:

Vmax
tw ≥ (9.6)
h w ⋅ ( fyd / 3 )
• din condiţia de zvelteţe a inimii
hw
= 100 ÷ 200 (9.7)
tw
• relaţii semiempirice:
t w = ( 2 ⋅ h[m] + 8) mm (9.8.a)
t w = (7 + 3 ⋅ h[m]) mm (9.8.b)
t w = 0,07 ⋅ h [cm] (9.8.c)
V
tw ≥ (9.8.d)
0,577 ⋅ h ⋅ fyd
Observaţie: Grosimi obişnuite tw = 8; 10; 12; 15 mm.
Dimensiunile tălpilor
Cunoscând dimensiunile inimii, se pot determina dimensiunile tălpilor, din condiţia de

rezistenţă la încovoiere a secţiunii grinzii.
Momentul de inerţie necesar al grinzii este:
139
2
Mmax h t ⋅ h3 ⎛h⎞
Inec = ; Italpi = Inec − Iw = Inec − w w ≅ 2 ⋅ A f ⎜ ⎟
fyd 2 12 ⎝2⎠
2 ⋅ (Inec − Iw )
Rezultă: Af ≅ (9.9)
h2
Cunoscând aria necesară a tălpii se determină dimensiunile b şi tf ale acesteia ţinând cont
de următoarele condiţii:
t f ≥ t w + 2 mm ; t f ≤ (2 ÷ 3) ⋅ t w
235 ⎛ 1 1⎞
c ≤ 15 ⋅ t f ⋅ ; b ≅ ⎜ ÷ ⎟ ⋅h
fy ⎝3 5⎠
Observaţii: - b, tf – să fie cuprinse în sortimentul de tablă laminată;

- obişnuit: 12 mm < t < 30(40) mm.
9.3. Verificarea secţiunii grinzilor cu inimă plină

Rezistenţa secţiunilor transversale
Încovoiere plană pură

Momentul încovoietor de calcul trebuie să satisfacă condiţia:
MEd
≤ 1.0 (9.10)
Mc.Rd
Mc.Rd – momentul de rezistenţă de calcul (rezistenţa de calcul la încovoiere) se determină
astfel:
⎧ Wpl fy
⎪ − sec tiuni clase 1 si 2
⎪ γ M0
⎪ Wel. min fy
⎪ − sec tiuni clasa 3
⎪ γ M0
Mc.Rd =⎨ (9.11)
⎪ Weff . min fy
⎪ γ − sec tiuni clasa 4
⎪ M0
⎪ Wel. min σlim
⎪ − pentru tensiuni lim ita
⎩ γ M0
σlim it = ρc ⋅ f yd = ρc ⋅ f y / γ M1 - este efortul limită al celei mai slabe părţi a secţiunii
transversale supuse la compresiune (a se vedea Stabilitatea plăcilor plane).
La calculul caracteristicilor secţiunii (W), se pot neglija găurile practicate în talpa întinsă
pentru realizarea îmbinărilor, dacă este îndeplinită condiţia:
A f .net 0.9 fu A f fy
≥ (9.12)
γ M2 γ M0
Încovoiere plană cu forfecare

(moment încovoietor şi forţă tăietoare)
Prezenţa forţei tăietoare reduce momentul încovoietor rezistent al secţiunii, însă pentru
valori mici ale acesteia, respectiv sub 50% din valoarea rezistenţei plastice la forfecare, această
reducere este nesemnificativă şi se neglijează.
140
Dacă:
A v (f y / 3 )
VEd ≥ 0.5 ⋅ Vpl.Rd unde : Vpl.Rd = (9.13)
γ M0
momentul încovoietor rezistent de calcul se va micşora prin evaluarea acestuia cu un efort unitar
de calcul redus pe zona ariei de forfecare, la valoarea:
fy' = (1 − ρ) fy (9.14)
2
⎛ 2 VEd ⎞
unde: ρ=⎜ − 1⎟ (9.15)
⎜ Vpl.Rd ⎟
⎝ ⎠
Pentru secţiuni dublu T simetrice solicitate la încovoiere plană cu forfecare, momentul
plastic rezistent al secţiunii se poate evalua cu relaţia:
⎛ 2 ⎞
⎜ Wpl − ρA w ⎟ fy
⎜ 4t w ⎟⎠
MV.Rd = ⎝ dar: MV.Rd ≤ Mc.Rd (9.16)
γ M0
Moment încovoietor cu forţă axială
Secţiuni transversale din Clasele 1 şi 2

Pentru secţiunile transversale din clasele 1 sau 2, criteriul de verificare la încovoiere cu
forţă axială (în absenţa forţei tăietoare sau când VEd ≤ 0.5 Vpl.Rd ) este:
MEd ≤ MN.Rd (9.17)
unde: MN.Rd – momentul încovoietor rezistent de calcul, în prezenţa forţei axiale.
Pentru o tolă fără găuri pentru mijloace de îmbinare, MN.Rd este dat de relaţia:
⎡ ⎛ 2⎤
⎢ ⎜ NEd ⎞⎟ ⎥
MN.Rd = Mpl.Rd 1 − (9.18)
⎢ ⎜ Npl.Rd ⎟ ⎥
⎣ ⎝ ⎠ ⎦
2
MEd ⎛⎜ NEd ⎞⎟
şi criteriul (9.17) devine: + ≤ 1.0 (9.19)
Mpl.Rd ⎜⎝ Npl.Rd ⎟⎠
Pentru secţiuni dublu simetrice de tip I şi H, se poate neglija efectul forţei axiale asupra
momentului plastic rezistent în raport cu axa y-y dacă sunt satisfăcute simultan condiţiile:
⎧0.25 Npl.Rd
⎪
NEd ≤ ⎨ 0.5 h w t w fy (9.20)
⎪
⎩ γ M0
Pentru secţiuni dublu simetrice de tip I şi H laminate, respectiv I şi H cu tălpi egale, alcătuite
sudat, fără găuri pentru mijloace de îmbinare, se pot folosi următoarele aproximări:
1− n
MN.y.Rd = Mpl.y.Rd dar MN.y.Rd ≤ Mpl.y.Rd (9.21.a)
1 − 0.5 a
⎧Mpl.z.Rd pentru : n ≤ a
⎪⎪
MN.z.Rd =⎨ ⎡ ⎛ n − a ⎞2 ⎤ (9.21.b)
⎪ pl.z.Rd ⎢1 − ⎜ 1 − a ⎟ ⎥ pentru : n > a
M
⎪⎩ ⎢⎣ ⎝ ⎠ ⎥⎦
NEd A − 2bt f
unde: n= ; a= dar a ≤ 0.5
Npl.Rd A
141
În cazul ţevilor rectangulare laminate şi în cazul secţiunilor casetate dreptunghiulare
sudate, cu tălpi şi respectiv inimi identice, se pot folosi aproximările:
1− n
MN.y.Rd = Mpl.y.Rd dar MN.y.Rd ≤ Mpl.y.Rd (9.22.a)
1 − 0. 5 a w
1− n
MN.z.Rd = Mpl.z.Rd dar MN.z.Rd ≤ Mpl.z.Rd (9.22.b)
1 − 0.5 a f
unde:
⎧(A − 2bt ) / A − pentru tevi rec tan gulare
aw = ⎨ a w ≤ 0.5 (9.23.a)
⎩(A − 2bt f ) / A − pentru cheson sudat
⎧(A − 2ht ) / A − pentru tevi rec tan gulare

af = ⎨ a f ≤ 0.5 (9.23.b)
⎩(A − 2ht w ) / A − pentru cheson sudat
Secţiuni transversale Clasa 3

Se verifică condiţia:
σlim fy
σ x.Ed ≤ ≤ (9.24)
γ M0 γ M0
unde eforturile unitare normale σ x.Ed se evaluează din momentul încovoietor şi forţa axială, iar
σlim se determină prin metoda tensiunilor reduse.
Secţiuni transversale Clasa 4

În absenţa forţei tăietoare, efortul unitar longitudinal maxim σ x.Ed , calculat cu secţiunea
efectivă, din acţiunea momentului încovoietor şi a forţei axiale, trebuie să verifice condiţia:
fy
σ x.Ed ≤ (9.25)
γ M0
Se va verifica următorul criteriu:
NEd My.Ed + NEd eNy M + NEd eNz

+ + z.Ed ≤1 (9.26)
A eff fy / γ M0 Weff .y. min fy / γ M0 Weff .z. min fy / γ M0
unde:
- Aeff – aria efectivă a secţiunii transversale, calculată numai pentru acţiunea forţei de
compresiune;
- Weff.min – modulul de rezistenţă efectiv, calculat pentru secţiunea solicitată numai la
încovoiere;
- eN – deplasarea centrului de greutate a secţiunii din acţiunea efortului de compresiune.
Moment încovoietor, forţă tăietoare si forţă axială

Dacă:
VEd > 0.5 ⋅ Vpl.Rd , (9.27)
rezistenţa secţiunii transversale se determină considerând, pe aria de forfecare, un efort de calcul
redus la valoarea:
fy' = (1 − ρ)fy (9.28)
142
Rezistenţa secţiunii la forfecare
Forţa tăietoare de calcul trebuie să satisfacă în fiecare secţiune transversală relaţia:
VEd
≤ 1.0 (9.29)
Vc.Rd
unde Vc.Rd este rezistenţa de calcul la forfecare, care se consideră astfel:
⎧
⎪Vpl.Rd =
(
A v fy / 3 )
− rezistenta de calcul plastica la forfecare
⎪ γ M0
⎪
Vc.Rd =⎨ (in calcul plastic ) (9.30)
⎪− rezistenta de calcul elastica la forfecare (in calcul elastic )
⎪
⎪
⎩
Aria de forfecare se consideră astfel, figura 9.4:
- A − 2bt f + ( t w + 2r ) t f ≥ ηh w t w - secţiuni laminate I şi H – încărcare paralelă cu inima;

- A − 2bt f + ( t w + r ) t f - secţiuni U laminate – încărcare paralelă cu inima;
- 0.9 (A − bt f ) - secţiuni T laminate – încărcare paralelă cu inima;
- η∑ (h w t w ) - secţiuni sudate I, H şi casetate – încărcare paralelă cu inima;
- A − ∑ (h w t w ) - secţiuni sudate I, H şi casetate – încărcare paralelă cu tălpile;
- Ah / (b + h) - secţiuni tubulare rectangulare – încărcare paralelă cu inimile;
- Ab / (b + h) - secţiuni tubulare rectangulare – încărcare paralelă cu tălpile;
- 2A / π - secţiuni circulare.
Valoarea η se poate considera acoperitor egală cu 1.0 (a se vedea calculul la stabilitate

locală a inimii grinzilor).
Pentru verificarea rezistenţei de calcul elastice la forfecare se aplică relaţia:

τEd
≤ 1.0 (9.31)
fy /( 3 γ M0 )
Efortul tangenţial τEd se obţine din relaţia Juravski:
VEdS
τEd = (9.32)
I⋅ t
Pentru secţiuni I şi H, efortul unitar tangenţial în inimă se poate evalua cu relaţia:
V
τEd = Ed pentru A f / A w ≥ 0.6 (9.33)
Aw
Verificarea în stadiul elastic este acoperitoare şi exclude plastifieri parţiale din forfecare.
Pentru inimă fără rigidizări transversale intermediare se va verifica rezistenţa la voalare

dacă este îndeplinită condiţia :
hw ε
> 72
tw η
143
Fig. 9.4
Rezistenţa la acţiunea forţelor concentrate conform EC 3

Dacǎ grinda cu inima plină este solicitată simultan la o forţă concentrată transversală, care
acţionează asupra tălpii comprimate şi la un moment încovoietor, rezistenţa secţiunii se verifică cu
relaţia:
0.8 ⋅ η1 + η2 ≤ 1.4 (9.34)
σ MEd σ z.E d Fz.E d
unde: η1 = x.Ed = ≤ 1 ; η2 = = ≤1 (9.35.a, b)
fyd Weff fyd f ywd fywdL eff t w
în care: MEd – momentul încovoietor de proiectare;

Weff – modulul de rezistenţă efectiv;
Fz.Ed – forţa transversală de proiectare;
fyd = fy / γ M1 – limita de curgere de proiectare a oţelului;
ly – lungimea încărcată efectiv (eficace);
Leff – lungimea efectivă (eficace) pentru rezistenţa la forţă transversală.
Lungimea efectivă (eficace) pentru rezistenţa la forţă transversală se determină cu relaţia:

Leff = χF ⋅ A y (9.36)
144
0,5 A y t w f yw t 3w
unde: χF = ≤ 1; λF = ; Fcr = 0.9 ⋅ k F E (9.37.a, b, c)
λF Fcr hw
Coeficientul kF este funcţie de tipul de aplicare a încărcării, astfel:

2
⎛h ⎞
k F = 6 + 2 ⋅ ⎜ w ⎟ - pentru forţe aplicate printr-o talpă şi preluate prin rezistenţa
⎝ a ⎠
la forfecare a inimii, figura 9.5.a;
2
⎛h ⎞
k F = 3.5 + 2 ⋅ ⎜ w ⎟ - pentru forţe aplicate printr-o talpă şi transferate prin inimă
⎝ a ⎠
la cealaltă talpă, figura 9.5.b.
Fig. 9.5. Încărcări locale

concentrate
Lungimea încărcată efectiv (eficace), A y , se calculează cu relaţia:
(
A y = s + 2 t f 1 + m1 + m 2 < a ) (9.38)
⎧ ⎛
2
⎞
fyf b f ⎪⎪0,02 ⋅ ⎜ h w ⎟⎟ dacã λF > 0,5
unde: m1 = ; m2 = ⎨ ⎜t (9.39.a, b)
fyw t w ⎝ w ⎠
⎪
⎪⎩0 dacã λF ≤ 0,5
Verificarea efortului unitar echivalent conform EC 3

În cazul grinzilor cu inimă plină, se verifică efortul unitar echivalent la nivelul legăturii dintre
talpa superioară şi inimă, unde se cumulează efectul eforturilor unitare normale longitudinale
σ x (din M), ale eforturilor normale verticale, din acţiunea forţei concentrate, σ z , şi ale eforturilor
unitare tangenţiale produse de forţa tăietoare, τ .
Pentru verificarea elastică se va utiliza criteriul de curgere dat de relaţia:
2 2 2
⎛ σ x.Ed ⎞ ⎛ σ z.Ed ⎞ ⎛ σ x.Ed ⎞⎛ σ z.Ed ⎞ ⎛ ⎞
⎜ ⎟ +⎜ ⎟ −⎜ ⎟⎜ ⎟ + 3⎜ τEd ⎟ ≤ 1.0
⎜ f / γ ⎟ ⎜ f / γ ⎟ ⎜ f / γ ⎟⎜ f / γ ⎟ ⎜f /γ ⎟
⎝ y M0 ⎠ ⎝ y M0 ⎠ ⎝ y M0 ⎠⎝ y M0 ⎠ ⎝ y M0 ⎠ (9.40)
Efortul unitar normal longitudinal σ x :

M h
σ x.Ed = Ed ⋅ w (9.41)
I 2
Efortul unitar normal vertical σ z :
Calculul se efectuează în conformitate cu EC 3-1-5, pct.3.2.3, efortul unitar σ z , având
distribuţia prezentată în figura 9.6 , fiind dat de relaţia :
145
Fz.Ed
σ z.Ed = (9.42)
b eff (t w + a st.l )
2
⎛ z ⎞ 0.878 a st.l
unde: - b eff = s e 1 + ⎜⎜ ⎟⎟ ; n = 0.636 1 + ; se = ss + 2 t f
s n
⎝ e ⎠ tw
- ast.l = aria rigidizărilor / distanţa dintre rigidizări.
Fig. 9.6
Efortul unitar tangenţial:

VEd
τEd ≈ (9.43)
Aw
Rezistenţa la flambaj vertical

al tălpii comprimate în planul inimii
Sub acţiunea încărcărilor exterioare se produce încovoierea grinzii, iar rezultanta eforturilor
unitare în tălpi produce un efort unitar de compresiune σn , uniform distribuit pe laturile inimii,
figura 9.7.
Deplasarea bruscă a tălpii comprimate

către inimǎ este cunoscută sub denumirea de
flambaj vertical, fenomenul fiind important în
ceea ce priveşte siguranţa în exploatare a
grinzilor cu inimă plină.
Fig. 9.7
146
Datorită necunoaşterii precise a rigidităţii mediului de rezemare alcătuit din inima
deformată, o analiză exactă a acestei probleme nu este practic posibilă, însă o valoare
aproximativă a rezistenţei inimii se poate obţine presupunând că ea lucrează ca un stâlp dublu
articulat de lungime hw.
Forţa critică de flambaj vertical

Dacă se consideră o porţiune de grindă de lungime dx, figura 9.7, forţa radială de
compresiune care apare după deformarea grinzii din încovoiere, va fi:
⎛ 1 dx ⎞
R = 2 ⋅ σ f ⋅ A f ⎜⎜ ⎟⎟ (9.44)
⎝2 ρ ⎠
1 ε
Înlocuind : = 2 t şi σt = fy , se obţine:
ρ hw
2 ⋅ fy2 ⋅ A f ⋅ dx 2 ⋅ fy2 ⋅ A f
R= = t w ⋅ dx (9.45)
E ⋅ hw E ⋅ Aw
Flambajul vertical al grinzii nu se va produce dacă forţa de compresiune R este mai mică
decât forţa de compresiune critică a „barei comprimate” de lungime hw şi secţiune tw × dx ,
respectiv:
⎡ ⎤
⎢ ⎥
2 ⋅ fy2 ⋅ A f ⎢ π2E ⎥
E ⋅ Aw
t w ⋅ dx = ⎢ 2 ⎥ t w ⋅ dx (9.46)
⎢
⎛
(
⎞
⎢12 1 − μ 2 ⋅ ⎜ hw ⎟ ⎥
⎜t ⎟ ⎥ )
⎣ ⎝ w ⎠ ⎦
Se obţine condiţia de a nu se produce flambajul vertical al inimii, exprimată în zvelteţea
limită admisă:
h ⎛ E ⎞ Aw
s = w ≤ k ⋅⎜ ⎟ (9.47)
tw ⎜ fy ⎟ A f
⎝ ⎠
π2
unde: k =
(
24 1 − μ 2 ) = 0,67 , pentru μ = 0.3
Observaţie: Pentru cazurile obişnuite această condiţie nu este restrictivă, valoarea s rezultând mare.
Flambajul vertical în conformitate cu normativul EC 3:1-5
Pentru a preveni flambajul tălpii comprimate în planul inimii, raportul hw/tw al inimii trebuie
să satisfacă criteriul:
hw ⎛ E ⎞ Aw
≤ k⎜ ⎟ ⋅ (9.48)
tw ⎜ fyf ⎟ A fc
⎝ ⎠
unde:
Aw – aria inimii;
Afc – aria tălpii comprimate;
fyf – limita de curgere a oţelului din talpă.
Valoarea coeficientului k se consideră astfel:
- k = 0,3 - dacă se foloseşte procedeul articulaţiilor plastice (tălpi clasa 1);
- k = 0,4 - dacă se foloseşte momentul plastic rezistent (tălpi clasa 2);
- k = 0,55 - dacă se foloseşte momentul elastic rezistent (tălpi clasa 3 sau 4).
Dacă grinda este curbă în elevaţie, cu talpa comprimată pe faţa concavă, supleţea inimii
rezultă din relaţia:
147
⎛E ⎞ Aw
k⎜ ⎟⋅
hw ⎜ fyf⎟ A fc
≤ ⎝ ⎠ , r este raza de curbură a tălpii comprimate. (9.49)
tw hw ⋅ E
1+
3 ⋅ r ⋅ fyf
Observaţii:
Flambajul vertical al grinzilor cu inimă plină, respectiv flambajul tălpii comprimate în planul inimii, este un
fenomen de care trebuie să se ţină cont în cazul grinzilor cu inimă plină fără rigidizări transversale şi
longitudinale. Condiţiile privind limitarea supleţii inimii nu sunt însă severe nici atunci când se ţine cont de
influenţa tensiunilor reziduale din sudare, daca la talpa superioară (comprimată) a grinzii, nu se aplică
încărcări concentrate. În cazul încărcărilor cu forţe concentrate, condiţia de neproducere a flambajului
vertical este deosebit de severă, motiv pentru care se recomandă ca cel puţin în dreptul zonelor de aplicare
ale acestora, grinda să fie prevăzută cu rigidizări transversale.
9.4. Verificarea condiţiei de rigiditate

Calculul deformaţiei verticale
În cazul grinzilor drepte, cu secţiunea constantă, pentru încărcări curente, săgeata maximă
se calculează cu relaţiile stabilite la “Rezistenţa materialelor”. În cazul unor scheme statice
nedeterminate (grinzi continue) şi la grinzile cu secţiune variabilă, săgeata se calculează cu
metoda grinzilor conjugate sau cu metoda Mohr-Maxwell; se recomandă metoda Mohr-Maxwell,
după care, deformaţia maximă se determină cu relaţia:
1 L Ic
δ= ∫ M ⋅ m ⋅ dx (9.50)
E ⋅ Ic 0 I
în care:
M – momentul încovoietor produs de încărcarea reală de pe grindă;
m – momentul încovoietor produs de o încărcare unitară fictivă P = 1 , aplicată în
punctul în care se calculează săgeata şi după direcţia săgeţii;
Ic – momentul de inerţie de referinţă ( Imin sau Imax ).
Pentru simplificarea calculului de integrare a suprafeţelor se folosesc relaţiile
Vereşceaghin.
În cazul grinzilor drepte simplu rezemate, cu secţiune variabilă, săgeata se poate calcula în
mod aproximativ cu relaţiile de la grinda cu secţiune constantă, majorând valorile cu 10 %.
În cazul grinzilor continue, cu secţiune constantă, încărcate oarecum (cu forţe concentrate
sau distribuite), săgeata maximă la mijlocul unui panou se determină cu relaţia:
δ max = δ 0 − δ r (9.51)
unde:
δ0 - săgeata unei grinzi simplu rezemate, cu deschiderea egală cu deschiderea panoului
unde se verifică săgeata, încărcată astfel încât δ 0 = MAX ;
δ r - săgeata aceleiaşi grinzi simplu rezemate, solicitată de momentele negative de pe
reazemele alăturate, calculate în aceleaşi ipoteze de încărcare.
În lipsa unui calcul exact, săgeata maximă pentru o grindă cu secţiune constantă, δ max ,
poate fi calculată cu relaţia acoperitoare:
⎛M ⎞ L2
δmax = ⎜ max − Mr.med ⎟ ⋅ (9.52)
⎝ 1.2 ⎠ 8 ⋅ E ⋅ Ib
unde (fig. 9.8): Mmax - momentul încovoietor maxim pe grinda simplu rezemată de deschidere L;
148
Mr.st + Mr.d
Mr.med = - media aritmetică a momentelor încovoietoare de pe cele
2
două reazeme adiacente deschiderii L.
Fig. 9.8. Momente încovoietoare

pentru calculul săgeţii
Deformaţii limită – norme române

Deoarece euronormele nu prezintă detaliat săgeţile limită pentru diferite elemente
constitutive ale suprastructurii, se consideră utilă prezentarea şi a normelor române.
Verificarea rigidităţii grinzilor încovoiate se face în secţiunea unde deformaţiile sunt
maxime, considerând că grinda lucrează în domeniul elastic.
La calculul deformaţiilor se iau în calcul numai acţiunile normate, fără a fi multiplicate cu
coeficienţi dinamici ψ .
Condiţia de rigiditate este asigurată dacă este îndeplinită condiţia:
δ max ≤ δ a (9.53)
unde: δ max - săgeata maximă a grinzii, calculată cu secţiunea brută;

δa - săgeata admisibilă a elementului, tabelul 9.2 şi tabelul 9.3.
Tabelul 9.2
PODURI METALICE DE CALE FERATǍ
149
Tabelul 9.3
PODURI METALICE DE ŞOSEA
Nr. crt. Elementul de construcţie Săgeata admisibilă δ a
1. Grinzile trotuarului L/300
Grinzile căii sub acţiunea:
2. a) autovehiculelor cu şenile L/500
b) autocamioanelor L/600
Grinzi principale cu inimă plină sub acţiunea:
3. a) vehiculelor cu şenile L/600
b) autocamioanelor L/700
4. Poduri combinate L/500
5. Sisteme suspendate (suma săgeţilor) L/600
6. Sisteme suspendate combinate (suma săgeţilor) L/600
Deformaţia în plan orizontal a suprastructurii podurilor de L/5000
7.
şosea şi cale ferată
Stări limită de serviciu – euronorme

In conformitate cu EN 1990. Anexa A2, se vor efectua verificări privind:
- starea de serviciu privind deformaţia şi vibraţia podurilor rutiere;
- vibraţia pasarelei sub traficul pietonal;
- starea de serviciu privind deformaţia şi vibraţia podurilor feroviare:
• acceleraţia verticală a tablierului;
• răsucirea tablierului;
• deformaţia orizontală;
• deformaţia verticală:
L
δmax = (9.54)
600
Din condiţia de confort de circulaţie ”foarte bun”, săgeata verticală maximă, pentru
elementele în lungul căii, este dată în EN 1990 - Anexa A2, pentru grinzi cu 3 sau mai mult de 3
deschideri simplu rezemate (figura 9.9).
Deformaţia verticală δ se calculează din acţiunea convoiului LM 71, pentru γ i = 1, luând în
considerare coeficientul dinamic Φ .
Fig. 9.9
Raportul L / δ admisibil, în funcţie de viteză, rezultat din figura 9.8, se multiplică cu 0.9
pentru grinzi continue şi cu 0.7 pentru o grindă simplu rezemată sau 2 grinzi simplu rezemate
succesive .
150
E1. Rezistenţa la încovoiere

Se determină rezistenţa la încovoiere a unei grinzi cu inimă plină în următoarele variante de
calcul şi alcături constructive:
• grinda considerată, la evaluarea rezistenţei la încovoiere, ca fiind fără rigidizări;
• grinda prevăzută cu rigidizări transversale şi o rigidizare longitudinală.
Alcătuirea constructivă a grinzii (cu rigidizări) este prezentată în figurile E1.1 şi E1.2.
Fig. E1.1
Fig. E1.2
Caracteristicile de calcul ale secţiunii brute sunt prezentate în figura E1.3.
Fig. E1.3
151
Rezistenţa de calcul la încovoiere a grinzii
A. Grinda fară rigidizări

Clasa secţiunii:
c ( 400 − 10 ) / 2
Talpa comprimată: = = 6.5 < 9 ⋅ ε = 9 ⋅ 0.81 = 7.3 ⇒ talpa Clasa 1
tf 30
c 1500
Inima : = = 150 > 124 ⋅ ε = 124 ⋅ 0.81 = 100.44 ⇒ inima Clasa 4
tw 10
Clasa secţiunii =max. [clasa inimii; clasa tălpii comprimate] = 4.
Secţiunea eficace a inimii
Inima grinzii este un element

rezemat pe două laturi, solicitat la
încovoiere, figura E1.4.
Fig. E1.4
σ2
Pentru: ψ = < 0 , avem: beff = ρ ⋅b c = ρ ⋅b p / (1 − ψ ) ; be1=0.4· beff; be2=0.6· beff
σ1
În acest caz: ψ = - 1 ; kσ =23.9.
− bp / t λp − 0,055 (3 + Ψ )
Rezultă : λ p = = 1.33 > 0.673 ; ρ= = 0.63 < 1
28,4 ⋅ ε ⋅ k σ λ2p
Se obţine: beff=0.63 xּ750 = 473 mm; be1=190 mm; be2=283 mm.
Secţiunea eficace a grinzii şi distribuţia eforturilor unitare este prezentată în figura E1.5.
Fig. E1.5
Rezultă momentul de rezistenţă de calcul (rezistenţa de calcul la încovoiere):
152
Weff . min f y 2.008 ⋅ 10 4 ⋅ 3550
Mc.Rd = = ⋅ 10 − 4 = 7 128 kNm
γ M0 1.0
B. Grinda rigidizată
Grinda prevăzută cu rigidizare longitudinală (considerată perfect rigidă)
Rigidizarea longitudinală s-a dispus înspre mijlocul zonei inactive, respectiv la 300 mm sub
talpa comprimată, fig. E1.6, la o distanţă de 0.20·b.
Prin dispunerea rigidizării longitudinale înălţimea inimii este divizată în două subpanouri
având laturile b1 = 300 mm (subpanoul 1) şi b2 = 1200 mm (subpanoul 2), figura E1.6.a.
Fig. E1.6
Clasa secţiunii
Subpanoul 1:
Subpanoul superior de inimă este o placă

comprimată neuniform, rezemată pe două laturi, figura
E1.7 (α1 = 1 > 0.5) .
c 290
= = 29 > 396 ⋅ ε /(13α1 − 1) = 26.73
tw 10
c
< 456 ⋅ ε /(13α1 − 1) = 30.78 ⇒ Clasa 2
tw
Panoul superior de inimă este integral activ
Fig. E1.7
(eficace).
Subpanoul 2:
c 1190 450 750

= = 119 ; α 2 = = 0.38 < 0.5; Ψ2 = − = −1.67 < −1
tw 10 1190 450
41.5 ⋅ ε / α 2 = 88 .5 < 119 < 62 ⋅ ε (1 − Ψ2 ) − Ψ2 = 173 ⇒ subpanoul Clasa 3.
153
Rezultă momentul capabil al secţiunii rigidizate (rezistenţa la încovoiere):
− pl Wel.pl ⋅ f y 2.331 ⋅ 10 4 ⋅ 3550 − 4
Mcel.Rd = = 10 = 8 275 kN ⋅ m
γ M0 1.0
t w h 2w.el 1⋅ 90 2
unde: Wel.pl = A f ⋅ df + A w.pl ⋅ d w.pl + == 40 ⋅ 3 ⋅ 153 + 30 ⋅ 1⋅ 120 + = 23 310 cm3
6 6
Influenţa rigidizării longitudinale asupra

rezistenţei la încovoiere a secţiunii
Rigidizarea longitudinală se realizează din două platbande dispuse pe o parte şi pe alta a

inimii, cu dimensiunile de 100x15 mm, figura E1.8.
Fig. E1.8
Având în vedere faptul că inima din cele două panouri adiacente rigidizării longitudinale
este integral activă (efectivă), se evaluează clasa secţiunii platbandelor rigidizării longitudinale:
c 100
= = 6.67 < 9ε = 7.29 ⇒ Clasa 1
t 15
Secţiunea şi caracteristicile de calcul ale rigidizării longitudinale (platbandele şi zonele
aferente din inimă) sunt prezentate în figura E1.9 (rigidizarea este integral activă).
Fig. E1.9
Se evaluează caracteristicile de calcul ale rigidizării ca bară comprimată rezemată elastic

pe inima grinzii.
154
Comportarea tip placă:
- lungimea teoretică de flambaj:

I b12 b 22 1160 ⋅ 30 2 ⋅ 120 2
a c = 4.33 4 sA = 4.33 4 = 433 cm > a = 200 cm
t3 b 13 ⋅ 150
- tensiunea critică de flambaj pentru a < a c :
π 2E IsA E t 3b a 2
σcr.sA =
A sA a 2
+
( )
4π 2 1 − υ2 A sAb12 b 22
=
π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 1160 2.1⋅ 10 6 ⋅ 13 ⋅ 150 ⋅ 200 2

= 2
+ 2 2
= 9744daN / cm2
64.4 ⋅ 200 35.9 ⋅ 64.4 ⋅ 30 ⋅ 120
- tensiunea critică pentru comportarea tip placă:
b 750
σcr.p = c σ cr.sA = 9744 = 16 240 daN / cm 2
b st.1 450
- coeficientul de zvelteţe redus:
β A.c ⋅ f y 1 ⋅ 3550
λp = = = 0.47 < 0.673 ⇒ ρ = 1 (curba c)
σ cr.p 16240
Comportare tip stâlp
- efortul unitar critic elastic:

π 2EIsA π 2 2.1⋅ 10 61160
σcr.c.1 = = = 9324 daN / cm2
A sA a 2 64.4 ⋅ 200 2
b 750
σcr.c = c σcr.c.1 = 9324 = 15 540 daN / cm 2
b st.1 450
- zvelteţea relativă a stâlpului:
β A.c ⋅ f y 1⋅ 3550
λc = = = 0.48 ⇒ χ c = 0.85 (curba c)
σ cr.c 15 540
- factorul global de reducere ρ c :
16 240 σ cr.p
ρc = (ρ − χ c ) ξ (2 − ξ ) + χ c = 0.86 ; ξ = − 1 = 0.045 < 1 =
σ cr.c 15 540
Se obţine tensiunea limită în dreptul rigidizării:
ρc ⋅ fyd = 0.86 ⋅ 3550 / 1.10 = 2775 daN / cm 2 = 0.78 ⋅ f y
Rezistenţa la încovoiere se poate determina trasând diagrama eforturilor unitare în starea

limită, figura E1.10.
Modulul de rezistenţă elasto-plastic, corespunzător diagramei (2) - figura E1.10:
t w h2w.el.( 2 ) 1⋅ 115.4 2
Wel( 2.pl) = A f ⋅ df + A (w2.)pl ⋅ d(w2.)pl + == 40 ⋅ 3 ⋅ 153 + 17.3 ⋅ 1⋅ 132.7 + = 22 875 cm3
6 6
Rezistenţa la încovoiere a grinzii va fi:
Wel( 2.pl) ⋅ f y 2.2875 ⋅ 10 4 ⋅ 3550 − 4

Mrc.Rd = = 10 = 8 120 kN ⋅ m
γ M0 1 .0
155
Fig. E1.10
E2. Rezistenţa la acţinea forţei concentrate

Se verifică rezistenţa în stadiul limită ultim pentru inima unei grinzi metalice având
secţiunea transversală dată în figura E2.1. Grinda este solicitată la o forţă concentrată FEd=150 kN
şi un moment încovoietor MEd=540 kNm.
Material:
Oţel S 235: f y = 235 N / mm 2
Caracteristicile secţiunii:
Iy = 132 283 cm4

W = Wg = 3575 cm 3
Fig. E2.1
Clasa secţiunii transversale:
c 90
talpa: = = 4.5 < 9ε = 9 ⇒ Clasa 1
t f 20
d 700
inima: = = 70 < 72ε = 72 ⇒ Clasa 1
tw 10
Clasa secţiuni = min [Clasatălpii comprimate; Clasa inimii] ⇒ secţiune Clasa 1
Secţiunea transversală fiind încadrată în Clasa 1, rezistenţa secţiunii se determină luând în

considerare caracteristicile secţiunii brute.
Se calculează termenii care intervin în relaţiile de calcul:
156
2 2
⎛h ⎞ ⎛ 70 ⎞
k F = 6 + 2 ⋅ ⎜⎜ w ⎟⎟ = 6 + 2⎜ ⎟ = 7.53
⎝ a ⎠ ⎝ 80 ⎠
t 3w 13
Fcr = 0,9 ⋅ k F E = 0.9 ⋅ 7.53 ⋅ 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ = 203 310 daN
hw 70
2 2
f yf b f 235 ⋅ 20 ⎛h ⎞ ⎛ 70 ⎞
m1 = = = 20 ; m 2 = 0.02⎜⎜ w ⎟⎟ = 0.02⎜ ⎟ = 98
f yw t w 235 ⋅ 1 ⎝ tw ⎠ ⎝ 1 ⎠
( ) (
A y = s + 2t f 1 + m1 + m 2 = 10 + 2 ⋅ 2 1 + 20 + 98 = 57cm )
l y t w f yw 57 ⋅ 1⋅ 2350 0,5 0,5
λF = = = 0.81 ; χ F = = = 0.62
Fcr 203 310 λ F 0.81
Rezultă lungimea efectiva de rezistenţă: Leff = χ F ⋅ A y = 0.62 ⋅ 57 = 35 cm
Se calculează η1 la nivelul de legătură talpă - inimă şi η2:
σ xEd MEd 540 ⋅ 10 4

η1 = = z ws ≤ 1 ; η1 = 35 = 0.61 < 1
fyd Iy.eff ( f y / γ M0 ) 132 283 ⋅ (2350 / 1.0)
σ zE d FE d 15000
η2 = = ≤ 1; η2 = = 0.20 < 1
f yd ( f y / γ M1 ) L eff t w (2350 / 1.1) ⋅ 35 ⋅ 1
Se verifică relaţia privind rezistenţa inimii solicitată la încovoiere şi forţă concentrată:
0.8 ⋅ η1 + η2 = 0.8 ⋅ 0.61 + 0.20 = 0.69 < 1.4
Pierderea stabilităţii locale a inimii şi tălpii

sub efectul combinat - forţe concentrate, încovoiere şi forfecare
157
10. STABILITATEA LOCALǍ A
GRINZILOR CU INIMǍ PLINǍ
10.1. Verificarea stabilităţii locale a inimii
în conformitate cu normativul EC 3
În figura 10.1 sunt prezentate grinzi cu inimă plină, alcătuite sudat sau nituit, prevăzute cu
rigidizări transversale, respectiv rigidizări transversale şi longitudinale.
Fig. 10.1. Rigidizarea inimilor
Rezistenţa la voalare din forfecare

Plăcile (tolele) pentru care:
⎧ ε
72 − inimi nerigidizate
h w ⎪⎪ η
>⎨ (10.1)
tw ⎪ ε
31 k − inimi rigidizate
⎪⎩ η τ
se vor verifica la voalare din forfecare, iar grinzile vor fi prevăzute cu rigidizări transversale pe
reazeme.
Parametrii care intervin în relaţii sunt:
235 ⎧1.20 − otel : S235... S460

ε= ; η=⎨ ; k τ - coeficientul de voalare din forfecare.
fy ⎩1.00 − otel : > S460,
158
Coeficientul de voalare din forfecare
Pentru inimi prevăzute numai cu rigidizări transversale, fără rigidizări longitudinale sau,
având mai mult de două rigidizări longitudinale, coeficientul de voalare din forfecare se determină
cu relaţia:
⎧ ⎛h ⎞
2
a
⎪5.34 + 4.00 ⎜ w ⎟ + k τst − pentru ≥1
⎪ ⎝ a ⎠ hw
kτ = ⎨ (10.2)
2
⎪ ⎛ hw ⎞ a
⎪4.00 + 5.34 ⎜ a ⎟ + k τst − pentru h < 1
⎩ ⎝ ⎠ w
2 3
⎛h ⎞ ⎛ Isl ⎞ 2.1 Isl
unde: = 9⎜ w ⎟
k τst ⎜ 4 ⎟ dar cel putin : 3 (10.3)
⎝ a ⎠ ⎜ t 3h ⎟ t hw
⎝ w ⎠
- a – distanţa între rigidizările transversale (fig. 10.2);
- Isl – momentul de inerţie al rigidizării longitudinale
în raport cu axa z-z ( fig. 10.2).
Pentru inimi prevăzute cu două sau mai multe rigidizări longitudinale, egal sau inegal
distanţate, Isl este suma momentelor de inerţie ale rigidizărilor.
Relaţia (10.2) se aplică şi pentru inimi prevăzute cu una sau două rigidizări longitudinale,
dacă este îndeplinită condiţia α = a / h w ≥ 3 ; dacă α < 3 , coeficientul de voalare din forfecare se
calculează relaţia:
Isl
6.3 + 0.18 3
t hw Isl
k τ = 4.1 + 2
+ 2.2 3
3
(10.4)
α t hw
Fig. 10.2
Rezistenţa de proiectare la voalare

Pentru inimi rigidizate sau nerigidizate, figura 10.3, rezistenţa de calcul la voalare din
forfecare se calculează cu relaţia:
ηfyw h w t
Vb.Rd = Vbw.Rd + Vbf .Rd ≤ (10.5)
3 γ M1
159
Fig. 10.3
Contribuţia inimii
Contribuţia inimii în valoarea rezistenţei la voalare din forfecare se evaluează cu relaţia:
χ w fyw h w t
Vbw.Rd = (10.6)
3 γ M1
Pentru inimi prevăzute cu rigidizări transversale numai la reazeme şi pentru inimi prevăzute
cu rigidizări transversale sau cu rigidizări longitudinale, sau de ambele tipuri, factorul χ w , care
defineşte contribuţia inimii în rezistenţa la voalare (grosimea efectivă pentru forfecare), se obţine
din tabelul 10.1 sau din graficul din figura 10.4.
Tabelul 10.1
Montant de reazem rigid Montant de reazem nerigid
λ w < 0.83 / η η η
0.83 / η ≤ λ w < 1.08 0.83 / λ w 0.83 / λ w
λ w ≥ 1.08 (
1.37 / 0.7 + λ w ) 0.83 / λ w
Fig. 10.4
Parametrul de zvelteţe λ w se determină cu relaţia:

fyw
λ w = 0.76 (10.7)
τcr
160
unde: τcr = k τ ⋅ σE (10.8)
Zvelteţea λ w poate fi calculată cu relaţiile explicite:

⎧ hw
⎪ 86.4 t ε − rigidizari transversa le numai pe reazeme
⎪ w
λw =⎨ (10.9)
⎪ hw
−rigidizări transversale pe reazeme şi rigidizări
⎪⎩ 37.4 t w ε k τ intermediare transversale şi / sau longitudinale
unde k τ se va lua corespunzător panoului de inimă pentru care se obţine valoarea minimă (panou
delimitat de două rigidizări transversale rigide consecutive şi tălpi).
Pentru inimi prevăzute şi cu rigidizări longitudinale se verifică condiţia:
h wi
λ w ≥ λ wi = (10.10)
37.4 t ε k τi
unde hwi şi k τ i se referă la subpanoul cu cel mai mare coeficient λ w , iar k τ i se calculează cu
relaţiile (10.2), considerând k τ st = 0.
Prin urmare, pentru panori prevăzute şi cu rigidizări longitudinale, se va opera cu zvelteţea
relativă: λ w.MAX = max.[ λ w ; λ wi ].
Contribuţia tălpilor
Dacă tălpile nu sunt complet utilizate pentru preluarea momentului încovoietor (MEd < Mf Rd),
se poate lua în considerare şi contribuţia tălpilor în rezistenţa de voalare din forfecare, utilizând
relaţia:
b f t 2f fyf ⎡ ⎛ MEd ⎞ ⎤
2
Vbf .Rd = ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ (10.11)
c γ M1 ⎢ ⎜⎝ Mf .Rd ⎟⎠ ⎥
⎣ ⎦
unde:
- bf şi tf se iau pentru talpa cu secţiune minimă;
⎛ 1.6 b f t 2f fyf ⎞⎟
- c = a ⎜ 0.25 +
⎜ t h2w fyw ⎟⎠
⎝
M
- Mf .Rd = f .k - momentul rezistent al tălpilor;
γ M0
- Mf .k = (A f 1.eff ⋅ h1 + A f 2.eff ⋅ h2 ) fyf
- A f1.eff , A f2.eff - ariile efective ale tălpilor;
- h1 , h2 - distanţele de la centrele de greutate a tălpilor
la centrul de greutate a secţiunii grinzii.
Atunci când grinda este solicitată în plus şi la o forţă axială NEd, valoarea momentului Mf.Rd
se reduce cu factorul:
⎡ ⎤
⎢ ⎥
⎢1 − NEd ⎥ (10.12)
⎢ (A f 1 + A f 2 ) f yf ⎥
⎢ ⎥
⎣⎢ γ M0 ⎦⎥
Relaţia de verificare la voalare din forfecare este:

V
η3 = Ed ≤ 1.0 (10.13)
Vb.Rd
161
10.2. Interacţiunea (SR EN 1993-1-5, § 7.1)
10.2.1.Interacţiunea dintre forţa de forfecare,

momentul încovoietor şi forţa axială
Dacă este îndeplinită condiţia:
VEd
η3 = ≤ 0 .5 ,
Vbw.Rd
nu este necesară reducerea momentului încovoietor capabil şi a forţei axiale capabile pentru
luarea în considerare a efectelor de forfecare. Dacă condiţia nu este îndeplinită, efectele
combinate de încovoiere şi forfecare din inima grinzii trebuie să satisfacă condiţia:
⎛ ⎞
M
⎜ Mpl.Rd ⎟
( )2 M
η1 + ⎜1 − f .Rd ⎟ 2 η3 − 1 ≤ 1.0 pentru : η1 = Ed ≥ f .Rd
M
Mpl.Rd Mpl.Rd
(10.14)
⎝ ⎠
De asemenea trebuie respectate condiţiile:
NEd My.Ed + NEd eNy
η1 = + ≤1 (10.15.a)
A eff f y / γ M0 Weff .y f y / γ M0
VEd
η3 = ≤ 1. 0 (10.15.b)
Vb.Rd
10.2.2. Interacţiunea dintre forţa transversală,

momentul încovoietor şi forţa axială
Dacǎ grinda cu inima plină este solicitată simultan la o forţă concentrată transversală, care
acţionează asupra tălpii comprimate şi la un moment încovoietor, rezistenţa secţiunii se verifică cu
relaţia:
0,8η1 + η2 ≤ 1,4 (10.16)
FE d
unde: η2 = ≤1
fywdL eff t w
10.3. Rigidizări
10.3.1. Rigidizări transversale

Pentru verificarea la flambaj a rigidizărilor, la calculul ariei se consideră secţiunea brută
plus o lăţime egală cu 15 ε t de fiecare parte a rigidizării, figura 10.5, dar care să nu depăşească
lăţimea de placă aferentă.
Fig. 10.5
162
Rigidizările transversale trebuie să asigure reazeme rigide pentru panourile de inimă
prevăzute cu sau fără rigidizări longitudinale.
Rigidizările transversale trebuie analizate ca şi grinzi simplu rezemate, cu o imperfecţiune
iniţială w0 (fig. 10.6), unde:
w0 = s/300, unde s = min. (a1, a2, b)
- a1; a2 – lungimile panourilor adiacente rigidizării;
- b – distanţa dintre centrele de greutate a tălpilor sau deschiderea rigidizării
transversale.
Fig. 10.6
Utilizând o analiză elastică de ordinul II, rigidizările transversale trebuie să verifice

următoarele criterii privind stările limită ultime:
C1 - tensiunile maxime să nu depăşească f y / γ M1 ;

C2 - săgeata suplimentară să nu depăşească b/300.
În absenţa unei forţe axiale sau a unor încărcări transversale concentrate, condiţiile
anterioare se consideră satisfăcute dacă momentul de inerţie al rigidizării transversale îndeplineşte
condiţia:
4
σm ⎛b⎞ ⎛ 300 ⎞
Ist ≥ ⎜ ⎟ ⎜1 + w 0 u⎟ (10.17)
E ⎝π⎠ ⎝ b ⎠
unde:
σ cr.c NEd ⎛ 1 1 ⎞ π 2 E emax
σm = ⎜⎜ + ⎟⎟ ; u= ≥ 1.0 (10.18.a, b)
σ cr.p b ⎝ a1 a 2 ⎠ fy 300 b
γ M1
- emax – distanţa maximă de la o fibră extremă a secţiunii rigidizării la centrul de greutate al
secţiunii rigidizării;
- NEd – forţa de compresiune maximă a panourilor adiacente rigidizării;
σ
- σ cr.c ;σ cr.p – definite la stabilitatea plăcilor; 0 < cr.c < 1.
σcr.p
Observaţie: Se poate considera acoperitor: σ cr.c / σ cr.p = 1.
Atunci când forţa de compresiune NEd nu este constantă pe înălţimea panoului de inimă,
cum este în cazul grinzilor cu inimă plină, este importantă rezultanta eforturilor de compresiune pe
zona comprimată a grinzii, care pentru simplitate, se extinde pe toată înălţimea panoului. ca
încărcare uniform distribuită. Dacă în panourile adiacente rigidizării forţa de compresiune este
diferită se operează cu cea maximă.
Săgeata rigidizării transversale se poate evalua considerând o încărcare transversală a
acesteia cu o forţă concentrată Ntransv = 0.02 ⋅ Nbs.ARd , figura 10.7 [3].
163
În această ipoteză se obţine
condiţia:
N ⋅ b2 ⋅ b2 b
w el = transv. 1 2 < (10.19)
3 E Ist ⋅ b 300
Fig. 10.7
Pentru simplificare, în absenţa forţelor axiale, se consideră că sunt îndeplinite criteriile C1 şi

C2 utilizând o analiză elastică de ordinul I, luând în considerare o încărcare laterală uniform
distribuită q, pe lungimea b a rigidizării, având valoarea:
π
q = σm (w 0 + w el ) (10.20)
4
unde:
- wel – deformaţia elastică determinată prin calcul iterativ, sau poate fi luată cu valoarea
maximă - b/300.
Pentru a evita flambajul prin răsucire a rigidizărilor cu secţiune deschisă se vor verifica
condiţiile prevăzute de EN 1993-1-5 § 9.2:
IT fy
≥ 5.3 (10.21.a)
Ip E
Dacă este considerată rigiditatea răsucirii împiedicate se verifică (10.21.a) sau criteriul:
σcr ≥ θ ⋅ fy (10.21.b)
în care:
- IT - momentul de inerţie convenţional la răsucire (St. Venant) al rigidizării fără inimă:
b sA t 3sA
IT = 2 (pentru rigidizări simple)
3
- Ip - momentul de inerţie polar al rigidizării fără inimă faţă de marginea fixată pe inimă:
⎛ b3 ⋅ t b ⋅ t3 ⎞ b3 ⋅ t
Ip = 2⎜ sA sA + sA sl ⎟ ≈ 2 sA sA (pentru rigidizări simple)
⎜ 3
⎝ 12 ⎟⎠ 3
Relaţia (10.21.a) devine:
2
IT ⎛ t sl ⎞ f b sA E ⎧13 − S235
≈ ⎜⎜ ⎟⎟ ≥ 5.3 y ⇒ ≤ =⎨
Ip ⎝ b sl ⎠ E t sA 5.3 ⋅ f y ⎩10.5 − S355
- σcr - tensiunea critică elastică pentru flambaj prin torsiune, fără luarea în considerare a rotirii
datorită plăcii:
2
I E IT E IT ⎛t ⎞
σcr =G T = = ≈ 0.807 ⋅ 10 6 ⎜⎜ sA ⎟⎟ - secţiuni din platbande;
Ip 2(1 + ν ) Ip 2.6 Ip ⎝ b sA ⎠
1 ⎛⎜ π 2EIω ⎞
σcr = + GIT ⎟ - secţiuni deschise relativ rigide la torsiune (L, T).
⎜
Ip ⎝ A f 2 ⎟
⎠
Lungimea de flambaj a rigidizării transversale se va lua de cel puţin 0.75·hw.
- θ - parametru care asigură un comportament de Clasa 3 a rigidizării.
164
EC3-1-5 recomandă θ = 6 , fără să fie făcute precizări referitoare la tipul secţiunii rigidizării.
Alte lucrări (ex. [11]) recomandă θ = 2 , pentru rigidizările cu secţiune deschisă şi θ = 6
pentru rigidizările rigide la torsiune (secţiuni T, L).
Momentul de inerţie a rigidizărilor transversale care constituie reazeme rigide pentru
panourile adiacente, trebuie să verifice condiţiile:
Ist ≥ 1.5 h3w t 3 / a 2 − pentru : a / h w < 2 (10.22.a)
Ist ≥ 0.75 h w t 3 − pentru : a / hw ≥ 2 (10.22.b)
Rigidizările transversale se verifică la flambaj (curba „c” de flambaj), pentru o forţă axială
egală cu valoarea:
1
(
NEd = VEd − 2 f yw h w t w / 3 γ M1 ) (10.23)
λw
Forţa tăietoare se calculează la distanţa de 0.5·hw măsurată de la marginea panoului la
care forţa tăietoare este maximă.
În cazul aplicării unor încărcări transversale, rigidizarea se verifică la compresiune axială,

dacă are secţiune simetrică, sau la compresiune cu încovoiere pentru secţiuni nesimetrice
(rigidizări dispuse numai pe o parte a inimii).
Lungimea de flambaj a rigidizării se va considera minimum 0.75·hw.
Verificarea rigidizării din acţiunea forţei longitudinale

şi a forţei transversale verticale concentrată
În cazul acţiunii simultane a unei forţe verticale şi a forţelor longitudinale direct aplicate sau
rezultate din acţiunea momentului încovoietor se va adăuga o forţă de compresiune suplimentară,
figura 10.8, stabilită cu relaţia [11]:
σ mb 2
ΔNst.Ed = (10.24)
π2
Fig. 10.8
În acest caz săgeţile rigidizării vor fi date de relaţiile:

1 1
f = w0 + w = w0 ; w = w0 (10.25.a;b)
1−
∑ Nst.Ed N cr.st
−1
N cr .st ∑ N st.Ed
Efortul unitar maxim în secţiunea rigidizării va fi cel corespunzător solicitării de

compresiune şi încovoiere:
N
σmax = st.Ed +
∑
Nst.Ed ⋅ f
emax (10.26)
A st Ist
Relaţiile (10.25) şi (10.26) sunt aplicabile pentru rigidizări simetrice (pe ambele părţi).
165
Relaţiile de verificare C1 şi C2 vor fi:
b fy
w≤ ; σmax ≤ (10.27.a;b)
300 γ M1
10.3.2. Rigidizări longitudinale

În absenţa unor încărcări axiale longitudinale ale grinzii, rigidizarea longitudinală se verifică
la compresiunea rezultată din acţiunea momentului încovoietor, figura 10.9.
Condiţiile (10.21), referitoare la rigidizările transversale se aplică, de asemenea şi pentru

rigidizările longitudinale.
Rigidizările longitudinale discontinue care nu trec prin deschideri practicate în rigidizările
transversale sau nu sunt prinse de părţile laterale ale acestor rigidizări, vor fi:
- folosite numai pentru inimi;
- neglijate în analiza globală;
- neglijate în calculul eforturilor;
- considerate în calculul lăţimilor eficace a panourilor secundare ale inimii;
- considerate în calculul tensiunii elastice critice.
Fig. 10.9
10.3.3. Montantul rigid de capăt
Montanţii de reazem se pot realiza în două variante din punct de vedere al funcţiunii
structurale, respectiv:
• montanţi rigizi;
• montanţi nerigizi.
Montanţii rigizi se alcătuiesc şi se dimensionează astfel încât să poată prelua reacţiunea
verticală a grinzii şi să asigure ancorarea rezultantei tensiunilor de întindere din panoul de capăt al
inimii, ca efect al formării câmpului diagonal întins.
Montanţii nerigizi preiau numai reacţiunea verticală a grinzii, pentru preluarea tensiunilor
din efectul de câmp fiind necesară în general reducerea deschiderii primului panou de inimă.
În figura 10.10 sunt prezentate schematic cele două tipuri de montanţi – rigizi şi nerigizi.
Constructiv, montantul rigid se poate realiza prin dispunerea unor rigidizări suplimentare la distanţa
„e” din axul de rezemare sau utilizând un profil laminat.
Pentru realizarea unei ancorări corespunzătoare a câmpului diagonal întins se recomandă
ca distanţa „e” să îndeplinească condiţia:
e > 0.1⋅ h w (10.28)
Aria rigidizărilor, Ae , se determină din condiţia de rezistenţă la încovoiere a grinzii scurte

dublu T, produsă de componenta orizontală a tensiunii de întindere din câmpul diagonal.
166
Fig. 10.10
Componenta orizontală a tensiunilor de întindere din inimă poate fi aproximată din condiţia:
σ h 0.43
= (10.29)
fy λw
Zvelteţea redusă a inimii este dată de relaţia [11]:
fy fy hw
λw = = 0.76 = (10.30)
3 ⋅ τ cr τ cr 37.4 ⋅ t w ⋅ ε ⋅ k τ
⎧ ⎛h ⎞
2
a
⎪5.34 + 4.00 ⎜ w ⎟ − pentru ≥1
π 2E t 2w ⎪ ⎝ a ⎠ hw
în care: τ cr = k τ ; kτ = ⎨
12(1 − μ 2 ) h 2w ⎪ ⎛ hw ⎞
2
a
⎪4.00 + 5.34 ⎜ ⎟ − pentru <1
⎩ ⎝ a ⎠ hw
Prin înlocuiri succesive se obţine [11]:
37.4 ⋅ t 2w ⋅ ε ⋅ k τ f y ⋅ t 2w ⋅ ε ⋅ k τ
qh = σ h ⋅ t w = 0.43 ⋅ f y = 16.1 (10.31.a)
hw hw
t 2w
qMAX
h = 49 fy - pentru: ε = 1 ; k MAX
τ = 9.34 (10.31.b)
hw
Deoarece qh variază pe înălţimea inimii grinzii, se admite o valoare medie echivalentă,
figura 10.11, dată de relaţia [11]:
t2
qh.eq = 32 w f y (10.32)
hw
Fig. 10.11
167
qh.eq ⋅ h 2w Mmax
Pentru: Mmax = , din condiţia: σ max = ≤ f y , se obţin condiţiile recomandate
8 W
de EN 1993-1-5:
4 ⋅ h w t 2w
Ae ≥ - pentru: W ≈ A e ⋅ e (10.33.a)
e
Wr > 4 h w t 2w - pentru montantul rigid din profile (10.33.b)
E1. Montant de reazem
Se verifică montantul de reazem, rigidizarea de capăt şi panoul marginal la voalare din

forfecare, a unei grinzi principale cu inimă plină de pod metalic.
Se cunosc următoarele date:
- alcătuirea constructivă şi date

geometrice, conform figurii E1.1;
- reacţiunea maximă din reazem:
VEd=1812 kN;
- oţel S355 KM.
Fig. E1.1
Aplicare numerică
Rigidizarea de capăt
4 ⋅ h w t 2w 4 ⋅ h w t 2w 4 ⋅ 160 ⋅ 1.2 2
Ae ≥ ; A e = 20 ⋅ 2 = 40 cm 2 ; = = 35.45 cm 2
e e 26
Condiţia este îndeplinită.
Montantul de reazem
Montantul de reazem are secţiunea transversală prezentată în figura E1.2, prin

considerarea unei conlucrări cu inima grinzii egală cu 15 ⋅ ε ⋅ t w , egală cu 1/2 faţă de conlucrarea
din cazul rigidizărilor transversale curente, având în vedere solicitarea complexă şi importanţa
structurală deosebită a montantului de reazem.
168
Platbandele montantului aşezare de o
parte şi de alta a inimii se încadrează în Clasa
3 de secţiuni:
10 ⋅ ε = 8.1 < c / t r = 180 / 20 = 9 < 14 ⋅ ε = 11.34
prin urmare întreaga secţiune a montantului

este eficientă.
Fig. E1.2
Se obţine:
L1−1 1 h w 1 160 1
λ = cr = = = 0.21 ⇒ χ(curba d) = 0.99
ir λ 1 ir λ 1 9.79 93.9 ⋅ ε
Rezistenţa montantului la compresiune cu flambaj este:
1
Nb.Rd = χ ⋅ A ⋅ f y = (0.99 ⋅ 89.52 ⋅ 3550 / 1.1) ⋅ 10 − 2 = 2860 kN. > VEd = 1812 kN
γ M1
Verificarea panoului de inimă la voalare din forfecare

2
⎛h ⎞
a / h w = 1250 / 1600 = 0,78 < 1 ⇒ k τ = 4.00 + 5.34 ⎜ w ⎟
⎝ a ⎠
2
⎛ 1600 ⎞ h 1600 ε 0.81
k τ = 4.00 + 5.34 ⎜ ⎟ = 12.74 ; w = ≈ 133 > 31 k τ = 31⋅ ⋅ 12.74 = 74.7
⎝ 1250 ⎠ tw 12 η 1 .2
Este necesară verificarea la voalare din forfecare.
Rezistenţa de proiectare la voalare:
2 2
π 2Et 3 ⎛ tw ⎞ ⎛ 12 ⎞
σE = = 190 000⎜⎜ ⎟⎟ = 190 000 ⋅ ⎜ ⎟ = 10.69 N / mm 2
12 (1 − μ 2 ) b 2 ⎝ hw ⎠ ⎝ 1600 ⎠
τ cr = k τ ⋅ σ E = 12.74 ⋅ 10.69 = 136 N/mm 2
Parametrul de zvelteţe λ w se determină cu relaţia pentru montant rigid:
λ w = 0.76
f yw
τ cr
= 0.76
355
136
(
= 1.23 > 1.08 ⇒ χ w = 1.37 / 0.7 + λ w = 0.71 )
χ w f yw h w t w 0.71 ⋅ 355 ⋅ 1600 ⋅ 12
Se obţine: Vbw.Rd = = ⋅ 10 −3 = 2540 kN
3 γ M1 3 ⋅ 1 .1
Rezultă: VEd.max = 1 812 kN < Vb.Rd = Vbw.Rd + Vbf .Rd
E2. Verificarea rigidizărilor inimii

Se verifică rigidizarea longitudinală şi rigidizările transversale ale unei grinzi cu inimă plină.
- alcătuirea constructivă a grinzii prezentată în figura E2.1 şi figura E2.2;
- se vor analiza două cazuri de încărcare, prezentate în figura E2.3.
169
Fig. E2.1
Fig. E2.2
Fig. E2.3
170
Evaluarea solicitărilor de calcul
Momente încovoietoare maxime pentru cel două cazuri de încărcare sunt evaluate în
Tabelul E2.1. Forţele tăietoare la distanţa de 0.5·hw de la reazem au valorile din Tabelul E2.2.
Rigidizarea transversală se va verifica la o forţă tăietoare VEd = 2718 kN şi la o forţă
concentrată transversală Nst.Ed = QEd = 1.5 ⋅ 900 = 1350 kN .
Tabelul E2.1
Cazul 1 Cazul 2
• g = 3.5 kN / m ; p = 450 kN / m • g = 3.5 kN / m ; Q = 900 kN
Încărcarea de calcul va fi: Momentul încovoietor de calcul (maxim):
qEd = γ G ⋅ g + γ Q ⋅ p = g ⋅ L2
• MEd = Ed + (2QEd ⋅ 3.5 − QEd ⋅ 2) =
= 1.35 ⋅ 3.5 + 1.5 ⋅ 450 = 680 kN / m 8
•
Momentul încovoietor de calcul (maxim): 1.35 ⋅ 3.5 ⋅ 9 2
= + 1.5 ⋅ 5 ⋅ 900 = 6 798 kNm
q ⋅ L2 680 ⋅ 9 2 8
• MEd = Ed = = 6 885 kNm
8 8
Tabelul E2.2
Cazul 1 Cazul 2
qEd ⋅ L gEd ⋅ L
VEd = − qEd (0.5h w ) = VEd = + 2QEd − gEd (0.5 ⋅ h w ) =
2 2
680 ⋅ 9 1.35 ⋅ 3.5 ⋅ 9
= − 680 ⋅ 0.5 ⋅ 1.5 = 2550 kN = + 2 ⋅ 1.5 ⋅ 900 − 1.35 ⋅ 3.5 ⋅ 0.5 ⋅ 1.5 =
2 2
= 2718 kN
Rigidizarea longitudinală
Se realizează din oţel S355.
Rigidizarea longitudinală s-a dispus înspre mijlocul zonei inactive, respectiv la 300 mm sub
talpa comprimată, figura 9, la o distanţă de 0.20·b.
Prin dispunerea rigidizării longitudinale panoul inimii este divizat în două subpanouri având
laturile b1 = 300 mm (subpanoul 1) şi b2 = 1200 mm (subpanoul 2), figura 9.a.
Rigidizarea longitudinală se realizează din două platbande dispuse pe o parte şi pe alta a
inimii, cu dimensiunile de 100x15 mm, figura E2.4.
Fig. E2.4
171
Rigidizarea solicitată la compresiune
din încovoierea generală a grinzii
Având în vedere faptul că inima din cele două panouri adiacente rigidizării longitudinale
este integral activă (efectivă), se evaluează clasa secţiunii platbandelor rigidizării longitudinale:
c 100
= = 6.67 < 9ε = 7.29 ⇒ Clasa 1
t 15
aferente din inimă) sunt prezentate în figura E2.5.
Pentru calculul rezistenţei la încovoierea a grinzii se adoptă un calcul simplificat, luând în
considerare rezemarea rigidizării pe mediu elastic (inima grinzii), respectiv „comportare tip placă”,
fără considerarea interacţiunii placă-stâlp ( pentru calculul „exact” a se vedea exemplul 9.5-E1).
Fig. E2.5
Se obţin următoarele rezultate:

• lungimea teoretică de flambaj:
I b12 b 22
a c = 4.33 4 sA = 433 cm > a = 200 cm
t3 b
• forţa critică de flambaj pentru a < a c :
π 2E IsA E t 3b a 2
Ncr.sA =
a2
+
( )
4π 2 1 − υ2 b12 b 22
== 6280 kN
• coeficientul de zvelteţe redus:

A sA ⋅ f y
λc = = 0.60 ⇒ χ = 0.78 (curba c)
Ncr.sA
• efortul axial capabil al rigidizării longitudinale (rezistenţa la compresiune cu flambaj):
χ ⋅ A sA ⋅ f y
Nbs.ARd = = (0.71 ⋅ f y ) ⋅ A sA = 1 621 kN
γ M1
Pentru a nu se produce flambajul rigidizării longitudinale din acţiunea momentului
încovoietor, rezistenţa la încovoiere a grinzii se evaluează cu ajutorul diagramei (2) din figura E2.6,
stabilită prin luarea în considerare a claselor secţiunii celor două subpanouri adiacente rigidizării.
Se obţine:
t w h 2w.el 1⋅ 126 .8 2
Wel.pl = A f ⋅ df + A w.pl ⋅ d w.pl + == 40 ⋅ 3 ⋅ 153 + 11.6 ⋅ 1 ⋅ 115.2 + = 22 376 cm 3
6 6
Rezistenţa la încovoiere a grinzii va fi:
Wel.pl ⋅ f y 2.2376 ⋅ 10 4 ⋅ 3550 − 4
Mrc.Rd = = 10 = 7 943 kN ⋅ m
γ M0 1.0
172
Având în vedere faptul că în ambele variante de încărcare a grinzii este respectată condiţia
MEd < Mrc.Rd , în rigidizarea longitudinală nu se va depăşi rezistenţa la compresiune.
Fig. E2.6
Condiţiile prevăzute de EN 1993-1-5 §9.2 (8);(9):
IT fy
≥ 5.3 (a); σcr ≥ θ ⋅ fy (b)
Ip E
2
I ⎛t ⎞ fy b sA E ⎧13 − S235
Relaţia (a) devine: T ≈ ⎜⎜ sl ⎟⎟ ≥ 5.3 ⇒ ≤ =⎨
Ip ⎝ b sl ⎠ E t sA 5.3 ⋅ f y ⎩10.5 − S355
- σ cr - tensiunea critică elastică pentru flambaj prin torsiune, fără luarea în considerare a
rotirii datorită plăcii:
2
I E IT E IT ⎛t
⎞
σ cr =G T = = ≈ 0.807 ⋅ 10 6 ⎜⎜ sA
⎟⎟ - secţiuni din platbande;
Ip 2(1 + ν ) Ip 2.6 Ip ⎝ b sA
⎠
- θ - parametru care asigură un comportament de Clasa 3 a rigidizării.
EC3-1-5 recomandă θ = 6 , fără să fie făcute precizări referitoare la tipul secţiunii rigidizării.
Alte lucrări recomandă θ = 2 , pentru rigidizările cu secţiune deschisă şi θ = 6 pentru
rigidizările rigide la torsiune (secţiuni T, L).
În cazul analizat se consideră θ = 2 şi se obţine :
b sA 100
= = 6.66 < 10.5 ⇒ condiţia (a) din EC3-1-5 este îndeplinită;
t sA 15
2
⎛ 15 ⎞
σcr ≈ 0.807 ⋅ 10 6 ⎜ 2
⎟ = 18 158 daN / cm = 5.11⋅ f y ⇒ θ ≈ 5 > 2 .
⎝ 100 ⎠
Rigidizările transversale
Se realizează din oţel S235.
Se verifică prima rigidizare de la reazem, unde forţa tăietoare este maximă.
Secţiunea de calcul a rigidizării este prezentată în figura E2.7.
173
Fig. E2.7
Verificarea condiţiilor C1 şi C2
Se consideră acoperitor: σcr.c / σcr.p = 1.

