CEREBELUL SI

DIENCEFALUL

Radu George-Alexandru
Androne Bianca-Ionela
 CEREBELUL

• Cerebelul (din latină, cerebellum - creierul mic) este o parte majoră a rombencefalului

 tuturor vertebratelor.  La oameni, cerebelul joacă un rol important în controlul activității
motorii. Poate fi implicat și în funcții cognitive cum ar fi atenția sau vorbirea, precum și în
controlul fricii și al plăcerii, însă funcțiile sale legate de mișcare sunt cele mai clar stabilite.
Cerebelul uman nu inițiază mișcarea, dar contribuie la coordonare, acuratețe și sincronizarea
exactă: primește aferențe de la sistemele senzoriale ale măduvei spinării și de la alte părți ale
creierului, integrându-le într-o activitate motorie de precizie. Lezările cerebeloase produc
perturbări ale mișcării de precizie, echilibrului, posturii și învățării motorii la oameni.
• Anatomic, cerebelul uman apare ca o structură separată atașată părții inferioare a creierului,
poziționată sub emisferele cerebrale. Suprafața sa corticală, cortexul cerebelar, este
acoperită cu șanțuri paralele fin distanțate, în contrast clar cu șanțurile largi și neregulate ale
cortexului cerebral. Aceste șanțuri paralele ascund faptul că scoarța cerebeloasă este de fapt
un strat continuu de țesut strâns împăturit sub forma unui acordeon. În acest strat subțire se
află mai multe tipuri de neuroni cu o aranjare deosebit de regulată, cei mai importanți fiind 
celulele Purkinje și celulele granulare. Această organizare neuronală complexă dă naștere
unei capacități colosale de procesare a semnalelor, însă majoritatea eferențelor ce pleacă din
cerebel trec printr-un set de mici nuclei intracerebeloși aflați în substanța albă din interiorul
cerebelului.
 MORFOLOGIE EXTERNA

• Relieful cerebelului este determinat de fisurile cerebeloase, santuri care se diferentiaza de cele cerebrale prin faptul ca au
peretii apropiati, acestea nelargindu-se catre suprafata. Doua circumvolutii sunt separate de o fisura de 3-4 mm
profunzime, doi lobuli sunt delimitati de fisuri ce masoara 5-6 mm profunzime, iar doi lobi sunt separati printr-o fisura
de cel mult 25 mm. Conform conexiunilor intre regiunile cortexului si nucleii cerebelosi, cerebelul poate fi impartit in
urmatoarele zone functionale: zona vermala (mediana), zona paravermala (intermediara) si zona hemisferica (laterala).

• Fata superioara
• Pe fata superioara, limita dintre vermis si hemisfera este data de un sant paramedian, mai superficial decat cel de pe
fata inferioara. De altfel, pe fata inferioara, vermisul se gaseste intr-o fosa sagitala mediana, valecula, care se interpune
intre cele doua hemisfere cerebeloase. In fundul acestei valecule, vermisul este delimitat in fiecare parte de santul
valeculei.
• Paravermisul este regiunea din hemisferele cerebrale care flancheaza pe ambele parti vermisul.
Hemisfera este portiunea pereche, situata lateral de vermis si mult mai voluminoasa. Se dezvolta sub forma unui con sau
a unui segment de sfera, astfel incat fisurile si circumvolutiiile descriu pe aceasta traiecte arcuite si concentrice,
diametrul cercurilor virtual desenate injumatatindu-se in unghiul anterior.
Aceste santuri concentrice, in jurul trunchiului cerebral, separa lobulii, de forma aproximativ semilunara, care se
continua de pe vermis pe hemisfere.
• Lingula este cea mai anterioara portiune a vermisului superior, acoperita in pozitie normala de diviziunile descrise in cele
ce urmeaza. Lingula este constituita dintr-o lama de substanta alba, alipita la valul medular superior, iar pe fata sa
posterioara se disting 4-5 striuri transversale de substanta cenusie. Catre lateral trimite doua dependinte de forma
triunghiulara, denumite fraurile lingulei. Lingula este despartita de lobulul central prin santul precentral (postlingual).  
•
Lobulul central acopera lingula, comparativ cu care este mai voluminos. Se gaseste la acelasi nivel cu coliculii
cvadrigemeni, situati inaintea lui. Din lobulul central se desprind catre lateral, pe hemisfere, prelungiri triunghiulare
– aripele lobulului central. Aceste formatiuni, impreuna cu lobulul din care pleaca, sunt acoperite de urmatoarele
structuri:
• Muntele constituie aproximativ toata fata superioara a vermisului, acopera lobulii precedent mentionati si se
intinde pana la incizura posterioara. Fisura primara subimparte acest lobul
in culme si povarnisul muntelui (culmen si declive). Pe hemisfere, muntelui ii
corespunde lobulul patrulater, divizat si acesta la randul lui in pars anterior si pars posterior. Lobulul
patrulater ocupa 2/3 anterioare ale fetei superioare a hemisferei, 1/3 posterioara fiind reprezentata
de lobulus simplex.  
Folium este urmatorul lobul pe vermis, consta dintr-o lama subtire, localizata in profunzimea incizurii
posterioare, acoperit de povarnisul muntelui. Catre lateral se continua cu lobulul semilunar superior, ce
ocupa 1/3 posterioara a hemisferei. Folium si lobulul semilunar superior sunt despartiti de cei mentionati
anterior prin santul postlunat.  

