Energia eoliană

3. ENERGIA EOLIANĂ
3.1. Potențialul eolian
Încălzirea inegală a suprafeței Pământului se află la originea vântului. Energia solară
absorbită de suprafața terestră este transferată atmosferei.
În scopul utilizării turbinelor eoliene, vântul local este mai important, deoarece datorită
efectelor locale, un loc poate avea un vânt foarte scăzut, chiar dacă este situat într-o zonă cu vânt
predominant.
Viteza vântului este o mărime stocastică. Funcția de densitate cea mai des folosită pentru a
reprezenta viteza vântului este funcția Weibull, a cărei densitate de probabilitate este:
k
k 1
  
v

pd( v )   
k v  A
e (3.1)
A A
unde:
v – viteza vântului, m/s;
k – factor de formă (Fig. 3.2);
A – factor de scară, m/s.

Fig. 3.2. Funcția de densitate de probabilitate Weibull pentru A = 8 m/s.

Ca o convenție atunci când vorbim despre funcția de densitate Weibull, viteza vântului v
este media vitezelor înregistrate timp de 10 minute. În cadrul unei campanii de măsurare a vântului,
pentru fiecare interval de 10 minute se înregistrează viteza medie a vântului și deviația standard.
Funcția de densitate a probabilității Weibull este un model care reprezintă viteza medie a vântului
de 10 minute. Aceasta presupune că în intervalul de 10 minute condițiile de vânt sunt staționare. Cu
toate acestea, nu toate măsurătorile de vânt sunt la intervale de 10 minute, prin urmare, este
important să se menționeze intervalul de timp în care se face o referință la funcția de densitate a
vitezei vântului.
Pentru a înțelege impactul distribuției statistice a vântului asupra puterii vântului vom
considera densitatea de putere:
Putere 1 3
p  v (3.2)
Arie 2
Dacă se ignoră distribuția statistică a vântului și se consideră că viteza nu variază, atunci
densitatea de putere se calculează în mod incorect astfel:
1
pincorect  v 3 (3.3)
2
93
 Energia eoliană

unde v este viteza medie a vântului.

Dacă se ține cont de densitatea de probabilitate a vitezei vântului, densitatea de putere este:
1
pcorect   v 3 pd  v  dv (3.4)
0 2

în care pd(v) este funcția de densitate a probabilității Weibull.

Variația vitezei vântului în funcție de înălțime este cel mai adesea descrisă de o funcție
exponențială și o funcție logaritmică.
Variația exponențială este o aproximare tehnică și trebuie utilizată cu prudență:

v2  h2 

v1  h1 
(3.5)

unde:
v2, v1 - vitezele vântului la înălțimile h2 și h1;
γ – exponent ce depinde de relief și de obstacolele de pe sol (Tab. 3.1).
Extrapolarea vitezei vântului prin funcție logaritmică, cu utilizarea rugozității suprafeței
este:
h 
ln  2 
  0
v2 z
(3.6)
v1 h 
ln  1 
 z0 
în care z0 este rugozitatea solului.

Tab. 3.1. Exponentul din legea de variație a vitezei vântului cu înălțimea.

Terenul Rugozitatea (m) Exponent, γ
Mare deschisă 0,0001-0,003 0,08
Teren deschis cu suprafață netedă 0,0024 0,11
Teren agricol deschis fără garduri și cu clădiri împrăștiate 0,03 0,15
Teren agricol cu câteva case și garduri vii de 8m înălțime și
distanța de 1250 m 0,055 0,17
Teren agricol cu câteva case și garduri vii de 8m înălțime și
distanța de 500 m 0,1 0,19
Teren agricol cu multe case, arbuști, plante sau gard viu de 8
m înălțime cu distanța de 250m 0,2 0,21
Sate, orașe mici, teren agricol cu garduri vii multe sau înalte,
păduri și foarte denivelat 0,4 0,25
Orașe mari cu clădiri înalte 0,8 0,31
Orașe foarte mari cu zgârie nori 1,6 0,39

Puterea vântului mai este influențată de densitatea aerului. Densitatea aerului depinde de
presiune, temperatură și umiditatea relativă:

p M
 (3.7)
RT 1000
unde:
M – masa moleculară a aerului uscat (M=28,9644 kg/kmol);
R – constanta universală a gazelor (R = 8314,32 kJ/(kmol·K);
94
 Energia eoliană

T - temperatura. Pentru înălțimi de până la 11 km deasupra mării, variația temperaturii este

dată de relația:
T  T0  L  h (3.8)
în care:
T0 = 287,15 K;
L – gradientul de temperatură: L = 6,5 K/km;
h – înălțimea deasupra mării, km;
gM
 L  h  RL
p  p0  1 
T0 
(3.9)

p0 = 101325 Pa;
g – accelerația gravitațională: g=9,80665 m/s2;
gM
 L  h  RL 1 M
  p0  1   (3.10)
 T0  R T0  Lh  1000
Densitatea aerului umed este:
p p p  0,378 pv 
 d  v  1
Rd T RvT Rd T   (3.11)
p 
unde:
pd – presiunea parțială a aerului uscat, Pa;
pv – presiunea parțială a vaporilor de apă, Pa;
Rd – constanta de gaz a aerului uscat: Rd = 287,05 kJ/(kg·K);
Rv – constanta de gaz a vaporilor de apă: Rv = 461,495 kJ/(kg·K);

p  pd  pv
7 ,5Tc (3.12)
237 ,3Tc
pv  610,78    10

φ – umiditatea relativă;
Tc – temperatura în grade Celsius.