În acest caz se consideră că forţa de compresiune longitudinală este egală cu rezistenţa la
compresiune a rigidizării longitudinale:
NEd = NbsA.Rd = 1 621 kN
1621 ⋅ 10 2 ⎛ 1 1 ⎞ 2 π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 18.5
σm ≈ ⎜ + ⎟ = 12.6 daN / cm ; u= ≈ 4 ≥ 1. 0
150 ⎝ 150 200 ⎠ 2350 ⋅ 300 ⋅ 150 / 1.1
4 4
σ ⎛b⎞ ⎛ 300 ⎞ 12.6 ⎛ 150 ⎞ ⎛ 150 300 ⎞
Iref = m ⎜ ⎟ ⎜1 + w 0 u⎟ = ⎜ ⎟ ⎜1 + 4 ⎟ = 156 cm 4
E ⎝π⎠ ⎝ b ⎠ 2.1⋅ 10 ⎝ π ⎠ ⎝ 300 150 ⎠
6
Condiţia Ist ≥ Iref este îndeplinită.
Săgeata rigidizării transversale considerând o încărcare transversală a acesteia cu o forţă

concentrată N transv = 0.02 ⋅ NbsA.Rd , figura E2.8 [3].
Fig. E2.8
În această ipoteză se obţine:

Ntransv. ⋅ b12 ⋅ b 22 0.02 ⋅ 1621⋅ 10 2 ⋅ 30 2 ⋅ 120 2
w el = = 10 = 0.07 mm
3 E Ist ⋅ b 3 ⋅ 2.1⋅ 10 6 ⋅ 6334 ⋅ 150
b
w el = 0.07 mm < = 5 mm
300
Verificarea condiţiilor prevăzute de EN 1993-1-5 (§9.2 (8);(9))
174
IT fy
Se consideră: θ = 2 : ⇒ ≥ 5.3 (a); σcr ≥ 2 ⋅ f y (b)
Ip E
În cazul rigidizărilor transversale se obţine:
b sA 180
= = 12 < 13 ⇒ condiţia (a) din EC3-1-5 este îndeplinită;
t sA 15
2
6⎛ 15 ⎞ 2
σcr ≈ 0.807 ⋅ 10 ⎜ ⎟ = 5 604 daN / cm = 2.38 ⋅ f y > 2 ⋅ f y
⎝ 180 ⎠
Pentru panoul de reazem avem a / h w = 1 < 2 .
Ist = 6334 cm 4 ≥ 1.5 h3w t 3 / a 2 = 1.5 ⋅ 150 ⋅ 13 = 225 cm 4
Verificarea rigidizării transversale din acţiunea forţei tăietoare prin

dezvoltarea câmpurilor diagonale cu tensiuni de întindere
Din acţiunea câmpului diagonal din panourile adiacente rigidizării se dezvoltă o forţa de
compresiune rezultantă în rigidizare a cărei valoare de calcul se obţine din relaţia:
1
(
NEd = Nst.ten = VEd − 2 f yw h w t w / 3 γ M1 =)
λw
1
= 2718 − 2
3550 ⋅ 150 ⋅ 1 /( 3 ⋅ 1.1) ⋅ 10 − 2 = 1653 kN
1.62
Deoarece forţa de compresiune rezultată din acţiunea câmpului diagonal este mai mare
decât forţa transversală concentrată, respectiv Nst.ten > Nst.Ed = QEd , pentru verificarea rigidizării la
compresiune se va utiliza forţa NEd = Nst.ten .
2
hw 1500 ⎛h ⎞
unde: λ w = = = 1.62 ; k τ = 5.34 + 4.00⎜ w ⎟ = 9.34
37.4t w ε k τ 37.4 ⋅ 10 ⋅ 0.81 ⋅ 9.34 ⎝ a ⎠
Secţiunea efectivă a rigidizării:
c 180
10 ⋅ ε = 10 < = = 12 < 14 ⋅ ε = 14 ⇒ Clasa 3 ⇒ secţiunea este activă integral.
t st 15
Rezistenţa rigidizării la compresiune cu flambaj pentru L cr ≈ 0.8 ⋅ h w este:
A st ⋅ f y 79.9 ⋅ 2350 − 2
Nbst.Rd = χ = 1.0 10 = 1707 kN > NEd = 1653 kN
γ M1 1.1
L 1 0.8 ⋅ 150 1
λ = cr = = 0.14 < 0.2 ⇒ χ = 1
i λ1 8.9 93.9 ⋅ 1
Verificarea rigidizării din acţiunea forţei longitudinale

şi a forţei transversale verticale concentrată
Având în vedere acţiunea simultană a forţei verticale şi a forţelor longitudinale rezultate din
acţiunea momentului încovoietor, se va adăuga forţa de compresiune suplimentară ΔNst.Ed .
b fy
Relaţiile de verificare C1 şi C2 vor fi: w ≤ ; σmax ≤
300 γ M1
Se obţin următoarele rezultate numerice:
σ b 2 12.6 ⋅ 150 2 − 2
ΔNst.Ed = m2 = 10 = 288 kN
π π2
∑ Nst.Ed = Nst.Ed + ΔNst.Ed = 1350 + 288 = 1638 kN
175
π 2E ⋅ Ist π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 6334
Ncr.st = = = 2.9 ⋅ 10 6 daN
L2cr (0.8 ⋅ 150 )2
1 150 1 b
w = w0 = = 0.03 cm ≤ = 0.5 cm
Ncr.st 300 2.9 ⋅ 10 6 300
−1 −1
∑ Nst.Ed 1638 ⋅ 10 2
σmax =
Nst.Ed
+
∑ Nst.Ed ⋅ f emax =
A st Ist
2
1350 ⋅ 10 1638 ⋅ 10 2 ⋅ 0.53 2350
= + 18.5 = 1943 daN / cm 2 < = 2136daN / cm 2
79.9 6334 1.1
Condiţiile prevăzute sunt îndeplinite.
E3. Verificarea stabilităţii locale a inimii

Se verifică stabilitatea locală a inimii unei grinzi plane.
Alcătuirea constructivă a grinzii este prezentată în figurile E3.1 şi E3.2.
Fig. E3.1
Fig. E3.2
• Schema de încărcare a grinzii este prezentată în figura E3.3.
Momentul încovoietor de calcul (maxim):

g ⋅ L2 1.35 ⋅ 3.5 ⋅ 9 2
MEd = Ed + (2QEd ⋅ 3.5 − QEd ⋅ 2) = + 1.5 ⋅ 5 ⋅ 600 = 4 548 kNm
8 8
176
Forţa tăietoare la distanţa de 0.5·hw de la reazem, respectiv la 0.5·hw de la prima rigidizare:
gEd ⋅ L 1.35 ⋅ 3.5 ⋅ 9

VEd.1 = + 2QEd − gEd (0.5 ⋅ h w ) = + 2 ⋅ 1.5 ⋅ 600 − 1.35 ⋅ 3.5 ⋅ 0.5 ⋅ 1.5 = 1818 kN
2 2
g ⋅L 1.35 ⋅ 3.5 ⋅ 9
VEd.2 = Ed + 2QEd − QEd − 2.25 ⋅ gEd = + 1.5 ⋅ 600 − 2.25 ⋅ 1.35 ⋅ 3.5⋅ = 911 kN
2 2
Fig. E3.3
Rigidizarea longitudinală

aferente din inimă) sunt prezentate în figura E3.4.
Fig. E3.4
Rigidizările transversale
Secţiunea de calcul a rigidizării este prezentată în figura E3.5.
177
Fig. E3.5
PANOUL 1
hw ε 0.81
= 150 > 31 k τ = 31 9.34 = 63.9 ⇒ este necesară verificarea la voalare
tw η 1.2
2
⎛h ⎞
unde: k τ = 5.34 + 4.00 ⎜ w ⎟ = 9.34
⎝ a ⎠
χ w f yw h w t 0.59 ⋅ 3550 ⋅ 150 ⋅ 1 − 2
Vbw.Rd = = 10 = 1649 kN < VEd.1=1818 kN
3 γ M1 3 ⋅ 1.1
unde: λ w =
hw
=
1500
= 1.62 >1.08 ⇒ χ w = 1.37 / 0.7 + λ w = 0.59 ( )
37.4t w ε k τ 37.4 ⋅ 10 ⋅ 0.81⋅ 9.34
Deoarece contribuţia tălpilor este redusă (25.6 kN) se impune reconformarea constructivă a
grinzii, fiind posibile cel puţin următoarele soluţii:
• A - majorarea grosimii inimii în panourile 1 şi eventual 2 (dacă nici acesta nu
corespunde verificării la voalare);
• B - introducerea unei rigidizări transversale suplimentare;
• C - introducerea unei rigidizări longitudinale suplimentare;
• D - introducerea unei rigidizări înclinate.
Soluţiile prezentate sunt transpuse grafic în figura E3.6.
Se apreciază ca fiind deosebit de eficientă soluţia D, cu toate că este mai puţin utilizată.
Soluţia cu rigidizarea aşezată pe direcţia diagonalei descendente (întinse), se
demonstrează că nu este eficientă deoarece voalarea panoului de inimă se produce pe direcţia
diagonalei comprimate.
Se adoptă Soluţia C pentru a păstra o formă constructivă unitară a grinzii şi rezultă:
IsA
6.3 + 0.18 3
t hw IsA
k τ = 4.1 + 2
+ 2.2 3
3
=15.53 (pentru α = 1 < 3)
α t hw
hw 1500
λw = = = 1.26
37.4t w ε k τ 37.4 ⋅ 10 ⋅ 0.81 ⋅ 15.53
Pentru panouri rigidizate longitudinal se verifică condiţia 5.3(5) din EC3-1-1:

h wi 120
λ w ≥ λ wi = = = 1.4 (pentru subpanoul superior λ wi este mai mic)
37.4ε k τi 37.4 ⋅ 0.81 7.9
unde:
2
⎛ 120 ⎞
k τi = 5.34 + 4⎜ ⎟ = 7.9 . Condiţia nu este îndeplinită.
⎝ 150 ⎠
178
Fig. E3.6
(
Prin urmare, se va opera cu λ w = 1.4 > 1.08 ⇒ χ w = 1.37 / 0.7 + λ w = 0.65 )
Rezultă:
χ w f yw h w t 0.65 ⋅ 3550 ⋅ 150 ⋅ 1 −2
Vbw.Rd = = 10 = 1817 kN ≈ VEd.1
3 γ M1 3 ⋅ 1.1
Condiţia de verificare este îndeplinită (la Vbw.Rd se adaugă Vbf .Rd ).
PANOUL 2
IsA
6.3 + 0.18 3
t hw IsA
k τ = 4.1 + 2
+ 2.2 3
3
=12.3 (pentru α = 200 / 150 = 1.33 < 3)
α t hw
hw 1500
λw = = = 1.41
37.4t w ε k τ 37.4 ⋅ 10 ⋅ 0.81⋅ 12.3
h wi 120
λ w ≥ λ wi = = = 1.52 . Condiţia nu este îndeplinită.
37.4ε k τi 37.4 ⋅ 0.81 6.78
2
⎛ 120 ⎞
unde: k τi = 5.34 + 4⎜ ⎟ = 6.78
⎝ 200 ⎠
(
Prin urmare, se va opera cu λ w = 1.52 > 1.08 ⇒ χ w = 1.37 / 0.7 + λ w = 0.62 )
Rezultă:
χ w f yw h w t 0.62 ⋅ 3550 ⋅ 150 ⋅ 1 −2
Vbw.Rd = = 10 = 1733 kN > VEd.2 = 911 kN
3 γ M1 3 ⋅ 1.1
Condiţia de verificare este îndeplinită.
179
11. STABILITATEA GENERALǍ A
GRINZILOR CU INIMǍ PLINǍ
Grinzile solicitate la încovoiere simplă au rigidităţi mult diferite după cele două axe
principale ( I y >> Iz ), ca urmare sunt expuse pericolului flambajului lateral al tălpii comprimate
(pierderea stabilităţii generale sau flambaj prin încovoiere), fenomen asemănător cu flambajul prin
încovoiere - răsucire al barelor comprimate, figura 11.1.
Fig. 11.1. Flambajul lateral al grinzii dublu T
În cazul în care talpa comprimată a grinzii nu este fixată împotriva flambajului lateral, prin
elemente ale structurii din care acesta face parte, se impune verificarea grinzii la pierderea
stabilităţii generale, chiar şi în situaţia în care eforturile unitare din încovoiere sunt mult inferioare
celor limită.
Modelul matematic de calcul la flambaj lateral are la bază următoarele ipoteze:
• deformaţiile grinzii în planul de rigiditate minimă nu sunt însoţite de deformarea secţiunii
transversale a barei (secţiunea se roteşte ca un disc rigid în jurul centrului de răsucire
C);
• se admite că în starea deformată a grinzii, încărcările rămân paralele cu direcţia iniţială.
În studiul flambajului lateral al grinzilor cu inimă plină intervin următorii parametri (figura 11.2):
- schema de încărcare a grinzii, caracterizată prin coeficienţii C1, C2 şi C3;
- nivelul de aplicare al sarcinilor pe înălţimea secţiunii transversale a barei, precizat prin
coordonata za, a punctului A în care se aplică încărcarea;
- forma secţiunii transversale a barei (prin curba de flambaj) şi caracteristicile de rezistentă
ale secţiunii (A, Iy, Iz, Iω, It);
- condiţiile de rezemare faţă de cele două plane principale de inerţie, prin coeficienţii k, kw;
- marca oţelului caracterizată prin limita de curgere fy.
180
Fig. 11.2. Sistemul de axe şi de notare
a caracteristicilor de calcul
11.2. Flambajul lateral (deversarea elementelor

încovoiate) conform normativului EN 1993
Grinzile cu inimă plină, fără legături de fixare laterală, solicitate la încovoiere plană, se
verifică la flambaj lateral prin torsiune cu relaţia:
MEd
≤ 1 .0 (11.1)
Mb.Rd
Mb.Rd – momentul rezistent la flambaj lateral se determină cu relaţia:
fy
Mb.Rd = χ LT W y (11.2)
γ M1
unde:
⎧Wpl.y − sec tiuni : Clasa 1 si 2
⎪⎪
W y = ⎨Wel.y − sec tiuni : Clasa 3 (11.3)
⎪
⎩⎪Weff .y − sec tiuni : Clasa 4
- χ LT - factorul de reducere pentru flambaj lateral.
Curbe de flambaj
Pentru grinzi cu secţiune constantă, coeficientul de reducere χ LT se determină în funcţie de

coeficientul de zvelteţe λ LT , cu relaţia:
1
χ LT = dar χ LT ≤ 1 (11.4)
2 2
Φ LT + Φ LT − λ LT
⎢⎣
( )
unde: Φ LT = 0.5 ⎡1 + α LT λ LT − 0.2 + λ LT ⎤
2
⎥⎦
181
Wy f y
- α LT - factor de imperfecţiune; λ LT =
Mcr
- Mcr – momentul elastic critic pentru flambaj lateral.
Factorul de imperfecţiune α LT , corespunzător curbei de flambaj are valorile recomandate

în tabelul 11.1.
Tabelul 11.1
Curba de flambaj a b c d
Factorul de imperfecţiune α LT 0.21 0.34 0.49 0.76
Încadrarea secţiunilor în curbele de flambaj lateral corespunzătoare se va face conform

recomandărilor din tabelul 11.2.
Tabelul 11.2
Secţiune transversală Limite Curba de flambaj
h/b ≤ 2 a
Profile laminate dublu T
h/b > 2 b
h/b ≤ 2 c
Secţiuni sudate dublu T
h/b > 2 d
Alte secţiuni - d
MEd 2
Pentru coeficienţi de zvelteţe λ LT ≤ λ LT.0 = 0,4 sau ≤ λ LT.0 (SR EN 1993-1-1:2005,
Mcr
§6.3.2.2), efectele flambajului lateral pot fi neglijate.
Determinarea momentului critic de flambaj lateral

Pentru un element cu secţiunea transversală constantă în lung, momentul încovoietor
elastic critic de pierdere a stabilităţii generale (flambajul lateral), cu notaţiile din figura 11.2, este
dat de relaţia [46]:
⎡ ⎤
π 2EI z ⎢ ⎛ k ⎞ I w (kL ) GI t
2 2
+ (C 2 z g − C 3 z j ) − (C 2 z g − C 3 z j )⎥
2
Mcr = C1 ⎜ ⎟ + (11.5)
(kL )2 ⎢⎣⎢ ⎜⎝ k w ⎟⎠ Iz π 2EI z ⎥
⎦⎥
unde:
- C1,C2 şi C3 sunt coeficienţii funcţie de modul de încărcare a grinzilor (diagrama M) şi
condiţiile de rezemare, tabelul 11.3;
∫ ( )
1
- z j = zs − z y 2 + z 2 ⋅ dA
2I y
A
Cu notaţiile din figura 11.2, z j , se poate calcula cu relaţiile:
⎧0.4 ⋅ h s (2β f − 1) − pentru β f > 0.5 b 3fc t fc

zj = ⎨ unde: β f =
⎩0.5 ⋅ h s (2β f − 1) − pentru β f < 0.5 b 3fc t fc + b 3ft t ft
Se adoptă următoarea convenţie pentru semnul pozitiv, fig.11.3:

- z - pozitiv de la centrul de greutate spre talpa comprimată;
- z a - pozitiv când forţa are efect destabilizator;
- z g - pozitiv când forţa acţionează din punctul de aplicare spre centrul de forfecare;
- z j - pozitiv atunci când talpa cu momentul Iz mai mare este în zona comprimată.
182
Fig.11.3
Verificarea lungimii stabile a unui tronson de bară
Verificarea stabilităţii generale a unui tronson de bară supusă la încovoiere, între două
legături transversale, se poate efectua verificând dacă lungimea acestuia este mai mică decât
lungimea stabilă.
h
Pentru tronsoanele barelor cu secţiune uniformă de tip I sau H pentru care ≤ 40 ε ,
tf
supuse la un moment de încovoiere variabil liniar şi fără compresiune axială semnificativă,
lungimea stabilă se poate determina astfel:
⎧35 ⋅ ε ⋅ i z − pentru : 0.625 ≤ ψ ≤ 1

L stabila = ⎨ (11.6)
⎩( 60 − 40 ⋅ ψ ) ε ⋅ i z − pentru : − 1 ≤ ψ ≤ 0.625
în care:
- ψ – raportul momentelor încovoietoare de la extremităţile tronsonului de bară;

- iz – raza de giraţie a secţiunii formate de talpa comprimată a grinzii plus 1/3 din partea
comprimată a inimii, în raport cu axa slabă a secţiunii.
Pentru secţiuni transversale de Clasa 4 se va lua:
Ieff .f
iz = (11.7)
1
A eff .f + A eff .w.c
3
unde:
- Ieff.f – momentul de inerţie a tălpii comprimate eficace, în raport cu axa slabă a secţiunii;
- Aeff.f – aria eficace a tălpii comprimate;
- Aeff.w.c – aria eficace a părţii comprimate a inimii.
183
Tabelul 11.3
Coeficienţi C1, C2 şi C3
Condiţii de încărcare Diagrama M Valoarea k C1 C2 C3
1,0 1,000 1,000
Ψ=+1
0,7 1,000 - 1,113
0,5 1,000 1,144
1,0 1,141 0,998
Ψ =3/4
0,7 1,270 - 1,565
0,5 1,305 2,283
1,0 1,323 0,992
Ψ=+1/2
0,7 1,473 - 1,556
0,5 1,514 2,271
1,0 1,563 0,997
Ψ=+1/4
0,7 1,739 - 1,531
0,5 1,788 2,235
1,0 1,879 0,939
Ψ=0
0,7 2,092 - 1,473

0,5 2,150 2,150
1,0 2,281 0,855
Ψ= -1/4
0,7 2,538 - 1,340

0,5 2,609 1,957
1,0 2,704 0,676

Ψ= -1/2
0,7 3,009 - 1,059

0,5 3,093 1,546
1,0 2,927 0,366

Ψ= -3/4
0,7 3,258 - 0,575

0,5 3,348 0,837
1,0 2,752 0,000

Ψ= -1
0,7 3,063 - 0,000

0,5 3,149 0,000
1,0 1,132 0,459 0,525

0,5 0,972 0,304 0,980
1,0 1,285 1,562 0,753

0,5 0,712 0,652 1,070
1,0 1,365 0,553 1,730

0,5 1,070 0,432 3,050
1,0 1,565 1,267 2,640

0,5 0,938 0,715 4,800
1,0 1,046 0,430 1,120

0,5 1,010 0,410 1,890
184
Exemplu de evaluare a stărilor limită ultime
Se evaluează stările limită ultime pentru o grindă metalică cu inimă plină, secţiune dublu T
alcătuită sudat.
Se cunosc:
- material S 235 ;
- schema statică, încărcarea şi secţiunea grinzii ( fig. E.1 ).
fx f
350 x 15
p
hw x tw
1200 x 8
2 000
4 000 4 000 4 000
12 000
z
Fig. E.1
Calculul grinzilor cu inimă plină la stări limită în conformitate cu normativul Eurocode 3

presupune efectuarea următoarelor verificări de rezistenţă:
• rezistenţa secţiunii transversale la încovoiere;

• rezistenţa secţiunii transversale la forţă tăietoare;
• rezistenţa la flambaj lateral (deversare);
• rezistenţa la voalare din forfecare;
• rezistenţa la flambaj vertical al tălpii comprimate;
• rezistenţa la acţiunea forţelor locale concentrate.
Clasa secţiunii. Caracteristicile secţiunii eficace (efective)
Stabilirea clasei secţiunii
Talpa comprimată, figura E.2:
10 ⋅ ε = 10 < c / t = 171 / 15 = 11 .4 < 14 ⋅ ε = 14

⇒ talpa Clasa 3
d 120
Fig. E.2 Inima: = = 150 > 124 ⋅ ε ⇒ clasa 4
tw 0.8
Clasa secţiunii = max. { clasa tălpii; clasa inimii} = 4
Secţiunea eficace a inimii

Inima grinzii este un element rezemat pe două laturi (perete interior), solicitat la încovoiere,
figura E.3.
185
σ1 σ2
+ Pentru Ψ = <0
σ1
− σ2 avem:
+ compresiune
beff= ρ ⋅b c = ρ ⋅b p / (1 − ψ ) ;
be1=0.4 beff; be2=0.6 beff
t=tw=8
be1 be2
bc=bp/2 bt=bp/2
În acest caz:
bp=hw=1200
ψ=-1
kσ =23.9.
Fig. E.3
bp / t 1200 / 8
Rezultă : λp = = = 1.08 ; λ p = 1.08 > 0.673
28.4ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1 ⋅ 23.9
Se obţine:
λ p − 0.055(3 + Ψ ) 1.08 − 0.05(3 − 1)
ρ= = = 0.84
2
λp 1.08 2
Lăţimi efective:
beff = 0.84ּ 60 = 50.4 cm;

be1=20.2 cm; be2=30.2 cm
Secţiunea eficace a grinzii şi distribuţia eforturilor

unitare este prezentată în figura E.4.
Caracteristicile de calcul ale secţiunii brute şi eficace
sunt centralizate în tabelul E.1.
Fig. E.4
Tabelul E.1
Caracteristica EC 3 Ag Aeff Iy Iy eff Iz Iz eff
U.M. cm2 cm2 cm4 cm4 cm4 cm4
Valoarea 201 193.34 502 730 492 910 10 724 10 723
Caracteristica EC 3 Wy Wy eff Iω It Wpl.y

U.M. cm3 cm3 cm6 cm4 cm3
Valoarea 8 174 7 838 39.58·106 100 9 259
Evaluarea rezistenţelor secţiunii

Rezistenţa secţiunii transversale la încovoiere monoaxială
Rezistenţa de calcul (capacitatea portantă) a secţiunii transversale la încovoiere

monoaxială, pentru secţiuni de clasa 4, este:
1 1
Mc.Rd = W y eff ⋅ f y ⋅ = 7838 ⋅ 2350 = 1842 ⋅ 10 4 daN·cm = 1 842 kNּm
γ M0 1.0
186
Rezistenţa secţiunii transversale la forţă tăietoare
Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare, Vpl.Rd , este:

η ⋅ A w ⋅ fy 1 1.2 ⋅ 96 ⋅ 2350 1
Vpl.Rd = ⋅ = ⋅ 10 −2 = 1563 kN
3 γ M0 3 1.0
Rezistenţa la flambaj lateral (deversare)
Pentru secţiuni I dublu simetrice, momentul critic elastic este:

⎡ ⎤
π 2 EI z ⎢ ⎛ k ⎞ I w (kL ) GI t
2 2
M cr = C1 ⎜⎜ ⎟⎟ + + (C 2 z g )2 − (C 2 z g )⎥ = 6 166 kN·m
(kL )2 ⎢⎢⎣ ⎝ k w ⎠ I z π 2 EI z ⎥
⎥⎦
π 2EI z π 2 ⋅2.1 ⋅ 10 6 ⋅10724
în care: = =138.94·104 daN
(kL ) 2
400 2
C1=1.132; C2=0.459; k=kw=1; L=1200/3=400 cm
λ LT = W eff .y ⋅ f y / Mcr =
7838 ⋅ 2350
= 0.54 ⇒ ( )
χ LT λ LT = 0.74 - curba d (h/b>2)
6166 ⋅ 10 4
Rezistenţa de calcul la deversare (capacitatea portantă la încovoiere având în vedere

pierderea stabilităţii prin încovoiere laterală şi răsucire) va fi:
Mb.Rd = χ LT ⋅ W y eff ⋅ f y / γ M1 = (0.74·7838·2350/1.1)10-4 =1239 kN·m
Rezistenţa la voalare din forfecare
d 1200 ε
ε = 1; η = 1 .2 ; = = 150 > 31 k τ = 67.2 ;
tw 8 η
4 4
k τ = 5,34 + = 5,34 + = 6.77;
(a / d) 2
(200 / 120 )2
Se calculează coeficientul de zvelteţe relativă a inimii:
− f yw / 3 f yw 120
d/ tw 0 .8
λw = = 0.76 = = = 1.54
τ cr τ cr 37,4 ⋅ ε ⋅ k τ 37.4 ⋅ 1 ⋅ 6.77
− 1.37
Deoarece λ w =1.54 > 1.08, rezultă: χ w = = 0.60
0.7 + λ w
Forţa tăietoare care poate fi preluată de inimă (contribuţia inimii), fără a se produce
fenomenul de voalare este:
χ w f yw h w t 0.60 ⋅ 2350 ⋅ 96
Vbw.Rd = = = 71 045 daN
3 γ M1 3 ⋅ 1 .1
2 2
950 ⎛ 100 t i ⎞ ⎛ 950 ⎞ ⎛ 100 ⋅ 8 ⎞
τ cr = (1250 + 2 ) ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜1250 + ⎟⎟ ⋅ ⎜ ⎟ = 709 daN / cm 2
α ⎝ d ⎠ ⎝ 1.66 2 ⎠ ⎝ 1200 ⎠
Rezistenţa la flambaj vertical al tălpii comprimate în planul inimii
Pentru ca fenomenul de flambaj vertical al tălpii comprimate în planul inimii să nu se poată

produce se verifică condiţia:
187
hw ⎛ E ⎞ Aw
≤ k⎜ ⎟⋅ ; k = 0,55 – pentru talpă comprimată clasa 3 sau 4.
tw ⎜ f yf ⎟ A fc
⎝ ⎠
hw 120 ⎛ E ⎞ Aw ⎛ 2.1 ⋅ 10 6 ⎞ 0.8 ⋅ 120
= = 150 ; k⎜ ⎟⋅ = 0.55⎜ ⎟⋅ = 665
tw 0 .8 ⎜ f yf ⎟ A fc ⎜ 2350 ⎟ 1 . 5 ⋅ 35
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Condiţia de rezistenţă este îndeplinită
Rezistenţa la acţiunea forţelor locale concentrate
Această verificare nu este necesar să fie efectuată deoarece nu se aplică încărcări

concentrate la talpa comprimată.
Grindă cu inimă plină cu secţiune variabilă

(înălţimea inimii constantă, talpa superioară de secţiune variabilă)
Deformaţii iniţiale ale unei plăci rigidizate:
a) – deformaţia iniţială a rigidizării;

b) – deformaţia iniţială locală a plăcii
c) – imperfecţiuni locale ale rigidizării
d) – deformaţia iniţială totală
188
12. VERIFICAREA LA OBOSEALĂ
Verificarea unei suprastructuri la starea limită de oboseală constă în asigurarea unui nivel
de probabilitate acceptabil pentru ca ruperea prin oboseală să nu se producă sau, pentru ca să nu
fie nevoie de reparaţii pentru remedierea unor degradări din oboseală pe toată durata de viaţă
impusă.
În cazul podurilor rutiere (conform SR EN 1993-2, punctul 9.2.2 şi SR EN 1994-2, punctul
6.8.4), pentru verificările la oboseală se foloseşte Modelul de încărcare la oboseală 3, figura 12.1.
Fig. 12.1
Modelul este alcătuit din 4 osii, încărcarea pe fiecare osie fiind 120 kN. Atunci când este
relevant, trebuie luate în considerare două vehicule pe aceeaşi bandă de circulaţie, cel de-al doilea
vehicul având încărcarea pe fiecare osie de 36 kN, iar distanţa între două vehicule, măsurată între
centrele lor nu este mai mică de 40 m.
Amplificarea dinamică este inclusă

în model. În zona rosturilor de dilataţie se
va considera un coeficient suplimentar de
amplificare dinamică Δϕ fat , conform
figurii 12.2.
Fig.12.2
D este distanţa de la rostul de dilataţie
Pentru verificarea podurilor de cale ferată la oboseală se folosesc valorile caracteristice ale
modelului de încărcare LM 71 (EN 1991-2), incluzând coeficientul dinamic φ 2 , în concordanţă cu
datele referitoare la trafic specificate de autorităţile competente. Verificarea la oboseală se
efectuează pentru toate elementele structurale componente ale podului.
Verificările la oboseală trebuie făcute funcţie de natura traficului pe linia pe care este
amplasat podul (trafic standard, predominant greu, trafic mixt etc.). În general traficul mixt este
reprezentativ pentru traficul real.
189
Tonajul anual din trafic se consideră 25⋅106 tone pe fiecare linie, iar durata de viaţă
normală a structurii de 100 de ani.
Conform EN 1993-1-9:2003 şi EN 1993-2, trebuie verificate următoarele condiţii:

1 Ecartul de eforturi unitare:
Δσ ≤ 1.5 ⋅ f y
(12.1)
Δτ ≤ 1.5 ⋅ f y / 3
2. Rapoartele între valorile de calcul ale ecarturilor de tensiuni şi valorile ecarturilor de
tensiuni pentru oboseală:
γ Ff ΔσE.2
≤ 1. 0
Δσ C / γ Mf
(12.2)
γ Ff ΔτE.2
≤ 1. 0
Δτ C / γ Mf
3. Efectul combinat al eforturilor unitare normale şi al eforturilor tangenţiale (stare de
tensiune plană):
3 5
⎛ γ Ff Δσ E.2 ⎞ ⎛ γ Δτ ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜⎜ Ff E.2 ⎟⎟ ≤ 1.0 (12.3)
⎝ Δσ C / γ Mf ⎠ ⎝ Δτ C / γ Mf ⎠
În aceste relaţii:
- Δσ C , Δτ C - valorile de referinţă ale rezistenţei la oboseală la 2⋅106 cicluri de solicitare

pentru detaliul constructiv relevant, date în EN 1993 -1-9, funcţie de categoria detaliului constructiv
(grupa de crestare), fig.12.3;
a) curbele Δσ − N
Fig.12.3
190
b) curbele Δτ − N
Fig.12.3 (continuare)
- ecarturile echivalente de eforturi unitare pentru 2×106 cicluri de solicitare (vătămările

datorate spectrului ecarturilor de eforturi unitare produse de un ecart echivalent pentru 2×106
cicluri de solicitare) :
Δσ E2 = λ ⋅ Φ 2 ⋅ ΔσP (12.4.a)
ΔτE2 = λ ⋅ Φ 2 ⋅ ΔτP (12.4.b)
- λ - factor de echivalenţă a vătămărilor.
Factori echivalenţi pentru poduri de cale ferată

Factorul de echivalenţă al vătămărilor pentru poduri CF cu deschiderea de până la 100 m
este:
λ = λ1 ⋅ λ 2 ⋅ λ 3 ⋅ λ 4 < λ max = 1.4 (12.5)
- λ1 - factor stabilit funcţie de schema statică, care ţine cont de vătămarea produsă de trafic -
Tabelul 9.3 şi Tabelul 9.4 – EN 1993 –2.
Observaţie:
La determinarea factorului λ 1 intervine lungimea critică a liniei de influenţă, Li ,(a se vedea Tabelul
9.4 din EC3-2), care diferă pentru moment încovoietor şi forfecare.
- λ 2 - factor care ţine seama de volumul traficului - Tabelul 9.5 – EN 1993 - 2 ;

λ 2 = 1 - pentru un tonaj anual din trafic de 25×106 tone;
- λ 3 - factor funcţie de durata de viaţă normată a podului - Tabelul 9.6 – EN 1993-2;
λ 3 = 1 - pentru o durată de viaţă de 100 ani;
- λ 4 - factor care ia în considerare existenţa mai multor linii de cale ferată pe pod - Tabelul 9.7- EN
1993 - 2 ;
λ 4 = 1 - pentru o linie CF;
- ecarturile de tensiuni:
191
ΔσP = σP max − σP min (12.6.a)
ΔτP = τP max − τP min (12.6.b)
- φ 2 - coeficientul dinamic , conform EN 1991-2:
1.44
φ2 = + 0.82 (12.7)
L φ − 0.2
- L φ - lungimea determinantă a elementului structural verificat, conform EN 1991-2
- γ Ff - coeficient parţial de siguranţă pentru acţiunile de oboseală. Dacă în proiect nu este
specificat altfel, γ Ff =1;
- γ Mf - coeficient parţial de siguranţă pentru rezistenţa la oboseală, conform EN 1993-1-9 –
Tabelul 12.1.
Tabelul 12.1 Coeficientul γ M f
Consecinţa cedării
Metoda de evaluare
redusă importantă
Vătămare tolerată 1.00 1.15
Siguranţă de viaţă 1.15 1.35
Pentru cazurile uzuale de proiectare coeficienţii λ1 , λ 2 , λ 3 sunt prezentaţi în tabelele

12.2.a; b; c.
Tabelul 12.2.a Coeficientul λ 1
Tabelul 12.2.b Coeficientul λ 2

Trafic pe
5 10 15 20 25 30 35 40 50
an [106t]
λ2 0.72 0.83 0.90 0.96 1.00 1.04 1.07 1.10 1.15
Tabelul 12.2.c Coeficientul λ3

Durata de
50 60 70 80 90 100 120
viaţă [ani]
λ3 0.87 0.90 0.93 0.96 0.98 1.00 1.04
Pentru cazurile uzuale de proiectare, lungimea determinantă L φ este dată în tabelul 12.3.
192
Tabelul 12.3
CAZ ELEMENTUL STRUCTURAL LUNGIMEA DETERMINANTĂ Lφ
Platelaj metalic - calea închisă în cuvă de balast (platelaj ortotrop – tensiuni locale)
Platelaj cu rigidizări transversale şi nervuri (rigidizări) longitudinale continue
1 1.1. Tola (pentru ambele direcţii)
1.2. Rigidizări longitudinale
- 3 × distanţa antretoaze
- 3 × distanţa antretoaze
1.3. Antretoaze (rigidizări transversale) - 2 × lungime antretoază
Platelaj prevăzut numai cu rigidizări transversale
2 2.1. Tola (pentru ambele direcţii) - 2 × distanţa antretoaze + 3 m
2.2. Antretoaze - 2 × distanţa antretoaze + 3 m
Grinzile căii – calea deschisă (pentru tensiuni locale şi transversale) – se recomandă Φ 3
3.1. Lonjeron:
- ca element al reţelei de grinzi - 3 × distanţa antretoaze
3 - simplu rezemat - distanţa antretoaze + 3 m
3.2. Antretoaze - 2 × lungime antretoază
Platelaj din beton cu calea în cuvă de balast
A se vedea tabelul 6.2 din EC 1- 2
4
Grinzi principale
5.1. Grinzi simplu rezemate - deschiderea grinzii
1
5
LΦ = k ⋅ Lm ; Lm =
n
∑Li
5.2. Grinzi continue peste n reazeme
n 2 3 4 ≥5
k 1.2 1.3 1.4 1.5
Factori echivalenţi pentru poduri rutiere

Factorul echivalent corespunzător vătămării λ pentru podurile de şosea a căror deschidere
nu depăşeşte 80 m se obţine astfel:
λ = λ1 × λ2 × λ3 × λ4 dar λ ≤ λ max (12.8)
în care:
λ 1 - factor care ţine seama de efectul vătămării din trafic şi depinde de lungimea sau
suprafaţa de influenţă;
λ 2 - factor care ţine seama de volumul traficului;
λ 3 - factor care ţine seama de durata de viaţă proiectată a podului;
λ 4 - factor care ţine seama de traficul de pe alte benzi;
λ max - valoarea maximă a factorului λ - ţinând seama de limita de oboseală.
Factorul λ 1
Pentru stabilirea factorului λ 1, lungimea critică a liniei sau a suprafeţei de influenţă se

consideră după cum urmează:
a) pentru momente:
- pentru o deschidere simplu rezemată, lungimea deschiderii Li;
- pentru grinzi continue, pentru secţiuni din mijlocul deschiderii, a se vedea figura 12.4,
lungimea deschiderii Li luată în considerare;
- pentru grinzi continue, pentru secţiuni pe reazem, a se vedea figura 12.4, media a două
deschideri Li şi Lj adiacente acelui reazem;
193
- pentru antretoaze care susţin lonjeroni, suma a două deschideri adiacente a lonjeronilor
susţinuţi de antretoază.
Fig. 12.4
b) pentru forfecare, pentru o deschidere simplu rezemată şi pentru grinzi continue:

- pentru secţiune pe reazem, a se vedea figura 12.4, deschiderea Li luată în considerare;
- pentru secţiune din mijlocul deschiderii, a se vedea figura 12.4, 0,4 x deschiderea Li luată în
considerare.
c) pentru reacţiuni:
- pentru reazemul de capăt, deschiderea Li luată în considerare;
- pentru reazeme intermediare, suma a două deschideri adiacente Li + Lj.
d) pentru poduri în arc:

- pentru tiranţi, de două ori lungimea tiranţilor;
- pentru arc, jumătate din deschiderea arcului.
Se recomandă utilizarea factorilor λ1 din figura 12.5.
Factorul λ 2 se calculează cu relaţia:

1/ 5
Q ⎛N ⎞
λ 2 = m1 ⎜⎜ Obs ⎟⎟ (12.9)
Q 0 ⎝ N0 ⎠
în care:
Q m1 este greutatea medie brută (kN) a camioanelor de pe banda lentă obţinută cu relaţia:
1/ 5
Q m1 = ⎜
∑
⎛ ni Q i5 ⎞
⎟ ; Q0 = 480 kN ; N0 = 0.5 x 106 ;
⎜
⎝ ∑ ni ⎟
⎠
NObs este numărul total de camioane pe an, pe banda lentă;
Qi este greutatea brută a camionului i de pe banda lentă, precizată de autoritatea
competentă, în kN;
ni este numărul camioanelor cu greutatea brută Qi de pe banda lentă precizată de autoritatea
competentă.
Pentru valori indicate ale Qm1 şi NObs , λ2 poate fi obţinut din tabelul 12.4.
Tabelul 12.4. Valori - λ 2

NObs
Qm1 6 6 6
0 25×10 0.50×10 0.75×10 1.00×106 1.25×106 1.50×106 1.75×106 2.00×106
200 0.362 0.417 0.452 0.479 0.500 0.519 0.535 0.550
300 0.544 0.625 0.678 0.712 0.751 0.779 0.803 0.825
400 0.725 0.833 0.904 0.957 1.001 1.038 1.071 1.100
500 0.907 1.042 1.130 1.197 1.251 1.298 1.338 1.374
600 1.088 1.250 1.356 1.436 1.501 1.557 1.606 1.649
194
λ 1 pentru momente la poduri de şosea
la mijlocul deschiderii pe reazem
Lungimea deschiderii L [m] Lungimea deschiderii L [m]
Fig. 12.5
Factorul λ 3 se calculează cu relaţia:

1/ 5
⎛ t ⎞
λ 3 = ⎜ Ld ⎟ (12.10)în
⎝ 100 ⎠
care tLd este durata de viaţă proiectată a podului în ani, tabelul 12.5.
Tabelul 12.5. Valori - λ 3

Durata de viaţă
50 60 70 80 90 100 120
proiectată în ani
Factorul λ3 0,871 0,903 0,931 0,956 0,979 1,00 1,037
Durata de viaţă proiectată a podului se recomandată este: tLd = 100 de ani.
Factorul λ 4 se determină cu relaţia:

1/ 5
⎡ N ⎛ η 2 Q m2
5
⎞ N ⎛η Q ⎞
5
N ⎛η Q ⎞
5⎤
λ 4 = ⎢1 + 2 ⎜⎜ ⎟⎟ + 3 ⎜⎜ 3 m3 ⎟⎟ + " + k ⎜⎜ k mk ⎟⎟ ⎥ (12.11)
⎢ N1
⎣ ⎝ η1Q m1 ⎠ N1 ⎝ η1Q m1 ⎠ N1 ⎝ η1Q m1 ⎠ ⎥
⎦
în care: k - numărul benzilor cu trafic greu;
Nj - numărul camioanelor pe an, de pe banda j;

Qmj - greutatea medie brută a camioanelor de pe banda j;
ηj - valoarea liniei de influenţă a efortului secţional care produce ecartul de efort unitar
în mijlocul benzii, care se introduce în ecuaţia (12.11) cu semn pozitiv.
Factorul λ max se obţine din spectrul eforturilor unitare corespunzătoare.
Se recomandă utilizarea factorilor λmax din figura 12.6.
195
Valori λmax
Fig. 12.6
Exemplu numeric
Să se efectueze verificarea la oboseală la antretoaza unui pod metalic de cale ferată,
pentru prinderea cu suduri în K a tălpilor de inimă, în zona centrală (zona de rezemare a
lonjeronilor). Sunt cunoscute secţiunea antretoazei şi solicitările din acţiunile produse de modelul
de încărcare LM 71 (figura E.1):
SECŢIUNE:
Tălpi: bf×tf = 300×25 mm

Inima: hw×tw = 1000×20 mm
SOLICITĂRI:
MEd=157 268 daN⋅m

TEd=86 207 daN
MLM 71 = MP max = 68 642 daNm

VLM 71 = VP max = 37 104 daN
Fig. E.1
Se vor verifica următoarele condiţii:

1. Ecartul de eforturi unitare:
Δσ ≤ 1.5 ⋅ f y ; Δτ ≤ 1.5 ⋅ f y / 3
3. Rapoartele între valorile de calcul ale ecarturilor de tensiuni şi valorile ecarturilor
de tensiuni pentru oboseală:
γ Ff ΔσE.2 γ Ff ΔτE.2
≤ 1.0; ≤ 1.0
Δσ C / γ Mf ΔτC / γ Mf
4. Efectul combinat al eforturilor unitare normale şi al eforturilor tangenţiale:
3 5
⎛ γ Ff Δσ E.2 ⎞ ⎛ γ Δτ ⎞
⎜ ⎟ + ⎜ Ff E.2 ⎟ ≤ 1.0
⎜ Δσ / γ ⎟ ⎜ Δτ / γ ⎟
⎝ C Mf ⎠ ⎝ C Mf ⎠
196
Factorul de echivalenţă al vătămărilor pentru poduri CF cu deschiderea de până la 100 m este:
λ = λ 1 ⋅ λ 2 ⋅ λ 3 ⋅ λ 4 = 0.93 ⋅ 1 ⋅ 1 ⋅ 1 = 0.93 < λ max = 1.4
- λ1 = 0.93 - Tabelul 9.4–EC3 – Part 2, pentru Li = 2×5.0 m (deschiderea lonjeronilor);

- λ2 = 1.00 - Tabelul 9.5-EC3-Part 2, pentru un tonaj anual din trafic de 25×106 tone;
- λ3 = 1.00 - Tabelul 9.6-EC3-Part 2, pentru o durată de viaţă de 100 ani;
- λ4 = 1.00 - Tabelul 9.7-EC3-Part 2, pentru o linie CF;
Coeficientul dinamic care se ia în considerare pentru verificarea la oboseală este:

1.44
Φ2 = + 0.82 = 1.28
L Φ − 0 .2
Momentul încovoietor şi forţa tăietoare pentru calculul eforturilor unitare maxime, pentru
calculul la oboseală (fără considerarea coeficienţilor acţiunilor) sunt:
MLM 71 = MP max = 68 642 daNm

VLM 71 = VP max = 37 104 daN
Se obţin eforturile unitare, normale şi tangenţiale, maxime şi minime:

M h 68 642
σ P max = P max w = ⋅ 50 = 612 daN / cm 2 = 61.2 N / mm 2 ; σ P min = 0
I 2 560 717
VP max ⋅ S 37104 ⋅ 3844
τ P max = = = 127 daN / cm 2 = 12.7 N / mm 2 ; τP min = 0
I⋅ tw 560 717 ⋅ 2
unde momentul static al tălpii faţă de axa neutră: S=30⋅2.5⋅51.25=3844 cm3.
Ecarturile de tensiuni:
Δσ P = σ P max − σ P min = 61.2 N / mm 2 < 1.5 ⋅ f y = 1.5 ⋅ 235 = 352.5 N / mm 2
Δτ P = τ P max − τ P min = 12.7 N / mm 2 < 1.5 ⋅ f y / 3 = 203.5 N / mm 2
Ecarturile echivalente de eforturi unitare pentru 2×106 cicluri de solicitare:

Δσ E2 = λ ⋅ Φ 2 ⋅ Δσ P = 0.93 ⋅ 1.28 ⋅ 61.2 = 72.8 N / mm 2
Δτ E2 = λ ⋅ Φ 2 ⋅ Δτ P = 0.93 ⋅ 1.28 ⋅ 12.7 = 15 N / mm 2
Se obţine:
γ Ff ΔσE.2 1⋅ 72.8 γ Ff ΔτE.2 1⋅ 15
= = 0.75 < 1.0; = = 0.22 < 1.0
Δσ C / γ Mf 112 / 1.15 ΔτC / γ Mf 80 / 1.15
Conform încadrării detaliului constructiv de îmbinare - Tabelul 8.2 şi Tabelul 8.5 din EC3-1-
9 s-au utilizat valorile:
Δσ C = 112 N / mm 2 ; Δτ C = 80 N / mm 2
Se verifică efectul combinat al eforturilor unitare normale şi al eforturilor tangenţiale (pentru

starea de tensiune plană):
3 5
⎛ γ Ff Δσ E.2 ⎞ ⎛ γ Δτ ⎞
⎜ ⎟ + ⎜ Ff E.2 ⎟ = 0.75 3 + 0.22 5 = 0.42 < 1.0
⎜ Δσ / γ ⎟ ⎜ Δτ / γ ⎟
⎝ C Mf ⎠ ⎝ C Mf ⎠
197
13. ELEMENTE SOLICITATE LA
COMPRESIUNE ŞI ÎNCOVOIERE
Elementele solicitate la forţă axială cu încovoiere sunt frecvent întâlnite în structurile
podurilor metalice, fie datorită aplicării excentrice a forţelor axiale, fie atunci când la forţele axiale
se adaugă încărcări transversale care produc momente încovoietoare.
De asemenea la calculul grinzilor cu zăbrele, într-un calcul exact (în care se are în vedere
rigiditatea efectivă a barelor concurente în noduri), barele sunt solicitate la forţe axiale cu
încovoiere. După mărimea diferitelor solicitări şi modul lor de aplicare, barele pot fi într-o situaţie
mai apropiată de barele solicitate axial sau de barele încovoiate.
Secţiunea barelor se dezvoltă în raport cu axa faţă de care acţionează momentul
încovoietor, această dezvoltare fiind cu atât mai mare cu cât aportul încovoierii este mai important
în solicitarea de ansamblu a barei.
13.1. Baza de calcul

În conformitate cu EN 1993-1-1, barele cu secţiune uniformă dublu-simetrică, supuse la
compresiune axială şi încovoiere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
NEd M y.Ed + ΔM y.Rd M + ΔM z.Ed

+ k yy + k yz z.Ed ≤1 (13.1.a)
χ y NRk M y.Rk M z.Rk
χ LT
γ M1 γ M1 γ M1

+ k zy + k zz z.Ed ≤1 (13.1.b)
χ z NRk M y.Rk M z.Rk
χ LT
γ M1 γ M1 γ M1
în care:
- NEd , M y.Ed , M z.Ed − valorile de calcul ale efortului de compresiune şi ale momentelor
maxime în bară în raport cu axele y-y şi respectiv z-z;
- ΔM y.Ed , ΔM z.Ed − momentele rezultate din decalarea axei neutre, pentru secţiunile de
clasa 4;
- χ y , χ z − factori de reducere pentru flambajul prin încovoiere;
- χLT − factor de reducere pentru flambajul prin încovoiere-răsucire (flambaj lateral sau
deversare );
- k yy , k yz , k zy , k zz − factori de interacţiune.
Rezistenţele caracteristice: NRk = A i ⋅ f y ; MRk = W ⋅ f y ; ΔMEd = e N ⋅ NEd , se vor evalua

în funcţie de clasa secţiunii transversale a elementului, tabelul 13.1.
Pentru evaluarea termenilor şi coeficienţilor care intervin în relaţiile de verificare la

stabilitate a barei solicitată la compresiune cu încovoiere, se are în vedere una din metodele
prezentate în SR EN 1993-1-1:2006, respectiv tabelele din Anexa A (metoda alternativă 1) sau
Anexa B (metoda alternativă 2).
198
Tabelul 13.1
CLASA 1 2 3 4
Ai A A A A eff
Wy Wpl. y Wpl. y Wel.y Weff .y
Wz Wpl.z Wpl.z Wel.z Weff .z
ΔMy.Ed 0 0 0 eN.y ⋅ NEd
ΔMz.Ed 0 0 0 eN.z ⋅ NEd
În cazul secţiunilor uniforme monosimetrice în relaţiile (13.1.a,b), coeficienţii de reducere

χ y şi χ z se vor înlocui cu [43]:
(
χ min = min . χ y , χ z , χ TF ) (13.2)
Coeficientul de reducere χ TF se determină în funcţie de zvelteţea relativă a barei la
flambajul prin încovoiere răsucire, λ TF :
A Ify ⎧⎪A g − sec tiuni clasa 1; 2; 3
λ TF = ; unde: A I = ⎨ (13.3)
Ncr ⎪⎩A eff − sec tiuni clasa 4
⎧ Ag ⎛ 2 ⎞
⎪Ncr.T = ⎜ GI t + π EI w ⎟
⎪⎪ I0 ⎜⎝ L2cr.T ⎟
⎠
unde: Ncr = min .⎨
⎪ I0 ⎡ (Iy + Iz ) ⎤
⎪ cr.TF 2 I + I ⎢( Ncr.z
N = + Ncr.T ) − ( Ncr.z + Ncr.T ) 2 − 4 Ncr.zNcr.T ⎥
⎪⎩ y (
z ⎢
⎣
) I0 ⎥⎦
I0 = I y + Iz + A ⋅ z 2s
În conformitate cu SR EN 1993-2, § 6.3.3, în locul relaţiei (13.1.a), se poate utiliza o relaţie
de verificare simplificată:
NEd M y.Ed + ΔM y.Rd
+ C mi.0 ≤ 0 .9 (13.4)
χ y NRk M y.Rk
γ M1 γ M1
unde:
- NEd – valoarea de calcul a forţei de compresiune;
- My.Rd – valoarea de calcul a momentului maxim după axa y-y, obţinut printr-un calcul de
ordinul 1, fără a lua în calcul imperfecţiunile;
- Cmi.0 – factorul de moment echivalent, conform Anexei A din SR EN 1993-1-1.
Pod hobanat peste fluviul

Chang Jiang (Yangtze), China Winnepeg Bridge
199
Metoda1 - Factori de interacţiune (Anexa A din SR EN 1993 - 1-1)
Tabel A.1.1
200
Tabel A.1.2
201
Tabelul A.2
Pod în Peterborough – Anglia: Pod pe grinzi

curbe realizat din oţel rezistent la coroziune (oţel
patinabil).
202
Metoda 2- Factori de interacţiune (Anexa B din SR EN 1993 - 1-1)
Elemente care nu sunt sensibile la deformaţiile din răsucire
Tabelul B.1
203
Elemente sensibile la deformaţiile din răsucire
Tabelul B.2
204
Tabelul B.3

E.1. Exemplu numeric 1: Bara cu secţiune uniformă dublusimetrică
Să se verifice capacitatea portantă, în conformitate cu EN 1993, a unei bare drepte cu
secţiune uniformă, dublu T bisimetrică, solicitată la compresiune cu încovoiere, cunoscând
următoatele date de proiectare:
205
Secţiune transversală Oţel S355 ( f y = 355 N / mm 2 ; ε = 0.81 )
Solicitări:
- NEd = 1200 kN
- MEd.y = 500 kN ⋅ m (constant pe L)
- VEd = 400 kN
Lungimi:
- L=12.0 m
- lfy = L cr.y = 12.0 m
- lfz = L cr.z = L cr.LT = 4.0 m
Secţiunea brută
- A = 200 cm 2
- I z = 9 004 cm 4
4
- I y = 378 817 cm
- W el.z = 600.3 cm 3
- W el.y = 7 285 cm 3
- Wpl.z = 916 cm 3
- Wpl.y = 8 120 cm 3
- I ω (I w ) = 2.341 ⋅ 10 7 cm 6
Fig. E1.1
Caracteristicile secţiunii
Clasa secţiunii
2 NEd 2 ⋅ 1200 ⋅ 10 2
ψ= −1= − 1 = −0.66 > −1
Af y 200 ⋅ 3550
c 42 ⋅ ε
= 123.2 > = 75.2 ⇒ inima Clasa 4
tw 0.67 + 0.33ψ
Clasa secţiunii este 4 ⇒ calculul se bazează pe rezistenţa

secţiunii efective.
Fig. E1.2
Conform EN 1993-1-1. § 6.2.9.3(2) aria efectivă a secţiunii transversale a barei se

determină numai sub acţiunea efortului de compresiune, iar modulul de rezistenţă efectiv se
determină numai din solicitarea de încovoiere.
Având în vedere această precizare rezultă că trebuie determinată separat clasa secţiunii
pentru a calcula aria efectivă, respectiv pentru a calcula momentul de inerţie şi modulul de
rezistenţă.
Clasificarea secţiunii pentru compresiune. Aria efectivă
Talpa comprimată
Talpa comprimată este o placă (perete) în consolă solicitată la compresiune uniformă:
ψ = 1 ; k σ = 0.43
206
c [
= f
( )] =
[ (
b − t w + 2 2 ⋅a w / 2 300 − 8 + 2 2 ⋅ 5 / 2 )]
= 6.95 < 9 ⋅ ε = 7.29 ⇒ talpa Clasa 1
tf tf 20
Talpa este clasa 1 ⇒ A f .eff = A f
Inima
Este perete interior solicitat la compresiune uniformă, figura E1.3:
ψ = 1; k σ = 4
c h w − 2 2 ⋅ a w 1000 − 2 2 ⋅ 5
= = = 123 .2 > 42ε = 34 ⇒ inima Clasa 4
tw tw 8
Pentru solicitarea de compresiune – secţiune Clasa 4
c / tw 986 / 8
Zvelteţea inimii: λp = = = 2.68 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 4
λ p − 0.055 (3 + ψ ) 2.68 − 0.055(3 + 1)
Factorul de reducere: ρ = = = 0.34 < 1
2
λp 2.68 2
Lăţimea efectivă a inimii:
b eff = ρ ⋅ c = 0.34 ⋅ 986 = 336 mm

b e1 = b e2 = 0.5 ⋅ b eff = 168 mm
Fig. E1.3
⊕ − compresiun e
În figura E1.4 este prezentată secţiunea

efectivă, luând în considerare numai solicitarea
de compresiune centrică.
Se obţine:
A eff = 200 − 0.8 ⋅ 65 = 148 cm 2
Fig. E1.4
Clasificarea secţiunii pentru încovoiere. Modulul de rezistenţă efectiv
Talpa: Talpa comprimată este Clasa 1 ⇒ A f .eff = A f
Inima: Este perete interior solicitat la încovoiere, figura E1.5:

c
ψ = −1 ; k σ = 23.9 ; = 123 .2 > 124 ⋅ ε = 100.44 ⇒ inima Clasa 4
tw
Pentru solicitarea de încovoiere – secţiune Clasa 4
207
c / tw 986 / 8
Zvelteţea inimii: λp = = = 1.1 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 23.9
λ p − 0.055 (3 + ψ ) 1.1 − 0.055 (3 − 1)
2
λp 1.12
b eff = ρ ⋅ b c = 0.82 ⋅ 493 = 404 mm

b e1 = 0.4 ⋅ b eff = 162 mm
b e2 = 0.6 ⋅ b eff = 242 mm
Fig. E1.5

efectivă, luând în considerare numai solicitarea de
încovoiere.
Se obţine:
Ieff .y = 3.66 ⋅ 10 5 cm 4
Weff .y = 6 973 cm 3
Fig.E1.6
Verificarea secţiunii la încovoiere cu efort axial
Se va verifica criteriul - EN1993-1-5 (§4.6):
NEd M y.Ed + NEd e Ny M + NEd e Nz

η1 = + + z.Ed ≤1
A eff f y / γ M0 W eff .y. min f y / γ M0 W eff .z. min f y / γ M0
unde: - Aeff – aria efectivă a secţiunii, calculată numai pentru acţiunea forţei de compresiune;
- Weff.min – modulul de rezistenţă efectiv, calculat pentru secţiunea solicitată numai la
încovoiere;
În acest caz:
NEd M y.Ed + NEd e Ny 120 000 500 ⋅ 10 4
η1 = + = + = 0.43 < 1
A eff f y / γ M0 W eff .y. min f y / γ M0 148 ⋅ 3550 / 1.0 6973 ⋅ 3550 / 1.0
208
Verificarea la voalare din forfecare
Inimi nerigidizate:
h w 1000 ε 0.81
= = 125 > 72 = 72 = 48.6 ⇒ este necesară verificarea
tw 8 η 1. 2
la voalare din forfecare
Pentru inimi nerigidizate, rezistenţa de calcul la voalare din forfecare se calculează cu

relaţia - EN 1993-1-5 (§5):
ηf yw h w t
Vb.Rd = Vbw.Rd + Vbf .Rd ≤
3 γ M1
χ w f yw h w t 0.55 ⋅ 3550 ⋅ 100 ⋅ 0.8
Vbw.Rd = = ⋅ 10 − 2 = 820 kN
3 γ M1 3 ⋅ 1.1
unde:
1.37 1.37
χw = = = 0.55 (montant de reazem rigid)
0.7 + λ w 0.7 + 1.786
fy hw 1000
λ w = 0.76 = = = 1.786 > 1.08 (rigidizări transversale pe reazeme)
τ cr 86.4 ⋅ t w ⋅ ε 86.4 ⋅ 8 ⋅ 0.81
Contribuţia tălpilor se neglijează ( Vbf .Rd = 0 ).

