1.1.

Introducere

Odată cu dezvoltarea societății s-au înregistrat progrese in realizarea construcțiilor: a apărut știința construcțiilor privind
concepția si dimensionarea lor. Descoperirea si producerea de noi materiale: metalul, betonul si betonul armat, materialele plastice,
materialele compozite; cu caracteristici fizico-mecanice superioare au dat posibilitatea dezvoltării si diversificării construcțiilor.

Materialele folosite dictează (condiționează) asupra structurii folosite, asupra tehnologiei, asupra modului de execuție. Din
punct de vedere al teoriei construcțiilor trebuie remarcat caracterul empiric al activității in acest domeniu pana in secolul trecut.
Primele construcții au fost rezultatul bunului simt al experienței treptate acumulata de constructori in decursul vremurilor. Contribuții
deosebite, in trecut au adus științei constricțiilor: Leonardo da vinci, Galileu, Newton, Bernoulli, Hooke, Navier, Juravschi. In tara
noastră construcțiile au tradiții vechi. Meșteri anonimi au ridicat cetățile de la Sarmisegetuza, Suceava, Neamț, Bran, Hunedoara etc
precum si numeroase construcții bisericești. Unele dintre acestea – mânăstirile din nordul Moldovei (Voroneț, Sucevița, Moldovița,
Humor etc) sunt monumente istorice unice in lume. De numele unor mari ingineri constructori romanii cum ar fi Anghel Saligny, Elie
Radu, George Constantinescu, Gh. Filipescu se leagă mari realizări romanești cu performante mondiale la data realizării lor: podul de
la Cernavoda in 1895, palatul CFR din București, silozuri la Brăila, poduri peste Siret, metoda de calcul a coeficienților nedeterminați
etc. Odată cu apariția unor discipline precum mecanica construcțiilor se poate vorbi despre o știința a construcțiilor.

Ramura construcții, in ansamblul economiei naționale, prezinta unele deosebiri fata de ramura industriala: in construcții
procesul de producție este mobil, forța de munca si mijloacele de producție sunt mobile (se deplasează continuu dela un obiect la
altul, de la un șantier la altul), executarea construcțiilor
necesita un timp limitat, procesele de munca se
desfășoară in general in aer liber fiind influențate direct
de condițiile climatice, producția reprezintă tehnologic
si organizatoric un proces complex desfășurat pe un
mare front de lucru, este neomogena, greu de măsurat.

1.1. Introducere

Construcţiile sunt produse imobile care se

folosesc în general acolo unde au fost create, fiind
legate direct de terenul pe care sunt amplasate.

Rolul construcţiilor este in principal de a

facilita existenta si activitatea umana.

1.1.1. Generalităţi privind materialele de construcţii

Orice construcţie trebuie să fie rezistentă, stabilă şi durabilă la diversele solicitări la care este supusă în timpul exploatării.
Aceste conditii se pot asigura prin alegerea corecta a materialelor de constructie din care sunt realizate.

Materialele de construcţii se clasifică, de obicei, în următoarele categorii :

- piatră naturală pentru construcţii;

- lianţi anorganici minerali şi organici (bituminoşi);

- mortare şi betoane de ciment;

1
 - produse din lemn pentru construcţii;

- produse din metal pentru construcţii;

- produse ceramice pentru construcţii;

- materiale pentru izolaţii (hidrofuge, termice, fonice,

anticorosive);

- materiale pentru zugrăveli şi vopsitori.

Materialele de construcţii din piatră naturală se împart în două mari

categorii: materiale din piatră masivă (elemente de zidărie, materiale pentru
placaje şi pavaje) şi materiale granulare sau agregate naturale (nisipurile,
pietrişurile, piatra spartă). (foto fundatie din piatra)

Agregatele naturale neprelucrate se extrag, de regulă, din

balastiere, sub formă de nisip natural (de balastieră), pietriş natural şi
balast. (foto agregate de balastiera)

Agregatele naturale prelucrate sunt fie materiale obţinute prin

concasarea sau prin măcinarea diverselor roci, fie agregate naturale de
balastieră cu proprietăţii îmbunătăţite.
Lianţii anorganici (minerali), reprezintă materialele naturale sau
artificiale pulverulente care prin amestecare cu apă sau soluţiile apoase ale
unor săruri, dau o pastă plastică, care cu timpul se întăreşte sub acţiunea
unor procese fizico-chimice
transformându-se într-un corp rigid
cu aspect de piatră. Lianţii se folosesc
la legarea între ele a materialelor
granulare (nisip, pietriş) sau a
materialelor unitare (cărămizi, plăci, blocuri etc) în vederea obţinerii diferitelor element e de
construcţii.

Lianţii anorganicii pot fi clasificaţi în nehidraulici şi hidraulici.

Lianţi nehidraulici sau aerieni sunt lianţii care se

întăresc numai în mediu uscat, iar după întărire nu rezistă la
acţiunea apei (ex. var, ipsos). (foto ipsos constructii)

Lianţii hidraulici se întăresc în mediu umed sau chiar în apă, iar după întărire rezistă la
efectul dizolvant al apei, care nu modifică forma exterioară a pietrei rezultate (ex. cimentul). foto
ciment sac 40kg

2
 Lianţii organici (bituminoşi) au o compoziţie complexă, cu consistenţă de la fluidă la solidă,
în funcţie de temperatură, de culoare brun-închis până la negru, cu aderenţă la alte materiale şi cu
proprietăţi liante. Prin încălzire, bitumul semisolid sau solid se fluidifică, permiţând punerea lui în operă,
după care prin răcire manifestă un proces de întărire, solidificându-se. Lianţii bituminoşi sunt utilizaţi atât
la executarea lucrărilor de hidroizolaţii, cât şi ca material protector, dispus în straturi subţiri pe betoane,
oţel etc. (foto amorsa mastic bituminos)

Mortarele sunt amestecuri bine omogenizate de liant, apă şi nisip, care se întăresc aerian sau
hidraulic în funcţie de natura liantului utilizat.

Clasificarea mortarelor:

- După domeniul de folosire:

- mortare de zidărie;

- mortare de tencuială.

- După natura lianţilor:

- mortare pe bază de var (var-ciment, var-ipsos);

- mortare pe bază de ciment (ciment-var);

- mortare pe bază de ipsos (ipsos-var).

- După rezistenţa la compresiune: M4, M10, M25, M50, 100 (cifrele indicând rezistenţa minimă la compresiune la

29 zile, în N/mm2 )

Betoanele sunt produse artificiale cu aspect de conglomerat care se obţin în urma întăririi unor amestecuri bine
omogenizate de liant, apă şi agregate (nisip şi pietriş sau piatră spartă).

Clasificarea betoanelor:

- După destinaţie:

- betoane pentru construcţii civile şi industriale;

- betoane pentru construcţii hidrotehnice;

- betoane pentru drumuri - carosabile;

- betoane cu destinaţii speciale (antiacide, refractare, decorative, izolatoare etc) foto beton amprentat

- După consistenţă:

-betoane cu consistenţă vârtoasă (conţinut redus de apă de amestec)

- betoane cu consistenţă plastică (conţinut mai mare de apă de amestec)

- betoane cu consistenţă fluidă (conţinut mare de apă de amestec)

Foto alaturat: carota din beton

3
 1.1.2 Produse din beton

- Blocuri mici din B.C.A. (beton celular autoclavizat). Produsele din beton celular sunt
produse ale prizei şi întăririi ( de regulă accelerate prin autoclavizare) a formelor realizate dintr-
un amestec de liant (ciment, var, ghips), agregate minerale grele (nisip) sau uşoare (cenuşă de
termocentrală), căruia i se imprimă o structură celulară prin înglobarea unui volum de gaz,
structură cu o mare cantitate de pori (până la 85% din volum). foto zidarie din BCA

Structura celulară a betoanelor se obţine printr-un adaos în amestecul de beton de

substanţe spumogene (spumobetoane) sau de substanţe generatoare de gaz (gazbetone).

- Plăcile de pavaj, au formă pătrată, cu latura de 250...400 mm şi grosimi de 28...55mm.

Se alcătuiesc din două straturi: un strat de rezistenţă şi un strat superior, de uzură (foto alaturat)
In prezent in tara au patruns pavajele realizate din beton amprentat, dar dupa un an doi
ele se deterioreaza – fisuri, exfolieri, etc datorita conditiilor climatice si executiei
defectuoase.

- Produse pentru placaje, se folosesc pentru placarea suprafeţelor orizontale şi verticale

la interior, acestea sunt: plăcile, plintele şi scafele din beton mozaicate.

- Borduri din beton

- Tubulatură pentru canalizări

1.1.3 Produse din lemn pentru construcţii

Produsele din lemn utilizate ca materiale de construcţie, după modul în care prin
prelucrare îşi păstrează sau nu structura iniţială se clasifică în: produse care păstrează
structura materialului lemnos din care provin (produse brute, produse semifinite, produse
finite); produse care nu păstrează structura materialului lemnos din care provin (produse
obţinute prin valorificarea superioară a lemnului).

Produse lemnoase brute

Lemnul rotund pentru construcţii - este utilizat pentru schele, şarpante acoperisuri,
împrejmuiri etc.

Buştenii pentru piloţi - se folosesc în fundaţii la unele construcţii şi lucrări

hidrotehnice temporare.

Produse semifinite din lemn - se obţin prin cioplire şi prin debitarea lemnului
rotund.

Cheresteaua (scandura si dulap) rezultă prin debitarea lemnului rotund în direcţie

longitudinală, cu feţe plane şi paralele două câte două. După dimensiunile secţiunii transversale
şi raportul dintre grosime şi lăţime, produsele de cherestea sunt: scânduri, dulapi, grinzi, şipci
şi rigle. (foto dulap de brad)

Furnirul - se obţine prin decuparea lemnului rotund de foioase, cu ajutorul unor

maşini speciale, în foi subţiri (0.4...6mm).

Placajul se obţine prin încleierea cu adeziv de calitate a unui număr impar de foi de furnir, astfel dispuse încât fibrele a
două foi consecutive să formeze un unghi de 90°.

Produse finite din lemn - sunt produse care se folosesc direct în construcţie, fără a suferi vreo modificare de formă.

4
 Scândurile fălţuite - se obţin din lemn de răşinoase rindeluite pe faţa văzută. Falţurile de la canaturi servesc la
îmbinarea scândurilor pentru realizarea pardoselilor.

Fig. 1
Duşumele cu lambă şi uluc se produc din scânduri şi dulapi de răşinoase şi sunt folosite la pardoselile încăperilor de
locuit. Pentru o bună îmbinare a lor sunt prevăzute cu o lambă care pătrunde într-un uluc.

Parchetul este o lamelă din lemn masiv, tare din specii foioase (stejar, fag, etc), cu feţe plane paralele şi netede, profilată
pe părţile laterale şi la capete, care prin asamblare constituie o pardoseală parchetată.

Şiţa şi şindrila - se confecţionează prin despicare, din lemn rotund sau din deşeurile rezultate la debitarea cherestelei.

Şiţa se prezintă sub forma unor plăcuţe

dreptunghiulare simple, iar şindrila sub formă de pană, având
pe muchia groasă un uluc pentru îmbinare. Se folosesc la
executarea acoperişurilor, înlocuind ţiglele.

Produse obţinute prin valorificare superioară a

lemnului - se obţin prin modificarea structurii şi compoziţiei
materialului lemnos, indiferent de specie, obţinându-se produse
cu caracteristici superioare.

Plăcile din aşchii de lemn (PAL) - se obţin prin

presarea la temperatură şi presiune a unei mase lemnoase din
aşchii de lemn aglomerate cu un adeziv sintetic. Se folosesc la
diferite lucrări de tâmplărie, la pereţii de compartimentare,
pardoseli, diferite straturi izolatoare.

Plăcile fibrolemnoase (PFL) se obţin din fibre de lemn obţinute pe cale mecanică, care se împâslesc cu un adeziv.
Aceste plăci pot fi utilizate ca material termoizolant şi fonoizolant sau ca substrat de pardoseli.

1.1.4 Produse din metal pentru construcţii

Produsele din metal se obţin din metale şi aliaje feroase (fontă şi oţelul) şi neferoase (aluminiul, cuprul, zincul, plumbul etc
şi aliajele lor).

Produsele din oţel utilizate în construcţii sunt produse laminate la cald sau la rece şi se pot clasifica în:

- Produsele din oţel pentru construcţii metalice şi din beton. Din oţelurile de uz general pentru construcţii se obţin
prin laminare o serie de produse folosite în construcţiile metalice şi în construcţiile din beton cu armătură rigidă.
- Produse din oţel pentru beton armat. Pentru realizarea armăturilor utilizate la betonul armat se folosesc:

- bare din oţel carbon obişnuit, tip OB 37 cu diametrul de 6.. .40 mm;

- sârmă trasă netedă (STNB) cu diametrul de 3...10mm;

- sârmă trasă profilată pentru beton armat (STPB), cu diametrul de 3... 10 mm;

5
 foto bare de armatura PC (profilat la cald)

- oţel beton cu profil PC 52 şi PC60 cu două nervuri

longitudinale diametral opuse şi nervuri elicoidale la distanţe egale, înclinate
faţă de nervurile longitudinale şi cu diametre de 6...40 mm utilizat ca armătură
de rezistenţă.

Produse metalice
cu tije cilindrice pentru asamblări Şuruburile - sunt folosite
la asamblări demontabile. Ele pot fi:

şuruburi pentru metale - numite şuruburi metalice şi şuruburi pentru

lemn.

foto tija filetata

Niturile - folosite la realizarea asamblărilor nedemontabile

foto tipuri de nituri (poc-

nituri sau nituri clasice)

Cuiele - folosite pentru construcţii pot fi: cuie pentru lemn (folosite
pentru lucrări de dulgherie); cuie pentru tablă, cuie pentru rabit (cu cioc); si
bineinteles cuie pentru beton.

Scoabele servesc la asamblări ale pieselor de lemn la care mijlocul

principal de îmbinare (cep, prag, dorn) nu împiedică deplasările pe orice
direcţie. foto scoabe sarpanta lemn

PANA AICI CURS DIN 19 FEBRUARIE 2020

6
 1.1.5 Produse ceramice pentru construcţii
Produsele ceramice pentru construcţii sunt materiale neglazurate, care se fabrică din argile obişnuite sau refractare cu
adaosurile necesare (nisip, apă). în categoria produselor ceramice intră: cărămizile pentru construcţii, materiale ceramice pentru
învelitori etc.
Cărămizi pentru construcţii - sunt produse ceramice colorate, cu structură poroasă. Pentru realizarea zidăriilor se
utilizează diferite tipuri de cărămizi.
Cărămizile pline presate - sunt produse masive, poroase, prevăzute cu găuri de uscare (al căror volum total nu depăşeşte
15% din volumul cărămizi). Cărămizile pline se fabrică în două tipuri
ale căror dimensiuni (în mm) sunt:
240X115X63; 240X115X88. foto caramida plina
Cărămizile şi blocurile cu goluri verticale (GV) - golurile
cu formă cilindrică sau prismatică şi sunt perpendiculare pe faţa de
aşezare (faţa mare) a cărămizilor. foto caramida GV
Cărămizile şi blocurile ceramice cu goluri orizontale (GO)
https://www.youtube.com/watch?v=Nu2FRXxLnp4
https://www.youtube.com/watch?v=CuLe71mcQFY
https://www.youtube.com/watch?v=ccU2F7ZuqmA
Materiale ceramice pentru învelitori
Din categoria materialelor ceramice utilizate pentru învelitori fac parte: ţiglele, olanele şi
coamele. Aceste produse se obţin din argile fuzibile, prelucrate prin presare în tipare sau prin tragere
prin filiera presei cu melc. După uscare se ard la 900... 1 000 C. Ţiglele şi coamele pot fi impregnate,
colorate în masă sau glazurate cu glazuri transparente sau opace, incolore sau divers colorate.
Ţiglele, după formă şi modul de obţinere sunt de trei categorii: ţigle-solzi trase prin filieră,
ţigle cu jgheab trase şi ţigle cu jgheab presate. Ţiglele trase şi ţiglele presate sunt ţigle profilate.
https://www.youtube.com/watch?v=Tfv4a05xa7M
Olanele - se prezintă sub formă de jgheaburi tronconice. Fixarea lor se execută cu ajutorul
unor clame metalice. Coamele - sunt folosite pentru fixarea ţiglelor de-a lungul muchiilor
acoperişului, precum şi pentru etanşarea învelitorii la muchii.

1.1.6 Materiale pentru izolaţii

7
 Materiale pentru hidroizolaţii - împiedică pătrunderea apei şi a umezelii în elementele de construcţii, scăderea rezistenţelor
mecanice şi a rezistenţei la îngheţ-dezgheţ a elementelor de construcţii, împiedică aşadar scăderea durabilităţii construcţiei. Materialele
de hidroizolaţii trebuie să fie compacte, impermeabile la apă, rezistente la acţiunea
apei, a agenţilor atmosferici şi a variaţiilor de temperatură.
Principalele materiale utilizate pentru hidroizolaţii în construcţii sunt:
materiale pe bază de bitum (bitumuri, pânzele bitumate, cartoanele bitumate)
materiale pe bază de sticlă (împâsliturile din fibră de sticlă bitumate, ţesăturile din
fire de sticlă bitumate).
foto hidroizolatie elastica (tip carton asfalat)
https://www.youtube.com/watch?v=rrW4rSnwYo8 vezi stratificatie sub
vudeo
Materiale termoizolante - împiedică schimbul de căldură dintre încăperile
unei construcţii sau dintre interiorul şi exteriorul construcţiei.
Materialele folosite pentru termoizolaţii se grupează în următoarele tipuri: mortare şi betoane (slab termoizolant); materiale
ceramice; materiale pe bază de diatomit; materiale pe bază de azbest (nu mai sunt permise datorita efectelor nocive – dar se regasesc
la cladirile vechi); materiale pe bază de sticlă, zgură şi roci sfiicioase; materiale din lemn, materiale pe bază de polimeri; materiale din
plută etc.
Materiale pentru fonoizolaţii - au rolul de a asigura un anumit grad de confort acustic în încăperi, prin împiedicarea
transmiterii zgomotelor din exterior spre interior sau între încăperi. Aceste materiale sunt de natură anorganică sau organică, cu
densitate aparentă mică, poroase, cu pori deschişi, cu bune proprietăţi de absorbţie
fonică, folosite sub formă de pâsle, plăci, panouri realizate din vată minerală, lemn,
precum şi tencuieli acustice din ciment şi agregate uşoare poroase (fonoabsorbante).
Materialele pentru izolaţii anticorosive - sunt materiale de protecţie a
elementelor de construcţii supuse la acţiunea agresivă a agenţilor chimici. Materialele
obişnuite pentru protecţia anticorosivă sunt: uleiurile minerale şi vaselinele tehnice;
materiale pe bază de bitum etc. Pentru protecţii speciale anticorosive se utilizează
vopsele, emailuri, lacuri şi grunduri anticorosive.
https://www.youtube.com/watch?v=JYPyR9Q53KU – montaj
pereti despartitori rigips

1.1.7 Materiale pentru zugrăveli, vopsitorii

Materialele de vopsitorie sunt materialele folosite pentru protecţia construcţiilor şi a elementelor de construcţie, contra
acţiunilor agresive chimice sau biologice ale mediului înconjurător, în scopuri decorative, ignifuge de întreţinere si de îmbunătăţire a
condiţiilor tehnico-sanitare în încăperi etc. Materialele de vopsitorie sunt constituite din substanţe solide şi lichide, între care obligatorie
una dintre substanţe este peliculogenă (liant). în compoziţia materialelor pentru vopsitorii intră următoarele materii prime: lianţi,
pigmenţi şi materiale ajutătoare.
Lianţii pentru vopsele sunt: uleiuri vegetale sicative, răşinile sintetice.
Pigmenţii - sunt substanţe minerale colorate pulverulente, insolubile în liant, în apă şi în solvenţi, folosiţi pentru a conferi
o anumită culoare materialului de zugrăvit sau vopsit.
Materiale ajutătoare - la prepararea materialelor de vopsitorie se folosesc solvenţii, diluanţi, sicativii etc.
Materiale de vopsitorie - după felul cum substanţele solide se dizolvă sau nu în substanţele lichide, materialele de
vopsitorie pot fi: grunduri, lacuri, emailuri şi vopsele.

2. Clasificarea construcțiilor

Clasificarea construcțiilor se face in funcție de obiectivele urmărite, obiective care se refera la diferite criterii:

a. Funcționale
b. De calitate
c. De rezistenta
d. Economice
a. Clasificarea funcționala sau după destinație grupează construcțiile in doua mari categorii:

A1. Clădirile care cuprind construcții ce adăpostesc oameni sau alte viețuitoare de intemperii asigurând desfășurarea
activităților complexe. In aceasta grupa intra:

- Clădiri civile destinate unei game foarte largi de procese funcționale: locuire, învățământ, sănătate, comerț,
sport, cultura, administrație etc
8
 - Clădiri industriale destinate producției: uzine fabrici, hale ateliere etc
- Clădiri agrozootehnice destinate unor procese de producție din sectorul zootehnic (grajduri, sere, fabrici de
profil, magazii de cereale, remize crame etc)

A2. Construcții inginerești cuprind: construcțiile industriale speciale (silozuri) coșuri de fum, rezervoare, castele de apa,
turnuri de răcire, construcții hidrotehnice si energetice căile de comunicație (drumuri, cai ferate, poduri, tuneluri, piste,
viaducte, platforme, etc) linii de transport al energiei electrice si al fluidelor tehnologice, construcțiile pentru alimentari cu
apa si canalizări.

b. Clasificarea după criterii de calitate ia in considerație calitatea unei construcții determinata de: durabilitatea in timp,
rezistentele mecanice si la foc, gradul de confort, instalațiile, dotările si finisajele pe care le dețin. In funcție de acești factori
construcțiile se grupează in trei clase de calitate după cum satisfac cerințe ridicate, medii, obișnuite.
c. Clasificarea după structura de rezistenta (cu referire la clădiri a1). Se refera la modul de alcătuire al elementelor
(structurii) de rezistenta:
- Structuri (clădiri) cu pereți portanți (de rezistenta) realizați din zidărie de cărămidă, piatra naturala, beton
monolit sau prefabricat (blocuri, diafragme, panouri prefabricate etc)
- Structuri cu schelet portant realizat din stâlpi si grinzi (cadre) din beton armat monolit sau prefabricat sau din
metal
- Structuri mixte: cadre si diafragme, pereți portanți din zidărie si stâlpișori din beton armat.
- Structuri speciale realizate sub forma de placi curbe subțiri, arce, cabluri suspendate etc.

d. Cerinte functionale si ecologice

Exigentele referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o constructie sunt din ce in ce mai ridicate. Ecologie -
denumirea data grupului de discipline care studiaza interactiunea dintre om, activitatea umana si mediul inconjurator.

CERINTE FUNCTIONALE

 psiho-fiziologice (confort acustic, higrotermic, puritatea aerului, iluminat, radiatii solare, estetica, siguranta la actiuni
mecanice, rezistenta la incendiu, accesul la caile de comunicatii etc.)
 sociologice (adaptarea spatiului de locuire si de desfasurare a activitatii/productie la cerintele colectivitatii, in
concordanta cu reglementarile sociale, zona geografica etc.
 economice (economice propriu-zise, reflectate de indici tehnico-economici si exigente de durabilitate)

CERINTE ECOLOGICE

Conditiile care se impun cladirilor in prezent, au ca scop reducerea emisiilor de CO2 in atmosfera prin diminuarea consumurilor
de energie, pe de o parte si introducerea pe scara din ce in ce mai larga a utilizarii energiei regenerabile (energie solara, eoliana,
hidro-energia si combinatii ale acestora) pe de alta parte. In acelasi timp se urmareste intr- o masura cat mai mare utilizarea
materialelor ecologice, respectiv a celor pentru producerea carora energia consumata este minima. De asemenea, este importanta si
comportarea in timp a materialelor si posibilitatea de reciclare a acestora.

