Sistemul respirator

Anatomie, fiziologie, patologie

Proiect realizat de:
Ion-Stancu Ioana
Lazar Cristian
Leonida Alexandru
Petrica Diana
 Plamanii
Plămânii sunt principalele organe implicate în respirație. Acesta
este un organ pereche situat în cavitatea toracică, are forma unei
jumătați de con și reprezintă un organ fibro-elastic capabil să își
modifice volumul în timpul respiraţiei. Greutatea unui plămân
variază între 800 şi 1.000 de grame, din care mai bine de 50%
este reprezentat de sânge.

Aerul ajunge în plămâni prin intermediul unui sistem de

conducte format din: nazo-faringe, laringe, trahee, bronhii şi
bronhiole. Rolul sistemului de conducte este de a încălzi şi umezi
aerul sau de a capta şi îndepărta particulele străine inhalate.
Sistemul de canale scade în diametru după fiecare ramificaţie –
de la trahee şi bronhiile mari, până la bronhiole cu diametru mai
mic de un milimetru.
 Structura plamanilor


Pleura
Plămânii sunt înveliți într-o membrană seroasă, pleura,
formată din două straturi, numite straturi pleurale: pleura
parietală, care acoperă plămânii în exterior și îi separă de
peretele toracic; și pleura viscerală, care aderă la suprafața
interioară a plămânului. Cele două straturi pleurale sunt în
contact continuu unul cu celălalt: pentru a asigura și a
facilita alunecarea, există o peliculă subțire de fluid
pleural, care umple spațiul dintre cele două straturi.
Prezența sa este esențială pentru a le permite plămânilor să
urmeze mișcările mușchilor din timpul respirației.
 Structura plamanilor
Mediastinul
Reprezintă cavitatea centrală a toracelui cuprinsă între cei doi
plămâni.Este o regiune topografică limitată lateral de fețele interne ale celor doi plămâni,
inferior și diafragm, anterior de stern iar posterior de coloana vertebrală toracală și de către
extremitățiile posterioare ale coastelor.
Datorită acestei localizări, mediastinul beneficiază de un trafic fiziologic important, în care se
remarcă atât cantitatea de sânge ce trece la fiecare minut, cât și cantitatea de aer, alimentele ingerate
sau fluidul limfatic al corpului. În mediastine se găsesc:
inima invelită de pericard, vasele mari, venele cave superioare și inferioare, cele patru vene
pulmonare, artera aortă, trunchiul pulmonar cu ramurile lui, traheea si cele doua bronhii principale.
De asemenea, traumatismele, procesele inflamatorii și neoplaziile mediastinului implică un
spectru larg de patologie, raporturile anatomice jucând un rol important în această privință.
 Structura plamanilor

Hilul plămânului 
Hilul plămânului este o zonă uşor excavată, localizată în treimea superioară a feţei
mediastinale, unde bronhiile şi elementele neurovasculare pulmonare ajung sau ies de
la plămân. Hilul pulmonar drept are aspectul unei suprafeţe rectangulare, cu marginea
posterioară verticală şi marginea anterioară oblică inferior şi posterior. Hilul pulmonar
stâng are formă ovală, mai subţire în partea inferioară, asemănătoare unei rachete de
tenis. Este situat mai sus decât hilul pulmonar drept. Totalitatea elementelor din hil
formează rădăcina plămânului sau pediculul pulmonar. Există doi pediculi pulmonari,
unul drept şi altul stâng.
 Structura plamanilor

