Unitatea de învățare 4

U.1 Motricitatea în ontogeneză

Aşa cum afirmă Dragne A., si Bota A., conceptual de motricitate “nu poate fi
privit în afara conceptului de mişcare, în general, mişcare biologic, în sensul special.
Mişcarea desemnează o ieşire din starea de imobilitate, stabilitate, o schimbare a
poziţiei corpului în spaţiu, în raport cu unele repere fixe.” [2000, pag. 32]
Motricitatea este definită ca exprimând “o însuşire a fiinşei umane înnăscută
şi dobândită de a reacţiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi şi
interni, sub forma unei mişcări.” [2000, pag. 32]
Ontogeneza cuprinde dezvoltarea individuală a organismelor (vegetale sau
animale) cu toate transformările lor de la faza de embrion şi până la moarte. [Verza
E., Verza F., 2000]
Perioada nasterii până la sfârşitul vieţii, privită prin prisma motricităţii,
determinată de procesele de creştere, dezvoltare şi involuţie specifice omului este
punctul de interes major în motricitate.
Astfel, pe baza acestor criterii, avem următoarele etape:
- de la naştere până la vârsta de un an (0-3 luni; 3-6luni; 6-9 luni; 9-12 luni)
- de la 1 la 3 ani
- de la 3 la 6-7 ani,
- de la 7-10 ani,
- de la 10-14 ani,
- de la 14-18 ani,
- vârsta adultă de la 18-65 de ani,
- vârsta senescendenţei, după 65 de ani.
De la naştere la vârsta de 1 an evoluţia motrică a copilului este puternic
influenţată de următorele aspecte: cunoaşterea mediului înconjurător cu
multitudinea de lumini, obiecte, voci, chipuri etc. ce constituie o avalanşă de
informaţii care solicită reacţii de cunoaştere şi adaptare şi care obosesc în foarte
mare măsură. Viaţa copilului la această vârstă este dominată de somn, care la
începutul intervalului însimează un număr de 18-20 de ore pe zi şi care pe măsură ce
trece timpul şi copilul se dezvoltă şi se adaptează condiţiilor de trai, acesta se
diminuează. Tractusurile nervoase nemielizate favorizează iradierea puternică a
influxului nervos care are drept urmare o percepţie difuză a senzaţiilor precum şi o
reacţie motrică imprecisă, necoordonată si mai ales de natură reflexă.
În acest interval de vârstă se disting următoarele etape:
De la 0 la 3 luni sunt evidente mişcările dezordonate ale membrelor şi mişcări
de orientare, copilul normal este capabil să-şi ridice şi să-şi ţină singur capul;
De la 3 la 6 luni, la mişcările se adaugă mişcări de trunchi, tendinţe de rulare
stânga-dreapta, cea mai importantă achiziţie motrică fiind ridicarea în poziţia şezând,
la care se adaugă ţinerea unor obiecte.
De la 6 la 9 luni, copilul se remarcă prin mişcări diverse de trunchi – aplecări,
răsuciri în vederea apucării unor obiecte, la 9 luni încercările de ridicare in picioare
finalizându-se cu posibilitatea realizării poziţiei stând, după trecerea prin stadiile de
târâre, “mers în patru labe”.

De la 9 la 12 luni se perfecţionează şi se stabilizează poziţia stând cu

încercarea de păşire, în jurul vârstei de un an, copilul normal putând merge singur.
De la 1 an la 3 ani, vârsta preşcolară mică (antepreşcolară), achiziţiile motrice
sunt importante. Un an de experienţă de viaţă, independenţa relativă de deplasare
(copilul merge singur) şi poziţia bipedă aduc plusuri importante în lărgirea orizontului
copilului la propriu şi la figurat. De remarcat două tendinţe noi în evoluţia motrică:
alergarea şi jocul. Alergarea la inceput se face practic fără faza de zbor, aceasta
căpătând o amplitudine din ce in ce mai mare cu trecerea timpului. Jocul câştigă în
dinamică şi complexitate în strânsă legătură cu vârsta, cu mediul şi cu partenerii.
Jocul cu partenerii de aceeaşi vârstă sau de vârste apropiate este mai dinamic, mai
solicitant în curte, în parc sau locuri de joacă în special amenajate şi mai putin
solicitant în casă.

De la 3 la 6-7 ani, vârsta preşcolară, copii încep să fie instituţionalizaţi,

frecventând în mod normal grădiniţa. Mediul puternic socializant, grădiniţa
presupune parcurgerea unei programe în care activităţile motrice ocupă o pondere
importantă. Pentru prima dată copilul trebuie să se încadreze în exigenţele disciplinei
de grup, învaţă să respecte reguli de comportament şi joc, îmbină activităţi singulare
cu cele de grup. Achiziţiile motrice sunt importante la această vârstă şi vizează
activităţi statice şi dinamice.
 În această perioadaă se pun bazele deprinderilor motrice de bază şi utilitar-
aplicative prin cea mai importantă activitate pe care o are de realizat copilul – jocul.
Intr-o pregătire specializată (grupe de performanţă la diferite sporturi), aria
motrică se poate lărgi considerabil cu deprinderi motrice specializate.
De la 7 la 10 ani, este cuprinsă o primă perioadă şcolară, în care activitatea de
bază a copilului devine învăţătura. Atât implicarea copilului, a familiei si a scolii
imprimă acestui gen de activitate o nota de seriozitate, cu urmări deosebite în plan
psihologic şi motric. Totuşi printre activităţile cele mai agreate de copii la această
vârstă rămâne jocul, în special jocurile de grup.

