Fenomenul miracolului economic Japoniei

Nici o ţară nu a realizat ce a realizat economia Japoniei în perioada

de după cel de-al doilea razboi mondial. Progresul economic al
Japoniei în ultimele decenii a fost numit pe bună dreptate “Miracolul
economic japonez”. Din 1950 produsul global net pe locuitor în
Japonia a crescut de la mai puţin de 20% din cel al Statelor Unite la
mai mult de 70%. Între 1951 şi 1973 Produsul global a crescut cu o
rată medie anuală de peste 10%.
“ Miracolul economic Japonez” este un fenomen istoric a
creşterii economice în Japonia care a avut loc într-un interval de
timp “record” . Este extrem de important să cunoaştem faptul că au
fost mai multe motive ce nu au permis dezvoltarea Japoniei mai
înainte de a II jumatate a secolului XX, în primul rînd este vorba de
izolarea insulelor japoneze o perioada de cîteva secole (pîna în
1868) care a lăsat o profundă barieră psihologică între civilizaţiile
japoneze şi europene; în al doilea rînd este vorba de politica externă
agresivăpromovată de către guvernul japonez în perioada dintre cele
doua razboaie mondiale; şi în al treilea, este vorba de amplasarea
Japoniei la o distanţă foarte mare de centrele comerciale dezvoltate,
care făcea ca transportarea mărfurilor şi materiei prime să fie
nerentabilă.
Principalele cauzecare au contribuit la aceasta creştere au fost:
· forta de muncă ieftină;
· liberalizarea concurenţei;
· susţinerea de către stat a industriei;
· şi-au jucat rolul de canal de legătură între banca centrală şi
intreprinderile preocuparea majoră pentru educaţie superioară;
· bancile comerciale industriale;
· resursele financiare s-au îndreptat preponderent pentru firme mari;
· practicarea unor dobînzi mici în raport cu alte state dezvoltate;
· restricţii asupra liberalizării comerţului şi accesului capitalului
străin;
· expansiunea exporturilor prin practicarea unei rate de schimb unică
a yenului faţă de dolar..
Pentru a explica mai detaliat succesul Japoniei, analiştii analizează
patru factori majori:
· rate foarte mari de economisire şi investire;
· forţă de muncă foarte bine antrenată;
· absorţia rapidă şi utilizarea efectivă a tehnologiei, mare parte
importată;
· politica guvernamentală pro-creştere.
Dintre acestea poate cea mai importantă cauză a creşterii economice
a Japoniei a fost incredibila rată a investiţiilor. Între 1951 şi 1973
stocul de capital al Japoniei a crescut cu peste la 9% pe an. Toate
investiţiile în Japonia au fost finanţate de economiile populaţiei; în
această ţară rata economisirii populaţiei fiind cea mai ridicată din
lume. În Japonia s-a implimentat bruscul salt cu caracter special şi
condiţii special de reînoire a capitalului fix, din cauza pierderilor
suferite în timpul razboiului, se cerea o actualizare completă a
capital fix, mai mult decît atît, aceasta actualizarea, reutilarea
tehnică a fost cu întîrziere, dar cu o amploare mai vastă. Renovarea
indistriei japoneze se leagă de schimbări structurale şi se împarte în
două faze: începînd cu a II jumatate a aniilor 50 începe dezvoltarea
noilor tehnologii şi a noilor industrii de producţie. Datorită acestui
motiv s-a accelerat dezvoltarea industriei auto, electronică,
producerea materialelor sintetice, etc. Pe la mijlocul anilor ’60 s-a
început a II fază de restructurare care era bazată pe trecerea de la
industriile de producţie la cele bazate pe
Al doilea factor care a contribuit la succesul economic al Japoniei
estecalitatea forţei de muncă. Prin anii 1950 cei mai mulţi lucrători
japonezi erau angajaţi în slujbe care cereau o productivitate foarte
scăzută în raport cu educaţia şi antrenamentul lor. Cu timpul, stocul
de capital al ţării a crescut, iar lucrătorii s-au putut muta cu uşurinţă
în slujbe ce cereau o productivitate ridicată. Populaţia japoneză
înscrisă în cîmpul muncii aveau salarii decente, astfel se observă
creşterea treptată a nivelului de trai a populaţiei.
De asemenea, Japonia a adoptat cele mai avansate tehnologii
industriale din lume. Japonezii erau experţi în a îmbunătăţii şi apoi
comercializa ceea ce importau. Prin importarea tehnologiei ei nu
erau obligaţi să o dezvolte pe cont propriu şi pînă recent Japonia a
acordat o parte foarte mică din venitul ei pentru cercetare şi
dezvoltare. Eficienţa acestei strategii tehnico-ştiinţifică a fost
estimată între 400% în general pînă la 1800% în unele domenii ale
indistriei. Dependenţa din punct de vedere tehnologic şi săracă în
resurse, Japonia a înregistrat numeroase succese chiar în urma
preluării unor tehnologii din Vest. În general, costul ridicat al
materiilor prime din import, nevoia adaptării la condiţiile geografice
locale şi sistemul de educaţie japonez au avut un puternic impact
asupra tehnicilor din domeniul producţiei şi în general, asupra
managementului producţiei.
Prim ministrul Ikeda Hayato, numit “arhitectul principal,
singular al miracolului economic japonez”, a dus o politică de
puternică industrializare. Acestă practică a generat şi fenomenul
supra-împrumuturilor.
Prin Politica Schimburilor Externe, administraţia Ikeda a
construit un sistem de control al importurilor şi de dezvoltare a
exportului, .Pentru o imagine a creşterii economice spectaculoase, în
special în“epoca de aur” a anilor ’60, putem observa evoluţia PIB de
la 91 miliarde $ în 1965 la 1,065 miliarde $ în 1980.
Sub conducerea primului ministru Ikeda, guvernul japonez şi-a
asumat un ambiţios plan al “dublării venitului”. Ikeda a coborît
nivelul dobînzilor şi al taxelor pentru agenţii privaţi pentru a stimula
cheltuiala şi consumul. În plus, datorită flexibilităţii financiare
investiţiile guvernamentale în infrastructură au crescut
rapid:construcţia de autostrazi, căi ferate de mare viteză, metrouri,
aeroporturi şi baraje, iar investiţii masive au fost facute în
departamentul, anterior neglijat al comunicaţiilor.