TESUTUL CARTILAGINOS

Reprezinta unul din tesuturile semidure din organism ce reflecta o modalitate de adaptare functionala la
actiunea factorilor mecanici.
Originea sa este in tesutul mezenchimatos, prin diferentierea celulelor mezenchimale in condroblaste.
Initial se formeaza unprecartilaj in care condroblastele incep sa sintetizeze si sa secrete matrice in spatiul
extracelular. In acelasi timp, din mezenchimul care inconjoara cartilajul se formeaza o membrana
conjunctivo-vasculara numita pericondru.
Ca orice tesut conjunctiv, este alcatuit din celule cartilaginoase si material intercelular (fibre conjunctive
si substanta fundamentala).
Tesutul cartilaginos se gaseste in organism sub forma diferitelor piese cartilaginoase si impreuna cu
tesutul osos formaza scheletul organismului. Orice piesa cartilaginoasa are la suprafata o membrana
conjunctiva numita pericondru, care asigura cresterea in grosime si hranirea cartilajului.
Functiile tesutului cartilaginos sunt :
1. Functia mecanica, de suport pentru tesuturile moi. Fiind elastic si neted, el este o zona de absorbtie
a socurilor si de alunecare, facilitand astfel miscarea osului.
2. Functia metabolica, fiind un depozit pentru sulf si sodiu, iar starea sa este un indicator sensibil al
tulburarilor metabolismului proteinelor, mineralelor si vitaminelor.
In raport cu natura fibrelor si cu modul de organizare a celor trei elemente componente, deosebim trei
tipuri de tesuturi cartilaginoase : tesutul cartilaginos hialin, tesutul cartilaginos elastic, tesutul cartilaginos
fibros.
Tesutul cartilaginos hialin este cel mai bine reprezentat in organism. La embrion si fat in primele luni
constituie totalitatea scheletului. La adult se gaseste in cartilagiile articulare, cartilajul diafizo-epifizar,
cartilagiile costale, apendicele xifoid, cartilagiile traheale, unele din cartilagiile laringelui (tiroid, cricoid si
aritenoid) si septul nazal.
In stare proaspata este semitransparent, de aspect sticlos, alb-albastrui. In structura sa intra celulele
cartilaginoase si matricea cartilaginoasa (alcatuita din fibre colagene si substanta fundamentala).
Celulele cartilajului hialin numite si condrocite (celule adulte) sau condroblaste (celule tinere sau in
activitate secretorie intensa) sunt asezate in camarute sau lacune sapate in substanta fundamentala,
numite condroplaste. Celule pot fi dispuse in aceste lacune fie izolat, fie grupat, in grupuri izogene
(fiindca provin din diviziunea aceleiasi celule), cate 4-8 celule. Intr-o grupa izogena, fiecare celula poseda
o capsula proprie, iar intregul grup poseda o capsula comuna. Dupa modul de asezare a condrocitelor in
grupurile izogene, dispunere determinata de directia de actiune a fortelor mecanice, deosebim :
• Grupe izogene axiale, in care celulele sunt asezate una peste alta, ca monedele intr-un fisic
(cartilagiile in curs de osificare)
• Grupe izogene coronare, in care celulele sunt asezate in inel sau coroana (cartilagiile costale).
Condrocitele sunt celule de forma rotunda sau ovalara, cand se gasesc singure in lacuna, iar cand sunt
asociate mai multe, prin presiune reciproca, ele dobandesc un aspect poliedric. Au un diametru variabil
cuprins intre 15-40 µm, contin un nucleu central, unic, sferic, intens cromatic, cu nucleol. Citoplasma
este abundenta, bazofila si contine un reticul endoplasmic rugos si un complex Golgi bine dezvoltat,
lizozomi, ribozomi liberi, frecvente mitocondrii alungite, numeroase microfilamente, incluziuni de glicogen
si de lipide.
Condrocitul prezinta la periferie un spatiu ultrafin prin care se realizeaza difuziunea lichidului nutritiv,
venit din pericondru si care contine apa, ioni, oxigen, dioxid de carbon, vitamine, hormoni, metaboliti.
Condrocitul are capacitate scazuta de multiplicare. El se formeaza din condroblast, care la randul sau se
formeaza prin metaplazia fibrocitului, sau prin diferentiere din celula mezenchimala.
Condroblastele sunt asezate in vecinatatea pericondrului, sunt celule mai mici ca dimensiune, turtite, cu
axul lung orientat paralel cu suprafata cartilajului. Prezinta un nucleu ovalar, alungit, eucrom si bine
nucleolat.
Ultrastructural in citoplasma se observa organite tipice pentru sinteza si secretie, ca : reticul endoplasmic
rugos pentru secretia polipeptidelor necesare formarii moleculelor de glicogen si pentru proteoglicani; un
aparat Golgi unde se sintetizeaza complexe glicoconjugate; mitocondrii si vacuole, ultimele contin un
materiale fibros (precursori ai colagenului) si un material amorf (proteoglicani si glicoproteine).
Condroblastul are capacitate mare de diviziune si datorita organitelor dezvoltate alaturi de echipamentul
lor enzimatic este capabil de sinteza proteica si mucopolizaharidica prin care genereaza substanta
fundamentala si fibre.
Fibrele sunt reprezentate de fibrele de colagen de tip II si mai putin de fibre de reticulina. Pe preparatele
histologice obisnuite, nu se vad, fiind mascate de condroitinsulfatii substantei fundamentale. Pot sa fie
studiate datorita birefringentei lor cu ajutorul microscopului cu lumina polarizata.
Fibrele colagene formeaza o textura in care predomina orientarea determinata de factorii mecanici : - in
jurul condroplastului ele formeaza o impaslire densa, capatul lor fiind rasfirat in

