Table of Contents

Noțiunea și clasificarea contractului civil................................................................................................................................3

Noțiunea și clasificarea contractului civil............................................................................................................................3
1.2Principalele elemente definitorii ale noțiunii de contract:................................................................................................4
1.3Corelația dintre noțiunile contract-act juridic . contract-tranzacție. contract –convenție............................................4
2. Clasificarea contractelor.........................................................................................................................................................5
1. După modul de formare:....................................................................................................................................................5
2. Dupa continutul lor:............................................................................................................................................................5
3. Dupa scopul urmarit de parti:.............................................................................................................................................6
4. Dupa efectele produse:.......................................................................................................................................................6
5. Dupa modul (durata) de executare :...................................................................................................................................6
6. Dupa cum sunt sau nu nominalizate in legislatia civila:......................................................................................................6
7. Dupa unele corelatii existente intre ele:.............................................................................................................................7
8. Dupa modul in care se exprima vointa partilor contractante:............................................................................................7
3.Încheierea contractului............................................................................................................................................................7
1. Considerații generale.........................................................................................................................................................7
2. Oferta de a contracta..........................................................................................................................................................7
2.2 Delimitarea dintre ofertă și alte instituții juridice conexe...........................................................................................9
2.3 Forța obligatorie a ofertei. Revocarea ofertei...........................................................................................................10
Răspunderea pentru revocarea ofertei.............................................................................................................................10
2.4 Caducitatea ofertei.....................................................................................................................................................11
3. Acceptarea ofertei............................................................................................................................................................12
4. Momentul și locul încheierii contractului.........................................................................................................................14
5. Încheierea contractului la licitație.....................................................................................................................................15
6. Încheierea contractului prin mijloace electronice.............................................................................................................16
4.Conţinutul contractului..........................................................................................................................................................16
1.Definiţia conţinutului contractului civil:.............................................................................................................................16
2.Clasificarea clauzelor contractuale....................................................................................................................................16
3. Clauzele esenţiale.............................................................................................................................................................16
4. Clauzele care nu au fost negociate individual (clauzele standard) (CS).............................................................................18
5.Clauzele abuzive................................................................................................................................................................ 19
5.Efectele contractului..............................................................................................................................................................20
Principiile care guvernează efectele contractului civil..........................................................................................................20

1
 5.1. Forţa obligatorie a contractului (art. 996 Cc).................................................................................................................21
5.2. Interpretarea contractului civil......................................................................................................................................22
I. Regulile de interpretare subiectivă :..............................................................................................................................23
II. Regulile de intrepretare obiectivă:................................................................................................................................23
5.3. Calificarea contractului..................................................................................................................................................26
5.4. Întregirea (integrarea) efectelor contractului................................................................................................................27
5.5. Relativitatea efectelor contractului...............................................................................................................................31
SIMULAŢIA............................................................................................................................................................................34
- EXCEPŢIE DE LA OPOZABILITATEA CONTRACTULUI FAŢĂ DE TERŢI....................................................................................34
§ 1. CARACTERIZARE GENERALĂ.......................................................................................................................................34
§ 2. FORMELE SIMULAŢIEI................................................................................................................................................35
§ 3. SCOPURILE ŞI LIMITELE SIMULAŢIEI...........................................................................................................................35
4. EFECTELE SIMULAŢIEI...................................................................................................................................................36
6.Excepţiile de la forţa obligatorie a contractului.....................................................................................................................37
6.1. Modificarea contractului................................................................................................................................................37
2. Dreptul legal de modificare unilaterală a raportului contractual......................................................................................38
6. 2. Suspendarea executării obligației corelative...............................................................................................................44
6.3. Rezoluţiunea contractului..............................................................................................................................................47
Felurile rezoluţiunii...........................................................................................................................................................48
1. Neexecutarea esenţială a contractului (alin.(2) al art. 916Cc):.....................................................................................49
2. Neexecutarea contractului după termenul suplimentar acordat (art. 917 Cc).............................................................52
3. Rezoluiunea pentru neexecutare anticipată (art. 918 Cc)............................................................................................53
6.5. Revocarea contractului..................................................................................................................................................56

2
Tema 2. Teoria generală a contractului civil
1.Noțiunea și clasificarea contractului civil. Corelaţia dintre noţiunile contract - act juridic, contract - tranzacţie şi contract -
convenţie. Rolul, funcţiile şi evoluţia contractului. Principiul libertăţii contractuale.
2.Clasificarea contractelor. Clasificarea contractelor după modul de formare; după conţinutul lor; după scopul urmărit de
părţi; în raport de certitudinea sau incertitudinea existenţei şi întinderii prestaţiilor ce constituie obiectul lor; după modul în
care se exprimă voinţa părţilor; după modul de executare; după efectele produse; pe criteriul reglementării sau
nereglementării exprese de lege; după corelaţia dintre ele; în dependenţă de beneficiarul prestaţiilor.
3.Încheierea contractului. Oferta de a contracta. Acceptarea ofertei. Momentul şi locul încheierii contractului. Încheierea
contractului la licitaţie şi prin mijloace electronice.
4.Conţinutul contractului. Clauzele esenţiale ale contractului. Clauzele abuzive.
5.Efectele contractului. Forţa obligatorie a contractului. Interpretarea contractului. Calificarea contractului. Integrarea
contractului. Relativitatea efectelor contractului.
6.Excepţiile de la forţa obligatorie a contractului. Modificarea raportului contractual (inclusiv impreviziunea). Excepţia de
neexecutare şi excepţia de precaritate.

Noțiunea și clasificarea contractului civil

Noțiunea și clasificarea contractului civil.
Corelaţia dintre noţiunile contract - act juridic, contract - tranzacţie şi contract - convenţie. Rolul, funcţiile şi evoluţia
contractului. Principiul libertăţii contractuale.

Contractul este un concept care poate fi tratat în mai multe sensuri.

Concepția din dreptul privat roman asupra contractelor permitea ca acestă instituție să fie privită din 3 puncte de vedere:
- Ca temei de apariție a unui raport juridic
- Ca raport juridic propriu-zis
- Ca formă pe care raportul propriu-zis o îmbracă
În doctrina rusă noțiunea de contract este tratată în 3 sensuri :
- Ca fapt juridic , adică temei de apariție a unui raport juridic , art. 9 alin(2) prevede că drepturile și obligațiile civile
apar din contracte și din alte acte juridice. Art.776 temeiurile nașterii obligațiilor prevede că obligațiile se nasc din contract,
fapt ilicit(delict), și din oricare alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii. Art.992
- Ca raport juridic civil propriu-zis , adică relații sociale reglementate de normele de drept civil pe care contractul ca
fapt juridic le-a generat și care , sub aspectul elementelor sale de structură , se constituie din subiect, obiect, conținut.
- Ca document , adică înscris constatator , care atestă existența unui raport juridic contractual .
Doctrina română tratează noțiunea de contract , cu referire, la actul juridic civil , în 2 sensuri :
- Contractul operațiune juridică , reprezentînd un acord între 2 sau mai multe persoane , care dă naștere la depturi și
obligații civile , le modifică sau le stinge, în acest sens fiind vorba despre vînzare-cumpărare, de schimb, donație, leasinng.
- Contractul înscris constatator al manifestării de voință desemnînd înscrisul constatator al manifestării de voință ,
adică suportul material care consemnează sau redă operațiunea juridică.
Din punct de vedere al tehnicii legislative în sistemele de drept s-au conturat 2 soluții de definire a noțiunii de contract:
1. Prima soluție regăsită în codul civil francez , care definește contractul ca fiind o convenție prin care una sau mai
multe persoane se obligă față de una sau mai multe persoane să dea , să facă , ori să nu facă un anumit lucru. Aici poate fi
menționat codul civil român , care definește contractul ca fiind un acord de voințe dinte 2 sau mai multe persoane cu intenția
de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic civil.
2. Cea dea doua soluție de reglementare se regăsește în codul civil german în al cărui cuprins nu se găsește o definiție
propriu-zisă a contractului, legiuitorul lăsînd la discreția doctrinei. Din prevederile codului german se poate deduce doar
direcționarea contractului spre nașterea sau modificarea de obligații.

3
 Definiția legală a noțiunii de contract Art.992

Contractul este acordul de voință realizat între 2 sau mai multe persoane, prin care se stabilesc, se modifică sau se sting
raporturile juridice.

Definiția doctrinală :

Contractul este un acord de voințe, realizat în condițiile legii, între 2 sau mai multe persoane , cu intentia de a produce
efecte juridice, adică de a da nastere unor raporturi juridice , de a le modifica sau a le stinge, în vederea realizării
intereselor(scopurilor) părtilor si în strictă conformitate cu ordinea publică si bunele moravuri

1.2Principalele elemente definitorii ale noțiunii de contract:

1. Contractul reprezintă un acord de voințe , deoarece nu se poate vorbi despre o voință unică a contractului, aceasta îl
face să se deosebească de actele juridice unilaterale. Natura volitivă a contractului presupune existența a cel puțin 2 subiecți
de drept.

2. Realizarea acordului de voințe poate avea loc doar în condițiile legii , deoarece nu orice acord de voințe devine
contract , ci doar care îndeplinește condițiile de valabilitate cerute de lege și nu contravine normelor imperative de drept.
3. Acordul de voințe este realizat cu intenția de a produce efecte juridice în vederea realizării intereselor urmărite de
părți
4. Efectele pe care le produce contractul reprezintă mijloacele juridice de atingere a scopului urmărit de părți , acestea
constau în stabilirea , modificarea sau stingerea de raporturi juridice civile.
5. Necesitatea existenței unei concordanțe stricte între acordul de voințe al părților și ordinea publică și bunele
moravuri.

1.3Corelația dintre noțiunile contract-act juridic . contract-tranzacție. contract –convenție

Contract-act juridic civil există o corelație sub aspectul întreg-parte, prin care actul jurdic reprezintă întregul iar contractul
o parte a întregului , contractul fiind cel mai important act juridic civil. Orice contract este un actjuridice, însă nu orice act
juridic este un contract. Prin urmare acte juridice unilaterale precum procura, moștenirea , donația nu pot fi considerate
contracte.
Actul juridic Contractul
- Manifestare individuală de voință , care emană de la un Acord de voințe dintre 2 sau mai multe persoane
subiect de drept civil, îndreptată spre nașterea, modificarea ,
stingerea unui raport juridic civil.
- Actul juridic are o sferă de cuprindere mai mare decît
contractul

Contract –tranzacție . Tranzacția este un contract prin care părțile previn un proces ce poate să se înceapă, încheie un proces
început sau rezolvă dificultățile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătorești. Tranzacția este o înțelegere care are
drept scop soluționarea unui litigiu apărut între părțile uni raport juridic civil, transzacția nu dă naștere unui raport juridic ,
așa cum în mod clasic o face contractul, tranzacția presupune existența unui raport juridic civil, aș cărui izvor poate fi chiar
contractul, care se aduce la bun sfîrșir prin încheierea ei. Contractul este genul iar tranzacția specia
Contract- convenție se poate pune semnl egalității între noțiunile ontract și convenție , acestea fiind sinonime. Într-o primă
opinie s-a menționat că noțiunea de convenție ar avea o sferă de cuprindere mai mare , decît noț. de contract, contractul este

4
specia, iar convenția genul. Contractul este însușirea lui de a fi izvor de obligații , iar conveția poate fi un acord de voință cu
o aferă mai largă de cuprindere, dar nu generează o obligație ci o modifică.
Contract- acordul non juridic

2. Clasificarea contractelor.
Clasificarea contractelor după modul de formare; după conţinutul lor; după scopul urmărit de părţi; în raport de certitudinea
sau incertitudinea existenţei şi întinderii prestaţiilor ce constituie obiectul lor; după modul în care se exprimă voinţa părţilor;
după modul de executare; după efectele produse; pe criteriul reglementării sau nereglementării exprese de lege; după corelaţia
dintre ele; în dependenţă de beneficiarul prestaţiilor.

1. După modul de formare:

a) Contracte consensuale – sunt acele contracte care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor, manifestarea de
vointa a partilor, neinsotita de nici o forma, este suficienta pentru incheierea valabila a contractelor. Majoritatea contractelor
sunt contracte consensuale. In cazul in care partile convin sa insoteasca manifestarea de vointa de un inscris, acestea nu are
rolul de a acorda valabilitate contractului incheiat, ci de a asigura un mijloc de proba. Exemple: contractul de vanzare-
cumparare, contractul de inchiriere, contractul de mandat etc.
b) Contracte solemne – sunt acele contracte care pentru a caror incheiere valabila este necesara respectarea unei
anumite forme, de regula forma autentica. Inscrisul notarial, nu este cerut ca mijloc de proba al contractului, ci este cerut
pentru insasi validitatea contractului – nu ad probationem, ci ad validitatem. Exemple: contractul de donatie, contractul de
ipoteca, contractul de instrainare de terenuri care cad sub incidenta L. 18/1991 privind fondul funciar etc.
c) Contracte reale – sunt acele contracte care nu se incheie doar prin simpla manifestare de vointa a partilor, acesta
fiind insotita de remiterea materiala a lucrului. Contractul este perfectat din momentul remiterii materiale a lucrului.
Exemple: imprumutul – de consumatie (mutuum) si cel de folosinta (comodatul), gaj, depozit.
2. Dupa continutul lor:
a) Contracte sinalagmatice (bilaterale) – sunt acele contracte care se caracterizeaza prin reciprocitatea obligatiilor
dintre parti si interdependenta obligatiilor reciproce. Astfel, fiecare dintre parti are atat calitatea de debitor cat si cea de
creditor. Exemple: contractul de vanzare, de inchiriere etc.
b) Contracte unilaterale – sunt acele contracte care dau nastere unei obligatii doar in sarcina uneia dintre parti,
cealalta avand doar calitatea de creditor. Exemple: contractul de imprumut, contractul de depozit cu titlu gratuity,comodat,
mandatul etc.
Exista si o categorie intermediara: contracte sinalagmatice imperfecte – acele contracte care initial au fost concepute ca si
contracte unilaterale, dar pe parcursul existentei lor, a luat nastere o obligatie in sarcina creditorului, fata de debitorul
contractual. Exemplu: contractul de depozit cu titlu gratuit: depozitarul face cheltuieli de conservare cu bunul, iar deponentul
este obligat sa restituie aceste cheltuieli facute de depozitar, acesta din urma avand dreptul de a retine bunul pana la
acoperirea integrala a cheltuielilor facute.
Importanta: Contractul sinalagmatic determina anumite efecte specifice, care nu se pot gasi la contractele unilaterale.
Exceptia de neexecutare: partea contractului sinalagmatic este in drept sa refuze executarea propriei obligatii in masura in
care cealalta parte nu-si executa obligatia corelativa, daca nu sa obligat sa execute prima, sau daca obligatia nu rezulta din
legea sau natura obligatiei.
Riscul contractual: In cazul imposibilitatii fortuite de executare a contractului de catre una din parti, partea care este in
imposibilitate de executare pierde dreptul de executare a obligatiei, riscul in suporta debitorul obligatiei care este in
imposibilitate de executat.
Rezolutiunea contractului pentru neexecutare: Daca o parte nu-si executa obligatia, cealalta parte poate sa rezolutioneze
contractual.(art709-711)
La dorinta partilor un contract unilateral, devine sinalagmatic, de exemplu: (Contractul de mandat) partile convin sa plateasca
mandantului o remuneratie.

5
 3. Dupa scopul urmarit de parti:
a) Contracte cu titlu oneros – sunt acele contracte in cazul carora fiecare dintre parti urmareste a-si procura un avantaj.
Exemple: v-c, schimbul, locatiunea, antrepriza, contractual de asigurare
i. Contracte comutative – sunt acele contracte in cazul carora, existenta si intinderea prestatiilor datorate partilor sunt
certe si pot fi apreciate in momentul incheierii contractului, ele nedepinzand in nici o masura de hazard.
ii. Contracte aleatorii – acele contracte in cazul carora existenta si intinderea prestatiilor partilor sau numai a uneia
dintre ele, depind de un eveniment incert. Asadar, nu se poate calcula intinderea prestatiilor, nu se poate sti cuantumul
castigului sau al pierderii si uneori nu se poate sti nici macar daca va exista castig sau pierdere.
Importanta: Elementul aleator face imposibila aprecierea reciprocitatii si echivalentei prestatiilor, in privinta unui asemenea
contract nu se poate intent actiunea in anulare pentru leziune.
Un contract aleatoriu va fi lovit de nulitate daca ii lipseste elemental aleatoriu.
b) Contracte cu titlu gratuit – sunt acele contracte in cazul carora una dintre parti urmareste a procura un avantaj, fara
echivalent, celeilalte parti.
i. Contracte dezinteresate – prin care se urmareste a se face un serviciu cuiva, fara a se micsora in vreun fel
patrimoniul. Exemplu: imprumutul fara dobanda, comodatul etc.
ii. Liberalitati –* situatia trecerii unei valorii dintr-un patrimoniu in altul, fara a se urmari un contraechivalent.
Importanta: Incheierea contractualul cu titlu gratuit este supusa unor reguli mai stricte din punct de vedere al formei.
*In scopul protejarii intereselor persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu (capacitatea de exercitiu restransa), legea
interzice incheierea contractelor cu titlu gratuit in numele acestor persoane de catre tutore sau curator.
*Eroarea asupra persoanei constituie motivul de anulare a unui asemenea contract. Cand un donator, dorind sa faca o donatie
unei persoane pe care o considera ruda a sa , face in realitate o donatie unei persoane straine, eroarea este un viciu de
consemtamant, deoarece calitatea de ruda este motivul determinant al donatiei.
*In cazul contractelor cu titlu oneros obligatiile patilor si raspunderea lor contractuala sunt reglementate mai sever decat in
cazul contractelor cu titlu gratuit. De exemplu, legea prevede ca mandatarul raspunde doar pentru actele sale intentionate, sau
pentru culpa grava , daca acesta indeplineste mandatul cu titlu gratuit.
*In moduri diferite se solutioneaza problema revendicarii de catre proprietar a bunurilor aflate in posesiunea unui dobanditor
de buna-credinta in functie de faptul daca bunul a fost dobandit cu titlu oneros sau gratuit.
4. Dupa efectele produse:
a) contracte constitutive sau translative de drepturi reale si contracte generatoare de drepturi de creanta;
b) contracte constitutive sau transalative de drepturi – contracte care produc efecte pt viitor din momentul incheierii lor.
Aceste contracte creeaza o situatie juridica noua, neexistenta anterior.
contracte declarative de drepturi – contracte care produc efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, retroactiv, intrucat
ele recunosc o situatie juridica preexistenta.
5. Dupa modul (durata) de executare :
a) Contracte cu executare imediata - a caror executare se produce intr-un singur moment.
b) Contracte cu executare succesiva – a caror executare se produce in timp, treptat. Acestea se maiimpart in contracte
cu executare continua(raportul obligational este permanent continuu: locatiunea, societatea civila) si contracte cu executare
esalonata.( contractual se executa sub forma prastatiei repetate: vanzarea esalonata a volumelor unei enciclopedii)
Importanta: *Executarea imediata santiunea va fi rezolutiunea care are effect retroactive. Executarea succesiva sactiunea va
fi rezelierea care desfiinteaza contractual numai pentru viitor.
*c. cu executare succesiva efectele nulitatii se aplica numai pentru viitor.
*Numai contractele cu executare suscesiva se poate pune problema suspendarii executarii obligatiei pe o perioada de timp:
De exemplu cat dureaza un eveniment ce impiedica executarea obligatiei.
6. Dupa cum sunt sau nu nominalizate in legislatia civila:
a) Contracte numite- sunt acelea care corespund unei operatiuni juridice determinate, poarta cate un nume specific si
sunt reglementate expres de lege.

6
b) Contracte nenumite- sunt acele contracte care nu au o determinare legala specifica si nu sunt expres determinate de
lege pentru ca nu se incadreaza intr-o categorie determinate.
c) Contractele complexe- sunt acele contracte care imbina elementele unor contracte diferite, numite sau nenumite.
7. Dupa unele corelatii existente intre ele:
a) Contracte principale – au existenta de sine statatoare, soarta lor nu este legata de existenta altor contracte juridice
incheiate de catre parti.
b) Contracte accesorii – insotesc unele contracte principale. Exemple: contractul de gaj si ipoteca sunt contracte
accesorii, care garanteaza executarea unor contracte principale.
Importanta: Accesoriul urmeaza soarta principalului, aceasta conditie se manifesta sub aspectul conditiilor de validitate, cat
si sub aspectele momentului incheierii si incetarii contractului, anularea sau incetarea contractului, incherea sau anularea
contractului principal atrage pe deplindreptul la incheierea sau anularea contractului accesoriu.
8. Dupa modul in care se exprima vointa partilor contractante:
a) Contracte negociate – in cadrul carora partile discuta, negociaza toate clauzele sale, fara ca din exteriorul vointei lor
sa li se impuna ceva.
b) Contracte de adeziune – contracte redactate in intregime sau aproape in intregime numai de una dintre parti.
c) Contracte obligatorii (fortate)– se aseamana cu cele de adeziune, insa in aceasta situatie conditiile incheierii lor sunt
delimitate, impuse de lege.
d) Contractele autorizare – Sunt acelea care nu pot fi incheiate valabil sau nu pot produce efect fara o
autorizatie(accord, incuviitare, permisiune) din partea unui tert.

3.Încheierea contractului.
Oferta de a contracta.
Acceptarea ofertei. Momentul şi locul încheierii contractului.
Încheierea contractului la licitaţie şi prin mijloace electronice.
1. Considerații generale
Prin încheierea contractului se subînțelege realizarea acordului de voințe a părților asupra clauzelor contractuale esențiale.
Acest acord se realizează prin prisma a 2 elemente: Ofeta de a contracta, acceptarea acelei oferte. Ofeta și acceptarea
reprezinta 2 laturi a voinței. În unele situații acordul de voințe trebuie să îmbrace o anumită formă solemnă. Prin urmare
putem spune că consensualismul în timpul încheierii unui contract este obligatoriu, dar formalismul este o excepție de la
regulă. Conform art. 992 alin.(2) contractului îi sunt aplicabile normele cu privire la actul juridic, la încheierea contractului
urmează să se țină cont de respectarea condițiilor de valabilitate ale actului juridic: capacitatea, consimțământul, obiectul și
cauza.
2. Oferta de a contracta
Tratative legate de încheierea contractului încep cu o propunere de a contracta, făcută de către o persoană.
Conform art.1029 alin.(1) Ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine
toate clauzele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei.
 Precedarea ofertei de a contracta de:
- reclamă, publicitate, discuţii, negocieri care ulterior se vor concretiza într-o ofertă valabilă din punct de vedere
juridic.
Calificaţi dialogul:
De vânzare ți-e găinușa ceea, măi băiete ?
- De vânzare, moșule !
- Și cât cei pe dânsa ?
- Cât crezi și dumneata că face !
- Ia ad-o-ncoace la moșul, s-o drămăluiască ! 
Efectele ruperii tratativelor în fază precontractuală atrage:
7
- răspunderea delictuală.
Conform art.1029 alin. (4) din CC:
„Oferta trebuie să fie
- fermă,
- univocă,
- serioasă şi
- completă.

a) Oferta trebuie să fie fermă

Esenţa:
- să exprime o voinţa neîndoielnică a emitentului de a încheia contractul prin simpla ei acceptare.
Adică, oferta trebuie să releve intenţia ofertantului de a se angaja juridic în cazul acceptării.
Nu este fermă:
- oferta de vânzare a unui lucru prin care ofertantul şi-ar rezerva dreptul de a modifica preţul propus.
Fermitatea rezultă din:
1. Modul în care este prezentată propunerea:
- este expres definită ofertă sau o simplă declaraţiei de intenţie;
2. Conţinutul şi destinatarii ei:
- cu cât este mai detaliată sau este adresată unei persoane concrete va fi mai uşor calificată ca ofertă.
b) Oferta trebuie să fie univocă
Esenţa:
- să exprime voinţa neîndoielnică de a încheia contractul prin simpla ei acceptare, fiind fără rezerve.
Nu este univocă dacă e făcută cu rezerve exprimate expres „vând sub rezervă ...”, „vând sub condiţia că ...”.
Exempul:
- expunere a unei mărfi în vitrină, fără indicarea preţului, nu poate fi considerată o ofertă de vânzare.
Expunerea ar fi putut fi făcută ca model, în scopuri publicitare sau în alte scopuri.
c) Oferta trebuie să fie serioasă
Esenţa:
- să reprezinte o manifestare de voinţă reală, conştientă, neviciată şi cu intenţia de angajare din punct de vedere juridic.
O ofertă făcută în glumă, din complezenţă sau din simplă curtoazie, fără intenţia de angajament juridic nu poate duce la
formarea unui contract.
Exemple:
- oferta făcută în cursul unei recepţii sau al altui eveniment social poate fi „de plăcere, pentru râs", încât ea nu poate
angaja răspunderea ofertantului.
- ofertele făcute sub imperiul mâniei, al unei iritări sau provocări sunt fără efecte juridice.
d) Oferta trebuie să fie completă
Esenţa:
să cuprindă toate clauzele esenţiale şi elementele necesare pentru realizarea acordului de voinţă astfel încât simpla ei
acceptare să ducă la încheierea contractului.
Oferta poate fi făcută în:
- scris
- verbal.
Efectele tăcerii:
Art. 316 alin.4 CC: „Tăcerea se consideră exprimare a vonţei de a încheia actul juridic în cazurile prevăzute de lege sau de
acordul părţilor”.
Art.694 alin.(1) CC: “Tăcerea şi inacţiunea nu valorează acceptarea dacă din lege, din practica stabilită între părţi şi din
uzanţe nu reiese altfel”.
 Regula:
8
- simpla tăcere nu are nicio semnificaţie juridică, cu excepţiile stabilite.
Exemplu:
- simpla staţionare a unui taxi în locul de parcare rezervat este o ofertă de a încheia un contract de transport.
- oferta de prelungire a unui contract de locaţiune, exprimată tacit, când deşi contractul a expirat, locatarul continuă să
folosească bunul dat în locaţiune
 Concluzia:
- valabilitatea ofertei nu depinde de forma în care a fost făcută (art. 1030 alin.(1) CC).
- Deci, în principiu, nicio condiţie specială de formă nu se cere pentru valabilitatea ofertei.
 Destinatarii ofertei
Oferta poate fi adresată:
- unei persoane determinate - oferta poate fi acceptată doar de persoana căreia îi este adresată,
- unor persoane nedeterminate sau oferta adresată publicului - oferta poate fi acceptată de orice persoană interesată.
- Exemple de ofertă publică :
1. art. 805 Cc:
- ofertă publică pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare de bunuri pentru consum;
2. art. 981 Cc:
– oferta publică de transport de persoane şi de bunuri.

