UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS GALAŢI Profesor Dr.

VALERIU ARDELEANU
FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
DISCIPLINA DE ANATOMIE

LP 4

ANATOMIA OMULUI
SISTEMUL NERVOS CENTRAL ŞI ANALIZATORII

1
 CEREBELUL

Cuprinde:
Cerebelul: definiţie, conformaţie exterioară, raporturi, vascularizaţie, lobulaţie,
aspectul pe secţiuni
2
LOCALIZARE

•este situat în fosa postero-inferioară a cavităţii craniene, numită şi loja cerebeloasă (nivelul
subtentorial), înapoia bulbului şi punţii, dedesubtul lobilor occipitali ai creierului, fiind despărţit
de aceştia prin cortul cerebelului.

•important centru integrativ al impulsurilor statomotrice, pentru coordonarea şi dozarea

diferitelor mişcări voluntare şi reflexe

•primeşte afluenţe din aproape întreaga sferă receptoare, în special din organele de simţ
care înregistrează cele două însuşiri fundamentale ale materiei: gravitatea şi inerţia

•este un centru integrativ de reflexe de ordin superior.

•spre deosebire de creierul mare, cerebelul are circumvoluţii mult mai înguste şi mult mai
ordonat dispuse, aproape paralele. Scoarţa lui este de o structură uniformă, fără posibilitatea ca
pe baza diferenţelor de formă şi mărime ale celulelor şi ale fibrelor să se poată evidenţia teritorii
corticale. Pe când în scoarţa cerebrală elementul cel mai caracteristic este celula piramidală, în
scoarţa cerebeloasă elementul cel mai caracteristic este celula lui Purkinje

3
Loja cerebeloasă este delimitată astfel:

•inferior – faţa endocraniană a occipitalului (fosele cerebeloase)

•antero-lateral – faţa posterioară a stâncii temporalului
•superior – cortul cerebelului (tentorium cerebelli)

4
Cortul cerebelului

5
 Formă şi dimensiuni

-formă ovoidă, turtit cranio-

caudal,
-diametrul mare transversal, de
dimensiuni relativ mari, având o lăţime
în medie de 10 cm. Diametrul sagital
măsoară aproximativ 6 cm, iar
diametrul cel mai scurt, vertical,
aproximativ 4 cm. Este situat înapoia
trunchiului cerebral, cu o suprafaţă
divizată de şanţuri în circumvoluţii.
-greutatea cerebelului este de
aproximativ 120-150 g, prezentând a
opta parte din greutatea totală a
creierului
-suprafaţa cerebelului măsoară
circa 1000 cm2, din care abia 1/6 este
vizibilă la suprafaţă, restul fiind ascunsă
în adâncimea şanţurilor
-suprafaţa este acoperită de
piamater şi vase sanguine care pătrund
şi în şanţurile cerebeloase.
-are culoare albă-cenuşie 6
CONFIGURAŢIE EXTERIOARĂ

7
 -este determinată de şanţurile
care îl împart şi care diferă de
şanţurile cerebrale prin aceea că
ele au pereţii apropiaţi, fără ca să
se lărgească spre suprafaţă; de
aceea se numesc fisuri cerebeloase
-între două circumvoluţii
vecine găsim fisuri de 3-4 mm, între
doi lobuli de 5-6 mm, iar fisurile
principale dintre lobi au o
adâncime până la 25 mm.

Cele trei fisuri care despart

lobii morfofuncţionali sunt:

8
 Fisura primară se găseşte între lobul anterior şi cel mijlociu. Pe vermis pleacă aproximativ de la
treimea posterioară şi ajunge la marginea laterală a hemisferei, în treimea anterioară a acesteia; astfel
pe vermis porţiunea cea mai mare este înaintea fisurii, în timp ce pe hemisfere, înapoia ei. Fisura
primară intră adânc în substanţa albă, divizând-o aproape până la ventriculul IV. Privită de sus, are
forma unui „V” tare deschis, cu unghiul obtuz înapoi.

9
 Fisura orizontală a cerebelului este un şanţ uşor de reperat, urmărind aproape fidel
marginea cerebelului, adică limita dintre cele două feţe. Pe laturi atinge pedunculii
pontini. Din punct de vedere funcţional nu are importanţă.

