DUMINICA A XVIII DUPĂ RUSALII

Biserica ”Pogorârea Sf. Duh” Vadu Moldovei

27.09.2020

„Pleacă de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!“ Aceste cuvinte le-a rostit

Sfântul Apostol Petru cutremurat de marele dar revărsat de Hristos în corabia lui
şi nu numai în corabia lui, ci şi în aceea a fraţilor săi, prin pescuirea minunată de
pe Marea Galileii. Auzim în Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii (Luca 5,
1-11) cum Mântuitorul, fiind pe ţărmul lacului, a văzut două corăbii şi,
chemându-le la Sine, S-a suit într-una din ele care era a lui Simon Petru şi în
care erau şi ceilalţi doi fraţi, Iacob şi Ioan, şi a început să vorbească mulţimilor
din corabie. Oamenii erau pe malul lacului, iar El, stând în corabie şi puţin
depărtând corabia de la mal, de acolo vorbea mulţimilor ca să nu-L atingă
oamenii, să nu-L îmbulzească, să fie liber să le vorbească din corabie. Dar El a
voit s-arate prin aceasta şi altceva: anume că El Se află într-o corabie şi corabia
este Biserica al cărui conducător este El, în care se află apostolii Săi şi în care
cheamă să vină mulţimile ce erau pe ţărm.
Pe de altă parte, a trece marea dincolo ai nevoie de corabie şi marea este
imaginea vieţii noastre prin care trecem de la un ţărm al ei la celălalt. De la
naştere la moartea noastră. Şi trecerea prin această viaţă noi o putem face cu o
corabie şi corabia este Biserica pe care Hristos o conduce spre ţărmul veşniciei
şi din care noi, intrând prin botez, ne străduim să ascultăm cuvântul
Mântuitorului care se rosteşte în corabia aceasta.
Să ne încingem dar trupurile noastre şi să ne înarmăm cu toată armătura
Duhului Sfânt, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, ca să putem sta tare
împotriva oricăror primejdii care vin pe marea acestei vieţi: furtuni, vânturi,
primejdii de moarte, duşmani care să atace această corabie, piraţi ai mării,
duhuri nevăzute, eretici şi aşa mai departe, ca să ajungem cu bine la capătul
celălalt al mării. La moartea noastră să ancorăm în ţărmul veşniciei, în împărăţia
lui Dumnezeu.
Mântuitorul, după ce le-a vorbit mulţimilor, a spus ucenicilor să tragă corabia
mai la adânc şi să arunce mrejile pentru pescuire. Ucenicii, ca nişte pescari de
meserie, au început să se plângă Mântuitorului: Doamne, toată noaptea ne-am
trudit şi nimic n-am prins, dar dacă Tu  porunceşti, vom arunca mreaja. Şi au
aruncat mreaja, spune Scriptura, şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor.
Mântuitorul a vrut să-i înveţe un lucru deosebit, că poţi să lucrezi şi să munceşti
pentru câştigarea peştilor o noapte întreagă, ei nu vin decât la porunca lui
Dumnezeu, decât atunci când Dumnezeu hotărăşte, atunci peştii se adună în
mreaja cuvântului, în mreaja Evangheliei pe care o aruncă Apostolii lui Hristos
în marea acestei vieţi. Atunci mulţimi de peşti s-au adunat că au umplut corabia
şi au fost nevoiţi să cheme şi pe fraţii lor să vină să umple şi corabia lor cu peşti,
astfel încât era să se scufunde amândouă corăbiile de mulţimea peştilor. Stând
Sfântul Apostol Petru în corabie şi privind uimit pe Mântuitorul Care a făcut
încă o minune, s-a văzut nevrednic de şederea împreună cu Domnul, s-a aplecat
înaintea Lui şi I-a zis:  Doamne nu sunt vrednic să stai cu mine în corabie!
Pleacă de la mine. Şi atunci Mântuitorul l-a liniştit pe Petru care se înfricase de
această minune. Nu te teme, Petre, de acum vei fi pescar de oameni! Aşa cum ai
văzut, vei munci mult să aduci oameni la credinţă şi nu se vor întoarce oamenii
când vei voi tu, dar când Eu voi pune în inima oamenilor gândul mântuirii
atunci ei vor intra în plasa ta, în mreaja ta şi vor veni după tine şi te vor asculta.
