Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
An Iv-Ccia, Sem. Ii Curs Optional-Reabilitarea Si Consolidarea Constructiilor de Zidarie 2
An Iv-Ccia, Sem. Ii Curs Optional-Reabilitarea Si Consolidarea Constructiilor de Zidarie 2
II
CURS OPTIONAL- REABILITAREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DE ZIDARIE 2
FACULTATEA DE CONSTRUCTII
DEPARTAMENTUL C.C.I.
CUPRINS
1.PREVEDERI REFERITOARE LA EVALUAREA NIVELULUI DE PROTECTIE
A CONSTRUCTIILOR EXISTENTE 4
1.1. Cerinţe fundamentale
1.2. Evaluarea lucrarilor de consolidare la cladiri existente
1.2.1. Colectarea informatiilor pentru evaluarea structuri
1.2.2. Niveluri de cunoaştere
1.2.3. Identificarea nivelului de degradare a construcţiei
1.3. Evaluarea seismica a structurilor
1.3.1. Evaluarea calitativă
1.3.2.4. Metodologia de nivel 3
1.4. Particularitati ale structurilor cu diafragme de zidarie
1.4.1. Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie
1.4.2. Evaluarea siguranţei seismice
1.4.2.1. Generalităţi
1.4.2.2. Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie
1.4.3. Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie:
1.4.3.1. Evaluarea calitativă preliminară
1.4.3.2. Evaluare calitativă detaliată
1.4.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie
1.4.4.1. Siguranţa faţa de efectele acţiunii seismice în planul pereţilor
1.4.4.1.1. Evaluarea forţei seismice de proiectare pentru ansamblul clădirii
1.4.4.1.2. Evaluare preliminară de ansamblu
1.5. Evaluarea finala si formularea concluziilor
1.5.1 Aspecte generale ale activităţii de evaluare
1.5.2 Stabilirea clasei de risc a construcţiilor
1.6. Conţinutul raportului de evaluare
38
2. CAUZE CARE PRODUC DETERIORAREA STRUCTURILOR DIN ZIDARIE
2.1. Generalitati
2.2. Avarii generate de fundatii
2.3. Avarii ale suprastructurii
49
3. SOLUTII DE CONSOLIDARE A STRUCTURILOR DIN ZIDARIE
5.1. Consideratii generale
3.2.1. Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic
3.2.2. Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic
3.2.2.1. Scopul intervenţiilor de reparaţie
3.2.2.2. Scopul intervenţiilor de consolidare
3.3. Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie
3.3.1. Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie
3.3.1.1. Starea de avariere a structurii
5.3.1.2. Vulnerabilitatea seismică
3.3.1.2.1. Stabilirea nivelului de vulnerabilitate prin coeficienţii R3 şi Rconv
BIBLIOGRAFIE 71
NOTE DE CURS
FACULTATEA DE CONSTRUCTII
AN IV CCIA
DISCIPLINA: REABILITAREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DE ZIDARIE II
REABILITAREA STRUCTURILOR
CU DIAFRAGME DIN ZIDARIE PORTANTA
1.PREVEDERI REFERITOARE LA EVALUAREA NIVELULUI DE
PROTECTIE A CONSTRUCTIILOR EXISTENTE
1.1. Cerinţe fundamentale
Evaluarea seismică a clădirilor existente urmăreşte să stabilească dacă acestea satisfac cu un grad
adecvat de siguranţă cerinţele fundamentale (nivelurile de performanţă) avute în vedere la proiectarea
construcţiilor noi, conform P100 – 1: 2006.
Cerinţele fundamentale, respectiv cerinţa de siguranţă a vieţii şi cerinţa de limitare a degradărilor şi
stările limită asociate (starea limită ultimă SLU şi starea limită de serviciu SLS), sunt definite în
Normativul P100 – 1: 2006, unde se indică şi intervalele medii de recurenţă (IMR) de referinţă ale
acţiunilor seismice luate în considerare pentru cele două stări limită.
Diferenţierea siguranţei necesare pentru construcţii aparţinând diferitelor clase de importanţă şi de
expunere la cutremur se face prin intermediul factorului de importanţă γ,() conform P100 – 1: 2006.
Pentru construcţii de importanţă deosebită sau pentru clădiri cu funcţiuni speciale investigaţia poate
avea în vedere şi alte niveluri de performanţă şi/sau alte valori ale IMR ale cutremurelor pe
amplasament.
Pe parcursul utilizării fondului de construcţii existent în România (locuinţe, clădiri social-culturale,
industriale, inginereşti, agrozootehnice etc.), au apărut o serie de degradari/avarii datorită acţiunii
unor factori nocivi de mediu, tasări, explozii, alunecări de teren, prăbuşiri de galerii de mină şi
taluzuri de halde, modificari functionale sau structurale, a regimului de inaltime(mansardari), etc. şi
în special datorită acţiunii solicitărilor din cutremure.
Ca urmare, numeroase construcţii nu mai au capacitatea portantă iniţială pentru a mai putea
prelua noi solicitări ale unor factori de degradare.
În aceste condiţii, punerea în siguranţă a fondului de construcţii care prezintă avarii se impune ca o
necesitate de primă urgenţă.
În perioada de după 1850 şi în special după cel de-al doilea război mondial, în România s-a realizat
un volum mare de construcţii de locuinţe, cu care să se poată acoperi necesităţile sporului de
natalitate, ale procesului de industrializare şi urbanizare, volum impus prin programele de
modernizare ale perioadelor respective.
S-au construit numeroase capacităţi de producţie pentru industriile extractivă, energetică,
prelucrătoare, materiale de construcţii etc., care au necesitat un volum important de construcţii
industriale, agricole, hidrotehnice, inginereşti.
De asemenea, a fost construit un volum important de clădiri social-culturale, administrative, de
sănătate şi ocrotire socială, turistice, de cult etc.
Fondul de locuinţe existent la 31 decembrie 1992, defalcat după structura constructivă, perioada în
care au fost realizate construcţiile, pe categorii de localităţi, este cel prezentat în tabelul 1.1.
Pe zone seismice, locuinţele, care cuprind volumul cel mai mare de construcţii, se distribuie
aproximativ ca în tabelul 1.2.
Din datele de mai sus constatăm că 63,8% din construcţiile de locuinţe sunt situate în zone cu
2
intensităţi seismice ridicate, din care 35,2% în zonele seismice cu acceleraţii de peste 2,0 m/s .În
aceste zone se situează foarte multe municipii şi oraşe cu densităţi mari de construcţii (Bucureşti,
Ploieşti, Buzău, Piteşti, Craiova, Slatina, Târgovişte, Galaţi, Brăila, Iaşi, Vaslui etc.), fapt care
justifică constatarea că în aceste zone s-a produs, la ultimele cinci cutremure (10 noiembrie 1940, 4
martie 1977, 30 august 1986 şi 31 mai 1990), volumul cel mai mare de avarii şi colapsuri.
Fără a greşi, se poate afirma, din datele existente, că peste 40% din numărul apartamentelor situate în
fostele zone de grad 7-9 au degradări mari care obligă pe proprietari (stat sau particulari) să ia măsuri
de consolidare şi de retrofitare, pentru a se putea evita, la un eventual cutremur sever, pierderi mari de
vieţi omeneşti şi de bunuri materiale.
La acest volum de locuinţe cu degradări deosebite se mai adaugă şi un volum important de clădiri
avariate din categoria celor social-culturale, industriale, agrozootehnice etc. Sunt numeroase
construcţii degradate în zonele cu pământuri de fundare sensibile la umezire, pământuri care se întind
pe o suprafaţă de peste 20% din suprafaţa ţării, în: Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, care sunt
şi zone cu intensităţi seismice ridicate.
De asemenea, se prezintă cu avarii şi un mare volum de construcţii în regiunile miniere, cele cu
halde de steril, precum şi în regiunile cu masive de sare, alunecări de teren etc.
Menţionăm că pot produce mari degradări construcţiilor de orice fel şi cutremurele de pământ cu
focare de mică adâncime, aşa cum au fost cele din regiunea Banatului, la Banloc-Buziaş, Moldova
Veche, Voiteni şi Herculane, care au reactivat în perioada 12-16 iulie 1991, cu magnitudini care în
general nu au depăşit 5,4 grade pe scara Richter, dar care au avariat peste 2500 de locuinţe şi clădiri
socio-culturale din zonele respective, neconformate şi nedimensionate în mod corespunzător.
Ţinând seama de volumul foarte mare de construcţii cu avarii existent în fondul construit al ţării care
trebuie reparat, consolidat şi chiar retrofitat, considerăm că este necesar să se ia măsuri tehnice şi
organizatorice de urgenţă în proiectare şi execuţie, care să grăbească reducerea riscului de colapsuri
parţiale sau totale, sub acţiunea unor factori de risc de natura celor menţionaţi.
Este de reţinut faptul că acţiunea de consolidare a construcţiilor pune probleme deosebit de complexe,
cu mult mai dificile decât se pun când se proiectează şi se execută construcţii noi.
Tabelul 1.1.
CATEGORII DE TOTAL DIN CARE, PE STRUCTURI CONSTRUCTIVE
LOCALITĂŢI APART.
SCHELET ZIDĂRIE ZIDĂRIE LEMN PAIANTA
DIN ŞI PLAN- ŞI PLAN- ŞI ŞI
BETON ŞEE DIN ŞEE DIN BILE CHIRPIC
BETON LEMN I
TOTAL ROMÂNIA 7.828.171 2.164.053 1.135.945 1.708.800 808.681 2.010.692
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORASE 4.054.362 2.134.246 880.278 590.016 106.551 343.271
COMUNE 3.773.809 29.807 255.667 1.118.784 702.130 1.667.421
DIN CARE REALIZATE ÎN PERIOADA: 1977-1992
TOTAL ROMÂNIA 1.628.855 1.393.155 129.941 79.465 11.218 15.076
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORAŞE 1.454.670 1.370.000 73.152 8.800 1.218 1.500
COMUNE 174.185 23.155 56.789 70.665 10.000 13.576
1950-1976
TOTAL ROMÂNIA 3.800.001 756.864 752.848 947.262 422.376 900.651
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORAŞE 1.723.383 750.307 584.530 219.184 47.003 112.359
COMUNE 2.076.618 6.557 168.318 728.078 395.373 778.292
5
PROF.DR.ING. TUDOR DAN
AN IV-CCIA, SEM. II
CURS OPTIONAL- REABILITAREA SI CONSOLIDAREA CONSTRUCTIILOR DE ZIDARIE 2
1921-1949
TOTAL ROMÂNIA 2.038.574 14.034 186.589 387.899 355.087 1.094.965
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORAŞE 629.817 13.939 161.862 176.274 58.33O 219.412
COMUNE 1.408.757 95 24.727 211.625 196.757 875.553
ÎNAINTE DE 1921
TOTAL ROMÂNIA 360.741 - 66.567 294.174 - -
Din acestea în:
MUNICIPII ŞI ORAŞE 246.492 - 60.734 185.758 - -
COMUNE 114.249 - 5.833 108.416 - -
Tabelul 1.2.
