CURSUL 2

BAZELE GENERALE ALE

METODICII ÎNVĂŢĂRII SCHIULUI
 METODICA SCHIULUI

METODICA SCHIULUI face referire la: - modalitatea

elaborării procesului instructiv - educativ, prin utilizarea unor
metode de predare - învăţare - instruire şi evaluare, specifice
acestei discipline sportive având, ca scop atingerea finalităţilor
propuse.

METODICA face referire la cunoaşterea şi aplicarea în

procesul instructiv-educativ, a celor mai noi concepte şi metode
de predare - învăţare - evaluare, dar şi noutăţi, în ceea ce
priveşte abordarea execuţiilor, prin intermediul unor mijloace cât
mai variate şi dinamice, pentru fiecare procedeu tehnic în parte.
 CUNOAŞTEREA ŞI RESPECTAREA BAZELOR
GENERALE ALE METODICII SCHIULUI ALPIN

1.Asigurarea unui climat optim

Siguranţa studenţilor (gestionarea situaţiei, în cazul apariţiei
unor evenimente mai puţin plăcute), al confortului psihologic, al
comunicării şi interrelaţionării la nivelul grupului cât și al
însuşirii deprinderilor specifice schiului.

2.Importanţa didacticii şi metodicii în schiul alpin

Face referire la modalitatea de abordare a procesului instructiv
– educativ, pe nivele formative, prin respectarea principiului de la
uşor la greu, de la necunoscut la cunoscut şi de simplu la
complex, la care se adaugă cunoşterea şi aplicarea liniilor
meodice pentru învățarea/ consolidarea/ perfecționarea
elementelor şi procedeelor tehnice specifice acestui sport.
3. Asigurarea condiţiilor optime de aplicare a strategiei
înstrucţionale elaborate.
Strategia didactică este aplicată în practică, şi are nevoie de
crearea unor situaţii de învăţare/instruire şi de asigurare, a unui
cumul de condiţii externe, care să stimuleze producerea şi
valorificarea disponibilităţilor (condiţiilor interne) de care dispun
sportivii/ studenţii.

CONDIŢIILE EXTERNE

Sunt asigurate de, capacitatea profesorului/antrenorului,

de a provoca evenimentele didactice, pentru desfăşurarea
procesului instructiv – educativ.
 CONDIŢIILE INTERNE LEGATE DE

 particulariăţile studenţilor / sportivilor;

 mecanismele bio-psiho-sociale interne favorizante;
 aptitudini psiho / comportamentale (capacitatea de
învăţare, de execuţie, de mobilizare, inteligenţa
motrică);
 experienţa motrică anterioară;
 etapa de învăţare în care se află sportivul/studentul;
 calităţile fizice reclamate;
 reglajul motric perceptiv, ritmic şi intelectual;
 autoreglarea internă prin feed-back,
 capacitatea de refacere după efort, etc.
 Asupra condiţiilor interne, antrenorul nu poate interveni direct, ci
numai prin asigurarea condiţiilor externe (Colibaba E.D., 2007 p. 218 –
219).

CONDIŢIILE INTERNE SUNT DE NATURĂ BIOLOGICĂ:

 vârstă;
 sex;
 dezvoltare fizică;
 starea sănătăţii;
 de natură psihologică;
 dezvoltare intelectuală;
 nivel afectiv motivaţional;
 capacitatea de efort voluntar;
 stil de învăţare
 de natură socială: câmpul psiho-social, lider, statut, integrare,
etc.
 CONCRETIZATE PRIN:
însuşiri naturale favorizante pentru activitatea motrică (talent);
aptitudini psihocomportamentale: capacitatea de învăţare, de
execuţie, de mobilizare şi inteligenţa motrică;
experienţa motrică anterioară reprezentări transferabile, motivaţii
(trebuinţe);
alternarea sistemelor perceptive şi funcţionale vizate (stare de
recepţie totală);
traseul etapelor de învăţare, supra-învăţare motrică, subvenţionat
de educarea amplifiantă a calităţilor fizice şi psihice;
stimuli cognitivi - afectivi - volitivi şi sociali suplimentari;
supra - învăţarea în regim de înaltă solicitare fizică şi încordare
nervoasă (stres), specifică concursului;
capacităţi de refacere, de autocontrol, autoeevaluare, autoreglare.
 CONDIŢIILE EXTERNE

