Imperiul este un stat monarhic cu tendințe expansioniste condus de un împărat, de obicei cu un

teritoriu mai mare decât cel al unui regat, cum au fost Imperiul Persan, Imperiul Britanic, Imperiul
Francez, Imperiul Rus, Imperiul Bizantin sau Imperiul Roman.[1]

Cuprins

 1Imperiul Babilonian
 2Imperiul Persan
 3Origini[modificare | modificare sursă]
 4Imperiul
 5Declinul
 6Imperiul Roman
 7Declinul Imperiului Roman de Apus (395 - 476)[modificare | modificare sursă]
 8Imperiul Roman de Răsărit (476 - 1453)[modificare | modificare sursă]
 9Imperiul Otoman
o 9.1Originile (950-1299)[modificare | modificare sursă]
o 9.2Ascensiunea (1299–1453)
 9.2.1Stagnarea
 9.2.2Declinul
o 9.3Disolutia
 10Imperiul Austriac
 11Note
Imperiul Babilonian[modificare | modificare sursă]
Imperiul Neo-Babilonian, Noul Imperiu Babilonian, sau al Doilea Imperiu Babilonian a fost un
stat care a dominat Mesopotamia între anii626 și 539 î.Hr.. În cursul celor trei secole premergătoare
înființării sale (911-cca. 612 î.Hr.), Babilonia s-a aflat sub dominația vecinilor săi nordici din Asiria.
Babilonia și Asiria împărțeau, în esență, aceeași limbă, religie, cultură, istorie și etnicitate, dar
relațiile politice dintre cele două entități au fost de multe ori încordate sau volatile.
Asirienii au reușit să-și mențină dominația asupra babilonienilor de-a lungul perioadei neo-asiriene,
fie câștigându-le loialitatea prin acordarea de privilegii crescute, fie prin forța armelor, dar în cele din
urmă situația s-a schimbat radical în 627 î.Hr. prin moartea ultimului mare conducător neo-
asirian, Assurbanipal. În anul următor, Babilonia s-a răzvrătit sub conducerea
lui Nabopolassar Caldeeanul. În alianță cu mezii, acesta a distrus orașul Ninive în 612 î.Hr., iar
tronul imperiului a fost din nou transferat către Babilonia, pentru prima dată din vremea
regeluiHammurabi cu mai bine de o mie de ani în urmă.
Perioadă neo-babiloniană a cunoscut o mare înflorire în arhitectură, artă și știință.
Imperiul Persan[modificare | modificare sursă]
Imperiul Persan sau Imperiul Ahemenid (persana veche: Parsā) a fost un imperiu iranian ce a
dominat Asia de Sud și de Sud-Vest între 550 î.Hr., de la cucerirea mezilor de către Cirus cel Mare,
până în 330 î.Hr., când ultimul împărat Ahemenid moare și imperiul este cucerit deAlexandru cel
Mare.
La apogeul întinderii sale teritoriale, teritoriul său
cuprindea Iranul,Afganistanul, Irakul, Turcia, Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Ciprul și porțiuni
din România, Bulgaria, Grecia, Arabia Saudită, Libia, Sudanul de Nord, Caucaz, India, Asia
Centrală și chiar din China, cu o suprafață totală de 8.000.000 km2. Cirus cel Mare creează dintr-un
stat vasal un vast imperiu cucerind Imperiul Medic, primul mare stat monarhic iranian,Imperiul Neo-
Babilonian și Regatul Lidian, deschizând cale fiului său,Cambyses al II-lea, spre cucerirea Egiptului.
Războaiele medice, dintre polisurile grecești și Imperiul Persan, au arătat acestuia că nu este
invincibil, înfrângerile suferite la Marathon, Salaminași Plateea umilindu-l pe Regele Regilor în fața
întregii lumi.
După cucerirea Imperiului Persan de către Alexandru cel Mare, vastele sale teritorii încep să facă
parte din lumea elenistică.