NR. APARTAMENTE ZONE SEISMICE CU ACCELERAŢIE „ag „
2 2 2 2
0,8 m/s 1,2-1,6 m/s 2,0-2,5 m/s 3,2 m/s
7.828.171 2.833.798 2.238.857 2.692.891 62.625
100% 36,2% 28,6% 34,4% 0,8%
Pentru elaborarea proiectelor şi execuţia lucrărilor de consolidare se impune folosirea unor cadre
tehnice cu pregătire specială şi cu un înalt grad de conştiinciozitate.
Calitatea constructiilor este rezultanta totalitatii perfomantelor de comportare a acestora in
exploatare, in scopul satisfacerii, pe intreaga durata de existenta, a exigentelor utilizatorilor si
colectivitatilor /1/.
Pentru obtinerea unor constructii de calitate corespunzatoare sunt obligatorii realizarea si
mentinerea pe intreaga durata de existenta a constructiilor, a urmatoarelor exigente conform
Legea 10/1995-Calitatea in Constructii:
a) rezistenta mecanica si stabilitate (A) ;
b) securitate la incendiu (C);
c) sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului (D)
d) siguranta in exploatare (B);
e) protectia impotriva zgomotului (F);
f) izolatia termica si economia de energie (E);
(literele mici reprezinta ordinea enuntata in Legea 10-1995-modificata in 2007, respectiv literele
mari cerinta esentiala corespunzator atestatelor/stampilelor).
In scopul satisfacerii acestor exigente s-a instituit “Sistemul calitatii in constructii” care se
compune din :
1). reglementari tehnice in constructii ;
2). calitatea produselor folosite la realizarea constructiilor ;
3). agremente tehnice utilizate pentru noi produse si procedee;
4). verificarea proiectelor, a executiei lucrarilor si expertizarea proiectelor si constructiilor (de
specialisti atestati);
5). conducerea si asigurarea calitatii in constructii ;
6). autorizarea si acreditarea laboratoarelor de analize si incercari in constructii ;
7). activitatea metrologica in constructii ;
8). receptia constructiilor ;
9). comportarea in exploatare si interventii in timp ;
10). postutilizarea constructiilor ;
11). controlul de stat al calitatii in constructii.
Verificarile executiei, proiectelor si realizarea expertizelor se face de catre specialisti atestati ai
MLPAT/MTCT/MDRL/MDRT si anume :
Identificarea sistemului structural şi măsura în care sunt satisfăcute criteriile de regularitate din
P100-1: 2006. Informaţiile vor fi obţinute, fie din investigaţiile pe teren, fie din planurile proiectului,
dacă acesta este disponibil;
Identificarea tipului de fundaţii ale clădirii;
Identificarea categoriilor de teren clasificate în P100-1: 2006,.
Stabilirea dimensiunilor generale şi a alcătuirii secţiunilor elementelor structurale, precum şi a
proprietăţilor mecanice ale materialelor constituente.
Identificarea eventualelor defecte de calitate a materialelor şi/sau deficienţe de alcătuire a elementelor
Precizarea procedurii de stabilire a forţelor seismice de proiectare şi a criteriilor de proiectare seismică
folosite la proiectarea iniţială.
Descrierea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare şi a modului de utilizare planificat al
acesteia şi precizarea clasei de importanţă în acord cu prevederile din P100-1: 2006,
Reevaluarea acţiunilor aplicate construcţiei, ţinând cont de utilizarea clădirii.
Identificarea naturii şi a amplorii degradărilor structurale şi a eventualelor lucrări de remediere –
consolidare executate anterior. Se au în vedere nu numai degradările produse de acţiunea
cutremurelor ci, şi cele produse de alte acţiuni, cum sunt încărcările gravitaţionale, tasările
diferenţiale, atacul chimic datorat condiţiilor de mediu sau tehnologice, etc.
elementele considerate critice şi se va stabili măsura în care ipotezele adoptate corespund realităţii.
Dacă există diferenţe semnificative se va extinde cercetarea pe teren şi asupra altor elemente.
- în ceea ce priveşte materialele: nu se dispune de informaţii directe referitoare la
caracteristicile materialelor de construcţie, fie din specificaţiile proiectelor, fie din rapoarte de
calitate. Se vor alege valori forfetare în acord cu standardele timpului, asociate cu teste limitate pe
teren în elementele considerate critice (esenţiale) pentru structură.
Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru întocmirea verificărilor locale ale capacităţii
elementelor şi pentru construirea unui model de calcul al structurii.Evaluarea structurii bazată pe KL1
poate fi realizată pe baza unui calcul liniar, static sau dinamic
mică cu 30% decât cea a etajelor adiacente. Elementele verticale ale nivelului slab se verifică pe o
schemă de tip stâlp slab – grindă puternică, cu stâlpi articulaţi plastic la extremităţi.
Condiţii privind regularitatea geometrică
Se consideră discontinuităţi geometrice semnificative situaţiile în care dimensiunile pe orizontală ale
sistemului structural activ în preluarea forţelor orizontale prezintă diferenţe mai mari de 30% în raport cu
dimensiunile acestora la nivelurile adiacente. La ultimul nivel sunt permise diferenţe mai mari.
Condiţii privind regularitatea distribuţiei maselor
Se consideră că neregularităţile distribuţiei maselor afectează semnificativ răspunsul seismic al
structurilor dacă masa unui nivel este mai mare cu cel puţin 50% faţă de cele de la nivelurile
adiacente.
Discontinuităţi în configuraţia sistemului structural
Se identifică abaterile semnificative de la monotonia sistemului structural cum sunt întreruperea la
anumite niveluri ale unor pereţi, modificarea dimensiunilor unor pereţi, devierea în plan a unor
elemente de la un nivel la altul. Evaluarea trebuie să evidenţieze efectele acestor discontinuităţi cum
sunt sporurile de eforturi în stâlpi care susţin pereţii întrerupţi, starea de eforturi din planşeul -
diafragmă de transfer, etc.
B. Neregularităţi în plan
Evaluarea construcţiilor va urmări identificarea structurilor în care dispunerea neechilibrată a
elementelor şi subsistemelor structurale produc efecte nefavorabile de torsiune de ansamblu. Pe lângă
determinarea comportării la torsiune în domeniul elastic, se va estima răspunsul seismic de torsiune
în domeniul neliniar prin examinarea relaţiei dintre centrul maselor şi centrul de rezistenţă al
structurii. Se vor investiga în acest context structurile expuse instabilităţii la torsiune.
C. Condiţii privind interacţiunea structurii cu alte construcţii sau
elemente Condiţii privind distanţa faţă de construcţiile învecinate
Se va verifica dacă dimensiunea rosturilor respectă condiţiile date în P100 – 1: 2006 si se vor
investiga efectele posibile ale coliziunii dintre cele două clădiri vecine. Astfel:
- dacă planşeele sunt decalate, acestea pot produce şocuri prin lovirea stâlpilor construcţiei
vecine,
- în cazul în care construcţiile sunt diferite ca înălţime, construcţia mai joasă şi mai rigidă poate
acţiona ca reazem pentru construcţia mai înaltă; efectele posibile sunt aplicarea unei forţe
suplimentare construcţiei joase, în timp ce construcţia înaltă va suferi o discontinuitate însemnată a
rigidităţii, care modifică răspunsul seismic,
- când construcţiile sunt egale ca înălţime şi cu sisteme structurale similare, cu planşeele la
acelaşi nivel, efectul coliziunilor este nesemnificativ, astfel încât se pot accepta dimensiuni de rosturi
oricât de reduse.
D. Condiţii pentru diafragmele orizontale ale clădirilor
Evaluarea seismică a clădirilor trebuie să stabilească măsura în care planşeele îşi îndeplinesc rolul
structural de a distribui în condiţii de siguranţă încărcările seismice orizontale la subsistemele
structurale verticale (de exemplu, la pereţi structurali şi cadre).
Comportarea planşeelor este optimă atunci când acestea sunt realizate ca diafragme rigide şi
rezistente pentru forţe aplicate în planul lor.
În cazul structurilor cu pereti, planşeul trebuie să asigure rezemarea laterală a pereţilor pentru
încărcări normale pe suprafaţa acestora.
Obiectivele evaluarii diafragmelor orizontale de beton sunt reprezentate de aspectele specifice care
intervin la realizarea grinzilor pereţi şi anume:
• preluarea eforturilor de întindere din încovoiere. Cu ocazia evaluării trebuie verificate dacă
armăturile dispuse în elementele de bordare ale planşeului (centuri şi grinzi) sunt suficiente şi dacă
aceste armături sunt continue şi conectate adecvat la placă.
• transmiterea reacţiunilor de la planşeu la reazemele acestuia, pereţi sau grinzi de beton armat sau
din oţel, prin intermediul unor armături perpendiculare pe planul reazemelor. Aceste legături pot servi
şi pentru ancorarea unor pereţi de zidărie la forţe normale pe planul acestora.
• colectarea forţelor distribuite în masa planşeelor şi transmiterea lor la elementele structurii verticale,
atunci când continuitatea legăturii dintre acestea şi diafragmele orizontale este întreruptă de goluri
sau când încărcarea planşeului se transferă structurii verticale prin eforturi de întindere.
Colectarea se realizează prin armături de oţel cu secţiune suficientă şi corect ancorate în masa
planşeului şi în elementele structurii verticale.
• „suspendarea” încărcărilor distribuite în masa planşeului prin armături adecvate, atunci când
eforturile în direcţia de acţiune a forţei seismice sunt întinderi;
• preluarea eforturilor care apar la colţurile intrânde ale planşeelor prin armături de bordare,
ancorate corespunzător;
• preluarea eforturilor din jurul golurilor de dimensiuni mari, prin armaturi dimensionate pe modele
de calcul adecvate, ancorate suficient în masa planşeului.
Evaluarea va stabili efectele pe care discontinuităţile create de golurile de scară, prin rampele şi
podestele acestora, le produc asupra comportării structurii, cum sunt solicitarea de tip element scurt a
stâlpilor, datorate interceptării lor de către rampele scării şi la alte niveluri decât la cotele planşeelor.
Metodologii de evaluare
Alegerea metodologiilor de evaluare se face pe baza unor criterii cum sunt:
• cunoştintele tehnice în perioada realizării proiectului şi execuţiei construcţiei;
• complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de
proporţii (deschideri, înălţime), regularitate etc.;
• datele disponibile pentru intocmirea evaluarii (nivelul de cunoastere);
• functiunea, importanta şi valoarea clădirii;
• condiţiile privind hazardul seismic pe amplasament; valorile ag maxime pe amplasament, condiţiile
locale de teren, efectele induse potenţiale ale cutremurelor, cum pot fi la alunecările de teren;
• tipul sistemului structural;
• nivelul de performanţă ales pentru clădire.