Hilul stang Hilul drept

 Structura plamanilor
Forma plămânilor a fost comparată cu un trunchi de con şi va prezenta un vârf, o bază, trei fețe
(diafragmatică, costală şi mediastinală) şi două margini (inferioară şi anterioară).
•Vârful plămânului
Vârful plămânului are formă rotunjită şi urcă prin orificiul superior al cavităţii toracice până la nivelul
gâtului, fosa supraclaviculară mare. Vârful este acoperit de pleura cervicală şi de membrana supra-
pleurală.
•Baza plămânului
      Baza plămânului este o suprafaţă concavă care priveşte inferior, iar prin intermediul pleurei se
sprijină pe diafragm, fiind numită de unii autori faţă diafragmatică.
•Faţa mediastinală
      Faţa mediastinală este concavă, priveşte spre medial şi prezintă hilul plămânului. Hilul pulmonar este
aria unde structuri variate intră sau părăsesc faţa mediastinală. La nivelul hilului, structurile pulmonare
sunt învelite de reflexia pleurei parietale mediastinale în pleură viscerală, fiind prelungit în jos de
ligamentul pulmonar.
 Structura plamanilor
• Fața diafragmatică
       Fața diafragmatică este concavă și în raport intim cu diafragmul (de unde și denumirea
ei). Diafragmul este mai ridicat pe partea dreaptă (datorită ficatului), astfel încât fața
diafragmatică a plămânului drept este situată pe un plan superior feței diafragmatice a
plămânului stâng. 
• Faţa costală
      Faţa costală este convexă, netedă şi are suprafaţa cea mai întinsă, priveşte anterior,
lateral şi posterior. Este mulată pe faţa internă a coastelor şi spaţiilor intercostale. Porţiunea ei
posterioară este rotunjită – porţiune vertebrală, pătrunde în şanţul costo – vertebral, realizând
raporturi importante cu lanţul paravertebral simpatic toracal şi pachetul vasculo-nervos
intercostal. Este străbătută de traiectul fisurilor pulmonare, cu direcţie oblică de sus în jos,
care pleacă şi ajung la nivelul hilului pulmonar
 Structura plamanilor
• Marginea inferioară
       Marginea inferioară a plămânului este subţire, ascuţită şi circumscrie baza plămânului. Spre
posterior este mai coborâtă deoarece urmează planul de înclinaţie a bazei plămânului. Prezintă o
porţiune medială şi inferioară care separă baza de faţa mediastinală şi o porţiune laterală şi
posterioară, care separă baza plămânului de faţa costală, coborând în recesul pleural costo –
diafragmatic.
• Marginea anterioară
Marginea anterioară este ascuţită, situată posterior de stern şi anterior de pericard şi vasele
mari. Separă anterior, faţa costală de cea mediastinală. Marginea anterioară a plămânului drept
este uşor convexă şi întreruptă de fisura orizontală. Marginea anterioară a plămânului stâng, în
porţiunea inferioară, este scobită prezentând incizura cardiacă. Inferior de incizura cardiacă, pe
marginea anterioară se descrie o prelungire medială numită lingulă
 Structura plamanilor
Plămânul drept cuprinde trei lobi (superior, mijlociu și
inferior), separați printr-o fantă și o linie oblică orizontală, în
timp ce plămânul stâng conține doi lobi (superior și inferior)
separați printr-o tăietură oblică. Lobii sunt în continuare
împărțiți în segmente bronhopulmonare, fiecare dintre
acestea fiind servit de o bronhie segmentară; bronhiile
segmentare, la rândul lor, sunt împărțite în structuri din ce în
ce mai mici, până se ajunge la sacii alveolari, care sunt
responsabili pentru schimbul de gaze între aer și sânge.
 Structura plamanilor
Plamanul stang
Prezintă o singură fisură oblică, care separă lobul superior de lobul inferior. Fisura oblică –
pleacă de pe faţa mediastinală, deasupra hilului şi urcă spre posterior. Intersectează marginea
anterioară aproape de vârf şi trece pe faţa costală de unde coboară oblic în jos, medial şi spre anterior
până la marginea inferioară. Străbate baza plămânului şi ajunge din nou la marginea inferioară de
unde urcă pe faţa mediastinală, inferior de hil.
Fisurile (scizurile), evidente la suprafaţa plămânului, pătrund adânc până aproape de hil şi
împart plămânii în lobi pulmonari. Lobul reprezintă o unitate structurală şi funcţională care deţine o
bronhie lobară şi pediculi arteriali pulmonari.
 Structura plamanilor
-plamanul stang-
Plămânul stâng este împărţit de fisura oblică în doi lobi:

Lobul
• ,situat antero-superior, este omolog lobului superior şi mijlociu
superior
al plamânului drept;

• , situat postero-inferior, are formă piramidală

Lobul
. inferior

Fiecare lob al plămânului stâng este subdivizat în segmente:

•lobul superior prezintă patru segmente: grupul superior cuprinde două segmente: apico-posterior și anterior; grupul inferior
sau lingula are două segmente: lingular superior, lingular inferior;
•lobul inferior prezintă cinci segmente în două grupe: grupul superior este format dintr-un singur segment, superior; grupul
inferior sau bazal cuprinde patru segmente: bazal medial sau paracardiac, bazal anterior, bazal lateral, bazal posterior.
 
 Structura plamanilor
Plamanul drept

Plămânul drept este împărţit de fisura oblică şi

cea orizontală în trei lobi:

Lobul
• , situat antero-superior
superior

Lobul
• , cel mai mic, este de
mijlociu
formă prismatică cu baza spre lateral;
Lobul
• inferior,situat postero-inferior,
este cel mai voluminos. Are formă de piramidă.
 Structura plamanilor
-plamanul drept-
Fiecare lob al plămânului drept este subdivizat în segmente:

• lobul superior al plămânului drept prezintă trei segmente: apical, posterior, anterior;

• lobul mijlociu prezintă două segmente: lateral, medial;
• lobul inferior prezintă cinci segmente: grupul superior format dintr-un singur segment, superior;
grupul inferior sau piramida bazală cuprinde patru segmente: bazal medial sau paracardiac, bazal
anterior, bazal lateral, bazal posterior.
 Arborele bronsic