Origini[modificare | modificare sursă][modificare | modificare sursă]

Perșii sunt un popor indo-iranian stabilit în Iran (Persia) în jurul anului1000 î.Hr. Triburile
perșilor sunt unificate, potrivit tradiției, către 700 î.Hr., de Achaemenes, întemeietorul dinastiei
Ahemenizilor. Succesorul său,Teispes, extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște
suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr. - 559 î.Hr.) pe a Mediei.

Imperiul[modificare | modificare sursă]
Cirus al II-lea cel Mare (559 î.Hr.- 529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității,
transformă Persia, în numai 3 decenii, dintr-o putere locală în cel mai vast și
puternic imperiu alOrientului. Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a
statului persan. Cucerind apoi Lidia luiCresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia
Mică până la Marea Egee, cu toate coloniile grecești ale Ioniei. În anii 545 î.Hr. - 539 î.Hr. sunt
ocupate vaste regiuni din Asia Centrală - Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, ș.a.
Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cirus cel Mare ocupă
în 539 î.Hr.Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Caldeei din Siria, Fenicia, Țara Israel, până la
granițele Egiptului Faraonic.
Cambyses II (529 î.Hr. - 522 î.Hr.), fiul lui Cirus al II-lea cel Mare, personalitate controversată
în istoriografie datorită excentricității decizilor sale, transformă în 525 î.Hr. Egiptul într-o satrapie a
Imperiului Ahemenid. Ruinele Persepolisului Darius I cel Mare (522 î.Hr. - 486 î.Hr.), genial om de
stat, reorganizează, după cucerirea Punjabului (519 î.Hr..), vastul imperiu, care acoperea acum cca.
5.000.000 km². El creează un sistem modern de drumuri, care să asigure transmiterea rapidă a
informațiilor, a trupelor și mărfurilor ("calea regală" Persepolis-Sardes măsura 2400 km), împarte
imperiul în cca. 20 de unități administrative (satrapii), creează omonedă de aur etalon (dareicul),
începe zidirea unei noi reședințe regale la Persepolis. Campania din stepele nord-pontice întreprinsă
împotriva sciților (513 î.Hr.), cu care prilej Darius este înfruntat de geții dinDobrogea, se încheie fără
niciun rezultat. Cu un eșec se termină și cele 2 expediții vizând cucerirea Greciei, din 492 î.Hr. și
490 î.Hr.
Xerxes I (486 î.Hr. – 465 î.Hr.), fiul și succesorul lui Darius, încearcă în 480 î.Hr, cu forțe
impresionante, să transforme Eladaîn provincie persană. Eroismul cetăților grecești, în fruntea
cărora se aflau Atena și Sparta, face ca lumea elenă să respingă cu succes această ofensivă.

