1.

Anatomia si morfopatologia aparatului respirator:

A. Segmentatia pulmonara
B. Diviziunea anatomica a arborelui traheo-bronsic;
C. Vascularizatia pulmonului;
D. Lobulul pulmonar;
E. Anatomia teritoriului bronsioloalveolar;
F. Structura histologica a membranei de hematoza;
G. Membrana alveolo-capilara – structura, functii.

A. Segmentatia pulmonara
 B.

1. Cartilajul tiroid 2. Ligamentul crieotiroidian 3. Arcul cartilajului cricoid 4. Ligamentul

crieotraheal 5 Cartilajele traheale 6. Ligamentele inelare ale traheei 7. Bronhia stângă 8. Bronhia
lobară superioară stângă cu: a. bronhia segmentară apico-posterioară; b. bronhia segmentară
anterioară; c, bronhia segmentară lingulară superioară; d. bronhia segmentară lingulară inferioară.
9. Bronhia lobară inferioară stângă cu: a. Bronhia segmentară superioară şi bazală ,medială."
(inconstantă); bronhia segmentară bazală antcrioară; c. bronhia segmentară bazală laterală; d.
bronhia segmentară bazală posterioară. 10. Bronhia principată dreaptă. 11. Bronhia lobară inferioară
dreaptă cu: a: bronhia segmentară superioară; b. bronhia segmentară bazală medială, c. Bronhia
segmentară bazată posterioară, d. bronhia segmentală bazală laterată, e. bronhia segmentară
bazală anterioară, -12. Bronhia lobară mijlocie cu: a. bronhia segmentară mediala b. bronhia
segrnentară laterală. - 13. Bronhia lobară superjoară dreaptă cu: a. bronhia segmentară anterioara
b. bronhia segmentara posterioară; c. bronhia segmentară apicală.

B. Diviziunea anatomica a arborelui traheo-bronsic

 Traheea este un organ tubular, care face parte din căile respiratorii. Se intinde de la a şasea vertebră
cervicală, unde continuă laringele, şi până la vertebra a patra toracică, unde se divide in cele două
bronhii principale. Bronhiile principale, dreaptă şi stângă, rezultă din bifurcarea traheei la nivelul celei
de a patra vertebre. De la origine, bronhiile se indreaştă lateral şi in jos formând -intre ele un unghi de
75-85°. După ce ajung la hilul plămânilor, bronhiile principale se ramifică intrapulmonar, formând o
arborizaţie bogată

C. Vascularizatia plământlor este dublă: funcţională şi nutritivă.

Vascularizaţia funcţională este asigurată de trunchiul pulmonar cu cele două ramuri ale lui: artera pulmonară
dreaptă şi artera pulmonară stângă şi cele patru vene pulmonare: două drepte şi doua stângi.

Trunchiul pulmonar porneşţe din ventricalul drept al inimi şi duce la plămâni sange sărac în oxigen, iar
vene1e pulmonare aduc sângele bogat oxigen de la plărnâni la atriul stâng al inimii. Trunchiul pulmonar şi
venele pulmonare alcătuiesc vasele circulaţiei mici, prin care se asigură schimbul permanent de gaze: cedarea
dioxidului de carbon din sânge "in aerul alveolar şi trecerea oxigenului din aerul alveolar in sangele capilarelor
perialveolare.

Artera pulmonară dreapta situata inaintea, apoi dedesubtul şi cele din urmă postero-lateral faţă de
bronhia principală se divide chiar inante de pătrunderea ei in hil in patru ramuri:

1)Ramura superioară (a lobului superior) dă cinci diviziuni segmentare: apicală, pentru segmentul apical;
anterioară ascendentă şi anterioară descendentă, pentru segmentul anterior; poterioară ascendentă şi
posterioară descendentă, pentru segmentul posterior

2)Ramura mijlocie (destinată lobului mijlociu) dă două diviziuni segmentare: laterală şi medială pentru
segmentui lateral, respectiv medial

Lobul inferior primeşte două ramuri:

Ramura superioară, independentă, destinată segmentului superior.

Ramura inferioară, puternică, numită Pars basalis, care se distribuie celorialte segmente ale 1obului inferior,
dând următoarele ramificatii: bazală medială, bazală anterioară, bazală laterală, bazală posterioară.

