MOŞIILE DE LA SĂCUIENI ÎN DOCUMENTE

Pe la jumătatea secolului XX, era paroh în sat preotul Nae Popescu cunoscut
sătenilor cu numele de Popa Nae. Respectat şi iubit de către enoriaşi, acesta este
autorul unei interesante monografii a satului Săcuieni, rămasă nepublicată.
Monografia cuprinde pe lângă istoricul satului o descriere a bisericii, cu hramul
Naşterea Domnului, aşa cum arăta în timpul său şi o importantă cercetare
arhivistică privind documentele care atestă proprietăţile boiereşti aflate în
împrejurimile satului. Dacă în privinţa istoricului aşezării şi a originii numelui său
se pot face anumite observaţii, cercetarea documentară reflectă un efort remarcabil
al preotului în adunarea la olaltă a unor importante informaţii despre moşiile de la
Săcuieni.
Din punct de vedere istoric, în ceea ce priveşte numele de Săcuieni al satului,
autorul monografiei emite două ipoteze: una legată de o posibilă colonizare teutonă
(între 1211 – 1225) din vremea lui Andrei al II-lea, regele Ungariei (1205 - 1235),
faţă de care putem avea anumite rezerve, şi cealaltă care ar avea la origine
imigraţia unor locuitori din fostul judeţ Săcuiani, cunoscut şi sub numele de Saac,
care a existat până la jumătatea secolului al XIX-lea undeva între valea
Teleajenului şi a Buzăului. Acest judeţ a fost desfiinţat în 1845 şi împărţit între
judeţele vecine, Prahova şi Buzău.
Această ipoteză pare mult mai realistă mai ales datorită localizării geografice a
judeţului Săcuieni (Săcuiani) pe drumul comercial care lega Ţara Bârsei cu
Dunărea. Acest drum care venea de la Braşov, cobora pe valea Teleajenului prin
pasul Cheia, trecea pe la Gherghiţa (oraş important al Valahiei în Evul Mediu) şi
apoi ţinea cursul Ialomiţei până la Oraşul de Floci (Târgul de Floci), cel mai
important port dunărean pentru comerţul cu lână din Muntenia şi Transilvania. El
se intersecta la Gherghiţa cu un alt drum commercial medieval care venea din
Transilvania pe la Bran, prin Câmpulung, la Târgovişte, capitala Munteniei, şi
ajungea la Târgşor, unde se unea cu cel de pe Teleajen. Este foarte posibil ca
anumiţi negustori şi meşteri transilvani, nu neapărat secui, să fi fost aşezaţi de către
domnia de la Târgovişte în apropierea capitalei muntene. Aceştia ar fi fost fie
împroprietăriţi pentru anumite servicii aduse domniei, fie au cumpărat pământuri în
aria satului, care s-a numit mai târziu Săcuieni (Săcuiani). Anterior, este posibil ca
satul să fi avut alt nume deoarece în vremea lui Pătraşcu cel Bun (1554 – 1557)
mitropolitului Anania i se întăreşte stăpânirea asupra moşiei Fileani (Săcuieni), aşa
cum rezultă din documente (vezi nota de subsol 1).
Nu ar trebui exclusă nici ipoteza că localnicii i-ar fi numit pe noii veniţi din
Transilvania cu numele de secui (săcui), aşa cum s-a întâmplat cu imigranţii
bulgari stabiliţi nu departe, la Băleni, care au fost porecliţi “sârbi” (adică vorbitori
1
de limbă slavă), satul purtând şi astăzi numele de Băleni-Sârbi, deşi populaţia este
formată din etnici bulgari. Aşadar, moşiile care au ajuns în proprietatea
transilvănenilor, numiţi de localnici săcui, au devenit mai tărziu moşiile
Săcuienilor.
Dealtfel, în satul vecin Răzvad, există un loc numit Valea Sasului, ceea ce ar întări
ipoteza unor posesiuni ardeleneşti prin achiziţionarea de pământuri sau moşii,
posibil chiar de către unii negustori sau meşteşugari saşi şi secui.
