NUMĂRUL DE AUR

Cine nu a observat și nu a rămas plăcut surprins câtă simetrie și

ordine există în natură? Poate că mulți dintre noi deja am dedus că natura a
folosit în ”hazardul” ei formule matematice ce au creat în final tot ceea ce ne
înconjoară. Oamenii încearcă permanent să înţeleagă natura şi legile
acesteia, să simtă ritmurile cosmice, să înţeleagă de fapt mai profund viaţa,
pentru a ajunge la o armonie cu mediul înconjurător.

Aplicaţiile numărului de aur, de fapt ale raportului ca atare, se regăsesc

la punerea în proporţie a lucrărilor în arhitectură, pictură, sculptură, estetică şi
artă în general, ceea ce confirmă interesul manifestat de’a lungul timpului
pentru acest număr.
 Proporţia divină a condus la construirea Dreptunghiului de aur, în care
raportul laturilor este egal cu numărul de aur. Acest tip de dreptunghi este
considerat ca fiind deosebit de estetic şi ca urmare a fost şi este intens utilizat
în arhitectură şi artă.
 Spre exemplu se consideră că faţa Giocondei lui da Vinci se încadrează
într’un astfel de dreptunghi, iar în construcţia Parthenonului din Atena se
regăsesc cel puţin două astfel de dreptunghiuri.

Partenon, Acropola, Atena. Acest templu antic se încadrează aproape

perfect într’un dreptunghi de aur
Exista mitul că Leonardo Da Vinci credea că Proporția de Aur e proporția
dintre înălțimea și lățimea unei fețe ”perfecte” umane și că a folosit Proporția
de Aur în realizarea omului vitruvian. Deși nu există dovezi împotriva acestei
idei, nu există nici dovezi în favoarea ei, așa că singurul motiv de a crede în
aceasta idee e credința însăși.
Același lucru e valabil și în cazul lui Boticelli și pictura sa faimoasă ”Nașterea
lui Venus” sau în cazul lui Georges Seurat și pictura sa, ”Parada unui circ”.
 Există și pictori ce au folosit intentionat Proporția de Aur. Printre aceștia
se numară Paul Serusier, Juan Gris, Giro Severini și Salvador Dali. Dar
aceștia se pare că au folosit P.A. doar ca tehnică experimentală, și nu ca
motiv intrinsec estetic. Cubiștii au organizat,  la Paris, în 1912, o expozitie
numită ”Section d’Or”, dar numele nu avea nicio legatură cu arta expusă.
Există și miturile despre piramidele și mormintele egiptene ce au fost
construite cu ajutorul Proporției de Aur. Papirusul Ahmes Egiptului oferă
detalii de construire a Marii Piramide de la Gizeh în 4700 î.Hr. cu proporții în
conformitate cu un ”raport sacru”. Despre secretul piramidelor s’a scris enorm,
observându’se că axul culoarului este centrat pe steaua polară din epoca
respectivă cu mare exactitate: 4 minute a unghiului făcut în raport cu steaua
”Alfa” a Dragonului reprezentând nordul geografic, iar cele 4 unghiuri ale
bazei sunt îndreptate spre nord, est, sud și vest cu aceeași corectitudine.
Înălțimea piramidei înmulțită cu un miliard reprezintă distanșa Pământ-Soare
(150 milioane Km). Perimetrul bazei împărșit la înălțime da ”2 Pi”, dublul lui
3,14, ceea ce s’a putut verifica abia dupa 1670 de Leibnitz.
 Dar în acest caz nu există dovezi care să susțină această afirmație. Tot
așa cum nu există, nici dovezi care să susțină ideea că unele tablete de piatră
indică faptul că babilonienii cunoșteau conceptul de P.A.
Odată găsit acest numar, povestea continuă. Grecii antici aparent foloseau
magia numerelor în arhitectura, un bun exemplu e Partenonul din Atena.
Inspirați de greci, viitoarele generații de arhitecti și’au proiectat clădirile
bazându’se pe această proporție minunată. Nici pictorii nu au ignorat’o.
Se spune că Leonardo Da Vinci folosea Proporția de Aur pentru a păstra
proporțiile figurilor umane din picturile sale –  în acest fel proporția de aur a
ajuns în paginile nuvelei lui Dan Brown.
Omul Vitruvian ”Omul în Acțiune” de Leonardo Da Vinci.  Putem desena
multe linii de dreptunghiuri în această figură. Apoi, sunt trei seturi distincte de
Dreptunghiuri de Aur: fiecare pentru zona capului, corpului și picioarelor
Povestea e interesantă, dar din nefericire, în afară de faptul că Euclid a
rezolvat problema divizării liniei în cartea sa ”Elementele”, nu există alte
dovezi care să susțină afirmațiile făcute în privința Proporției de Aur, dar
există motive bune să credem că toate afirmațiile sunt false, asa cum
matematicianul George Markowsky, de la Universitatea din Maine, a indicat în
articolul său ”Noțiuni greșite despre proporția de aur” publicat in College
Mathematics Journal în ianuarie 1992.
Dar din cauză că povestea, care unește matematica pură cu estetica,
arhitectura și pictura, e mult mai interesantă așa, argumentele concrete nu
prea au putere asupra ei.
În ultimul timp s’a încercat o extindere a seriei Numerelor de Aur în spaţiul cu
trei şi chiar mai multe dimensiuni. Astfel, din punct de vedere tridimensional
se poate vorbi de Volumul de Aur, care defineşte un paralelipiped în care
raportul dintre lungime şi înălţime este egal cu raportul dintre înălţime şi
lăţime, acest raport, numindu’se Numărul de Aur 3D. De fapt în acest
paralelipiped, armonia constă în faptul că înălţimea este medie geometrică
între lungime şi lăţime, ceea ce confera structurii o unitate specială.
Numărul de Aur este căutat în cele mai diverse şi neaşteptate situaţii, spre
exemplu unii încearcă să găsească o explicaţie din acest punct de vedere
chiar şi pentru factorul de conversie 1,609, foarte apropiat de phi, care apare
la transformarea distanţelor din mile în kilometri.
În acelaşi timp numerele Fibonacci apar în numeroase probleme de ştiinţă,
pornind de la fizica clasică, chimie, matematică, până la cele mai moderne
domenii ale cunoaşterii (sinergetica, teoria fractalilor, teoria haosului, în
calculatoarele neuronale şi automatele celulare), sunt utilizate în generatorii
pseudo aleatori de numere, precum şi în diverse procedee şi metode de
optimizare. Ele se regăsesc în analiza algoritmului lui Euclid de determinare a
celui mai mare divizor comun a două numere întregi, în rezolvarea problemei
lui Hilbert, în teorema lui Zeckendorf, etc. În muzică, numerele Fibonacci se
utilizează deseori pentru realizarea acordajelor.
Se crede că lucrarea Muzică pentru instrumente de coarde, percuţie şi
celestă, a lui Bèla Bártok a fost structurată utilizând numerele Fibonacci.
Viitorul şi nevoia de cunoaştere şi înţelegere a oamenilor s’ar putea să
confere acestor numere unice, noi aplicaţii şi interpretări, ajungând poate
chiar şi pe terenul incert al fenomenelor paranormale.
Șirul lui Fibonacci este o secvență de numere în care fiecare număr se obține
din suma precedentelor două din șir. Astfel, primele zece numere ale șirului lui
Fibonacci sunt: 1,1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55. Șirul Fibonacci în matematică,
se referă la explicațiile metafizice ale codurilor din universul nostru. Numerele
lui Fibonacci sunt considerate a fi, de fapt, sistemul de numărare al naturii, un
mod de măsurare al Divinității.