Un alt aspect important este cel legat de amplasamentul constructiilor si de masura in care constructia in sine si amenajarile terenului
inconjurator au un impact pozitiv sau negativ asupra echilibrului ecologic din zona.

3. Definirea si clasificarea construcțiilor hidrotehnice

O categorie aparte a construcțiilor inginerești o constituie construcțiile hidrotehnice. Construcțiile hidrotehnice sunt
lucrări inginerești care intra in contact direct cu apa si care împreuna cu instalațiile si echipamentele mecanice si electrice cu care
sunt dotate servesc, fie pentru folosirea in diverse scopuri a potențialului surselor hidraulice, fie pentru combaterea efectelor, uneori
dăunătoare ale apelor.

Scopurile pentru care se executa acest gen de construcții este realizarea in cadrul amenajărilor hidrotehnice care pot fi
constituite, fie dintr-o lucrare hidrotehnice, fie dintr-un ansamblu de obiecte hidrotehnice: baraje, derivații, canale, galerii, conducte,
centrale hidroelectrice, diguri, prize de apa etc. in acest caz amenajarea poate avea un caracter complex valorificând total sau parțial
potențialul sursei de apa.

9
 Intr-o accepțiune mai larga potențialul hidraulic reprezintă capacitatea unei surse hidraulice de a satisface la un moment dat
necesitățile specifice ale dezvoltării materiale a societății umane. Construcțiile hidrotehnice trebuie sa valorifice potențialul hidraulic al
surselor curgătoare de apa.

Construcțiile hidrotehnice prezinta o serie de caracteristici si particularități prin care se diferențiază de celelalte construcții
inginerești:

- Sunt supuse intens acțiunii apei si anume:

o A c ț i u n e a m e c an i c a m a n i f e s t a t a ca pr e s i u n e h i dr o s t at ic a s i h i d r o d i n a m i c a
o A c ț i u n e a f i z i c a , m an i f e s t a t a p ri n e r o z i u n i, a f u i e r i ( A c ț i u n e a de de z a gr e g a r e s i
s p ă l a r e a f u n du lu i u n e i a pe c u r g ă t o a r e i n j u r u l f u n d a ț i e i u n e i l u c r ă r i h i d r o t e h n i c e ,
s i c a re p o a t e d u c e l a p e r i c l it ar e a a c e s t e i a . ), s pă l ă r i de b e t o an e s i r o c i
o A c ț i u n e a c h im i c a m a n i f e s t at a pr in de g r a dă r i , s u f o z i i ( an t r e n a r e a de m a t er ia l f in
din f u n d aț i e pr i n i n f il t r a ț ii ; p r o c e s de s pă la r e ș i t r a n s po r t a r e a p a r t ic u l e l o r f i n e
din ro c il e a fâ n a t e s u b ac ț i u ne a c i r cu l aț ie i ape l o r s ub t e r a n e ( DE X – s u f uz i u n e-
ge o l )) c h i m i c e , c o r o z i u n e
o A c ț i u n e a bi o l o g ic a a s u pr a m a t e r i a l e l o r de c o n s t r u c ț i e , e x e r c i t a t a p r i n i n t e r m e d i u l
a l ge l o r , b a c t e r ii lo r , c i u p e r c i l o r .
- S u n t c o n di ți o n at e d e o s e r i e d e f ac t o r i l oc a l i ( g e o m o rf o l o gi c i, t e c t o n i ci ,
h id r o ge o l o gi c i ) c a r e au o m ar e v a r i ab i l i t a t e de l a u n am pl a s a m e n t l a a l t u l , c e e a c e c o n f e r ă
u n c a r ac t e r de o r i g i n a l i t a t e , de u n i c a t , f i e c ăr e i a m e n a j ă ri h i d r o t e h n i c e .
- Im p l i c a v o l u m e m a r i d e l u c r ă r i ( e x c a va ț i i , u m p l u t u ri , be t o n ar i de s u p r a f a ț a s i i n
s u b t e r an , de v i e r i de a p e , in j e c ț i i i n f u n da ț i e , e t c )
- Po t p r od u c e e f e c te g r a v e c ân d s u f e r ă d i s t r u g e r i , a f e c t ân d s c o p u l pe n t r u c ar e
c o n s t r u cț i a a f o s t re al i z a t a c a t s i o s e r i e de a l t e a ct i v it ă ț i s i m ai a l e s s i g u r a n ț a a ș e ză r i l o r
o m e n e ș t i s i t u a t e i n a v a l d e l u c r a r e a h i d r o t e h n ic a .

Construcțiile hidrotehnice se pot clasifica in :

 După folosința: construcții pentru alimentari cu apa, pentru irigații, producere de energie, portuare, transport apa,
atenuarea viiturilor, apărarea împotriva inundațiilor, piscicultura, ameliorarea microclimatului, sporturi nautice, agrement
 După amploarea folosințelor: construcții cu folosința complexa, construcții cu o singura folosința
 După importanta: construcții principale si secundare
 După durata de funcționare prevăzută: construcții definitive si provizorii
 După relația cu mediul înconjurător: construcții cu efecte importante si fără importanta pentru mediul înconjurător
 După efectele posibile in caz de distrugere: cu efecte mari asupra producției si zonei înconjurătoare, cu efecte importante
numai asupra producției, cu efecte reduse asupra producției, fără efecte.

4. Condiții generale privind clădirile (grupa a1)

O clădire de locuit, social-culturala, de învățământ etc destinată a deservi pe om trebuie sa satisfacă anumite cerințe de
calitate pentru o funcționalitate optima:

- Cerințe fiziologice din manifestarea omului ca ființa vie

- Cerințe psihologice ce caracterizează pe om ca ființa gânditoare
- Cerințe sociologice ce rezulta din manifestarea omului ca ființa sociala
- Cerințe economice care se refera la costurile de investiție si de întrebuințare (încălzire spre exemplu) care
trebuie sa fie minime in condițiile unei durabilități maxime.

Pentru a satisface optim cerințele de exploatare o construcție trebuie sa îndeplinească mai multe condiții:

a. Condiții urbanistice si de arhitectura: presupun încadrarea construcției intra-un ansamblu arhitectonic si

urbanistic ce trebuie sa confere clădirii o plastica corespunzătoare, un aspect cat mai estetic si plăcut. Cerințele
estetice se refera atât la plastica exterioara, la aspectul interior al încăperilor, la culoare, planeitatea suprafețelor,
orizontalitatea liniilor, rectitudinea unghiurilor. In dezvoltarea arhitecturala trebuie avut in vedere ca funcțiunea
primează si ca formele arhitecturale ii sunt subordonate (!).

10
 b. Cerințe funcționale sau tehnologice: se refera la caracteristicile spațiale ale construcției (înălțime, suprafața,
volum) ce trebuie sa asigure deservirea funcțiunilor amplasate:
Sef≥Soptim ; Hef ≥Hoptim ; Vef ≥ Voptim
c. Cerințe de ambianta spațiala: se refera la condiția ca dimensiunea minima a unei încăperi sa nu se coboare sub
2,5m, lungimea sa fie minimum 1,6 lățimea. Sa se evite forma in plan pătrata. Înălțimea minima sa fie 2,5m iar sub
grinzi sa fie cel puțin 2,25m`
d. Cerințe de habitabilitate sociologica: exprima condiții de adaptare a locuinței la viața individuala si a familiei.
La un confort minim suprafața utila de persoana nu trebuie sa coboare sub 10 ... 14mp iar volumul util
15mc/persoana. Suprafețe utile de 18 ... 22mp caracterizează confortul mediu pana la superior.
e. Condiții de durabilitate elementelor de construcție: durabilitatea este determinata de rezistenta la aer,
umiditate, foc, rezistenta la acțiuni mecanice, factori corozivi. Din acest punct de vedere construcțiile pot fi:
- Durabilitate ridicata – gradul I – când durata de existenta este de cel puțin 100 de ani
- Durabilitate mijlocie – gradul II : 50 ... 100 de ani
- Durabilitate obișnuita – gradul II : 20 ... 50 de ani
- Provizorii pentru o durata mai mica ca 20 de ani

Durabilitatea ridicata se asigura prin:

- Rezistenta corespunzătoare la toate acțiunile

- Rezistenta ridicata la îngheț a materialelor (materiale cu indicii G15, G25, G50)
- Rezistenta la acțiuni biologice ale microorganismelor
- Rezistenta la umiditate apreciata prin indicele Rc umed / Rc uscat
- Rezistenta la coroziune sub acțiunea agenților chimici agresivi
- Rezistenta la foc: reprezintă capacitatea construcției de a rezista la solicitările mecanice si termice ce apar in
timpul si din cauza incendiilor. Din punct de vedere al rezistentei la foc avem:
o Construcții incombustibile: ziduri de o cărămidă / pereți beton >15cm / pereți beton armat > 10cm /
metalice cu acoperire / tencuiala de 3cm
o Construcții aproape incombustibile: metale sau beton armat sub 5cm
o Construcții combustibile de exemplu cele din lemn

După durata de rezistenta la foc avem 5 grade de rezistenta: 4 ; 2,5 ; 2 ; 0,4 ; 0 ore

CONDIȚII MINIME PENTRU ÎNCADRAREA CONSTRUCȚIILOR ÎN GRADE DE REZISTENȚĂ LA FOC

Gradul de rezistență la foc
Nr. Tipul elementelor de
crt. construcție
I II III IV V

0. 1. 2. 3. 4. 5. 6.

1. Stâlpi, coloane pereți C0 (CA1) C0 (CA1) 2 C1 (CA2a) C2 (CA2b) C4 (CA2d) -

portanți 21/2 ore ore 1 oră 30 min

2. Pereți interiori neportanți C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C3 (CA2c) C4 (CA2d) -

30 min 30 min 15 min 15 min

3. Pereți exteriori neportanți C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C3 (CA2c) - C4 (CA2d) -

15 min 15 min 15 min

4. Grinzi, planșee nervuri, CO (CA1) C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C4 (CA2d) -

acoperișuri terasă 1 oră 45 min 45 min 15 min
(30min) * (30 min) *

5. Acoperișuri autoportante C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C3 (CA2c) - C4 (CA2d) -

fără pod (inclusiv 45 min 30 min (15 15 min
contravântuiri), șarpanta (30min) * min) *
acoperișurilor fără pod

11
 6. Panouri de învelitoare și C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C3 (CA2c) - C4 (CA2d) -
suportul continuu al 15 min - -
învelitorii combustibile

Atentie, a aparut in ianuarie 2019 noul normativ.

Grad de rezistență la foc - capacitate globală a construcției sau a compartimentului de incendiu de a răspunde la
acțiunea unui incendiu standard, indiferent de destinația sau funcțiunea acestuia.

f. Conditii mecanice - prin care se asigura rezistenta si stabilitatea constructiilor sub actiuni exterioare:
• capacitatea portanta;
• marimea deformatiilor in comparatie cu cele admise;
• gradul de fisurare si oboseala (cazul elementelor supuse la sarcini alternante).

Conditiile mecanice sunt precizate in prescriptii tehnice (standarde si normative)

Condițiile mecanice: cuprind rezistenta la diverse solicitări si stabilitatea construcției. In calcul aceste condiții se
exprima prin:
- In Metoda rezistentelor admisibile: Pef ≤ Pad si σef≤σad
- In Metoda la rupere: 𝑃 =
- In Metoda stărilor limita : ∑ 𝑛𝑁 ≤ ∅(𝑅, 𝑘, … )

g. Condiții de confort in exploatare: depind de cerințe umane, procesul tehnologic si datele de climat natural si
cuprind:
- Izolarea termica exprimata prin condiția de rezistenta termica: Ro ef > Ro nec
- Confort higrotermic (Higrotermica se ocupa cu studiul bazelor fizice si practice ale izolării termice si umidității
in construcții, cu permeabilitatea la aer a elementelor de construcții si clădirilor )se refera la temperatura
umiditatea si viteza aerului exterior si din încăperi. Acestea pot afecta pielea omului. Se recomanda ca
temperatura aerului exterior sa nu depășească 37 grade Celsius la umiditatea de 100% sau 50 grade Celsius la
umiditate redusa. Umiditatea aerului nu poate cobori sub 30% pentru a evita senzația de uscăciune.
Temperatura din încăperi = trebuie sa fie minimum 22% iar umiditatea
aerului interior intre 30% si 60%.
- Puritatea aerului: poluarea atmosferica afectează condițiile de viața. Concentrația de CO2 nu trebuie sa
depășească 0,1% iar cea de CO mai mica de 0,003%.
- Iluminarea naturala si artificiala se refera la intensitatea minima si maxima, la contrast si stabilește Iluminația
minima funcție de destinația încăperilor: spatii de circulație 20 lx (lucși 1 lux= iluminarea unei suprafețe ce
primește 1 lumen/mp uniform distribuit / 1 lumen = fluxul luminos emis de o sursa punctiforma si uniforma
având intensitatea de o candela / 1 candela = unitatea fundamentala).
- Izolarea fonica se exprima prin Iefectiv ≥ I admis. Cerințele acustice impun ca nivelul sonor in încăperi sa fie in
limite suportabile, astfel:
o Odihna noaptea: 25 ... 30db
o Odihna ziua: 30 ... 35db
o Lectura, învățat: 35 ... 40db
o Ocupații familiale: 35 ... 45 db
o Exemple: trenul 100db, supersonice 130 ... 170db, artere de circulație 65 ... 75db

cerințele de confort acustic fixează si un minim de nivel sonor de 20Db pentru a nu se produce frica.

Nivelul perturbațiilor nu trebuie sa depășească 85db măsurat la un metru de exteriorul clădirii. Daca consideram ca nivelul
interior admisibil, ca zgomot de fond pentru ocupații curente este de 45db, rezulta ca peretele exterior trebuie sa aibă un
grad de izolare fonica de cel puțin 40db ceea ce stabilește masa minima a peretelui la 100kg/mp

- Vibrații: omul nu poate suporta vibrații cu amplitudinea mai mare de 0,3mm la o frecventa sub 10Hz
h. Condiții economice: cuprind totalitatea indiciilor ce exprima eficienta tehnico-economica si care se pot exprima
prin:
- Cost minim, funcție care cuprinde costul materialelor, manopera, transport, utilaje, exploatare
- Greutate minima
12
 - Industrializare maxima
- Mecanizare maxima (număr total de ore utilaj raportate la numărul total de ore sa tinda către 1)
i. Cerințe de iradiere. Pentru a asigura protecția omului contra radiațiilor este necesar ca sa nu primească mai mult
de 5rem/s. sunt unele materiale care nu trebuie acceptate: fosfogipsul, placile de azbociment, etc.
j. Conceptul de performanta in constructii

Scopul introducerii conceptului de PERFORMANTA este stabilirea indicatorilor de performanta ai constructiilor si ai partilor
lor componente in vederea satisfacerii exigentelor utilizatorilor pe intreaga durata de viata a constructiilor.

Etape in analiza conceptului de performanta:

a. Identificarea exigentelor utilizatorilor exigente de siguranta, confort, economice.

b. Trecerea de la exigentele utilizatorilor la exigentele de performanta asociate cladirii si diferitelor ei subsisteme (spatii
inchise, structura de rezistenta, anvelopa, delimitari / compartimentari interioare, echipamente).

Listarea exigentelor de performanta se face pentru o solutie potentiala, adica un model abstract, fizic realizabil. La aceasta
etapa nu este necesara precizarea mijloacelor concrete de realizare. Fiecare exigenta de performanta se concretizeaza in unul sau
mai multe criterii de performanta, exprimabile cantitativ.

Compararea fiecarei performante efective cu valoarea normata a criteriului de performanta corespunzator, conduce la o
proiectare corecta si la o apreciere globala a oricarei solutii noi, prin comparatie cu o solutie considerata etalon. Pentru o cladire
proiectata conform principiilor conceptului de performanta, sunt stabilite “niveluri de performanta normate”, “niveluri de performanta
proiectate” si “niveluri de performanta realizate” sau “efective”.

Aplicarea conceptului de perfomanta in constructii

Printr-o procedura bine organizata de stabilire a caracteristicilor calitative ale sistemului-cladire si a subsistemelor lui, astfel
incat constructia in ansamblu sa raspunda corect tuturor exigentelor formulate de utilizatori, care trebuie in prealabil identificate.

De regula exigentele utilizatorilor sunt generate de:

- cerinte fiziologice naturale, insemnand posibilitatea de a utiliza spatiile din cladire pentru activitati creatoare, odihna
sau divertisment, in conditii de igiena, confort si protectie fata de orice factori nocivi, de a se deplasa cu usurinta si in
siguranta;

- cerinte psihosociale, referitoare la senzatia de contact cu mediul inconjurator, posibilitatea de a comunica si de a se

separa, satisfactia estetica, orientarea simpla;

-cerinte de eficienta, privind cheltuieli si consumuri m inime de achizitie si exploatare a a cladirii, durabilitate, conservarea
mediului, etc.

Proiectantul trebuie sa cunoasca toate datele legate de specificul activitatii sau/si proceselor care urmeaza sa se desfasoare in
constructia respectiva, precum si durata, frecventa si posibilitatea modificarii lor in timp etc.

]ISTA SINTETICA A EXIGENTELOR DE PERFORMANTA PENTRU CLADIRI CIVILE:

 Stabilitatea  Confortul tactil 

 Rezistenta la foc  Confortul vizual
 Siguranta utilizarii  Igiena
 Etanseitatea  Adaptarea la utilizare
 Confortul higrotermic  Durabilitatea
 ambianta atmosferica  Economicitatea
 Confortul acustic
LISTA EXIGENTELOR DE PERFORMANTA LA CLADIRI CIVILE:

13
 1. functionalitatea 3. siguranta in exploatare 5. confort, definit prin:

- spatii corespunzatoare - rezistenta si stabilitate la actiuni, fara - conditii optime de

destinatiei; atingerea unei stari limita pe durata temperatura si
de exploatare umiditate
- orientarea simpla in cadrul
-
accesului si circulatiei interioare siguranta la foc, explozii - dotari
corespunzatoare
- utilizarea sigura a instalatiilor
6. durabilitate
- securitate la patrunderea prin
pastrarea
efractie
performantelor pe
durata de exploatare

- posibilitatea refacerii
prin reparatii curente
si capitale
2.incadrarea favorabila in 4. igiena – asigurata prin: 7. economicitatea
mediu

- utilizare eficienta a teren.

- absenta cauzelor de imbolnavire de - consumuri
orice natura reduse/minime de
energie
- protectia mediului inconj. - alimentare cu apa potabila, conventionala
canalizare
- aspect estetic, potrivit - cheltuieli de
specificului local - protectia fata de infiltratii de apa, investitie minime
gaze, igrasie, agenti biologici etc
- incadrarea in
indicii tehnico-
economici
recomandati

Criteriile de performanta se normeaza si sunt cuantificate in prescriptiile tehnice (standarde, normative si

coduri de proiectare), prin niveluri de performanta. Pentru o cladire proiectata pe principiile conceptului de performanta,
vom avea niveluri de performanta normate, niveluri proiectate si niveluri realizate (efective).

Nivelul de performanta efectiv depinde de o serie de factori cu variatie aleatoare (intamplatoare). Metodele de
evaluare a performantelor constructiilor se stabilesc prin prescriptii tehnice si pot consta din: calcule, experimentari la scara
naturala sau pe modele bazate pe teoria similitudinii.

Specificatiile de performanta trebuie enuntate prin tema de proiectare si reprezinta documentatia tehnica
necesara utilizarii conceptului de performanta in procesul de proiectare.
PANA AICI CURS DIN 26 FEBRUARIE 2020

Etapele constructiei
unei case. De la Cumparare teren la intabulare.mp4

ACTIUNI IN CONSTRUCTII

Prin actiune se intelege orice cauza capabila de a genera stari de solicitare mecanica intr-o constructie sau element de
constructie. Actiunile se pot exercita in mod direct sub forma unor sisteme de forte (greutatea elementelor, de exploatare,
climatice) sau indirect sub forma unor deplasari si deformatii impuse (cedari de reazeme, deformatii din temperatura sau
constractie, etc).

14
 Deci actiunile pot proveni din greutatea proprie a elementelor de constructie, din conditii de exploatare, din mediul
inconjurator datorita unor factori naturali cu aparitie frecventa (vant, zapada, variatii ale temperaturii, presiunea apei, a ghetii
etc) sau cauze exceptionale seism, explozii, cedari catastrofale.

Actiunile pot avea caracter static sau dinamic.

Reprezentarea efectului unei actiuni pe element sau constructie, in vederea calculului structural poarta
denumirea de încărcare.

Majoritatea actiunilor fiind variabile aleatorii (intamplatoare), valorile multor actiuni se stabilesc pe baze statistice.

In calcule pentru actiuni se dau doua valori de referinta:

- Valori normate ale actiunilor si sunt valori de referinta date in standarde de specialitate tinand seama de
specificul variabilitatii statistice pentru fiecare tip de actiune
- Valori de calcul ale actiunilor si care se stabilesc prin inmultirea valorilor normate cu coeficienti ai incarcarilor
prin care se tine seama de abaterile posibile in sens nefavorabil fata de valorile normate datorita variabilitatii
statistice a actiunilor.

Actiunile se pot clasifica dupa:

- Frecventa de aparitie
- Durata acțiunii
- Mod de repartizare : Dupa modul de repartizare al
incarcarilor putem avea; incarcari concentrate, incarcari
uniform distribuite, distribuite dupa anumite legi, etc. unele
incarcari mobile pot prezenta variatii ale intensitatii in timpul
actiunii fiind numite incarcari oscilante. ( ϼ = gradient de
intensitate)

In functie de durata si de frecventa de aparitie incarcarile – actiunile se

clasifica in:

a. Actiuni permanente (AP): se aplica in mod continuu cu o

intensitate practic constanta in timp pe intreaga durata de
existenta a unei constructii: coborarea sub intensitatea minima
(normata) prescrisa are o probabilitate foarte redusa numai in
cazuri cu totul exceptionale
b. Actiuni temporare cvasipermanente (AC): se aplica pe
durate indelungate cu o intensitate practic egala cu valoarea
normata: lipsa integrala a unora dintre aceste actiuni este
posibila in conditiile unor modificari cu caracter provizoriu – care
pot interveni in mod deliberat in procesul de exploatare sau la
partea de constructie sau amenajare. Cazurile de exceptie privind lipsa unora din aceste actiuni diferentiaza ipoteze
distincte de lucru.
c. Actiuni temporare variabile (AV): intensitatea lor variaza sensibil in raport cu timpul si putem avea:
- Actiuni cu caracter ciclic: au un caracter continuu si o variatie de aceeasi natura. In cazul unor observatii pe o
perioada suficient de indelungata, intensitatile putand fi definite dependent pe perioada medie de revenire –
normata
- Actiuni intermitente: au o aplicare discontinua in timp iar intensitatea actiunii se coreleaza cu durata sau
frecventa de aparitie. Valorile lor extreme corespund unor intervale de scurta durata

15
 d. Actiuni exceptionale (AE): apar foarte rar eventual niciodata in viata unei constructii, dat cu intensitati
semnificative (seisme, explozii, catastrofe). Actiunile mediului inconjurator si
actiunile corespunzatoare procesului de exploatare al constructiei au un caracter
aleatoriu in timp si spatiu. Modelele exacte care tin seama de aceasta dubla
variabilitate sunt dificile pentru implementare in practica inginereasca. Luand in
considerare numai variabilitatea aleatoare a actiunilor in timp, mai importanta
pentru determinarea valorilor maxime din combinarea acestora, se prefera
modelarea actiunilor ca procese aleatoare sau stohastice.