Pentru că lucrarea scrisă de preotul Nae Popescu a rămas nepublicată şi se află
probabil în posesia familiei, ne permitem să cităm în prezenta anexă un fragment
din cercetarea de arhivă realizată de acesta, pentru a putea face referire prin notele
bibliografice la anumite documente care vorbesc despre posesiunile boierilor
Săcuieni (Stepan şi Neagoe), ctitorii bisericii din sat, precum şi alte pământuri sau
moşii aflate în proprietatea unor alţi dregători.
Pare astfel foarte plauzibilă acum ipoteza ca această familie boierească îşi trage
numele de la moşiile lor dobândite prin cumpărare, care în final ajung în
proprietatea mitropoliei de la Târgovişte.
Iată fragmentul din cercetarea de arhivă a preotului Nae Popescu în care sunt
prezentate cele mai importante documente referitoare la moşiile din satul Săcuieni:
<< În documentele vechi se pomeneşte de satul Săcuieni încă de pe vremea lui
Pătraşcu cel Bun, care, la 27 mai 1553 (probabil 15551), întăreşte mitropolitului
Anania din Târgovişte dreptul de a stăpâni moşia Fileani (Săcuieni), cu vii şi cu
ţigani, fosta proprietate a lui Voicu Vistierul 2.
La 15 septembrie 1573, mitropolitul Anania dă un act prin care dăruieşte
mitropoliei din Târgovişte satele Săcuieni şi Sârbi, cu ţigani şi avutul lor 3, astfel că
o parte din moşia Săcuieni devine proprietate a mitropoliei din Târgovişte. După
aceste acte, făcute pe timpul domnitorului Pătraşcu cel Bun, au urmat şi alte acte
prin care domnitorii zilei au întărit stăpânirea unor proprietăţi din Săcuieni la
diferiţi dregători. De pildă:
– La 22 mai 1579, Mihnea Voevod, domnul Ţării Româneşti, întăreşte
stăpânirea lui Popa Stroe şi a fiilor săi asupra moşiei ce au în Săcuieni din
partea lui Staico Postelnicul, un loc de casă, cu velniţă, o curătură. 4
– La 23 mai 1579, tot Mihnea Voevod întăreşte stăpânirea lui Vassin şi a
fiilor săi asupra proprietăţii lor din Săcuieni, cumpărate de la Staico 5.

1
Este posibil ca la transcrierea datelor în monografie sau la redactarea lucrării să se fi
strecurat o greşeală, pentru că Pătraşcu cel Bun domneşte între 1554 şi 1557; aşadar data
corectă ar putea fi 1555.
2
Arhivele Statului Bucureşti Pachet nr. 173, document nr.1
3
Idem, document nr. 2, anexă 1,2 şi3
4
Ibidem, Document nr.3
5
Ibidem, Document nr.5
2
 – La 5 decembrie 1580, Mihnea Voevod dă un hrisov prin care întăreşte
mitropoliei din Târgovişte stăpânirea asupra părţii de moşie din Săcuieni,
rămase de la Vlădica Anania6.
– La 22 august 1585, Mihnea Voevod dă un hrisov prin care întăreşte dreptul
de stăpânire lui Fierea Cristea Stan, asupra moşiei din Săcuieni 7.
– La, 24 iulie 1587, tot Mihnea Turcitul, domnul Ţării Româneşti, dă un
hrisov prin care întăreşte stăpânirea lui Radu şi a fraţilor lui, Petru şi
Bogdan, asupra moşiei din Săcuieni8.
La rândul lor, şi domnitorii care au urmat în scaunul domnesc de la Târgovişte,
după cei arătaţi mai sus, au întărit stăpânirea asupra diferitelor proprietăţi din
Săcuieni. Astfel:
– La 12 iunie 1585, Mihnea Voevod, donnul Ţării Româneşti, dă un hrisov
prin care întăreşte stăpânirea lui Radu şi a fiului său Neagoe asupra moşiei
din Săcuieni9.
– La 13 decembrie 1597, Mihai Voevod Viteazul dă un hrisov prin care
întăreşte mitropoliei Ungro-Vlahiei stăpânirea asupra moşiei Săcuieni 10.
– În l600, şi Nicolae Pătraşcu Voevod întăreşte printr-un hrisov, tot
mitropoliei din Târgovişte, o stăpânire asupra proprietăţilor ei din
Săcuieni11.