Plămânii sunt alcătuiți din arbore bronșic, lobuli,

ramificațiile vaselor pulmonare și bronșice, nervi și
limfatice, toate fiind cuprinse in țesut conjunctiv.
Bronhia principală pătrunde în plămân prin hilul
pulmonar și se împarte intrapulmonar în bronhie lobară
superioară, bronhie lobară mijlocie și bronhie lobară
inferioară pentru plămânul drept și bronhie lobară
superioară și inferioară pentru plămânul stâng.
Bronhiile lobare se divid ulterior în bronhii
segmentare. Acestea asigură aerația segmentelor.
bronhopulmonare.
Bronhiile segmentare se divid în bronhiole lobulare,
care la rândul lor se ramifică în bronhiole respiratorii de
la nivelul cărora pornesc ductele alveolare care se
termină prin săculeți alveolari.
 Arborele bronsic
Fiecare bronhiolă respiratorie se continuă
prin mai multe pasaje cu pereţii subţiri, ductele
alveolare. Pereții ductelor sunt formați din
membrană fibro-elastică căptușită cu epiteliu
scuamos simplu non-ciliar.
     Ductele alveolare se deschid printr-un
atriu în sacii alveolari. Sacii alveolari se
compartimentează în mai multe formaţiuni
veziculare numite alveole pulmonare. 
Unitatea morfo-funcțională a plămânului este
formată din bronhiolele respiratorii, ductele
alveolare, sacii alveolari, alveolele pulmonare și
se numește acin pulmonar.
Arborele bronsic
-schema-
 Alveolele pulmonare
Alveolele pulmonare sunt niște evaginații cu aspect
de săculeți, având un diametru de aproximativ 200
micrometri. Acestea sunt deschise la unul din capete și
sunt responsabile de aspectul spongios caracteristic.
Alveolele sunt locul în care se desfășoară schimbul
gazos de oxigen și dioxid de carbon între aerul
alveolar și sângele capilar. În acest sens, pereții
alveolari au o configurație specială pentru a crește
difuziunea dintre mediul extern și mediul intern.
Peretele alveolar este numit și sept/perete interalveolar
întrucât acesta separă două alveole adiacente.
Structural, peretele alveolar este alcatuit din două
straturi epiteliale pavimentoase subțiri între care se
găsesc capilare, fibre elastice și reticulare, celule
specifice și o matrice conjunctivă.
 Alveolele pulmonare
Alveolocitele de tip I (numite și pneumocite/ celule
alveolare pavimentoase) sunt celule care învelesc suprafața
alveolelor pulmonare și au aspect aplatizat. Acestea
reprezintă principala componentă a suprafeței alveolare .
Alveolocitele de tip II sunt localizate printre alveolocitele de
tip I. Acestea sunt unite de primele prin intermediul
desmozomilor și a joncțiunilor de ocluzie. Pneumocitele de
tip II au aspect sferic și sunt grupate la nivelul suprafețelor
pulmonare.
Alveolocitele de tip II conțin corpusculi lamelari care dau
acestora aspect vacuolar. Acești corpusculi lamelari sunt
responsabili de secreția surfactantului pulmonar, lichid
implicat în reducerea tensiunii superficiale la nivelul
epiteliului alveolar și astfel reduce efortul respirator.
Surfactantul este bogat în dipalmitoil-fosfatidilcolina,
fosfatidil-glicerol și multe proteine. Acesta este reinnoit
continuu, sub acțiunea macrofagelor.
 Difuziunea gazelor
Schimburile gazoase respiratorii se desfășoară în organism în trei etape:
pulmonară, sangvină și celulară.
1. Respirația pulmonara
La nivelul alveolelor pulmonare are loc schimbul de
gaze între aerul alveolar și sângele venos din capilarele
alveolare. Acest schimb se realizează pe baza unor legi
fizice, a unor mecanisme fiziologice și proprietăți specifice
ale membranelor alveolo-capilare. Legile schimbului de
gaze sunt legi fizice ale solubilității și presiunilor parțiale
(legea lui Dalton). Fiecare gaz difuzează pasiv de la
presiune parțială mare la presiune parțială mică.

Oxigenarea sângelui la nivelul capilarelor alveolare se numeşte hematoză pulmonară. Structura prin care
se face acest schimb este membrana alveolo-capilară. Suprafața totală a acestor membrane face posibilă
trecerea unor volume importante de gaze în ambele sensuri, într-un timp relativ scurt.
2. Transportul oxigenului și dioxidului de carbon prin
sânge
Atat sângele arterial, cât și cel venos transportă cantități de O2 și CO2 aproximativ constante. Gazele
respiratorii sunt transportate sub 2 forme:

-o formă liberă, dizolvată fizic în plasmă

-o formă legată, combinată chimic în compuși labili.

O2 este transportat dizolvat în plasmă și combinat cu hemoglobina (oxihemoglobină:

HBO2) în cantitate mult mai mare decât forma dizolvată.
CO2 este transportat sub formă dizolvată, de bicarbonați de Na şi K, de carbonați și sub
formă de carbamați (carbohemoglobină: HBCO2).
Oxihemoglobina formată la nivel pulmonar se disociaza în țesuturi, unde concentrația și
presiunea parțială a O2 sunt mai scăzute decât în sângele arterial.
Formarea și disocierea hemoglobinei depind de o serie de factori: temperatura, pH-ul
mediului intern, prezența sau absența unor electroliți.
 Presiunile partiale ale
gazelor respiratorii

Sensul si dinamica schimburilor de

gaze respiratorii
3. Respirația tisulara
Actul complex al respirației tisulare se realizează cu participarea a două mari categorii de procese:
- procese fizice de difuziune a celor două gaze, determinate de gradientele diferite de presiune parțială din
sectoarele capilar, interstițial și celular

