Razboiul civil din Siria

Motivul principal care stă la baza izbucnirii conflictului își are originile în ura
împotriva vechiului regim al lui Bashar al-Assad. Dar, după modelul Primului Război
Mondial, a fost nevoie de un motiv concret care să genereze explozia resentimentelor
acumulate de-a lungul timpului. Acest pretext a fost oferit de tânărul sirian din orașul Daraa,
situat la granița cu Iordania, care împreună cu câțiva prieteni au scris cu grafitti pe un perete
“Jos cu președintele-Tu ești următorul doctore!” . Tânarul Bashir Abazeed, împreună cu
prietenii săi au fost interogați și torturați pe durata a 33 de zile, acest fapt declansând primul
val de proteste.

Revoluția siriană a început în orașele periferice ale țării: Daraa, Baniyas, Latakia,
Douma. Daraa este un oraș marginalizat unde locuitorii își câștigă existența din agricultură,
din comerțul de frontieră cu Iordania sau muncind în Liban. La începutul anului 2000 orașul a
fost afectat de o criză agricolă iar cei care munceau în Liban și-au pierdut locurile de muncă
odată cu retragerea trupelor siriene în 2005. În perioada 2004-2005, recolta de grâu fost
afectată de secetă obligând Siria să recurgă la importul de cereale, cauzând deasemenea o
puternică migrație a țăranilor spre orașe. Această mișcare a fost amplificată și de valul mare
de refugiați irakieni, cauzat de războiul civil din 2003. Ca urmare a acestor evenmente s-a
creat o zonă a sărăciei și a excluderii sociale, țăranii relocați în orașe și fără nici o legătură cu
peisajul urban, neavând adesea nici o competență profesională.

După ce Bashar al-Assad a ajuns la putere, intențiile sale erau de a moderniza Siria,
dar acest lucru nu a făcut decăt să creeze o prăpastie între cei care îi erau fideli și restul
populației, în special în rândul tinerilor. “Partidul Ba’th Hussein”, după 1963, în încercarea de
a-și stabiliza puterea, acordă sprijin micii burghezii și țăranilor, dar în contextul încercării de
modernizare a regimului Bashar, acesta s-a îndepărtat de populația rurală, fermierii simțindu-
se nedreptățită, iar masele sociale și-au manifestat nemulțumirea împotriva regimului prin
rebeliunea din 2011.

Regimul Assad a răspuns la revoltele populare cu un amestec de factori surpriză, în

speranța de a înnăbuși rapid mișcarea protestatarilor. Acest fapt nu s-a întâmplat însă, regimul
dovedindu-și incapacitatea de a rezolva problemele sociale, iar prin utilizarea violenței,
Bashar al-Assad a crezut că poate totuși să controleze mișcările de protest. Manifestațiile de
masă, împotriva cărora regimul a reacționat, fără prea multe reticențe, cu focuri de arme,
arestări și bombardamente focalizate pe cartierele și localitățile rebele, s-au transformat cu
timpul într-un adevărat război civil, la care au început să ia parte tancuri și avioane.

Regimul Assad nu se baza pe întreaga armată siriană, ci mai degrabă pe unitățile ei de

elită, în special pe Divizia a Patra Blindată, Al Treilea Corp și pe Garda Republicană. Acestea
erau unități special antrenate, extrem de dotate, iar ofițerii erau cu atenție selecționați .In
comparație cu Tunisia sau Egipt, armata siriană erau mult mai apropiate regimului. Ca
urmare, forțele de securitate și unitățile de elită au răspuns imediat cererii președintelui de a
interveni și înnăbuși demonstrația maselor populare.
 Un alt factor important pe care s-a bazat Bashar al-Assad a fost și manipularea
populației, care era divizată și caracterizată prin diversitate etnică: “Din perspectiva culturii
politice a celor două tabere rivale, lucrurile sunt de asemenea complicate: nici unii, nici alții
nu sunt apropiați de modelul democrației liberale de tip occidental, dar alawiții ar susține un
regim secularizat, de tipul socialismului arab inspirat de Partidul Ba’th, în timp ce sunniții
combatanți din Siria sunt mult mai înclinați să instaleze un regim politic islamist, revanșard,
existând pe deasupra suspiciunea consistentă că printre opozanți s-ar afla și grupări religioase
radicale sau chiar teroriste.”

Conflictul din Siria a devenit o afacere complexă, care încorporează narațiuni politice,
religioase, sectare, etnice și tribale care se suprapun. Insurgența anti-guvernamentală implică
în prezent aproximativ 100.000-120.000 de lupători, dintre care, circa 7000-10.000 sunt non-
sirieni.

Statele Unite sunt incapabile să gestioneze mai mult de o criza internaționala și asta pe
fondul unor probleme interne ce deturnează atenția admnistrației americane. Într-un articol
din 17 septembrie 2013, Geroge Friedman, reputatul analist de origine maghiară, sublinia un
aspect foarte important în economia relațiilor și crizelor internaționale: “Obama nu dorește să
se angajeze în nici un război. Ce-și doreste în schimb este o diminuarea a prezenței Statelor
Unite în teatrele de operații și o creștere semnificativă a unei coaliții a națiunilor, astfel încat
SUA să nu mai fie nici liderul si nici actorul principal.”

Numarul refugiaților este în continuă creștere iar distrugerile suferite sunt greu de
recuperat în urmatorii 10 ani. În acest moment, comunitatea internațională nu are o strategie
de relocare a refugiaților. Țarile vecine Turcia, Libanul, Iordania si Irakul sunt depășite de
problemă. Numarul celor refugiați se ridică la peste 30.000 de persoane până la sfârșitul lui
2014. Grupul țărilor pro-guvernamentale este format din Rusia și Iran, țări care susțin
regimul lui Bashar al-Assad. Siria este un vechi partener al celor două state, pentru Iran fiind
un aliat strategic important încă de pe vremea lui Hafez al-Assad, jucând un rol important de
legătură directă pentru sprijinul iranian a Hezbollah în Liban.

Rusia condusă de Putin este un aliat firesc pentru Siria, având în vedere că
pentru Kremlin statul sirian a reprezentat și după 1991 unul dintre cei mai mari clienți pentru
livrările de armament rusesc. În strategia lui Putin, Siria, împreună cu Iranul trebuie să devină
parteneri strategici-cheie în regiunea Orientului Mijlociu. Rusia a jucat un rol important în
apărarea lui Assad, în special în ceea ce privește vânzarea și furnizarea continuă de arme și
piese de schimb pentru Armata Siriană Arabă . Acest ultim aspect al sprijinului este de o
importanță deosebită, deoarece ASA este echipată predominant cu echipament rusesc.

Liga arabă și ONU au întreprins încercări de a convinge pe președintele Assad să

înceteze represiunea sângeroasă a manifestațiilor, să procedeze la reforme și să ajungă la o
înțelegere cu opoziția. Atât ONU cât și guvernul Siriei sunt de acord că protestatarii au
legături cu grupările teroriste. Procesul de reforme a fost început, în primul rând fiind
schimbată Constituția.