Migratia romanilor in secolele XX si XXI

Elev:Mosolea Victor Andrei

Migratia este unul dintre procesele sociale care a influentat si influenteaza
profund societatea romaneasca actuala, milioane de cetateni romani avand rude
ce au avut proiecte mai lungi sau mai scurte de migratie. Migratia romaneasca este
una dintre principalele migratii dinspre estul spre vestul continentului, o migratie
foarte dinamica, a carei abordare necesita o viziune diferentiata si complexa.
Aceasta ofera un prilej de intelegere a schimbarilor din Europa si este un excelent
laborator de analiza a migratiilor contemporane.
Romania se confruntă cu cifre ingrijoratoare conform unui raport al Organizației Națiunilor
Unite, situându-se pe locul II în lume la numărul de cetățeni care au părăsit țara, pe locul I fiind
Siria, o țară aflată într-un groaznic război.
Migratia romanilor in secolul XX: Marea migraţie ardelenească în America.

Cei mai mulţi români care alegeau calea străinătăţii, la începutul anilor 1900,
proveneau din Imperiul dualist austro-ungar. Fără îndoială obiectivele lor fireşti nu
puteau fi decât un trai mai bun şi nevoia de a se simţi oameni liberi, în mijlocul unor
societăţi de oameni liberi, cum erau cele din SUA şi Canada.
Una dintre sursele care ne permit să aflăm nivelul emigrărilor din Transilvania, la
începutul anilor 1900, este o statistică oficială din anul 1910, citată de Ştefan Meteş în
lucrarea „Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX“. Din documentul
citat aflăm că, într-un singur an, au plecat din comitatele Transilvaniei spre diferite ţări
ale lumii, inclusiv în cele de pe continentul american, 24.632 locuitori. Din numărul total,
apoape 10.000 erau români.
Stefan Meteş apreciază că emigraţia românilor din Transilvania cunoaşte o creştere
numerică îndeosebi după 1894. Era anul celebrului proces politic intentat de statul
maghiar fruntaşilor Partidului Naţional Român, pentru faptul că şi-au intensificat
acţiunile de contracarare a politicii acestuia de maghiarizare forţare a românilor şi de
sporire a asupririlor de tot felul faţă de orice acţiune românească. Istoricul citat susţine că
emigraţia a fost mai puternică în comitatele în care şi presiunea politică şi social-
economică era mai mare. Fruntaşe la acest capitol erau, potrivit statisticii amintite:
Torontal-6414 de persoane, Timiş-3704 persoane, Sătmar-2161, Arad-1549 de persoane,
Făgăraş-1097, Târnava Mare-1380, Alba de Jos-883.
“America a constituit în acea perioadă un miraj pentru europeanul de rând, iar
locuitorii din fostele provincii ale Imperiului Austro-Ungar se înscriau în acest curent de
opinie. Acest lucru se datora faptului că se născuseră, crescuseră, se formaseră ca oameni
şi trăiau într-un imperiu cosmopolit, unde, obligaţi de împrejurări, au învăţat limbile
„stăpânirii” (germană şi maghiară). Unii au urmat şcoli în aceste limbi sau serviseră în
armata imperială, nu erau deci nişte simpli ţărani ignoranţi, ci oameni care au căutat şi
prin această cale să îşi îmbunătăţească condiţiile de viaţă din patria natală, fiind chiar
dispuşi să înceapă o cu totul altă viaţă în «Lumea nouă». Toate acestea erau împrejurări
favorabile plecării“, scrie Bianca Karda,în studiul „Odiseea plecării unor români ardeleni
din judeţul Sibiu în America(1900-1914) reflectată în presa transilvăneană a vremii“.
”Această generaţie de primi emigranţi mai este numită de istoriografia
contemporană şi generaţia «mia şi drumul», după expresia pe care ei înşişi şi-au atribuit-
o. Îşi propuneau să economisească o mie de dolari din ceea ce urmau să câştige acolo şi
să îşi poată plăti biletul de vapor pentru întoarcere. Aici trebuie să menţionăm ce valoare
avea în banii de astăzi acea mie de dolari. Raportul este de aproximativ 30 la 1, deci 1000
de dolari acum un veac este echivalentul unei sume de 30.000 de dolari în zilele noastre“.
În studiul citat este amintit un articol din 1913, apărut la Sibiu în „Foaia poporului“, în
care se spune că autorităţile de la Viena au dezbătut timp de cinci săptămâni problema
emigrărilor din Ardeal. Concluzia: sărăcia era cauza principală e emigrării, era un
fenomen ce nu putea fi stopat.
 Într-un alt articol menţionat în studiul amintit, apărut la Braşov, în Gazeta
Transilvaniei, în 15 ianuarie 1907, e descrisă cu amănunte plecarea unui sătean din
Ardealul natal. „Bietul om nu se îndura să plece, fiind aşteptat de familie, rude şi... un sat
întreg, îşi petrecea cele de pe urmă ore dinaintea plecării în cârciuma satului, luându-şi
rămas bun de la prieteni. În vederea plecării se îmbrăcase în “straie nemţeşti”, apoi sărută
pământul din grădina casei, îşi ia rămas bun de la vitele din grajd, bea apă din fântână,
sărută icoanele, se închină şi se urcă în căruţa care îl aşteaptă în faţa casei împreună cu
soţia, copiii şi mama, într-o altă căruţă se urcă fraţii, surorile, rude, prieteni, iar în urma
căruţelor un convoi mare de oameni – o întreagă procesiune“.