De asemenea, şi Radu Voevod dă o serie de astfel de hrisoave:
– La 8 decembrie 1612, printr-un hrisov, aces domn întăreşte stăpânire lui
Ştefan Logofătul şi fiului său Neagoe (ctitorii bisericii din Săcuieni),
asupra moşiei lor din Săcuieni12.
– La 20 ianuarie 1615, tot Radu Voevod dă un hrisov prin care întăreşte
stăpânire lui Pătru Ceauşu şi fratelui său Iachim, asupra moşiei lor din
Săcuieni13.
– La 2 iunie 1615, tot Radu Voevod dă un hrisov prin care întăreşte lui
Ştefan Logofăt stăpânirea peste moşia şi ţarina cumpărată în Săcuieni14.
– La 5 iunie 1615, tot Radu Voevod dă un hrisov prin care întăreşte stăpânire
lui Voicu Armaşu şi lui Buiac asupra moşiilor din Săcuieni 15.

6
Arhivele Statului Bucureşti, Pachet nr. 173, document nr.7
7
Idem, Document nr.9
8
D. I.R. veacul XVI, vol. V, fila 319, ind.333
9
Mitropolia Bucureşti, pachet 173, document 13
10
D.I.R. veacul XVI, vol. VI, fila 300
11
D.I.R. vol. VI, fila 305, ind.365
12
Mitropolia Bucureşti, pachet 173, document 16
13
Idem, document 17
14
Idem, document 18
15
D. I.R. veacul XVII, vol. II, fila 401, ind.349
3
 – La 1 aprilie 1616, Radu Voevod dă o carte prin care întăreşte lui Ştefan
Logofătul şi fiului său Neagoe stăpânire peste părţile lor de moşie din
Săcuieni16.
Alexandru Voevod, care urmează pe tronul Ţării Româneşti, dă la rândul său:
– La 20 iunie 1617, o carte prin care întăreşte lui Ilie Postelnicul şi fiilor lui
cumpărătura din Săcuiani.
– La 30 martie 1625, acelaşi domn dă un hrisov prin care renunţă la vănărit
în Săcuiani, dând vănăritul domnesc mitropoliei din Târgovişte 17.
La rândul său, Matei Basarab Voevod dă astfel de hrisoave prin care:
– La 29 februarie 1634, printr-un hrisov întăreşte lui Ilie Postenicul din
Săcuiani proprietăţile sale din sat18.
– La 29 noiembrie 1643, întăreşte stăpânire lui Radu, Mare Comis, asupra
moşiei sale din Săcuiani19.
Grigore Ghica Voevod lasă şi el astfel de hrisoave:
– La 3 iulie I672, dă un hrisov prin care întăreşte stăpânire lui Neagoe
Săcuieanu asupra moşiei din Săcuiani, cumpărată de la fratele său Iachim 20.
– Iar la 22 ianuarie 1673, tot Grigore Ghica Voevod dă o carte prin care
întăreşte stăpânire lui Neagoe Săcuianu, mare Vornic, asupra părţii de
moşie din Săcuieni, cumpărată de la Fotea Paharnicul21.
Din enumerarea actelor de mai sus, se vede clar că Satul Săcuieni a fost reşedinţă a
multor boieri şi dregători din scaunul domnesc de la Târgovişte, cărora li s-au dat
zapise, hrisoave sau li s-a întărit stăpânirea asupra proprietăţilor pe care le aveau în
Săcuieni. Parte din moşia Săcuieni a fost dată în stăpânire fie mitropoliei din
Târgovişte, fie ctitorilor bisericii din Săcuieni, fie altor dregători din scaunul
domnesc de la Târgovişte. Domnitorii din vremea aceea aveau toată bunăvoinţa să
întărească pe oamenii lor devotaţi, asupra diferitelor proprietăţi.