Pentru diferite tipuri de actiuni ce intervin in proiectarea structurilor pot fi folosite

urmatoarele tipuri de procese aleatoare stationare:

- Procese normale Gauss folosite frecvent pentru modelarea incarcarilor cu

caracter de continuitate din exploatare
- Procese Poisson in unde dreptunghiulare folosite frecvent pentru modelarea
incarcarilor cu caracter cvasipermanent din exploatare(actiuni utile) (T =
durata normata de viata a constructiei).
- Procese Poisson filtrate folosite pentru modelarea actiunilor tranzitorii cu
aparitii aleatoare (de exemplu aglomerari mari de oameni) precum si pentru modelarea unor actiuni variabile
in timp care apar foarte rar la valori mari pe durate foarte scurte (uragane, seisme)

Se vor prezenta, in continuare, actiunile ce intra in cele 4 grupe, particularizand pentru constructii hidrotehnice

ACTIUNI PERMANENTE: se caracterizeaza prin valori aproape constante in timp si cuprind:

- Greutatea proprie a elementelor structurale de constructie: grinzi, stalpi precum si pardoseli, temcuieli,
elemente de inchidere
- Greutatea si impingerea
pamanturilor si a umpluturilor
- Efectul precomprimarii
- Pereti despartitori

Specifice hidrotehnice:

- Greutatea umpluturilor
compactate (in stare uscata/ stare
saturata cu apa / stare
submersata)
- Greutatea lesturilor
- Etc.

Evaluarea actiunilor permanente este afectata de incertitudini in ceea ce priveste caracteristicile geometrice stabilite prin
proiect si greutatile specifice ale materialelor. Ca urmare, actiunea permanenta pe mp poate fi modelata ca o variabila
aleatoare Q in functie de variabilele aleatoare independente D (dimensiune) si 𝛾( greutatea specifica). Prcatic insa se
considera nealeatoare si se exprima prin marimi deterministe date in norme.

ACTIUNI CVASIPERMANENTE: in aceasta categorie intra majoritatea incarcarilor datorate procesului de exploatare denumite si
actiuni utile: utilaje, mobilier, pereti despartitori, materiale depozitate, etc. De regula aceste incarcari se considera uniform repartizate
pe mp.

Valorile actiunilor utile (inclusiv oameni) se iau: locuinte 150 daN/mp, cladiri publice (teatre, cinematografe) 300-600 kg/mp,
coridoare, scari 300-600kg/mp, balcoane logii 500 kg/mp, plansee necirculabile – poduri 75kg/mp. Peretii despartitori se pot echivala
cu o incarcare uniform distribuita pe mp.

In unele cazuri se considera actiunea utila concentrata: la calculul capriorilor si panelor (omul aprox 80kg/mp si scule etc
ajung la 150kg/mp si chiar 200kg).
16
 Aglomeratii de oameni 900kg/mp (11 oameni ce nu se pot misca sau 700kg/mp pentru cei ce se pot misca – isi schimba
locul).

Impingerile orizontale produse de oameni asupra parapetelor: un om ce impinge 50daN, un sir de oameni 75 daN/m, trei
siruri de oameni 250daN/m: la tribune se iau in calcul 150daN/m

Prevederea unei valori unice pentru o anumita destinatie a cladirii (incaperii) nu modeleaza corect acest tip de actiune evident
aleatoare in timp si spatiu. Mai mult, valorile difera de la o tara la alta. O modelare mai corecta a incarcarilor utile se obtine prin
reprezentarea lor ca procese aleatoare – procese de tip Poisson (unde dreptunghiulare sau filtrate)

Intr-o ipoteza simplificatoare, actiunile utile se pot considera in doua componente:

- O componenta de lunga durata (mobilier, utilaje)

- O componenta extraordinara, o incarcare de varf pe o durata foarte scurta (mobilier mutat, oameni inghesuiti)

In general in calcul trebuie considerate ambele componente. Diverse norme accepta, pe baze statistice si o reducere a
actiunilor utile avand in vedere ca valoarea data kg/mp nu se poate realiza integral pe toata suprafata sau la toate nivelurile cladirii.

Alte actiuni cvasipermanente specifice domeniului hidrotehnic si podurilor:

Actiuni din variatii termice anuale: produc solicitari in elementele de constructii componente ale structurii de rezistenta ca urmare
a faptului ca deformațiile de alungire si scurtare sunt impiedicate. Aceste solicitari se stabilesc pe baza diferentei dintre temperatura
la terminarea constructiei (+5 grade +15 grade in functie de anotimp si regiunea unde se executa) si temperatura medie de vara +17
grade respectiv medie de iarna minus 4 grade. In mod obisnuit de ia ∆𝑇 = 30 grade Celsius

Deformatiile in timp ale betonului din contractie si curgere lenta au un efect asupra betonului precum o scadere de temperatura
∆𝑇 . Cand se iau masuri speciale pentru reducerea contractiei, ∆𝑇 poate fi micsorata cu 5-10 grade

Tasarea si deplasarea fundatiilor produc eforturi in constructii din beton armat static nedeterminate. Evaluarea acestei stari de
eforturi se face prin metodele staticii constructiilor.

Subpresiunea hidrostatica la nivel mediu a apelor se ia in considerare la calculul

stabilitatii la alunecare si la rasturnare a elementelor cu adancime mai mica de
fundare de 5m, la determinarea presiunilor efective pe teren si la stabilirea
capacitatii portante a terenului.

Hi = inaltimea infiltratiilor

La rasturnare: 𝑥 = >K

Unde Mstab = ∑ 𝐺 𝑑 − 𝑆𝑑
Sau,
Si Mrast = ∑ 𝐸 ℎ
Mstab = ∑ 𝐺 𝑑 si

Mrast = ∑ 𝐸ℎ + 𝑆𝑑

Subpresiunea hidrostatica actioneaza si prin reducerea greutatii volumetrice a pamanturilor:

𝛾 < 𝛾

presiunea hidrodinamica a apei este datorata vitezei de curgere a apei

presiunea apei din pori: din cauza porozitatii materialului (beton, pamant) corpul unui baraj este supus actiunii fizico-chimice a apei
de infiltratie. Apa din pori exercita o actiune de portanta de jos in sus cu o repartitie liniara :

Papapori =𝑚𝛾𝑧 unde m este funcție de porozitate.

17
presiunea aluviunilor: in lacul de acumulare viteza de curgere se reduce si ca urmare aluviunile
se depun: cele mai mari in amonte, cele mai fine (argila, mal) ajung in fata barajului.

paluviuni = 𝛾 haluviunil

unde 𝛾 <𝛾

presiunea ghetii asupra barajelor sau pilelor de pod poate fi statica sau dinamica

- Presiunea statica este provocata de cresterea rapida a temperaturii aerului cand stratul de gheata incepe sa se
dilate rapid ca orice corp solid. Daca aceasta deformare este impiedicata, ghieata exercita presiuni importante
- Presiunea dinamica se exercita de catre gheturile in miscare

In categoria de incarcari, actiuni cvasipermanente mai intra:

presiunea apei in conducte, canale camera spirala

impingerea activa si pasiva a pamantului in unele cazuri

greutatea apei cand este cazul

greutatea partilor mobile sau demontabile a echipamentelor

ACTIUNI TEMPORARE VARIABILE (AV) denumite si actiuni temporare de scurta durata

1. Actiunea convoaielor de vehicule direct asupra unor constructii, poduri, structuri de rezistenta (poduri rulante) cat si
prin actiunea indirecta de sporire a impingerii pamantului asupra unor constructii (culei de pod, conducte ingropate, etc)

Pentru calcul se utilizează așa numitele convoaie tip care reprezintă încărcări mobile (concentrate sau uniform distribuite având o
intensitate data si o anume succesiune in funcție de natura vehiculului. Funcție de clasa de încărcare a podului se accepta tipul de

convoi.

Clasa de încărcare Convoi de autocamioane Convoi de vehicule pe senile

E A30 V80

18
 I A13 S60
II 10 S40
III A10 S30
IV A8

A30: un sir de autocamioane de 30 tone dispuse la distanta de 10m pe o lungime nelimitata

V80: un sir de vehicle speciale, fiecare de 80 tone cu patru osii cu roti duble, vehicule dispuse la
80 m unul de celălalt in sir nelimitat.

S60, S40, S30 sir de vehicule pe senile de 60, 40, 30 tone dispuse la intervale minime de 60 metri
pe lungime nelimitata.

La podurile cu una, doua sau trei benzi de circulatie se va dispune un singur sir de vehicule in pozitia cea mai defavorabila. La podurile
cu patru sau mai multe benzi se vor dispune doua siruri de vehicule, pe fiecare sens de circulatie, in pozitia cea
mai defavorabila.

Podurile de cale ferata se calculează la convoiul P10 compus dintr-o locomotiva cu 5 osii cu 25 tone/osie urmata
de un sir nelimitat de vagoane avand 10 tone/m. Convoiul de tramvaie cuprinde un sir de 4 vehicule de 40 tone
si 34 tone dispuse unul langa celălalt.

Actiunea convoaielor rutiere se poate inlocui la calculul impingerii pamantului asupra culeelor cu un strat echivalent de pamant avand
grosimea „h”.

Clasa E I II III IV
h 1,3 1,0 0,8 0,6 0,5
Actiunea dinamica a încărcărilor produse de convoaie se ia in considerare printr-un coeficient dinamic Ѱ cu care se multiplica eforturile
rezultate din convoi. Pentru podurile de sosea din beton armat sau beton precomprimat avem următorul tabel de calcul:

Agigea Bridge 2 -
stress test.mp4

https://www.youtube.com/watch?v=Vg5LDGMoCO4

Deschiderea Ѱ
Poduri pe grinzi L<5 1,3
L > 45 1,0
Poduri in arc L < 20 1,2
L > 70 1,0
Bolti masive L < 20 1,15
L > 70 1,00
La calea ferata si tramvaie Ѱ = 1,05 + (45)/(40 + L) ≥ 1,2

Calculul eforturilor M, T, Mt, N se face cu ajutorul liniilor de influenta.

In cazul unor planșee supuse la solicitări dinamice provocate de masini se iau încărcările statice multiplicate cu un coeficient de impact
care se definește ca raportul intre lucrul mecanic dinamic si lucrul mecanic static 𝜑 = = 1 … 2; iata cateva valori: mutarea greutatilor
1,2, la descarcare 1,4, elemente mari la descarcare 1,8 samd.

In legatura cu vehicule si convoaie se mai iau in considerație următoarele acțiuni – încărcări:

 Forta centrifuga la podurile de cale ferata in curba : 𝐻 = 𝑃 unde V = viteza km/h; R = raza curbei in metri ; P =
incarcarea din convoi afectata cu un coeficeint Ѱ exprimata in KN si se considera aplicata la nivelul centrului de greutate
convențional – la 2m de coroana șinei si este perpendiculara pe axa longitudinala a podului iar sensul spre exterior.

19
  Frânarea vehicolelor: se considera ca o forta longitudinala orizontala aplicata la nivelul sinei sau caii. Exemplu: la poduri de
cale ferata ΣP1 = suma fortelor din convoi
 Frecarea la aparatele de reazem mobile metalice da nastere unei forte de frecare T = f R, unde f =
0,2 este frecarea prin alunecare sau 0,3 este frecarea prin rostogolire iar R este reacțiunea verticala.

2. Actiunea vantului

Vantul sau miscarea maselor de aer in raport cu suprafata pamantului este produsa de încălzirea neuniforma de catre soare
a atmosferei terestre.

Miscarea este inițiata de diferențele de presiune ce se creeaza intre puncte de aceeasi altitudine, diferențe ce apar in mod variabil in
timp si spațiu.

In virtutea masei si vitezei sale, aerul aflat in miscare poseda energie cinetica. La impactul cu diverse obstacole de pe suprafata
solului, energia cinetica se transformă integral sau partial in energie potențiala de presiune. La înălțime, nefiind obstacole, deplasarea
se face in straturi paralele sub influenta gradientului de presiune. Suprafata pământului exercita asupra maselor de aer in miscare o
forta de franare care reduce viteza de deplasare a aerului. Efectul acestei forte asupra curentului de aer descrește cu înălțimea si
devine neglijabil de la o înălțime HG = înălțime de gradient. Peste aceasta inaltime deplasarea se face cu o viteza constanta VG in
lungul izobarelor (viteza de gradient). Zona de la suprafața solului pana la înălțimea HG constituie startul limita atmosferic. Înălțimea
acestei zone variaza functie de intensitatea vantului si de rugozitatea terenului. In stratul limita miscarea aerului este turbulenta, din
curentul principal se degaja o serie de vârtejuri mari care se disipeaza in vartejuri mai mici. Vantul acționează in rafale, viteza fiind
fluctuanta.

Viteza vantului la inaltimea Z fata de teren se poate exprima prin suma a doua componente distincte:

Vzt = Vz + Vt, unde Vz este viteza medie la inaltimea z, staționara, corespunzatoare intervalului de mediere adoptat, iar Vt este viteza

Basic Urban Wind

Effects.mp4
fluctuanta fata de viteza medie modelata ca proces aleator, independent de înălțime.

Intervalul de mediere poate fi in jurul a 60 de minute.

In meteorologie se determina doua viteze ale vântului si nume

- Viteza instantanee (cu anemometre) cu perioada de ordinul a 1 minut si amplitudinea

proportionala cu tăria vantului
- Viteza medie a vitezelor instantanee in timp de 10 minute.

Vantul actioneaza sub forma de pulsații scurte, cu variatii bruste de viteza.

Cand frecventa rafalelor coincide cu perioada de vibratie proprie a constructiei sau cu o armonica a ei, pot avea loc oscilatii intretinute
ale constructiei si se produc eforturi dinamice in elementele sale de rezistenta.

La noi in tara Vmax = 35m/s in general, pe Varful Omu poate ajunge la 50m/s.

Actiunea vantului se produce

- In ansamblul construcției
- Local asupra elementelor construcției

Relatia intre presiunea vantului si viteza lui a fost determinata de Newton pe baza egalității intre energia cinetica si lucru mecanic :
Gv = (1/2)ρv2, unde gv este in daN/mp, ρ este densitatea aerului (la 20 grade Celsius este de 0,123kg/mc) si v este viteza exprimata
in m/s

20
 Wind Loads on
Structures.mp4
Actiune vantului asupra unei constructii se caracterizează doua elemente principale: presiune si suctiune

Presiunea sau secțiunea se determina cu relatia pv = βxCxgv,

Unde β este coeficient dinamic iar c este coeficient aerodinamic

Valoarea presiunii vantului mai depinde si de : forma si dimensiunile constructiei, relief, gradul de adăpostire, viteza
vantului, greutatea specifica a aerului.

Actiunea vantului mai intervine si ca:

- Ca rezultanta a presiunii pe întreaga construcție

- Ca forta tangentiala aplicata suprafețelor întinse de acoperiș

Cu privire la actiunea vantului deosebim:

- constructii obisnuite acționate static, pentru care β = 1

- constructii zvelte (turnuri, cosuri de fum) la care se considera si efectul dinamic al vantului. In acest caz la valoarea lui β se adauga si un coeficient
dinamic.

Presiunea dinamica de baza gv este data de relatia 𝑔 = exprimata in Kgf/mp

V = viteza maxima a vantului in m/s depășita in medie odata la 5 ani.

Valorile presiunii dinamice de baza functie de inaltimea constructiei se dau in tabele spre exemplu

Inaltimea de la sol in metri Presiunea dinamica la sol

50kg/mp 70kg/mp
<10 50 70
30 65 85
50 82 105
75 99 128
100 112 142
etc ... ....

Pentru cladiri adăpostite, presiunea de baza se reduce cu cca 25%

Valorile coeficientului aerodinamic C se iau:

Un calcul simplificat la constructiile inalte se face cu relatia pv = c x K1 x gv, unde K1 este dat de raportul intre inaltimea si latimea
constructiei.

Actiunea dinamica a vantului sub forma de rafale se ia multiplicand cu K 2 ce este functie de perioada de vibratie proprie a cladirii: K2
= 1,1...1,8 pentru T = 1 ... 5 secunde. De exemplu pentru cosuri de fum se ia T = 1,5s, pentru constructii turn T = 1,8s.

La constructii cu deschideri mari (hale, hangare) se va tine seama de presiunea sau suctiunea interioara datorata vantului, repartizata
pe toate fetele

- pentru pereti si acoperisuri permeabile se va lua ±0,2gv

- pentru pereti si acoperisuri cu goluri mai mari de 15% din suprafata respectiva se va lua presiunea sau succtiunea
± 0,5gv.
- se considera pozitive presiunile perpendiculare pe directia vantului si negative cele paralele cu viteza vantului.
- Pentru constructiile deosebite (poduri suspendate) actiunea vantului se determina experimental in tunele
aerodinamice.
- Pentru acoperisuri cu pante mai mici de 45 grade se considera simultan actiunea vantului si a zapezii.

bridge failure.mp4
PANA AICI CURS DIN 4 MARTIE 2020

21
3. Actiunea – incarcarea din zapada

In zonele cu climat rece, unde fenomenul de ninsoare se produce periodic, actiunea zapezii este importanta mai ales in cazul
elementelor si structurilor usoare (invelitori autoportante, capriori, materiale compozite)

Zapada este un fenomen climatic natural a carui evolutie in timp este

determinata de factori meteorologici – temperatura, vant. Zapada este
o materie dispersa granulara: cristale de gheata (granule primare) la
temperaturi apropiate de zero grade Celsius se grupeaza in configuratii
mai complexe – fulgi care se depun pe sol. In general zapada se depune
in strat uniform pe suprafete orizontale sau inclinate de pana la 50
grade; pentru pante intre 50 grade si 70 grade zapada ramane aderenta
numai in strat subtire iar la pante peste 70 de grade aluneca. Imediat
dupa depunere, zapada incepe sa se indese sub greutatea sa proprie
ceea ce conduce la cresterea greutatii sale specifice. La aceasta crestere
continua in timp contribuie si fenomenul de inghetare a apei rezultate in
condensarea vapporilor de apa din atmosfera si a apei rezultata in
topirea partiala a zapezii.

videoplayback.mp4

videoplayback Gym roof collapses

(1).mp4 during game.mp4

Actiunea vantului asupra zapezii are un

efect dublu: de compactare sau de
antrenare. Antrenarea zapezii in
atmosfera sau din stratul depus
constituie fenomenul de viscolire, cu
efecte semnificative ca actiune. Intensitatea viscolului creste cu viteza vantului si se defineste prin cantitatea de zapada ce trece prin
unitatea de sectiune perpendiculara pe directia vantului intr-o unitate de timp.

Deci fenomenul de viscolire apare daca viteza vantului depaseste 6m/s. Pana la 10m/s (34km/h) intensitatea viscolulului este
neglijabila. La noi in tara se inregistreaza cam 5 viscole pe an, viteza maxima fiind de 120km/ora la cote inalte. Grosimea medie a
stratului de zapada in tara noastra era de 32 ... 118cm, iar durata medie a stratului de zapada este de 30 ... 50 zile, in regiunile
muntoase 100 zile si pe culmile muntilor 200 zile.

4. Actiunea – incarcarea din seism

Incarcarile seismice orizontale care actioneaza asupra constructiei se determina pentru fiecare mod propriu de vibratie :Sr = Cr x G ;
Unde cr = α x Ks x βr x εr

G = rezultanta încărcărilor gravitationale pentru intreaga structura

Cr = coeficient seismic global corespunzator modului propriu de vibratie

α = coeficient de importanta a constructiei (de exemplu spitale clasa I, scoli, Sali spectacole clasa II, cele obisnuite clasa III etc)

22
Ks = coeficient functie de zona seismica (zona Focșani Ks = 0,32, Iasi Ks = 0,2 etc)

𝛽 = coeficient de amplificare dinamica in modul „r” de vibratie

𝛽 = f (Tr) perioadele oscilatiilor Tr ale constructiilor si de conditiile seismice ale zonei caracterizate prin perioadele de colt Tc

𝛽 = 2,5 pentru Tr ≤Tc

𝛽 = 2,5 – (Tr – Tc) > 1 pentru T r > Tc
Ѱ = coeficient de reducere a efectelor actiunii seismice tinand seama de
ductilitatea structurii, rezerve
rezistenta, capacitate de redistribuire
eforturi, etc.
Astfel la structuri in cadre etajate Ѱ = 0,2 clasa de ductilitate aleasă. Aceasta presupune și încadrarea sistemului structural
... 0,25
La hale parter Ѱ = 0,15 ... 0,2
La castele de apa sau cosuri de fum Ѱ =
0,35 samd
𝜀 = coeficient de echivalenta intre
sistemul real si un sistem cu un grad de
libertate corespunzator modului propriu
de vibratie „r”
Perioada de colt "Tc" a spectrului de proiectare
este timpul necesar pentru realizarea unei
oscilatii complete a undelor seismice specific
unei zone si caracterizeaza conditiile seismice
de ale acesteia. Se exprima in secunde (sec)
Proiectarea seismică a clădirilor și construcțiilor, în conformitate cu principiile și
prevederile codului de proiectare seismică, P100-1/2013, presupune și respectarea
unor condiții minime constructive în alcătuirea elementelor structurale în funcție de
într-o clasă de ductilitate în funcţie de capacitatea de disipare a energiei şi de
rezistenţa la forţe laterale.http://www.encipedia.org/articole/proiectare/resurse-
utile/otelul-bst.html
Clasele uzuale definite de către P100-1/2013 sunt: DCH (clasa înaltă de ductilitate)
sau DCM (clasa medie de ductilitate). Structurile proiectate pentru DCH au
ductilitate de ansamblu şi locală superioară celor proiectate pentru DCM.
Încadrarea într-o clasă de ductilitate este cuantificată prin alegerea unui factor de
comportare (q) corespunzător. Cu cât factorul de comportare este mai mare cu atât
elementele structurale trebuie să disipe mai multă energie printr-o comportare
histeretică stabilă și predictibilă.
Asigurarea ductilității elementelor structurale se face, printre altele, prin
respectarea unui set minim de condiții

∑ ( )
𝜀 = ∑

unde Ukr reprezinta componenta dupa gradul de libertate „k” a vectorului propriu de ordinul r

si Gk reprezintă rezultanta incarcarilor gravitationale ale nivelului „k”

G=∑ 𝐺

distributia pe verticala constructiei a fortei Sr se face la nivelul k: Skr = Ckr x Gk, unde:

Ckr = α x Ks x βr x Ѱ x ηkr

ηkr este un coeficient de distributie a fortelor seismice corespunzator nivelului „k” si modului „r” de vibratie

Valorile Skr se pot obtine si prin distribuirea rezultantei S r a incarcarilor seismice orizontale determinata cu relatia S r = Cr x G

Determinarea incarcarilor seismice verticale (elemente la care predomina eforul axial (stalpi, tiranti)

Se determina prin inmultirea încărcărilor gravitationale de calcul ale elementelor respective cu C v, unde Cv poate avea valorile: ±0,15Ks
la console cu deschideri mari, ±2Ks la plansee dala sau ±1Ks la elemente cu efort axial predominant : Sv = Cv x Gv exemplificare
video:

https://spoonfeedme.com.au/course/208/super/stru101/structural-design-and-loading-principles/video/17286?utm_source=youtube&utm_medium=click&utm_content=super-stru101-

3.1&utm_campaign=youtube

Earthquake Protector E-Defense 6 Story Investigating the SEISMIC Testing of a New Line World's Largest
Shake Table Crash Testing
Shake- YouTube.mp4
Table part 1 - YouTube.mp4
safety of buildings during
STRUCTURAL
extreme earthquakes
TEST - HYSTORICAL
- YouTube.mp4
of Seismic MASONRY
Base Earthquake
Isolators Test--YouTube.mp4
STRUCTURE
- YouTube.mp4 YouTube.mp4

23
神・淡路で損傷した建
物は南海トラフ巨大地震でどうなるかＥ－ディフェンスで実験

incarcarile in general :https://www.youtube.com/watch?v=H_pcXM9qyDo

GRUPARI DE INCARCARI

->Toate structurile se calculează la combinatiile cele mai defavorabil posibile ale actiunilor ce pot interveni pe durata de existenta si
de exploatare a constructiei.

