Capitolul II Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei

Infracţiunile contra vieţii și sănătăţii persoanei reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute

în Capitolul II al Părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Acestea sunt fapte
prejudiciabile, săvârșite cu intenţie sau din imprudenţă, care vatămă sau pun în pericol – în mod
exclusiv sau în principal – relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea persoanei.
Așa cum rezultă din definiţie, obiectul juridic generic al infracţiunilor din grupul specificat îl
formează relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea persoanei.
Viaţa și sănătatea constituie valorile sociale care desemnează atributele principale ale
persoanei. Viaţa persoanei reprezintă existenţa socială a acesteia, adică realizarea posibilităţii de
a participa la relaţiile sociale, de a-și exercita drepturile și interesele și de a-și executa obligaţiile.
Dintre toate atributele inerente oricărei persoane cel mai important este viaţa. Toate celelalte
attribute ale persoanei – sănătatea, libertatea, cinstea, demnitatea etc. – își pierd sensul și
semnificaţia o dată cu suprimarea vieţii persoanei.
Alături de viaţa persoanei, o altă valoare socială, care reprezintă obiectul juridic generic
al infracţiunilor analizate, este sănătatea persoanei. Din perspectiva apărării juridico-penale,
sănătatea persoanei nu trebuie înţeleasă în sens îngust, ca rezultat, bun sau rău, al funcţionării
organismului omenesc.
Ea trebuie percepută ca un statu-quo de felul său, ca o stare psihosomatică, oricare ar fi
gradul de morbiditate, a unei persoane. De aceea, anomaliile, disfuncţionalităţile sau deficienţele
de ordin fizic sau psihic nu influenţează în nici un fel asupra facultăţii persoanei de a beneficia,
pe tot parcursul vieţii, de apărarea sănătăţii sale prin mijloacele dreptului penal.
Fiecare din infracţiunile cuprinse în Capitolul II al Părţii speciale a Codului penal al
Republicii Moldova are și un obiect juridic special, format din relaţiile sociale referitoare la
anumite valori sociale. Aceste valori sociale, specifice, le constituie – în mod exclusiv (în cazul
obiectului juridic simplu) sau în principal (în cazul obiectului juridic complex) – viaţa persoanei
sau sănătatea persoanei.
Majoritatea infracţiunilor din cadrul grupului examinat au un obiect juridic special
simplu: relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei (de exemplu, infracţiunile prevăzute la art.
145 (cu excepţia unor modalităţi agravate), 146, 147, 148 etc. din CP al RM); relaţiile sociale cu
privire la sănătatea persoanei (de exemplu, infracţiunile prevăzute la art. 151, 152, etc. din CP al
RM); relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei (infracţiunile prevăzute la art.
159, 160, 161 etc. din CP al RM). Există însă și cazuri în care infracţiunea are un obiect juridic
special complex. De exemplu, în situaţia omorului intenţionat săvârșit cu răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic (lit. f) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM), ca obiect juridic
secundar apar relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei sau, respectiv, relaţiile
sociale cu privire la securitatea publică.
Majoritatea infracţiunilor contra vieţii și sănătăţii persoanei au un obiect material, și
anume – corpul persoanei. Prin acesta înţelegem expresia corporală a vieţii sau sănătăţii
persoanei, adică ansamblul de funcţii și procese organice care asigură individului prezenţa
biologică și care, odată distruse, suprimă calitatea de fiinţă vie și sănătoasă a persoanei. Nu
contează dacă acesta este corpul unei persoane tinere sau în vârstă ori dacă persoana este sau nu
în plenitudinea facultăţilor fizice sau psihice. În cazul infracţiunii important este că făptuitorul
influenţează asupra corpului altei persoane, și nu asupra propriului corp.
În unele cazuri, legiuitorul circumscrie noţiunea de victimă a infracţiunii: este un minor
lit. a) din alin. (2) al art. 150 din CP al RM; copil nou-născut (art. 147 din CP al RM) etc.
Sub aspectul laturii obiective, menţionăm, în primul rând, că infracţiunile contra vieţii și
sănătăţii persoanei se comit, în majoritatea cazurilor, prin acţiune sau inacţiune. Unele infracţiuni
nu pot fi săvârșite decât prin acţiune (de exemplu, infracţiunile prevăzute la art. 155, 158 din CP
al RM etc.). Alteori, fapta prejudiciabilă se poate concretiza doar în inacţiune (infracţiunile
prevăzute la art. 162 și 163 din CP al RM).