2.2 Delimitarea dintre ofertă și alte instituții juridice conexe

a) Chemarea la ofertă (iniţiativa la negocieri)
Art. 1029 alin. (3) CC: - „O propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane (ofertă publică) este o chemare la ofertă
dacă această propunere nu conţine nicio manifestare expresă a voinţei de a fi legat prin acceptare”.
Elementele chemării de ofertă:
- este adresată unui cerc nedeterminat;
- nu conţine o manifestare expresă de voinţă.
Scopul propunerii:
- invitaţie de a negocia;
- posibilitatea iniţierii de negocieri;
- tratative în scopul încheierii contractului.
Importanţa delimitării:
a) Oferta poate fi revocată în condiţiile art. 1031 CC.
Efectul revocării cu încălcarea regulilor:
– survine răspunderea ofertantului pentru revocarea intempestivă a ofertei;
b) Invitaţia la negocieri poate fi retrasă în orice moment până când nu a fost lansată oferta nemijlocită.
N.B.: prelungirea artificailă a negocierilor fără intenţia de a contracta (ex: obţinerea informaţiei confidenţiale):
- atrage răspunderea delictuală, iar persoana prejudiciată poate cere despăgubiri în temeiul art.
b) Oferta şi antecontractul
Antecontractul (art. 999 alin. (1) CC):
- contractul prin care o parte (promitent) se obligă față de cealaltă parte (beneficiar) să încheie în viitor un alt contract
(contract definitiv) la cererea beneficiarului. Această obligație poate fi asumată și de către ambele părți.
Concluzia:
1. Oferta de a contracta – act juridic.
2. Antecontractul – contract (act juridic bilateral).
 Trăsăturile caracteristice antecontractului:
- Denumirea părţilor: promitent şi beneficiar;
- Conţinutul antecontractului: conţine clauzele clauzele esențiale ale contractului definitiv în lipsa cărora părţile nu ar
putea încheia contractul promis.
Efectul promisiunii:
9
- se naşte obligaţia de a face – de a încheia în viitor un contract;
Forma antecontractului (art.999 alin. 3 CC):
– cea cerută de lege pentru contractul definitiv, sub aceeași sancțiune. 
 Drepturile beneficiarului în caz de neexecutare a promisiunii (art. 1000 CC)
În cazul neexecutării fără justificare a obligației promitentului de a încheia contractul definitiv, beneficiarul poate cere
instanței de judecată să pronunțe o hotărîre care să țină loc de contract definitiv.
Dată a încheierii contractului se va considera data rămânerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

2.3 Forța obligatorie a ofertei. Revocarea ofertei.

Răspunderea pentru revocarea ofertei
Perioada între lansarea ofertei şi acceptarea ei:
- obligativitatea ofertei şi durata ei;
- leagă autorul sau poate fi revocată oricând.
Depinde de faptul dacă oferta este:
- Irevocabilă;
- Revocabilă;
- A ajuns sau nu la destinatarul ei.
 Distincţia dintre retragerea şi revocarea ofertei
1. Retragerea ofertei – manifestarea de voinţă care împiedică producerea efectelor juridice cu condiţia că oferta nu a
ajuns la destinaţie;
2. Revocarea ofertei – manifestarea de voinţă a ofertantului ce împiedică producerea efectelor ofertei care a ajuns la
destinatar.
 Revocabilitatea ofertei
Depinde de faptul dacă:
a) este făcută unei persoane prezente sau absente;
b) a ajuns sau nu la destinaţie.
 Oferta făcută unei persoane prezente:
- ofertantul şi destinatarul ofertei se află în acelaşi loc şi nu se acordă un termen de acceptare.
Efectul ofertei:
- poate fi acceptată doar pe loc (art.1036 alin. 1 CC);
Această regulă se aplică şi în cazul în care oferta este făcută de la om la om prin mijloace de comunicare instantanee.
Efectele neacceptării imediate, integrale şi fără rezerve:
- oferta devine caducă şi ofertantul nu este obligat s-o menţină şi nu are nici o obligaţie.

Oferta făcută unei persoane absente - este transmisă prin poştă, fax, curier, radio, e-mail
1) Atâta timp cât oferta nu a ajuns la destinaţie:
– ofertantul o poate revoca liber, cu condiţia ca revocarea să ajungă cel târziu o dată cu oferta (alin. 2 art. 1031 CC).
Exemplu: oferta expediată prin poştă poate fi revocată prin fax, e-mail.
2) Oferta ajunsă la destinaţie, forţa obligatorie depinde de faptul dacă oferta:
a) este sau nu irevocabilă şi
b) include sau nu un termen de acceptare.
Forţa obligatorie a ofertei
a) Oferta irevocabilă ajunsă la destinaţie:
- nu poate fi revocată (art. 1032 CC).
b) Oferta nu este una irevocabilă:
– depinde de faptul dacă este cu sau fără termen.
Oferta cu termen:
Efectul:
10
- nu poate fi revocată în termenul de acceptare stabilit în oferta (art.1031 alin.3 Cc).
- ea trebuie menţinută de către ofertant până la expirarea termenului.
Efectul expirării termenului:
- oferta devine caducă (art. 1034 Cc).
Oferta fără termen:
Nu conţine un termen de acceptare sau este nejustificat de mic:
– oferta nu poate fi revocată în termenul necesar ca destinatarul să poată exprima acceptul şi ca răspunsul să ajungă la
ofertant conform circumstanţelor cazului (art.1031 alin.(3), art.1036 alin.(2) Cc).
Consecinţele revocării ofertei înainte de expirarea termenului:
- survine răspunderea ofertantului pentru prejudiciile produse ca urmare a revocării intempestive.
Temeiul juridic al răspunderii:
- constă în actul ilicit al revocării intempestive a ofertei, cauzând astfel un prejudiciu destinatarului.

Ofertantul trebuie să-l despăgubească pentru prejudiciul cauzat:

- în temeiul răspunderii delictuale (art.1998 alin. 1 Cc).
Efectul retragerii sau revocării ofertei
după acceptarea în termen de către destinatar:
- contractul se consideră încheiat.
Drepturile acceptantului:
- de a cere executarea obligaţiei contractuale. Neexecutarea – atrage răspunderea contractuală.
- de a cere repararea prejudiciului cauzat prin revocarea ofertei – act juridic unilateral.
Ofertantul este debitor al obligaţiei de a nu face – de a nu revoca oferta irevocabilă (cu termen) sau fără termen.
Revocarea ofertei atrage răspunderea ofertantului (art. 901 alin. 1 şi 3 Cc).
 Posibilităţile instanţei de judecată:
a) să considere contractul încheiat ori
b) să oblige ofertantul doar la repararea prejudiciului cauzat (art. 901 alin. 4 Cc).
Se va ţine cont de circumstanţele fiecărui caz în parte şi de solicitările acceptantului.

2.4 Caducitatea ofertei

Semnificaţia: Oferta nu produce efecte fapt determinat de un eveniment independent de voinţa părţilor sau datorită unor
împrejurări ce împiedică producerea efectelor sale.
Oferta este caducă când încetează să mai producă efecte, fără ca ofertantul să-şi manifeste voinţa.
Corelaţia:
caducitate – revocarea ofertei (o manifestare de voinţă).
Temeiurile caducităţii ofertei (art.1478 Cc):
a) Neacceptarea în termen a ofertei, dacă oferta conţine termen de acceptare.
Lipsa termenului de acceptare - (art. 1473 alin.(3), art.1481 alin.(2) Cc).
Acceptarea tardivă este o nouă ofertă (art. 1484 Cc)
Excepţiile (art.1485 Cc):
1. ofertantul comunică acceptantului că el consideră acceptarea parvenită în termen (alin. 1);
2. deşi acceptarea parvine cu întârziere, din ea rezultă că a fost expediată la timp (alin.2)
Dacă ofertantul nu comunică imediat faptul întârzierii, se prezumă că a renunţat la caducitate.
Răsturnarea prezumţiei:
-comunicarea faptului întârzierii.
b) Respingerea ofertei de către destinatar:
1. exprese
2. implicite:
- răspunsul la ofertă prin care se acceptă, dar conţine modificări substanţiale ale condiţiilor ofertei.
11
Efectul: art. 1484 alin.(2) Cc:
– se consideră o nouă ofertă şi respingerea celei iniţiale.

3. Acceptarea ofertei
Constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau o altă acţiune care atestă consimţirea ofertei. Acceptarea produce
efecte din momentul în care este recepţionată de ofertant. (art.1035 alin.(1) CC)
Condiţiile acceptului:
a) cele generale ale actului juridic civil.
b) speciale:
1. să fie în concordanţă cu oferta;
2. să fie neîndoielnică;
3. să parvină de la persoana justă;
4. să fie făcută înainte ca oferta să fie revocată sau să devină caducă.

1) Acceptul trebuie să fie în concordanţă cu oferta

Esenţa:
Acceptul trebuie să vizeze oferta de a contracta primită exact în condiţiile în care a fost formulată, totală, fără rezerve sau
condiţii.
Efectul modificării, limitării ori condiţionării ofertei:
- o nouă ofertă, fiind respinsă prima (art. 1039 alin.(2) Cc).
Efectul parvenirii acceptului cu modificări:
Răspunsul de acceptare a ofertei care prezintă condiţii adiţionale sau condiţii diferite ce nu afectează esențial condiţiile ofertei
constituie o acceptare dacă:
- oferta nu prevede expres că nu se va accepta nicio condiție adițională ori diferită, precum și
- dacă ofertantul nu obiectează la ele fără întîrziere nejustificată (art.1039 alin.(3) Cc).
Dacă ofertantul nu obiectează, contractul se încheie în condiţiile ofertei, cu modificările care se conţin în acceptare.
2. Să fie neîndoielnică
Să exprime voinţa fermă a acceptantului de a încheia contractul în condiţiile ofertei cu intenţia de a se angaja juridic.
3. Să parvină de la persoana justă
Oferta adresată unei anumite persoane poate fi acceptată doar de ea;
Oferta adresată publicului (oferta publică) poate fi acceptată de oricine doreşte.
4. Să intervină înainte ca oferta să fi devenit caducă ori sa fi fost respinsă.
Forma acceptarii: legea nu presupune condiţii speciale de forma
Poate fi exprimată prin orice mijloace din care rezultă cert acordul cu condiţiile ofertei.
Mijloacele folosite presupun o acţiune:
- redactarea şi semnarea unui înscris;
- ridicarea mâinii, mişcarea aprobativă a capului etc.
- anumite acţiuni prevăzute de lege.
N.B.: la încheierea contractelor solemne, acceptarea trebuie să îmbrace forma special prevăzută de lege.
Constituie accept (art.1035 alin.1 Cc ):
- declaraţia destinatarului ofertei sau
- o altă acţiune ce atestă consimţirea ofertei.
Exemplu:
- urcarea pasagerului în mijlocul de transpport,
- expedierea mărfii de către vânzător,
- achitarea avansului de către cumpărător etc. – marchează începutul derulării contractului.
Concluzia:
Acceptarea poate fi:
12
1) expresă sau tacită;
2) scrisă sau verbală.
Condiţia:
- să exprime neîndoielnic voinţa de a încheia contractul.
Acceptarea tacită: Art. 1042 CC
Esenţa:
orice acţiune, diferită de o declaraţie expresă, ce indică în mod neîndoielnic consimţământul la încheierea contractului.

Exempul:
Contractul de vînzare-cumpărare cu utilizarea aparatului automat se consideră încheiat în momentul efectuării acţiunilor
necesare pentru recepţionarea bunului.
 acceptarea tacită nu se confundă cu tăcerea
 Acceptarea tacită este:
- o acceptare indirectă, care rezultă din anumite fapte ale acceptantului, fapte ce se pot interpreta în sensul unei
acceptări;
- o manifestare de voinţă a acceptantului, oricât de indirectă ar fi.
e.g.: începutul executării contractului de către destinatarul ofertei are valoare de acceptare tacită a ofertei. 
 Simpla tăcere este:
- abţinerea aceluia ce a primit oferta de la orice manifestare, directă sau indirectă;
- oferta nu este urmată de niciun răspuns, fie expres, fie derivând din faptele destinatarului.
 Regula generală:
- tăcerea nu poate avea valoare de acceptare (alin.1 art.1042 Cc)
- tăcerea sau inacţiunea nu poate constitui acceptare (art.18 pct.1 Conv. ONU din 1980 asupra contractelor de vânzare
internaţională de mărfuri, Viena).
Excepţia (alin. (1) art. 1042 CC)
Tăcerea şi inacţiunea valorează acceptarea dacă aceasta rezultă din:
1. lege (e.g.: tacita relocaţiune - acceptare dedusă din faptul că locatorul nu reacţionează nici într-un fel faţă de
manifestarea tacită de voinţă a locatarului de a continua contractul de locaţie se poate deduce că el a acceptat oferta de
relocaţiune);
2. din practicile statornicite de acestea (existenţa unor contracte anterioare încheiate şi executate în acelaşi mod între
aceleaşi părţi);
3. din uzanţe, dacă de exemplu, anumite uzanţe profesionale sau obiceiul locului atestă considerarea tăcerii ca acceptare
în anumite situaţii.
Părţile pot conferi tăcerii valoare juridică
Exemplu:
antecontractul prevede că tacerea uneia dintre părţi va avea valoarea unei acceptari în privinţa încheirii viitorului contract,
Efectul:
- el se va considera încheiat prin simpla tăcere a uneia din părţi ce va avea valoarea unei acceptări tacite a condiţiilor
contractului formulate în antecontract.
 Termenul pentru acceptarea ofertei depinde de faptul dacă oferta a fost făcută:
a) unei persoane prezente – acceptarea poate fi doar pe loc (art.1036 alin.(1) Cc). Se aplică şi când oferta este făcută
de la om la om instantaneu prin mijloace de telecomunicaţie (telefon, Skype etc).
b) unei persoane absente, care nu se află în acelaşi loc şi este transmisă prin poştă, fax, curier, e-mail etc:
1. Ofertantul a stabilit un termen pentru acceptare – acceptarea poate fi făcută doar în termen (art.1037 Cc) sub sancţiunea
caducităţii ofertei (art.1034 Cc);
2. Oferta nu conţine un termen de acceptare sau este nejustificat de mic – art.1031 (alin.3) + art.1036 (alin.2) Cc.
 Acceptarea tardivă - nu parvine în termenu sau parvine cu depăşirea lui
Efectul acceptării tardive:
13
– o nouă ofertă (art.1039 alin.(1) Cc).
Excepţie:
– produce efecte dacă ofertantul comunică neîntârziat acceptantului că o consideră în termen (art. 1040 alin.(1) Cc).
 Efectul:
Contractul se consideră încheiat din momentul când acceptarea tardivă a parvenit ofertantului, nu din momentul când
notificarea privind comunicarea despre calificarea acceptului în termen a ajuns la acceptant (art.1035 alin.(1) Cc).
Efectul expedierii acceptului în termen, dar ajungerii cu întârziere din cauze ce nu depind de voinţa acceptantului
(forţa majoră, greva lucrătorilor serviciilor poştale) (art.1040 alin.(2) Cc):
– este tardivă numai dacă ofertantul comunică imediat faptul întârzierii.
 Revocarea acceptării (art.1043 Cc)
Acceptarea ofertei se consideră revocată dacă:
- înştiinţarea despre revocare parvine ofertantului înaintea acceptării sau concomitent cu ea.

4. Momentul și locul încheierii contractului

Determinarea momentului încheierii contractului se face în funcţie de încheierea contractului :
a) între prezenţi (ofertantul şi acceptantul se află unul în faţa celuilalt) – momentul este acela în care ofertantul şi
acceptantul cad de acord asupra încheierii contractului (art.1036 alin.1 Cc);
b) prin telefon sau alte mijloace de comunicaţie instantanee (Skype etc) – momentul încheierii contractului între
prezenţi (art.1036 alin.1 Cc);
c) între absenţi – manifestarea acceptării ofertei nu coincide cu momentul cunoaşterii acceptului de către ofertant (fax,
scrisori, telegrame, e-mail). Necesită analiza sistemelor care stau la bază.
 Sistemele care stau la baza încheierii contractului între absenţi
a) Emisiunii (declaraţiunii):
- contractul se consideră încheiat din momentul acceptării ofertei chiar dacă nu a comunicat acceptarea sa ofertantului.
Exemplu:
1) acceptarea tacită a mandatului, dacă rezultă din actele sau din tăcerea mandatarului (art.1031 Cc);
2) momentul săvârşirii acţiunii (art. 1035 alin. 2 Cc).
Critica sistemului:
- Nu se poate stabili cu siguranţă momentul încheierii contractului;
- Nu oferă nicio certitudine, deoarece înainte de a fi expediată acceptarea către ofertant acceptantul poate reveni
oricând. Acceptantul ar putea solicita despagubiri fără ca ofertantul să cunoască că contractul a fost încheiat.
b) Expedierea acceptului (mail-box theory) (dr.american, englez, Japonia):
– momentul încheierii contractului este cel în care acceptantul a expediat răspunsul său afirmativ (scrisoare, telegramă), chiar
dacă nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului.
Neajunsurile:
- Ofertantul ia cunoştinţă de încheierea contractului mai târziu când primeşte corespondenţa privind acceptarea ofertei.
Riscul: implică răspunderea ofertantului pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale. Este inechitabil, injust,
deoarece nu are de unde să cunoască că acceptantul a expediat acceptul la ofertă.
c) Recepţiei acceptării de către ofertant:
– momentul încheierii contractului este cel în care răspunsul a ajuns la ofertant, indiferent de faptul dacă ofertantul a luat sau
nu cunoştinţă de conţinutul lui.
Este consacrat la art.18 pct.2 Conv. ONU asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (Viena, 1980),
ratif.Hot.Parlam. nr.115 din 20 mai 1994.
Dezavantajul:
- Contractul se consideră încheiat, deşi ofertantul nu cunoaşte că a avut loc acceptarea.
Depăşirea dezavantajului:
- Primirea acceptului marchează însăşi cunoaşterea ei de ofertant. Prudenţa şi diligenţa persoanei care primeşte şi
citeşte corespondenţa.
14
Efectul primirii corespondenţei:
- operează prezumţia că ofertantul a luat cunoştinţă de accept.
d) Sistemul informării:
– ofertantul ia cunoştinţă de acceptare.
Dezavantajul:
- Există posibilitatea liberului arbitru din partea ofertantului, care pentru a evita încheierea contractului, nu deschide
corespondenţa primită de la acceptant.
Importanţa cunoaşterii momentului încheierii contractului
- Se stabileşte capacitatea părţilor de a contracta;
- Se constată cauzele de nulitate, existenţa viciilor de consimţământ;
- Se produc efectele nullităţii
- Se produc efectele rezoluţiunii, contractul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii;
- Se stabilete legea aplicabilă în caz de conflict de legi
- Se produc efectele contractului, dacă legea sau părţile nu prevăd un alt termen;
- Începe curgerea anumitor termeni convenţionali sau legali (prescripţia);
- Dreptul internaţional privat, dacă contractul conţine elemente de extranietate;
- Momentul încheierii contractului determină şi locul încheierii lui.
Locul încheierii contractului – acel unde s-a realizat acordul de voinţă.
a) Între prezenţi – locul aflării părţilor;
b) Prin corespondenţă, telefon sau alte mijloace – domiciliul sau sediul ofertantului (art.1047 alin.2 Cc), dacă în
contract nu este indicat locul încheierii.
Regula se aplică şi în cazul în care contractul se încheie fără ca acceptantul să comunice acceptul ofertantului (art.876 alin.2
Cc).
Contractele reale – locul remiterii lucrului.
Contractele solemne – locul îndeplinirii condiţiilor de formă.
Locul încheierii – locul executării obligaţiilor (art.1234 Cc)
Uneori obligaţiile se execută la locul încheierii contractului, e.g.: cumpărarea din magazine a produselor alimentare.
Locul încheierii contractului nu coincide cu locul executării obligaţiilor, e.g.: acţiunea de apărare a drepturilor consumatorilor
poate fi intentată şi în instanţa de la domiciliul reclamantului sau în instanţa de la locul încheierii sau executării obligaţiilor
(art.39 alin.10 CPC).
 Importanţa cunoaşterii locului încheierii contractului – dreptul internaţional privat
- Se determină legea aplicabilă în caz de conflict de legi dacă contractul conţine elemente de extranietate;
- Se determină instanţa competentă să soluţioneze litigiul (art.39 alin.10 CPC).

5. Încheierea contractului la licitație

Particularităţile încheierii contractului la licitaţie - art.1046 Cc – se încheie prin adjudecare
Trăsăturile caracteristice:
- se încheie la licitaţie orice contract, dacă nu contracvine naturii sale. Ex: contractul de donaţie se exclude.
- poate fi benevolă art. 1177 CC sau forţată (obligatorie) conform:
1. Codului de executare a RM (art.125 - 143) – vânzarea silită a bunurilor debitorului;
2. Codul fiscal (art.203) – comercializarea bunurilor sechestrate la licitaţie;
3. Legea nr.436 din 2006 privind administraţia publică locală, art.77 alin.5 - înstrăinarea, concesionarea, darea în
arendă, locaţiune a bunurilor proprietatea UAT – licitaţei publică.
4. Legea insolvabilităţii nr.149 din 2012, art.117-121, în Monitorul Oficial nr. 193-197 din 14.09.2012.
5. Legea nr.121 din 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.
6. Hot. Guv. nr.136 din 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitaţia cu strigare şi reducere, în
Monitorul Oficial nr. 41-44 din 24.02.2009.

15
 6. Încheierea contractului prin mijloace electronice
Esenţa:
- este un acord de vointe, dintre doua sau mai multe persoane, de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic, acord
exprimat prin intermediul mijloacelor electronice.  
 mijloace electronice - computer şi/sau alte echipamente tehnice şi reţele de telecomunicaţii, destinate pentru
prelucrarea, stocarea şi schimbul de  informaţii în formă electronică.
 Asadar, prin folosirea retelei Internet, contractele se pot incheia on line – prin folosirea serviciilor care permit
ofertarea si acceptarea in timp real, – sau off line, prin intermediul postei electronice.
4.Conţinutul contractului.
Clauzele esenţiale ale contractului. Clauzele abuzive.
1.Definiţia conţinutului contractului civil:
Conţinutului contractului totalitatea clazelor asupra căruia părţile au căzut de acord.
-Clauza contractuală reprezinta prevederea stabilită prin acordul de voinţă al părţilor.

2.Clasificarea clauzelor contractuale.