3.2. Energia conținută de vânt

O masă de aer în mişcare posedă energie cinetică ce depinde de densitatea aerului, viteza de
deplasare și aria secțiunii de curgere (Fig. 3.4):

1 1
E  m  v 2  Av 3 [J] (3.13)
2 2

unde:
m - masa de aer în mişcare, care este la rândul ei dependentă de viteza v a vântului;
A – aria secţiunii de curgere, m2;
 - densitatea aerului, kg/m3;
 - timpul, s.

95
 Energia eoliană

Fig. 3.4. Curentul de aer ce curge prin rotorul unei turbine eoliene.

Puterea dezvoltată de masa de aer în mişcare este:

E
P  [W] (3.14)

Puterea curentului de aer delimitat de suprafaţa cilindrică cu raza r este:

P  r 2v 3 [W] (3.15)
2
Albert Betz a demonstrat, pe baza principiilor conservării masei, momentului și energiei, că
o turbină eoliană cu rotorul în formă de disc nu poate capta mai mult de 59,3% din energia
conținută de masa de aer ce trece prin rotor.
Deoarece rotorul turbinei eoliene este o mașină care extrage energia cinetică de la vânt,
viteza vântului este redusă. Din acest motiv, impulsul care este dat de produsul dintre masă și
viteză, suferă o modificare. Datorită modificării momentului în volumul de control, trebuie să existe
o forță externă care acționează. Conform celei de-a doua legi a lui Newton, rata de schimbare a
impulsului într-un volum de control este egală cu suma tuturor forțelor care acționează. În acest caz,
rotorul asigură forța externă. Conform celei de-a treia legi a lui Newton, trebuie să existe o forță
egală, dar opusă, care acționează asupra rotorului. Această forță este exercitată de vânt.
Deoarece vântul exercită o forță pe rotor, trebuie să existe o diferența de presiune la trecerea
prin rotor. Deoarece rotorul împiedică curgerea curentului de aer, presiunea din partea frontală a
rotorului ( pr0 ) este mai mare decât presiunea inițială a curentului de aer (p0); presiunea la suprafața
posterioară a rotorului ( pr2 ) este sub presiunea inițială a curentului de aer (Fig. 3.5).

Fig. 3.5. Variația presiunii și vitezei curentului de aer la trecerea prin rotorul unei turbine
eoliene.

96
 Energia eoliană

Deoarece presiunea este mai mare în fața rotorului, în conformitate cu ecuația lui Bernoulli,
viteza vântului scade pe măsură ce se apropie de partea frontală a rotorului. Deoarece viteza
vântului pe fața rotorului, vr, este mai mică decât viteza inițială a curentului de aer, v0, legea
conservării masei spune că suprafața trebuie să crească. Cum v0 > vr, rezultă A0 < Ar. Viteza vântului
nu se schimbă la trecerea aerului prin rotor, adică viteza vântului este aceeași în apropierea
rotorului, atât în fața acestuia cât și în spate. Deoarece presiunea este scăzută imediat după ce vântul
a trecut prin rotor și crește la presiunea inițială în timp ce aerul se deplasează spre A2, viteza
vântului va scădea și, prin urmare, aria va crește la A2 (A2 > Ar).
Aplicând principiul conservării masei pentru volumul de control din Fig. 3.5 se obține:
A0v0  Ar vr  A2v2 (3.16)
unde v2 este viteza medie a vântului în secțiunea A2.
Conform legii a doua a lui Newton, forța exercitată de vânt asupra rotorului este:
F  mr  v0  v2    Ar vr  v0  v2  (3.17)
Această forță este determinată, de asemenea, de diferența de presiune la trecerea prin rotor:
F  Ar  pr0  pr2  (3.18)
Aplicând ecuația lui Bernoulli între secțiunile A0 și Ar rezultă:
1 1
p0  v02  pr0  vr2 (3.19)
2 2
Aplicând ecuația lui Bernoulli între secțiunile Ar și A2 rezultă:
1 1
pr2  vr2  p0  v22 (3.20)
2 2
Din relațiile (3.19) și (3.20) rezultă:
pr0  pr2    v02  v22 
1
(3.21)
2
Din relațiile (3.17), (3.18) și (3.21) rezultă:
1
vr   v0  v2  (3.22)
2
Puterea livrată de un rotor este:
P  F  vr   pr0  pr2  Ar  vr  Ar  vr  v02  v22  
1
2 (3.23)
 Ar  vr  v0  v2   2Ar  vr  v0  vr 
2 2

Puterea maximă se obține când:

P 2 1
 0  2vr  v0  3vr2  0  vr  v0 și v2  v0 (3.24)
vr 3 3
Raportul dintre puterea maximă ce poate fi extrasă și puterea disponibilă, denumit coeficient
de putere este:
8
Ar v03 1
16
C p  27   0,593 și v2  v0 (3.25)
1 27 3
Ar v03

2
Coeficientul de putere se mai numește și limita Betz, care arată că puterea maximă pe care
un rotor ideal îl poate extrage din vânt reprezintă 59,3% din puterea disponibilă.