• Fata inferioara
• Cel mai voluminos lobul de pe vermisul inferior este tuber. Este orientat catre posterior, iar spre lateral se
continua pe hemisfere cu lobulul semilunar inferior, omologul celui de pe fata superioara, de care este separat
prin fisura orizontala.
Mai inferior de tuber, de care este separat prin santul prepiramidal, se distinge piramida, un lobul convex
inapoi ce priveste oblic in jos. Catre lateral, piramida comunica cu lobulul digastric (lobulul biventer) al
hemisferei, de forma triunghiulara.
Urmeaza lueta (uvula), orientata catre inferior, turtita lateral si ascunsa in profunzimea valeculei. Lateral, pe
hemisfere ii corespund tonsilele cerebeloase, care sunt de fapt lobuli de forma ovoida situati paramedian, ce
prezinta santuri si circumvolutii orientate sagital. Fisura secundara separa tonsilele cerebeloase de piramida si
lobulul digastric.
In continuare, trecand de fisura posterioara, se intalneste nodulul, orientat inferior si catre anterior si situat la
acelasi nivel cu ventriculul IV. Prin dispozitia sa, participa la alcatuirea peretelui posterior al ventriculului IV,
fiind astfel captusit anterior de ependidimul ventricular. Pe hemisfera, nodulului ii corespunde o formatiune
pediculata, care se arcuieste inainte si se termina prin cateva circumvolutii transversale, de mici dimensiuni,
precum digitatiile hipocampului. Aceasta formatiune pediculata se numeste pedunculus flocculi, iar lobulul
propriu-zis poarta denumirea de flocculus. Acesta din urma este delimitat de tonsila cerebeloasa prin fisura
posterolaterala.
 LOBII CEREBELULUI

• Pe masura ce cerebelul creste in dimensiuni, in timpul dezvoltarii sale,

cortexul se compacteaza, formand folii si santuri. Trei dintre aceste
santuri sunt mai adanci si cunoscute sub numele de fisuri primara,
orizontala si posterolaterala. Aceste fisuri permit diviziunea in plan
orizontal a cerebelului in trei lobi: anterior, posterior
(mijlociu) si floculonodular. Lobul floculonodular este compus din
floculii drept si stang si nodulul, median, nepereche. Lobul anterior este
separat de lobul posterior prin fisura primara. Lobul posterior este
subdivizat in doua regiuni de fisura orizontala si separat de lobul
floculonodular prin fisura posterolaterala.  
Interesant, acesti lobi corespund dezvoltarii filogenetice a cerebelului.
Lobul posterior este filogenetic cea mai noua portiune a cerebelului si
astfel cunoscut sub denumirea de neocerebel. Cea mai veche portiune a
cerebelului este lobul floculonodular si mentionata ca arhicerebel.
Paleocerebelul este intermediar in dezvoltarea filogenetica si
corespunde lobului anterior.  
 LOBUL FLOCULONDULAR(VESTIBULOCEREBEL,
ARHICEREBEL)

• Floculii, pereche, si nodulul, ce apartine vermisului, formeaza

impreuna lobul floculonodular. Deoarece acest lob este asociat prin
intermediul conexiunilor sale cu sistemul vestibular, functional este
mentionat ca vestibulocerebel. Vestibulocerebelul este unic prin faptul
ca primeste proiectii directe (fibrele neuronilor de ordin I) prin
componenta vestibulara a nervului vestibulocohlear (VIII). De asemenea,
sunt unii neuroni de ordinul II, situati in nucleii vestibulari, care se
proiecteaza in vestibulocerebel. Important de mentionat este ca toate
proiectiile vestibulare, atat cele provenite de la neuronii de ordin I, cat si
cele de la neuronii de ordin II, in vestibulocerebel sunt ipsilaterale.
Vestibulocerebelul, prin influenta sa asupra tracturilor vestibulospinale
descendente, este asociat cu mentinerea posturala si a echilibrului. In
plus, ca urmare a proiectiilor pe, si a influentei asupra, nucleilor
vestibulari, vestibulocerebelul este, de asemenea, responsabil cu
coordonarea miscarilor capului si ochilor.
 LOBUL ANTERIOR(SPINOCEREBEL,
PALEOCEREBEL)