Construcţiile recente, a căror proiectare şi execuţie a beneficiat de aplicarea unor coduri de proiectare
şi practică modernă nu necesită evaluarea seismică, decât dacă proprietarii acestora doresc să
sporească performaţele lor faţă de cele iniţiale.
În această categorie se pot îngloba toate construcţiile proiectate pe baza Normativului P100/92 şi
construcţiile proiectate pe baza P100/82 având cel mult 5 niveluri, indiferent de sistemul constructiv.
Codul P100-2006 prevede 3 metodologii de evaluare:
• Metodologia de nivel 1 - (metodologie simplificată)
• Metodologia de nivel 2 - (metodologie de tip curent pentru construcţiile curente de orice tip);
• Metodologia de nivel 3 - Această metodologie utilizează metode de calcul neliniar şi se aplică la
construcţii complexe sau de o importanţă deosebită, dacă se dispune de datele necesare. Metodologia
de nivel 3 este recomandabilă şi la construcţii de tip curent datorită gradului de încredere superior
oferit de aceste metode de investigaţii.
1.3.2.2. Metodologia de nivel 1
Metodologia de nivel 1 se pot aplica la:
-construcţii regulate în cadre de beton armat, cu sau fara pereţi de umplutura din zidărie
-cu până la 3 niveluri, amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,12 g.
- construcţii cu pereţi structurali din zidărie de caramida nearmata cu plansee din beton armat
monolit, cu până la 2(3) niveluri sau zidărie, întărită cu samburi şi centuri de beton armat, cu regim
de înălţime până la 5 niveluri amplasate în zone seismice cu valori ag ≤0,12 g.
- construcţii cu pereţi structurali deşi de beton armat monolit (sistem fagure) cu până la 5 niveluri,
amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,16g.
- construcţii de orice tip amplasate în zone seismice caracterizate de valori ag = 0,08g. Aplicarea
metodologiei de nivel 1 la construcţiile de mai sus este valabilă numai dacă acestea aparţin categoriei
de importanţă şi expunere la hazardul seismic 3.
Evaluarea simplificata poate fi utilizată pentru stabilirea unor caracteristici globale ale unor
construcţii proiectate numai pentru incarcari gravitationale, fără un sistem structural definit şi
identificabil pentru preluarea forţelor orizontale seismice. Asemenea construcţii sunt, de exemplu,
blocurile înalte (peste 6 - 7 etaje) interbelice, dar şi unele construcţii executate ulterior, până la
apariţia unor regelementări tehnice de proiectare seismică. La asemenea construcţii, o evaluare prin
instrumente de investigare de nivel superior nu este nici posibilă, nici recomandabilă. Aceste clădiri
prezintă de multe ori vicii esenţiale, de conformare şi de alcătuire evidente şi o rezistenţă la forţele
laterale insuficientă ceea ce le fac extrem de vulnerabile la acţiunea cutremurelor. Pentru aceste
clădiri instrumentele de calcul evoluate nu se pot aplica pentru că structura, de altfel foarte slabă, nu
se poate modela cu suficienţă fidelitate, iar efortul de calcul nu se justifică pentru că rezultatul este
cât se poate de previzibil.
La clădirile de acest tip, de regulă, se poate trece direct la elaborarea soluţiei de intervenţie, numai pe
baza rezultatelor pe care le poate furniza metodologia de tip 1.
Metodologia de evaluare de tip 1 poate fi utilizată, opţional şi pentru analiza unor construcţii mai
complexe sau mai importante, în scopul obţinerii unor informaţii preliminarii.
Metodologia de nivel 1 presupune:
- Evaluarea calitativă a construcţiei, pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de etaliere
a construcţiilor. Rezultatele evaluării calitative se înscriu într-o listă, care arată dacă şi masura în care
construcţia şi elementele ei satisfac criteriile de alcătuire corectă. Lista de condiţii este dată în anexele
specifice structurilor din diferite materiale.
- Evaluarea calitativă este completată de verificări prin calcul, folosind metode rapide de calcul
structural şi verificări rapide ale stării de eforturi (a efectelor acţiunii seismice) în elementele
esenţiale ale structurii. Rezultatele acestor verificări se înscriu, de asemenea, în liste de verificare
pentru elementele structurale esenţiale ale clădirii.
Evaluarea prin calcul
Evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare (eforturi şi deformaţii) se face considerând
structura încărcată cu forţa laterală echivalentă (vezi P100-1: 2006) şi procedee simplificate de calcul
privind distribuţia forţelor între elementele verticale ale structurii şi pentru determinarea eforturilor, a
perioadelor vibraţiilor proprii etc.
Verificările se referă numai la starea limită ultimă.
Valoarea factorului de reducere al structurii se ia funcţie de natura structurii şi a materialului din care
este realizat astfel:
Valorile q indicate sunt valori aproximative (în general acoperitoare), pentru structuri care nu
respectă, decât parţial, regulile de alcătuire ale construcţiilor din zonele seismice.
În cazul când se dispune de date sigure privind detaliile de alcătuire şi redundanţa cladirii şi acestea
permit considerarea unor valori imbunatatite, se vor corecta în consecinta valorile din tabelul 1.3.
Forţa seismică statică echivalentă într-o direcţie orizontală a clădirii se calculează cu expresia din
P100-1: 2006.
Fb = γ Sd(T1) m λ
unde :
Sd(T1)-ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale;
T1-perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul vertical ce conţine direcţia orizontală
considerată;
m-masa totală a clădirii;
γ-factorul de importanţă - expunere al construcţiei, conform 3.2 din P100-1:2006;
λ-factor de corecţie, care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală
efectivă asociată acesteia, ale cărui valori sunt:
- λ = 0,85, dacă clădirea are mai mult de 2 niveluri;
- λ = 1, în celelalte cazuri.
Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei complete de condiţii
de alcătuire structurală dată în anexele corespunzătoare structurilor din diferite materiale şi o evaluare
prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea inelastică a elementelor structurale sub
acţiunea cutremurelor severe. Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este preferabil să se dispună
de proiectul iniţial al clădirii analizate, datorită necesităţii unor detalii de execuţie precise. Se pot
utiliza două metode de calcul şi anume:
- metoda bazată pe calculul static neliniar
- metoda bazată pe calculul dinamic neliniar.
Metodele sunt descrise în anexa D a codului P100-1: 2006.
Informaţiile de la b) vor fi colectate prin examinare vizuală şi vor fi consemnate (sub formă de
desene, fotografii, texte) în releveul avariilor/degradărilor care va face parte integrantă din raportul
de evaluare.
c). Date privind geometria structurilor din zidărie
Principalele date privind geometria structurilor din zidăriei se referă la:
• poziţionarea în plan a pereţilor structurali şi dimensiunile pereţilor structurali (lungime, grosime,
înălţime);
• continuitatea pe verticală a pereţilor structurali;
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a golurilor (uşi, ferestre) şi a zonelor de perete cu grosime redusă
(nişe) şi dimensiunile acestora;
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a elementelor structurale din zidărie care generează împingeri
(arce, bolţi, cupole) cu indicarea tipologiei şi a principalelor dimensiuni (formă, grosime);
• poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din lemn sau metalice,
grosimea plăcilor de beton;
• poziţiile şi dimensiunile elementelor de confinare (stâlpişori şi centuri) şi ale buiandrugilor.
Pentru toate nivelurile de cunoaştere, datele specifice privind geometria structurilor din zidărie se vor
obţine. cu următoarele precizări:
• Examinare vizuală. Rezultatele examinării vizuale vor fi prezentate sub formă de desene cotate
corespunzător, pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: pereţii cu rezistenţă semnificativă
la forţă tăietoare (poziţionarea în plan, principalele dimensiuni geometrice), elementele de zidărie
care generează împingeri (arce, bolţi, cupole), direcţiile de rezemare ale planşeelor şi alcătuirea
acestora (prin sondaj, în zone semnificative - de exemplu la încăperile cu deschiderile cele mai mari).
• Relevarea construcţiei. Releveul construcţiei va conţine desene cotate corespunzător, pentru
fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: toate elementele din zidărie (structurale, inclusiv
elementele de confinare, şi nestructurale), elementele de zidărie care dau împingeri (arce, bolţi,
cupole) inclusiv descrierea tipologiei acestora (formă şi grosime) şi a umpluturilor peste acestea,
rezemările tuturor planşeelor.
d). Detalii constructive specifice structurilor din zidărie
Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie se referă la:
• tipul şi calitatea legăturilor între pereţi la colţuri, ramificaţii şi intersecţii;
• calitatea legăturilor între planşee şi pereţi; existenţa / lipsa centurilor la nivelul planşeului;
existenţa / lipsa ancorelor şi tiranţilor;
• existenţa buiandrugilor cu rezistenţă semnificativă la încovoiere deasupra golurilor şi alcătuirea
acestora;
• prezenţa elementelor structurale care dau împingeri şi a eventualelor elemente capabile să preia /
elimine împingerile;
• existenţa unor zone de zidărie slăbite de nişe, coşuri de fum, şliţuri pentru instalaţii, etc;
• existenţa unor intervenţii ulterioare, necontrolate :
- modificarea poziţiei golurilor din pereţii structurali (modificarea
deschiderii, înălţimii, desfiinţarea totală/parţială a buiandrugilor sau a bolţilor de descărcare);
- deschiderea unor goluri noi;
- desfiinţarea unor goluri (umpluturi de zidărie cu/fără ţesere);
- spargerea şliţurilor orizontale şi verticale pentru instalaţii.
• prezenţa unor elemente structurale/ nestructurale, cu vulnerabilitate ridicată:
- elemente majore de zidărie situate la nivelul acoperişului: frontoane, timpane;
- elemente minore de zidărie situate pe faţade (parapeţi, elemente decorative) sau la nivelul
acoperişului (coşuri de fum şi de ventilaţie).
• alcătuirea planşeelor:
- geometria planşeului (orientarea elementelor principale de planşeu, distanţele între acestea);
- dimensiunile elementelor principale şi identificarea esenţelor (în cazul planşeelor de lemn);
- detaliile constructive ale prinderilor de pereţii structurali.
• Inspecţie in teren limitată : va fi făcută numai prin examinare vizuală, de regulă, după desfacerea
tencuielilor. Se cercetează, pentru cel puţin 15% din numărul pereţilor, următoarele elemente:
- caracteristicile zidăriei la suprafaţă şi în profunzime, -
legăturile între pereţii care se intersectează;
- alcătuirea generală a planşeelor şi prinderile acestora în pereţii pe care se reazemă.
Detaliile privind legăturile între pereţii care se intersectează şi cele privind legăturile între planşee şi
pereţi pot fi evaluate şi ţinând seama de tipologia constructivă (clădiri similare) şi de practica curentă
a etapei de construcţie.
