Sunteți pe pagina 1din 1

Atacurile teroriste ale Hamas asupra Israelului au distras, pe moment, atenția opiniei publice

internaționale de la războiul din Ucraina. Propagandiștii ruși s-au grăbit chiar să anunțe că
Ucraina nu va mai beneficia de același sprijin din partea SUA și că Israelul devine o prioritate.

Atacul Hamas a venit exact în momentul în care Israelul se pregătea să semneze un acord cu
Arabia Saudită, ceea ce ar fi contribuit la stabilizarea orientului mijlociu, lucru pe care Rusia nu
și-l dorește. Mai ales dacă în spatele acestei înțelegi se află SUA. Deși Rusia nu a anunțat oficial
că ar susține atacurile Hamas asupra Israelului, nici nu le-a condamnat. Evenimentele recente
demostrează că Rusia stă în spatele acestui conflict și este principalul beneficiar. Astăzi, vom
vorbi despre prietenii Rusiei și cum aceasta susține terorismul internațional.

Principalul susținător al Hamas este Iranul, care spune că ar fi gata chiar să intervină militar de
partea Hamas. Iran a fost sancționată internațional pentru finanțarea terorismului și, de
asemenea, este un aliat al Rusiei, furnizând drone kamikaze și alte echipamente pentru armata
rusă în războiul din Ucraina.

Deși Hamas este considerată organizație teroristă în mai multe state, oficialii ruși se întâlnesc
regulat cu liderii organizației teroriste. Primele întâniri între oficialii ruși și membrii Hamas au
avut loc încă acum 17 ani, după ce Hamas a ajuns la putere în Gaza. Ultima întâlnire oficială a
avut loc în martie 2023, când o delegație Hamas s-a întâlnit la Moscova cu adjunctul lui Lavrov,
Mihail Bogdanov. Jumătate de an mai devreme, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, s-a
întâlnit cu liderul Hamas, Ismail Haniya. Haniya se angaja atunci să ajute Rusia să creeze o nou
ordine mondială.

Concomitent cu atacurile grupării Hamas din sud-vest, Israel a fost atacată și din nord, de
Hezbolah. Hezbollah a apărută în Liban și, la fel ca și Hamas, este susținută și finanțată de Iran.
Hezbollah a fost declarată organizație teroristă în mai multe state ale lumii, chiar și în unele state
arabe, ca Egipt sau Arabia Saudită.

Nu și în Rusia. Serghei Lavrov a primit în vizită la Moscova o delegație a Hezbollah acum doi
ani, iar Putin declară că este o organizație politică serioasă. Hezbollah, asemenea Rusiei, a
participat în războiul din Siria de partea regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, iar unele
surse media menționau despre intenția lui Putin de a trimite soldați Hezbollah în Ucraina.

Un fapt și mai interesant este prietenia ciudată a Rusiei cu Talibanii. Ciudată, deoarece Talibanii
sunt considerați organizație teroristă în Rusia. Pe internet au apărut zeci de videouri cu civili,
copii și femei executate de talibani. Cu toate acestea, la doar două luni după ce Talibanii au
preluat puterea în Afganistan, liderii organizației teroriste au efectuat o vizită oficială la
Moscova. Un an mai târziu guvernul taliban de la Kabul anunță că a încheiat un acord cu Rusia,
prin care Moscova se angajează să livreze produse petroliere şi cereale.

Sprijinul pe care Rusia îl oferă organizațiilor teroriste nu se bazează pe o simpatie necondiționată


față de arabi și cauza palestiniană, ci este mai degrabă susținut de nevoia rusiei de a împărți
efortul de război american pe mai multe fronturi. Dacă rușii pot alimenta crize de Securitate,
pentru a distrage Occidentul de la Ucraina, acest lucru este doar în beneficiul lui Putin.

S-ar putea să vă placă și