- reacții chimice oxidoreducătoare, eliberatoare de energie

Etapele respirației celulare sunt următoarele:

a. Degradarea anaerobă a glucozei în citoplasmă și oxidarea acizilor grași în mitocondrii

b. Decarboxilarea și oxidarea produșilor intermediari rezultați în ciclul Krebs din mitocondrii, cu

eliberare de CO2, H2O, electroni și H2

c. Transferul H2 şi al electronilor în lanțul transportor de electroni până la O2 molecular, urmat de

eliberarea unor importante cantități de energie

d. Stocarea unei părți din energia produsă în legăturile macroergice ale ATP, ca urmare a fosforilării
ADP, cuplate cu transportul de electroni
 Ultimele trei etape ale respirației tisulare au loc în mitocondrii, în
prezența unor enzime specifice, dehidrogenaze și oxidaze, și a unei
cantități adecvate de oxigen. Aceste procese au o deosebită importanță în
metabolismul energetic. Rezervele de oxigen din sânge și de mioglobina
sunt limitate. In caz de apnee, aceste rezerve necesitățile funcționale
numai pentru 2-4 min. La începutul efortului muscular, debitul cardiac și
consumul de O2 cresc mai repede decât capacitatea ventilație,
instalându-se „datoria de oxigen".
 Ventilatia pulmonara
Circulaţia alternativă a aerului se realizează ca urmare a variaţiilor ciclice ale volumului
cutiei toracice, urmate de mişcările în acelaşi sens ale plămânilor, solidarizaţi cu aceasta
prin intermediul pleurei.
Variaţiile ciclice ale volumului aparatului toraco-pulmonar se realizează în cursul a două
mişcări de sens opus: inspiratia şi expiratia.
1. Mecanica ventilatiei pulmonare

 Dimensiunile plămânilor pot varia prin distensie şi retracţie în două moduri:

A. Prin mişcările de ridicare şi coborâre ale diafragmului care alungesc şi scurtează
cavitatea toracică
 –  respiraţia normală, de repaus, se realizează aproape în întregime prin mişcările de
ridicare şi coborâre ale diafragmului care alungesc şi scurtează cavitatea toracică
 – In timpul inspiraţiei, contracţia diafragmei trage în jos faţa bazală a plămânilor
 – In timpul expiraţiei liniştite, diafragma se relaxează, iar retracţia elastică a
plămânilor, a peretelui toracic şi a structurilor abdominale comprimă plămânii
B. Prin ridicarea şi coborârea coastelor, care determină creşterea şi descreşterea diametrului
antero-posterior al cavităţii toracice.
 Aceasta cale de expansionare a plămânilor o reprezintă ridicarea grilajului costal
 In repaus, grilajul costal este coborât, permiţând sternului să se apropie de coloana vertebrală
 Când grilajul costal se ridică, acesta proiectează înainte sternul, care se îndepărtează de coloana
vertebrală, ceea ce măreşte diametrul antero-posterior cu aproximativ 20% în inspiraţia maximă
faţă de expiraţie

Muşchii care determină ridicarea grilajului costal se numesc muşchi inspiratori şi sunt, în special,
muşchii gâtului
Muşchii care determină coborârea grilajului costal sunt muşchi expiratori; de exemplu, muşchii
drepţi abdominali
 2. Presiunea pleurala

• Este presiunea din spaţiul cuprins între pleura viscerală şi cea parietală
• In mod normal, există o sucţiune permanentă a lichidului din acest spaţiu, ceea ce duce la o
presiune negativă la acest nivel: mai mică decât valoarea celei atmosferice
• Presiunea pleurală variază cu fazele respiraţiei
 3. Presiunea alveolară
 Este presiunea din interiorul alveolelor pulmonare
 In repaus, când glota este deschisă, aerul nu circulă între plămâni şi atmosferă – în acest moment,
presiunea în orice parte a arborelui respirator este egală cu presiunea atmosferică, considerată 0 cm
H2 O
 Pentru a permite pătrunderea aerului în plămâni în timpul inspiraţiei – 2 secunde, presiunea în
alveole trebuie să scadă sub presiunea atmosferică
 In timpul unei inspiraţii normale presiunea în alveole  devine – 1 cm H2O
 Această presiune negativă uşoară este suficientă pentru ca, în cele două secunde necesare inspiraţiei,
în plămâni să pătrundă aproximativ 500 ml de aer = VC
 Variaţii opuse apar în timpul expiraţiei: 2-3 secunde
 Presiunea alveolară creşte la aproximativ + l cm H2O, ceea ce forţează 500 ml de aer să iasă din
plămâni în cele 2-3 secunde, cât durează expiraţia
 4. Forţele elastice pulmonare de recul 
 Stau la baza expiratiei si sunt de 2 tipuri:
I. Forţele elastice ale ţesutului pulmonar însuşi şi
II. Forţele elastice produse de tensiunea superficială a lichidului tensioactiv care căptuşeşte la
interior pereţii alveolari surfactant şi alte spaţii aeriene pulmonare
Deoarece suprafaţa internă a alveolelor este acoperită de acest strat subţire de lichid, iar în
alveole există aer, aici apar forţe de tensiune superficială.
Intrucât acest fenomen este prezent în toate spaţiile aeriene pulmonare, efectul este o forţă
rezultantă a întregului plămân, numită forţa de tensiune superficială şi care se adaugă
elasticităţii ţesutului pulmonar, favorizând expiraţia.
Boli ale sistemului respirator
1.Gripa:
Gripa este boală infecțioasă cauzată de un virus Influenza. Cunoscută și ca gripa
sezonieră, este răspândită pe tot globul, cauzând anual epidemii care se soldează cu un
număr de decese cuprins între 250.000 și 500.000. Aceasta are o perioadă de incubație
scurtă de 1-3 zile și o evoluție bruscă și brutală, cu simptome puțin comparabile cu ale
unei răceli, care durează 4-7 zile.