• Inspecţii in teren extinse şi cuprinzătoare: vor fi făcute deasemeni prin examinare vizuală, pentru
fiecare nivel al clădirii, şi vor consta, cel puţin, în:
- desfacerea tencuielilor (pe suprafeţe suficient de mari, orientativ > 1.0
2
m ); - sondaje în zidărie pentru examinarea:
* caracteristicilor în profunzime ale zidăriei;
* legăturilor între pereţii care se intersectează (colţuri, ramificaţii,
intersecţii); * legăturilor între pereţi şi planşee;
- defacerea tavanelor/pardoselilor pentru identificarea alcătuirii / rezemării
planşeelor; - decopertarea fundaţiilor (în zonele semnificative, stabilite de expert).
Inspecţia in-situ extinsă se va face pentru cel puţin 30% din numărul pereţilor iar inspecţia
cuprinzatoare pentru cel puţin 50% din numărul pereţilor.
e). Proprietăţile materialelor
Calitatea zidăriei se evaluează în funcţie de:
* Tipologia şi calitatea zidăriei:
- tipul elementelor pentru zidăriei: cărămizi pline sau cu goluri, din argilă arsă sau silico-calcare,
blocuri de beton obişnuit sau din BCA, piatră de construcţie, fasonată sau brută;
- tipul şi calitatea mortarului: tipul liantului, tipul agregatelor, raportul liant / agregat, gradul de
afectare (carbonatare);
- regularitatea ţeserii şi a grosimii rosturilor verticale şi
orizontale; - legăturile (ţeserea) la intersecţiile pereţilor;
- umplerea rosturilor cu mortar : toate rosturile umplute, rosturile verticale neumplute, zidărie uscată
(fără mortar), compactitatea mortarului;
* Precizia geometrică a pereţilor: verticalitate, planeitate;
* Rezultatele încercărilor nedistructive in-situ: încercări cu prese plate, încercări sonice,
endoscopie, etc
* Rezultatele analizelor chimice şi ale încercărilor mecanice pe elemente şi mortare extrase din
lucrare.
Încercările specifice pentru determinarea caracteristicilor materialelor se vor face. cu următoarele
precizări:
• Încercări in-situ limitate: se vor face prin examinarea vizuală a ţeserii zidăriei şi a elementelor din
care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel puţin un examen, pentru fiecare tip de
zidărie din clădire şi pentru fiecare nivel al clădirii; nu sunt cerute date experimentale.
• Încercări in-situ extinse: au ca scop obţinerea informaţiilor cantitative, cu caracter general, asupra
rezistenţelor zidăriei. Pentru aceasta, se va efectua cel puţin o încercare pentru fiecare tip de material
existent în structură (cu aceleaşi elemente şi/sau mortare), în plus faţă de verificările vizuale de la
încercările limitate.
• Încercări in-situ complete : au ca scop evaluarea mai exactă a rezistenţelor materialelor şi/sau ale
zidăriei. Pentru a se obţine rezultate semnificative, se vor face cel puţin trei încercări pentru fiecare
tip de material existent în lucrare şi pentru fiecare nivel al clădirii. În cazul unor construcţii
importante se recomandă şi:
- încercări de laborator (compresiune diagonală şi/sau compresiune cu forţă tăietoare) pe probe de
zidărie extrase din lucrare;
- încercări de încărcare statică şi/sau dinamică pe planşee.
În cazul în care există o corespondenţă tipologică pentru materiale, forma şi dimensiunile
elementelor, detaliile constructive, în locul încercărilor pentru lucrarea respectivă se pot folosi
rezultatele încercărilor de la clădiri similare executate în aceiaşi zonă şi aproximativ în aceiaşi epocă.
Pentru construcţiile proiectate şi executate după anul 1950 rezistenţele zidăriei pot fi luate din
standardele în vigoare la data proiectării/execuţiei (STAS 1031-50 cu modificările ulterioare). Pentru
clădirile construite între cele două războaie valorile de referinţă ale rezistenţelor zidăriei pot fi
considerate cele date în literatura de specialitate (de exemplu V.Asquini Indicator tehnic în
construcţii Ed. Cartea Românească, Bucureşti 1938).
Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor din zidărie implică două categorii de verificări:
• verificarea ansamblului structurii si a fiecărui perete pentru rezistenţa la acţiunea seismică în planul
fiecărui perete;
• verificarea fiecărui perete pentru rezistenţa la acţiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui.
Cele două categorii de forţe seismice acţionează simultan asupra pereţilor cu forme complexe (L,I,T)
ceea ce face ca efectele lor să se suprapună în special în zonele de intersecţie.
Verificarea condiţiei de rigiditate pentru solicitarea seismică în planul peretelui nu este necesară, de
regulă, la clădirile cu structura din zidărie.
Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor din zidărie se face prin coroborarea rezultatelor obţinute
cu categorii de procedee:
• procedee de evaluare calitativă;
• procedee de evaluare prin calcul.
Pentru clădirile din zidărie procedeele de evaluare calitativă au două niveluri de complexitate:
• evaluare calitativă preliminară;
• evaluare calitativă detaliată.
Pentru clădirile din zidărie procedeele de evaluare prin calcul au două niveluri de complexitate:
• evaluare preliminară de ansamblu, numai pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor;
• evaluare detaliată, pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor şi normal pe planul pereţilor.
Evaluarea detaliată prin calcul pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor are mai multe
trepte de complexitate în funcţie de modelul şi metoda de calcul folosite: • modele de calcul liniar
elastic:
- metoda forţelor static echivalente;
- metoda de calcul modal cu spectre de răspuns;
• modele de calcul neliniar:
- calcul static neliniar;
- calcul dinamic neliniar.
Condiţiile de folosire a modelelor şi metodelor de calcul menţionate sunt definite in continuare.
Pe baza identificării caracteristicilor de mai sus coeficientul R1 care caracterizează din punct de
vedere calitativ alcătuirea clădirii se ia din tabelele 1.4. si 1.5.
4. Configuraţia în plan:
- criterii de apreciere: compactitatea şi simetria geometrică şi structurală în plan,
exprimate prin raportul între lungimile laturilor şi prin dimensiunile retragerilor în plan,
existenţa sau absenţa bowindow-urilor.
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
5. Configuraţia în elevaţie:
- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică şi structurală în elevaţie exprimate prin
absenţa / existenţa retragerilor etajelor succesive, existenţa unor proeminenţe la ultimul nivel,
discontinutăţi create de sporirea ariei golurilor din pereţi la parter /la un nivel intermediar;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
6. Distanţe între pereţi:
- criterii de apreciere: distanţele între pereţii structurali, pe fiecare dintre direcţiile
principale ale clădirii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereţi deşi – (fagure)
definit conform CR 6-2006.
7. Elemente care dau împingeri laterale:
- criterii de apreciere: existenţa arcelor, bolţilor, cupolelor, şarpantelor, cu/fără elemente
care preiau/limitează efectele împingerilor;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor care dau împingeri.
8. Tipul terenului de fundare şi al fundaţiilor:
- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal/dificil), capacitatea
fundaţiilor de a prelua şi transmite la teren încărcările verticale, eforturile provenite din tasări
diferenţiate şi din acţiunea cutremurului;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare, fundaţii continue
din beton armat.
9. Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente:
- criterii de apreciere: existenţa/absenţa riscului de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire
izolată, clădire cu vecinătăţi pe 1,2,3 laturi), înălţimile clădirilor vecine, existenţa riscului de
cădere a unor componente ale clădirilor vecine;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.
10. Elemente nestructurale:
- criterii de apreciere: existenţa unor elemente de zidărie majore (calcane, frontoane,
timpane), placaje grele, alte elemente decorative importante care prezintă risc de prăbuşire;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau asigurarea
stabilităţii lor conform prevederilor din P 100-1/2006.
Notarea se va face prin apreciere, cu următorul punctaj:
criteriul este indeplinit 10 (punctaj maxim)
neîndeplinire minoră 810
neîndeplinire moderată 48
neîndeplinire majoră 04
Punctajul maxim total este 10 x 10 = 100 puncte.
R2 = Ah + Av
1.4.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie
Alcătuirea
-f 0.04fm
td
MCF
unde fm este rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei stabilită ca mai sus.
Pentru evaluarea siguranţei clădirilor existente coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie se ia
egal cu:
M = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual şi mortar de var (orientativ,
anterior anului 1900);
În cazul zidăriei confinate şi/sau armate în rosturi, pentru calculul capacităţii de rezistenţă se
folosesc valorile medii ale rezistenţelor betonului şi oţelului, determinate conform STAS 10107/0-90,
3.1.7.
1).Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică a unui perete de zidărie nearmată
solicitat de forţa axială de proiectare Nd se calculează cu relaţia:
N
V d (1 1,15 )
f1 c p p d
unde
Hp
p - factorul de formă al peretelui de zidărie
lw
unde
Hp înălţimea peretelui;
lw lungimea peretelui;
cp coeficient care depinde de condiţiile de fixare la extremităţi ale peretelui:
cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);
cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremităţi (spalet);
Nd
0 - efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forţei axiale de proiectare N d. tlw
unde t este grosimea peretelui
d
0
fd
2.2. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (eforturi principale
de intindere-în scară):
V tl w f td 1 0
f 22
b f
td
unde
b coeficient cu valori 1,0 b = p 1,5;
ftd rezistenţa de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere (D.4) .
(3) Capacitatea de rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la
compresiune excentrică dacă valoarea forţei tăietoare V f1, este mai mică decât valoarea forţei
tăietoare Vf2 (Vf21.sau Vf22 )
Pereţii care satisfac condiţia de la (3) sunt definiţi ca pereţi cu comportare ductilă (pereţi ductili)
(4) Rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la forţă tăietoare dacă
valoarea forţei tăietoare Vf2 este mai mică decât valoarea forţei tăietoare Vf1 (Vf21.sau Vf22 )
Pereţii care satisfac condiţia de la (5) sunt definiţi ca pereţi cu comportare fragilă (pereţi fragili).
(5) În cazul pereţilor din zidărie confinată, pentru calculul forţelor tăietoare Vf1 şi Vf2 se va ţine
seama de aportul elementelor de confinare determinat conform CR 6-2006.
1.4.4.3. Verificarea preliminară prin calcul a capacităţii de rezistenţă pentru ansamblul clădirii
(metodologia de nivel 1)
În cadrul metodologiei de nivel 1, evaluarea preliminară prin calcul constă în determinarea capacităţii
de rezistenţă la forţă tăietoare a clădirii pe baza unor ipoteze simplificatoare şi compararea acesteia cu
forţa tăietoare de bază. Capacitatea de rezistenţă se calculează în secţiunea de la baza pereţilor
structurali (secţiunea de încastrare definită în CR 6-2006).
Ipotezele pentru evaluarea simplificată a eforturilor unitare de compresiune şi de forfecare în pereţii
structurali sunt următoarele:
- legăturile între pereţii de pe cele două direcţii şi între pereţi şi planşee asigură conlucrarea
acestora pentru preluarea încărcărilor verticale şi seismice;
- planşeele constituie diafragme rigide în plan orizontal; în clădirile cu nniv 3 ultimul planşeu
poate fi din lemn în cazul zidăriei confinate şi în cazul zidăriei fără stâlpişori dacă sunt respectate
condiţiile din CR 6-2006, 7.1.2;
- clădirea are regularitate în plan şi în elevaţie;
- distribuţia pereţilor, inclusiv a golurilor, este identică la toate nivelurile (pereţii sunt continui până
la fundaţii);
- ruperea pereţilor se produce din forţă tăietoare, prin fisurare diagonală (mecanismul de rupere în
scară).