10
 Fisura posterolaterală se găseşte pe suprafaţa inferioară şi are de asemenea forma
unui “V” deschis. Desparte porţiunea nodulofloculară de restul cerebelului.

11
12
 Cerebelul are două feţe: una superioară şi alta inferioară.

FAŢA SUPERIOARĂ este uşor convexă în toate direcţiile, este mai simplă şi
mai uniformă.
La întâlnirea celor două feţe se găseşte o margine de o circumferinţă
pentagonală:
- înainte o linie convexă, mediană, înconjurând trunchiul cerebral şi care
corespunde marginii libere a cortului cerebral, aici găsindu-se incizura
cerebeloasă anterioară;
- puţin mai lateral, o linie aproape dreaptă, de-a lungul crestei superioare a
stâncii temporalului;
- apoi se află un pol lateral obtuz, şi de acolo,
- o linie convexă posterolaterală, de-a lungul şanţului pentru sinusul
transvers;
-median se află incizura cerebeloasă posterioară, în care intră coasa
cerebelului.

13
 Cerebelul se poate împărţi în trei părţi în formă de fâşii longitudinale juxtapuse:
•median avem o parte nepereche numită VERMIS,
•lateral se continuă cu două părţi numite HEMISFERE, care sunt legate de bulb, punte şi
mezencefal prin intermediul celor trei perechi de pedunculi şi cele două văluri medulare.
Vermisul şi hemisferele sunt constituite la periferia lor din substanţă cenuşie, iar masa lor internă
precum şi masa totală a braţelor şi văluriloe este formată din substanţă albă.

Vermis

Hemisfera

14
 VERMISUL, este o porţiune mediană, mai mică, nepereche, având un diametru de circa 4 cm
şi o lăţime de 1 cm. Prezintă circumvoluţii transverse inelare, care îi dau un aspect de vierme de
mătase îndoit în semicerc. Limita vermisului spre hemisferă pe suprafaţa exterioară este marcată
printr-un şanţ paramedian foarte superficial; pe faţa inferioară, din contră, limita este netă,
vermisul fiind adăpostit în adâncul unei gropi sagitale late mediane, care se numeşte vale sau
valeculă, care desparte cele două emisfere cerebeloase. În fundul valeculei, vermisul inferior este
mărginit de fiecare parte printr-un şanţ, numit şanţul valeculei.

HEMISFERA este o porţiune pereche, laterală de vermis, mult mai voluminoasă. Prezintă o
formă conică sau de segment de sferă. Şanţurile şi circumvoluţiile mergând pe ea în linii arcuite,
concentrice, cu centrul comun în unghiul anterior. Pe faţa superioară, şanţurile sunt mult mai
regulate decât pe faţa inferioară.

15
 Vălul medular superior este o dependenţă a vermisului cerebelos şi este format din două
lame suprapuse:
-o lamă albă, în continuarea centrului medular al cerebelului
-o lamă cenuşie suprapusă lamei albe, care, plicaturată transversal, formează lingula, lobul
anterior al vermisului. Se prezintă ca o lamă mediană, triunghiulară, între braţele cerebeloase
superioare. Are o poziţie cvasi frontală. Sus se îngustează şi pătrunde cu vârful între coliculii
cvadrigemeni inferiori, de care este legat printr-o bandă strâmtă mediană, în formă de frâu. Acest
văl medular formează tavanul ventriculului, în jumătatea superioară, pe linia mediană. Pe cele două
părţi ale frâului găsim emergenţa nervilor trohleari (IV). Privit dinafară, vălul este concav de sus în
jos şi primeşte în concavitatea lui primele diviziuni ale vermisului superior.
Vălul medular inferior se compune din substanţă albă şi are forma unei lame subţiri, însă se
situează paramedian, constituind o parte din tavanul ventriculului IV în jumătatea inferioară, între
vermis şi pedunculus floculi, de o parte şi de alta a nodulului. Posterior este foarte concav,
prezentând pentru tonsila o scobitură numită cuib de pasăre (nidus avis).

