Mitologia greacă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Scene din mitologia greacă ilustrate în arta antică. În ordine din stânga sus: nașterea Afroditei, o petrecere
cu Dionis și Silenus, Adonis cântând la liră pentru Afrodita, Heracles ucigând Hidra din Lerna, balaurul colchian
regurgitând pe Jason în prezența lui Athena, Hermes cu mama lui, Maia, Calul troian, nava lui Odiseu care
navighează pe lângă insula sirenelor.

Mitologie
  românească
 
 traco-dacă 
o dacică
 
 aztecă
 
 mesopotamiană
 
 baltică
 
 celtică
 
 chineză
 
 creștină
 
 etruscă
 
 egipteană
 
 greacă
 
 islamică
 
 hindusă
 
 japoneză
 
 lusitană
 
 mayașă
 
 nordică
 
 persană
 
 romană
 
 slavă
 
  sumeriană

Vezi și
 Mitologie comparată
 
 Religie și mitologie
 
 Religie comparată
 
 Simbolism
 
 Teologie

Listă de mitologii

 v
 d
 m

Treimea greacă și distribuția celor trei regate ale Pământului: Zeus (Cerul), Poseidon (Mări și oceane) și Hades
(Infernul). Theos (zeii minori) sunt copiii acestei trinități.

Mitologia greacă este corpul de mituri relatate inițial de grecii antici. Aceste istorii se

preocupă de origini și natura lumii, viețile și activitățile zeităților, eroilor și creaturilor
mitologice, și de originile și semnificația practicilor de cult și ritual. Specialiștii moderni
studiază miturile în încercarea de a arunca lumină asupra instituțiilor religioase și
politice ale Greciei antice și ale civilizației sale și de a înțelege însăși natura facerii
mitului.[1]
Miturile grecești au fost inițial propagate de tradiția poetică orală, cel mai probabil de
cântăreții minoici și micenieni începând cu secolul 18 î.e.n.; [2] eventual miturile
despre războiul troian și urmările sale au devenit parte a tradiției orale
a epopeilor lui Homer, Iliada și Odiseea. Două poeme ale lui Hesiod, aproape
contemporan cu Homer, Teogonia și Munci și zile, conțin relatări despre geneza
universului, succesiunea conducătorilor divini, succesiunea epocilor umane, originea
suferințelor umane și originea practicilor de sacrificiu. Miturile sunt de asemenea
păstrate în Imnurile Homerice, în fragmentele epopeilor din Ciclul Epic, în poemele
lirice, în operele tragedianilor și ale comedianților din secolul 5 î.e.n., în scrierile
intelectualilor și ale poeților din epoca elenistică și în textele din timpul Imperiului
Roman ale unor scriitori precum Plutarh și Pausanias.
În afară de acest depozit narativ din literatura Greciei antice, reprezentările picturale ale
zeilor, eroilor și episoadelor mitice înfățișate în mod vizibil în picturile de pe vase și pe
decorația de ofrande votive și multe alte artefacte. Designurile geometrice de pe
ceramica secolului 8 î.e.n. prezintă scene din ciclul troian precum și aventurile
 lui Heracle. În perioadele arhaică, clasică și elenistică, apar scenele homerice și alte
scene mitologice, completând mărturiile literale existente. [3]
Mitologia greacă a avut o influență amplă asupra culturii, artelor și literaturii civilizației
occidentale și rămâne parte a limbajului și moștenirii occidentale. Poeții și artiștii din
timpurile antice până în prezent au dobândit inspirație din mitologia greacă și au
descoperit relevanță și semnificație contemporană în teme. [4]

Cuprins

 1Prezentare
 2Genealogia aheilor din mitologia greacă
 3Personajele mitologiei grecești
o 3.1Cei doisprezece zei din Olimp
o 3.2Alte divinități
 4Mituri și motive
 5Motive în arta și literatura occidentală
 6Referințe
 7Bibliografie
 8Vezi și
 9Legături externe