3.3. Conversia energiei în palele turbinei eoliene

Atunci când profilul palei nu este simetric și suprafața superioară este curbată mai mult
decât suprafața inferioară, apare o forță de ridicare, deoarece scăderea presiunii și creșterea vitezei
pe suprafața superioară este mai mare decât scăderea presiunii și creșterea vitezei pe suprafața
inferioară. În mod convențional, forța de ridicare se consideră perpendiculară pe direcția vântului,
97
 Energia eoliană

iar forța de tracțiune paralelă cu direcția vântului. Unghiurile de atac αA pozitive sau palele cu profil
nesimetric determină turbinele eoliene să producă energie. Fiecare tip de pală are o valoare optimă a
unghiului de atac pentru care ridicarea este maximă și tracțiunea minimă.
Figura 3.6 prezintă vitezele și forțele ce acționează asupra profilului unei pale rotative. Pala
se rotește cu viteza medie u în planul rotorului. Vântul curge perpendicular pe planul rotorului,
creând astfel un vector de viteză rezultant w. Cele două forțe principale care acționează asupra palei
rotorului sunt forța de ridicare FA și forța de tracțiune FR. Forța de tracțiune acționează paralel cu
direcția inițială de mișcare, iar forța de ridicare acționează perpendicular pe aceasta. Forța de
ridicare este forța mai mare în condiții normale de funcționare și apare datorită distribuției inegale a
presiunii în jurul unui profil de pală. Presiunea pe suprafața superioară este mai mică decât cea din
partea inferioară, prin urmare aerul are o viteză mai mare atunci când trece peste suprafața
superioară a profilului.
Forța de ridicare este determinată de următoarea formulă:
1
FA  a cAw2 A (3.26)
2
unde cA este coeficientul forței de ridicare.

Fig. 3.6 Vitezele și forțele ce acționează asupra unei pale rotative.

αA - unghiul de atac; β - unghiul de înclinare; u - viteza medie periferică; v0 - viteza vântului în planul rotorului; w -
viteza relativă; FR - forța de tragere; FA - forța de ridicare; FRS - forța rezultantă; FT - componenta tangențială; FS -
componenta axială.

Forța de tracțiune este:

1
FR  a cR w2 A (3.27)
2
unde cR este coeficientul forței de tracțiune și este cauzat de frecarea aerului cu suprafața profilului.
Se poate observa din Fig. 3.6 că forța rezultantă a forțelor de ridicare și de tracțiune FRS
poate fi împărțită în două componente: componenta FT care acționează tangențial și componenta FS
care acționează axial. Forța FT este cea care determină rotirea palei rotorului și face posibilă
producerea de energie mecanică.

3.4. Raportul vitezelor la vârful palei

Un convertor de energie eoliană este caracterizat prin raportul vitezelor la vârful palei, λ,
denumit și factorul de rapiditate sau viteză specifică, definit ca raportul dintre viteza tangențială a
vârfului palei u și viteza vântului v0:
98
 Energia eoliană

u r
  (3.28)
v0 v0
unde r este raza elicei.
Factorul de rapiditate are o mare influență asupra eficienței unei turbine eoliene (Fig. 3.7).
Când λ este mic, viteza periferică este de asemenea mică, ceea ce duce la o creștere a unghiului de
atac αA. Când unghiul de atac crește peste o valoare critică, fluxul se rupe de profil și devine
turbulent, reducând astfel dramatic forța de ridicare. Dacă λ este prea mare, forța de ridicare va
atinge valoarea maximă și va scădea ulterior, reducând astfel eficiența energetică a turbinei.

(a) λ prea mic, curentul de aer se desprinde de partea superioară a profilului: cA mic, cR mare, Cp mic; (b) λ optim,
curgere corectă peste profil: cA foarte mare, cR mic, Cp maxim. (c) λ prea mare, unghi de atac negativ: cA mic, cR mare,
Cp mic.

Fig. 3.7. Influența raportul vitezelor la vârful palei, λ

3.5. Randamentul convertoarelor eoliene

Eficiența energetică a turbinelor eoliene depinde în mod semnificativ de unghiul de înclinare
și de raportul vitezelor la vârful palei. Prin urmare, unghiul de înclinare al palei trebuie schimbat în
concordanță cu raportul efectiv al vitezelor la vârful palei. Palele rotorului pot fi deteriorate prin
utilizarea unor unghiuri de înclinare mari. Aceasta înseamnă că majoritatea convertoarelor moderne
nu necesită disc de frânare montat pe axul rotorului datorită sistemului de control prin reglarea
unghiului de înclinare.
Pe lângă coeficientul de putere Cp, există, de asemenea, pierderi de energie în componentele
mecanice ale rotorului și sistemului de angrenaje și în conexiunea turbinei și a generatorului. Prin
urmare, eficiența unei turbine, η, eoliene poate fi definită astfel:
  C p  m  ge (3.29)
în care:
ηm - eficiența mecanică;
ηge - eficiența generatorului și a echipamentului electric auxiliar.
Puterea electrică a unui convertor eolian poate fi calculată cu relația:
1
Pe  a  A  v 3 (3.30)
2