În dependenţă de importanţa şi impactul lor asupra existenţei contractului,clauzele contractuale se impart in:
- a) esenţiale: necesare şi sufuciente asupra cărora părţile trebuie să ajungă la un acord comun, în caz contrar
contractul se consideră neîncheiat.
- b) neesenţiale, obişnuite sau facultative: toate celelalte care nu sunt esenţiale, părţile sunt libere să le includă sau nu.
Nu afectează valabilitatea contractului. Au scopul de a concretiza clauzele esenţiale.
În dependenţă de faptul dacă sunt sau nu negociate:
a) negociate, au prioritate aupra clauzelor standard;
b) nenegocite, impuse de lege. Ex.: clauzele standard.
În dependenţă dacă sunt expres prevăzute în contract sau reies din natura lui, din prevederile legale, din uzanţe sau din
principiul echităţii
a) exprese: înserate explicit în contrat;
b) implicite (art.1036 alin.1 Cc), care nu sunt indicate expres în contract, dar produc efecte rezultând din natura contractului.
NB. Clauzele implicite fac parte din categoria celor esenţiale ce rezultă din natura contractului şi se aplică chiar dacă nu au
fost prevăzute expres (art. 1027alin.2 Cc).

3. Clauzele esenţiale
Clauzele esentiale sunt necesare şi suficiente pentru încheierea contractului.Conform art.1027 alin.2 Cc din categoria
clauzelor esentiale fac parte:
a)Clauzele stabilite ca atare prin lege: legea stabileşte care clauze sunt esenţiale.
Efectul lipsei acordului asupra lor:
– survine nulitatea contractului (art.334 alin.1 Cc).
Exemple cand legea stabileste care clauze esentiale trebuie sa contina contractul:
Contractul de gaj trebuie să conțină (art. 684 Cc): 
a) numele și prenumele (denumirea) părților;
b) domiciliul (sediul) părților;
c) acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist;
d) descrierea bunului gajat, iar în cazul ipotecii, suplimentar se va indica valoarea de piață și valoarea de înlocuire a bunului
ipotecat, stabilite în raportul de evaluare;
e) esența și scadența obligației garantate prin gaj, suma maximă garantată a acesteia, fără dobînzi și cheltuieli, precum și
modul de determinare a sumelor adiționale garantate prin gaj;
f) tipul gajului.

16
Contractul de asigurare trebuie să conţină următoarele clauze (art.13 alin.2 Legea cu privire la asigurării nr.407/2006).
a) numele sau denumirea părţilor contractante, numărul de identificare de stat, domiciliul sau sediul lor;
b) obiectul asigurării;
c) riscurile care se asigură;
d) începutul şi durata asigurării;
e) suma asigurată;
f) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;
g) modalitatea de modificare, reziliere şi încetare a contractului;
h) condiţiile de plată a despăgubirii de asigurare şi/sau a indemnizaţiei de asigurare;
i) drepturile şi obligaţiile părţilor;
j) răspunderea părţilor;
k) jurisdicţia soluţionării litigiilor;
l) alte clauze stabilite prin lege sau prin acordul părţilor.
Din contractul de leasing trebuie să rezulte:(art. 1317 Cc) 
a) valoarea de intrare a bunului;
b) valoarea totală;
c) dobînda de leasing;
 d) termenul de leasing;
 e) mărimea ratelor de leasing și scadența acestora. 

b)Clauzele ce reies din natura contractului:

– în lipsa lor contractul nu poate exista ca fenomen juridic. Pot fi deduse din noţiunea legală a contractululi.
Exemple:
– contractul de locaţiune: bunul, preţul, termenul (art.1251 Cc).
- contractul de asigurare: riscul asigurat, suma asigurată, prima de asigurare şi termenul (art. 1822 Cc).
- contrcatul de vânzarea-cumpărarea: preţul şi bunul (art.1108 Cc).

c) Asupra cărora, la cererea unei părţi, trebie realizat un acord

-clauza ce nu este esenţială prin lege sau natura contractului devine esenţială prin voinţa părţilor.
Principiul libertăţii contractuale:
-părţile decid ce clauză să includă în contract.
Ex.: V-C
-ambalajul mărfii vândute nu este o clauză esenţială, dar dacă bunul este cadou – ambalajul devine o clauză esenţială;
-clauza cu privire la livrarea bunului la domiciliu sau la sediul cumpărătorului nu este esenţailă, dar devine esenţială,
dacă cumpărătorul insistă.
d) Clauza cu privire la obiectul contractului
– clauză esenţială pentru toate contractele civile.
Sens larg: obiectul, calitatea, cantitatea şi preţul bunului
Sens restrâns: depinde de natura contractului şi reglementările Cc şi alte legi.
Exemplu: Cerinţe pentru obiectul vânzării:
- cantitatea bunului
- asortimentul bunului
- garnitura de bunuri 
- ambalajul 
Contractul de furnizare a gazelor naturale, energiei electrice:
- cantitatea se determină ulterior în dependenţă de necesităţile consumatorului.
Consecinţele neincluderii în contract a unei clauze esenţiale
- Nulitatea contractululi, dacă legea califică clauza drept esenţială (art.334Cc);
17
- Clauza esenţială la dorinţa unei părţi nu a fost inclusă – nulitatea – lipsa consimţământului ca condiţie de valabilitate.
Concluzia:
- după importanţa şi impactul clauzei asupra contractului există doar clauze esenţiale.

4. Clauzele care nu au fost negociate individual (clauzele standard) (CS).

Reglementarea juridica:
- art.1069-1081 Cc - instituţie juridică separată;
-Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor, în MO nr. 126-131 din 27.06.2003, în vigoare de la
28.10.2003.
Domeniul de aplicare:
Într-un contract:
- dintre un profesionist și un consumator, clauza formulată din timp de către un profesionist pe care consumatorul nu are
posibilitatea să o negocieze.
- dintre profesioniști, clauza propusă de către o parte care nu a fost negociată individual;
- altul decît cel încheiat cu consumatorii sau între profesioniști, clauza propusă de către o parte care nu a fost negociată
individual
Clauza contractuala standart este clauza care a fost elaborată anticipat pentru o multitudine de contracte implicînd diferite
părți și care nu a fost negociată individual(alin.6 art.1079 Cc).
Conditiile care au determinat necesitatea reglementarii Cs:
Factorul de bază
dezvoltarea economică:
- producţia de masă a mărfurilor şi serviciilor;
- distribuirea bunurilor de larg consul şi prestarea în masă a serviciilor.
Consecinţa:
- necesitatea apariţiei contractelor standardizate în care toate sau anumite prevederi sunt stabilite de una dintre părţi şi impusă
părţii opuse fără negocieri.

Avantajele CS:
- Se reduc costurile tranzacţiei, se reduce volumul de negocieri a fiecărui contract (nu se investesc bani şi timp în
procesul de negocieri);
- Se accelerează procesul de încheiere a contractului, datorită numărului mare a clienţi;
- Se completează lacunele legislaiei în vigoare. Or, legea nu poate fi atât de detaliată ca să acopere toate situaţiile
specifice unui gen de activitate.
Dezavantajele CS:
Factorii care determină dezavantajele:
a) clauza standard exprimă voinţa doar uneia dintre părţi – a utilizatorului clauzei standard;
b) Voinţa celeilalte părţi – aderentului – este limitată, deoarece ocupă o poziţie economică mai slabă şi nu poate
influenţa forma contractului, pe care trebuie să-l accepte în forma propusă sau să-l respingă.
Mecanismul de protecţie:
a)- controlul clauzei abuzive
b) Sunt destinate unei utilizării multiple, adică pentru o multitudine de contracte. Prezumţia:
– clauza este destinată utilizării multiple, dacă a fost folosită în mai mult de două contracte.
Important:
- intenţia utilizatorului de a folosi clauza într-o multitudine de contracte.
c) nu a fost negociată individual-clauza este stabilită unilateral de către profesionisst care cere acceptarea clauzei de către
aderent, fără posibilitatea negocierii.
În contractul dintre un profesionist și un consumator operează prezumţia (alin.4 art. 1069 Cc) că:
   - clauzele nu au fost negociate individual
18
d) Obligaţia de asigurare a transparenţei clauzelor care nu au fost negociate individual (art. 1071 Cc) Persoana care prezintă
clauze care nu au fost negociate individual este obligată:
- să se asigure că ele sînt elaborate și comunicate într-un limbaj clar și inteligibil, precum și să fie lizibile.
Cerința este aplicabilă textului în întregime, inclusiv notelor de subsol, trimiterilor la alte texte sau specificațiilor de orice
natură.

5.Clauzele abuzive
În contractele încheiate dintre un profesionist și un consumator clauza care nu a fost negociată individual se consideră
abuzivă dacă:
- este propusă de către profesionist și dezavantajează considerabil, contrar bunei-credințe, consumatorul (alin. 1 art. 1072Cc).
Criteriile determinării caracterului abuziv al unei clauze contractuale:
Să existe:
- în conţinutul unui contract de adeziune, formulat din timp de către profesionist pe care consumatorul nu are
posibilitatea să îl negocieze.
De exemplu:
- contract de alimentare cu apă potabilă,
- contract de credit,
- contract de asigurări,
contract de prestări servicii etc
- a) Lipsa de negociere - clauza nu a fost negociată individual cu consumatorul.O clauză nu a fost negociată individual
atunci când a fost inclusă de către profesionist în prealabil şi, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a
influenţa conţinutul ei.
De exemplu: 
consumatorul nu a avut posibilitatea să îl studieze, până a-l semna, cu un avocat sau cu un jurist şi să propună agentului ce
a formulat contractul careva obiecţii la contract sau completări.
În contractul dintre un profesionist și un consumator se prezumă că:
    a) clauzele au fost propuse de către profesionist;
    b) clauzele nu au fost negociate individual;
    c) clauzele elaborate de către un intermediar sau un alt terț au fost propuse de către profesionist. 
- Concluzie-Contractul este redactat unilateral de către partea care îl propune;
- Nu permite negocierea prevederilor sale, chiar dacă permite înţelegerea acestora de către aderent;
- Conferă o poziţie dominantă profesionistului care l-a propus în raporturile sale cu consumatorul;
- Consumatorul nu are posibilitatea influenţării conţinututlui unui asemenea contract, ci doar pe aceea de a adera sau
nu la oferta preexistenţă a profesionistului.
b)Dezavantajarea considerabila a consumatorului-Esenţa:
Clauza abuzivă creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Clauza îndreaptă conţinutul contractului în favoarea celui care a impus clauza.
Nu se respectă:
- distribuţia riscului contractual;
- repartiţia drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
De exemplu: 
- profesionistul are mai multe drepturi decât consumatorul, iar consumatorul are mai multe obligaţii ca profesionistul.
c)Încălcarea exigenţei de bună-credinţă-Clauza este inclusă în contract prin încălcarea bunei-credinţe, adică profesionistul
minte prin şmecherii consumatorului.
De exemplu:
19
- prin crearea promoţiilor, sau
- grăbirea pentru semnarea contractului, precum că preţul e valabil doar pentru ziua semnării acestuia;
Lista clauzelor abuzive- în contractele încheiate cu consumatorii (art. 1072 Cc), sunt abuzive clauzele:
- cuprinse în listele exemplificative de la art. 1077, 1078 şi 1079 , precum și
- oricare alte clauză într-un contract dintre un profesionist și un consumator, care nu a fost negociată individual dacă
este propusă de către profesionist și dezavantajează considerabil, contrar bunei-credințe, consumatorul.
EX:Clauza potrivit căreia „consumatorul va pierde dreptul la garanţie dacă înstrăinează produsul altei persoane pe
perioada de garanţie”.
Caracterul abuziv al aclauzei:
1. încalcă orice lege a proprietăţii, Constituţia şi orice altă reglementare internaţională.
2. odată ce un bun a intrat, în mod legal, în patrimoniul unei persoane (în cazul dat, în patrimoniul unui consumator),
acesta poate dispune de el, potrivit legii, inclusiv înstrăinându-l (vânzându-l, donându-l altui consumator). Aşadar,
înstrăinarea nu poate avea, nicidecum, ca efect
3.pierderea garanţiei de către consumatorul subdobânditor.
EX:Clauza abuziva in cazul prestarii serviciilor hoteliere: Declaraţia scrisă către consumatori de către patronul hotelului,
pe afişul în faţa hotelului că aceasta „nu poartă răspundere pentru maşinile parcate în faţa hotelului şi pentru bunurile din
camera turistului", cu toate că licenţa de hotelier eliberată de stat îl obligă la protecţia bunurilor turiştilor prin asigurarea
parcării autorizate şi a safeurilor din camere.

In contractele dintre profesioniști (art. 1073 Cc) sunt abuzuve clauzele propuse de către o parte şi care nu au fost negociate
individual și
- numai dacă ele sunt cuprinse în lista prevăzută de dispozițiile art. 1077 Cc şi
- deviază considerabil, contrar bunei-credințe, de la bunele practici comerciale.
Lista clauzelor abuzive în aceste contracte este închisă
- Clauzele abuzive în alte contracte decât cele prevăzute la art. 1072 Cc şi 1073 Cc (art. 1074Cc): sunt abuzuve
clauzele propuse de către o parte şi care nu a fost negociate individual și
- numai dacă ele sunt cuprinse în lista prevăzută de dispozițiile art. 1077 Cc şi
- dezavantajează considerabil, contrar bunei-credințe, cealaltă parte.
Lista clauzelor abuzive în aceste contracte este închisă.
Efectul constatării caracterului abuzuv al unei clauze (art.1076 Cc) -Clauza abuzivă este lovită de nulitate absolută
(nulitate de protecţie). 
 Nulitatea de protecție operează doar în măsura în care anularea clauzei avantajează partea care nu a propus clauza abuzivă. 
Instanța de judecată este obligată s-o invoce din oficiu atunci când partea care nu a propus clauza abuzivă este un consumator.
Dacă contractul poate fi, în mod rezonabil, menținut fără clauza abuzivă, celelalte clauze rămân valabile. 

5.Efectele contractului.
Forţa obligatorie a contractului. Interpretarea contractului.
Calificarea contractului. Integrarea contractului. Relativitatea efectelor contractului.

Principiile care guvernează efectele contractului civil

1. Forţa obligatorie a contractului – cel mai important principiu.
Presupune:
- obligaţia părţilor de a executa întocmai contractul;
- dreptul unei părţi de a o constrânge pe cealaltă parte să execute contractul, atunci când refuză.
Întinderea principiului forţei obligatorii a contractului
Care persoane sunt ţinute de contract?

20
Potrivit art. 1086Cc,
„Contractul nu produce efecte obligatorii decât între părţi şi persoanele asimilate acestora (succesorii universali sau cu titlu
universal)”.
2.relativitatea efectelor contractului civil.
3. Opozabilitatea efectelor contractului faţă de terţi
Privit ca fapt social:
- Contractul este opozabil faţă de oricine, chiar şi de cei care nu au participat la încheierea lui;
- Existenţa contractul nu poate fi ignorată de nimeni;
- Terţii trebuie să recunoască existenţa contractului, efectele pe care le generează şi să se abţină de la încălcarea lui,
aceasta fiind o cerinţă absolută şi necesară a ordinii publice.

5.1. Forţa obligatorie a contractului (art. 996 Cc)

Esenţa:
Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părților, dacă legea nu
prevede altfel.  
Concluzia:
Contractul valabil încheiat este legea părţilor.
Părţile sunt obligate să execute întocmai toate prestaţiile la care s-au obligat prin contract.
Orice modificare sau rezolvire a contractului poate avea lor numai prin acordul părţilor.   
Fundamentul principiului:
- preceptele morale, cuvântul dat trebuie ţinut; promisiunile trebuie respectate. În caz de neonorare, cel ce a promis
trebuie să-şi asume consecinţele.
- raţiuni de ordin practic - garant al circuitului civil sănătos şi al certitudinii respectării drepturilor şi a aşteptărilor
legitime ale subiecţilor de drept.
- din punct de vedere juridic - între părţi se stabileşte o legătură juridică şi ele se supun efectelor juridice ale
contractului pe care l-au încheiat.
Limitatrea forţei obligatorii a contractului:
1. modificarea raportului contractual ca rezultat al schimbării excepţionale a circumstanţelor (impreviziunea);
2. suspendarea unilaterală a executării (excepţia de neexecutare, excepţia de precaritate);
3. întreruperea raportului contractual (rezoluţiunea, imposibilitatea fortuită de executare, revocarea contractului).
Efectele contractului:
Obligaţionale:
- generează noi obligaţii şi drepturi de creanţă corelative (art. 776 Cc).
Regula:
Toate contractele produc efecte obligaţionale.
Doar unele produc suplimentar şi efecte reale.
Ex.:
- locaţiunea produce doar efecte obligaţionale;
- vânzarea-cumpărarea produce şi efecte reale.
Efectele reale ale contractului:
a) transferul proprietăţii sau a unui alt drept real: vânzarea-cumpărarea, donaţia, cesiunea superficiei sau gajului etc.;
b) constituirea unui nou drept real, care anterior nu exista: dreptului de uzufruct sau dreptului de gaj, dreptului de
proprietatea asupra unui nou bun format;
c) transferul oricărui alt drept decât un drept real: un drept de creanţă, un drept asupra unei mărci etc.

21
 5.2. Interpretarea contractului civil
Noţiunea: un procedeu logico-juridic de atribuire unei semnificaţii certe expresiilor în care se manifestă voinţa
contractuală.
Scopul intrepretării:
1. Pentru a determina voinţă comună veritabilă a părţilor contractante.
2. Pentru a dezlega divergenţa intervenită între părţi privind conţinutul contractului.
Premisele interpretării contractului:
Expresiile utilizate de părţile contractante (în special din textul contractului în formă scrisă) pot fi
neclare sau avea mai multe sensuri:
1. ar putea să nu aibă niciun sens clar;
2. ar putea însemna în acelaşi timp mai multe lucruri, mai ales la folosirea termenilor polisemantici sau
3. ar putea ca o prevedere contractuală să exprime o idee, însă o altă prevedere din acelaşi contract să aibă un conţinut
care o contrazice.
Scopul:
- găsirea sensului just al textului contractual;
- precizarea conţinutului contractului.
Limitele interpretării
- Interpretarea nu trebuie să modifice conţinutul contractului, deoarece ar contraveni principiului forţei obligatorii a
contractului;
- Interpretarea comportamentului părţilor duce la determinarea dacă între ele există un contract sau nu, adică
soluţionează problema privind existenţa contractului.
Exemplu:
1. prin interpretarea acceptării se va stabili dacă ea corespunde sau nu ofertei;
2. interpretarea unui înscris semnat de părţi permite a şti dacă el este:
- un proiect parafat pentru a fixa faza la care au avansat negocierile,
- un antecontract sau
- contractul final avut în vedere şi care a fost acceptat ferm de ambele părţi.
Delimitarea interpretării de alte categorii
Întregirea (integrarea) contractului (art. 1082):
– se aplică când situaţia nu-şi găseşte reglementare expresă în textul contractual;
- contractul trebuie întregit prin:
    a) dispozițiile legale imperative;
    b) dispozițiile legale dispozitive, în măsura în care de la ele nu s-a derogat;
    c) practicile statornicite între părți și uzanțele aplicabile;
    d) principiul bunei-credințe și cel al echității. 
Calificarea contractului
Definiţia: un procedeu logico-juridic de încadrare a unui contract determinat într-un anumit tip de contract, căreia îi
corespunde un regim juridic aparte.
Corelaţia:
interpretare - calificare există o dinamică bilaterală:
- pentru a califica corect un contract, trebuie să-l interpretăm;
- pentru a interpreta corect, trebuie să-l calificăm just.
Destinatarul normelor juridice de interpretare sunt:
1) Judecătorul - la soluţionarea litigiului născut în legătură cu contractul.
Pentru soluţionarea corectă a litigiului este necesită:
- determinarea existenţei şi conţinutului drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
Acestea depind de justul sens al contractului, identificat ca urmare a interpretării sale.
Efectul încălcării normelor juridice de interpretare din Codul civil:
22
 - aplicare eronată a legii şi
- dă dreptul părţii contractante lezate să conteste hotărârea judecătorească întemeiată pe o asemenea interpretare.
2) părţile
Temeiul interpretării:
- divergenţă dintre părţi privind sensul unui text contractual, fiecare parte invocând sensul care îi este mai favorabil.
Ex.:
- vânzătorul neagă că are şi obligaţia de a transporta marfa. El susţine că cumpărătorul trebuie să ia marfa de la
depozitul vânzătorului.
- cumpărătorul însă susţine că în preţ se include şi costul transportului. El ridică excepţia de neexecutare şi refuză să
plătească preţul.
Fiecare parte îşi asumă riscul propriei interpretări:
a) dacă la faza judiciară judecătorul va dispune că interpretarea vânzătorului este corectă:
- cumpărătorul nejustificat a ridicat excepţia şi
- toată această perioadă s-a aflat în întârziere cu plata preţului;
- va fi ţinut la penalităţi sau dobândă legală de întârziere.
b) dacă însă judecătorul ia partea interpretării cumpărătorului:
- vânzătorul va fi impus să acopere cheltuielile de transport şi
- să reparare prejudiciul cauzat cumpărătorului prin întârzierea livrării mărfii.
Mecanisme de evitare a riscului:
- Stabilirea în contract de către părţi a regulilor de interpretare a lui, chiar dacă ar derogă de la regulile legale ale
Codului civil privind interpretarea.
Efectul neoferirii unei interpretări comune:
- judecătorul poate să ajungă la propria sa interpretare, diferită de cea oferită de vreuna dintre părţi, cu condiţia să nu
depăşească limitele a ceea ce s-a cerut prin acţiune.
Sistemul legal al regulilor de interpretare (art.1100-1107Cc)
I. Reguli subiective: – au scopul de a identifica intenţia comună a părţilor.
Au prioritate în aplicare.
II. Regului obiective: – atribuie contractului un sens pe care legea îl consideră, în mod obiectiv, că decurge din natura
contractului.
Se aplică subsidiar.
I. Regulile de interpretare subiectivă :
1.1. cercetarea intenţiei comune a părţilor, fără a se limita la sensul literal al termenilor utilizaţi (art. 1100 alin.(2) Cc;
1.2. oricât de generali ar fi termenii folosiţi în contract, clauzele sale se referă numai la obiectul contractului (art.1106 Cc);
1.3. dacă părţile includ în contract un exemplu pentru facilitarea înţelegerii unor clauze, întinderea obligaţiei nu se limitează
la exemplul dat (art.1105 Cc);
1.4. se va ţine cont de interpretarea care poate fi dedusă din comportamentul lor de până la şi de după încheierea
contractului (art. 1101 Cc).
1.5. clauzele contractuale se interpretează în contextul întregului contract (art.1103 Cc).
Imposibilitatea identificării intenţiei comune a părţilor:
- se recurge la regulile de interpretare obiectivă.
II. Regulile de intrepretare obiectivă:
2.1. contractul trebuie interpretat pe principiile bunei-credinţe (art. 1100 alin.1 Cc);
2.2. termenii polisemantici se interpretează în sensul care corespunde mai mult naturii contractului (art.1104 alin.2Cc).
2.3.circumstanţele în care a fost încheiat contractul (art. 1101 Cc)
2.4. clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, nu în sensul în care nu pot produce niciun efect (art.1104
alin.1 Cc);
2.5. textul contractual se interpretează în favoarea părţii care doar a aderat la contract fără a participa la redactarea lui
(art. 1107 Cc).
23
Ierarhia regulilor de interpretare:
1. mai întâi se aplică regulile de interpretare subiectivă, rolul primar voinţei părţilor;
2. nedezvăluirea sensului comun al intenţiei părţilor - aplicarea regulilor de interpretare obiectivă în mod subsidiar faţă
de cele de interpretare subiectivă.
În cadrul fiecărei categorii de interpretări, există o ierarhie internă a regulilor de interpretare.
Regulile interpretării subiective:
1.1. Corelaţia dintre textul contractual şi intenţia comună a părţilor
Regula fundamentală a interpretării subiectivă:
- cercetarea intenţiei comune a părţilor, fără a se limita la sensul literal al termenilor utilizaţi (art. 1100 alin.(2) Cc).
Aplicabilitatea:
- regula cere existenţa unui text contractual. Nu se aplică contractelor verbale sau încheiate prin acţiuni concludente.
Esenţa regulei:
- Presupune stabilirea voinţei reale a părţilor, chiar dacă termenii în care a fost exprimată sunt nepotriviţi.
Exemplu:
- Nu are importanţă denumirea dată de părţi contractului, ci conţinutul pe care acesta îl redă;
- Contractul este de comision, şi nu de „vânzare”, cum l-au denumit părţile;
- Contractul este de credit, şi nu de „cont curent”, cum i-au spus părţile.
Voinţa reală a părţilor trebuie dovedită
 Pănă la proba contrară, declaraţia de voinţă se presupune că exprimă voinţa reală a părţilor.
 Sarcina de a dovedi că voinţa reală este alta şi nu corespunde cu voinţa declarată revine părţii interesate.
1.2. Interpretarea expresiilor generale şi a exemplelor
a) Art. 1106 Cc - oricât de generali ar fi termenii folosiţi în contract, clauzele sale se referă numai la obiectul
contractului.
b) Art. 1105 Cc - dacă părţile includ în contract un exemplu pentru facilitarea înţelegerii unor clauze, întinderea
obligaţiei nu se limitează la exemplul dat.
Scopul regulei:
- de a împiedica excluderea cazurilor care se încadrează în textul contractului, chiar dacă nu sunt menţionate în
exemple.
Exemplu:
1. vânzătorul garantează că
„Imobilul este liber de sarcinile sau drepturile terţilor, inclusiv ipotecă sau superficie”.
Declaraţia se consideră că se referă şi la alte sarcini şi drepturi ale terţilor precum ar fi pretenţii judiciare sau drepturi de
locaţiune etc.
2. alte cazuri s-ar putea considera neincluse în textul clauzei.
Ex.: dacă imobilul este transmis în locaţiune, iar cumpărătorul cunoaşte existenţa locaţiune. El nu va putea susţine că garanţia
se referă şi la dreptul respectiv de locaţiune.
1.4. Interpretarea comportamentului părţilor de până la şi de după încheierea contractului(art.1101
Cc)
Comportamentul de până la încheierea contractului
Părţile au avut contracte executate într-un sens. În lipsa de clauză contrară se consideră că în acelaşi sens trebuie executat şi
noul contract.
Ex.: contractul prevede că „B” achită preţul în 10 zile după receţionarea mărfii de la „A”.
Trei luni de zile „B” plăteşte în termen de 10 zile bancare. Ulterior, „A” cere plata în termen de 10 zile calendaristice (include
zilele nelucătoare).
Concluzia:
Practica adoptată de părţi indică că interpretarea lui „A” nu este corectă.
Comportamentul părţilor ulterior încheierii contractului
Ar putea cuprinde:
24
- corespondenţa dintre părţi sau cu terţii;
- alte contracte subsecvente, dacă ele confirmă sau infirmă intenţia comună exprimată în textul iniţial;
- acte materiale: un mod anumit de a executa contractul; un mod anumit de a recepţiona prestaţiile celelilate părţi.
1.5. Interpretarea sistematică - clauzele contractuale se interpretează în contextul întregului contract (art. 1103 Cc).
Esenţa:
- sensul unei clauze poate clarifica sensului unei alte clauze.
Exemplu:
- o clauză prevede că „A” transmite lui „B” un bun, iar
- altă clauză diferită prevede că „B” va plăti o sumă de bani lui „A”.
Concluzia: între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare.