Se obţine:
V 400
η 3 = Ed = = 0.49 < 0.5
Vbw.rd 820
Deoarece η3 < 0.5 , nu se ia în considerare efectul forţei tăietoare asupra rezistenţei la

încovoiere a elementului.
Verificarea la flambaj
În conformitate cu EN 1993-1-1(§ 6.3.3), barele supuse la compresiune axială şi

încovoiere, cu secţiune uniformă bisimetrică, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
+ k yy + k yz z.Ed ≤1
N M y.Rk M z.Rk
χ y Rk χ LT
γ M1 γ M1 γ M1
+ k zy + k zz z.Ed ≤1
NRk M y.Rk M z.Rk
χz χ LT
γ M1 γ M1 γ M1
în care:
NEd , M y.Ed , M z.Ed − valorile de calcul ale efortului de compresiune şi ale momentelor
ΔM y.Ed , ΔM z.Ed − momentele rezultate din decalarea axei neutre (secţiuni de Clasa 4);
χ y , χ z − factori de reducere pentru flambajul prin încovoiere;
χ LT − factor de reducere pentru flambajul lateral (deversare);
k yy , k yz , k zy , k zz − factori de interacţiune.
În acest caz, secţiunea fiind dublu simetrică avem:
209
e Ny = e Nz = 0 ⇒ ΔM y.Rd = ΔM z.Rd = 0 ; M z.Ed = 0
Relaţiile de verificare devin:

NEd M y.Ed
+ k yy ≤1
N M y.Rk
χ y Rk χ LT
γ M1 γ M1
NEd M y.Ed
+ k zy ≤1
NRk M y.Rk
χz χ LT
γ M1 γ M1
Factorii k yy şi k zy se vor evalua conform cu Anexa A din EN 1993-1-1.
Flambajul faţă de axa y-y
EI y 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 3.788 ⋅ 10 5
Ncr.y = π 2 = π2 ⋅ 10 −2 = 5.45 ⋅ 10 4 kN
L2cr.y 1200 2
A eff f y 148 ⋅ 3550

λy = = = 0.31 ⇒ χ y = 0.96 (curba „b”, t f < 40 )
Ncr.y 5.45 ⋅ 10 6
Se obţine:
NRk A eff f y 148 ⋅ 3550
Nby.Rd = χ y = χy = 0.96 ⋅ 10 −2 = 4 585 kN
γ M1 γ M1 1.1
Flambajul faţă de axa z-z
EI z 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 9 004
Ncr.z = π 2 = π2 ⋅ 10 − 2 = 1.166 ⋅ 10 4 kN
L2cr.z 400 2
A eff f y 148 ⋅ 3550

λz = = = 0.67 ⇒ χ z = 0.74 (curba „c”)
N cr.z 1.166 ⋅ 10 6
NRk A eff f y 148 ⋅ 3550

Se obţine: Nbz.Rd = χ z = χz = 0.74 ⋅ 10 −2 = 3 535 kN
γ M1 γ M1 1.1
Flambajul lateral
Momentul critic pentru secţiunea dublu simetrică şi C2=0 ( L cr.LT = 4.0 m ):

π2EIz Iw L2cr.LT GIt
Mcr = C1 + =
L2cr.LT Iz π2EIz
π2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 9004 2.341 ⋅ 107 400 2 ⋅ 0.807 ⋅ 106 ⋅ 177

= 1⋅ 2
+ 2 6
⋅ 10 − 4 = 6086 kNm
400 9004 π 2.1⋅ 10 ⋅ 9004
unde: C1 = 1 - pentru M constant (ψ = +1)
Coeficientul de zvelteţe la flambaj lateral:

Weff .y fy 6973 ⋅ 3550
λLT = = = 0.638 ⇒ χLT = 0.69 (curba „d” - α LT = 0.76 )
Mcr 6086 ⋅ 10 4
210
M y.Rk W eff .y f y 6973 ⋅ 3550
Se obţine: Mb.Rd = χ LT = χ LT = 0.69 ⋅ 10 − 4 = 1553 kNm
γ M1 γ M1 1.1
Coeficienţii μ yy şi μ zy (Anexa A – EN 1993-1-1)

μy μz
k yy = C my C m.LT = 1.022 ⋅ C my C m.LT ; k zy = C my C m.LT = 1 ⋅ C my C m.LT
NEd NEd
1− 1−
Ncr.y Ncr.y
unde:
NEd 1200 NEd 1200
1− 1− 1− 1−
N cr.y 5.45 ⋅ 10 4 Ncr.z 1.166 ⋅ 10 4
μy = = = 1; μ z = = = 0.98
N 1200 NEd 1200
1 − χ y Ed 1 − 0.97 1− χz 1 − 0.80
N cr.y 5.45 ⋅ 10 4 Ncr.z 1.166 ⋅ 10 4
Se verifică relaţia care delimitează susceptibilitatea la flambaj prin torsiune:

⎛ N ⎞⎛ N ⎞
λ 0 ≤ λ 0. lim = 0.2 C1 4 ⎜1 − Ed ⎟⎜1 − Ed ⎟=
⎜ N cr.z ⎟⎜ N cr.TF ⎟
⎝ ⎠⎝ ⎠
⎛ 1200 ⎞⎛ 1200 ⎞
= 0.2 1 4 ⎜⎜1 − ⎟⎟⎜⎜1 − ⎟⎟ = 0.19
⎝ 1.166 ⋅ 10 4 ⎠⎝ 1.64 ⋅ 10 4 ⎠
unde: - λ 0 = λ LT = 0.62 - zvelteţea redusă pentru flambaj prin deversare datorat momentului de
încovoiere uniform.
Pentru secţiune dublu simetrică Ncr.TF = Ncr.T :

⎛ 2 ⎞
N cr.TF = N cr.T =
A ⎜ GI t + π EI w ⎟=
I0 ⎜ L2LT ⎟
⎝ ⎠
⎛ 2 6 7 ⎞
=
200 ⎜ 0.807 ⋅ 10 6 ⋅ 177 + π 2.1 ⋅ 10 ⋅ 2.341 ⋅ 10 ⎟ = 1.64 ⋅ 10 6 daN
3.87 ⋅ 10 5 ⎜⎝ 400 2 ⎟
⎠
1
(
I0 = I y + I z = 3.878 ⋅ 10 5 cm 4 ; I t = 2 ⋅ 30 ⋅ 2 3 + 100 ⋅ 0.8 3 = 177 cm 4
3
)
Pentru λ 0 = 0.62 > λ 0.lim = 0.19 (elementul susceptibil la flambaj prin torsiune):
ε y a LT
(
C my = C my.0 + 1 − C my.0 ) =1
1 + ε y a LT
M y.Ed A eff 500 ⋅ 10 4 148 I
unde: ε y = = 2
= 0.88 ; a LT = 1 − t ≈ 1
NEd W eff .y 1200 ⋅ 10 6973 Iy
Pentru ψ y = 1 (moment uniform), factorul de moment uniform echivalent este:
C my.0 = 0.79 + 0.21 ⋅ ψ y + 0.36 ψ y − 0.33 ( ) NNEd =1

cr.y
Se calculează:
2 a LT 1
C m.LT = C my = 12 = 1.09 > 1
⎛ N ⎞⎛ N ⎞ ⎛ 1200 ⎞⎛ 1200 ⎞
⎜1 − Ed ⎟⎜1 − Ed ⎟ ⎜⎜1 − ⎟⎟⎜⎜1 − ⎟⎟
⎜ N ⎟⎜ N ⎟ ⎝ 1.166 ⋅ 10 4 ⎠⎝ 1.64 ⋅ 10 4 ⎠
⎝ cr.z ⎠⎝ cr.T ⎠
211
Se obţine: k yy = 1.11 ; k zy = 1.09
Relaţiile de verificare la flambaj ale barei solicitată la compresiune cu încovoiere devin:
NEd M y.Ed 1200 500

+ k yy = + 1.11 = 0.62 < 1
NRk M y.Rk 4585 1553
χy χ LT
γ M1 γ M1
NEd M y.Ed 1200 500
+ k zy = + 1.09 = 0.69 < 1
NRk M y.Rk 3535 1553
χz χ LT
γ M1 γ M1
E.2. Exemplu numeric 2: Bara cu secţiune uniformă monosimetrică

Să se verifice la stabilitate (flambaj), în conformitate cu EN 1993, bara dreaptă cu secţiune
uniformă, dublu T monosimetrică, solicitată la compresiune cu încovoiere, cunoscând următoarele
date de proiectare:
Secţiune transversală Oţel: S355 ( f y = 355 N / mm 2 ; ε = 0.81 )

Solicitări:
- NEd = 700 kN
- MEd.y = 400 kN ⋅ m (constant pe L)
Lungimi:
- L= 9.0 m
- l fy = L cr.y = 9.0 m
- l fz = L cr.z = L cr.LT = 3.0 m
Secţiunea brută
- A = 132 cm 2 - Wpl.y = 3 855 cm 3

- I y = 1.493 ⋅ 10 5 cm 4 - I z = 5 301 cm 4
- Wel.y.c = 4 857 cm 3 - z s = −17.4 cm
- W el.y.t = 2 847 cm 3 - I ω = 4.525 ⋅ 10 6 cm 6
Fig. E2.1
Clasa secţiunii. Caracteristicile secţiunii
⎧ NEd MEd ⎫
⎪ A +W = fy ⎪
⎪ el.y.c ⎪ MEd ⎛ 1 1 ⎞
⎨ ⎬ ⇒ ψ = 1− ⎜ + ⎟ =0.37
⎜ W el.y.c W el.y.t ⎟
⎪ NEd − MEd = ψ ⋅ f ⎪ fy ⎝ ⎠
⎪ A y⎪
⎩ W el.y.t ⎭
c 42 ⋅ ε
= 132 > = 43 ⇒ inima Clasa 4
tw 0.67 + 0.33ψ
Fig. E2.2
212
Clasa secţiunii este 4 ⇒ calculul se bazează pe rezistenţa secţiunii efective
Conform EN 1993-1-1. § 6.2.9.3(2) aria efectivă a secţiunii transversale a barei se

determină numai sub acţiunea efortului de compresiune, iar modulul de rezistenţă efectiv se
determină numai din solicitarea de încovoiere.
Având în vedere această precizare rezultă că trebuie determinată separat clasa secţiunii
pentru a calcula aria efectivă, respectiv pentru a calcula momentul de inerţie şi modulul de
rezistenţă.
Clasificarea secţiunii pentru compresiune. Aria efectivă
Talpa comprimată
Talpa comprimată este o placă (perete) în consolă solicitată la compresiune uniformă:
ψ = 1 ; k σ = 0.43 .
c [ ( )] [ (
b − t w + 2 2 ⋅a w / 2 300 − 6 + 2 2 ⋅ 3 / 2
= f =
)]
= 7.14 < 9 ⋅ ε = 7.29 ⇒ talpa Clasa 1
tf tf 20
Talpa este clasa 1 ⇒ A f .eff = A f
Inima
Este perete interior solicitat la compresiune uniformă , figura E2.3:
ψ = 1; kσ = 4
c hw − 2 2 ⋅ aw 800 − 2 2 ⋅ 3
= = = 132 > 42ε = 34 ⇒ inima Clasa 4
tw tw 6
Pentru solicitarea de compresiune – secţiune Clasa 4
c / tw 792 / 6
Zvelteţea: λp = = = 2.87 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 4
λ p − 0.055 (3 + ψ ) 2.87 − 0.055(3 + 1)

2
λp 2.87 2
b eff = ρ ⋅ c = 0.32 ⋅ 792 = 253 mm

b e1 = b e2 = 0.5 ⋅ b eff = 127 mm
Fig. E2.3
213
efectivă, luând în considerare numai solicitarea
de compresiune centrică.
Se obţine:
A eff = 132 − 0.6 ⋅ 53 .8 = 100 cm 2
Fig. E2.4
Clasificarea secţiunii pentru încovoiere.

Modulul de rezistenţă efectiv
Talpa: Talpa este clasa 1 ⇒ A f .eff = A f
Inima: Este perete interior solicitat la încovoiere, figura E2.5:
283
α= = 0.36
792
z 2 509
ψ= = = 1.80
z1 283
Fig. E2.5
c
41.5ε / α = 93 < = 132 < 62ε(1 − ψ ) − ψ = 189 ⇒ inima Clasa 3
tw
Pentru solicitarea de încovoiere - secţiune Clasa 3
Secţiunea fiind clasa 3 se va utiliza modulul de rezistenţă elastic.
214
Deoarece ρ = 1 (Clasa 3), pentru solicitarea de încovoiere (fără efort axial) întreaga
secţiune este efectivă.
Barele supuse la compresiune axială şi încovoiere, cu secţiune uniformă monosimetrică,

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii [43]:

NRk M y.Rk M z.Rk
χ min χ LT
γ M1 γ M1 γ M1

NRk M y.Rk M z.Rk
χ min χ LT
γ M1 γ M1 γ M1
în care:
NEd , M y.Ed , M z.Ed − valorile de calcul ale efortului de compresiune şi ale momentelor
ΔM y.Ed , ΔM z.Ed − momentele rezultate din decalarea axei neutre (secţiuni de clasa 4);
[ ]
χ min = min . χ y ; χ z ; χ TF factor de reducere pentru flambaj;
χ LT − factor de reducere pentru flambajul prin încovoiere-răsucire (flambaj lateral sau
deversare );
k yy , k yz , k zy , k zz − factori de interacţiune.
În acest caz (secţiune clasa 4 - pentru solicitarea de compresiune şi clasa 3 - pentru

solicitarea de încovoiere; M z.Ed = 0 ) relaţiile de verificare devin:
NEd M y.Ed + e N.y ⋅ NEd

+ k yy ≤1
A eff f y W el.y.c ⋅ f y
χ min χ LT
γ M1 γ M1

+ k zy ≤1
χ min χ LT
γ M1 γ M1
Factorii k yy şi k zy se vor evalua conform cu Anexa A din EN 1993-1-1.
EI y 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 1.493 ⋅ 10 5
N cr.y = π 2 = π2 ⋅ 10 − 2 = 3.82 ⋅ 10 4 kN
L2cr.y 900 2
A eff f y 100 ⋅ 3550

λy = = = 0.30 ⇒ χ y = 0.96 (curba „b”, t f < 40 )
N cr.y 3.82 ⋅ 10 6
215
EI z 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 5301
N cr.z = π 2 = π2 ⋅ 10 −2 = 1.22 ⋅ 10 4 kN
L2cr.z 300 2
A eff f y 100 ⋅ 3550

λz = = = 0.54 ⇒ χ z = 0.82 (curba „c”)
Ncr.z 1.22 ⋅ 10 6
Flambajul prin încovoiere-răsucire
Coeficientul de reducere χ TF se determină în funcţie de zvelteţea relativă a barei la

flambajul prin încovoiere răsucire, λ LT :
A i ⋅ fy ⎧⎪A g − sec tiuni clasa 1; 2; 3

λ TF = ; unde: A i = ⎨
Ncr ⎪⎩A eff − sec tiuni clasa 4
⎧ Ag ⎛ 2 ⎞
⎪N cr.T = ⎜ GI t + π EI w ⎟
⎪⎪ I 0 ⎜⎝ L2cr.T ⎟
⎠
N cr = min .⎨
⎪ I0 ⎡ (I y + Iz ) ⎤
N = ⎢( N cr.z + N cr.T ) − ( N cr.z + N cr.T ) 2 − 4 N cr.z N cr.T ⎥
⎪ cr.TF
⎪⎩ 2 Iy + Iz ⎢
⎣
( ) I0 ⎥⎦
unde: I0 = I y + I z + A ⋅ z 2s
În acest caz avem:
I0 = 1.493 ⋅ 10 5 + 5301 + 132 ⋅ 17.4 2 = 1.946 ⋅ 10 5 cm 4

1
(
I t = 20 ⋅ 1.2 3 + 80 ⋅ 0.6 3 + 30 ⋅ 2 3 = 97.28 cm 4
3
)
⎛ 2 6 6 ⎞
Ncr.T =
132 ⎜ 0.81 ⋅ 10 6 ⋅ 97.28 + π ⋅ 2.1 ⋅ 10 ⋅ 4.525 ⋅ 10 ⎟ = 0.76 ⋅ 10 6 daN
1.946 ⋅ 10 5 ⎜⎝ 300 2 ⎟
⎠
Ncr.TF =
1.946 ⋅ 105
2 ⋅ 1.546 ⋅ 10 5
[(1.22 ⋅ 10 6
)
+ 0.76 ⋅ 10 6 −
⎤
− (1.22 ⋅ 10 6
+ 0.76 ⋅ 10 6 )
2
−4
1.546 ⋅ 105
1.946 ⋅ 10 5
⋅ 1 . 22 ⋅ 0 . 76 ⋅ 1012 ⎥
⎥
= 0.625 ⋅ 10 6 daN
⎦
⎧⎪Ncr.T = 0.760 ⋅ 10 6 daN
Ncr = 0.625 ⋅ 10 6 daN = min .⎨
⎪⎩Ncr.TF = 0.625 ⋅ 10 6 daN
100 ⋅ 3550
λ TF = = 0.75 ⇒ χTF = 0.59 (curba „d”; h / b c > 2 )
0.625 ⋅ 106
Rezultă: χ min = min .[0.96; 0.82; 0.59] = 0.59
216
Deplasarea centrului de greutate a
secţiunii efective faţă de secţiunea brută,
datorită forţei axiale, figura E2.6:
e N.y = 3.6 cm
Fig. E2.6
Flambajul lateral (a se vedea modulul Stabilitatea generală a grinzilor cu inimă plină)
Pentru un element cu secţiunea transversală constantă în lungul acesteia, momentul

încovoietor elastic critic de pierdere a stabilităţii generale (flambajul lateral), cu notaţiile din figura
E2.7, este dat de relaţia [46]:
⎡ ⎤
π 2 EI z ⎢ ⎛ k ⎞ I w (kL ) GI t
2 2
M cr = C1 ⎜ ⎟ + + (C 2 z g − C 3 z j ) − (C 2 z g − C 3 z j )⎥
2
(kL )2 ⎢⎣⎢ ⎜⎝ k w ⎟⎠ I z π 2 EI z ⎥
⎦⎥
Fig. E2.7
Se adoptă următoarea convenţie pentru semnul pozitiv:
- z - pozitiv de la centrul de greutate spre talpa comprimată;

- z a - pozitiv când forţa are efect destabilizator;
- z g - pozitiv când forţa acţionează din punctul de aplicare spre centrul de forfecare;
- z j - pozitiv atunci când talpa cu momentul Iz mai mare este în zona comprimată.
Coeficienţii C1,C2 şi C3 se determină în funcţie de modul de încărcare a grinzilor (diagrama
M) şi condiţiile de rezemare (Tabel).
217
Parametrul z j are semnificaţia:
∫ z(y )
1 2
z j = zs − + z 2 ⋅ dA
2I y
A
Cu notaţiile din figura E2.8, z j , se poate

calcula astfel:
⎧0.4 ⋅ hs (2 ⋅ β f − 1) − pentru β f > 0.5

zj = ⎨
⎩0.5 ⋅ hs (2 ⋅ β f − 1) − pentru β f < 0.5
b 3fc t fc
unde: β f =
b 3fc t fc + b 3ft t ft
Fig. E2.8
Pentru ψ = 1 (moment încovoietor constant în lungul barei) rezultă C1 = C3 = 1 şi C2=0.

Cu: z s = 17.4 cm ; h s = 81.6 cm :
30 3 ⋅ 2
βf = = 0.85 > 0.5 ; z j = 0.4 ⋅ 81.6(2 ⋅ 0.85 − 1) = 22.848
30 3 ⋅ 2 + 20 3 ⋅ 1.2
Momentul critic pentru secţiunea monosimetrică ( L cr.LT = 3.0 m ):
π 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 5301 4.525 ⋅ 10 6 300 2 ⋅ 0.807 ⋅ 10 6 ⋅ 97.3
Mcr = 1 ⋅ ( + + 22.848 2 + 22.848 ) ⋅ 10 − 4 =
300 2 5301 π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 5301
= 7 422 kN ⋅ m
Wel.y.c ⋅ fy 4857 ⋅ 3350

λLT = = = 0.47 ⇒ χLT = 0.79 (curba „d” - α LT = 0.76 )
Mcr 74.22 ⋅ 10 6
Coeficienţii μ yy şi μ zy (Anexa A – EN 1993-1-1)
μy
k yy = C my C m.LT = 1.102 ⋅ C my C m.LT
N
1 − Ed
Ncr.y
μz
k zy = C my C m.LT = 1.01 ⋅ C my C m.LT
NEd
1−
Ncr.y
NEd 700
1− 1−
N cr.y 3.82 ⋅ 10 4
unde: μ y = = =1
NEd 700
1− χy 1 − 0.96
N cr.y 3.82 ⋅ 10 4
218
NEd 700
1− 1−
Ncr.z 1.22 ⋅ 10 4
μz = = = 1.025
NEd 1200
1 − χz 1 − 0.82
Ncr.z 1.22 ⋅ 10 4
Se verifică relaţia care delimitează susceptibilitatea la flambaj prin torsiune:
⎛ N ⎞⎛ N ⎞
λ 0 ≤ λ 0. lim = 0.2 C1 4 ⎜1 − Ed ⎟⎜1 − Ed ⎟=
⎜ N cr.z ⎟⎜ N cr.TF ⎟
⎝ ⎠⎝ ⎠
⎛ 700 ⎞⎛ 700 ⎞
= 0.2 1 4 ⎜⎜1 − ⎟⎟⎜⎜1 − ⎟⎟ = 0.19
⎝ 1.22 ⋅ 10 4 ⎠⎝ 0.629 ⋅ 10 4 ⎠
unde:
- λ 0 = λ LT = 0.48 - zvelteţea redusă pentru flambaj prin deversare datorat momentului de
încovoiere uniform;
Pentru λ 0 = 0.48 > λ 0. lim = 0.19 (elementul susceptibil la flambaj prin torsiune):
ε y a LT
(
C my = C my.0 + 1 − C my.0 ) =1
1 + ε y a LT
unde:
M y.Ed A eff It
εy = ; a LT = 1 − ≈1
NEd W el.y Iy
Pentru ψ y = 1 (moment uniform), factorul de moment uniform echivalent este:
(
C my.0 = 0.79 + 0.21 ⋅ ψ y + 0.36 ψ y − 0.33 ) NNEd =1
cr.y
Se calculează Cm.LT :
2 a LT 1
C m.LT = C my = 12 = 1.08 > 1
⎛ N ⎞⎛ N ⎞ ⎛ 700 ⎞⎛ 700 ⎞
⎜1 − Ed ⎟⎟⎜1 − Ed ⎟⎟ ⎜⎜1 − ⎟⎜1 − ⎟⎟
⎜ N ⎜ N 4 ⎟⎜
⎝ cr.z ⎠⎝ cr.T ⎠ ⎝ 1.22 ⋅ 10 ⎠⎝ 0.76 ⋅ 10 4 ⎠
Se obţine: k yy = k zy = 1.10
Relaţiile de verificare la flambaj ale barei solicitate la compresiune cu încovoiere se pot

pune sub forma unitară:

+ max [k yy ; k zy ] ≤1
χ min χ LT
γ M1 γ M1
Numeric rezultă:
700 ⋅ 10 2 400 ⋅ 10 4 + 700 ⋅ 10 2 ⋅ 3.6
+ 1.10 = 0.76 < 1
100 ⋅ 3550 4670 ⋅ 3550
0.59 0.79
1.1 1.1
219
E.3. Exemplu numeric 3: Stâlp metalic
Să se verifice capacitatea portantă, în conformitate cu EN 1993, a unui stâlp metalic cu

secţiune uniformă, dublu T bisimetrică, solicitat la compresiune cu încovoiere, cunoscând datele de
proiectare de mai jos. Stâlpul face parte din structura unei hale metalice.
Se va utiliza metoda alternativă 2 pentru calculul factorilor de interacţiune (Anexa B - SR EN
1993-1-1). Pentru clădiri se va lua γ M1 = 1.00 .
Solicitări maxime
Solicitările maxime ale stâlpului se obţin din combinaţia de acţiuni (gruparea):

γ G max G + γ Q Z = 1.35 G + 1.50 Z , la care se adaugă efectul forţelor orizontale rezultate din efectul
imperfecţiunii globale, Heq .
Aceste solicitări sunt: MEd = 582.5 kNm; NEd =184.37 kN; VEd = 97 kN
Secţiune transversală. Caracteristici de calcul (figura E3.1)
Lungimea de flambaj a stâlpului în planul cadrului, Lcr.y, s-a determinat dintr-o analiză
globală şi a rezultat: μ = 3.2 ; L cr.y = 3.2 ⋅ 6.0 = 19.2 m
Lungimea de flambaj în raport cu axa z-z este:
Lcr.z = Lcr. T = 2.0 m (distanţa dintre riglele de perete).
Oţel: S 235 i y = 26 cm
A = 140 cm 2 I z = 2672 cm 4
4 4
I y = 9.491 ⋅ 10 cm i z = 4.4 cm
W y.el = 2966 cm 3 I ω = 2.562 ⋅ 10 6 cm 6
L=6.0 m
W y.pl = 3380 cm 3
Fig. E3.1
Clasa secţiunii transversale
Secţiunea este solicitată la compresiune şi încovoiere.
Talpa comprimată
c (b − t w ) / 2 (200 − 10 ) / 2
= f = = 4.75 < 9 ⋅ ε = 9 ⇒ talpa este Clasa 1
tf tf 20
Inima
Din figura E3.2 se obţine:
2 NEd 2 ⋅ 184.37 ⋅ 10 2
ψ= −1= − 1 = −0.89 > −1
Af y 140 ⋅ 2350
220
Verificăm relaţiile:
c 42ε 600 42
≤ , respectiv: = 60 < = 112 ⇒ Clasa inimii ≤ 3
tw 0.67 + 0.33ψ 10 0.67 − 0.33 ⋅ 0.89
⎧ NEd MEd ⎫
⎪⎪ A + W = f y ⎪⎪ 2 NEd
⎨ ⎬⇒ψ= −1
⎪ NEd + MEd = ψ ⋅ f ⎪ A fy
⎪⎩ A W
y⎪
⎭
Fig. E3.2
Se consideră distribuţia tensiunilor din figura E3.3 pentru a stabili dacă clasa secţiunii este
1 sau 2.
Din condiţia:
⎛ N ⎞
[c (2α − 1) t w ] f y = NEd ⇒ α = 0.5 ⎜ Ed + 1⎟
⎜ A w fy ⎟
⎝ ⎠
unde: A w ≈ c ⋅ t w
Fig. E3.3
Se obţine:
⎛ N ⎞ ⎛ 184.37 ⋅ 10 2 ⎞
α = 0.5 ⎜ Ed + 1⎟ = 0.5 ⎜ + 1⎟ = 0.57 > 0.5
⎜ A w fy ⎟ ⎜ 60 ⋅ 2350 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
c 396 ε
= 60 < = 61.8 ⇒ inima este Clasa 1 pentru solicitarea de compresiune cu
tw 13 α − 1
încovoiere.
Clasa secţiunii stâlpului = max. (clasa tălpii comprimate; clasa inimii)= Clasa 1.
Se va opera cu aria brută şi modulul de rezistenţă plastic.
Verificarea secţiunii la încovoiere cu efort axial
Se va verifica criteriul - EN1993-1-5 (§4.6):

NEd M y.Ed + NEd e Ny M z.Ed + NEd e Nz
η1 = + + ≤1
A eff f y / γ M0 W y.eff f y / γ M0 W z.eff f y / γ M0
unde:
- Aeff – aria efectivă a secţiunii transversale, calculată numai pentru acţiunea forţei de
compresiune;
221
- Weff.– modulul de rezistenţă efectiv, calculat pentru secţiunea solicitată numai la
încovoiere;
În acest caz, ţinând cont de clasa secţiunii pentru solicitarea de compresiune şi încovoiere -
Clasa 1, relaţia de verificare devine:
NEd M y.Ed 18 437 582.5 ⋅ 10 4
η1 = + = + = 0.79 < 1
Af y / γ M0 W y.pl f y / γ M0 140 ⋅ 2350 / 1.0 3380 ⋅ 2350 / 1.0
Verificarea la voalare din forfecare
Inimi nerigidizate:
hw 600
= = 60
tw 10
⇒ nu este necesară verificarea la voalare din forfecare
ε 1.0
72 = 72 = 60
η 1.2
Verificarea la forfecare
VEd
Se verifică relaţia: < 1;
Vc.Rd
Vc.Rd = Vpl.Rd =
(
A v fy / 3 ) = (72 ⋅ 2350 / 3 ) ⋅ 10 − 2 = 976.877 kN
γ Mo
unde: A v = η (h w t w ) = 1.2 ⋅ 60 ⋅ 1 = 72 cm 2
V 97
Rezultă: Ed = = 0.099 << 1
Vc.Rd 1286
Deoarece VEd < 0.5 ⋅ Vpl.Rd , efectul forţei tăietoare asupra momentului de rezistenţă se
neglijează.
În conformitate cu EN 1993-1-1(§ 6.3.3), barele supuse la compresiune axială şi

încovoiere, cu secţiune uniformă bisimetrică, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
NRk M y.Rk M z.Rk
χy χ LT
γ M1 γ M1 γ M1
N M y.Rk M z.Rk
χ z Rk χ LT
γ M1 γ M1 γ M1
în care:
NEd , M y.Ed , M z.Ed - valorile de calcul ale efortului de compresiune şi ale momentelor
ΔM y.Ed , ΔM z.Ed - momentele rezultate din decalarea axei neutre,
pentru secţiunile de clasa 4;
χy, χz - factori de reducere pentru flambajul prin încovoiere;
χ LT - factor de reducere pentru flambajul lateral (deversare );
222
k yy , k yz , k zy , k zz - factori de interacţiune.
În acest caz avem: e Ny = e Nz = 0 ⇒ ΔM y.Rd = ΔM z.Rd = 0 ; M z.Ed = 0
Relaţiile de verificare devin:
NEd M y.Ed NEd M y.Ed

+ k yy ≤ 1; + k zy ≤1
NRk M y.Rk NRk M y.Rk
χy χ LT χz χ LT
γ M1 γ M1 γ M1 γ M1
Factorii k yy şi k zy se vor evalua conform cu Anexa B din EN 1993-1-1.
EIy 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 9.491 ⋅ 10 4

Ncr.y = π2 = π2 ⋅ 10 − 2 = 5336 kN
L2cr.y 1920 2
A ⋅ fy 140 ⋅ 2350
Rezultă: λ y = = = 0.78 ⇒ χ y = 0.82 (curba „b”, t f < 40 )
Ncr.y 533 600
NRk A eff f y 140 ⋅ 2350
Se obţine: Nby.Rd = χ y = χy = 0.82 ⋅ 10 −2 = 2698 kN
γ M1 γ M1 1.0
EIz 2.1⋅ 10 6 ⋅ 2672

Ncr.z = π2 = π2 ⋅ 10 − 2 = 13 850 kN
L2cr.z 200 2
- Lcr.z =2.0 m – distanţa dintre rigle perete;
A fy 140 ⋅ 2350
- λz = = = 0.49 ⇒ χ z = 0.84 (curba „c”)
Ncr.z 13.850 ⋅ 105
NRk A eff f y 140 ⋅ 2350
Se obţine: Nbz.Rd = χ z = χz = 0.84 ⋅ 10 −2 = 2764 kN
γ M1 γ M1 1.0
Flambajul lateral
Momentul critic pentru secţiunea dublu simetrică ( L cr.LT = 2.0 m ):
π 2EI z I w L2cr.LT GI t
M cr = C1 + =
L2cr.LT Iz π 2 EI z
π 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 2672
2.562 ⋅ 10 6 200 2 ⋅ 0.807 ⋅ 10 6 ⋅ 126.7
= 1.14 ⋅ + ⋅ 10 − 4 = 5072 kNm
2 2672 2 6
200 π 2.1 ⋅ 10 ⋅ 2672
unde: C1 = 1.14 - pentru M variabil pe distanţa dintre două rigle.
W y.pl ⋅ f y 3380 ⋅ 2350

λ LT = = = 0.40 ⇒ χ LT = 0.85 (curba „d” - α LT = 0.76 )
Mcr 5072 ⋅ 10 4
223
M y.Rk W y.pl f y 3380 ⋅ 2350
Se obţine: Mb.Rd = χ LT = χ LT = 0.85 ⋅ 10 − 4 = 675 kNm
γ M1 γ M1 1.0
Coeficienţii kyy şi kzy (Anexa B – EN 1993-1-1)
⎡ ⎤
(
k yy = C my ⎢1 + λ y − 0.2
χ
)
N
NEd
/ γ
⎡
⎥ = 0.9 ⎢1 + (0.62 − 0.2)
184.37 ⎤
2698 ⎥ = 0.93
⎢⎣ y Rk M1 ⎥
⎦ ⎣ ⎦
unde: C my = 0.9 (Anexa B- SR EN 1993-1-1- Tabelul B.3 - cadre cu noduri deplasabile)
0.1 λ z NEd 0.1 ⋅ 0.49 184.37
k zy = 1 − = 1− = 0.99
(C mLT − 0.25 ) χ z NRk / γ M1 (0.6 − 0.25) 2764
Relaţiile de verificare la flambaj ale barei solicitate la compresiune cu încovoiere devin:
NEd M y.Ed 184.37 582.5

+ k yy = + 0.93 = 0.87 < 1
NRk M y.Rk 2269 675
χy χ LT
γ M1 γ M1
NEd M y.Ed 184.37 582.5
+ k zy = + 0.99 = 0.92 < 1
NRk M y.Rk 2764 675
χz χ LT
γ M1 γ M1
Observaţii
Verificarea stabilităţii generale a barei solicitate la compresiune cu încovoiere, în conformitate cu

Eurocode 3, are în vedere următoarele aspecte:
- pierderea stabilităţii prin încovoiere pentru secţiunile dublu simetrice prin coeficienţii de reducere
χ y şi χ z ;
- pierderea stabilităţii prin încovoiere sau prin încovoiere-răsucire, în cazul secţiunilor monosimetrice,
prin coeficientul de reducere [43]:
[ ]
χ min = min . χ y ; χ z ; χ TF
- flambajul lateral al tălpii comprimate, prin coeficientul de reducere χLT ;
- caracteristicile secţiunii efective, în cazul secţiunilor Clasa 4;
- momentele încovoietoare suplimentare datorate deplasării centrului de greutate al secţiunii, sub
acţiunea efortului de compresiune;
- factori de interacţiune între solicitări.
224
14. CONFORMAREA CONSTRUCTIVǍ
A GRINZILOR CU INIMǍ PLINǍ
14.1. Adaptarea secţiunii grinzii
la variaţia solicitărilor
Pentru folosirea eficientă a materialului se recomandă adaptarea secţiunii grinzii la variaţia
solicitărilor, respectiv a momentului încovoietor, având în vedere solicitarea de bază a grinzii, cea
de încovoiere.
Variaţia secţiunii grinzii pe lungimea L a acesteia se poate realiza în următoarele soluţii
constructive:
- modificarea înălţimii inimii grinzii;
- modificarea numărului de platbande din tălpi;
- modificarea grosimii platbandelor tălpilor;
- modificarea lăţimii platbandelor tălpilor;
- combinaţii între soluţiile anterioare.
În figura 14.1 sunt prezentate modalităţi de realizare a variaţiei secţiunii grinzii, pentru grinzi
simplu rezemate (prin modificarea înălţimii secţiunii) şi pentru grinzi continue (prin modificarea
numărului de platbande şi a înălţimii grinzii) [2].
Fig. 14.1. Adaptarea secţiunii grinzii la variaţia momentului încovoietor
Pentru adaptarea secţiunii grinzii la variaţia momentului încovoietor se determină mai întâi
înfăşurătoarea momentelor maxime.
Pentru grinzile simplu rezemate se admite că înfăşurătoarea momentelor maxime are un
palier central de 0.12· L şi două ramuri parabolice de câte 0.44· L, figura 14.2, având ecuaţia [4]:
4 ⋅ Mmax
⋅ x ⋅ (0.88 ⋅ L − x )
Mx =
(0.88⋅ L)
2
(14.1)
225
Fig. 14.2. Diagrama de
momente încovoietoare
Rezultă punctul teoretic de variaţie a secţiunii grinzii, în care momentul încovoietor are
valoarea Mx [4]:
⎛ Mx ⎞ ⎛ ⎞
x = 0.44 ⋅ L ⋅ ⎜1 − 1 − ⎟ = 0.44 ⋅ L ⋅ ⎜1 − 1 − Wx ⎟ (14.2)
⎜ Mmax ⎟ ⎜ Wmax ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
în care:
x - distanţa de la reazem la punctul teoretic de schimbare a secţiunii;
W x - modulul de rezistenţă al secţiunii reduse.
Dacă variaţia secţiunii grinzii se realizează prin modificarea numărului de platbande care
intră în alcătuirea tălpilor, se pot determina analitic lungimile necesare ale platbandelor.
Întreruperea unei platbande este posibilă în secţiunea în care momentul capabil al secţiunii
reduse este mai mare decât momentul încovoietor efectiv. Dacă pentru preluarea momentului
maxim sunt necesare n platbande ( Mmax ≅ Mn ), atunci întreruperea unei platbande este posibilă
în secţiunea în care M x ≤ Mn−1 .
Scriind:
4 ⋅ Mn
Mn−1 = ⋅ x ⋅ (0,88 ⋅ L − x )
(0,88 ⋅ L )2
⎛ M ⎞ ⎛ W ⎞
rezultă: x = 0.44 ⋅ L ⋅ ⎜1 − 1 − n −1 ⎟ = 0.44 ⋅ L ⋅ ⎜1 − 1 − n −1 ⎟
⎜
⎝ Mn ⎠ ⎟ ⎜
⎝ Wn ⎟⎠
şi deci lungimea necesară a platbandei va fi:

⎛ W ⎞
L pn = L − 2 ⋅ x = L − 0,88 ⋅ L ⋅ ⎜1 − 1 − n−1 ⎟
⎜ Wn ⎟
⎝ ⎠
În consecinţă lungimea platbandelor va fi:
⎡ ⎛ W ⎞⎤
Lpn = L ⎢1 − 0.88 ⋅ ⎜1 − 1 − n −1 ⎟⎥
⎜ Wn ⎟⎠⎥⎦
⎢⎣ ⎝
⎡ ⎛ W ⎞⎤
Lp.n −1 = L ⎢1 − 0.88 ⋅ ⎜1 − 1 − n − 2 ⎟⎥
⎜ Wn ⎟⎠⎥⎦
⎢⎣ ⎝
în care:
Wn - modulul de rezistenţă al secţiunii întregi, cu un număr de n platbande;
Wn−1, Wn−2 ,..., Wn−i - modulele de rezistenţă ale secţiunilor din care s-au scos
1,2,…,i platbande.
Platbandele se prelungesc faţă de punctele teoretice cu o lungime stabilită astfel:
• grinzi nituite [2]:
226
- să permită dispunerea a cel puţin două perechi de nituri, dintre care o pereche
poate fi prevăzută chiar în punctul teoretic, figura 14.3.a;
- niturile dintre extremităţile a două platbande consecutive trebuie să asigure
încărcarea totală cu efort a platbandei pe care o prind, figura 14.3.b:
NRd.platbanda ≤ n ⋅ NRd.nit ⇒ n
Fig. 14.3. Prinderea nituită a

platbandelor la capete
• grinzi sudate:
- cusăturile de sudură laterale şi frontale, de la extremitatea unei platbande şi până la
punctul teoretic de întrerupere a platbandei următoare, trebuie să asigure
încărcarea platbandei pe care o fixează;
- dacă sudura se prelucrează ca în figura 14.4, platbanda poate fi întreruptă în
punctul teoretic [47].
În figura 14.5 sunt prezentate detalii constructive pentru realizarea variaţiei secţiunii
grinzilor sudate [2]; [38].
Grinzile principale cu inimă plină cu deschiderea L>20 m se execută cu o contrasăgeată
fcs (fig. 14.6), stabilită cu relaţia:
fcs = f g + 0,25 ⋅ fP (14.3)
în care:
fg - săgeata din încărcare proprie;
fP - săgeata din încărcare utilă.
Fig. 14.4. Prelucrarea sudurii la capătul platbandei
227
Fig. 14.5. Variaţia secţiunii grinzilor sudate
f
y = 4 ⋅ x ⋅ x1 ⋅
L2
Fig. 14.6. Contrasăgeata

grinzilor principale
14.2. Rigidizările inimii

Alcătuirea constructivă a rigidizărilor
Pentru a se evita pierderea stabilităţii locale a inimii, realizată din tablă cu grosime relativ
mică (utilizarea unor grosimi mari creşte foarte mult consumul de oţel şi nu se justifică), se dispun
rigidizări care micşorează dimensiunile panourilor de inimă expuse pericolului de pierdere a
stabilităţii (voalare).
Funcţie de înălţimea grinzii şi mărimea solicitărilor pot exista următoarele situaţii de
rigidizare a inimii (fig. 14.7):
- rigidizări transversale verticale;
- rigidizări transversale verticale şi rigidizări longitudinale;
- rigidizări transversale verticale, rigidizări longitudinale şi rigidizări transversale verticale
scurte.
Rigidizările verticale se plasează în dreptul reazemelor, în dreptul antretoazelor (în cazul
grinzilor principale), în dreptul rezemării lonjeronilor (în cazul antretoazelor) sau în alte secţiuni în
care se transmit forţe concentrate mari.
228
Panourile delimitate de rigidizări, a căror mărime rezultă din condiţia verificărilor la voalare,
pot să fie identice pe lungimea grinzii, sau pot să difere, funcţie de mărimea şi natura eforturilor
(momente încovoietoare şi forţă tăietoare).
Rigidizările orizontale se prevăd în zona comprimată a inimii, iar rigidizările scurte se
prevăd în cazul existenţei unor solicitări aplicate direct pe talpa grinzii (de exemplu în cazul
grinzilor principale când traversele sunt aşezate direct pe talpa acestora).
Fig. 14.7. Rigidizările inimii
Rigidizări la grinzile nituite
Rigidizările grinzilor alcătuite nituit se execută de obicei din corniere amplasate pe ambele
părţi ale inimii.
Uneori, din motive estetice (în cazul grinzilor

principale), acestea se aşează numai pe faţa interioară
a tablierului în scopul de a realiza în exterior o faţă
netedă a inimii.
Se recomandă [2]:
b c ≥ 40 + (1/ 30 ) ⋅ hi (14.4)
Fig. 14.8
Cornierele rigidizărilor transversale se dezvoltă pe toată înălţimea inimii; între inima grinzii
şi aripa cornierei paralelă cu aceasta se interpune o furură de grosimea aripii cornierei tălpii şi cu
lăţimea bc+10mm (pentru a fi găurită la mijloc), figura 14.8.
În figura 14.9 sunt prezentate soluţii de realizare a rigidizărilor transversale alcătuite din
corniere.
Fig. 14.9. Rigidizări

din corniere
229
Cornierele rigidizărilor transversale de la grinzile principale se păsuiesc la talpa inferioară,
la podurile cu calea jos, respectiv la talpa superioară, la podurile cu calea sus, iar rigidizările de
reazem se păsuiesc la ambele capete.
Rigidizările orizontale, plasate în zona comprimată a inimii se întrerup în dreptul rigidizărilor
verticale (acestea considerându-se elemente mai importante), iar rigidizările scurte se opresc în
dreptul rigidizărilor orizontale.
Rigidizările de reazem se alcătuiesc cu

secţiuni mai puternice, capabile să preia reacţiunea
grinzii, două soluţii fiind arătate în figura 14.10.
Fig.14.10. Rigidizări de reazem
Rigidizări la grinzi sudate
Există o mare varietate de soluţii care pot fi adoptate pentru realizarea secţiunii rigidizărilor
sudate, faţă de inimă acestea putând fi dispuse pe ambele părţi sau numai pe o parte, figura
14.11.
Soluţia cea mai simplă este cea care utilizează platbande sudate normal pe inimă, dispuse
pe o singură parte sau pe ambele părţi. În cazul soluţiei de rigidizări pe ambele feţe ale inimii,
pentru a evita formarea unor structuri defavorabile în materialul de bază prin gruparea a 4
cordoane de sudură pe o zonă restrânsă a inimii, se recomandă decalarea acestora sau
interpunerea unei plăci la una din ele.
Fig. 14.11. Rigidizări sudate
În vederea introducerii unor eforturi reziduale cât mai mici din sudură, se recomandă
folosirea cordoanelor de grosime minimă (a=4mm); cusăturile se execută concave sau se
prelucrează, pentru a asigura o racordare continuă.
Rigidizările orizontale se întrerup în dreptul intersecţiei cu cele verticale, de care se

sudează cu cordon de colţ (fig. 14.12.a) sau sunt continue (se întrerup cele verticale) în cazul în
230
care rigidizarea orizontală este şi piesă de înnădire a inimii şi dacă se ia în considerare la
determinarea caracteristicilor secţiunii transversale a grinzii (fig. 14.12.b).
Fig. 14.12. Intersecţia rigidizărilor
Sudarea rigidizărilor transversale de tălpi se admite numai dacă talpa este supusă la
eforturi oscilante de compresiune şi dacă prin această sudare nu rezultă reduceri ale rezistenţei
admisibile la oboseală.
Pentru legătura între rigidizările verticale şi talpa întinsă există mai multe soluţii, două din
ele fiind prezentate în figura 14.13.
Fig. 14.13. Rigidizări la

talpa întinsă
O altă soluţie constă în oprirea rigidizărilor verticale

la o anumită distanţă faţă de talpa întinsă, stabilită din
condiţia de rezistenţă admisibilă la oboseală, figura 14.14.
Fig. 14.14 Rigidizare întreruptă
14.3. Îmbinarea grinzilor cu inimă plină

14.3.1. Aspecte generale
Grinzile cu inimă plină au dimensiuni în secţiunea transversală care, în general, nu
depăşesc gabaritul de transport pe cale ferată. În ceea ce priveşte lungimea, aceasta poate depăşi
posibilităţile de transport (cazul grinzilor principale), fapt care impune împărţirea grinzii în
tronsoane care să se înscrie în gabaritele de transport pe cale ferată sau şosea. Alte cauze care
pot impune împărţirea grinzii în tronsoane sunt capacitatea mijloacelor de ridicat şi de manipulat,
spaţiul disponibil pentru manipulare, condiţii tehnologice etc.
231
De asemenea în cazul în care grinda sau tronsonul are dimensiuni mai mari decât
produsele laminate din care se alcătuiesc, se impune realizarea unor îmbinări de atelier pe
lungimea acestora, care trebuie proiectate şi realizate corespunzător.
Prin urmare, după locul unde se execută, se disting două tipuri de îmbinări:
- îmbinări de şantier sau de montaj, prin care se îmbină tronsoanele între ele, adică toate
elementele componente ale grinzii;
- îmbinări de uzină sau atelier, prin care pe secţiunea transversală se îmbină unele
elemente ale grinzii.
În funcţie de soluţia de realizare a îmbinării, acestea pot fi:
- îmbinări nituite;
- îmbinări cu şuruburi:
• şuruburi obişnuite;
• şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate.
- îmbinări cu sudură.
La stabilirea poziţiei îmbinărilor trebuie avute în vedere următoarele considerente::
• numărul îmbinărilor să fie minim, pentru a evita consumul suplimentar de material şi
manoperă pentru realizarea acestora;
• dacă elementul se realizează din mai multe tronsoane, acestea trebuie să fie cât mai
multe identice, pentru a simplifica construcţia şi montajul;
• îmbinările de atelier se vor stabili funcţie de lungimile reale de livrare a sortimentelor de
laminate (acestea diferă de la un laminat la altul, sau în cadrul aceluiaşi produs sunt
funcţie de mărimea secţiunii);
• îmbinările se vor plasa în zone cu solicitări cât mai reduse, având în vedere faptul că
ele conduc în general la o reducere a secţiunii active, de care trebuie să se ţină seama.
Pe lângă respectarea acestor principii, trebuie avute în vedere următoare condiţii:
• condiţia capacităţii portante: în zona îmbinării elementul să prezinte cel puţin
capacitatea portantă ca şi restul barei;
• condiţia de simetrie a elementelor de îmbinare: centrul de greutate al elementelor de
îmbinare să coincidă sau să fie cât mai apropiat cu cel al grinzii;
• în cazul îmbinărilor de şantier, toate părţile componente ale secţiunii trebuie acoperite
cu eclise, astfel încât să se asigure o trecere cât mai directă a eforturilor de la un
tronson la celălalt;
• condiţia constructivă şi economică: îmbinările să fie cât mai simple din punct de vedere
constructiv, uşor de realizat, să fie cât mai scurte.
14.3.2. Îmbinarea grinzilor nituite

Îmbinarea platbandelor tălpilor
Îmbinarea platbandelor tălpilor se realizează cu eclise, fiind posibile două variante [2]:
Îmbinarea directă, care constă în acoperirea rostului de întrerupere a fiecărei platbande cu
o eclisă nituită de o parte şi de alta a rostului cu un număr de nituri rezultat din calcul, figura 14.15.
Din condiţia de egalitate a capacităţii portante a platbandei şi niturilor de îmbinare rezultă
numărul niturilor din îmbinare.
Fig. 14.15. Îmbinare directă a

platbandelor
232
Îmbinarea rezultă simetrică, se execută uşor, însă are dezavantajul că rezultă un număr
mare de nituri în îmbinare şi o lungime mare a ecliselor.
Îmbinarea indirectă, figura 14.16.
În acest caz platbanda “i” din stânga rostului serveşte ca eclisă pentru platbanda “i-1” din
dreapta rostului, cu excepţia platbandei exterioare peste care se aşează o eclisă suplimentară.
Din condiţia de capacitate portantă rezultă:

( )
A e = MAX A p1, A p2 ,...
Fig. 14.16. Îmbinarea

indirectă a platbandelor
Îmbinarea cornierelor tălpilor
Îmbinarea cornierelor tălpilor se poate face cu corniere sau cu eclise, figura 14.17, care să
îndeplinească condiţia de arie echivalentă.
Fig. 14.17. Îmbinarea cornierelor tălpilor
Îmbinarea inimii
Îmbinările transversale ale inimii se realizează cu două eclise care trebuie să se extindă pe
toată înălţimea inimii şi să îndeplinească condiţiile:
- W e ≥ Wi ;
- t e ≥ 8mm ;
- numărul minim de şiruri verticale este 2 (de o parte şi de alta a îmbinării).
În figura 14.18 sunt prezentate soluţii de realizare a îmbinărilor.
233
Fig. 14.18. Îmbinare grinzi nituite:
a) – îmbinare decalată inimă-tălpi: 1 – îmbinare inimă; 2 – îmbinare tălpi;
b) – îmbinare inimă
14.3.3. Îmbinarea grinzilor alcătuite sudat

Secţiunile grinzilor cu inimă plină alcătuite sudat fiind mult mai simple în comparaţie cu a
celor asamblate nituit, rezolvarea îmbinărilor se realizează de asemenea mai simplu.
Îmbinările grinzilor sudate se pot realiza în una din următoarele variante:
- îmbinări nituite (mai rar utilizate);
- îmbinări cu şuruburi obişnuite;
- îmbinări cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate (SIRP);
- îmbinări sudate.
Îmbinările cu nituri şi şuruburi sunt utilizate pentru îmbinările de montaj, unde nu se poate
conta pe o calitate corespunzătoare a sudurii (în cazul în care ar fi utilizată ca mijloc de îmbinare),
iar îmbinările sudate sunt utilizate pentru îmbinările de atelier (uzină).
În figura 14.19 este prezentată o îmbinare cu şuruburi a unei grinzi alcătuite sudat.
234
Fig. 14.19. Îmbinare cu şuruburi
În cazul îmbinărilor cu nituri sau şuruburi obişnuite, pentru compensarea slăbirilor secţiunii
prin găuri, se pot utiliza “compensatori” de pierdere care se sudează de elementele secţiunii.
În cazul îmbinărilor sudate, cu sudură cap la cap, muchiile sudate se prelucrează
(şanfrenare), funcţie de grosimea tablelor (X, Y, la tălpi, ½ Y inimii).
Îmbinarea tălpilor faţă de cea a

inimii se decalează, iar pentru
compensarea rezistenţelor admisibile
dintre sudură şi talpa întinsă
cordonul poate fi înclinat cu 45°,
figura 14.20.
Fig. 14.20. Îmbinarea sudată a

grinzilor
Pentru ca îmbinările sudate să prezinte o rezistenţă egală cu cea a materialului de bază se

pot prevedea eclise sudate cu sudură de colţ, figura 14.21.
Fig. 14.21. Îmbinarea sudată cu

adăugare de eclise
În cazul îmbinărilor de montaj, pentru a compensa deformaţiile produse la sudare, se pot

adopta soluţiile din figura 14.22.
Fig. 14.22. Îmbinări de

montaj sudate
235
Calculul elementelor de solidarizare
Niturile de gât ale tălpii superioare, în cazul grinzilor nituite, respectiv cordoanele de sudură
de colţ, în cazul grinzilor sudate, trebuie să poată prelua efortul de lunecare produs de forţa
tăietoare, precum şi efortul provenit din aplicarea directă pe talpă a sarcinilor concentrate (dacă
este cazul).
Verificarea niturilor de gât, figura 14.23.
Efortul maxim care solicită nitul va fi:
2 2
⎛ V ⋅ Sy ⎞
R n = e ⋅ ⎜⎜ ⎟ + ⎛⎜ Φ ⋅ P ⎞⎟ (14.5)
⎟
⎝ Ib ⎠ ⎝ d ⎠
Din condiţia R n ≤ Fv.Rd rezultă

distanţa maximă dintre nituri emax.
Fig. 14.23. Solicitarea niturilor de gât
unde:
- Sy – momentul static al tălpii (platbandă şi corniere) faţă de axa grinzii;
- Ib – momentul de inerţie brut al întregii secţiuni a grinzii;
- Φ – coeficientul dinamic.
Verificarea sudurii de prindere a tălpilor de inimă, figura 14.24.
Fig. 14.24. Solicitarea sudurilor de solidarizare
Eforturile unitare normale şi tangenţiale se evaluează cu relaţiile:
M ⎛ hw ⎞ 2 ⋅ Φ ⋅P V ⋅ S y. f
σII = ⎜ ⎟ ; σ⊥ = τ⊥ = ; τII = (14.6.a,b,c)
Iy ⎝ 2 ⎠ 4 ⋅ aw ⋅ d 2a w ⋅ I y
Se verifică eforturile unitare cu relaţiile:
fu fu
σ 2⊥ + 3( τ 2⊥ + τII2 ) ≤ ; σ ⊥ ≤ 0. 9 (14.7.a,b)
β w ⋅ γ M2 γ M2
236
15. GRINZI CU ZĂBRELE.
BAZELE PROIECTǍRII
Grinzile cu zăbrele au cunoscut o evoluţie îndelungată, acestea fiind realizate în ordine
cronologică din lemn, fontă, oţel pudlat, iar din a doua jumătate a secolului XIX din oţel.
Podurile executate pe grinzi principale cu zăbrele s-au dovedit viabile în exploatare, având
o comportare bună la fenomenul de oboseală.
O etapă importantă în dezvoltarea grinzilor cu zăbrele o constituie introducerea sudurii ca
mijloc de solidarizare şi îmbinare, care a făcut posibilă eliminarea numărului mare de nituri necesar
înainte, în acest mod execuţia devenind mult mai eficientă.
În ceea ce priveşte schemele statice adoptate şi geometria de zăbrelire, modificările pe
parcursul timpului nu au fost deosebite, însă în ceea ce priveşte perfecţionarea metodelor de
calcul, acestea au avut o evoluţie pronunţată. O lungă perioadă de timp (peste 100 ani) s-au
dezvoltat continuu metodele grafice pentru determinarea eforturilor în bare, pentru ca odată cu
introducerea calculatoarelor electronice, calculul să devină automatizat, fiind astfel posibilă analiza
comportării spaţiale a elementelor de rezistenţă.
Domeniul de folosire a grinzilor principale cu zăbrele se înscrie în cel al deschiderilor
mijlocii şi mari, ele fiind mai economice comparativ cu grinzile cu inimă plină, pentru deschideri mai
mari de cca. 33 m.
În comparaţie cu grinzile cu inimă plină, grinzile cu zăbrele se caracterizează prin faptul că
secţiunile elementelor (barelor) sunt folosite mult mai eficient din punct de vedere a utilizării
materialului la capacitatea sa portantă. Astfel la barele întinse, teoretic întreaga secţiune poate fi
solicitată la efortul f yd , iar la barele comprimate la efortul χ ⋅ f yd , figura 15.1.a, spre deosebire de
grinzile cu inimă plină unde numai în fibrele extreme se atinge efortul f yd , figura 15.1.b.
Nu în ultimul rând criteriul privind estetica podului (podurile fiind lucrări de artă), poate
condiţiona adoptarea soluţiei de tablier pe grinzi cu zăbrele.
Fig. 15.1. Eforturi unitare în:

a) barele grinzilor cu zăbrele;
b) grinda cu inimă plină
15.2. Sisteme constructive