->Se accepta doua grupari de actiuni:

- Gruparea fundamentala: este alcatuita din actiunile permanente P, actiunile cvasipermanente C si actiunile
variabile a caror prezenta simulantă este posibila.
- Gruparea speciala: actiuni permanente AP, cvasipermanente AC, variabile AV si o singura actiune exceptionala
AE

Modul cum se alcatuiesc gruparile:

Starile limita la care se verifica Gruparea

Fundamentala Speciala
1 Stari limita ultime De rezistenta si stabilitate ΣniPi + Σnici + ng ΣniVi ΣPi + Σci + Σnidvi +E1
2 De oboseala Pentru efort maxim/minim: ΣPi Se stabilesc prin
+ Σci + Σnidvi, + (vomax sau prescriptii speciale
vomin)
Stari limita ale
Verificari sub aspectul încărcărilor totale ΣPi + Σci + ng ΣVi
exploatarii de exploatare
Verificari sub efectul fractiunilor de ΣPi + Σci + Σnidvi
lunga durata ale incarcarii
Unde: Ng = coeficient de grupare poate avea valorile: 1 cand se ia o singura actiune V sau 0,9 cand se iau doua AV sau 0,8 cand se
iau 3 actiuni variabile V

Vi’ = actiuni variabile ce nu produc oboseala ; Vo actiuni variabile ce produc oboseala

Grupari specifice se iau pentru poduri sau constructii hidrotehnice.

Grupari pentru verificarea sigurantei constructiilor hidrotehnice:

A. Gruparea fundamentala : in conditiile exploatarii normale

- incarcari permanente ΣPi

- incarcari cvasipermanente intr-o combinatie normala ΣCi

- incarcari temporare – variabile cu intensitati de lunga durata in combinatii compatibile Σn idVi

B. Gru parea speciala : in anumite situatii, foarte rar se anume: viituri de calcul, perioada de reparatii, in faza de constructii montaj,
probe

- incarcari permanente ΣPi sau ΣniPi

- incarcari cvasipermanente Σci sau Σnici

- incarcari variabile in combinatii posibile cu frecventa rara ΣVi sau nivi + 0,9 Σni-1vi

C. Grupa ri extraordinare : extrem de rare pe durata de viata a constructiei (1-2 ori sau niciodata), viituri catastrofale, cutremure
mari, blocarea sistemelor de drenaj, avarii grave

24
 - incarcari permanente ΣPi

- incarcari cvasipermanente ΣCi

- incarcari variabile de lunga durata ΣnidVi

- o singura incarcare exceptionala cu intensitate normata

In normativul de specialitate se dau gruparile de incarcari detaliate, functie de tipul de constructie, baraje de greutate, baraje in arc,
stavilare, hidrocentrale supraterane, ecluze, etc

MODULAREA SI TEORIA TOLERANTELOR IN CONSTRUCTII

Din timpurile cele mai indepartate omul s-a preocupat sa dea constructiilor proportii armonioase, care sa placa ochiului.

Astfel s-a apelat la studii geometrice intre partile unei constructii, stabilindu-se anumite rapoarte intre laturile de baza ale
constructiilor. De exemplu H = inaltimea, B = latimea si se impunea H /(H+B) = B/H .

Sectiunea astfel alcatuita poarta denumirea de sectiune de aur. Cercetarile efectuate au aratat ca proportiile majoritatii monumentelor
antice se incadreaza in regula sectiunii de aur.

Preocuparile pentru a stabili anumite reguli la alcatuirea unei constructii au condus, la grecii antici, la folosirea unei marimi
numita “modul”. Modulul sta la baza exprimarii tuturor dimensiunilor unei cladiri si este egal cu diametrul bazei unei coloane.

Respectand raportul impus, pentru fiecare element de constructie se patreaza aceeasi proportie, indiferent de dimensiunile
cladirii in plan si spatiu.

Odata cu cresterea volumului de constructii si cu realizarea acestora din materialele fabricate pe cale industriala s-a impus
prestabilirea dimensiunilor acestora.

Privind lucrurile din prisma industrializarii executiei constructiilor, avand la baza prefabricarea, se poate afirma ca aceasta se
realizeaza numai in masura in care exista un sistem de alegere si coordonare a dimensiunilor in plan si in spatiu. In acest mod a
aparut conceptual de “constructie modulara”, care foloseste “modulul” in corelarea dimensiunilor.

COORDONAREA DIMENSIONALA

Coordonarea dimensionala este o conventie stabilita cu privire la dimensiunile componentelor unei constructii (elemente,
subansambluri, subsisteme si echipamente tehnice) adoptate cu scopul de a se asigura utilizara lor la asamblarea fara ajustari, precum
si posibilitatea de inlocuire a unor elemente ale structurii cu altele, fara modificarea
proiectelor respective. Aceasta conventie este necesara in scopul rationalizarii lucrarilor
de constructii si al producerii industriale a elementelor cu larga raspandire in practica.

Coordonarea modulara reprezinta concretizara coordonarii dimensionale prin

introducerea si folosirea unui sistem de moduli dimensionali care sa satisfaca cerintele
de proiectare a functiunilor constructiei si sa le coreleze cu cele de executie, respectiv de
producere a materialelor, elementelor, subansamblurilor si subsistemelor de constructie.

Modulul de baza este unitatea de lungime a coordonarii dimensionale avand

marimea astfel aleasa incat sa asigure partilor componente ale constructiei multiple
posibilitati de utilizare si adaptare. Simbolul modulului de baza este M, iar valoarea lui
international este M=100 mm. (in figura de alaturi reprezentarea pentru volumul
modular)

Multimodulul este unitatea de lungime cu valoarea egala cu un multiplu al modulului de baza. Multiplu este un numar intreg
n, iar simbolul multimodulului este nM.

Submodulul este unitatea de lungime a carei valoare este o fractiune a modulului de baza. Fractiunea are ca divizor un numar
intreg n, iar simbolul submodulului este M/n.

25
 Sistemul modular se aplica in toate fazele de realizare a constructiilor-proiectare, producerea materialelor si elementelor de
constructie, de instalatii si utilaje, elaborarea unor prescriptii tehnice in constructii, la executie etc.

La proiectarea halelor industriale, cu unul sau mai multe niveluri, se utilizeaza reteaua modulara 30M (3,00 X 3,00 m).
Dimensiunile deschiderilor L si ale traveilor T se aleg multiplu de 30M (3,00...18,00 m); peste aceasta valoare dimensiunile L si T vor
fi multiplu de 60M (6,00 m); in cazuri justificate tehnic si economic dimensiunile deschiderilor L si traveilor T pot fi multiplu de 15 M
(1,50 m). La pozitionarea stalpilor fata de liniile retelei modulare, denumite axe modulare de trasare se respecta urmatoarele
prevederi:

 dimensiunile sectiunilor orizontale ale stalpilor de beton armat, fara a tine seama de console sau capiteluri, trebuie sa fie
multiplu de 5 cm;
 distantele dintre axa modulara de trasare (axa) si fetele stalpilor trebuie sa fie multiplu de 5 cm; axa modulaar poate fi
situata si la fata exterioara a stalpului;

dimensiunea modulara, care este o dimensiune multiplu intreg al unitatii de lungime, care poate fi modulul de baza sau un multimodul

dimensiunea nominala care este o dimensiune modulara, ce se refera la caracteristica principala dimensionala a elementului considerat
si care poate sa-l identifice in scara de marimi a grupei din care face parte, de exemplu, prin simbolul F.40.6 se defineste un element
prefabricat din beton armat si anume, fasia cu goluri de lungime nominala L=4,00 m si latime nominal l=60 cm,

dimensiunea de executie, care se alege in raport cu dimensiunea nominala in asa fel incat, tinand seama de rosturi sa permita punerea
in opera a elementului respectiv, fara ajustari; astfel, fasiile cu goluri din beton armat prefabricat F.40.6 au lungimea de executie
proiectata Li=3.92 m, iar latimea de executie proiectata li=59.5 cm;

dimeniunea efectiva, care este dimensiunea obtinuta prin masuratori

directe efectuate asupra elementului realizat; aceasta trebuie sa fie
cat mai aproape de dimensiunea de executie proiectata inscriindu-
se la limitele unor abateri admise;

dimensiunea limita, reprezinta una dintre cele doua dimensiuni

extreme admisibile (maxima si minima) intre care trebuie sa se
gaseasca dimensiunea efectiva.

TOLERANTELE IN CONSTRUCTII

Datorita unor imperfectiuni ce insotesc activitatea umana, produsele muncii se deosebesc atat unele fata de altele cat si fata de
produsul proiectat: pentru a putea fi admise in circuitul productiei este necesara stabilirea anumitor limite, tolerante, acceptate apriori.

Tolerantele se refera atat la forma si dimensiunile geometrice ale elementelor de constructie, cat si la aspectul acestora. Tolerantele
admisibile se stabilesc in concordanta cu necesitatile practice, tinand seama ca o precizie prea ridicata mareste costul de productie,
iar lipsa de precizie poate periclita rezistenta si stabilitatea constructiei. Gradul de precizie trebuie justificat tehnic si economic; analiza
economica se extinde de la operatiile simple pana la lucrarile de ansamblu. Uneori, prin marirea gradului de precizie la o operatie se
pot simplifica sau reduce unele dintre lucrarile care urmeaza in procesul tehnologic, de exemplu, executarea unei zidarii ingrijite
simplifica executia tencuielilor sau, in cazul peretilor din beton turnati in cofraje metalice, tencuiala poate fi suprimata.

Abaterea este definita ca fiind diferenta algebrica intre o dimensiune (efectiva, maxima etc.) si dimensiunea de baza corespunzatoare.

Abaterea efectiva Aef este diferenta algebrica dintre dimensiunea efectiva E si dimensiunea de executie N, adica: Aef=E-N

Abaterea efectiva poate fi pozitiva, zero sau negativa. Pentru ca piesa sa fie utilizabila trebuie ca dimensiunile ei efective sa se
gaseasca intre dimensiunile limita maxime Lmax si dimensiunile limita minime Lmin. Abaterea efectiva trebuie sa fie deci cuprinsa intre
doua abateri limita, si anume: abaterea superioara As, definita ca fiind diferenta algebrica dintre dimensiunea limita minima si
dimensiunea de executie: As=Lmax-N; si abaterea inferioara Ai, definita ca fiind diferenta algebrica dintre dimensiunea limita minima
si dimensiunea de executie, adica Ai=Lmin-N.

Abateriile limita pot fi de asemenea pozitive, zero sau negative in functie de valorile dimensiunile limita fata de valoarea dimensiunilor
nominale.

Dimensiunile limita sau abaterile limita determina un interval de variatie a dimensiunilor, respectiv a abaterilor, care se numeste
toleranta, T, si este definita de relatiile:
26
T=Lmax-Lmin sau T=As-Ai.

Toleranta astfel calculata este intotdeauna pozitiva.

Valorile tolerantelor sunt stabilite pe baza unui numar mare de masuratori, in urma unor studii statice, tinand seama de conditiile
tehnologice de fabricatie si de cerintele tehnico-economice de montaj; pentru a se realiza siguranta si eficenta constructiilor.

Tolerantele sunt date in standarde si norme interne de fabricatie. Pentru lucrarile de constructie, gradul de precizie si cerintele de
calitate sunt prevazute in normative si norme tehnice de executie. La proiectare si executie trebuie sa se tina seama de cumularea
posibila a unor abateri, ceea ce poate duce, daca aceste abateri nu sunt corectate pe parcurs, la abateri finale peste valorile
acceptabile. De exemplu, abateriile cumulate la trasarea si executia fundatiilor sau zidurilor de elevatie necesita cheltuieli suplimentare
pentru realizarea la parametrii tehnici normali a lucrarilor care urmeaza in procesul tehnologic, cum sunt executia planseelor
prefabricate, a finisajelor etc

TIPIZAREA IN CONSTRUCTII

Tipizarea se aplica materialelor, elementelor, subansamblurilor, subsistemelor si sistemului cladire in toate fazele de realizare ale unei
constructii. Are rolul de a reduce volumul de munca in proiectare si executie si se concretizeaza (aplica) prin elaborarea si utilizarea
unor proiecte tip si cataloage de produse tipizate;

proiectele tip cuprind documentatii de tipizare scrise si desenate elaborate pentru realizarea de sisteme, subsiteme, subansambluri,
elemente si componente de constructii si instalatii etc, cu frecventa mare de folosire si care se redacteaza la nivelul necesitatilor de
executie;

cataloagele tip cuprind detalii si date pentru elemente prefabricate, precum si pentru alte elemente si detalii de constructii.

Pentru constructiile executate prin metode industrializate se utilizeaza pe scara larga prefabricate tip ale elementelor de constructi
sau ale unor constructii in ansamblu ceea ce asigura o serie de avantaje:

 economie de timp si forta de munca in proiectare;

 reducerea consumului de manopera pe santier,
executia limitandu-se la operatii de montaj;
 mecanizarea aproape in totalitate a proceselor de
lucru;
 reducerea duratei de executie;
 continuitatea lucrului pe santier in tot timpul
anului;
 calitatea superioara a executiei datorata
conditiilor industriale de realizare a elementelor
prefabricate (utilaje moderne, control riguros al
fazelor de fabricatie etc.);
 reducerea in mare masura a consumului de
material lemons (a cofrajelor);
 reducerea sau suprimarea unor lucrari de
executie pe santier (lucrari de instalatii, finisaje
umede) etc

In continuare spre exemplificare, extras din

Normativ C56/85 – normativ pentru verificarea
calitatii si receptia lucrarilor de constructii:

27
5. Elemente componente ale unei cladiri

In practica curenta o clădire are următoarele parți principale:

- Infrastructura aflata sub cota

0,00 care cuprinde fundatiile
si in cazul cladirilor cu
subsoluri si elementele
acestora. Fundația ca element
principal de rezistenta trebuie
sa rezeme pe teren sănătos
întrucât ea transmite terenului
toate incarcarile constructiei.
Talpa fundatiei trebuie sa se
gaseasca sub adancimea de
inghet-dezghet la noi de 80 –
110cm
- Suprastructura sau elevatia
cladirii. Este partea din cladire
situata deasupra terenului si
cuprinde toate elementele de
rezistenta precum si lucrarile

28
 de finisaj si protectie ale cladirii.

A. Elementele de rezistenta cuprind:

a. Zidurile (peretii) delimiteaza spatiul interior al cladirii de mediul inconjurator si impart constructia la interior in
incaperi. Ele preiau incarcarile transmise de celelalte elemente de constructie (plansee, grinzi, acoperis) si le
transmit fundatiilor.
b. Stalpii: constituie elemente verticale sau inclinate de rezistenta care de asemenea preiau incarcarile de la elementele
de constructie orizontale (grinzi, plansee) si le transmit fundatiilor
c. Planseele sunt elemente orizontale sau inclinate care separa intre ele incaperile unei cladiri pe inaltime sau inchid
cladirea la partea superioara alcatuind acoperisul sau terasa. Planseele preiau incarcarile permanente, utile (oameni,
utilaje, mobilier, pereti despartitori, etc) si le transmit zidurilor sau stalpilor.

29
 d. Sarpanta este elementul de rezistenta al acoperisului avand rolul de a sustine invelitoarea. In cazul acoperisurilor
de tip terasa avem o placa – elementul de rezistenta si straturile izolatoare.
e. Scarile: asigura circulatia intre nivelurile cladirii precum si intre interior si exterior.
B. Lucrari de finisaj si protectie: au rolul de a face cladirile folosibile in conditii cat mai confortabile si functionale, de a le da un
aspect placut si estetic precum si a le proteja impotriva agentilor agresivi (ploaie, vant, gaze). Aceste lucrari cuprind:
a. Invelitoarea sau terasa, protejeaza constructia impotriva actiunii ploilor, zapezilor si a vantului

30
 b. Izolatiile: au rolul de a proteja interiorul cladirilor (dar si elementele componente pereti, plansee) impotriva
infiltratiilor de apa – hidroizolatii, impotriva temperaturilor exterioare – termoizolatii, precum si impotruva
zgomotelor – fonoizolatii
c. Tencuielile si placajele (interioare si exterioare) protejeaza peretii, planseele si alte elemente dandu-le in acelasi
timp un aspect placut
d. Pardoselile: asigura o buna circulatie in interior si protejeaza planseele impotriva uzurii produsa de circulatie
e. Tamplaria: impreuna cu sticla asigura inchiderea golurilor, a suprafetelor vitrate in general, lasate in pereti pentru
circulatie (usile) cat si pentru iluminarea si ventilarea naturala a incaperilor
f. Zugravelile, vopsitoriile, tapetari: se aplica peste tencuiala uscata a peretilor sau pe suprafata tamplariei, instalatiilor
avand rolul de protectie si decorativ.
C. Lucrari de instalatii: pentru exploatarea cladirilor in bune conditii si pentru obtinerea unui grad ridicat de confort sunt
necesare lucrari de instalatii care cuprind:
a. Instalatii sanitare pentru alimentare cu apa, canalizare aparare contra incendiilor, evacuarea deseurilor
b. Instalatii electrice: de iluminat, de forta (pentru utilaje, lift, etc), de curenti slabi (telefon, internet etc) de protectie
(paratrasnet)
c. Instalatii de incalzire pentru asigurarea temperaturii necesare exploatarii si unui bun confort (calorifere), instalatii
de aer cald/rece, dezumidificare etc
d. Instalatii de ventilatie pentru evacuarea filtrarea aerului viciat si improspatare
e. Instalatii de ascensoare, benzi rulante pentru transportul oamenilor si marfurilor
f. Instalatii speciale: alimentare cu gaz, conditionare, aer comprimat, etc
In cazul cladirilor (civile, industriale etc) suprastructura detine in general ponderea atat ca volum de lucrari cat si ca valoare
a investitiei (cost)
In cazul unor constructii ingineresti cum sunt constructiile hidrotehnice, infrastructura detine ponderea
volumului de lucrari si cost (centrale subterane, baraje fluviale etc).

31
Pana aici curs din 18 martie 2020

6. Compartimentarea cladirilor

Cladirile se compartimenteaza atat pe inaltime (pe verticala) cat si pe acelasi nivel – pe orizontala.

Compartimentarea pe inaltime:

Spatiul interior al unei cladiri este compartimentat pe inaltime cu ajutorul planseelor asezate la diverse cote depinzand de
functionalitate.

Spatiul delimitat intre doua plansee consecutive se numeste nivel. Fiecare nivel poarta o denumire (fig 1)

- Subsolul este nivelul situat sub cota 0,00 respectiv sub cota terenului natural. Sunt cladiri cu subterane pe mai
multe niveluri.
- Demisolul: cand subsolul are o parte deasupra cotei terenului – avand ferestre pentru iluminare si aerisire.
- Parterul este nivelul situat la cota terenului sau putin deasupra.
- Etajele I ... N sunt situate deasupra parterului
- Mezanin este un nivel situat intre parter si etajul 1 cand intr-o zona a cladirii parterul are o inaltime mai mare
(figura 2)
- Acoperisul se afla deasupra ultimului etaj. Cand acoperisul se executa cu sarpanta, spatiul dintre utilmul planseu
si invelitoare se numeste pod.
- Mansarda: daca inaltimea podului este suficient de mare si structura șarpantei permite ca podul sa fie amenajat
pentru locuire – rezulta mansarda.

Numarul de niveluri al unei cladiri se noteaza:

P + 4E = parter si patru etaje

S+P+8E = subsol, parter si opt etaje

In unele tari nu exista parterul, sau in altele nu exista etajul 13.

Daca acoperisul de executa cu panta mica, sub 7 grade, cladirea are acoperis tip terasa.

Compartimentarea pe acelasi nivel

In cadrul aceluiasi nivel cladirea este compartimentata in incaperi cu ajutorul peretilor. In pereti se lasa goluri pentru circulatie
prevazute sau nu cu usi. Incaperile unei cladiri pot avea destinatii diferite: incaperi de locuit (dormitoare, living, etc) incaperi de lucru,
incaperi de serviciu (vestiare, camere tehnice etc) incaperi pentru circulatie (holuri, coridoare, casa scarilor etc).

32
33
34
35
36
37
7. Criterii de amplasare a constructiilor

La amplasarea constructiior civile sau industriale trebuie sa se coreleze cat mai bine factorii functionali, economici, factorii naturali
(teren, clima) si nu in ultimul rand factorii ecologici.

Ansamblurile industriale sunt conditionate de: apropierea de materia prima, de existenta resurselor necesare productiei (apa, energie
electrica) posibilitatea desfacerii productiei, forta de munca in apropiere etc. Ansamblurile de locuinte si social culturale se realizează
corelat cu cele industriale.

La alimentarea cu energie electrica, pentru a elimina pierderile, distantele de la sursa la consumator se iau 4-5km la tensiunea 10KV,
3-4km la tensiunea de 6KV, 1,5-2,5KV la 3KV. La instalatii de termoficare distanta de transport a apei calde nu va depasi 4-5km. La
abur distanta maxima va fi 2km.

b. Alegerea terenului. La amplasarea unei cladiri intervin factori de sistematizare si echipare edilitara. Terenul intervine prin:
- Panta terenului: panta minima 0,4% pentru scurgerea lenta a apelor. Cand este necesar organizarea
transportului se recomanda pante sun 10%. In cazul unor pante >6% se organizeaza amplasarea in terase. O
cladire poate fi asezata perpendicular pe curbele de nivel, in lungul pantei prin creearea unei platforme
orizontale.
- Inundabilitatea. Se are in
vedere ca terenul sa nu fie
supus inundatiilor datorita
apelor de suprafata,
reversării unor rauri, ape din
alimentari cu apa sau
canalizari. Cota cladirilor (a
terenului pe care se
amplasează) trebuie sa fie
cu cel putin 0,5m mai sus de
nivelul apelor mari
corespunzator unei
asigurari de 1% (o
reversare la 100 de ani).
- In terenuri cu apa freatica
obligatoriu trebuie coborât

38
 nivelul apelor subterane cu ajutorul drenurilor
- Conditii seismice: la amplasarea constructiilor si la adoptarea diverselor structuri de rezistenta trebuie avut in
vedere gradul de seismicitate. Regiunea cea mai solicitata seismic de catre cutremurele vrancene este Bacau-
Focsani-Ploiesti-Braila sudul Munteniei si centrul Moldovei.

c. conditii climatice: la amplasarea ansamblurilor de cladiri, alegerea terenului se face luandu-se in considerarea conditiile
climatice adica totalitatea fenomelor meteorologice: vant, soare, umiditate, variatie de temperatura, care caracterizeaza
starea medie a atmosferei.

In zonarea climatica a tarii noastre se disting trei zone cu temperaturi minime (negative) de calcul:
- zona I cu temperatura exterioara de -12 grade cuprinde litoralul Marii Negre si zona de vest, Oradea Timisoara
- zona a doua cu temperatura exterioara de calcul -15 grade cuprinde majoritatea regiunilor de deal si ses

39
 - zona a treia cu temperaturi minime de -18 grade cuprinde
zonele muntoase ale Carpatilor si ale Apusenilor.

In cazul unui teren accidentat un interese deosebit il prezinta conditiile de

insoleiere a terenului. La amplasarea constructiilor sub influenta conditiilor climatice
se are in vedere orientarea judicioasa a incaperilor. Pentru a se executa luminarea
naturala cerintelor proceselor tehnologice, la orientarea cladirilor se considera
iluminarea functie de orientarea cardinala, ora zilei si solutia functionala, de exemplu
cladirile lungi fara pereti despartitori se orienteaza pe directia E-V cu latura lunga, iar
cele cu pereti despartitori se orienteaza cu latura lunga pe directia Nord Sud.

Orientarea incaperilor spre Est conduce la iluminare maxima dimineata iar cel spre
vest dupa masa.

Actiunea vantului asupra constructiilor se sintetizeaza prin:

-actiunea de racire a aerului proportionala cu viteza vantului

- actiunea de transport a gazelor si emanatiilor solide de catre vant sa nu fie duse spre cladire, ansamblu, spre oras. La Iasi
directia vanturilor dominante este N-S, iar zona industriala este amplasata in zona E-S  asadar bine pentru oras in ansamblu, mai
rau pentru zona Bucium.

- Actiunea de presiune mecanica, dinamica, mai ales asupra constructiilor inalte, este direct proportionala cu patratul vitezei
vantului.

- actiunea dowling – de spalare a fatadelor: datorita actiunii vantului cu viteze mari paralele cu peretele se produce un
fenomen de suctiune, de scadere a temperaturii la exterior a peretelui si deci de pierdere a temperaturii din incaperi cu 2-3 grade.