16
17
 LOBULAŢIA CEREBELULUI

- se datorează unor şanţuri aproape concentrice, în jurul trunchiului cerebral, care despart
lobulii, care au formă aproape semilunară şi care se continuă de pe vermis pe hemisfere, cu care
constitue o unitate morfofuncţională. Şanţurile dintre lobuli poartă denumiri care derivă din
numele lobulului sau lobulilor vecini (fisura post piramidală).

18
 Porţiunea cea mai anterioară pe vermisul superior este limbuşorul, lingula cerebelli, şi este
acoperit în poziţia normală de cele următoare. Se compune dintr-o singură lamă de substanţă albă,
lipită pe vălul medular superior, şi prezintă numai pe faţa posterioară 4-5 striuri transversale de
substanţă cenuşie. Lateral trimite două prelungiri mici triunghiulare numite frâurile lingulei (vincula
lingulae). Lingula este separată de lobul central prin şanţul postlingual sau precentral.

19
 A doua diviziune pe vermis poartă numele de lobulul central, care este puţin mai voluminos
decât precedentul pe care îl acoperă de sus.
Priveşte înainte, la corpii cvadrigemeni, cu care este la acelaşi nivel. Lateral, pe hemisfere,
trimite prelungiri triunghiulare în forme de aripi, aripa lobulului central. Atât lobulul central cât şi
aripile sunt acoperite de structurile următoare.
Aceşti lobuli sunt separaţi de precedenţii prin şanţul postcentral.

20
 Diviziunea a treia pe vermis este denumită muntele, porţiune care formează aproape toată faţa
superioară a vermisului, fiindcă înainte acoperă lobulii precedenţi, iar înapoi ajunge până la incizura
posterioară.
Este subdivizat de fisura prima în două porţiuni aproape egale: culmea şi povârnişul muntelui,
culmen şi declive. Pe hemisfere îi corespunde un lobul de forma pătrată, lobulus quadrangularis, divizat
şi el în două părţi, pars anterior şi pars posterior – lobuli quadrangularis.
Lobulul pătrat nu ocupă întreaga suprafaţă superioară a hemisferei, ci aproximativ numai 2/3 din
ea. Partea posterioară se numeşte lobulus simplex şi corespunde practice la declive.
Separarea între culmen şi declive este realizată de fisura primară.

21
 Al patrulea lobul pe vermis este foiţa, folium, care constă într-adevăr dintr-o singură lamă
subţire, ascunsă în fundul fisurii posterioare, fiind acoperit de declive. Lateral se continuă cu lobulul
semilunar superior, care ocupă treimea posterioară a hemisferei şi care are forma după care a fost
denumit. Cei doi lobuli sunt separaţi de precedenţii prin şanţul postlunat.
Cu acesta se termină vermisul superior şi faţa superioară a hemisferelor şi, trecând dedesubtul
fisurii orizontale, se ajunge la diviziunile de pe faţa inferioară a cerebelului.

22
23
 FAŢA INFERIOARĂ este mai pronunţat convexă şi mult mai complexă.

Urmează pe vermis lobulul cel mai voluminos de pe vermisul inferior, având forma unei
tuberozităţi, tuber vermis, care priveşte înapoi. Lateral, se continuă pe hemisfere cu lobulul
semilunar inferior, având forma celui de pe faţa superioară.
Cei doi lobuli semilunari superior şi inferior sunt separaţi prin fisura orizontală.

24
 Mai jos de tuber, un lobul mai mare este piramida, care priveşte oblic în jos şi înapoi şi
care este foarte convex înapoi. Lateral stă în legătură cu lobulul digastric (lobulul biventer) al
hemisferei, care are o formă semilunară şi se subdivide în două jumătăţi concentrice aproape
egale. Lobulii digastrici sunt separaţi de precedenţii prin şanţul prepiramidal.