evantai in substanta fundamentala din jur

- la periferia cartilajului, spre pericondru, au directie paralela cu suprafata.
Fibrele colagene au un indice de refractie apropiat de cel al substantei fundamentale, de aceea ele se pot
studia numai dupa digestia cu tripsina a substantei fundamentale, sau cu alte reactii (permanganat de
potasiu, apa de barita).
Substanta fundamentala este abundenta si are un aspect omogen. Este solida, elastica si
transparenta. Este alcatuita din : glicozaminoglicani (acid hialuronic, condroitin sulfati, keratan sulfati),
proteoglicani, glicoproteine, apa, saruri minerale si substante organice (condrina, albuminoidul)
• Glucozaminoglicanii (in special condroitinsulfatii) se gasesc in concentratie crescuta in matricea
cartilaginoasa din jurul condroplastelor, zona numita arie teritoriala, zona care este intens bazofila, PAS
pozitiva si metacromatica.
• Proteoglicanii reprezinta componentul major al matricei intercelulare, prezentandu-se sub forma de
monomeri de proteoglicani sau sub forma de agregate de proteoglicani. - Proteoglicanul monomer este
format dintr-un miez proteic de care se prind, prin legaturi covalente, lanturile de condroitin sulfati si
keratan sulfati). Aranjarea monomerilor se face la intervale regulate (ce variaza intre 25-85 nm) si este
stabilizata de molecule numite proteine de legare.
- Agregatele de proteoglicani sunt formate din proteoglicani monomeri legati de acidul hialuronic prin
partea lor proteica, printr-o regiune de legare. Agregatele de proteoglicani interactioneaza cu colagenul.
• Glicoproteinele sunt reprezentate de condronectina, ea favorizand atasarea condrocitelor de
colagenul de tip II din cartilaj.
• Apa este in cantitate mare (70-80%) contribuind la realizarea rigiditatii cartilajului si la mentinerea
flexibilitatii lui.
• Sarurile minerale sunt de sodiu, de sulf etc.
• Substantele organice sunt reprezentate de :
- condrina, un condromucoid format din acid condroitin sulfuric si o proteina; cantitatea de acid
condroitin sulfuric poate ajunge pana la 40% din greutatea cartilajului, asigurand astfel duritatea si
elasticitatea lui,
- albuminoidul, care lipseste in cartilagiile tinere dar se acumuleaza odata cu varsta.
Substanta fundamentala se coloreaza heterogen cu hematoxilina-eozina sau cu tehnicile tricromice,
datorita concentrarii neuniforme a mucopolizaharidelor si compusilor proteici.
Condroplastul sau grupul de condroplaste prezinta in jur zone concentrice de substanta
fundamentala cu colorabilitate diferita, alcatuind impreuna globul condroic sau condronul.
In jurul lacunelor fibrele de colagen sunt mai subtiri formand o retea ce inconjoara condrocitul
izolat sau grupul izogen. Aceasta zona matriciala pericelulara numita arie teritoriala este groasa de 1-
3 µm, se coloreaza intens PAS pozitiv si prezinta o metacromazie pronuntata datorita prezentei unei
cantitati mari de condroitin sulfat.
Intre grupele izogene, matricea cartilaginoasa se numeste arie interteritoriala, care apare mai
slab colorata si este acidofila; acidofilia creste odata cu inaintarea in varsta.
Cartilajul este lipsit de vascularizatie sanguina si limfatica precum si de inervatie (tesut
braditrofic) ceea ce explica metabolismul lui redus.
Substanta fundamentala are o afinitate selectiva pentru unele saruri (saruri de calciu) si mai ales
pentru acidul uric care se depune in cartilajele articulare formand depozite (tofus) in boala numita
guta.