Din punct de vedere mecanic, grinzile cu zăbrele se definesc ca structuri realizate din bare,
legate între ele prin articulaţii, astfel încât să formeze sisteme indeformabile geometric.
Ipotezele simplificatoare care stau la baza calculului grinzilor cu zăbrele sunt următoarele:
- acţiunile sunt aplicate numai la noduri;
- axele barelor care converg într-un nod sunt concurente;
- barele se consideră legate în noduri prin articulaţii perfecte.
237
În aceste ipoteze, în barele grinzilor cu zăbrele apar numai eforturi axiale (numite
principale). În realitate, alcătuirea nodurilor conduce la realizarea unor noduri semirigide sau chiar
rigide, fiind împiedicată rotirea liberă a barelor, astfel că în bare apar momente încovoietoare, care
duc la apariţia unor eforturi unitare suplimentare.
Alcătuirea structurilor articulate presupune asigurarea indeformabilităţii geometrice proprii şi
legarea lor de teren.
Pentru o structură plană, figura geometrică primară indeformabilă este triunghiul (3 bare +3
noduri), iar condiţia de indeformabilitate proprie şi de legare cu terenul este:
b + r = 2⋅n (15.1)
unde:
b – numărul de bare;
r = 3 – numărul de legături cu terenul;
n – numărul de noduri.
Condiţia (15.1) este necesară, dar nu întotdeauna suficientă, deoarece legăturile trebuiesc
astfel distribuite, încât să nu se creeze un mecanism local.
15.2.1. Forma şi dimensiunile grinzilor cu zăbrele

Forma şi dimensiunile grinzilor cu zăbrele se stabilesc în funcţie de următorii factori de
bază [2]:
• Poziţia căii
Atunci când calea este la nivelul unei tălpi (cale sus sau cale jos) talpa de la acest nivel se
execută dreaptă ca şi calea; poziţia intermediară a căii este mai rar întâlnită în practică.
• Consumul minim de oţel
Eforturile în tălpile grinzilor cu zăbrele sunt direct proporţionale cu momentele încovoietoare
şi invers proporţionale cu distanţa dintre tălpi. Din acest punct de vedere este raţională soluţia de
grinzi cu înălţimea variabilă (rezultând secţiuni constante pentru tălpi). Mărind însă distanţa între
tălpi, cresc lungimile zăbrelelor, care implică un consum suplimentar de material, mai ales la barele
comprimate dimensionate la stabilitate. Înălţimile optime se pot determina, în consecinţă, numai
printr-un calcul de optimizare al consumului minim de oţel pentru întreaga structură.
Matematic problema se rezolvă exprimând greutatea grinzii cu zăbrele, în funcţie de
parametrul variabil H – înălţimea grinzii:
G = f (H) (15.2)
Din condiţia dG / dH = 0 , se obţine înălţimea optimă a grinzii.
După N. Streleţki rezultă:
L
Hopt = k ⋅ ⋅ 0,7 ⋅ n + 1 (15.3)
n
unde:
L – deschiderea grinzii [m];
n – numărul de panouri;
k – coeficient care ţine seama de modul de zăbrelire al grinzii:
⎧ sistem de împãrtire triunghiularã simplã;

⎪
k = ⎨0,71 sistem de împãrtire cu diagonale alternante cu montanti;
⎪0,58 sistem cu diagonale deschise si montanti.
⎩
sistem de împărţire triunghiulară simplă
• Criteriul rigidităţii
O condiţie necesară pentru funcţionarea corespunzătoare a tablierelor metalice este cea
referitoare la îndeplinirea condiţiei de rigiditate, respectiv de săgeată admisibilă sub acţiunile utile.
Expresia săgeţii unei grinzi cu zăbrele, cu ajutorul formulei lui Mohr, este:
n n i ⋅ Ni ⋅ l i
δ=∑ (15.4)
1 E ⋅ Ai
238
unde:
ni - efortul în bara “i” produs de o forţă egală cu unitatea, aplicată în
punctul unde se determină săgeata;
Ni - efortul în bara “i” a grinzii din acţiunile pentru care se calculează δ ;
Ai - aria barei “i”;
li - lungimea barei “i”.
Din condiţia ca în bare să se atingă efortul σ a simultan cu atingerea săgeţii
admisibile, δ = δ a , rezultă înălţimea Hs a grinzii.
• Criteriul static
Se va alege schema statică cea mai adecvată pentru structura de rezistenţă a podului,
ţinând seama de mărimea şi numărul deschiderilor.
• Consumul de manoperă
Din acest punct de vedere sunt mai eficiente grinzile cu zăbrele cu tălpi paralele, unde
consumul de manoperă este mai redus comparativ cu grinzile la care tălpile sunt poligonale.
• Criteriul estetic
Acest criteriu poate influenţa semnificativ forma care se alege pentru grinda cu zăbrele, în
momentul actual dominând în general o arhitectură simplă.
15.2.2. Sistemul de împărţire interioară a grinzilor

Barele din interiorul sistemului, numite zăbrele (diagonale, montanţi, orizontale), asigură
indeformabilitatea structurii, iar geometria după care se distribuie ţine cont de următorii factori:
• Greutatea minimă a barelor
Această condiţie se realizează printr-un număr de bare (şi implicit număr de noduri) minim
în sistem.
• Poziţia căii pe pod
Se ţine cont de faptul ca încărcările căii să se transmită în noduri.
• Înclinarea diagonalelor faţă de tălpi
Efortul din diagonale (la grinzi cu tălpi paralele) este direct proporţional cu forţa tăietoare
din panoul respectiv şi invers proporţională cu unghiul de înclinare faţă de orizontală.
Se acceptă, în general, soluţia de menţinere a aceluiaşi unghi de înclinare şi schimbare a
secţiunii barei, asigurând o împărţire a grinzii în panouri egale, soluţie care corespunde şi din punct
de vedere estetic.
Un consum minim de oţel pentru zăbrele conduce la unghiuri de înclinare a diagonalelor cu
orizontala cu valori α = 35 D − 50 D , unghiurile optime din punct de vedere a execuţiei fiind de 45 D .
• Stabilitatea barelor comprimate
Pentru înălţimi mari ale grinzii, diagonalele devin lungi, iar la cele comprimate apare
problema flambajului. Pentru reducerea lungimii de flambaj în planul grinzii se pot introduce bare
suplimentare în sistem, secţiunea barelor dezvoltându-se mai mult în plan normal pe planul grinzii.
De asemenea la talpa superioară comprimată, la podurile cu cale jos deschise, pentru
împiedicarea pierderii stabilităţii în planul normal pe planul grinzii se pot introduce montanţi “falşi”,
care împreună cu antretoaza formează semicadre rigide.
În figurile 15.2...15.7 se prezintă sisteme de zăbrelire interioară a grinzilor principale de
poduri.
Fig. 15.2. Sistem cu diagonale alternante
239
Fig. 15.3. Sistem cu diagonale
alternante subdivizate
Fig. 15.4. Sistem de subîmpărţire în K
Fig. 15.5. Sistem cu diagonale alternante şi montanţi
Fig. 15.6. Sistem de zăbrelire pentru tablier cale sus
240
Fig. 15.7. Sistem cu subîmpărţire
multiplă
15.3. Alcătuirea barelor grinzilor cu zăbrele

15.3.1. Principii de alcătuire a secţiunilor
Dimensiunile secţiunilor transversale ale barelor depind de următorii factori:
- valoarea efortului axial;
- semnul efortului;
- modul de alcătuire a secţiunii:
• cu un perete;
• cu doi pereţi;
- metoda de îmbinare folosită:
• cu nituri sau şuruburi;
• îmbinare sudată.
În alegerea secţiunilor transversale ale barelor se pleacă de la secţiunea tălpii comprimate.
Stabilind dimensiunile secţiunii transversale a tălpii, înălţimea h şi lăţimea b, acestea se menţin
constante în lungul grinzii, adaptarea secţiunii la variaţia eforturilor se face prin variaţia grosimii
platbandelor la secţiunile sudate. Fiind bară comprimată, materialul se distribuie cât mai departe
de centrul de greutate al secţiunii, dar se are în vedere şi faptul că prin aceasta creşte consumul
de material pentru elementele de legătură (solidarizări, diafragme), iar pe de altă parte, dezvoltând
secţiunea pe înălţime iau naştere eforturi suplimentare în bare, datorită prinderii rigide în noduri.
În literatura tehnică există relaţii prin care se determină cele două dimensiuni – h şi b
pentru talpa comprimată, dimensiuni ce se adoptă şi pentru talpa întinsă.
Cu notaţiile din figura 15.8, dimensiunile h şi b se stabilesc astfel:
Fig. 15.8. Dimensiunile tălpii comprimate
• relaţiile lui SCHAPER:

h(cm) = L(m) − L2 (m) / 400 (15.5.a)
b(cm) = h(cm) − 0,1⋅ L(m) , L<50 m (15.5.b)
b(cm) = h(cm) − 0,2 ⋅ L(m) , L>50 m (15.5.c)
• relaţiile HARTMANN:
241
b(cm) = 20 + 0,4 ⋅ L(m) (15.6.a)
h(cm) = b(cm) + 0,1⋅ L(m) (15.6.b)
• relaţiile lui SCHULTZ:

320 ⋅ L(m)
h(cm) = (15.7.a)
320 + L(m)
b(cm) = h(cm) − (0,1...0,2) ⋅ L(m) (15.7.b)
Observaţie: Înălţimea h se limitează la 1/10 din lungimea teoretică a barei.
După stabilirea dimensiunilor principale ale secţiunii transversale a tălpilor comprimate (h şi

b), se aleg elementele secţiunii care să satisfacă condiţiile constructive privind grosimea minimă a
platbandelor şi dimensiunile minime ale profilelor laminate care se pot utiliza, încheind etapa de
predimensionare.
În continuare se verifică condiţiile care trebuie satisfăcute de bară şi anume:
• condiţia de rezistenţă;
• condiţia de stabilitate a barelor comprimate;
• condiţia de stabilitate a pereţilor la barele comprimate;
• condiţia de oboseală;
• condiţiile constructive (acces pentru întreţinere).
În funcţie de mărimea solicitărilor, secţiunile tălpilor se pot executa cu un perete sau cu doi
pereţi.
La alcătuirea secţiunii barelor trebuie avute în vedere anumite reguli şi recomandări, astfel:
- secţiunile cu doi pereţi se alcătuiesc din două ramuri amplasate simetric faţă de planul
de simetrie al grinzii;
- secţiunile orizontale şi înclinate vor avea un element continuu, amplasat astfel încât să
protejeze celelalte componente de acţiunea apei etc.;
- se vor evita secţiuni în formă de jgheab;
- materialul din secţiune va fi repartizat preponderent în cei doi pereţi paraleli cu guseele,
pentru o scurgere cât mai directă a eforturilor;
- numărul elementelor componente ale unei secţiuni să fie minim, iar sortimentul de
laminate să fie cât mai redus;
- nu se admit bare compuse la care ambele axe ale secţiunii să fie imateriale (să nu
intersecteze materialul);
- să se respecte condiţia prin care să fie posibilă întreţinerea barelor (curăţare, vopsire).
15.3.2. Secţiunea barelor
În figurile 15.9...15.12 sunt prezentate

secţiuni de bare utilizate la grinzile cu zăbrele
de poduri metalice [2].
Fig. 15.9. Secţiunile barelor alcătuite nituit,

cu un perete
242
Fig. 15.10. Secţiunile barelor alcătuite nituit, cu doi pereţi
Fig. 15.11. Secţiunile barelor sudate, cu un perete
243
Fig. 15.12. Secţiunile barelor sudate, cu doi pereţi
15.4. Prinderea barelor în noduri

Aşa cum s-a arătat la punctul 15.2, una din regulile de bază în alcătuirea grinzilor cu
zăbrele, este centrarea tuturor barelor în nod. Pentru zăbrele centrarea nu reprezintă nici o
dificultate, însă tălpile având secţiunea variabilă, centrarea se execută după excentricitatea medie
conform relaţiei:
e=
∑ ei
(15.8)
n
Barele se prind în noduri cu nituri, şuruburi sau sudat.
Câteva precizări privind rezolvarea constructivă a prinderii barelor în noduri vor fi

prezentate în continuare:
• zăbrelele se introduc cât mai aproape de nodul teoretic;
• prinderea zăbrelelor direct de elementele tălpii este posibilă când eforturile în ele sunt
mici şi în consecinţă numărul elementelor de prindere este redus;
• prinderea zăbrelelor în nod prin intermediul guseelor se face atunci când acestea
transmit eforturi mari, iar prinderea poate fi:
- prindere prin suprapunere directă;
- prindere prin suprapunere şi eclisă;
- prindere cu eclisă şi furură.
În figura 15.13 se prezintă două detalii de prindere prin suprapunere directă, niturile lucrând
la forfecare simplă şi presiune pe gaură.
244
Fig. 15.13. Prinderi prin
suprapunere directă a barei
În figura 15.14 se prezintă un detaliu de prindere prin suprapunere şi eclisă, niturile

n1 lucrează la dublă forfecare, iar niturile n2 la forfecare simplă.
Fig. 15.14. Prinderea prin

suprapunere şi eclisă
Un exemplu de prindere cu eclisă şi furură este prezentat în figura 15.15, unde niturile
n1 lucrează la dublă forfecare, iar grupul de nituri n2 , care transferă jumătate din efortul din profil
lucrează la forfecare simplă.
Fig. 15.15. Prindere cu eclisă şi furură
Prinderea secţiunilor casetate în noduri
Prinderea zăbrelelor cu secţiune casetată în nodurile grinzilor cu zăbrele cu perete dublu se

face prin suprapunere introducând secţiunea casetată între cele două gusee. Pentru a putea
realiza prinderea capetele barelor casetate se prelucrează, existând două posibilităţi:
245
• Transformarea secţiunii casetate, în dreptul guseului într-o secţiune dublu T, figura
15.16;
• Prinderea secţiunilor casetate prin orificii practicate în pereţii normali pe planurile
guseelor, figura 15.17.
Fig. 15.16. Prinderea secţiunii casetate în nod (varianta I)
Fig. 15.17. Prinderea secţiunii casetate în nod (varianta II)
Prinderea tălpilor grinzilor cu zăbrele în noduri
Tălpile grinzilor cu zăbrele, trecând continuu prin noduri, dimensionarea prinderii (rezultată
din echilibrul forţelor concurente în nodul “m”) se face la diferenţa eforturilor din cele două tălpi
adiacente nodului, figura 15.18, adică la efortul:
R m = S m+1 − S m (15.11)
Fig. 15.18. Echilibrul forţelor

în nodul “m”
246
15.5. Guseele grinzilor cu zăbrele
Guseele sunt elemente constructive prin care se realizează prinderea barelor în noduri,
având rolul de a echilibra eforturile transmise de barele concurente în nod.
Dimensiunile în plan ale guseelor vor fi minime, având în vedere economia de material şi
manoperă şi faptul că dimensiunile mari ale guseelor măresc rigiditatea nodului şi în consecinţă
cresc eforturile suplimentare din bare.
Guseele sunt elemente solicitate complex, un efect defavorabil fiind fenomenul de
oboseală, deoarece guseul este zonă de variaţie a secţiunii, unde apar concentrări mari de eforturi.
Dimensiunile guseului se stabilesc astfel încât să permită prinderea barelor concurente în
nod, iar eforturile în guseu să nu le depăşească pe cele admise.
Studiile efectuate au arătat că distribuţia efortului în guseu sub acţiunea unei forţe
concentrate se face sub un unghi de aproximativ 30D , în acest mod determinându-se şi secţiunea
de verificare a guseului, figura 15.19.
Fig. 15.19. Distribuţia eforturilor în

guseu
Pentru stabilirea grosimii guseului se recomandă valorile din tabelul 15.1.
Tabelul 15.1
Efortul axial de calcul maxim,
din diagonală sau montantul 60-100 100-150 150-250 250-350 >350
cel mai solicitat în KN
Grosimea Nituri 6-8 8-10 10-12 12-14 14-20
guseului în mm la
îmbinări cu: Sudură 6 6-8 8-10 10-12 12-18
În cazul grinzilor sudate guseele se plasează în planul inimii tălpilor, intercalând guseele în
acest plan sau executând guseele în prelungirea inimilor, figura 15.20.
Fig. 15.20. Guseul grinzilor sudate.
În cazul grinzilor nituite, guseul poate fi plasat în raport cu elementele secţiunii

transversale ale tălpilor în următoarele poziţii, figura 15.21:
- suprapuse în interiorul secţiunii;
- suprapuse în exteriorul secţiunii;
- în planul elementelor verticale ale secţiunii.
247
Fig. 15.21. Poziţia guseelor faţă
de elementele secţiunii tălpii
248
16. STABILITATEA GENERALĂ A GRINZILOR
PRINCIPALE REZEMATE ELASTIC
În cazul podurilor pe grinzi principale cu zăbrele, deschise, la care talpa superioară nu este
fixată în plan orizontal de o contravântuire care să reducă lungimea de flambaj, intervine problema
flambajului general al tălpii comprimate, respectiv stabilitatea generală a grinzii cu zăbrele.
Problema flambajului general al tălpii comprimate la poduri pe grinzi cu zăbrele, calea jos,
deschise, este deosebit de importantă pentru siguranţa în exploatare, consecinţele legate de
pierderea stabilităţii fiind deosebit de grave sau chiar catastrofale (de-a lungul timpului fiind
înregistrate mai multe accidente de această natură).
Problema stabilităţii generale a grinzilor principale se pune şi în cazul tablierelor la care
grinzile sunt realizate în varianta de grinzi cu inimă plină, însă în acest caz pericolul de pierdere a
stabilităţii tălpii comprimate nu este atât de mare ca în cazul grinzilor principale cu zăbrele. Se
recomandă însă, să fie efectuată verificarea stabilităţii generale indiferent de modul de alcătuire a
grinzilor principale.
16.2. Baze de calcul. Grinda pe mediu elastic

16.2.1. Modelarea tălpii superioare
Se consideră grinda cu zăbrele având talpa superioară de secţiune constantă, solicitată la
o forţă de compresiune constantă, talpa fiind prinsă la capete în semicadre transversale suficient
de rigide pentru a realiza fixarea acesteia în sens transversal. În acest caz semicadrele
intermediare sunt echivalente unor reazeme elastice, iar semicadrele de capăt unor reazeme
rigide, figura 16.1.
Fig. 16.1. Grindă principală cu zăbrele. Schema statică a tălpii superioare
Rigiditatea minimă a reazemelor laterale elastice pentru care nodurile încep să se

comporte ca şi cum ar fi nedeplasabile este:
249
A
Ncr
k min = [F L] (16.1)
K⋅A
unde:
A π 2EIz
Ncr = - sarcina critică Euler a barei articulată - simplu rezemată
A2
de lungime A = L m ;
K - factor numeric care depinde de numărul m al panourilor,
tabelul 16.1 şi figura 16.1, ( K → 0.250 pentru m > 11).
Tabelul 16.1
m 2 3 4 5 6 7 8 9
K 0.500 0.333 0.293 0.276 0.268 0.263 0.258 0.255
Dacă o semiundă a tălpii comprimate flambate este mai mare decât lungimea A a panoului,
poate fi făcută o simplificare prin înlocuirea şirului de reazeme elastice aflate la distanţa A cu un
mediu elastic continuu echivalent (fig. 16.2), având modulul de elasticitate k, denumit rigiditatea
liniară a mediului elastic (coeficient de pat):
k ⎡F⎤
k= 0 ⎢ 2⎥ (16.2)
A ⎣L ⎦
Fig. 16.2. Grinda pe mediu elastic
Pentru determinarea valorilor lui k0 şi k se scrie relaţia dintre o forţă H aplicată la capătul
superior al unui montant şi deplasarea δ care s-ar produce dacă talpa superioară ar fi înlăturată,
figura 16.3:
Hh 3v Hh 02b a
δ= + (16.3)
3EIm 2EIa
unde:
Im - momentul de inerţie al montantului;
Ia - momentul de inerţie al antretoazei.
Mărimea forţei H = H0 care produce o deplasare δ = 1, este H0 = k 0 şi reprezintă
rigiditatea reazemului elastic, calculată cu relaţia:
E ⎡F ⎤
k0 = 3 2 ⎢L ⎥ (16.4)
h v h0b a ⎣ ⎦
+
3Im 2Ia
Modulul de elasticitate k (rigiditatea liniară) a mediului elastic va fi:
k0 E 1 ⎡F⎤
k= = ⋅ 3 ⎢ 2⎥ (16.5)
A A h v h 02 b a ⎣L ⎦
+
3Im 2Ia
250
H1 – rigiditatea cadrului curent H2 – rigiditatea cadrului de capăt
Fig. 16.3. Rigiditatea semicadrelor transversale:
a) grinzi principale cu inimă plină
b) grinzi principale cu zăbrele
16.2.2. Bara comprimată pe mediu elastic

Se consideră bara dreaptă solicită la compresiune centrică de forţele P aplicate la capete,
aflată pe un mediu elastic având rigiditatea liniară (coeficientul de pat) k, figura 16.4.
Fig. 16.4. Rigiditatea mediului elastic
După pierderea formei de echilibru drepte, asupra barei va acţiona şi reacţiunea mediului
elastic de intensitate k ⋅ u , unde u reprezintă săgeata fibrei medii deformate.
Pentru determinarea valorii critice a forţei de compresiune poate fi folosită metoda
energetică.
Expresia generală a axei deformate a barei articulată la capete este dată de seria
trigonometrică:
n
iπ ⋅ x
u= ∑ ai ⋅ sin L
(16.6)
i=1
Dacă:
ΔU - energia potenţială de deformaţie a barei;
ΔV - lucrul mecanic efectuat de forţa de compresiune P,
există următoarele stări energetice ale sistemului:
- sistem stabil - dacă ΔU > ΔV
- sistem instabil - dacă ΔU < ΔV
Valoarea sarcinii critice Ncr se determină din condiţia ΔU = ΔV , pentru care echilibrul
sistemului devine instabil.
Energia potenţială de deformaţie a barei ΔU este:
251
L L 2
EI ⎛ d2u ⎞ k
2 ⎜ ⎟ ∫
ΔU = ΔU1 + ΔU2 = z ⋅ ⎜ 2 ⎟ dx + ⋅ u 2 dx
2 ∫ (16.7)
0 ⎝ dx ⎠ 0
unde:
ΔU1 - energia potenţială de deformaţie din încovoierea barei;
ΔU2 - energia potenţială a deformaţiilor rezemării elastice.
Lucrul mecanic efectuat de forţa de compresiune N este:
L 2
N ⎛ du ⎞
ΔV = N ⋅ ΔL = ⋅ ⎜ ⎟ dx
2 ⎝ dx ⎠ ∫ (16.8)
0
Efectuând calculele matematice se obţine expresia sarcinii critice Ncr :
π 2EIz ⎛⎜ 2 k L4 ⎞
Ncr = n + ⎟ (16.9.a)
L2 ⎜⎝ n2 π 4EIz ⎟
⎠
⎛ γ ⎞
sau Ncr = NE ⎜ n 2 + 2 ⎟ (16.9.b)
⎝ n ⎠
π 2EIz k L4
unde: NE = şi γ =,
L2 π 4EIz
iar n este un număr întreg şi reprezintă numărul semiundelor în care poate fi împărţită bara care
flambează.
Pentru determinarea numărului n de semiunde care face ca Ncr să fie minim se consideră
următoarele cazuri:
1. k = 0 - bara nu reazemă pe mediu elastic;

În relaţiile (19.9) se ia n=1 şi se obţine sarcina critică Euler a barei articulat – simplu
rezemată la capete.
π 2EIz
Ncr = NE = (16.10)
L2
2. k > 0 , k foarte mic – bara reazemă pe un mediu elastic foarte flexibil;
În relaţiile (16.9) se ia n=1, deci bara flambează fără a avea punct de inflexiune.
3. k creşte şi se ajunge la situaţia Nncr= 2 < Nncr=1 .

Pentru această valoare a rigidităţii liniare a mediului elastic, bara are un punct de inflexiune
la mijloc.
Valoarea minimă a rigidităţii k pentru care are loc trecerea de la n=1 la n=2 se obţine din
condiţia:
k L4 k L4 γ
1+ 4
= 4+ 4
sau 1 + γ = 4 +
π EIz 4π EI z 4
4
kL
Rezultă: γ= =4 (16.11)
π 4EI z
Pentru cazul k mai mic decât valoarea dată de relaţia (16.11) axa deformată a barei
flambate nu prezintă nici un punct de inflexiune (n=1), iar pentru k mai mare decât valoarea dată
de (16.11), apare un punct de inflexiune la mijlocul barei (n=2).
4. k creşte - bara flambează cu un număr n>2 semiunde.

Se poate determina valoarea k pentru cazul când numărul semiundelor trece de la n la
n+1, punând condiţia:
Nncr = Nncr+1
252
k L4 k L4
respectiv: n2 + = (n + 1)2 +
n 2 π 4EI z (n + 1)2 π 4EIz
k L4
= n 2 (n + 1) γ = n 2 (n + 1)
2 2
Se obţine: 4
sau (16.12.a)
π EIz
L2 k
respectiv: 2
= n(n + 1) sau γ = n(n + 1) (16.12.b)
π EIz
L2 k
În figura 16.5 se reprezintă încărcarea critică Ncr , în funcţie de γ= 2
.
π EI z
Fig. 16.5. Încărcarea critică Ncr , în funcţie de γ
Pentru a obţine valoarea n pentru care Ncr devine minim în relaţia (16.9.b) se introduce
variabila continuă n în loc de n şi se pune condiţia:
dNcr 4 2
=0 ⇒ n = γ sau n = γ
dn
Rezultă:
π 2EIz ⎛⎜ γ ⎞⎟
Ncr = γ + = 2 γ ⋅ NE sau Ncr = 2 kEIz (16.13.a)
L2 ⎜⎝ γ ⎟⎠
Pentru calculul practic al forţei critice de pierdere a stabilităţii se determină mărimea
kL4
adimensională γ = 4
şi apoi valoarea întreagă n ≅ 4 γ .
π EIz
Tabelul 16.2 Se obţine astfel:
γ ⎛ γ ⎞
γ n Ncr = NE ⎜ n2 + 2 ⎟ , n ∈ Z (16.13.b)
⎝ n ⎠
0…4 0…2 1 Aşa cum rezultă şi din graficul din figura
4…36 2…6 2 16.5, valorile n funcţie de γ sunt cele prezentate în
36…144 6…12 3
tabelul 16.2.
144…400 12…20 4
253
16.3. Stabilitatea generală a tălpii comprimate
în conformitate cu normativul EN 1993-2
În cazul în care forţa de compresiune din talpa superioară, NEd , este constantă pe
deschiderea grinzii, determinarea forţei critice de pierdere a stabilităţii, în conformitate cu
normativul EN 1993-2 se face utilizând teoria barei comprimate pe reazeme elastice, cu relaţia:
Ncrit = m ⋅ NE , (16.14)
2 4
π EIz 2c ⋅L C
unde: - NE = 2
; m= 2
; c= d;
⋅ γ ≥ 1; γ=
L π EIz A
- L şi A sunt deschiderea grinzii şi distanţa dintre semicadrele transversale;
- C d este rigiditatea reazemului elastic.
O legătură laterală a unei tălpi comprimate poate fi considerată rigidă dacă rigiditatea sa
satisface relaţia:
4NE
Cd > (16.15)
L
Conform EN 1993-2:2005, tabelul D.3, rezistenţa (rigiditatea) transversală a unui

semicadru, definită ca forţa transversală care aplicată în centrul de greutate al tălpii comprimate îi
imprimă acesteia o deplasare egală cu unitatea (fig. 16.6), se calculează cu relaţia:
E ⋅ Iv
Cd = (16.16)
h 3v h 2b q ⋅ Iv
+
3 2 Iq
Numărul de semiunde, n, cu care flambează talpa
comprimată, rezultă din condiţia:
1 c ⋅ L4
(n − 1) n ≤ ≤ n (n + 1) (16.17)
π2 EI z
1 c ⋅ L4
de unde: n ≅ 4 ≥ 1; n∈Z (16.18)
Fig.16.6 π EI z
Deoarece numărul de semiunde aparţine mulţimii numerelor întregi, rezultă că şi

2 2 c ⋅ L4
m= ⋅ γ= ⋅ = 2 ⋅ n 2 , trebuie să fie un număr întreg.
π2 π2 EI z
În cazul grinzilor cu inimă plină efectele fenomenului de flambaj lateral al tălpii comprimate
pot fi ignorate în cazul în care este îndeplinită una din condiţiile:
M 2
λ LT ≤ λ LT.0 = 0,4 sau Ed ≤ λ LT.0 ,
Mcrit
(A eff + A wc / 3 ) ⋅ f y
în care: λ LT = ,
Ncrit
unde: A eff - este aria tălpii comprimate;
254
A wc - este aria zonei comprimate din inimă. În cazul secţiunilor
de clasă 4, această arie trebuie luată ca arie efectivă.
Cazul când forţa de compresiune NEd nu este constantă

pe deschiderea tălpii comprimate a grinzii:
În EN 1993-2:2005, se propune următoarea procedură de calcul pentru talpa inferioară comprimată,

în cazul grinzilor continue cu semicadre transversale rigide situate la distanţa L:
Coeficientul m se alege ca valoare minimă obţinută din următoarele formule:
m = 1 + 0,44(1 + μ ) ⋅ Φ 1,5 + (3 + 2 ⋅ Φ ) ⋅ γ /(350 − 50 ⋅ μ )
m = 1 + 0,44(1 + μ) ⋅ Φ 1,5 + [0,195 + (0,05 + μ / 100 ) ⋅ Φ ] ⋅ γ 0.5
în care:
μ = V2 / V1 , figura 16.7
Φ = 2(1 − M2 / M1 ) /(1 + μ ) , pentru M2 > 0 ; când diagrama de moment încovoietor îşi schimbă semnul
se ia acoperitor M2 = 0 . Verificarea pierderii stabilităţii se face la distanţa 0,25 ⋅ L k de reazemul cu momentul
încovoietor maxim, ţinând cont că verificarea rezistenţei secţiunii transversale este făcută de asemenea în
secţiunea cu moment încovoietor maxim, unde L k = L / m .
Fig. 16.7
Pentru elementele comprimate, efectul imperfecţiunilor iniţiale şi efectele de ordinul II, pot fi
luate în considerare prin aplicarea unei forţe laterale suplimentare, FEd , în dreptul conexiunii tălpii
cu resortul, unde:
⎧ NEd
⎪ 100 - pentru A k ≤ 1,2 ⋅ A
⎪⎪
FEd = ⎨ A NEd 1 (16.19)
⎪ A ⋅ 80 ⋅ N
- pentru A k ≥ 1,2 ⋅ A
⎪ k 1 − Ed
⎪⎩ Ncrit
în care: NEd - forţa de compresiune maximă din talpă;

EI
Ak = π ⋅ ; A - este distanţa între reazemele elastice.
Ncrit
16.4. Verificarea tălpii comprimate la

flambaj prin încovoiere – răsucire
comprimat se determină cu relaţia:
255
1
Nb.Rd = χ FT ⋅ A ⋅ f y ⋅ (16.20)
γ M1
⎧⎪A g − sec tiuni Clasa 1; 2; 3
unde: A = ⎨
⎪⎩A eff − sec tiuni Clasa 4
compresiune axială constantă, valoarea coeficientului de reducere χFT se determină în funcţie de
coeficientul de zvelteţe redus λ FT , cu relaţia:
1
χ FT = ; χ FT ≤ 1 (16.21)
2 2
φFT + φFT − λ FT
în care:
[ ( ) 2
φFT = 0,5 1 + α λ FT − 0,2 + λ FT ; ] α - factor de imperfecţiune;
A ⋅ fy
λ FT = - coeficientul de zvelteţe redus al barei.
Ncr
Observaţii legate de flambajul general

Problema flambajului general al tălpii comprimate la podurile pe grinzi cu zăbrele cu calea jos deschise
şi cea a flambajului lateral al tălpii superioare la podurile pe grinzi cu inimă plină cale jos sunt deosebit de
importante pentru siguranţa în exploatare a unor astfel de structuri metalice, consecinţele legate de
pierderea stabilităţii fiind deosebit de grave sau chiar catastrofale.
De-a lungul timpului s-au înregistrat mai multe accidente de această natură, datorate neacoperirii prin
calcul a acestui fenomen sau tratării lui superficiale.
Pierderea stabilităţii generale este mult mai periculoasă în cazul podurilor pe grinzi cu zăbrele
deschise, deoarece înălţimea mare a acestora conduce la crearea unor rigidităţi transversale reduse a
semicadrelor alcătuite din montanţi şi antretoaze (reazeme intermediare cu elasticitate ridicată).
În cazul podurilor pe grinzi principale cu inimă plină situaţia este mai puţin “periculoasă”, deoarece în
acest caz înălţimea “montanţilor” este mult mai mică, iar ranforţii contribuie la o mărire importantă a rigidităţii
semicadrelor transversale. Cu toate acestea se recomandă şi pentru astfel de structuri verificarea stabilităţii
generale a grinzilor principale, respectiv al flambajului lateral al tălpii comprimate.
În toate cazurile, semicadrele finale trebuie să fie suficient de rigide pentru a realiza fixarea tălpii în
sens transversal, reazemele elastice fiind doar semicadrele intermediare.
Metoda energetică preluată de EC 3/2 are dezavantajul că nu ţine cont de variaţia secţiunii tălpii
superioare şi de variaţia efortului de compresiune în aceasta, comparaţia făcându-se cu efortul maxim.

Să se analizeze stabilitatea tălpii comprimate a grinzilor principale ale unui tablier metalic
de cale ferată cunoscând următoarele date de proiectare:
• secţiunea transversală a tablierului este prezentată în figura E1.1;

• momentul încovoietor maxim: MEd = 13 725 kN⋅m;
• caracteristici de calcul pentru calculul stabilităţii generale, figura E1.2.
Aplicare numerică
Având în vedere faptul că prinderea antretoazelor de grinzile principale se realizează prin

dezvoltarea unor ranforţi puternici (pe toată înălţimea grinzilor), aceşti ranforţi contribuie la
asigurarea stabilităţii generale a grinzii, funcţionând ca nişte reazeme elastice.
256
Fig. E1.1
- distanţa dintre antretoaze d = 5.00 m
- h = 1600 mm
- h v = 1100 mm
- I q = 3.649 ⋅ 10 5 cm 4
- b q = 5000 mm
- I v = 57 680 cm 4
Observaţie:
- h ; I V şi h v - valori medii
Fig. E1.2
Considerând pentru început că semicadrele formate de antretoazele cu ranforţi la prinderea

de grinzile principale şi rigidizările verticale împreună cu zona activă aferentă din inima grinzii
principale, constituie o rezemare cvasi-rigidă a tălpii comprimate, se verifică stabilitatea tălpii prin
compararea lungimii stabile a unui tronson de bară supusă la încovoiere cu distanţa dintre
semicadrele transversale (distanţa dintre antretoaze).
⎧35 ⋅ ε ⋅ i z − pentru : 0.625 ≤ ψ ≤ 1
L stabila = ⎨
⎩(60 − 40 ⋅ ψ ) ε ⋅ i z − pentru : − 1 ≤ ψ ≤ 0.625
în care:
- ψ – raportul momentelor încovoietoare de la extremităţile tronsonului de bară;
257
- iz – raza de giraţie a secţiunii formate de talpa comprimată a grinzii plus 1/3 din partea
comprimată a inimii, în raport cu axa slabă a secţiunii.
Observaţie:
Această verificare în cazul grinzilor principale este doar orientativă şi ne ajută să apreciem dacă,
eventual, rigiditatea tălpii comprimate ar fi mult în afara limitelor necesare.
În cazul grinzii principale, pentru panourile centrale, figura E1.3, avem:
L stabila = 35 ⋅ ε ⋅ i z = 35 ⋅ 0.92 ⋅ 16.7 = 538 cm > d = 500 cm
unde:
t ⋅ b 3 (h / 6) ⋅ t 3w 3 ⋅ 65 3 43 ⋅ 1.2 3
Iz = f f + w = + = 68 662 cm 4
12 12 12 12
A = b f t f + (h w / 6)t w = 65 ⋅ 3 + 43 ⋅ 1.2 = 246.6 cm 2
Iz 68662
iz = = = 16.7cm
A 246.6
Fig. E1.3
Calculul exact privind pierderea stabilităţii generale presupune să fie luate în considerare:
rigiditatea efectivă a acestor ranforţi, eforturile din talpa superioară şi secţiunea grinzii pe fiecare
panou. Verificarea se poate face asimilând talpa superioară a grinzii principale cu talpa superioară
a unei grinzi cu zăbrele (EN 1993-2:2005 punctul 6.3.4).
Secţiunea transversală a grinzii principale se

încadrează în clasa 4 de secţiuni. În cazul secţiunilor
de clasă 4, A wc (aria zonei comprimate din inimă)
trebuie luată ca arie efectivă (eficace), figura E1.4.
Înălţimea efectivă a inimii, în zona
comprimată, este:
h wc = 1390 − 660 = 730 mm , respectiv:
h wc / 3 = 243 mm.
Fig. E1.4
Se observă faptul că zona din inimă care conlucrează cu talpa

comprimată nu include parte din zona inactivă a inimii.
Astfel, la verificarea stabilităţii generale a tălpii comprimate se
va lua în considerare secţiunea alcătuită din talpa superioară
(comprimată) a grinzii şi o porţiune egală cu 243 mm din inimă, figura
E1.5.
I z = 68 660 cm4; A = 224 cm2
Fig. E1.5
258
Secţiunea montantului fiind variabilă, se va utiliza o secţiune medie care este echivalată cu
cea a unui profil laminat HE400B care are Iy=57680 cm4. De asemenea lungimea (înălţimea)
montantului fiind variabilă prin conformarea grinzii, se va opera cu o lungime medie.
Se obţine:
E ⋅ Iv 2.1⋅ 10 6 ⋅ 57 680
Cd = 2
= = 83 231 daN / cm
h 3v h ⋅ b q ⋅ I v 110 3 160 2 ⋅ 500 ⋅ 57 680
+ +
3 2 Iq 3 2 ⋅ 364 900
C d 83 231 cL4 166.5 ⋅ 3000 4

c= = = 166.5 daN / cm 2 ; γ = = = 93 535
A 500 EI z 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 68 660
Numărul de semiunde, n, cu care flambează talpa comprimată:
1 c ⋅ L4 1 1 4
n≅ 4 = 4 γ = 93535 = 5.57 > 1
π EI z π π
Deoarece n ∈ Z ⇒ n = 6 , bara are 5 puncte de inflexiune.
Având în vedere faptul că grinda principală este fixată prin 5 semicadre transversale,
rezultă că acestea constituie reazeme rigide pentru talpa superioară a grinzii principale (fig. E1.6).
Fig. E1.6. Bara cu cinci puncte de inflexiune (6 semiunde)
Acest lucru era de aşteptat ca urmare a verificării lungimii stabile de bară, care a rezultat
mai mare decât distanţa dintre semicadre, ceea ce confirmă faptul că, în cazul tablierelor pe grinzi
principale cu inimă plină, problema stabilităţii tălpii comprimate este mai puţin ”periculoasă”
comparativ cu cazul grinzilor principale cu zăbrele.
Rezultă forţa critică de pierdere a stabilităţii, în cazul în care forţa de compresiune din talpa
superioară, NEd , ar fi constantă pe deschiderea grinzii:
2 ⎫
m= ⋅ γ = 2 ⋅ n 2 = 72
⎪
2
π ⎪
2 ⎬ ⇒ Ncrit = m ⋅ NE = 113 729 kN
π EI z
NE = = 157 957 daN⎪
L 2 ⎪⎭
Verificarea tălpii comprimate la flambaj
(A f + A wc / 3 ) ⋅ f y 224 ⋅ 3350
λ FT = = = 0,26 ⇒ χ FT = 0,96
N crit 1.14 ⋅ 10 7
Nb.Rd = χ FT ⋅ A ⋅ f y / γ M1 = (0.96 ⋅ 224 ⋅ 3350 / 1.1) ⋅ 10 −2 = 6 549 kN
Efortul de compresiune în talpă NEd
Efortul unitar normal în centrul tălpii comprimate este:
259
MEd 13 716 ⋅ 10 4
σ= ⋅z = ⋅ 136 = 2325 daN/cm2 ; NEd = σ ⋅ A = 2325 ⋅ 224 ⋅ 10 −2 = 5208 kN
I eff 6
8.023 ⋅ 10
unde: z - distanţa de la centrul de greutate al întregii secţiuni efective la centrul de greutate al
tălpii comprimate împreună cu zona de conlucrare.
NEd 5208
Rezultă: = = 0,80
Nb,Rd 6549

Se verifică talpa comprimată a unui pod metalic pe grinzi principale cu zăbrele, cunoscând
următoarele date de proiectare:
- efortul axial maxim în talpa comprimată: SI−II = SII−III = − 2 621 kN
- grinzile sunt realizate din oţel S355ML/NL – EN 10025 – 4:2004;
- schema geometrică a tablierului, figura E2.1.
Fig. E2.1
- caracteristicile geometrice şi de rezistenţă care intervin

în calculul de verificare a stabilităţii sunt prezentate în
figura E2.2.
h = 450 cm
I V = I y.mont. = 9035 cm 4
h V ≈ 320 cm
Iq = Iantr. = 3.65 ⋅ 10 5 cm 4
Fig. E2.2 b q ≈ 470 cm
260
Verificarea tălpii comprimate
Talpa superioară şi diagonala finală sunt realizate cu secţiune alcătuită sudat de tip cheson
semi-închis, pentru a oferi o rigiditate sporită la compresiune, figura E2.3.
A = 118 cm
I y = 1.561⋅ 10 4 cm 4
Iz = 2.186 ⋅ 10 4 cm 4
i y = 11.5 cm
i z = 13.6 cm
Fig. E2.3
Clasa secţiunii
Platbanda superioară
- panoul central:
c 300
= = 30 < 38 ⋅ ε = 30.8 ⇒ Clasa 2
t 10
- console platbandă superioară:
c 40
= = 4 < 9 ⋅ ε = 7.3 ⇒ Clasa 1
t 10
Consolele inferioare
c 90
= = 9 < 14 ⋅ ε = 11.34 ⇒ Clasa 3
t 10
Pereţii verticali: Clasa 2
Clasa secţiunii fiind egală cu 3, se va opera cu aria brută.
Flambaj în planul grinzii (axa y-y)
În planul grinzii cu zăbrele lungimea de flambaj este:
L cr.y = 0.8 ⋅ A I−J = 0.8 ⋅ 500 = 400 cm

L cr.y 400 λy 34.8
λy = = = 34.8 ; λ= = = 0.46 ⇒ χ = 0.9 (curba b)
iy 11.5 λ1 76
A ⋅ fy 118 ⋅ 3550
Nc.Rd = χ = 0 .9 10 −2 = 3427 kN > NEd = 2621 kN
γ M1 1.1
Stabilitatea generală a tălpii
Rezistenţa (rigiditatea) transversală a unui semicadru:
E ⋅ Iv 2.1⋅ 10 6 ⋅ 9035
Cd = 2
= = 1568 daN / cm
h 3v h ⋅ b q ⋅ Iv 320 3 450 2 ⋅ 470 ⋅ 9035
+ +
3 2 Iq 3 2 ⋅ 3.65 ⋅ 10 5
261
C d 1568 cL4 3.1⋅ 2000 4
c= = = 3.1 daN / cm 2 ; γ = = = 1080
A 500 EIz 2.1⋅ 10 6 ⋅ 2.186 ⋅ 10 4
Numărul de semiunde, n, cu care flambează talpa comprimată:

1 c ⋅ L4 1 14
n≅ 4 = 4 γ= 1080 = 1.82 > 1
π EI z π π
Deoarece n ∈ Z ⇒ n = 2 , bara are un punct de inflexiune la mijlocul deschiderii.
Având în vedere faptul că talpa superioară a grinzii principale este fixată prin 3 semicadre
transversale intermediare, rezultă deformata tălpii comprimate prezentată în figura E2.4.
Fig. E2.4. Bara deformată
Rezultă forţa critică de pierdere a stabilităţii:
2 ⎫
m= ⋅ γ = 2 ⋅ n 2 = 8⎪
2
π ⎪
2 ⎬ ⇒ Ncrit = m ⋅ NE = 9056 kN
π EI z
NE = = 1132 kN ⎪
L 2 ⎪⎭
Verificarea tălpii comprimate la flambaj în plan orizontal
A ⋅ fy 118 ⋅ 3550
λ FT = = = 0,68 ⇒ χFT = 0,8
Ncrit 905 600
Nb.Rd = χ FT ⋅ A ⋅ f y / γ M1 = (0.8 ⋅ 118 ⋅ 3550 / 1.1) ⋅ 10 −2 = 3 047 kN > NEd = 2 621 kN
Observaţii:
Comportarea tălpii comprimate a grinzii principale este influenţată de rigiditatea semicadrelor
transversale. Numărul de semiunde (numărul de puncte de inflexiune) depinde direct de modulul de
elasticitate (rigiditatea liniară) a mediului elastic. Rigiditatea semicadrelor transversale se calculează după
EN 1993-2:2005, înlocuind şirul de reazeme elastice aflate la distanţa A cu un mediu elastic continuu
echivalent.
Se obţine rigiditatea liniară a mediului elastic, raportând rigiditatea semicadrelor transversale la
distanţa A dintre ele. Cu cât rigiditatea semicadrelor este mai mare, şi cu cât acestea sunt mai apropiate, cu
atât n (numărul de semiunde) este mai mare iar talpa comprimată este mai puţin supusă pericolului pierderii
stabilităţii generale.
Procedura de calcul prezentată în EN 1993-2:2005, nu reflectă în totalitate comportarea reală a
tălpii comprimate la grinzile principale de poduri, deoarece nu ţine seama de:
• variaţia secţiunii tălpii comprimate;
• variaţia efortului de compresiune din talpă;
• caracteristicile fiecărui panou.
262
17. PLATELAJE ORTOTROPE
Platelajul ortotrop este realizat dintr-o tablă (tolă) de oţel de grosime redusă (12...20 mm),
rigidizată pe două direcţii – longitudinală, cu nervuri dese (lonjeroni) şi transversală, cu rigidizări
transversale mai puternice (antretoaze).
Datorită dimensiunilor diferite ale lonjeronilor şi antretoazelor, precum şi a distanţelor
diferite între lonjeroni şi antretoaze (relativ mici între nervurile longitudinale comparativ cu cele
dintre rigidizările transversale), se realizează o rigiditate la încovoiere a platelajului, inegală pe
cele două direcţii perpendiculare, respectiv rezultă o anizotropie structurală ortogonală sau
ortotropie ( EI x ≠ EI y ).
În figura 17.1. se prezintă comparativ

anizotropia plăcilor metalice ortotrope şi cea a plăcilor
cu anizotropie naturală (de exemplu lemnul), în ultimul
caz materialul având atât modulul de elasticitate cât şi
coeficientul contracţiei transversale diferiţi pe cele
două direcţii.
Fig. 17.1. Plăci cu anizotropie:
a) structurală; b) naturală
Platelajele ortotrope încep să fie utilizate pe scară largă în construcţia podurilor de cale
ferată şi de şosea îndeosebi după introducerea sudurii ca mijloc de îmbinare a elementelor de oţel,
în strânsă corelare cu experienţa acumulată în activitatea de proiectare şi execuţie a structurilor de
poduri şi a perfecţionării mijloacelor de calcul (introducerea calculului automatizat), respectiv ca
perioadă de timp, după cel de-al II-lea război mondial.
În construcţiile podurilor, structurile portante au început să primească o formă spaţială,
acelaşi element cumulând simultan mai multe funcţiuni, acesta fiind aflat într-o pronunţată relaţie
de interacţiune cu celelalte elemente (nu neapărat numai cu cele imediat învecinate).
Structurile spaţiale cu platelaje uşoare de tip placă ortotropă oferă o serie de avantaje
comparativ cu structurile “clasice”, dintre care merită a fi menţionate următoarele:
- avantajul de ordin economic;
- consum mai redus de oţel;
- consum mai redus de manoperă;
- se pretează realizării uzinate, putându-se realiza ansamble şi subansamble de
dimensiuni mari (restricţionate numai de condiţiile de transport şi de montaj);
- se exploatează în mod judicios rezerva de capacitate portantă a structurii, fără
periclitarea siguranţei în exploatare;
- rigiditatea mult mai mare la acelaşi consum de material;
- uşurarea montajului;
- aspect estetic etc.
Platelajele ortotrope pot intra în componenţa structurilor de poduri, practic pentru toate
tipurile de suprastructuri: poduri pe grinzi principale cu inimă plină sau cu zăbrele, poduri pe cadre
sau arce, poduri hobanate şi poduri suspendate. În cazul podurilor în arc, hobanate şi suspendate
platelajul ortotrop face parte din grinda de rigidizare a acestora.
263
În acest capitol se analizează în special platelajele ortotrope care fac parte din
suprastructurile podurilor pe grinzi principale cu inimă plină sau casetate, acestea fiind cele mai
des utilizate.
17.2. Alcătuirea constructivă a platelajelor ortotrope

În funcţie de modul de alcătuire al nervurilor longitudinale şi transversale, în directă
legătură cu rigiditatea la încovoiere şi torsiune a acestora, plăcile ortotrope pot fi clasificate în trei
categorii, astfel [9]:
- plăci ortotrope cu nervuri longitudinale flexibile la torsiune;
- plăci ortotrope cu nervuri longitudinale rigide şi antretoaze flexibile;
- plăci ortotrope cu nervuri şi antretoaze rigide la torsiune.
17.2.1. Plăci ortotrope cu nervuri longitudinale flexibile

Nervurile longitudinale se realizează ca nervuri flexibile la torsiune atunci când distanţele
dintre antretoaze sunt relativ mici (cca. 1800 mm). Aceste nervuri pot fi realizate din platbande,
profile cu bulb, profile laminate (L, T) sau profile T alcătuite sudat. Nervurile trec continuu prin
fantele practicate în inimile antretoazelor şi se sudează de acestea cu două sau mai multe
cordoane de sudură, figura 17.2.
Sudarea cu patru cordoane de

sudură (figura 17.2.a.) prezintă unele
dificultăţi deoarece, datorită toleranţelor
de execuţie a fantelor din inimile
antretoazelor, nervurile pot să nu
păsuiască şi în plus, sudurile pot cauza
tensiuni reziduale mari, conducând la
apariţia unor fisuri sub sarcină.
Fig. 17.2. Platelaje cu nervuri flexibile
Din aceste cauze se preferă soluţiile de prindere a nervurilor longitudinale cu două

cordoane de sudură de inimile antretoazelor, prelucrate ca în figura 17.2.b,c.
În figura 17.3. se prezintă ansamblul tolă-

nervuri de rigidizare longitudinale din platbande şi
nervuri transversale având secţiuni T alcătuite sudat.
Fig. 17.3. Ansamblul tolă rigidizări
17.2.2. Plăci ortotrope cu nervuri longitudinale

rigide şi antretoaze flexibile la torsiune
Nervurile rigide la torsiune se realizează cu secţiune casetată (talpa superioară fiind tola
platelajului), în mod obişnuit din tablă ambutisată sau ½ ţeavă, figura 17.4.
264
Datorită rigidităţii mari la torsiune a acestor
nervuri, grosimea tablei din care sunt realizate este
redusă, iar distanţa dintre antretoaze creşte la a =
(12…30)b, unde “b” este distanţa între nervurile
longitudinale.
Fig. 17.4. Nervuri rigide la torsiune
Nervurile pot trece continuu prin inimile antretoazelor (figura 17.5.a), sau pot fi întrerupte în
dreptul acestora (figura 17.5.b).
Fig. 17.5. Nervuri longitudinale: a) continue, b) discontinue
În figura 17.6. se prezintă tehnologia de fabricaţie a unui platelaj cu nervuri rigide care
traversează inimile antretoazelor (continue), în care se observă realizarea unei contrasăgeţi a tolei,
înaintea sudării nervurilor, care să compenseze deformaţiile din sudare.
Fig. 17.6. Fazele tehnologice de

execuţie a unui platelaj cu nervuri
rigide
17.2.3. Plăci ortotrope cu nervuri longitudinale

şi transversale rigide la torsiune
Aceste platelaje sunt evident cele mai rigide, iar faptul că şi antretoazele sunt rigide la
torsiune, permite mărirea distanţei dintre ele a = (20…40)b.
La acest tip de platelaj antretoazele sunt continue, nervurile longitudinale fiind întrerupte în
dreptul acestora.
265
Platelajul cu ambele nervuri rigide permite realizarea celei mai mici înălţimi de construcţie,
fiind utilizat atunci când condiţiile date impun acest lucru.
17.3. Rosturi de şantier

Îmbinărilor de şantier ale suprastructurilor cu platelaj ortotrop, trebuie să li se acorde o
analiză detaliată, având în vedere importanţa deosebită a acestora.
Tablierul metalic se execută în uzină sau pe şantier sub formă de subansambluri complet
sudate, de dimensiuni gabaritice (dacă sunt transportate cu mijloace CF sau auto) şi cu greutăţi
care să nu depăşească capacitatea utilajelor de ridicare. Subansamblurile sunt asamblate la
şantier pentru realizarea suprastructurii podului prin rosturile de montaj.
Rosturile de montaj (de şantier) transversale sau transversale şi longitudinale se pot realiza
prin sudură, atunci când montajul suprastructurii se face prin lansare sau subansamblele se
asamblează în tronsoane mari sudate, continuizarea acestor tronsoane realizându-se cu nituri sau
şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate, figura 17.7 [9].
Fig. 17.7. Rosturi de montaj ale unei suprastructuri cu platelaj ortotrop
Un rost de şantier transversal presupune continuizarea tolei platelajului, a lonjeronilor şi a

grinzilor principale.
Rostul de montaj se amplasează aproximativ la sfertul deschiderii lonjeronilor (secţiunea de
moment încovoietor minim).
În figura 17.8. se prezintă îmbinarea sudată a lonjeronilor cu secţiune deschisă; fiecare
lonjeron se completează cu câte un cupon (platbandă) de cca. 500 mm lungime, lungimea exactă
obţinându-se prin măsurare la faţa locului, pentru a compensa toleranţele de execuţie.
În cazul lonjeronilor cu secţiunea închisă rostul de montaj se poate realiza în următoarele
variante [9]:
• se decalează secţiunea de înnădire a tablei platelajului de cea a lonjeronilor,
introducând un tronson de înnădire pentru lonjeroni de cca. 500 mm (ca şi în cazul
lonjeronilor simpli), figura 17.9;
• se decalează secţiunea de înnădire a tablei platelajului de cea a lonjeronilor prin
introducerea unui cupon de tablă de cca. 500 mm pentru îmbinarea tablei platelajului,
figura 17.10.
266
Fig. 17.8. Rost de şantier transversal: a) înainte de montaj; b)după montaj
Fig. 17.9. Rost de şantier transversal sudat prin cupon de înnădire a

lonjeronilor închişi: a)înainte de montaj; b) după montaj
Fig. 17.10. Rost de şantier transversal sudat prin cupon de înnădire a tablei platelajului
267
17.4. Bazele de calcul ale platelajului ortotrop
Ecuaţia platelajului ortotrop solicitat la încovoiere se obţine din ecuaţia unei plăci cu
anizotropie naturală solicitată la încărcări normale la planul median al plăcii (ecuaţia stabilită de
M.T. Huber):
∂4w ∂4w ∂4w
Dx + 2H + D y = p(x, y ) (17.1)
∂x 4 ∂x 2 ∂y 2 ∂y 4
în care:
w - săgeata plăcii încovoiate;
p(x,y) - încărcarea normală pe planul median al plăcii;

3
Ex ⋅ t
Dx = - rigiditatea la încovoiere în direcţia x;
(
12 1 − μ x μ y )
Ey ⋅ t3
Dy = - rigiditatea la încovoiere în direcţia y;
(
12 1 − μ x μ y )
G xy ⋅ t 3
2H = D x μ x + D y μ y + 4D xy - rigiditatea la torsiune a plăcii; D xy =
12
Din ecuaţia plăcii cu anizotropie

naturală (17.1) se determină ecuaţia
plăcii cu anizotropie tehnică, prin
modificarea expresiilor rigidităţilor
utilizând metoda netezirii.
Această metodă constă în
înlocuirea plăcii nervurate cu o placă
“netedă”, echivalentă din punct de
vedere al rigidităţilor la încovoiere şi
torsiune, fig. 17.11.
Fig. 17.11. Placa ortotropă şi placa “netedă” echivalentă
Expresiile rigidităţilor din ecuaţia (17.1) pentru placa cu anizotropie tehnică sunt:
Dx - rigiditatea la încovoiere a plăcii în direcţia x:
EIn ⎛ b eff ⎞ Et 3
Dx = + ⎜1 − ⎟ (17.2.a)
b ⎝ b (
⎠ 12 1 − μ x μ y )
în care:
In - momentul de inerţie al unei nervuri longitudinale, inclusiv porţiunea de tolă
aferentă, în raport cu axa proprie x 0 , figura 17.12.
Fig. 17.12. Caracteristicile de calcul

ale nervurii pentru calculul In
268
b eff / b - coeficientul lăţimii active de tolă pe lăţimea dintre nervuri;
μ x ,μ y - coeficienţii de contracţie transversală ai plăcii ortotrope
determinaţi cu relaţiile:
⎛ a⋅t ⎞ ⎛ b⋅t ⎞
μ x = 0.3⎜⎜ ⎟⎟ ; μ y = 0.3⎜⎜ ⎟⎟
⎝ Aa + a ⋅ t ⎠ ⎝ An + b ⋅ t ⎠
An - aria nervurii de rigidizare longitudinale, fără tola de acoperire aferentă (fig. 17.13);
Aa - aria nervurii transversale (antretoaza), inclusiv porţiunea activă din tolă, figura
17.14.
Fig. 17.13. Caracteristici ale

nervurii pentru calculul Itn , An
Fig. 17.14. Caracteristicile de

calcul ale antretoazei
Dy - rigiditatea la încovoiere a plăcii în direcţia y:

EIa ⎛ a eff ⎞ Et 3
Dy = + ⎜1 − ⎟ (17.2.b)
a ⎝ (
a ⎠ 12 1 − μ x μ y )
Ia - momentul de inerţie al antretoazei în raport cu axa proprie x 0 , având lăţimea tălpii
superioare corespunzătoare lăţimii active (efective) de placă a eff , figura 17.14.
H - rigiditatea la torsiune a plăcii ortotrope:
Gt 3 G ⎛ Itn Ita ⎞
1
2
(
H = μ xD y + μ yD x + )6
+ ⎜ + ⎟; G =
2⎝ b a⎠
E
2(1 + μ )
(17.2.c)
I tn - momentul de inerţie la torsiune al nervurii longitudinale (fără placă);

I ta - momentul de inerţie la torsiune al antretoazei, cu considerarea lăţimii active de
placă.
Rezolvarea ecuaţiei (17.1) cu coeficienţii daţi de relaţiile 17.2.a.b.c, constă în determinarea
funcţiei w(x, y) care să satisfacă această ecuaţie şi condiţiile la limită. În funcţie de aceasta se pot
calcula solicitările în fiecare secţiune:
⎛ ∂2w ∂ 2 w ⎞⎟ ⎛ ∂2w ∂ 2 w ⎞⎟ ∂2w
M x = −D x ⎜ 2 + μ y ; M = −D ⎜ + μ ; M = − D (17.3.a, b, c)
⎜ ∂x ∂y 2 ⎟⎠
y y⎜ 2 x
∂x 2 ⎟⎠
xy xy
∂x∂y
⎝ ⎝ ∂y
∂3w 3
∂3w 3
Tx = −D x (
− D xy + μ y D x )∂ w
; Ty = −D y (
− D xy + μ x D y ) ∂ 2w
(17.3.d,e)
∂x 3 ∂x∂y 2 ∂y 3 ∂x ∂y
Rezolvarea ecuaţiei diferenţiale este în general o problemă dificilă, motiv pentru care se
utilizează soluţii aproximative folosind următoarele metode:
- metoda seriilor Fourier simple;
- metoda seriilor Fourier duble;
- metoda diferenţelor finite;
- metoda elementelor finite;
269
Metode simple de calcul a plăcilor ortotrope
Pe lângă metodele cunoscute pentru rezolvarea ecuaţiei diferenţiale a plăcii cu anizotropie

structurală (dificile de aplicat din punct de vedere practic) s-au dezvoltat metode mai simple, cu
ajutorul cărora se pot obţine rezultate acceptabile, dintre care menţionăm:
- metoda reţelelor de grinzi;
- metoda Pelikan-Esslinger;
- metoda Fisher.
17.5. Predimensionarea platelajelor ortotrope