ASIGURAREA CALITĂŢII LECŢIEI ŞI A INSTRUIRII

la nivelul întregului grup.
Provocarea evenimentelor didactice care să declanşeze
condiţiile interne:
captarea atenţiei;
încălzirea organismului;
reactualizarea cunoştinţelor;
aplicarea strategiei programate;
conducerea instruirii;
asigurarea feed-back-ului;
evaluarea;
retenţia şi transferul;
refacerea individuală.
DEMERSUL PEDAGOGIC – INSTRUCTIV - TREBUIE SĂ ȚINĂ CONT DE:
PARTICULARITĂŢILE DISCIPLINEI

SCHIUL se realizează la munte, pe timp de iarnă, ceea ce

implică, mici modificări ale stării de confort, datorită unor:
1.aspecte legate de mediul de desfășurare - NATURA
2.aspecte ce țin de pârtie
3.specte ce țin de zăpadă;
4.aspecte - ce țin de condiții climaterice;
5.aspecte - legate de stările emoționale;
6.aspecte legate de nivelul de motricitate și psihomotricitate;
7.aspecte - ce țin de echipamentul specific schiului alpin;

Abordarea pârtiilor necesită viteze de alunecare diferite, în

funcţie de nivelul de pregătire fizic, tehnic, dar şi de condiţiile
meteo existente.
1. ASPECTE LEGATE DE DESFĂȘURAREA PROCESULUI
DIDACTIC - ÎN NATURĂ
1.MEDIUL DE DESFĂȘURARE - ÎN NATURĂ
Se realizează la munte, în mijlocul naturii;
pe timp de iarnă;
condiții atmosferice și climaterice specifice;
altitudinii diferite;
pârtii amenajate;
folosirea mijloacelor moderne de transport pe cablu puse la
dispoziţia celor care vor să practice schiul;
 2. ASPECTE LEGATE DE PÂRTIE
Conform definiției - de Oxford Learner’s Dictionaries.
PISTĂ - este o pistă de schi marcată, sau un drum pe munte,
destinat activităților precum: schiul, snowboardul, dar și alte
sporturi montane, precum: (mountaineering, climbing, via ferrata,
ski touring, hiking, walking, mountain bike, trekking,
canyoning).

PÂRTIA, prezintă grade diferite de înclinaţie, astfel încât,

abordarea pârtiilor, necesită viteze de alunecare diferite, în
funcţie de:
 nivelul tehnic: INIȚIERE – MEDIU – AVANSAT;
 nivelul condiției fizice generale (rezistență cardiovasculară,
rezistență musculară, vigoare, putere, flexibilitate, viteză,
compoziție tisulară);
 3-4. ASPECTE LE GATE DE ZĂPADĂ ȘI CONDIȚII
CLIMATERICE

3. ASPECTE CE ȚIN DE ZĂPADĂ TIPURI DE ZĂPADĂ

zăpadă proaspătă, afânată - (în orig. - powder), denumit și
pulvăr, suficient de groasă, încât să nu se simtă baza când se
schiază;
zăpada învechită, întărită din cauza frigului, care poate
prezenta urme de schiat, ușor întărite, dar care nu sunt atât de tari
încât să reprezinte un pericol;
zăpadă de primăvară – moale, în curs de topire;

4. ASPECTE CE ȚIN DE CONDIȚII CLIMATERICE

Schimbarea vizibilității – vânt/ viscol, chiciură, ninsoare
abundentă, ceață, ploaie, temperaturi scăzute!
 5 – 6. ASPECTE CE ȚIN DE STĂRILE EOȚIONALE –
NIVEL MOTRIC ȘI PSIHOMOTRIC
5.ASPECTE CE ȚIN DE – STĂRILE EMOȚIONALE
frica, panica, anxietatea, teama de posibile accidentări, lipsa
încrederii, irascibilitate, inadaptabilitate la sarcinile noi cerute.