Sunt cunoscute patru tipuri de virus Influenza, A, B, C și D, dintre care numai

primele trei infectează omul, iar cel de al patrulea apare la bovine.
Influenza A- se clasifică în mai multe subtipuri după combinația de proteine
hemaglutinine (HA) și neuraminidaze (NA) pe care le prezintă. Astfel cele mai frecvent
întâlnite sunt A(H1N1) și A(H3N2). Influenza A(H1N1) a cauzat pandemia din 2009,
fiind singura categorie de virusuri gripale care poate genera o pandemie.
Influenza B- sunt cunoscute două tulpini: B/Yamagata și B/Victoria
Influenza C- este rar întâlnit, cauzând infecții ușoare Virus gripal Influenza, mărit de 100.000 de ori
Influenza D- nu este cunoscut niciun caz de infecție la oameni cu acest virus, el afectând
doar animalele
Transmitere:
Ca orice virus, gripa are o transmitere comunitară, se ia de la o persoană la alta, astfel creându-se focare de
infecție. Transmiterea este rapidă în spațiile aglomerate precum școli sau spitale. Când o persoană infectată strănută sau
tușește, particule virale sunt eliberate în aer. Acestea călătoresc cu ajutorul curenților și a vântului, fiind împrăștiate pe
obiecte precum clanțe, balustrade, etc. Când o persoană sănătoasă atinge aceste suprafețe contaminate se va infecta. Din
fericire, particulele virale pot întra în organism doar prin mucoasele expuse precum nasul, gura, ochii sau alte răni
deschise. Prin urmare, igiena mâinilor și a feței este foarte importantă în vederea evitării îmbolnăvirii cu virusurile de
tip Influenza, dar și altele.

Simptome:
Gripa este diferită de o simplă răceală întrucât simptomele evoluează brusc și agresiv, de la o formă ușoară la una severă,
iar în unele cazuri poate surveni decesul. Pacientul prezintă în general febră mare (39-40°C), cefalee și dureri musculare/febră
musculară. Alte simptome sunt:
• Tuse seacă și uscată (poate persista și după vindecare timp de 2 săptămâni)
• Rinoree
• Vomă și diarie
• Somnolență și agitație
• Dureri ale globilor oculari
• Stare generală proastă
Complicații ale gripei:
• Laringita, bronșiolita/bronșita
• Pneumonia
• Meningoencefalita Gripa spaniolă 1918-1920
 Cum acționează virusul gripal?
Virusul gripal provoacă o infecție în tractul respirator, nas,
gât și plămâni. Virusul este inhalat sau transmis, de obicei de pe
degete, către gură, nas sau ochi. Apoi călătoreste în jos pe tractul
respirator și se leaga de parenchimul pulmonar prin intermediul
unor proteine specifice. Odată ce se află în interiorul celulelor,
virusul distruge mecanismele de fabricare a proteinelor din celulă
pentru a-și genera propriile proteine virale și pentru a crea mai
multe particule virale. Odată ce particulele virale mature sunt
produse, ele sunt eliberate din celulă și pot continua apoi să
invadeze celulele adiacente.

În timp ce acest proces provoacă unele leziuni pulmonare,

cele mai multe simptome ale gripei sunt de fapt cauzate de
răspunsul imun la virus. Răspunsul imun primar implică celule ale
sistemului imunitar înnăscut al organismului, cum ar fi
macrofagele si neutrofilele. Aceste celule au receptori care sunt
capabili să simtă prezența virusului și dau alarma prin producerea
de mici molecule numite citokine (cheamă alte limfocite) și
chemokine (direcționează limfocitele). Acestea avertizează
organismul că are loc o infecție.
 Unul dintre tipurile de celule chemate sunt limfocitele T, numite și celule
"soldati". Cand celulele T recunosc proteinele virusului gripal, ele încep apoi să se
prolifereze în ganglionii limfatici, în jurul plamanilor și gâtului, determinând
umflarea și durerea în ganglionii limfatici.

Dupa câteva zile, aceste celule T se deplasează în

plămâni și încep să atace celulele infectate cu virusul.
Acest proces creează o mare parte a leziunilor
pulmonare similare cu bronșita, care poate agrava o
boală pulmonară existentă și face dificilă respirația. În
Radiografie a unui plămân afectat de pneumonie
plus, acumularea de secreții în plămâni induce tusea ca
reflex pentru curățarea căilor respiratorii. Aceste leziuni
sunt reversibile la o persoana sănătoasă, dar când
avansează, pot duce la moarte.
2. Emfizem pulmonar:
Emfizemul pulmonar reprezintă o distensie patologică a plamanilor, care se poate manifesta acut (criza de rău
astmatic) sau poate să evolueze cronic. Emfizemul pulmonar cronic apare de cele mai multe ori în urma unei bronșite
cronice sau a unei bronșite obstructive la fumători.

