Limba și literatura română - MODELUL 3

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citește următorul fragment:
În proza paşoptistă, Russo ocupă un loc izolat: autor straniu, în sensul benefic al cuvântului, o mare
promisiune nerealizată, poate cel mai talentat şi mai original prozator din primul nostru romantism. A
apucat să ne lase doar câteva elocvente mostre de proză bună, pentru ca după aceea să se retragă în tăcere.
S-a vorbit despre “secretul lui Alecu Russo”: nu vom şti niciodată de ce posesorul unui asemenea talent n-a
perseverat în scris […]
E drept că a avut o viaţă scurtă şi agitată, că ftizia i-a întunecat ultimii ani, dar acestea nu constituie
explicaţii suficiente; înclin să atribui totul unei timidităţi maladive, caracterului introspectiv împins la
extrem, care i-a paralizat voinţa. Atunci când tinerii romantici debutau adolescenţi şi încercau să impună
cât mai repede publicului produsele unui ego hipertrofiat, Russo a ales calea opusă; puţinele pagini pe care
le-a publicat au apărut doar la insistenţele prietenilor (mai ales ale lui Alecsandri, care i-a smuls aproape
cu forţa manuscrisele pentru a i le publica în România literară din 1855), pagini despre care nici măcar nu
ştim când au fost scrise. Ca destin literar, Russo nu seamănă cu niciun alt paşoptist. Acest prozator care a
trait doar 39 de ani, ca şi Eminescu, lasă în manuscris partea cea mai interesantă a operei sale,
precedându-l involuntar şi la acest capitol pe genialul său urmaş.
Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternative a literaturii române, vol. I

A. Scrie pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:

1. Indică sensul secvenţei la acest capitol din textul dat. 6 puncte

2. Menţionează două asemănări între Alecu Russo şi Mihai Eminescu. 6 puncte
3. Precizează motivul tristeţii autorului din ultima perioadă a vieţii. 6 puncte
4. Explică atitudinea lui Mihai Zamfir faţă de Russo, având în vedere afirmaţia din prima frază a
textului. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, semnificaţia secvenţei: puţinele pagini pe care le-a publicat au apărut
doar la insistenţele prietenilor (mai ales ale lui Alecsandri, care i-a smuls aproape cu forţa
manuscrisele pentru a i le publica în România literară din 1855), pagini despre care nici măcar nu
ştim când au fost scrise. 6 puncte
B. Redactează un text de 150-300 de cuvinte, în care să argumentezi dacă persoanele timide şi introvertite
sunt predispuse eşecului, raportându-te atât la informaţii din fragmentul dat, cât şi la experienţa personală
sau culturală. (20 de puncte)

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

- formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a
două argumente adecvate opiniei şi formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie şi de punctuaţie), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Subiectul al II-lea

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificaţiile fragmentului de mai jos, evidenţiind două

aspecte ale ideologiei paşoptiste:
Iar tu, dragă țară, pace nu mai ai!
Nu se șterse bine sângele pe plai
Și alt râu de sânge mâine o să-l ude!
Mâine, alte lupte! Alte doruri crude!
Fiii tăi trec viața sub armele lor;
Pruncii lor îi uită, părăsiți în dor!
Iată, vântul luptei geme cu turbare!
Un minut, o, țară, câtă dezmierdare!
Crude au sa fie luptele ce vin!
Dar nepieritoare fi-vor cel puțin;
Ale tale lupte, splendide, sublime,
Te-or scăpa de moarte pe viitorime!
Dimitrie Bolintineanu, Codru Cosminului
Notă
Pentru conţinut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare - 1 punct; logica înlănţuirii ideilor - 1 punct; ortografia - 1 punct; punctuaţia - 1 punct).