Într-adevăr, Mântuitorul a făcut o astfel de minune în ziua Cincizecimii când,
fiind în Ierusalim, Sfântul Apostol Petru şi ceilalţi Apostoli au vestit  pe Iisus
Hristos cel înviat Care a murit pe cruce pentru lume şi Care a înviat din morţi şi
S-a înălţat la cer. Atunci, în mreaja cuvântului lor au intrat trei mii de peşti, trei
mii de oameni care, fiind în Ierusalim şi ascultându-i, au devenit creştini. Altă
dată, spune cuvântul din Faptele Apostolilor că încă două mii de oameni s-au
adăugat acestora şi astfel Biserica a luat fiinţă în Ierusalim cu cinci mii de
oameni, cinci mii de suflete care s-au trezit la noua viaţă în Hristos, crezând în
Iisus Mântuitorul lumii, la auzirea cuvântului Sfântului Apostol Petru.
Mântuitorul, mai înainte de formarea Bisericii în Ierusalim, a arătat asta în chip
tainic printr-o pescuire, pe Marea Galileii, atunci când i-a arătat lui Petru că se
poate ca la cuvântul Său oamenii să se întoarcă la El. Trebuie doar ca omul lui
Dumnezeu să arunce sămânţa Evangheliei fără zgârcenie, pentru ca fără
zgârcenie să culeagă sufletele în mreaja sa, să culeagă roadele ostenelilor sale.
Sfântul Apostol Pavel în epistola a doua către Corinteni din care se citește textul
Apostolului Duminicii acesteia ne vorbeşte despre mântuire, despre felul cum
câştigăm mântuirea prin milostenie. Fiecare să dea din inima lui, cât poate,
Bisericii, spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola citită în această Duminică la
Apostol. Cel care seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera. Cel care
seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va culege roadele, spune Sfântul Apostol
Pavel. Ceea ce înseamnă că dacă omul lui Dumnezeu nu precupeţeşte timpul în
a vesti Evanghelia, el va aduna foarte bogată rod pentru Împărăţia lui
Dumnezeu, suflete care să urmeze pe Hristos.
Textul acestei Evanghelii ne arată cum s-a petrecut minunea. Dacă cineva se
străduieşte o noapte şi c hiar dacă nu prinde nimic, când Dumnezeu vrea, îi
umple corabia, îi umple mreaja cu nenumăraţi peşti, cu suflete mântuite. Iată
cum se leagă Apostolul de Evanghelie! Şi noi întotdeauna trebuie să fim foarte
atenţi la citirea Apostolului, pentru că Apostolul este cheia tâlcuirii duhovniceşti
a Evangheliei. Dacă am prins cheia, reuşim să tâlcuim Evanghelia, să înţelegem
Evanghelia, dacă n-avem cheia nu putem să pricepem Evanghelia. Ea devine
pentru noi o minune doar, dar nu un semn al mântuirii, al celor viitoare. Aşa a
făcut Hristos cu ucenicii Săi pe marea Galileii aşa a făcut El mai târziu pe marea
acestei vieţi când a câştigat pentru Sine, în Biserică, mii de suflete. Aşa au făcut
Apostolii, aşa au făcut creştinii întotdeauna când au câştigat mântuirea lor prin
milostenie, cum spune Sfântul Clement Alexandrinul. Ce minune, ce taină mare,
câştigi mântuirea cu bani, spune el. Adică faci milostenie şi ai câştigat
mântuirea, ai câştigat viaţa veşnică. Faci milostenie în numele lui Hristos şi ai
câştigat viaţa veşnică cu banii tăi, cu munca ta, cu jertfa ta în care ai pus
credinţa ta în Iisus Hristos Cel pe Care Îl vezi sărac şi gol şi pe Care Îl ajuţi. Ce
lucru mare, ce uşor ne putem câştiga noi mântuirea, dar ce greu totuşi o
atingem, ce greu este până acolo! Cât de uşor este pentru noi să ne mântuim, cât
de puţini dintre noi ajung să se mântuiască! Cine din noi oare va fi în împărăţia
lui  Dumnezeu, cât din cei prezenți la biserică se vor regăsi în împărăţia lui
Dumnezeu, cine ştie?