Declinul[modificare | modificare sursă]
Începând cu domnia lui Artaxerxes II (465 -424 î.Hr.), Imperiul Ahemenid alunecă pe panta
declinului.Fiul său, Xerxes II (424 î.Hr.), după o domnie de 45 de zile este ucis de fratele său,
Sogdianus (424 - 423 î.Hr.), care la rândul său este asasinat. Darius II (423 - 405 î.Hr.) se aliază
cu Sparta în Războiul peloponesiac împotriva Atenei.Artaxerxes al II-lea înfrânge revolta fratelui său,
Cirus cel Tânar, în bătălia de la Cunaxa din 401 î.Hr.. Este confruntat și cu tentativa Spartei,
victorioasă în Războiul Peloponesiac, de a se erija în apărătoare a cetăților grecești din Ionia.Ca
răspuns la ofensiva corpului expediționar spartan, condus de generalii Tibron (399 î.Hr.) și Dercilide
și, din 396 î.Hr., care acționează în Asia Mică, Artaxerxes al II-lea subvenționează și încurajează
rezistența antispartană a cetăților grecești, Teba, Atena, Argos, declanșînd războiul corintic (395 -
387 î.Hr.). De asemenea, Artaxerxes al II-lea sprijină reconstrucția flotei ateniene care obține în 394
î.Hr. victoria de la Cnidos asupra celei spartane. Sprijină încheierea, la Susa, a păcii lui Antalcidas
(387/386 î.Hr.), numită și "pacea regelui", care punea capăt luptelor din Grecia și confirma
suzeranitatea Imperiului Persan asupra orașelor grecești din Asia Mică și a insulei Cipru.
Artaxerxes al III-lea (358 – 338 î.Hr.) înăbușe în 343 î.Hr revolta Egiptului începută după moartea
lui Darius al II-lea. Urmat la tron de fiul său mic Artaxerxes al IV-lea (338 - 336 î.Hr.) care și-a
asasinat fratele mai mare.
În anul 334 î.Hr. tânărul rege al Macedoniei, Alexandru cel Mare, traversează, în fruntea unei
modeste armate, Hellespontul. În pofida uriașelor resurse ale imperiului, Darius III (336 î.Hr.-330
î.Hr.), ultimul suveran ahemenid, se dovedește incapabil să facă față impetuozității lui Alexandru,
pierzând bătăliile decisive de la Issos (333 î.Hr.) și Gaugamela (331 î.Hr.). Darius al III-lea este
asasinat în Bactria de către un general al său care va fi torturat și ucis de Alexandru. Întregul
Imperiu Persan este cucerit de Alexandru cel Mare, devenind o parte a lumii elenistice.
Imperiul Roman[modificare | modificare sursă]
Imperiul Roman (latină IMPERIVM ROMANVM) este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a
descrie statul roman post-republicancaracterizat de o formă de guvernământ autocratică și de
stăpânirea unui imens teritoriu în jurul Mării Mediterane. Ultimul împărat roman din Italia a fost
detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un alt împărat
roman, ce se afla în capitala imperială de est, Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit
(Bizantin) a continuat să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul până la dispariția sa efectivă,
în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul
Franc și Sfântul Imperiu Roman) și din est (țaratele ruse) au folosit titluri preluate din practicile
romane chiar și până în perioada modernă.
Influența Imperiului Roman în limbă, guvernare, drept, arhitectură, precum și în multe alte aspecte
ale vieții de zi cu zi a devenit inevitabilă.
Articol principal: Imperiul Roman antic.
După ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, și-a consolidat poziția prin înfrângerea rivalului său
la putere, Marc Antoniu, în bătălia de laActium din anul 31 î.Hr., acesta a declanșat un amplu proces
de restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind conștient că anii de război civil au lăsat Roma într-
o stare de anarhie și că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui
despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a știut să câștige simpatia tuturor. Mai întâi a
desființat armatele sale și a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. În 27
î.Hr. a returnat, în mod oficial, putereaSenatului Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația
militară pesteEgipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul
asupra Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai târziu, Senatul i-a dat și titlul de Augustus (tradus „cel
venerat”). Această dată, 27 î.Hr., este considerată în mod convențional drept începutul Imperiului
Roman, deși numele de "Republica Romana" a fost folosit mai departe, în mod oficial, timp de
câteva secole. Augustus a reușit să mai acapereze și funcția detribun, care îi permitea să convoace
Senatul după voința sa și să-i stabilească agenda. În afară de aceasta a inventat și o nouă funcție,
în anul 23 î.Hr., anume cea de Împărat al Romei; această funcție era pe viață și îi oferea controlul
întregii armate romane. Totuși el folosea adesea titlul civil Princeps, sau „Primul Cetățean”. La 19
august 14 d.Hr., lui Augustus i-a urmat la tron Tiberius (14-37), fiul soției sale Livia Drusilla dintr-o
altă căsătorie.
În vremea împăratului Claudius (41-54) imperiul s-a extins în Britania, iar, după o scurtă criză în
vremea lui Nero (54-68), imperiul și-a atins maxima întindere în vremea împăratului Traian (98-117).
Traian a cucerit Dacia,Mesopotamia și părți din Arabia. Împăratul Hadrian (117-138), succesorul lui
Traian, a decis însă să abandoneze Mesopotamia și părțile Daciei de est care fuseseră incluse în
provincia Moesia Inferior. Imperiul Roman în 125 d.Hr.