Referat

Subiect: Obiectul psihologiei din perspectiva Psihologiei Individuale adleriene

In expunerea despre controversele şi diferenţele care au apărut despre obiectul, metodele şi

finalitatea psihologiei ca ştiinţă, în acest moment m-a atras cel mai mult perspectiva
psihanalizei, prin diversitatea şi noutatea conceptelor introduse, şi prin accentual pus, pentru
prima dată în epocă, pe inconştient.

Deşi mi s-au părut fascinante conceptele introduse de S. Freud (aparat psihic nivelar, dinamic,
format din inconştient, preconştient şi conştient; inconştientul, un ocean cu pulsiuni, guvernat
de principiul plăcerii, conştientul, o sala de judecată unde prezidează principiul realitaţii) şi cele
introduse de C. G. Jung, (inconştientul colectiv, arhetipurile etc.), am ales numele psihologului
A. Adler pentru acest referat, deoarece am auzit despre el pentru prima dată acum, aşa că mi-
am propus să învăţ mai mult despre perspectiva acestuia.

Am reuşit să gasesc în acest răstimp o singură carte a lui Alfred Adler, respectiv “Cunoaşterea
Omului”, poate nu cea mai potrivită pentru acest referat, dar am hotărât totuşi să încerc să
parcurg materialul şi să prezint perspectiva adleriana asupra obiectului psihologiei, aşa cum se
reflectă ea mai ales în primele două capitol ale acestei cărţi.

Incă din start mi-a plăcut un fragment pe care îl redau mai jos, care ilustrează cu claritate cât
de importantă şi cât de complexă este cunoaşterea psihicului uman în perspectiva adleriană:

“Principiile cunoaşterii omului sunt de aşa natură încat să nu permită generarea unei prea
mari infatuări şi trufii. Dimpotrivă, adevărata cunoaştere a omului nu poate să inspire decât
o anumită modestie, prin aceea că ne demonstrează că avem de-a face cu o sarcină de o
excepţională însemnătate, la a cărei îndeplinire umanitatea lucrează chiar de la începuturile
civilizaţiei, fără a o fi abordat în mod sistematic, cu o clară conştiinţă a scopului, în aşa fel
încat vedem mereu ieşind în faţă numai câţiva oameni mari, ici-colo, care au dispus de o mai
bună cunoaştere a omului în comparaţie cu media.” (Adler, 1996, Cunoaşterea omului, p. 41)

In Studiul introductiv din această carte, denumit “Alfred Adler — o revanşă a socialului asupra
biologismului Freudian” al doctorului Leonard Gavriliu, autorul explica faptul că, deşi numele
lui Adler este legat de psihanaliză, fiind mentionat alături de Sigmund Freud, părintele
psihanalizei si de C. G. Jung, de fapt Adler s-a desprins de psihanaliza freudiana, întemeind
ceea ce el a denumit “Psihologia individuală”.

Dr. Gavriliu o defineşte ca fiind un fel de parapsihanaliză (în sensul de “pe lângă psihanaliză”),
spunînd că, deseori, conceptele exprimate de Adler se desprind de psihanaliză, “putând merge
pană la o antiteză net exprimată” (Adler, 1996, Gavriliu, L. in Studiu introductiv, p. 8), cu ideile
şi conceptele freudiene.
Aşadar, psihologia individuală a lui Adler nu se referă la o psihologie a individului, ci, mai
degrabă, la o socio-psihologie, sub forma unei psihologii a unui «tot indivizibil», al carei obiect
ar fi atât individul, cât şi relaţia acestuia cu comunitatea din care face parte, într-o strânsă
interdependenţă şi clară relaţie de cauzalitate.

Din această perspectivă, Adler consideră ca obiectul psihologiei individuale trebuie să fie o
profundă cunoaştere a omului, punând în legătură componenta individuală a psihicului uman
cu viaţa sa socială. El explică faptul că o mai bună cunoaştere a resorturilor interne îl poate
ajuta pe individ să depăşească barierele care îl izolează într-un mod nedorit de familie şi de
societate; în plus, această cunoaştere are o finalitate precisă, respectiv identificarea scopul, a
ţelului personal pe care acesta şi l-a propus. Adler scoate în evidenţă faptul ca, dacă am
cunoaşte acest scop, am putea descifra şi înţelege semnificaţia actelor unui individ şi am putea
sesiza cum aceste fenomene psihice sunt o pregătire pentru ceva ce urmează să se întâmple.