• Cea de-a doua portiune a cerebelului care se dezvolta filogenetic apare mai tarziu in
evolutie si este cunoscuta sub numele de paleocerebel. Paleocerebelul cuprinde cea mai
mare parte a vermisului, paravermisul si majoritatea lobului anterior. Aceasta parte a
cerebelului se dezvolta in raport cu trunchiul cerebral si maduva spinarii, avand si
proiectii reciproce cu acestea, motiv pentru care se mai numeste
si spinocerebel. Aferentele senzoriale (proprioceptive si exteroceptive) provenite de la
musculatura membrelor si trunchiului sunt transmise spinocerebelului prin
intermediul tracturilor spinocerebeloase, iar cele de la musculatura capului prin fibrele
trigeminocerebeloase. Aceste tracturi si fibre conduc informatia proprioceptiva la cerebel
in timp ce o miscare care este executata progreseaza spre finalizare. Aceste informatii sunt
ulterior procesate de spinocerebel, care va efecuta in caz de necesitate ajustarile
corespunzatoare. Spinocerebelul controleaza postura si tonusul muscular. De asemenea,
coordoneaza activitatea musculaturii trunchiului si membrelor (in special de la nivelul
mainilor si picioarelor) in timpul miscarilor stereotipice (miscari repetitive, fara variatii),
precum mersul. Spinocerebelul este organizat somatotopic; vermisul controleaza
musculatura axiala (capul si trunchiul), in timp ce paravermisul functioneaza in controlul
musculaturii membrelor (in principal al mainilor si picioarelor). Portiunea inferioara a
vermisului este asociata cu coordonarea motorie grosiera, in timp ce portiunea superioara
este asociata cu coordonarea motorie precisa.
 LOBUL POSTERIOR(CEREBROCEREBEL,
NEOCEREBEL)

• Cel mai proeminent lob al cerebelului este cel mai recent aparut
filogenetic si astfel mentionat ca neocerebel. Cuprinde emisferele
cerebeloase, cu exceptia zonei paravermale. Deoarece neocerebelul
stabileste numeroase conexiuni reciproce cu cortexul cerebelos, este
functional mentionat ca cerebrocerebel. Hemisferele cerebeloase nu
prezinta niciun punct de reper anatomic perceptibil, care le-ar separa de
cortexul paravermal. Datorita influentei pe care o exercita asupra
cortexului motor, cerebrocerebelul este asociat cu planificarea,
coordonarea si executia miscarilor rapide, fine, nestereotipice (miscari
nerepetitive, variabile), precum patinajul.
 PEDUNCULII CEREBELOSI

• Cerebelul este conectat la aspectul posterior al trunchiului cerebral prin

pedunculii cerebelosi, ce contin fibre aferente si eferente. Pedunculii
alcatuiesc formatiuni lamelare pericerebeloase, ce se prelungesc si cu
valurile medulare, iar in ansamblu constituie o buna parte a plafonului
ventriculului IV. In portiunea anterioara a tavanului se remarca cei doi
pedunculi cerebelosi superiori, conectati prin valul medular anterior, iar
portiunea posterioara este formata de valul medular posterior, intins
intre cerebel si corpii restiformi. Valurile medulare stau pe membrana
tectoria, ce reprezinta portiunea din peretii tubului neural ce ramane
epiteliala si care oblitereaza plafonul ventriculului IV la nivelul bulbului
rahidian. Toate cele trei perechi de pedunculi emerg din cerebel prin
incizura cerebeloasa, pe fata anterioara a acestuia.
 PEDUNCULUL CEREBELOS SUPERIOR

• Face legatura intre cerebel, de o parte, si mezencefal caudal si punte, de cealalta parte.
Acest peduncul consta predominant din caile eferente care iau nastere din cortexul
cerebelos si din nucleii cerebelosi, in special din nucleii dintat, emboliform si globos, dar
si o mica parte din nucleul fastigial. Se disting patru componente ale eferentelor: 
- calea dentorubrotalamica, pe filiera nucleu dintat – nucleu rosu contralateral –
talamus.
- calea interpositorubrotalamica, pe filiera nuclei interpusi (nucleus interpositus) –
nucleu rosu contralateral – talamus.
- tractul fastigiotalamic, intre nucleul fastigial si talamus.
- tractul fastigiovestibular, intre nucleul fastigial si nucleii vestibulari.
Fibrele primelor doua cai formeaza un fascicul de axoni, cunoscut sub numele
de brachium conjunctivum, ce conduce principala cale eferenta cerebeloasa.
• De asemenea, pedunculul cerebelos superior transporta cai aferente la cerebel:
- Tractul spinocerebelos anterior, ce transmite informatii proprioceptive de la membrul
inferior si trunchi.
- Fibrele tectocerebeloase, ce transmit informatii vizuale de la coliculii superiori.  
- Fibrele rubrocerebeloase, ce transmit informatii de la nucleul rosu.  
- Fibrele trigeminocerebeloase, ce transmit informatii senzoriale de la nivelul capului.  
- Fibrele ceruleocerebeloase, din locus ceruleus, care regleaza activitatea cerebeloasa.  
 PEDUNCULUL CEREBELOS MIJLOCIU