Se înţelege că satul Săcuieni a existat cu mult înainte de data acestor documente,
fiind organizat corespunzător vremii respective. Tot de aici se deduce că moşia
Săcuieni a fost în cea mai mare parte proprietatea statului, a stăpânirii, care a
dispus de ea după voie. Cele mai multe hrisoave de stăpânire a moşiei Săcuieni le
au ctitorii: Ştefan Logofăt, Neagoe Vornicul, Badea Clucerul, precum şi alţi boieri
care au avut diferite ranguri pe lângă scaunul domnesc ca: Pădure Stolnicul, Petre
Ceauşu, Radu Buzescu, Stanciu Postelnicul, Radu Mare Comis.

16
Mitropolia Bucureşti, pachet 173,document 21
17
Idem, document 24
18
Ibidem, document 29
19
Ibidem, document 33
20
Ibidem, document 47
21
Ibidem, document 48
4
La Arhivele Statului Bucureşti se găsesc multe zapise şi alte acte prin care
locuitorii satului Săcuieni au făcut între ei diferite acte de vânzare, ceea ce
dovedeşte că în Săcuieni au avut din cele mai vechi timpuri şi moşneni, adică
proprietari de pământ, care au dispus de el şi bunurile aflate pe el. Astfel:
– La 30 martie 1594, printr-un zapis, Andrei şi Petriman dă Popei Gheorghe
din Săcuieni, o curătură22.
– La 5 aprilie 1625, printr-un zapis, Vlad Postelnicul şi soţia lui vând lui
Stoica Neguţătorul, din Târgovişte, locuri în Săcuiani 23.
– La 15 aprilie 1638, avem zapisul prin care Pârvu vinde lui Popa Gheorghe
livada din pădurea de la Pâscov24.
– La 26 aprilie 1643, Neagul, nepotul lui Staico Postelnicul, vinde lui Mihai
ot Lazuri partea de ocină din Săcuieni şi alte locuri25.
– La 26 aprilie 1643, tot Neagul şi fratele său, Neagoe, vând proprietăţile lor
din Săcuieni Postelnicului Staicu, tot din Săcuieni26.
– La 1 iunie 1659, avem zapisul prin care Statie sân Niculai vinde lui Coman
Logofătul partea lui de moşie din Săcuiani27.
– La 12 februarie l663, Staicu Căpitanul şi fiii săi vând lui Coman Logofătul
proprietatea din Săcuiani28.
– La 18 iunie 1663, Vişa cu fiii săi vând lui Coman Logofătul partea lor de
moşie din Săcuiani29.
– La 7 ianuarie 1669, Stanciu Postelnicul şi fiii săi vând lui Badea Clucerul o
pivniţă şi o selişte în Săcuiani30.
– La 27 iunie 1672, Maria Preoteasa cu nurorile ei vând lui Neagoe, vel
Vornic Săcuianul, partea lor de moşie din Săcuiani 31.
– La 22 ianuarie 1673, Stanciul Ciauşul vinde lui Neagoe Săcuianul, vel
Vornic, partea lui de meşie din Săcuiani32.
– La 2 martie l673, Fotea Paharnicul vinde lui Neagoe, vel Vornical
Săcuianul, toată partea de moşie din Săcuiani 33.
– La 18 aprilie 1673, Vasilea, soţia lui Drăghici Stegarul, vinde partea ei de
moşie din Săcuiani lui Neagoe Săcuianul34.

22
Mitropolia Bucureşti, pachet 173,document 12
23
Idem, document 27
24
Ibidem, document 30
25
Ibidem, document 31
26
Ibidem, document 32
27
Ibidem, document 36
28
Ibidem, document 39
29
Ibidem, document 40
30
Ibidem, document 45
31
Ibidem, document 46
32
Ibidem, document 49
33
Ibidem, document 51
34
Ibidem, document 52
5
 – La 18 martie 1693, Ioachim Diaconul, fiul popei Gheorghe din Săcuiani,
vinde mitropoliei partea lui de moşie din Săcuiani 35.
– La 6 iulie 1694, Bălaşa, fata Stoicăi, vinde lui Stoica Ablagiul din
Bucureşti, partea ei şi a fratelui ei din moşia Săcuiani36.
– La 7 decembrie l694, Stoica Ablagiul vinde mitropoliei din Târgovişte
partea lui de moşie din Săcuiani37.