II. Regulile de interpretare obiectivă

2.1. Contractul trebuie interpretat pe principiile bunei-credinţe (art. 1100 alin.1 Cc).
Buna-credinţă:
- comportarea cu loialitate, corectitudine, sensibilitate raţională faţă de interesele celeilalte părţi contractante.
Delimitarea bunei-credinţă interpretativă şi buna-credinţă integrativă:
- funcţia primei - de a determina sensul textului contractual;
- funcţia celei de a doua - de a adăuga la conţinutul contractului obligaţii implicite, care soluţionează o dispută.
2.2.Termenii polisemantici se interpretează în sensul care corespunde mai mult naturii contractului (art. 1104 alin.(2) Cc)
Rezultatul este diferit după cum diferă natura sa:
a) contractul este translativ de proprietate, termenul „transmite” – „transmitere cu titlu de proprietate”,
contractul este constitutiv de folosinţă, „transmiterea” – se va referi la posesie şi folosinţă, nu şi proprietate;
b) contractul este cu titlu gratuit (o donaţie sau o fidejusiune), obligaţiile în sarcina donatorului nu se vor interpreta extensiv.
Donaţiile şi garanţiile nu se prezumă, ci trebuie să fie neîndoielnice.
Contractul este cu titlu oneros, în funcţie de mărimea preţului, se poate interpreta dacă:
- preţul acoperă şi alte contraprestaţii accesorii (de ambalare, de transport, de informare) sau
- cuprinde doar contraprestaţia principală (de transmitere a bunului, prestare a serviciului).
2.3.Circumstanţele în care a fost încheiat contractul (art. 1101 Cc)
Pot fi luate în cont pentru a soluţiona divergenţa privind interpretarea textului contractual.
Exemplu:
În comerţul internaţional, părţile elaborează şi încheie contractul în două limbi.
Discrepanţă dintre versiuni, se pune problema care limbă va prevala.
Părţile contractante prudente vor anticipa problema, alegând o limbă care are prioritate.
Efectul lipsei unor astfel de prevedere:
- se va da prioritate redacției în limba în care contractul a fost redactat inițial (art.1102 Cc).
La interpretarea contractului se va ţine cont de uzanţe (art. 1101 Cc) de la locul încheierii contractului
Exemplu:
Este o clauză de stil în contracte că „anexele fac parte integrantă din contract”.
Efectul neincluderii unei asemenea clauză de stil atunci când părţile au anexat acte relevante la contract:
- anexele oricum vor face parte din contract prin puterea uzanţelor.
2.4. Clauzele contractului se interpretează în sensul în care pot produce efecte, dar nu în sensul în care nu ar produce nici
un efect (art. 1104 alin.1 Cc)
Exemplu:
Textul neclar poate avea:
- atât un sens în care obiectul contractului este imposibil sau ilegal,
- cât şi un alt sens potrivit căruia obiectul ar fi posibil şi licit.
Efectul:
- al doilea sens va prevala, fiindcă el salvează contractul de nulitate.
25
Important este ca interpretarea dată clauzelor contractului să poată conduce la un efect logic, şi să nu genereze anomalii.
2.5. Dubiul în textul contractual este interpretat în favoarea părţii care doar a aderat la contract fără a participa la
redactarea lui (art. 1107 Cc)
Scopul normei:
- de a proteja aderentul sau consumatorul de confuziile şi neclarităţile strecurate în textul contractului.
Norma sancţionează partea care a elaborat clauza, care ar fi trebuit să fie mai prevăzătoare atunci când o elabora.
Exemplu:
Într-un contract de asigurare, o clauză:
- exclude despăgubirea dacă prejudiciul este cauzat de „inundaţii”.
Efectul:
Asigurătorul care a elaborat condiţiile standard de asigurare de bunuri nu poate pretindă că această excludere se referă la
prejudiciul cauzat de apa care se scurge dintr-o ţeavă de canalizare (ci se referă doar la inundaţii naturale), fiindcă ea nu a
clarificat aceasta în textul contractual.

5.3. Calificarea contractului

Noţiunea „Operaţiunea logică prin care interpretul, având în faţă un contract, îl atribuie la un anumit tip de contract sau
neagă apartenenţa lui la respectivul tip de contract”.
Funcţia calificării
- de a stabili dacă contractului examinat i se aplică regimul juridic al unui tip de contract (categorie de contracte).
- de a afla dacă părţile au respectat condiţiile de valabilitate speciale, alicabile contractului respectiv. Dacă contractul
este nenumit – regulile generale aplicabile contractelor.
- permite recunoaştere contractului supus analizei, atribuindu-i o denumire legală:
a) calificare în contract numit – modelul contractului este prevăzut de lege;
b) calificare în contract nenunit – nu poate fi încadrat în vreun model legal.
Calificarea în contract numit
a) Calificarea unitară – contractul este un singur contract numit.
b) Calificarea distributivă – contractul conţine elementele mai multor contracte numite (contract mixt).
a) Calificarea unitară
Criteriul determinant:
- obligaţia fundamentală sau prestaţia caracteristică a unui contract.
Adică, obligaţia care dă sens unui contract, fără de care raportul contractual nu ar prezenta interes.
Sarcina procesului de calificare:
- de a răspunde la întrebarea: care obligaţii din contract sunt cele mai importante?
Exemplu:
Calificarea contractului dintre student şi universitate
Obligaţia principală este:
- cea de a oferi cursuri sau
- cea de a oferi spaţiu pentru aceste cursuri?
Contractul este calificat ca unul de prestări de servicii educative.
Regulile locaţiunii nu se vor aplica.
Principiul calificării unitare
Încadrarea contractului într-un singur tip de contract.
Prima ipoteză:
- „A” cumpără o uşă standartizată de la „B”.
- „B” se obligă suplimentar să o transporteze şi s-o instaleze.
Efectul:
Contractul este de vânzare-cumpărare, chiar dacă are elemente accesorii:
- transportul uşii la domiciliul lui „A” şi
26
- executarea lucrării de instalare.
A doua ipoteză
- „X” comandă de la „Y” o fereastră adaptată parametrilor lui „X”.
- „Y” va asigura luarea măsurilor, crearea ferestrei, transportul şi instalarea.
Concluzia:
Contractul va fi calificat unul de antrepriză.
b) Calificarea distributivă
Premisa:
- numărul mare şi complex de obligaţii, precum şi natura lor diferită.
Ex.:
contractul de servicii turistice poate conţine astfel de prestaţii:
- contractarea poliţei de asigurare,
- transport călători şi bagaje,
- servicii hoteliere, inclusiv locaţiune,
- furnizarea de hrană,
- servicii de salubritate,
- program distractiv etc.

Calificarea în un contract complex

Contractul conţine mai multe obligaţii (toate principale) caracteristice diferitor contracte, astfel încât obligaţiile nu pot fi
supuse unei ierarhizări pe criteriul importanţei.
Scopul contractului este atins doar prin mai multe prestaţii fiecare fiind principală.
Ex.:
- contractul de leasing este un contract unitar;
- locaţiunea cu opţiunea de cumpărare conţine două contracte disociate.
Contractul nenumit
Premisele calificării
- eşuarea calficării unitare şi celei distributive.
Veritabile contracte nenumite tipice (autonome) prestaţia cărora nu corespunde niciunui contract numit:
a) (Contractul dintre asociaţi (acţionari) – câţiva asociaţi ai unei societăţi comerciale convin asupra modului în care vor
vota în comun asupra anumitor chestiuni corporative.

5.4. Întregirea (integrarea) efectelor contractului

- completarea conţinutului contractului prin surse externe acordului de voinţe al părţilor (art. 1082 Cc)
   Contractul produce nu doar drepturile, obligațiile și alte efecte juridice stipulate expres de părți, dar și efectele juridice care
rezultă, în următoarea ordine, din:
    a) dispozițiile legale imperative;
    b) dispozițiile legale dispozitive, în măsura în care de la ele nu s-a derogat;
    c) practicile statornicite între părți și uzanțele aplicabile;
    d) principiul bunei-credințe și cel al echității. 
Felurile integrării:
În funcţie de scopul propus:
- integrare supletivă şi
- integrare obligatorie.
Prima este compatibilă cu libertatea contractului.
A doua este o limitare a acestei libertăţi.
În funcţie de mijlocul utilizat:
a) integrare legală- sursa integrării este direct norma juridică.
27
Regula care se va aplica contractului se regăseşte într-un act normativ.
a) integrare judecătorească - sursa integrării este aprecierea judiciară.
Regula care se aplică contractului este determinată de către judecător, pe care legea îl investeşte să aplice principiile:
- bunei-credinţe şi
- al echităţii.
Judecătorului i se oferă aceste principii fundamentale ca instrument de a ajunge la o soluţie dreaptă, întrucât lui nu îi este
scuzat să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară (art. 5 alin. 4
Cc).
Integrarea supletivă - acoperă lacunele în conţinutul contractului cu ajutorul normelor supletive în legislaţia civilă
Sursele integrării supletive:
a) normative, regăsite în normele juridice dispozitive izvorâte din legi şi uzanţe (norme predeterminate);
b) aprecierea judecătorească, fundamentată pe principiile:
- bunei-credinţe şi
- al echităţii (nu au conţinut predeterminat, fiind precete generale) pentru a construi reguli integrative aplicabile
contractului litigios.
Obligaţiile generate prin aplicarea acestor principii se mai numesc obligaţii implicite, spre deosebire de obligaţiile exprese
prevăzute de contract sau de normele juridice dispozitive ori imperative.
a) Sursele normative - regăsite în normele juridice dispozitive izvorâte din legi şi uzanţe
Ex.: părţile nu au stabilit termenul în care urmează a fi executat contractul.
Efectul:
1. se vor aplica normele supletive ale art. 861 Cc, potrivit cărora:
- creditorul are dreptul de a pretinde oricînd executarea ei, iar debitorul este îndreptăţit să o execute oricînd;
- debitorul trebuie să execute obligația în termen de 7 zile din momentul primirii facturii sau a unei cereri echivalente
din partea creditorului.
Astfel, contractul este integrat cu normele supletive.
2. încălcarea art. 861 Cc va valora neexecutare a contractului.
Normele supletive se pot referi la aspecte secundare ale contractulu:
 momentul, locul şi modul de executare,
 la aspecte esenţiale ca volumul prestaţiei unei din părţi.
 preţul unei vânzări-cumpărări între profesionişti poate fi determinabil ulterior încheierii contractului (art. 1111alin.
(2) Cc).
Astfel, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit tacit la preţul practicat în mod obişnuit în
momentul încheierii contractului în domeniul de activitate respectiv pentru aceleaşi bunuri vîndute în împrejurări
comparabile.
În cazul în care nu există contracte similare, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit în mod
tacit la un preţ practicat la data predării bunurilor. 
Integrarea contractului cu „uzanţele” (art. 996)
O regulă de conduită devine uzanţă în condiţiile art. 4 Cc, dacă întruneşte două condiţii:
Uzanţele se aplică doar în lipsa unei norme legale capabile de a oferi o soluţie divergenţei.
Condiţia aplicării uzanţei:
- părţile contractante cunosc, la momentul încheierii contractului, existenţa uzanţelor în domeniul în care ţine de obiectul
contractului şi, dacă nu au derogat de la uzanţă, au acceptat-o implicit.
Integrarea contractului prin prsima Bunei-credinţe
Potrivit art. 1082 CC, întregirea efectelor contractului pe baza principiului bunei-credințe și cel al echității. 
Buna-credinţă presupune:
- loialitatea,
- cooperarea cu cealaltă parte contractantă,
- sensibilitatea faţă de scopurile ei,
28
- protejarea intereselor ei,
- atitudine de susţinere a celeilalte părţi contractante.
Concluzia:
Buna-credinţă obligă fiecare parte să se comporte, în cadrul raportului contractual:
- într-un mod care să nu dăuneze, ci
- chiar să protejeze interesele celeilalte părţi, dacă aceasta nu îi cauzează careva incomodităţi sau vreun sacrificiu
important.
Consecinţe juridice ale unui comportament cu rea-credinţă:
a) nerecunoaşterea şi refuzul de a apăra de către instanţa de judecată a dreptului exercitat cu rea-credinţă
Ex.:
- refuzul de a recunoaşte intervenirea rezoluţiunii contractului;
- refuzul de a recunoaşte existenţa unui prejudiciu al contractantului de rea-credinţă, care ar fi fost cauzat de către
partea de bună-credinţă;

Aplicaţii practice ale principiului bunei-credinţe

Buna-credinţa generează două obligaţii fundamentale:
1. obligaţia de loialitate şi
2. obligaţia de colaborare.
1) Obligaţia de loialitate, buna-credinţă obligă părţile să fie devotate contractului şi să asigure atingerea scopului său.
Loialitatea se manifestă prin:
a) obligaţia de perseverenţă:
- partea contractantă trebuie să se asigură că prestaţia care o oferă este completă şi a oferit cocontractantului său
utilitatea aşteptată de la contract.
Buna-credinţă obliga partea, care primeşte o prestaţie afectată de un viciu remediabil, să-i ofere celeilalte părţi şansa de a
remedia încălcarea.
Exemplu:
1. „A” a prestat un serviciu într-un mod nu tocmai adecvat, şi la obiecţiile lui „B”, se arată dispus să le corecteze.
„B” nu poate respinge remedierea şi să recurgă rapid la remediile juridice pentru caz de neexecutare.
2. „A” a livrat marfă în exces lui „B”. „B” nu poate să o refuze integral, ci trebuie să accepte cantitatea oferită şi să restituie
cantitatea în exces.
b) obligaţia de a-şi exercita drepturile luând în cont interesele cocontractantului
Esenţa:
Buna-credinţă interzice unei părţi să-şi exercite propriile drepturi contractuale într-un mod care, formal, este legal, însă în
fond este dăunător pentru cealaltă parte.
Exemplu:
- „A”, locator, are un drept contractual de a rezilia cu efect imediat contractul de locaţiune cu „B”, locatar.
- „A” este de rea-credinţă dacă îi comunică că a reziliat contractul atunci când „B” vine dimineaţa la spaţiul închiriat, dar
căruia îi este interzis accesul, blocându-i activitatea.
- „A” ar trebui să anticipeze cât, în termeni minimi, ar trebui să îi ia lui „B” transferul activităţilor sale în altă locaţie, astfel
încât să ia în cont interesele legitime ale lui „B”.
c) obligaţia de fidelitate
Esenţa:
- fiecărei părţi contractante este oprită să facă ceva ce ar pune în pericol buna executare a contractului şi utilitatea acestuia.

Excluderea conflictelor de interese:

- partea contractantă va trebui să nu încheie contracte cu concurenţii cocontractantului dacă aceasta va avea efectul că
concurenţii vor profita de pe urma cunoştinţelor cocontractantului.
Exemple:
29
1. „A” prestează servicii de plasare a publicităţii întreprinderii „B”.
În lipsă de clauză expresă contrară, ea va putea să presteze aceleaşi servicii şi întreprinderii „C”.
2. Dacă însă „A” nu doar producea publicitatea, ci şi participa la elaborarea întregii strategii de publicitate, având acces la
studiile de piaţă, rapoartele consultanţilor, strategiile clientului „B”,
- buna-credinţă îl va obliga pe „A” să se abţină în a presta servicii similare către „C”.
Determinant este constatarea existenţa unei relaţii fiduciare, de încredere, dintre părţile contractante.
Exemple: mandatul, comision, administrare fiduciară, societăţi civile etc.
2) Obligaţia de colaborare
Esenţa:
- obligă părţile să tindă spre atingerea interesului lor comun, şi nu doar interesului său egoist, individual.
Conţinutul:
1. obligaţia de informare în decursul derulării contractului;
Esenţa:
- fiecare parte trebuie să o informeze pe cealaltă despre evenimentele survenite care ar prezenta interes pentru
executarea contractului şi utilitatea sa generală pentru una din părţi.
exemple:
- art.777 Cc;
- art. 1356 Cc - constructorul este obligat să informeze clientul că proiectul de construcţie are inexactităţi şi nu doar formal
să execute proiectul chiar dacă înţelege că are inexactităţi;
- art. 1490 Cc - avocatul trebuie să-şi informeze clientul despre cursul procesului.
2. obligaţia de a facilita executarea contractului
Esenţa:
- părţile trebuie să se implice în desfăşurarea raportului contractual pentru ca executarea să-i fie utilă celeilalte părţi.
Buna-credinţă obligă partea contractantă să coopereze cu cealaltă parte pentru a-i permite să execute contractul.
Exemplu:
Cumpărătorul informează vânzătorul că banca, care-l finanţează în scop de plată a preţului, are nevoie de un act anume de la
vânzător.
Vânzătorul refuză eliberarea actului.
Efectul refuzului:
- ulterior vânzătorul nu poate invoca răspunderea contractuală a cumpărătorului.
- este un act de rea-credinţă pentru vânzător de a cere despăgubiri de la cumpărător.
3. obligaţia de remediere a neclarităţilor
Buna-credinţă obligă partea:
- să se ofere la corectarea erorile sau
- de a clarifica situaţiile ambigue care ar putea arunca raportul contractual în incertitudine.
Exemplu:
- Dacă antecontractul conţine o eroare sau o neclaritate, iar o parte propune a-l clarifica sau corecta în contractul
definitiv, cealaltă parte nu poate refuza, făcând referinţă formală la condiţiile antecontractului.
- Reprezentatul, din numele căruia reprezentantul a încheiat un contract, trebuie să clarifice terţului dacă acesta avea
împuterniciri. El nu poate perpetua incertitudinea pentru a putea ulterior specula sau extrage foloase din ea.
Integrarea imperativă
Drepturile şi obligaţiile părţilor contractante rezultă şi din normele juridice imperative ale legislaţiei care guvernează
contractul.
Ele se impun în virtutea caracterului lor imperativ.
Ea se impune prioritar faţă de acordul părţilor, inclusiv atunci când acest acord contravine ordinii juridice în sensul că încalcă
interese sau valori prioritare prevăzute de lege.
Integrarea imperativă înfrânge libertatea contractului din raţiuni de protecţie a unor interese superioare.
Sursa de integrare imperativă - normele imperative
30
Subclasificarea: norme prohibitive şi onerative.
Normele imperative - un parametru al ilegalităţii contractului sau clauzei (art. 334 şi 993 Cc).
Ipotezele:
- Dacă aplicarea normei imperative are drept consecinţă nulitatea totală a contractului, lipseşte integrarea, fiindcă nu
există un contract care să fie integrat.
- Dacă însă nulitatea este doar parţială (vizează o clauză punctuală din contract), norma a avut efect corectiv, iar
contractul va continua să producă efecte juridice în forma sa „modificată” de lege.
Integrarea contractului în mod indirect
Esenţa:
- ea duce la simpla anulare a clauzei, fără a impune o altă conduită în schimb.
Exemplu:
- clauza declarată abuzivă dintr-un contract de consumator este nulă, însă legea nu oferă imediat o normă corectoare, ci se vor
aplica regulile generale în materia contractului de consumator vizat.
Integrarea directă a contractului
Norma corectează clauza contractuală nu doar prin anularea ei, ci şi modificând conţinutul clauzei.
Exemplu:
Contractul de consumator prevede că consumatorul poate schimba bunul pe un altul care nu îi mai convinabil
(preschimbarea) şi stabileşte un termen limită de 7 zile din data cumpărării pentru exercitarea acestui drept.
Clauza privind termenul nu se va aplica.
În locul ei se va aplica direct art. 1164 alin.(1) Cc, care prevede un termen minim de 14 zile.

5.5. Relativitatea efectelor contractului

Potrivit articolul 1086 Cc  
   - Contractul produce efecte numai între părți dacă legea nu prevede altfel. Orice clauză contrară este lovită de nulitate
absolută. 
   - Contractul produce efecte și pentru succesorii universali sau cu titlu universal dacă din lege sau din natura obligației nu
rezultă altfel.
Esenţa principiul relativităţii efectelor contractului:
- Contractul este obligatoriu părţilor şi persoanelor asimilate lor.
- Doar părţile pot deveni creditori sau debitori prin efectul contractului, adică subiecţi activi şi pasivi ai efectelor
obligatorii ale acestuia.
Cercul persoanelor faţă de care contractul produce efecte:
a) Părţile contractului:
1. la momentul încheierii contratului:
- subiectul care, personal (prin prezenţă fizică) sau prin reprezentant (prin prezenţă juridică), îşi manifestă
consimţământul la încheierea unui contract ale cărui efecte se vor răsfrânge asupra lui.
În acest sens:
- subiectul este parte originară (primară, iniţială) la contract.
Participant la încheierea contractului:
Noţiunea:
Persoana care doar a asistat într-o manieră oarecare la încheierea contractului, însă fără ca acesta să fie generat careva
drepturi sau obligaţii pentru acesta.
Exemple: intermediarul, consultantul juridic, notarul, expertul.
2. Partea survenită la contract:
succesorii universali:
- persoana care dobândeşte întregul patrimoniul al părţii contractante.
Ex: moştenirea legală sau testamentară în favoarea unui singur moştenitor;

31
transmiterii întregului patrimoniu al unei persoane juridice dizolvate către o altă persoană juridică (exemplu: prin efectul
absorbţiei)
succesorii cu titlu de universal ai părţii contractante:
- persoanele care dobândesc cote-părţi din patrimoniul părţii contractante.
Jurisprudenţa statuiază:
că succesorii în drepturi ale părţii pot:
- urmări silit drepturile contractuale;
- pot modifica contractul şi
- pot cere rezoluţiunea sau rezilierea contractului, deoarece succesorii înlocuiesc partea în poziţia contractuală pe care
o avea în momentul succesiunii.
Ex.: Decizia Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 17.04.2013 (dosarul nr.
2ra-392/13):
- succesorul universal (unicul moştenitor) al beneficiarului întreţinerii a fost admis în proces să continue acţiunea în
rezoluţiune a contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă pe motivul neexecutării de către
dobânditorul bunului.
b) Terţii - persoana care nu este nici parte originară şi nici parte survenită

Categoriile terţilor:
1. terţii desăvârșiți - persoana care şi-a dat consimţământul la încheierea de către părţi a contractului.
Exemple:
- reprezentantul uneia dintre părţi;
- părintele minorului care a împlinit 14 ani;
- creditorul acordul căruia este necesar pentru valabilitatea contractului.
2. terţii interesaţi - persoanele care, deşi nu au statut de parte contractantă, obţin un drept din contract sau sunt ţinuţi să îl
respecte.
Sunt terţi interesaţi:
a) terţul beneficiar al unui contract în favoarea unui terţ (numită şi stipulaţie pentru altul);
b) titularul unei acţiuni directe – când legea recunoaşte terţului dreptul de a acţiona contra unei părţi a unui contract, în lipsă
de clauză în favoarea terţului;
c) dobânditorul subsecvent al bunului în raport cu accesoriile acestuia, căruia ar putea să-i revină nişte drepturi ori nişte
obligaţii strâns legate de bun (propter rem).
Opozabilitatea efectelor contractului - principiul ce guvernează efectele contractului faţă de terţi
Esenţa:
- terţii nu pot să devină debitori şi, de regulă, creditori prin efectele obligaţionale ale contractului.
Contractul este opozabil faţă de oricine, chiar şi faţă de aceia care nu au participat la încheierea lui.
Existenţa contractului nu poate fi ignorată de către nimeni.
Terţii trebuie să recunoască existenţa contractului, efectele pe care el le generează şi să se abţină de la încălcarea sau
nesocotirea lor.
Opozabilitatea contractului faţă de terţi este condiţionată de cunoaşterea contractului.
El poate fi respectat numai dacă este cunoscut de către cei cărora le revin o astfel de obligaţie.
Sisteme de opozabilitate a drepturilor constituite sau transmise prin contracte:
- Registrul bunurilor imobile - drepturilor reale imobiliare şi a unor creanţe imobiliare;
- Registrul gajului bunurilor mobile - gajului mobiliar sau
- Registrele naţionale privitoare la mărci, invenţii şi alte obiecte ale drepturilor exclusive.
NB: În aceste cazuri se face public doar dreptul şi nu întregul text al contractului. El rămâne confidenţial dacă nu este
dezvăluit de către una din părţi sau la sesizarea instanţei de judecată.