6. ASPECTE CE ȚIN DE NIVELUL MOTRIC ȘI PSIHOMOTRIC

lipsa condiției fizice (rezistență cardiovasculară, rezistență musculară,
vigoare, putere, flexibilitate, viteză, compoziție tisulară);
lipsa forței, rezistenței la efort, mobilității, etc;
neadaptarea la altitudine – la altitudini mai mari de 2500m;
lipsa coordonării, echilibrului, orientării în teren, ambidextriei, etc.
imposibilitatea gestionării echilibrului în plan lateral și antero-
posterior;
lipsa controlului la nivelul schiurilor, într-un timp scurt.
 Incapacitatea d.p.d.v. psihomotric a exersării
mecanismelor tehnice, conduce la o serie de mişcări
grosiere şi necontrolate, în timpul execuţiilor
.
7. ASPECTE CE ȚIN DE ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL

 Îmbrăcăminte specifică: geacă, pantaloni, mănuși

căciulă.
 Echipament specific - schiuri, clăpari, bețe.
 Accesorii obligatorii: cască, ochelari, genți pentru
clăpari, huse pentru schiuri, accesorii pentru întreținerea
schiurilor, protecție ultra-ușoară pentru spate, etc.
 Echipamente de comunicații – stații.
 Echipament de prim ajutor.
 Alimente și cerințe dietetice.
 Starea de funcționalitate a tuturor echipamentelor.
 ASPECTE PRACTICO-METODICE ÎN ALEGEREA
TERENULUI DE LUCRU

Alegerea terenului de lucru mai ales la nivelul iniţierii, are un rol

determinant în buna desfăşurare a procesului instructiv - educativ
Terenul de lucru pentru fiecare lecţie, va fi ales în funcţie de
următoarele aspecte: nivelul grupei cu care se lucrează, temele şi
obiectivele propuse, gradul de aglomeraţie, risc minim sau inexistent de
avalanşe, starea vremii, nivelul de oboseală, etc.

Derularea procesului instructiv – educativ, se va efectua pe acele

terenuri, care oferă condiţii optime în însuşirea unor cunoştinţe,
deprinderi şi priceperi, specifice actelor motrice necesare deplasării pe
schiuri.
 Terenul de lucru nu trebuie să prezinte aspecte periculoase
(racorduri şi rupturi de pantă, taluzuri, movile, etc), ce ar putea
aduce prejudicii asupra integrităţii studenţilor/ indivizilor, dar şi
imposibilitatea formării şi îsuşirii unor deprinderi specifice învățării.

 Întotdeauna, trebuie să existe o corelaţie între gradul de înclinaţie

al pantei, care modifică poziţia corpului, echilibru, forţele implicate
în alunecare şi nivelul achiziţiilor motrice.

 Alegerea terenului trebuie să confere siguranţă şi nu teamă, sau

disconfort în rândul studenţilot/indivizilor.
 Conform metodicii şi didacticii educaţiei fizice, trebuie să
folosim în procesul didactic forma de teren, care uşurează învăţarea
tehnicii de bază din schiul alpin, pentru a putea beneficia de
îndeplinirea obiectivelor finale din lecţie de schi, care fac referire la
posibilitatea alunecării pe pârtie şi a executării unor mişcări controlate,
în procedeele de frânare, ocolire, derapaje şi crsitianii, dar şi a
siguranţei în alunecare.
ASPECTE PRACTICO-METODICE PRIVIND COORDONAREA
GRUPEI DE SCHI

Orice proces instructiv-educativ, ce se desfăşoară pe un

teren cu alte particularităţi, faţă de o sală de sport sau un teren
de sport, necesită din partea profesorului, o serie de informaţii.
ACESTE INFORMAȚII FAC REFERIRE LA:
o evaluare cu privire la amplasarea terenului de lucru;
tipurile de pante și gradele de înclinație;
distanţe de parcurs către terenul de lucru și retur;
tipul instalațiilor pe cablu;
dacă zona prezintă risc de avalanşe, căderi de stânci, copaci;
condiţii meteo;
grad mare de aglomerare;
trusă de prim ajutor, personală!!!!!!!
posturi de salvamont, așezarea lor, număr de telefon, etc!
 REGULI PRIVIND COORDONAREA GRUPEI

 Deplasarea către zona de lucru, se efectuează unul în spatele

celuilat, cu distanță, pe trotuar, fără a ne întoarce brusc în cazul
în care, schiurile sunt pe umăr.

 Ajunși în zona stabilită, studenții se echipează, apoi încep

deplasarea către zona de lucru!

 Ajunși la baza pârtiei Bradu, deplasarea se face pe marginea

stângă sau dreaptă, unul în spatele celuilalt, oprirea fiind
indicată de către profesor!

