Constituirea Consiliului Europei (1949)

Aderarea României la Consiliul Europei

Lucrare scrisă de către Bodonea Alexandra

Curs PROTECŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Studentă anul II, Master SE

1
 Constituirea Consiliului Europei

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat

naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte
state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de
Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la
Strasbourg.

Crearea Consiliului Europei, în 1949, reprezintă concretizarea unei aspiraţii. Actul de întemeiere
a acestuia, având o semnificaţie istorică, care marchează prima tentativă reuşită vizând realizarea
unei Europe “europene”, fondată de europeni şi pentru europeni.

Aşa cum se cunoaşte, după încheierea celui de-al doilea război mondial, Statele Unite au fost
cele care, prin intermediul Planului Marshall şi al OCDE – prelungirea sa instituţională, apoi
datorită NATO, au organizat Europa sub egida lor. Evident, era vorba de o Europă atlantică şi nu
de una europeană. Consiliul Europei apare, în acest context, ca o construcţie diferită, prin natura
sa, de predecesoarele sale. Instituţia astfel creată este rezultatul unei manifestări spontane a
numeroaselor mişcări europene apărute în perioada imediat următoare de după război, reunite în
cadrul unui congres ţinut în mai 1948, la Haga. Congresul ar fi putut fi unul constituant, dacă
delegaţii ar fi fost desemnaţi de către guvernele naţiunilor lor, delegaţii nu reprezentau însă decât
mişcările europene ale acelei epoci.1 Formula “Consiliul Europei” a fost avansată şi utilizată în
mai multe rânduri de premierul britanic Winston Churchill în unele din declaraţiile sale din
timpul războiului. Sunt demn de a fi reamintite în acest sens cuvintele folosite de Churchill în
octombrie 1942: “Oricât de departe poate părea astăzi acest obiectiv, eu am speranţa fermă că
familia europeană va acţiona într-o uniune strânsă în cadrul Consiliului Europei. Aştept şi doresc
crearea Statelor Unite ale Europei unde va fi posibilă orice călătorie fără obstacole. Sper să văd
economia Europei studiată într-un tot unitar. Sper să văd un Consiliu care să regrupeze poate 10
naţiuni, printre care fostele Mari Puteri…” 2

1
Uniunea Paneuropeană, fondată de contele Coudenhove-Kalergi, exista încă din 1924. Singura propunere
oficială formulată înainte de război în favoarea creerii unei Uniuni Europene a fost Memorandumul
referitor la Uniunea Federală Europeană adresat de Aristide Briand membrilor europeni ai Societăţii
Naţiunilor.
2
Text preluat din documentul https://www.scribd.com/doc/91628885/Istoria-Consiliului-Europei pag. 3

2
,,Mesajul către europeni” adoptat de Congres va inspira doctrinar conceptul unităţii: ,,Noi dorim
o Europă unită restituită în totalitatea ei liberei circulaţii a oamenilor, a ideilor şi a bunurilor”. 3

În timp ce statele participante îşi continuau negocierile, la 4 aprilie 1949 se semna la Washington
Tratatul Atlanticului de Nord. O lună mai târziu, cei zece miniştri de externe se reuneau la
Londra, în palatul St. James pentru a examina concluziile ambasadorilor şi a soluţiona ultimele
dificultăţi. La 5 mai 1949, statutul a fost semnat. În comunicatul oficial dat publicităţii se
arăta:”…Caracteristica esenţială a statutului care a fost crearea unui Comitet al Miniştrilor şi a
unei Adunări Consultative al căror ansamblu constituie Consiliul Europei. Comitetul Miniştrilor
va avea ca atribuţii dezvoltarea cooperării între guverne, iar Adunarea Consultativă, exprimând
aspiraţiile popoarelor din Europa, va furniza guvernelor posibilitatea de a rămâne în permanent
contact cu opinia publică europeană”.