Efectul opozabilităţii:
32
- legea instituie o prezumţie de cunoaştere de către toţi subiecţii de drept a existenţei dreptului contractual transcris sau notat.
Opozabilitaea drepturilor mobiliare
Art. 490 Cc:
- Prezumţia relativă de proprietate a posesorului bunului mobil.
Posesiunea joacă rolul de opozabilitate faţă de terţi a unei situaţii rezultate dintr-un contract.
Exemplu:
- A vinde lui B un bun mobil, fără să-i transmită şi posesiunea.
- Ulterior, A vinde lui X bunul şi-i transmite posesiunea.
Efectele:
- X devine proprietar.
- Contractul de v-c dintre A şi B nu produce efecte faţă de X, care nu este parte la el şi a dobândit dreptul său de proprietate.
- B are o simplă creanţă faţă de A.
Excepţii veritabile de la principiul relativităţii efectelor contractului:
a) Contractul în favoarea terţului:
părţile convin ca
una din părţi (promitentul)
să efectueze prestaţia nu celeilalte părţi (stipulantului), ci terţului (beneficiarului), care obţine în mod nemijlocit dreptul să
pretindă prestaţia în folosul său.
Prezenţa instituţiei contractului în favoarea terţului:
a) contractul de rentă sau înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, atunci când credirentierul sau, respectiv,
beneficiarul întreţinerii este un terţ;
b) contractul de transport de mărfuri, atunci când destinatarul mărfii este o altă persoană decât clientul expeditor;
c) contractul de asigurare de persoane, atunci când s-a numit un beneficiar al indemnizaţiei de asigurare;
d) contractul de asigurare de răspundere civilă, victima având un drept direct de a cere despăgubirea de asigurare de la
asigurător în contul reparării prejudiciului pe care asiguratul culpabil i-o datorează.
 
Condiţiile de naştere a dreptului direct al terţului (art. 1096 alin.(1) din Cc).
a) terţul beneficiar să fie determinabil și să existe la data executării contractului
Exemplu:
- art. 16 alin.(4) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21.12.2006 - numirea beneficiarului despăgubirii de
asigurare în cadrul contractului de asigurare de răspundere civilă.
Este imposibil să cunoaştem numele victimei (sau victimelor) asiguratului.
Doar la producerea accidentului sau altui caz asigurat care angajează răspunderea civilă a asiguratului, va intra în vigoare
obligaţia asigurătorului de a plăti victimei identificate.
b) intenţia de a acorda terţului un drept direct
Exemplu:
- sistemul de asigurare medicală obligatorie de stat.
De ce pacientul primeşte asistenţă de la o instituţie medicală fără să îi plătească ei direct???
Este nevoie de un grup de trei contracte:
1) contractul de muncă dintre salariat (viitor pacient) şi angajator care declanşează obligaţia de a asigura sănătatea
salariatului;
2) contractul de asigurare medicală obligatorie de stat dintre angajator şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină
(CNAM), conform căruia salariatul se numeşte terţ beneficiar, şi se naşte obligaţia de a plăti contribuţia (atât din contul
salariatului cât şi a angajatorului);
3) contractul de acordare a asistenţei medicale dintre CNAM şi instituţia medico-sanitară. Ultima are obligaţia să trateze
salariatul doar la prezentarea poliţei de asigurare emise de CNAM şi fără a percepe plăţi de la salariat.
Al doilea şi al treilea contract conţin clauze în favoarea unui terţ.

33
În al doilea contract terţul este strict determinat, însă în al treilea – el este determinabil (oricine deţine o poliţă şi cere
asistenţă).
Efectele contractului în în favoarea terțului
Potrivit art. 1097 Cc,
Executarea contractului încheiat în favoarea terțului poate fi cerută:
- atît de stipulant,
- cît și de beneficiar în măsura în care legea sau contractul nu dispune altfel. 
b) Acţiunea directă
Definiţia
acţiunea care permite creditorului de a pretinde din nume propriu şi pe cont propriu executarea unei prestaţii de la debitorul
debitorului său.
Exemple:
1) art. 1271 Cc - acţiunea directă a locatorului de a cere repararea prejudiciului (inclusiv, de plată a chiriei) de către
sublocatar;
2) art. 1266 Cc - acţiunea directă a locatarului de a opri tulburările de folosinţă săvârşite de alţi locatari;
3) art. 1481 alin.(5) Cc - acţiunea mandantului contra submandatarului.
Deosebirea acţiunii directe de:
- acţiunea revocatorie (acţiunea pauliană) – inopozabilitatea actelor frauduloase dintre debitor şi subdebitor;
- acţiunea oblică (acţiunea indirectă, art. 892-894 Cc) - promovată de către creditor din numele debitorului principal,
iar prestaţia primită de la subdebitor intră în patrimoniul debitorului principal, profitând tuturor creditorilor (art. 894 Cc).

NB:
- Acţiunea oblică poate fi exercitată în raport cu orice drepturi ale debitorului (excepţie fiind cele strict personale);
- Acţiunea directă apare doar în cazurile expres prevăzute de lege.
c) Dobânditorul subsecvent al bunului, adică succesorul cu titlu particular
Esenţa:
faţă de dobânditorul subsecvent al bunului sau dreptului contractul încheiat de antecesorul său produce efecte.
Se transmit unele drepturi sau unele obligaţii concrete legate doar de bunul sau dreptul care i-a fost transmis cu titlu
particular.
Ex:
- art. 1130 Cc; art. 1276 Cc;
- Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor permite expres urmărirea în justiţie nu doar a vânzătorului, ci şi a
producătorului, importatorului şi distribuitorului în anumite condiţii.

SIMULAŢIA
- EXCEPŢIE DE LA OPOZABILITATEA CONTRACTULUI FAŢĂ DE TERŢI
§ 1. CARACTERIZARE GENERALĂ
Noţiune. Simulaţia este o operaţiune juridică cu caracter complex care constă în încheierea şi existenţa concomitentă între
aceleaşi părţi a două contracte: unul aparent sau public prin care se creează o situaţie juridică aparentă contară realităţii şi un
alt act secret, care dă naştere situaţiei juridice reale dintre părţi, anihilând sau modificând efectele produse în aparenţă de
contractul public.
In cazul simulaţiei, între aceleaşi părţi se încheie un act secret al cărui rol este acela de stabili raporturile reale dintre părţi
(actul secret, contra înscrisul) şi care exprimă voinţa reală a acestora, precum şi un act public (actul ostensibil, aparent) al
cărui rol este de a disimula faţă de terţi adevăratele raporturi dintre părţi şi care nu produce nici un efect între părţile
simulaţiei (cu excepţia cazului când părţile au prevăzut şi producerea unor efecte subsidiare ale actului public prin chiar actul
secret).
Actul secret încheiat între părţi nu poate fi opus terţilor, deşi forţa sa obligatorie se menţine în raporturile dintre părţi.
Condiţiile simulaţiei:
34
a. contra înscrisul să fie un act secret. Este necesar pentru a fi în prezenţa simulaţiei ca actul care oglindeşte voinţa reală a
părţilor să nu fie cunoscut terţilor. Contra înscrisul îşi pierde caracterul secret în toate cazurile când face obiectul unor
operaţiuni de publicitate, cum ar fi înscrierea actului în cartea funciară, darea de dată certă, etc. In schimb, îndeplinirea
formalităţilor fiscale (cum ar fi înregistrarea actului secret la organele fiscale în vederea stabilirii impozitului aferent),
încheierea actului chiar în formă autentică, nu duc la pierderea caracterului secret al contra înscrisului.
b. contra înscrisul să fie contemporan cu actul public. Contemporaneitatea celor două acte trebuie înţeleasă în sensul că se
referă la acestea ca la negotium şi nu ca la acte în sens material. Astfel, este indiferent dacă sub temporal înscrisul constatator
al actului secret a fost redactat după actul aparent dacă existenţa sa ca negotium, era anterioară actului public. Cele două acte
trebuie să coexiste în timp, fiind necesar ca actul secret, dacă a fost încheiat anterior să fie încă în vigoare între părţi la data
perfectării actului public.
Nu poate fi vorba de simulaţie atunci când actul public a fost încheiat anterior actului secret. In acest caz poate fi vorba de un
act secret menit să modifice sau să înlăture efectele actului public în condiţiile în care ambele acte exprimă voinţa reală a
părţilor.
c. să existe intenţia comună a părţilor de a simula. Pentru a fi în prezenţa simulaţiei, este necesar ca între părţi să existe un
acord simulator, ceea ce presupune intenţia lor comună de a efectua o operaţiune complexă menită să ascundă terţilor
adevăratele raporturi dintre ele. Acordul simulator implică reprezentarea atât a actului public cât şi a celui privat, precum şi a
efectelor pe care acestea le vor produce.
§ 2. FORMELE SIMULAŢIEI
Fictivitatea (simularea consimţământului). Suntem în prezenţa acestei forme de simulaţie atunci când actul public exprimă
o stare de fapt şi de drept care în realitate nu există. Actul secret prevede că actul public este inexistent sau că nu va produce
nici un efect juridic. Realitatea este în acest mod complet disimulată faţă de terţi.
Ex.: actul aparent de vânzare-cumpărare încheiat între A şi B reprezintă un act public menit să sustragă bunul vândut de la
executarea silită pe care o pot începe creditorii vânzătorului A, în realitate, părţile prevăzând printr-un act secret că
vânzarea - cumpărarea nu a avut loc.
Deghizarea- Acest caz de simulaţie presupune încheierea unui contract care dă naştere adevăratelor raporturi dintre părţi,
contract pe care, pentru a-l ţine secret în tot sau în parte, îl îmbracă în forma unui alt contract. De regulă, prin actul public se
ascunde natura actului secret (simularea cauzei actului juridic), cum este în cazul unei donaţii deghizată printr-un act public
de vânzare-cumpărare (deghizare totală), putând însă să ascundă doar anumite clauze ale actului real (deghizare parţială),
cum ar fi în cazul declarării în actul public al unui preţ mai mic decât cel real (simularea obiectului actului juridic).
Interpunerea de persoane. In acest caz de simulaţie, părţile actului aparent prevăd, într-o convenţie secretă, faptul că una
dintre ele nu are calitatea de parte contractantă şi stabilesc cine este adevăratul contractant.
De exemplu, părţile pot să încheie un act public de donaţie prin care să fie desemnat donatar o persoană interpusă pentru
faptul că, datorită unei incapacităţi legale adevăratul donatar nu poate primi în mod public donaţia de la donator. Pentru a
fi în prezenţa acestei simulaţii este necesar ca acordul simulator să existe între toate cele trei persoane participante la
simulaţie. Simulaţia prin interpunere de persoane nu se confundă cu mandatul fără reprezentare. In cazul celui din urmă, o
persoană numită mandatar încheie pe seama mandantului (fără a face cunoscută identitatea acestuia) un act juridic. Terţul
care încheie actul juridic cu mandatarul nu are cunoştinţă de existenţa mandatului.
§ 3. SCOPURILE ŞI LIMITELE SIMULAŢIEI
Scopurile simulaţiei. Simulaţia este întotdeauna marcată de un scop abstract care constă în intenţia de a ascunde terţilor actul
secret încheiat între părţi. Pe lângă acest scop abstract, părţile pot fi animate de o multitudine de scopuri concrete. Părţile pot
să urmărească eludarea unei dispoziţii legale, legate de plata unor taxe şi impozite (cazul fraudei fiscale), sustragerea unor
bunuri de la executare (frauda civilă) sau scopuri care nu presupun nimic ilicit, cum ar fi intenţia donatorului de a-şi ascunde
adevărata identitate faţă de donatar.
Limitele simulaţiei sunt legate de scopurile pe care ea le urmăreşte. Dacă intenţia părţilor este aceea de a eluda o dispoziţie
legală imperativă (cum ar fi cea care prohibeşte vânzările între soţi sau cea care impune părţilor contractului de vânzare-
cumpărare încheiat în formă autentică să declare preţul real) atunci sancţiunea este, de regulă, nulitatea absolută a întregii
operaţiuni. Uneori, pentru restabilirea ordinii legale încălcate, nu este nevoie de o sancţiune atât de severă. In cazul
nerespectării dispoziţiilor legale privind rezerva succesorală, sancţiunea aplicabilă va fi reducţiunea liberalităţii excesive. In
35
fine, dacă simulaţia nu urmăreşte vreun scop ilicit, sancţiunea specifică a simulaţiei este inopozabilitatea faţa de terţi a
situaţiei juridice rezultate din actul secret.
4. EFECTELE SIMULAŢIEI
Efectele simulaţiei în raporturile dintre părţi. In raporturile dintre părţile simulaţiei, în concordanţă cu principiul voinţei
reale şi cu principiul forţei obligatorii, va produce efecte actul juridic secret şi nu cel aparent. Aceleaşi efecte se vor produce
şi în raport cu succesorii universali şi cu titlu universal ai părţilor. Prin excepţie, în situaţia în care simulaţia este realizată în
scopul fraudării intereselor acestor categorii de succesori, efectele actului secret nu se vor produce faţă de ei, întrucât trebuie
consideraţi terţi într-o asemenea situaţie. Tot terţi sunt consideraţi şi succesorii cu titlu particular, precum şi creditorii
chirografari.
Efectele simulaţiei faţă de terţi. In raporturile faţă de terţi, actul secret nu poate avea nici un efect. In consecinţă, terţilor nu
le va putea fi opusă decât situaţia rezultată din actul public, deşi aceasta nu corespunde realităţii. Actul secret, deşi cuprinde
adevăratele raporturi dintre terţi, este inopozabil terţilor. In acest mod simulaţia reprezintă o excepţie de la opozabilitatea
contractului faţă de terţi. Pentru ca efectele actului secret să nu se producă, este necesar ca terţii să nu fi avut cunoştinţă de
existenţa şi conţinutul actului secret, adică să fie de bună-credinţă.
In cazul în care au avut cunoştinţă de existenţa actului secret, în momentul încheierii simulaţiei, actul secret le va fi opozabil,
pentru că în ce îi priveşte, şi-a pierdut caracterul secret. Cu toate acestea, se consideră că terţii pot să invoce efectele actului
secret care sunt în favoarea lor. De exemplu, creditorul chirografar poate să invoce dispoziţiile actului secret din care rezultă
că debitorul său nu a vândut de fapt imobilul proprietatea sa şi să treacă la executarea silită a acestuia. Rezultă că terţii
beneficiază de un drept de opţiune între cele două acte. Dreptul de opţiune le este recunoscut numai sunt de
bunăcredinţă şi au luat cunoştinţă de simulaţie într-un moment ulterior încheierii ei.
In cazul în care sunt de rea-credinţă, le vor fi opozabile doar efectele actului secret. In ultimul caz, nici măcar nu mai suntem
în prezenţa unei simulaţii, din moment ce actul secret poate să fie cunoscut de terţi.
Efectele simulaţiei în raporturile dintre terţi. In raporturile dintre terţi, se pot ivi situaţii în care unii dintre ei să aibă
interesul de a invoca actul secret iar ceilalţi actul public. Se consideră că vor avea câştig de cauză aceia dintre terţi care, cu
bună-credinţă vor invoca actul aparent.
§ 5. Acţiunea în simulaţie
Noţiune. Caracterizare. Este acea acţiune prin care persoana interesată înlătură aparenţa creată de mecanismul simulaţiei.
Ea prezintă următoarele caracteristici:
- poate fi exercitată de către orice persoană interesată să se constate existenţa actului secret, în scopul de a invoca în favoarea
sa acest act sau de a-l ataca dacă nu îi este favorabil. Persoana interesată poate să fie o parte contractantă, faţă de care cealaltă
parte refuză să execute actul secret, un creditor al uneia dintre părţi care doreşte să dovedească fictivitatea actului de
înstrăinare a bunului debitorului său, etc.
 este o acţiune în constatare;
 este o acţiune imprescriptibilă;
 se deosebeşte de acţiunea prin care se urmăreşte executarea stipulaţiilor din actul secret sau desfiinţarea actului
secret.
Această acţiune este (spre deosebire de acţiunea în simulaţie) o acţiune în realizare, patrimonială şi de regulă prescriptibilă
extinctiv.
Proba simulaţiei se face diferit după cum persoanele care invocă existenţa simulaţiei sunt părţi sau terţi:
- Părţile participante la simulaţie, pot proba actul secret numai prin act scris. Prin excepţie, se admite că dovada simulaţiei se
poate face prin orice mijloc de probă (adică şi martori sau prezumţii) când: pârâtul consimte la administrarea unei asemenea
probe; când există un început de dovadă scrisă; în cazul imposibilităţii morale a preconstituirii de probă scrisă; când
consimţământul uneia dintre părţile actului secret a fost viciat prin dol sau violenţă; când suntem în prezenţa unei simulaţii
ilicite menite să încalce dispoziţiile imperative ale legii; când actul public este fictiv. Părţilor le sunt asimilate în acest caz
succesorii universali sau cu titlu universal.
- Terţii propriu-zişi pot dovedi existenţa şi cuprinsul actului secret prin orice mijloc de probă deoarece, faţă de aceştia, actul
secret este un simplu fapt juridic. In toate situaţiile în care cel ce lasă moştenirea înstrăinează unui succesibil în linie dreaptă,

36
cu titlu oneros, în schimbul unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului viager, se prezumă, că suntem în prezenţa unei
donaţii deghizate scutite de raport succesoral.
6.Excepţiile de la forţa obligatorie a contractului.
Modificarea raportului contractual (inclusiv impreviziunea).
Excepţia de neexecutare şi excepţia de precaritate.
6.1. Modificarea contractului
Art. 668 Cc consfinţeşte regula modificării amiabile:
- contractul poate fi modificat numai prin acordul părţilor.
Nici o parte nu poate modifica pe cale unilaterală conţinutul contractului.
O asemenea modificare se poate realiza numai înmanieră simetrică formării contractului, printr-un acord de voinţe.
Modalităţile de modificare:
- încheierea unui contract de modificare (numit şi acord adiţional) al contractului preexistent sau
- încheierea unui contract într-o formulare nouă (contract în redacţie nouă).
Principiului simetriei în modificarea contractului
Potrivit art. 992 Cc:
- contractul se modifică tot aşa cum se încheie, cu respectarea:
1. condiţiilor de fond (inclusiv acordul comun al părţilor)
2. şi a celor de formă ale contractului preexistent.
Simetria formei (art. 316 alin.5 Cc):
- contractul de modificare trebuie să respecte forma cerută de lege pentru contractul modificat.
- pentru contractele consensuale:
1. modificarea efectuată doar în formă verbală este valabilă chiar dacă contractul consensual fuseseră încheiat în formă scrisă
ori autentică. Vor există însă incertitudinile de probaţiune la care sunt supuse contractele verbale.
2. modificarea contractului prin comportamentul părţilor (acţiuni concludente).
Exemplu de modificare a contractului acţiuni concludente
- Dacă „A”, constructor, s-a văzut nevoit din circumstanţe obiective, să se abată de la proiectul de construcţie.
- „B”, clientul, în cadrul inspecţiilor regulate ale şantierului de construcţie, a văzut aceste abateri şi nu a obiectat la ele.
Efectul:
- la recepţia finală a construcţiei, „B” nu va putea trata abaterile ca neexecutare a contractului.
- „A” va putea să invoce că proiectul construcţiei a fost modificat de către părţi prin acţiuni concludente.
Efectul acceptării unei poziţii contrare:
- s-ar nesocoti una din obligaţiile care rezultă din principiul bunei-credinţe - obligaţia de coerenţă.
Excepţii de la regula modificării amiabile a contractului (art. 996 Cc):
1. Dreptul contractual de modificare unilaterală a contractului:
- Părţile prevăd expres în contract dreptul uneia dintre ele de a modifica unilateral contractul.
2. Dreptul legal de modificare unilaterală a raportului contractual:
- legea direct acordă unei părţi dreptul de modificare unilaterală a contractului.
1. Dreptul contractual de modificare unilaterală a contractului:
Este guvernat de principiul transparenţei:
- trebuie să fie prevăzut expres de contract;
- să fie exprimat clar pentru a evita interpretări duble privind natura sa.
Clauza de acordare a dreptului de modificare unilaterală poate fi:
- bilaterală, dar
- mai frecvent – unilaterală, când doar o parte va putea să majoreze prestaţia celeilalte părţi.
Exemple:
- societatea de leasing majorează ratele de leasing plătibile de către client;
- instituţia de învăţământ majorează taxa de studii elevilor etc.