Prezentare[modificare | modificare sursă]
Mitologia greacă este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că
nu dispunem decât aproape numai de izvoare literare și filozofice
(Homer, Hesiod, Pindar, Platon, Lukian), speculații anecdotice (Ailianos), antimitografii
(Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice (Plutarh) și rareori de informații ale
istoricilor, capturate direct din tradiție (Herodot, Pausanias, Thukydides); totuși deși
chiar acestea din urmă au pus în circulație informații intermediare, preluate de alții
anterior, mitologia greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând
fie cruzimile sălbăticiei precivilizației arcadice, fie conflictele între ionieni și dorieni, fie
chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a vieții primelor grupuri sociale statornice și
a spațiului comercial maritim.
Mitologia greacă și-a elaborat un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral,
sacralizând defecte umane capitale (viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și
în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea).
Oratorul Isokrates (436 - 338 î.Hr.) scrie că poeții "au istorisit asemenea povești despre
zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre dușmani; căci ei le-au reproșat
zeilor nu numai răpiri, adultere și acceptare de plocoane de la oameni, ci și că s-ar fi
înfruptat din carnea propiilor copii, că și-ar fi emasculat tații, că și-ar fi pus în lanțuri
mamele precum și multe alte fărădelegi născocite pe seama lor" (Asupra schimbului de
bunuri, XI, 38).
Zeii greci nu sunt numai prin excelență antropomorfi, nu au numai firi omenești, dar de
fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din
filozofia greacă); în miturile timpurii, acești zei au chiar puteri limitate (mai ales în
epopeile homerice); de ex. când Zeus își izgonește fiica (Thetis), îi cere: "Du-te fără ca
Hera să te poată zări" (Iliada, I, 522-523); aceștia au nevoie de informatori și crainici, ca
să afle despre mersul lumii; sunt supuși surprizelor și manevrați de certuri, ambiții,
orgoliu, capricii, fiind impulsivi și răzbunători (deși unii "teologi" antici, ca Hesiod, au
încercat să justifice aceste trăsături). Tot panteonul olimpian - lipsit de măreție -duce o
viață de clan certăreț lipsit de norme morale, incestuos, excesiv în actele erotice. În
ciuda faptului că hrana și băutura lor sunt, teoretic, ambrozia și nectarul, zeii Helladei
mănâncă și beau din belșug vin și cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm,
suferă de boli și, ca orice societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon și a Muzelor
numai la ospețe. Deși lacomi de sacrificii, pe care le doresc adesea în hecatombă, în
mod paradoxal, ei nu suportă să vadă cadavre.
Spirit lucid, Euripides pune în gura unui personaj din tragedia Hyppolitos o afirmație
dură: "Zeii ar trebui să fie mai înțelepți decât muritorii".
Miturile apar în societățile primitive când nu au nici un scop artistic în sine, fiind
absorbite de cultură, ca o materie primă a ei, în etapele istorice ulterioare, de
consolidare a civilizației. Ramura indoeuropeană, venind în sudul Europei, și-a adus
propiile mituri arice (în primul rând cultul lui Dyaus Pitar, devenit Zeus) și a absorbit
mitologiile locale (egeeană, pelasgă), ca și miturile dispersate ale unor populații
mărunte, despre care nu mai știm decât ce oferă tot miturile grecești, de ex. frecvența
pomenirii traiului troglodit al arcadienilor. Probabil de acolo și persistența până într-o
anumită epocă a sacrificiilor umane, ca și a fetișismului (zeii înșeși au fetișuri); de
asemeni, supraviețuirea animismului, în
nenumăratele Nimfe, Dryade, Hamadryade, Naiade, Oceanide ș.a. Erau stăruitoare și
tradițiile totemice, aduse din fondul aric comun sau împrumutate de la populațiile
locale: Hera era uneori simbolizată de o vacă (Homer o numea "cea cu ochi de
vacă"); Zeus era uneori taur, doica sa Amaltheia era capră, Atena era bufniță,
iar Apollon lup; tribul mirmidonilor avea ca strămoș totemic furnics (myrmex), iar
imaginile culturale cretene trădează și ele o amplă zoolatrie, provenită din totemuri.
Lumea mitologiei grecești este complexă: monștrii, războaie, intrigi și zei indiscreți sunt
numeroși, iar genealogia lor se încrucișează deseori.
Este important de reținut că grecii antici amestecau evenimentele din mitologia lor cu
cele din istorie. De asemenea Iliada și Odiseea sunt considerate istorice.