• Face legatura cerebelului cu aspectul dorsal al puntii. Majoritatea

fibrelor care iau nastere din nucleii pontini, ce vor ajunge in cerebel,
sunt fibrele pontocerebeloase (fibrele transverse ale puntii). Aceste fibre
se incruciseaza si apoi trec in cerebel, prin intermediul acestui
peduncul, cel mai mare dintre cei trei, cunoscut si sub denumirea
de brachium pontis. Acest peduncul consta aproape in totalitate din
fibrele pontocerebeloase.
Deoarece semnalele care iau nastere in cortexul cerebral sunt transmise
prin fibrele corticopontine catre nucleii pontini, aceste fibre impreuna cu
fibrele pontocerebeloase formeaza calea corticopontocerebeloasa, care
conduce aferente catre cerebrocerebel (neocerebel).
 PEDUNCULUL CEREBELOS INFERIOR

• Conecteaza cerebelul la bulbul rahidian. Contine in principal caile aferente catre cerebel de

la maduva spinarii si trunchiul cerebral. Acest peduncul se compune din doua dviziuni: una
mai proeminenta, lateral pozitionata, corpul restiform si una mai subtire, medal localizata,
corpul juxtarestiform.
Corpul restiform include aferentele proprioceptive de la maduva spinarii si trunchiul
cerebral, transportate in cadrul urmatoarelor tracturi sau fibre:
- Tractul spinocerebelos dorsal
- Tractul spinocerebelos rostral
- Tractul cuneocerebelos
- Fibrele trigeminocerebeloase
- Fibrele olivocerebeloase
- Fibrele reticulocerebeloase
Primele patru tracturi/fibre se termina in spinocerebel (paleocerebel), in timp ce fibrele
olivocerebeloase se termina pretutindeni in cortexul cerebelos, dar in principal
in neocerebel. Fibrele reticulocerebeloase, care emerg din nucleii formatiunilor reticulate
medulare si pontine, se termina in spinocerebel si vestibulocerebel (arhicerebel).  
Corpul juxtarestiform include atat fibre aferente cat si eferente. Majoritatea o constituie
fibrele aferente, care iau nastere din neuronii vestibulari de ordinul I si II si ajung
in vestibulocerebel si la vermisul spinocerebelului sub forma fibrelor vestibulocerebeloase.
Fibrele eferente care parasesc cerebelul prin corpul juxtarestiform sunt fibrele
cerebelovestibulare (fastigiovestibulare, fastigiobulbare) si fibrele cerebeloreticulate.
 MORFOLOGIE INTERNA

• Precum creierul mare, cerebelul consta din materie cenusie si materie

alba. Materia cenusie este distribuita in doua regiuni, cortexul
cerebelos si nucleii cerebelosi, incorporati in substanta alba. Cea mai
mare parte a cerebelului este reprezentata de materia alba, mentionata
si ca materie alba medulara sau centru medular, ce consta din axoni
mielinizati si nevroglii. Se disting trei categorii de axoni:
•
1. Fibre intrinseci – iau nastere din celulele Purkinje ale cortexului
cerebelos si se termina in nucleii cerebelosi.
•
2. Fibre aferente – iau nastere din surse extracerebeloase si se termina
in nucleii cerebelosi si/sau la nivelul cortexului.
•
3. Fibrele eferente – au originea in principal in nucleii cerebelosi (unele
au originea in cortex) si parasesc cerebelul pentru a ajunge in diferite
regiuni.
 SCOARTA CEREBELOASA(CORTEXUL
CEREBELOS)

