CONSTRUCŢII

CURS I

Elemente generale despre construcţii

Rolul construcţiilor.
Connstrucţiile au rolul de a crea condiţii necesare desfăşurării activităţilor oamenilor
pentru crearea valorilor materiale şi spirituale, adăpostire şi odihnă, culturalizare,
depozitare, desfacerea produselor necesare vieţii materiale şi spirituale. Indeplinind acest
rol construcţiile sunt strâns legate de dezvoltarea socială respectiv de dezvoltatea forţelor
de producţie.
Construcţiile reprezintă una din ramurile de bază a producţiei materiale care asigură
dezvoltarea celorlalte ramuri prin condiţiile ce le crează acestora, prin consumul ridicat de
de produse ale altor industrii, prin volumul ridicat de transport şi mijloace tehnice ce le
reclamă. Fiind strâns legate de cerinţele societătii, construcţiile au cunoscut diverse etape
de dezvoltare (masivitatea celor din evul mediu pană la mareţia construcţiilor moderne.)
Marea revoluţie în tehnica construcţiilor o reprezintă descoperirea noilor materiale şi
tehnici de construcţie: ciment, beton, beton armat, beton precomprimat, aluminiul, mase
plastice.
Realizarea construcţiilor prezintă o serie de particularităţi:
- produsul este fix
- diversitatea produselor: din punctul de vedere al formei şi materialelor din care sunt
făcute
Principalii factori determinanţi în alcătuirea construcţiilor
1. omul- indiferent de situaţia sa pe suprafaţa terestră necesită aproape aceleaşi
condiţii în vederea realizării celor mai bune condiţii de viată, igienă
2. activitatea omenească pentru care este destinată construcţia capată aspecte
diferite şi determină cerinţe functionale din ce in ce mai variate
3. natura exercită o serie de acţiuni mecanice şi fizice deosebit de variate datorită
mediului geografic atât de diferenţiat pe suprafaţa globului.
Clasificarea construcţiilor
a) după criteriul funcţional:
1. clădiri – civile – de locuit
- publice şi administrative
- social culturale
- industriale – pentru producţie
- pentru deservirea producţiei
- agro-zootehnice – adăpostirea inventarului agricol
- pentru produsele agricole
2. constucţii inginereşti – căi de comunicaţie, construcţii hidrotehnice, coşuri de
fum, turnuri de televiziune
b) după calitate – este determinată de durabilitate şi gradul de rezistenţă inclusiv la
foc a principalelor elemente ale construcţiilor
1. construcţii rezistente (nu ard şi nu se deformează în timpul incendiilor)
1
 2. semirezistente (nu ard dar se deformează)
3. semicombustibile (tratate nu ard cu flacară)
4. combustibile (ard şi se deformează)
5. combustibile usor inflamabile (ard şi se distrug repede)
b)după cerinţele de exploatare – se referă la normele de suprafaţă, înălţime,
volum, instalaţii, durata de serviciu
6. clasa ridicată
7. clasa medie
8. clasa obişnuită
c) după structura de rezistenţă
1. structuri cu pereţi portanţi realizaţi din lemn, zidării diverse, beton armat,
beton prefabricat. La aceste clădiri pereţii îndeplinesc funcţii multiple (de
rezistenţă, compartimentare, izolare termică şi fonică).
2. structuri cu schelet portant (cadre, beton armat, metal), rolul revine
scheletului (cadrelor)
3. structuri speciale din arcuri, plăci curbe subţiri (silozuri, buncăre,
rezervoare).
Datorită complexitătii formelor de activitate legate de paza, creştera pădurilor,
valorificarea produselor pădurii în sectorul forestier întâlnim toată gama de construcţii:
-clădiri civile (sedii)
-clădiri industriale (fabrici, depozite)
-construcţii agro- zootehnice (staţii de conservare, pastrăvării)
-construcţii ingineresti (drumuri, poduri, funiculare)
Alcatuirea generală a construcţiilor
Orice construcţie are o destinatie precizată şi părti principale:
1. Infrastructura- reprezintă toate elementele aflate sub cota (+/-) 0,00 (fundaţiile
şi subsolurile)
Fundaţia reprezintă partea de construcţie aflată sub (+/-)0,00 sprijinită direct pe
terenul bun de fundare caruia i se transmit toate sarcinile provenite din încărcările şi
greutatea construcţiei. Se execută din piatră, beton, beton armat ce se asează la diferite
adancimi impuse de natura terenului, limita de ingheţ şi nivelul apei freatice.