– La 28 august 1705, Neacşul, feciorul popei Neagoe, vinde mitropoliei din
Târgovişte partea lui de moşie din Săcuiani38.
Afară de actele de vânzare cu zapise, menţionate mai sus, există şi câteva acte de
donaţie ca:
– La 29 noiembrie l643, Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, dă moşia
Săcuiani şi Musceleani Comisului Radu cel Mare.
– La 8 iunie l666, Stanciu Căpitanul, din Săcuiani, înnoiind două zapise
anterioare , donează lui vel Clucer Neagoe loc de ocină, în satul Săcuiani39.
– La 5 iunie l673, Chiriac, feciorul lui Drăguş, dă partea lui de moşie din
Săcuiani jupânului Neagoe vel Vornic40.
– La 18 septembrie 1708, Constantin Voevod dă carte ca mitropolia
Târgovişte să stăpânească toată partea de moşie a lui Stancu căpitanul 41.
Interesante şi demne de citat, în această privinţă, sunt şi cele câteva diate
(testamente), prin care cei în cauză dispun cum vor de pământ, chiar după moartea
lor. Astfel:
– La 25 decembrie 1659, Popa Gheorghe ot Săcuiani dă mărturie cum trebuie
să rămână averea sa după moarte42.
– La 18 decembrie 1661, Dragul lasă diată scrisă cu martori de felul cum
trebuie stăpânită averea după moartea sa43.
Mai mult decât atât, moşnenii de atunci puneau chiar zălog averea lor, pentru
anumite datorii, cum a fost cazul lui Necula, care la 21 aprilie 1686 pune zălog, la
jupânul Stoica, nişte zapise de moşie în Săcuiani, pentru suma de 83 lei, pe care de
nu-i va plăti în 3 săptămâni, Stoica să le poată vinde44.
Din aceste acte, ca şi din hrisoavele enumerate mai înainte, reiese că parte din
moşia Săcuiani a fost vândută de moşneni, proprietarii ei, în mare parte tot la
boieri, care aveau diferite ranguri la scaunul domnesc de la Târgovişte şi în special
35
Mitropolia Bucureşti, pachet 173, document 57
36
Idem, document 58
37
Ibidem, document 59
38
Ibidem, document 61
39
Ibidem, document 44
40
Ibidem, document 53
41
Ibidem, document 62
42
Ibidem, document 38
43
Ibidem, document 37
44
Ibidem, document 54
6
ctitorilor bisericii, care stabiliţi în sat au căutat să acapareze cât mai mult pământ.
La urmă, însă, dispărând aceştia, mare parte din bunurile lor au rămas jupânesii
Bălaşa, fiica lui Neagoe Stepan Săcuianul, biv vel Vornic şi apoi ban, soţia lui
Badea Clucer, care râmânând văduvă intervine la divanul domnesc de la Târgovişte
pentru a hotărî asupra pretenţiilor sale zestrale, iar acesta, prin Teodosie,
mitropolitul de la Târgovişte, dă o carte de judecată prin care fixează zestrea
jupânesii Bălaşa; iar aceasta, în cele din urmă, donează tot mitropoliei Târgovişte,
pentru pomenirea sufletului ei45.
Moşia Sucuieni, intrând până la urmă în întregime în stăpânirea mitropoliei
Târgovişte, care a dat-o în arendă, cu timpul s-au ivit neînţelegeri între mitropolie
şi locuitorii din Săcuieni, astfel că mitropolia a fost nevoită să dea anafora cu
rezoluţia Divanului domnesc, pentru dijma fixată de ei la moşia Săcuiani.
Astfel, la 25 aprilie 1790, mitropolitul Cosma dă o astfel de anaforă, prin care arată
că locuitorii satului Săcuieni nu se supun să-şi facă claca şi să dea dijma, după
vechiul obicei, ,,semeţindu-se numai cu o carte ce o au la mână de la domnul
Mavrogheni, într-o adeverinţă luată răposatului stareţ cu sila", rugând Divanul să
facă poruncă către ispravnici, silindu-i pe aceşti locuitori să-şi dea dările după
obicei46.