În vedera acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de

cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Subiectul al III-lea

Redactează un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate
într-un text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi.
În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:
- evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic într-un curent
literar/cultural;
- prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a două
imagini/idei poetice;
- analiza, la alegere, a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul
 poetic studiat, din seria: titlu, imaginar poetic, figuri semantice, temă,motiv literar, secvenţe
lirice, elemente de prozodie, relaţii de simetrie/opoziţie, arii semantice, laitmotiv etc. prin
referire la opera poetică studiată.

Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).

Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existenţa părţilor componente - introducere,
curpins, încheiere - 1 punct; logica înlănţuirii ideilor - 1 punct; abilităţi de analiză şi de argumentare
- 3 puncte; utilizarea limbii literare - 2 puncte; ortografia - 2 puncte; punctuaţia - 2 puncte; aşezarea
în pagină, lizibiliate - 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
 BAREM DE EVALUARE SI DE NOTARE
Model 1
SUBIECTUL I (50 de puncte)
A. (30 de puncte)
1. Indicarea sensului secvenței date (Expresia dată s-a folosit pentru a marca un aspect, un criteriu
care favorizează comparaţia)
2.Precizarea a două asemănări între Russo şi Eminescu (Russo şi Eminescu se aseamănă prin
dispariţa prematură, la vârsta de 39 de ani, şi prin lăsarea în manuscris a unei părţi importante din
operă. De asemenea, aparţin aceluiaşi secol romantic.)
3. Precizarea motivului tristeţii autorului în ultima perioadă a vieţii (Boala îl copleşeşte, îl întunecă
pe Russo în ultima parte a vieţii. De asemenea, ftizia era o boală care făcea ravagii în Europa acelui
moment.)
4. Explicarea atitudinii lui Mihai Zamfir faţă de Russo (Criticul îşi exprimă apreciera sinceră pentru
prozatorul Russo, căruia îi recunoaşte meritele artistice.)
5. Prezentarea semnificaţiei secvenţei (Din secvenţa indicată reiese ideea că pe Russo nu îl
interesează celebritatea literară şi că se distinge prin modestie. Criticul insistă pe geneza misterioasă
a prozelor lui Russo. Totodată, este pusă în evidenţă importanţa prietenilor în momentele dificile ale
vieţii.)
B. (20 de puncte)
În opinia mea, incompleta activitate literară poate fi pusă şi pe seama unei timidităţi
maladive care influenţează negativ evoluţia artistică a unui scriitor. Mihai Zamfir, radiografiază în
fragmentul din textul suport activitatea literară de scurtă durată şi învăluită în mister a scriitorului
Alecu Russo.
În primul rând, timiditatea poate fi considerată o piedică în calea afirmării profesionale,
întrucât ea este un concept care reuneşte sentimente precum teama, ruşinea sau lipsa de încredere.
Astfel de trăiri, de vibraţii emoţionale joase nu pot asigura succesul. Un exemplu în acest sens este
chiar Alecu Russo, care, din cauza reţinerilor sale, nu a transmis cu toată convingerea creaţia sa
literară posterităţii. Moştenirea lui se rezumă la nişte mostre de proză bună şi a fost, după cum se
afirmă în text, smulsă pentru a fi publicată. Aşadar, timiditatea trebuie conştientizată şi depăşită
progresiv prin efortul personal sau cu ajutorul unui terapeut sau prieten.
În al doilea rând, caracterul introspectiv al unui artist angajează forţele sale în analiza sinelui
şi reduce motivarea de a stabili legături cu exteriorul. Introspecţiunile pot favoriza dezvoltarea
spiritului creativ, numai că timiditatea blochează calea de transmitere a rezultatului către publicul
cititor. Cel mai probabil, acest lucru se întâmplă din cauza fricii de a eşua, dar se pare că tocmai
acea teamă de eşec este cea care naşte eşecul.
În concluzie, parcursul profesional poate fi afectat de timiditate şi de caracterul intorspectiv
al unei persoane, dar acesta poate fi salvat dacă anturajul este conştient de potenţialul succes.
Voinţa de afirmare valorică reprezintă un criteriu relevant în selecţia personalităţii de prim rang, dar
aceasta nu se manifestă pe fondul unei timidităţi exagerate.