2. Suprastructura (elevaţia) clădirii care cuprinde elementele (+/-) 0,00 atât de
rezistenţă cât şi de finisaj a clădiri
Elementele de reziztenţă alcatuiesc structura de rezistenţă; ziduri de rezistenţă
stalpii – elemente verticale sau inclinate ce preiau incărcăturile de la elementele orizontale
şi le transmit fundaţiei.
Planşeele sunt elemente orizontale de rezistenţă care preiau încărcările permanenete
şi utile pe care le transmit zidurilor sau stâlpilor.
Sarpanţa element de rezistenţă a acoperisului având rolul de a sustine învelitoarea
clădirii.
Scările sunt elemente de rezistenţă ce asigură comunicaţia între etaje şi fac legătura
cu exteriorul şi interiorul clădirilor.
Lucrări de finisaj şi protecţie

2
 Au rolul de a da un aspect clădirilor sau de a complete şi proteja elementele de
construcţie împotriva agenţilor agresivi. În cadrul acestor lucrări intră: învelitoarea,
izolaţia, tencuielile, placajele, pardoselile, tâmplări
Lucrări de instalaţie au rolul de a crea condiţii normale de muncă şi odihnă celor
ce folosesc clădirea. Cuprind instalaţii sanitare: alimentare cu apă, canalizare, instalaţii
contra incendiilor, instalaţii electrice, de iluminat, de încălzire, de ventilaţie, de alimentare
cu gaze.
CURS II
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
Piatra naturală pt construcţii
MINERALELE – subst. naturale în general solide formate în interiorul sau la
suprafaţa scoarţei terestre. Au o structură cristalină manifestată la exterior printr-o formă
geometrică regulată a cristalelor.
Unele minerale au o structură amorfă având în condiţii de creştere liberă a formmei
exterioare sferoidală. D.p.v. chimic mineralele sunt constituite din din elemente native:
metale şi metaloizi în stare necombinată : Au, Ag, Cu sau din combinaţii ale elementelor :
oxizi, hidroxizi, cloruri, silicaţi.
Cele mai multe minerale sunt reprezentate de săruri iar dintre acestea silicaţii
alcătuiesc 70% din scoarţa terestră.
Principalele caracteristici care intră în compoziţia rocilor utilizate în ca piatră sunt:
-cuarţul (SiO2) – incolor
-feldspaţii (silicaţi dublu de Al şi K)
-micele (silicaţi compleţi hidrataţi de Al)
-silicaţi feromagnezieni
-calcita (Ca CO3)
-magnezitul
-dalamitul
-gipsul
ROCILE – sunt asociaţii naturale de minerale ce constituie scoarţa terestră fiind
alcătuite din aceleaşi minerale sau din minerale diferite.
D.p.v. genetic se clasifică în :
-roci magmatice
-roci sedimentare
-roci metamorfice
Rocile magmatice au rezultat din solidificarea magmei. După adâncimea la care s-au
format se clasifică:
-efuzive
-filoniere
-intruzive
Rocile sedimentare – după modul de formare se împart în:
-proclastice
-organogene
-de precipitaţie

3
 Rocile metamorfice – iau naştere din rocile magmatice prin transformarea lor
profundă datorită acţiunii presiunii şi temperaturii
Extragerea pietrei naturale
Metodele de extragere pietrei naturale pt construcţii depinde de natura rocilor şi de
forma zăcământului.Extragerea pietrei din carieră se face manual mecanic sau cu explozii.
Procedeul manual se utilizează la rocile stratificate cu ajutorul pârghiilor sau
ciocanelor de abataj.
Extragerea mecanică se realizează cu ajutorul utilajelor echipate cu dispozitive de
tăiere obţinându-se produse de forma şi dimensiunile dorite
În cazul extragerii cu exploziv se folosesc explozivi slabi pt dislocarea rocii sub
formă de blocuri mari sau exploziv cu brizanţă mare pt sfărâmarea rocii.
Extragerea rocilor din balastiere se face cu escavatoarele sau higromecanizat când
acestea se găsesc sub nivelul apei.
Produsele din piatră naturală pt construcţii
1.Agregatele naturale folosite la prepararea betoanelor, la lucrările de drumuri şi căi
ferate
2.Pietre naturale pt construcţii, folosite la zidării, placaje, pardoseli şi pavaje
Agregatele naturale – reprezintă materialele naturale rezultate din sfărâmarea
rocilor natural sau artificial.
