Tema 1

SCOARTA CEREBRALA
Scoarta cerebrala (cortexul cerebral) reprezinta etajul superior al Sistemului
Nervos Central, acoperind emisferele cerebrale si fiind brazdata de girusuri si
scizuri. Din punct de vedere filogenetic, scoarta cerebrala este o structura
aparuta tarziu. Apogeul dezvoltarii filogenetice este reprezentat de cortexul
cerebral.
Elementele scoartei cerebrale sunt:
 Circomvolutiune
 Lob
 Şanţ (separa lobi si este mai adanc)
 Scizura (este mai putin adanca si separa circumvolutiunile)
Cu ajutorul acestor santuri, ca reper, creierul a fost impartit in mai multi lobi:
frontali, parietali, occipitali, temporali. Momentan se foloseste impartirea
pe „campuri"a lui Brodman (campuri citoarhitectonice).

Lobul frontal este delimitat posterior de scizura lui Rolando si inferior de

scizura lui Sylvius si este traversat de trei santuri si patru ginusuri.
In zona posterioara, intre scizura lui Rolando si santul precentral se formeaza
ginusul precentral.
Lobul frontal se imparte in trei parti:
 frontala superioara (F1)
 frontala mijlocoe (F2)
 frontala inferioara (F3)
Lobul parietal se intinde de la santul central pana la cel parieto-occipital
(scizura perpendiculara exterioara). Posterior santului central se gaseste
santul postcentral, care imparte lobul parietal in ginusul postcentral si o arie
posterioara mai mare. Ginusul postcentral este aria somatosenzitiva si are
numeroase conexiuni.
La lobul parietal ajung, in special, impulsurile nervoase transmise de
receptorii periferici care duc la scoarta senzatiile dureroase, tactile, de
presiune, de pozitia membrelor sau a trunchiului.
Lobul temporal este situat inferior de scizura lui Sylvius si anterior de
scizura perpendiculara externa (preoccipitala). El este impartit in trei
circumvolutii paralele: temporala superioara, medie si inferioara si doua
ginusuri plasate anterior (aria auditiva primara) si posterior. In lobul temporal
ajung impulsurile de la analizatorul auditiv (ureche) si cel vestibular (care
asigura echilibrul corpului).
Lobul occipital este situat in spatele santului parieto-occipital si este brazdat
de numeroase santuri mai mici. La lobul occipital vin impulsurile nervoase
produse de excitatiile luminoase de la ochi. Leziunea unui lob occipital duce la
pierderea vederii pe jumatate de camp vizual, la ambii ochi.
Structura scoarţei diferă de la o zonă la alta (ca grosime, densitatea păturii
celulare, orientarea celulelor sau numărul acestora).
Desi reprezinta cea mai importanta componenta a Sistemului Nervos Central,
functiile scoartei sunt foarte putin cunoscute. Mai cunoscute sunt, insa,
efectele provocate de lezarea scoartei sau de stimularea specifica a anumitor
zone si astfel se determina ca aici are loc integrarea si procesarea cognitiva
(perceptia, gandirea, etc).
Numarul neuronilor scoartei cerebrale nu se cunoaste cu exactitate, cifrele
prezente in literatura variind de la 2,6 la 100 de miliarde.
Neuronii cortexului cerebral pot avea legaturi cu alti aproximativ 10,000
de neuroni si sunt impartiti in doua categorii: piramidali si stelati (granulari).
Neuronii piramidali pot fi: mici (cu efecte tonice), mijlocii sau gigantici (Betz),
acestia din urma ajungand pana acolo incat pot fi observati cu ochiul liber.
Impreuna cu neuronii fuziformi, dau nastere aproape tuturor fibrelor eferente
ale cortexului. Reprezinta peste 66% din populatia neuronala a neocortexului.
Neuronii stelati se afla mai ales in straturile II si IV. Ei sunt celule multipolare,
au diametru foarte mic, au de obicei axoni scurti si functioneaza ca
interneuroni care transmit impulsuri nervoase numai pe distante scurte in
interiorul cortexului cerebral. Ei reprezinta aproximativ 33% din populatia
neuronala a tuturor ariilor neocorticale
In functie de structura celulara, cortexul cerebral se împarte în:
- paleocortex sau allocortex: contine doua straturi de celule – stratul extern
(granular), format din neuroni mici senzitivi si stratul intern (piramidal),
format din neuroni motori mijlocii si mari;
- neocortex sau izocortex: contine sase straturi delimitate între ele în
functie de marimea, forma si numarul de neuroni, de densitatea fibrelor
mielinizate si de functiile specifice. Cele sase straturi ale izocortexului sunt: I.
Zonal, II. Granular extern, III. Piramidal extern,
IV. Granular intern, V. Piramidal intern (ganglionic), VI. Multiform.
Functiile superioare si complexe ale cortexului cerebral se datoreaza
organizarii celulare a acestuia, care difera de la o regiune la alta.
Aranjamentul celular al oricarei regiuni corticale poate fi subdivizat în unitati
functionale numite coloane corticale.
Scoarta cerebrala este împartita într-o multitudine de arii functionale
(Broadmann a gasit cca. 50) cum ar fi aria motorie, aria somatoestezica, aria
vizuala, etc.
Cortexul se imparte in: Cortex somato-senzorial (zona posterioară) si Cortex
motor/efector (zona anterioară).
Cortexul somatosenzorial joacă un rol important în preluarea tuturor
mesajelor senzoriale de la nivel somatic.
Există două arii importante în preluarea informaţiilor senzoriale: aria
senzorială somatică primară (1) si aria senzorială somatică secundară (2).
Cortexul senzorial somatic primar S I se găseşte în girusul postcentral,
şanţul central şi porţiunea superioară şi inferioară a lobilor parietali. El are
patru arii funcţionale – ariile Brodmann 1, 2, 3a şi 3b cu roluri diferite în
suprafaţa somatică:
 aria 1 – primeşte sensibilitatea externă şi proprioceptivă prin fibre
talamice directe şi prin colaterale din aria 3
 aria 2 – aici sosesc de la talamus doar fibre subţiri proprioceptive şi
kinestezice contralaterale
 aria 3 – responsabilă, deasemenea, de sensibilitatea exteroceptivă
(dureroasă)
Cortexul senzorial somatic secundar S II se află pe partea superioară a
şanţului lateral si este mai mic decât cel primar.
Ambele arii sunt conectate şi cu cortexul motor piramidal şi au trei tipuri de
conexiuni: de asociere, colosali şi de proiecţie.