În etapa de predimensionare a platelajului ortotrop se adoptă grosimea plăcii (tolei),
dimensiunile lonjeronilor şi antretoazelor şi distanţele între acestea, precum şi lăţimea de
conlucrare a tolei platelajului cu lonjeronii şi antretoazele.
Grosimea tablei platelajului

Grosimea tablei (tolei) platelajului se determină din condiţia ca săgeata acesteia sub
acţiunea încărcărilor utile, să nu depăşească 1 300 din deschidere (distanţa între lonjeroni), figura
17.15:
Considerând că săgeata δ a plăcii

continue reprezintă cca. 1/6 din săgeata δ 0
a plăcii considerate simplu rezemată, se
obţine:
1 1 5pb 4
δ = δ0 = ⋅ (17.4)
6 6 384EIpl
Rezultă grosimea t a plăcii:

p
t ≥ 2⋅b⋅3 (17.5)
E
Fig. 17.15. Săgeata tablei platelajului
P - încărcarea uniform distribuită pe suprafaţa de repartiţie a încărcării

unde: p =
a1 ⋅ b1 P produsă de roata vehiculului;
1⋅ t 3 - momentul de inerţie al plăcii.
Ipl =
12
Se recomandă de asemenea să fie îndeplinite condiţiile:
p ⎫
t ≥ 2.5 ⋅ b ⋅ 3 ⎪
2E ⎪
b ⎪
t≥ ⎬ (17.6)
25 ⎪
⎪
⎪
t ≥ 12 mm ⎭
Distanţa între rigidizările longitudinale

Cunoscând grosimea t a tolei platelajului, distanţa între rigidizările longitudinale b i (figura
17.16), trebuie să respecte condiţiile:
270
bi ⎫
≤ 70 − pentru tole din S235 ⎪
t ⎪
bi ⎪⎪
≤ 60 − pentru tole din S355 ⎬ (17.7)
t ⎪
b' 235 ⎪
≤ 9.1 ⋅ t ⎪
t fy ⎪⎭
Fig.17.16. Distanţa între

rigidizările (nervurile)
longitudinale
Secţiunea rigidizărilor longitudinale

Secţiunile rigidizărilor longitudinale trebuie să respecte următoarele condiţii de zvelteţe:
235 ⎫
c r ≤ 12 daca : σ max > 0.5f y ⎪
fy ⎪
⎬ (17.8)
235 ⎪
c r ≤ 20 daca : σ max ≤ 0.5f y ⎪
fy
⎭
unde:
σ max - efortul unitar normal maxim de compresiune din tola rigidizării,
în secţiunea acestei rigidizări;
hr b
cr = + - pentru rigidizări din tablă (figura 17.17.a);
1.5 ⋅ t r 12 ⋅ t
hr b - pentru rigidizări cu secţiune T sau casetată
cr = +
1.35 ⋅ t r + 0.56 ⋅ iry 12 ⋅ t (figura 17.17.b,c);
iry - raza de giraţie a secţiunii rigidizării (fără lăţimea activă de tolă)
faţă de axa verticală y1 .
Fig. 17.17. Rigidizări

longitudinale
Pentru rigidizările cu o margine liberă

(figura 17.18) se verifică condiţia:
b' 235
≤ 15 (17.9)
t' fy
Fig. 17.18. Rigidizări longitudinale
cu margine liberă
271
17.6. Calculul grinzilor cu inimă plină având
talpa comprimată placa ortotropă
Suprastructurile cu platelaj ortotrop au o rigiditate mare la torsiune (mai ales secţiunile
închise), motiv pentru care este necesar să se ia în considerare la determinarea stării de eforturi,
pe lângă momentul încovoietor şi forţa tăietoare şi momentul de torsiune.
Momentul de torsiune este produs atât de aplicarea excentrică a încărcărilor verticale, cât
şi de forţele orizontale transversale care solicită suprastructura (acţiunea vântului, forţa de
şerpuire, acţiunile seismice).
Considerând secţiunea transversală a unei suprastructuri de pod rutier în soluţia de grindă
casetată, figura 17.19, încărcată cu un sistem de acţiuni verticale (convoaie), acesta se reduce în
raport cu centrul de încovoiere răsucire la o rezultantă verticală si la un moment de răsucire:
⎧⎪R = ∑ Pi (17.10)
⎨
∑ Pi ⋅ e
⎪⎩M t =
Fig. 17.19. Încărcarea excentrică a unui

tablier cu secţiunea casetată
Deoarece situaţiile de încărcare a suprastructurii cu momente de torsiune concentrate Mt

au o mare diversitate, pentru generalizarea calculului la torsiune se înlocuiesc încărcările
concentrate (ale fiecărui şir longitudinal de roţi) cu o încărcare uniform distribuită echivalentă pi ,
rezultând astfel un moment de torsiune uniform distribuit în lungul suprastructurii:
mt = ∑
pi ⋅ ei (17.11)
Expresia generală a eforturilor unitare normale pe secţiunea tablierului vor fi cele
corespunzătoare pentru solicitarea de încovoiere oblică cu torsiune împiedicată, astfel:
- pentru secţiuni deschise:
My M B⋅ω
σx = z+ z y+ (17.12.a)
Iy Iz Iω
Tz ⋅ S y Ty ⋅ S z Mt ⋅ t Mω ⋅ SRω
τ= + + + (17.12.b)
t ⋅ Iy t ⋅ Iz It t ⋅ Iω
- pentru secţiuni închise:
My Mz B⋅ω
σx = z+ y+ (17.13.a)
Iy Iz Iω
Tz ⋅ S y Ty ⋅ S z Mr Mω ⋅ SRω *
τ= + + − (17.13.b)
t ⋅ Iy t ⋅ Iz Ω⋅t t ⋅ Iω
Observaţii:
• Eforturile se calculează pentru poziţia cea mai defavorabilă a încărcărilor, iar pe
secţiune în punctele unde iau valorile maxime.
• Pentru simplificarea calculului caracteristicilor geometrice ale secţiunii transversale a
platelajelor ortotrope, nervurile longitudinale pot fi înlocuite prin modificarea grosimii
tablei platelajului t, cu o grosime echivalentă :
An
t echiv = t +
B platelaj
272
• Pentru tablierele având secţiunea transversală deschisă, figura 17.20, se poate renunţa
la calculul prin care se iau în considerare momentele de torsiune, admiţând o repartiţie
transversală a acestor încărcări la grinda principală după regula pârghiei.
Fig. 17.20. Repartiţia încărcărilor excentrice

pe tablier la grinda principală
Secţiunea transversală a grinzii principale se consideră formată din inima şi talpa inferioară
activă, la care se adaugă platelajul ortotrop aferent, corespunzător lăţimii de conlucrare.
17.7. Lăţimea activă a tălpilor grinzilor metalice

în conformitate cu normativul EN 1993-1-5
(efectul shear lag)
Aspecte generale
Grinzile podurilor de şosea se caracterizează prin prezenţa unei tălpi superioare late – în
cazul podurilor secţiune deschisă, sau printr-o lăţime mare a ambelor tălpi în cazul grinzilor cu
secţiuni casetate. În cazul grinzilor metalice cu platelaj ortotrop, tola rigidizată a platelajului
conlucrează cu inimile grinzilor principale şi de asemenea tola conlucrează cu nervurile
longitudinale şi transversale (antretoaze) la preluarea solicitărilor din încovoiere.
În cazul tălpilor late, tensiunile din încovoiere nu se mai repartizează uniform pe lăţimea
acestora, fiind maxime în dreptul inimilor şi minime la mijlocul distanţei dintre inimi (respectiv
rigidizări longitudinale şi transversale daca ne referim la conlucrarea acestora cu tola).
Pentru simplificarea calculelor de rezistenţă şi stabilitate (stări limită de serviciu şi
oboseală) se înlocuieşte lăţimea reală a plăcii (solicitată neuniform) printr-o lăţime redusă
(solicitată uniform) denumită lăţime activă (efectivă) la încovoiere, fiind îndeplinită condiţia:
b
∫ σx (y ) dy = beff ⋅ σmax (17.14)

0
unde: b eff = β ⋅ b 0 ; β - coeficient care dă gradul de participare (conlucrare) a tălpii.
În literatura tehnică de specialitate există un număr foarte mare de metode şi propuneri de
calcul a lăţimii active de placă, în acest paragraf fiind prezentată metodologia de calcul propusă în
normativul EN 1993-1-5.
Lăţimea efectivă pentru stări limită de serviciu şi oboseală

În conformitate cu normativul EN 1993-1-5, lăţimea activă de placă, respectiv coeficienţii β,
se determină cu ajutorul relaţiilor prezentate în tabelul 17.1, în care:
α ⋅b
k= 0 0 (17.15)
Le
A sl
α0 = 1+ (17.16)
b0 ⋅ t
Asl – aria rigidizărilor (nervurilor) longitudinale din lăţimea b;
273
t – grosimea tolei (tălpii)
Le – lungimile efective, evaluate ca fiind distanţa între două puncte consecutive unde
momentul încovoietor este zero.
Tabelul 17.1
Zona pentru verificare Valorile β k
β = 1.0 ≤ 0.02
1
β = β1 = 0.02 – 0.70
Diagrame de moment 1 + 6.4 ⋅ k 2
pozitiv 1
β = β1 = > 0.70
5.9 ⋅ k
1
β = β2 =
⎛ 1 ⎞ 2 0.02 – 0.70
Diagrame de moment 1 + 6.0 ⋅ ⎜ k − ⎟ + 1.6 ⋅ k
⎝ 2500 ⋅ k ⎠
negativ
1
β = β2 = > 0.70
8 .6 ⋅ k
⎛ 0.25 ⎞
Capăt liber β0 = ⎜ 0.55 + ⎟ ⋅ β1; dar β0 < β1 Toate valorile k
⎝ k ⎠
Consolă β = β 2 - în dreptul consolei şi la capătul liber Toate valorile k
În cazul în care nici o deschidere nu este mai mare de 1,5 din deschiderea adiacentă şi nici
o consolă nu este mai mare decât jumătate din deschiderea adiacentă, lungimile efective Le se pot
determina din figura 17.21.
Fig. 17.21. Variaţia factorului β
Distribuţia tensiunilor longitudinale din placă datorită fenomenului „shear lag” se obţine din
figura 17.22.
274
β > 0,20 : β ≤ 0,20 :
σ 2 = 1,25 (β − 0,20 ) σ1 σ2 = 0
σ(y ) = σ 2 + (σ1 − σ 2 ) (1 − y / b 0 ) σ(y ) = σ1 (1 − y / b1 )
4 4
σ1 este calculat cu lăţimea eficace a tălpii beff
Fig. 17.22. Distribuţia eforturilor unitare pe talpă
Efectul shear lag în tălpi pentru starea limită ultimă

În conformitate cu SR EN 1993-1-5. §3.3, la starea limită ultimă efectele de shear lag se
pot determina după cum urmează:
a) efecte shear lag elastice determinate ca şi pentru stările limită de serviciu şi oboseală;
b) efecte combinate de shear lag şi de voalare a plăcii;
c) efecte shear lag elasto-plastice permiţând deformaţii plastice limitate.
Dacă nu există alte specificaţii, se recomandă metoda c).

Efectele combinate ale voalării plăcii împreună cu cel de shear lag (metoda b) se pot lua în
considerare prin folosirea lui Aeff indicate în formula:
A eff = A c,eff ⋅ βult (17.17)
în care:
Ac,eff - este aria eficacep a tălpii comprimate datorită voalării plăcii ;
βult - este factorul lăţimii eficaces pentru efectul de shear lag la starea limită ultimă,
care poate fi luat egal cu β determinat cu α0 înlocuit de
A c,eff
α 0* =
b0 t f
tf - este grosimea tălpii.
Efectele shear lag elasto-plastice care permit deformaţii plastice limitate (metoda c) se pot
lua în considerare folosind Aeff după cum urmează:
A eff = A c,eff ⋅ β κ ≥ A c,eff ⋅ β (17.18)
Relaţiile pot fi aplicate şi pentru tălpile întinse, în care caz Ac,eff se înlocuieşte cu aria brută
a tălpii întinse.
275
E1. Lăţimea activă de placă (efectul shear lag)

Se evaluează lăţimea activă (efectivă) de placă ortotropă, aceasta constituind talpa
superioară a grinzii metalice pentru un pod de şosea cu trei deschideri.
Schema statică a grinzii continue este prezentată în figura E1.1 [10].
Secţiunea transversală a tablierului este cea prezentată în figura E1.2, un cheson deschis
pe două grinzi principale cu platelaj metalic ortotrop.
Fig. E1.1
Fig. E1.2
Aplicare numerică
• Se evaluează coeficienţii α0 pentru zona în consolă – I şi centrală – II (dintre grinzile

principale) ale platelajului, tola cu grosimea de 15 mm fiind rigidizată cu nervuri
longitudinale de 200x10 mm, figura E1.3 :
Fig. E1.3
276
• Se calculează lungimile efective Le, figura E1.4, pentru grinda continuă cu trei deschideri:
Fig. E1.4
• Se evaluează coeficienţii k şi β, respectiv lăţimile efective de placă, tabelul E1.1:
Tabelul E1.1
Deschideri marginale (40 m)
Parametru
Consolă (I) Câmp (II)
k 0,040 0,095
β1 0,99 1,00
beff [cm] 119 270
Deschidere centrală (60 m)
Parametru
k 0,033 0,076
β1 0,99 0,96
beff [cm] 119 259
Reazeme intermediare
Parametru
k 0,055 0,128
β2 0,77 0,56
beff [cm] 92 151
Diagrama coeficienţilor β pentru zona

câmp (II) este prezentată în figura E1.5.
Fig. E1.5
277
Distribuţia tensiunilor pe
reazemul intermediar este
prezentată în figura E1.6.
σ max = σ1 ; σ min = σ 2
Fig. E1.6
σ Imin = 1,25 ⋅ (0,56 − 0,20 ) ⋅ σ max = 0,45 ⋅ σ max ; σ IImin = 1,25 ⋅ (0,77 − 0,20 ) ⋅ σ max = 0,71 ⋅ σ max
4 4
⎛ y⎞ ⎛ y⎞
σ x = (σ max − σ min ) ⋅ ⎜1 − ⎟ + σ min = 0,55 ⋅ σ max ⋅ ⎜1 − ⎟ + 0,45 ⋅ σ max
⎝ b⎠ ⎝ b⎠
⎡ ⎛ y⎞
4 ⎤
σ x = σ max ⋅ ⎢0,55 ⋅ ⎜1 − ⎟ + 0,45 ⎥
⎢⎣ ⎝ b⎠ ⎥⎦
Observaţii referitoare la lăţimea activă de placă
Evaluarea lăţimii active (efective) de placă în cazul grinzilor metalice cu tălpi late, în conformitate cu
normativul EN 1993-1-5, se face prin determinarea coeficienţilor β, calculând în prealabil coeficienţii k şi α0,
funcţie de lăţimea reală a plăcii (b0), aria rigidizărilor (nervurilor longitudinale) şi lungimea efectivă Le (prin
care se ţine cont de schema statică şi diagrama de momente încovoietoare pe grindă).
Coeficienţii β sunt cu atât mai mici cu cât lăţimea tălpilor, b0, este mai mare şi lungimea efectivă, Le,
este mai mică. În cazul grinzilor continue lungimea efectivă este mică în dreptul reazemelor intermediare [Le
=0,25(L1+L2)], prin urmare în această zonă conlucrarea inimilor cu platelajul ortotrop se manifestă pe o
lăţime de placă mult mai mică comparativ cu zona dintre reazeme (câmpuri).
Exemplul de calcul prezentat în acest paragraf arată că, în acest caz, lăţimea activă în zona
reazemelor intermediare se apropie de 50% din lăţimea efectivă a platelajului, iar nervurile longitudinale
reduc coeficienţii β cu 10-15%.
E2. Verificarea unui platelaj ortotrop

Se analizează comportarea la compresiune cu forfecare din răsucire a panoului din
vecinătatea reazemului intermediar al unui platelaj ortotrop.
Din punct de vedere structural panoul analizat este talpa comprimată a unei grinzi metalice
de tip cheson din suprastructura unui pod metalic rutier.
Observaţii:
1. Placa ortotropă analizată nu este încărcată normal pe suprafaţa mediană;
2. Din punct de vedere al stabilităţii globale a platelajului ortotrop, eforturile unitare tangenţiale din
acţiunea forţei tăietoare nu sunt relevante.
• grinda continuă cu două deschideri egale, L=100 m, figura E2.1;
278
Fig. E2.1
• elementele geometrice ale panoului din platelajul ortotrop analizat, figura E2.2 [11];
• eforturile unitare normale din încovoiere, eforturile unitare tangenţiale din torsiune şi
eforturile unitare tangenţiale din forţa tăietoare, evaluate cu secţiunea brută:
- σEd = 220 N / mm 2 - în dreptul rigidizării transversale 1;
- σEd = 150 N / mm 2 - în dreptul rigidizării transversale 2;
t
- τEd = 130 N / mm 2 - în dreptul rigidizării transversale 1;
t
- τEd = 110 N / mm 2 - în dreptul rigidizării transversale 2;
v
- τEd = 50 N / mm 2 - în dreptul inimilor grinzi;
• material: S355: fy = 355 N / mm 2 ; ε = 0.81;
• coeficienţi de siguranţă: γ M0 = 1.0 ; γ M1 = 1.10 .
Fig. E2.2
279
Rezolvare:
Pentru calculul plăcii ortotrope comprimate se consideră panourile de rigidizare şi cele ale
plăcilor adiacente aferente, prezentate în figura E2.3 [11].
Fig. E2.3
Calculul ariilor efective ale (sub)panourilor
Panoul 1
b1 / t 450 / 12
λ p1 = = = 0.815 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 4
λ p1 − 0.055 (3 + Ψ ) 0.815 − 0.055 (3 + 1)
ρ1 = 2
= = 0.896 < 1
λ p1 0.815 2
b1.eff = ρ1 ⋅ b1 = 0.896 ⋅ 450 = 403 mm ; A eff .1 = ρ1 ⋅ A 1 = 0.896 ⋅ 45 ⋅ 1.2 = 48.38 cm 2
Panoul 2
b2 / t 300 / 12
λ p2 = = = 0.543 < 0.673 ⇒ ρ 2 = 1
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 4
A eff .2 = A 2 = 30 ⋅ 1.2 = 36 cm 2
Panoul 3
b 3 / t sA 288 / 6
λ p3 = = = 1.043 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 4
λ p.3 − 0.055 (3 + Ψ ) 1.043 − 0.055 (3 + 1)
ρ3 = 2
= = 0.756 < 1
λ p3 1.043 2
b 3.eff = ρ 3 ⋅ b 3 = 0.756 ⋅ 288 = 218 mm ; A eff .3 = ρ3 ⋅ A 3 = 0.756 ⋅ 28.8 ⋅ 0.6 = 13.06 cm 2
Panoul 4
b 4 / t sA 135 / 6
λp4 = = = 0.489 < 0.673 ⇒ ρ4 = 1
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 4
280
A eff .4 = A 4 = 13.5 ⋅ 0.6 = 8.1 cm 2
Placa rigidizată
Secţiunile transversale relevante ale plăcii rigidizate sunt prezentate în figura E2.4.
Fig. E2.4
Comportarea (flambajul) tip placă

a 400
ψ = 1; α= = = 0.952 > 0.5 , unde: a = distanţa dintre rigidizările transversale; b=B.
b 420
Ip =
b ⋅ t3
=
420 ⋅ 1.23
= 66.46 cm 4 ; γ =
∑
IsA Iz 58 025
= = = 873.1
10.92 10.92 Ip Ip 66.46
δ=
∑ A sl = 5 ⋅ 42
= 0.417 ; α = 0.952 < 4 γ = 4 873.1 = 5.44
Ap 420 ⋅ 1.2
( 2
) ( )
2 ⎡⎢ 1 + α 2 + γ − 1 ⎤⎥ 2 ⎡⎢ 1 + 0.952 2 + 873.1 − 1 ⎤⎥
2
k σ.p = ⎣ 2 ⎦= ⎣ ⎦ = 681.9
α (ψ + 1) (1 + δ ) 0.952 (1 + 1) (1 + 0.417 )
2
Efortul critic de voalare elastică a plăcii ortotrope echivalente va fi:
281
2
⎛ 1.2 ⎞
σ cr.p = k σ.p ⋅ σE = 681.9 ⋅ 1.9 ⋅ 10 6 ⎜ ⎟ = 10 576 daN / cm
2
⎝ 420 ⎠
β A.c f y A c.eff .loc 590.6
λp = , unde: β A.c = = = 0.895
σ cr.p Ac 660
0.895 ⋅ 3550
Se obţine: λp = = 0.548 < 0.673 ⇒ ρ =1
10 576
Comportarea (flambajul) tip stâlp

Efortul unitar critic elastic de flambaj de tip stâlp în cazul plăcii rigidizate, figura E2.5, va fi:
π 2 E Isl.1 π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 11 317

σcr.c = 2
= 2
= 11 106 daN / cm 2 (nu este necesară extrapolare la
A sl.1 ⋅ a 132 ⋅ 400
marginea plăcii deoarece ψ = 1 ⇒ b c = b sA.1 )
Zvelteţea relativă a stâlpului se evaluează cu relaţia:

β A.c f y 0.9 ⋅ 3550 A 118.7
λc = = = 0.54 ; unde: β A.c = sl.1.eff = = 0.9 (figura E2.6)
σ cr.c 11 106 A sl.1 132
IsA.1 11 317
i= = = 9.26 cm ; e = max (e1; e 2 ) = 11.4 cm
A sA.1 132
Fig. E2.5 Fig. E2.6

0.09 0.09
α = α' + = 0.34 + = 0.45 ; ( α ' = 0.34 - pentru rigidizări închise).
i/e 9.26 / 11.4
282
1 1
χc = = = 0.84
2
φ+ φ2 − λ c 0.72 + 0.72 2 − 0.54 2
⎢⎣
( 2
)
în care: φ = 0.5 ⎡1 + α λ c − 0.2 + λ c ⎤ = 0.5 [1 + 0.45 (0.54 − 0.2) + 0.54 2 ] = 0.72
⎥⎦
Factorul de reducere, ρ c
σ cr.p 10576
Coeficientul ξ : ξ = −1= − 1 = −0.05 < 1 ⇒ ξ = 0
σ cr.c 11106
ρc = (ρ − χ c ) ξ (2 − ξ ) + χ c = 0.84
Se obţine aria efectivă a peretelui rigidizat:

A c.eff = ρc A c.eff . loc + A c. eff . edges = 0.84 ⋅ 590.6 + 0.896 ⋅ 45 ⋅ 1.2 = 544.5 cm2
Efectul shear lag
Le
Efectul shear lag poate fi neglijat dacă este îndeplinită condiţia: b 0 ≤ .
50
În acest caz avem:
B L 0.25 ⋅ 2L
b 0 = = 2100 cm > e = = 1000 mm ⇒ efectul shear lag nu poate fi neglijat.
2 50 50
Se calculează:
α0 = 1 +
∑ A sA = 1+
5 ⋅ 42 α b
= 1.35 ; k = 0 0 =
1.35 ⋅ 210
= 0.057 > 0.02
b0 ⋅ t f 210 ⋅ 1.2 Le 5000
1 1
β = β2 = = = 0.766
⎛ 1 ⎞ 2 ⎛ 1 ⎞ 2
1 + 6.0 ⋅ ⎜ k − ⎟ + 1.6 ⋅ k 1 + 6.0 ⋅ ⎜ 0.057 − ⎟ + 1.6 ⋅ 0.057
⎝ 2500 ⋅ k ⎠ ⎝ 2500 ⋅ 0.057 ⎠
⇒ A eff = A c.eff ⋅ βk = 544.5 ⋅ 0.766 0.057 = 536.3 cm 2 > A c.eff ⋅ β = 544.5 ⋅ 0.766 = 417.1 cm2
Verificarea la compresiune a platelajului ortotrop

NEd σEd ⋅ A
η1 = = ≤ 1.0
A eff ( f y / γ M0 ) A eff ( fy / γ M0 )
În acest caz:
2200 ⋅ 714
η1 = = 0.825 < 1 ⇒ condiţia de rezistenţă este îndeplinită.
536.3 ⋅ 3550 / 1.0
Verificarea la voalare din eforturi unitare tangenţiale
Placa ortotropă este solicitată la eforturi unitare tangenţiale produse de momentul de

torsiune exterior, tensiuni care pot cauza pierderea stabilităţii plăcii rigidizate, prin voalare generală
283
a panoului rigidizat, sau prin voalarea unui subpanou component (în funcţie de mărimea zvelteţii
relative a acestora).
Observaţie: Eforturile unitare produse de forţa tăietoare sunt preluate de inimile grinzii cheson;
inimile nu fac obiectul verificării în acest exemplu de calcul.
Verificarea la voalare din acţiunea eforturilor unitare tangenţiale se face cu relaţia:

τEd
η3 = ≤ 1 .0
f yw
χw
γ M1 ⋅ 3
Pentru plăci prevăzute cu mai mult de două rigidizări longitudinale, coeficientul de voalare
din forfecare se determină cu relaţia:
⎧ ⎛h ⎞
2
a
⎪5.34 + 4.00 ⎜ w ⎟ + k τsA − pentru ≥1
⎪ ⎝ a ⎠ hw
kτ = ⎨
2
⎪ ⎛ hw ⎞ a
⎪4.00 + 5.34 ⎜ a ⎟ + k τsA − pentru
hw
<1
⎩ ⎝ ⎠
2 3
⎛h ⎞ ⎛ IsA ⎞ 2.1 IsA
unde: k τsA = 9⎜ w ⎟ ⎜ 4 ⎟ dar cel putin : 3
⎝ a ⎠ ⎜ t 3h ⎟ t hw
⎝ w ⎠
- a – distanţa între rigidizările transversale;
- IsA – momentul de inerţie al rigidizării longitudinale (sau suma momentelor de inerţie
ale rigidizărilor) în raport cu axa z-z .
În cazul analizat placa este

prevăzută cu 5 rigidizări longitudinale,
fiecare rigidizare având caracteristicile
geometrice prezentate în figura E2.7 .
Pentru placa rigidizată, relaţiile de

calcul specifice inimii grinzilor se modifică
astfel:
t w → t = 1.2 cm
h w → h f = B = 420 cm
IsA → ∑ I*sA = 5 ⋅ 10 717 cm4
Fig. E2.7
284
Placa rigidizată în ansamblu
a = 400 cm ; h f = B = 420 cm
3
k τ.sA
⎛h ⎞
= 9⎜ f ⎟
2
4⎜
∑
⎛ I*sA ⎞ 2 3
⎟ = 9⎛⎜ 420 ⎞⎟ ⋅ 4 ⎛⎜ 5 ⋅ 10 717 ⎞⎟ = 250 > 2.1 ⋅ 3 ∑ I*sA = 8.8
⎝a⎠ ⎜ t 3h ⎟ ⎝ 400 ⎠ ⎝ 1.23 ⋅ 420 ⎠ t hf
⎝ f ⎠
2 2
⎛h ⎞ ⎛ 420 ⎞
k τ = 4.00 + 5.34 ⎜ f ⎟ + k τsA = 4 + 5.34⎜ ⎟ + 250 = 260
⎝a⎠ ⎝ 400 ⎠
hf / t 420 / 1.2
λf = = = 0.72
37.4 ⋅ ε ⋅ k τ 37.4 ⋅ 0.81⋅ 260
Subpanoul 1
h w1 = h f 1 = b1 = 450 mm; k τ1.sA = 0 (panoul nerigidizat)

2 2
⎛h ⎞ ⎛ 45 ⎞
k τ1 = 5.34 + 4.0 ⎜ f 1 ⎟ = 5.34 + 4.0⎜ ⎟ = 5.39
⎝ a ⎠ ⎝ 400 ⎠
hf1 / t 45 / 1.2
λ f1 = = = 0.53
37.4 ⋅ ε ⋅ k τ1 37.4 ⋅ 0.81⋅ 5.39
Subpanoul 2
h w 2 = h f 2 = b 2 = 300 mm; k τ1.sA = 0 (panoul nerigidizat)

2 2
⎛h ⎞ ⎛ 30 ⎞
k τ2 = 5.34 + 4.0 ⎜ f 2 ⎟ = 5.34 + 4.0⎜ ⎟ = 5.36
⎝ a ⎠ ⎝ 400 ⎠
hf 2 / t 30 / 1.2
λf2 = = = 0.35
37.4 ⋅ ε ⋅ k τ2 37.4 ⋅ 0.81 ⋅ 5.36
Coeficientul de zvelteţe relativă se va considera:
[ ]
λ w ( f ) = max . λ f ; λ f 1; λ f 2 = 0.72 >
0.83 0.83
η
=
1.2
= 0.69 ⇒ χ w(f ) =
0.83 0.83
=
λ w ( f ) 0.72
= 1.15
Relaţia de verificare la voalare din acţiunea eforturilor unitare tangenţiale devine:
τEd 1300
η3 = = = 0.61 < 1.0
f yw ( f ) 3550
χ w(f ) 1.15
γ M1 ⋅ 3 1.1 ⋅ 3
Interacţiunea M-V-N
În conformitate cu EN 1993-1-5. 7.1(5), talpa unei grinzi cheson se verifică cu relaţia de

interacţiune:
285
(
η1 + 2η3 − 1 ≤ 1 )2
Parametrii η1 şi η3 se evaluează astfel:
- η1 - în secţiunea transversală situată la distanţa de 0.5 ⋅ h w faţă de rigidizarea verticală;

- η3 - cu efortul mediu de forfecare, dar cel puţin 0.5· τmax .
Considerând h w = a = 4000 mm , se obţine:
*
σEd = 185 N / mm 2 ; *
τEd = 120 N / mm 2
* *
NEd σEd ⋅A 1850 ⋅ 714
η1 = = = = 0.68
A eff ( f y / γ M0 ) A c.eff ( f y / γ M0 ) 544.5 ⋅ 3550 / 1.0
*
τEd 1200
η3 = = = 0.56
f yw( f ) 3550
χ w( f ) 1.15
γ M1 ⋅ 3 1 .1 ⋅ 3
Se obţine:
( )2
η1 + 2η3 − 1 = 0.68 + (2 ⋅ 0.56 − 1) = 0.69 < 1
2
Observaţie:
În cazul în care placa ortotropă este talpa superioară a unei grinzi de pod, încărcările
normale pe placă produc eforturi unitare de încovoiere pe cele două direcţii care modifică starea
de eforturi unitare globală şi influenţează de asemenea, stabilitatea generală a platelajului ortotrop.
În acest caz, verificările de rezistenţă şi de stabilitate sunt mult mai complexe şi nu au facut
obiectul acestei analize.
286
18. GRINZI CU SECŢIUNE
COMPUSĂ OŢEL-BETON

Pentru realizarea vitezelor mari de circulaţie pe poduri, o cerinţă primordială este
asigurarea calităţii suprafeţei de rulare. În domeniul traficului feroviar, această cerinţă este posibilă
prin schimbarea soluţiei tradiţionale de realizare a căii de tip “deschis” la care suprastructura căii
ferate (traverse, şine) reazemă direct pe elementele de rezistenţă ale suprastructurii podului, cu
cea de tip “închis” la care suprastructura căii ferate reazemă pe un strat de balast susţinut de o
cuvă. Această soluţie este posibilă prin adoptarea structurilor compuse oţel – beton, în cazul
podurilor de deschideri mici şi mijlocii.
În cazul podurilor de şosea, care sunt supuse într-o măsură mult mai mică fenomenului de
oboseală, se remarcă tendinţa de utilizare pe scară din ce în ce mai largă a oţelurilor de înaltă
rezistenţă, care permit reduceri importante ale încărcărilor permanente prin reducerea greutăţii
proprii şi creşterea raportului rezistenţă / greutate specifică. Un factor esenţial de evoluţie a pieţei
podurilor metalice rutiere este acela al generalizării adoptării soluţiei podurilor compuse oţel -
beton.
În literatura tehnică, noţiunea de „conlucrare” e utilizată atât pentru desemnarea conlucrării
platelajului şi a contravântuirilor cu grinzile principale precum şi pentru desemnarea conlucrării
plăcii de beton armat cu elementele de rezistenţă din oţel prin intermediul elementelor de legătură
formate din conectori – elemente fixate solidar prin sudură de grinzile de oţel şi înglobaţi în betonul
platelajului. Elementele de conlucrare precum şi prinderile lor trebuie să aibă capacitatea de
rezistenţă de a asigura preluarea şi transmiterea integrală a eforturilor care apar din conlucrare,
precum şi a eforturilor ce le revin datorită rolului acestora.
Având în vedere faptul că structurile compuse oţel-beton sunt alcătuite din două materiale
cu o comportare mult diferită, rezultă că pentru proiectarea unei structuri de acest tip trebuie
cunoscută cât mai bine comportarea mecanică a celor două materiale separate, şi în plus, trebuie
cunoscută comportarea solidară a acestora, respectiv conlucrarea structurală dintre oţel şi beton.
Avantajele tehnico – economice ale acestor elemente compuse rezultă însăşi din modul de
grupare a materialelor în secţiunea transversală.
Astfel, dala de beton (armat sau precomprimat) care are rolul de preluare a încărcărilor prin
efectul de placă este situată în zona eforturilor unitare de compresiune pe care betonul le preia în
condiţiile cele mai bune, iar secţiunea de oţel este amplasată în zona cu eforturi unitare de
întindere sau compresiuni mici, reducându-se astfel mult pericolul pierderii stabilităţii şi asigurându-
se o utilizare maximă a caracteristicilor mecanice ale oţelului. De asemenea, dala de beton
repartizează şi reduce încărcările la oboseală, ranforsează piesele metalice, adăposteşte şi
protejează structura metalică, reduce şi amortizează şocurile şi vibraţiile; simplitatea detaliilor
constructive la structura metalică facilitează operaţiile de supraveghere şi întreţinere curentă a
lucrării.
În figura 18.1 sunt prezentate câteva secţiuni transversale caracteristice acestor tipuri de
structuri:
287
a) b)
c) d)
e) f)
g) h)
Fig. 18.1. Secţiuni transversale de poduri

cu structură compusă oţel-beton
18.2. Bazele calculului grinzilor

cu secţiune compusă oţel-beton
Stări limită. Secţiuni critice

Stările limită dincolo de care structura nu mai satisface cerinţele de performanţă proiectate
sunt clasificate în următoarele:
• stări limită ultime asociate cu colapsul sau cu alte forme de cedare structurală;
• stări limită de serviciu (ale exploatării normale) care corespund stărilor dincolo de
care nu mai sunt îndeplinite anumite criterii de exploatare.
În general, sub diverse combinaţii ale acţiunilor, în stadiul limită ultim, o grindă mixtă oţel-
beton trebuie să fie verificată la:
288
• asigurarea rezistenţei secţiunii transversale critice;
• asigurarea stabilităţii generale şi locale:
- rezistenţa la flambaj lateral prin torsiune;
- rezistenţa la flambaj la forţă tăietoare şi la forţe transversale aplicate inimii;
• asigurarea conlucrării între grinda metalică şi placa de beton armat prin intermediul
conectorilor
- rezistenţa la lunecare longitudinală.
Secţiunile transversale critice sunt:
• secţiunile de moment încovoietor maxim pozitiv;
• secţiunile de reazem;
• secţiunile supuse la forţe sau reacţiuni concentrate;
• puncte în care are loc o modificare bruscă a secţiunii (alta decât cea datorată
fisurării betonului). O astfel de secţiune se consideră critică dacă raportul între
momentul capabil maxim şi cel minim este mai mare de 1,2.
În analiza şi calculul la starea limită ultimă a grinzilor mixte se ţine seama de capacitatea de
rotire a secţiunii, prin încadrarea grinzii metalice în una din cele 4 clase de secţiuni, având în
vedere comportarea specifică a grinzii mixte (clasa secţiunii poate fi diferită în câmp faţă de
reazeme). În cazul secţiunilor din clasa 4 de secţiuni, se va ţine seama de secţiunea efectivă de
oţel, conform SR EN 1993-1-5.
Dala de beton (armat sau precomprimat) îndeplineşte următoarele roluri, în cazul podurilor
cu secţiune compusă oţel – beton cale sus, pe grinzi cu inimă plină, figura 18.2:
• face parte din talpa superioară a grinzilor metalice (2);
• face parte din tălpile superioare ale antretoazelor, când între acestea şi dală este
realizată conlucrarea (3);
• fixează talpa comprimată a grinzii metalice (4);
• acţionează ca o diafragmă pentru a transmite încărcările orizontale la reazeme (5);
• contribuie la repartiţia transversală a încărcărilor între grinzile principale (6).
Fig. 18.2
Lăţimea activă de dală

Lăţimea de conlucrare a dalei cu grinda metalică este în general diferită de lăţimea reală a
acesteia (distanţa între grinzile metalice), mai ales când lăţimea reală este mare, deoarece
eforturile unitare de compresiune în dală sunt variabile, fiind maxime în dreptul grinzii metalice şi
descrescând spre mijlocul distanţei între grinzi.
289
Lăţimea de conlucrare a dalei se
defineşte ca fiind lăţimea pe care volumul de
eforturi unitare de compresiune, considerate
distribuite uniform şi egale cu efortul maxim în
dală în dreptul grinzii metalice, este egal cu
volumul eforturilor unitare de compresiune,
variabile, acţionând pe lăţimea reală a dalei,
figura 18.3 (aria ACDEF este egală cu aria
GHJK).
Fig. 18.3. Lăţimea de conlucrare a dalei
Pentru simplificarea calculelor de rezistenţă şi stabilitate (stări limită de exploatare şi

oboseală) se înlocuieşte lăţimea reală a dalei (solicitată neuniform) printr-o lăţime redusă
(solicitată uniform) denumită lăţime activă (efectivă) la încovoiere.
Lăţimea activă de dală (SR EN 1994-2:2006)
În câmp şi pe reazemele intermediare:

∑
b eff = b 0 + b ei . (18.1)
Pe reazemele finale:
∑
b eff = b 0 + β i ⋅ b ei , (18.2)
unde: - b 0 este distanţa între axele conectorilor marginali;
Le
- b ei = , dar nu mai mare decât bi , în care bi este distanţa de la conectorul
8
marginal până la un punct situat la jumătatea distanţei dintre două inimi adiacente,
măsurată pe linia mediană a tălpii de beton, cu excepţia că lângă o latură liberă,
distanţa bi este până la latura liberă;
L
- β i = (0,55 + 0,025 e ) ≤ 1,0 ; L e se ia conform figurii 18.4.
bi
Legendă:
1) L e = 0,85L 1 pentru b eff,1
2) L e = 0,25(L 1 + L 2 ) pentru b eff,2
3) L e = 0,70L 2 pentru b eff,1
4) L e = 2 L 3 pentru b eff,2
Fig. 18.4
290
Determinarea coeficientului de echivalenţă
Pentru determinarea caracteristicilor secţionale ale secţiunilor compuse, se foloseşte
metoda secţiunii transformate, în care secţiunea transversală neomogenă oţel-beton se
echivalează cu o secţiune omogenă prin transformarea secţiunii betonului din dală într-o secţiune
echivalentă de oţel.
Această transformare se realizează prin intermediul coeficientului de echivalenţă, care
reprezintă raportul între modulul de elasticitate al oţelului şi al betonului, funcţie de natura
încărcărilor ce acţionează asupra structurii compuse considerate.
Încărcări de scurtă durată

Ea
n0 = (18.3)
E cm
unde: E a este modulul de elasticitate al oţelului din grinda metalică;
Ecm - modulul de elasticitate secant al betonului din dală.
Încărcări permanente şi temporare de lungă durată

Coeficientul de echivalenţă pentru încărcări de lungă durată se calculează cu formula:
nL = n 0 ⋅ (1 + ψ L ⋅ ϕ( t, t 0 )) (18.4)
în care: ψ L este egal cu 1,1 pentru încărcări permanente;
ϕ( t, t 0 ) - coeficientul curgerii lente, [6].
Etapele de construcţie
Analizele globale pe structură vor fi efectuate separat, pentru acţiunile preluate numai de
elementele structurale din oţel şi pentru cele preluate de secţiunea compusă oţel-beton - în acest
caz folosind coeficientul de echivalenţă corespunzător, pentru încărcări de lungă sau de scurtă
durată.
Se prezintă în cele ce urmează câteva procedee de execuţie a grinzilor compuse oţel-beton
pentru poduri.
Grinzi simplu rezemate, la care toate încărcările sunt preluate de elementul compus
oţel-beton, figura 18.5.
Sunt realizate la elementele compuse prefabricate, care au grinda de oţel rezemată
continuu în timpul turnării dalei de beton armat, sau la elementele compuse monolite care au grinda
metalică prevăzută cu reazeme provizorii foarte dese. La aceste grinzi, toate încărcările (de scurtă
durată şi de lungă durată), sunt preluate de secţiunea compusă.
Fig. 18.5
291
Grinzi simplu rezemate, la care greutatea proprie a grinzii de oţel şi greutatea dalei
de beton armat sunt preluate numai de grinda de oţel.
La aceste grinzi, se deosebesc două sau trei faze de lucru, funcţie de modul de execuţie.
1. Dacă nu se prevăd reazeme provizorii, figura 18.6.a, până la asigurarea conlucrării

dalei de beton cu grinda de oţel, încărcările g1 , provenite din: greutatea grinzii de oţel, a dalei de
beton şi a cofrajelor, sunt preluate numai de grinda de oţel.
În faza a doua de lucru, figura 18.6.b, încărcările din greutatea moartă g 2 şi încărcările
utile u sunt preluate de elementul compus.
Fig.18.6
Acest tip de grinzi compuse are eficienţă minimă, deoarece în grinda de oţel apar eforturi
unitare apreciabile, momentul ei de inerţie fiind mult mai mic decât acela al secţiunii compuse.
Soluţia este recomandată doar când nu este posibilă introducerea reazemelor provizorii (viaducte
peste văi adânci, poduri peste râuri navigabile etc.).
2. Introducând unul sau două reazeme provizorii pentru grinda de oţel, figura 18.7, se
obţine o reducere semnificativă a eforturilor unitare în aceasta din încărcările pe care le preia
singură.
În prima fază, figura 18.7.a, încărcările g1 , provenite din: greutatea grinzii de oţel, a dalei
de beton şi a cofrajelor, sunt preluate de grinda de oţel continuă.
În faza a doua, figura 18.7.b, după asigurarea conlucrării, se elimină reazemele

intermediare, iar grinda compusă preia încărcările concentrate egale şi de semn contrar cu
recţiunile reazemelor provizorii.
În faza a treia, figura 18.7.c, grinda compusă preia greutatea moartă g 2 şi încărcările utile
u . Reazemele intermediare se pot înlătura atunci când betonul atinge 75% din rezistenţa cubică.
Soluţia presupune acordarea unei atenţii deosebite pierderii stabilităţii tălpii comprimate a
grinzii metalice pe reazemele intermediare, în faza turnării dalei de beton armat.
292
Fig. 18.7
Clasificarea secţiunilor transversale ale grinzilor

Sistemul de clasificare al secţiunilor definit în SR EN 1993-1-1 se aplică secţiunilor
transversale ale grinzilor compuse oţel beton.
Secţiunea transversală se clasifică în conformitate cu cea mai puţin favorabilă clasă a
elementelor din oţel solicitate la compresiune. Clasa secţiunilor compuse oţel-beton depinde de
semnul momentului încovoietor în acea secţiune.
O talpă comprimată din oţel, care este împiedicată să flambeze printr-o legătură efectivă cu
o talpă din beton, prin intermediul conectorilor, poate fi considerată în clasa 1.
Calculul momentului rezistent (capabil)

Momentul capabil elastic
Analiza elastică a grinzilor mixte se bazează pe următoarele ipoteze:
• legătura dintre grinda metalică şi dala de beton este continuă şi nu există lunecare
la interfaţa de contact oţel-beton;
• secţiunile plane rămân plane şi după deformare;
• oţelul şi betonul se consideră materiale elastice.
Pe baza acestor ipoteze, secţiunea mixtă se poate considera ca fiind formată dintr-un
material omogen echivalent în oţel.
Aria echivalentă în oţel, A1 se calculează cu relaţia:
b ⋅h
A 1 = A a + A s + eff c (18.5)
n
în care:
Aa - aria grinzii metalice;
293
As = Asi+Ass - aria armăturii flexibile ( se poate neglija dacă placa de beton este în zona
comprimată a grinzii );
beff - lăţimea activă din placa de beton, cu rol de talpă a grinzii mixte.
n - coeficientul de echivalenţă (funcţie de tipul încărcării).
Calculul se poate efectua fie evaluând momentul capabil elastic (Mel.Rd) fie determinând şi
verificând tensiunile pe înălţimea secţiunii.
Calculul şi verificarea tensiunilor normale

La secţiunile mixte betonul întins nu se ia în considerare la evaluarea rezistenţei secţiunii
mixte.
A. Secţiunea mixtă în zona de moment pozitiv
În calcul se neglijează armătura flexibilă din beton.

În funcţie de poziţia axei neutre se pot analiza două situaţii:
a. axa neutră în grinda metalică, z > hc , figura 18.8;
b. axa neutră în dala de beton armat, z < hc , figura 18.9.
Axa neutră în grinda metalică (fig. 18.8)
Aria echivalentă în oţel a întregii secţiuni se calculează cu relaţia:

A b ⋅h
A 1 = A a + c = A a + eff c (18.6)
n n
Poziţia centrului de greutate al secţiunii echivalente în raport cu fibra superioară a plăcii, y,
se obţine din relaţia:
b ⋅h h
A a (z a + h ac + h c ) + eff c c
z= n 2 (18.7)
Aa + Ac / n
Momentul de inerţie al secţiunii echivalente în raport cu axa care trece prin centrul de
greutate este:
2
Ic b ⋅h ⎛ h ⎞
I1 = Ia + + A a (z a + h ac + h c − z )2 + eff c ⎜⎜ z − c ⎟⎟ (18.8)
n n ⎝ 2 ⎠
în care Ia şi Ic sunt momentele de inerţie ale grinzii metalice, respectiv ale dalei de beton în raport
cu axele proprii de greutate.
Fig. 18.8. Axa neutră în grinda metalică
294
Tensiunile pe înălţimea secţiunii sunt:
- în oţel:
M
σ ai = (h − z ) ≤ f y / γ a (18.9.a)
I1
M
σ as = [z − (h ac + h c )] ≤ f y / γ a (18.9.b)
I1
- în beton:
M
σ cs = z ≤ 0.85 fck / γ c (18.9.c)
n I1
Axa neutră în dala de beton (fig. 18.9)
Dacă valorile lui z calculate cu relaţia (8.7) rezultă mai mici decât hc, poziţia axei neutre se
determină cu relaţia:
n ⎡ 2 ⋅ b eff ⎤
z = Aa ⎢ 1+ (z a + h ac + h c ) − 1⎥ ≤ h c (18.10)
b eff ⎢⎣ A an ⎥⎦
Aria secţiunii transversale echivalentă în oţel este:
A b ⋅z
A 1 = A a + c = A a + eff (18.11)
n n
Momentul de inerţie al secţiunii echivalente va fi:
b z3
I1 = Ia + A a (z a + h ac + h c − z ) + eff
2
(18.12)
3n
Fig. 18.9. Axa neutră în placa de beton
B. Secţiunea mixtă în zona de moment negativ (fig. 18.10)
Dala de beton fiind în acest caz în zona întinsă, nu se va lua în considerare în calculul
caracteristicilor de rezistenţă.
Aria echivalentă în oţel a secţiunii active se va evalua cu relaţia :
A 2 = A a + A s = A a + A si + A ss (18.13)
Poziţia axei neutre se determină cu relaţia:
z = [A a (z a + h ac + h c ) + A ss ds + A si di ] / A 2 (18.14)
Momentul de inerţie al secţiunii echivalente va fi:
I2 = Ia + A a (z a + h ac + h c − z ) + A ss (z − d s ) + A si (z − di )
2 2 2
(18.15)
295
Fig. 18.10. Secţiunea mixtă în zona de moment negativ
Tensiunile pe înălţimea grinzii vor fi:

- în oţel:
M
σ ai = (h − z ) ≤ f y / γ a (18.16.a)
I2
M
σ as = [z − (h ac + h c )] ≤ f y / γ a (18.16.b)
I2
- în armătura de la partea superioară:
M
σ ss = (z − d s ) ≤ f sk / γ s (18.16.c)
I2
Momentul capabil elastic

Momentele capabile elastice se determină punând condiţia ca eforturile unitare normale pe
înălţimea secţiunii grinzii mixte să fie egale cu cele limită admise, respectiv: 0.85fck/γc în beton, fy/γa
în oţel şi fsk/γs în armătură.
Momentul capabil elastic pozitiv
Momentul capabil elastic pozitiv se determină din relaţia:

+
Mel [
ai cc
.Rd = min Mel.Rd ; Mel.Rd ] (18.17)
unde:
f y I1
Mai
el.Rd = (18.18.a)
γ a z ai
f n ⋅ I1
Mcc
el.Rd = 0.85 ck (18.18.b)
γ c z cs
Momentul capabil elastic negativ
Momentul capabil elastic pozitiv se determină cu relaţia:

−
Mel [
ai ss
.Rd = min Mel.Rd ; Mel.Rd ; ] (18.19)
unde:
296
f y I2
Mai
el.Rd = (18.20.a)
γ a z ai
ss f I
Mel.Rd = sk 2 (18.20.b)
γ s z ss
Momentul rezistent plastic

Pentru evaluarea momentelor plastice se consideră următoarele ipoteze:
• interacţiune totală între grinda metalică şi placa de beton;
• întreaga secţiune a grinzii metalice se plastifică (atât zona întinsă, cât şi zona
comprimată), tensiunile în oţel fiind egale cu rezistenţa de calcul la curgere fyd
(egală cu fy/γa), din întindere sau compresiune;
• tensiunile în betonul comprimat au valoarea limită 0.85 fcd = 0.85 fck/γc, constant pe
toată înălţimea zonei comprimate ;
• în armătura flexibilă din dala de beton armat solicitată la întindere, tensiunile vor fi
fsk/γs . Armătura flexibilă din dala comprimată se poate neglija.
Notă: Calculul în domeniul plastic se poate aplica pentru secţiuni transversale Clasa 1 ş Clasa 2.
Noţiunile de „conectare totală” şi de „conectare parţială” se aplică doar grinzilor la care

capacitatea de rezistenţă la încovoiere a secţiunilor critice se determină utilizând calculul plastic.
O deschidere a unei grinzi, sau a unei console, are o conectare totală atunci când majorarea
numărului de conectori nu conduce la mărirea rezistenţei la încovoiere a elementului.
În figura 18.11 se prezintă distribuţiile caracteristice ale eforturilor unitare în domeniul
plastic, în cazul unei grinzi compuse, cu conectare totală, supusă la moment încovoietor pozitiv,
respectiv negativ.
Fig. 18.11
Pentru secţiuni din oţel structural S420 sau S460, atunci când înălţimea zonei comprimate
a plăcii este cuprinsă între 15% şi 40% din înălţimea totală a elementului, momentul capabil de
calcul MRd se consideră β Mpl,Rd , unde coeficientul de reducere β este indicat în figura 18.12.
Fig. 18.12
297
Momentul rezistent plastic pentru o secţiune
supusă la moment încovoietor pozitiv
Axa neutră se determină cu relaţia:
A a ⋅ fy / γ a
z1 = (18.21)
b eff ⋅ 0.85 fck / γ c
Axa neutră în dala de beton (figura 18.13)
Dacă z1< hc , axa neutră se află în dala de beton.
Fig. 18.13. Axa neutră în dala de beton
Rezultanta tensiunilor de compresiune din beton, Nc este egală cu rezultanta tensiunilor de

întindere din oţel, Na:
Nc,f = b eff ⋅ z ⋅ 0.85 fck / γ c (18.22.a)
Na = A a ⋅ f y / γ a (18.22.b)
Momentul rezistent plastic se determină cu relaţia:
+
A a fy ⎛ z⎞
Mpl,Rd = ⎜ hs − ⎟ (18.23)
γa ⎝ 2⎠
Axa neutră în grinda metalică (figura 8.14)
Dacă z1 determinat cu relaţia (18.21) rezultă mai mare decât hc , axa neutră plastică se
află în grindă şi se determină cu relaţia:
z=hic+ts+hac+hc (18.24)
Înălţimea inimii din zona comprimată, hic se obţine din ecuaţia de proiecţie:
A a f y / γ a − b eff h c 0.85fck / γ c − 2A ts f y / γ a
hic = (18.25)
2t i f y / γ a
298
Fig. 18.14. Axa neutră în grinda metalică
Rezultantele blocurilor de tensiuni sunt:

Nc,f = b eff h c 0.85 fck / γ c (18.26.a)
Na,t = A a f y / γ a (18.26.b)
Na,c = 2A 'a f y / γ a (18.26.c)
Aria zonei comprimate, A’a , rezultată din ecuaţia de proiecţie este:
A a f y / γ a − b eff h c 0.85fck / γ a
A 'a = (18.27)
2f y / γ a
Valoarea momentului rezistent plastic se poate evalua cu relaţia:
+
fy ⎛ h ⎞ f y ⎛ ' hc ⎞
Mpl .Rd = A a ⎜⎜ h s − c ⎟⎟ − 2A 'a ⎜ hs − ⎟ (18.28)
γa ⎝ 2 ⎠ γ a ⎜⎝ 2 ⎟⎠
Momentul rezistent plastic pentru o secţiune

supusă la moment încovoietor negativ (figura 18.15)
În acest caz dala de beton se află în zona întinsă; betonul fiind fisurat nu se va lua în calcul.
Rezultantele eforturilor sunt:
Ns = A s f sk / γ s (18.29.a)
Na,c = A a f y / γ a (18.29.b)
Na,t = 2A "a f y / γ a (18.29.c)
Aria zonei întinse a grinzii metalice se poate calcula cu relaţia:
A a f y / γ a − A s fsk / γ s
A "a = (18.30)
2f y / γ a
Valoarea momentului rezistent plastic va fi:
−
fy ⎛ h ⎞ f y ⎛ ' hc ⎞
Mpl.Rd = A a ⎜⎜ h s − c ⎟⎟ − 2A "a ⎜ hs − ⎟ (18.31)
γa ⎝ 2 ⎠ γ a ⎜⎝ 2 ⎟⎠
299
Fig. 18.15. Secţiune compusă supusă la moment negativ
Momentul capabil neliniar la încovoiere

În cazul în care momentul capabil la încovoiere al secţiunii compuse se determină printr-un
calcul neliniar, trebuie să se ia în considerare relaţiile efort unitar – deformaţii specifice ale
materialelor: SR EN 1992-1, punctul 3.1.7 pentru betonul comprimat, SR EN 1992-1, punctul 3.2.7
pentru armătură, respectiv SR EN 1993-1-1, punctul 5.4.3(4) pentru oţelul structural).
Pentru secţiunile de clasă 1 şi 2 cu placă de beton comprimată, momentul capabil neliniar
la încovoiere se determină funcţie de forţa de compresiune din beton Nc , utilizând relaţiile (18.32),
(18.33), (18.34) şi figura 18.16
Fig. 18.16: 1. execuţie cu sprijiniri, 2. execuţie fără sprijiniri
Nc
MRd = Ma,Ed + (Mel,Rd − Ma,Ed ) ⋅ pentru Nc ≤ Nc, el (18.32)
Nc,f
Nc − Nc,el
MRd = M el,Ed + (Mpl,Rd − M el,Ed ) ⋅ pentru Nc, el ≤ Nc ≤ Nc, f (18.33)
Nc,f − Nc,el
unde: M el,Rd = Ma,Ed + k ⋅ Mc,Ed (18.34)
în care:
M a,Ed - momentul încovoietor de calcul aplicat secţiunii de oţel;
300
M c,Ed - momentul încovoietor aplicat secţiunii compuse;
K - factorul pentru atingerea efortului unitar limită, conform SR EN 1994-1;2;
Nc, el - forţa de compresiune în placa de beton, corespunzătoare momentului M el,Rd .
Calculul la acţiunea forţei tăietoare

Forţa tăietoare verticală capabilă plastică
Forţa tăietoare verticală capabilă plastică Vpl,Rd se ia egală cu forţa tăietoare capabilă a
secţiunii de oţel Vpl,a,Rd , considerând că întreaga forţă tăietoare este preluată de inima profilului
metalic (calculul secţiunii mixte la acţiunea forţei tăietoare se face după prevederile din SR EN
1993-2), cu excepţia cazului în care se determină valoarea contribuţiei la forţă tăietoare a
componentei de beton armat.
Forţa tăietoare capabilă la flambaj

Forţa tăietoare capabilă la flambaj Vb,Rd a inimii de oţel se determină conform SR EN
1993-1-5, punctul 5.
Încovoierea cu forţă tăietoare

Este necesar să se ţină seama de influenţa forţei tăietoare asupra momentului capabil
rezistent al grinzii, având în vedere faptul că în dreptul reazemelor intermediare (în cazul grinzilor
continue) forţa tăietoare are, în general, valori ridicate, astfel încât inima grinzii metalice nu mai are
capacitatea de a participa şi la preluarea momentului încovoietor.
Forţa tăietoare capabilă VRd este indicată de valoarea minimă între Vpl,Rd şi Vb,Rd . În
cazul în care forţa tăietoare verticală VEd depăşeşte 0.5 VRd , se ţine seama de influenţa forţei
tăietoare asupra momentului capabil.
Pentru secţiuni de clasă 1 sau 2, momentul încovoietor rezistent de calcul se va micşora
prin evaluarea acestuia cu un efort unitar de calcul redus pe zona ariei de forfecare (figura 18.17),
la valoarea:
'
f yd = (1 − ρ) f yd (18.35)
2
⎛ 2V ⎞
ρ = ⎜⎜ Ed − 1⎟⎟
⎝ VRd ⎠
Fig. 18.17
Conectori. Conectarea la lunecare

Elementele de legătură sunt solicitate de forţele de lunecare care apar între dală şi grinda
metalică, produse de încărcările ce solicită secţiunea compusă oţel-beton.
Conectorii de lunecare trebuie să aibă o suficientă capacitate de deformaţie pentru a
asigura orice redistribuire a forţelor de lunecare.
Conectorii de lunecare ductili sunt conectorii cu suficientă capacitate de deformare care să
justifice comportarea ideal plastică a conexiunii în structura considerată.
301
Eficacitatea maximă a grinzilor cu secţiune compusă oţel - beton se obţine atunci când nu
există lunecare pe suprafaţa de contact dintre cele două elemente componente – betonul şi
componenta metalică.
Conlucrarea dintre dală şi grindă se realizează prin aderenţa ce se naşte între cele două
elemente în contact (dala de beton şi talpa superioară a grinzii de oţel), pe de o parte, iar pe de
altă parte, prin intermediul elementelor de legătură speciale dispuse între cele două materiale
componente ale grinzii compuse.
La structurile compuse de poduri nu se ţine cont de aderenţa dintre beton şi grinda
metalică, deoarece această aderenţă se distruge prin acţiunea dinamică a convoaielor. Astfel,
conectorii sunt elemente strict necesare pentru împiedicarea lunecării dintre dala de beton şi
structura metalică, făcând ca acestea să conlucreze ca un tot unitar.
Elementele de legătură sunt solicitate de forţele de lunecare ce apar la suprafaţa de
contact beton – oţel. Forţele de lunecare sunt influenţate de: acţiunile de scurtă şi de lungă durată,
curgerea lentă a betonului, contracţia betonului, diferenţa de temperatură între beton şi oţel.
Pentru prevenirea ridicării dalei de beton, conexiunea va fi dimensionată să reziste la forţa
nominală ultimă de tracţiune, perpendicular pe planul grinzii metalice, sau, cel puţin 0,1 din forţa de
calcul la forfecare a conectorilor.
Rezistenţa caracteristică (capacitatea portantă caracteristică) a unui conector este egală cu
forţa maximă aplicată în direcţia considerată (în cele mai multe cazuri paralelă cu interfaţa oţel-
beton) care poate fi suportată de conector până la rupere.
Rezistenţa de calcul (capacitatea portanta de calcul) se obţine din relaţia:
PRd = PRk / γ v (18.36)
unde γ v este coeficientul parţial de siguranţă pentru rezistenţa conectorilor, egal cu 1,25 (sau mai
mare, în cazul conectorilor neductili).
La alegerea materialului pentru realizarea conectorilor se va ţine cont de comportamentul
cerut pentru aceştia si de metoda de fixare pe elementul de oţel.
În principiu, conectorii ductili sunt definiţi ca

fiind conectorii care prezintă o capacitate de
deformare suficientă pentru a justifica ipoteza
unui comportament plastic ideal al conexiunii.
Practic, conectorii care posedă o capacitate de
deformare, în valoare caracteristică superioară
sau egală cu 6 mm, pot fi consideraţi ca fiind
ductili, figura 18.18.
Fig. 18.18
Încercările experimentale arată ca aceasta condiţie este îndeplinită de către conectorii de

tip gujon cu cap (tije cilindrice verticale, sudate la bază si prevăzute la partea superioară cu un
cap) în condiţiile în care aceştia prezintă o lungime totală de cel puţin 4 ori mai mare decât
grosimea tijei, a cărei diametru trebuie sa fie cuprins intre 16 si 22 mm.
În EC 4 se definesc conectorii neductili ca fiind cei care nu îndeplinesc condiţiile specificate
pentru conectorii ductili, considerând că rezistenţa de calcul la forfecare a unui conector este
atinsă înainte ca acesta să aibă posibilitatea să se deformeze suficient.
În practică, conectorii de tip tacheţi (din oţel lat, pătrat sau cornier), figura 18.19, pot fi
consideraţi ca fiind neductili (rigizi), singura posibilitate de deformare provenind din strivirea
betonului cu care tachetul se află în contact. Conectorii de tip gujon pot fi consideraţi ca fiind
neductili în măsura în care nu sunt respectate prevederile constructive specificate.
302
Fig. 18.19. Conectori neductili
Pentru conectorii ductili trebuie respectate următoarele condiţii:

fu / fy ≥ 1,2 ;
alungirea la rupere, măsurată pe o lungime între repere de 5,65 A 0 ,
( A 0 reprezentând aria iniţială a secţiunii transversale) nu trebuie să fie mai mică de
12%.
Cei mai utilizaţi conectori ductili sunt conectorii gujon (dorn), figura 18.20.
Dornul este unul din cele mai simple elemente de legătură, care permite fixarea prin sudură
automată, figura 8.20.
Datorită bunei comportări în exploatare dar mai ales pentru simplitatea montării lor, care
asigură o mare productivitate, conectorii tip dorn s-au dovedit a fi elementele de legătură preferate
în ultimele decenii. Dornul constă dintr-o tijă metalică cilindrică, prevăzută cu un cap care joacă
rolul de element de ancorare iar la capătul opus prelucrată sub formă de con (pentru a asigura o
sudură penetrată).
Fig. 18.20. Conectori dorn
Conectorii dorn tip Nelson sunt cei mai utilizaţi conectori dorn; aceştia au caracteristicile
mecanice şi geometrice (pentru cele mai utilizate tipuri de conectori dorn) prezentate în tabelul
18.1.
Forţa de lunecare capabilă de calcul