37
Condiţiile de exercitare a dreptului de modificare unilaterală:
Partea îndreptăţită trebuie să acţioneze:
- cu bună-credinţă şi echitabil;
- să nu recurgă la o modificare nelimitată a condiţiei contractuale.
Mecanismele contractuale de protecţie:
- Contractul ar putea să prevadă anumite limite în care se va încadra modificarea.
Exemple:
- nu va putea depăşi 10% în fiecare an;
- o parte nu poate prelungi termenul contractului mai mult de 3 ori.
- legea stabileşte anumite limitări ale întinderii modificării.
Exemple:
1. art. 1139 alin.(3) Cc - preţul pachetului turistic nu poate fi majorat unilateral de către organizatorul călătoriei cu 20 de zile
până la data începerii călătoriei;
2. art. 1237 alin.(3) Cc - dictează băncii care factori ar trebui să le ia în cont, atunci când majorează unilateral dobânda.
Efectele comiterii unui abuz de către partea îndreptăţită
Cealaltă parte contractantă poate sesiza instanţa de judecată cu o acţiune:
- prin care să se constate că actul unilateral de modificare nu produce efecte juridice;
- să argumenteze în ce mod s-au încălcat limitările stabilite de lege sau contract, iar în lipsa lor, cele stabilite de buna-
credinţă şi de echitate.
 Instanţa de judecată ar trebui:
- să anuleze modificarea doar în partea în care contravine cerinţelor bunei-credinţe şi ale echităţii;
- să permită o modificare mai puţin gravă.
2. Dreptul legal de modificare unilaterală a raportului contractual
a) Legea acordă dreptul unei părţi de a modifica prin act unilateral contractul, care este exercitat în anumite limite.
b) Dreptul unei părţi de a cere de la cealaltă parte modificarea amiabilă a contractului.
Lipsa acordului:
– dreptul se realizează pe cale judiciară.
Hotărârea judecătorească definitivă va ţine loc de contract de modificare.
Exemplu:
art. 7206 Cc care conferă dreptul părţii contractante dezavantajate de a declanşa procedura de ajustare a contractului.
Art. 1263 alin.1 din CC modernizat este o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului
- Cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul părților.
- Locatorul poate cere instanței de judecată modificarea chiriei prin hotărîre judecătorească numai o dată în an și numai
în cazul în care condițiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă, cu excepția cazului în care locatorul și-a asumat
riscul schimbării condițiilor economice. 
Schimbarea excepțională a circumstanțelor (impreviziunea) (art. 7206 Cc) - survenirea unei împrejurări excepţionale care nu
putea fi prevăzută de părţi la momentul încheierii contractului.
Împrejurările se pot datora:
a) Schimbării unor condiţii economice.
Ex. : survenirea inflaţiei face ca plata ratelor din preţ datorate creditorului-vânzător să fie derizorie, evoluţia tehnologică care
duce la dispariţia cererii produsului tehnologic învechit
b) Schimbărilor politice sau sociale care antrenează schimbări economice.
Ex.: survenirea unei crize politce în Orientul Mijlociu antrenează creşterea costurilor transportului pe care debitorul trebuie
să-l efectueze, embargoul, închiderea hotarului, războiul, tulburările în masă
c) Schimbărilor legislative care por antrena o modificare a prestaţiilor asumate.
Ex.: o modificare legislativă impune plata unor taxe de import sau obţinerea unor aprobări speciale pentru importarea unui
produs sau chiar interzicerea comercializării lui, exproprierea, rechiziţia.
Premisa aplicării impreviziunii contractuale:
38
- lipsa culpei părţii dezavantajate, adică ea nu a întreprins nimic de natură a determina schimbarea circumstanţelor
contractuale sau efectul produs asupra contractului.
Nu pot fi luate în cont fenomene care se află în controlul părţii:
- reorganizarea, schimbarea acţionarilor sau administratorului, insolvabilitatea;
- pierderea unei licenţe sau autorizaţii, partea afectată putând evita acest eveniment prin respectarea legislaţiei, fiind
mai prudentă.
Împrejurările pot fi:
- licit (adoptarea unei legi care are impact asupra contractului sau a unei părţi) sau
- ilicit (o revoluţie, o infracţiune).
NB:
- Evenimente prin ele însele nu atrag de plin drept aplicarea art. 7206 Cc.
- Trebuie întrunite toate celelalte condiţii.
Exemplu:
Partea dezavantajată nu va avea dreptul de a cere ajustarea contractului şi va suporta riscul schimbărilor dacă:
- poate evita efectele embargoului (exportând mărfurile într-un alt stat, care nu a impus embargoul) sau
- ştia la momentul încheierii contractului despre riscul neobţinerii unei licenţe sau autorizaţii necesare pentru
implementarea contractului.
Schimabarea împrejurărilor de la data încheierii contractului trebuie să aibă caracter excepţional
Izbucnirea astăzi a unui război în Orientul Mijlociu:
- nu are efect excepţional.
Izbucnirea unui război în Europa:
- are caracter excepţional.
Schimabarea împrejurărilor de la data încheierii contractului trebuie să afecteze echilibrul contractual
Indicii dezechilibrului:
- prestația asumată devine atît de oneroasă, încît ar fi vădit inechitabil de a o menține în sarcina debitorului.
Onerozitatea prestaţiei
a) Creşterea costurilor executării:
- faţă de momentul încheieirii contractului, debitorul trebuie să efectueze cheltuieli disproporţionate pentru a executa
contractul.
Ex.:
- închiderea Canalului Suez în anul 1956 de către autorităţile egiptiene a generat o schimbare radicală a traseului
transportatorilor de matfă către India şi o creştere semnificativă a costurilor livrării;
- Asemenea efect poate genera şi izbucnirea unui război civil în Sudan, care ar face riscant transportul prin Marea
Rosie.
Onerozitatea excesivă
Exemplu:
Art. 1294 Cc dă arendaşului dreptul de a cere reducerea plăţii arendei, dacă:
- roada a pierit fortuit şi
- pieirea este de cel puţin 50%.
Formele onerozităţii:
a) directă – creşte substanţial costul executării prestaţiei de către partea dezavantajată.
Exemple:
- datorită intemperiilor climaterice transportatorul trebuie să ia o rută semnificativ mai lungă sau să folosească
echipamente costisitoare;
- creşterea dramatică a preţurilor materiei prime necesare pentru producerea bunului sau prestarea serviciului;
- introducerea unor noi reglementări de securitate care cer proceduri de producţie mult mai scumpe.
b) indirectă – diminuează substanţial valoarea contraprestaţiei ce urmează a fi primite de către partea dezavantajată.
Exemplu:
39
- devalorizarea semnificativă a valutei în care este fixat preţul bunului vândut.
b) Scăderea valorii contraprestaţiei
Schimbarea împrejurărilor diminuează într-o asemenea masură prestaţiile primite de către una dintre părţi, încât o lipseşte de
interesul care a detrminat-o la incheierea contractului.
Ex.:
- survenirea unei prohibiţii de import al unor produse lipseşte de intres partea care le-a achiziţionat în vederea exportului lor
în acea tară.
Neatingerea scopului contractului
- Periclitarea utilităţii intelectuale ori morale (şi nu financiară) a prestaţiei.
Exemplu:
- călătorul, după ce a achiziţionat un pachet turistic, constată că din cauza războiului sau calamităţilor naturale survenite în
ţara de călătorie, excursia pe care şi-a propus-o nu îi mai oferă siguranţă personală.
El nu mai poate obţine de la călătorie satisfacţia la care s-ar putea aştepta un călător în mod rezonabil.
Concluzia:
Orice călător prudent ar fi evitat călătoria în regiunea respectivă, dacă ar fi ştiut la data încheierii contractului că se aşteaptă
asemenea evenimente.
El nu ar fi încheiat acest contract cu acest pachet turistic specific.
Riscurile la adresa persoanei
Doctorii recomandă unui cântăreţ să se abţină de la apariţii scenice din cauza unor probleme cu respiraţia.
Cântăreţul ar putea cere ajustarea apariţiilor contractate prin modificarea graficului lor.
Concluzia:
Circumstanţele care justifică aplicarea teoriei impreviziunii sunt:
- nu doar pierderile financiare, dar şi
- riscurile la adresa persoanei sau
- neatingerea scopului contractului.
c) Schimbarea împrejurărilor trebuie să facă vădit inechitabilă obligarea debitorului la executarea obligaţiei
Instanţa va aprecia ce reprezintă injust şi ce nu, raportat la circumstanţele particulare ale speţei.
Impreviziunea presupune analiza dezechilibrului numai cu privire la prestaţiile care au rămas de executat, fără a putea fi
legat de obligaţiile deja executate.
Delimitarea impreviziunii de imposibilitate
Imposibilitatea:
- obligaţia devine imposibilă de executat din motiv de forţă majoră.
Efectul:
– ea se stinge (art. 989 Cc).
Imprevizunea:
- obligaţia rămâne, ipotetic, posibilă, doar că ea este excesiv de oneroasă.
Factorul decisiv:
- efectul practic al evenimentului asupra debitorului.
Exemplu:
1. compania aeriană nu poate executa un zbor din cauza ninsorilor abundente.
Efectul:
- Obligaţia ei se stinge pe motiv de forţă majoră (art. 663 Cc).
2. creşterea esenţială şi neaşteptată a preţurilor la combustibil.
Efectul:
- Nu o eliberează de obligaţie, ci îi permite să ceară majorarea preţului biletelor de zbor.
Embargoul - eveniment imprevizibil
Poate afecta diferit două contracte aparent similare:
Exempul:
40
1. primul contract - cumpărătorul cumpără produse alcoolice
2. al doilea contract - pentru a le exporta şi revinde în Federaţia Rusă.
Efectele embargoului impus de autorităţile ruse:
- cumpărătorul nu va putea realiza exportul.
Efectele:
1. pentru al doilea contract - evenimentul dat constituie un caz de forţă majoră;
2. pentru primul contract - evenimentul nu face imposibilă executarea, însă îl privează pe cumpărător de posibilitatea de a
obţine un venit cu care va putea plăti preţul datorat conform primului contract.
Efectul cunoaşterii de către cumpărător despre planurile de introducere a unui embargou:
- el nu ar fi cumpărat băuturile alcoolice de la producătorul autohton, sau
- el ar fi cumpărat o cantitate mai mică, pe care ar fi putut-o exporta în alte state decât Federaţia Rusă.
Condiţiile impreviziunii
a) Posterioritatea: „schimbarea circumstanțelor a survenit după asumarea obligației”;
b) Imprevizibilitatea: „la momentul asumării obligației, debitorul nu a luat în cont și nici nu i se putea în mod
rezonabil pretinde să ia în cont posibilitatea acelei schimbări a circumstanțelor ori mărimea ei”;
c) Neasumarea riscului: „debitorul nu și-a asumat și nici nu se poate considera în mod rezonabil că și-a asumat riscul
acelei schimbări a circumstanțelor partea dezavantajată ar fi încheiat contractul în alte condiţii sau nu l-ar fi încheiat deloc”;
d) Încercarea de negociere: „debitorul a încercat, într-o manieră rezonabilă și acționînd cu bună-credință, să realizeze,
prin negociere, o ajustare a prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă
din schimbarea circumstanțelor”.
a) Posterioritatea: Schimbarea circumstanțelor a survenit după asumarea obligației
Producerea evenimentului înainte de încheierea contractului prezumă:
1. că părţile au ţinut cont de el la determinarea conţinutului contractului şi
2. şi-au asumat riscurile aferente acestei schimbări.
Efectul încheierii contractului după introducerea embargoului
Evenimentul nu este unul imprevizibil.
Părţile au contractat băuturi alcoolice în cunoştinţă de cauză a problemei pieţei ruseşti.
Chiar dacă cumpărătorul nu ştia, el trebuia să ştie despre un eveniment atât de important pentru afacerea sa.
Prezumţia:
- cumpărătorul, încheind contractul după introducerea evenimentului, îşi asumă riscurile aferente;
- nu poate invoca impreviziunea pe acest temei.
La momentul încheierii contractului
Dacă evenimentul era important pentru părţi:
- ele ar putea să insereze o clauză care va prevedea un mecanism de ajustare a contractului dacă evenimentul va face poziţia
uneia dintre părţile contractante să fie excesiv de oneroasă.
b) Imprevizibilitatea: la momentul asumării obligației, debitorul nu a luat în cont și nici nu i se putea în mod rezonabil
pretinde să ia în cont posibilitatea acelei schimbări a circumstanțelor ori mărimea ei
1. nu putea fi prevăzută de partea afectată, dacă aceasta se comporta în mod prudent;
2. este în afara controlului părţii dezavantajate.
Aspecte previzibile pentru un comerciant sau profesionist care ar trebui:
- să deţină cunoştinţele şi experienţa necesară în domeniul său de activitate,
- să cunoască modul în care fluctuează piaţa;
- care produse sau servicii au preţuri stabile, iar la care preţurile sunt instabile.
NB.: Schimbarea este imprevizibilă dacă depăşeşte aceste previziuni, fiind una neaşteptată şi pentru profesionişti.
Exemplu:
Un uragan puternic face extrem de dificilă realizarea prestaţiei promise la data preconizată.
Efectele:
Dacă debitorul a cunoscut sau putea să cunoască evenimentul insurmontabil, el:
41
- ar fi putut şi ar fi trebuit să organizeze executarea în alt loc sau la o altă dată, ori
- s-ar fi putut dota cu mijloace suplimentare care să facă posibilă executarea, dar care nu i-ar fi putut fi pretinse în mod
rezonabil cu împrejurările în absenţa previzibilităţii uraganului ca împrejurare excepţională.
c) Neasumarea riscului: debitorul nu și-a asumat și nici nu se poate considera în mod rezonabil că și-a asumat riscul acelei
schimbări a circumstanțelor partea dezavantajată ar fi încheiat contractul în alte condiţii sau nu l-ar fi încheiat deloc
Partea nu va putea invoca impreviziunea dacă:
- trebuie să suporte riscurile generate de evenimentul survenit.
Riscul este inerent, normal:
- în contractele aleatorii (asigurare, joc şi pariu, înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă etc.)
- speculative, deosebit de riscante (contractele de societate civilă, sau contractele futures încheiate la bursă) sau
- dacă evenimentul produs era în controlul părţii.
Sunt în controlul părţii
Acei factori ce sunt legaţi de organizarea sistematică a procesului de producţie şi /sau achiziţionare:
- asigurarea unei personal calificat;
- dotarea cu echipament, resurse financiare necesare prodecerii sau achiziţionării;
- contractarea, în termen util, a livrărilor şi întreprinderea acţiunilor ce depind de el pentru obţinerea autorizaţiei din
partea organelor de stat.
Trebuie identificate:
- dacă evenimentul imprevizibil este considerabil, adică a depăşit riscul normal contractual;
- dacă una din părţi şi-a asumat riscul considerabil.
Preluarea riscului de către părţi poate fi:
- totală, părţile convin că contractul nu se va modifica din nicio circumstanţă) sau
- parţială, părţile pot prevedea că prestaţia se va modifica într-un mod anume.
Exemplu:
- prestaţia se va modifica proporţional schimbării cursului unei valute, fluctuaţiei unei dobânzi de referinţă sau preţului unei
mărfi pe o anumită piaţă.
Exemplu: Părţile contractului de locaţiune au stabilit:
„Chiria rămâne fermă pentru toată durata contractului, indiferent de fluctuaţiile pe piaţa chiriilor”.
Efectul:
Locatarul va putea cere ajustarea contractului în condiţiile art. 1083 Cc dacă:
- având o chirie stabilită în monedă naţională, cursul de schimb al monedei naţionale scade dramatic comparativ cu valutele
liber convertibile.
d) Încercarea de negociere: debitorul a încercat, într-o manieră rezonabilă și acționînd cu bună-credință, să realizeze, prin
negociere, o ajustare a prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din
schimbarea circumstanțelor
Este necesar ca debitorul să fi încercat „într-o manieră rezonabilă și acționînd cu bună-credință”, să realizeze, prin negociere,
o ajustare echitabilă a contractului.
Debitorul are obligaţia:
- De a-l notifica pe creditor cu privire la survenirea evenimentului imprevizibil;
- De a incerca o soluţionare amiabilă, pe calea negocierii, a reechilibrului contractului afectat de cauza de
impreviziune.
Obligaţia de negociere este una de mijloace:
- Debitorul trebuie să depună toate diligenţele pentru a ajunge la un rezultat.
- În lipsa atingerii acestui rezultat se pot produce efectele judiciare ale impreviziunii.
Ajustarea amiabilă a contractului
Efectul întrunirii condiţiilor:
- partea dezavantajată dobândeşte dreptul de a cere ajustarea contractului.
- nu este în drept să modifice unilateral contractul.
42
Limită de timp de exercitare a dreptului:
- „într-o manieră rezonabilă” , adică va depinde de circumstanţe, şi va cuprinde timpul necesar părţii dezavantajate pentru:
- a conştientiza survenirea schimbării;
- determinarea impactului său şi
- pregătirea unei oferte de ajustare adresate celeilalte părţi.
Este dificil de acceptat ca:

- partea dezavantajată să ceară ajustarea după executarea prestaţiei sau contraprestaţiei afectate de onerozitate,
deoarece obligaţia este stinsă prin executare.
Excepţie:
- identificarea onerozităţii excesive după executare.
Ex.:
- Transportatorul întâmpină greutăţi şi cheltuieli în decursul călătoriei din cauza condiţiilor climatice imprevizibile.
- El poate cere o majorare a taxei de transport chiar dacă fusese achitată în avans de către client.
Modalitatea de ajustare a conţinutului contractului în mod amiabil de către părţi:
1. prin negocieri - soluţia ideală, deoarece:
- ele cele mai bine cunosc avantajele şi dezavantajele raportului contractual
- ce nivel de profitabilitate aşteaptă fiecare de la contract şi
- ce impact a avut evenimentul asupra echilibrului contractual.
Rezultatul negocierile privind ajustarea ar putea avea următoarele soluţii:
Părţile ar putea conveni:
1) că contractul va continua nemodificat;
2) să modifice condiţiile contractului într-un mod care ar restabili, în opinia ambelor părţi, echilibrul contractual afectat de
schimbarea circumstanţelor;
3) să înceteze raportul contractual, dacă nu este echitabilă nici prima şi nici a doua soluţie.
Efectul ieşuării negocierilor iniţiate de partea dezavantajată:
- îi dă dreptul să ceară intervenţia judecătorului pentru ajustarea contractului.

Instanţa de judecată poate să dispună (art. 1083 alin. 2 Cc):

a) ajustarea prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea
circumstanțelor;
b) rezoluțiunea la momentul și în condițiile stabilite de instanța de judecată.
a) ajustarea prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din
schimbarea circumstanțelor constă în:
- modificarea prestaţiei contractuale a uneia sau ambelor părţi în aşa mod încât ea să fie rezonabilă şi echitabilă în noile
circumstanţe pentru ambele părţi.
- restabilirea echilibrul contractual prin distribuirea onerozităţii între părţi în mod echitabil.
Spiritul solidarităţii contractuale presupune:
- nu doar una din părţi trebuie să suporte dificultăţile legate de noile circumstanţe.
Formele ajustării:
a) prelungirea termenului de executare a obligaţiei;
b) reducerea sau majorarea preţului;
c) reducerea sau majorarea volumului prestaţiei specifice (mărfuri, servicii, lucrări, spaţiu închiriat).
b) rezoluțiunea la momentul și în condițiile stabilite de instanța de judecată
Dacă salvaguardarea contractului nu se poate realiza pe calea adaptării sale, deoarece ar genera o situaţie injustă pentru cel
puţin una dintre părţi:
- judecătorul poate decide încetarea contractului în condiţiile stabilite de el astfel încât să genereze un prejudiciu cât mai mic
pentru părţi.
43
Concluzia:
Modificarea contractului poate avea loc:
a) prin acordul părţilor;
b) la cerera unei părţi, prin hotărîre judecătorescă, în cazurile prevăzute de lege (impreviziunea);
c) prin notificare unilaterală a unei părţi:
- în cazurile prevăzute de lege (majorarea tarifelor);
- în cazurile prevăzute de contract (modificarea dobânzii).

6. 2. Suspendarea executării obligației corelative

Excepţia de neexecutare (alin. 1 art. 914 Cc):
Creditorul care este ținut să execute obligația corelativă în același moment în care debitorul își execută obligația sau după acel
moment are dreptul:
- de a suspenda executarea obligației corelative pînă cînd debitorul s-a oferit să execute sau a executat.
Esenţa excepţiei de neexecutare
Partea contractantă este în drept
să refuze executarea propriei obligaţii,
dacă cealaltă parte nu-şi execută obligaţia corelativă.
Exemplu:
- vânzătorul refuză să predea bunul până la plata integrală a preţului.
Condiţia:
- dacă nu s-a obligat să execute prima.
Reflectă regula:
- "îţi dau fiindcă îmi dai".
Exemplu:
- „A” invocă neexecutarea comisă de „B” şi îl somează să execute, ameninţându-l cu rezoluţiunea;
- „B” obiectează, afirmând că „A” trebuie să execute primul şi că „A” încă nu a executat.
Limitarea dreptului de invocare a excepţiei:
- „B” nu va putea ridica această obiecţie dacă, conform condiţiilor contractului, el trebuie să execute primul.
Actorii scenariului excepţiei de neexecutare
1. partea îndreptăţită:
- partea contractantă căreia i se permite să suspende executarea propriei obligaţii;
2. partea opusă:
- partea contractantă care se află în neexecutare a obligaţiei corelative şi care trebuie să tolereze suspendarea.
Delimitarea excepţiei de neexecutare de rezoluţiunea contractului
Efectul rezoluţiunii:
- încetarea contractului şi stinge obligaţiile părţilor.
Efectul excepţiei de neexecutare:
- suspendă (temporar) obligaţia celui care ridică excepţia;
- împiedică rezoluţiunea contractului de către partea opusă;
- partea îndreptăţită nu se află în întârziere pe perioada neexecutării.
Efectul ridicării excepţiei fără întrunirea tuturor condiţiilor impuse de lege
Partea opusă ar putea invoca rezoluţiunea.
Exemple:
- dacă partea opusă a executat întocmai sau
- dacă partea îndreptăţită trebuie să execute prima.
Interesul practic:
- asigură un fel de autoreglementare a schimburilor contractuale;
44
- permite de a evita executarea „fără acoperire” şi de a suferi un prejudiciu uneori considerabil;
- exercită o presiune importantă asupra voinţei părţii opuse recalcitrante, pentru a o motiva să execute.
Concluzia:
Are funcţiile de:
- garanţie şi
- presiune.
Condiţiile invocării excepţiei de neexecutare a contractului (art. 914 Cc)
a) să se producă o neexecutare a obligaţiei corelative;
b) neexecutarea obligaţiei corelative să nu fie justificată;
c) obligaţia corelativă să fi fost scadentă prima sau simultan;
d) respectarea principiului proporţionalităţii.
a) să se producă o neexecutare a obligaţiei corelative
Neexecutarea poate fi:
- totală sau
- parţială.
Nu este necesar:
- ca neexecutarea să fie esenţială;
- punerea în întârziere, prin notificare, a părţii opuse.
Obligaţia corelativă
Esenţa:
- este obligaţia care reprezintă cauza asumării de către partea îndreptăţită a obligaţiei proprii.
Exemplu:
în raportul de vânzare-cumpărare
- obligaţiei vânzătorului de a transmite bunul îi este corelativă obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul.

Extinderea excepţiei de neexecutare şi asupra obligaţiilor accesorii ale obligaţiei corelativă

 Exemplu:
- „A” a livrat marfa;
- „B” refuză să plătească preţul ei.
Efectul:
- „A” poate să suspende satisfacerea pretenţiilor înaintate de către „B” în temeiul garanţiei contra viciilor.
- „A” justificat invocă excepţia, motivând că preţul se plăteşte nu doar pentru marfă, ci şi pentru garanţia ataşată
mărfii. Preţul ar putea fi mai mic, dacă contractul exclude orice garanţii pentru vicii.
Obligaţia corelativă trebuie să rezulte din acelaşi contract
Nu sunt corelative:
- obligaţiile părţii opuse rezultate din alte contracte.
Exemplu:
- cumpărătorul nu poate refuza să plătească preţul pe motiv că vânzătorul îi datorează o sumă de bani pe care i-a
împrumutat-o.
Excepţie:
- grupurile de contracte complexe când există o cauzalitate între multitudinea de prestaţii datorate de părţile grupului
de contracte.
Excluderea caracterului corelativ al obligaţiilor reciproce
Condiţiile:
- doar prin lege, cu titlu de excepţie.
Exemplul contractului de leasing:
- locatarul nu poate suspenda plata ratelor de leasing chiar dacă nu se mai poate folosi de bunul închiriat pe motiv de
vicii (art. 1319 alin.(3) Cod civil).
45
Unicul remediu al locatarului:
- de a exercita garanţia contra viciilor emisă de către vânzător (art. 1319 alin.(1)), care este terţ faţă de contractul de leasing.
Caracterul corelativ delimitează excepţia de neexecutare de dreptul de retenţie
Problemă:
În contractul de depozit
- dacă deponentul refuză plata remuneraţiei;
- depozitarul poate refuza obligaţia corelativă – de păstrare.
Însă depozitarul este interesat de alt remediu:
– să nu restituie bunul până nu i se plăteşte tot.
Obligaţia de restituire nu este corelativă celei de plată a remuneraţiei.
În acest caz dreptul de retenţie oferă soluţia (art. 1555 Cc).
b) neexecutarea obligaţiei corelative să nu fie justificată
Esenţa:
- art. 615 din Cc nu condiţionează dreptul de suspendare cu prezenţa sau forma de vinovăţie a părţii opuse;
- poate fi ridicată şi atunci când partea opusă este în imposibilitate temporară de a executa obligaţia corelativă.
Exemplu:
- „A”, client este obligat conform contractului de antrepriză să-l plătească pe „B”, antreprenor, după începerea lucrărilor;
- „A” poate refuza să plătească dacă „B” nu începe lucrările, chiar dacă neînceperea se datorează unei greve a muncitorilor lui
„B” sau neobţinerii în timp a unei autorizaţii administrative de care este responsabil „B”.
Neexecutarea obligaţiei corelative pe motiv de insolvabilitate
Efectul:
- nu justifică neexecutarea.
Unor cocontractanţi le este interzisă invocarea excepţiei de neexecutare.
Exemplu:
- locatorii de bunuri, prestatorii de utilităţi publice sunt obligaţi să execute contractele încheiate cu partea opusă insolvabilă
(art. 91 alin.(3) şi 97 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.193-197
din 14.09.2012).
Scopul normei:
- de a proteja partea opusă insolvabilă.
c) obligaţia corelativă să fi fost scadentă prima sau simultan
Prezintă împortanţă:
- consecutivitatea executării obligaţiilor reciproce ale părţilor.
Esenţa:
O parte contractantă nu va putea invoca excepţia de neexecutare dacă:
- trebuie să execute prima sau
- obligaţia corelativă încă nu a devenit scadentă.
Partea contractantă ar putea să ridice excepţia de precaritate înainte de survenirea scadenţei.
Excepţia de precaritate (alin. 2 art. 914Cc)
Termenul „precaritate” - lipsa de siguranţă ori stabilitate care intervine după încheierea contractului.
Creditorul :
- care este ținut să execute obligația corelativă înainte de momentul în care debitorul își execută obligația și
- care în mod rezonabil crede că debitorul nu va executa obligația la scadență
poate:
- suspenda executarea obligației corelative atît timp cît această încredere rezonabilă persistă.
Scenariul aplicării:
- partea contractantă trebuie să execute prima (în avans); însă
- vede cu certitudine că partea contractantă opusă se află în dificultate financiară sau în alt mod nu va reuşi să execute,
atunci când survine scadenţa obligaţiei corelative.
46
Evitarea riscului pentru partea contractantă care trebuie să execute prima – excepţia de precaritate.
Esenţa:
- dă dreptul părţii obligate să presteze prima de a refuza executarea obligaţiei.
Condiţia:
- după încheierea contractului să apară indicii că dreptul său la contraprestaţie este periclitat de imposibilitatea
executării obligaţiei de către cealaltă parte.
Dreptul de a suspenda executarea se stinge dacă debitorul acordă asigurări suficiente de executare corespunzătoare. 
Obligaţia creditorului în cazul invocării excepţiei de precaritate (alin. 3 art. 914 Cc)
Creditorul are îndatorirea:
- să notifice de îndată debitorul despre acest fapt.
El poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat debitorului prin neexecutarea acestei îndatoriri.
Efectele intentării unei acţiuni de către debitor care cere executarea silită a obligației corelative, iar creditorul invocă
suspendarea executării (alin. 5 art. 914 Cc)
Instanța de judecată va stabili în hotărîrea judecătorească prin care se dispune executarea silită a obligației corelative că
creditorul trebuie să execute obligația corelativă conform hotărîrii judecătorești doar dacă:
- debitorul execută simultan obligația sa față de creditor ori
- oferă asigurări suficiente ale executării față de creditor sau dacă creditorul se află în întîrziere de a accepta executarea
oferită de către debitor.