99
 Energia eoliană

3.6. Tipuri de turbine eoliene

În prezent, există în lume diferite tipuri constructive de turbine eoliene, cu puteri de la
câteva sute de W la câteva sute de kW, cele din urmă fiind conectate la reţelele naţionale de
electricitate.
Cele mai importante caracteristici ale diferitelor convertoare eoliene sunt:
- poziția axului rotorului (orizontal, vertical);
- numărul de pale ale rotorului (rotoare cu una, două, trei sau cu mai multe pale);
- viteze (convertoare de energie de mare și mică viteză);
- numărul de rotații ale rotorului (constant sau variabil);
- rotoare în amonte sau în aval:
- controlul puterii (comanda înclinării sau a frânării);
- rezistența la vânt (ecranul de protecție împotriva vântului sau reglarea palei);
- cutia de viteze (convertoare echipate cu cutie de viteze sau fără cutie);
- tipul generatorului (generator sincron, asincron sau curent continuu);
- racordarea la rețea a centralelor de producere a energiei electrice (conectare directă sau conectare
printr-un circuit intermediar de curent continuu).
Cel mai obișnuit tip de turbină eoliană este turbina cu ax orizontal (Fig. 3.8). Această turbină
constă doar din câteva pale de rotor (cel mai adesea 3) optimizate aerodinamic, care pot fi rotite în
jurul axei lor pentru controlul puterii turbinei (controlul înclinării). Un alt mod mai ieftin de control
constă în proiectarea palelor astfel încât curgerea de-a lungul lamelor să devină turbulentă la o
anumită viteză (controlul frânării). Aceste turbine pot avea puteri cuprinse între 10 kW și câteva mii
de kW. Cea mai mare turbină de pe piață are o putere de 10 MW (Fig. 3.9). Eficiența acestui tip de
turbină este foarte mare și este utilizată exclusiv pentru producerea de energie electrică.

Fig. 3.8. Turbine eoliene cu ax orizontal.

100
 Energia eoliană

Fig. 3.9. Evoluția turbinelor eoliene.

Un alt tip de turbină cu ax orizontal este turbina cu pale multiple. Aceasta are o turație
redusă, iar palele au o geometrie ușoară. Pentru pomparea apei nu este necesar un sistem de reglare
a rotației, dar există un sistem de siguranță mecanică instalat pentru a proteja rotorul împotriva
deteriorării la furtună. Rotorul este rotit în direcția vântului prin utilizarea unei așa numite pale de
poziționare. Pentru a crește turația, acest tip de turbină a fost echipat cu pale aerodinamice mai
eficiente, în vederea producerii de energie electrică.
Un al treilea tip de turbină este cunoscut ca turbina Darrieus (Fig. 3.10). Avantajul acestei
turbine este că nu necesită orientarea pe direcția vântului. Pentru a începe să funcționeze, au nevoie
de ajutorul unui generator care funcționează ca motor sau prin intermediul unui rotor Savonius
instalat la partea superioară a axei verticale. Turbinele Darrieus sunt mai zgomotoase decât
turbinele cu ax orizontal. Rotorul Savonius nu este utilizat pentru producția de energie ci este
utilizat pentru activități de cercetare, de exemplu ca dispozitiv de măsurare a vitezei vântului.
Cel mai nou tip de convertor eolian este cunoscut sub denumirea de turbină eoliană cu
curent ascendent sau turn solar (Fig. 3.11). În principiu, reprezintă o combinație între un convertor
eolian și un colector solar. În partea de sus a unui turn îngust și înalt se află un rotor eolian cu axa
verticală acționat de aerul cald ce curge vertical. Un colector solar (de formă circulară) instalat la
baza turnului încălzește aerul. Un astfel de sistem are o eficiență foarte redusă.

Fig. 3.10. Turbine eoliene cu ax vertical.

101
 Energia eoliană

Fig. 3.11. Turbină eoliană cu curent ascendent.

3.6.1. Turbine eoliene cu ax orizontal

În prezent, turbinele cu ax orizontal (rotoare cu trei pale) dețin o poziție dominantă pe piață.
O turbină eoliană conectată la rețea constă din: rotor cu pale, butucul rotorului; cutie de transmisie,
dacă este cazul; sistemul de frânare a rotorului; mecanismul de rotire a palelor; generator electric;
sistem de măsurare a vântului și unitate de orientare a rotorului pe direcția vântului; nacela; turn de
susținere; fundație și racordare la rețea (Fig. 3.12 și 3.13).
Elementul principal al convertorului eolian îl constituie elicea ce se rotește într-un plan
perpendicular pe direcţia vântului. Elicea este solidară cu un ax a cărui mișcare de rotație dezvoltă o
energie mecanică ce poate fi utilizată ca atare sau poate fi convertită într-o altă formă de energie.
Rotorul este alcătuit din una sau mai multe pale și butuc. Palele rotorului extrag o parte din
energia cinetică din masa de aer în mișcare. Numărul și forma palelor sunt proiectate pentru turații
mari pentru a se potrivi cu generatoarele electrice comune de mare turație. Turația lor variază între
1000 și 1500 rotații/min. Se pot utiliza și generatoare electrice de turație redusă, antrenate direct de
rotor, special concepute pentru convertoarele de energie eoliană. Există o turație optimă pentru
fiecare viteză a vântului la care se obține puterea maximă a rotorului (Fig. 3.14 și 3.15). Pentru a
maximiza puterea utilă și, prin urmare, extracția puterii eoliene la o turație mare sunt necesare
rotoare echipate cu palete puține și cu formă îngustă (Fig. 3.15). De asemenea, numărul redus de
pale și pale subțiri contribuie la menținerea la minimum a torsiunii palelor și a pierderilor de
frecare.

102
 Energia eoliană

pală rotor

cutie de
viteze
diametru generator
rotor
D nacelă

direcţie vânt pentru direcţie vânt pentru

elice în vânt elice sub vânt (aval)
(amonte)

înălţime
turn
H
turn de susţinere

Fig. 3.12. Generator eolian cu ax orizontal.

rotire
pale

ax de mică
viteză
rotor
transmisie

generator

direcţie anemometru
vânt controler

frână

mecanism
direcţionare
pe direcția văntului
aripă vânt

motor de
ax de mare nacelă
viteză
orientare

pală turn

Fig. 3.13. Componenţa unei turbine generatoare de electricitate.