Este caracterizată:
• anatomic- prin creșterea peste normal a dimensiunilor spatiilor aeriene situate distal de bronhiolele terminale prin
dilatația sau distrugerea pereților alolari, pierderea elasticității pulmonare și creșterea volumului rezidual
• funcțional- prin creșterea volumului rezidual pulmonar
• clinic- dispnee

În funcție de cauză, emfizemul pulmonar se poate manifesta în formă acută sau cronică.

Emfizemul pulmonar acut reprezintă distensia reversibilă a plamânilor datorată stenozării bronhiilor
subsegmentare în criza de astm bronșic.
Se presupune că una din cauzele emfizemului pulmonar cronic este un dezechilibru între enzimele cu rol de protecție
și cele cu rol de distrugere din alveole. În cazul proceselor inflamatorii la nivel pulmonar, granulocitele (leucocite cu
rol de aparare) eliberează enzime cu rol de scindare a țesuturilor. Prevenirea reacțiilor extreme se face cu ajutorul unei
enzime cu rol de neutralizare, care circulă în sânge: inhibitorul de alfa-1-proteinaza (numită și alfa-1-antitripsina). De
aceea, persoanele care au o lipsă congenitală a enzimei inhibitoare de alfa-1-proteinază dezvoltă o formă gravă de
emfizem pulmonar. Această lispă enzimatică congenitală se întalnește însa foarte rar (1-2 % din totalul cazurilor).
Cauze:
Cea mai frecventă cauză a emfizemului pulmonar
cronic este fumatul. Pe lângă faptul că fumul de țigară
conține substanțe care inactivează inhibitorii de tip α1-
proteinaza, fumătorii prezintă un risc crescut de
infecție.
Apariția emfizemului pulmonar poate fi determinată și
de cauze profesionale:
• supradestinderea mecanică a plămânilor (prin
suflat)
• expunerea la pulberi și substanțe iritante
• factorii chimici cu potențial de risc sunt aluminiul,
beriliu, cadmiu

Simptome:
În funcție de tabloul clinic, se disting două tipuri de bolnavi cu emfizem pulmonar:
Tipul A - „pink puffer” sau „roșu gâfâitor” cu predominanța emfizemului.
Bolnavul este slab, suferă de dispnee severa cu hipoxie, dar cu procent normal de dioxid de carbon in sange, apare tuse seaca.
Decesul survine de cele mai multe ori datorită insuficienței respiratorii.
Tipul B - „blue bloater”.
Bolnavul este supraponderal și cianotic, cu buzele și unghiile de culoare violacee datorită lipsei de oxigen, prezintă dispnee și
tuse productivă. Insuficiența cardiacă dreapta poate duce în acest caz la deces.
3. Fibroza pulmonară:
Fibroza pulmonară este o afecțiune cunoscută și sub denumirea de
pneumopatie interstițială difuză fibrozantă, caracterizată prin înlocuirea patologică
a interstițiului pulmonar cu un țesut conjunctiv, sclerozant, la nivel alveolar.
Fibroza pulmonară este o afecțiune mutilantă, care determină în stadiile avansate
de evoluție, apariția sindromului de insuficiență respiratorie. Fibroza este termenul
medical care descrie cicatricile. Cu alte cuvinte, fibroza pulmonară definește
cicatrizarea țesuturilor pulmonare.

Cauze:
Agentul etiologic care determină fobroza pulmonară cunoscut. Cu toate acestea, au fost descriși anumiți factori de risc care
sunt implicați în apariția și dezvoltarea leziunilor pulmonare fibrozante, precum:
• fumatul
• ereditatea
• inflamațiile acute sau cronice ale căilor respiratorii
• anumite infecții virale: infecția cu virus influenza A, virusul HIV, infecția cu herpes, infecția cu virusul hepatic C
• bolile respiratorii profesionale: silicoza, azbestoza, sideroza, pneumopatii prin hipersensibilizare (plămân de fermier, boala
crescătorilor de ciuperci, boala crescătorilor de păsări, alveolita de climatizor etc.)
• colagenozele
• administrarea excesivă a unor substanțe medicamentase
• factorii de mediu (poluarea atmosferică, locuința insalubră, noxele profesionale etc.);
• radiațiile ionizante
Simptome:
Simptomele frecvente ale fibrozei pulmonare sunt dificultatea de respirație și tusea uscată. Adesea, acestea se manifestă
când boala se află într-un stadiu avansat și s-au format deja leziunile pulmonare (acestea fiind ireversibile). De obicei,
problemele respiratorii se agravează progresiv, iar pacienții manifestă dificultate de respirație chiar în timpul unor activități de
rutină. Alte manifestări ale fibrozei sunt:
• astenie
• fatigabilitate
• scădere ponderală până la cașexie
• dispnee, inițial apărută la efort iar mai apoi și în repaus
• tuse neproductivă
• dureri musculare (mialgii)
• dureri articulare (artralgii)
• dureri toracice
• subfebrilitate

Complicații:
1. Scăderea nivelului de oxigen din sânge (hipoxemie)
2. Hipertensiune arterială pulmonară
3. Insuficiență cardiacă dreapta sau cord pulmonar acut
4. Insuficiență respiratorie
 La examinarea clinică a bolnavului cu fibroză pulmonară aflată în stadii incipiente,
medicul poate decela prezența wheezingului expirator, a degetelor hipocratice (semn clinic
cunoscut sub termenul medical de hipocratism digital, prezent în aproximativ 50% din cazurile
de boală) și a ralurilor pulmonare crepitante percepute bilateral, la bazele pulmonare.