Agregatele naturale sfărâmate natural sunt agregate a căror sfărâmare s-a produs sub
acţiunea agenţilor atmosferici (nisipul natural, pietrişul, balastrul, bolovanul).
Nisipul natural – are grosimea maximă de 7 mm, cu granulaţiile de:
- 1 mm nisip fin
- 3-7 mm nisip grăunţos
Pietrişul – este agregatul cu granulaţia între 7-70 mm iar cel cu granulaţia între 7-16
mm este mărgăritar.
Balastul – este amestecul natural dintre nisipul natural, pietriş şi bolovani cu
granulaţie maximă de până la 160 mm.
Bolvanii – pietre cu granulaţia între 70-160 mm
Agregatele naturale sfărâmate artificial sunt sunt agregate a căror sfărâmare este
rezultatul unor acţiuni mecaniceartificiale (concasate şi măcinare).
În funcţie de dimensiunile granulelor:
- fiber
- nisip de concasor
- piatră spartă
- piatră spartă mare
- cribrură
Fiberul – agregat fin mecanizatcu granulaţie maximă de 0,09 mm
Nisipul de concasor – are granulaţia maximă de 7 mm.
Piatra spartă – provine din sfărâmarea artificială a rocilor având granulaţia de la 7
la 70 mm.
Cribrura – agregatul de formă rotunjită provenit din dubla concasare a rocilor, cu
granulaţie de 3-25 mm.
Pietrele naturale pt construcţii în funcţie de gradul de prelucrare în:
4
 - pietre neprelucrate
- pietre prelucrate pt construcţii
- deşeuri din piatră
Pietrele neprelucrate – sunt folosite în construcţii aşa cum se găsesc în natură. Aici
intră piatra brută, lespede şi piatra pt aurocamente.
Piatra brută se prezintă sub formă de blocuri de formă neregulată având cele 3
dimensiuni de valori apropiate. Se utilizează la ziduri de sprijin şi fundaţii.
Piatra pt aurocamente este ăiatră brută naturalăcu masa de cel puţin 100 kg.
Lespedea este piatra neprelucrată cu grosimea mică în raport cu lungumea
şilăţimea.
Pietrele prelucrate – sunt supuse operaţiei de fasonare. De aici face parte piatra
prelucrată pt construcţiiţi (moloane, bolţari, piatră de talie, dale de piatră,plăci de piatră,
piatra de mozaic) piatra prelucrată pt pavaje (delimitări rutiere, încadrări).
Moloanele – sunt blocuri din piatră folosite la zidărie au piatra văzută cioplită iar
feţele naturale cioplite sau nu.
Bolţari – sunt pietre prelucrate după forma bolţii în care sunt zidite bolţile.
Piatra de talie – se prezintş sub forme de blocuri de formă regulată având 4-5 sau
toate fetele prelucrate. Se utilizează la zidăria construcţiilor monumentelor.
Dalele de piatră – au grosimea de minim 3 cm şi laturi mai mari de 40 cm având o
faţă plană cu muchii regulat. sunt folosite la pardoseli şi pavaje.
Plăcile de piatră – se prezintă sub formă de piatră tăiată cu formă regulată cu
grosimea mică (maxim 12 cm) în raport cu lungimea şi lăţimea.
Piatra de mozaic – este un material alcătuit din granule sau bucăţi de piatră obişnuit
din roci masive prin sfărâmare artificială. Faţa aparentă a pietrelor prelucrate pt construcţii
se poate finisa în diferite forme şi moduri.
Finisări
- spiţută
- bucearalată
- pieptănată
Se realizează cu spiţul sau cu buceartda.
Pietrele prelucrate pt pavaje sunt:
- piatra cioplită
- calupuri
- pavelele
- butişele
- bordurile
- bornele
Piatra cioplită se prezintă sub formă de blocuri cubice sau paralelipipedice obţinută
prin cioplirea sumară a blocurilor mai mari.
Calupurile – au formă cubică de 7X7X9 sau 9X9X9
Pavelele – au formă paralelipipedicăsau prismatică. Pavelele normale au
dimensiunile de 18X12X13cm sau 17X17X13 cm (tip transilvănean). Pavelele folosite la
marginea îmbrăcăminţii rutiere sunt denumite gutişe. Acestea au lungimea de 1,5X a
pavelelor utilizate în restul lucrărilor.