2
Efortul unitar de compresiune (0 în t/m ) în pereţii structurali se calculează cu relaţia:
n q A
niv etaj etaj
0
Azx Azy
unde
nniv numărul de niveluri al clădirii peste secţiunea de încastrare;
qetaj încărcarea totală verticală pe etaj, considerată uniform distribuită pe suprafaţa
planşeului (t/m2)
Aetaj aria etajului, inclusiv balcoane şi bowindowuri (m2)
Azx şi Azy ariile de zidărie pe cele două direcţii principale ale clădirii (m2)
Încărcarea echivalentă qetaj se calculează cu relaţia:
q q q zid Azx Azy hetaj q
etaj zid ,etaj planseu planseu
A
etaj
unde zid (greutatea volumică a zidăriei) şi qplanşeu se iau în funcţie de alcătuirea zidăriei şi a planşeelor
clădirii. Pentru zidăria cu cărămizi pline din argilă arsă se poate considera suficient de precis valoarea
3
zid = 2.0 t/m (inclusiv tencuiala). Valoarea qplanşeu include, în afara încărcărilor permanente, şi
fracţiunea din încărcarea utilă stabilită în CR 0-2005.
Forţa tăietoare capabilă pentru ansamblul clădirii se calculează pentru direcţia în care aria de
zidărie este minimă Az,min = min (Azx,Azy) cu relaţia:
S A 120
cap z ,min k
3
k
unde
k - valoarea de referinţă (forfetară) a rezistenţei la forfecare a zidăriei care se ia, pentru
zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor date mai precise:
2 2
k = 0,06 N/mm (6 t/m ) pentru zidărie cu mortar de var;
2 2
k = 0,12 N/mm (12 t/m ) pentru zidărie cu mortar de ciment;
Valoarea k se referă la zidăriile pereţilor neavariaţi; în cazul zidăriilor pereţilor avariaţi, expertul
tehnic va aprecia nivelul de reducere care se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu avarii
importante valoarea k se reduce cu 2530% iar în cazul avariilor grave cu 5060%.
Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de
mai sus în funcţie de raportul între cei doi lianţi (ciment/var).
Indicatorul R3 care exprimă capacitatea de rezistenţă a clădirii se determină cu relaţia:
S
R3 cap
Fb
Unde
Fb = VED este forţa tăietoare de bază;
Scap=Qcap=VRD-capacitatea portanta a structuri/elementului structural
Capacitatea de rezistenţă se calculează separat, pe ambele direcţii principale, pentru fiecare dintre
pereţii orientaţi cu axa majoră în direcţia de acţiune a forţei seismice.
Pentru fiecare perete se determină, la fiecare nivel (j):
- suprafaţa aferentă de planşeu;
- masa corespunzătoare greutăţii proprii a peretelui (câte o jumătate din greutatea peretelui inferior
şi, respectiv, superior) şi greutăţii planşeului aferent (Gij).
În secţiunea de la baza peretelui se determină pentru fiecare perete:
- forţa axială (G0i) prin însumarea greutăţilor de nivel aferente (Gij)
G Gij
- efortul unitar de compresiune centrică 0 0i
A A
zi zi
Indicatorul R3i se calculează, pentru fiecare perete şi pentru fiecare direcţie, cu relaţia
S
R 3i cap,i
F
b,i
unde Scap,i este forţa tăietoare capabilă a peretelui "i" (exprimată, după caz, prin Vfd sau
Vff). Indicatorul R3 pentru ansamblul clădirii, pe fiecare direcţie, se calculează cu relaţia
V
fd
Vff
jd kf
R 3
Fb
unde
V
fd
suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere ductilă (j pereţi)
jd
V
ff
suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere fragilă (k pereţi).
kf
În sumele respective capacităţile de rezistenţă ale pereţilor se introduc cu valorile:
1.4.4.5. Verificarea prin calcul liniar elastic a capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu planşee
rigide în plan orizontal (metodologia de nivel 2)
Pentru verificarea siguranţei, efectele acţiunii seismice determinate prin calculul liniar elastic cu
spectrul elastic redus (cu forţă static echivalentă sau cu analiză modală cu spectre de răspuns) se iau
după cum urmează:
- pentru pereţii ductili: cu valorile rezultate din calculul structurii;
- pentru pereţii fragili: cu valorile rezultate din calculul structurii multiplicate cu raportul 2,0/1,5
dacă pentru spectrul de proiectare s-a utilizat valoarea q =2,0 (în cazul zidăriei confinate)
Siguranţa seismică a pereţilor se determină în termeni de forţe. Pentru fiecare stare limită, eforturile
secţionale de proiectare pentru fiecare perete (N,V,M) rezultate din calculul liniar elastic al structurii
cu spectrul de proiectare, corectate, după caz, , se compară cu capacitatea de rezistenţă a peretelui
calculată cu rezistenţele materialelor determinate anterior.
În cazul pereţilor cu goluri care au rigle de cuplare din beton armat, eforturile secţionale de proiectare
în montanţi/spaleţi se vor determina pentru situaţia formării articulaţiilor plastice în rigle la toate
nivelurile. Această schemă de calcul se aplică numai în condiţiile în care zidăria poate prelua
eforturile locale corespunzătoare plastificării riglelor.
Pentru ansamblul clădirii indicatorul R3 se calculează pentru fiecare direcţie. În sumele de la
numărător se introduc numai capacităţile de rezistenţă ale pereţilor (i) pentru care R3i 0,30.
1.4.4.6. Verificarea prin calcul static neliniar a siguranţei pentru efectele acţiunii seismice în
planul pereţilor (metodologia de nivel 3)
Modelul de calcul adecvat pentru calculul static neliniar implică următoarele schematizări:
- spaleţii (montanţii) sunt caracterizaţi printr-o lege efort-deformaţie de tip "liniar elastic-perfect
plastic" pentru care rezistenţa şi deplasarea (deformaţia) ultimă sunt definite în funcţie de tipul de
rupere probabil;
- parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor lua după cum urmează:
a. deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălţimea peretelui dacă rezistenţa de rupere prin
forţă tăietoare a peretelui (calculată cu relaţia D.6) este mai mare cu cel puţin 30% decât rezistenţa de
rupere la compresiune excentrică (calculată cu relaţia D.5);
b. dacă nu este îndeplinită condiţia de la punctul "a" deformaţia ultimă se ia egală cu 0,4% din
înălţimea peretelui;
- pentru clădirile cu 13 niveluri este suficientă verificarea mecanismului de etaj, cu evaluarea
simplificată a rezistenţei plinurilor orizontale.
Verificarea siguranţei se face în termeni de deplasare.
Capacitatea clădirii se defineşte prin deformaţia laterală a ultimului planşeu pentru care s-a produs
scăderea forţei tăietoare capabile cu mai mult de 20% datorită degradării/ieşirii din lucru a unor
componente ale ansamblului structurii.
Cerinţa de deplasare se stabileşte conform procedeului general indicat la 6.9.2 pentru spectrul elastic
de proiectare (q=1) şi fără aplicarea coeficienţilor de suprarezistenţă (u/1); se aplică reducerea
spectrului elastic prin înmulţire cu coeficientul =0,88 conform anexei A din P 100-1/2006.
În cazul structurilor din zidărie cu regularitate în elevaţie, caracteristicile elastice echivalente ale
sistemului cu un singur grad de libertate se pot calcula suficient de exact dacă se consideră masele şi
înălţimile de nivel identice la toate nivelurile şi deformata primului mod de vibraţie aproximată cu o
linie dreaptă.
Pentru clădirile cu nniv >2 se pot utiliza şi alte metode de calcul neliniar:
- calculul elasto-plastic cu forţe crescătoare, pe model de cadru cu bare cu extremităţi rigide;
- calculul cu modele cu tip element finit pentru care se definesc legi de comportare elasto-plastică
adecvate (calculul este mai exact, dar datorită complexităţii, utilizarea metodei în practica curentă nu
este justificată).
Avarierea unui perete sub efectul încărcărilor perpendiculare pe plan se poate produce printr-unul
dintre următoarele mecanisme:
ieşire din plan sau răsturnare, dacă:
- peretele nu este legat cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;
- cedează legăturile peretelui cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;
fisurare/rupere, dacă este depăşită rezistenţa la compresiune excentrică a zidăriei; în acest caz
planul de rupere este, de regulă, paralel cu rosturile orizontale, la mijlocul distanţei între legăturile cu
planşeele, sau, eventual, într-o secţiune slăbită de goluri sau şliţuri orizontale.
Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acţiunii seismice perpendiculare pe planul peretelui
se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de perete, în funcţie de caracteristicile
constructive ale clădirii:
A. În funcţie de legătura între perete şi planşee:
1. Perete mărginit sus şi jos de centurile planşeelor din beton armat.
2. Perete cu prinderi articulate la nivelul planşeelor (cazul planşeelor cu grinzi metalice / din
lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore).
3. Perete nelegat de planşee (zidărie continuă, fără legătură cu planşeul - cazul planşeelor cu
grinzi metalice /din lemn dispuse paralel cu peretele).
B. În funcţie de legătura peretelui cu pereţii perpendiculari:
1. Existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la
o singură extremitate.
2. Geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între
pereţii perpendiculari) şi înălţime (distanţa între planşee).
3. Eficienţa legăturii cu pereţii perpendiculari: zidărie ţesută sau
neţesută, existenţa armăturilor.
Verificarea prin calcul a stabilităţii şi rezistenţei pereţilor la acţiunea seismică perpendiculară pe plan
se face pentru o forţă statică echivalentă determinată conform capitolului 10 din P 100-1/2006,
relaţia (10.1) considerând:
Pentru evaluarea capacităţii unui perete la acţiunea seismică perpendiculară pe plan în starea limită
ultimă (ULS), se poate lua în considerare formarea liniilor de rupere pe trasee compatibile cu
geometria şi condiţiile de fixare pe contur ale peretelui.
Raportul dintre momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui şi momentul încovoietor maxim
produs de forţa seismică perpendiculară pe plan defineşte capacitatea de rezistenţă a peretelui
R M
3,rez cap
M
max,perp
1.4.5. Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc seismic
Pereţii structurali din zidărie pentru care, sub acţiunea seismică perpendiculară pe plan, indicatorul
R3,st, , este mai mic decât 1,3 se consideră nesiguri. Pentru aceşti pereţi, lucrările de intervenţie
pentru asigurarea stabilităţii sunt obligatorii indiferent de clasa de risc pentru acţiunea seismică în
planul pereţilor.