Forţa de lunecare capabilă de calcul a unui dorn cu cap sudat automat, în conformitate cu
EN 14555, se determină ca valoare minimă între:
0,8 ⋅ fu ⋅ π ⋅ d 2 / 4
PRd = (18.37.a)
γv
0,29 ⋅ α ⋅ d2 ⋅ fck E cm
PRd = (18.37.b)
γv
303
în care:
⎛h ⎞
α = 0,2⎜⎜ sc + 1⎟⎟ pentru 3 ≤ h sc / d ≤ 4 (18.38.a)
⎝ d ⎠
α =1 pentru h sc / d > 4 (18.38.b)
unde:
γv este coeficient parţial de siguranţă. Valoarea indicată în
anexa naţională este 1,25;
d este diametrul tijei dornului, cuprins între 16 şi 25 mm;
fu este rezistenţa la întindere ultimă a dornului (nu mai mare de 500 N/mm2);
fck este rezistenţa caracteristică cilindrică a betonului la vârsta considerată;
hsc=l2 este înălţimea totală a dornului.
Tabelul 18.1
Rezistenţa ultimă
Limita de curgere fy Alungirea la
Oţel de rupere fu fu/fy
[N/mm2] rupere [%]
[N/mm2]
S235 J2G3 min 350 min 450 1,28>1,2 min 15
Dimensiuni [mm]
φ l2 d1 d2 d3 k h
16 50, 75, 100, 125 15,87 31,7 21,0 8,0 7,0
19 75, 80, 100, 125, 150 19,05 31,7 24,0 10,0 9,0
22 90, 100, 125,150,175 22,22 34,9 28,0 10,0 10,0
25 100, 125, 150, 175 25,40 40,9 30,5 12,7 10,0
Numărul elementelor de legătură se determină raportând forţa de lunecare longitudinală

totală de la interfaţa oţel-beton, la forţa de lunecare capabilă de calcul a unui dorn.
n=
∑
L a −b T a −b ⋅ S
; L a −b = med ⋅ A a −b (18.39.a, b)
PRd Iechiv
unde:
- S – momentul static al dalei echivalate în oţel faţă de centrul de greutate al întregii
secţiunii echivalente;
- A a −b - lungimea pentru care se calculează numărul de conectori;
a −b
- Tmed - forţa tăietoare medie pe lungimea a-b.
Observaţie:
Forţa tăietoare se evaluează pe faze de încărcare, respectiv tip de încărcare şi corespunzător se
calculează momentul static şi forţa de lunecare, lunecarea totală fiind egală cu suma lunecărilor parţiale.
304
Fazele tehnologice pentru sudarea electrică a conectorilor tip gujon sunt prezentate în
figura 18.21.
Fig. 18.21. Sudarea conectorilor
Oţelul beton
Pentru oţelul din care se confecţionează armatura flexibilă se respectă prevederile din EC
2, punctul 3.2.
Comportarea armăturilor depinde de următoarele proprietăţi:
limita de curgere caracteristică (fyk sau f0,2k);
limita de curgere maximă, reală (fy,max);
rezistenţa la rupere (ft);
ductilitate ( ε uk şi ft/fyk);
capacitatea de îndoire;
caracteristicile de aderenţă (fR);
dimensiunile secţiunii şi toleranţe;
rezistenţa la oboseală;
sudabilitate;
rezistenţa sudurii pentru plase sudate şi carcase.
Tipul de armatură este indicat prin valoarea limitei de elasticitate caracteristică fsk [N/mm2],
tabelul 18.2.
Tabelul 18.2
Armătura S 220 S 420 S 500
fsk [N/mm2] 220 420 500
Valoarea maximă a limitei de curgere a armăturilor, prevăzută în EC 2 este: fyk,max = 600

MPa. Limita de curgere reală, fymax, nu trebuie să depăşească 1,3fyk.
Armăturile trebuie să aibă o comportare la îndoire stabilită prin standarde de produs şi de
încercări, şi prin cerinţele cuprinse în tabelul 18.3.
Armătura trebuie sa aibă o ductilitate adecvată, definită ca raport între rezistenţa la rupere
şi limita de curgere (ft/fy)k şi alungirea la forţă maximă, ε uk , tabelul 18.3.
În tabelul 18.4 sunt exemplificate caracteristicile de suprafaţă şi o comparaţie a
proprietăţilor câtorva tipuri de armături (S500, clasele de rezistenţă A, B, C).
305
Tabelul 18.3
Caracteristici/produs Bare şi sârme Plase sudate Fractil
Clasa de rezistenţă A B C A B C [%]
Limita de curgere
caracteristică 400 - 600 5
(fyk sau f0,2k), [MPa]
≥1,15 ≥1,15
k=(ft/fy)k ≥1,05 ≥1,08 ≥1,05 ≥1,08 10
<1,35 <1,35
Alungirea la forţă
maximă ε uk [%] ≥2,5 ≥5,0 ≥7,5 ≥2,5 ≥5,0 ≥7,5 10
Rezistenţa la oboseală
pt N=2·106 cicluri de
solicitare, cu o limită 150 100 10
maximă mai mică decât
0,6·fy
Rezistenţa la forfecare - 0,3 A fyk, unde A este aria
Minim
sârmei
Factor de Diametru
profil bare, mm
(aderenţă) 5-6 0,035 min. 5
fR 6,5-12 0,04
>12 0,056
Tabelul 18.4
Armătura fyk sau f0,2k [MPa] k=(ft/fy)k ε uk [%]
S500A 500 1,05 2,5
S500B 500 1,08 5
>1,15
S500C 500 7,5
≤ 1,30
Proprietăţile privind sudabilitatea armăturilor, metodele de sudare şi exemple de aplicare,

conform EN 10080, sunt date în tabelul 18.5.
Pentru modulul de elasticitate longitudinal Es, conform EC 4, punctul 3.2.2, se poate lua
simplificat valoarea pentru oţelul structural, adică 210 kN/mm², diferită de cea prevăzuta în EC 2,
de 200 kN/mm².
Valoarea coeficientului de dilatare termică liniară αT, poate fi luată simplificat de

12 x 10-6/°C.
Valoarea medie a densităţii materialului se consideră egală cu 7850 kg/m3.
Proiectarea se face utilizând aria nominală a secţiunii transversale a armăturii.
306
Tabelul 18.5
Cazul de
Metoda de sudare Bare întinse1) Bare comprimate1)
încărcare
Sudare cap la cap prin topire Îmbinare cap la cap
intermediară
Sudare cu arc electric cu Îmbinare cap la cap pentru Ø ≥ 20 mm,
electrod învelit şi sudare cu arc prin suprapunere, prin încrucişare3), cu
electric cu sârmă tubulară fără armăturile din alte elemente
gaz protector
Predominant Sudare cu arc electric în mediu Îmbinare cu eclise, prin suprapunere, prin
static de gaz protector cu electrod încrucişare3), cu armăturile din alte
fuzibil elemente
Sudare prin frecare Îmbinare cap la cap
- pentru
Ø ≥ 20 mm
Sudare electrică prin presiune Îmbinare cap la cap cu armăturile din alte
în puncte elemente
Sudare cap la cap prin topire Îmbinare prin suprapunere2),4)
intermediară Îmbinare prin încrucişare2),4)
Sudare cu arc electric cu Îmbinare cap la cap
Nepredominant electrod învelit - pentru
static Ø ≥ 14 mm
Sudare cu arc electric în mediu Îmbinare cap la cap
de gaz protector cu electrod - pentru
fuzibil Ø ≥ 14 mm
1)
bare având acelaşi diametru nominal
2)
raport admis pentru diametre diferite ≥ 0,57
3)
pentru îmbinări de rezistenţă Ø ≤ 16 mm
4)
pentru îmbinări în zona reazemelor Ø ≤ 28 mm
Betonul
Cu toate că betonul este un material puternic eterogen, se acceptă ipoteza privind
comportarea mecanică corespunzătoare unui material omogen.
Rezistenţele betonului, funcţie de clasa acestuia, sunt date în tabelul 18.6.
Conform EC 4-2, pentru structurile compuse se recomandă beton cu clasa cuprinsă între
C20/25 şi C60/75. În notarea clasei de beton (de exemplu C30/37) primul număr reprezintă
rezistenţa pe cilindru în MPa, iar al doilea număr reprezintă rezistenţa pe cub corespunzătoare.
Semnificaţia notaţiilor folosite in tabelul 18.6 este:
fck - rezistenţa caracteristică a betonului la compresiune pe cilindrii Ø150xH300 mm,

determinată la 28 zile;
fck, cube - rezistenţa caracteristică a betonului la compresiune pe cuburi cu latura de 150 mm,
determinată la 28 zile;
fcm - rezistenţa medie a betonului la compresiune, determinată la 28 zile;
fctm - rezistenţa medie la tracţiune;
fctk 0,05 - rezistenţa caracteristică la tracţiune cu risc de 5%;
fctk 0,95 - rezistenţa caracteristică la tracţiune cu risc de 95%;
307
Tabelul 18.6
Clase de rezistenţă pentru beton
20/25 25/30 30/37 35/45 40/50 45/55 50/60 55/67 60/75
fck
1 20 25 30 35 40 45 50 55 60
(MPa)
fck, cube
2 25 30 37 45 50 55 60 67 75
(MPa)
fcm
3 28 33 38 43 48 53 58 63 68
(MPa)
4 fctm (MPa) 2,2 2,6 2,9 3,2 3,5 3,8 4,1 4,2 4,4
fctk;0,05
5 1,5 1,8 2,0 2,2 2,5 2,7 2,9 3,0 3,1
(MPa)
fctk;0,95
6 2,9 3,3 3,8 4,2 4,6 4,9 5,3 5,5 5,7
(MPa)
Ecm
7 30 31 32 34 35 36 37 38 39
(GPa)
8 ε cl (‰) 2,0 2,1 2,2 2,25 2,3 2,4 2,45 2,5 2,6
9 ε cul (‰) 3,5 3,2 3,0
10 ε c 2 (‰) 2,0 2,2 2,3
11 ε cu2 (‰) 3,5 3,1 2,9
12 n 2,0 1,75 1,6
13 εc3 (‰) 1,75 1,8 1,9
14 ε cu 3 (‰) 3,5 3,1 2,9
Poduri compuse oţel-beton în faza de execuţie-montaj
308
19. ELEMENTE REALIZATE DIN PROFILE
TUBULARE UMPLUTE CU BETON
19.1. Introducere
Combinarea oţelului şi a betonului într-un sistem structural unitar sub formă constructivă de
elemente cu secţiune mixtă realizate din profile metalice tubulare umplute cu beton, are o largă
aplicare actuală în domeniul construcţiilor civile, industriale şi în cel al podurilor de cale ferată şi de
şosea.
Elementele cu secţiune mixtă oţel-beton, solicitate preponderent la compresiune, se pot
realiza în următoarele variante constructive, figura 19.1:
• Elemente din profile metalice înglobate integral în beton (fig.19.1: a, b, c);
• Elemente din profile metalice înglobate parţial în beton (fig. 19.1: d, e) ;
• Elemente din profile metalice tubulare umplute cu beton (fig.19.1: f, g, h, i).
Fig.19.1
Elementele realizate din profile metalice tubulare, rectangulare sau circulare, umplute cu
beton, se pot utiliza atunci când trebuie să preia sarcini deosebit de importante, cum ar fi în
următoarele cazuri:
- piloni pentru poduri hobanate şi suspendate, figura 19.2;
Fig.19.2
309
- arce cu deschidere mare, figura 19.3;
Fig.19.3. Arce cu secţiune compusă
- piloţi de fundaţii, figura 19.4;
b)
A - radier; B - armătură;
C - bare sudate; D - conectori
Fig. 19.4. a) fundaţie pod pe piloţi;

b); c) radiere pe piloţi
Avantajele elementelor cu secţiune compusă
Principalele avantaje asociate utilizării elementelor cu secţiune compusă oţel-beton sunt

următoarele:
- capacitate portantă ridicată obţinută cu o secţiune transversală redusă,
cu consecinţe economice favorabile privind consumul de materiale;
- îmbinări simple cu alte elemente, de tipul celor utilizate la structurile integral metalice;
- posibilitatea dezvoltării unor deformaţii plastice, respectiv comportarea ductilă a
structurii;
- reducerea riscului de pierdere a stabilităţii locale (voalare) a pereţilor metalici;
- fabricare simplă şi durată redusă de execuţie.
310
În cazul elementelor realizate din profile metalice tubulare umplute cu beton, se adaugă
câteva avantaje suplimentare faţă de cele menţionate şi anume:
- oţelul este amplasat în secţiune în zonele favorabile din punct de vedere a comportării
mecanice a elementului, respectiv spre exteriorul secţiunii, acolo unde şi eforturile
unitare sunt maxime;
- betonul lucrează cu rezistenţă sporită datorită efectului de fretare (confinare) oferit de
structura tubulară de oţel;
- tubul de oţel îndeplineşte funcţiunea de cofraj la turnarea betonului;
- oţelul nu corodează în interiorul tubului, fiind protejat de beton;
- în cazul pilonilor de poduri, betonul din interiorul tubului metalic măreşte rigiditatea
acestuia la acţiunea plutitorilor sau la lovirea accidentală de către vehicule.
19.2. Calculul elementelor din profile

metalice umplute cu beton
19.2.1. Aspecte generale. Ipoteze de calcul
In cazul elementelor compuse (compozite) comprimate se verifică în fiecare secţiune
capacităţile de:
• rezistenţa elementului;
• rezistenţa la flambaj local (voalare);
• transferul încărcărilor;
• rezistenţa la lunecare între componentele de oţel şi beton.
Calculul prezentat în EC 4 se aplică elementelor compozite comprimate din oţel de marcă
S 235 până la S 420 şi beton de densitate normală şi clasă de rezistenţă C 20/25 până la C 50/60.
Eurocode 4 propune două metode de dimensionare a elementelor cu secţiune compusă
oţel – beton solicitate la compresiune:
Metoda generală, care presupune includerea în calcule a efectelor de ordinul II, a
imperfecţiunilor geometrice, a tensiunilor reziduale, a comportamentului neliniar al materialelor şi a
diminuării rigidităţii datorită zonelor plastifiate şi fisurate.
Metoda generală include domeniul elementelor cu secţiuni nesimetrice şi neuniforme pe
lungimea stâlpului.
Această metodă nu are aplicabilitate curentă în practica de proiectare şi nu este dezvoltată
nici în EC 4.
Metoda simplificată, detaliată în EC 4, care permite o dimensionare relativ rapidă a
elementelor cu secţiune compusă, şi se aplică luând în considerare curbele de flambaj pentru
stâlpii metalici, cuprinse în EC 3.
Metoda simplificată se aplică la elementele având secţiunea transversală dublu simetrică şi
constantă pe lungimea elementului, cu componenta metalică realizată din profile laminate sau
secţiuni realizate prin asamblare sudată.
Metoda simplificată nu se aplică dacă elementul de oţel este realizat din două sau mai
multe secţiuni neconectate.
În acest capitol se prezintă metoda simplificată de calcul a elementelor cu secţiune
compusă realizate din profile tubulare umplute cu beton, solicitate la compresiune axială şi la
compresiune excentrică ( compresiune cu încovoiere monoaxială ).
Calculul elementelor realizate din profile metalice tubulare umplute cu beton şi a celor cu
secţiune casetată compusă oţel-beton, în conformitate cu normativul EC 4 are la bază următoarele
ipotezele de calcul:
- există o interacţiune completă între oţel şi beton;
- sunt luate în considerare imperfecţiunile geometrice şi structurale;
- secţiunile plane rămân plane şi după deformare;
- relaţiile tensiuni-deformaţii ale celor două materiale trebuie considerate cele
corespunzătoare analizei efectuate.
311
De asemenea trebuie îndeplinite condiţiile pentru a nu se produce voalarea locală a
pereţilor metalici şi trebuie asigurată conlucrarea între oţel şi beton.
În figura 19.5 se prezintă sistemul de axe şi principalele caracteristici geometrice ale
secţiunilor transversale, pentru elementele realizate din tuburi metalice umplute cu beton.
Fig. 19.5
19.2.2. Calculul elementelor cu secţiune compusă tubulară
Compresiune axială
Capacitatea portantă a elementelor compuse solicitate la compresiune axială se verifică cu

relaţia:
NEd ≤ χ ⋅ Npl.Rd (19.1)
unde: Npl.Rd – rezistenţa plastică la compresiune a secţiunii mixte:
Npl.Rd = A a f yd + A c fcd + A s f sd (19.2.a)
fy fck f
sau: Npl.Rd = A a + Ac + A s sk (19.2.b)
γa γc γs
cu:
- Aa; Ac; As – ariile secţiunilor transversale ale oţelului, betonului şi armăturii;
- fyd; fcd; fsd – rezistenţele de calcul ale oţelului, betonului şi armăturii
- fy; fck; fsk – rezistenţele caracteristice ale oţelului, betonului şi armăturii;
- γa ; γc ; γs – coeficienţii parţiali de siguranţă în metoda stărilor limită.
Coeficientul de reducere (flambaj), χ , se determină în funcţie de coeficientul de zvelteţe

−
adimensional λ şi de curba de flambaj corespunzătoare.
Rigiditatea elastică a secţiunii mixte:
(EI)e = E aIa + 0.6 E cmIc + E sIs (19.3)
Ia ; Ic ; Is – momentele de inerţie pentru planul de încovoiere
considerat al oţelului, betonului şi armăturii.
Ea ; Es – modulele de elasticitate pentru oţel şi armătură;
Ecm – modulul de elasticitate secant al betonului.
Zvelteţea adimensională se determină cu relaţia:
− Npl.Rk
λ= (19.4)
Ncr
unde: Npl.Rk = Npl.Rd - calculat pentru γ a = γ c = γ s = 1 :
π 2 (EI)e
Npl.Rk = A a f y + A c fck + A s fsk ; Ncr = (19.5.a, b)
l2
În cazul profilelor metalice circulare (ţevi) umplute cu beton, dacă sunt îndeplinite condiţiile:
312
_ d M
λ < 0.5 sau e < ; e = Ed.max (19.6)
10 NEd
capacitatea portantă plastică la compresiune se evaluează, ţinând cont de efectul de confinare a
betonului datorită tubului metalic, cu relaţia:
1 f ⎛ t f y ⎞⎟ 1
Npl.Rd = ηa A a f y + A c ck ⎜⎜1 + ηc ⎟ + A s f sk (19.7)
γa γc ⎝ d fck ⎠ γs
unde:
10 e ⎛ _⎞
ηa = ηao + (1 − ηao ) cu: ηao = 0.25 ⎜⎜ 3 + 2 λ ⎟⎟ ≤ 1 (19.8.a)
d ⎝ ⎠
_ _2
⎛ 10 e ⎞
ηc = ηco ⎜1 − ⎟ cu: ηco = 4.9 − 18.5 λ + 17 λ ≥ 0 (19.8.b)
⎝ d ⎠
_ d
Dacă λ > 0.5 sau e > , valorile ηa ; ηc se iau 1, respectiv 0.
10
Influenţa încărcării de lungă durată (contracţia şi curgerea lentă a betonului ) asupra
capacităţii portante se ia în considerare reducând valoarea modulului de elasticitate al betonului
Ecm la Ec ,evaluat cu relaţia:
1
E c = E cm (19.9)
1 + (NG.Ed / NEd ) ϕ t
NG.Ed - fracţiunea permanentă din încărcare totală NEd
MoEqp
ϕt - coeficientul de curgere lentă (conform EC 2): ϕ t = ϕ (∞,t 0 )
M0Ed
- M0Eqp – momentul de ordinul I din încărcarea cvasi-permanentă;
- M0Ed - momentul de ordinul I de calcul.
A a ⋅ f y / γ a A a ⋅ f yd
δ= = - indicele de contribuţie a oţelului (19.10)
Npl.Rd Npl.Rd
Compresiune cu încovoiere ( compresiune excentrică )
Analog elementelor integral metalice, se defineşte o relaţie de interacţiune M-N şi în cazul

elementelor cu secţiune compusă.
Curba de interacţiune, figura 19.6, se determină considerând diferite poziţii ale axei neutre
în secţiunea transversală şi calculând efectele eforturilor interne, conform figurii 19.7.
Punctele caracteristice ale curbei de interacţiune, M-N au coordonatele în funcţie de forţele
axiale şi momentele încovoietoare Npl.Rd ; Npm.Rd ; Mpl.Rd ; Mmax.Rd .
⎧⎪N A = Npl.Rd
A:⎨
⎪⎩M A = 0
⎧⎪NB = 0
B:⎨
⎪⎩MB = Mpl.Rd
⎧ f ck
⎪N C = Npm.Rd = A c ⋅ γ
C:⎨ c
⎪M = M
⎩ c pl.Rd
⎧⎪ND = 0.5 ⋅ Npm.Rd

D:⎨
⎪⎩MD = Mmax .Rd
Fig. 19.6
313
Fig.19.7
Pentru calculul coordonatelor punctelor A, B, C, D se folosesc relaţiile:
fy 1 fck f
Mmax .Rd = Wpa + Wpc + Wps sk (19.11.a)
γa 2 γc γs
Mpl.Rd = Mmax .Rd − Mn.Rd (19.11.b)
fy 1 fck f
Mn.Rd = Wpa.n + Wpc.n + Wps.n sk (19.11.c)
γa 2 γc γs
unde:
Wpa ; Wpc ; Wps – modulele de rezistenţă ale oţelului, betonului şi armăturii din întreaga
secţiune transversală a elementului;
314
Wpa.n ; Wpc.n ; Wps.n – modulele de rezistenţă ale oţelului, betonului şi armăturii din
porţiunea de înălţime 2 hn a secţiunii transversale a elementului.
Prezenţa forţei tăietoare VEd poate modifica capacitatea portantă la încovoiere a secţiunii,
atunci când VEd > 0.5 Vpl.a.Rd .
Poziţia axei neutre se poate determina din figura 19.8, făcând diferenţa diagramelor C-B
din figura 19.7, cu relaţiile:
secţiuni rectangulare:
Npm.Rd
hn = (19.12.a)
2 bfcd + 4t (2f yd − fcd )
secţiuni circulare:
Npm.Rd
hn = (19.12.b)
2 dfcd + 4t (2f yd − fcd )
Fig. 19.8
În cazul ţevilor circulare umplute cu beton, dacă sunt îndeplinite condiţiile de confinare:
_
d
λ < 0.5 sau e <
10
fck
în relaţiile (19.11.a,b,c) şi Npm.Rd, rezistenţa de calcul a betonului fcd = , se înlocuieşte cu
γc
valoarea majorată prin efectul de confinare:
fck ⎛ f ⎞
⎜1 + ηc t y ⎟ (19.13)
γc ⎝⎜ d fck ⎟⎠
Efectele de ordinul II asupra unui element izolat pot fi luate în considerare aplicând un
coeficient de corecţie k celui mai mare moment de calcul, determinat prin calcul de ordinul I, unde:
β
k= (19.14)
NEd
1−
Ncr.eff
in care, tabelul 19.1:
β = 0.66+0.44 r ≥ 0.44; β = 1 – dacă există încărcări transversale pe lungimea elementului;
r – raportul momentelor de la extremităţile stâlpului.
Tabelul 19.1
Diagrama de moment Factorul de moment Observaţii
Momente încovoietoare de MEd este momentul încovoietor

ordinul I din imperfecţiuni sau maxim pe lungimea
din încărcări laterale elementului, ignorând efectele
β = 1 .0 de ordinul II
Momente de capăt: MEd şi r⋅MEd sunt momentele la

β = 0.66 + 0.44r , capete din analiza globală de
β ≥ 0.44 ordinul I sau II
Pentru determinarea eforturilor în calculul de ordinul II, rigiditatea la încovoiere a stâlpului

se va evalua cu relaţia:
315
(EI)eff .II = 0.9 (E aIa + 0.5 E cmIc + E sIs ) (19.15)
Capacitatea portantă la compresiune excentrică
Pentru determinarea capacităţii portante la compresiune cu încovoiere se utilizează

încărcarea de flambaj şi se trasează curba de interacţiune μ − χ , a secţiunii transversale, figura
19.9.
Pentru trasarea curbei de interacţiune

intervin următorii parametri:
⎛−⎞
• χ = χ⎜⎜ λ ⎟⎟ - coeficientul de flambaj
⎝ ⎠
pentru cazul de compresiune
centrică;
Pentru elemente cu secţiune

transversală constantă (elemente uniforme),
solicitate la compresiune axială constantă,
valoarea coeficientului de reducere χ se
determină în funcţie de coeficientul de
zvelteţe redus λ , (în conformitate cu
normativul EC 3), cu relaţia:
1
χ= ; χ ≤1 (19.16)
2 2
Fig. 19.9 φ+ φ −λ
⎢⎣
( )
în care: φ = 0,5 ⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ ; α - factor de imperfecţiune, tabelul 19.2.
2
⎥⎦
Tabelul 19.2
Curba de flambaj a b c
Factor de imperfecţiune 0,21 0,34 0,49
Încadrarea secţiunii în curba de flambaj corespunzătoare este prezentată în tabelul 19.3.
Tabelul 19.3
Imperfecţiune
Secţiune Axa de flambaj Curba de flambaj
geometrică
a
Oricare ρ s ≤ 3% L/300
b
Oricare L/200
3% < ρ s ≤ 6%
y-y;
b L/200
z-z
316
NEd Npm.Rd 1− χd
• χd = ; χ pm = ; μd = (19.17.a;b;c)
Npl.Rd Npl.Rd 1 − χ pm
Observaţie: Pentru χ d < χ pm , se va lua μ d = 1

Relaţia de verificare la încovoiere a elementului cu secţiune compusă este:
MEd MEd
= ≤ αM (19.18)
Mpl.N.Rd μ dMpl.Rd
în care:
• MEd – valoarea maximă a momentelor de la extremităţi şi de pe lungimea elementului,
incluzând dacă este cazul imperfecţiunile şi efectele de ordinul II;
⎧0.9 − otel S 235; S 355
• αM = ⎨
⎩0.8 − otel S 420; S 460
În final condiţiile de verificare la compresiune excentrică a elementului sunt:
NEd MEd
< 1; ≤ αM (19.19.a,b)
χ ⋅ Npl.Rd μ dMpl.Rd
19.2.3. Limitele aplicării metodei simplificate

• secţiunea transversală să fie uniformă şi să prezinte dublă simetrie;
A a ⋅ fy / γ a
• 0.2 ≤ δ = ≤ 0.9 (19.20.a)
Npl.Rd
_
• λ≤2 (19.20.b)
• δ s = A s / A c < 6% (19.20.c)
Pentru a nu se produce voalarea peretelui metalic, trebuie îndeplinite condiţiile:
d 235
≤ 90 ε 2 ; ε = - ţevi circulare (19.20.d)
t fy
h 235
≤ 52 ⋅ ε ; ε= - tuburi rectangulare (19.20.e)
t fy
19.3. Acţiunea forţei tăietoare

Se admite, în modul simplificat de calcul, că forţa tăietoare de calcul VEd, este preluată
numai de partea metalică a secţiunii elementului, dacă nu este depăşită capacitatea de rezistenţă
a acesteia.
Rezistenţa la forfecare a secţiunii metalice a elementului se calculează cu relaţia:
Vpl.Rd = A v ⋅ f yd / 3 (19.21)
Av – aria de forfecare a oţelului structural, determinată astfel:
⎧ h
⎪⎪A a b + h − V paralel cu h
• profile rectangulare: Av = ⎨
⎪A b
− V paralel cu b
⎩⎪
a
b+h
2 ⋅ Aa
• profile circulare: Av =
π
317
⎧2 t h − V paralel cu h
• secţiuni alcătuite sudat: A v = ⎨ 1
⎩2t 2b − V paralel cu b
Influenţa forţei tăietoare asupra capacităţii de rezistenţă la încovoiere cu forţă axială a

stâlpului se ia în considerare dacă este îndeplinită condiţia:
VEd > 0.5 ⋅ Vpl.a.Rd (19.22)
În acest caz efortul de calcul pe zona ariei de forfecare se va reduce la valoarea:
r
f yd = (1 − ρ)f yd (19.23)
2
⎛ 2V ⎞
unde: ρ = ⎜ Ed − 1⎟
⎜ Vpl.Rd ⎟
⎝ ⎠
Diagramele din figura 19.7 B şi C, respectiv din fig. 19.8, devin cele prezentate în fig. 19.10.
Din ecuaţia de proiecţie pe orizontală rezultă mărimea zonei neutre, dată de valorile:
Npm.Rd
hr n = - secţiuni rectangulare (19.24.a)
2 bfcd + 4t (2f r yd − fcd )
Npm.Rd
hr n = - secţiuni circulare (19.24.b)
2 dfcd + 4t (2f r yd − fcd )
Aceste valori sunt mai mari decât valorile obţinute din relaţiile (19.12.a,b), prin urmare forţa
tăietoare sporeşte zona inactivă a secţiunii cu valoarea:
ΔA = 2b (hn − hrn ) (19.25)
Momentul plastic rezistent se va reduce la valoarea:
Mrpl.Rd = Mmax .Rd − Mnr .Rd < Mpl.Rd (19.26)
Fig. 19.10

Se verifică, în conformitate cu EC 4, elementul cu secţiune compusă oţel-beton, figura E.1,
realizat în varianta constructivă de ţeavă circulară umplută cu beton [18].
318
Date de proiectare
Secţiunea elementului şi solicitările de calcul:
Fig. E.1
Caracteristicile componentelor secţiunii
Profil metalic: Ţeavă circulară 325 × 8 mm - oţel S 355
- fy =355 N/mm2 - Aa =79.7 cm2

- Ea = 210 000 N/mm2 - Ia =10 014 cm4
- γa =1.1 - Wpa = 804.08 cm3
Beton: Clasa C 25/30 Armătura: Otel S 500 ( PC 52 )
fck = 25 N/mm2 8 φ 20: As=25.12 cm2 ; γs=1.15

Ecm = 30 500 N/mm2
γc =1.5; A c = 750 cm 2 Es=210 000 N/mm2
πd c4 π ⋅ 30.9 4
Ic = − IS = − 1 606 = 43 145 cm 4 Is = 2( A s1 ⋅ e2s1 + 2A s1 ⋅ e2s2 ) = 1 606 cm4
64 64
d3 Wps = 2( A s1 ⋅ e s1 + 2A s1 ⋅ e s2 ) = 171 cm3
30.9 3
Wpc = c − Wps = − 171 = 4 746 cm 3
6 6
Verificarea condiţiilor de aplicare a metodei de calcul
3550 250 5000

Se calculează Npl.Rd : Npl.Rd = 79.7 + 750 + 25.12 = 491664 daN
1.1 1.5 1.15
Aafy / γa=79.7⋅3550 / 1.1= 257 214 daN
_
• 0.2<δ=2572/4916=0.52<0.9; λ = 0.957 < 2
• As = 25.12 cm2< 0.06⋅Ac=45 cm2
• d / t = 325/8 = 40.625< max(d/t)= 90 (235/355)=59.6
Verificarea elementului
Rigiditatea elastică a elementului:
319
(EI)e = (EI)y = 2.1⋅ 10 014 ⋅ 10 6 + 0.6 ⋅ 0.305 ⋅ 43 145 ⋅ 10 6 + 2.1⋅ 1606 ⋅ 10 6 =
= 32 298 ⋅ 10 6 daN ⋅ cm 2
Se calculează Npl.Rk :
Npl.Rk = 79.7 ⋅ 3550 + 750 ⋅ 250 + 25.12 ⋅ 5000 = 596 035 daN
Forţa critică de cedare :
π 2 ⋅ 32 298 ⋅ 10 6
Ncr = = 650 548 daN
(0.7 ⋅ 1000 )2
_
Zvelteţea adimensională λ :
( )
_ 596 035
= 0.957 < 2 ; φ = 0,5 ⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ =1.03; α =0.21 - curba a
2
λ=
650 548 ⎢
⎣ ⎥⎦
1
χ= =0.708
2 2
φ+ φ −λ
_
Deoarece λ > 0.5 nu se ţine cont de efectul de confinare a betonului.
Verificarea la compresiune centrică:

NEd 2 500
= = 0.72 < 1
χ ⋅ Npl.Rd 0.708 ⋅ 4 917
Compresiune cu încovoiere
_
Deoarece λ = 0.957 < 0.8 /(1 − δ) = 1.68 se poate neglija influenţa încărcării de lungă
durată.
Pentru verificarea efectelor de ordinul II se calculează factorul de amplificare a momentului
încovoietor de ordinul I:
r = 0; β = 0.66 + 0.44r = 0.66
β 0.66 π 2EI eff .II π 2 27883 ⋅ 10 6
k= = = 1.19 ; N cr.eff = = = 561600 daN
N 2500 l2 700 2
1 − Ed 1−
Ncr.eff 5616
EI eff .II = 0.9( 2.1 ⋅ 10014 + 0.5 ⋅ 0.305 ⋅ 43145 + 2.1 ⋅ 1606 ) ⋅ 10 6 = 27883 ⋅ 10 6 daN ⋅ cm 2
MEd = k ⋅ MEd = 1.19 ⋅ 100 = 119 kN ⋅ m
Curba de interacţiune
Capacitatea portantă a betonului:

f 250
Npm.Rd = A c ⋅ ck = 750 ⋅ = 125 000 daN
γc 1 .5
Poziţia axei neutre (neglijând contribuţia armăturii din axa neutră) :
Npm.Rd 125 000
hn = = = 4.04 cm
2 df cd + 4t (2f yd − f cd ) 2 ⋅ 32.5 ⋅ 167 + 4 ⋅ 0.8(2 ⋅ 3227 − 167 )
Modulele de rezistenţă plastice pentru porţiunea de înălţime 2 hn din secţiune:
- oţel:
Wpa.n = 2 t ⋅ h n2 = 2 ⋅ 0.8 ⋅ 4.04 2 = 26.1 cm 3
- beton:
Wpc.n = d c ⋅ h n2 = 30.9 ⋅ 4.04 2 = 504.3 cm 3
320
- armătură: Wps.n=0 - nu există armătură pe zona 2 hn.
Momentele capabile caracteristice :

3550 250 5000
Mmax .Rd = (804 + 0.5 ⋅ 4746 + 171 )10 − 4 = 373.43 kNm
1.1 1.5 1.15
3550 250
Mn.Rd = (26.1 + 0.5 ⋅ 504.3 )10 − 4 = 12.6 kNm
1.1 1.5
Mpl.Rd = 373.43 − 12.63 = 360.8 kN ⋅ m
Coordonatele punctelor curbei de

interacţiune, în N [kN] şi M [kN⋅m] sunt
următoarele:
A ( 4 917; 0 );
B (0; 360.8);
C (1252.5; 360.8 );
D (626.25; 373.43 ).
Curba de interacţiune este trasată în fig.
E.2.
Fig. E.2
Pentru a efectua verificarea la compresiune excentrică se calculează coeficienţii

adimensionali:
N Sd 2 500
χd = = = 0.508 ;
Npl.Rd 4 917
Npm.Rd 1252.5
χ pm = = = 0.255 ;
Npl.Rd 4917
1− χd 1 − 0.508
μd = = = 0.66
1 − χ pm 1 − 0.255
Diagrama μ − χ este prezentată în figura E.3.
Fig. E.3
Valoarea momentului capabil al elementului este:

M cap = α M ⋅ μ d ⋅ Mpl.Rd = 0.9 ⋅ 0.66 ⋅ 360.8 = 214.3 kN ⋅ m > MEd = k ⋅ MEd = 119 kN ⋅ m
Prin urmare sunt verificate condiţiile:
NEd MEd
= 0.72 < 1 ; = 0.50 < α M = 0.9
χ ⋅ Npl.Rd μ d ⋅ Mpl.Rd
321
20. ÎMBINAREA ELEMENTELOR METALICE
20.1. Îmbinări cu nituri şi şuruburi
Date generale
Proiectarea îmbinărilor cu nituri şi şuruburi se realizează în conformitate cu normativul EN
1993-1-8: 2005, respectiv norma română echivalentă SR EN 1993-1-8: 2006.
Coeficienţii parţiali de siguranţă γ M sunt prezentaţi în tabelul 20.1.
Tabelul 20.1
Coeficient parţial Valoare
VERIFICARE
de siguranţă γM γM
γ M0 1.00
Rezistenţa elementelor şi a secţiunilor γM1 1.10
γ M2 1.25
Rezistenţa şuruburilor
Rezistenţa niturilor
Rezistenţa bolţurilor γ M2 1.25
Rezistenţa sudurilor
Rezistenţa plăcilor la presiune pe gaură
Rezistenţa la lunecare γ M3 1.25
- la starea limită ultimă (categoria C)
- la starea limită de exploatare(categoria B) γ M3.ser 1.10
Rezistenţa la presiune pe gaură a şuruburilor injectate γ M4 1.00
Rezistenţa nodurilor grinzilor cu zăbrele din ţevi γ M5 1.00
Rezistenţa bolţurilor la starea limită a exploatării normale γ M6.ser 1.00
Pretensionarea şuruburilor de înaltă rezistenţă γ M7 1.10
În tabelul 20.2 sunt prezentate valorile nominale pentru limita de curgere f yb şi rezistenţa la
rupere fub a şuruburilor.
Pentru îmbinări cu şuruburi pretensionate se vor folosi numai şuruburi clasa (grupa) 8.8 şi
clasa 10.9.
Tabelul 20.2
Clasa
4.6 4.8 5.6 5.8 6.8 8.8 10.9
şurub
fyb (N/mm2) 240 320 300 400 480 640 900
2
fub (N/mm ) 400 400 500 500 600 800 1000
Observaţie: În conformitate cu unele materiale tehnice mai recente, în categoria şuruburilor pretensionate a
fost inclusă şi clasa 12.9.
În tabelul 20.3 sunt prezentate ariile nete (în zona filetului) şi ariile brute ale şuruburilor.
322
Tabelul 20.3
Diametrul şurubului la filet [mm]
Şuruburi brute şi păsuite
M12 M14 M16 M18 M20 M22 M24 M27
Diametrul găurii [mm] 13 15 17 19 21 23 25 28
Netă 0,762 0,989 1,44 1,65 2,25 2,82 3,24 4,27
Brută Şurub
Aria 1,13 1,54 2,01 2,54 3,14 3,80 4,52 5,73
2 (zona brut
[cm ]
nefile- Şurub
tată) 1,33 1,77 2,27 2,84 3,46 4,15 4,91 6,16
păsuit
SIRP M16 M20 M22 M24 M27 M30
Aria netă [cm2] 1,57 2,45 3,02 3,50 4,59 5,61
Categorii de îmbinări cu şuruburi

Îmbinări solicitate la forfecare
Îmbinările cu şuruburi solicitate la forfecare sunt proiectate în unul din următoarele moduri:
Categoria A: Îmbinări care lucrează la forfecare
În această categorie se utilizează şuruburi din grupele de calitate 4.6 până la 10.9 inclusiv.
Nu este necesară pretensionarea şuruburilor sau condiţii speciale pentru pregătirea suprafeţelor
de contact.
Categoria B: Îmbinări rezistente la lunecare în starea limită a exploatării normale
În această categorie se utilizează şuruburi pretensionate.

Lunecarea nu trebuie să se producă în starea limită de exploatare normală.
Forţa de forfecare de calcul la starea limită de exploatare normală nu trebuie să
depăşească rezistenţa de calcul la lunecare.
Forţa de forfecare ultimă de calcul nu trebuie să depăşească rezistenţa de calcul la
forfecare şi nici forţa capabilă la presiune pe gaură.
Categoria C: Îmbinări rezistente la lunecare la starea limită ultimă
În această categorie se utilizează şuruburi la care lunecarea nu trebuie să se producă la

starea limită ultimă.
Forţa de forfecare de calcul ultimă nu trebuie să depăşească rezistenţa de calcul la
lunecare şi nici rezistenţa la presiune pe gaură.
Pentru îmbinările care sunt supuse la întindere, se verifică suplimentar rezistenţa plastică
de calcul în secţiunea netă la găurile pentru şuruburi Nnet,Rd , la starea limită ultimă.
Îmbinări solicitate la întindere

Îmbinările cu şuruburi solicitate la întindere se calculează în unul din următoarele moduri:
Categoria D: nepretensionate
În această categorie se utilizează şuruburi din grupele de calitate 4.6 până la 10.9 inclusiv.
Nu este necesară pretensionarea şuruburilor.
Această categorie nu trebuie utilizată pentru îmbinările care sunt supuse frecvent unor
variaţii ale forţei de întindere.
323
Categoria E: pretensionate
În această categorie se utilizează şuruburile din clasele de calitate 8.8 şi 10.9 cu strângere
controlată conform Standarde de referinţă: Grupa 7.
Verificările de calcul pentru îmbinări sunt prezentate în tabelul 20.4.
Tabelul 20.4
Categ
-oria
Precizări Criterii Observaţii
ÎMBINĂRI SOLICITATE LA FORFECARE
Fv.Ed ≤ Fv.Rd Nu este necesară pretensionarea.
A lucrează la forfecare
Fv.Ed ≤ Fb.Rd Se pot utiliza grupele de şuruburi 4.6 – 10.9.
Fv.Ed.ser ≤ Fs.Rd.ser
lunecare împiedicată
B la starea limită de Fv.Ed ≤ Fv.Rd Utilizate şuruburi pretensionate grupele 8.8 şi 10.9.
exploatare normală Fv.Ed ≤ Fb.Rd
Fv.Ed ≤ Fv.Rd
lunecare împiedicată Utilizate şuruburi pretensionate grupele 8.8 şi 10.9.
C Fv.Ed ≤ Fb.Rd
la starea limită ultimă Se verifică Nnet.Rd.
Fv.Ed ≤ Nnet.Rd
ÎMBINĂRI SOLICITATE LA ÎNTINDERE
Ft.Ed ≤ Ft.Rd Nu este necesară pretensionarea.
D nepretensionate
Ft.Ed ≤ Bp.Rd Se pot utiliza grupele de şuruburi 4.6 – 10.9.
Ft.Ed ≤ Ft.Rd
E pretensionate Utilizate şuruburi pretensionate grupele 8.8 şi 10.9.
Ft.Ed ≤ Bp.Rd
Poziţionarea găurilor pentru şuruburi şi nituri

Distanţele minime şi maxime între găuri şi distanţele de la centrul găurii până la marginea
piesei pe direcţia efortului şi perpendicular pe direcţia efortului pentru şuruburi şi nituri sunt
prezentate în tabelul 20.5.
Notarea distanţelor este prezentată în figura 20.1.
324
Fig. 20.1
Tabelul 20.5
Maxime
Structuri executate din oţeluri cf. EN Structuri din oţel
10025, cu excepţia EN 10025-5 cf. EN 10025-5
Distanţe Minime Oţeluri supuse Oţeluri nesupuse
condiţiilor condiţiilor
Oţel neprotejat
atmosferice sau atmosferice sau
altor factori corozivi altor factori corozivi
1 .2 d o Cea mai mare
e1 4 t + 40 mm valoare dintre
(1.5 do ) 8t sau 125 mm
1.2 do Cea mai mare
e2 4 t + 40 mm valoare dintre
(1.5 do ) 8t sau 125 mm
e3 1 .5 d o
e4 1.5 do
2 .2 d o Cea mai mică Cea mai mică Cea mai mică
p1 valoare dintre valoare dintre valoare dintre
( 2. 5 d o ) 14t sau 200 mm 14t sau 200 mm 14t sau 175 mm
Cea mai mică
p1.0 valoare dintre
14t sau 200 mm
Cea mai mică
p1.i valoare dintre
28t sau 400 mm
2 .4 d o Cea mai mică Cea mai mică Cea mai mică
p2 valoare dintre valoare dintre valoare dintre
( 2. 5 d o ) 14t sau 200 mm 14t sau 200 mm 14t sau 175 mm
Notă: 1. Valorile din paranteză se referă la elemente solicitate la oboseală
2. t – grosimea cea mai mică a elementelor exterioare îmbinate
Rezistenţele de calcul a dispozitivelor de fixare individuale

Rezistenţele de calcul a dispozitivelor de fixare individuale (şuruburi şi nituri) sunt
prezentate în tabelul 20.6.
Pentru îmbinările cu un singur plan de forfecare şi un singur rând de şuruburi, şuruburile
vor fi prevăzute cu şaibe atât sub piuliţă cât şi sub capul şurubului. Forţa capabilă la presiune pe
gaură pentru fiecare şurub este limitată la:
Fb.Rd = 1.5 fu d t / γ M2 (20.1)
La îmbinările cu nituri sau cu şuruburi solicitate la forfecare care sunt prevăzute cu plăci de
compensare cu o grosime totală tp mai mare decât o treime din diametrul nominal d, figura 20.2,
forţa capabilă la forfecare Fv.Rd se va multiplica cu un factor de reducere βp , calculat cu relaţia:
9d
βp = ; βp ≤ 1 (20.2)
8d + 3 t p
325
Tabelul 20.6
Mod de cedare Şuruburi Nituri

α v fub A
Fv.Rd =
γ M2
unde:
0.6 fur A 0
⎧A s = aria neta in zona filetata − Fv.Rd =
Forţa capabilă ⎪ γ M2
la forfecare ⎪daca planul de forfecare trece prin zona filetata
A=⎨
pentru un plan ⎪A b = aria bruta a tijei surubului − Pentru oţel S235:
de forfecare ⎪⎩daca planul de forfecare trece prin zona nefiletata fur=400 N/mm2
⎧0.6 − pentru grupele 4.6, 5.6, 8.8

αv = ⎨
⎩0.5 − pentru grupele 4.8, 5.8, 6.8, 10.9
k α f dt
Fb.Rd = 1 b u
γ M2
unde:
⎧ ⎧ e2 ⎫
⎪ ⎪2.8 − 1.7⎪
⎪min .⎨ d0 ⎬ − pentru suruburi de m arg ine
⎪⎪ ⎪2.5 ⎪
⎩ ⎭
k1 = ⎨
⎪ ⎧ p ⎫
1.4 2 − 1.7⎪
⎪min .⎪⎨ d0 ⎬ − pentru suruburi int erioare
⎪ ⎪ ⎪
⎪⎩ ⎩2 . 5 ⎭
Forţa capabilă la
presiune pe gaură ⎧ ⎧ e1
⎪ ⎪ 3d − pentru suruburi de capat
⎪α = ⎪ 0
⎪ d ⎨
⎪ ⎪ p1 − 1 − pentru suruburi int erioare
⎪ ⎪⎩ 3d0 4
αb = min .⎨
⎪ fub
⎪ fu
⎪
⎪
⎪1.0
⎩
k f A
Ft.Rd = 2 ub s
γ M2
Forţa capabilă 0.6 fur A 0
⎧0.63 − suruburi cu cap inecat Ft.Rd =
la întindere unde: k2 = ⎨ γ M2
⎩0.90 − celelalte suruburi
Rezistenţa de
B p.Rd = 0.6 π dm t p fu / γ M2 Nu este necesară
calcul la forfecare
verificarea
prin străpungere
Forfecare şi Fv.Ed Ft.Ed
întindere + ≤1
Fv.Rd 1.4 ⋅ Ft.Rd
combinate
326
Pentru îmbinări cu două planuri de forfecare la care plăcile de compensare sunt dispuse pe
ambele părţi ale îmbinării, tp se ia ca şi grosimea celei mai subţiri plăci de compensare.
Fig. 20.2
La îmbinările la care distanţa Lj dintre centrele dispozitivelor de fixare de capăt, măsurată

pe direcţia de transmitere a forţei, este mai mare de 15d, figura 20.3, forţa capabilă la forfecare
Fv.Rd se reduce prin multiplicare cu un factor de reducere βLf , calculat cu relaţia:
L j − 15d
β Lf = 1 − ; 0.75 ≤ β Lj ≤ 1.0 (20.3)
200d
Fig. 20.3
Îmbinări pretensionate cu şuruburi din grupa 8.8 sau 10.9

Pentru Categoria C: Îmbinări rezistente la lunecare la starea limită ultimă, se utilizează
şuruburi din clasele de calitate (grupele) 8.8 şi 10.9, iar lunecarea nu trebuie să se producă la
lunecare şi rezistenţa la presiune pe gaură. Pentru îmbinările solicitate la întindere se verifică
suplimentar rezistenţa plastică de calcul în secţiunea netă la găurile pentru şuruburi Nnet.Rd , la
Rezistenţa de calcul la lunecare
Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat din grupa 8.8 sau 10.9 se
determină cu relaţia:
k nμ
Fs.Rd = s Fp.C (20.4)
γ M3
unde:
- k s – conform tabel 20.7;
-n – numărul suprafeţelor de frecare;
- μ – coeficient de frecare obţinut prin încercări specifice sau conform tabel 20.8;
- Fp.C – forţa de pretensionare de calcul:
Fp.C = 0.7 fub A s (20.5)
327
Tabelul 20.7
Descriere ks Tabelul 20.8
Şuruburi utilizate în găuri normale 1.0 Clasa Factorul
Şuruburi utilizate în găuri mari sau în găuri ovalizate suprafeţei de (coeficientul)
scurte cu axa ovalizării perpendiculară pe direcţia de 0.85 frecare de frecare μ
transmitere a forţei
A 0.5
Şuruburi utilizate în găuri ovalizate lungi cu axa
ovalizării perpendiculară pe direcţia de transmitere a 0.70 B 0.4
forţei C 0.3
Şuruburi utilizate în găuri ovalizate scurte cu axa D 0.2
0.76
ovalizării paralelă cu direcţia de transmitere a forţei
Şuruburi utilizate în găuri ovalizate lungi cu axa
0.63
ovalizării paralelă cu direcţia de transmitere a forţei
Forţa capabilă la presiune pe gaură

k 1 α b fu d t
Fb.Rd = (20.6)
γ M2
Rezistenţa plastică de calcul în secţiunea netă
A net fu
Nnet.u.Rd = 0.9 (20.7)
γ M2
Tracţiune combinată cu forfecare
Dacă o îmbinare pretensionată este supusă unui efort de întindere de calcul, Ft,Ed sau
Ft,Ed,serv, suplimentar efortului de forfecare de calcul Fv,Ed sau Fv,Ed,serv, care are tendinţa să producă
lunecare, rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub se determină astfel:
- pentru îmbinări din categoria B:
k nμ
Fs.Rd.ser = s (Fp.C − 0.8 Ft.Ed.ser ) (20.8)
γ M3.ser
- pentru îmbinări din categoria C:
k nμ
Fs.Rd = s (Fp.C − 0.8 Ft.Ed ) (20.9)
γ M3
Dacă într-o îmbinare forţa de contact în zona comprimată contra balansează forţa de
tracţiune aplicată în zona întinsă, nu este necesară reducerea rezistenţei la lunecare a îmbinării.
Slăbirea secţiunii dată de găurile dispozitivelor de prindere

Calculul ariei nete
Aria netă a secţiunii transversale este egală cu aria brută din care se scad slăbirile datorate
găurilor sau a altor goluri.
Dacă găurile de fixare sunt dispuse în zig - zag, aria totală a slăbirilor se consideră cea mai
mare valoare dintre:
• Aria slăbirilor pentru găuri care nu sunt dispuse în zig-zag (linia de cedare (2) din figura
20.4);
⎛ s 2 ⎞⎟
• t ⋅ ⎜ nd 0 −
⎜ ∑ 4p ⎟⎠
- pentru linia de cedare (1)
⎝
în care (figura 20.4):
- s – pasul în zig-zag, respectiv interaxul între două găuri consecutive, măsurat paralel cu
axa barei;
- p – interaxul măsurat perpendicular pe axa barei;
- t – grosimea piesei;
- n – numărul găurilor situate pe linie diagonală sau în zig-zag;
328
- d0 – diametrul găurii.
Fig.20.4. Găuri în zig-zag şi

linii de rupere critice
Calculul ruperii în bloc
Ruperea în bloc constă în cedarea la forfecare de-a lungul unui rând de şuruburi în
suprafaţa de forfecare a grupului de găuri, însoţită de ruperea la întindere de-a lungul liniei de
găuri în suprafaţa întinsă a grupului de şuruburi. Ruperea în bloc este exemplificată în figura 20.5.
1. forţă de tracţiune mică

2. forţă de forfecare mare
3. forţă de forfecare mică
4. forţă de tracţiune mare
Fig.20.5
Pentru un grup simetric de şuruburi solicitat la o încărcare centrică, rezistenţa la rupere în

bloc este dată de relaţia:
Veff .1.Rd = fu A nt / γ M2 + ( f y / 3 )A nv / γ M0 (20.10)
Pentru un grup de şuruburi solicitat la o încărcare excentrică, rezistenţa la rupere în bloc
este dată de relaţia:
Veff .1.Rd = 0.5 ⋅ fu A nt / γ M2 + ( f y / 3 )A nv / γ M0 (20.11)
unde:
- Ant – aria netă solicitată la întindere
- Anv – aria netă solicitată la forfecare.
20.2. Îmbinări sudate

Tipuri de suduri
Suduri de colţ
Sudurile de colţ se folosesc la asamblarea pieselor a căror feţe supuse îmbinării formează
între ele unghiuri cuprinse între 60° şi 120°. Sunt admise şi unghiuri mai mici de 60°, dar în astfel
de cazuri sudura se consideră sudură cap la cap cu pătrundere parţială.
329
La capete sau la marginile pieselor, extremităţile sudurilor de colţ se întorc în jurul colţurilor,
fără a fi întrerupte şi având aceiaşi grosime, pe o lungime egală cu cel puţin de două ori mărimea
catetei secţiunii transversale a sudurii, cu excepţia cazurilor în care accesul sau configuraţia
îmbinării nu permite acest lucru. Întoarcerile de la capete sunt indicate pe desene.
Suduri de colţ întrerupte
Sudurile de colţ întrerupte nu se folosesc în medii corosive.

La o sudură de colţ întreruptă, întreruperile (L1 sau L2) dintre capetele oricăror lungimi de
sudură de colţ Lw trebuie să satisfacă condiţiile din figura 20.6.
Cea mai mică dintre Lwe ≥ 0,75 b şi 0,75 b1
Pentru barele cu secţiune compusă

supuse la întindere:
Cea mai mică dintre:
L1 ≤ 16 t şi 16 t1 ; 200 mm
Pentru barele cu secţiune compusă

comprimate sau solicitate la forfecare:
Cea mai mică dintre:
L2 ≤ 12 t şi 12 t1 ; 0,25 b ; 200 mm
Fig. 20.6
Suduri în crestătură
Sudurile în crestătură cuprind sudurile de colţ executate în găuri circulare sau alungite care
se folosesc pentru a transmite forţe tăietoare sau pentru a preveni flambarea sau depărtarea
pieselor suprapuse.
Diametrul găurii circulare sau lăţimea găurii alungite, la sudurile în crestătură, nu trebuie să
fie mai mici decât de patru ori grosimea piesei în care este efectuată crestătura.
Suduri cap la cap
O sudură cap la cap cu pătrundere totală este definită ca o sudură care asigură
pătrunderea şi topirea completă a materialelor de bază şi de adaus, pe toată grosimea îmbinării. O
sudură cap la cap, cu pătrundere parţială, este definită ca o sudură care asigură o pătrundere în
îmbinare mai mică decât grosimea totală a materialului de bază.
Suduri în gaură
Sudurile în gaură pot fi folosite:

- pentru a transmite forţe tăietoare;
- pentru a preveni flambarea sau depărtarea pieselor suprapuse;
- pentru a asigura asamblarea părţilor componente ale unor bare
cu secţiuni compuse.
330
Diametrele găurilor circulare sau lăţimile găurilor alungite, la sudurile în gaură, sunt cu cel
puţin 8 mm mai mari decât grosimile pieselor în care sunt efectuate.
Capetele găurilor alungite sunt semicirculare sau au colţuri rotunjite cu o rază cel puţin
egală cu grosimea piesei în care sunt efectuate, exceptând acele capete care se extind până la
marginea piesei respective.
Grosimea sudurilor în gaură, în piese de până la 16 mm grosime, este egală cu grosimea
materialului de bază. Grosimea sudurilor în gaură, în piese din material de bază cu grosimi de
peste 16 mm, trebuie să fie de cel puţin jumătate din grosimea materialului de bază, dar nu mai
puţin de 16 mm.
Suduri între feţe rotunjite
Pentru barele cu secţiune circulară plină, grosimea de calcul a sudurilor din lungul
marginilor rotunjite şi suprafeţe plane cu care acestea sunt în contact, este definită în figura 20.7.
Fig. 20.7
Suduri cu eclise
În cazul îmbinărilor sudate realizate cu eclise, acestea sunt păsuite faţă de marginea piesei
înainte de sudare.
Când două piese, asamblate prin sudură, sunt separate de eclise cu o grosime mai mică
decât distanţa la baza rostului sudurii necesare pentru transmiterea efortului, lungimea sudurii se
măreşte pe partea necesară, cu o valoare egală cu grosimea eclisei.
Rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ

Lungimea sudurilor
Lungimea efectivă a unei suduri de colţ ℓeff se consideră egală cu lungimea pe care sudura
are o grosime constantă. În acest sens ea poate fi luată egală cu lungimea reală a sudurii, din care
se scade de două ori grosimea sudurii a. Dacă se asigură o grosime constantă pe toată lungimea
sudurii, inclusiv începutul şi sfârşitul acesteia, nu este necesară reducerea lungimii reale a sudurii.
O sudură de colţ cu o lungime efectivă mai mică decât 30 mm sau mai mică de 6 ori
grosimea acesteia, nu poate fi considerată sudură de rezistenţă.
Grosimea sudurilor de colţ
Grosimea reală efectivă a unei suduri de colţ a, se ia egală cu înălţimea celui mai mare
triunghi (cu laturi egale sau inegale) care poate fi înscris în secţiunea transversală a sudurii,
măsurată perpendicular pe latura exterioară a acestuia, figura 20.8.
Grosimea reală efectivă a unei suduri de colţ nu se ia mai mică de 3 mm.
La determinarea rezistenţei de calcul a unei suduri în colţ cu pătrundere adâncă, se ia în
considerare şi grosimea ei suplimentară, figura 20.9, cu condiţia ca, prin încercări preliminare, să
se dovedească că pătrunderea prevăzută poate fi efectiv realizată.
Rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ se determină fie prin metoda direcţională, fie prin
metoda simplificată.
331
Fig. 20.8 Fig. 20.9
Metoda direcţională
În această metodă forţele transmise pe unitatea de lungime a sudurii de colţ sunt

descompuse în componente paralele şi componente perpendiculare în raport cu axa sudurii.
Aria de calcul a sudurii, Aw, trebuie luată egală cu: Aw = Σ a x ℓeff
Se acceptă o distribuţie uniformă a tensiunilor pe secţiunea ariei sudurii, care conduce la
tensiuni normale şi tensiuni tangenţiale, conform figurii 20.10, după cum urmează:
- σ ⊥ - tensiuni normale, perpendiculare pe aria de calcul a sudurii;

- σII - tensiuni normale, paralele cu axa sudurii;
- τ ⊥ - tensiuni tangenţiale (în planul sudurii), perpendiculare pe axa
sudurii;
- τII - tensiuni tangenţiale (în planul sudurii), paralele cu axa sudurii.
Fig. 20. 10
Tensiunile normale paralele cu axa sudurii, σ||, nu se iau în considerare la verificarea

rezistenţei de calcul a sudurilor de colţ.
Rezistenta de calcul a unei suduri de colţ trebuie să satisfacă următoarele două condiţii:
fu f
σ 2⊥ + 3( τ 2⊥ + τII2 ) ≤ ; σ ⊥ ≤ 0 .9 u (20.12.a, b)
unde:
- fu este valoarea nominală a rezistenţei de rupere la tracţiune a materialului piesei mai
slabe din îmbinare;
- βw este coeficientul de corelare, conform tabelului 20.9.
Tabelul 20.9
332
Metoda simplificată de determinare a rezistenţei sudurilor de colţ
Alternativ cu metoda direcţională, rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ, poate fi

considerată corespunzătoare, dacă în orice punct din lungul sudurii, rezultanta tuturor eforturilor
transmise pe unitatea de lungime a acesteia, satisface următoarea condiţie:
Fw.Ed ≤ Fw.Rd (20.13)
unde:
Fw.Ed - este forţa de calcul pe unitatea de lungime a sudurii;
Fw.Rd - este forţa capabilă a sudurii, pe unitatea de lungime.
Independent de orientarea planului ariei de calcul a sudurii faţă de forţa aplicată, forţa
capabilă pe unitatea de lungime Fw,Rd trebuie determinată cu ajutorul relaţiei:
Fw.Rd = f v w.d a (20.14)

unde :
fvw,d - este forţa de calcul la forfecare a sudurii.
Rezistenţa de calcul la forfecare a sudurii fvw,d se determină cu relaţia:
fu
f vw.d = (20.15)
3 β w ⋅ γ M2
unde: fu şi βw sunt cele definite anterior.
Rezistenţa de calcul a sudurilor cap la cap
Suduri cap la cap cu pătrundere completă
Rezistenţa de calcul a sudurilor cap la cap cu pătrundere completă se ia egală cu

rezistenţa de calcul a celei mai slabe piese îmbinate, cu condiţia ca sudura să fie făcută cu
materiale consumabile corespunzătoare, care să asigure obţinerea epruvetelor de tracţiune
realizate din metalul depus prin sudare, cu o limită minimă de curgere şi o rezistenţă minimă de
rupere, cel puţin egale cu cele ale materialului de bază.
Suduri cap la cap cu pătrundere parţială
Rezistenţa de calcul a unei suduri cap la cap cu pătrundere parţială se determină folosind
metoda pentru suduri cap la cap cu pătrundere adâncă.
Grosimea unei suduri cap la cap cu pătrundere parţială nu se ia mai mare decât adâncimea
pătrunderii care poate fi realizată în mod efectiv pe toată lungimea sudurii.
Îmbinări cap la cap în T
Rezistenţa de calcul a unei îmbinări cap la cap în T, constând dintr-o pereche de suduri cap
la cap bilaterale, cu pătrundere parţială, completate cu suduri în colţ suprapuse, poate fi
determinată ca la o sudură cap la cap, dacă grosimea nominală totală a ariei de sudură, exclusiv
porţiunea nesudată, nu este mai mică decât grosimea t a inimii ansamblului îmbinării în T, cu
condiţia ca porţiunea nesudată să nu fie mai mare decât t/5 sau 3 mm.
Rezistenţa de calcul a îmbinărilor cap la cap în T care nu îndeplinesc condiţiile specificate
trebuie determinate folosind metoda pentru sudurile în colţ sau pentru sudurile în colţ cu
pătrundere adâncă, în funcţie de adâncimea pătrunderii. Grosimea sudurii se determină conform
prevederilor pentru sudurile de colţ şi pentru sudurile cap la cap cu pătrundere parţială.
Rezistenţa de calcul a sudurilor în gaură
Forţa capabilă Fw,Rd a sudurilor în gaură, se ia astfel:
333
Fw.Rd = f vw.d A w (20.16)
unde:
fvw,d - este rezistenţa de calcul la forfecare a sudurilor;
Aw - este aria de calcul a sudurii şi şi se ia egală cu aria găurii.
Distribuţia eforturilor
Distribuţia eforturilor într-o îmbinare sudată poate fi calculată pe baza ipotezei comportării
ei elastice sau plastice.
Tensiunile remanente şi tensiunile care nu provin din transmiterea unor eforturi, nu se iau
în considerare la verificarea rezistenţei sudurilor.
Îmbinările sudate se calculează astfel încât să aibă o capacitate de deformare
corespunzătoare. Cu toate acestea, nu se poate conta pe ductilitatea sudurilor.
La îmbinările la care se pot forma articulaţii plastice, sudurile se calculează astfel încât să li
se asigure în final o rezistenţă de calcul cel puţin egală cu a celei mai slabe piese din îmbinare.
Îmbinări lungi
La îmbinările prin suprapunere rezistenţa de calcul a unei suduri în colţ se reduce prin
multiplicare cu un coeficient de reducere βLw pentru a ţine seama de efectele neuniformităţii
distribuţiei tensiunilor pe lungimea ei.
În general, la îmbinările mai lungi de 150a coeficientul de reducere βLw se ia egal cu βLw.1,
determinat de relaţia:
βLw.1 = (1,2 – 0,2Lj) /150a, dar βLw.1 ≤ 1,0 (20.17)
unde:
Lj - este lungimea totală a suprapunerii în direcţia de transfer a efortului.
Pentru suduri în colţ mai lungi de 1,7 m, care prind elemente de rigidizare transversale în
bare cu inimă plină, coeficientul de reducere βLw se ia egal cu βLw.2 calculat cu relaţia:
βLw.2 = 1,1 – Lw / 17 , dar βLw.2 ≤ 1,0 şi βLw.2 ≥ 0,6 (20.18)
unde: Lw - este lungimea sudurii (în metri).