Deci, finalitatea Psihologiei individuale adleriene nu este doar descriptiv-explicaţivă, ci este

orientată spre viitor, propunându-şi ca această cunoaştere să servească unui scop precis, de
dezvoltare a psihicului uman, pentru a-i oferi omului un alt cadru de viaţă din care barierele
imaginare ar fi îndepărtate, în care acesta să poată trăi mai armonios, într-o mai bună
comuniune cu grupul din care face parte:

“Din cunoaşterea psihicului uman rezultă în mod automat o îndatorire, o misiune care, pe
scurt, constă în a sfărâma cadrul care-l înăbuşe pe om, cadrul care se dovedeşte impropriu
pentru viaţă, înlăturând falsa perspectivă care îl face să rătăcească şi prezentandu-i o altă
perspectivă, mai favorabilă vieţii colective şi posibilităţilor de fericire pe care le oferă acest
mod de existenţă, o economie intelectuală sau, ca să fim mai modeşti, un alt cadru de viaţă,
dar unul in care sentimentul comuniunii sociale să joace rolul predominant.”
(Adler, 1996, Cunoaşterea omului, p. 50)

Dintre noţiunile prezentate de Adler aş începe cu cea de organ psihic, descris ca “un organ de
atac, de apărare sau de securitate, un organ de protecţie, după cum situaţia organismului viu
impune ofensiva sau defensiva.” (Adler, 1996, Cunoaşterea omului, p. 52)

Funcţia acestui organ psihic este orientarea acţiunilor omului pentru îndeplinirea ţelului
propus. In ceea ce priveşte acest ţel, Adler nu defineşte un obiectiv conştient, ci vorbeşte
despre un “ţel existenţial al omului care se formează incă din primele sale luni de viaţă” ,
determinat de “impresii primare, cărora copilul le răspunde fie cu bucurie, fie cu
nemulţumire,” si care “ indeplinesc un rol cardinal in evoluţia sa, prefigurându-i imaginea
despre lume.” (Adler, 1996, Cunoaşterea omului, p. 56)

El explică faptul că actiunile psihicului uman nu au un caracter definitiv, ci provizoriu şi

evolutiv. Din această perspectivă ontogenetică, Adler refuză să considere carcaterul uman ca
un dat moştenit de la părinţi şi acordă culturii o mare importanţă, considerănd-o un factor de
influenţă majoră, comparând-o cu o bariera care orientează acţiunile copilului spre obţinerea
“ securitătii şi adaptării” (Adler, 1996, Cunoaşterea omului, p. 96). Respectarea acestor
bariere impuse de cultură îi aduc pe copil mai aproape de aspiraţia la superioritate, pe care
acest comportament compliant ar trebui să i-o aducă, împreună cu securitatea promisă.
Totuşi, între obţinerea şi afirmarea acestei superiorităţi, ca o expresie a recunoaşterii propriei
valori, se interpun interacţiunile din viaţa socială, care, plasând individual într-un cadru de
referinţă, pot determina, prin comparaţie, apariţia compexelor de inferioritate.

”Descoperim aici şovăiala, timiditatea, închiderea in sine, neîncrederea şi toate celelalte

trăsături prin care cel slab incearcă să se apere. Scopul său este in afara graniţelor
posibilului, departe în spatele frontului vieţii.” (Adler, 1996, Cunoaşterea omului, p. 58)

Mecanismul prin care individul încearcă să-şi depăşească aceste complexe de inferioritate
(insuficienţă), dobândit prin comparaţii, este efectul de compensare.
Adler defineşte fenomenul compensării ca pe o lege de bază a vieţii psihice, în sensul în care,
la sesizarea unei imperfecţiuni, a unei inferiorităţi, individul identifică şi mobilizează resurse
ascunse pentru depăşirea acestei stări de inferioritate, pentru “a se pune în valoare şi a
dobândi superioritatea.” (Adler, 1996, Cunoaşterea omului, p. 97)

După Adler, acest deziderat al superiorităţii, ca motor al fenomenului compensării complexelor

de inferioritate, este ceea ce domină viaţa psihică, într-o încercare a omului de a-şi stabili locul
în mediul social.

Mi s-a părut extrem de interesantă această perspectivă, într-adevăr, mult diferită de

perspectiva freudiană, prin faptul că identifică un alt motor al comportamentului şi al
fenomenelor psihice decât inconştientul, respectiv eul, prin interacţiunile dintre complexele de
inferioritate şi fenomenul de compensare. Deşi nu aş putea exclude rolul inconştientului,
perspectiva adleriană aduce o completare interesantă şi provocatoare înţelegerii vieţii psihice,
deschizând noi perspective demersului psihologiei.

Bibliografie:
ADLER, A. (1996) Cunoasterea omului, Editura IRI, Bucureşti

Traducere după volumul lui Alfred Adler, Menschenkentnnis, Rascher Verlag, Fischer Bucherci.
Zurich, 1966
Traducere, studiu introductiv şi note de dr. Leonard Gavriliu

(Capitolul I Viaţa psihică a omului (1. Noţiunea de psihic şi condiţia vieţii psihice; 2. Funcţia
organului psihic; 3. Finalitatea in viaţa psihică) ........................................................... 51
Capitolul II Esenţa socială a vieţii psihice (1. Adevărul absolut; 2. Necesitatea vieţii in comun; 3.
Securitate şi adaptare; 4. Sentimentul de comuniune socială) .................................... 59)