Ceea ce caracterizeaza vantul sunt: viteza, durata, frecventa. Vanturile care intervin intr-o regiune cu frecventa mare se
numesc vanturi dominante. Industria se amplaseaza functie de aceasta directie. Pentru protectie se pot realiza perdele de plantatii.

Un alt factor climatic este umiditatea atmosferica. Aceasta este influențata de plantatiile din zona: plantatii abundente 
umiditate mare si invers. Pe teritoriul Romaniei regimul ploilor variaza de la 380mm pe litoral si peste 1100mm la munte. In zona
podisului Moldovei – la Iasi precipitatiile sunt de aproximativ 500mm sau 500l/mp/an in timp ce evapotranspiratia plantelor este in
medie 600mm/am ceea ce conduce la saraturarea terenurilor.

40
 Cu referire la zone mai mari interesează si elementele de microclima. Astfel temperatura in vai creste ziua mai mult decat pe
creste (sunt supuse actiunii vantului), noapte in vai temperatura este mai scazuta si umiditatea mai ridicata.

In aceste vai lipsite de curenti se formeaza pungi de aer rece in care se pastreaza, datorita lipsei miscarii aerului, impuritatile
atmosferice, deci nu se vor amplasa industrii nocive in aceste zone.

Temperatura mediului inconjurator variaza sensibil cu natura solului si amenajarile de pe suprafata: asfaltul mentine o
temperatura mai mare ca piatra sau betonul. Vegetatia actioneaza ca un material absorbant al caldurii si luminii.

d. Gradul de ocupare a terenului

Gradul de ocupare a terenului se exprima prin raportul intre suprafata construita si suprafata totala a terenului. Acest indice
depinde de dezvolarea pe orizontala si verticala. La Iasi s-a mers pe dezvoltarea pe orizontala, desi corect ar fi fost optiunea de
cladiri foarte inalte si spatii verzi generoase in jur. Restrictiile au fost de ordin tehnologic, avand in vedere zona seismica si natural
terenului de fundare raportate la costuri.

La cladirile etajate costurile de investiție sunt mai mici, iar cheltuielile de exploatare (incalzire, racire, apa, etc) sunt mai
judicios repartizate. In functie de numarul de niveluri, raportul dintre suprafata ocupata si suprafata totala poate fi cuprins intre
0,15 si 0,25 iar pentru construcții industriale intre 0,25 si 0,50. Daca se adauga si celelalte amenajari (drumuri, parcaje, etc)
gradul de utilizare a terenului trebuie se fie de 0,5 – 0,75.

Distantele intre cladiri se iau in functie de inaltimea acestora: la cladiri cu aceeasi inaltime distanta sa fie mai mare ca dublul
inaltimii, la cladiri cu inaltimi diferite distanta sa fie mai mare ca inaltimea maxima, iar distanta intre cladire si imrejmuire sa fie
mai mare ca jumatatea inaltimii maxime – cazul ideal dar care nu se respecta.

e. Conditii de transport. La stabilirea amplasamentului unui ansamblu de locuinte pe langa zonele industriale se are in vedere
ca transportul sa nu dureze mai mult de 30-40 minute. Functie de mijlocul de transport aceste distante pot deveni, functie
de durata totala factori de stres.

Distanta maxima in Km
Modul de transport 30minute 40 minute
1 Pe jos 2 2,7
2 Tramvai 5,1 7,7
3 Troleibuz 5,3 8
4 Autobuz 5,7 8,5
5 Metrou 6,1 12
f.
g. Extinderea ulterioara: la alegerea terenului pentru o cladire sau ansamblu se va avea in vedere si posibilitatea de dezvoltare
ulterioara. Suprafata de extindere ulterioara se apreciaza la 50% din suprafata construita.
h. Conditii sanitare: la alegerea terenului pentru amplasarea noilor ansambluri se vor analiza cerintele sanitare urmarindu-se
ca vecinatatile sa fie salubre sa fie protejate de gaze, fum, zgomot, vibratii, etc. se tine seama de vanturile dominante. Apele
impure in industrii se epurează total atunci cand se varsa amonte de orase. Intre zona de locuinte si zona industriala se
introduc perdele de protectie din vegetatie rezistenta la poluare, de 30-60m latime care reduc viteza vantului cu 50%.
Suprafata rezervata plantatiilor pe teritoriul unui ansamblu construit trebuie sa fie 25-50%. Din aceasta suprafata 75% sunt
plantatii, 22% drumuri, alei, piete si 3% constructii mici.
i. Cerinte de arhitectura:
- Incadrarea in stilul vechi si Incadrarea in conditii naturale

41
 INFRASTRUCTURA CLĂDIRILOR: SUBSOLURI, FUNDAŢII, HIDROIZOLATII

2.1. Subsoluri
Subsolurile reprezintă, spaţiul construit sub cota zero, situat parţial sau total sub cota terenului amenajat. Se poate realiza
ca subsol tehnic sau subsol general (Fig. 2.1). Subsolul tehnic este de obicei parţial, fiind utilizat numai pentru amplasarea şi vizitarea
conductelor pentru instalaţii. In general se realizează sub forma unui coridor central circulabil în lungul clădirii cu înălţimea utilă de
1,80 - 2 m pentru conductele principale din care se prevăd canale transversale pentru conducte ramificate vizitabile (cu înălţimea de
1 -1,20 m) sau nevizitabile.

Având în vedere că sunt necesare multe canale pentru o clădire, fiecare fiind realizat din fundaţii, pereţi şi planşee, rezultă o
investitie relativ ridicată pentru realizarea lor. In aceste condiţii se poate un subsol general (sub toată clădirea), cu o oarecare creştere
a investiţiei, însă cu avantaje certe în ceea ce priveşte verificarea şi întreţinerea instalaţiilor şi folosirea subsolului pentru scopuri
funcţionale (spaţiu pentru depozitare).

Fig. 2.1. Subsol tehnic parţial (a) şi general

(b): 1 - pereţi de subsol; 2 - pereţi la parter; 3 -

fundaţii; 4 - planşeu peste subsol; 5 - umplutură

Iluminarea naturală a subsolurilor se poate realiza prin

ferestre cu înălţimi reduse, cota ±0,00 fiind fixată la o
anumită înălţime faţă de trotuar (Fig. 2.2). Dacă
subsolul este îngropat total în teren, atunci iluminarea
naturala şi aerisirea se pot realiza prin curţi de lumină
(Fig.2.2,b) sau prin alte sisteme.

Fig. 2.2. Iluminarea naturală

a subsolurilor: a) directă; b)
prin curte de lumină; 1 -fundaţii;
2 - pereţi de subsol; 3 - zid de
sprijin; 4 - trotuar; 5 - pereţi la
parter; 6 - planşeu peste subsol;
7 - parapet; 8 - pardoseală; 9 -
curte de lumină; 10 - umplutură

Indiferent de tipul
structurii, subsolul se prevede pe
contur cu pereţi din beton monolit
sau chiar din panouri mari
prefabricate. In cazul structurilor
cu diafragme, acestea se continuă
în pereţii de subsol a căror
rigiditate si capacitate portantă
42
trebuie să fie cel puţin egale cu cele de la parter. In cazul structurilor în cadre stâlpii se continuă până la fundaţii. Pereţii exteriori ai
subsolului, din beton monolit, se realizează între stâlpi în aşa fel ca faţa exterioară a peretelui să fie în acelaşi plan cu latura exterioară
a stâlpilor, iar pereţii interiori ai subsolului pot fi din materiale uşoare (zidărie pe muchie sau pe lat, panouri prefabricate) sau din
beton monolit, poziţia acestora fiind determinată din considerente funcţionale.

Se recomandă ca grosimea minimă a pereţilor de subsol portanţi sau autoportanţi din beton monolit să fie de 30 cm,
pentru pereţii exteriori, respectiv de 20 cm pentru pereţii interiori

Fundatii
Fundatiile sunt elemente structurale care preiau toate actiunile de la structura de rezistenta si le transmit terenului
de fundare, fiind necesare la toate tipurile de constructii.

Alegerea tipului de fundatie este determinata de o serie de factori, cum sunt: tipul structurilor de rezistenta,
marimea incarcarilor, caracteristicile terenului de fundare, panta terenului, etc.

Adancimea de fundare reprezinta adancimea de la nivelul terenului amenajat la partea inferioara a fundatiei, care asigura
transmiterea incarcarilor la teren; trebuie sa fie cel putin cu adancimea de inghet si situatia in teren bun pentru fundare,
capabil sa preia incarcarile transmise de fundatii.

Alegerea tipului de fundatii

Fundatiile sunt elemente structurale care preiau toate actiunile de la structura de rezistenta si le transmit terenului
de fundare, fiind necesare la toate tipurile de constructii.

Alegerea tipului de fundatie este determinata de o serie de factori, cum sunt: tipul structurilor de rezistenta,
marimea incarcarilor, caracteristicile terenului de fundare, panta terenului, etc.

Adancimea de fundare reprezinta adancimea de la nivelul terenului amenajat la partea inferioara a fundatiei, care
asigura transmiterea incarcarilor la teren; trebuie sa fie cel putin cu adancimea de inghet si situatia in teren bun pentru fundare,
capabil sa preia incarcarile transmise de fundatii.

Clasificarea fundatiilor
Clasificarea fundatiilor se poate face dupa mai multe criterii, printre care: adancimea de fundare, material,
modul de lucru (la preluarea eforturilor), forma constructiva, etc.

Dupa adancimea de fundare sunt fundatii directe (de mica adancime sau de suprafata) si fundatii indirecte (de
adancime mare).

Fundatiile directe sunt fundatii obisnuite, realizate in terenuri normale, iar fundatiile indirecte se folosesc in cazuri
deosebite, cand incarcarile sunt mari si terenul bun de fundare este situat la adancime mare.

Fundatiile de suprafata se clasifica astfel:

- dupa material: din beton (simplu, ciclopian, armat), piatra naturala sau artificiala, pamant stabilizat, etc.

- dupa modul de lucru: fundatii rigide (cele din beton simplu sau zidarie) si elastice (cele din beton armat)

- dupa forma constructiva: izolate (sub stalpi), continue (sub pereti sau diafragme), pe retele de grinzi, circulare,
inelare, radier general, etc.
- dupa tehnologia de executie: monolite si prefabricate

- dupa pozitia fata de nivelul apelor subterane: deasupra (executate in uscat) si sub nivelul apei freatice Fundatiile
de adancime pot fi: pe piloti, pe chesoane sau pe coloane.

2.2.3. Fundaţii directe

2.2.3.1. Fundaţii continue

43
 Fundaţiile continue se prevăd sub pereţi portanţi şi autoportanţi (diafragme) din zidărie sau beton. Pot fi rigide, elastice,
cu talpă şi cuzinet şi cu descărcări pe reazeme izolate.

a) Fundaţii
continue rigide. Se
utilizează în cazul
structurilor cu pereţi din
zidărie sau beton la clădiri
cu puţine niveluri. Se
executa în mod frecvent
din beton simplu, mai rar
din zidărie de piatră
naturală sau artificială. Ele
se dispun sub pereţii
portanţi şi autoportanţi.

In figura 2.3 se
prezintă câteva exemple
de fundaţii rigide continue
pentru clădiri fără subsol
şi cu subsol. In cazul
clădirilor fără subsol
fundaţiile se pot realiza cu
aceeaşi lăţime până la
cota ±0,00 (Fig.2.3 a) sau
se poate prevedea un
element cu lăţimea mai
redusă între nivelul
terenului şi cota ±0,00
numit soclu (Fig.2.3,b). în
mod frecvent, porţiunea
de deasupra terenului,
până la cota ±0,00, a
pereţilor exteriori se
numeşte soclu, indiferent
de modul de realizare a
fundaţiei.

Peretele exterior de la cota

±0,00 se poate realiza
retras, la acelaşi nivel sau în
exterior în raport cu soclul.

Fig. 2.3. Fundaţii rigide

continue:

Fundaţiile se
numesc rigide pentru că
sunt nearmate, însă
pentru a micşora , eforturile unitare de întindere (pentru a putea fi preluate de betonul simplu sau zidărie) este necesar ca raportul
dintre lăţime şi înălţime să fie mai mare decât o valoare minimă necesară. Această condiţie se exprimă prin relaţia :

44
 b) Fundaţii continue elastice. Se realizează din beton armat, fiind prevăzute în special la clădiri având mai mult de

5 niveluri cu structura din diafragme din beton monolit sau panouri mari. în secţiune transversală talpa fundaţiei este prismatică
cu evazări sau cu supraînălţare şi evazări, în funcţie de mărimea încărcărilor şi caracteristicile mecanice ale terenului de fundare
(Fig.2.4).

Armăturile de rezistenţă, care preiau eforturile de întindere, se determină prin calcul şi se dispun la partea inferioară pe
direcţia transversală, pe un strat de beton simplu cu grosimea de 5-10 cm (cu rol de egalizare); armăturile longitudinale având
rol de montaj, se dispun pe considerente constructive.
Fig. 2.4 Fundaţii elastice continue:

Legătura fundaţiilor cu pereţii se asigură prin continuitatea tuturor armăturilor verticale în fundaţii şi asigurarea lungimii
45
necesare pentru ancorare.
c) Fundaţii continue cu talpă şi cuzinet. In acest caz fundaţia este formată dintr-o talpa continuă din beton simplu şi un
cuzinet continuu (sau centură) din beton armat (fig. 2.5).Aceste fundaţii se prevăd în special la structurile cu diafragma din beton
armat monolit.

46
d) Fundaţii continue cu descărcări pe reazeme izolate. Sunt formate din grinzi din beton armat care preiau greutatea pereţilor
şi o transmit unor fundaţii izolate (blocuri din beton simplu), pe care reazemă (Fig. 2.6). Se utilizează la clădiri fără subsol, grinda
având rol de soclu. Sunt avantajoase din punct de vedere economic în cazul când terenul bun de fundare este la adâncimi de peste
2 m. Nu se recomandă la terenuri cu tasări inegale şi în zone cu grad de seismicitate ridicat.

2.2.3.2. Fundaţii izolate

Fundaţiile izolate se utilizează în cazul stâlpilor din beton, zidărie, metal sau lemn. Se realizează din beton, pot fi cu talpă,
cu bloc şi cuzinet sau prefabricate de tip pahar.

47
 c) Fundaţii prefabricate de tip pahar. Se realizează din beton armat sub formă prismatică sau evazată (Fig.2.8). în
ansamblu, dimensiunile fundaţiilor pahar trebuie să respecte condiţiile constructive necesare pentru asigurarea rigidităţii, ca şi în cazul
fundaţiilor monolite, intervenind şi condiţii suplimentare referitoare la dimensiunile minime ale pereţilor paharului, ale spaţiului dintre
stâlp şi pereţii fundaţiei, ale grosimii minime sub
stâlp, în aşa fel încât să se asigure încastrarea
stâlpului în fundaţie. Pe lângă armarea obişnuită cu
bare dispuse la partea inferioară sub fomiă de plasă,
este necesară armarea pereţilor fundaţiei pentru
preluarea momentului încovoietor de la baza
stâlpului.

Fig 2.8 Fundaţii prefabricate de tip pahar: a -

simplă; b - evazată; 1 - mortar de ciment; 2 -
monolitizare cu beton; 3 - stâlpi; 4 - beton simplu
de egalizare

2.2.3.4. Fundaţii pe radier general

Radierul general este format dintr-o placă din beton armat monolit prevăzută sub toată construcţia. Pe radier reazemă toate
elementele structurale verticale şi acesta le transmite terenului de fundare. Pe contur se prevăd pereţii de subsol din beton monolit,
care împreună cu radierul general şi planşeul peste subsol formează aşa-numita cuvă. Soluţia constructivă cu radier general se adoptă
în cazurile unor încărcări mari şi terenuri de fundare mai slabe, precum şi în cazurile în care există apă subterană la adâncimi relativ
mici.

48
Radierul poate fi alcătuit dintr-o placă plană cu grosime mare (care poate depăşi 1 m) sau din placă cu grinzi. în cazul radierelor cu
grinzi . placa poate fi prevăzută cu vute; la fel şi grinzile în cazul structurilor în cadre cu subsol flexibil.
Soluţia cu radier general poate fi aplicată In cazul structurilor cu diafragme, cadre, mixte sau tubulare.
2.2.4. Fundaţii indirecte
Fundaţiile indirecte (de adâncime) se adoptă cu scopul de a transmite încărcările la terenul bun de fundare situat la adâncime
mare (uneori la peste 20-30 m), care trec prin straturile superioare de pământ neconsistente şi incapabile să suporte încărcările date
de construcţie. Din această categorie fac parte fundaţiile pe piloţi, chesoane şi coloane.

a) Fundaţiile pe piloţi. Piloţii sunt elemente liniare din beton armat, prefabricaţi sau monoliţi, care se introduc în teren prin
diverse metode. După introducerea în teren, ansamblul de piloţi se leagă la partea superioară cu o placă groasă din beton armat
monolit, numită radier, pe care se execută construcţia (Fig. 2.12).

Fig. 2.12 Fundaţii de

piloţi: 1 - piloţi; 2 - radier; 3
4 - teren bun de fundare

Piloţii prefabricaţi se
introduc în teren prin batere,
vibrare şi vibropercuţie sau
înşurubare şi subspălare cu
jet de apă sub presiune.

Piloţii monoliţi se
realizează prin betonarea
unui foraj în care s-a
introdus armătura sub formă
de carcasă. Forarea se poate
executa fără tub metalic sau cu tub metalic de protecţie. Tubul poate fi nerecuperabil sau recuperabil (procedeele

Franki, Benoto, Wolfholtz, Simplex etc).

b) Fundaţii pe chesoane. Chesoanele pentru fundaţii sunt elemente din beton prefabricat cu dimensiuni mari sub formă
de cutii care pătrund în teren prin săparea şi evacuarea pământului din interiorul lor. Pe măsura
înaintării în teren, la nivelul terenului se adaugă noi chesoane, realizându-se astfel o coloană verticală. Pentru o
construcţie sunt necesare mai multe coloane, la partea superioară realizându-se radierul din beton armat monolit.

Chesoanele pot fi deschise sau închise. Cele închise se folosesc în cazul săpăturilor sub nivelul apei, nivel care este
coborât cu ajutorul aerului comprimat pentru a se putea executa săpăturile în interiorul chesonului.

c) Fundaţii pe coloane. Coloanele pentru fundaţii sunt elemente de formă tubulară de diametru mare, din beton armat
sau metal, introduse în teren prin vibrare sau forare-excavare şi apoi umplute cu beton armat. în funcţie de diametru sunt piloţi-
coloane (diametru de 0,6-1 m), coloane propriu-zise (cu diametre de 1,6-2,5 m) şi puţuri-coloane (cu diametre de 3-6 m).

Coloanele se introduc în teren până la adâncimi de 40 m. Pe măsura pătrunderii în teren se înnădesc cu ajutorul
flanşelor sau sudurii şi în final se realizează radiere din beton armat la partea superioară a coloanelor.

2.3. Hidroizolatii (infrastructura cladirilor)

2.3.1. Condiţii generale
Acţiunea apei asupra elementelor de construcţie conduce la efecte nedorite: igrasie, mucegai, degradări ale materialelor
etc. şi pentru a le preîntâmpina elementele da construcţie se protejează prin izolaţii hidrofuge, de etanşare, cu grosime redusă,
care se executa pe suprafaţa pereţilor de subsol, fundaţiilor, planşeelor etc. Izolaţiile hidrofuge sunt lucrări ascunse, care trebuie
să fie executate cu deosebită atenţie astfel încât să nu fie necesare reparaţii ulterioare (deosebit de dificile) pe durata de
exploatare normată a construcţiei.

Hidroizolaţiile se aplică în cazurile în care sunt mai avantajoase decât alte procedee de protecţie, ca drenarea,
impermeabilizarea, ridicarea nivelului pardoselii etc.

49
 La alegerea tipului şi structurii hidroizolaţiei se au în vedere o serie de factori, cum sunt categoria de umezire
admisibilă, rezistenţa la fisurare a elementului suport, condiţiile hidrologice şi geologice ale amplasamentului etc.

a) Categoria de umezire admisibilă a pardoselilor sau pereţilor interiori ai încăperilor:

b) Rezistenţa la fisurare a elementului suport, apreciată după valoarea

limită de calcul a deschiderii fisurilor:

c) Condiţiile hidrologice şi geologice ale amplasamentului construcţiei

(nivelul maxim al apelor freatice, posibilităţi de stagnare şi acumulare în zone de
umplutură a apelor provenite din infiltraţii sau precipitaţii, compoziţia apelor etc).

d) Alţi factori: acţiunea temperaturii şi solicitărilor mecanice asupra

hidroizolaţiei (presiuni, eforturi tangenţiale, vibraţii), forma construcţiei,

existenţa altor construcţii în apropiere etc.

In cazul terenurilor cu apă subterană, acestea se caracterizează prin nivelul maxim al apei subterane, o zonă de
saturaţie deasupra acestui nivel şi zona cu umiditatea naturală a terenului (de la zona de saturaţie până la suprafaţă).

In vecinătatea pereţilor de subsol se poate acumula apă din infiltraţii sau precipitaţii cu presiune hidrostatică. De aceea se
recomandă ca umplutura din jurul clădirii să fie realizată din pământuri argiloase şi compacte, care să îndepărteze apa din jurul
clădirii, precum şi prevederea unui trotuar pe întreg perimetrul clădirii cu lăţimea minimă de 50 cm, care îndepărtează apele din
precipitaţii.

2.3.2. Tipuri de hidroizolaţii

Izolaţiile hidrofuge se pot clasifica după mai multe criterii, astfel: în raport cu sursa de umiditate şi modul de acţiune
al apei, după materialele folosite, după poziţia (orizontală sau verticală) a hidroizolaţiei etc.

a) După sursa de umiditate şi modul de acţiune al apei asupra

elementelor de construcţie, hidroizolaţiile pot fi:

- împotriva umidităţii naturale a pământului, având rolul de a împiedica contactul elementelor de construcţie subterane cu
umiditatea din teren;

- împotriva apelor subterane fără presiune hidrostatica, având rolul de a împiedica pătrunderea apei în elementele de
construcţie prin capilaritate;

- împotriva apelor subterane cu presiune hidrostatică, nivelul apelor fiind deasupra elementelor protejate cu
hidroizolaţii.

b) După materialele folosite şi tehnologia de execuţie se disting următoarele tipuri de hidroizolaţii:

- din mortare şi tencuieli cu permeabilitatea cât mai redusă. Sunt hidroizolaţii care fisurează odată cu fisurarea stratului
suport sau la solicitări mecanice mari;

- vopsele şi pelicule bituminoase, realizate din soluţii de bitum în benzină, masticuri de bitum sau suspensii de bitum
filerizate. Au elasticitate redusă şi se deteriorează odată cu fisurarea stratului suport;

- din straturi multiple de mastic bituminos cu grosimea totală de 1 -2 cm, care sunt plastice, adaptându-se la
deformaţiile lente ale stratului suport, dar care fisurează în cazul unor solicitări bruşte sau alternante; .

- din straturi multiple de carton şi pânză bitumate, împâslitură sau ţesătură din fibre de sticlă bitumate dispuse între
straturi de bitum, care sunt elastice şi rezistente la deformaţiile şi fisurarea stratului suport;

50
 - mixte, cum sunt hidroizolaţiile bituminoase aplicate pe tencuieli impermeabile, bituminoase cu foi metalice etc.
2.3.3. Alcătuirea de principiu a hidroizolaţiilor
Pentru a corespunde exigenţelor impuse, hidroizolaţiile trebuie să fie alcătuite, în general, din trei straturi:
suportul, hidroizolaţia propriu-zisă şi protecţia hidroizolaţiei.

Stratul suport asigură o suprafaţă plană care permite aplicarea întrerupere (perforare, forfecare etc.) a hidroizolaţiei.
Se realizează diferenţiat în funcţie de elementul care se izolează, de poziţia acestuia (orizontală, verticală, înclinată), precum şi de
tipul hidroizolaţiei. în cazul elementelor de beton se realizează prin umplerea golurilor cu mortar de ciment şi drişcuirea acestuia,
iar în cazul elementelor din zidărie se realizează din tencuială din mortar de ciment cu grosimea de 1,5-3 cm, bine drişcuită.

