Politici de securitate după Războiul Rece

Fișă de conflict
Siria

Siria, oficial Republica Arabă Siriană, este o țară din Asia de Vest. Capitala țării este
Damasc, unul dintre cele mai vechi orașe din lume populate continuu. Statul sirian modern a
fost înființat după Primul Război Mondial ca mandat francez și reprezenta cel mai mare stat
arab ce s-a ivit din fostul Levant arab stăpânit de otomani. Republica Arabă Siriană a apărut la
sfârșitul anului 1963, după referendumul constituțional din 1 decembrie și a fost din ce în ce
mai instabilă până la lovitura de stat ba’athistă din 1963, de pe urma căreia Partidul Ba’athist
a ajuns la putere, menținându-se acolo până acum. Siria s-a aflat sub Dreptul de Urgență din
1963 până în 2011, suspendând în mod efectiv cele mai multe protecții constituționale pentru
cetățeni, iar sistemul său de guvernământ este considerat nedemocratic. Bashar al-Aassad a
devenit președinte în 2000, fiind precedat de tatăl său Hafez al-Assad, care a fost în funcție
din 1970 până în 2000. Durata mandatului președintelui fiiind de 7 ani. În multe momente ale
istoriei sale, Siria a avut tensiuni virulente cu vecini precum Turcia, Israel, Irak și Liban.
Economic vorbind, asasinarea prim-ministrului libanez Rafig al-Hariri în 2005 de către
agenții guvernamentali ai Siriei, au atras sacțiuni economice pentru Siria, iar producția și
exportul de petrol au scăzut în consecință.

Conflictul din Siria a fost unul civil care a început prin revoltele cetățenilor asupra
demisei lui Bashar al-Assad, deoarece pe 6 martie 2011, mai mulți adolescenți au fost arestați
în orașul sudic Deraa, după ce au acoperit zidurile unei școli cu sloganuri revoluționare și
antiguvernamentale. Câțiva dintre ei au fost uciși în arest, ceea ce a determinat izbucnirea
protestelor de stradă în numeroase orașe. Amploarea protestelor a fost alimentată și de
manifestările similare din alte țăti arabe. O lună mai târziu, armata guvernului a lui al-Assad a
deschis focul împotriva demonstraților, ceea ce a dus la escaladarea protestelor. Este
important de subliniat faptul că acest conflict nu are bază divergențele dintre entitățile
comunității siriene, iar revolta comunităților periferice nu a însemnat decât începutul acestui
război civil. Este interesant faptul că relația lui al-Assad cu opoziția nu are un caracter static,
ci unul rațional. Regimul a oscilat în numeroase rânduri, dar nu a renunțat. Această situație a
fost total diferită de alte cazuri din lumea arabă, unde regimurile s-au prăbușit în momentul în
care au pierdut sprijinul armatei. Lupta lui Basar al-Assad numită „războiul împotriva terorii”,

1
 Politici de securitate după Războiul Rece

va deveni o realitate în 2013, când un număr de rebeli jihadiști va intra pe teritoriul Siriei și
asfel, crește complexitatea conflictului.

Violența atrage mai multă violență și rezistență de ambele părți și se transformă în

teroare care afectează grav situația economică și provoacă încălcări grave ale drepturilor
omului. Ultima perioadă developează o altă imagine în care al-Assad domină conflictul ăar
raportul de forțe a căpătat alte valențe. „ The Economist” susține că prezența Al-Qaeda în
Siria a modificat drastic echilibrul de putere între părțile aflate în conflict. Statul Islamic,
cunoscut și cu acronimul SIIL sau ISIS, o grupare legată de Al-Qaeda care și-a făcut apariția
în Siria în luna aprilie 2013, devenind una dintre cele mai puternicwe forțe, dispunând de
7000 de luptători puternic înarmați, mulți dintre ei fiind islamiști căliți în războie. Armata
Siriană Liberă este actualmente forțată să lupte pe două fronturi- împotriva lui al-Assad și
împotriva ISIS.