La examinarea clinică a bolnavului aflat în stadii avansate de boală, acesta este palid,
anxios, tahicardic, poate prezenta extremități cianotice și semne clinice de hipertensiune
pulmonară (cianoză periorală, tahicardie, edeme periferice, accentuarea zgomotului cardiac II,
galop presistolic sau protodiastolic, hipocratism digital, prezența semnului Harzer - perceperea
unor pulsații localizate dedesuptul apendicelui xifoid, datorate hipertrofiei ventriculului drept)
și disfuncție ventriculară dreaptă (turgescență jugulară, hepatomegalie, reflux hepato-jugular,
edeme periferice, ascită).

Plămân afectat de fibroză

Ce se întamplă în fibroza pulmonară?

În caz de fibroză pulmonară, alveolele se deteriorează și formează cicatrici ireversibile ale țesutului pulmonar, care
delimitează și separă sacii de aer. În mod normal, acești săculeți sunt foarte elastici, se contractă ca niște mici baloane la
fiecare respirație. Cicatricile fac tesutul interstițial rigid și gros și alveolele pulmonare mai puțin flexibille, ceea ce
conduce la apariția problemelor de respirație. Această acumulare de țesut cicatriceal este anormală.
*COVID-19 sau noul coronavirus:
Coronavirusurile, abreviat CoV, sunt o subfamilie de virusuri din familia
coronaviridelor care include 4 genuri Alphacoronavirus, Betacoronavirus,
Gammacoronavirus și Deltacoronavirus. Coronavirusurile au o formă variabilă, sferică sau
ovoidală, pleomorfă, diametrul de 120-160 nm, având un înveliș extern pe care se află niște
proeminențe glicoproteice asemănătoare cu niște cârlige cu ajutorul cărora se prinde de
celule, foarte lungi (24 nm), pedunculate, cu extremități rotunjite, bulboase, aranjate în așa
fel încât, la microscopul electronic, dau aspect de coroană solară (de unde și denumirea de
coronavirusuri).
La sfârșitul anui 2019 au apărut mai multe cazuri misterioase de pneumonie din cauza unui Coronavirusurile văzute la
patogen nou necunoscut. Mai târziu a fost descoperit noul coronavirus, cunoscut și ca microscopul electronic
sindromul insuficienței respiratorii acută 2 sau Sars-CoV2, ulterior denumit COVID-19. În
scurt timp acest nou virus s-a răspândit într-o manieră pandemică, infectând oameni de pe
tot Globul.

Transmitere:
Covid se transmite pe cale aeriană, asemenea gripei, când o persoană infectată strănută sau tușește și
împrăștie în aer o cantitate de particule virale care sunt absorbite de mucoasele altor persoane ce intră în contact
cu acestea. Un studiu a relatat că un purtător poate infecta între 2-5 persoane, efectivitatea virusului crescând
odată cu timpul petrecut în preajma acelei persoane. De asemenea, distanțele mici favorizează transmiterea și
contaminarea cu nou virus. Astfel, distanțarea fizică, portul unei măști de protecție și igiena mâinilor poate juca
un rol foarte important în evitarea răspândirii Covid-19.
Simptome:
Simptomele sunt foarte asemănătoare cu cele ale gripei, fiind uneori dificil de diagnosticat cărui virus i se atribuie
acestea, uneori fiind confundate. De asemenea, simptomele pot atinge un punct critic, ajungându-se uneori chiar și la deces.
Printre simptomele comune se regăsesc:
• dureri de cap
• Rinoree și congestie nazală
• Febră
• Dureri musculare
• Tuse și dureri în gât
• Dificultăți de respirație
• Pierderea gustului și mirosului