25
 Uvula si tonsila….
Trecând de fisura posterioară se ajunge la ultimele diviziuni cerebeloase. Pe vermis găsim nodulul,
care priveşte în jos şi înainte, fiind la acelaşi nivel cu ventriculul IV, căruia în parte îi constitue şi
peretele posterior; de aceea, înainte nu are scoarţă cenuşie ci este căptuşit de ependimul ventricular.
Partea laterală, hemisferică, în legătură cu nodulul este o formaţiune pediculată pereche, care se
îndoaie înainte şi se termină cu câteva circumvoluţii mici transversale, amintind digitaţiile
hipocampului. Pediculul poartă numele de pedunculus flocculi, iar lobulul propriu-zis, flocculus.
Înainte, floculul apare în unghiul pontocerebelos, pedunculul său urmărind forma arcuită a recesului
lateral al ventriculului IV.
Între floculus şi tonsilă se găseşte fisura postero-laterală.

26
27
 Din punct de vedere FILOGENETIC, ONTOGENETIC şi FUNCŢIONAL, cerebelul este împărţit în trei
porţiuni:

•Arhicerebelul (lobulul floculonodular):

—apare la peşti
—despărţit prin fisura postero-laterală (vizibilă pe faţa inferioară a cerebelului) de neocerebel
—este în strânsă corelaţie cu sistemul vestibular având rol în monitorizarea echilibrului.
• Paleocerebelul (lob anterior):
—prezent la amfibieni, reptile şi păsări
—despărţit de neocerebel prin fisura primară (vizibilă pe faţa superioară a cerebelului)
—conectat cu proprioceptorii prin căile spinocerebeloase
—are rol în coordonarea tonusului muscular
•Neocerebelul (lobul posterior):
—dezvoltat la primate, mamifere şi om
—conectat cu neocortexul prin sistemul cortico-ponto-cerebelos
—are rol în coordonarea actului motor voluntar.

28
29
IRIGAŢIA ARTERIALĂ ŞI VENOASĂ A CEREBELULUI

30
 •Artera cerebeloasă infero-posterioară
-Are originea în artera vertebrală la 1,5 cm de trunchiul bazilar. Traiectul ei este descendent
spre posterior, înconjură bulbul către posterior, trecând printre originile aparente ale nervilor IX, X, şi
XI. După ce a înconjurat bulbul, devine ascendentăspre polul superior al amigdalei cerebeloase.
Înainte de a da ramurile terminale dă o colaterală pentru plexurile choroide ale ventriculului IV. Se
termină prin bifurcaţie în cele două ramuri terminale: ramul vermian şi ramul tonsilo-emisferic.
-Ramul verminan – se găseşte în fundul valeculei şi irigă partea inferioară a vermisului.
-Ramul tonsilo-emisferic – irigă lobul tonsilar şi faţa inferioară a emisferei cerebeloase.
-Din artera cerebeloasă postero-inferioară se desprind ramuri pentru porţiunea dorsală a
bulbului.

31
32
 •Artera cerebeloasă infero-anterioară
-Porneşte din trunchiul bazilar şi are un traiect lateral, trecând inferior sau superior de
originea aparentă a nervului VI, apoi la nivelul pedunculului cerebelos mijlociu ăşi schimbă
direcţia către medial, venind în raport cu riginea nervilor VII şi VIII.
-Dă ramuri colaterale pentru punte şi pentru plexurile choroide ale ventriculului IV.
-Vascularizează partea anterioară a feţei inferioare a cerebelului (floculus, piramidă şi
porţiunea antero-inferioară a emisferei cerebeloase).

• Artera cerebeloasă superioară

-Pleacă din porţiunea superioară a trunchiului bazilar, înconjură lateral şanţul ponto-
peduncular şi ajunge pe faţa superioară a emisferei cerebeloase unde se împarte în mai multe
ramuri.
-Irigă toată faţa superioară a emisferei cerebeloase şi a vermisului, vălul medular superior,
pedunculii cerebeloşi mijlociu şi superior.

33
34
 •Vascularizaţia venoasă

Este bogată, formând la suprafaţa cerebelului o reţea care va fi drenată de următoarele vene:
—două vene ventrale care pornesc din porţiunea anterioară a emisferelor cerebeloase
corespunzătoare şi se varsă în sinusurile pietroase;
—două vene dorsale care se formează în porţiunea posterioară a emisferelor şi se deschid în
sinusurile transverse;
—vena vermiană superioară care se deschide în marea venă a lui Galen;
—vena vermiană inferioară care se deschide la nivelul confluenţei sinusurilor drept, sagital
superior şi transvers.

35