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Textul poetic propus ilustrează paşoptismul prin promovarea valorilor naţionale, prin
apărarea duhului nostru, în termenii lui Kogălniceanu. Spaţiul românesc are valoare supremă, de
aceea jertfa personală pentru interesul colectiv se subînţelege. Versurile date cheamă la fapte de
arme, nu urmăresc propiu-zis un scop estetic. Din perspectiva obiectului urmărit, se explică
folosirea hiperbolei şi a epitetului: „Ale tale lupte, splendide, sublime”. Se observă că naţionalismul
şi militantismul sunt două repere ale literaturii paşoptiste.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
 Tudor Arghezi, pe numele adevărat Ion N. Theodorescu, este un vârf al modernismului
interbelic, prin temperamentul artistic de substanţă, prin forţa de expresie şi estetica novatoare,
opera lui constituind nu numai o revoluţie literară formală, ci o izbitoare luptă a eului cu lumea, o
pendulare „între păcat şi înălţare, între materie şi spirit”. (Pompiliu Constantinescu). Poezia
Testament, situată în fruntea volumului de debut Cuvinte potrivite (1927), reflectă lirismul subiectiv
şi constituie, poate, cea mai cunoscută şi elocventă artă poetică din lirica românească.
În spirit modern, imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică
specific argheziană prin atotputernicia cuvântului ca forţă creatoare a sensibilităţii lirice, prin
funcţia expresivă şi estetică a revalorificării limbajului artistic. Modernismul poeziei Testament este
argumentat prin structura compoziţională. Cele şase strofe inegale, se constituie în secvenţe lirice
ideatice, în care poetul îşi exprimă în mod direct concepţia despre cuvânt, poezie şi creaţie artistică,
accentuând condiţia artistului în lume, idei ce înscriu poezia în specia artă poetică.
În sens conotativ, titlul Testament este sugestiv pentru ideea fundamentală a poeziei, aceea a
relaţiei spirituale dintre generaţii şi a responsabilităţii urmaşilor faţă de mesajul primit de la
străbuni. în sens denotativ, titlul ilustrează faptul că poezia este un „act oficial” întocmit de poet,
prin care lasă moştenire urmaşilor, averea sa, opera literară: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după
moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte”.
Tema este modernă şi exprimă concepţia despre artă a lui Arghezi, definind programatic
întreaga sa operă lirică, în care cuvântul este atotputernic, stăpân absolut al Universului, iar creaţia
literară este rodul harului divin şi al trudei. „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte / Decât un
nume adunat pe-o carte. / În seara răzvrătită care vine / De la strămoşii mei până la tine, / Prin râpi
şi gropi adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci, / Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă, / Cartea mea-
i, fiule, o treaptă.”
Incipitul atestă lirismul subiectiv, fiind reprezentat de adresarea directă prin forma negativă
a verbului la persoana a II-a singular, având rolul de a accentua valoarea deosebită a moştenirii,
opera literară, bunul cel mai de preţ al poetului, pe care acesta o lasă prin testament viitorimii: „Nu-
ţi voi lăsa drept bunuri după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte”.
Prima strofă continuă cu ideea că produsul literar se fundamentează pe acumularea spirituală
moştenită „de la străbunii mei” şi realizată cu mult efort şi în mod evolutiv: „Prin râpi şi gropi
adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci”. Preluarea tradiţiei străvechi şi a operei înfăptuite de