 Din momentul începerii - procesului didactic, studenții nu au

voie să părăsească grupul, fără a informa profesorul și studentul
de la specializare.
Formații de lucru
Studenții sunt repartizați în linie pe un rând, cu fața la profesor și la pârtie.

Plasarea profesorului trebuie să fie de așa natură, să poată observa tot

grupul, și ceea ce se petrece și în amonte.
Profesorul își prezintă temele și obiectivele lecției!
Profesorul explică mecanismul de execuție, apoi demonstrează!
Studenții - ascultă, se uită la demonstrație, fără să execute!
Apoi, în ordinea așezării în formație, încep să execute pe aceeași linie,
unul în spatele celuilalt, urmând ca după finalizarea execuției, să urce prin
spatele șirului!
 TREBUIE EVITATĂ traversarea dezorganizată a pârtiei.
 In cazul traversării, studentul are obligația, să se asigure în
amonte, să nu provoace accidentări, sau crearea unui
disconfort participanților în procesul de alunecare.
 Distanțele de lucru sunt indicate de către profesor.
 Numărul de repetări este posibil, și particularizat, în funcție
de nivelul de însușire a deprinderilor /abilităților, controlul
schiurilor, controlul corpului, pierderea echilibrului în
execuție, imposibilitatea de execuție, a elementelor tehnice
etc..
COMPORTAMENTE / ATITUDINI STUDENȚI
 Decență - Integritate - Empatie - Fayr – play, Autocontrol
 Trebuie activată ATENȚIA - INTELIGENȚA - MEMORIA
 LECȚIA DE SCHI

 Lecţia reprezintă forma de bază a organizării procesului instructiv -

educativ pentru însuşirea tehnicii schiului.
 Mobilitatea structurală a lecţiei, cât şi gradul ei de adaptabilitate la
condiţiile concrete îi asigură eficienţa.

SARCINILE ÎNVĂŢĂRII ÎN LECŢIA DE SCHI POT FI REZOLVATE

NUMAI ÎN cazul în care:
 obiectivele fiecărei lecţii sunt bine alese;
 sistemul de acţionare în lecţie corespunde obiectivelor şi
 particularităţilor elevului;
 există o succesiune corectă în sistemul de lecţii, o legătură
 strânsă între lecţiile care o preced şi cele care urmează;
 este asigurată continuitatea şi ritmicitatea procesului de învăţare;
 gupele de elevi au un efectiv constant şi omogen;
 profesorul îşi asigură rolul de conducător.
 STRUCTURA LECȚIEI DE SCHI
Verigile sau momentele lecţiei de schi sunt:
Partea I
organizarea grupei
prezentarea temelor
deplasarea la panta sau terenul de instruire ales şi pregătirea acestuia
pregătirea generală şi specială a organismului pentru efort
Partea a II – a
Realizarea temelor lecţiei
Învăţarea unui nou procedeu tehnic
Fixarea sau perfecţionarea unui procedeu deja învăţat
Dezvoltarea sau perfecţionarea unor anumite calităţi
Verificarea nivelului de însuşire a procedeelor tehnice
Învăţate sau de dezvoltare a calităţilor motrice
Partea a III - a
Scăderea nivelului de efort și revenirea;
Aprecieri, discuții cu privire la realizarea temelor lecţiei
Recomandări pentru lecţia următoare.
 POSIBILE CAUZE CARE DUC LA ACCIDENTE!

Pentru evitarea şi prevenirea, posibilelor accidente trebuie să

cunoaştem cauzele ce le pot determina:
Nerespectarea abordării succesiunii metodice, în procesul de abordare a
elementelor și procedeelor tehnice. Există un algoritm (ordine), ce
trebuie respectat, din punct de vedere al însuțirii și exersării unor
structuri de exerciții!!!!!!!!!!!!!!!!
 Lipsa încălzirii - pe toate grupele musculare, înainte de începerea
fiecărei lecţii, pentru a minimiza dezechilibrele musculare, prevenirea
microtraumatismelor, accidentărilor, și îmbunătățirea toleranței la
anumite exerciții.
 Lipsa atenției din partea studentului, în momentul prezentării
mecanismelor de execuție, și a demonstrației din partea
profesorului!!!!!!!!!!!!
 Nivelul scăzut al pregătirii fizice.
 Un antrenament scăzut sau inexistent, al sistemului cardiovascular.
 Ignorarea gradului de oboseală.
 Neadaptarea la altitudine şi condiţii meteorologice.
 Lipsa de disciplină pe pârtia de schi.
 Neadaptarea vitezei la nivelul de pregătire fizică şi tehnică.
 Aglomeraţia.
 Alegerea unui teren de lucru nepotrivit pentru temele lecţiei.
 Pregătirea insuficientă a materialului şi echipamentului de
schi.
 DE
C
SCH ALOG
IOR UL
UL
UI