Stratul hidroizolant se realizează din materiale impermeabile, conform tipului de hidroizolaţie, proiectat.

Stratul de protecţie are rolul de a preveni eventualele deteriorări (perforări, striviri, forfecări) ale hidroizolaţiei, precum
şi de a împiedica desprinderea acesteia de pe stratul suport. Se poate realiza din mortar de ciment cu grosimea de 4-5 cm (în
unele cazuri este pe plasă de rabiţ), din zidărie de cărămidă plină pe muchie sau pe lat zidită cu mortar de ciment (la hidroizolaţii
verticale), precum şi prin straturi mai groase din beton în cazul apelor cu presiune hidrostatică.

In principiu, hidroizolaţiile se dispun la partea exterioara a construcţiilor. în cazul pereţilor de subsol se execută dinspre
exterior, în spaţiul rezultat din săpătură. In cazul când nu se poate asigura la exterior spaţiul de lucru datorită unor construcţii
adiacente, se poate adopta sistemul de execuţie, al hidroizolaţiei la interior.

2.3.5. Hidroizolaţii contra umidităţii pământului şi a apelor fără

presiune hidrostatică
Se prevăd sub
pereţii clădirilor (la cota
zero), la soclurile exterioare,
sub pardoselile încăperilor
situate pe sol, la încăperi
ude (băi, spălătorii), precum
şi la pereţii şi pardoselile
încăperilor de la subsoluri
(Fig.2.13 şi 2.14)

Fig. 2.13 Hidroizolaţii de

clădiri fără subsol: a - la
încăperi uscate; b - la încăperi
ude: 1 - fundaţie; 2 - soclu; 3 -
umplutură; 4 - hidroizolaţie
orizontală; 5 - strat filtrant din
pietriş; 6 - strat de beton
simplu rectificat; 7 - strat suport pentru pardoseală; 8 - pardoseală; 9 - perete; 10 - tencuială impermeabilă; 11 - trotuar; 12 - strat
nisip sau balast; 13 - cordon de bitum

Hidroizolaţia orizontală de sub pereţi (la cota zero) se prevede pe toată grosimea peretelui la o înălţime de min. 30 cm de
la cota trotuarului, alcătuită din două straturi de carton bitumat sau împâslitură bitumată lipită cu două straturi de bitum sau mastic
din bitum. Se racordează cu hidroizolaţia verticală a soclului (plăci prefabricate, tencuială impermeabilă) la nivelul trotuarului prin
intermediul unui cordon de bitum. Hidroizolaţia verticală a soclului se racordează cu

hidroizolaţia orizontală de sub pardoseală în cazul clădirilor fără subsol. în mod obişnuit se renunţă la hidroizolaţia orizontală de
sub pardoseală, prevăzând un strat filtrant din pietriş, cu rol de rupere a capilarităţii (Fig. 2.13, a şi 2.14, a)

51
 Fig. 2.14 Hidroizolaţii la clădiri cu subsol:

a- împotriva înmânaţii terenului şi a apelor

fară presiune hidrostatică;

b - împotriva apelor cu presiune

hidrostatica: 1 – perete de subsol;

2 - fundaţie;

3 - hidroizolaţie verticală;

4 - protecţia hidroizolaţiei;
5 - hidroizolaţie orizonată;

6 -strat filtrant din pietriş:

7- beton simplu rectificat;

8 - strat din beton simplu;
9 - plăci prefabricate;

10 -tencuiala impermeabilă;
11 - planşeu peste subsol;

12 - pardoseală;
13 - cordon de bitum;
14 - trotuar;
NMAS - nivel maxim al apei subterane

Hidroizolaţia verticală a pereţilor de subsol se va racorda in exterior, cu hidroizolaţia orizontală de la nivelul

fundaţiei.

In cazul clădirilor cu structura din beton armat monolit, hidroizolaţiile orizontale ale pereţilor (de la nivelul fundaţiei şi de
la cota zero) se vor realiza din mortar impermeabil, având in \edere existenţa armăturilor verticale care nu permit realizarea unor
hidroizolaţii cu foi bitumate. Şi în cazul
pereţilor structurali din zidâne se
recomandă ca hidroizolaţia orizontală de
sub perete (la cota zero) să fie rigidă, din
mortar de ciment cu adaosuri pentru
impermeabilizare, care asigură o legătură
între peretele structural şi soclul cel puţin la
fel de rezistentă ca un rost orizontal curent
al zidăriei.

2.3.6. Hidroizolaţii contra

apelor cu presiune (fig
alaturata)

Se prevăd la elementele de construcţie

aflate sub nivelul maxim al apelor subterane
(pereţi, radiere, pardoseli). Hidroizolaţia, a
cărui număr de, straturi de carton sau pânză
bitumată se stabileşte în funcţie de presiunea
apei se ridică pe pereţi cu cel puţin 30 cm
deasupra nivelului maxim al apelor
subterane; peste acest nivel se poate

52
prevedea o hidroizolaţie contra apelor fără presiune hidrostatică.

Modul de dispunere al hidroizolaţiei se prezintă în figurile 2.14 şi 2.15

Fig. 2.15 Hidroizolaţie contra apelor cu presiune hidrostatică la construcţii cu radier general: 1 - radier general; 2 -
perete exterior la subsol; 3, 4 - hidroizolaţii, verticală şi orizontală; 5 - start de beton; 6 - rectificare cu mortar din ciment; 7 -
umplutură; 8 - tencuială sau plăci impermeabile; 9 - cordon de bitum; 10 - protecţia hidroizolaţiei; 1 1 - şapă de protecţie din
mortar de ciment.

3. PEREŢI

3.1. Definiţia, clasificarea şi rolul pereţilor

Pereţii sunt elemente plane (uneori curbe) verticale care au rolul funcţional de delimitare, deosebindu -se astfel pereţi exteriori
şi interiori. Pereţii exteriori au rolul de închidere a spaţiului, separând mediul exterior de cel interior, iar pereţii interiori au rolul de
compartimentare pe orizontală a spaţiului construit.

Pe lângă rolul funcţional de închidere şi delimitare a spaţiului construit, pereţii pot să fie şi elemente structurale ce fac
parte din structura de rezistenţă a clădirii.

Pereţii structurali se mai numesc diafragme.

Se constată că noţiunea de perete este generală, ea cuprinde atât pereţii structurali cât si cei nestructurali (care nu fac parte
din structura de rezistenţă), în timp ce noţiunea de diafragmă are un conţinut mai restrâns, desemnând numai pereţii structurali.

Pereţii portanţi preiau încărcări gravitaţionale (verticale) de la planşee, greutatea lor proprie şi încărcări orizontale (din
vânt sau seism) şi prin intermediul fundaţiilor le transmit terenului.

Pereţii autoportanţi preiau încărcări orizontale (seism) şi verticale numai din greutatea lor proprie (nu preiau încărcări de
la planşee) şi prin intermediul fundaţiilor le transmit terenului. Ei nu sunt destinaţi rezemării planşeelor, având rolul de realizare a
rigidităţii de ansamblu a clădirii şi de preluare a încărcărilor orizontale.

Pereţii de umplutură sunt pereţi ce reazemă pe rigle de cadre, fiind amplasaţi în planul cadrului, între stâlpi şi rigle

După rolul funcţional se deosebesc pereţi purtaţi interiori (cu rol de compartimentare interioară) şi pereţi purtaţi exteriori
(cu rol de închidere).

După materialul folosit şi tehnologia de execuţie, pereţii pot fi din zidărie, beton monolit, elemente prefabricate, lemn sau
alte materiale (sticlă, materiale plastice).

Condiţiile tehnice (sau exigenţele) pentru pereţi decurg din rolul lor funcţional şi structural. Astfel, din punct de vedere
funcţional, pereţii exteriori trebuie să asigure protecţia împotriva frigului, precipitaţiilor, vântului, zgomotelor etc, să asigure în
acelaşi timp iluminarea naturală a încăperilor. Totodată, trebuie să corespundă exigenţelor (cerinţelor) capitale (durabilitate şi
rezistenţă la foc), mecanice (în cazul pereţilor structurali), estetice şi economice.

Exigenţele pentru pereţii interiori sunt mai reduse, având în vedere rolul lor limitat, de compartimentare al spaţiului
interior.

3.2. Pereţi din zidărie

Zidăria reprezintă un element de construcţie realizat din pietre dispuse după anumite reguli şi legate cu mortar. Pietrele
utilizate pentru zidărie pot fi naturale sau artificiale. Uneori nu se întrebuinţează mortarul (zidărie uscată).

3.2.1. Pereţi din piatra naturala

In .general, pietrele naturale utilizate pentru pereţi sunt poroase, în vederea prelucrării şi transportării lor mai uşoare, a
reducerii greutăţii pereţilor şi a unei izolaţii termice mai bune.

53
 După forma şi dimensiunile pietrelor şi după modul lor de aşezare în zidărie, se pot realiza următoarele tipuri de zidării: din
piatră brută, cioplită, lucrată, din zidărie ciclopiană sau mixtă.

Zidăria din piatră cioplită este formată din pietre de carieră la care faţa văzută are forma dreptunghiulară, fiind cioplită
grosier, cu muchiile cât mai regulate.

Zidăria din piatră lucrată se execută din pietre de carieră cu feţele prelucrate regulat.

3.2.2. Pereţi din pietre artificiale

Pietrele artificiale se realizează din argila arsă (cărămizi şi blocuri ceramice), beton cu agregate uşoare (blocuri mici cu
goluri verticale) sau din BCA (blocuri şi placi).

La realizarea zidăriei trebuie respectate următoarele

reguli:

- rosturile orizontale să fie plane şi cu grosimea

constantă (considerată de 12 mm);

- rosturile verticale (considerate cu grosimea de 10 mm)

trebuie să fie ţesute (în mod obişnuit la un rând), adică unui rost
vertical dintr-un rând curent să-i corespundă un plin în rândul
următor. In felul acesta se evită formarea stâlpişorilor
independenţi şi se asigură conlucrarea pietrelor, peretele fiind
considerat în calcule, în mod simplificat, ca un element omogen.

După modul de realizare pereţii din zidărie pot fi: din

zidărie simplă, zidărie mixtă, zidărie armată şi zidărie complexă.

O soluţie eficientă o reprezintă pereţii exteriori din blocuri din beton celular autoclavizat (BCA), care permit realizarea
rezistenţei termice necesare pentru grosimi de 30-40 cm, în funcţie de calitatea blocurilor şi zona climatică, în general, pereţii din BCA
sunt nestructurali.
b) Pereţii din zidărie mixtă reprezintă o rezolvare constructivă eficientă, ei fiind formaţi dintr-un strat portant din zidărie
plină sau cu goluri, care asigură preluarea
încărcărilor şi unul sau două straturi de izolare
termică, dispuse la exterior (Fig. 3.6). Staturile
de izolare termică sunt nestructurale, fiind
realizate din materiale cât mai uşoare.

54
 c) Pereţii din zidărie armata sunt formaţi din zidărie cu armături orizontale dispuse in rosturile orizontale la o anumită
distanţă pe verticală, sau din armături verticale dispuse la interior (în rosturi verticale continue) sau la exterior, cu scopul de a mări
capacitatea portanta a zidăriei şi a îmbunătăţi comportarea la solicitări dinamice.

d) Zidăria complexă rezultă, prin

înglobarea unor stâlpişori din beton armat pentru mărirea capacităţii portante în cazul solicitărilor seismice.

3.2.3. Punţi termice la pereţii din zidărie !!!

In cazul pereţilor din zidărie se realizează o serie de

elemente componente ale pereţilor, cu diverse roluri, cele mai
importante fiind centurile şi buiandrugii.

Centurile sunt elemente liniare orizontale din beton

armat prevăzute în dreptul planşeelor pe toţi pereţii structurali
(portanţi şi autoportanţi). Ele asigură rezemarea planşeelor,.
rigidizarea în plan orizontal a planşeelor din elemente
prefabricate şi conlucrarea pereţilor, având astfel un rol esenţial
la realizarea structurii spaţiale şi rigidităţii de ansamblu a
clădirii.

Buiandrugii sunt elemente din beton armat (monolit

sau prefabricat), metal, lemn sau zidărie (sub formă de arce) prevăzute peste golurile de uşi şi ferestre, având rolul de a prelua
încărcările ce revin în dreptul golurilor.

Atât centurile cât şi buiandrugii reprezintă, în cazul pereţilor exteriori, zone cu rezistenţă mică la transfer termic, formând
punţi termice. Dacă distanţa dintre buiandrug şi centură este mică, atunci se realizează un singur element pe porţiunea golului
(centură-buiandrug), care reprezintă o punte termică cu suprafaţa mărită.

55
 Corectarea punţilor termice cu materiale termoizolante este deosebit de importantă pentru micşorarea pierderilor de
căldură, micşorarea riscului de condens şi creşterea gradului de confort.

Fig. 3.8. Corectarea punţilor termice la

pereţi stratificaţi: a - deasupra ferestrei;
b - în dreptul

centurii; 1 - strat din zidărie; 2 - strat din

blocuri din BCA; 3 - fâşie orizontală din BCA;
4 - polistiren; 5 - centură-buiandrug; 6 -
centură; 7 - consolă continuă;8 - planşeu
(monolit sau prefabricat); 9 - gol de fereastră

3.3. Pereţi din beton monolit

Pereţii din beton monolit sunt pereţi structurali portanţi sau autoportanţi (diafragme).

Au o serie de avantaje cum sunt:

- durabilitate mare;

- capacitate portantă mare, fiind utilizaţi la clădiri cu multe niveluri;

- au o foarte bună conlucrare;

- prin folosirea cofrajelor cu dimensiuni mari se realizează o productivitate bună, în execuţie;

- la turnare rezultă suprafeţe relativ netede, prin finisaje utilizându-se tencuieli subţiri.

Dintre dezavantaje se pot menţiona:

- betonul are o rezistenţă termică foarte redusă (un perete cu grosimea de 15 cm realizează sub 10% din Ro nec, ceea ce
necesită practic, asigurarea rezistenţei termice prin prevederea unui strat termoizolant;

- tehnologia de execuţie pune probleme în perioadele reci ale anului;

- necesită un consum mare de ciment, oţel şi cofraje.

Alcătuirea pereţilor
56
 Pereţii interiori se realizează dintr-un singur strat cu grosimea dedusă din calculul de rezistenţă şi cel puţin 12 cm (din
condiţii tehnologice de realizare). Pentru clădiri cu 10-12 niveluri se prevăd pereţi interiori cu grosimea de 14-16 cm în căzut betonului
greu, respectiv de 15-18 cm în cazul betonului uşor din granulit.

Fig. 3.9 Pereţi din beton monolit: a-d - exteriori; e - interiori; 1 - strat portant din
beton armat; 2 - strat termoizolant; 3 - strat de protecţie din beton armat; 4 -
tencuială exterioară permeabilă la vapori; 5 - tencuială interioară impermeabilă; 6 -
barieră de vapori

Pereţii exteriori se realizează în două sau trei straturi, stratul

portant având grosimea de cel puţin 12 cm (Fig. 3.9).Structura în două
straturi, din care stratul portant la interior şi cel termoizolant la exterior
este cea mai folosită, datorită atât avantajelor de execuţie, cat şi a celor
de comportare higrotermică. Astfel, din punct de vedere al execuţiei,
stratul termoizolant se poate realiza după execuţia stratului portant din
fâşii de BCA dispuse vertical pe console exterioare continue, ca şi la pereţi
din zidărie mixtă (Fig.3.10). Din punct de vedere al comportării
higrotermice, stratul poros amplasat la exterior favorizează permeabilitatea
vaporilor în zona rece a peretelui şi micşorează riscul de condens. Este însă
necesar ca tencuiala exterioară să aibă compactitatea redusă.Execuţia
pereţilor exteriori din trei straturi este mai dificilă din punct de vedere
tehnologic şi necesită bariere de vapori, indiferent dacă stratul portant este
amplasat spre interior sau spre exterior. Se menţionează că dispunerea
spre interior a stratului portant este mai avantajoasă având în vedere inerţia termică mare a betonului, ceea ce favorizează
regimul termic, dacă este amplasat în zona caldă a peretelui.

57
 3.4. Pereţi din elemente prefabricate

Realizarea şi extinderea soluţiei de execuţie a pereţilor din elemente prefabricate este justificată prin creşterea productivităţii
şi reducerea considerabilă a duratei de execuţie. In acest sens primele
preocupări pentru aplicarea sistemului au început înjurai anului 1950 prin
realizarea de blocuri din zidărie şi apoi panouri mari din zidărie vibrată şi
beton uşor în strat unic, precum şi panouri mari din două şi trei straturi.

S-au analizat panouri cu dimensiuni reduse (mai mici decât pereţii

încăperilor), panouri cu dimensiuni şi greutăţi medii (mărimea acestora fiind
egală cu pereţii camerelor), precum şi panouri cu dimensiuni şi greutăţi mari
şi elemente spaţiale prefabricate egale cu mărimea camerelor de locuit. Dintre
aceste sisteme, cea mai largă, utilizare au cunoscut-o sistemele cu panouri
de mărimi şi greutăţi medii, datorită avantajelor de realizare, transport şi
montaj, utilizând mijloace de transport şi ridicare (macarale) de capacităţi
medii, mai uşor de procurat şi de folosit. Totodată, dimensiunile panourilor
permit transportul lor uşor prin oraşe, încadrându-se în gabaritele stradale.

Pe lângă avantajul execuţiei rapide a clădirilor, sistemul cu panouri

mari prezintă şi unele dezavantaje ce decurg din realizarea îmbinărilor şi
corectarea punţilor termice.

3.6. Elemente asociate pereţilor

Exista o serie de elemente şi noţiuni asociate pereţilor, cum sunt:

- centurile si buiandrugii care pentru pereţii din zidărie au fost prezentate pe scurt în acest capitol, la paragraful.3. 2.3.
în cazul unor niveluri înalte la clădiri cu pereţi din zidărie (de ex. săli), se prevăd şi centuri intermediare, pe înălţimea nivelului, cu
rol de consolidare. în cazul pereţilor din beton monolit centurile rezultă prin armarea pereţilor cu armături orizontale dispuse în
dreptul planşeelor, iar în cazul pereţilor din panouri mari centurile rezultă prin armarea şi monolitizarea rosturilor orizontale.
Buiandrugii la pereţii din beton monolit şi panouri mari se numesc, în general, rigle şi rezultă prin armarea corespunzătoare a zonelor
dintre două goluri suprapuse;

- soclul reprezintă porţiunea de perete exterior cuprinsă între, teren şi cota zero, fiind partea superioară a fundaţiilor la
clădiri fără subsol, respectiv porţiunea peretelui de subsol ce depăşeşte cota terenului la clădiri cu subsol (

- parapetul reprezintă porţiunea de perete exterior situată sub ferestre (vezi Fig. 1.1 şi 1.2);
58
 - spaletul este porţiunea plină dintre două goluri de uşi (la pereţi inferiori), respectiv dintre două ferestre în cazul pereţilor
exteriori. în cazul diafragmelor, spaleţii se numesc montanţi;

- solbancul reprezintă partea

superioară a parapetului din
exteriorul ferestrei (Fig. 3.23)

Fig. 3.23 Solbancuri şi glafuri:

a, b - pereţi din zidărie; c - perete
din panouri mari; 1,2-solbanc din
zidărie şi prefabricate; 3 - solbanc
fără element suplimentar; 4, 5 -
glaf (din lemn şi din beton
prefabricat); 6 - şorţ din tablă cu
lăcrimar; 7 - lăcrimarul solbancului
- glaful reprezintă partea superioară a parapetului din interiorul ferestrei (Fig.3.23);

- ancadramentul reprezintă elementele de evidenţiere a ferestrelor în faţadele clădirilor. Se realizează pe conturul exterior
al golurilor (uneori pătrund şi pe grosimea peretelui) şi sunt formate din două elemente orizontale

situate la partea de sus şi de jos (care este şi solbanc în acelaşi timp) a ferestrei, sau din patru elemente, două orizontale şi doi
montanţi laterali
- coşurile de fum şi canalele de ventilaţie sunt elemente dispuse pe verticală în scopul eliminării gazelor arse din
sobe sau pentru ventilarea încăperilor fără ferestre.

In cazul bucătăriilor cu gaze, ventilarea (în afară de cea asigurată de fereastră) prin canele de
ventilare este obligatorie.

b
Fig. 3.25 Coşuri
de fum şi canale
de ventilaţie: a -
coş de fum şi
perete din cărămizi

pline; b - numai
coşul de
fum din
cărămizi
pline; c -
corp
prefabricat
pentru
ventilaţii

Aceste elemente se realizează din zidărie de cărămidă sau elemente prefabricate. Pentru coşurile de fum se foloseşte numai
59
cărămida plină şi dacă peretele este din acelaşi tip de cărămidă, atunci coşul face parte integrantă din perete, fară însă a-i micşora
grosimea (Fig. 3.25, a); dacă este format din alt tip de cărămidă, coşul de fum se zideşte alături (fig. 3.25, b).

- contraforţii sunt elemente verticale realizate în cazul pereţilor din zidărie cu lungimi mari, având rolul de consolidare,
mărire a capacităţii portante şi rezemare a grinzilor transversale de acoperiş (Fig.3.26).

Fig.3.26 perete din zidărie cu contraforţi

Contraforţii se pot înlocui cu stâlpi din beton armat înglobaţi în zidărie;

- frontonul este peretele de capăt al unui tronson de clădire;

- calcanul este un perete exterior fără goluri, spre care nu se scurg apele de ploaie

timpanul reprezintă un perete exterior delimitat

de planurile acoperişului şi de ultimul planşeu
(Fig.3.27); aticul este porţiunea pereţilor
exteriori ce se ridică deasupra planşeului terasă
(vezi Fig. 1.1 ,şi 1.2);

cornişa este un element sub formă de consolă ce depăşeşte

perimetrul clădirii, fiind realizată, în mod obişnuit la ultimul
nivel (vezi Fig. 1.1,a);

ghermelele sunt elementele din lemn de esenţă tare,

protejate împotriva umidităţii şi înglobate în zidărie pe
conturai vertical al golurilor, servind pentru prinderea, prin
cuie, şuruburi etc. a tocurilor de uşi sau ferestre.

60
 Capitolul 4 PLANŞEE

4.1. Rolul şi alcătuirea planşeelor. Clasificare

Planşeele sunt elemente de construcţie orizontale, având rolul funcţional de compartimentare a clădirii pe verticală. în funcţie
de poziţia lor, planşeele pot fi curente sau intermediare, planşeul de pod sau planşeul terasă şi planşeul peste subsol în cazul clădirilor
cu subsol. Planşeul peste subsol şi planşeul terasa (sau de pod) au şi rolul de închidere a clădiri.

Pe lângă rolul funcţional de compartimentare a clădirii pe verticală, planşeele au şi rol de rezistenţă. Ele sunt elemente
structurale şi fac parte din structura de rezistenţă a clădirii.

Din punct de vedere structural, planşeele trebuie analizate sub două aspecte: de preluare şi transmitere a încărcărilor
gravitaţionale (verticale) la elementele portante verticale, respectiv de realizare a conlucrării elementelor portante verticale sub
acţiuni orizontale din vânt sau seism.

Preluarea încărcărilor verticale (inclusiv greutatea lor proprie) se face de către elementele de rezistenţă ale planşeului, în
funcţie de alcătuirea constructivă. In acest scop elementele de rezistenţă ale planşeului trebuie să aibă o rigiditate corespunzătoare
la încovoiere astfel încât săgeţile maxime să fie în limita celor admisibile, ceea ce asigură exploatarea normala a clădirii.

în ceea ce priveşte al doilea aspect, realizarea conlucrării elementelor portante verticale este posibilă dacă planşeele au o
rigiditate corespunzătoare în planul lor (plan orizontal) astfel încât planşeul în ansamblu să nu se deformeze în plan orizontal sub
acţiunea încărcărilor orizontale din vânt sau seism.