Pentru pereţii structurali care au R3,st 1,3 încadrarea în clase de risc în raport cu acţiunea seismică
perpendiculară pe plan se face pe baza indicatorului R3,rez, utilizând tabelul 1.10
Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc în raport cu acţiunea seismică în
planul pereţilor se face în conformitate cu tabelele 1.8.-1.10., utilizând indicatorii R1R3 calculaţi
conform prevederilor de mai sus.
1.5. Stabilirea clasei de risc a construcţiilor
Rezultatele verificărilor reprezintă elementele esenţiale care fundamentează evaluarea finală privind
starea de siguranţă faţă de acţiunile seismice. Aceasta se defineşte global prin vulnerabilitatea
construcţiei, raportul de evaluare urmând să încadreze construcţia examinată într-o clasă de
vulnerabilitate asociată cutremurului de proiectare (clasa de risc).
Evaluarea siguranţei seismice şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza a 3 categorii de
condiţii care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării. Pentru orientarea în
decizia finală privitoare la siguranţa structurii (inclusiv la încadrarea în clasa de risc a construcţiei) şi
la măsurile de intervenţie necesare, măsura în care cele 3 categorii de condiţii sunt îndeplinite este
cuantificată prin intermediul a 3 indicatori. Aceştia sunt:
- gradul de îndeplinire al condiţiilor de alcătuire seismică, notat cu R1, exprima gradul de
îndeplinire a condiţiilor de conformare structurale, de alcătuire a elementelor structurale şi a regulilor
constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice.
- gradul de afectare structurală, notat cu R2, care exprimă proporţia degradărilor structurale produse
de acţiunea seismică şi de alte cauze.
- gradul de asigurare seismică, notat cu R3 reprezintă raportul între capacitatea şi cerinţa structurală
seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în cazul folosirii metodologiilor de nivel 1 şi 2 sau în
termeni de deplasare în cazul utilizării metodologiei de nivel 3. Acest indicator se determină pentru
ULS.
Indicatorul R1 ia valori pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiţii de alcătuire dat în
lista specifică tipului de structură analizat din anexa corespunzătoare tipului de material structural
folosit. Sunt stabilite 4 domenii ale scorului realizat de construcţia analizată, asociate cu cele 4 clase
de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R1 max = 100, corespunzător unei construcţii care
îndeplineşte integral toate categoriile de condiţii de alcătuire. Cele 4 intervale distincte ale valorilor
R1 sunt date în tabelul 1.8.
Tabelul 1.8. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R1
< 30 30 – 60 61 – 95 96 – 100
Indicatorul R2 ia valori pe baza punctajului atribuit diferitelor categorii de degradări structurale şi
nestructurale dat în lista specifică tipului de construcţie analizat, din anexa corespunzătoare
materialului structural utilizat.
Şi în cazul acestui indicator sunt stabilite 4 intervale ale scorului realizat de construcţia analizată,
asociate celor 4 clase de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R2 max =100, corespunzător unei
construcţii cu integritatea neafectată de degradări.
Cele 4 domenii distincte ale valorilor R2 sunt date în tabelul 1.9.
Tabelul 1.9. Valorile R2 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R2
< 40 40 – 70 71 – 95 96 – 100
Indicatorul R3 evidenţiază capacitatea de rezistenţă şi de deformabilitate a structurii în raport cu
cerinţele seismice. Modul de evaluare al gradului de asigurare seismică depinde de metodologia de
evaluare, după cum urmează:
(a) Metodologia de nivel 1
Raportul R3 se estimează în termeni de rezistenţă prin:
R3= ν adm /q ν med
în care:
νadm-valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale. Valoarea
νadm se dă în anexele B, C şi D pentru elemente de beton, armat, oţel şi, respectiv zidărie. νmed-
efortul unitar tangenţial mediu calculat conform P100-06, 4.3.7.2(6).
q-factorul de reducere corespunzător structurii,
(b) Metodologia de nivel 2
Se determină valorile individuale R3j, pentru fiecare din elementele structurale. Pe baza valorilor
obţinute se stabileşte ponderea elementelor structurale cu cedare fragilă, cu precădere a elementelor
verticale aflate în această situaţie, raportul între rezistenţele elementelor verticale şi cele ale
elementelor orizontale şi se estimează mecanismul structural probabil de disipare al energiei
seismice. Aceste informaţii constituie elemente esenţiale în estimarea siguranţei seismice a structurii
şi pentru încadrarea construcţiei într-o anumită clasă de risc.
Indicatorul R3 la nivelul structurii se determină aproximativ cu relaţia:
R3=Σ VRdj / (ΣVEd j)/qj
în care:
VRd j-forţa tăietoare capabilă a elementului vertical j, (sau proiecţia pe orizontală a efortului axial, în
diagonalele de contravântuire). Valorile VRd j introduse în relaţie sunt cele corespunzătoare
mecanismului de cedare al elementului (după caz încovoiere sau forţă tăietoare)
VEd j-forţa tăietoare în elementul j, obţinute pe baza valorilor din spectrul de răspuns neredus
Valorile celor trei indicatori, măsuri ale performanţei seismice aşteptate a construcţiei, trebuie
considerate numai scoruri orientative în decizia de încadrare a construcţiei într-o anumită clasă de risc
seismic. Faptul că valoarea unui anumit indicator (admiţând că este apreciat drept criteriul critic din
toate cele trei, pentru construcţia considerată) se înscrie într-un anumit interval de valori, asociat unei
anumite clase de risc, nu conduce automat la încadrarea clădirii în clasa respectivǎ.
Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei analize
complexe a ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de a identifica
verigile slabe ale sistemului structural şi deficienţele semnificative ale elementelor nestructurale.
Odată identificate, aceste deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al efectelor potenţiale
asupra stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic şi al riscului de pierdere a vieţii
oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale.
În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru siguranţa
structurală la seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de cerinţele de
diferite naturi, să precizeze ponderea acestora în ansamblul structurii şi să estimeze marja de
insecuritate. Cunoaşterea mecanismului de cedare probabil al unei structuri este esenţială pentru
aprecierea corectă atât a răspunsului seismic potenţial al construcţiei, cât şi pentru alegerea potrivită a
soluţiei de intervenţie.
Identificarea, chiar aproximativă, a mecanismului de rupere este posibilă într-un numǎr redus de
cazuri pentru construcţiile vechi, care sunt şi cele mai vulnerabile. Motivele pot fi diferite: absenţa
unei structuri bine definte pentru preluarea forţelor laterale, lipsa datelor care să permită evaluarea
comportării structurii în domeniul postelastic (de exemplu, la clădirile de beton armat, datele
referitoare la lungimile de ancorare şi înnădire ale armăturilor, la armarea transversală în zonele
critice), riscul necontrolabil al unor ruperi fragile prin acţiunea forţei tăietoare etc. Din acest motiv,
evaluarea corectă a performanţei probabile a construcţiei trebuie să se bazeze pe o analiză
cuprinzătoare şi pe o judecată inginerească a tuturor condiţiilor de alcătuire, a corelaţiei între efectele
acestora, operaţii care reclamă competenţa înaltă şi experienţa deosebită.
- evolutia avariilor ;
- valoarea incarcarilor permanente, temporare si exceptionale.
Modelul de fisurare al elementelor de zidarie urmareste aceiasi caracteristici ca si in cazul
elementelor de beton(fig.2.2).
Avariile au in general urmatoarele cauze exterioare :
degradarea materialelor (imbatranire, agenti atmosferici, umiditate etc.) ;
cresterea incarcarilor de exploatare (schimbare de destinatie, supraetajare) ;
actiuni dinamice (vibratii din trafic, actiuni seismice) ;
evenimente exceptionale (lunecari de teren, explozii, ciocniri, incendii, cutremure in zone
neseismice ;
- longitudinale;
- transversale;
- oblice.
Realizarea unor fundatii de adancime realizate sub forma unor retele de grinzi, scaderea
nivelului apelor freatice sau dispunerea unor grinzi-tiranti etc., pot elimina fenomenul.
In ambele situatii, deplasarile pot avea loc pe o lungime mica, medie sau mare, predominante fiind in
consecinta eforturile din T sau M, cu o stare de fisurare in suprastructura in conformitate cu cauza.
Deplasarile rigide (fig.2.6), pot sa nu afecteze structura dar modifica pozitia centrului de greutate,
aspectul cladirii etc.
Fig.2.6.Deplasari rigide
Evolutia fisurilor
Fig.2.11
Fig.2.12.
Avariile produse de una din cauzele de mai sus trebuie reparate-consolidate, urmarindu-se:
- inverventii pentru conservare ;
- reparare-consolidare pentru refacerea capacitatii portante initiale ;
- consolidare pentru marirea capacitatii portante ;
- interventii pentru micsorarea incarcarilor ;
- reproiectare antiseismica ;
- re-constructie.
3.2. Categoriile şi scopul lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al clădirilor
din zidărie
Lucrările de intervenţie de reparaţie se recomandă, de regulă, pentru clădirile din zidărie puţin
afectate, mai ales pentru afectări din cauze neseismice sau pentru structurile clădirilor situate în zone
de seismicitate redusă - zonele cu ag≤ 0.12g;
Lucrări de intervenţie de reparaţie pot fi necesare şi când s-au produs degradări limitate (la un număr
redus de elemente) ale proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de construcţie
datorită numai acţiunilor fizice, chimice şi biologice.
Starea de avariere moderată a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
- pereţi structurali:
- fisuri orizontale/mortar desprins la bază şi în apropierea acesteia; deplasări 5÷6 mm în planul de
fisurare;
- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază şi se extind pe câteva rânduri de cărămidă;
- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi)
- spaleţi între goluri
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi şi, uneori şi în alte
rosturi apropiate de extremităţi (pentru efect dominant: încovoiere cu forţă axială)
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi deschiderea
rosturilor verticale (< 5÷6 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu crăpături în cărămizi
(pentru efect dominant forţă tăietoare- lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale (<5÷6mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colţuri sau în
apropierea acestora, dar fără să se producă zdrobirea zidăriei (pentru efect dominant: forţă
tăietoare-eforturi principale de întindere).
Starea de avariere gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din
capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un etaj sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din numărul total al spaleţilor
pe una dintre direcţiile principale de la un etaj.
C. Avariile caracteristice pentru această starea de avariere sunt următoarele:
- pereţi structurali:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10÷12 mm;
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 10÷12 mm în partea superioară;
- spaleţi între goluri:
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi plus una/mai
multe dintre
- uneori fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat şi în alte rosturi orizontale apropiate de extremităţi;
- posibil, ieşirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos)
- cărămizi zdrobite la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială)
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi deschiderea
rosturilor verticale (< 10÷12mm); rupere în scară cu >5% din asize cu crăpături în cărămizi (efect
dominant forţă tăietoare - lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colţuri şi/sau deplasări
mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare (efect dominant: forţă tăietoare-eforturi
principale de întindere).
