Supplex Libellus Valachorum(din latină, însemnând Petiția Valahilor din

Transilvania) a constituit actul politic fundamental al mişcării naţionale româneşti, în

întreg secolul al XVIII-lea, prin care românii din Transilvania cereau curţii imperiale
habsburgice repunerea lor în drepturile din care fuseseră scoşi după moartea
împăratului Iosif al II-lea. Supplex Libellus Valachorum este numele sub care a
rămas în istorie memoriile naţiunii române din Transilvania din martie 1791 si martie
1792, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul XVIII. Produs
al intelectualităţii româneşti, născut în contextul iluminismului care zguduia vechea
Europă, actul încununează eforturi îndelungate pentru emancipare politică şi
naţională a românilor precum şi o serie lungă de memorii şi petiţii. Supplex Libellus
formulează sintetic revendicările poporului român şi este un document programator
pentru lupta pentru emancipare naţională care avea să aibă loc în secolul XIX, până
la apariţia după o sută de ani a Memorandumului din 1892.

Apogeul luptei românilor din Transilvania acesteia a fost înregistrat însă la

moartea lui Iosif al II-lea, care a stârnit o puternică mişcare contra-reformistă în întreg
Imperiul, extrem de virulentă fiind în Ungaria şi Transilvania. Pentru a răspunde
atacurilor venite din partea celor trei naţiuni. ce simţeau pierderea treptată a
drepturilor lor. reacţionismului, românii au redactat Supplex Libellus Valachorum
(1791).
Documentul pleacă de la premisa că suplica(cererea) naţiunii române nu
poate decât să vină în întâmpinarea nevoilor Imperiului, căci scopul oricărei stăpân iri
este fericirea supuşilor. De aceea doleanţele suplicanţilor se vor limita la drepturile
"legate prin însăşi firea lucrurilor de toţi cetăţenii”.

Memoriul se adresează împăratului Leopold al II-lea al Austriei, instalat de

numai un an pe tron, după moartea reformatorului Iosif al II-lea. Înainte de moarte,
Iosif al II-lea, dezamăgit de efectele politicii sale reformatoare, revocase reformele şi
provocase refacerea imperiului absolutist, dar care trebuia să dea socoteală
fermentului produs de reformă şi de ideile revoluţionare franceze. În lumina acestor
evoluţii, românii din Transilvania, ca şi celelalte popoare din imperiu, trebuiau să
reacţioneze pentru a-şi formula propriile revendicări.

La redactarea memoriului au participat, direct sau indirect, Samuil Micu, Petru

Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Molnar-Piuariu, Iosif Mehesi de la Cancelaria aulică,
Ioan Para vicarul de Năsăud, Ignatie Darabant episcop de Oradea şi alţii. Prima
versiune a fost redactată în limba germană, iar forma finală a fost în limba latină.
Textul Supplex-ului se refera transparent la Declarația Drepturilor Omului și ale
Cetățeanului a Franței.

Documentul afirmă origine romană a poporului, latinitatea limbii

sale,continuitatea lui pe teritoriul fostei Dacii cu precădere "în acea parte a Daciei
care astăzi poartă
numele de Transilvania. Cronica notarului anonim al regelui Bela este adusă ca
mărturie în favoarea susţinerii continuităţii românilor, relatându-se episodul Tuhutum,
lupta acestuia cu Gelu şi pactul Între cele două popoare realizat în ideea convieţuirii
paşnice. Mai mult românii creştinaţi încă din secolul al IV -lea au avut o înrâurire şi
asupra maghiarilor creştin aţi şi ei "după ritul bisericii răsăritene". Sunt amintite
scrisoarea conventului de la Cluj-MănăşturI, vestita Unio Trium Nationum, Matei
Corvin, Este amintită diploma de înnobilare a lui Nicolaus Olahus de către Ferdinand
I. Întemeiate astfel pe drepturile istorice ale românilor, pe drepturile fireşti, naturale
ale omului cerinţele "naţiunii suplicante" sunt în număr de cinci: eliminarea
denumirilor de "toleraţi, admişi, nesocotiţi între Stări şi altele de acest fel” ridicarea
naţiunii române ,,între naţiunile regnicolare,, egalitatea poporului român în
ansamblul său cu celelalte popoare con locuitoare, ţinându-se seamă de starea
socială,. Toţi cetăţenii fiind egali în faţa legii. Au acces în mod egal la orice demnităţi,
posturi şi funcţii publice, după capacitatea lor şi fără deosebiri decât cele ale virtuţilor
şi talentelor”

Supplex-ul a fost inaintat imparatului Leopold al II-lea in luna martie a anului

1791, iar acesta l-a trimis, la data de 18 mai 1791, Dietei transilvanene din Cluj.
Memoriul a fost sortit eşecului de momentul politic nefavorabil. Revendicările sale
presupuneau o revizuire fundamentală a sistemului constituţional al naţiunilor politice
recunoscute. Dieta din 1790-1791 ţintea la restabilirea privilegiilor feudale, românii
fiind excluşi în continuare de la viaţa politică, iar împăratul a fost nevoit să cadă de
acord cu marea nobilime. Astfel, atunci când memoriul a ajuns la împărat, el căzuse
deja de acord cu nobilimea, dar l-a trimis Dietei pentru dezbatere. Cancelaria Aulică
în frunte cu contele Samuel Teleki respinge punct cu punct revendicările românilor,
considerând inutilă ridicarea unei a patra naţiuni recunoscute. Memoriul a fost citit în
Dietă în iunie 1791, producând consternare şi indignare. Referatul Dietei fu prezentat
în şedinţa din 2 iulie, atacând toate fundamentele revendicărilor. În mare Dieta refuză
să accepte faptul că românii vor să constituie o naţiune politică proprie, motivând că
ei se bucură deja de toate drepturile în cadrul naţiunilor existente, iar o naţiune nouă
ar răsturna întreg sistemul. Se consideră chiar că românii sunt suficienţi reprezentaţi
în Dietă Ca răspuns, stările legiferează explicit menţinerea sistemului constituţional.
În rândurile elitei româneşti această evoluţie a dus la o alarmare generală care s-a
transformat în timp într-o luptă febrilă pentru cauza naţională şi care a dus la
cristalizarea conştiinţei de sine a naţiunii române din Transilvania.

Cel de al doilea Supplex, o versiune mult largită și argumentată a primului, a

fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-
catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei. Prin
versiunea extinsa a memoriului Supplex Libellus Valachorum, se cerea ca românii
din Transilvania să nu mai fie considerați „tolerați”, și să aibă drepturi politice,
economice și religioase egale cu cele ale stărilor privilegiate (nobilii, sașii și secuii).
Prin aceasta se cerea redefinirea termenului medieval de "natio" (stare), care deși
inițial nu avea un înțeles etnic, cu timpul a căpătat această semnificație, în sensul că
bunăoară nobilii transilvăneni au început în zorii epocii moderne să se simtă și să
acționeze ca unguri în ciuda originii lor etnice eterogene. Dar si aceasta cerere a fost
respina.

Desi atat Supplexul lui Ignatie Darabat cat si a lui Ioan Bob si Gherasim
Adamovici a fost respins lupta romanilor din Transilvania pentru drepturile cetatenesti
va continua pe tot parcursul secolului al XIX-lea pentru a ne sustine aceasta
afirmatia, consideram ca ajunge de a aminti doar doua evenimente din secolul
„natiunilor” : miscarea revolutinara din Transilvania condusa de Avram Iancu si
„memorandistii”din anul 1892 condusi de Ioan Ratiu.