• Acopera intreg cerebelul, patrunzand in toate fisurile cerebeloase, cu

exceptia unei parti din tonsila si nodulus. De asemenea, lipseste pe
valurile medulare, precum si pe bratele cerebeloase.
• Desi, cerebelul unui adult cantareste aproximativ 1/10 din greutatea
intregului creier, suprafata scoartei cerebeloase, nepliate, reprezinta
aproape jumatate din cea a cortexului cerebral. Marea majoritate a
neuronilor cerebelosi se prezinta sub forma unor granule mici, dens
impachetate, astfel incat cortexul cerebelos contine de departe mai multi
neuroni decat cortexul cerebral. Spre deosebire de cortexul cerebral,
unde un numar mare de diverse categorii celulare sunt aranjate distinct
in regiuni diferite, cortexul cerebelos contine un numar relativ mic de
diferite tipuri celulare, care sunt interconectate stereotipic.
• Cortexul cerebelos este tristratificat, ceea ce il face mai simplu organizat comparativ
cu cortexul cerebral, ce prezinta nu mai putin de 6 straturi. Astfel, cortexului
cerebelos i se disting, catre exterior, profund de pia mater, stratul molecular,
dedesubtul caruia se gaseste stratul celulelor Purkinje, dispus peste stratul
granular, cel mai profund, situat la suprafata substantei albe cerebeloase. Cortexul
cerebelos contine 5 tipuri distincte de celule nervoase: stelate, cu cosulet, Purkinje,
granulare si Golgi.
• Desi stratul molecular gazduieste celulele stelate si celulele cu cosulet, ambele
fiind de fapt interneuroni inhibitori, in constitutia acestuia predomina dendritele
celulelor Purkinje si fibrele paralele ale celulelor granulare.
• La nivelul stratului intermediar se gasesc celulele Purkinje, motiv pentru care
acesta adopta numele de stratul celulelor Purkinje. Aceste celule sunt unice,
intalnite numai la nivelul cerebelului.  
• Stratul granular este cel mai gros dintre cele trei si contine in principal celule
granulare, dar si unele celule Golgi. In plus, la nivelul acestuia se disting si
complexe sinaptice sub forma glomerulilor cerebelosi.
• Cortexul cerebelos primeste doua tipuri speciale de fibre: fibre agatoare si fibre
muschioase. Fibrele agatatoare sunt axonii neuronilor ai caror corpi sunt localizati
in nucleul olivar inferior. Fibrele muschioase includ majoritatea aferentelor
cerebelului provenite de la diferite nivele ale sistemului nervos central. Profund de
cortexul cerebelos se afla substanta alba, care contine axonii cu teaca de mielina ce
reprezinta fibrele aferente, eferente si intrinseci ale cerebelului.
 NEURONII CORTEXULUI CEREBELOS

• Celulele granulare sunt cele mai numeroase dintre cele 5 tipuri ce asambleaza cortexul
cerebelos; de fapt sunt asa de multe celule granulare incat numarul lor depaseste cu mult
populatia totala de neuroni de la nivelul cortexului cerebral. Desi corpii celulelor granulare
(cel mai mic corp neuronal din intreg sistemul nervos) sunt localizati in stratul granular,
axonii acestora continua in stratul molecular, unde se bifurca, formand o configuratie in
forma de “T”. Aceste ramuri de bifurcatie sunt cunoscute ca fibre paralele, deoarece sunt
orientate paralel nu numai cu suprafata cerebelului, dar si cu axul longitudinal al foliei in
care se gasesc incorporate. La nivelul stratului molecular, aceste fibre paralele
nemielinizate isi fac loc printre arborii dendritici ai celulelor Purkinje. O singura fibra
paralela stabileste sinapse cu mii de celule Purkinje, iar fiecare celula Purkinje primeste
contacte sinaptice de la mii de fibre paralele.  
• Fiecare celula granulara, prin intermediul fibrelor sale paralele, formeaza sinapse
excitatorii glutamat-eliberatoare cu dendritele celulelor Purkinje, precum si cu
celulele stelate, celulele cu cosulet si celulele Golgi. De mentionat ca celulele
granulare sunt singurele celule nervoase excitatorii intrinseci ale cortexului cerebelos. 
• Celulele Golgi sau celulele stelate interne sunt interneuroni inhibitori, ai caror
corpi se gasesc in stratul granular, iar arborii sai dendritici se ramifica in stratul
molecular. Celuele Golgi formeaza sinapse inhibitorii GABA-eliberatoare cu fibrele
muschioase in cadrul glomerulilor cerebelosi, localizati, de asemenea, in stratul
granular. Trebuie reamintit ca celulele Golgi formeaza si sinapse excitatorii cu fibrele
muschioase, fibrele agatoare, precum si cu fibrele paralele.
• Celulele Purkinje sunt neuroni multipolari care detin cel mai mare corp celular
din intreg sistemul nervos central, precum si un arbore dendritic extins. Corpul
neuronal este localizat in stratul intermediar, in timp ce dendritele acestuia se
ramifica in stratul molecular. Dendritele celulelor Purkinje sunt aliniate intr-un
singur plan si sunt aranjate perpendicular pe fibrele paralele si axa longitudinala a
foliei in care se gasesc. Axonul fiecarei celule Purkinje strabate stratul granular
pentru a ajunge in miezul substantei albe subiancente, unde se gasesc incorporati
nucleii cerebelosi. Acesti axoni devin mielinizati la intrarea in materia alba, se
termina in principal in nucleii cerebelosi ipsilaterali, mai ales in nucleul dintat,
unde stabilesc sinapse inhibitorii GABAergice. Totusi, axonii unor celule Purkinje
(ale lobului floculonodular) trec dincolo de nucleii cerebelosi, parasesc cerebelul si
fac sinapsa cu nucleii vestibulari. Aceasta proiectie a celulei Purkinje este
singura proiectie extracerebeloasa din cortexul cerebelos. Prin intermediul
proiectiilor, celulele Purkinje regleaza activitatea nucleilor cerebelosi si a nucleiilor
vestibulari.
• Celulele stelate sunt interneuroni inhibitori care se gasesc in stratul molecular
al cortexului cerebelos. Aceste celule formeaza sinapse inhibitorii taurin-
eliberatoare cu dendritele celulelor Purkinje. Trebuie reamintit ca celulele stelate
formeaza si sinapse excitatorii cu fibrele paralele ale celulelor granulare.
• Celulele cu cosulet sunt interneuroni inhibitori localizati in stratul molecular al
cortexului cerebral. In cadrul stratului molecular, axonii a numeroare celule cu
cosulet formeaza configuratii in forma de cosulet care acopera corpul celular unei
celule Purkinje. GABA este eliberat la nivelul acestor sinapse, inhiband celulele
Purkinje in declansarea potentialelor de actiune.
 NUCLEII CEREBELOSI