103
 Energia eoliană

Fig. 3.14. Variația puterii rotorului unei turbine eoliene cu turația și caracteristicile
generatoarelor electrice.

Fig. 3.15. Coeficientul de putere în funcție de raportul vitezelor la vârful palei pentru diferite
convertoare eoliene.

Palele rotorului sunt realizate de obicei din material plastic armat cu fibre, oțel sau lemn.
Selecția materialului se face ținând cont de rezistența la oboseală, greutatea specifică, tensiunea
admisibilă, modulul de elasticitate și rezistența la rupere.
Butucul rotorului leagă palele rotorului de axul rotorului. Pentru convertoarele de energie
eoliană prevăzute cu mecanism de reglare (rotire) a palelor, butucul conține, de asemenea,
mecanismul corespunzător.
Pentru a asigura controlul puterii și al turației, convertoarele eoliene cu capacități mai mari
de 100 kW sunt echipate cu mecanism de reglare a palelor.

104
 Energia eoliană

Pe lângă controlul puterii, mecanismul de reglare asigură și frânarea rotorului (alături de

frânele mecanice) în cazurile în care viteza vântului depășește o anumită viteză, prin orientarea
palelor paralel cu direcția vântului.
Cutia de transmisie (viteze) este necesară pentru a multiplica turația rotorului de la (10-50)
rot/min la (1000 – 1500) rot/min cât are nevoie generatorul electric pentru a asigura frecvența din
rețea de 50Hz.
Generatorul convertește energia mecanică de rotație în energie electrică. Convertoarele
eoliene convenționale folosesc generatoare comerciale, în timp ce convertoarele fără cutie de viteze
folosesc generatoare trifazate cu proiectare specială. Principalele tipuri de generatoare utilizate sunt
generatoarele sincrone și asincrone. Turbinele clasice cu viteză constantă folosesc generatoare
asincrone cu rotorul în colivie şi nu necesită controlul rotorului. Turbinele cu viteză variabilă pot
folosi atât generatoare asincrone cu rotorul bobinat cât și generatoare sincrone cu magneţi
permanenţi sau cu înfăşurare de excitaţie, dar necesită un sistem de control al generatorului electric
şi al rotorului. Acestea au avantajul că pot funcţiona cu eficienţă maximă pentru un domeniu larg de
viteze ale vântului (Fig. 3.14).
Mecanismul de orientare pe direcția vântului servește la rotirea nacelei și deci și a rotorului
cât mai exact pe direcția vântului. Nacela este orientată pe direcția vântului printr-o roată dințată
montată pe vârful turnului și acționată de mecanisme mecanice, hidraulice sau electromecanice.
Convertoarele eoliene mici sunt prevăzute cu mecanisme mecanice conduse de aripa de vânt,
servomotoare sau mori de vânt de dimensiuni reduse. Convertoarele mari sunt prevăzute cu
mecanisme hidraulice, electrice sau electromecanice și sunt caracterizate de costuri mai mici,
dimensiuni mai mici și cupluri mai mari.
Toate convertoarele sunt echipate suplimentar cu o frână de oprire pentru a bloca
mecanismul de rotire. Frâna compensează fluctuațiile reduse ale direcției vântului care pot exercita
o presiune asupra mecanismului de rotire și astfel pot reduce durata de viață. De asemenea, frâna
permite blocarea nacelei în timpul perioadelor prelungite de întrerupere (de exemplu, în timpul
întreținerii). Întregul mecanism de rotire după direcția vântului este controlat de un sistem special
de control care primește datele dintr-un dispozitiv de măsurare a direcției vântului, montat la
carcasa nacelei.
Funcția principală a turnului unui convertor cu axă orizontală este de a permite colectarea
energiei eoliene la înălțimi suficient de mari, pentru a absorbi și a descărca în siguranță eforturile
statice și dinamice exercitate asupra rotorului, grupului generator și nacelei în sol. Factorii luați în
considerare la dimensionarea și proiectarea turnului sunt: vibrația sistemului global (turn-nacelă-
rotor), în vederea prevenirii rezonanței periculoase, în special în timpul pornirii rotorului;
dimensiunile și greutatea în ceea ce privește cerințele de transport și drumurile disponibile,
metodele de montaj, macaralele; precum și proprietățile pe termen lung, cum ar fi rezistența la
intemperii și oboseală a materialului. Cele mai multe turnuri sunt realizate din oțel și/sau beton.
Înălțimea minimă a turnului este determinată de raza rotorului. Orice înălțime suplimentară a
turnului este un compromis economic între creșterea costurilor la înălțimi îmbunătățite și creșterea
vitezei medii a vântului și, prin urmare, creșterea randamentului energetic. În prezent, înălțimile
turnului variază considerabil în funcție de condițiile de amplasament; înălțimile comune variind
între 40 și 100 m. Pe continent, datorită creșterii vitezei vântului la înălțimi mari, în comparație cu
locațiile de coastă, se construiesc, de obicei, turnuri mai mari.
Tipul de fundație utilizat pentru ancorarea turnurilor (convertoarelor eoliene) în sol depinde
de dimensiunea convertorului, de stresul meteorologic și operațional și de tipul de sol. În principiu,
structurile sunt subdivizate în fundații superficiale și adânci. Ambele tehnologii sunt de vârf, dar
diferă considerabil în ceea ce privește costurile. Proiectarea optimă a fundațiilor este determinată de
investigațiile corespunzătoare ale solului.
Conectarea convertoarelor eoliene la rețeaua electrică publică sau la rețea electrică izolată,
se poate face direct sau indirect, în ambele cazuri fiind potrivite atât generatoarele asincrone cât și
cele sincrone.
105
 Energia eoliană

