Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Partea I
Naratorul descrie locul copilăriei sale, Satul Humuleşti, un sat razaşesc împărţit în trei
părţi. Părintele Ioan începe să meargă pe la fiecare casă împreună cu bădiţa Vasile a Ilioaei,
ca să sfatuiască părinţii să-şi dea copii la scoală. Mama lui Nică îl dă şi pe el.Copiii nu
înţeleg rostul învăţăturii şi de aceea părintele Ioan îi aduce pe „Calul Bălan” şi pe „Sfântul
Nicolai” şi pune regula ca, în fiecare sâmbată să fie ascultaţi la lecţiile predate in saptămâna
respectiva, apoi să fie pedepsiţi in funcţie de greşelile făcute. Prima pedepsită a fost chiar
Smarandiţa, fiica preotului. Pe ceaslov era numai sânge ,din cauza faptului că elevii
prindeau muşte şi bondari cu el, preotul văzând aspectul ceaslovului, îi pedepseşte pe toţi
copiii, chemându-i la„Calul Bălan” şi la „Sfântul Nicolai”.Într-o zi, primarul scoate oamenii
să repare drumul şi bădiţa Vasile iese şi el cu elevii lui. Bădiţa este prins cu arcanul, pus în
catuşe şi dus la Piatra Neamţ. Preotul Ioan caută prin sat un alt dascăl, dar nu găseşte.
Mama lui Nică este dornică ca fiul său să înveţe. David Creangă, bunicul lui Nică, îl ea pe
acesta şi pe Dumitru la scoala lui Alecu Baloş din Broşteni. Acolo au loc o mulţime de
peripeţii: Nică cade în Ozana, casa Irinucăi cade. Nică împreună cu Dumitru pornesc spre
casă călătorind cu pluta pe Bistriţa.
Partea a -II- a
Naratorul nareaza întâmplări celebre din copilaria lui Nică: „La cireşe”, „Pupăza din
tei”, „La scăldat”.
În prima parte este descris sentimentul de dor pentru casa părintească, cât şi dorul de mama
sa ,care era o femeie minnată.
Partea a-III-a
Nică este adolescent, urmează cursurile Scolii Domnesti din Târgu’ Neamţului, apoi pe
cele de la Şcoala de Catiheti din Fălticeni. Se desprinde de sat pe operioadă mai lungă,
perioadă ce urmăreşte procesul de formare a lui Nică. Sunt prezentaţi noii colegi a lui Nică:
Ion Mogorogea, vărul său, Gâtlan, Trasnea, Oslobanul, împreună cu care statea în gazdă la
Pavel Ciubotarul, unde işi aduceau merinde de acasă şi se îngrijeau iarna de lemne de foc.
În acest capitol , accentul se îndreaptă spre ''fabrica de popi'' din Fălticeni , spre
deprinderile unor membri ai tagmei preoteşti sau monahale , spre manualele şcolare şi spre
învăţarea mecanică.
Partea a-IV-a
Întâmplarea are loc în toamna anului 1855. Smaranda îşi doreşte ca fiul ei să ajungă
preot şi îl trimite la Seminarul de la Socola.Nică simţindu-se puternic legat de sat, de oamenii
şi de tradiţii încearcă să-şi convingă părinţii să renunţe la hotărârea luată, dar părinţii îşi
menţin decizia.În noaptea de dinaintea plecării, Nică îşi face planuri de călugărire. Acesta
pleacă împreună cu Zaharia a lui Gâtlan.Tinerii poposesc la Blăgeşti, apoi îşi continuă
drumul spre Iaşi, prin Ruginoasa, Târgul Frumos şi Podu-Leoaie.Aceştia ajung la Socola,
noaptea şi rămân în căruţă sub un plop mare, Nică simţindu-se nestingherit, în noua lume în
care va porni.
Explicaţia titlului:
Consider că titlul operei „Amintiri din copilărie” reperezintă cheia descifrării textului,
anticipând ideea poetică, anuntând tema şi mesajul. Din punct de vedere structural, titlul este
analitic, format din doua substantive comune, („Amintiri” şi „copilărie”) şi din prepoziţia
simplă „din”. Titlul este folosit cu sens denotativ, primul cuvânt din titlu, amintiri”
sugerează ceea ce va conţine opera, faptul că autorul va relata amintiri din copilăria sa.
Prepoziţia „din” alături de substantivul „copilărie” sugerează timpul acţiunii, perioada din
viaţă ce cuprinde amintirile narate.
Citate semnificative (privitoare la personaje şi conflicte):
„Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca Cristalul, în
care se oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri”
Prin acest citat, este sugerată aropoierea sufletească de leagănul copilăriei, autorul
manifestându- şi mândria cu care îşi priveşte satul prin folosirea adjectivului posesiv
„nostru”.
„-Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori! Ziceam eu plângând cu zece
rânduri de lacrimi”
Prin acest citat, autorul îşi manifestă refuzul total de a pleca la Socola, fapt ce denotă iubirea
profundă a lui Nică faţă de sat, tradiţii şi oamenii din jur.
„în zilele geroase de iarnă, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara, în zilele de sărbători
cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, prundul cu ştioalnele,
ţarinile cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri,, de după care-mi zâmbeau zorile în
zburdalnica vârstă a tinereţii!”
Cu ajutorul frazei citate, autorul ilustrează bucuriile copilăriei care sunt asocitae cu
frumuseţea şi bogăţia naturii înconjurătoare.
Referinţe critice:
In „Amintiri” este simbolizat destinul oricarui copil: de a face bucuria si supararea
parintilor si de a lua si el cu- ncetul pe acelasi drum pe care l- au luat si- l vor lua toti. In
Amintirile lui Creanga nu este nimic individual, nimic cu caracter de confesiune ori de
jurnal care sa configureze o complexitate sufleteasca noua. Creanga povesteste copilaria
copilului universal.’’ G. Calinescu
“ In Ion Creanga vedem astazi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator
de epos, nu in timpul istorico- literar, ci intr- o durata spirituala, fiindca romanul lui Filimon
anticipeaza cu doua decenii Amintirile.
Satul lui Creanga este anterior, ca psihologie si asezare sociala, fata de orasul ciocoilor lui
Filimon, iar amandoi sunt cititori a doua structuri si traditii de sensibilitate in proza
romaneasca[…].
Creanga observa exclusiv natura umana; geniul lui lucid, muscator, spiritul realist si umorul
lui melancolic releva un moralist.
Narativ si observator prin excelenta, Creanga este un psiholog in miscare. Forta lui
creatoare este epica, iar neuitatele tipuri din Amintiri sunt prinse in structura lor etica.
Mama, tatal, fratii, bunicul si bunica, matusile si megiesii cresc in esenta lor morala, cu
insusirile si defectele fundamentale ale taranului legat de realitatile tangibile ale satului si
profesiei.” Pompiliu Constantinescu,
Impresii personale:
Consider că opera „Amintiri din copilărie” este o operă autobiografică, urmarind
procesul de formare al protagonistului romanului. Umorul, nostalgia,tristeţea, fericirea sunt
sentimente exprimate de-a lungul întregului text, ceea ce face romanul să fie preferat de
mulţi cititori. Finalul „Amintirilor” simbolizează trecerea ireversibilă a timpului ce lasă în
urmă amintiri nepreţuite.