Statutul a intrat în vigoare la 3 august 1949, primele sesiuni ale Comitetului Miniştrilor şi ale
Adunării Consultative având loc imediat după această dată, la Strasbourg. Capitala alsaciană a
fost desemnată ca sediu al Consiliului Europei la propunerea aceluiaşi Winston Churchill, oraşul
constituind un simbol al celor două războaie mondiale care distruseseră continentul european în
mai puţin de 50 ani. Organizaţia astfel creată a rămas de-a lungul primelor sale patru decenii o
instutuţie vest-europeană. Istoria sa reflectă în fapt pe aceea a continentului. Spre sfârşitul acestei
prime faze a existenţei sale, Consiliul Europei a atins cifra de 23 de membri. Contribuţia sa
majoră a constat în elaborarea unui ansamblu important de norme şi acorduri de cooperare.

O turnantă avea să se producă la încheierea războiului rece. Într-adevăr, după 1989, Consiliul
Europei a constituit prima structură de primire a ţărilor Europei Centrale şi de Est, pe măsura
opţiunilor acestora pentru democraţie. Ca urmare a acestui proces spectacular şi inedit, din
Consiliu fac parte în prezent 41 de state europene. Vocaţia sa de organizaţie pan-europeană a fost
deja demonstrată de o manieră clară şi convingătoare.

Rolul Consiliului Europei a fost întărit cu ocazia Conferinţei la vârf de la Viena, în octombrie
1993, şefii de stat şi de guvern recunoscând atunci importanţa pentru securitatea şi stabilitatea
Europei a unei adeziuni progresive a tuturor statelor la valorile democraţiei, drepturile omului şi
preeminenţa dreptului. Deciziile adoptate atunci au permis Consiliului Europei să joace un rol
proeminent în desfăşurarea amplelor tranformări pozitive ce au urmat conferinţei, inclusiv în
3
Idem

3
ceea ce priveşte protecţia minorităţilor. Consiliul a susţinut activ procesele tranziţiei democratice
şi a pus la punct un mecanism complex şi eficient de urmărire a modului în care statele membre
îşi respectă angajamentele asumate.

Evoluţiile ne obligă să constatăm că idealurile au rămas actuale dar nu au fost pe de-a întregul
împlinite. Europa de azi nu se suprapune pe proiecţia lui Churchill.

Azi, Europa nu arată încă aşa cum au visat-o cândva vizionarii doctrinari ai ideii de unitate. Din
afară, se constată că funcţiile de arbitraj au devenit predominante (uneori autoritare sau
dictatoriale) în detrimentul celor de sprijinire a proceselor reformatoare necesare consolidării
democraţiei şi dezvoltării. S-a produs o structurare a statelor membre în raport cu puterea nu cu
democraţia în decizii, mai ales la nivelul Uniunii Europene.

Obiective Consiliului Europei erau:

 Protecția drepturilor omului, a democrației pluraliste și a preeminentei dreptului,

 Favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării identității și diversității culturale
ale Europei,
 Dezvoltarea stabilității democratice în Europa prin susținerea reformelor politice,
legislative și constituționale,
 Căutarea unor soluții pentru problemele cu care se confruntă societățile europene:
discriminarea minorităților, xenoobia, intoleranța bioetica și clonarea, traficul de
finite umane, crima organizată și corupția, violența domestică.

Activitati importante:

Rolul esențial al Consiliului Europei în spațiul juridic european și, în acelasi timp, de promotor îl
concretizează în cele peste 190 de convenții și acorduri. În strânsă legătură cu scopul său prim,
de a contribui la afirmarea și consolidarea valorilor politice, culturale și juridice comune,
cooperarea la nivel juridic se traduce prin câteva elemente esențiale: supremația dreptului în
relațiile interne și internaționale, modernizarea și armonizarea legislatiilor nationale,
eficientizarea justiției prin simplificarea procedurilor, lupta împotriva criminalității organizate, a
corupției, identificarea de soluții la problemele juridice generate de noile realități tehnico-
științifice. Acțiunea în planul cooperării juridice a Consiliului Europei își dovedește importanța
și eficiența și prin posibilitatea pe care statele nemembre o au de a adera la diferite convenții,

4
astfel încât putem spune că această organizație este un promotor al cooperării juridice
internaționale și nu doar europene. De asemenea, Consiliul contribuie la dezvoltarea dreptului
internațional public și la apropierea diferitelor viziuni în acest domeniu prin intermediul
discutiilor în cadrul Comitetului ad-hoc al consilierilor juridici pentru dreptul international public
(CAHDI). În 1990, Consiliul Europei a decis constituirea unei Comisii europene pentru
democrație prin drept (denumită si Comisia de la Venetia). Scopul acestei Comisii este de a
studia principiile si tehnicile constitutionale, legislative și administrative care permit punerea în
practică a principiilor fundamentale ale Consiliului.