strămoşi constituie o treaptă în progresul spiritual al omenirii, simbolizată prin vocativul „fiule”, o
adresare directă, care dă poeziei un ton familiar, intim, ce apropie afectiv predecesorii de viitorime:
„Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă, / Cartea mea-i, fiule, o treaptă.”
În următoarea secvenţă, ca mesager al trudei şi durerii străbunilor, poetul aşază „cartea” la
căpătâiul civilizaţiei omeneşti, cu îndemnul, adresat direct printr-un imperativ, de a respecta acest
bun spiritual şi a-l duce spre progres, asemuind opera cu Biblia: „Aşaz-o cu credinţă căpătâi, / Ea e
hrisovul vostru cel dintâi”.
Evoluţia spirituală este simbolizată prin instrumentele proprii muncii fizice, „sapa” şi
„brazda”, omenirea progresând către o activitate intelectuală, „condei”, „călimară”: „Ca să
schimbăm acum, întâia oară, / Sapa-n condei şi brazda-n călimară”.
Ultima strofă defineşte opera literară ca uniune armonioasă între har / talent / inspiraţie
(„slova de foc”) şi trudă / efort („slova făurită”), condiţie imuabilă a cuvântului scris şi „trimis în
lume”: „Slova de foc şi slova făurită / Împărechiate-n carte se mărită, / Ca fierul cald îmbrăţişat în
cleşte, / Robul a scris-o, Domnul o citeşte, / Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei / Zace mânia bunilor
mei.”
Poetul se consideră robul cititorului, care este „Domnul”, e! creează o operă cai e să fie citită
de urniri, e cel care trudeşte din greu pentru a convinge cititorul să fie conştient şi responsabil de
îndatorirea ce-i revine în evoluţia civilizaţiei spirituale a omenirii: „Robul a scris-o, Domnul o
citeşte”.
Finalul poeziei accentuează ideea că opera literară este rodul tradiţiei strămoşeşti, pe care
poetul, la landul său, o lasă moştenire urmaşilor, aşa cum şi el a preluat-o şi a înfrumuseţat-o, a
îmbogăţit-o, a înălţat-o spiritual: „Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei / Zace mânia bunilor mei”.
Sugestia textului liric este susţinută de estetica urâtului prin elemente de compoziţie, între
care, relaţiile de opoziţie sunt definite de sintagme poetice ilustrative pentru reevaluarea cuvântului:
„graiul lor cu îndemnuri pentru vite” / „am ivit cuvinte potrivite”; „bube, mucegaiuri şi noroi” /
„frumuseţi şi preţuri noi”; „zdrenţe” / „muguri şi coroane”; „veninul” / „miere”; „cenuşa morţilor
din vatră / Dumnezeu de piatră”, „când să-mbie / când să-njure”.
Metafora „carte” este, ca element de recurenţă, un laitmotiv care generează câmpul lexical al
sensului operă/poezie: „carte”, „hrisov”, „cuvinte potrivite”, „versuri”, „icoane”, „muguri”,
„coroane”, „Dumnezeu de piatră”, „biciul răbdat”, „ciorchin de negi”, „ocara”, „slova de foc şi
slova făurită”.
Registrele stilistice îmbină în manieră modernă, limbajul popular cu accepţia cuvintelor ce
definesc estetica urâtului, din această combinaţie reieşind, de altfel, originalitatea, adesea
controversată, a expresivităţii artistice şi ambiguitatea poeziei: „saricile”, „plăvani”, „poale”, ,
„zdrenţe”, „sudoarea”, „ocară”, „pe brânci”, „ţap înjunghiat”, „se mărită”.
Prozodia modernă este susţinută de versurile cu metrică şi ritm variabile, de lexicul abrupt,
colţuros, în consonanţă cu asprimea ideilor transmise.
În concluzie, orice act creator spiritual implică şi cultul poetului pentru tradiţie, pentru
strămoşi şi totodată responsabilitatea creatorului faţă de urmaşi, idee exprimată de Arghezi în mod
explicit: „Poezia e însăşi viaţa, e umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia că
trăieşte cu planeta lui în cer. Pretutindeni în toate este poezie, ca şi cum omul şi-ar purta capul
cuprins într-o aureolă de icoană”.