O mare parte din faptele infracţionale prevăzute în Capitolul II al Părţii speciale a
Codului penal al Republicii Moldova sunt infracţiuni materiale (de exemplu, infracţiunile
prevăzute la art.145-152, 156, 157 din CP al RM).
În această ipoteză, la calificarea faptei este obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Celelalte infracţiuni din cadrul grupului
examinat sunt infracţiuni formale.
Sub aspectul semnelor secundare ale laturii obiective, acestea sunt în general irelevante
pentru calificarea infracţiunilor contra vieţii și sănătăţii persoanei.
Totuși, pentru unele din aceste infracţiuni, existenţa următoarelor semen este obligatorie:
1) metoda: deosebită cruzime precum si din motive sadice (lit. j) din alin. (2) al art. 145 din CP al
RM) și lit. f) din alin. (2) al art. 152 din CP al RM) etc.; 2) mijloacele: mijloace periculoase
pentru
viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit. m) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM); 3) locul:
în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în scopul întreruperii cursului
sarcinii (lit. a) din alin. (1) al art. 159 din CP al RM); în unităţi medico-sanitare nespecializate
(lit. a) din alin. (2) al art. 160 din CP al RM); 4) timpul: în timpul nașterii sau imediat după
naștere (art. 147 din CP al RM); 5) alte circumstanţe: în condiţii antisanitare (lit. e) din alin. (1)
al art. 159 din CP al RM) etc.
Sub aspectul laturii subiective, menţionăm, în primul rând, că, la majoritatea
infracţiunilor analizate, forma de vinovăţie se exprimă prin intenţie (infracţiunile prevăzute la art.
145-148, 150-152, 155, 156, 158-163 din CP al RM). Infracţiunile prevăzute la art. 149 și art.
157 din CP al RM sunt săvârșite din imprudenţă. Existenţa a două forme de vinovăţie se atestă în
cazul infracţiunii
prevăzute la alin. (4) al art. 151 din CP al RM.
De regulă, motivul din care a acţionat făptuitorul sau scopul urmărit de acesta, fie starea
emoţională ce l-a caracterizat nu prezintă relevanţă la calificarea infracţiunii, având semnificaţie
doar pentru individualizarea pedepsei.
Totuși, în anumite cazuri, legiuitorul specifică semnele amintite ale laturii subiective în
conţinutul dispoziţiei de incriminare: 1) motivul: interesul material (lit. b) din alin. (2) al art. 145
din CP al RM; lit. g) din alin. (2) al art. 151 din CP al RM și lit. h) din alin. (2) al art. 152 din CP
al RM); motive de dușmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit. l) din alin. (2)
al art. 145 din CP al RM) etc.; 2) scopul: de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni
săvârșirea ei (lit. k) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM); de a preleva și/ sau utiliza ori
comercializa organele sau ţesuturile victimei (lit. n) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM etc.)
etc.; 3) starea emoţională: starea de affect (art. 146 și art. 156 din CP al RM); starea de tulburare
fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere (art. 147 din CP al RM).
De regulă, subiectul infracţiunilor contra vieţii și sănătăţii persoanei poate fi orice
persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracţiunii a împlinit vârsta răspunderii
penale: 14 ani (art. 145, 147, 151 din CP al RM; alin. (2) al art. 152 din CP al RM) sau 16 ani (în
celelalte cazuri). Totuși, la calificarea unor infracţiuni legea cere ca subiectul să aibă o anumită
calitate: mama victimei (art. 147 din CP al RM); persoana care nu are studii medicale superioare
speciale (lit. b) din alin. (1) al art. 159 din CP al RM și lit. b) din alin. (2) al art. 160 din CP al
RM); medic (art. 161 din CP al RM); persoana care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era
obligată să acorde ajutor unui bolnav (art. 162 din CP al RM) etc.
Cât privește tipologia infracţiunilor contra vieţii și sănătăţii persoanei, aceasta poate fi
prezentată astfel:
1) infracţiuni contra vieţii persoanei (art. 145-150 din CP al RM);
2) infracţiuni contra sănătăţii persoanei (art. 151-152, 156, 157 din CP al RM);
3) infracţiuni care pun în pericol viaţa și sănătatea persoanei (art. 155, 158-163 din CP al
RM).
Deosebirea principală dintre infracţiunile care fac parte din primele două categorii, pe de o parte,
și infracţiunile din cea de-a treia categorie, pe de altă parte, constă în aceea că, în primul caz,
obiectului infracţiunii – relaţiilor sociale cu privire la viaţa sau, respectiv, sănătatea persoanei – i
se aduce o vătămare, pe când în cel de-al doilea caz, el este pus doar în pericolul de a fi vătămat.

INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII PERSOANEI

Omorul intenţionat

Omorul intenţionat (sau pur și simplu omorul) este lipsirea ilegală și intenţionată de viaţă
a unei alte persoane. Această definiţie a noţiunii de omor este aplicabilă tuturor infracţiunilor
săvârșite prin omor, prevăzute la art. 145-148 din CP al RM.
Sintetizând principalele trăsături ale noţiunii de omor, menţionăm că această faptă
infracţională trebuie deosebită de alte fapte – penale sau nepenale – care comportă anumite
similitudini:
1) lipsirea legală de viaţă a unei alte persoane (de exemplu, lipsirea de viaţă săvârșită în
condiţiile legitimei apărări);
2) lipsirea ilegală de viaţă a unei alte persoane, săvârșită din imprudenţă, care constituie o
infracţiune distinctă contra vieţii persoanei, prevăzută la art. 149 din CP al RM; 3) lipsirea
intenţionată de viaţă a propriei persoane, adică sinuciderea, care nu este susceptibilă de
răspundere penală.
 Obiectul juridic special al omorului intenţionat (art. 145 din CP al RM) îl formează
relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei. Viaţa este ocrotită de legea penală din momentul
apariţiei și până la încetare. Momentul de început al vieţii persoanei este nu cel al conceperii, dar
cel al declanșării nașterii, când are loc apariţia unei oarecare părţi a corpului copilului din
pântecul mamei. Momentul final al vieţii persoanei este moartea (decesul) persoanei.
Obiectul material al omorului intenţionat îl formează corpul persoanei. La alin. (1) al art.
145 din CP al RM nu sunt descrise semnele concrete ale laturii obiective a infracţiunii
examinate, legiuitorul preferând o formulare eliptică – “omorul unei persoane”. În această
exprimare, legiuitorul nu a considerat necesară o descriere mai amplă, deoarece s-a folosit de
însușirea obiectivă a substantivului (“omorul”), provenit dintr-un verb, de a comprima în el
descrierea:
1) faptei (acţiunii sau inacţiunii) prejudi ciabile constând în lipsirea ilegală de viaţă a unei alte
persoane;
2) urmărilor prejudiciabile (moartea victimei);
3) legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Pornind de la această structură a laturii obiective, menţionăm că, de cele mai dese ori,
omorul se comite prin acţiune. Acţiunea are un caracter fizico-mecanic, chimic, psihic sau de altă
natură. Acţiunile fizico-mecanice se exprimă în: tăiere, înţepare, înţepare-tăiere, împușcare,
înecare, strangulare, lovire (cu mâinile, cu picioarele, cu un instrument bont etc.), electrocutare
etc.
Acţiunile chimice constau, în principiu, în otrăvire. Acţiunile psihice constau în:
sugestionarea victimei, pe calea hipnozei, a dorinţei de sinucidere; producerea de șocuri psihice
unei persoane care suferă de o boală gravă a inimii, făptuitorul cunoscând aceasta etc.
Pentru calificare este irelevant dacă făptuitorul a activat direct și personal asupra victimei
sau a recurs la un mijloc indirect, activat de o altă forţă (de exemplu, s-a servit de o reptilă
veninoasă pe care a introdus-o în camera victimei sau a substituit un medicament cu o otravă pe
care infirmierul a dat-o fără să știe victimei etc.)
De asemenea, nu este exclusă nici folosirea energiei fizice a victimei, ea fiind constrânsă
fizic sau moral (psihic) să se împuște, să se înjunghie, să se arunce de la înălţime etc.4 În această
ordine de idei, procedeul folosit de făptuitor nu influenţează asupra calificării faptei, dar poate
determina diferenţieri în ce privește stabilirea pedepsei.
 Omorul poate fi comis și prin inacţiune, atunci când, din cauza “nesăvârșirii unor acţiuni
juridicește obligatorii, obiectiv necesare și realmente posibile”, nu s-a împiedicat sau nu s-a