Suportul internațional:

În situația dată este destul de dificil pentru actorii internaționali să adopte o poziție clar
exprimată, având în vedere modul în care evoluează situația din Siria. Franța în special dar, în
parte, și Marea Britanie, Turcia, Arabia Saudită au susținut și susțin explicit opoziția siriană,
Rusia și Iranul au fost de partea regimului, iar SUA au încercat până acum o expectativă
prelungită și au mizat pe rezolvarea internă a conflictului (lucru care nu s-a întâmplat), pe
fondul unui discurs general critic la adresa violențelor împotriva civililor. Cei mai mari
susținători ai opoziției, în încercarea acesteia de a învinge regimul lui Bashar al-Assad, s-au
dovedit a fi chiar țările vecine ( Arabia Saudită, Qatar și Turcia), al căror suport s-a
materializat prin donații, arme sau facilitatea trecerii frontierelor pentru refugiații sirieni.
Interesul Rusiei pentru Siria este motivat și de faptul că aici este localizat și singurul avanpost
din Marea Mediterană, pe care marina militară rusă l-a păstrat după colapsul URSS. Acuzată
că sprijină regimul, criminal al lui Bashar al-Assad, Rusia a replicat prin faptul că în
„momentul de față nu există altă variantă mai bună, având în vedere că opoziția siriană nu este
un grup solid care să constituie un partener de dialog credibil”. Trebuie să recunoaștem în
egală măsură și faptul că Rusia are totuși și capacitatea de a controla guvernul Siriei, ca de
exemplu, în cadrul Protocolului de la Geneva, Kremlinul reușind să îl convingă pe Assad să
fie de acord cu distrugerea de arme chimice, fapt considerat ca o victorie a diplomației lui
Putin.

2
 Politici de securitate după Războiul Rece

Soluționarea conflictului:

De-a lungul perioadei cursului războiului, au fost efectuate câteva inițiative internaționale de
pace de către Liga Arabă și Națiunile Unite. Guvernul sirian a refuzat propunerile de a
negocia cu grupările rebele pe care le consideră teroriste, Pe 1 februarie 2016, ONU a anunțat
noi discuții de pace la Geneva ce au fost acceptate la Grupul Internațional de Suport pentru
Siria la Viena. Pe 3 februarie 2016, dicuțiile despre medierea păcii au fost suspendate. O altă
rundă de negocieri între guvernul sirian și grupările rebele a avut loc pe 24 ianuarie 2017 îm
Astana, Kazakhtan, cu Rusia, Iran și Turcia, ce au sprijinit acordul de încetare al focului în
decembrie 2016.

Principalele grupări:

Frăția Musulmană- grupare formată din cetățenii clasei medii urbane, cu un nivel decent de
educație, liberali, acceptați de burghezia sunnită. Acest grup reprezintă un pericol pentru
regim, deoarece el era o altă alternativă politică, așa cum s-a întâmplat în Tunisia și Egipt.
Frăția Musulmană este susținută de diaspora siriană, dar și de anumiți actori internaționali,
precum Qatar și Arabia Saudită.

Salafiștii- aceștia provin, de asemenea, din rândul oamenilor de rând, dar au un discurs și o
doctrină politică mult mai ușor de înțeles, mai simplă, fiind acceptați și percepuți mai bine
decât Frăția Musulmană, în a cărei absență, salafiții au reușit să atragă simpatia opiniei
publice. Ambele grupări islamice speră să preia puterea, dar luptele dintre ele le îndepărtează
de atingerea scopului. Minoritatea Kurdă din Siria nu trebuie ignorată, ca fiind deasemenea
implicată în acest conflict.

Armata Siriană Liberă- constituită inițial din dezertori ai armatei siriene, și-a încetat existența
în decembrie 2013, când depozitele de armament ale grupări au fost confiscate de către Statul
Islamic al Iranului și Levantului, fapt care a demonstrat vulnerabilitatea acesteia. Alte grupări
jihadiste sunt Frontul Islamic din Siria, Frontul de Eliberare al Siriei, Frontul al-Nosra și ISIS.

Concluzii:

Escaladarea revoluției siriene a început încă de la primele semne ale violenței armate, în
aprilie 2011. Ce mai pesimiști analiști sunt de părere că numai victoria uneia dintre tabere
ar putea pune capăt acestui conflict, deoarece este evident faptul că unul dintre opozanți
nu este dispus să facă nici un fel de concesie. Problema negocierilor cu regimul este

3
 Politici de securitate după Războiul Rece

amplificată de doi factori: lipsa de cooperare a lui Assad și militarizarea crescândă a

conflictului începând din 2012.

Bibliografie:

https://www.europafm.ro/scurt-istoric-al-razboiului-civil-din-siria-cine-de-partea-cui-
lupta/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Siria#Politică

https://www.academia.edu/16462538/Razboiul_civil_din_Siria