CUNOAŞTEREA CODULUI DE CONDUITĂ ŞI RESPECTAREA REGULILOR

ÎN ALUNECAREA PE PÂRTIE
 DECALOGUL SCHIORULUI presupune cunoaşterea
unor reguli de comportament, necesare, pentru desfăşurarea în
condiţii excelente a schiului, în zonele special amenajate.

1. RESPECTAREA ALTEI PERSOANE

Pe o pârtie de schi, orice schior trebuie să se comporte în aşa fel,
încât să nu pună în pericol integritatea altei persoane sau să-i aducă un
prejudiciu.

2. NECESITATEA RESPECTĂRII NATURII PÂRTIEI

A schia rapid pe o pârtie rezervată începătorilor constituie o
greşeală, ca şi aventurarea schiorului începător pe o pârtie dificilă.

3. STĂPÂNIREA DIRECŢIEI ŞI A VITEZEI

Orice schior trebuie să-şi adapteze viteza, la capacităţile
personale (fizice şi tehnice), la condiţiile meteo (ceaţă, viscol,
luminozitate scăzută), dar şi asupra calităţii pârtiei pe care alunecă.
4. PRIORITATEA SCHIORULUI DIN VALE
Schiorul din vale, care nu are posibilitatea de a privi în urmă,
are prioritate faţă de cel din deal, a cărei obligaţie este de a schimba
direcţia în aşa fel încât, să evite o posibilă ciocnire.

5. OBLIGAŢIA SCHIORULUI CARE TRAVERSEAZĂ O

PÂRTIE
Orice schior care se pregăteşte, să traverseze o pârtie sau o
zonă de exersare trebuie, să se asigure menţinând controlul vizual spre
deal, apoi spre vale, luându-şi precauţiile necesare preîntâmpinării unui
accident, pentru el sau alte persoane implicate în alunecare pe pârtie.

6. DEPĂŞIREA
Se poate efectua o depăşire liberă în deal sau vale, stânga sau
dreapta, atâta timp, cât executantul ţine cont de evoluţia celui depăşit,
păstrând o distanţă suficientă pentru asigurarea oricăror riscuri.
7. STAŢIONAREA PE PÂRTIE
Orice schior trebuie să evite staţionarea - în pasajele obligatorii
sau lipsite de vizibilitate, în zonele de oprire, mai ales pe pârtiile pentru
începători.

8. URCAREA SAU COBORÂREA PE PICIOARE

Urcarea sau coborârea pe picioare a unei pârtii, trebuie să se
realizeze pe margine, dar asigurându-se în continuare pe tot parcursul
traseului, pentru evitarea unor accidente sau a pierderii controlului
schiurilor, din partea participanţilor la alunecare.

9. RESPECTAREA SEMNALIZĂRILOR EXISTENTE PE

PÂRTII
Orice schior trebuie să respecte indicatoarele existente, cu
referire la: direcţionare, gradul de înclinaţie, limitare vitezei, gradul de
dificultate, posibil accident, etc.
 10. ÎN CAZ DE ACCIDENT!!!!!!

ORICE SCHIOR/INDIVID MARTOR, SAU PARTE

INCULPATĂ, este dator moral şi nu numai, să acorde primul ajutor. În
cazul în care nu este pregătit, trebuie să anunţe cât mai repede
Salvamontul, FĂRĂ A INTERVENII ASUPRA VICTIMEI.
Totodată trebuie să asigure zona, intoducând sub formă de „X”,
schiurile, în zona de deal, (deasupra accidentatului), la circa 3m faţă de
victimă, pentru a putea fi observat din timp de către schiorii aflaţi în
alunecare.
SEMNALIZAREA ÎN CAZ DE ACHIE/
TARGĂ
ACCIDENT
3842m

AIGUILLE DU MIDI