2. SECŢIUNEA DE AUR ÎN MUZICĂ În muzică, secţiunea de aur poate apărea în

diverse ipostaze, regăsindu-se în construcţia de instrumente, în organizarea
structurilor sonore sau la nivelul arhitectonic al pieselor muzicale.
3. CONSTRUCŢIA DE INSTRUMENTE Unul din modurile de reprezentare al
raportului de aur în domeniu muzicii este construcția de instrumente.
Matematicianul Mario Livio care a fost studiat fenomenul secțiunii de aur în
cartea intitulată Secţiunea de aur. Povestea lui phi cel mai uimitor număr afirmă
că raportul de aur apare destul de des în construcția viorii unde arcul de la baza
intrumentului este centrat în segmentul corespunzător secţiunii de aur de
deasupra liniei centrale [6]. În anul 1969, lutierul Johann Goldfuβ a executat în
mod special o vioară conform acestui tipar pe baza dimensiunilor elaborate de
Matila Ghika, ce corespund întocmai proporţiei divine [7]. În construcția pianului
prezența raportului de aur se poate observa și mai concret printr-o simplă
observare a claviaturii. Orice octavă (do-do, fa-fa, sol-soletc.) de pe orice
instrument cu claviatură conține opt clape albe și cinci negre, toate aceastea
însumând 13 clape. Mai mult, în octava do-do de pildă, clapele negre sunt
împărțite la rândul lor în grupuri de două și trei elemente. Putem lesne observa că
această succesiune a termenilor corespunde întocmai șirului lui Fibonacci (...2, 3,
5, 8, 13.). Unii teoreticieni susțin chiar că sunetele reprezentative ale tonalității
(fundamentala, terța și cvinta acordului de tonică) indică clapele 1, 3, 5 și uneori
8.
m