6.3. Rezoluţiunea contractului

Rezoluţiunea contractului - încetarea raportului juridic obligaţional pentru neexecutare
o tehnică juridică de stingere a obligaţiilor contractuale neexecutate la iniţiativa uneia dintre părţi, întemeiată pe un drept
legal sau convenţional.
Esenţa rezoluţiunii
Rezoluțiunea este cel mai drastic remediu juridic al creditorului pentru neexecutarea unei obligații contractuale.
Efectul rezoluţiunii:
- stingerea obligaţiilor nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligaţii (art. 925 Cc).
Scopurile Legii de modernizare a Codului civil în materia rezoluţiunii
Are loc uniformizarea terminologiei aferente dreptului unei părți de a pune capăt raportului contractual:
- rezoluțiune,
- reziliere,
- denunțare,
- revocare,
- desfacere,
- încetare.
Terminologia modernă folosește expres „rezoluțiunea raportului contractual”.
Temeiurile de rezoluțiune a contractelor
Potrivit art. 996 Cc:
„Contractul poate fi […] rezolvit numai:
- în conformitate cu clauzele sale ori
- prin acordul părților, dacă legea nu prevede altfel”.     
Potrivit art. 1084
Un contract nu poate fi rezolvit decît în temeiurile prevăzute de lege sau prin acordul părților. 
    Una sau ambele părți își pot rezerva în mod expres prin contract dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea obligațiilor,
pentru alte motive sau fără motiv. 
    Contractul prin care părțile provoacă rezoluțiunea (contract de rezoluțiune) trebuie să fie încheiat în forma cerută de lege

47
pentru contractul supus rezoluțiunii. 
    Rezoluțiunea se aplică tuturor tipurilor de contracte, indiferent de modul de executare ori durata în timp. 
Temeiurile rezoluţiunii sunt:
a) prevăzute de lege;
b) prin acordul părţilor sau
c) prin contract una sau ambele părți își rezervează dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea obligațiilor, pentru alte
motive sau fără motiv.
Felurile rezoluţiunii
A. Rezoluţiunea legală - cauza este prevăzută expres de lege.
Cauzele legale sunt:
a) generale şi
b) speciale.
a) Cauzele legale generale de rezoluţiune a contractului:
- sunt stabilite de lege, fiind aplicabile tuturor contractelor în general şi
- sunt fundamentate pe ideea de neexecutare a obligaţiei contractuale.
Legea de modernizare a Codului civil:
- introduce conceptul de „rezoluţiune pentru neexecutare” și
- specifică cazurile când creditorul are dreptul de a declara rezoluțiunea pentru neexecutare.
Cazurile când creditorul are dreptul de a declara rezoluțiunea pentru neexecutare
1. neexecutare esenţială a contractului (art. 916Cc);
2. neexecutare a contractului după termenul suplimentar acordat (art. 917 Cc);
3. neexecutare anticipată a contractului (art. 918 Cc);
4. lipsa asigurărilor adecvate ale executării (art. 919 Cc).
b) Cauzele legale speciale de rezoluţiune:
- sunt prevăzute de regulile speciale aplicabile unui sau mai multor contracte determinate.
Scopul:
- de a repeta cauzele legale generale.
- de a stabili cauze speciale ale rezoluţiunii, nelegate de neexecutarea contractului în genere.
Exemple: Rezoluțiunea înstrăinării bunului cu condiția întreținerii pe viață (art. 1219 Cc) 
    (1) Beneficiarul întreținerii este în drept să ceară rezoluțiunea în condițiile legii. 
    (2) Dobînditorul poate să declare rezoluțiunea dacă situația materială nu îi permite să continue executarea obligațiilor
contractuale în virtutea unor circumstanțe independente de voința lui. 
Temeiurile rezoluțiunii locațiunii din iniţiativa locatorului (art. 1282 Cc)
    (1) Locatorul este în drept să ceară rezoluțiunea locațiunii dacă locatarul:
   a) nu foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;
    b) admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru o asemenea înrăutăţire;
    c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea termenului de plată dacă în contract nu este prevăzut altfel;
    d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului.
    (2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive de rezoluțiune a locațiunii din iniţiativa locatorului.
Rezoluțiunea comisionului de către comisionar  (art. 1523 Cc)
În afară de alte cazuri prevăzute de lege, comisionarul are dreptul la rezoluțiunea comisionului numai în cazul:
- prevăzut de contract,
- inexistenței posibilității de a executa obligația asumată sau
- în care comitentul nu execută obligațiile contractuale.
Specificul contractelor intuitu personae sau de consumator
- În aceste contracte legea ar putea acorda părţilor sau uneia din ele dreptul de a rezolvi contractul fără a invoca vreun
motiv.
Dreptul de a înceta contractul fără motiv este denumit revocare
48
Ex.:
art. 1499 Cc – dreptul mandatarului de a revoca mandatul.
Măsurile de protejare a celeilalte părţi de riscurile încetării imediate a contractului fără motiv:
- partea care declanşează rezoluţiunea este ţinută să respecte un anumit termen de preaviz.
B. Rezoluţiunea convenţională - cauza nu rezultă din lege. Este prevăzută în mod expres de contract.
Art. 1084 Cc:
- Una sau ambele părți își pot rezerva în mod expres prin contract dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea
obligațiilor, pentru alte motive sau fără motiv.
Doctrina denumeşte o asemenea clauză:
- pact comisoriu (lex commissoria) sau
- clauză rezolutorie.
Importanţa clauzei rezolutorii:
1. părţile pot clarifica cazurile când este aplicabilă o cauza legală de rezoluţiune.
Contractul poate prevedea:
- că executarea întocmai a fiecărei obligaţii este de esenţa contractului;
- că o parte poate rezolvi contractul nu doar pentru o neexecutare esenţială (art. 916 Cc), ci şi pentru una mai puţin
importantă;
- care este durata concretă a termenului suplimentar care urmează a fi acordat şi a expirat, după ce se poate rezolvi contractul
în baza art. 918 Cc.
2. părţile pot rezerva dreptul de rezoluţiune a contractului la discreţia absolută a uneia dintre ele.
a) Cauzele legale generale ale rezoluţiunii contractului
Rezoluțiunea pentru neexecutare esențială (art. 916 Cc) 
- Creditorul are dreptul la rezoluțiune dacă neexecutarea de către debitor a obligației contractuale este esențială.
1. Neexecutarea esenţială a contractului (alin.(2) al art. 916Cc):
Neexecutarea esenţială:
a) ea privează în mod substanțial creditorul de ceea ce se putea aștepta în baza contractului, în raport cu întregul
raport contractual sau tranșa supusă rezoluțiunii, cu excepția cazului în care la momentul încheierii contractului debitorul
nu a prevăzut și nici nu putea să prevadă în mod rezonabil acel rezultat; 
b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului;
c) este intenţionată sau din culpă gravă;
d) dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a contractului.
a) ea privează în mod substanțial creditorul de ceea ce se putea aștepta în baza contractului, în raport cu întregul raport
contractual sau tranșa supusă rezoluțiunii, cu excepția cazului în care la momentul încheierii contractului debitorul nu a
prevăzut și nici nu putea să prevadă în mod rezonabil acel rezultat
Criteriul conţine două elemente:
1. privează de scopul urmărit prin contract
2. scopul să fi fost previzibil.
Termenul „privare”:
- nu se reduce doar la un prejudiciu patrimonial, ci
- include şi prejudicii nemateriale (ex.: pierderea unui client, pierderea posibilităţii de a revinde sau pierderea reputaţiei
etc).
Exemple:
- bunul cumpărat nu poate fi utilizat în scopul prevăzut în contract sau în scopul lui obişnuit;
- cumpărătorul nu a primit preţul, deşi scadenţa a survenit;
- beneficiarul întreţinerii nu primeşte hrana, îngrijirea de care are nevoie sau le primeşte doar ameninţându-l pe
dobânditor cu rezoluţiunea;
- antreprenorul construieşte o clădire cu vicii care stau la fundamentul construcţiei şi nu pot fi remediate decât
distrugând construcţia etc.
49
1) Tipul neexecutării: neexecutarea totală
Efectul:
- îndreptăţeşte la rezoluţiune în mod imediat.
Nu este necesar de a stabili:
- care era cea mai importantă prestaţie din contract, pentru executarea căreia creditorul a încheiat contractul, şi
- în ce măsură această prestaţie importantă a fost încălcată.
2) executarea necorespunzătoare
Problematica:
- de a şti a câta parte din prestaţie trebuie să fie lipsă, pentru a priva creditorul de ceea la ce se aştepta de la contract:
10%, 25%, 50%, 75% sau tocmai 100%?
Sensul criteriului examinat este că:
- nu contează atât mărimea neexecutării, cât importanţa pe care creditorul a atribuit-o părţii neexecutate din prestaţie.
Încălcarea cerinţelor calitative (bunul, lucrări cu vicii etc.)
este esenţială când:
- viciul, în mod considerabil, împiedică folosinţa bunului ori rezultatului lucrării;
- bunul ori lucrarea sunt ireparabile;
- viciul nu este înlăturat în termenul stabilit etc.
b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului
Executarea cu stricteţe, fără nicio abatere, poate reieşi:
1. expres:
- din informaţiile pe care creditorul le-a adus la cunoştinţa debitorului în timpul negocierilor; sau
- din formularea contractului („va preda bunul doar şi exclusiv până la”; „are dreptul să refuze lucrarea dacă este
predată cu întârziere”; „în nici un caz, locatarul nu va”; sau folosesc aşa termeni ca „strict”, „precis”, „absolut”, „cel târziu”
etc.).
2. în mod implicit, din natura obligaţiei.
Exemplul:
- pomul de Crăciun, trebuie livrat înainte de Crăciun.
- prestaţiile legate de un eveniment unic care se produce la o dată determinată:
1. predarea rochiei de nuntă către mireasă înainte de nuntă;
2. reparaţia unui complex sportiv înainte de o competiţie de nivel naţional sau internaţional;
3. livrarea de băuturi răcoritoare spre a fi vândute la o sărbătoare, o festivitate publică etc.
c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă
Scopul criteriului:
- de a sancţiona situaţiile în care debitorul refuză expres executarea şi
- nu poate invoca motive serioase (imposibilitatea, un caz fortuit), şi
- nu execută mai mult din capriciu, „din principiu”.
Fundamentul cauzei:
- neatingerea scopului urmărit de către creditor prin încheierea contractului de atitudinea de bună-credinţă pe care el o aştepta
de la debitor.
Formele neexecutării intenţionate:
1) refuzul expres de a executa
Poate rezulta din:
- declaraţie expresă (orală, scrisă etc.)
- comportamentul cert al debitorului (refuză orice comunicare cu creditorul).
Exempul:
După încheierea unui contract de prestări de servicii de deservire tehnică a computerelor, clientul comunică prestatorului că
nu mai are nevoie de serviciile lui.
Clientul respinge executarea tuturor obligaţiilor lui bazate pe contract.
50
Nu este relevant faptul că debitorul:
- refuză să execute sau
- nu poate executa sau
- nu este gata să execute.
2) refuzul implicit de a executa
se deduce din:
- exprimările sau comportamentul persoanei.
Ex.:
- amânarea în continuu a executării fără motive întemeiate sau
- execută, dar într-un mod care contravine substanţial obligaţiilor care-i revin sau
- foloseşte o altă modalitate (plăteşte un preţ mai mic, predă alt bun decât cel convenit, construieşte modificând
proiectul etc.)
Alte forme ale neexecutării intenţionate:
3) partea declară că nu este gata să execute;
4) recurge la interpretarea abuzivă şi neîntemeiată a contractului;
5) recurge la rezoluţiunea neîntemeiată a contractului:
- partea pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care ea nu are dreptul să o facă.
Efectul:
- comportamentul ei constituie o neexecutare din intenţie, deoarece rezoluţiunea este declarată cu rea-credinţă cu
scopul de a se elibera de executarea propriilor obligaţii, şi nu cu scopul de a se apăra contra lezării intereselor sale prin faptul
că cealaltă parte contractantă nu şi-a executat obligaţiile;
- pretinsa rezoluţiune nu este întemeiată.
Ea nu va produce efectele unei rezoluţiuni.
Creditorul va putea rezolvi contractul el însuşi.
6) intentarea unei acţiuni în judecată
Scopul neexecutării intenţionate:
- de a abandona contractul, şi nu soluţionarea unor divergenţe pe care ambele părţi au încercat în prealabil să le
soluţioneze pe cale amiabilă, iar ulterior s-ar fi cerut asistenţa instanţei de judecată.
d) neexecutarea dă creditorului motiv că nu poate conta pe executarea din partea debitorului în viitor
Aplicarea criteriului:
- când debitorului îi revine prestaţii succesive sau continue, indiferent dacă este un contract cu executare succesivă.
Locaţiune sau un contract cu executare dintr-o dată, numai că prestaţia este eşalonată în timp (vânzarea în rate).
Nu este necesar ca încălcarea să fie esenţială.
Exemplu:
Dacă o rată a fost executată în mod necorespunzător, dar această neexecutare nu este esenţială şi nu dă dreptul creditorului de
a rezolvi contractul.
Creditorul va putea totuşi rezolvi contractului dacă există temei să presupună că această neexecutare va persista şi la
executarea ratelor viitoare.
Este relevantă:
- gravitatea încălcării faţă de viitoarele prestaţii despre care creditorul are temerea că vor fi încălcate, având în vederea
neexecutarea deja produsă;
Este cazul „când un şir de încălcări, nici una din ele nefiind esenţiale sau nu constituie un temei suficient pentru a se teme de
o viitoare neexecutare esenţială, totuşi, luate împreună, ele dau un temei suficient pentru o asemenea temere”.
Concluzia:
- simpla neexecutare esenţială a contractului este suficientă pentru a declanşa rezoluţiunea contractului.
- legea nu impune alte condiţii;
- pentru a aplica art. 916 Cc nu este necesară acordarea debitorului unui termen suplimentar pentru executare;
- nu este necesar ca neexecutarea obligaţiilor să fie fost culpabilă.
51
 2. Neexecutarea contractului după termenul suplimentar acordat (art. 917 Cc)
Creditorul are dreptul la rezoluțiune în caz de neexecutare a obligației contractuale dacă:
- i-a acordat debitorului, prin notificare, un termen suplimentar rezonabil pentru executare, iar
- debitorul nu a executat în acest termen. 
Esenţa rezoluțiunii după acordarea termenului suplimentar pentru executare
Scopul procedurii de stabilire a unui termen suplimentar:
- oferă certitudine, claritate şi previzibilitate într-o situaţie incertă.
- de a obţine executarea corespunzătoare.
Este recomandabilă stabilirea unui termen suplimentar:
- când neexecutarea este doar parţială şi/sau
- creditorul nu doreşte să rezolve contractul, ci are nevoie de prestaţie în natură.
Efectul notificării:
- este de a face termenul suplimentar stabilit ca fiind esenţial şi final.
Notificarea termenului suplimentar poate fi asimilată cu un „ultimatum”.
Efectele stabilirii termenului suplimentar
Îi impune o limitare creditorului:
- atâta timp cât termenul suplimentar nu a expirat, creditorul nu poate exercita un drept care este incompatibil cu stabilirea
termenului adiţional.
Exemplu:
- el nu poate declara rezoluţiunea;
- nici nu poate cere despăgubiri în locul prestaţiei.
Delimitarea de punerea în întârziere (art. 942 Cc)
Punerea în întârziere este o instituţie concepută pentru:
- curgea penalităţilor ori a dobânzii de întârziere (pentru care este suficientă neexecutarea culpabilă şi existenţa
prejudiciului real ori prezumat).
Aplicarea art. 917 Cc nu are nevoie de prevederile punerii în întârziere.
Procedura stabilirii termenului suplimentar (art. 917 Cc)
a) debitorul nu execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă;
b) creditorul îi expediază o notificare prin care cere:
- executarea obligaţiei şi
- stabileşte un termen limită până la care el va mai accepta prestaţia.
Nu este necesar ca notificarea să poarte formă scrisă.
Conţinutul notificării:
1) prestaţia care se aşteaptă de la debitor
Exemplu:
notificarea efectuată de către vânzătorul unui teren, adresată cumpărătorului ar trebui să specifice:
- preţul sau
- partea din preţ care rămâne neplătită.
2) un termen rezonabil în care prestaţia poate fi executată
Scopul stabilirii unui termen rezonabil:
- de a împiedica creditorul de a stabili un termen simbolic, cu intenţia vădită de a rezolvi contractul, comportament
care ar fi contrar bunei-credinţe.
Nu este suficientă simpla menţionare că executarea trebuie să aibă loc „cât mai curând posibil” sau „rapid”.
3) o declaraţie privind consecinţele neexecutării în conformitate cu notificarea.
Notificarea trebuie să indice cu claritate debitorului:
- fie că termenul este esenţial
- fie că, în cazul neprimirii executării în acest termen, îşi rezervă dreptul de a rezolvi contractul.
Iminenţa rezoluţiunii nu rezultă din termen, ci din notificarea care stabileşte termenul.
52
Funcţia principală a acestei condiţii:
- de a delimita notificarea de o simplă rugăminte sau invitaţie de a executa.
Răspunsul debitorului la notificare poate fi prin:
1) executarea prestaţiei în interiorul termenului;
Este cel mai bun rezultat pentru un creditor ce îşi doreşte executarea în natură.
Efectele:
- creditorul este obligat să primească prestaţia.
- are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
2) declaraţia că nu va executa în interiorul termenului;
Efectele:
- creditorul poate rezolvi contractul imediat sau
- poate cere executarea prestaţiei în natură ori prin echivalent.
- are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
3) neexecutarea până la expirarea termenului suplimentar stabilit:
- drepturile creditorului sunt similare celor indicate supra.
4) promisiunea de executare a prestaţiei după expirarea termenului
Creditorul va interpreta promisiunea ca:
- un refuz de a executa în interiorul termenului.
Efectele:
- poate recurge la drepturile indicate supra sau,
- poate accepta această promisiune, interpretând-o ca:
- o prelungire a termenului stabilit sau
- un nou termen suplimentar.