20.3.1. Îmbinări cu şuruburi şi nituri
E1. Elemente solicitate la întindere îmbinate cu şuruburi

Se verifică rezistenţa îmbinării din figura E1-1, cunoscând următoarele date de proiectare:
- NEd = 130 kN ; oţel S 355 ( fu = 510 N / mm 2 ) ;
- şuruburi M 16, grupa 5.6 ( fub = 500 N / mm 2 ) , nepretensionate;
- factorul de siguranţă: γ M2 = 1.25 .
Fig. E1-1
334
Rezolvare:
Baza teoretică
Îmbinarea se încadrează în Categoria A: Îmbinări care lucrează la forfecare.
Rezistenţa (forţa capabilă) la forfecare a şurubului pentru un plan de forfecare:

α f A
Fv.Rd = v ub
γ M2
⎧A s = aria neta in zona filetata − daca planul de forfecare trece prin zona filetata
unde: A = ⎨
⎩A b = aria bruta a tijei surubului − daca planul de forfecare trece prin zona nefiletata
⎧0.6 − pentru grupele 4.6, 5.6, 8.8
αv = ⎨
⎩0.5 − pentru grupele 4.8, 5.8, 6.8, 10.9
Rezistenţa (forţa capabilă) la presiune pe gaură:
k α f dt
Fb.Rd = 1 b u
γ M2
unde:
⎧ ⎧ e1
⎪ ⎪ 3d − pentru suruburi
⎧ ⎧ e2 ⎫ ⎪
⎪ ⎪2.8 − 1 .7 ⎪ ⎪ 0
⎪min .⎨ d0 ⎬ − pentru suruburi de ⎪ ⎪⎪ de capat

⎪ ⎪ ⎪ ⎪ α d = ⎨
⎩ 2 . 5 ⎭ ⎪ ⎪ p1 − 1 − pentru suruburi
⎪ ⎪
⎪ m arg ine ⎪ ⎪ 3d 0 4
k1 = ⎨ α b = min .⎨ ⎪
⎪ ⎧ p2 ⎫ ⎪ ⎪⎩ int erioare
1 .4 − 1.7 ⎪
⎪min .⎪⎨ d0 ⎬ − pentru suruburi ⎪ f
⎪ ⎪2.5 ⎪ ⎪ ub
⎪ ⎩ ⎭ ⎪ fu
⎪ ⎪
⎩ int erioare ⎪
⎩⎪1.0
Aplicare numerică

π ⋅ 16 2
0.6 ⋅ 500 ⋅
Fv.Rd = 4 = 48 230 N = 48.23 kN
1.25
2.5 ⋅ 0.59 ⋅ 510 ⋅ 16 ⋅ 5
Fb.Rd = = 48 144 N = 48.144 kN
1.25
⎧ ⎧ 30
⎧ ⎧ 30 ⎫ ⎪ ⎪⎪ 3 ⋅ 17 = 0.59
⎪min .⎪2.8 − 1.7 = 3.24⎪ ⎪α d = ⎨
⎪ ⎨ 17 ⎬ = 2 .5 ⎪ ⎪ 50 − 1 = 0.73
⎪ ⎪
⎩2 . 5 ⎪⎭ ⎪⎪ ⎪⎩ 3 ⋅ 17 4
unde: k 1 = ⎨ α b = min .⎨
⎪ ⎧
1.4
55 ⎫
− 1.7 = 2.83 ⎪ ⎪ 500 = 0.98
⎪min .⎪⎨ 17 ⎬ = 2.5 ⎪ 510
⎪ ⎪⎩2.5 ⎪⎭ ⎪
⎩ ⎪
⎪⎩1.0
FEd 130
Fv.Ed < min .[Fv.Rd ; Fb.Rd ] ; Fv.Ed = = = 32.5 kN < min .[Fv.Rd ; Fb.Rd ] = 48.144 kN
4 4
335
E2. Îmbinare cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate
Să se evalueze rezistenţa îmbinării din figura E2-1 (capacitatea portantă), cunoscând

- Oţel S 235 ( fu = 360 N / mm 2 ) ;
- şuruburi pretensionate M 20 ( A s = 245 mm 2 ) grupa 10.9 ( fub = 1000 N / mm 2 ) ;
- găuri Ø 22 mm;
- lunecarea împiedicată la starea limită ultimă (îmbinare categoria C);
- coeficientul de frecare dintre piese μ = 0.5 (prelucrare prin sablare, clasa suprafeţei A).
Fig. E2-1
Rezolvare:
Baza teoretică
Conform SR EN 1993-1-8:2006 § 3.4.1 pentru Categoria C: Îmbinări rezistente la lunecare

la starea limită ultimă, se utilizează şuruburi din clasele de calitate (grupele) 8.8 şi 10.9, iar
lunecarea nu trebuie să se producă la starea limită ultimă.
lunecare şi rezistenţa la presiune pe gaură. Pentru îmbinările solicitate la întindere se verifică
suplimentar rezistenţa plastică de calcul în secţiunea netă la găurile pentru şuruburi Nnet.Rd , la
Conform SR EN 1993-1-8:2006 § 3.9.1, rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub

pretensionat din grupa 8.8 sau 10.9 se determină cu relaţia:
k nμ
Fs.Rd = s Fp.C
γ M3
unde:
- k s – conform tabel 20.7;
-n – numărul suprafeţelor de frecare;
- μ – coeficient de frecare obţinut fie prin încercări specifice
sau conform tabel 20.8;
Fp.C = 0.7 fub A s
k 1 α b fu d t
Fb.Rd =
γ M2
336
A f
Nnet.u.Rd = 0.9 net u
γ M2
Aplicare numerică
ks n μ 1.0 ⋅ 2 ⋅ 0.5
Fs.Rd = Fp.C = 171.5 = 137.2 kN
γ M3 1.25
unde: Fp.C = 0.7 fub A s = 0.7 ⋅ 1000 ⋅ 245 = 171.5 ⋅ 10 3 N = 171.5 kN
k 1 α b fu d t 2.5 ⋅ 0.76 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 16

Fb.Rd = = = 175 104 N = 175.104 kN
γ M2 1.25
⎧ ⎧ 50
⎪ ⎪ = 0.76
⎧ ⎧ ⎫
⎪α d = ⎪⎨ 3 ⋅ 22
55
⎪min .⎪2.8 − 1.7 = 5.3 ⎪
⎪ ⎨ 22 ⎬ = 2.5 ⎪ ⎪ 70 − 1 = 0.81
⎪ ⎪⎩2.5 ⎪⎭ ⎪⎪ ⎪⎩ 3 ⋅ 22 4
unde: k 1 = ⎨ α b = min .⎨
⎪ ⎧
1.4
70
− 1.7 = 2.75⎪
⎫ ⎪1000 = 2.78
⎪min .⎪⎨ 22 ⎬ = 2.5 ⎪ 360
⎪ ⎪⎩2.5 ⎪⎭ ⎪
⎩ ⎪
⎪⎩1.0
A net fu 16 ⋅ (180 − 2 ⋅ 22) ⋅ 360

Nnet.u.Rd = 0.9 = 0.9 = 564 019 N ≈ 564 kN
γ M2 1.25
Rezistenţa îmbinării
Rezistenţa dispozitivelor de fixare(şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate)
Fb.Rd.tot = n b x min . [Fs.Rd ; Fb.Rd ] = 4 x 137.2 kN = 548.8 kN

unde nb = 4- numărul şuruburilor din îmbinare.

Nnet.u.Rd ≈ 564 kN
Rezistenţa de calcul a îmbinării va fi:
FRd = min .[Fb.Rd.tot ; Nnet.u.Rd ] = 548.8 kN
E3. Îmbinări lungi cu şuruburi

Să se evalueze rezistenţa îmbinării cu şuruburi din figura E3-1, cunoscând următoarele
date de proiectare:
- Oţel S 235 ( fu = 360 N / mm 2 ) ;
- şuruburi nepretensionate M 16 grupa 5.6 ( fub = 500 N / mm 2 ) , în găuri Ø 17 mm;
- lunecarea preluată în zona nefiletată.
337
Fig. E3-1
Rezolvare:
Baza teoretică
Conform SR EN 1993-1-8:2006 § 3.8, la îmbinările la care distanţa Lj dintre centrele

dispozitivelor de fixare de capăt, măsurată pe direcţia de transmitere a forţei, este mai mare de
15d, figura E3-2, forţa capabilă la forfecare Fv.Rd se reduce prin multiplicare cu un factor de
reducere βLf , calculat cu relaţia:
L j − 15d
β Lf = 1 − ; 0.75 ≤ β Lj ≤ 1.0
200d
Fig. E3-2
Aplicare numerică

L j − 15d 280 − 15 ⋅ 16
β Lf = 1 − = 1− = 0.987
200d 200 ⋅ 16
Rezistenţa la forfecare
π ⋅ 16 2
0.6 ⋅ 500 ⋅
Fv.Rd = 0.987 4 = 47 628 N ≅ 47.63 kN
1.25
Rezistenţa la presiune pe gaură
2.5 ⋅ 0.98 ⋅ 360 ⋅ 16 ⋅ 12

Fb.Rd = = 135 475 N = 135.475 kN > Fv.Rd
1.25
338
⎧ ⎧ 50
⎧ ⎧ 55 ⎫ ⎪ ⎪⎪ 3 ⋅ 17 = 0.98
⎪min .⎪ 2 . 8 − 1 .7 = 7 . 36 ⎪ ⎪ α d = ⎨
⎪ ⎨ 17 ⎬ = 2 .5 ⎪ ⎪ 70 − 1 = 1.12
⎪ ⎪⎩2.5 ⎪⎭ ⎪⎪ ⎪⎩ 3 ⋅ 17 4
unde: k 1 = ⎨ α b = min .⎨
⎪ ⎧
⎪ 1.4
70
− 1.7 = 4.06 ⎪
⎫ ⎪ 500 = 1.39
⎪min .⎨ 17 ⎬ = 2 .5 ⎪ 360
⎪ ⎪⎩2.5 ⎪⎭ ⎪
⎩ ⎪
⎪⎩1.0
Rezistenţa (capacitatea portantă) a dispozitivelor de fixare (pentru 10 şuruburi) este:
Fb.Rd.tot = 10 x Fv.Rd = 10 x 47.63 kN = 476.3 kN

A f (180 − 2 ⋅ 17 ) ⋅ 12 ⋅ 360 −3
Nnet.u.Rd = 0.9 net u = 0.9 10 = 454.1 kN
γ M2 1.25
Se obţine rezistenţa îmbinării: FRd = min .[Fb.Rd.tot ; Nnet.u.Rd ] = 454.1 kN
E4. Îmbinare solicitată la forfecare cu plăci de compensare

Să se evalueze rezistenţa îmbinării din figura E4-1 (capacitatea portantă), cunoscând
- oţel S 355 ( fu = 510 N / mm 2 ) ;
- şuruburi M 16, grupa 8.8 ( fub = 800 N / mm 2 ) , nepretensionate, în găuriØ17 mm;
- factorul de siguranţă: γ M2 = 1.25 .
Fig. E4-1
Rezolvare:
Baza teoretică
Conform SR EN 1993-1-8:2006 § 3.6.1, la îmbinările cu nituri sau cu şuruburi solicitate la

forfecare care sunt prevăzute cu plăci de compensare cu o grosime totală tp mai mare decât o
treime din diametrul nominal d, figura E4-2, forţa capabilă la forfecare Fv.Rd se va multiplica cu un
factor de reducere βp , calculat cu relaţia:
9d
βp = ; βp ≤ 1
8d + 3 t p
339
Pentru îmbinări cu două planuri de forfecare la care plăcile de compensare sunt dispuse pe
ambele părţi ale îmbinării, tp se ia ca şi grosimea celei mai subţiri plăci de compensare.
Fig. E4-2
Aplicare numerică
9d 9 ⋅ 16
βp = = = 0.91 < 1
8d + 3t p 8 ⋅ 16 + 3 ⋅ 10
Pentru un şurub cu două secţiuni de forfecare se obţine:
π ⋅ 16 2
0.6 ⋅ 800 ⋅
Fv.Rd = 0.91 ⋅ 2 4 = 140 447 N ≅ 140.45 kN
1.25
2.5 ⋅ 0.98 ⋅ 510 ⋅ 16 ⋅ 10
Rezistenţa la presiune pe gaură: Fb.Rd = = 159 936 N ≅ 159 .94 kN > Fv.Rd
1.25
⎧ ⎧ 50
⎧ ⎧ 50 ⎫ ⎪ ⎪⎪ 3 ⋅ 17 = 0.98
⎪min .⎪2.8 − 1.7 = 6.54⎪ ⎪ αd = ⎨
⎪ ⎨ 17 ⎬ = 2 .5 ⎪ ⎪ 70 − 1 = 1.12
⎪ ⎪
⎩ 2 . 5 ⎪
⎭ ⎪
⎪ ⎪⎩ 3 ⋅ 17 4
unde: k 1 = ⎨ α b = min .⎨
⎪ ⎧
⎪ 1.4
70 ⎫
− 1.7 = 4.06 ⎪ ⎪ 800 = 1.57
⎪min .⎨ 17 ⎬ = 2.5 ⎪ 510
⎪ ⎪⎩2.5 ⎪⎭ ⎪
⎩ ⎪
⎪⎩1.0
Fb.Rd.tot = 4 x Fv.Rd = 4 x 140.45 kN = 561.8 kN

A f (170 − 2 ⋅ 17) ⋅ 10 ⋅ 510 −3
Nnet.u.Rd = 0.9 net u = 0.9 10 = 499.4 kN
γ M2 1.25
Se obţine rezistenţa îmbinării: FRd = min .[Fb.Rd.tot ; Nnet.u.Rd ] = 499.4 kN
E5. Prinderi articulate. Calculul ruperii în bloc

Să se verifice prinderea grinzii din figura E5-1, cunoscând următoarele date de proiectare:
- oţel S 275 ( fu = 430 N / mm 2 );
- reacţiunea verticală de calcul: VEd = 110 kN ;
340
- şuruburi de prindere M20 (As = 245 mm2) - grupa 8.8 ( fub = 800 N / mm 2 );
- găuri Ø 21 mm;
Fig. E5-1
Rezolvare
Baza teoretică
Conform SR EN 1993-1-8:2006 § 3.10.2, ruperea în bloc constă în cedarea la forfecare de-

a lungul unui rând de şuruburi în suprafaţa de forfecare a grupului de găuri, însoţită de ruperea la
întindere de-a lungul liniei de găuri în suprafaţa întinsă a grupului de şuruburi. Ruperea în bloc este
exemplificată în figura E5-2.
5. forţă de tracţiune mică

6. forţă de forfecare mare
7. forţă de forfecare mică
8. forţă de tracţiune mare
Fig.E5-2
Pentru un grup simetric de şuruburi solicitat la o încărcare centrică, rezistenţa la rupere în

bloc este dată de relaţia:
Veff .1.Rd = fu A nt / γ M2 + ( f y / 3 )A nv / γ M0
Pentru un grup de şuruburi solicitat la o încărcare excentrică, rezistenţa la rupere în bloc

este dată de relaţia:
Veff .1.Rd = 0.5 ⋅ fu A nt / γ M2 + ( f y / 3 )A nv / γ M0
unde:
- Ant – aria netă solicitată la întindere
- Anv – aria netă solicitată la forfecare.
Aplicare numerică
341
Pentru două şuruburi cu o secţiuni de forfecare fiecare, în zona filetată, se obţine:

0.6 ⋅ 800 ⋅ 245 −3
Fv.Rd = 2 ⋅ 1 10 ≅ 188.2 kN
1.25
Rezistenţa la presiune pe gaură pentru placa de prindere
Rezistenţa la presiune pe gaură a plăcii de prindere cu grosimea de 12 mm, pentru două
găuri va fi:
2.5 ⋅ 0.635 ⋅ 430 ⋅ 20 ⋅ 12 −3
Fb.Rd = 2 10 ≅ 262.1 kN
1.25
⎧ ⎧ 40
⎪ ⎪⎪ 3 ⋅ 21 = 0.635
⎪α d = ⎨
⎪ ⎪ 60 − 1 = 0.702
⎧ 50 ⎫ ⎪ ⎪⎩ 3 ⋅ 21 4
⎪2.8 − 1.7 = 4.97 ⎪ ⎪
unde: k 1 = min .⎨ 21 ⎬ = 2.5 ; α b = min .⎨
⎪⎩2.5 ⎪⎭ ⎪ 800 = 1.86
⎪ 430
⎪
⎪
⎪⎩1.0
FRd = min . { Fv.Rd ; Fb.Rd } = 188.2 kN > VEd
Rezistenţa la presiune pe gaură pentru inima profilului laminat
2.5 ⋅ 0.794 ⋅ 430 ⋅ 20 ⋅ 5.6 −3
Fb.Rd = 2 10 ≅ 152.9 kN > VEd
1.25
⎧ ⎧ 40 + 10
⎪ ⎪⎪ 3 ⋅ 21 = 0.794
⎪α d = ⎨
⎪ ⎪ 60 − 1 = 0.702
⎪⎪ ⎪⎩ 3 ⋅ 21 4
unde: t = 5.6 mm; α b = min .⎨
⎪ 800 = 1.86
⎪ 430
⎪
⎪
⎪⎩1.0
Verificarea la rupere în bloc
Pentru grupul de şuruburi solicitat la încărcare excentrică, rezistenţa la rupere în bloc,

figura E5-3, va fi:
Veff .1.Rd = 0.5 ⋅ fu A nt / γ M2 + ( f y / 3 )A nv / γ M0 =
430
= [0.5 ⋅ 430 ⋅ 5.6 (50 − 0.5 ⋅ 21) + 5.6(50 + 60 − 1.5 ⋅ 21) / 1.0] ⋅ 10 −3 = 156.7 kN
3
Fig. E5-3
342
E6. Îmbinări cu şuruburi solicitate la întindere
Să se verifice îmbinarea din figura E6-1, cunoscând următoarele date de proiectare:
- solicitările din îmbinare:
• MEd = 110 kNm
• VEd = 100 kN
- oţel S 235 ( fu = 360 N / mm 2 ) ;
- şuruburi nepretensionate M20- grupa 5.6 ( fub = 500 N / mm 2 ) ; A s = 245 mm 2 .
Fig. E6-1
Rezolvare
Baza teoretică
Conform SR EN 1993-1-8:2006 § 3.6.1, forţa capabilă la întindere a unui şurub este dată
de relaţia:
k f A ⎧0.63 − suruburi cu cap inecat
Ft.Rd = 2 ub s , unde: k 2 = ⎨
γ M2 ⎩0.90 − celelalte suruburi
În cazul solicitării combinate la întindere şi forfecare se va verifica relaţia de interacţiune:

Fv.Ed Ft.Ed
+ ≤1
Fv.Rd 1.4 ⋅ Ft.Rd
Aplicare numerică
Rezistenţa la întindere
Din ecuaţia de echilibru (moment faţă de punctul de rotire, considerat ca fiind centrul tălpii
comprimate, în cazul unei prinderi rigide), se obţine efortul maxim de întindere în perechea de
şuruburi de la partea superioară, figura E6-2:
343
MEd ⋅ z 1 110 ⋅ 0.493
Ft.Ed = = = 68.5 kN < Ft.Rd = 88.2 kN
2 ∑ z i2 2 (0.493 + 0.388 2 + 0.048 2 )
2
unde:
k 2 fub A s 0.9 ⋅ 500 ⋅ 245 −3
Ft.Rd = = 10 = 88.2 kN
γ M2 1.25
Fig. E6-2
Rezistenţa la forfecare simplă pentru cele 6 şuruburi din îmbinare, planul de forfecare fiind
în zona nefiletată, va fi:
π ⋅ 20 2
0.6 ⋅ 500 ⋅
α f A 4 10 −3 ≅ 452.2 kN > V = 100 kN
Fv.Rd = 6 v ub =6 Ed
γ M2 1.25
Fv.Ed Ft.Ed 100 68.5
Întindere şi forfecare combinată: + = + = 0.776 < 1
Fv.Rd 1.4 ⋅ Ft.Rd 452.2 1.4 ⋅ 88.2
Rezistenţa la presiune pe gaură pentru placa de prindere(de capăt)
Rezistenţa la presiune pe gaură a plăcii de prindere cu grosimea de 30 mm, pentru şase

găuri va fi:
2.5 ⋅ 0.635 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 30 −3
Fb.Rd = 6 10 ≅ 1646 kN >> VEd = 100 kN
1.25
⎧ ⎧ 40
⎪ ⎪ = 0.635
⎪α d = ⎪⎨ 3 ⋅ 21
⎪ ⎪ 105 − 1 = 1.417
⎧ 40 ⎫ ⎪ ⎪⎩ 3 ⋅ 21 4
⎪2.8 − 1.7 = 3.63 ⎪ ⎪
unde: k 1 = min .⎨ 21 ⎬ = 2.5 ; α b = min .⎨
⎪⎩2.5 ⎪⎭ ⎪ 500 = 1.39
⎪ 360
⎪
⎪
⎪⎩1.0
E7. Îmbinări cu şuruburi la grinzile cu inimă plină

Să se proiecteze îmbinarea de montaj a grinzii principale a unui pod de cale ferată [6],
cunoscând următoarele date de proiectare:
- dimensiunile grinzii şi poziţia îmbinării de montaj, figura E7-1;
344
SECŢIUNI:
La mijloc:
tălpi: b×t = 700×32 mm
6 4
I w = 3.103 ⋅ 10 cm inimă: hw×tw = 3000×16 mm
La reazeme:
I f = 9.335 ⋅ 10 6 cm 4 tălpi: b×t = 500×32 mm
I = 12.44 ⋅ 10 6 cm 4 inimă: hw×tw = 2 000×16 mm
La îmbinare:
tălpi: b×t = 700×32 mm
inimă: hw×tw = 2855×16 mm
Fig. E7-1
- acţiuni pentru o grindă principală:

o acţiuni permanente:
gEd.g = 0.5 ⋅ γ G ⋅ g = 103 kN / m
o acţiuni din convoi (încărcare echivalentă):
qEd.M = 0.5 ⋅ γ Q1 ⋅ Φ 3 ⋅ q m = 90 kN / m
o acţiunea indirectă a vântului:
p Ed.w.ind = γ w ⋅ p w.ind = 5 kN / m
TOTAL : p Ed ≈ 200 kN / m
- oţel: S 355 ( fu = 510 N / mm 2 );

- şuruburi de montaj: M 27 - grupa 10.9 ( fub = 1000 N / mm 2 ), pretensionate.
Rezolvare
Baza teoretică
Solicitările – momentul încovoietor MEd şi forţa tăietoare VEd , din secţiunea de îmbinare se
repartizează la tălpi şi la inimă astfel:
If
Tălpi: MEd.f = MEd ; VEd.f = 0
I
345
Iw
Inimă: MEd.w = MEd ; VEd.w = VEd
I
unde:
- If – momentul de inerţie al tălpilor
- Iw – momentul de inerţie al inimii
- I – momentul de inerţie al întregii secţiuni.
Momentul încovoietor preluat de tălpi se transformă într-un cuplu de două forţe axiale
(întindere şi compresiune) – NEd.f, pentru care se calculează dispozitivele de îmbinare, eclise şi
şuruburi, unde:
M
NEd.f = Ed.f ; h – distanţa dintre centrele de greutate a tălpilor.
h
Recomandare:
Se recomandă ca îmbinarea să fie dimensionată la efortul capabil al tălpii, astfel încât
îmbinarea să poată prelua o încărcare apropiată de cea care poate fi preluată de secţiunea grinzii,
respectiv la un efort axial egal cu rezistenţa plastică a tălpii în secţiunea netă evaluat cu relaţia:
A ⋅f
Nnet.u.Rd = 0.9 net u
γ M2
Momentul încovoietor care revine inimii este preluat de elementele de îmbinare prin forţe
proporţionale cu distanţa faţă de centrul îmbinării, şuruburile extreme, cele mai solicitate, vor fi
acţionate de o forţă rezultată din ecuaţia de echilibru de valoare:
z1
N1.M = MEd.w
∑
2 ⋅ m ⋅ z i2
unde: m – numărul de şiruri verticale de şuruburi de o parte şi de alta a rostului.
Forţa tăietoare se repartizează uniform la elementele de îmbinare:
V
N V = Ed
nb
unde: nb – numărul de şuruburi de fiecare parte a rostului de îmbinare.
Eclisele de îmbinare
Eclisele din îmbinare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de rezistenţă:

- eclisele pentru îmbinarea tălpilor:
∑ A e.net ≥ A f .net
- eclisele pentru îmbinarea inimii:
W e.net ≥ W w.net şi A e.net ≥ A w.net
Aplicare numerică
Solicitările de calcul din îmbinare

p ⋅x
M x =9.4 = Ed (L − x ) = 19 364 kNm
2
⎛L ⎞
Vx =9.4 = p Ed ⎜ − x ⎟ = 1120 kN
⎝2 ⎠
Repartizarea solicitărilor la elementele secţiunii
I 9.335 ⋅ 10 6
Tălpi: MEd.f = MEd f = 19 364 = 14 531 kNm; VEd.f = 0
I 12.44 ⋅ 10 6
Iw 3.103 ⋅ 10 6
Inimă: MEd.w = MEd − 19 364 = 4 833 kNm; VEd.w = VEd = 1120 kN
I 12.44 ⋅ 10 6
346
Îmbinarea tălpilor
Eclise: 4 eclise 320 x 20 mm, figura E7-2.
Fig. E7-2
A e.net = 4 ⋅ 20 (320 − 4 ⋅ 28 ) = 16 640 mm 2 > A f .net = 32(700 − 8 ⋅ 28 ) = 15 232 mm 2

Şuruburi: IP M27 – grupa 10.9; A s = 4.59 cm 2
Îmbinarea se calculează la efortul axial capabil al tălpii:

A ⋅f 32(700 − 8 ⋅ 28) ⋅ 510 −3 M 14531
Nnet.u.Rd = 0.9 net u = 0.9 10 = 5593 kN > Ed.f = = 5033 kN
γ M2 1.25 h 2.887
Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub

Conform SR EN 1993-1-8:2006 § 3.9.1, rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub
pretensionat M 27 din grupa 10.9 va fi:
k nμ 1 . 0 ⋅ 2 ⋅ 0 .5
Fs.Rd = s Fp.C = 321.3 = 257 kN
γ M3 1.25
unde:
- k s – conform tabel ;
-n – numărul suprafeţelor de frecare (egal cu 2);
- μ – coeficient de frecare obţinut fie prin încercări specifice sau conform tabel;
Fp.C = 0.7 fub A s = 0.7 ⋅ 1000 ⋅ 459 ⋅ 10 −3 = 321.3 kN
Rezultă numărul de şuruburi pentru îmbinarea unei tălpi:
N 5593
n b.f = net.u.Rd = = 21.8 ⇒ aleg 24 suruburi
Fs.Rd 257
Forţa capabilă la presiune pe gaură (pentru talpa grinzii)

k α f d t 2.3 ⋅ 0.476 ⋅ 510 ⋅ 27 ⋅ 32 −3
Fb.Rd = 1 b u = 10 = 385.93 kN > Fs.Rd
γ M2 1.25
⎧ ⎧ 40
⎪ ⎪ = 0.476
⎧ ⎧ ⎫
⎪α d = ⎪⎨ 3 ⋅ 28
40
⎪min .⎪2.8 − 1.7 = 2.3 ⎪
⎪ ⎨ 28 ⎬ = 2 .3 ⎪ ⎪ 80 − 1 = 0.702
⎪ ⎪2 . 5 ⎪ ⎪⎪ ⎪⎩ 3 ⋅ 28 4
⎩ ⎭
unde: k 1 = ⎨ α b = min .⎨
⎪ ⎧
1.4
80 ⎫
− 1.7 = 2.3⎪ ⎪1000 = 1.96
⎪min .⎪⎨ 28 ⎬ = 2 .3 ⎪ 510
⎪ ⎪2.5 ⎪ ⎪
⎩ ⎩ ⎭ ⎪
⎪⎩1.0
347
Îmbinarea inimii
Rezolvarea constructivă a îmbinării este prezentată în figura E7-3.

Eclisele de îmbinare a inimii îndeplinesc condiţiile: W e.net ≥ W w.net şi A e.net ≥ A w.net
unde: A e.net = 2 ⋅ 10 (2720 − 25 ⋅ 28 ) = 40 400 mm 2 ;
A w.net = 16 (2855 − 25 ⋅ 28) = 34 480 mm 2
Efortul maxim la care sunt solicitate şuruburile din poziţiile exterioare ale ecliselor este
obţinut din efortul produs de momentul încovoietor MEd.w şi forţa tăietoare VEd.w.
NR = N12.M + N 2V = 202.78 2 + 22.4 2 = 204 kN < Fs.Rd = 257 kN
z1 132
unde: N1.M = MEd.w = 4833 ⋅ 10 2 = 202.78 kN
2⋅m⋅ ∑ z i2 2 ⋅ 2 ⋅ 78 650
VEd 1120
NV = = = 22.4 kN ; n b = 50 şuruburi de fiecare parte a rostului
nb 50
Fig. E7-3
348
20.3.2. Îmbinări sudate
E1. Elemente solicitate la întindere îmbinate cu sudură

Să se verifice rezistenţa îmbinării cu sudură prezentată în figura E1-1, cunoscând
- oţel: S460N ( fu = 540 N / mm 2 );
- efortul axial: FEd = 300 kN .
Fig.E1-1
Baza teoretică
Se verifică:
⎧40 mm
• condiţiile constructive: A w ≥ ⎨
⎩6 ⋅ a w
• condiţiile de rezistenţă:
fu fu
σ 2⊥ + 3( τ 2⊥ + τII2 ) ≤ (1.a); σ ⊥ ≤ 0.9 (1.b)
Aplicare numerică
Condiţiile constructive sunt îndeplinite.

Deoarece: 150 a w = 150 ⋅ 3 = 450 mm > 170 mm ⇒ îmbinarea este de tip scurtă.
Sudurile longitudinale
fu
σ ⊥ = τ ⊥ = 0 . Din relaţia (1.a) se obţine τII.Rd : τII.Rd =
3 β w γ M2
Forţa care poate fi preluată de cordoanele de sudură longitudinale va fi:
540
FII.w.Rd = A w.II ⋅ τ II.Rd = 2 ⋅ 3 ⋅ 170 10 −3 = 254 kN
3 ⋅ 1 ⋅ 1.25
Sudura frontală (figura E1-2)
σw
σ⊥ = τ⊥ =
2
τII.Rd = 0
Fig. E1-2
349
2 2
⎛ σw ⎞ ⎛σ ⎞ fu
Relaţia (1.a) devine: ⎜⎜ ⎟⎟ + 3⎜⎜ w ⎟⎟ ≤
⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ β w γ M2
Efortul unitar de calcul pentru sudura frontală va fi:
fu
σ w.Rd =
2 β w γ M2
Forţa care poate fi preluată de cordonul de sudură frontal este:
540
F⊥.w.Rd = A w.⊥ ⋅ σ w.Rd = 3 ⋅ 80 10 −3 = 73.3 kN
2 ⋅ 1⋅ 1.25
Rezistenţa de calcul (capacitatea portantă) a îmbinării sudate va fi:
Fw.Rd = FII.w.Rd + F⊥.w.Rd = 254 + 73.3 = 327.3 kN
Observaţie:
Rezistenţa sudurii poate fi verificată simplificat cu relaţia:
f ⋅ a ⋅L 540 ⋅ 3 (2 ⋅ 170 + 80) − 3
Fw.Rd = u w w = 10 = 314 kN > FEd = 300 kN
3 ⋅ β w ⋅ γ M2 3 ⋅ 1⋅ 1.25
E2. Consolă sudată
Să se verifice prinderea cu suduri de colţ a unei console realizată dintr-o placă

dreptunghiulară, figura E2-1, cunoscând următoarele date de proiectare:
- forţa verticală la care este acţionată consola: VEd=250kN
- excentricitatea forţei verticale: e=60 mm
- oţel: S 235 (fu=360 N/mm2).
Fig. E2-1
Rezolvare
Baza teoretică
Se verifică:
⎧40 mm
• condiţiile constructive: Aw ≥ ⎨
⎩6 ⋅ a w
• condiţiile de rezistenţă:
fu fu
σ 2⊥ + 3( τ 2⊥ + τII2 ) ≤ (1.a); σ ⊥ ≤ 0.9 (1.b)
350
Aplicare numerică
Condiţiile constructive sunt îndeplinite.

Deoarece: 150 a w = 150 ⋅ 3 = 450 mm > 300 mm ⇒ îmbinarea este de tip scurtă.
Eforturile unitare în cordoanele de sudură sunt următoarele (figura E2-2):
Fig. E2-2
3
VEd 250 ⋅ 10 σw 125
τ II = = = 104 N / mm 2 ; τ⊥ = σ⊥ = = = 88.4 N / mm 2
2 ⋅ a w ⋅ L 2 ⋅ 4 ⋅ 300 2 2
3
M VEd ⋅ e 250 ⋅ 10 ⋅ 60
unde: σ w = = = = 125 N / mm 2
W el.w 2 2
a ⋅L 2 ⋅ 4 ⋅ 300
2 w
6 6
Se verifică condiţiile de rezistenţă:
σ 2⊥ + 3( τ 2⊥ + τ II2 ) = 88.4 2 + 3(88.4 2 + 104 2 ) = 252.4 N / mm 2 ≤

fu 360 DA
≤ = = 360 N / mm 2
β w ⋅ γ M2 0.8 ⋅ 1.25
fu 360
σ ⊥ = 88.4 N / mm 2 ≤ 0.9 = 0.9 = 259 N / mm 2 DA
γ M2 1.25
351
21. CONSOLIDAREA ELEMENTELOR METALICE
Problematica întreţinerii, reabilitării şi consolidării structurilor de poduri şi construcţii
metalice este prezentată pe larg în lucrarea Poduri metalice. Întreţinere şi reabilitare, în acest
modul fiind prezentate cele mai uzuale metode de consolidare a barelor comprimate şi a grinzilor
metalice cu inimă plină, respectiv:
- consolidarea barelor comprimate prin sporirea secţiunii;
- consolidarea grinzilor prin sporirea secţiunii tălpilor;
- consolidarea grinzilor cu tiranţi rigizi.
21.1 Consolidarea barelor comprimate

În cazul barelor solicitate la compresiune axială, lucrările de consolidare pot avea ca scop
principal următoarele:
- mărirea capacităţii portante a barei;
- reducerea nivelului de solicitare (micşorarea eforturilor unitare normale);
- mărirea rigidităţii barei (reducerea coeficienţilor de zvelteţe a barei);
- împiedicarea voalării tablelor care intră în alcătuirea secţiunii transversale a barei.
Reducerea eforturilor unitare normale este în interdependenţă cu mărirea rigidităţii barei,
deoarece prin micşorarea coeficienţilor de zvelteţe a barei, creşte coeficientul de reducere
(flambaj) şi creşte implicit capacitatea portantă a barei.
La realizarea consolidării trebuie avute în vedere şi aspectele constructive, respectiv
posibilităţile reale de realizare a consolidării, să nu fie favorizată depunerea de praf şi staţionarea
apei, posibilităţile de întreţinere (curăţire, vopsire) etc. În figura 21.1 sunt prezentate condiţii pentru
realizarea întreţinerii şi posibilitatea execuţiei constructive a elementelor.
Fig. 21.1. Condiţii pentru

realizarea întreţinerii şi
respectarea condiţiilor
constructive de execuţie
În figura 21.2 sunt prezentate câteva posibilităţi de consolidare, prin sporirea secţiunilor,
pentru barele grinzilor cu zăbrele, realizate în soluţie de asamblare nituită.
În cazul barelor cu secţiune alcătuită din elemente mult depărtate solidarizate cu plăcuţe
sau cu zăbreluţe, sporirea capacităţii portante a barei se poate realiza şi prin modificări aduse
elementelor de solidarizare, cum ar fi:
- mărirea numărului de plăcuţe;
- mărirea rigidităţii plăcuţelor;
352
- introducerea unor zăbreluţe de solidarizare suplimentare (schimbarea schemei de
solidarizare).
Prin aceste modificări se poate micşora coeficientul de zvelteţe al barei în raport cu axa
imaterială.
a) talpa superioară;
b) talpa inferioară;
c) zăbrele;
d) contravântuiri
Fig. 21.2. Consolidarea barelor grinzilor cu zăbrele prin sporirea secţiunilor
Baza de calcul pentru consolidarea barei comprimate prin sporirea secţiunii

Consolidările care se realizează prin sporirea secţiunii iniţiale a elementelor sunt des
utilizate atunci când se urmăreşte creşterea capacităţii portante a elementelor sau a structurii de
rezistenţă în ansamblu, sau pot fi aplicate în urma unor uzuri fizice importante (coroziune, lovituri
etc.). Piesele noi care se adaugă pentru a mări caracteristicile de rezistenţă ale secţiunii se vor
amplasa în funcţie de secţiunea de bază a elementului care urmează să fie consolidat.
În cazul barelor solicitate la eforturi axiale materialul de adaos se amplasează, pe cât
posibil, simetric faţă de axe pentru a nu se modifica axa iniţială a barei prin introducerea unor
excentricităţi în noduri (în cazul grinzilor cu zăbrele) sau modificarea axei neutre.
Pentru proiectarea consolidării unei bare comprimate prin sporirea secţiunii, se porneşte de
la relaţia de verificare la stabilitate a barei comprimate centric:
NEd
≤ 1. 0 (21.1)
Nb.Rd
comprimat este dată de relaţia:
⎧ χmin ⋅ A ⋅ fy
⎪ γ M1
Nb.Rd = ⎨ (21.2)
⎪ χmin ⋅ A eff ⋅ fy − sec tiuni Clasa 4
⎪ γ M1
⎩
Relaţia de verificare a barei consolidate, prin adăugarea unor piese cu aria Ac , în situaţia în
care, în momentul consolidării barei, structura este încărcată numai cu sarcinile permanente va fi:
NEd.g NEd.P
+ ≤1 (21.3)
Nnb.Rd Nbc.Rd
în care:
353
- NEd.g - efortul axial în bară, înainte de efectuarea consolidării (în general din acţiunile
permanente);
- NEd.P - efortul axial care se adaugă în bară după efectuarea consolidării (din acţiunile
utile), afectate, dacă este cazul, de coeficientul dinamic;
- Nnb.Rd - rezistenţa de calcul la flambaj (capacitatea portantă) a barei având secţiunea
iniţială, neconsolidată;
- Nbc.Rd - rezistenţa de calcul (capacitatea portantă) la flambaj a barei având secţiunea
consolidată cu elemente de adaos.
Prin adăugarea unor elemente la secţiunea iniţială, în general se micşorează clasa secţiunii
barei şi se modifică în sens favorabil caracteristicile de rezistenţă ale secţiunii barei.
Rezistenţele de calcul ale barei se evaluează cu relaţiile:
Bara iniţială cu aria secţiunii A o :

⎧ χnmin ⋅ A o ⋅ f y
⎪ − sec tiune Clasa 1, 2 sau 3
n ⎪ γ M1
Nb.Rd = ⎨ (21.4)
n.eff
⎪ χmin ⋅ A o.eff ⋅ fy
⎪ − sec tiune Clasa 4
⎩ γ M1
Bara consolidată cu elementele de adaos de arie A c :
⎧ χmin
c
⋅ ( A o + A c ) ⋅ fy
⎪ − sec tiune Clasa 1, 2 sau 3
⎪ γ M1
Nbc.Rd =⎨ (21.5)
c.eff
⎪ χmin ⋅ ( A o. + A c )eff ⋅ fy
⎪ − sec tiune Clasa 4
⎩ γ M1
Coeficientul de reducere χ se determină în funcţie de coeficientul de zvelteţe redus λ ,

corespunzător curbei de flambaj a secţiunii, pentru modul de pierdere a stabilităţii considerat.
Prin urmare se poate scrie relaţia generală de evaluare a coeficientului de reducere:
⎛ ⎞
⎜ − λ = Af y ⋅ β ⎟
A
χ = χ⎜ Ncr ⎟ (21.6)
⎜⎜ ⎟⎟
⎝ − curba de flambaj ⎠
⎧1 − Clase 1, 2, 3
unde: β A = ⎨
⎩A eff / A − Clasa 4
Se observă faptul că, în cazul secţiunilor Clasa 4, aria efectivă (eficace) intervine în
valoarea λ (prin β A ) şi implicit în valoarea coeficientului de reducere χ , iar în al doilea rând în
calculul Nb.Rd unde se operează cu A eff .
Pentru evaluarea forţei critice de flambaj Ncr se operează cu caracteristicile secţiunii brute.
În cazul barelor solicitate la compresiune, eficienţa consolidării depinde evident de modul în

care este distribuit materialul de adaos în raport cu secţiunea iniţială a barei. Astfel, eficienţa
materialului adăugat (de arie Ac) este cu atât mai mare, cu cât se obţine un coeficient de reducere
χ mai mare. Aceasta înseamnă ca în urma consolidării să rezulte raze de giraţie ale secţiunii
solidarizate cât mai mari, care să conducă la reducerea zvelteţilor în raport cu axele principale ale
secţiunii.
354
21.2. Consolidarea grinzilor prin
sporirea secţiunii tălpilor
Prin adăugarea unor elemente de consolidare la una sau la ambele tălpi ale grinzii (grinda
aflându-se încărcată numai cu sarcinile permanente), se obţine creşterea momentului de inerţie
faţă de axa principală y-y şi implicit vor scădea eforturile unitare şi deformaţiile sub acţiunea
încărcărilor utile.
În figura 21.3 sunt prezentate câteva posibilităţi de sporire a capacităţii portante a grinzilor
prin modificarea secţiunii tălpilor.
Fig. 21.3. Sporirea secţiunii grinzilor cu inimă plină
Starea de eforturi în grinda cu inimă plină consolidată este prezentată pentru varianta de
consolidare constând din adăugarea unui element secţiune T alcătuit sudat, la talpa inferioară a
grinzii, figura 21.4.
Faza I: grinda neconsolidată, încărcată cu sarcinile permanente:

MEg MEg
σ gs = z s ; σig = zi (21.7.a; b)
Iy,eff Iy,eff
unde: MEg = γ G ⋅ Mg
Fig. 21.4. Starea de eforturi în grinda consolidată
355
Faza II: grinda consolidată, încărcată cu sarcinile verticale din convoi:
Peste eforturile unitare corespunzătoare la Faza I se adaugă eforturile:

MEP '
σPs = zs (21.8.a)
Iy ',eff ,c
MEP
σPi = z i' (21.8.b)
Iy ',eff ,c
unde:
- Iy',eff ,c - momentul de inerţie efectiv al secţiunii consolidate;
• pentru poduri feroviare:
MEP = γ Q ⋅ φ3 ⋅ MP ;
MP = C ⋅ MLM71 , C fiind coeficientul creşterii încărcărilor utile.
• pentru poduri rutiere:
MEP = γ Q ⋅ MP ;
MP = C ⋅ MLM1
Starea de eforturi în fibrele extreme ale secţiunii grinzii şi în elementul adăugat la talpa
inferioară (element de consolidare - c) va fi următoarea:
MEg M fy
σs = z s + EP z 's ≤ (compresiune) (21.9.a)
Iy,eff Iy ',eff ,c γ M0
MEg MEP fy
σi = zi + zi' ≤ (întindere) (21.9.b)
Iy,eff Iy ',eff ,c γ M0
MEP fy
σc = zc ≤ (întindere) (21.9.c)
Iy',eff ,c γ M0
Observaţie:
Datorită modificării secţiunii tălpilor, se modifică şi poziţia centrului de greutate al grinzii. Spre
exemplu, adăugarea unui element de consolidare la talpa inferioară, face ca centrul de greutate să se
deplaseze în sensul axei z, ceea ce implică o reîncadrare a inimii grinzii în clase de secţiuni şi o reevaluare a
secţiunii efective ( ψ = σ 2 / σ1 ≠ −1 ).
Deformaţia elastică
Prin modificarea rigidităţii grinzii se obţin de asemenea efecte favorabile legate de săgeata
elastică a grinzii.
Pentru o grinda cu secţiune variabilă săgeata se poate calcula suficient de exact cu relaţia:
5 Mmax L2 5.5 Mmax L2
δ= ≅ (21.10)
48 EIm 48 EI y
unde: Im =
∑ Ii ⋅ A i -
este momentul de inerţie mediu ponderat al grinzii;
L
Iy este momentul de inerţie al grinzii la jumătatea deschiderii acesteia.
Rezultă următoarele valori pentru săgeţi:
- grinda neconsolidată:
(
5.5 Mg + φ 3 ⋅ MP ⋅ L
2
)
δ= (21.11.a)
48 EI y
- grinda consolidată:
356
5.5 ⎛⎜ Mg φ 3 ⋅ MP ⎞⎟ 2
δ= + ⋅L (21.11.b)
48E ⎜ I y I c ⎟
⎝ y ⎠
c
unde Iy reprezintă momentul de inerţie maxim al secţiunii consolidate.
Deformaţia elastică din convoiul feroviar LM71

Grinda principală se realizează în general cu o contrasăgeată egală cu săgeata din
încărcările permanente plus 25% din săgeata produsă de încărcarea utilă.
Deformaţia elastică (săgeata) produsă de încărcarea utilă se determină din acţiunile
normate produse de convoiul LM 71 (afectate de coeficientul dinamic).
Momentul încovoietor pentru calculul săgeţii va fi:

M f = Φ 3 ⋅ MP
Se obţine deformaţia elastică a grinzii δ , care se compară cu săgeata admisibilă δ a :
5.5 ⋅ Mf ⋅ L2 L
δ= ≤ δa = (21.12)
48 E ⋅ Icy 600
Săgeata admisibilă, în conformitate cu EN 1990 – Anexa A2/2005 este L/600.
Din condiţia de confort de circulaţie ”foarte bun”, săgeata verticală maximă, pentru
elementele în lungul căii, este dată în figura 21.5 (EN 1990 - Anexa A2), pentru grinzi cu 3 sau mai
mult de 3 deschideri simplu rezemate.
Deformaţia verticală δ se calculează din acţiunea convoiului LM 71, pentru γ i = 1, luând în

considerare coeficientul dinamic Φ .
Raportul L / δ admisibil, în funcţie de viteză, rezultat din figura 21.5, se multiplică cu 0.9
pentru grinzi continue şi cu 0.7 pentru o grindă simplu rezemată sau 2 grinzi simplu rezemate
succesive .
Fig.21. 5
21.2. Consolidarea grinzilor cu tiranţi rigizi

Consolidarea prin majorarea secţiunii tălpilor se poate realiza relativ simplu în cazul
grinzilor sudate; la grinzile nituite adăugarea unei platbande suplimentare la talpă presupune
scoaterea niturilor de cap existente şi apoi renituirea pachetului cu platbandă adăugată, operaţie
deosebit de laborioasă.
357
Consolidarea cu tiranţi constă în adăugarea, pe zonele unde secţiunea iniţială este
insuficientă, a unor elemente formate din bare drepte rigide, aceste elemente nefiind legate solidar
(continuu) cu secţiunea de bază a grinzii.
Tiranţii pot fi realizaţi din profile laminate (L, U, oţel rotund), figura 21.6, sau pot avea
secţiuni alcătuite sudat.
Fig. 21.6. Tiranţi din profile

laminate. Fixarea de talpa
întinsă pe zona dintre ancoraje
Tiranţii rigizi pot fi rectilinii orizontali sau pot avea un traseu poligonal, fiind distanţaţi de
talpa grinzii prin montanţi (sistem macaz), figura 21.7.
Fig. 21.7. Grinzi consolidate

cu tiranţi rigizi
Tiranţii introduşi în sistemul tablierului pot fi tiranţi simpli, fără un efort iniţial, sau tiranţi
pretensionaţi, având un efort iniţial de întindere.
Pretensionarea tiranţilor, realizată mecanic sau termic, măreşte eficienţa acestora prin
faptul ca se reduc eforturile unitare din încărcările permanente.
Pretensionarea tiranţilor, în cazul în care aceştia au un traseu poligonal (sistem macaz) se
poate realiza relativ simplu prin introducerea unor prese în dreptul montanţilor,
Calculul consolidării cu tirant rectiliniu a grinzilor cu inimă plină
Soluţia cea mai simplă de consolidare este cea cu tirant drept, aşezat sub talpa întinsă a
grinzii, fixat la capete în blocuri de ancoraj, aflate la o anumită distanţă de capetele grinzii.
În figura 21.8 este prezentat

un detaliu al blocului de ancoraj
pentru o grindă cu inimă plină,
consolidată cu tirant rigid.
Fig. 21.8. Grindă cu inimă plină

consolidată cu tirant rigid
(blocul de ancoraj)
358
Starea de eforturi în grindă se poate urmări în schemele din figura 21.9, pe etapele de
realizare a consolidării.
Fig. 21.9. Starea de eforturi în

grinda consolidată cu tirant
Faza I: grinda neconsolidată, încărcată cu sarcinile permanente
Eforturile unitare normale vor fi:

- în talpa superioară:
MEg
σ gs = + zs (21.13.a)
I y,eff
- în talpa inferioară:
MEg
σ ig = − zi (21.13.b)
I y,eff
unde: MEg = γ G ⋅ Mg
Faza II: tirantul se tensionează cu efortul Nt
Faţă de faza I se adaugă eforturile unitare:

N N ⋅e
σ Nst = + t − t t z s (21.14.a)
A br I y,eff
N Nt N ⋅e
σi t = + + t t zi (21.14.b)
A br I y,eff
359
Faza III: se încarcă grinda cu sarcinile utile (convoi)
În această fază grinda, iniţial simplu rezemată, devine static nedeterminată (n=1), efortul
din tirant creşte de la Nt la Nt+X, unde X este efortul de autotensionare.
Starea de eforturi unitare în grindă şi în tirant, ţinând cont de eforturile unitare din fazele
anterioare şi de efectul dinamic al încărcărilor utile va fi:
N + X MEg + [MEP − (N t + X )e t ] fy
σs = + t + zs ≤ (21.15.a)
A br I y,eff γ M0
N + X MEg + [MEP − (N t + X )e t ] fy
σi = + t − zi ≤ (21.15.b)
A br I y,eff γ M0
- în tirant:
Nt + X fy
σt = ≤ (întindere) (21.15.c)
At γ M0
unde:
- Iy,eff - momentul de inerţie efectiv al secţiunii;
• pentru poduri feroviare:
MEP = γ Q ⋅ φ3 ⋅ MP ;
MP = C ⋅ MLM71 , C fiind coeficientul creşterii încărcărilor utile.
• pentru poduri rutiere:
MEP = γ Q ⋅ MP ;
MP = C ⋅ MLM1
În cazul în care tirantul este nepretensionat, în relaţiile (21.15.a,b,c) se va lua Nt=0 şi

relaţiile vor avea forma simplificată:
X MEg + (MEP − Xe t ) fy
σs = + + zs ≤ (21.16.a)
A br I y,eff γ M0
X MEg + (MEP − Xe t ) fy
σi = + − zi ≤ (21.16.b)
A br I y,eff γ M0
X fy
σt = ≤ (întindere) (21.16.c)
A t γ M0
Determinarea efortului de autotensionare în tirant
Efortul X de autotensionare din tirant se poate determina aplicând metoda forţelor pentru
rezolvarea ecuaţiei de condiţie a sistemului static nedeterminat, figura 21.10.
δ11X + Δ 1P = Δ X (21.17)
unde:
At At
m2 n2 ⎛ e2 1 ⎞
δ11 = ∫ EIy,br
dx + ∫ Et A t
dx = ⎜ t +
⎜
⎝ EIy,br E t A t
⎟ ⋅ At
⎟
⎠
0 0
At
MP m et At
Δ 1P = ∫ EIy,br dx = − EIy,br Ω ; ΔX = −
EA br
X
0
360
Fig. 21.10. Determinarea efortului de autotensionare din tirant
et
Ω
EI y,br
Se obţine: X = (21.18.a)
⎛ e 2t 1 1 ⎞
⎜ + + ⎟⋅At
⎜ EI y,br EA br E t A t ⎟
⎝ ⎠
unde:
MEP - diagrama de moment încovoietor din convoiul de calcul, în
sistemul static determinat;
m, n - diagramele de moment încovoietor şi forţă axială din X=1, pe
sistemul static determinat;
Ω - aria diagramei de moment încovoietor din încărcările cu convoiul de calcul, în
sistemul static determinat pe porţiunea de grindă aferentă tirantului.
Dacă tirantul este realizat ca element rigid Et=E, iar relaţia (21.12.a) devine:
et
Ω
I y,br
X= (21.18.b)
⎛ e 2t 1 1 ⎞
⎜ + + ⎟⋅A
⎜ I y,br A br A t ⎟ t
⎝ ⎠
În cazul grinzilor cu secţiune variabilă, în relaţiile de calcul se pot introduce pentru
momentul de inerţie şi aria grinzii, valorile medii ponderate ale acestora calculate cu relaţiile:
361
Im =
∑ Ii ⋅ A i ; Am =
∑ Ai ⋅ Ai (21.19)
L L
Efectul tirantului asupra săgeţii
Săgeata grinzii se determină în funcţie de momentul încovoietor maxim pe grindă şi din

efectul de reducere datorat tirantului:
(
5 M g + φ 3 ⋅ MP 2 )
δ= L − δt (21.20)
48EIm
( )
L
Mt m X total e t 2
în care: δt = ∫ EIm
dx = t
8EIm
L − 4c 2 ; X total
t = Nt + X
0
Săgeata δt produsă de
momentul încovoietor negativ
Mt = X t e t se obţine prin metoda
total
Mohr-Maxwell, figura 21.11.
Fig. 21.11. Calculul săgeţii

din efectul tirantului

E1. Exemplu numeric 1
Se verifică starea de eforturi unitare normale pe secţiunea unei grinzi principale a unui
tablier de pod metalic, în urma consolidării grinzilor prin adăugarea sudată a câte unui element T la
talpa inferioară, pe zona centrală a deschiderii.

• Date referitoare la caracteristicile grinzilor principale
- elevaţie, figura E1.1:
Fig. E1.1
- material, solicitări maxime, secţiunea şi caracteristicile de rezistenţă, figura E1.2:
362
OŢEL: S355 ML
SECŢIUNE:
La mijloc:
tălpi: bf×tf = 650×30 mm
La reazeme:
tălpi: bf×tf = 400×30 mm
SOLICITĂRI:
MEd = 21 500 kN⋅m

din care:
MEg = 4 400 kN·m
MEP = 17 100 kN·m
Fig. E1.2
• Date referitoare la soluţia de consolidare propusă, figura E1.3
Fig. E1.3
Analiza soluţiei de consolidare
Grinda neconsolidată
Se verifică eforturile unitare din încovoiere pentru grinda neconsolidată, evaluând

caracteristicile secţiunii efective.
363
Secţiunea eficace a grinzii şi distribuţia eforturilor unitare este prezentată în figura E1.4.
Fig. E1.4
Se obţin eforturile unitare normale din încovoiere în fibrele extreme ale secţiunii:
M 21500 ⋅ 10 4 fy
σns = Ed z s = 142 = 3805 daN / cm 2 > = 3550 daN / cm 2
Iy,eff 8.023 ⋅ 10 6 γ M0
MEd 21500 ⋅ 10 4 fy
σni = zi = 124 = 3323 daN / cm 2 < = 3550 daN / cm 2
Iy,eff 8.023 ⋅ 10 6 γ M0
Grinda consolidată
Se reevaluează secţiunea activă a inimii, luând în considerare distribuţia eforturilor unitare

din figura E1.5.
Se obţine:
ψ = −0.60
k σ = 7.81 − 6.29 ⋅ Ψ + 9.78 ⋅ Ψ 2 = 15.1
bp / t 2600 / 12
λp = = = 2.42 > 0.673
28,4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 15.1
λ p − 0,055 (3 + Ψ ) 2.42 − 0.055 (3 − 0.60 )
ρ= = = 0.39 < 1
λ2p 2.42 2
Se obţine secţiunea efectivă a inimii:
beff=0.39 xּ1623 = 633 mm;

be1=253 mm; be2=380 cm.
Fig. E1.5
364
Secţiunea eficace a grinzii şi caracteristicile de calcul sunt prezentate în figura E1.6.
Fig. E1.6
Eforturi unitare
Faza I: grinda neconsolidată, încărcată cu sarcinile permanente, figura E1.7:
MEg 4400 ⋅ 10 4
σ gs = zs = 6
142 = 779 daN / cm 2
I y,eff 8.023 ⋅ 10
MEg 4400 ⋅ 10 4
σ ig = zi = 6
124 = 680 daN / cm 2
I y,eff 8.023 ⋅ 10
Fig. E1.7
Faza II: grinda consolidată, încărcată cu sarcinile verticale din convoi, figura E1.8:
Peste eforturile unitare corespunzătoare la

Faza I se adaugă eforturile:
MEP 17100 ⋅ 10 4
σ Ps = z 's = 7
179 = 2730 daN / cm 2
I y ',eff ,c 1.121 ⋅ 10
MEP 17100 ⋅ 10 4
σ Pi = z i' = 7
87 = 1327 daN / cm 2
I y ',eff ,c 1.121 ⋅ 10
Fig. E1.8
365
Starea de eforturi finală în fibrele extreme ale secţiunii grinzii şi în elementul adăugat la
talpa inferioară (element de consolidare - c) este prezentată în figura E1.9.
Fig. E1.9
Se obţine:
MEg MEP fy
σs = zs + z 's = 779 + 2730 = 3509 daN / cm 2 ≤ = 3550 daN / cm 2
I y,eff I y ',eff ,c γ M0
MEg MEP
σi = zi + z i' = 680 + 1327 = 2007 daN / cm 2
I y,eff I y',eff ,c
MEP 17100 ⋅ 10 4 fy
σc = zc = 129.6 = 1977 daN / cm 2 ≤
I y ',eff ,c 1.121 ⋅ 10 7 γ M0
Concluzie
Prin adăugarea unui element la talpa inferioară a grinzii se obţine o reducere a eforturilor
unitare normale din încovoiere, astfel:
- la talpa superioară:
σns − σs 3805 − 3509
Δσs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 7.8 %
σns 3805
- la talpa inferioară:
σni − σi 3323 − 2007
Δσi = n
⋅ 100 = ⋅ 100 = 40 %
σi 3323
O soluţie pentru sporirea substanţială a capacităţii portante a grinzii constă în dispunerea

suplimentară a unor rigidizări longitudinale, prin care să fie coborâtă clasa secţiunii (inimii) la cel
mult Clasa 3. Aceste rigidizări pot fi luate în considerare la calculul caracteristicilor secţiunii.