Artera pulmonara stangă este situată anterior, deasupra, apoi postero-lateral faţă de bronhia principală:
in hil se divide în trei ramuri pentru cei doi lobi ai plărnânului stâng:

1) Ramura superioară pentru lobul superior cu cinci diviziuni segmentare: apicală şi posterioară, pentru
segmentul apicoposterior; anterioară ascendentă şi anterioară descendentă, pentru segmentul anterior;
lingulară, pentru cele două segmente lingulare: superior şi inferior Lobul inferior are o dispoziţie arterială
identică cu cea din dreapta.
2)Ramura superioară, independentă pentru segmentul superior.
3)Ramura inferioară. puternică, numită ca şi la plămânul drept, Pars basalis.; este destinată celorlalte segmente
ale lobului inferior bazală anterioară., bazală." laterală, bazală posterioară;

Ramescenţa unei artere pulmonare este urmatoarea:

Ramura segmentară însoţeşte bronhia segmentară şi irigă un segment.
O arteră mică însoţeşte o bronhiolă terminală şi irigă un lobul.
0 arteriolă însoţeşte o bronhiolă respiratorie care irigă un acin pulmonar.
0 arteriolă precapilară insoţeşte ductul alveolar,
Alveolele sunt inconjurate de retele capilare. o parte din aceste capilare stabilesc legături cu capilarele
arterelor bronsice din jurul bronhiolelor respiratorii
Arterele pulmonare sunt de tip terminal (nu formeaza anastomoze)

Venele pulmonare se formează, din reţeaua de capilare perialveolare, de unde transportă sângele
bogat în oxigen. Aceste vene realizează legături cu reţeaua capilară bronsică, apoi formează vene
perilobulare, intra-segmentare şi intersegmentare (se.remarcă calibrul mare al venelor intersegrnentare care
străbat ţesutul conjunctiv din jurul segmentelor).

Din unirea tuturor acestor afluenti se formează câte două vene pulmonare, la dreapta şi la stânga: una superioară
şi alta inferioară, care fac parte din pediculii pulmonari.

Vena pulmonară dreaptă superioară adună sângele segmentelor lobului superior printr-un trunchi scurt care se
forrmează prin unirea ramurilor apicală, anterioară şi posterioara precum şi de la lobul mijlociu prin ramura
acestui lob. Vena merge anterior şi inferior faţă de artera pulmonară dreaptă şi înapoia venei cave superioare
şi se deschide in atriul stâng.

Vena pulmonară dreaptă inferioară culege sânge din lobul inferior drept prin: ramura superioară din
segmentul superior şi prin venele bazale superioară şi inferioară.

Vena pulmonară stângă superioară conduce sângele din lobul superior stâng. Ea se formează prin unirea
ramurilor apicoposterioară, anterioară şi lingulară.

Vena pulmonară stângă inferioară se formează în acelaşi mod ca şi vena pulmonară dreaptă inferioară.

intre rarnificaţiile periferice ale arterelor pulrnonare şi cele ale venelor pulmonare există anastomoze
arterio venoase prevăzute cu dispozitive sfincteriene, care după nevoi pot fi închise sau deschise.

Vascularizaţia nutritivă este asigurată de către arterele bronhice (din aorta toracică şi artera toracică internă),
respectiv de către venele bronhice (tributare venelor brahiocefalice la stânga şi venei azigos la dreapta
C. Lobulul pulmonar;
 Bronhiile principale, dreaptă şi stângă, rezultă din bifurcarea traheei la nivelul celei de a patra
vertebre toracice. De la origine, bronhiile se indreaştă lateral şi in jos formând -intre ele un unghi de
75-85°. După ce ajung la hilul plămânilor, bronhiile principale se ramifică intrapulmonar, formând o
arborizaţie bogată. Bronhia dreaptă merge puţin1napoi, iar cea. stn' gă inainte.

Bronhia dreaptă se apropie mai mult de verticală, iar cea stângă se apropie mai rnult de orizOntală.
cele două bronhii principale se fonnează in acest fel un unghi diedru cu deschiderea in jos; deoarece
bronhia dreaptă este mai verticală, corpii străini pătrund mai uşor 1n aceasta şi mai rar în cea stângă.

Bronhia dreaptă este rnai scurtă (25-30 mm) decât cea stângă (40-50 rnm),

Bronhia dreaptă este mai voluminosă (cu diametrul de circa 15 mrn), decât cea stângă (cu diametrul de
circa 10 mm).

Pe feţele plămânilor .se intâlnese fisuri sau, scizuri adânci, care divid organul în lobi.

La plamanul stg se intalneste o scizura sau fisura oblica si divide plamanul in 2 lobi superior si inferior.