3. Rezoluiunea pentru neexecutare anticipată (art. 918 Cc)

Circumstanţele:
- înainte de scadenţa obligației contractuale,
- debitorul a declarat că nu va executa obligația sau
- pe altă cale este clar că nu o va executa, adică există semnele riscului real al neexecutării esenţiale din partea
debitorului,
- neexecutarea ar fi fost esențială,
- este neeconomic şi injust pentru creditor să aştepte scadenţa obligaţiilor creditorului pentru a putea invoca
rezoluţiunea.
Condiţiile rezoluţiunii contractului în caz de neexecutare anticipată:
a) apar indicii că debitorul va săvârşi o neexecutare esenţială (în sensul art. 916 Cc).
Exemple:
- antreprenorul întârzie să construiască conform graficului şi devine clar că construcţia nu va fi finalizată la termen,
deoarec partea contractantă este declarată insolvabilă etc.);
b) creditorul a notificat debitorul despre existenţa indiciilor
şi îi solicită:
- executarea anticipată ori
- furnizarea garanţiilor de bună-execuţie şi
- stabileşte un termen rezonabil pentru aceasta.
Dreptul debitorului:
- de a alege oricare dintre forme de înlăturare a incertitudinii.
Obligaţia creditorului:
În virtutea obligaţiei generale de bună-credinţă va trebui:
53
- să ceară acel tip de garanţie care este posibil şi este rezonabil în raport cu natura neexecutării.
Exemplu:
- cumpărătorul are dificultăţi financiare;
- vânzătorul ar putea cere prezentarea unei garanţii bancare.
Dacă în practica dintre părţi nu se utilizau garanţiile bancare (instrumente costisitoare şi obţinerea cărora este un proces de
durată):
- cumpărătorul poate considera solicitarea lor drept nerezonabilă, dacă în schimb prezintă existenţa unui disponibil suficient
în conturile sale bancare.
Neînlăturarea incertitudinii de către debitor în termenul stabilit:
Efectul:
- Creditorul are dreptul de a rezolvi contractul cu efect imediat, chiar dacă scadenţa nu a survenit.
Domeniul de aplicare al dreptului la rezoluțiune (art. 920 Cc)
Rezoluțiunea totală este:
- totală, atunci când obligațiile debitorului rezultate din contract nu sînt divizibile, creditorul are dreptul la rezoluțiunea
contractului doar în întregime;
- parțială, atunci când obligațiile debitorului rezultate din contract trebuie executate în tranșe separate, creditorul are dreptul
la rezoluțiunea contractului în privința acelei tranșe.
Exemple de rezoluţiune parţială
În cazul locațiunii, antreprizei, prestării serviciilor și altor raporturi contractuale, dacă se execută în tranșe separate:
- rezoluțiunea se aplică doar în raport cu tranșele viitoare, cu excepția cazului în care creditorul, prin declarația de
rezoluțiune, a extins-o și la anumite sau toate tranșele anterioare.
Exemplu:
1. contractul de vânzare-cumpărare a unui lot de produse alimentare:
- cumpărătorul poate decide să returneze produsele viciate şi să ceară restituirea preţului lor;
- el nu poate să aplice rezoluţiunea faţă de produsele conforme.
2. din contra, cumpărătorul va putea extinde rezoluţiunea şi faţă de produsele conforme:
- când are nevoie de toate produsele alimentare comandate (eg., produsele sunt necesare pentru masa de la o ceremonie sau
eveniment).
Execritarea dreptului de rezoluțiune
Rezoluţiunea:
- un act juridic – este decisă în mod intenţionat de către partea îndreptăţită.
A. Creditorul are dreptul de a alege la apariţia dreptului la rezoluţiune dintre:
- rezoluţiune sau
- menţinerea contractului şi de a cere executarea silită a obligaţiei, fie în natură, fie prin echivalent bănesc.
Concluziile:
a) rezoluţiunea nu produce efecte în mod automat, cu excepţia rezoluţiunii de drept, care intervine în temeiul unei
clauze rezolutorii;
b) rezoluţiunea nu poate fi declarată de către debitorul care a încălcat;
c) rezoluţiunea nu poate fi declarată de judecător din oficiu, deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii în procesul
civil.
Declaraţia de rezoluţiune (art. 921 Cc)
Reforma importantă al noului Cod civil - rezoluţiunea extrajudiciară sau unilaterală:
- Dreptul la rezoluțiune se exercită de către partea îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte părți
contractante, fără necesitatea solicitării ei de la instanţa de judecată.
Importanţa:
- rezoluţiunea extrajudiciară este mai eficace, mai economică, mai rapidă, mai în pas cu realităţile timpului nostru şi cu
principalele sisteme de drept şi codificări internaţionale. Rezoluţiunea este mai modernă.
Declaraţia de rezoluţiune:
54
manifestarea de voinţă a părţii îndreptăţite, adresată celeilalte părţi contractante, privind rezoluţiunea contractului.
Ea constituie un act juridic unilateral. Produce efecte juridice din momentul recepţiei de către partea destinatară.
Forma notificării celeilalte părţi contractante:
- scrisă notificată celeilalte părţi.
Scopul:
- de a facilita dovedirea rezoluţiunii şi data acesteia.
Lipsă de formă scrisă:
- declaraţia de rezoluţiune nu va putea fi demonstrată prin proba cu martori (art. 322 Cc).
Rezoluţiunea prin adresarea în instanţa în judecată (art. 921 alin.(2) Cc)
Partea îndreptățită poate să ceară instanței de judecată să declare rezoluțiunea prin hotărîre judecătorească.
Rezoluțiunea de plin drept după acordarea termenului suplimentar pentru executare (art.917 Cc)
Dacă debitorul nu execută în termenul suplimentar acordat prin notificare, rezoluțiunea operează:
- fără vreo altă declarație,
- la expirarea respectivului termen sau a unei perioade rezonabile după notificare (care trebuie să fie mai lungă decît
termenul acordat prin notificare).
Decăderea din dreptul la rezoluțiune (art. 922 Cc)
Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune dacă:
- executarea s-a oferit cu întîrziere sau
- executarea efectuată nu corespunde în alt mod contractului, iar
- declarația de rezoluțiune nu este notificată într-o perioadă rezonabilă.
Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune în temeiul art. 917, 918 sau 919 dacă:
- el nu notifică declarația de rezoluțiune într-o perioadă rezonabilă după apariția acestui drept.
Efectele juridice ale rezoluțiunii contractelor: extinctiv şi constitutiv
A. Efectul extinctiv:
– se sting obligațiile nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligații (art. 925 alin.(1) Cc)
Deci, contractul încetează şi părţile sunt eliberate de obligaţia de a presta.
Orice prestaţie primită de creditor după rezoluţiune este:
- o îmbogăţire fără just temei şi
- se va restitui conform regulilor acesteia.
Rezoluţiunea nu afectează :
- clauzele contractului privind soluţionarea litigiilor sau
- alte clauze destinate aplicării chiar şi după rezoluţiune, precum de exemplu:
a) clauza privind răspunderea părţilor (clauza penală, clauza de limitare sau exonerare de răspundere );
b) clauza de confidenţialitate şi numeroase alte „clauze de stil”.
Creditorului care declară rezoluţiunea păstrează dreptul la (art. 925 alin. 3 Cc)
1. despăgubirile sau penalităţile acumulate la data rezoluţiunii, precum şi
2. despăgubirile sau penalităţile pe care le-ar fi avut dacă obligaţiile stinse prin efectu rezoluţiunii ar fi fost neexecutate.
B. Efectul constitutiv al rezoluţiunii (art. 926 Cc) - restituirea prestațiilor obținute prin executare
Restituţia unilaterală:
- parte contractantă (beneficiarul) care a primit vreo prestație prin executarea obligațiilor de către cealaltă parte
contractantă în temeiul contractului supus rezoluțiunii sau al tranșei contractului supusă rezoluțiunii este obligată să i-o
restituie.
Dacă prestația a constat în plata unei sume de bani, suma primită trebuie restituită.
Restituţia bilaterală:
- părţile sunt obligate să restituie prestaţiile executate şi veniturile realizate.
Regula:
- părţile trebuie să restituie prestaţiile în natură.
Esenţa:
55
- fiecăre parte contractantă care a primit o prestaţie are obligaţia de a da şi de a face, adică de a transmite înapoi posesia
bunului, precum şi dreptul de proprietate asupra bunului primit.
Efectul rezoluțiunii asupra drepturilor reale transmise (art. 927 alin. 1 Cc)
În cazul bunului mobil:
- dreptul real transmis în temeiul contractului nu se restituie de plin drept prin efectul rezoluțiunii acestuia;
- restituirea are loc prin transmiterea dreptului de către partea contractantă obligată în folosul celeilalte părți
contractante prin predarea bunului mobil.
Efectul nerestituirii de către partea contractantă căreia i s-a transmis un drept prin înregistrare într-un registru de
publicitate (art. 927 alin. 1 Cc)
- cealaltă parte contractantă poate cere instanței de judecată,
- pe calea acțiunii în efectuarea înregistrării,
- să pronunțe o hotărîre care să țină loc de consimțămînt al părții contractante care refuză restituirea.
Efectul rezoluțiunii asupra drepturilor reale limitate constituite (art. 928 Cc)
 Dreptul real limitat constituit în temeiul contractului se stinge prin efectul rezoluțiunii sale.
Refuzul părţii contractante căreia i s-a constituit un drept real limitat prin înregistrare într-un registru de publicitate de a-şi
da consimțămîntul la radierea sa:
- dă dreptul celeilalte parte contractante de a cere instanței de judecată, pe calea acțiunii în rectificare, să pronunțe o hotărîre
care să țină loc de consimțămînt al părții contractante care refuză radierea.
Excluderea restituirii (art. 929 Cc)
Obligația de a restituire a prestaţiilor obţinute prin executare (art. 926 Cc):
- nu apare în măsura în care executării conforme de către una dintre părțile contractante îi corespunde executarea conformă de
către cealaltă parte contractantă.
Înlocuirea restituirii prin plata valorii prestaţiei (art. 930 Cc)
a) restituirea în natură a prestaţiei este imposibilă.
Ex.:
- prestaţia constă dintr-o lucrare sau un serviciu, sau este o obligaţie de a nu face.
b) bunul este înstrăinat sau grevat.
Actele de înstrăinare sau grevare a bunului de către debitor nu sunt desfăcute. Ele rămân intacte ca măsură de protecţie pentru
terţii-dobânditori.
c) bunul este consumat, prelucrat sau transformat.
d) bunul este deteriorat sau a pierit.
Restituirea veniturilor: realizate şi neobţinute
a) Restituirea veniturilor realizate (art. 931 Cc):
- predarea veniturilor obţinute de părţi ca urmare a prestaţiei.
Uzura bunului rezultată din folosinţa lui conform destinaţiei:
- nu se ia în considerare la calcularea compensaţiei băneşti.
Exemplu:
- cumpărătorul care a folosit imobilul nu trebuie să compenseze folosirea lui;
- dacă l-a dat în locaţiune, chiria trebuie predată vânzătorului, minus cheltuielile aferente.

6. 4. Imposibilitatea fortuită de executare şi teoria riscurilor (pag 362-374 manual)

6.5. Revocarea contractului

Esenţa:
- constituie o derogare de la principiului forţei obligatorii a contractului;
- Codul civil sau legile speciale îl acordă consumatorului în situaţii specifice de încheiere a contractului.
56
Definiţia noţiunii de revocare a contractului - Revocarea contractului este dreptul părţii îndreptăţite de lege (de regulă,
consumatorul) de a înceta raportul contractual fără nici o justificare şi fără nici un fel de răspundere a consumatorului
pentru această încetare.
Reglementarea dreptului de revocare a contractului
Regimul juridic general al dreptului de revocare a contractului: art. 1052-1058 Cc.
Art. 1059-1065 Cc – reglementează regimul revocării contractului
- încheiat la distanță sau
- negociat în afara spațiilor comerciale
Ex. cumpărare pe internet sau cumpără de la vânzătorul care vine acasă la consumator.
Art.1066-1068 Cc reglemetează:
- dreptul de revocare a contractelor privind unele produse de vacanță și a contractelor de intermediere a lor.
Alte cazuri de revocare prevăzute de legea naţională
b) contractele de asigurare de viaţă individuală (pe termen de valabilitate ce depăşeşte 6 luni) (art. 14 alin.(7) din Legea nr.
407 din 21.12.2006 cu privire la asigurări);
c) contractele de creditare a consumatorilor (de credit, împrumut, leasing, vânzare în credit cu dobândă etc.) (art. 18 din
Legea nr. 202 din 12.07.2013 privind contractele de credit pentru consumatori).
Semnificaţia termenului de „revocare”
act unilateral de încetare a efectului unui alt act juridic unilateral:
- revocarea unei procuri;
- revocarea unui testament;
- revocarea unei oferte de a contracta etc.
Numitorul comun al acestor revocări:
- nu este necesară invocarea vreunui motiv;
- dreptul de revocare este un drept potestativ.
Drepturi potestative (secundare) - drepturi subiective civile care produc efecte juridice prin manifestare unilaterală
de voinţă a titularululi de drept
Exemple:
- dreptul de alegere în cazul unei obligaţii alternative;
- dreptul de denunţare unilaterală a unui contract, în cazurile admise de lege;
- dreptul de a ratifica o gestiune a intereselor altuia;
- dreptul de opţiune al utilizatorului, în contractul de leasing, ce constă în posibilitatea de a solicita achiziţionarea
bunului, restituirea acestuia sau prelungirea contractului de leasing etc.
Delimitarea instituţiilor
Revocării contractului
Efectul:
Contractul este:
- valabil încheiat (ca urmare a întâlnirii ofertei cu acceptarea)
- doar că uneia dintre părţile contractante i se acordă dreptul de a-l înceta.
Revocării ofertei de a contracta sau a acceptării
Efectul:
- Opreşte procesul de încheiere a contractului;
- contractul nu este încheiat.
Concluzia:
Dreptul de revocare este un drept
- legal;
- temporar;
- gratuit şi
- potestativ.
57
Scopul dreptului de revocare:
- consumatorul are posibilitatea să se gândească asupra deciziei de a încheia contractul.
Domeniul de aplicare a dreptului de revocare (art. 1052 Cc)
Dreptul de revocare se aplică:
- în cazurile în care, în temeiul unei dispoziții legale, consumatorul are dreptul de a revoca contractul.
Art. 1052-1058 reglementează:
- regimul general al dreptului de revocare a contractului.
Astfel, orice clauză contrară dispozițiilor generale ale dreptului de revocare a contractului în detrimentul consumatorului:
- este lovită de nulitate absolută.
Exercitarea dreptului de revocare (art. 1053Cc)
- se exercită prin notificarea profesionistului.
- consumatorul nu este obligat să justifice decizia de revocare.
- dreptul poate fi exercitat în orice moment după încheierea contractului, dar înainte de expirarea termenului de revocare.
Termenul de exercitare a dreptului de revocare (art.1054 Cc)
Termenul general de revocare este de 14 zile, dacă legea nu prevede altfel:
Ex.: contractele de asigurare de viaţă individuală (pe termen de valabilitate ce depăşeşte 6 luni):
- asiguratul poate revoca contractul în termen de 20 de zile (art. 14 alin.(7) din Legea nr. 407 din 21.12.2006 cu privire
la asigurări).
Începerea curgerii termenului de revocare:
- de la data încheierii contractului.
Notificarea de revocare este efectuată în termen dacă:
- a fost expediată înainte de expirarea termenului de revocare.
Sarcina probei privind exercitarea dreptului de revocare conform art. 1052-1058 care reglementează regimul general al
dreptului de revocare a contractului:
- revine consumatorului.
Efectul expirării termenului:
- dreptul de revocare se stinge;
- contractul poate fi anulat sau încetat pe alte temeiuri aplicabile contractelor.
Obligaţia profesionistului de informare adecvată a consumatorului privitor la dreptul de revocare (art.1055 cc)
Se consideră că profesionistul a transmis consumatorului informațiile privind dreptul de revocare dacă:
- dreptul de revocare este adus, în mod corespunzător, la cunoștința consumatorului, iar
- informațiile prevăd, în formă textuală pe un suport durabil și într-un limbaj clar și pe înțeles, date despre:
- modul de exercitare a dreptului,
- termenul de revocare,
- denumirea și adresa persoanei căreia trebuie să-i fie comunicată revocarea.
Cerinţe faţă de notificarea despre dreptul de revocare
1. Dreptul de revocare este un drept rezervat de lege consumatorului;
2. Valabilitatea lui nu depinde de faptul dacă dreptul de revocare se conţine în contract sau într-un alt instrument extern
documentului contractual;
3. Pentru realizarea eficientă a dreptului la revocare de către consumator, legea impune profesionistul să notifice
consumatorul privind:
- existenţa acestui drept şi
- modul lui de funcţionare.
Efectuarea notificării privind dreptul de revocare se poate face:
- în contract, prin inserarea unei clauze privind dreptul de revocare sau
- printr-o declaraţie separată remisă consumatorului la încheierea contractului sau chiar după încheierea contractului
(ex.: momentul livrării către consumator a mărfii comandate).
Condiţiile minime ale notificării:
58
a) de conţinut, să indice:
1) că consumatorul are un drept de revocare, în termen de 14 zile (sau alt termen prevăzut de legea specială);
2) că consumatorul nu trebuie să dea nicio justificare pentru decizia de revocare;
3) forma în care consumatorul va revoca contractul (inclusiv dacă se cere să se aplice semnătura consumatorului pe declaraţia
de revocare); şi
4) denumirea şi adresa la care trebuie expediat sau predată declaraţia sau bunul de către consumator.
Sarcina probei pentru conţinutul informaţiilor sau declaraţiei:
- revine profesionistului.
Model de instrucţiuni privind inserarea unei clauze privind dreptul de revocare
„Dreptul de retragere
Aveți dreptul de a vă retrage din prezentul contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile.
Perioada de retragere expiră după 14 zile începând de la ziua [încheierii contractului / la care intrați dumneavoastră sau o
parte terță, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a bunurilor].
Pentru a vă exercita dreptul de retragere, trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din
prezentul contract utilizând o declarație neechivocă (de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail). În acest
scop, puteți folosi modelul de retragere alăturat; folosirea lui nu este însă obligatorie.
Pentru a respecta termenul-limită de retragere, este suficient să trimiteți comunicarea privind exercitarea dreptului de
retragere înainte de expirarea perioadei de retragere.
Consecinţele retragerii
Dacă vă retrageți, vom rambursa orice sumă pe care am primit-o de la dumneavoastră, inclusiv costurile livrării (cu
excepția costurilor suplimentare determinate de faptul că ați ales altă modalitate de livrare decât cel mai ieftin tip de livrare
standard oferit de noi), fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care suntem
informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Vom efectua această rambursare
folosind aceeași modalitate de plată ca și cea folosită pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care v-ați exprimat
acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel
de rambursări.”
b) de formă:
notificarea trebuie să se conţină:
- pe un suport de date trainic, adică să fie în scris (inclusiv în cadrul textului contractului) sau
- sub o altă formă lizibilă care îi permite să reproducă întocmai informaţiile într-un termen corespunzător cerinţelor
actului juridic.
Suporturile durabile (Preambulul nr. 23 din Directiva 2011/83/UE)
-hârtia,
- stickurile de memorie USB,
- CD-ROM-urile,
- DVD-urile,
- cardurile de memorie sau
- discurile dure ale computerelor,
- e-mailurile.
Model de formular de retragere Anexa I Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor
Întreprinzătorul este obligat să-l remită consumatorului împreună cu notificarea despre dreptul de revocare:
- “(prezentul formular se trimite înapoi completat doar dacă doriți să vă retrageți din contract)
- Către [aici se introduce numele, adresa fizică și, dacă este cazul, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail a
comerciantului]:
- Vă informez/vă informăm [*] prin prezenta cu privire la retragerea mea/noastră [*] din contractul referitor la vânzarea
următoarelor bunuri [*]/prestarea următoarelor servicii [*]
- Comandate la data [*]/primite la data [*]
- Numele consumatorului (consumatorilor)
59
- Adresa consumatorului (consumatorilor)
- Semnătura consumatorului (consumatorilor) (doar în cazul în care acest formular este notificat pe hârtie)
- Data
[*] A se elimina mențiunea inutilă, după caz.”
Revocarea contrcatului are ca efect (art. 1056 Cc)  
- rezoluțiunea contractului, ceea ce stinge obligațiile ambelor părți rezultate din contract (efectul extinctiv) .
- nu generează niciun cost și nicio răspundere pentru consumator, cu excepțiile expres prevăzute de lege.
- stinge obligațiile ambelor părți de a încheia contractul în temeiul respectivei comenzi (oferte) sau, după caz,
antecontract, atunci când consumatorul a efectuat o comandă (ofertă) ori s-a încheiat un antecontract.
Obligațiile profesionistului în cazul revocării (art. 1057 Cc)
- de a restitui toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, costurile de livrare a bunurilor
de către consumator, fără întîrzieri nejustificate.
Termenul de restituire:
- nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat despre decizia de revocare a contractului de către consumator.
Modul de restituire a sumelor
- în aceeași monedă în care le-a primit de la consumator,
- folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru plata inițială.
Excepție:
- consumatorul și-a exprimat acordul explicit pentru o altă modalitate de plată și cu condiția să nu cadă în sarcina
consumatorului plata de comisioane în urma restituirii.
Obligația de restituire nu se aplică:
- comisioanelor bancare achitate de consumator pentru plata sumelor respective către profesionist, precum și
- pierderilor suportate de consumator în legătură cu convertirea în altă monedă a sumelor primite, în cazul în care
contul bancar al consumatorului este în altă monedă decît cea în care s-a efectuat plata inițială și restituirea.
Efectele secundare ale revocării contractului (art.1058 Cc)
Exercitarea de către consumator a dreptului de revocare are ca efect și rezoluțiunea de drept a contractului legat de contractul
care se revocă.
Ex.:
-se revocă automat contractul de creditare ca efect secundar al revocării de către consumator a unui contract de achiziţie.
Condiţiile:
- aceste două contracte sunt legate (formează o unitate economică).
Exemplu:
- consumatorul cumpărând un bun în baza unui contract negociat în afara spaţiilor comerciale, a luat un credit pentru
a finanţa cumpărarea bunului;
Efectul revocării contractului de achiziţie:
- va atrage şi revocarea de drept a contractului de creditare.
Cazuri de revocare a contractului
a) la distanță sau negociat în afara spațiilor comerciale (art. 1059 Cc):
- consumatorul are dreptul de a revoca contractul la distanță sau contractul negociat în afara spațiilor comerciale.
Excepție:
- contractele excluse din domeniul de aplicare stabilit la art. 1018 Cc.
nu pot fi revocate potrivit art. 1018 Cc :
    a) contracte de prestare a unor servicii sociale, inclusiv de cazare socială, de îngrijire a copiilor și de
susținere a familiilor și a persoanelor în scopul depășirii unor situații de dificultate;
     b) contracte avînd ca obiect serviciile de sănătate orientate spre nevoile populației de ocrotire și recuperare
a sănătății, realizate prin folosirea cunoștințelor profesionale medicale și farmaceutice;
     c) contracte avînd ca obiect jocurile de noroc, care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară, inclusiv
loterii, jocuri de cazinou și tranzacții de tipul pariurilor;
60
     d) contracte referitoare la servicii financiare;
     e) contracte pentru dobîndirea sau transferul unor drepturi asupra unui bun imobil, cu excepția
contractelor privind serviciile agenților imobiliari și a celor privind închirierea unor spații în scopuri nerezidențiale;
    f) contracte avînd ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanțială a unor clădiri existente
sau închirierea de locuințe în scopuri rezidențiale, cu excepția celor privind construcția unor anexe la clădiri și a celor
privind repararea și renovarea clădirilor;
 g) contracte privind pachetul de servicii de călătorie;
    h) contracte privind cazarea periodică, privind produsele de vacanță pe termen lung, contracte de
intermediere a produselor de vacanță și de intermediere a participării la un sistem de schimb;
     i) contracte care sînt autentificate, fie în virtutea legii, fie la cererea părților, de către un notar care trebuie
să se asigure, furnizînd informații juridice cuprinzătoare, că încheierea contractului survine numai după ce
consumatorul a analizat cu atenție aspectele juridice și a luat cunoștință de sfera de aplicare juridică a acestuia;
     j) contracte avînd ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri de consum casnic curent,
livrate fizic de către un profesionist care se deplasează frecvent sau periodic la domiciliul, reședința temporară sau
locul de muncă al consumatorului;
   k) contracte de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepția dispozițiilor art. 1017 alin. (2)-(4);
    l) contracte încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;
   m) contracte încheiate cu furnizorii de servicii de comunicații electronice prin telefoane publice cu plată, pentru
utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice prin telefon, internet sau fax, stabilite de un
consumator.
Termenul de revocare potrivit art.1060 Cc etse de 14 zile.
Dacă profesionistul nu a transmis consumatorului informațiile privind dreptul de revocare:
- termenul de revocare expiră la 12 luni de la sfîrșitul termenului inițial de revocare (art. 1061 Cc).
Dacă profesionistul a transmis consumatorului informațiile în termen de 12 luni de la data încheierii contractului:
- termenul de revocare expiră în 14 zile de la data la care consumatorul primește informațiile respective.
Potrivit art. 1015 alin. (1) lit. h), profesionistul are obligaţia să comunice consumatorului:
h) în cazul în care există un drept de revocare:
- condițiile,
- termenul și
- procedurile de exercitare a dreptului respectiv conform art. 1053 și art. 1062 alin. (1), precum și
- formularul standard de revocare prevăzut în anexa nr. 6 la Legea nr. 1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului
civil al Republicii Moldova;
Exercitarea dreptului de revocare  (art. 1062 Cc)
Pentru notificarea profesionistului despre exercitarea dreptului de revocare, consumatorul are posibilitatea:
a) de a folosi formularul standard prevăzut în anexa nr. 6 la Legea nr. 1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului
civil al Republicii Moldova; sau
b) de a face orice altă notificare neechivocă în care să-și exprime decizia de revocare a contractului.
Opţiunea acordată de profesionist consumatorului
de a completa și de a transmite, în format electronic, pe pagina web a profesionistului:
- fie formularul standard de revocare prevăzut în anexa nr. 6 la Legea nr. 1125/2002 pentru punerea în aplicare a
Codului civil al Republicii Moldova,
- fie o altă declarație neechivocă pusă la dispoziție de profesionist.
În aceste cazuri, profesionistul trebuie:
- să comunice consumatorului, fără întîrziere, pe un suport durabil, confirmarea de primire a formularului de revocare.
profesionistului nu este obligat (art. 1063 Cc):
- să restituie costurile suplimentare în cazul în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decît livrarea
standard oferită de profesionist.
În cazul contractelor de vînzare-cumpărare, profesionistul poate suspenda restituirea:
61
- până la data recepționării bunurilor care au făcut obiectul vînzării-cumpărării sau
- pînă la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului că acesta a trimis bunurile către profesionist, luîndu-
se în considerare data cea mai apropiată.
Excepție:
- cazul în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuși bunurile.
Obligațiile consumatorului în cazul revocării contractului (art. 1064 Cc)
Consumatorul trebuie:
- să trimită înapoi bunurile sau
- să le predea profesionistului ori unei persoane autorizate de profesionist să recepționeze bunurile fără întîrzieri
nejustificate și în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta i-a comunicat profesionistului decizia sa de revocare a
contractului.
Termenul se consideră respectat dacă bunurile sînt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea termenului respectiv de
14 zile.
Excepție:
- cazul în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuși bunurile.
Consumatorul este responsabil doar:
În ceea ce privește diminuarea valorii bunurilor ce rezultă din manipularea acestora, alta decît cea necesară pentru
determinarea:
- naturii,
- caracteristicilor și
- modului de funcționare a bunurilor.
Modalitatea de stabilire a naturii, caracteristicilor şi modului de funcţionare a bunurilor
consumatorul ar trebui:
- să le mânuiască și să le inspecteze în același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin.
Exemplu:
- consumatorul ar trebui doar să probeze un articol de îmbrăcăminte, nu să îl poarte.
- în decursul termenului de revocare, consumatorul ar trebui să mânuiască şi să inspecteze bunurile cu grija necesară.
Profesionistul are dreptul să reducă suma restituită consumatorului
- pentru a acoperi diminuarea valorii bunului ce rezultă din manipularea necorespunzătoare a acestuia, alta decît cea
necesară pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării bunului, în termenul de exercitare a dreptului de
revocare.
Consumatorul nu este responsabil de diminuarea valorii bunului dacă:
- profesionistul a omis să-l informeze cu privire la dreptul de revocare conform art. 1015 alin. (1) lit. h).
Delimitarea dreptului de revocare de dreptul preschimbare a bunului cumpărat pentru consum (art. 1164 Cc)
Cumpărătorul are dreptul ca:
- în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimentar, dacă vînzătorul nu a stabilit un termen mai
mare,
- să preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc, stabilit de vînzător,
- cu un bun similar de o altă mărime, formă, gabarit, model, culoare sau completare etc., cu efectuarea, în cazul
diferenţei de preţ, a recalculării.
Lipsa bunului necesar pentru preschimbare:
consumatorul are dreptul:
- să declare rezoluțiunea vînzării-cumpărării și
- să restituie bunul cumpărat,
Vînzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.
Cererea consumatorului de a preschimba bunul sau de a declara rezoluţiunea
produce efecte dacă bunul:
- nu este utilizat,
62
- nu și-a pierdut calitățile de consum și
- dacă există dovada că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.
Numitorul lor comun:
1. Ambele au scopul:
- de a remedia o cumpărătura negândită, nereuşită ori regretată de către consumator.
Se exercită:
- în termen scurt.
Au ca efect:
- încetarea contractului.

63