3.6.2. Turbine eoliene cu ax vertical

Cele mai întâlnite tipuri de turbine eoliene cu ax vertical sunt Darrieus şi Savonius. Acestea
funcţionează datorită cuplului creat de diferenţele dintre forţele aerodinamice exercitate asupra
bordului de atac şi de fugă expuse pe rând vântului.
Rotorul Darrieus (Fig. 3.16) este format dintr-un ax vertical și un număr mic de pale
verticale, paralele cu axul sau curbate. Axul vertical se roteşte liber în două lagăre, cel superior fiind
fixat de un sistem de ancore, cel inferior de un stâlp.
Puterea mecanică a generatorului Darrieus este [1]:
1
Pm  0 ,593y Av 3 DL [W] (3.31)
2
unde:
ηA – randamentul generatorului; ηA = 0,3 - 0,4;
D - diametrul rotorului, m;
L - lungimea palei, m.
Generatorul Darrieus prezintă următoarele avantaje [1]:
- simetria verticală elimină necesitatea mecanismelor de orientare pe direcția vântului;
- priza de forţă plasată la partea inferioară simplifică transmisia;
- palele rezistă mai bine solicitărilor;
- tehnologia necesară este mai simplă decât în cazul turbinelor cu ax orizontal.
Rotorul Savonius (Fig. 3.17) este antrenat de forța de tracțiune a vântului, spre deosebire de
rotorul Darrieus care este antrenat de forța de portanță. Cel mai rudimentar rotor Savonius este
realizat prin secționarea longitudinală a unui cilindru și dispunerea jumătăților de cilindru în jurul
unei ax central de rotație. Axul se roteşte în două lagăre solidarizate într-o structură de rezistenţă de
tip cadru ancorat cu cabluri de oţel.
Generatorul Savonius prezintă în plus față de generatorul Darrieus avantajul funcţionării
chiar la viteze mici ale vântului (min. 2,5 m/s) şi avantajul utilizării unei tehnologii simple.
Puterea aerodinamică a turbinei Savonius este [1]:
1
PA  0 ,593v 3 Dhr [W] (3.32)
2
unde:
D - diametrul rotorului, m;
hr – înălţimea rotorului, m.

106
 Energia eoliană

diametru rotor

înălţime
turn rotor
rotor

înălţime
ecuator
pală rotor

baza rotorului

cutie de generator
transmisie

Fig. 3.16. Turbină eoliană cu ax vertical tip Darrieus.

Generatorul Savonius este întâlnit în combinaţie cu cel de tip Darrieus cu funcţia de

demaror, datorită calităţii de a funcţiona şi la viteze mici.

diametru rotor

înălţime
vânt rotor

rotor cu ax vertical

Fig. 3.17. Turbină eoliană Savonius.

Avantajele turbinelor cu ax vertical sunt:

- pot produce energie electrică indiferent de direcție a vântului;
- nu necesită un turn de sprijin puternic, deoarece generatorul, cutia de viteze și alte componente
sunt așezate pe sol;
- au cost redus de producție în comparație cu turbinele eoliene ax orizontal;
- au o instalare ușoară în comparație cu alte turbine eoliene;
107
 Energia eoliană

- sunt ușor de transportat de la un loc la altul;

- au cost redus de întreținere;
- pot fi instalate în mediul urban;
- au risc scăzut pentru oameni și pentru păsări, deoarece lamele se mișcă la viteze relativ reduse;
- sunt potrivite în special pentru zonele cu condiții meteorologice extreme, cum ar fi în munți, unde
pot furniza electricitate cabanelor de munte.
Principalele dezavantaje ale turbinelor cu ax vertical sunt:
- nu toate palele produc cuplu în același timp, ceea ce limitează eficiența sistemelor verticale în
producerea de energie;
- cuplul redus de pornire și problemele de stabilitate dinamică pot limita funcționarea în condițiile
pentru care turbina nu a fost proiectată;
- deoarece sunt mai puțin înalte, ele nu beneficiază de vânt cu viteză mai mare;
- vibrația poate fi o problemă uneori și chiar poate crește zgomotul produs de turbină. Curentul de
aer la nivelul solului poate avea turbulență ridicată, crescând astfel vibrațiile;
- necesită cabluri de ancorare.

3.7. Conversia energiei și caracteristica de putere

Energia cinetică a masei de aer în mișcare este mai întâi convertită în energia mecanică de
rotație a rotorului. Convertoarele eoliene convenționale includ o cutie de viteze mecanică
(multiplicator) pentru a mări turația la nivelul cerut de generatorul electric sincron sau asincron,
care în general necesită o turație mai mare decât rotorul. Ulterior, energia mecanică este
transformată în energie electrică în generatorul electric. Deoarece specificațiile energiei produse
generator nu corespund cu specificațiile cerute de rețea, în cele mai multe cazuri este necesar un al
doilea convertor electric-electric.
Toate transformările de energie sunt însoțite de pierderi care reduc eficiența globală.
Convertoarele eoliene disponibile în comerț transformă doar (30 – 45)% din energia conținută în
vântul neperturbat în energie electrică.
Puterea electrică disponibilă la ieșirea generatorului este determinată de cantitatea de
energie din vânt minus pierderile aerodinamice, mecanice și electrice. Randamentul energetic net
poate fi redus suplimentar prin consumul de energie al accesoriilor, cum ar fi mecanismul de rotire
a rotorului pe direcția vântului și mecanismul de reglare a palelor.
Randamentul energetic al convertoarelor eoliene, poate fi determinat prin intermediul unei
curbe caracteristice specifice fiecărui convertor. Aceasta indică variația puterii electrice cu viteza
medie a vântului și prezintă astfel caracteristicile operaționale ale convertorului. În ceea ce privește
caracteristicile operaționale, se pot distinge patru faze diferite (Fig. 3.18):

108
 Energia eoliană

Fig. 3.18. Caracteristica de putere a turbinelor eoliene cu ax orizontal.