Bagajul de priceperi şi deprinderi motrice se îmbogăţeşte cu noi achiziţii,

cresc capacitşţile de efort şi de asemenea se îmbunătăţesc calităţile motrice de bază,
în special pe baza dezvoltării şi creşterii specifice acestei perioade de vârstă. Creşte
volumul muşchilor şi forţa lor, articulaţiile se întăresc, percepţiile sunt mai clare
privind unele aspecte legate de distanţe (aproape, departe) şi de dimensiuni (mare,
mic) cu implicaţii privind precizia şi fineţea unor mişcări. Totuşi copilul este fragil şi
oboseşte repede la aceasta vârstă, însă este deosebit de plastic, are bune capacităţi
de îndemânare şi se pretează la ambidextrie. Fetiţele şi baieţii se joacă împreună.
De la 10 la 14 ani, a doua perioadă şcolară, gimnaziul. Această perioada
presupune pe plan scolar noi exigente impuse de aparitia proferorilor specializati pe
discipline de invatamant. Paralel, în plan biologic se face simţită din ce în ce mai
puternic, la început perioada prepubertară, dar mai ales ulterior, cea pubertară.
Orele de educaţie fizică se fac de către un profesor de specialitate care raspunde
unor exigente mai ridicate impuse de programa analitică şi de condiţiile concrete ale
scolii. La aceasta varsta manifestarile motrice şi de multe ori complexe sunt foarte
dinamice, cu coeficient de risc, pe fondul unor atitudini şi sentimente vizând propriile
posibilităţi, de multe ori incorect estimate. Activitatile motrice incep sa se separe pe
sexe, este vârsta la care se face selectia pentru majoritatea disciplinelor sportive,
vârsta la care sunt posibile achiziţii motriec specifice celor mai diverse ramuri de
sport.
De la 14 la 18 ani, a treia perioadă şcolară, liceul, este caracterizată, în
general, de un potenţial crescut de motricitate, dar din păcate de manifestări
motrice mai slabe decât în perioada precedentă. Bagajul de deprinderi motrice
generale se stabilizează, iar achiziţiile noi sunt din ce in ce mai putine. Se
perfectioneză în schumb calităţile motrice de bază şi rămâne de exploatat potenţialul
de achiziţie a unor deprinderi motrice specifice unor ramuri sportive. Motivaţia şli
atitudinea faţă de activitatea motrică este puternic influenţată de trăaăturile de
personalotate ale tânărului, personalitate care se manifestă din ce in ce mai
puternic.
 Achiziţiile principale se fac în domeniul calităţilor motrice, mai ales în
potenţialul de forţă şi rezistenţă, în timp ce viteza şi îndemânarea se stabilizează, iar
mobilitatea şi supleţea suferă un mic regres dacă nu sunt întreţinute.
Vârsta adultă de la 18 la 65 de ani are mai multe etape prin prisma evoluţiei
motrice, etape care au limite destul de largi, determinate mai puţin cronologic şi mai
ales biologic. În cadrul acestei perioade, o primă etapă cuprinsă între 18 – 40 de ani
se constituie într-o etapă a marilor performanţe potenţiale. Etapa este caracterizată
de încheierea proceselor de creştere şi dezvoltare, de stabilizare psihică, de
capacităţi crescute de creştere, dezvoltare, de stabilizare psihică, de capacităţi
crescute de efort, de calităţi motrice elevate etc. Potenşialul fizic şi motric al
organismului uman încheie perioada de ascendenţă şi intră într-o fază de “platou” de
menţinere.

Vârsta senescendenţei, după 65 de ani, este caracterizată de o perioadă

normală, naturală, fiziologică de declin al potenţialului motric. Priceperile şi
deprinderile motrice neexersate diminuează până la uitare, calităţile motrice se
manifestă din ce în ce mai slab (mai ales cele de viteză şi de supleţe), indicii morfo-
funcţionali ai persoanelor din această perioadă de viaţă regresează.
 În cadrul aceleiaşi grupe de vârstă există, de la individ la individ, grade şi
nivele diferite de motricitate, determinate de o serie de factori, dintre care zestrea
genetică şi capacităţile de efort, capacitatea de învăţare, de restructurare şi de
reproducere a mişcărilor au rol determinant.

Rezumat

MOTRICITATEA UMANĂ rezidă din faptul că omul este o fiinţă raţională,

raţionalitatea făcându-l pe om fiinţă motrică astfel aria activităţilor motrice fiind
vastă, diversificată şi complexă.
Datorită raţiunii umane, motricitatea umană este diferită de regnul
animal deoarece nici o fiinţă a regnului animal nu acoperă aria atât de vastă,
diversă şi complexă a mişcărilor şi activităţilor cucaracter motric.
Concluzionând, “RAŢIONALUL BATE INSTINCTUL” şi în activitatea motrică

U.2.6 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Argumentați din ce rezidă faptul că motricitatea umană este diferită de

regnul animal.
2. Care sunt formele de manifestare motrică?
3. Definiți actul, acțiunea și activitatea motrică.
4. Descrieți mecanismele fiziologice și psihice ale motricității umane.
5. Descrieți pe scurt motricitatea umană în ontogeneză Sistematizaţi
elementele tehnice specifice jocului portarului.
Folosiţi drept sursă directă de răspuns paragrafele U.2.3.-U.2.4.-U.2.5.