Aderarea României la Consiliul Europei

Admiterea în Organizație

România a devenit membră a Consiliului Europei la data de 7 octombrie 1993, odată cu

depunerea instrumentului de aderare la Statutul Organizației. În prealabil, Parlamentul României
dobândise statutul de invitat special la Adunarea Parlamentară (1 februarie 1991), un statut
similar fiind obținut și de Guvernul României ca urmare a aderării la Convenția culturală
europeană (19 decembrie 1991). România este reprezentată în Comitetul Miniștrilor de ministrul
afacerilor externe, iar în Adunarea Parlamentară de o delegație formată din 10 reprezentanți și 10
supleanți. Delegația română la Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa are o
compoziție similară. De asemenea, România este reprezentată de un judecător la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului. La un an de la primirea statului român în Organizație, la
București a avut loc un seminar de informare asupra Consiliului Europei, lucrările acestuia
desfãșurându-se în zilele de 25 și 26 octombrie 1994, la Palatul Parlamentului. Înalți funcționari
și alți specialiști de prestigiu din Secretariatul Consiliului au prezentat comunicări privind teme
și preocupări majore ale Organizației, precum: rolul politic al Consiliului Europei; drepturile
omului ca fundament al construcției europene; Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei;
activitățile juridice ale Consiliului; drepturile sociale în Europa; cooperarea culturală în cadrul
Consiliului Europei.

5
România dispune de un important capital politic şi instituţional la Consiliul Europei, reprezentat
de suma eforturilor factorilor politici şi a instituţiilor statului (guvern, parlament, justiţie,
autorităţi locale) de a promova aplicarea acquis-ului Consiliului Europei în societatea
românească.

România, a participat la inaugurarea Centrului de Informare și Documentare al Consiliului

Europei la București, pe 26 octombrie. Împreunã cu ceilalți șefi de stat și de guvern din țările
membre ale Consiliului Europei, președintele Ion Iliescu a participat la Summitul de la Viena al
Organizației (8-9 octombrie 1993), iar președintele Emil Constantinescu a luat parte la Summitul
de la Strasbourg (10-11 octombrie 1997).

Președintele Ion Iliescu a efectuat, de asemenea, o vizită oficialã la Consiliul Europei, în

octombrie 1994, luând cuvântul în plenul Adunãrii Parlamentare. Împlinirea a cinci ani de la
admitere a fost marcatã în toamna anului 1998, la București, în octombrie, în cadrul unei sesiuni
solemne a Parlamentului României la care a participat și doamna Leni Fischer, Președintele
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Cu același prilej a fost organizată prima conferință
internațională având ca temă Rolul diplomației parlamentare în stabilirea unei ordini durabile de
securitate democratică. Beneficiind de o prestigioasă participare, formată din parlamentari și
specialiști români și străini, conferința a abordat următoarele aspecte principale:

 emergența, dezvoltarea și înțelesul actual al conceptului de diplomație parlamentară;

 contribuția diplomației parlamentare la adoptarea de reguli, standarde și instituții ale unei
ordini democratice de securitate;
 diplomația parlamentară preventivă și perspectivele dezvoltării ei;
 principiile democratice general acceptate de conduită internațională, schimbarea pașnică
și rolul diplomației parlamentare în reglementarea pașnică a disputelor;
 promovarea păcii, stabilității și securității internaționale ca obiectiv primordial al
diplomației parlamentare.

În cei șase ani care trecuseră de la admiterea în Consiliul Europei, România devenise parte la

52 de instrumente juridice internaționale adoptate sub egida acestei instituții, dintre care cele mai

importante sunt:

6
  Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și cele
 11 protocoale adiționale;
 Convenția culturală europeană;
 Carta autonomiei locale;
 Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor
crude,
 inumane sau degradante, precum și cele două protocoale adiționale la aceastã
convenție;
 Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, România fiind prima țară
care a ratificat această convenție;
 Carta socială europeană (revizuită).