Starea de avariere foarte gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de
10÷15% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un etaj,
sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din numărul total al
spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj,
C. Avariile caracteristice pentru această stare de avariere sunt următoarele:
- pereţi structurali:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau zidite;
- secţiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremităţi;
- deplasari laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
- spaleţi între goluri:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale plus una sau mai multe dintre
- deplasări semnificative în plan şi/sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială)
- deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);
- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasari laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă; (efect dominat forţa
tăietoare-lunecare în rosturi)
- deplasări şi rotiri importante în lungul planului de fisurare.
- (efect dominat forţa tăietoare-eforturi principale de întindere).
Avarierea clădirilor din zidărie poate fi facilitată/datorată şi acţiunilor fizice, chimice şi biologice
asupra materialelor care se manifestă prin:
- reducerea rezistenţei şi/sau proprietăţilor termotehnice ale zidăriei prin:
- ascensiunea capilară a apei (igrasie);
- cicluri repetate de îngheţ-dezgheţ;
- reducerea secţiunii elementelor metalice prin coroziune;
- reducerea rezistenţei/secţiunii elementelor din lemn prin degradare biologică (insecte,
ciuperci,etc).
In condiţiile de mai sus dacă efectele deficienţelor de alcătuire au efecte moderate sau dacă
investitorul / utilizatorul solicită ca prin efectuarea lucrărilor de intervenţie structura să satisfacă
obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi oportunitatea unor lucrări de
intervenţie de consolidare individuală a unor elemente structurale
În cazurile în care zidăria este avariată grav, sau dacă vulnerabilitatea este scăzută pentru satisfacerea
obiectivelor de performanţă de bază (OPB) pot fi necesare:
- lucrări de intervenţie de consolidare de ansamblu a structurii dacă deficienţele de alcătuire de
ansamblu sunt moderate sau majore;
- numai lucrări de consolidare individuală a unor elemente, dacă deficienţele de alcătuire de
ansamblu sunt reduse.
Pentru clădirile la care numărul elementelor cu avarii grave este mai mic, aproximativ ⅓÷½ din cel
menţionat la punctele A şi B de la 5.3.1.1. expertul poate examina şi adoptarea unor lucrări de
intervenţie de consolidare/reparare numai pentru elementele avariate cu obligaţia verificării prin
calcul a eficienţei acestora pentru siguranţa ansamblului structurii.
În condiţiile de la (5) dacă investitorul / utilizatorul solicită ca, prin efectuarea lucrărilor de
intervenţie, structura să satisfacă obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi
eficienţa economică a lucrărilor prin care se asigură această cerinţă, în raport cu costurile înlocuirii
clădirii.
În cazurile în care zidăria este avariată foarte grav, în condiţiile descrise la 5.3.1.1. sau dacă
vulnerabilitatea calculată este foarte scăzută, indiferent de severitatea deficienţelor de alcătuire, sunt
necesare lucrări de consolidare de ansamblu.
- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare prin placare cu tencuială armată cu plase de oţel sau cu alte
materiale cu rezistenţă ridicată la întindere
- sporirea simultană a rezistenţei la încovoiere şi la forţă tăietoare prin următoarele elemente:
- buiandrug metalic peste gol, prins în zidărie cu şuruburi/ancore;
- centură tirant la planşeu din oţel rotund/ profile sau beton armat
- injecţii armate în zidărie şi placare cu tencuială armată
(calcane, timpane, frontoane) se vor ancora de şarpana clădirii care va fi consolidată în mod
corespunzător pentru a prelua forţele datorate acţiunii seismice perpendiculară pe planul peretelui.
3.6.2.1.3. Lucrări pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal a planşeelor.
Lucrările din această categorie se aplică, după caz, clădirilor ale căror planşee au rigiditate
nesemnificativă în plan orizontal:
- planşee din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la extremităţi, fără
suprabetonare armată sau cu şapă nearmată cu grosimea ≤ 30 mm;
- planşee din lemn;
- planşee din grinzi metalice (profile laminate) şi bolţişoare de cărămidă
Pentru planşeele din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la
extremităţi, fără suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu grosime ≥ 60 mm armată cu
plasă de oţel beton cu aria ≥ 250 mm2/ m; dacă planşeul are numai şapă nearmată aceasta se
îndepărtează (pentru a evita supra încărcarea) şi se adaugă şapa armată menţionată.
Pentru planşeele din lemn procedeele pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal sunt, în principal,
următoarele:
- adăugarea, pe grinzile existente, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui strat de
scânduri/dulapi (perpendicular sau înclinat la 45o faţă de direcţia grinzilor); scândurile se prind de
grinzi cu un număr suficient de cuie pentru preluarea lunecărilor;
- prinderea de grinzile de lemn, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui sistem de zăbrele din
platbande din oţel care se ancorează în pereţii de contur;
- realizarea unei suprabetonări armate legată corespunzător cu grinzile din lemn şi cu pereţii de
contur.
În cazul planşeelor cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă sporirea rigidităţii se realizează prin
sudarea la partea inferioară a profilelor a unui sistem de zăbrele din platbande din oţel care se
ancorează în pereţii de contur; în cazul clădirilor vechi, orientativ sfârşitul secolului XIX, se va
verifica dacă oţelul profilelor este sudabil.
3.6.2.1.4. Lucrări pentru eliminarea efectelor împingerilor
Eliminarea împingerilor laterale date de arcele sau bolţie de zidărie se realizează, de regulă
prin introducerea:
- tiranţilor din oţel, ancoraţi corespunzător în masivul de zidărie; se recomandă ca acesţi tiranţi să
aibă o pretensionare uşoară;
- centurilor din beton armat.
Împingerile laterale date de şarpante se pot elimina prin:
- adăugarea unor elemente suplimentare, recomandabil la nivelul tălpilor inferioare, destinate să preia
împingerile;
- refacerea şarpantei după o schemă statică fără împingeri.
Efectele împingerilor pot fi preluate şi prin adăugarea unor elemente structrale cu rezistenţă şi
rigiditate adecvate (contraforţi, pereţi interiori suplimentari,etc)
3.6.2.1.5. Lucrări pentru consolidarea fundaţiilor
Lucrările pentru consolidarea fundaţiilor pot fi necesare în următoarele situaţii:
- pentru fundaţiile din materiale slabe : piatră, cărămidă sau beton simplu;
- pentru fundaţiile care nu pot prelua solicitările capabile (N,M,V) ale pereţilor structurali din
secţiunea de la bază;
- pentru clădirile la care soluţia de intervenţie implică adăugarea unor încărcări permanente
importante prin: placarea cu beton armat a pereţilor, înlocuirea planşeelor din lemn cu planşee din
beton armat, supraetajarea clădirii;
- clădirea a suferit avarii din cauze neseismice legate de natura terenului şi/sau interacţiunea
sol/structură .
Procedeele de consolidare a fundaţiilor sunt:
- injectarea mortarului în fundaţiile de zidărie din piatră fără mortar;
- armarea în rosturi a fundaţiilor din zidărie nearmată;
- subzidirea fundaţiilor existente pentru atingerea adâncimii de îngheţ sau a stratelor cu rezistenţă
suficientă;
- lărgirea fundaţiilor prin placare cu beton armat turnat sau torcretat.
3.6.2.2. Intervenţii cu modificarea/completarea structurii existente
Aceste lucrări se realizează, de regulă, prin adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi, stâlpi din
zidărie) cu caracteristicile geometrice şi poziţiile stabilite în funcţie de categoria deficienţelor care
trebuie să fie corectate.
Eficienţa acestui tip de intervenţie este condiţionată de :
- asigurarea conlucrării cu structura existentă pentru toate tipurile de încărcări;
- integrarea fundaţiilor elementelor noi în ansamblul fundaţiilor clădirii, luând măsuri pentru evitarea
tasărilor diferenţiate
3.6.2.2.1. Lucrări pentru asigurarea continuităţii traseului forţelor gravitaţionale
/seismice.
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care:
- unii pereţi structurali nu continuă până la fundaţii;
- legătura între planşeu şi unii pereţi este întreruptă pe lungimi mari (de exemplu, golul scării lângă
perete);
- centurile perimetrale nu sunt continue (de exemplu, lipseşte centura de la nivelul planşeului
la casa scării).
Pentru corectarea acestei deficienţe se poate proceda după cum urmează:
a. Se adaugă pereţi structurali, pentru completarea discontinuităţilor din sistemul iniţial de scurgere a
eforturilor sau pentru refacerea sistemului structural iniţial dacă discontinuitatea se datorează unei
intervenţii ulterioare.
b. Se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea directă a forţelor verticale
în cazul planşeelor cu rezemări de ordin superior.
c. Se completează sistemul de centuri.
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul va
examina traseele "deviate" pe care se scurg forţele, va identifica punctele slabe susceptibile de
avariere prematură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală.
3.6.2.2.2. Lucrări pentru sporirea redundanţei
Aceste lucrări sunt necesare când structura existentă nu îndeplineşte cerinţele de redundanţă
structurală precizate în P100-1/2006, 4.4.1.2.
Sporirea redundanţei se realizează prin:
- adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi sau stâlpi din zidărie) în zonele în care ruperea
unui singur element poate provoca pierderea stabilităţii întregii clădiri (de exemplu, în cazul
spaleţilor/stâlpilor cu dimensiuni mici de la colţurile clădirilor);
înzestrarea altor elemente structurale cu ductilitatea sporită prin lucrări adecvate de consolidare
Elementele adăugate trebuie să aibă rezistenţa şi rigiditatea de acelaşi ordin de mărime cu cea a
elementelor cu care vor conlucra la preluarea forţelor orizontale
Soluţia de consolidare a elementelor a căror rupere pune în pericol stabilitatea clădirii poate fi
acceptată numai dacă prin procedeul folosit se asigură şi o ductilitate suficientă.
3.6.2.2.3. Lucrări pentru eliminarea /limitare efectelor de răsucire de ansamblu
Această categorie de lucrări este necesară în cazul structurilor cu planşee rigide în plan orizontal dacă
dispunerea pereţilor cu rigiditate mare este nesimetrică, sau a devenit nesimetrică prin intervenţii în
timpul exploatării (prin suprimarea totală/parţială a unor pereţi), astfel încât rezultă efecte de răsucire
de ansamblu importante.
Pentru remedierea acestei deficienţe se adaugă pereţi structurali cu rigiditate suficientă pentru a se
reduce torsiunea de ansamblu. Pentru sporirea eficienţei acestei intervenţii se recomandă:
- introducerea pereţilor noi în poziţii cât mai depărtate de centrul de rigiditate al planşeului;
- examinarea posibilităţilor de creştere a rigidităţii pereţilor de contur prin închiderea unor goluri;
soluţia este recomandată în special în cazul în care golurile au fost create prin intervenţii ulterioare În
cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul va examina,
printr-o metodă de calcul spaţial, care ia în considerare toate neregularităţilor structurale, starea de
eforturi din structură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală a elementelor ale căror
solicitări totale depăşesc capacităţile de rezistenţă respective cu mai mult de 10÷15%. Consolidarea
locală are în vedere sporirea rezistenţei şi a ductilităţii elementelor respective.