5
 Bordurile – sunt blocuri de piatră cioplită care servesc la încadrarea carosabilului.
Bornele – sunt stâlpi de piatră ciopliţă utilizată pt delimitări.
Deşeurile din piatră naturală sunt resturile rezultate din piatra de carieră.
ÎNCERCĂRI ASUPRA PIETREI NATURALE
Asupra rocii se verifică comportarea la agenţi termici, la acţiunea factorilor
atmosferici. Luarea probelor, forma, dimensiunile, numărul necesar precum şi natura sunt
stabilite prin STAS.
Principalele caracteristici sunt: densitatea, densitatea aparentă, absorţia de apă,
compactitatea, porozitatea, coef. de saturaţie, rezistenţa mecanică (la compresiune, şoc
etc), modulul de elasticitate.

Acţiuni agresive asupra pietrei naturale şi mijloacele de protecţie

se distruge asupra acţiunii agenţilor chimici, fizici şi biologici. acţiunea de
distrugere depinde de compoziţia mineralogică şi compactitatea rocii.
Agenţii fizici principali sunt reprezentaţi de variabilele mari de temperatură simultan
cu prezenţa apei.
Produsele din piatră expuse intemperiilor se distrug treptat prin exfoliere datorită
eforturilor interioare din dilatarea termică sau expansiunea apei care îngheaţă în porii
pietrei.Umiditatea fundaţiei distruge elementele de construcţie(fundaţiile, soluril, zidurile
de sprijin în care apa pătrunde prin ascensiune capilară).
În acest caz degradarea este provocată de expansiuna rezultată din îngheţarea apei
sau cristalizarea diferitelor săruri care se găsesc dizolvate în apă.
Agenţii chimici
CO2 şi SO2din atmosferă care în prezenţa umidităţii se transformă în acizi ce atacă
componenţii mineralogici bazici din piatră. Se formează săruri uşor solubile care sunt
spălate de apele din precipitaţii.
Agenţii biologici
sunt microorganisme vegetale (algele)care distrug piatra prin coroziune. Pe
suprafeţele slab înclinate ale construcţiei se depun diferite pulberi din atmosferă care
menţin umezeala şi favorizează dezvoltarea microorganismelor vegetale care produc acizi
humici care atacă componenţii mineralogici transformându-i în săruri uşor solubile.
Constituenţii din piatră naturală se pot proteja prin măsuri de ordin constructiv sau
prin tratamente :
-folosirea pietrei cu caracter corespunzător domeniului de utilizare
-evitarea suprafeţelor slab înclinate care să nu permită staţionarea apelor agresive şi
depunerea pulberilor din atmosferă.
-izolarea hidrofugă a fundaţiilor
Tratarea pietrei după punerea în operă constă în realizarea unor pelicole.
Principalele tratamente:
-vopsirea cu uleiuri uscative
-tratarea pietrei din regiunile bogate în SO2 cu o soluţie apoasă clorură de bariu.
-tratarea pietrei calcaroase cu soluţii de fluanţi
CURS III
LEMNUL ÎN CONSTRUCŢII
6
 Din cele mai vechi timpuri lemnul a constituit unul din principalele materiale de
construcţii datorită rezistenţei la solicitările mecanice, a durabilităţii sale cât şi a uşurinţei
de prelucrare în comparaţie cu alte materiale de construcţii.
Căldura sa, textura plăcută şi valoarea decorativă a desenului fibrelor lemnului au
făcut ca acest material să fie foarte căutat pt lucrările de decoraţie interioară a clădirilor şi
pt construcţia mobilierului.