Functiile lobilor cerebrali:

Lobii frontali:
Cortexul motor si premotor asigura controlul motor de nivel primar si
secundar, fluenta verbala, desenul, pronuntarea cuvintelor.
Cortexul prefrontal asigura controlul motor tertiar, adaptabilitatea raspunsului
motor, planificarea secventelor comportamentale, reglarea verbala,
rezolvarea de probleme, miscarea voluntara a ochilor, judecata perceptuala,
memoria recenta.
Aria lui Broca controleaza vorbirea expresiva, iar Cortexul orbital controleaza
personalitatea si comportamentul social.
Lobii temporali:
Auzul- receptia senzoariala, perceptia senzoariala auditiva, cognitia asociata
evenimentelor auditive, abilitati muzicale (lobul temporal drept).
Văzul - funcţia vizuală terţiară, percepţia feţelor
Limbajul- recepţia şi înţelegerea vorbirii şi scrisului
Atenţia
Memoria - sindromul amnezic, memorie verbală de lungă durată –
TS,memorie spaţială de lungă durată – TD, invăţare asociativă
Personalitatea - percepţie experienţială, comportament sexual
Lobii perietali:
Anterior – controleza percepţiile somatosenzoriale, percepţia tactilă, simtul
corpului, recunoasterea vizuala a obiectelor.
Posterior – controleaza limbajul (recepţia limbajului vorbit, citirea), orientarea
spaţială şi atenţia (urmărirea traseului, discriminarea stânga-dreapta),
sintezele simbolice (calculul aritmetic), mişcarea voluntară, abilitatile
constructive (desenul), integrarea văz-simţ tactil,
memorie auditivă de scurtă durată.
Lobii occipitali: controleaza producerea senzaţiilor vizuale primare (puncte
luminoase, forme simple), completarea formei,
percepţia vizuală (contururi, mărime, orientare, adâncime, stereopsis,
luminozitate, culoare, mişcare), conotaţiile semantice ale obiectelor vizuale,
citirea.

Pagtologia scoartei cerebrale

Cea mai interesanta afectiune ce tine de scoarta cerebrala mi s-a parut
Afazia Wernicke.
Deteriorarea lobului temporal (aria Wernicke) a creierului poate conduce la o
afazie fluenta numit afazie Wernicke . La majoritatea oamenilor, prejudiciul are
loc în lobul temporal stânga, deşi poate rezulta si din deteriorarea lobului
drept, de asemenea. Afazia Wernicke este caracterizata printr-un deficit sever
de intelegere auditiva.
Persoanele afectate pot face distinctia intre vorbire si non-vorbire, dar nu pot
extrage inteles din mesajul vorbit, iar vorbirea acestora nu este normala, in
sensul de inteligibila.
Pacientii cu afazie Wernicke pot vorbi în propoziţii lungi care nu au niciun sens
si pot adăuga cuvinte inutile. Mai mult, vorbirea lor este afectata de parafazii,
de natura semantica. Unii dintre cei afectati inlocuiesc cuvinte din aceeasi
categorie unele cu altele sau creeaza cuvinte noi, astfel ca afectiunea lor are
denumirea specifica de afazie de jargon. Jargonul nu este inteligibil nici macar
pentru pacient. Observarea de catre specialist a utilizarii unor expresii
lingvistice cu o frecventa foarte mare poate conduce la conservarea acestora
in scopul descifrarii insemnatatii lor.
In esenta, este dificil sa urmaresti ceea ce o persoana cu afazia Wernicke are
de spus, intrucat acesta pierde controlul exprimarii lingvistice si nu mai este
in stare sa-si verifice spusele, insiruind vorbe fara inteles, altfel spus “o salata
de cuvinte”.

Ce m-a frapat a fost faptul ca deficitul de intelegere auditiva poate duce la o

problema grava de comunicare, de exprimare. M-as fi asteptat ca pacientul sa
refuze comunicarea, din moment ce el nu intelege ce aude. In schimb, acesta
incearca sa se exprime, rezultand aceasta salata de cuvinte.