Din punct de vedere constructiv, planşeele sunt formate din două părţi distincte: elementele de rezistenţă (planşeul brut)
şi pardoseala.

Planşeul brut are rolul de preluare a încărcărilor verticale şi orizontale pe care te transmite elementelor portante verticale
(pereţi portanţi, stâlpi). Trebuie să aibă rigiditatea corespunzătoare pentru încărcări verticale, iar în plan orizontal să fie o şaibă cat
mai rigidă.

Pardoseala reprezintă elementele nestructurale ale planşeului, prevăzute peste planşeul brut sub formă de straturi, având
în general rolurile de egalizare, fonoizolare, suport, finisaj şi circulaţie.

Partea inferioară a planşeului se numeşte tavan. Acesta se poate realiza prin finisarea planşeului brut sau sub formă de
tavan suspendat, cu scopul de mascare a grinzilor planşeului şi pentru a crea spaţii necesare pentru instalaţii (în special pentru
ventilare şi climatizare).

Ca orice element de construcţie, planşeele trebuie să corespundă exigenţelor (capitale, mecanice, fizice, estetice şi
economice), care se impun în funcţie de importanţa clădirii, condiţii de microclimat etc.

Clasificarea planşeelor se poate face după mai multe criterii, astfel:

- după materialul utilizat: din lemn, zidărie, metal, beton sau materiale combinate;

- după sistemul de susţinere: pe pereţi portanţi (din zidărie sau beton), pe rigle de cadre, pe grinzi, pe stâlpi;

- după forma tavanului: plană, curbă, cu grinzi, cu nervuri etc.

- după tipul elementelor de rezistenţă: din plăci plane, fâşii cu goluri, panouri mari, grinzi şi corpuri de umplutură
etc;

Indiferent de tipul lor, planşeele trebuie astfel concepute incât sã satisfacã o gamã largã de exigenţe de naturã
tehnicã, funcţionalã şi economicã.

61
  Exigenţele tehnice se referã la:
- rezistenţa şi stabilitatea la stãrile limitã ultime;
- rezistenţa şi stabilitatea la stãrile limitã ale exploatãrii normale;
- rezistenţa la foc;
- durabilitate.
 Exigenţele funcţionale privesc confortul higrotermic şi acustic precum şi asigurarea etanşeitãtii.
 Exigenţele economice au în vedere adoptarea unor soluţii constructive eficiente în ceea ce priveşte reducerea greutãţii
proprii a consumurilor specifice şi a posibilitãţilor de industrializare a execuţiei.

Clasificarea planşeelor poate fi fãcutã dupã mai multe criterii:

a. Dupã funcţia şi poziţia lor în clãdire, planşeele pot fi grupate astfel:

 planşee peste ultimul nivel : planşee de pod, planşee-terasã;
 planşee intermediare, situate între nivelele curente;
 planşee peste spaţii neîncălzite (peste subsol, ganguri, pasaje);
 planşee cu funcţiuni speciale: planşee carosabile, piste pentru avţioane, şi helicoptere etc.

b. Dupã rolul pe care îl indeplinesc în cadrul structurii de rezistenţã a clãdirii, planşeele se împart în:
 planşee care alcãtuiesc diafragme orizontale rigide şi asigurã conlucrarea elementelor structurale la
preluarea acţiunilor orizontale (vânt, seism);
 planşee care alcãtuiesc diafragme orizontale nerigide, datoritã legãturilor dintre elementele
componente sau dintre acestea şi elementele portante verticale ale clãdirii.

c. Dupã materialele din care se executã elementele principale de rezistenţã, planşeele se clasificã în:
 planşee cu grinzi din lemn;
 planşee cu bolţi din zidãrie;
 planşee din beton armat;
 planşee cu grinzi metalice;
 planşee ceramice ş.a.
d. Sub aspectul combustibilitãţii , planşeele pot fi:
 incombustibile, (planşeele din beton armat cu grosimea plãcii de minimum 5 cm, planşeele cu
grinzi metalice şi elemente de umplututrã incombustibile);
 semicombustibile (planşee din lemn protejate cu tencuialã pe şipci şi trestie, cu grosimea
tencuielii de minimum 5 cm;
 combustibile (planşee din lemn neprotejate).

Durabilitatea planşeelor se asigurã prin alegerea judicioasã a materialelor utilizate şi a soluţiei de protejare şi
finisare, în scopul obţinerii unor condiţii favorabile de exploatare pe durata existenţei construcţiei.

- după modul de comportare la zgomot de impact: ecran acustic simplu şi dublu - când pardoseala vibrează independent
de planşeul brut, numite şi planşee cu pardoseală flotantă (Fig. 4.1).

62
 Fig. 4.1 Alcătuiri constructive de
planşee: a - ecran acustic simplu; b -
ecran acustic dublu: 1 - finisajul tavanului;
2 - element de rezistenţă; 3 - egalizare; 4 -
strat de uzură; 5 - fonoizolaţie; 6 - strat
suport rigid

Foto sus: detaliu stratificatie interior camera si exterior zona de balcon deschis
După rigiditatea în plan orizontal, planşeele se clasifică în patru grupe notate cu litere a. b, c şi d, grupa a reprezentând
planşeele cu cea mai mare rigiditate în plan orizontal şi grupa d - cu cea mai mică:

a - planşee monolite sau prefabricate cu suprabetonare;

b - panouri sau semipanouri prefabricate monolitizate; c
- fâşii prefabricate cu bucle monolitizate;

d - fâşii prefabricate fără bucle, grinzi şi corpuri de umplutură fără suprabetonare.

Pentru a considera aportul suprabetonării în rigiditatea în plan orizontal a planşeului, trebuie ca aceasta să aibă grosimea
de cel puţin 5 cm şi să fie armată constructiv.

63
 4.2.Planşee din lemn
Planşeele din lemn au în prezent un domeniu limitat de utilizare ca urmare a dezavantajelor pe care le prezintă lemnul ca
material de construcţie: rezistenţă redusă la foc şi la acţiunea microorganismelor, rigiditate redusă la încovoiere, efectul de şaibă
orizontală este foarte slab etc.

Planşeele de lemn se utilizează în prezent la construcţii de locuit sau de mică importanţă în mediu rural, şi la unele construcţii
cu caracter turistic tradiţional amplasate în zone montane. De obicei se folosesc la clădiri cu pereţi din zidărie sau din lemn.

în scopul măririi durabilităţii, elementele componente se pot proteja împotriva focului si putrezirii cu substanţe ignifuge şi
antiseptice sau cu răşini sintetice adecvate.

Planşeul brut este format din grinzi de lemn (sau produse superioare din lemn) şi podina de rezistenţă din dulapi . La
clădiri de mică importanţă planşeul brut poate să fie cel definitiv.
In funcţie de importanţa clădirii, confortul necesar şi aspectul încăperilor, planşeul brut se poate completa cu umplutură (cu
rol de izolare fonica sau termică), peste podină se prevede un strat de finisaj, şi uzură din duşumele sau parchet, iar tavanul poate
să fie neted (cu scânduri aparente), respectiv cu grinzi aparente (Fig.4.2,b, c, d).

Grinzile din lemn, dispuse la distanta de 50 cm pe

direcţia scurtă a încăperilor, reazemă pe pereţi portanţi.
Pentru a li se asigura durabilitatea, grinzile reazemă prin
intermediul unor tălpi din dulapi de lemn de esenţă tare
impregnate sau protejate cu două straturi de carton lipite cu
bitum. De asemenea, capetele grinzilor sunt protejate cu
substanţe antiseptice şi izolate hidrofug cu bitum şi carton
sau pânză bitumată. Capetele grinzilor se montează în
locaşuri prevăzute cu spaţii de aer de 3-4 cm pentru ventilare.

Realizarea pe scară mai largă a planşeelor din

elemente din lemn încleiat sau a celor mixte lemn-beton ar
putea înlătura multe din neajunsurile planşeelor de lemn
menţionate mai sus, schimbând radical atât cutumele actuale
privind această soluţie de planşee cât şi mărimea
deschiderilor pe care le pot acoperi şi destinaţia clădirilor
unde se pot utiliza.

In mod obligatoriu planşeele din lemn vor fi antiseptizate şi ignifugate.

Pentru asigurarea conlucrării planşeelor cu pereţii, se impune solidarizarea grinzilor de pereţi cu ajutorul unor ancore
metalice din oţel lat, iar în cazul planşeelor cu deschideri şi încărcări mari este necesar să se prevadă elemente speciale de solidarizare
a grinzilor (între ele) pe toată lăţimea planşeelor (măsură de conlucrare a grinzilor şi mărire a rigidităţii în plan orizontal).
Structura planşeelor din lemn este formatã din grinzi şi elemente de umpluturã.

 Grinzile constituie elementele principale de rezistenţã ale planşeului care preiau şi transmit reazemelor incãrcãrile
gravitaţionale şi laterale aferente.
Grinzile pot fi repartizate şi orientate în plan dupã cum urmeazã:
 pe o singurã direcţie, paralel cu latura scurtã a suprafeţei acoperite la deschideri mici (1...2 m), grinzile se pot
monta alãturat, fãrã elemente de umpluturã);

64
  dupã douã direcţii , cu grinzi principale şi grinzi secundare ; pentru a reduce deschiderea grinzilor principale în
cazurile în care aceasta depãşeşte 6 m, se prevãd stâlpi ca reazeme intermediare.

Fig.6.1

1 - material de umplutura (zgura, cenusa, deseuri

ceramice etc.)

2 – dulapi asezati alaturat, solidarizati cu

În cazul grinzilor secundare, sau când grinzile aparţin unui planşeu cu grinzi dispuse dupã o singurã direcţie,
distanţa dintre ele este de 70...90 cm, în funcţie de deschidere.
Grinzile se confecţioneazã de regulã din lemn de rãşinoase şi mai rar din lemn de foioase. Se foloseşte lemnul rotund,
cioplitura, lemnul semiecarisat sau ecarisat.

Din punct de vedere economic, sunt raţionale - şi deci avantajoase - secţiunile cu un raport mare între inãlţime şi
lãţime (h/b), realizabile ca grinzi cu secţiune compusã (dulapi alãturaţi solidarizaţi prin cuie, 2-3 grinzi suprapuse îmbinate
cu pene etc.) şi utilizate la deschideri mari, de 6...12 m.

 Elementele de umpluturã inchid spaţiul dintre grinzi şi pot fi proiectate în diferite variante constructive care
genereazã totodată diversele tipuri de planşee.
La construcţii provizorii, depozite, magazii, planşeul poate fi realizat numai din grinzi şi din duşumeaua executatã din dulapi.

Pentru deschideri mici şi

incãrcãri reduse, în locul
grinzilor pot fi utilizaţi ca
elemente portante şi
dulapii din lemn aşezati
alãturat, fãrã elemente de
umpluturã.

În mod obişnuit, planşeele curente ale clãdirilor de locuit sunt

alcãtuite din grinzi, podinã de rezistenţă, materiale de umpluturã cu rol de
izolare fonicã şi termicã, precum şi elemente de finisaj (pardosealã. tavan).
Principalele tipuri constructive ale planşeelor din lemn sunt prezentate în.
1 – grinzi; 2 – podina; 3 - tavan din scanduri asezate alaturat, batute in cuie pe sipci; 4 - sipci 2,4 x 2,4 cm

65
 Ca elemente de umpluturã (între grinzi) se mai pot folosi plãci, corpuri de umpluturã cu goluri, plefabricate din
ipsos sau beton uşor.
O bunã izolare fonicã şi termicã se poate obţine realizând planşee duble .

Pentru asigurarea durabilitãţii

elementelor din lemn, se face protejarea
acestora cu substanţe ignifuge, antiseptice şi
hidrofuge. Capetele grinzilor se monteazã pe
pereţii portanţi în lãcaşuri prevãzute cu spaţii
de aer ventilat pentru a feri grinda de
umiditatea tehnologicã a peretelui. În plus, pe o
lungime de 40...50 cm capetele grinzilor sunt
tratate antiseptic şi hidrofug.

Pe pereţii portanţi interiori grinzile

reazemã cap la cap. În dreptul coşurilor de
fum, grinzile reazemã pe o grindã-jug.
Pentru asigurarea rigiditãţii planşeului în
plan orizontal, grinzile se ancoreazã în
pereţii portanţi prin intermediul unor piese
metalice sub formã de ancore, respectiv
diagonale din oţel lat sau din lemn . În
regiunile seismice, grinzile se ancoreazã în
centurile din beton armat pe care reazemã.

PLANSEE DIN BOLŢI DE ZIDÃRIE

Aceste planşee nu se mai utilizeazã în prezent decât în cazuri exceptionale (restaurarea unor construcţii
monumentale) deoarece nu prezintã performanţe mecanice şi economice satisfãcãtoare.
Elementul principal de rezistenţã este bolta cilindricã sau cu dublã curburã, de diverse forme şi alcãtuiri
constructive
Bolţile cilindrice se executã din zidãrie de cãrãmidã obişnuitã sau din cãrãmidã specialã sub formã de panã, sau
din blocuri (bolţari) de piatrã naturalã. Grosimea bolţii se determinã prin calcul, în funcţie de deschideri şi de valoarea
66
incãrcãrilor. Grosimea lor poate fi constantã pe toatã deschiderea, 1 cãrãmidã grosime sau mai mult, respectiv neuniformã,
mai redusã în zona centralã şi mai groasã spre naşteri unde solicitãrile sunt mai mari.
La deschideri mari (5...6 m) bolţile se rigidizeazã transversal cu arce executate din zidãrie la intervale de 3...4 m. Arcele reazemã
fie pe pereţii portanţi marginali, fie pe contraforţi (dezvoltãri locale ale secţiunii pereţilor din zidãrie). Cofrajul din lemn pe care se
executã bolta din zidãrie are o alcãtuire mai complexã şi este format din urmãtoarele elemente:cintre dispuse la distanţe de
0,6...1,0 m, care sunt executate din scânduri tãiate şi asamblate dupã forma intradosului bolţii (pe santier o regasiti sub denumirea
de romanata);

· o manta (asterealã) din scânduri de 2,4...2,8 cm grosime, susţinutã de cintre;

· popi care susţin cintrele prin intermediul unor grinzi longitudinale (longrine) executate din dulapi;
· contravântuiri executate din scânduri sau dulapi în plan vertical, transversal şi longitudinal, între popi.
Între cintre şi grinzile longitudinale sunt introduse pene care asigurã decofrarea ansamblului manta-cintre.
Una dintre solutiile constructive privind alcãtuirea bolţilor la naşteri (ingrosare), în vederea preluãrii componentelor
orizontale ale reacţiunilor (împingeri) poate fi identificata în

67
 4.3. Planşee metalice
4.3.1. Planşee cu grinzi metalice si elemente de umplutură
Grinzile metalice se dispun paralele pe direcţia scurtă a încăperilor la un interax de 1-3 m funcţie de încărcare şi tipul
elementelor de umplutură. Grinzile reazemă pe pereţi portanţi sau grinzi. Rezemarea pe pereţi de zidărie se face direct în cazul unor
încărcări mici sau prin intermediul unor plăci metalice, cuzineţi sau centuri din beton armat în cazul unor încărcări mai mari care pot
să producă strivirea locală a zidăriei. Pentru asigurarea conlucrării grinzilor cu pereţii p e care reazemă şi realizarea conlucrării
spaţiale a structurii, este necesară ancorarea grinzilor în pereţi, iar pentru a împiedica flambajul grinzilor în planul planşeului
(flambajul lateral) se prevăd legături transversale între grinzi realizate din tije filetate sau profile laminate de dimensiuni mici.

In cazul soluţiilor mai vechi, grinzile se realizau din profile I laminate, profile U şi L completate la partea de jos pentru a
permite rezemarea corpurilor de umplutură, profile din şină de cale ferată sau grinzi compuse din platbande sau corniere asamblate
cu nituri sau, sudură.

Elementele de umplutură preiau

încărcarea de pe porţiunile dintre grinzi şi o
transmit grinzilor pe care reazemă. Se pot
realiza din bolţişoare de zidărie (Fig. 4.3,a)
sau din beton simplu (Fig. 4.3, d), din plăci
de beton armat

(Fig.4.3, b, c), plăci prefabricate cu sau fără

material de umplutură cu rol de izolare fonică
sau termică (Fig.4.3,e, f) sau din corpuri
ceramice (Fig. 4.3.,h). De asemenea, planşeul
se mai poate realiza prin prevederea unor
panouri din tabla ondulată sau cutată si beton
de egalizare (Fig.4.3., g).

Fig. 4.3. tipuri de planşee: a, d - cu

bolţişoare (din zidărie sau beton simplu),
b, c - cu plăci din beton armat monolit;
e - cu plăci prefabricate şi umplutură;
f - cu două rânduri de plăci prefabricate;
g - cu tablă striată şi beton monolit;
h - cu corpuri de umplutură
68
 Bolţişoarele din zidărie reazemă pe talpa inferioară a profilelor, care se dispun la distanţe de 1,5-2,0 m, grosimea
bolţişoarelor fiind de 1/2 cărămidă. Pentru distanţe mai mari între grinzi (2,5-3,5 m), bolţişoarele se realizează cu grosimea de o
cărămidă. împingerile orizontale, neechilibrate în prima şi ultima deschidere, se preiau cu tiranţi din oţel-beton dispuşi la distanţe de
2-2,5 m.

Bolţişoarele din beton simplu monolit (Fig. 4.3, d) reazemă pe talpa inferioară a grinzilor, care se dispun la distanţe de 2-
2,5 m. Grosimea bolţişoarelor este de 10-15 cm.

Plăcile din beton simplu sau armat (Fig.4.3,b, c) se pot realiza la partea superioara sau inferioară a grinzilor, care se
dispun la distanţe de 1 -1,5 m în cazul plăcilor din beton simplu (nearmat, a căror grosime este de 10-15 cm),
respectiv de 2,5-3 m sau chiar mai mult în cazul plăcilor din beton armat, a căror grosime şi armare se determină prin calcul. Prin
asigurarea conlucrării dintre grinzi şi placa de beton (cu mustăţi sudate pe grinzi) se realizează un planşeu din beton armat cu
armătură rigidă. în cazul plăcilor turnate la partea inferioară a grinzilor se poate prevedea o izolare fonică şi termică cu materiale de
umplutură (zgură, moloz, deşeuri de betoane uşoare etc).
Plăcile prefabricate dintre grinzi (Fig. 4.3,e, f) se pot realiza din beton simplu, beton armat, ipsos sau materiale ceramice,
distanţa dintre grinzi fiind în funcţie de încărcare, tipul şi rezistenţa plăcilor.
Blocurile prefabricate de umplutură (Fig.4.3,h) se pot realiza din beton uşor, argilă arsă sau ipsos. Distanţa dintre grinzi
este mică (40-60 cm).
Tabla striată sau ondulată (Fig.4.3,g) necesită asocierea cu un strat general de beton, realizându-se astfel o placă continuă
din beton armat, tabla având rol de armătură întinsă. Conlucrarea tablei cu betonul se poate realiza cu ajutorul unor piese metalice
(plăcuţe din tablă) sudate pe tablă sau prin cute locale (mai mici) ale tablei ondulate.

Fig. 4.4 Grinzi metalice economice: a, b - profile expandate; c - grindă cu zăbrele din oţel sudat pe tălpi

69
 4.5. Planşee prefabricate din beton armat
Datorita avantajelor pe care le prezintă din punct de vedere tehnico-
economic şi mai ales a tehnologiei de execuţie, planşeele prefabricate sunt
foarte folosite la toate tipurile de clădiri (de locuit, social-administrative,
industriale etc). Prin utilizarea lor se reduce manopera pe şantier, se scurtează
mult durata de execuţie, se elimină cofrajele şi sunt necesare lucrări reduse de
finisare pe şantier. Au însă şi unele neajunsuri, cum este reducerea
monolitismului structurii şi a rigidităţii de ansamblu a clădirii şi în funcţie de tipul
de planşeu prefabricat se pot impune măsuri suplimentare de monolitizare
(subcenturi, suprabetonări etc).

Din punct de vedere constructiv, planşeele prefabricate pot fi din fâşii

prefabricate, panouri mari, grinzi prefabricate,

corpuri de umplutură, grinzi alăturate etc.

PLANSEE DIN BETON ARMAT MONOLIT

Planşeele din beton armat, în general, sunt astãzi cel mai frecvent utilizate, datoritã performanţelor pe care le prezintã:
 capacitate portantã ridicatã;
 bunã comportare la acţiunea incãrcãrilor orizontale, asigurând în acelaşi timp şi o bunã rigiditate de
ansamblu a structurii;
 posibilitatea de a avea orice formã în plan, pentru orice distribuţie a elementelor structurale verticale (stâlpi,
pereţi);
 durabilitate mare;
 cheltuieli reduse de întreţinere;
 incombustibilitate s.a.

Planşeele din beton armat monolit se realizeazã integral pe şantier prin turnarea lor în pozitia definitivã de exploatare.
Avantajul sistemului monolit constã în asigurarea continuitãţii elementelor componente ale planşeului şi a bunei
conlucrãri cu elementele verticale portante.
Din punct de vedere structural, planşeele se pot realiza numai din plãci, sau din plãci şi grinzi dispuse pe una sau douã
direcţii, cu sau fãrã reazeme intermediare (stâlpi), în funcţie de mãrimea deschiderilor şi de valoarea incãrcãrilor.

 Planşeele cu plãci se utilizeazã la clãdiri cu structura de tip fagure (cu compartimentare deasã) sau din cadre, având
deschideri şi travei de dimensiuni relativ reduse (suprafaţa unei trame nu depãşeşte 25...30 mp).

70
Plãcile se armeazã pe una sau douã direcţii, în functie de raportul dintre dimensiunile lor în plan.

 Planşee din plãci şi grinzi se proiecteazã în cazurile în care suprafaţa pe care o acoperã depãşeşte anumite valori
maxime recomandabile sau dimensiunile sale în plan au valori de peste 5...6 m.

In funcţie de aceste dimensiuni şi de intensitatea incãrcãrilor,

rezultã planşee cu urmãtoarele forme constructive:

• planşee cu grinzi dispuse pe o singurã direcţie;

• planşee cu grinzi principale şi secundare (dispuse pe douã
direcţii);
• planşee cu grinzi principale şi grinzi
secundare, cu reazeme intermediare (stâlpi).

 Planşee cu nervuri dese, dispuse dupã una sau douã

direcţii în funcţie de raportul dîntre cele douã dimensiuni ale
suprafeţei pe care o acoperã; spaţiul dintre nervuri poate fi
completat cu corpuri de umpluturã din beton uşor, ceramice
sau din lemn. Grosimea minimã a plãcii este de 3 cm în cazul
planşeelor cu corpuri de umpluturã; lãţimea minimã a
nervurilor este de 6 cm iar inãlţimea lor, de
cca.(1/20...1/25)li, unde li este deschiderea nervurii.

 Planşeele casetate (sau planşee pe reţele de grinzi) sunt

alcãtuite din grinzi dispuse de regulã dupã douã direcţii
ortogonale în plan, paralele sau oblice faţã de marginile
suprafeţei pe care o acoperã. Distanţa dintre grinzi este de

0,70...2,0 m.

71
 • Planşee fãrã grinzi, din categoria cãrora fac parte planşeele-ciuperci şi planşeele-
dalã , sunt alcãtuite din plãci plane din beton armat rezemate pe stâlpi prin
intermediul unui capitel (planşeele-ciuperci) sau direct (planşeele-dalã).
Acest tip de planşee se comportã din punct de vedere mecanic ca un sistem spaţial alcãtuit
din fâşii ale dalei dupã cele douã direcţii şi şirurile de stâlpi aferente, reţeaua de fâsii din
dreptul reazemelor fiind mai solicitatã decât suprafeţele din câmp pe care le delimiteazã.
Grosimea plãcii rezultã în funcţie de distanţa dintre stâlpi respectiv hp=(1/32...1/35)l ,
fiind de
minimum 12...13 cm la planşeele-ciuperci curente şi de 14 cm la planşeele-dalã.
Pentru reducerea incãrcãrii provenite din greutatea proprie, în cazul planşeelor-dalã se
pot ingloba în grosimea plãcii corpuri de umpluturã prefabricate din materiale ceramice
sau din beton uşor, rezultând planşee-dalã cu nervuri.