- Faza I. Dacă viteza vântului este mai mică decât viteza minimă specifică convertorului,
convertorul nu pornește. Acest lucru se aplică în special la convertoarele de mare viteză.
Deoarece viteza vântului este insuficient de mare pentru a depăși forțele de frecare și inerție ale
convertorului și pentru a permite funcționarea convertizorului nu se generează putere electrică;
- Faza a II-a. Dacă viteza vântului depășește viteza necesară pentru pornire, convertorul va porni
și va genera energie electrică. Creșterea teoretică a puterii eoliene este proporțională cu cubul
vitezei vântului. Cu toate acestea, energia electrică utilă la ieșirea generatorului nu este exact
proporțională cu energia utilă teoretică deoarece apar pierderi care nu variază liniar cu viteza (de
exemplu, pierderile de frecare aerodinamică) în acest interval al curbei caracteristice a puterii.
De asemenea, trebuie luat în considerare controlul puterii, până la viteza nominală a
convertorului eolian și astfel până la capacitatea nominală a generatorului. Pentru această fază,
puterea electrică este egală cu produsul eficienței aerodinamice, mecanice și electrice și puterea
totală conținută de vânt. Pentru convertoarele disponibile în comerț, această fază acoperă un
domeniu cuprins între viteza de start de aproximativ (3 – 4) m/s și viteza nominală de (12 – 14)
m/s;
- Faza a III-a. Datorită capacității limitate a generatorului, care se potrivește cu dimensiunile
convertorului, puterea absorbită de rotorul unui convertor nu trebuie să depășească puterea
nominală instalată a generatorului pe o perioadă lungă. Pentru vitezele vântului care depășesc
viteza nominală, dar sunt mai mici decât viteza de oprire, care teoretic permit absorbția energiei
dincolo de capacitatea instalată, sistemul de control al puterii trebuie să asigure că axa rotorului
transmite cel mult capacitatea generatorului electric. În acest interval de viteze ale vântului,
puterea electrică generată este egală cu capacitatea instalată a generatorului. Viteza vântului
pentru care turbina se oprește este de (24 – 26) m/s.
- Faza a IV-a. Dacă viteza vântului depășește o anumită limită de viteză determinată de
proiectarea convertorului, acesta trebuie oprit pentru a preveni deteriorarea mecanică.
Pe baza curbei caracteristice de putere se poate determina puterea electrică generată cu
ajutorul unui convertor eolian într-o anumită perioadă de timp dacă este cunoscută distribuția
frecvenței vitezei vântului. Distribuția frecvenței se referă la probabilitatea apariției unei anumite
viteze a vântului sau a unui anumit interval de viteze ale vântului într-o anumită perioadă. Puterea
electrică a unui convertor eolian poate fi astfel calculată astfel:
n
ECE   hi Pel ,i  [W] (3.33)
i 1

109
 Energia eoliană

unde:
hi - probabilitatea de producere a vântului în intervalul de viteză „i” în decursul perioadei τ;
Pel,i - puterea electrică corespunzătoare intervalului de viteză „i” corespunzător curbei
caracteristice de putere.

3.8. Utilizări ale turbinelor eoliene

Principalele utilizări ale turbinelor eoliene sunt:
 generarea de electricitate;
 pomparea apei (irigaţii) şi comprimarea aerului;
 antrenarea dispozitivelor mecanice (mori, gatere).
 desalinizarea apei de mare.

3.8.1. Parcurile eoliene

Convertoarele eoliene pot fi instalate individual în locuri expuse, pe vârful dealurilor, în
șiruri (de exemplu, poziționate de-a lungul unui dig) sau în grupuri (de exemplu, poziționate în linii,
una în spatele celeilalte). Pentru ultimele două variante trebuie respectate anumite distanțe minime,
în funcție de condițiile de amplasament respective, pentru a preveni oprirea reciprocă a
convertoarelor și pentru a asigura condiții de vânt relativ neperturbat pentru fiecare convertor.
Umbrirea reprezintă suma efectelor de îndepărtare a vântului de la o turbină la alta, la amplasarea la
mică distanță și de intensificare a solicitării dinamice datorită turbulențelor crescute în curentul de
aer în aval de convertoare. Pentru a obține umbrirea minimă, există două aranjamente diferite ale
convertoarelor eoliene într-un parc eolian și anume: aranjament optimizat pentru o direcție preferată
a vântului și aranjament optimizat fără o direcție preferată a fluxului de aer, menținând o anumită
distanță între convertoarele individuale. Distanța minimă dintre două convertoare este mai mare de
3 diametre ale rotorului.

