Mintea și sufletul unui om, tind să devină o locuință cu pereții de sticlă.

Gabriel Lieceanu

Omul – cel mai contradictoriu fenomen existent. O enigmă, care de-a lungul timpului
descoperă, creează dar și introduce în Cartea Roșie nu doar specii de faună sau floră, ci și uneori
propriile suflete, prin expunerea exagerată, în văzul tuturor, a emoțiilor crude și intime, care își
au sălașul în suflet, care semnifică acel germen pudic, ce stochează în sine nemurirea.
Simultan cu noile descoperiri, cu trecerea implacabilă a timpului, omul involuntar își
lărgește orizontul de concepții. Aptitudinea de a fi elastic este vitală ca să existe un om
contemporan. Timpul fulgerător de rapid își impune noile reguli: astăzi faci în acest mod!, mâine
gândești în acest fel..!, iar mintea omului devine o locuință închiriată a acestora. În vâltoarea
evenimentelor, transformărilor, omul își pierde o parte din esență pentru a-și facilita existența.
Fenomenul: rețelele de socializare - este punctul de lansare al tendinței de exteririorizare
și ,,împărtășire” exagerată și într-un mod emfatic a acțiunilor înterprinse de persoana care face uz
de ele. De multe ori, încercând să demonstrăm splendoarea unei mediocrități, devenim goi pe
interior, adică sufletul – casa noastră, se aseamană cu o acele case moderne, care sunt îvelite în
sticlă și nu își mai îndeplinesc rostul său de veacuri: de culcuș unde te poți refugia și odihni de
privirile străine. Și sticla e făcută din nisip și cu toții știm că casa pe nisip zidită nu e durabilă, e
destul ,,o frecvență sonoră” de o intensitate suficient de puternică, ca această locuință cu pereții
de sticlă să se spargă.
Un secol în care mintea umană este un instrument și omul își dezvăluie sufletul unei
societăți ,,de sticlă” nu e de mirare introducerea în lumea actuală unui monopol de boală:
depresia individului. De aceea citiți cărți, împărtășiți emoții care să bucure aproapele vostru, fiți
blânzi dar și cu sufletul intransigent la noile provocări și nu uitați:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.