• De fiecare parte a liniei mediane, incorporati in miezul substantei albe, se gasesc 4 nuclei cerebelosi, situati
dinspre lateral catre medial astfel: dintat, emboliform, globos si fastigial. Nucleii cerebelosi primesc colateralele
aferentelor cerebeloase si terminatiile axonilor celulelor Purkinje de la cortexul cerebelos suprajacent. Nucleul
fastigial primeste si fibre vestibulocerebeloase, ce includ axonii neuronilor de ordin I ai nervului vestibular,
precum si axonii neuronilor de ordin II din nucleii vestibulari. Fibrele vestibulocerebeloase transmit informatii
senzoriale direct de la aparatul vestibular al urechii interne. Aceste conexiuni joaca un rol important in
mentinerea echilibrului. Desi nucleii cerebelosi se proiecteaza in diferite parti ale creierului, fiecare are proiectii
in nucleul olivar inferior, precum si in formatiunea reticulata din trunchiul cerebral. Eferentele cerebelului iau
nastere atat din cortexul cerebelos cat si din acesti nuclei, care de altfel sunt principala sursa a acestora. 
• Nucleul dintat este localizat cel mai lateral si de departe cel mai mare dintre cei patru, fiind singurul care poate
fi vizibil cu ochiul liber. Primeste colateralele aferentelor pontocerebeloase si terminatiile celulelor Purkinje, care
au originea in cerebrocerebel.  
Nucleul dintat da nastere fibrelor eferente, care participa la constituirea brachium conjunctivum, componenta
majora a pedunculului cerebelos superior. Fibre din nucleii interpusi se alatura acestor eferente, care ulterior se
incruciseaza cu cele din partea opusa si se proiecteaza in nucleul lateral ventral al talamusului. Mai departe,
nucleul lateral ventral da nastere fibrelor care ascensioneaza pentru a se termina predominant in cortexul
premotor si cortexul motor primar. Una dintre eferentele acestor domenii corticale este tractul corticospinal
anterior, care are o functie importanta in mentinerea tonusului muscular de la nivelul trunchiului si centurilor
scapulara si pelvina (musculatura proximala a membrelor). Desi cerebelul primeste aferente de la ambele
arii, motorii si senzitive, ale cortexului cerebral despre activitatea motorie intentionata prin calea
corticopontocerebeloasa, cerebelul se proiecteaza printr-un releu talamic catre ariile corticale motorii, in special
pe aria motorie primara, influentand astfel activitatea motorie viitoare.
In plus, cateva fibre care iau nastere din nucleul dintat parasesc cerebelul pe aceeasi ruta, dar se proiecteaza pe
diviziunea parvocelulara a nucleului rosu si pe nucleul oculomotor din partea opusa. Diviziunea parvocelulara a
nucleului rosu trimite fibre catre nucleul olivar inferior ipsilateral, care se proiecteaza la randul sau pe cerebel.
Fibrele care se termina in nucleul oculomotor fac sinapsa cu motoneuronii care inerveaza muschiul drept
superior. Deoarece neuronii nucleului dintat, ai caror axoni se termina in nucleul oculomotor, primesc o aferenta
prin fibrele primare vestibulare, ei pot fi considerati o conexiune in calea vestibulo-oculomotorie.  
• Nucleii emboliform si globos se gasesc medial de nucleul dintat si sunt
echivalentii nucleului interpus (nucleus interpositus) de la speciile inferioare. Datorita
dispunerii lor, nucleii emboliform si globos pot fi uneori mentionati ca nucleii interpusi
anterior si respectiv posterior. Aferentele catre acesti nuclei includ terminatiile celulelor
Purkinje, care iau nastere in spinocerebel, mai exact in cortexul paravermal, precum
si colateralele fibrelor aferente care ajung la cerebel prin corpul restiform si prin tractul
spinocerebelos anterior.  
Axonii care iau nastere din nucleii interpusi se alatura brachium conjunctivum, se
incruciseaza cu cei din partea opusa si se proiecteaza in nucleul rosu
contralateral. Alti axoni se proiecteaza in nucleul lateral ventral ipsilateral al
talamusului. Nucleul rosu da nastere tractului rubrospinal, iar nucleul lateral ventral
se proiecteaza pe cortexul motor primar si premotor, de unde se formeaza tractul
corticospinal lateral.
• Nucleul fastigial se afla imediat lateral de linia mediana, localizat in plafonul
ventriculului IV. Primeste fibrele celulelor Purkinje din vestibulocerebel, colateralele
aferentelor de ordin I cu originea in aparatul vestibular si fibrele de ordin II din nucleii
vestibulari.
Nucleul fastigial da nastere fibrelor eferente care parasesc cerebelul prin corpul
juxtarestiform al pedunculului cerebelos inferior. Acestea sunt fibrele
fastigiovestibulare (cerebelovestibulare) si fibrele fastigioreticulate.  
Fibrele fastigiovestibulare se termina in principal in nucleii vestibulari lateral si
inferior, unde influenteaza tracturile vestibulospinale bilateral. Fibrele
fastigioreticulate se termina in formatiunea reticulata medulara si pontina, unde
influenteaza tracturile reticulospinale bilateral (in principal contralateral).
 DIENCEFALUL

