Alexandru A.

Macedonski (n. 14 martie 1854,[2][3][4] Craiova, Țara Românească – d. 24

noiembrie 1920,[2][3][4] București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român.
Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant
al simbolismului în literatura română.

Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați,
printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar
în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction.

La vârsta de 22 de ani scrie prima sa piesă de teatru Gemenii.[34]

La 20 ianuarie scoate primul număr al gazetei „heliadiste” Literatorul, ziar de

opoziție Junimii și Convorbirilor literare care, după părerea poetului, acaparaseră fără o justificare
obiectivă pozițiile culturale cele mai însemnate ale epocii.[49] Conducerea revistei este asumată de
Macedonski alături de eruditul poligraf Bonifaciu Florescu și de fecundul poet Th. M. Stoenescu,
care rămân o vreme și principalii colaboratori ai revistei.[50].

După câteva luni de apariție Literatorul avea următoarea grupare: Mircea Demetriade, C.

Dragulinescu, B. Florescu, Petru Opran, P. Păltineanu, I. N. Polzchroniade, Carol Scrob, Th. M.
Stoenescu, Duiliu Zamfirescu. Dar, în curând, între Macedonski și Bonifaciu relațiile s-au deteriorat,
după ce poetul l-a atacat, în 1881, într-un număr al revistei, pentru cele trei catedre de profesor la
universitate, iar acesta s-a retras.[53]
În noiembrie 1880, au loc premierele pieselor de teatru Iadeș! și Unchiașul Sărăcie, la Teatrul
Național, publicate în Literatorul la începutul anului următor.[54] O curtează pe Aristizza Romanescu,
actriță care a jucat în piesele amintite, dar aceasta îi respinge avansurile.[55]
eși era un mare admirator al Bardului de la Mircești, pe parcursul anului 1882, după decernarea
Marelui Premiu al Academiei lui Vasile Alecsandri, în anul 1881 pentru întreaga sa operă,
Macedonski izbucnește fără reticențe, scriind o analiză critică în trei numere ale Literatorului (nr. 8,
9, 10) menită a distruge mitul infailibilității poetului,[49] reproșându-i versuri neeufonice din cauza
eliziunilor, comparații forțate, rime false, greșeli de construcție și de sens al cuvintelor și îi neagă
puterea de creație, acuzându-l că și-a însușit poezii create de popor.[61]
Alecsandri făcea parte din Academia Română, iar Macedonski considera că nu se cuvine să se
împartă premiile între membrii Academiei. „Alecsandri, om bogat, membru al Academiei, cu stație de
cale ferată pe moșia sa, primise premiul de 10.000 lei de la Academie: Rușine, de trei ori rușine,
domnule Alecsandri, domnilor Academicieni!”.[62]
În toamna anului 1884 părăsește țara, se stabilește la Paris[68] și începe să scrie în limba franceză,
căutând faima mondială.[69] Se întoarce în țară la începutul anului 1885, iar primele versuri în limba
franceză îi sunt publicate la sfârșitul acestui an în revista La Walonie din Liege, condusă de Albert
Mockel, revistă considerată una dintre primele organe ale simbolismului francez. Iar Macedonski prin
colaborarea sa la această revistă, face parte din primele echipe ale simbolismului.[70][71]
Literatorul anunță retragerea poetului la data de 27 ianuarie 1885, iar la 17 martie revista își
încetează apariția.[70] La 7 aprilie publicația reapare, condusă de Th. M. Stoenescu, cu titlul Revista
literară[9], iar subtitlul Literatorul se păstrează până la 26 mai.
La 21 aprilie 1885 se naște Alexis, fiul poetului, viitor pictor.