PLANSEE CERAMICE
Planseele ceramice sunt formate din corpuri ceramice cu goluri asezate sub forma de fasii
paralele cu latura scurta a suprafetei
de acoperit, sustinute de o retea de
nervuri din beton armat monolit,
solidarizate cu centurile perimetrale si
cu o suprabetonare de 3…5 cm
grosime (Fig.6.26, 6.27). Pe durata
executiei, intreaga platforma pe care
se executa planseul este sustinuta de
un esafodaj din lemn sau
metalic.Acest tip de planseu se poate
executa si in plan inclinat, in unele
cazuri in care este utilizat ca acoperis
la mansarde.

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 72

 Capitolul SCĂRI

Alcătuirea şi clasificarea scărilor

Scările sunt elemente de construcţie care asigură circulaţia pe verticală între nivelurile clădirii în procesul de exploatare
curentă a clădirii, evacuarea, într-un timp minim, a persoanelor în caz de pericol (de exemplu incendiu). Din aceste condiţii rezultă
necesarul de scări, amplasarea şi dimensionarea lor.

Pentru circulaţia pe verticală se mai folosesc planuri înclinate (în locuri foarte aglomerate, cu pante până la 15 ), scări rulante
sau escalatoare (în locuri de circulaţie cu trafic intens magazine, metrouri etc.) şi ascensoare sau lifturi (pentru persoane şi pentru
mărfuri). Scările rulante şi ascensoarele sunt mijloace de circulaţie şi nu elemente de construcţie, având în vedere alcătuirea lor şi
modul de funcţionare, însă necesită spaţii adecvate de amplasare a lor în clădire
(obişnuit lângă scări, în goluri pentru scări rulante si puţuri pentru lifturi).

La noi în ţară lifturile se prevăd obligatoriu la clădiri de locuit având peste P

+ 4, dar la alte clădiri pot fi prevăzute şi pentru mai puţine niveluri, însă, în toate
cazurile, scările trebuie să asigure circulaţia normală şi evacuarea în caz de pericol
fară a ţine seama de existenţa lifturilor.

Scările sunt formate din rampe, podeste şi balustrade, care sunt elemente
cu rol funcţional, cu precizarea că rampele şi podestele sunt, în acelaşi timp, şi
elemente de rezistenţă ale scărilor

Rampa este elementul înclinat al scărilor, fiind alcătuită dintr-un element de rezistenţă şi trepte.

Forma în plan este dreaptă sau curbă. Se recomandă ca numărul minim de trepte într-o rampă să fie 3 şi numărul maxim
18.

 scari cu una sau mai multe rampe drepte, continue sau cu podeste intermediare

 Scari balansate:

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 73

  Scari cu rampe curbe si elicoidale:

Treptele se caracterizează prin dimensiunile geometrice: lăţime, înălţime şi lungime.

Rampa: element constructiv inclinat formata din trepte si contratrepte,

ce face legatura intre niveluri diferite. Atentie, se admit mai putin de
trei trepte doar pentru intrarea din experior in cladire.

Treapta: elementul orizontal pe care se circula in mod direct, avand

latimea b si inaltimea h. Suprafata verticala se numeste contratreapta.
Lungimea L a treptelor este egala cu latimea rampei

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 74

Inaltimea libera reprezinta distanta de circulatie cuprinsa intre limitele finite a doua rampe succesive sau o rampa si planseul
superior, masurata pe perpendiculara la linia pasului, de la muchia treptei finite pana la fata finita a intradosului rampei sau a
grinzilor de podest

Latimea libera: distanta de cirulatie disponibila efectiv, cuprinsa intre suprafetele finite ale elementelor ce delimiteaza scara
(perete si balustrada sau doi pereti etc). latimea libera a podestelor trebuie sa fie egala cu latimea celei mai late rampe cu care se
intersecteaza.
Linia pasului reprezinta linia pe care se masoara in proiectie orizontala latimea treptelor si care indica grafic sensul de urcare.
Linia pasului se considera la 50cm de mana curenta dinspre ochiul scarii pentru rampe cu latimea de 1,00m si la 60cm pentru
rampe cu latimea mai mare de 1,00m.
Vangul: reprezinta marginea libera a unei rampe, care astfel poate sa aiba unul sau doua vanguri. Grinzile din dreptul vangurilor se
numesc grinzi de vang.
Podestele sunt elemente orizontale care se dispun la capetele rampelor. Sunt şi podeşte intermediare (între niveluri şi podeste de
nivel), care au o cotă de nivel intermediară între cele două niveluri.
Podestele intermediare permit şi schimbarea direcţiei rampelor şi prin întreruperea continuităţii rampelor constituie locuri
de odihnă.
Grinzile care servesc la rezemarea podestelor se numesc grinzi-podest. De regulă se prevăd la marginea interioară a
podestului, grinda-podest servind şi pentru rezemarea rampei. Sunt scări fără grinzi de podest la
care rampa şi podestul reprezintă o placă frântă continuă
Fig. Scări fără grinzi de podest: 1 - podest; 2 - rampe
în anumite cazuri se prevăd grinzi înclinate pentru susţinerea rampei. Ele pot fi numai
pe porţiunea rampei (reazemă pe grinzile-podest) sau se prelungesc şi sub podeste (când nu
avem grinzi de podest), fiind grinzi frânte. Dacă sunt amplasate pe marginile rampei se numesc
grinzi-vang.
Balustradele sunt elemente cu rol funcţional ce se prevăd pe
marginile libere ale rampelor şi podestelor, având rolul de siguranţă şi
sprijin pentru circulaţie, fiind prevăzute cu mâna-curentă (din lemn,
material plastic etc). Deşi nu e element structural, balustrada trebuie să
preia încărcările ce apar în caz de aglomeraţii.

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 75

Reprezentarea grafica a unei scari in doua rampe

Clasificarea scărilor se poate face după mai multe criterii, astfel:

a) după poziţia în clădire: scări exterioare (care asigură accesul în clădire) şi scări interioare (care asigură circulaţia pe
verticală);

b) după destinaţie: scări monumentale (realizate pe unul sau două niveluri în holurile unor clădiri importante, care pe
lângă rolul funcţional au si un rol arhitectonic deosebit), scări principale (asigură circulaţia normală în clădiri si evacuarea în caz de
pericol), scări secundare (pentru acces în subsol sau în pod, pentru materiale sau diverse servicii) şi scări de incendiu (care se prevăd
la clădiri publice sau industriale, putând fi, în acelaşi timp, şi scări secundare, având rolul ca împreună cu scările principale să permită
evacuarea rapidă în caz de incendiu);

c) după forma în plan: scări cu rampe drepte, cu rampe curbe şi scări cu trepte

Casa scării

La clădiri etajate, din considerente funcţionale şi de rezistenţă, scările se amplasează pe aceleaşi axe verticale ale clădirii,
ceea ce face posibilă delimitarea casei scărilor prin pereţi continui pe verticală.

In funcţie de poziţia sa în plan, casa scării poate fi amplasată în interiorul clădirii, la margine sau chiar în exteriorul clădiri.
Având în vedere că scările trebuie să asigure evacuarea persoanelor în caz de incendiu este necesar ca rampele, podestele şi pereţii
casei scărilor să prezinte o rezistenţă la foc cel puţin egală cu a structurii de rezistenţă a clădirii.

Referitor la casa scării se recomandă:

- evitarea formării tirajului de aer în casa scării pentru a limita propagarea incendiului pe verticală;
- la blocuri de locuit fiecare scară să aibă acces pe terasă (sau pod) pentru a se asigura ieşirea (în caz de blocare a scării)
si accesul la altă scară în caz de incendiu.
Realizarea casei scărilor implică şi unele probleme legate de rezistenta de ansamblu a clădirii, cum este întreruperea
continuităţii planşeelor pe o anumită zonă, rezultând o reducere a efectului de şaibă rigidă a planşeelor în plan orizontal, mai ales
când casa scării e amplasată la marginea clădirii, fiind necesare măsuri de continuitate a planşeului prin peretele exterior.

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 76

 Pante uzuale pentru rampe si scari

Normativ privind criteriile de performanţă specifice rampelor şi scărilor pentru circulaţia pietonală în
construcţii", indicativ NP 06302 /1994

1.1.2.1. Având în vedere că obiectul normativului îl constituie „scările şi rampele", respectiv doar un
anumit subansamblu al unei construcţii, cerinţele ce trebuie avute în vedere în cazul acestuia (acestora)
sunt
doar o parte din cele şase cerinţe de calitate şi anume:
rezistenţă şi stabilitate;
siguranţa în exploatare;
siguranţa la foc;
protecţia împotriva zgomotului.
1.1.3. Condiţiile minime de calitate corespunzătoare scărilor şi rampelor, stabilite în prezentul normativ,
trebuie realizate şi menţinute la aceiaşi parametri, pe întreaga durată de serviciu a acestora.
1.1.4. Scările şi rampele ce fac obiectul prezentului normativ sunt „scări" şi „rampe" pentru circulaţia
pietonală exterioară şi/sau interioară aferentă construcţiilor civile, construcţiilor pentru producţie sau
depozitare, precum şi construcţiilor civile auxiliare industriei, ţinând seama atât de destinaţia lor cât şi
de condiţiile de asigurare a evacuării în caz de incendiu.
1.1.4.1. Scările, în principal, se clasifică astfel:
a. după destinaţie:
• monumentale
• principale;
• secundare;
b. după forma rampelor de scară şi modul de dispunere a treptelor:
• cu rampe drepte ;
• cu rampe curbe (elicoidale) ;
• cu trepte balansate ;
c. după înălţimea treptelor:
• cu trepte joase;
• cu trepte medii (obişnuite);
• cu trepte înalte;
• cu trepte foarte înalte (abrupte).
1.1.5. Nu fac obiectul prezentului normativ:
Scările de intervenţie şi salvare în caz de incendiu:
Scările sau rampele rulante.
1.2. Domeniu de aplicare şi condiţii de utilizare
1.2.1. Prevederile prezentului normativ se aplică la proiectarea scărilor şi rampelor exterioare sau
interioare construcţiilor civile şi/sau industriale noi, având caracter de recomandare la modernizarea,
reamenajarea. consolidarea sau repararea celor existente.
1.2.2. In funcţie de categoria de importanţă a investiţiei ce se va proiecta, se vor adopta valori ale
parametrilor la nivelul impus de respectiva încadrare, dar în nici un caz inferioare celor prevăzute în
prezentul normativ.
1.2.3. Prezentul normativ se va utiliza împreună cu reglementările corespunzătoare întregii construcţii din
care va face parte „scara" şi/sau „rampa" ce urmează a se proiecta.
1.2.4. Toate reglementările utilizate vor fi cele în valabilitate la data proiectării.
1.3. Referinţe
• Legea 10/1995 Legea privind calitatea în construcţii
• STAS 296587 Construcţii civile Scări – Prescripţii generale de proiectare

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 77

• STAS 613179 Construcţii civile, industriale şi agricole Înălţimi de siguranţă şi alcătuirea parapetelor

1.4. Terminologie
În contextul prezentului normativ, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie:
• Scară subansamblu constructiv care serveşte la circulaţia pietonală pe verticală, între două sau mai multe
niveluri, şi/sau la evacuarea persoanelor dintro clădire. Scara este alcătuită din rampe cu trepte, (rampe de
scară) podeşte şi parapetul (balustrada) aferent rampelor de scară şi podestelor.
• Rampă element constructiv înclinat (plan înclinat ) ce face legătura între niveluri diferite.
• Rampă de scară element constructiv înclinat, prevăzut cu trepte, ce face legătura între niveluri, respectiv
între elementele orizontale (podeşte) ale diverselor niveluri.
• Podest element constructiv orizontal (de plecare, sosire şi/sau intermediar) prevăzut pentru legătura cu
nivelul şi respectiv pentru odihna persoanelor ce circulă pe scară sau rampă.
• Parapet element constructiv vertical, plin sau cu goluri, care asigură protecţia împotriva căderii în gol a
persoanelor aflate în poziţie de circulaţie, de staţionare, sau de lucru pe parcursul scărilor sau rampelor
(inclusiv a podestului).
• Balustradă caz particular de parapet alcătuit în general din elemente verticale (baluştri) şi/sau
orizontale, la care predomină ..golul" (în relaţia plingol).
• Mâna curentă element constructiv prevăzut la partea superioară a parapetului/balustradei sau pe peretele
adiacent unei „scări” sau unei „rampe", având rolul de sprijin pentru utilizatorii scării sau rampei.
• Linia pasului linia pe care se măsoară în proiecţie orizontală lăţimea treptelor (I) şi care indică grafic
sensul de urcare. 1
• Lăţime liberă spaţiul de circulaţie, cuprins între perete şi balustradă sau între două balustrade ale
aceleiaşi rampe (cu sau tară trepte) sau aceluiaşi podest.
• Înălţime liberă spaţiul de circulaţie cuprins între două rampe (cu sau fără trepte) suprapuse, sau o rampă
şi elementele planşeului (respectiv pardoselii), măsurat pe perpendiculara la linia de flux (fig. 14).
• Scară monumentală scară care urmăreşte realizarea unui efect arhitectural deosebit, astfel alcătuită încât
să asigure (dacă este cazul) şi evacuarea în caz de pericol.
• Scară principală scară alcătuită şi dimensionată astfel încât să asigure circulaţie preponderentă din
clădire, inclusiv evacuarea.
• Scară secundară scară pentru circulaţia secundară, servind toate nivelurile sau numai o parte dintre ele,
care poate asigura şi evacuarea, dacă este alcătuită şi dimensionată corespunzător.
• Scară cu rampe drepte scară ce are una sau mai multe rampe de scară drepte, continue sau întrerupte cu
podeşte
_____________
 Linia pasului se consideră:pentru scări cu L< 1.00 m la 50 cm
Pentru scări cu L > 1.00 m la 60 cm de la mâna curentă dinspre ochiul scării.
• Scară cu rampe curbe scară ce are rampele de scară curbe continue sau întrerupte cu podeste.
• Scară cu trepte balansate scară la care forma în plan a unora dintre trepte este diferită de a
celorlalte, pe parcursul uneia sau mai multor rampe de scară, sau a întregii scări
• Scară cu trepte joase scară cu trepte ce au înălţimea mai mică de 16.5 cm.
• Scară cu trepte medii (obişnuite) scară cu trepte ce au înălţimea cuprinsă între 16,6 şi 17,5 cm.
• Scară cu trepte înalte scară cu trepte ce au înălţimea cuprinsă între I 7,6 şi 22,5 cm.
• Scară cu trepte foarte înalte (abrupte) scară cu trepte ce au înălţimea peste 22,6 cm.
• Scară interioară închisă scară amplasată în casă de scară proprie, astfel conformată încât să
răspundă condiţiilor de izolare şi protecţie împotriva unui eventual incendiu.
• Scară interioară deschisă scară amplasată liber în interiorul construcţiei, în holuri, vestibuluri
atriumuri etc. fără elemente verticale delimitatoare de restul construcţiei.
• Scară exterioară scară amplasată în exteriorul construcţiei, închisă sau neînchisă în casă de scară.

Dimensiuni trepte
a. Treptele scărilor (inaltimea treptei h si latimea b), în general, trebuie să respecte următoarea relaţie: 2 h + b = 62 ÷ 64 cm
cu condiţia ca:
1. scările utilizate de persoane cu dificultăţi de mers să aibă treptele cu:
h = max. 16 cm b = max. 3 4 cm
2. scările exterioare din spaţii publice să aibă treptele cu:
h = max. 15 cm

b. Treptele scărilor din clădirile destinate copiilor de vârsta preşcolară (h = max. 15 cm) trebuie să respecte relaţia: 2h + b = 58 ÷
60 cm
Recomandare:
Pentru scările cu trepte având h < 16 cm sau h > 18 cm (cu excepţia clădirilor destinate copiilor preşcolari) se recomandă a fi
îndeplinită relaţia: 3h + b = 80 ÷ 85 cm
c. Raportul între înălţimea şi lăţimea treptelor, la scările subsolurilor nelocuite. nivelurilor tehnice, sau platformelor de lucru, poate
ajunge până la 1 : 1.
CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 78
d. Treptele ce aparţin aceleiaşi rampe de scară trebuie să aibă aceleaşi dimensiuni (lăţime şi înălţime), măsurate pe linia pasului, pe
toată desfăşurarea rampei respective.
Recomandare
În cazul scărilor ce asigură şi/sau evacuarea, este indicat ca treptele să aibă aceleaşi dimensiuni pe toată desfăşurarea scării
respective.
e. Scările cu rampe curbe sau trepte balansate vor fi astfel conformate încât, pe zona curbă (fig. 2 şi 3) treptele să aibă:
în partea cea mai îngustă: l1 = min. 12 cm; în partea cea mai lată: l2 = max. b + 20 cm.
Recomandare
1. Treptele joase cu h < 16,5 cm se prevăd la scări exterioare, scări monumentale: scări pentru persoane cu dificultăţi la mers: scări
pentru şcoli, grădiniţe, maternităţi şi spitale.
2. Treptele obişnuite cu h =16,6 ÷ 17,5 cm se prevăd la scări principale.
3. Treptele înalte cu h = 17,6 ÷ 19,5 cm se prevăd la scări secundare.
4. Treptele înalte cu h = 19,5 ÷ 22,5 cm se prevăd la scări de serviciu interioare sau exterioare care deservesc un singur nivel.
5. Treptele abrupte cu h = 22,6 ÷ 30 cm se prevăd la scări de folosinţă ocazională, de control şi întreţinere (acces la învelitori, spaţii
tehnice, platforme de lucru etc).
6. Treptele înalte şi abrupte vor fi astfel rezolvate încât să existe posibilitatea sprijinirii piciorului tară risc de accidentare

Număr de trepte ale unei rampe de scară (între două podeste)

a. max. 18 trepte pentru clădiri industriale
b. max. 16 trepte pentru clădiri civile (recomandat 10 trepte pentru persoane cu dificultăţi de mers.
Conformare „rampă"
a. Lungimea unei „rampe'" până la zona de odihnă trebuie să fie de:
• max. 10,00 m pentru pante < 5 %;
• max. 6,00 m pentru pante > 5 %.
b. Panta unei „rampe" trebuie să fie:
• max. 15° pentru denivelări de max. 20 cm;
• max. 10° pentru denivelări mai mari de 20 cm dar,
• max. 8° pentru persoane cu dificultăţi de mers.
Împiedicare
a. În interiorul clădirilor nu se admit trepte izolate (denivelări de o singură treaptă).
b. Numărul de trepte ale unei rampe de scară interioară:
• min. 3 trepte.

Tabelul 1
Nr crt Destinatia constructiei (cladirii) Latimea libera minima a rampelor si podestelor pentru scari
(m)
Principale Secundare
1 2 3 4
1 Constructii pentru productie sau depozitare si 1,1 1,0
claidiri civule auxiliare
2 Cladiri inalte 1,25 1,00
3 Cladiri cu persoane ce Transportul cu targa al 1,4 1,4
nu se pot evacua persoanelor imobilizate
singure (crese si Transportul in brate al 1,15 1,15
gradinite stationare copiilor prescolari
medicale ospicii pentru Celelalte cai de 1,15 1,00
alienati camine de evacuare
bratrani si infirmi) cu
scari destinate pentru:
4 Cladiri pentru Max 500 locuri 1,15 0,9
invatamant de toate Peste 500 locuri 1,35
gradele avand in total

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 79

Alunecare
a. Finisajul „scărilor" (trepte şi podeste) şi „rampelor”trebuie conceput astfel încât să se realizeze suprafeţe care să nu
permită accidentarea

Scări pentru uz curent

1. Lungimea casei scării
2. Lăţimea casei scării
3. înălţimea nivelului
4. Peretele casei scării
5. Podestul de nivel
6. Podest intermediar
7. Lăţimea podestului intermediar
8. Adâncimea podestului intermediar
9. Rampa de plecare
10. Rampa de sosire
11. Treapta de pornire
12. Treapta de sosire
13. Vang exterior
14. Vang interior (la ochiul scării)
15. Ochiul scării
16. Linia pasului
17. Lungimea rampei în plan
18. Lăţimea rampei
19. întoarcerea mâinii curente
20. Panta rampei
21. Grosimea scării
22. înălţimea treptei
23. Lungimea treptei
24. Lungimea rampei
25. Înălţimea rampei

Evacuarea persoanelor din cladiri se considera ca se face sub forma de fluxuri, care circula pe caile de evacuare
spre exteriorul cladirii. Latimea rampelor si podestelor se determina dupa nivelul cu cel mai mare numar de fluxuri, fara a
se cumula fluxurile care vin de la alt nivel. Numarul de fluxuri prin care se evacueaza un anumit numar de persoane se
determina cu relatia F = N/C unde N este numarul de persoane care trebuie sa treaca prin calea de evacuare si C este
capacitatea de evacuare a unui flux exprimata prin numarul total de persoane care se evacueaza pe toata durata operatiei
de evacuare. Numarul de fluxuri rezultat se rotunjeste la numarul intreg imediat superior. In fig urmatoare se indica
latimile necesare functie de numarul de fluxuri

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 80

 Tipuri constructive de scari
Scari din lemn: Domeniul de utilizare al acestor scãri este mai restrâns: scãri interioare la clãdirile de locuit, scãri
ale construcţiilor provizorii, lemnul fiind un material care poate fi valorificat superior în alte sectoare ale economiei.
În mod curent pentru scările din lemn se utilizează următoarele esenţe: brad, stejar, pin, frasin, fag, ulm, nuc. Se
va evita utilizarea lemnului de esenţă moale sau a esenţelor sensibile la dăunători (plop, arin, tei). În spaţiile umede,
scările trebuie să fie realizate din esenţe rezistente la umiditate ca stejarul sau pinul.

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 81

 Scari metalice: Scarile metalice se folosesc, in general, la constructii industriale sau ca scari secundare care
asigura accesul la rampe, platforme, scari de incendiu etc.
Aceste scari se executa fie numai din trepte, fie din trepte şi contratrepte, confecţionate din tabla striata,
gaurita, neteda etc.
Treptele se executa din tabla striata, tabla gaurita, tabla neteda acoperita cu covoare de cauciuc, dulapi din
lemn, placi prefabricate din beton armat.
Contratreptele, care uneori pot lipsi, se executa din tabla de 3...4 mm grosime.
Treptele reazema pe grinzi-vang executate din profile laminate U sau I, tabla groasã, de 8...12 mm, rigidizata cu corniere
sau din profile compuse

Un alt tip de scara metalica este scara de incendiu, amplasata la interiorul sau, cel mai frecvent, la exteriorul
cladirilor. Tipul constructiv cel mai simplu este scara verticala, fixatã pe un perete exterior, realizatã din bare de oţel-beton
cu diametrul de 16...20 mm sau din profile laminate; partile laterale si cele de prindere in pereti se executa din otel lat
50x10 mm, platbande sau profiluri laminate. Acest tip de scara poate fi folosit pentru accesul in rezervoare, bazine , castele
de apa, pentru intretinerea constructiilor inalte (cosuri de fum, turnuri de racire etc.)

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 82

 Scari din beton armat
Scãrile din beton armat sunt utilizate cel mai frecvent la construcţiile social-culturale, administrative şi de locuit, datoritã
avantajelor pe care le prezintã.
Scãrile din beton armat monolit se executã prin turnarea la faţa locului a betonului într-un cofraj a cãrui formã coincide cu
aceea a intradosului scãrii. Prezinta avantajul ca se poate asigura continuitatea intre elemente prin intermediul armaturilor,
ceea ce permite obtinerea conlucrarii plane sau spatiale
Scãrile din elemente prefabricate de beton armat prezinta o serie de avantaje tehnico-economice privind: realizare a celor
mai diverse forme, cresterea productivitatii si a gradului de finisare. Se folosesc, in special, la cladiri tipizate de locuit cu
structura de rezistenta din din prefabricate de beton armat.

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 83

CURS GENERAL DE CONSTRUCTII pag. 84