Materialele lemnoase se caracteritează prin :
-compoziţia chimică a materialului lemnos variază după specia arborilor
-din substanţele care formează materialul lemnos 99% sunt de natură organică
-în structura lemnului intră o mare cantitate de apă care variază în functie de umiditatea
mediului ambiant
materialul lemnos nu are ostructură omogenă ci una fibroasă
În funcţie de caracteristicile microstructurale lemnul este de 2 esenţe:
- foioase
- răşinoase
Avantaje:
- coeficientul de calitate ridicat
- coeficientul de dilatare mic
- coeficientul de conductibilitate termică redus
Dezavantaje:
- defecte ale structurii: noduri, crăpături
- dimensional sortimentele din lemn sunt limitate
- este un material putrescibil şi inflamabil
rezistenţele sunt puternic influenţate de umiditate
Proprietăţile mecanice ale lemnului
Fiind un material anizotrop cu o structură fibroasă lemnul prezintă proprietăţi
mecanice diferite în funcţie de:
- unghiul pe care-l face direcţia de acţionare a forţei cu direcţia fibrelor prezentând
variaţii foarte mari
- creşterea umidităţii care duce la scăderea rezistenţelor
- creşterea temperaturii de exploatare
- diferenţele de structură determină scăderea rezistenţelor mecanice
- specia dă o rezistenţă variabilă
- greutatea specifică – rezstenţele cresc odată cu creşterea greutăţii specifice
MATERIALE DE CONSTRUCŢII DIN LEMN
Tipurile de produse din lemn utilizate ca material de construcţii sunt de 2 feluri în
funcţie de gradul lor de prelucrare:
- produse care păstrează structura materialului lemnos din care provin: produse brute,
semifinite şi finite
- produse care nu mai păstrează structura datorită unor operaţii de aşchiere, de fibrare,
încleiere: plăcile de PAL, PFL, lemnul stratificat (acestea se mai mumesc şi produse
moderne)
PRODUSELE DIN LEMN BRUT

7
 În această categprie intră toate produsele de la care operaţiile făcute asupra
trunchiului de arbore se reduc la tăierea ramurilor, curăţirea cojii şi retezarea la capete a
produselor.
Din această categorie fac parte:
Lemnul rotund pt industrializare – care poate fi de răşinoase, St, Fa etc. Se
utilizează pt furniruri estetice – FE, pt furniruri tehnice – FX sau cherestea.
Bile, manele şi prăjini – sunt materiale lemnoase rotunde care provin din esenţe de
răşinoase şi se folosesc în alcătuirea acoperişurilor, cofrage, schele.
Denumirea acestora se face în funcţie de dimensiuni:
- bile : d 12 – 14 cm, L > 6 m
- manele : d 7 – 11 cm, L 2 – 6 m
- prăjinile : d 3 – 6 cm, L 1 – 4 m
Lemn rotund pt piloţi – din răşinoase şi foioase, se confecţionează în două
categorii în funcţie de diametrul la capătul subţire – de tipul A: 14 – 21 cm şşi de tipul B :
22 – 29 cm. Lemnul rotund pt piloţi se mai poate folosi şi la poduri şi batardouri.
Stâlpi – pt linii aeriene de energie electrică din răşinoase şi foioase cu lungimea de
5 – 14 m.
Lemn rotund de mină – din foioase şi răşinoase cu lungimea de 1- 5 m.
Lemn pt plăci de PAL şi PFL – din răşinoase şi foioase care poate fi lemn rotund
sau despicat, crăci, aşchii, cioturi şi resturi.
PRODUSE SEMIFINITE
Se obţinn din lemnul rotund prin cioplire sau tăiere:
Traversele – din lemn pt cale ferată din foioase.
Cheresteaua – se obţine prin tăierea lemnului rotund în direcţie longitudinală şi
rezultă cu toate feţele sau cu 2 feţe paralele. Produsele tip cherestea sunt: scândura,
dulapii, şipcile, grinzi şi rigle.
- scândura – are grosimea de până la 4 cm şi lăţimea mai mare decât două grosimi
- dulapii – au grosimea mai mare de 4 cm până la 10 cm şi lăţimea mai mare decât
2Xgrosimea
- şipcile – au grosimea mai mică de 4 cm şi lăţimea de până la 6 cm
- grinzile – raportul dintre dimensiuni poate fi 1:1; 1:1,5; 1:2
- riglele – au grosimea mai mare şi lăţimea mai mică decât 2Xgrosimea
Furnirele – se obţin prin tăierea trunchiului de foioase şi răşinoase în foi subţiri de
la 0,06 mm până la 6 mm. Tăierea se face în jurul trunchiului sau tangenţial cu ajutorul
maşinii de derulare.
Placajele – rezultă prin lipirea unui număr impar de foi de furnir astfel aranjate ca
fibrele a 2 foi consecutive să facă un unghi drept.
Panelele – sunt alcătuite din dintr-un miez de lemn moale lipite şi acoperite pe
ambele feţe cu foi de furnir de bază (fag).
PRODUSE FINITE
Din această categorie fac parte acele produse care se pun în operă fără a mai suferi o
modificare a dimensiunilor.