Cei care vor ajunge în rai vor vedea trei lucruri de care se vor uimi nespus de
mult, spunea cineva de demult. Întâi, ajungând acolo, omul se va mira că va afla
pe aceia pe care el îi credea pierduţi. Pentru că, uitându-se în viaţa lor, n-au
cunoscut şi pocăinţa lor tainică şi au zis: aceşti oameni au murit păcătoşi, vor
merge în iad! Dar aceia prin pocăinţa lor s-au odihnit în rai, iar omul ajungând
acolo şi văzându-i pe aceştia pe care îi socotea în iad se va mira. Prima mirare!
A doua mirare va fi când se va uita pe acolo şi nu va vedea pe aceia pe care el îi
ştia credincioşi, pe care-i ştia evlavioşi. Şi se va uita în stânga şi-n dreapta şi nu
va vedea pe cutare, pe cutare pe care îl ştia om bun şi credincios, care mergea la
biserică, care se închina, care ştia Scripturile, făcea fapte bune şi aşa mai
departe. Aceasta este a doua mirare!
A treia mirare pe care o vor avea omul ajuns în Rai este aceea cum de a ajuns el
acolo, el care se ştia păcătos, că nu va putea să intre în Rai cu păcatele lui. Cum
Dumnezeu s-a gândit cu milostivire la el şi l-a ridicat în Rai! Iată, aceste trei
mirări le va avea omul ajuns în împărăţia lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu
pe noi pe toţi să ajungem acolo, să ne mirăm de cei pe care i-am judecat şi care
poate în taina inimii lor s-au pocăit de păcatele lor şi au ajuns în cer mai înaintea
noastră. Să ne cutremurăm de cei pe care-i credeam foarte credincioşi şi nu-i
găsim acolo, pentru că, de multe ori credinţa este ispitită de mândrie, de
diavolul acesta care ne urmăreşte până la moarte, până la bătrâneţe. Dacă
desfrânarea ne părăseşte la o vârstă, chiar şi gândul desfrânării, dacă înjurătura o
lăsăm la un moment dat, dacă unele duhuri păcătoase le lăsăm spre bătrâneţe,
când ne gândim la moarte, mândria ne urmăreşte până în ultima clipă a vieţii,
spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Diavolul mândriei este ultimul pe care îl biruie
omul. Dacă încă simţim că avem alte păcate şi lucruri vinovate în viaţa noastră,
înseamnă că mândria cu siguranţă o avem încă nebiruită. Şi dacă n-am biruit
acest duh rău al mândriei, atunci nu ne vom regăsi în Împărăţia lui Dumnezeu!
Să semănăm cu dărnicie ca să culegem rod bogat, să semănăm fără zgârcenie ca
să culegem fără zgârcenie. Acum, toamna, avem experienţa aceasta: cei care au
semănat fără zgârcenie culeg rod bogat; cei care au trudit muncind în timpul
primăverii şi al verii, acum culeg roadele umplând hambarele. La fel se
întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Să ne oferim cu toţi să împlinim cuvântul lui
Hristos pe care El ni l-a spus la pescuirea aceasta minunată de pe Marea
Galileii.
Fie ca Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii să ne fie chemare în mreaja
Bisericii, în mreaja lui Hristos! Peşti buni să fim fiecare, pentru că am văzut în
altă Evanghelie că în mreaja aceasta se prind şi peşti răi. La stâlpii citiţi la
privegherile morţilor auzim că la urmă îngerii stau şi aleg peştii buni pe care îi
pun deoparte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei răi îi aruncă în mare,
înapoi. Să nu fim peşti răi în Biserică, ci să fim peşti buni, ceea ce înseamnă că
în Biserică stând putem să fim şi peşti buni şi peşti răi, adică şi de folos
Stăpânului şi care nu-i sunt de folos. Dar toţi să fim din aceia care să fim
folositori şi să facem bucurie lui Dumnezeu. Amin.