înlăturat desfășurarea unor procese de natură să provoace moartea victimei (de exemplu, prin
nehrănirea copilului, prin lăsarea în frig a unui bolnav sau neputincios etc.).
În contextul analizei laturii obiective a omorului, este necesar a menţiona că o mare parte
din omorurile săvârșite în încăierare sau în timpul certei se califică potrivit alin. (1) al art. 145
din CP al RM. Totuși, săvârșirea omorului în astfel de circumstanţe admite și altă calificare
(conform alin. (2) al art. 145, art. 146, 149 din CP al RM). Luarea în consideraţie doar a
prezenţei încăierării sau certei, făcându-se abstracţie de celelalte circumstanţe obiective și
subiective ale faptei (în primul rând, de motivul infracţiunii), poate avea ca rezultat calificarea
greșită a infracţiunii.
În general, conform alin. (1) al art. 145 din CP al RM, se califică orice infracţiune de
omor, în cazul în care lipsesc circumstanţele agravante sau atenuante indicate la alin. (2) sau (3)
al art. 145, art. 146-148 din CP al RM.
Omorul face parte din rândul infracţiunilor materiale. El se consider consumat din
momentul producerii morţii cerebrale. Numai survenirea acestei urmări prejudiciabile întregește
latura obiectivă a infracţiunii de omor. Nu are importanţă dacă moartea cerebrală s-a produs
imediat sau după expirarea unui anumit interval de timp. Absenţa urmării prejudiciabile – a
morţii cerebrale – atestă faptul că ne aflăm în prezenţa etapei de pregătire sau a tentativei de
omor.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunea prevăzută la art. 145 din CP al
RM poate fi săvârșită cu intenţie directă sau indirectă. Concluzia privind conţinutul intenţiei
rezultă din materialitatea faptei (ex re), adică din examinarea tuturor semnelor laturii obiective,
precum și din studierea caracterului relaţiilor dintre făptuitor și victimă. În particular, efectuarea
unei împușcături ochite în cap dintr-o armă de foc sau aplicarea unor lovituri brutale și repetate
cu un instrument ascuţit în regiunile vitale ale corpului etc., în prezenţa unui real pretext pentru
răzbunare, mărturisește despre prezenţa intenţiei directe. Totodată, tragerea haotică de focuri de
armă într-un loc aglomerat, în care sunt adunate persoane pe care făptuitorul nu le cunoaște, una
dintre care a decedat, denotă existenţa intenţiei indirecte.
Tentativa de omor este posibilă doar în prezenţa intenţiei directe.
 Nu interesează pe cine anume făptuitorul a urmărit să omoare. Chiar dacă din eroare a
omorât o altă persoană (error in persona) sau, dintr-o greșită manipulare a mijloacelor, a omorât
pe altul decât pe persoana vizată (aberration ictus), infracţiunea de omor va exista, deoarece
legea nu ocrotește viaţa unei persoane concrete, ci viaţa oricui.
Latura subiectivă a infracţiunii de omor intenţionat mai este caracterizată de motiv și
scop. În cazul infracţiunii de la alin. (1) al art. 145 din CP al RM, acestea pot fi de orice fel, cu
excepţia celor specificate la alin. (2) al art. 145, art. 146-148 din CP al RM. În special, omorul
neagravat, prevăzut la alin. (1) al art. 145 din CP al RM, poate fi săvârșit din următoarele motive:
răzbunare,
gelozie, ură, invidie, vanitate, lașitate etc.
Subiectul infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
Ca forme agravate ale infracţiunii prevăzute la alin. (1) al art. 145 din CP al RM,
variantele de omor intenţionat de la alineatul (2) ale aceleiași norme păstrează semnele esenţiale
ale omorului intenţionat neagravat, la care se vor alătura circumstanţele prevăzute în dispoziţia
incriminatoare ca circumstanţe agravante. În continuare va fi efectuată analiza acestor
circumstanţe, păstrându-
se consecutivitatea în care le-a înfăţișat legiuitorul.