Au mai fost ratificate, de asemenea, o serie de convenții având drept scop cooperarea în diverse
domenii: proceduri juridice, învățământ, cultură, protecția patrimoniului, protecția mediului,
reprimarea terorismului etc. Au fost semnate și se află în diferite stadii de avizare în vederea
ratificării o serie de alte convenții importante cum sunt: Convenția europeană privind
imprescriptibilitatea crimelor contra umanității și crimelor de război, Convenția europeană
privind televiziunea transfrontalieră, Carta limbilor regionale sau minoritare, Convenția penală
privind corupția.

Cronologia aderării

29 ianuarie 1991 - Primul ministru al României, dl. Petre ROMAN, s-a adresat Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) (Strasbourg);

1 februarie 1991 - România a obţinut statutul de invitat special la APCE (Innsbruck) Au

participat Primul Ministru Petre Roman si ministrul afacerilor externe, Adrian Nastase;

16 decembrie 1991 - Guvernul român a transmis cererea oficială de aderare la CE, printr-o
scrisoare oficială adresată Secretarului General al CE, doamna Catherine Lalumiere;

7
8 ianuarie 1992 - cerere de aviz privind admiterea României în Consiliul Europei este adresată
APCE, de către Comitetul de Miniştri al CE;

Noiembrie 1992 - o delegatie a APCE participă la observarea alegerilor generale şi prezidenţiale

din România;

28 septembrie 1993 - APCE adoptă Avizul 176 privind cererea României de aderare la CE;

4 octombrie 1993 - Comitetului de Miniştri adoptă Rezolutia nr. 37/1993 privind decizia de
invitare a României să devină membru al Consiliului Europei;

7 octombrie 1993 - România este primită în Organizaţie, cu ocazia semnării documentelor

statutare şi a Convenţiei Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, cu
ocazia primului Summit al CE (Viena);

31 mai 1995 - Congresul European al Puterilor Locale şi Regionale (CPLR) adoptă Rezoluţia nr.
18 şi Recomandarea nr. 12 privind democraţia locală în România (primul raport de monitorizare
de acest tip);

1996 - Infiintarea instituţiei Agentului Guvernamental;

24 aprilie 1997 - Este adoptată rezoluţia nr. 1123 şi recomandarea nr. 1326 privind încetarea
monitorizării României de către APCE;

22 mai 1998 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului pronunţă prima hotărâre împotriva
României (afacerea Vasilescu).

15-16 mai 2002, Bucureşti - Comisia de monitorizare a APCE propune încetarea procesului de
post-monitorizare a României de către APCE;

28 mai 2002 - Biroul APCE decide încetarea procesului de post-monitorizare a României;

2003 - Instituţia Agentului Guvernamental se transferă la Ministerul Afacerilor Externe.4

Bibliografie
4
Informație preluată de pe site-ul https://coe.mae.ro/node/1252

8
 A. Dinu, I. Jinga, Organizații europene și euroatlantice, Editura Economică, București,
2005;
Andrei Popescu, Dreptul Social European, Editura Fundației „România de mâine”,
București, 2006;
Braibant, Guy, La Charte des droits fondamentaux de l´Union Européenne, Paris,
Editions du Seuil, 2001;
Buergenthal, Thomas, Renate Weber, Dreptul internaţional al drepturilor omului,
Bucureşti, Editura ALL, 1996;
Harris, David J., Donna Gomien, Leo Zwaak, Convention Européenne des Droits de l
´Homme et Charte Sociale Européenne: droit et pratique, Strasbourg, Editions du
Conseil de l´Europe, 1997.

Alte Surse

Manualul Consiliului Europei, editat de Biroul de Informare al Consiliului Europei,

București;
https://www.scribd.com/doc/91628885/Istoria-Consiliului-Europei
https://coe.mae.ro/node/1252
https://www.coe.int/ro/web/chisinau/council-of-europe
https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-council_ro
https://www.senat.ro/pagini/rel_int/apce%202008/prezentare%20ce.htm
http://www.cdep.ro/afaceri_europene/afeur/2009/fi_461.pdf