Aceste simptome pot varia de la o persoană la alta, unele dintre ele fiind asimptomatice, însă contagioase. În plus, durata
de incubație a virusului sau timpul în care apar simtomele este între 2 și 7 zile de la contact, iar perioada în care acestea
persistă poate ajunge la 14 zile. Mai mult decât atât, Covid nu se rezumă însă doar la a afecta plămânii, ci are consecințe și
asupra altor organe precum rinichi, ficat ș.a.
 Volume și capacități pulmonare:
Volumele pulmonare și capacitățile pulmonare se
referă la volumul de aer din plămâni la diferite faze
ale ciclului respirator. Capacitatea pulmonară totală
medie a unui bărbat adult adult este de aproximativ 6
litri de aer. Respirația mareică este normală, respirația
odihnită; volumul mareelor este volumul de aer care
este inhalat sau expirat într-o singură astfel de
respirație. Rata medie este de 30-60 respirații pe
minut la naștere, scăzând la 12-20 respirații pe minut
la adulți.
Există 4 volume respiratorii: volumul curent, volumul
inspirator de rezervă, volumul expirator de rezervă și
volumul rezidual.
De asemenea, există 4 capacități pulmonare:
capacitatea vitală, capacitatea pulmonară totală,
capacitatea inspiratorie, capacitatea reziduală
funcțională.
Capacități:
1. Capacitatea vitală (CV) - reprezintă cantitatea maximă de gaz
care poate fi mobilizată într- o singură mișcare ventilatorie și este o
sumă de volume. Acestea sunt măsurate la nivelul orificiului bucal
când aparatul toraco-pulmonar trece din poziția expiratorie maximă în
poziția inspiratorie maximă. Determinarea CV se poate face prin
examen spirografic sau prin pneumotahografie integrată volumic
2. Capacitatea inspiratorie (CI) - este volumul maxim de aer
care poate fi inspirat când aparatul toraco-pulmonar își schimbă poziția
de expir de repaus la inspir maxim. Se calculeaza pe spirogramă ca
suma VC + VIR
3. Capacitatea reziduală functională (CRF) - este volumul de
gaz care se găsește în plămâni în poziția de repaus expirator. CRF
reprezintă volumul de gaz în care pătrunde, se amestecă și se diluează
aerul inspirat înainte de a intra în schimb gazos cu sângele.
Determinarea CRF se face prin metoda diluției gazelor inerte (N2, He)
sau metoda pletismografică
4. Capacitatea pulmonară totală (CPT) - este volumul de gaz
conținut în plămâni la sfârșitul unui inspir complet. Determinarea CPT
se face prin calcul: CPT = CV + VR sau CPT = CI + CRF
Volume:
1. Volumul curent (VC) – este volumul care participă la un proces de inspirație și expirație
2. Volumul respirator de rezervă (VIR) – cantitatea de aer ce pătrunde pulmonar printr-o inspirație forțată
3. Volumul expirator de rezervă (VER) – cantitatea de aer ce iese din plămâni după o expirație forțată
4. Volumul rezidual (VR) – cantitatea de aer ce rămâne în plămâni și după o expirație forțată

Volumul mareelor și volumul expirator de rezervă pot fi măsurate direct cu un spirometru . Acestea sunt elementele de
bază ale unui test de funcție pulmonară ventilatorie . Determinarea volumului rezidual este mai dificilă, deoarece este
imposibil să respiri „complet”. Prin urmare, măsurarea volumului rezidual trebuie făcută prin metode indirecte, cum ar fi
planimetria radiografică, pletismografia corporală , diluarea cu circuit închis (inclusiv tehnica de diluare cu heliu ) și spălarea
azotului .
Factorii care afectează volumele:
O persoană care trăiește pe litoral va dezvolta o capacitate pulmonară puțin mai mică decât o persoană care își petrece
viața la o altitudine mare. Acest lucru se datorează faptului că presiunea parțială a aerului este mai mică la altitudini mai mari,
ceea ce înseamnă că oxigenul se difuzează mai puțin în fluxul sanguin. Ca răspuns la altitudinea mai mare, capacitatea de
difuzie a corpului crește. De asemenea, diafragma toracică are tendința de a coborî într-o măsură mai mare în timpul inhalării,
ceea ce la rândul său determină o creștere a volumului pulmonar datorită presiunii mai mici a aerului la altitudini mai mari.
Atunci când cineva care trăiește la nivelul mării se deplasează către locații la altitudini mari, poate dezvolta o afecțiune
numită boală de altitudine, deoarece plămânii elimină cantități adecvate de dioxid de carbon, dar nu inhalează suficient
oxigen.
Dezvoltarea funcției pulmonare este redusă la copiii care cresc în apropierea autostrăzilor. Expunerea la poluarea aerului
afectează VER și CP.
Modificări specifice ale volumului pulmonar apar și în timpul sarcinii. Capacitatea reziduală funcțională datorită comprimării
diafragmei de către uter. Compresia determină și o capacitate pulmonară totală scăzută volumului de rezervă expirator.

Alți factori care determină schimbarea volumelor

Cum funcționează plămânii
How do lungs work? - Emma Bryce – YouTube

Anatomie plămân
Lung Overview – YouTube

*COVID_19
COVID-19 Animation: What Happens If You Get Coronavirus? - YouTu
be
Bibliografie:
Volume pulmonare - Lung volumes - qaz.wiki
Influenza (Seasonal) (who.int)
Gripă – Wikipedia
Cum actioneaza gripa in corp si de ce te simti atat de rau | Medlife
Coronavirus – Wikipedia
Coronavirus. Ce se întâmplă cu plămânii celor care fac pneumonie şi mor din cauza COVID-19 (mediafax.ro)
Emfizem pulmonar – Wikipedia
Emfizemul pulmonar (romedic.ro)
Fibroza pulmonară (romedic.ro)
Fibroza pulmonara (sfatulmedicului.ro)
https://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-o
menesc/3353-plamanii-strucutura-functii.html
https://www.humanitas.net/ro/wiki/anatomie/plamanii/
https://anatomie.romedic.ro/plamanii
https://newsmed.ro/plamanii-notiuni-de-anatomie/
https://ro.scribd.com/doc/211043539/Plamanii-anatomie-si-fizio
logie
https://anatomie.romedic.ro/mediastinul
https://anatomie.romedic.ro/alveolele-pulmonare
Vă mulțumim!