• Diencefalul este situat în continuarea trunchiului cerebral, deasupra maxilarului, sub

emisferele cerebrale. La nivelul diencefalului se află ventriculul III.

Diencefalul este parțial acoperit de emisferele cerebrale și prezintă pe partea

ventrală un grup de nuclei care formează hipotalamusul; aceștia aparțin sistemului nervos
vegetativ; ei controlează activitatea organelor interne, compoziția mediului intern,
metabolism, comportamentul alimentar, sexual și afectiv etc.

La suprafața diencefalului se vede doar locul de intrare a nervilor optici (care fac
parte dintre nervii cranieni) și o parte din marginea inferioară; substan ța cenu șie a
diencefalului formează nuclei; cei mai voluminoși nuclei diencefali primesc impulsuri pe
căi senzitive: vizuală, auditivă, gustativă, tactilă, termică, dureroasă, propioceptivă
inconștientă și vestibulară (nu și pe cea olftactivă care intră direct în emisferele cerebrale);
axonii neuronilor de aici fac sinapsa în scoarța cerebrală; nucleii sunt situa ți pe căile
senzitive; în componența lui se găsesc și nuclei vegetativi.

În partea inferioară a diencefalului, numită hipotalamus, se află nuclei

vegetativi cu diferite funcții: reglează temperatura, con ținutul în apă al organismului,
poftă de mâncare, activitatea organelor sexuale, determină menifestări legate de emo ții
etc.

Alți nuclei diencefalici formează două mase laterale, talamusul; ei primesc

impulsuri prin căile senzitive și le dirijează spre alte strucutri ale creierului;

În legătură strânsă cu diencefalul sunt două glande endocrine hipofiza pe partea

ventrală și epifiza pe partea dorsal.
 MORFOLOGIE EXTERNA

•Diencefalul se gaseste in continuarea mezencefalului. La capitolul configuratie externa

i se descriu fete laterale, fata dorsala si fata bazala, dintre care doar ultima este libera,
restul fiind acoperite de emisferele cerebrale.

•Fata bazala se incadreaza intre chiasma optica, situata anterior, tracturile optice, in
partile laterale si marginile anterioare ale pedunculilor cerebrali, catre posterior.
Chiasma optica este de fapt o lama de substanta alba de forma patrulatera, la nivelul
careia, in partea anterioara ajung nervii optici, iar in partea posterioara se continua cu
tracturile optice. Acestea din urma inconjoara pedunculii cerebrali, descriind un traiect
catre inapoi si lateral, dupa care se bifurca in ramuri care se distribuie corpilor
geniculati corespunzatori, lateral si medial. Intre chiasma optica, tracturile optice si
pedunculii cerebrali, pe fata bazala a diencefalului se distinge spatiul opto-peduncular,
a carui portiune anterioare este ocupata de tuber cinereum, ce participa la formarea
planseului ventriculului al treilea. Tuber cinereum se continua cu glanda pituitara, iar
posterior de acesta se intalnesc de-o parte si de alta a liniei mediane corpii mamilari, ce
delimiteaza in partea anterioara fosa interpedunculara, unde se localizeaza substanta
perforata posterioara.
• Fata dorsala