3.7.1. Consolidarea zidariilor care prezinta fisuri importante izolate care nu formeaza o retea
generala, se poate face prin : camasuirea intregului perete, tiranti metalici, consolidari locale cu plase
sudate aplicate in dreptul fisurii, prin injectare cu mortar fluid/pasta de ciment, “cusaturi” cu strepi
de beton, prindere-tesere cu scoabe (fig.13.), etc.
La zidariile la care din diferite motive nu pot fi aplicate procedeele aratate, consolidarea se poate face
prin indepartarea treptata, incepand de jos, a caramizilor degradate din dreptul fisurilor si rezidirea
zonei respective(fig.3.14a).). Se va acorda o atentie deosebita asigurarii legaturilor dintre zidaria
existenta si cea noua prin udarea caramizilor, umplerea completa a rosturilor cu mortar etc.
Consolidarea zidariei fisurate, cu dislocari ale caramizilor numai la nivelul fisurii, se poate face cu 3-
4 strepi de beton.
In acest scop, incepand de jos se indeparteaza pe inaltimea a 3-4 asize caramizile degradate din
dreptul fisurii si se inlocuiesc cu beton de clasa Bc10. Intervalele dintre strepi se zidesc din nou cu
caramida, urmarindu-se realizarea unei legaturi cat mai bune cu strepii si cu portiunile nedegradate
ale zidariei.
3.7.2. Atat peretii cu fisuri izolate, cat si cei care prezinta o retea densa, neregulata de fisuri pot
fi consolidati prin injectarea in zidarie a unui mortar fluid, a unei paste de ciment sau rasina
epoxidica . In acest scop fisurile se curata de praf cu un jet de aer comprimat, se spala cu apa, dupa
care pe zidaria degradata, pe ambele fete, se aplica un strat de mortar de ciment de 3-4 cm grosime.
Concomitent cu tencuirea, in fisuri, se introduc pe o adancime de cca. 5 cm stuturile prin care
urmeaza sa se faca injectarea. Ele se monteaza la intervale de 1-1,5 m in lungul fisurii si se fixeaza cu
mortar. Presiunea de injectare nu va depasi 3 atm. Injectarea se face initial prin teava situata la baza
fisurii. Dupa ce mortarul a inceput sa se scurga in afara prin teava urmatoare, primul stut se astupa cu
un dop si injectarea se continua prin stutul urmator. Operatia se repeta prin injectarea mortarului
succesiv prin fiecare stut.
3.7.3. La colturi si intersectii legaturile dintre pereti consolidarea se realizeaza cu plase sudate
ancorate intre ele cu bare de otel-beton introduse in rosturi orizontale prin gauri perforate in 3 sectiuni
pe inaltimea zidariei. O alta solutie practica o constituie “teserea” cu armaturi introduse in perforatii
care ulterior vin injectate cu pasta de ciment sub presiune sau dispunerea de tiranti(fig.3.14b)…3.15).
3.7.4. Repararea fisurilor izolate se poate face cu 2 plase sudate cu ochiuri de 10 cm, aplicate in
lungul fisurii si legate intre ele cu agrafe conform procedeului aratat la pct.3.2.3.(fig.3.16).
3.7.5. Consolidarea legaturilor dintre peretii portanti si cei de contravantuire se poate face prin
aplicarea procedului descris la pct.5.2.3. Suplimentar se curata de mortar 2 rosturi orizontale dintre
caramizile de la partea superioara a zidariei se injecteaza mortar de ciment fluid conform procedeului
aratat la pct.5.2.2.
3.7.6. Camasuirea cu plase a zidariei se face prin aplicarea pe cele 2 fete ale acesteia a doua plase
sudate din STM 3-5 mm cu ochiuri de 10-20 cm. Plasele se leaga intre ele cu agrafe din otel-beton
6 mm prevazute cu ciocuri care se introduc prin gauri executate in acest scop in zidarie, la intervale
de 50-60 cm pe ambele directii. Gaurile se vor executa cu bormasina si vor avea diametrul de 25-30
mm pentru a putea fi umplute cu mortar.
Camasuirea se va realiza cu mortar marca M5-M10, cu pompa de mortar,(sau cu mistria) cu
care se vor umple atat crapaturile din zidarie, cat si golurile prin care s-au introdus agrafele.
Operatia de camasuire va fi precedata de indepartarea caramizilor sfaramate, a tencuielii si curatirea
rosturilor, dupa care zidaria va fi periata si spalata.
3.7.7. Sistemul cel mai eficient, in scopul maririi capacitatii portante, de ex. la actiuni seismice il
constituie camasuirea cu diafragme de beton armat(fig.3.19, 3.20). Grosimea camasuielii este de
6...20 cm, cu o clasa de beton minim C12/15. Camasuirea poate fi asociata cu armarea zidariei prin
realizarea de perforatii armate si injectate cu beton, armaturile din perforatii avand si rolul de a lega
straturile de beton respectiv zidarie pentru a conlucra (zidarie mixta).
3.7.8. Portiunile de zidarii dislocate se vor consolida cu tiranti metalici sub nivelul planseelor
curente sau imediat deasupra planseului de peste ultimul nivel(fig.5.15, 5.18). Tirantii se vor ancora
de ziduri portante exterioare nedegradate cu profile laminate, platbande asezate pe cant etc., astfel ca
sa fie asigurata repartizarea uniforma a eforturilor .
3.7.9. O solutie de consolidare pasiva o constituie introducerea de stalpi din beton armat legati de
zidaria existenta cu perforatii armate(fig. 3.21,3.22). Stalpii se pot dispune pe o latura sau doua laturi
ale peretilor, perforatiile de 35 fiind armate cu bare 16, umplute cu mortar min. M.50.
Fig. 3.17. Repararea fisurilor din zidarie izolate, la colturi sau buiandrugi, cu
plase de armatura si mortar torcretat
Plasa sudata
Fig. 3.21. Intarirea zidariei cu stilpi de beton armat legati de zidarie cu perforatii armate
3.8.2. In general repararea peretilor neportanti se va face prin inlaturarea caramizilor, blocurilor,
placilor degradate, precum si a portiunilor de zidarie dislocata, impanarea lor la partea superioara cu
pene metalice si ancorarea de structura conform prevederilor normativului C.126.
consolidarea cu juguri sau profile metalice dispuse pe contur sau la interiorul elementelor de
zidarie, combinat cu tiranti dispusi in perforatii in zidarie(fig.3.23…3.25).
Etapele de executie pentru varianta cu juguri si profile metalice, cea mai eficienta tehnic este descrisa
in figura 3.23. Profilele metalice asigura atat o consolidare a elementului, cat si preluarea de la
zidarie a unor sarcini gravitationale sau orizontale, descarcand zidaria.
Scoabe
Plase sudate
Perforatii
armate
Perforatii
armate
Grinzi de
beton Perforatii
armat armate
Fig. 3.27.a) Buiandrug metalic peste gol cu buiandrug in arc. b). Dispunerea de stalpi lamelari
3.11. Consolidarea structurilor din zidarie simpla existente, prin introducerea de stalpi lamelari
(fig. 3.27.b), de beton armat (echivalent stalpisori de beton armat), la colturi, intersectii si ramificatii,
lamele legate intre ele cu centuri de beton armat. Grosimea lamelelor variaza intre 12...15cm, fiind
determinata de considerente tehnologice de turnare a betonului. Pentru asigurarea conlucrari cu
peretele se prevad ancore de legatura intre lamele, care trec prin perforatii realizate in zidarie
(rosturi). Solutia permite, transformarea unei zidarii simple -ZNA in zidarie confinata –ZC. Solutia
impune si interventii la nivelul fundatiilor.
BIBLIOGRAFIE
2. CR0 - 2005 Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii
3. P100-1/2006 Cod de proiectare seismică. Partea I: Prevederi de proiectare pentru clădiri
4. P100-3/2008 Cod de proiectare seismică prevederi privind Evaluarea Seismică a clădirilor
existente
5. CR1-1-3-2005 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor
6. NP-082-04 Cod de proiectare. Bazele proiectării şi acţiuni asupra construcţiilor. Acţiunea
vântului
7. CR2-1-1.1 Cod de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat
8. NP 007-97 Cod de proiectare pentru structuri în cadre din beton armat
9. NP001-2000 Cod de proiectare şi execuţie pentru construcţii fundate pe pământuri cu umflări
şi contracţii mari
10. ST 009-2005 Specificaţie tehnică privind cerinţe şi criterii de performanţă pentru produse din
oţel utilizate ca armături în structuri din beton
11. NE 012-99 Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton
precomprimat. Partea A: Beton şi beton armat.
12. NP 019-1997 - Ghid pentru calculul la stări limită a elementelor structurale din lemn
13. NP 005-2003 Normativ privind proiectarea construcţiilor din lemn.
14. NP112-2004 Normativ privind proiectarea şi executarea lucrărilor de fundaţii directe la
construcţii
15. P7-2000 Normativ privind fundarea construcţiilor pe pământuri sensibile la umezire
(proiectare, execuţie, exploatare)
16. C17-82 Instrucţiuni tehnice privind compoziţia şi prepararea mortarelor de zidărie şi tencuială
17. NP-028-1978 Norme tehnice provizorii privind stabilirea distanţelor între rosturile de dilatare
la proiectarea construcţiilor
18. COTTA N.L., CURTU I., SERBU A.- Elemente de construcţii si case prefabricate din lemn.
Ed.Tehnică, Bucureşti, 1990.
19. CURTU I., ROŞCA C.,- Reologia lemnului. Repografia Universitatea TRANSILVANIA
Braşov, 1993.
20. GOTZ, K.H- Construire én bois. Presses Polytechniques Romandes, Lausanne 1998.
21. NATTERER J., HERZOG T., VOLZ M.- Holzbau Atlas Zwei. Institut fur internationale
Arhitektur- Dokumentation, 1991, Munchen.
22. PERCHAT M.- Calcul des éléments et structures en bois initiation aux états limites. Principes,
généraux. Annales L’I.T.B.T.P., nr.497, octobre, PARIS
23. RACHER PATRICK s.a- Structures on bois aux états limites. Calcul de structure. Ed.
Eyrolles, 1997, Paris.
24. ● ● ● Eurocode 5, Calcul des structures en bois, part 1.1,. Règles générales et régles pour les
bâtiments. Norme P21-711, Ed. Eyrolles, Paris.
25. ● ● ● Manuel de calcul des charpantes en bois. Canadian Wood Council, 1991, Ottawa.
26. ● ● ● Cod pentru calculul si alcătuirea elementelor de construcţii din lemn. NP.005-2003.
Buletinul Construcţiilor. Vol.12, 2003, Bucureşti.
27. ● ● ● Eurocode 5,- Design of timber structure. Part 1.2- General rules for structural fire
design.ENV 1995-1-2
28. ● ● ● Normativ privind calculul structurilor de rezistenţă din lemn amplasate in zone seismice
NP019-2003 (Completare P100)