3.8.2. Turbine independente

Majoritatea turbinelor eoliene individuale și a parcurilor eoliene sunt conectate la rețeaua
electrică. Cu toate acestea, există și sisteme independente și sisteme tip eolian - diesel.
În majoritatea cazurilor, turbinele eoliene independente sunt turbine de capacitate mică, care,
împreună cu o baterie și un regulator de încărcare a bateriei, alimentează unul sau mai mulți
consumatori de energie. Capacitatea nominală a unui astfel de sistem este de 100 W până la 1 MW.
Sistemul de conversie a energiei eoliene în energie electrică se compune din (Fig. 3.19):
 turbina eoliană (1);
 generatorul electric (alternatorul) axial sau radial care poate fi monofazic sau trifazic (2);
 puntea redresoare monofazică sau trifazică (3);
 disjunctor (izolare turbină de baterii) (4);
 controller-ul pentru supravegherea încărcării acumulatorilor și protecţia alternatorului
(menţinerea acumulatorilor în bune condiţii) (5);
 acumulatori (6);
 disjunctor (izolare baterii de invertor sau sarcină) (7);
 convertor DC în AC (8);
 consumatori (9);
 contor electric (10).

110
 Energia eoliană

la reţeaua
2 3 4 5 7 8 10
electrică

1
6
9

Fig. 3.19. Componentele unui sistem electric eolian.

Sistemul eolian cu acumulatori este în general prevăzut cu convertoare de eoliene mai mici,
având capacitatea nominală între 10 și 20 kW, cu diametrul rotorului până la 6 m, dar și cu
convertoare cu diametrul rotorului de aproximativ 16 m și capacitate nominală de până la 100 kW.
Condițiile ce trebuie să fie asigurate pentru aplicarea eficientă din punct de vedere tehnic și
economic sunt:
- viteza vântului trebuie să depășească 6 m/s cel puțin pe parcursul a 200 de zile pe an;
- perioada maximă de oprire a vântului nu trebuie să depășească 48 de ore;
- rotorul trebuie poziționat la cel puțin 10 m deasupra celui mai înalt obstacol din zona
înconjurătoare;
- cuplul de pornire este asigurat la aproximativ 4,5 m/s (adică o cutie de viteze fără trepte sau fără
cutie de viteze, control electronic special de pornire);
- capacitatea generatorului nu trebuie să depășească de 1,5 ori capacitatea maximă furnizată;
- zgomotul nu trebuie să depășească 60 dB la o distanță de 20 m față de zonele rezidențiale și 45
dB pentru instalare pe nave.

Sistemele de pompare sunt împărțite în sisteme echipate cu pompe electrice și sisteme cu

pompe mecanice. Sistemele cu pompe electrice, convertesc mai întâi energia eoliană în energie
electrică și apoi o convertesc în energie mecanică. De obicei, acestea sunt aplicate pentru capacități
mari. Se pot utiliza turbine eoliene standardizate. Datorită izolării energiei mecanice a rotorului
eolian, de cea a pompei, locația pompei este complet independentă de locația convertorului de
eolian, ceea ce este avantajos în multe cazuri, deoarece sistemele de irigare sunt adesea amplasate în
văi și zone unde există puțină vânt.
Sistemele cu pompe mecanice convertesc direct energia cinetică conținută în aer în energie
mecanică la pompă. Domeniile de aplicare includ aprovizionarea cu apă potabilă, precum și irigarea
și drenajul.
Turbinele mici sunt atractive pentru populaţia ce necesită ceva mai mult de (100-200) W
pentru alimentarea locuinţei, birourilor sau pentru alimentarea caselor izolate de reţeaua de
electrificare. Spre deosebire de panourile fotovoltaice care au practic acelaşi cost pe Watt indiferent
de mărimea panourilor, turbinele eoliene devin mai ieftine cu creşterea mărimii acestora. Costul
turbinelor eoliene variază între 1,4 €/W și 1,8 €/W, în timp ce costul unei instalații cu panouri
fotovoltaice costă în jur de 1 €/W. Costul regulatoarelor şi controlerelor este acelaşi pentru turbina
eoliană şi pentru panoul fotovoltaic. În mod surprinzător, costul turnului pentru turbina eoliană este
echivalent cu costul pentru sistemul de susţinere şi urmărire aferent panoului fotovoltaic.

111
 Energia eoliană

Bibliografie

[1] Ilina M., Bandrabur C., Oancea N., Energii neconvenționale utilizate în instalațiile din
construcții, Ed. Tehnică, 1987.
[2] Pramod J., Wind Energy Engineering, McGraw-Hill, 2011.
[3] Hau E., Wind Turbines. Fundamentals, Technologies, Application, Economics, Springer,
2006
[4] Wagner H.J., Mathur J., Introduction to Wind Energy Systems. Basics,Technology and
Operation, Springer, 2009.
[5] Burton T., Sharpe D., Jenkins N., Bossanyi E., Wind energy handbook, 2nd Edition, John
Wiley & Sons, 2011.
[6] Freris L.L. (ed.), Wind energy conversion systems. Prentice Hall, 1990.
[7] Vieira da Rosa A., Fundamentals of Renewable Energy Processes, 3rd Edition, Academic
Press, 2012.
[8] Sørensen B., Renewable Energy Its physics, engineering, use, environmental impacts,
economy and planning aspects, Third Edition, 2004, Elsevier Science.
[9] Martin K., Wolfgang S., Andreas W., Renewable Energy Technology, Economics and
Environment, 2007, Springer.
[10] Şahin A.D., Progress and recent trends in wind energy, Progress in Energy and Combustion
Science 30 (2004) 501–543.
[11] Patel, Mukind R., Wind and Solar Power Systems, CRC Press, 1999.
[12] Wagner H-J., Mathur J., Introduction to Wind Energy Systems. Basics,Technology and
Operation, Springer, 2009.

112