Se distinge dupa ridicarea fornixului. Pe linie mediana, pe aceasta fata se observa

despicatura ventriculului al treilea, acoperita de membrana tectoria de la acest nivel.
Pe marginile acestei despicaturi se remarca striile medulare conectate in partea
anterioara la trigonul cerebral, iar posterior se unesc constituind extremitatea
posterioara a despicaturii ventriculare sub forma comisurii habenulare. Glanda
pineala se fixeaza printr-o tulpina scurta de mijlocul comisurii habenulare, venind in
raport cu santul format intre cei doi coliculi cvadrigemeni superiori, si printr-o tulpina
profunda de comisura alba posterioara, localizata sub comisura habenulara. De-o
parte si de alta a striilor medulare se afla fata dorsala a talamusului, convexa si
acoperita de stratul zonal, dispus ca o patura de substanta alba ce diferentiaza
talamusul de nucleul caudat. Intre talamus si nucleul caudat se formeaza santul
optostriat, orientat oblic, catre postero-lateral, reprezentand locul de insertie al lamei
coroide a ventriculului al treilea si limita laterala a diencefalului. Sub aceasta lama se
gaseste tenia coroidei, ce imparte fata mediala a talamusului intr-o suprafata mediala,
acoperita de stratul zonal si panza coroidiana a ventriculului al treilea, si o suprafata
laterala, peste care se intinde lamina affixa, parte a stratului ependimar al
ventriculului lateral. In parte dorso-mediana, pe fiecare parte a despicaturii
ventriculului al treilea, intre stria habenulara, marginea mediala a fetei talamice si
coliculii cvadrigemeni superior se formeaza trigonul habenulei, la nivelul caruia se
distinge tuberculul habenular.
• Fetele laterale
Sunt acoperite de emisferele cerebrale si delimitabile prin intermediul unui plan,
corespunzator capsulei interne, ce trece prin santul optostriat.
• Morfologie internă
La interior, predominant se remarca substanta cenusie, organizata sub forma unor
mase nucleare, a caror topografie este corelata cu componentele diencefalului:
1. Talamus
2. Epitalamus
3. Metatalamus
4. Hipotalamus
•Talamusul

Talamusul e compus din 2 formațiuni ovale de substanță cenușie dispuși lateral față de ventriculul III.
Aceste formațiuni sunt alcătuite din nuclei asociați cu trunchiul cerebral, cerebelul și scoarța cerebrală.
După topografie, nucleii talamici sunt denumiți:

 anteriori;
 posteriori;
 laterali;
 mediali.

După funcție, nucleii sunt clasificați în:

 nuclei de releu;
 nuclei de asociație;
 nuclei nespecifici.
• Metatalamusul

Metatalamusul este situat posterior și inferior față de extremitatea posterioară a talamusului. E format din două perechi de corpi
geniculați:
 corpii geniculați laterali ce reprezintă stație de releu pentru calea vizuală;

• corpii geniculați mediali ce reprezintă stație de releu pentru calea auditivă.

•Hipotalamusul

Hipotalamusul este situat la baza diencefalului, sub talamus și formează podeaua ventriculului III.

Este format din 22 de nuclei de substanță cenușie, care sunt dispuși în următoarele regiuni: anterioară, postrioară, mijlocie și
laterală.

Nucleii regiunii anterioare sunt:

 nucleul supraoptic
 nucleul paraventricular
•Cei doi nuclei conțin neuroni cu rol secretor, secretă ocitocina și vasopresina, depozitate în neurohipofiză.

 nucleul suprachiasmatic
 aria preoptică
 aria hipotalamică anterioară
•Nucleii din regiunea mijlocie sunt:

 nucleul dorsomedian
 nucleul ventromedian
 nucleul acut
•Aceștia contribuie la activitatea secretorie a adenohipofizei prin neurohormonii pe care îi secretă și au rol de integrare parasimpatică.Nucleii regiunii posterioare sunt:

 nucleul posterior hipotalamic

 nucleul corpilor mamelari
•Aceștia au rol de integrare parasimpatică.Nucleii regiunii laterale sunt:

 nucleul tuberal
 nuceleul hipotalamic lateral
•Hipotalamusul formează o conexiune cu hipofiza prin legăturile nervoase (tractul hipotalamo-hipofizar) și prin legăturile vasculare. Prin aceste legături sunt vehicula ți spre
hipofiză neurohormonii care controlează secreția hormonilor adenohipofizari și func ția secretorie a celorlalte glande endocrine.

Substanța albă e formată din fibre care realizează legături cu măduva spinării, trunchiul cerebral, talamusul, scoar ța cerebrală și hipofiza.

Funcțiile hipotalamusului

Hipotalamusul are următoarele roluri:

 centru superior de integrare a funcțiilor vegetative ale organismului;

 prin legăturile cu sistemul limbic participă la integrarea vegetativo-somatică și la elaborarea reac țiilor instinctive și emo ționale;
 coordonează activitatea glandelor endocrine;
 intervine în reglarea metabolismului intermediar;
 intervine în reglarea echilibrului hidric al organismului;
 intervine în termoreglare, în reglarea comportamentului alimentar, comportamentului sexual, generarea și reglarea ritmului somn-veghe;
 întărirea unor comportamente.