Plăcile sau panourile celulare – sunt alcătuite dinntr-un cadru de lemn rigid avănd
în interior o serie de celule formate din fâşii de PFL acoperite cu plăci de PFL.
8
 Parchetele – sunt materialele cele mai folosite la executarea pardoselelor şi se
confecţionează din stejar sau fag într-o gamă variată de dimensiuni şi clase.
Frizele – sunt piese de lemn prefilate executate cu uluc pe un singur cant destinate a
fi montate la perete.
Pavelele de lemn masiv pt pavaje – au formă cilindrică sau prismatică,triunghiulară
sau dreptunghiulară şi se utilizează la pardoseli în hale industriale.
Lambriurile – elemente din lemn din orce specie utilizate la acoperirea pereţilor
interioriîn scop decorativ, de protecţie, de izolare termică şi acustică
- grosimea – 8 – 23 cm
- lăţimea – 6 – 13 cm
Şindrila – se fasonează din răşinoase sau foioase: l -9-13 cm; L -30-40-50 cm.
MATERIALE MODERNE DIN LEMN
Sunt produsele obţinute prin modificarea structurii şi compoziţiei materialului
lemnos indiferent de esenţă obţinându-se produse cu caracteristici superioare.
Plăcile din aşchii de lemn – PFL – se obţin prin aglomerarea aşchiilor cu ajutorul
unui adeziv sintetic. Se utilizează la lucrările de tâmplărie înlocuind placajele şi pavelele la
pereţi despărţitori etc.
Plăcile fibro – lemnoase – PFL – se fabrică din fibre de lemn a căror coeziune
primară rezultă din împâslirea fibrelor şi din proprietăţile adezive proprii. În cursul
fabricării plăcilor se pot adăuga în masa de fibre adezivi, igniluganţi.
Lemnul stratificat nedensificat – se obţine din straturi de furnire de fag lipite cu
răşini.
Lemnul stratificat densificat – diferenţele dinte cele două tipuri este procedeul de
obţinere. Acesta se obţine la presiuni ridicate de 100 – 150 atmosfere şi temperatură de 150
o
C.
CURS IV
LIANŢI
Sunt materiale naturale sau artificiale, pulverulente care prin amestecare cu apa sau
cu soluţii apoase ale unor săruri dau o pastă plastică ce se întăreşte în timp datorită unor
procese fizico-chimice transformându-se într-un rigid cu aspect de piatră.
Se utilizează la legarea între ele a materialelor granulare (nisip, pietre) sau a
materialelor unitare (cărămizi, globuri plăci) în vederea obţinerii diferitelor elemente de
construcţii.
În acest scop lianţii trebuie să adere bine la materialele pe care le leagă, să se
întărească într-un timp relativ scurt iar după întărire să nu prezinte variaţii mari de volum
care să compromită stabilitatea elementelor de construcţie.
Clasificarea lianţilor-nehidraulici – naturali: argile
-artificiali :var
hidraulici – unitari – nechincherizaţi – varurile hidraulice
- chincherizaţi – ciment portland
- cu adausuri – ciment portland cu adausuri
Lianţii nehidraulici - se întâresc numai în mediul uscat iar după întărire nu rezistă
la acţiunea apei.

9
 Lianţii hidraulici – se întâlnesc în mediul umed şi chiar în apă iar după întărire
rezistă la acţiunea apei.
LIANŢII UNITARI se obţin prin măcinarea unui singur produs cu adaos de maxim
5%.
LIANŢII CU ADAOS se obţin din lianţii unitari în care la măcinare se introduc
diferite adaosuri al căror conţinut variază până la 85% din masa liantului.
LIANŢII NECHINCHERIZAŢI se obţin din amestecuri de materii prime ce se ard
la o temperatură inferioară aparitiei topiturilor parţiale produsul rezultat fiind poros.
LIANŢII CHINCHERIZAŢII rezultă prin arderea amestecurilor de materii prime la
temperaturi la care apar topituri parţiale, la răcire , topiturile se solidifică în porii
produsului ars conferind-i o structură compactă de chinchet. Aceşti lianţi se numesc
cimenturi şi sunt formaţi din amestecuri complexe de silicaţi şi aluminaţi de Ca.
ARGILELE sunt alcătuite preponderent din hidrosilicaţi de Al. Argilele s-au format
în urma dezagregării feldspaţiilor din rocile magmatice sub acţiunea apelor carbonate sau
prin precipitarea soluţiilor coloidale de Si şi Al din apele minerale.
