China antică

Civilizația chineză a apărut în mileniul al III-lea î.Hr. pe văile

fluviilor Huanghe și Yangtze. În secolul al III-lea î.Hr., împăratul Shi
Huangdi (221-210 î.Hr.) a întemeiat dinastia Qin și a unificat principatele
existente într-un singur imperiu. Dinastia Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr. ) a deschis
comerțul cu Occidentul. Fiind atacat de nomazii din nord (huni), imperiul s-a
destrămat, dar s-a refăcut câteva secole mai târziu.
 Istoria scrisă a Chinei începe încă din timpul dinastiei Shang (c. 1700-1046
î.Hr. )  [2], deși textele istorice antice, cum ar fi Cronici Istorice ( cca. 100 î.Hr. )
și Analele din Bambus afirmă existența unui dinastii Xia înainte de Shang. O
mare parte a culturii chineze, literatura și filozofia, s-au dezvoltat continuu în
timpul dinastiei Zhou (1045 -256 BC).
Dinastia Zhou a început să se deterioreze la presiunile externe și interne, în
secolul al VIII-lea î.Hr. și s-a fărămițat, în cele din urmă, în state mai mici,
începând cu Perioada Primăverilor și Toamnelor și culminând cu Perioada
Statelor Combatante. Aceasta este una dintre multiplele perioade de statalități
eșuate din istoria chineză (cea mai recentă perioadă fiind Războiul Civil
Chinez).
Între epocile de multiple regate și militarism, dinastiile chineze au condus toată
China, sau doar părți din aceasta, în anumite epoci, inclusiv în prezent,
controlul extinzându-se până în Xinjiang și/sau Tibet. Această alternanță a
început cu Dinastia Qin, din 221 î.Hr., Qin Shi Huang a unit diverse regate
beligerante și a creat primul imperiu chinez centralizat. Dinastii succesive au
dezvoltat sisteme birocratice care au permis împăratului să controleze direct
vaste teritorii. Ultima dinastie din China a fost Qing, care a fost înlocuită de
către Republica China (Taiwan) în 1912, iar în partea continentală de către
Republica Populară Chineză în 1949.
  

Dovezile arheologice evidentiaza ca in nordul Chinei, cu clima uscata si rece,se intinde

o imensa campie aluvionara foarte fertila in conditii de irigare undese asigura bogate
culturi de mei si grau. In schimb, zona sudica a Chinei are o clima sub tropicala umeda
si calda, insa cu relief accidentat, acoperit cu paduri si regiuni mlastinoase, aici s-
au cultivat, din cele mai vechi timpuri,orezul, ceaiul si dudul pentru cresterea
viermilor de matase.Chinezii din punct de vedere etnic apartin familiei turano-
mongolice,penetrand din N-V Chinei peste populatia bastinasa de neam tartaric si
impinsa treptat, treptat spre S-V, a caror urmasi traiesc in grupuri mici intr-o regiune
muntoasa.In legatura cu directiile de raspandire si sedentarizare a acestor populatii
in China antica sunt emise diverse ipoteze. Cert ramane un fapt de necontestat
de nimeni ca prin calitatile lor umane,harnicie,cumpatare, inventivitate,
inteligenta si ospitalitate, chinezii au realizat detimpuriu un inalt nivel de
cultura si civilizatie pe acest imens teritoriu.

O caracteristica foarte importanta ,in arhitectura

chin eza este accentul pus pearticulație si simetrie bilaterala, care
,inseamna echilibru. Simetria bilaterala si articularea cladirilor
se gasesc peste tot in arhitectura chineza de la palatele complexele la
gospodariile țaranesti umile.Atunci cand este posibil planurile de
renovare si extindere a unei case adesea mențin aceasta simetrie
cu condiția sa existe suficient capital pentru a face acest lucru. Elementele
secundare sunt coniționate de fiecare parte a structurilor principale ca
doua aripi pentru a menține simetria bilaterala in ansamblu. Cladirile sunt in
mod obisnuit planificate sa conțina un numar par de coloane intr-o structura
care sa produca un numar impar de golfuri.Odata cu includerea unei unei
usi principale intr-o cladire in compartimentu central simetria se
mentine.

Spre deosebire de cladiri gradinile sunt o exceptie notabila

care tind sa fie asimetrice.Principiul care sta la baza compozitiei
gradinii este aceea de a crea fluxul continuu.

Carcasa.In mare parte din arhitectura traditionala

chineza,cladirile sau complexele arhiteculare ocupa o proprietate
intraga dar inchind spatii deschise in interiorul lor.Aceste spatii inchise
vin in doua forme:curte si curte interioara pavata.

Accenturile pe orizontala.Cladirile claseic chineze,in

special cele ale celor bogati,sunt construite cu un accent pe latime si
mai putin pe inaltime,oferind o platforma grea inchisa si un acoperis
mare,care pluteste deasupra acestei baze,cu pereti verticali putin
evidentiati.Acest lucru contraseteaza arhitectura occidentala care tinde
sa creasca in inaltime si adancime.Arhitectura chineza subliniaza
impactul vizual al latimii cladirilor.De exemplu hale si palate din orasul
interzis ce au tavena destul de mici in comparatie cu cladiri
impunatoare echivalente,in Occident,dar aparitiile lor externe sugereaza
natura atotcuprinzatoare a Chinei imperiale.