Omorul săvârșit cu premeditare (lit. a) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM).
Premeditarea atribuie omorului caracter agravat, deoarece presupune, pe de o parte, o
concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, iar, pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei,
ceea ce asigură șanse sporite de reușită a omorului. În același timp, premeditarea relevă și o
periculozitate mai mare a făptuitorului, care înţelege să procedeze metodic, cu calm, pentru
traducerea în fapt a hotărârii sale infracţionale.
În doctrina penală sunt consemnate următoarele condiţii de realizare a premeditării: 1)
trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și până în
momentul executării infracţiunii; 2) în acest interval de timp făptuitorul trebuie să mediteze, să-și
concentreze forţele sale psihice în vederea asigurării succesului acţiunii sale; 3) în acest interval
de timp făptuitorul trebuie să treacă la săvârșirea unor acte de pregătire de natură să întărească
hotărârea luată și să asigure realizarea ei.
Omorul săvârșit din interes material (lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM).
Interesul material fiind un interes egoist și josnic în raport cu viaţa persoanei ca valoare
socială inestimabilă, legiuitorul a apreciat, pe bună dreptate, că un asemenea motiv este de natură
să agraveze omorul.
Se califică drept omor săvârșit din interes material:
1) omorul copilului de către părinţii săi în scopul de a se elibera de obligaţia de întreţinere
a acestuia;
2) omorul săvârșit în vederea primirii sumei asigurate;
3) omorul săvârșit în scopul neachitării datoriei;
4) omorul săvârșit în scop de canibalism, cu precizarea că făptuitorul dorește să beneficieze de
calităţile de consum ale corpului victimei;
5) omorul săvârșit în vederea obţinerii drepturilor la spaţiu locativ, a moștenirii, a altor foloase
sau avantaje materiale etc.
Interesul material trebuie să premeargă omorul, nu să-l succeadă; în caz contrar, lipsesc
temeiurile aplicării agravantei analizate. De asemenea, este necesar a menţiona că, pentru
existenţa omorului săvârșit în interes material, este suficient a constata că făptuitorul a urmărit
anume un astfel de interes, indiferent dacă a realizat sau nu acel interes. Totuși, dacă interesul
material a fost realizat, există temeiuri de a califica fapta de omor în concurs cu una din
infracţiunile contra patrimoniului.

Omorul săvârșit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau

obștești (lit. d) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM).
Considerarea acestei circumstanţe ca agravantă se justifică prin aceea că fapta de omor
are caracterul de act de rebeliune sau de răzbunare, astfel încât alături de obiectul juridic special
al omorului intenţionat se mai adaugă atingerea adusă autorităţilor publice.
Prin “îndeplinire a obligaţiilor de serviciu” se înţelege executarea atribuţiilor de serviciu
care decurg din contractul de muncă, încheiat cu o întreprindere, instituţie sau organizaţie,
înregistrată în modul stabilit, indiferent de tipul de proprietate sau de forma juridică de
organizare a acesteia. Prin “îndeplinirea obligaţiilor obștești” se are în vedere înfăptuirea de către
cetăţeni a unor îndatoriri publice cu care aceștia au fost însărcinaţi (de exemplu, îndeplinirea
obligaţiilor de membru al gărzilor populare) sau săvârșirea altor acţiuni în interesul societăţii sau
al unor persoane aparte (de exemplu, comunicarea despre comiterea sau pregătirea infracţiunii,
criticarea neajunsurilor la adunarea colectivului de muncă, renunţarea de a participa la săvârșirea
infracţiunii etc.).
Pentru aplicarea agravantei examinate este necesar a stabili că omorul a fost săvârșit în
legătură cu îndeplinirea legitimă a obligaţiilor de serviciu sau obștești. Caracterul legitim al
îndeplinirii acestor obligaţii există în cazul în care conduita victimei a fost conformă cu cerinţele
și regulile serviciului
respectiv, cu normele morale și nu a format o încălcare a legii, cu atât mai puţin – o infracţiune.
Expresia “în legătură cu” din dispoziţia incriminatoare trebuie interpretată în sensul că
omorul poate fi săvârșit:
1) până la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu sau obștești (în scopul neadmiterii);
2) în momentul îndeplinirii obligaţiilor respective (în scopul reprimării);
3) după îndeplinirea acelor obligaţii (din răzbunare).
Pentru calificarea faptei analizate nu are însemnătate timpul ce s-a scurs din momentul
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau obștești. De asemenea, este necesar a specifica că
victima în cazul infracţiunii examinate poate fi numai persoana care îndeplinește îndatoririle de
serviciu sau obștești, nu și rudele sau alte persoane apropiate victimei (cum prevede legea penală
a Federaţiei
Ruse).