1990-1994: reluarea circulatiei migratorii în strãinãtate

În timp ce Europa se temea de „refugiatii foamei, iar România visa la
„întoarcerea sa în Europa, migratii de tatonare, temporare, cele mai multe
transfrontaliere, încearcã sã se apropie de un Occident mitizat si interzis
pânã de curând. Aceste mobilitãti nesemnificative pânã în 1989 sunt efectul
diferitelor initiative economice, mai mult sau mai puþin legale, prin care
românii încep construirea capitalismului recent descoperit si sã reproducã
valorile societãtii de consum (la care au visat atât). Sub acoperirea turismului,
comertul de valizã face carierã în aceastã perioadã. Destinatiile importante
sunt pietele tãrilor vecine, la care s-au adãugat cele ale Turciei si Poloniei.
Deplasãrile în strãinãtate presupun o zi de cãlãtorie si rar depãsesc trei luni.
Acest du-te-vino este practica cea mai rãspânditã. Dominã miscãrile intraregionale.
Cei care, la începutul anilor 1990, s-au instalat în acest tip de
mobilitate au fost, în general, salariatii care îsi înserau slujba în activitãti
comerciale transfrontaliere, economia acestei circulatii migratorii fiind complementarã
venitului lor. Agitatia circulatiei acestor ani pentru a da doar un
exemplu, un milion de turisti români au ajuns efectiv la Istanbul în 1992 -
s-a diminuat fãrã a se stinge începând cu 1994, când o migratie în cãutare de lucru si-a
fãcut aparitia. Doar o parte dintre acesti migranti au reusit sã transforme comertul de
valizã într-un comert de containere (containers) si sã se reconverteascã ei însisi în
antreprenori. Altii, mai numerosi, s-au reorientat în cele din urmã spre piata muncii din
Turcia, Israel si mai ales din Europa Occidentalã.
1994-2000: migratie de muncã, azil politic si clandestinitate
Este ceea ce se întâmplã între 1994-2000, când Occidentul începe sã-si
omogenizeze politica de migratie comunitarã de fortãreatã si când România
gliseazã într-o crizã economicã fãrã precedent. Fidele bunelor metode ale
trecutului, guvernele care s-au succedat dupã 1989 la Bucuresti nu si-au
asumat riscul schimbãrilor economice majore, indispensabile dezvoltãrii societãtii din
România. Bilantul economic este submediocru, iar amploarea daunelor sociale ale
tranzitiei rãmâne fãrã echivalent printre tãrile Europei de Est . Ori, aceastã situatie a
antrenat mobilitãti multiple, pânã atunci necunoscute în România, atât în interiorul tãrii,
cât ti în strãinãtate.
Astfel, în spectrul mobilitãþilor internationale românesti, aceastã perioadã este
marcatã prin goana spre piata muncii din strãinãtate, adesea deghizatã în cerere de azil
politic sau luând forma unei strategii migratorii total clandestine. Între decembrie 1993 si
decembrie 1999, 66.3002 de persoane originare din România au cerut azil politic si
137.337 dintre cetãtenii sãi au fost întorsi în tarã.
O populatie, care avusese experienta mobilitãtii în tãrile vecine tinde, oricare ar fi
riscurile si stratagemele folosite, sã pãtrundã în spatiul Schengen. Mai întâi bãrbatii,
urmati apoi de cãtre femei. Sunt aceleasi persoane dintre care majoritatea pendulaserã în
anii precedenti între România, Turcia, Polonia si tãrile vecine (Ungaria, Iugoslavia,
Moldova). Aceastã migratie oportunistã intersecteazã din nou cronologia schimbãrilor
politice în estul Europei si legislatiile privind imigratia din vestul continentului.
Topologia acestor mobilitãti urmeazã initial logica oportunitãtilor economice, politice sau
administrative (sau chiar ocazionale, pur si simplu). Pe durata acestei perioade, migratia
româneascã creste, se stabilizeazã si scade în tãrile din centrul si nordul Europei
(Germania, Franta) începând cu 1998. În schimb, se orienteazã masiv spre tãrile
mediteraneene, mai ales spre Italia, dar si spre Spania , Grecia, Portugalia si, surprinzãtor,
din nou spre Turcia (o tarã cu traditie în exportul de mânã de lucru) si Israel, tatonând
însã si alte destinatii: Canada, Irlanda, Marea Britanie, Statele Unite.
Bibliografie:
Remus Gabriel Anghel, István Horváth 2009 “SOCIOLOGIA MIGRATIEI:
Teorii si studii de caz românesti”
Dana Diminescu, 2009 “Exercitiul dificil al liberei circulatii: o introducere
în istoria migratiei recente a românilor”
https://roman24.ro/suntem-pe-locul-2-depasiti-de-siria-la-emigranti/
http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/marea-migratie-ardeleneasca-america-
ales-zeci-mii-romani-calea-strainatatii-inceputul-secolului-xx-
1_569a6ae137115986c68e4249/index.html