La plamanul dr apare si o fisura orizontala pe langa cea oblica, aceste fisuri separa plamanul drept in 3
lobi: superior, mijlociu si inferior.

Bronhiile lobare se divid in continuare in bronhii segmentare care deservesc segmentelor

bronhopulmonare. Segmentele bronhopulmonare se caracterizeaza prin aeratie proprie, pedicul arterial
propriu. La nivelul plamanului drept se intalnesc bronhii segmentare, la nivelul celui stang se intalnesc
deobicei 8 bronhii segm. Ramurile bronhiilor segmentare continua sa se divida in ramuri bronhiale iar
acestea in bronhiole lobulare sau terminale. Bronhiolele lobulare deservesc teritorii care reprezinta
unitatile morfofunctionale ale acinilor adica lobulii pulmonari. Bronhiolele lobulare se ramifica in
bronhiole respiratorii, acestea continua sa se ramifice in ducte alveolare terminate prin dilatatii numite
saculeti alveolari. Saculetii se compartimenteaza in mai multe vezicule numite alveole pulmonare.

Lobulul pulm. Este unitatea morfofunct a plamanilor. Volumul lobulilor de la suprafata este in
medie de cmc. Lobulii sunt orientati in asa fel incat pediculii lor sa priveasca spre hilul pulm.
Axul lobulului este strabatut de bronhiola lobulara care se ramifica in 50-80 de bronhiole
respiratorii iar acestea la randul lor in cate 2-10 ducte alveolare. Ductele alv se termina prin
saculetii alveolari care se compartimenteaza in aveolele pulm. Totalitatea saculetilor alveolari si
a alveolelor alcatuiesc parenchimul respirator, acinii pulmonari.
Acinii reprezinta unitatea morfo-functionala a plamanului deoarece la acest nivel se grupeaza
elemente care asigura schimburile de gaze de la nivelul plamanilor.
Bronhiola lobulara este insotita de o ramura intralobulara a arterei pulmonare. Ea se ramif
impreuna cu bronhiola si se termina prin reteaua de capilare perialveolare, alcatuind impreuna
cu alveolele complexul alveolo-capilar. Acesta ocupa un loc aparte in structura plamanilor la
nivelul lui realizandu-se schimburile respiratorii de gaze.
Anatomia teritoriului bronsioloalveolar

Initial bronhiile au aceesi structura ca traheea, in momentul in care bronhiile intra in plaman, structura
peretelui bronsic se schimba, inelele cartilaginoase sunt inlocuite de inele cartilaginoase cu forma neregulata si
sunt distribuite intr-o forma liniara pe intreaga circumferinta a peretelui, dandu-le bronhiilor o forma cilindrica
in contrast cu forma ovoidala a traheei care are un perete posterior plat. Pe masura ce se divid inelele
cartilaginoase devin mai mici pana cand dispart atunci cand calea aeriana are diametrul mai mic de 1mm->
cand poarta denumirea de bronsiola. O alta caracteristica a bronhiilor este prezenta de fibre musculare
netede, pe masura ce acesta devine mai vizibil, strunctura cartilaginoasa scade.

the wall of the bronchus can be regarded as having five layers:

• Mucosa, composed of a pseudostratified epithelium with the same cellular composition as the trachea. The
height of the cells decreases as the bronchi decrease in diameter. In H&E specimens the “basement membrane”
is conspicuous in the primary bronchi but quickly diminishes in thickness and disappears as a discrete structure
in the secondary bronchi. The lamina propria is similar to that of the trachea but is reduced in amount in
proportion to the diameter of the bronchi.

• Muscularis, a continuous layer of smooth muscle in the larger bronchi. It is more attenuated and loosely
organized in smaller bronchi, where it may appear discontinuous because of its spiral course. Contraction of
the muscle regulates the appropriate diameter of the airway.

• Submucosa remains as a relatively loose connective tissue. Glands are present as well as adipose tissue in
the larger bronchi.

• Cartilage layer consists of discontinuous cartilage plates that become smaller as the bronchial diameter
diminishes.
• Adventitia is moderately dense connective tissue that is continuous with that of adjacent structures, such as
pulmonary artery and lung parenchyma.

The bronchopulmonary segments are further subdivided into pulmonary lobules; each lobule is supplied by a
bronchiole. Delicate connective tissue septa that partially separate adjacent lobules may be represented on the
surface of the lung as faintly outlined polygonal areas. Pulmonary acini are smaller units of structure that
make up the lobules. Each acinus consists of a terminal bronchiole and the respiratory bronchioles and alveoli
that it aerates (Fig. 19.11). The smallest functional unit of pulmonary structure is thus the respiratory
bronchiolar unit. It consists of a single respiratory bronchiole and the alveoli that it supplies.