Omorul săvârșit cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de
starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii,
dizabilităţii ori altui factor; (lit. e) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM).
Agravanta se justifică prin aceea că, pe de o parte, omorul asupra unui minor sau a unei
femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă in care se afla o persoana poate fi săvârșit mai
ușor, iar, pe de altă parte, că cel care profită de o asemenea stare a victimei pentru a o omorî
vădește un grad sporit de pericol social.
Prin “stare de neputinţă” se înţelege incapacitatea victimei de a se apăra din cauza stării
sale fizice sau psihice precare. Într-o asemenea situaţie se găsește o persoană infirmă sau
bolnavă, ori în convalescenţă, sau aflată într-un loc izolat și fără vreun mijloc de apărare, ori
adusă în stare de inconștienţă prin narcotizare, sau a cărei forţă fizică este vădit disproporţionată
de aceea a făptuitorului, ori atinsă de o maladie psihică și care nu-și dă seama de pericolul ce o
ameninţă etc.
Pentru calificare nu este suficient ca victima să se afle în stare de neputinţă.
Mai este necesar ca făptuitorul să profite de această stare, ceea ce presupune că el
cunoaște condiţia precară a victimei și a hotărât să se folosească de ea pentru a o omorî. Cele
două elemente (cunoașterea unei stări precare și hotărârea de a se folosi de ea) trebuie să fie
îndeplinite cumulative

Omorul săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit. f) din alin. (2) al art.
145 din CP al RM).
Întrucât răpirea persoanei și luarea persoanei în calitate de ostatic sunt fapte care prezintă
un grad ridicat de pericol social, omorul săvârșit în condiţiile prevă zute la lit. f) din alin. (2) al
art. 145 din CP al RM depășește prin gravitatea sa omorul neagravat. La aceasta se adaugă și
periculozitatea mult sporită a făptuitorului, care, săvârșind fapta, manifestă totodată o
desconsiderare în raport cu astfel de valori sociale ca libertatea fizică a persoanei sau securitatea
publică.
Noţiunile de răpire a persoanei și de luare a persoanei în calitate de ostatic vor fi analizate
o data cu ocazia examinarea componenţelor de infracţiuni prevăzute la art. 164 și, respectiv, la
art. 280 din CP al RM.
Omorul se consideră săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic, dacă:
1) a fost săvârșit până la răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (în scopul de a
înlesni săvârșirea lor în raport cu o altă persoană);
2) în procesul răpirii sau luării persoanei în calitate de ostatic (de exemplu, în scopul
înfrângerii obstacolelor);
3) după răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (în scopul de a ascunde răpirea
sau luarea persoanei în calitate de ostatic, fie din răzbunare pentru rezistenţa opusă sau din alte
asemenea cauze).
Agravanta examinată poate fi aplicată atât în cazul în care omorul este săvârșit asupra
persoanei răpite sau asupra ostaticului, cât și în cazul când în legătură cu răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic au fost omorâte alte persoane.
 Considerăm că la calificarea omorului, săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate
de ostatic, nu este necesară calificarea suplimentară, conform art. 164 sau 280 din CP al RM.
Utilizând în dispoziţia incriminatoare prepoziţia “cu”, legiuitorul nu a putut să nu aibă în vedere
și sensul de asociere.
Or, infracţiunea prevăzută la lit. f) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM este o infracţiune
complexă, iar “gradul de pericol social al infracţiunii complexe este mai mare decât al fiecăreia
din infracţiunile componente, pentru că sunt puse în pericol mai multe obiecte juridice, iar
reunirea lor într-o infracţiune complexă asigură o luptă mai eficientă împotriva unor astfel de
fapte”.
Așadar, fiind vorba de o infracţiune unică, calificarea prin concurs ar însemna încălcarea
principiului înscris la alin. (2) al art. 7 din CP al RM, întrucât făptuitorul ar fi tras de două ori la
răspundere penală pentru aceeași faptă.

Omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane (lit. g) din alin. (2) al art. 145 din CP
al RM).
Pericolul social ridicat al faptei derivă din numărul victimelor și din temerea pe care o
inspiră persoana făptuitorului. Dacă omorul săvârșit asupra unei singure persoane constituie el
însuși o infracţiune deosebit de gravă, este firesc ca omorul săvârșit asupra a două sau mai
multor persoane să fie considerat infracţiune excepţional de gravă.
Această infracţiune este o infracţiune unică, presupunând însă o pluralitate de victime. Ea
se caracterizează prin unitatea intenţiei făptuitorului vizavi de lipsirea de viaţă a cel puţin două
persoane, și, de regulă, este comisă simultan asupra acestor persoane, deși este posibil să se
comită succesiv.
Agravanta analizată se aplică dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane,
caz în care ne aflăm în prezenţa infracţiunii în formă consumată.
Dacă fapta a fost îndreptată nemijlocit spre săvârșirea omorului asupra a două sau mai
multor persoane, dar, din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu s-a produs moartea nici
uneia din aceste persoane (nici vătămarea sănătăţii sau a integrităţii corporale a acestora nu s-a
produs), cele comise trebuie calificate conform lit. g) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM.
Dacă, în aceleași împrejurări, nu s-a produs moartea nici uneia din persoanele vizate, dar
a fost vătămată sănătatea sau integritatea corporală a cel puţin uneia din ele, stabilindu-se că
făptuitorul a manifestat intenţie directă indeterminată, calificarea trebuie făcută în funcţie de
rezultatele real survenite (de exemplu, conform art. 151, 152, din CP al RM).

Omorul săvârșit asupra unui membru de familie, art. 145, lit. e1), al alineatului (2)
O asemenea faptă relevă un pericol extrem, deoarece victima, mizând pe afecţiunea
presupusă a făptuitorului, nu este avizată despre intenţiile acestuia și nu ia măsuri de apărare,
ceea ce poate să înlesnească comiterea infracţiunii.
În acest caz se încalcă nu numai îndatorirea de a respecta viaţa oricărei persoane, dar și
aceea de a respecta viaţa membrilor familiei.
La momentul săvârșirii infracţiunii, făptuitorul trebuie să cunoască că se află în relaţii de
rudenie apropiată cu victima și să urmărească lipsirea de viaţă nu a oricui, ci a rudei sale
apropiate.

Omorul săvârșit asupra unui reprezentat al autorităţii publice ori asupra unui militar ori a
rudelor apropiate ale acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către
reprezentantul autorităţii publice sau militar a obligaţiilor de serviciu (lit. h) din alin. (2) al
art.145 din CP al RM).
Raţiunea cuprinderii unei asemenea agravante în Codul penal e condiţionată de calitatea
victimei de reprezentant al autorităţii de stat. Ocrotirea autorităţii de stat împotriva infracţiunilor
comise de elemente antisociale și anarhice, care sfidează ideea de lege în Republica Moldova,
presupune și ocrotirea vieţii funcţionarilor care deţin atribuţii ce implică exerciţiul acestei
autorităţi.
Orice atingere adusă vieţii unui reprezentant al autorităţii publice sau unui militar, care se
află în exerciţiul funcţiei sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei, constituie, în același
timp, o manifestare a lipsei de respect faţă de autorităţile publice.
Pentru a se reţine această agravantă, fapta trebuie să se comită când reprezentantul
autorităţii publice ori militarul se află la serviciu sau să se comită în legătură cu îndeplinirea de
către acesta a obligaţiilor de serviciu. Observăm că formularea “în timpul sau în legătură cu” de
la lit. e) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM are o extindere semantică mai largă decât expresia
“în legătură cu” de la lit. h) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM. În adevăr, omorul săvârșit
asupra unui reprezentant al autorităţilor publice ori asupra unui militar în timpul serviciului
acestora presupune situaţia când lipsirea de viaţă este săvârșită nu în legătură cu îndeplinirea de
către aceștia a obligaţiilor de serviciu (de exemplu, din răzbunare, având la bază relaţiile de
ostilitate personale). În astfel de situaţii, calitatea specială a victimei, alături de timpul săvârșirii
infracţiunii – în timpul serviciului – determină agravarea răspunderii penale; astfel, fapta nu mai
poate fi calificată conform alin. (1) al art. 145 din CP al RM.