Divanul Ţării Româneşti a dat poruncă către ispravnicii domneşti, cerând să supună
pe locuitori şi să ia cartea ce o au de la domnul Mavrogheni şi adeverinţa stareţului,
şi să fie trimise la divan. Cercetând situaţia, ispravnicii au raportat la 4 iulie 1790
că locuitorii nu vor să facă clacă câte 12 zile de om pe an şi să plătească dijma
fânului câte 10 parale de car, ci vor să facă numai 6 zile de clacă şi 6 parale dijma
de fân, zicând că „aşa cuprinde cartea domnului Mavroghoni”. Locuitorii nu au
vrut să dea cartea şi adeverinţa, zicând că „o vor arăta numai la Divan”47.
La 20 iulie 1790, forţaţi de Divan, locuitorii dau un zapis prin care se obligă a face
clacă şi a da dijmă mitropoliei aşa cum e obiceiul în împrejurimi, iar dacă nu se vor
ţine de făgăduială să fie pedepsiţi de către Divan48. În plus, locuitorii altor sate care
lăsau vitele pe moşia Săcuieni, să facă câte 3 zile clacă şi câte 10 parele de car fân,
dijmă.
După obţinerea acestui zapis, pentru a se întări şi a lămuri mai bine această
problemă, deşi locuitorii se supuseră la plata dijmei, probabil de teama
ispravnicilor, 1a 20 august 1679, adică după 9 ani, ivindu-se noi neînţelegeri în
această privinţă, Divanul dă o anaforă, către Domn, referitor la pricina dintre
mitropolie şi locuitorii satului. Se arată că mitropolia cere prea mare dijmă şi prea

45
Mitropolia Bucureşti, pachet 173, document 63
46
Idem, document 64
47
Ibidem, document 65
48
Ibidem, document 66
7
multe zile de clacă, fiind peste puterile lor. Locuitorii arată că pot face clacă numai
6 zile pe an şi 6 parale de car cu fân49.
Ca răspuns la anafora ispravnicilor, Alexandru Constandin Moruz voevod, domnul
Ţării Româneşti, dă după 3 luni, adică la 28 noembrie 1799, o carte pentru
aşezământul clăcii şl dijmei.
Domnul Ţării face dreptate şi dă o carte domnească, care stabileşte să facă fiecare
om 7 zile de clacă pe an, la fân dijma să fie în natură din 10 una şi să dea zeciuială
pentru celelalte produse, cum se obişnuieşte şi la alte moşii, aceasta fiind mult mai
aproape de doleanţele ţăranilor50.
Mai târziu însă, moşia fiind arendată, s-au ivit din nou neînţelegeri, de data aceasta
între moşnenii satului şi arendaşii moşiei. Nici de data aceasta nu se lasă înfrânţi şi
intervin prin diferiţi boieri la Scaunul domnesc spre a li se face dreptate.
Astfel se explică cum, începând cu l823, deci imediat după căldurile revoluţiei de
la 1821, găsim din nou acte care ne vorbesc despre astfel de înţelegri:
– La 4 august 1823, găsim relaţia mai multor boieri către Domn, pentru
judecata dintre moşnenii din Săcueni şl arendaşii acelei moşii 51.
– La 29 martie 1826, găsim „Raportul ispravnicilor de Dâmboviţa către
Logofeţia cea Mare”, asupra procesului intentat de locuitorii satului contra
arendaşului moşiei Scuieni, care-i supără cu darea adeturilor moşiei52.
– La 6 februarie 1833, găsim „Scrisoarea lui Gheorghe Cerbu Postelnic, către
mitropolie", pentru locuitorii satului Săcuieni, care nu se supun a da
drepturile moşiei după regulament53.
– La 13 februarie 1833, găsim răspunsul mitropoliei către Gheorghe Cerbu
Postelnic, în ce priveşte cele arătate despre locuitorii satului Săcuieni54.
În I859, vine la domnie Alexandru Ioan Cuza care, secularizând averile
mănăstireşti, pune capăt certurilor dintre arendaşi şi locuitori. >>

49
Mitropolia Bucureşti, pachet 173, document 67
50
Idem, document 69
51
Arhivele Statului Bucureşti, fond Domenii, document 65
52
Idem, document 66
53
Ibidem, document 67
54
Ibidem, document 68
8