Photomicrograph showing the respiratory

portion of the bronchial tree. In this photomicrograph a terminal
bronchiole (TB) is shown longitudinally sectioned as it branches
into two respiratory bronchioles (RB). The terminal bronchiole is
the most distal part of the conducting portion of the respiratory
system and is not engaged in gas exchange. The respiratory
bronchiole engages in gas exchange and is the beginning of the
respiratory portion of the bronchial tree. Respiratory bronchioles
give rise to alveolar ducts (AD), which are elongate airways that
have almost no walls, only alveoli surrounding the duct space.
Alveolar sacs (AS) are spaces at the termination of the alveolar
ducts that, likewise, are surrounded by alveoli

Bronchioles are air-conducting ducts that measure 1 mm or less in diameter. The larger bronchioles represent
branches of the segmental bronchi. These ducts branch repeatedly, giving rise to the smaller terminal
bronchioles that also branch. The terminal bronchioles finally give rise to the respiratory bronchioles.
Cartilage plates and glands are not present in bronchioles.
The larger-diameter bronchioles initially have a ciliated, pseudostratified columnar epithelium that gradually
transforms into a simple ciliated columnar epithelium as the duct narrows. Goblet cells are still present in the
largest bronchioles but are not present in the terminal bronchioles that follow. An exception is in smokers and
others exposed to irritants in the air. There are no subepithelial glands in bronchioles. Cartilage plates,
characteristic of bronchi, are absent in bronchioles. Instead, small elements of cartilage may be present,
particularly at branching points. A relatively thick layer of smooth muscle is present in the wall of all
bronchioles. Small bronchioles have a simple cuboidal epithelium. The smallest conducting bronchioles, the
terminal bronchioles, are lined with a simple cuboidal epithelium in which Clara cells are interspersed among
the ciliated cells (Fig. 19.12). Clara cells increase in number as the ciliated cells decrease along the length of
the bronchiole. Occasional brush cells and small granule cells are also present. A small amount of connective
tissue underlies the epithelium, and a circumferential layer of smooth muscle underlies the connective tissue in
the conducting portions. Clara cells are nonciliated cells that have a characteristic rounded or dome-shaped
apical surface projection.
Respiratory bronchioles constitute a transitional zone in the respiratory system; they are involved in both air
conduction and gas exchange. They have a narrow diameter and are lined by cuboidal epithelium. The
epithelium of the initial segments of the respiratory bronchioles contains both ciliated cells and Clara cells.

The surface area available for gas exchange is increased by the lung alveoli. Alveoli are the terminal air spaces
of the respiratory system and are the actual sites of gas exchange between the air and the blood. Each alveolus
is surrounded by a network of capillaries that brings blood into close proximity to inhaled air inside the
alveolus. About 150 to 250 million alveoli are found in each adult lung; their combined internal surface area is
approximately 75 m2, roughly the size of a tennis court. Each alveolus is a thin-walled polyhedral chamber
approximately 0.2 mm in diameter that is confluent
with an alveolar sac

• Alveolar ducts are elongated airways that have almost no walls, only alveoli, as their peripheral boundary.
Rings of smooth muscle are present in the knoblike interalveolar septa (see the next paragraph).

• Alveolar sacs are spaces surrounded by clusters of alveoli.

The surrounding alveoli open into these spaces.
Alveolar sacs usually occur at the termination of an alveolar duct but may occur anywhere along its length.
Alveoli are surrounded and separated from one another by an exceedingly thin connective tissue layer that
contains blood capillaries.
The tissue between adjacent alveolar air spaces is called the alveolar septum or septal wall
Alveolar epithelium is composed of type I and II alveolar cells and occasional brush cells.

Histologia MAC

The alveolar septum is the site of the air–blood barrier.

The air–blood barrier refers to the cells and cell products across which gases must diffuse between the
alveolar and capillary compartments. The thinnest air–blood barrier consists of a thin layer of surfactant, a type
I epithelial cell and its basal lamina, and a capillary endothelial cell and its basal lamina. Often, these two basal
laminae are fused. Connective tissue cells and fibers that may be present between the two basal laminae widen
the air–blood barrier. These two arrangements produce a thin portion and a thick portion of the barrier. It is
thought that most gas exchange occurs across the thin portion of the barrier. The thick portion is thought to be
a site in which tissue fluid can accumulate and even cross into the alveolus.