VARUL GRAS se obţine din calcar denumite şi piatră de var ce trebuie să conţină
minimum 95%CaCO3 restul fiind format din argilă şi nisip.
La încălzire CaCO3 se disociază în CaO (var gras) şi CO2
Decarbonatarea începe parţial şi cu viteză redusă la 600 oC. Viteza de disociere creşte
cu temperatura şi cu creşterea presiunii CO2 astfel că la 900oC are loc decarbonatarea
completă a calcarului.
CIMENTUL PORTLAND este liantul cel mai utilizat şi se obţine prin măcinarea
fină cu un adaos de 1-3% gips pt a da oa proprietate a chincherului rezutat prin arderea
până la chincherizare a unui amestec artificial sau natural de calcar şi argilă sau alte
materii prime cu compoziţie similară.
Cimentul Portland s-a obţinut pt prima dată în Anglia în anul 1824 prin încălzirea
unui amestec de argilă fină şi calcar la o temperatură mai scăzută decât cea necesară
chicherizării iar prototipul cimentului Portland a fost realizat în 1945 de Isaac Johnson ce a
ars un amestec de argilă şi cretă până la chincherizare.În mod obişnuit pt fabricarea
cimentului Portland se foloseşte un amestec de 65-70% CaCO3 şi 23-25% argilă şi adausuri
de corecţie (pt reglarea prizei, accelerarea procesului de formare a chincherului).
MORTARELE sunt amestecuri bine omogenizate liant, apă şi nisip ce se întăresc
aerian sau hidraulic în funcţie de natura liantului utilizat.
În funcţie de condiţiile de exploatare la prepararea mortarelor se pot utiliza şi
anumite adausuri ca plastefianţi, coloranşi, substanţe impermeabilizatoare, subst ce
reglează priza, substanţe active hidraulic.
Servesc la legarea între ele a pietrelor naturale sau artificiale şi se numesc mortare
de zidărie, la înfrumuseţarea elementelor de construcţii numite mortare de tencuieli sau cu
întrebuinţări speciale : decorarea construcţiilor, izolare fonică impermeabilizare la apă,
rezistenţă la acizi.
Clasificarea mortarelor
După domeniul de folosire:
-mortare de zidărie
-mortare de tencuială
10
 După natura lianţilor:
-mortare pe bază de var (var, ciment şi var ipsos)
-mortare pe bază de ciment (ciment, ciment-var, ciment-argilă)
-mortare pe bază de ipsos (ipsos, ipsos-var)
mortare pe bază de pământuri argiloase
După rezistenţa la compresiune:
-M4
-M10
-M25
-M50
-M100
Materialele componente ale mortarelor
LIANŢII
VARUL GRAS este un liant de bază la prepararea mortarelor folosindu-se pt părţile
aeriene şi în mai puţin solicitate ale construcţiei iar în amestec cu cimentul se poate folosi
şi la elementele mai solicitate sau la zidării de fundaţii ce au umiditate mare.
CIMENTUL se foloseşte fie singur fie cu adausuri de var la prepararea mortarelor
utilizate la elementele de zidărie ce preiau sarcini importante sau funcţionează înapă sau în
medii cu umiditate foarte mare.
IPSOSUL se utilizează ca atare sau împreună cu varul pt prepararea mortarelor ce se
găsesc permanent în mediul uscat (aerian). Prezenţa ipsosului în mortar măreţte durata şi
rezistenţa la întărire.
ARGILA se foloseşte ca liant la prepararea mortarelor de zidărie pt elementele
aeriene slab solicitate.
NISIPUL influenţează proprietăţile mortarului prin calitatea şi cantitatea sa. Pt
prepararea mortarelor se utilizează nisip natural de carieră sau râu care poate fi parţial
înlocuit cu nisip de concasaj sau cu nisip de mare doar în proporţie de 50%
BETOANELE sunt produse artificiale cu aspect conglomerat ce se obţin în urma
amestecurilor omogenizate de liant , apă , agregat-nisip, apă, lianţi
Betonul greu se înţelege betonul cu o greutate aparentă între 2200 – 2500 kg/m 3 şi la
a cărui confecţionare se folosesc un liant hidrauic (ciment Portland) apă, agregate naturale
grele şi aditivi, 25-30% din apă se foloseşte la pietrificarea cimentului.

11