În sistemul nervos central, corpii celulari ai neuronilor formează substanța cenușie (organizată

sub formă de coloane, nuclei nervoși, scoarță – cortex) care funcțional constituie centrii nervoși
de coordonare și control ai funcțiilor organismului, iar prelungirile neuronilor (dendrite și axoni)
se grupează în fascicule de fibre nervoase care, împreună cu celulele gliale, formează substanța
albă (organizată în cordoane).

În structura scoarţei cerebrale se deosebesc: (a) sistemul limbic (allocortex) şi (b) neocortexul
(izocortex). Sistemul limbic este o regiune cu două straturi de celule: (1) stratul granular – format din
celule receptoare; (2) stratul piramidal – format din celule motoare şi de asociere (între aceste straturi
se află uneori şi un strat intermediar). În componenţa sistemului limbic intră două grupe de structuri
(Andronescu, 1979): 1. grupa structurilor concentrice – lobii olfactivi, substanţa perforată anterioară,
aria hipocampului, cortexul periamigdaloid şi prepiriform; 2. grupa structurilor exterioare –
circumvoluţiunea cinguli, circumvoluţiunea hipocampului, nucleii amigdaloidieni, lobul insulei, lobul
orbital, partea anterioară a lobilor temporal şi frontal (acestea sunt structuri din neocortex).

Din punct de vedere funcţional

neocortexul, poate fi împărţit în
arii (câmpuri) şi în zone (regiuni).
Ariile sunt porţiuni ale scoarţei
cerebrale care se deosebesc între
ele atât prin citoarhitectonica lor,
cât şi prin funcţia pe care o
îndeplinesc. Diferitele arii pot fi
grupate în patru zone (regiuni):
(1) receptoare; (2) efectoare; (3)
de asociaţie şi (4) vegetative.