Se verifică starea de eforturi uitare normale pe secţiunea grinzii din exemplul E1, în urma
consolidării prin pretensionare exterioară cu un tirant rigid dispus rectiliniu la talpa inferioară a
grinzii.
366
Soluţia de consolidare propusă, costă în
dispunerea unui tirant rigid, nepretensionat în faza
iniţială, sub talpa inferioară a grinzilor principale,
realizat din câte două profile laminate 2 UPN 380,
figura E2.1.
A t = 2 x 80.4 = 160 .8 cm 2
Fig. E2.1
Analiza soluţiei de consolidare
Grinda neconsolidată
MEd 21500 ⋅ 10 4
σ ns = zs = + 142 = 3805 daN / cm 2 > f y = 3550 daN / cm 2
I y,eff 8.023 ⋅ 10 6
MEd 21500 ⋅ 10 4
σ ni = zi = − 124 = 3323 daN / cm 2 < f y = 3550 daN / cm 2
I y,eff 8.023 ⋅ 10 6
Grinda consolidată
Faza I: grinda neconsolidată, încărcată cu sarcinile permanente
Eforturile unitare normale vor fi:
MEg 4400 ⋅ 10 4
σ gs = + zs = + 6
142 = + 779 daN / cm 2
I y,eff 8.023 ⋅ 10
MEg 4400 ⋅ 10 4
σ ig = − zi = − 124 = − 680 daN / cm 2
I y,eff 8.023 ⋅ 10 6
Faza II: tirantul nu se tensionează
Faza III: se încarcă grinda cu sarcinile utile (convoi)
În această fază grinda, iniţial simplu rezemată, devine static nedeterminată (n=1), în tirant
apare efortul de autotensionare X.
367
et 173
Ω 3.53 ⋅ 10 9
I y,br 7.65
X= = = 2 657 kN
⎛ e 2t 1 1 ⎟ ⎞ ⎛ 173 2
1 1 ⎞
⎜ + + ⋅ A t ⎜⎜ + + ⎟ ⋅ 2600
⎜ I y,br A br A t ⎟⎠ 7 .65 ⋅ 10 6 702 160 .8 ⎟
⎝ ⎝ ⎠
Aria Ω = S1 + S 2 + S 3 = 352 678 kN ⋅ m 2 = 3.53 ⋅ 10 9 kN ⋅ cm 2 , se determină cu ajutorul

diagramei din figura E2.2.
unde:
- momentul încovoietor la distanţa c de la reazeme, determinat din ecuaţia parabolei:
MEP ⎛ 2 ⎞
M1 = M x =2 = ⎜ 0.88 x − x ⎟ = 4 789 kN ⋅ m
0.1936 ⎜⎝ L L2 ⎟⎠
- momentul de inerţie brut mediu al secţiunii grinzii, aproximat la valoarea:
Imed 6 6
y.br ≈ 0.9 ⋅ I y = 0.9 ⋅ 8.502 ⋅ 10 = 7.65 ⋅ 10 cm
4
- ariile parţiale:
S1 = M1 ⋅ A t = 4789 ⋅ 26 = 124 514 kN ⋅ m 2
S 2 = (MEP − M1 ) ⋅ 0.12 ⋅ L = 12311 ⋅ 3.6 = 44 320 kN ⋅ m 2
2 2
S 3 = (MEP − M1 ) (0.88L − 2c ) = 12311⋅ 22.4 = 183 844 kN ⋅ m 2
3 3
Fig. E2.2
Starea de eforturi unitare în grinda consolidată şi în tirant va fi următoarea:
-
X MEg + (MEP − Xe t )
σs = + + zs =
A br I y, eff
= +
(
2.657 ⋅ 10 5 4400 ⋅ 10 4 + 17100 ⋅ 10 4 − 2.657 ⋅ 10 5 ⋅ 173 )
142 = 3370 daN / cm 2
702 6
8.023 ⋅ 10
368
X MEg + (MEP − Xe t )
σi = + − zi =
A br I y,eff
= −
( )
2.657 ⋅ 10 5 4400 ⋅ 10 4 + 17100 ⋅ 10 4 − 2.657 ⋅ 10 5 ⋅ 173
124 = − 1088 daN / cm 2
702 6
8.023 ⋅ 10
- în tirant:
-
X 265 700
σt = = = 1652 daN / cm 2
At 160 .8
Prin consolidarea cu tirant se obţine o reducere a eforturilor unitare normale din încovoiere,
astfel:
- la talpa superioară:
σn − σ 3805 − 3370
Δσ s = s n s ⋅ 100 = ⋅ 100 = 11.4 %
σs 3805
- la talpa inferioară:
σn − σ 3323 − 1088
Δσ i = i n i ⋅ 100 = ⋅ 100 = 67.2 %
σi 3323
Consolidări prin pretensionare exterioară

Să se analizeze soluţia de consolidare a unei bare metalice comprimate axial, prin sporul
de încărcare utilă care poate fi preluat de bară în urma consolidării acesteia prin mărirea secţiunii
iniţiale cu elemente de adaos sudate.

• material: oţel S 355: f y = 355 N / mm 2 ; ε = 0.81;
• secţiunea transversală a barei, lungimi de flambaj (critice), solicitări de calcul, figura E3.1;
369
Lungimi de flambaj:
L= 8.00 m
μ y = 1 ; μ z = μ ω = 0 .5
L cr.y = μ y ⋅ L = 8.0 m
L cr .z = L cr .ω = μ z (μ ω ) ⋅ L = 4.0 m
Solicitări de calcul:
NEd = 5000 kN
din care:
− NEd.g = 800 kN
− NEd.P = 4200 kN
Fig. E3.1
• bara se va consolida prin adăugarea unor elemente sudate la secţiunea iniţială, rezultând o
secţiune de tip cruce, cu două axe de simetrie, având dimensiunile geometrice şi
caracteristicile de rezistenţă prezentate în figura E3.2.
Fig. E3.2
Aplicare numerică
Bara neconsolidată
Tălpile:
Tălpile sunt alcătuite din câte două plăci în consolă, solicitate la compresiune uniformă,
ψ = 1 ; k σ = 0.43 .
370
c (300 − 10 ) / 2
= = 7.25 < 9ε = 7.29 ⇒ Clasa 1
tf 20
Inima:
Inima este o placă rezemată pe două laturi, solicitată la compresiune uniformă, figura E3.3.
ψ = 1; k σ = 4
c 500
= = 50 > 42 ⋅ ε = 34.02 ⇒ Clasa 4
tw 10
Secţiunea transversală a barei este Clasa 4.
Fig. E3.3
Rezultă:
bp / t 500 / 10
λp = = = 1.086 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 4
λ p − 0.22
ρ= 2
= 0.734 ⇒ b eff = ρ ⋅ bp = 0.734 ⋅ 500 = 367 mm
λp
b e = b eff / 2 = 184 mm
Secţiunea efectivă a barei, pentru solicitarea de compresiune,

este prezentată în figura E3.4.
A eff = 156 .80 cm 2
Fig. E3.4
Bara comprimată are secţiune dublu simetrică, iar flambajul acesteia se poate produce prin
încovoiere sau prin răsucire, forţele critice de flambaj fiind următoarele:
⎧ π 2EIy π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 9.158 ⋅ 10 4 − 2
⎪Ncr.y = 2 = 10 = 29 628 kN
⎪ L cr.y 800 2
⎪
⎪ π 2EIz π 2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 9004 − 2
N
⎪ cr.z = = 10 = 11 652 kN
⎪ L2cr.z 400 2
Ncr = ⎨
⎪ 1 ⎛⎜ π 2EIω ⎞
⎟=
N
⎪ cr.T = N ω = 2 ⎜ 2
+ GI
i L
t ⎟
⎪ o ⎝ cr.ω ⎠
⎪ ⎛ 2 6 6 ⎞
⎪= 1 ⎜ π 2.1⋅ 10 ⋅ 6.082 ⋅ 10 + 0.807 ⋅ 10 6 ⋅ 177 ⎟ 10 − 2 = 15 708 kN
⎪ 592 ⎜ 400 2 ⎟
⎩ ⎝ ⎠
unde: io2 =
I y + Iz
=
(9.158 + 0.9004 )10 4 = 592 cm2 ; It =
1
( )
50 ⋅ 13 + 2 ⋅ 30 ⋅ 23 = 177 cm4
Ao 170 3
371
Având în vedere valorile obţinute pentru forţele critice, rezultă că pierderea stabilităţii barei
se poate produce fie prin încovoiere în raport cu axa z, fie prin răsucire.
În continuare, luând în considerare faptul că, atât pentru flambaj în raport cu axa z, cât şi la
flambaj prin răsucire, secţiunea se încadrează în curba c, rezultă că flambajul se produce prin
încovoiere în raport cu axa z (deoarece Ncr.z < Ncr.T = Nω ).
Se calculează în continuare coeficientul de zvelteţe redus (cu una din cele 3 relaţii), în
funcţie de care rezultă coeficientul de reducere χ = χ nmin
.eff
:
A o.eff 156.8
A o fy A o.eff f y L cr.z Ao 400 170
λz = βA = = = = 0.69 ⇒ χ = 0.73 (curba c)
Ncr.z Ncr.z iz λ1 7.3 76.06
unde: λ1 = 93.9 ⋅ ε = 76.06
Rezistenţa barei la compresiune cu flambaj (capacitatea portantă) va fi:
A o.eff ⋅ f y 156.8 ⋅ 3550 − 2

Nnb.Rd = χ = 0.73 10 = 3694 kN
γ M1 1 .1
Deoarece:
NEd 5000
n
= = 1.35 > 1 , bara nu verifică condiţia de rezistenţă (compresiune cu flambaj).
Nb.Rd 3694
Efortul axial pe care îl poate prelua bara neconsolidată, rezultat numai din acţiuni utile, are
valoarea:
cap.n n
NEd .P = Nb.rd − NEd.g = 3 694 − 800 = 2 894 kN > NEd.P = 4 200 kN
Bara consolidată
Clasa secţiunii
Inima:
Inima este divizată prin consolidare în două subpanouri solicitate la compresiune uniformă.
c * 245
= = 24.5 < 33 ⋅ ε = 26.73 ⇒ Clasa 1
tw 10
Prin urmare secţiunea consolidată este Clasa 1 şi se va opera cu aria brută.
Bara comprimată consolidată are secţiune dublu simetrică, flambajul acesteia se poate
produce prin încovoiere sau prin răsucire, forţele critice de flambaj fiind următoarele:
⎧ π 2EIcy π2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 9.425 ⋅ 10 4 − 2

c
⎪Ncr.y = 2 = 10 = 30 492 kN
⎪ L cr.y 800 2
⎪
⎪ c π 2EIcz π 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 5.175 ⋅ 10 4 − 2
N
⎪ cr.z = 2
= 2
10 = 66 968 kN
⎪ L cr.z 400
Nccr =⎨
⎪ c 1 ⎛⎜ π 2EIcω ⎞
N
⎪ cr.T = N c
ω = 2 ⎜ 2
+ GIct ⎟ =
io.c ⎝ L cr.ω ⎟
⎪ ⎠
⎪ ⎛ 2 6 6 ⎞
⎪= 1 ⎜ π 2.1 ⋅ 10 ⋅ 7.313 ⋅ 10 + 0.807 ⋅ 10 6 ⋅ 297 ⎟10 − 2 = 23 560 kN
⎪ 503.4 ⎜⎝ 400 2 ⎟
⎩ ⎠
372
unde:
io2 =
Icy + Icz
=
(9.425 + 5.175 )10 4 = 503.4 cm 2 ;
Ao + Ac 290
Ict =
1
3
( )
50 ⋅ 13 + 2 ⋅ 30 ⋅ 23 + 2 ⋅ 20 ⋅ 13 + 2 ⋅ 20 ⋅ 23 = 297 cm4
Având în vedere valorile obţinute pentru forţele critice, rezultă că pierderea stabilităţii barei
se va produce prin răsucirea secţiunii barei.
Se calculează în continuare coeficientul de zvelteţe redus, în funcţie de care rezultă

c
coeficientul de reducere χ T = χ min :
( A o + A c )fy 290 ⋅ 3550

λT = = = 0.66 ⇒ χ T = 0.67 (curba d)
Ncr.T 23 560 ⋅ 10 2
Rezistenţa barei la compresiune cu flambaj prin răsucire(capacitatea portantă) va fi:
( A o. + A c ) ⋅ f y 290 ⋅ 3550 − 2
Nbc.Rd = χ = 0.67 10 = 6271 kN
γ M1 1.1
Calculul rezervei de capacitate portantă a barei
Având în vedere relaţia de verificare a barei consolidate:
NEd.g NEd.P
+ ≤1
Nnb.Rd Nbc.Rd
Se obţine efortul axial maxim pe care îl poate prelua bara consolidată, produs de acţiunile
utile, aceasta având un efort iniţial de compresiune produs de acţiunile permanente:
⎛ NEd.g ⎞
c
NEd c ⎜
.P = Nb.Rd ⎜ 1 − n
⎟ = 6271 ⎛⎜1 − 800 ⎞⎟ = 4 913 kN
⎟ ⎝ 3694 ⎠
⎝ Nb.Rd ⎠
Din punct de vedere practic, bara poate prelua un efort axial suplimentar din acţiuni utile,
faţă de efortul axial iniţial (pentru care bara era subdimensionată), având valoarea:
sup l. c o
NEd.P = NEd.P − NEd.P = 4913 − 4200 = 713 kN
Dacă analizăm capacitatea portantă în raport cu secţiunea neconsolidată, cu referire la

efortul de compresiune produs de acţiunile utile, avem situaţia:
sup l.* c o.cap

NEd.P = NEd.P − NEd.P = 4913 − 2894 = 2 019 kN
373
22. GRINZI CU INIMA DIN TABLĂ CUTATĂ
SAU DIN TABLĂ ONDULATĂ
Grinzile cu inimile realizate din tablă cutată sau din tablă ondulată sunt elemente structurale
introduse relativ recent în domeniul construcţiilor şi podurilor metalice, cu scopul de reducere a
consumului de oţel şi implicit a preţului de cost al structurii.
În figura 22.1 sunt prezentate elementele constitutive ale unei grinzi cu inima realizată din
tablă cutată sau din tablă ondulată.
Fig. 22.1
374
Studii referitoare la comportarea mecanică a acestor elemente au fost efectuate în Europa
(ex. Suedia, Germania) şi în Japonia, unde de altfel, au şi fost utilizate pentru prima dată.
Cercetările experimentale şi studiile efectuate au arătat faptul că, aceste grinzi au o
rezistenţă la oboseală cu aproximativ 50% mai mare, iar greutatea proprie este cu 30-60 % mai
redusă, corespunzător aceleaşi capacităţi portante, comparativ cu grinzile având inimi plane [11].
De asemenea aceste grinzi oferă un aspect estetic avantajos comparativ cu grinzile plane
rigidizate, ceea ce poate fi un considerent important pentru arhitectura anumitor structuri aparente.
Dimensiuni uzuale [11]:

Grinzile (utilizate în Germania), pentru clădiri au dimensiunile inimilor situate în domeniul:
hw
t w = 2...5 mm; = 150...260
tw
Grinzile pentru poduri metalice (utilizate în Franţa):
hw
t w = 5 mm; = 220...375
tw
În Austria se utilizează tablă profilată pentru inimi cu dimensiunile cutei, respectiv a ondulei
prezentate în figura 22.2. Grosimea şi lăţimea (înălţimea inimii): t w = 2...3 mm; h w ≤ 1500 mm .
Fig. 22.2
În Suedia dimensiunile uzuale ale inimii sunt: t w ≥ 2 mm; h w ≤ 3000 mm .
În domeniul construcţiilor civile inima este sudată de tălpi pe o singură parte, având în
vedere grosimea redusă a tablei cutate sau ondulate, dar în cazul podurilor se recomandă sudarea
inimii de tălpi, pe ambele părţi, pentru o comportare mai bună la oboseală şi pentru reducerea
fenomenului de coroziune.
22.2. Starea limită ultimă

Rezistenţa la moment încovoietor
Având în vedere faptul că inima grinzii este din tablă cutată sau ondulată, aceasta nu poate
prelua eforturi unitare longitudinale, prin urmare, ipoteza admisă în EN 1993-1-5 este aceea că
inima nu contribuie la preluarea momentului încovoietor.
Momentul încovoietor capabil al grinzii (rezistenţa la încovoiere) se evaluează, prin urmare,
considerând numai aportul tălpilor, prin cuplul din eforturile axiale rezultate în acestea, respectiv de
compresiune şi de întindere. Rezistenţa tălpii comprimate este influenţată (micşorată) de flambajul
lateral, în cazul în care această talpă nu este fixată la distanţe corespunzătoare pentru
împiedicarea acestui fenomen (a se vedea EN 1993-1-1. § 6.3). Există totuşi o influenţă pozitivă a
inimii relativ la flambajul lateral al grinzii, prin faptul că, forma profilată a inimii (cutată sau
ondulată), conferă o rigiditate laterală sporită tălpii comprimate, comparativ cu grinda având inima
plană, dar o estimare cantitativă nu este transpusă în norme.
Dacă forţa tăietoare este importantă, aceasta influenţează de asemenea momentul
încovoietor care poate fi preluat de grindă, prin reducerea eforturilor axiale capabile ale celor două
tălpi datorită încovoierii laterale (practic, prin reducerea rezistenţei de curgere a oţelului cu o
valoare, în general, nesemnificativă).
375
Modelul de calcul pentru evaluarea momentului încovoietor transversal (lateral) este
prezentat în figura 22.3 ([11] şi Anexa D din EN 1993-1-5), considerând un flux de forfecare
constant al inimii cu valoarea V / h w .
Fig. 22.3
Momentul încovoietor maxim transversal se obţine la intersecţia porţiunii înclinate a inimii

cu axa tălpii şi are valoarea [11]:
V ⋅ a3
Mz. max = (2a1 + a 4 ) (22.1)
4 ⋅ hw
Factorul de reducere a rezistenţei tălpilor datorită momentului încovoietor transversal se
evaluează cu relaţia dată în EN 1993-1-5 – Anexa D şi în lucrarea [11]:
⎧ σ x (Mz ) 6 ⋅ Mz. max

⎪1 − 0.4 ⋅ = 1 − 0.4 ⋅ − pentru placi cutate
⎪ f yf ( f yf / γ M0 ) ⋅ b 2f t f
fT = ⎨ (22.2)
⎪ γ M0
⎪1.0 − pentru inimi din tabla ondulata
⎩
Valoarea momentului încovoietor capabil se evaluează cu relaţia:
⎧ b1 ⋅ t1 ⋅ f yf .r ⎛ t +t ⎞
⎪ ⎜ hw + 1 2 ⎟
⎪ γ M0 ⎝ 2 ⎠
⎪⎪ b 2 ⋅ t 2 ⋅ fyf .r ⎛ t +t ⎞
MRd = min . ⎨ ⎜ hw + 1 2 ⎟ (22.3)
⎪ γ M0 ⎝ 2 ⎠
⎪ b1 ⋅ t1 ⋅ f yf ⎛ t +t ⎞
⎪χ ⎜hw + 1 2 ⎟
⎪⎩ γ M1 ⎝ 2 ⎠
unde:
• f yf .r = f yf ⋅ fT ;
• χ - factorul de reducere pentru flambajul lateral (flambaj prin răsucire şi prin încovoiere-
răsucire), stabilit conform EN 1993-1-1. § 6.3.
Dacă talpa comprimată este de Clasa 4 se va utiliza aria eficace.
Aria eficacep a tălpii comprimate se determină conform 4.4(1) din EN 1993-1-5, folosind
valoarea parametrului de zvelteţe λ p , definit în 4.4(2):
− fy b/t
λp = = (22.4)
σ cr
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ
Pentru tălpi în consolă, coeficientul de reducere pentru determinarea lăţimii efective
(eficace), respectiv lăţimea eficace a tălpii este:
376
⎧1 − pentru λ p ≤ 0.748
⎪⎪
ρ = ⎨ λp − 0.188 ; b eff = ρ ⋅ b (22.5.a; b)
⎪ 2
≤ 1 − pentru λ p > 0.748
⎪⎩ λp
Pentru coeficientul de flambaj k σ se consideră cea mai defavorabilă valoare din:
⎧ ⎛ ⎞
2
⎪⎪0.43 + ⎜ b ⎟
kσ = ⎨ ⎜a⎟ (22.6)
⎝ ⎠
⎪
⎪⎩0.60
în care, figura 22.4:
• b – lăţimea cea mai mare de consolă între sudură şi marginea liberă, pentru tabla cutată;
• b = b1 / 2 – pentru tablă ondulată [11];
• a = a1 + 2 ⋅ a 4 = w + a 4 .
Fig. 22.4
Rezistenţa capabilă la forfecare VRd se determină cu relaţia:

f yw
VRd = χ c hw t w (22.7)
γ M1 3
Coeficientul de reducere χ c se determină luând în considerare cea mai mică valoare dintre
cea obţinută ca urmare a voalării locale, χ c.A şi cea corespunzătoare voalării globale, χ c.g , a tablei
profilate din care este alcătuită inima grinzii.
⎧ 1.15
⎪χ c.A = 0.9 + λ ≤ 1
⎪ c.A
χ c = min . ⎨ (22.8)
⎪χ c.g = 1 .5
≤1
⎪⎩ 0.5 + λ c.g
în care:
f yw
• λ c.A =
τcr.A 3
⎧⎛ a 3 s ⎞ π 2E ⎛ t w ⎞
2
⎪⎜⎜ 5.34 + ⎟ ⎜ ⎟ − pentru placi ondulate
⎪⎝ h w t w ⎟⎠ 12(1 − υ 2 ) ⎝ s ⎠
⎪
τ cr.A = ⎨− prin incercari pentru placi ondulate deosebite [11]
⎪ 2
⎪ ⎛ tw ⎞
⎪4.83 ⋅ E ⎜⎜ a ⎟⎟ ; a max = max . [a1; a 2 ] − pentru placi cutate
⎩ ⎝ max ⎠
377
Observaţie: În cazul plăcilor ondulate, voalarea locală este puţin probabil să se producă [11].
f yw 32.4
• λ cr.g = ; τcr.g = 4D
x ⋅ D3z
τcr.g 3 t w h2w
unde [11]; [30] :
⎧ E ⋅ t 3w w ⎧ EIz
⎪
(
⎪12 1 − υ
Dx = ⎨
2 s
)− placi ondulate
;
⎪ w − placi ondulate
⎪
Dz = ⎨ 2
⎪ Et w a 3 3a1 + a 2 − placi cutate
3
⎪ E ⋅ t w a1 + a 4
( )
⎪12 1 − υ2 a + a
⎩ 1 2
− placi cutate ⎪⎩ 12 a1 + a 4
Iz - momentul de inerţie al unei semiunde de lungime w, fig. 22.1.

Se evaluează momentul încovoietor şi forţa tăietoare capabile ale unei grinzi metalice
realizată în soluţia constructivă de grindă cu inima din tablă cutată.
Se cunosc următoarele date:

• Grinda este alcătuită din oţel S235;
• Alcătuirea constructivă (dimensiunile elementelor constitutive) şi schema de încărcare a
grinzii sunt cele prezentate în figura E.1;
• Grinda este fixată lateral la distanţe de 4.5 m, echivalente unor reazeme de tip furcă (care
nu permit rotire în jurul axe longitudinale x-x);
• Încărcările de calcul: QEd = 1100 kN; pEd = 3 kN / m .
Fig. E.1
378
Rezolvare
Rezistenţa la moment încovoietor
Momentul încovoietor de calcul:

q ⋅ L2 QEd ⋅ L 3 ⋅ 18 2 1100 ⋅ 18
MEd = Ed + = + = 4957 kNm
8 4 8 4
Rezistenţa grinzii la încovoiere se evaluează pentru panourile, situate de o parte şi de alta
a mijlocului deschiderii grinzii, unde solicitările M sunt maxime, dar şi forţa tăietoare are valoare
ridicată, pentru schema statică şi de încărcare dată.
Momentul încovoietor maxim transversal are valoarea:
V ⋅ a3 0.5 ⋅ 1100 ⋅ 10 2 ⋅ 6
Mz. max = (2a1 + a 4 ) = (2 ⋅ 14 + 5) = 13 613 daN ⋅ cm
4 ⋅ hw 4 ⋅ 200
6 ⋅ Mz. max 6 ⋅ 13 613
f T = 1 − 0.4 ⋅ = 1 − 0.4 ⋅ = 0.97
( f yf / γ M0 ) ⋅ b 2f t f (2350 / 1.0) ⋅ 50 2 2.5
fyf .r = f yf ⋅ fT = 235 ⋅ 0.97 = 228 N / mm 2
Clasa secţiunii tălpii comprimate
c b 278
10ε = 10 < = = = 11 < 14ε = 14 ⇒ Talpa - Clasa 3 (integral activă)
tf tf 25
Determinarea coeficientului de reducere χ
t f b 3f 2.5 ⋅ 50 3 h + tf
Iz = 2 =2 = 52 083 cm 4 ; W y = 2A f w = 50 ⋅ 2.5 ⋅ 202.5 = 1012 .5 cm3
12 12 2
1 3 2
It = 2 ⋅ b f t f = 50 ⋅ 2.5 3 = 520.8 cm 4 ; Iω = 5.3 ⋅ 108 cm 6
3 3
2
π EI z π ⋅2.1⋅ 10 6 ⋅52 083
2
= =532.5·104 daN
(kL )2
450 2
C1=1.3; C2=0 (în panoul central - diagramă M pozitivă, ψ ≈ 0.5 )

k=kw=1; L=450 cm (distanţa între reazemele laterale).
Momentului critic elastic:
⎡ ⎤
⎞ I w (kL )2 GIt ⎥
2
π 2EIz ⎢ ⎛ k
Mcr = C1 ⎜ ⎟⎟ + =
(kL )2 ⎢⎢ ⎜⎝ k w ⎠ Iz π 2EIz ⎥
⎣ ⎦⎥
5.3 ⋅ 10 8 0.81 ⋅ 10 6 ⋅ 520 .8
1.3 ⋅ 532 .5 ⋅ 10 4 + = 70103 ⋅ 10 4 daN ⋅ cm
52 083 532 .5 ⋅ 10 4
λ LT = Wy ⋅ fy / Mcr =
1012.5 ⋅ 2350
( )
= 0.06 ⇒ χ = χLT λLT = 1 - curba d (h/b>2)
70 103 ⋅ 10 4
Grinda nu este periclitată fenomenului de flambaj lateral
379
Momentului încovoietor capabil
⎧ b ⋅ t ⋅ f yf .r ⎛ t + t ⎞ 50 ⋅ 2.5 ⋅ 2280
⎪ ⎜ hw + 1 2 ⎟ = 202.5 ⋅ 10 − 4 = 5 770 kNm
⎪ γ M0 ⎝ 2 ⎠ 1 .0
MRd = min . ⎨
⎪χ b ⋅ t ⋅ f yf ⎛ h + t1 + t 2 ⎞ = 1.0 50 ⋅ 2.5 ⋅ 2350 202.5 ⋅ 10 − 4 = 5 408 kNm
⎪ ⎜ w ⎟
⎩ γ M1 ⎝ 2 ⎠ 1.1
Prin urmare: MRd = 5 408 kNm
Verificarea grinzii la încovoiere:
MEd 4957
= = 0.92 < 1
MRd 5408
2 2
⎛ t ⎞ ⎛ 4 ⎞
τcr.A = 4.83 ⋅ E ⎜⎜ w ⎟⎟ = 4.83 ⋅ 2.1⋅ 10 6 ⎜ ⎟ = 8 280 daN / cm
2
⎝ amax ⎠ ⎝ 140 ⎠
f yw 2350
λ c.A = = = 0.40
τcr.A 3 8280 3
E ⋅ t 3w a1 + a 4 2.1⋅ 10 6 ⋅ 0.4 3 140 + 50

Dx =
(
12 1 − υ2 ) a1 + a 2
=
12 (1 − 0.3 2 ) 140 + 78
= 10 727 daNcm
Et w a 32 3a1 + a 2 2.1 ⋅ 10 6 ⋅ 0.4 ⋅ 6 2 3 ⋅ 140 + 78

Dz = = = 965.35 ⋅ 10 4 daNcm
12 a1 + a 4 12 140 + 50
32.4 32.4
τcr.g = 4D
x ⋅ D3z = 4
10727 ⋅ (965.35 ⋅ 10 4 )3 = 3 569 daN / cm 2
t w h 2w 0.4 ⋅ 200 2
f yw 2350
λ cr.g = = = 0.62
τcr.g 3 3569 3
Coeficientul de reducere χ c :
⎧ 1.15 1.15
⎪χ c.A = 0.9 + λ = 0.9 + 0.40 = 0.88 < 1
⎪ c.A
χ c = min . ⎨ ⇒ χ c = 0.88
⎪χ c.g = 1 . 5 1.5
= = 1.34 > 1
⎪⎩ 0.5 + λ c.g 0.5 + 0.62
Rezistenţa capabilă la forfecare VRd:
fyw 2350
VRd = χ c h w t w = 0.88 200 ⋅ 0.4 ⋅ 10 − 2 = 868 kN
γ M1 3 1.1 3
Verificarea rezistenţei grinzii la forfecare:
VEd. max 0.5 ⋅ (1100 + 3 ⋅ 18 ) 577

= = = 0.66 < 1
VRd 868 868
380
23. CABLURI PENTRU STRUCTURI
Firele sunt corpuri la care una dintre dimensiuni – lungimea, este predominantă în raport cu
celelalte două, şi care au proprietatea importantă de a-şi putea modifica forma sub acţiunea
încărcărilor.
Proprietăţile caracteristice ale firelor sunt următoarele:
• inextensibilitatea: sub acţiunea unui sistem de forţe un fir nu-şi modifică lungimea;
• flexibilitatea: proprietatea firelor de a-şi modifica forma sub acţiunea încărcărilor.
În majoritatea aplicaţiilor tehnice firele se pot considera perfect flexibile şi inextensibile. În
cazul cablurilor portante utilizate la structura podurilor suspendate, trebuie luată în considerare
extensibilitatea firelor (cablurilor).
Forma de echilibru a unui fir acţionat de sarcini concentrate este o linie poligonală, iar
forma de echilibru a unui fir acţionat de sarcini cu o variaţie continuă poartă denumirea de curbă
funiculară. Pentru preluarea încărcării verticale în punctele de fixare a cablului apar reacţiuni
verticale şi orizontale (împingeri). Mărimea acestor reacţiuni depinde de săgeata firului, cu cât
săgeata este mai mică, cu atât reacţiunea orizontală este mai mare, figura 23.1.
Fig. 23.1
Capacitatea de adaptare a firului, care îi permite să-şi modifice forma în funcţie de modul
de distribuire a încărcărilor, face posibilă utilizarea cablurilor pentru preluarea unei mari varietăţi de
încărcări, dar constituie în acelaşi timp şi un dezavantaj, deoarece pot deveni instabile sub
acţiunea încărcărilor variabile (care îşi modifică poziţia).
În cazul podurilor suspendate pe cabluri, unde încărcările sunt mobile, trebuie să se
asigure o formă cvasi-constantă a cablului, aceste cabluri trebuind să fie stabilizate sau rigidizate,
astfel încât variaţia formei cablului să fie cât mai redusă.
Stabilizarea cablurilor la un pod suspendat se realizează în două moduri:
• suspendarea tablierului de cabluri prin intermediul unor tiranţi de suspendare relativ deşi,
astfel încât cablurile să fie încărcate cât mai uniform;
• realizarea unui tablier relativ rigid, astfel încât acesta să nu se deformeze excesiv sub
acţiunea sarcinilor mobile care se deplasează pe pod şi, să transmită încărcările la un
număr cât mai mare de tiranţi.
Deoarece cablurile trebuie să aibă săgeată pentru a putea prelua încărcări, acestea se
fixează pe piloni cu o înălţime uneori foarte mare faţă de cota tablierului.
381
În figura 23.2 sunt prezentate diferite tipuri de cabluri din oţel utilizate la podurile
suspendate moderne.
Fig. 23.2. Alcătuirea cablurilor din toroane

a) Cablu alcătuit din şase toroane cu miez de cânepă
b) Cablu învelit cu: 1. mantie de răşină epoxidică;
2. înveliş ţesătură; 3. Strat de polietilenă
c) Cablu având miez din fire de oţel rotunde, în exterior fire profilate
d) Toroane alcătuite din 7, 19, 37 fire
23.2. Statica firului

Deoarece firele sunt considerate corpuri perfect flexibile şi torsionabile, acestea nu pot
prelua momente încovoietoare şi momente de torsiune (răsucire). De asemenea rezistenţa la
forfecare a firului este mică şi se poate neglija, ca urmare singurul efort în secţiunea firului va fi
efortul axial de întindere denumit efortul în fir sau tensiunea în fir.
Poligoane şi curbe funiculare
Fir încărcat cu o forţe concentrate

Pentru firele acţionate de forţe concentrate, calculul analitic pentru determinarea formei de
echilibru (poligonul funicular) şi a eforturilor este dificil.
În cazul unui fir suspendat la ambele extremităţi şi acţionat de forţe concentrate paralele,
egale şi echidistante (cazul podurilor suspendate), figura 23.3, vârfurile poligonului funicular se vor
înscrie pe o parabolă a cărei ecuaţie este:
K⎛x ⎞
y = x ⋅ tg α1− 2 + ⎜ − 1⎟ x (23.1)
2 ⎝a ⎠
P
unde: K = ; H – constantă care reprezintă
H
proiecţia pe orizontală a eforturilor pe diferite
porţiuni ale firului.
Fig.23.3
382
Dacă se cunoaşte forma poligonului funicular, se pot determina tensiunile în fir prin ecuaţii
de proiecţie pe două direcţii sau grafic, prin descompunerea unei forţe după două direcţii impuse,
figura 23.4. Poligonul funicular se determină simplu dacă trebuie să satisfacă trei condiţii
geometrice (de exemplu, să treacă prin trei puncte precizate).
Fig. 23.4
Fir încărcat cu o sarcină distribuită
Se consideră cazul general al unui fir încărcat cu o sarcină distribuită p = p( x ) , acţionând

pe direcţia axei Oy , figura 23.5.
Forma de echilibru a firului este curba funiculară, iar efortul din fir va fi orientat după direcţia
tangentei în punctul curent a curbei funiculare.
Fig. 23.5
Condiţia de echilibru a elementului din figura 23.5.b se exprimă prin următoarele ecuaţii
scalare de echilibru:
d ⎛ dx ⎞
⎜T ⎟ = 0 (23.2.a)
dx ⎝ ds ⎠
d ⎛ dy ⎞
⎜T ⎟ = p (23.2.b)
dx ⎝ ds ⎠
383
Din relaţia (23.2.a) rezultă prin integrare:
dx
T = H = const. (23.3)
ds
Prin urmare, componenta tensiunii din fir pe direcţia normalei pe încărcare este o constantă
H şi reprezintă tensiunea minimă în fir, în punctul cel mai de jos al curbei de echilibru, unde
tangenta este orizontală.
Din relaţia (23.2.b) , prin calcule matematice se obţine:
d2 y d2 y
p
H 2
= p sau 2
= (23.4)
dx dx H
Ecuaţia (23.4) reprezintă ecuaţia diferenţială a curbei funiculare în cazul încărcării firului cu
sarcini coplanare continue.
Fir încărcat cu o sarcină uniform distribuită
În cazul firului supus acţiunii unei sarcini uniform distribuite pe orizontală, stabilirea ecuaţiei
curbei funiculare poate fi făcută fie prin studiul echilibrului firului considerat ca un sistem de puncte
materiale, fie prin integrarea ecuaţiei diferenţiale.
Utilizând condiţiile generale de echilibru ale firelor, se poate determina forma de echilibru şi
tensiunile la capetele A şi B ale unui fir obligat să treacă prin punctele A(0, 0), B(2 A , 0) şi C( A ,f),
figura 23.6.
Fig. 23.6
Ecuaţiile de echilibru sunt următoarele:

⎧ pL
∑
⎧⎪ Yi = 0 ⎪⎪V = pA = 2
⎨ ⇒ ⎨ (23.5)
∑
⎪⎩ MC = 0
2
⎪H = pA = pL
2
⎪⎩ 2f 8f
Pentru determinarea formei de echilibru (ecuaţia curbei funiculare), se secţionează firul într-
un punct curent de coordonate (x, y) şi se scrie ecuaţia de echilibru.
Se obţine ecuaţia formei de echilibru, o parabolă de gradul II:
2f f 4f
y= x − 2 x 2 = 2 x(L − x ) (23.6)
A A L
Forma de echilibru a firului se poate determina de asemenea utilizând ecuaţia curbei
d2 yp
funiculare: 2
=
.
dx H
Cu sistemul de axe din figura 23.7, prin două integrări succesive şi punând condiţia ca
parabola să treacă prin punctele A(- A , f), B( A , f) şi O(0. 0), rezultă pentru forma de echilibru a
firului expresia:
p 2
y= x (23.7)
2H
384
pA 2 pL2
Înlocuind: H = = , ecuaţia curbei funiculare se poate pune sub forma:
2f 8f
f 2 4f 2
y= x = 2x (23.8)
A2 L
Fig. 23.7
Tensiunea T într-un punct oarecare a firului va fi:

2
ds pA 2 pA 2 ⎛ 2f ⎞
T =H = 1+ y / 2 = 1+ ⎜ 2 x ⎟ (23.9)
dx 2f 2f ⎝A ⎠
În punctele de suspendare A şi B, tensiunile în fir au valorile:
2
pA 2 ⎛ 2f ⎞
TA; B = 1+ ⎜ ⎟ (23.10)
2f ⎝ A ⎠
Lungimea arcului OM de parabolă se calculează cu formula analitică:
x x x 2
⎛ 2f ⎞ ⎛ 2 y2 ⎞
L OM = ∫ ds = ∫
/2
1 + y dx = ∫ 1 + ⎜ 2 x ⎟ dx ≈ x⎜⎜1 + ⎟
2 ⎟
(23.11)
0 0 0 ⎝A ⎠ ⎝ 3x ⎠
Lungimea cablului se poate determina cu relaţia:
2 2
L ⎛ pL ⎞ H ⎛ pL ⎞ 8⎛ f ⎞
L0 = L+⎜ ⎟ + arcsh⎜ ⎟ = L + L ⎜ ⎟ +" (23.12)
2 ⎝ 2H ⎠ p ⎝ 2H ⎠ 3 ⎝L ⎠
Săgeata cablului se obţine pentru x = A :
pL2
f= (23.13)
8H
Fir încărcat cu o sarcină uniform distribuită pe lungimea curbei funiculare
Se consideră cazul unui fir suspendat aflat sub încărcarea produsă de greutatea proprie,
uniform distribuită pe lungimea arcului, q, figura 23.8.
Greutatea firului pe unitate orizontală din deschidere, creşte spre punctele de rezemare,
deoarece creşte înclinarea faţă de orizontală a firului (la o unitate Δx corespunde o lungime Δs
mai mare spre capete).
d2 y p
Se poate scrie q ⋅ ds = p ⋅ dx , iar ecuaţia curbei funiculare 2
= devine:
dx H
2
d y q ds
2
= (23.14)
dx H dx
385
Având în vedere egalităţile: ds 2 = dx 2 + dy 2 ; ds = dx 1 + (dy / dx )2 , după efectuarea
operaţiilor matematice se obţine ecuaţia curbei funiculare numită catenoidă sau lănţişor, care are
forma:
x a ⎛⎜ a − ⎞
x x
y = a ⋅ ch = e +e ⎟a (23.15)
a 2 ⎜ ⎟
⎝ ⎠
H
unde: a = = const.
q
Fig. 23.8
Efortul într-un punct curent al firului se obţine din relaţia:
2
H ⎛ dy ⎞ x
T= = H 1 + tg2α = H 1 + ⎜ ⎟ = qa ⋅ ch = q ⋅ y (23.16)
cos α ⎝ dx ⎠ a
Prin urmare, efortul (tensiunea) din fir este proporţional cu ordonata catenoidei y, fiind egal
cu greutatea unui segment de fir a cărui lungime este egală cu ordonata punctului curent.
Tensiunea minimă T = H = q ⋅ a se obţine în punctul cel mai de jos al curbei, iar tensiunile
maxime se obţin în punctele de suspensie A şi B.
Lungimea cablului se determină cu relaţia:
L H L/2
L 0 = 2a sh = 2 sh (23.17)
2a q H/ q
Săgeata cablului:
⎛ L ⎞ qL2 q3L4
f = a ⎜ ch − 1⎟ = + +" (23.18)
⎝ 2a ⎠ 8 H 384 H3
O comparaţie referitoare la săgeata şi lungimea cablului, între parabolă şi lănţişor

(catenoidă) este prezentată în figura 23.9 [38].
Se constată faptul că lănţişorul (curba catenoidă) poate fi înlocuită printr-o parabolă atunci
când săgeata cablului este mică raportată la deschidere (cazul podurilor sau acoperişurilor
hobanate).
386
Fig. 23.9
Modulul de elasticitate al cablului

Modulul de elasticitate de calcul al cablului depinde de starea de tensiune la care este
solicitat acesta, iar diagrama σ − ε este neliniară la prima încărcare, figura 23.10.
Ulterior cablul este solicitat la încărcări repetate, σq , rezultate din trafic, în cazul podurilor,
care se suprapun eforturilor din încărcările permanente şi a celor din pretensionare, σg .
Urmare a celor prezentate anterior, sunt relevante următoarele valori pentru modulele de
elasticitate ale cablului:
⎧ σg
⎪E g = − pentru prima incarcare
⎪ ε g
⎪ σq
⎪
Ecablu = ⎨E q = − pentru incarcarea din trafic (23.19)
⎪ εq
⎪ σ
⎪E A = g − pentru comportarea totala
⎪⎩ εA
387
Se constată faptul că
valoarea Eq rămâne aproape
constantă, în timp ce valoarea Eg
descreşte cu creşterea σg în suma
eforturilor σg + σ q şi, în raport opus,
se modifică EA.
Fig. 23.10. Diagrama σ − ε pentru

diferite situaţii de calcul [38]
Influenţa săgeţii asupra modulului de elasticitate

Dacă se consideră un cablu a cărui capăt de fixare B ajunge în poziţia B’, figura 23.11, se
pot scrie următoarele relaţii:
pL2 pL2
H0 = ; H= (23.20.a)
8f0 8f
⎡ 8 ⎛ f ⎞2 ⎤ ⎡ 8 ⎛ f ⎞2 ⎤
L ⎢1 + ⎜ ⎟ ⎥ = (L + ΔL ) ⎢1 + ⎜
0
⎟ ⎥ (23.20.b)
⎢⎣ 3 ⎝ L ⎠ ⎥⎦ ⎢⎣ 3 ⎝ L + ΔL ⎠ ⎥⎦
Se obţine deplasarea punctului B cu valoarea:
p3L3 ⎛ 1 1 ⎞
ΔL = ⎜ − 2⎟ (23.21)
24 ⎜H 2 ⎟
⎝ 0 H ⎠
Fig. 23.11
Modulul de elasticitate produs de modificarea săgeţii, figura 23.12, va fi dat de relaţia:
388
dσ ΔH / A 12σ3
Ef = = = 2 2 (23.22)
dε ΔL / L γ L
γ - greutatea specifică a oţelului.
Modulul de elasticitate echivalent având în vedere atât

deformaţia elastică cât şi deformaţia din săgeată va fi:
σ σ E
Ecablu = = = (23.23)
εe + εf σ σ
+ 1 +
(γL )2 E
E Ef 12σ3
Fig. 23.12
Prin urmare, valoarea modulului de elasticitate depinde de nivelul de solicitare al cablului.
Aşa cum rezultă din figura 23.13, cablurile scurte solicitate la eforturi importante se
comportă asemănător cu oţelul compact, în timp ce cablurile cu lungime mare, solicitate la eforturi
scăzute, sunt mai puţin rigide. Acesta este motivul pentru care aceste cabluri trebuie
pretensionate, în caz contrar deformaţiile rezultate ar fi foarte importante.
Fig. 23.13

E. Pasarelă suspendată
Să se efectueze calculul simplificat (de ordinul I) pentru o pasarelă pietonală suspendată,
cunoscând următoarele date de proiectare:
• Schema de alcătuire constructivă, figura E.1;
389
Fig. E.1
• Dimensiuni geometrice şi încărcare, figura E.2;
Fig. E.2
Fixarea cablurilor pe pilon

Fixarea continuă a cablurilor pe piloni se realizează cu ajutorul unor dispozitive speciale
fixate în vârful pilonului, figura E.3.
Fig. E.3
Reazem tip a
În cazul podurilor mici, cum este cazul pasarelelor pietonale suspendate sau a traversărilor
unor conducte, cablul poate trece peste role (scripeţi) fără frecare, figura E.3.a, ceea ce înseamnă
că eforturile în cablu sunt egale de o parte şi de alta a pilonului ( TA = TC ).
Unghiul de înclinare al cablului de ancorare β este în general este fix şi diferă de unghiul
de înclinare α al cablului de suspendare portant ( β ≠ α ).
În acest caz, în dreptul pilonului apare o forţă orizontală rezultantă dată de relaţia:
390
HT = TC cos α − TA cos β = TC (cos α − cos β) (E.1)
Dacă pilonul este încastrat la bază, forţa orizontală HT produce un moment încovoietor la
baza pilonului:
M T = H T ⋅ hP (E.2)
Forţa de compresiune în pilon, din încărcarea deschiderii centrale, va fi:
NT = TC (sin α + sin β) (E.3)

Reazem tip b
În sistemul de rezemare prezentat în figura E.3.b, cablul este fixat în dispozitive tip ”şea”,
fixate pe cilindrii care permit deplasarea orizontală.
Datorită deplasării orizontale libere, în dreptul rezemării nu apare forţă orizontală, reazemul
luând poziţia astfel încât să avem îndeplinită condiţia:
TA cos β = TC cos α (E.4)
Pentru o valoare β impusă, se obţine valoarea necesară de echilibru pentru TA.

Momentul încovoietor la baza pilonului este zero, deoarece nu avem forţă orizontală.
Observaţie:
Pentru poduri cu deschidere mare se folosesc dispozitive de rezemare complexe care pot permite
deplasarea şi rotirea cablului în vârful pilonului, prezentate în lucrările de Structuri de poduri.
În cazul analizat se consideră reazeme în dreptul pilonului de tip a.
Rezolvare:
Tensiunile în cablurile portante, în vârfurile pilonilor vor fi identice cu tensiunile maxime în
cabluri date de relaţia (23.10):
2
pA 2 ⎛ 2f ⎞
T= 1+ ⎜ ⎟
2f ⎝ A ⎠
Având în vedere faptul că pasarela are două cabluri portante, dispuse de o parte şi de alta
a platelajului, încărcarea aferentă unui singur cablu va fi 0.5 din încărcarea totală pe pasarelă.
Se obţine efortul în cablu:
2
10 ⋅ 15 2 ⎛ 2⋅5⎞
T = TC = 1+ ⎜ ⎟ = 270.4 kN
2⋅5 ⎝ 15 ⎠
Unghiul de înclinare al cablului de suspendare cu orizontala se obţine din relaţia:
dy 4f 4f 4⋅5
α = arctg = arctg 2x 2 = arctg = arctg = arctg(0.667) = 33.7 D
dx x = A L x =A L 30
Momentul încovoietor la baza pilonului va fi:
MT = HT ⋅ hP = 33.26 ⋅ 10 = 332 .6 kN ⋅ m
unde:
HT == TC (cos α − cos β) = 270 .4 ⋅ (cos 33.7 D − cos 45 D ) = 270 .4(0.83 − 0.707 ) = 33.26 kN
Forţa axială în pilon (numai efectul deschiderii centrale):

NT = TC (sin α + sin β) = 270 .4(sin 33.7 D + sin 45 D ) = 270 .4(0.55 + 0.707 ) ≈ 340 kN
391
Pentru alegerea cablului se poate utiliza Tabelul E.1, rezultând un cablu OSS 24, cu
diametrul nominal d= 24 mm şi o capacitate portantă de 330 kN.
Tabelul E.1
Pasarelă suspendată (Madrid – Spania)
392
BIBLIOGRAFIE
1. BIA, C., ILLE, V., SOARE, M. V.: Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii. E.D.P.
Bucureşti. 1983
2. BONDARIUC, V., BĂNCILĂ, R., BOLDUŞ, D.: Poduri metalice. Vol. I, II, Universitatea
Politehnica Timişoara. 1997
3. BJÖRN ÅKESSON: Plate Buckling in Bridges and other Structures. Taylor & Francis.
London. 2007
4. BUCĂ I., OPRAN O., MUHLBACHER, R., POPA, N.: Poduri metalice. Exemple de
proiectare. E.D.P. Bucureşti. 1981
5. GARDNER, L., NETHERCOT, D. A.:Designers’ Guide to EN 1993-1-1. Thomas Telford.
2005
6. GUŢIU, Şt.: Poduri. Structuri compuse oţel beton. UT PRESS. 2012
7. HANGAN, S., IORDĂNESCU, M., GHERMĂNESCU - KUNST, M.: Mecanica Construcţiilor.
E.D.P., Bucureşti. 1995
8. HENRY, C. R., MURPHY, C. J. : Designers’ Guide to EN 1993-1-2. Thomas Telford. 2007
9. JANTEA, C., VARLAM, F.: Poduri metalice. Alcătuire şi calcul. Casa Editorială “Demiurg”,
Iaşi. 1996
10. JANTEA, C., VARLAM, F., COMISU, C.: Poduri metalice. Suprastructuri cu platelaj
ortotrop. Exemplu de calcul. Casa de Editură Venus. Iaşi. 2000
11. JOHANSSON, B., MAQUOI,R., SEDLACEK,G., MÜLLER,C., BEG,D.: Commentary and
worked examples to EN 1993-1-5 „Plated structural elements” (programme of CEN/TC
250). 2007
12. MATEESCU, D., CARABA, I.: Construcţii metalice. Calculul şi proiectarea elementelor
din oţel.
ED. Tehnică. 1980
13. MAZILU, P., ŢOPA, N., IEREMIA, M.: Teoria şi calculul plăcilor ortotrope. E.T. Bucureşti.
1983
14. MEGSON T.H.G.: Structural and Stress Analysis. Chapter 5-Cables. 2005
15. MOGA,P., GUŢIU,ŞT., MOGA,C.: Elemente metalice comprimate. U.T.PRESS. 2012
16. MOGA,P., ILIESCU,M.,GUŢIU,ŞT.,MOGA,C.: Oţelul structural pentru construcţii.
U.T.PRESS. 2012
17. MOGA, P. GUŢIU Şt., MOGA.C.: Proiectarea elementelor din oţel. Teorie şi aplicaţii.
U.T.PRESS. 2012
18. MOGA, C.: Elemente compuse oţel-beton. U.T.PRESS. 2010
19. MOGA, P.: Poduri. Suprastructuri metalice şi compuse oţel-beton. U.T.PRESS. 2011
20. MOGA, P.: Grinzi metalice zvelte. UT PRES. 2012
21. MOGA, P., GUŢIU Şt.: Poduri metalice. Întreţinere şi reabilitare. U.T.PRESS. 2010
22. TRAHAIR,NS., BRADFORD, MA., GARDNER,L.: The behaviour and design of steel
structures to EC3. Taylor & Francis. London. Fourth edition. 2008
23. *** SR 1911-98. Poduri metalice de cale ferată. Prescripţii de proiectare
24. *** Steel Box Girder Bridges. AASHTO, Vol. 97. 1974
25. *** Inquiry into the Basis of Design and Method of Erection of Steel Box Girder
Bridges. Part I, II, III, IV. London. 1974
26. *** EUROCODE 1. Actions on structures. EN 1991
27. *** EUROCODE 3. Part 1. Design of Steel Structures. EN 1993: 2003
28. *** EUROCODE 3. Part 2. Steel Bridges. EN 1993-2: 2005
29. *** SR EN 1993-1-1/2006. Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel.
Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri
Partea 1-5: Elemente din plăci plane solicitate în planul lor
Partea 1-9: Oboseala
393
32. *** SR EN 1993-2/2007. Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel.
Partea 2: Poduri de oţel
33. *** SR EN 1994-2/2006. Eurocod 4 : Proiectarea structurilor compozite de oţel şi beton.
Partea 2 : Reguli generale şi reguli pentru poduri
34. *** SR EN 1994-1- 1/2006. Eurocod 4 : Partea 1-1 : Reguli generale şi reguli pentru
clădiri
35. *** Seminar on EUROCODE 3. Design of Steel Structures. Tempus 4502-92. Timişoara.
1993
36. *** Seminar on EUROCODE 3. Part 1.3. Cold formed gauge members and sheeting.
Tempus 4502-94. Timişoara. 1995
37. *** EUROCODE 3. Exemple de calcul. Tempus Phare Project 01198. 1997
38. *** Europen Steel Design Education Programme. ESDEP. Course WG1…WG18, The
ESDEP Society,
39. *** SSEDTA: Structural Steelwork Eurocodes Development of A Trans-national
Approach
40. *** Leonardo da Vinci Pilot Project CZ/02/B/F/PP-134007, Development of skills facilitating
implementation of Eurocodes. HANDBOOK 1. Basis of Structural Design
41. *** Verificarea la stabilitate a elementelor din oţel în conformitate cu SR EN 1993-1.1.
Recomandări de calcul, comentarii si exemple de aplicare. Contract nr. 424/08.12.2009.
Timişoara. 2010
42. *** SN003a-EN-EU – NCCI: 2006: Elastic critical moment for lateral torsional buckling.
www.access-steel.com
43. ***ACCESS STEEL. NCCI: Mono-symmetrical uniform members under bending and
axial compression. SNO30a-EN-EU. 2006
44. ***Design for Construction. SCI Publication. Berkshire. 1997
45. ***Redaelli Engineering. 2001-2006
SITE - uri WEB
1. http://www.ctre.iastate.edu
2. http://www.sections.arcelor.com
3. http://www.setra.equipement.gouv.fr
4. http://intra.setra.i2
5. http://www.ukcares.com
6. http://www.nelson-europe.de
7. http://www.europrofil.lu
8. http://www.rimutaka-incline-railway.org.nz
9. http://www.bangor.ac.uk
10. http://www.kuleuven.be
11. http://www.esdep.org
12. http://en.structurae.de/structures
13. http://www.steelbiz.org
14. http://www.istructe.org
15. http://www.techniques-ingenieur.fr
16. http://ocw.mit.edu
17. http://www.aisc.org
18. http://www.access-steel.com
394

Proiectarea Elementelor de Otel-Carte Roz PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiectarea Elementelor de Otel-Carte Roz PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

1. CARACTERISTICI DE CALCUL ALE SECŢIUNILOR 7

2. COEFICIENŢI PARŢIALI DE SIGURANŢĂ. CLASIFICAREA SECŢIUNILOR 16

3. ELEMENTE SOLICITATE LA EFORTURI AXIALE. 30

4. ELEMENTE COMPRIMATE CENTRIC. BARE CU SECŢIUNE UNITARĂ 42

5. ELEMENTE COMPRIMATE CENTRIC. BARE CU SECŢIUNE COMPUSĂ 74

6. STABILITATEA PLĂCILOR PLANE 84

7. LUNGIMI DE FLAMBAJ 114

8. ELEMENTE SOLICITATE LA TORSIUNE 125

9. GRINZI PLANE CU INIMĂ PLINĂ. ALCĂTUIRE ŞI CALCUL DE REZISTENŢĂ 137

10. STABILITATEA LOCALĂ A GRINZILOR CU INIMĂ PLINĂ 158

11. STABILITATEA GENERALĂ A GRINZILOR CU INIMĂ PLINĂ 180

12. VERIFICAREA LA OBOSEALĂ 189

13. ELEMENTE SOLICITATE LA COMPRESIUNE ŞI ÎNCOVOIERE 198

14. CONFORMAREA CONSTRUCTIVĂ A GRINZILOR CU INIMĂ PLINĂ 225

15. GRINZI CU ZĂBRELE. BAZELE PROIECTĂRII 237

16. STABILITATEA GENERALĂ A GRINZILOR PRINCIPALE 249

17. PLATELAJE ORTOTROPE 263

18. GRINZI CU SECŢIUNE COMPUSĂ OŢEL-BETON 287

19. ELEMENTE REALIZATE DIN PROFILE TUBULARE UMPLUTE CU BETON 309

20. ÎMBINAREA ELEMENTELOR METALICE 322

21. CONSOLIDAREA ELEMENTELOR METALICE 352

22. GRINZI CU INIMA DIN TABLĂ CUTATĂ SAU ONDULATĂ 374

23. CABLURI PENTRU STRUCTURI 381

1. DESIGN CARACTERISTICS OF SECTIONS 7

2. SAFETY FACTORS. CROSS-SECTION CLASSES. 16

3. MEMBERS SUBJECTED TO AXIAL FORCES. TENSION MEMBERS 30

4. COMPRESSION MEMBERS. UNIFORM MEMBERS IN COMPRESSION 42

5. COMPRESSION MEMBERS. UNIFORM BUILT-UP MEMBERS 74

7. BUCKLING LENGTHS 114

8. MEMBERS SUBJECTED TO TORSION 125

9. STEEL PLATE GIRDERS 137

10. SHEAR BUCKLING REISTANCE OF WEB 158

11. TORSIONAL - FLEXURAL BUCKLING OF PLATE GIRDERS 180

12. FATIGUE VERIFICATIONS 189

13. UNIFORM MEMBERS IN BENDING AND AXIAL COMPRESSION 198

14. CONSTRUCTIVE CONFORMATION OF PLATE GIRDERS 225

15. TRUSS GIRDERS 237

16 GENERAL STABILITY OF TRUSSES 249

17. ORTHOTROPHIC DECKS 263

18. COMPOSITE STEEL - CONCRETE GIRDERS 287

19. CONCRETE – FILLED STEEL TUBULAR HOLLOW SECTION 309

20. DESIGN OF JOINTS 322

21. STEEL MEMBERS CONSOLIDATION 352

22. PLATE GIRDERS WITH CORRUGATED WEBS 374

23. CABLES FOR STRUCTURES 381

Structurată pe 23 module de calcul specific, cu scopul de a permite o

Structured on 23 specific design modules, to offer a good

1.2. Caracteristici geometrico - sectoriale ale BPS

Coordonata sectorială depinde de poziţia

Ω = ∫ r ⋅ ds - dublul ariei delimitată de axa mediană a BPS.

Aria sectorială generalizată principală

Fig. 1.3. Coordonata sectorială

Condiţia ∫ ω ⋅ dA precizează poziţia punctului sectorial nul principal O(y 0 , z0 ) .

Fig. 1.4. Poziţia polului principal C

Momentul static sectorial

[ L ] - pentru secţiuni deschise

[ L ] - pentru secţiuni închise

Punctele de maxim ale diagramei SRω sunt puncte de nul sectorial.

Momentul de inerţie dirijat, Id , este prin definiţie:

Momentul de inerţie sectorial

Momentul de inerţie sectorial Iω şi Iω sunt definite prin relaţiile:

Momentul de inerţie echivalent (convenţional)