Tesutul cartilaginos elastic difera, macroscopic, de cartilajul hialin, deoarece are o culoare
galbena, este opac, friabil, flexibil si elastic. Se gaseste in pavilionul urechii, aripile nasului, conductul
auditiv extern, trompa lui Eustache, in cartilajul corniculat si cuneiform al laringelui, in epiglota unde
contribuie la mentinerea formei si la supletea acestei structuri. Este o varietate de tesut cartilaginos,
in care fibrele sunt reprezentate de fibre elastice alaturi de care se gasesc si fibre de colagen tip II
raspandite intr-o substanta fundamentala cu aceleasi caractere ca si cea de la cartilajul hialin.
Condrocitele se gasesc dispuse in grupuri mici de cate doua celule in substanta fundamentala.
In procesul de imbatranire, tesutul cartilaginos elastic se degradeaza mai putin, nu se osifica si
rareori se calcifica, fapt care dovedeste ca acest tip de cartilaj este putin susceptibil degradarii.
Identificarea cartilajului elastic se poate face prin colorarea fibrelor elastice cu orceina, rezorcin-
fuxina.
Tesutul cartilaginos fibros este o forma mai putin intalnita si reprezinta o asociere de tesut
conjunctiv dens fibros si cartilaj hialin.
Este alcatuit din condrocite si matrice cartilaginoasa (fibre colagene si substanta fundamentala).
Condrocitele sunt in numar redus, au forma ovalara, sunt dispuse izolat, mai rar grupate cate 2-3
in cavitatea aceleiasi capsule, alcatuind culoare sau randuri paralele. Matricea este acidofila datorita
unui mare numar de fibre colagene tip I, care se vad usor la microscop.
Fibrele de colagen sunt abundente, asezate paralel si organizate in fascicule, uneori cu traiect
unghiular, conferindu-le un aspect "penat" determinat de directia de actiune a fortelor mecanice de
intindere.
Substanta fundamentala este redusa, mascata de fibre, apare mai evidenta in jurul condrocitelor.
Tesutul cartilaginos elastic nu are pericondru, deoarece se diferentiaza din tesutul conjunctiv dens
prin transformarea fibroblastelor in condroblaste. Absenta pericondrului face ca acest cartilaj sa
prezinte numai o crestere interstitiala.
Se poate colora si cu hematoxilina-eozina, dar evindetierea fibrelor colagene impune coloratii
tricromice (Goldner-Szekelly, Masson, Van Gieson)
Pericondrul este membrana conjunctivo-vasculara ce inveleste cartilajul si il separa de tesutul
conjunctiv inconjurator. Este alcatuit din doua paturi suprapuse : patura superficiala sau pericondrul
extern si patura profunda sau pericondrul intern.
Pericondrul extern este constituit dintr-o impletitura de fibre colagene tip I, printre care se gasesc
si fibre elastice, ce cuprinde numeroase fibrocite si o dezvoltata componenta vasculara, prin care se
asigura hranirea cartilajului. Are rol trofic.
Pericondrul intern este tot un tesut conjunctiv dens fibros, dar numai cu fibre colagene si
fibrocite, fara fibre elastice, iar elementele vasculare sunt putine. Fibrocitele, pe masura ce se apropie
de cartilajul propriu-zis, se transforma in condrocite, acesta patura numindu-se si patura condrogena.
Patura condrogena se continua treptat cu tesutul cartilaginos, fara delimitare, fibrele fiind incorporate
in substanta fundamentala si devin invizibile, iar condrocitele sunt mai mici, alungite.
Condrogeneza (cresterea cartilajului) se face prin doua modalitati :
1. Condrogeneza interstitiala (cresterea in lungime) se realizeaza prin multiplicarea
condrocitelor si aparitia de noi grupe izogene. Prin elaborarea de substanta fundamentala,
celulele grupei izogene se separa, ca apoi prin mitoza, sa devina fiecare o noua grupa
izogena. Are loc numai la cartilagiile tinere.
2. Condrogeneza prin apozitie (cresterea in grosime) se realizeaza pe seama stratului
intern al pericondrului prin metaplazia fibroblastelor in condroblaste, cand cartilajul se
depune in paturi succesive la suprafata, sub pericondru.
Cresterea apozitionala predomina in perioada de maturitate la adulti, cea interstitiala in viata
embrionara si in copilarie.

Cresterea cartilajului este influentata de :

• Vitamine: Vitamina A (intensifica activitatea mitotica), vitamina C (stimuleaza
sinteza substantei fundamentale), vitamina B (influenteaza maturarea fibrelor colagene);
• Hormoni: STH, estrogeni, testosteron cu efect stimulator, cortizolul si hidrocortizonul
cu efect inhibitor.

Regenerarea cartilajului
Capacitatea de autoreparare a organismului este scazuta, datorita lipsei vascularizatiei, iar cand
 este distrus pericondrul, regenerarea cartilajului nu mai este posibila. Procesul de reparare se
realizaeza pe seama pericondrului si doar la indivizi tineri, in timpul perioadei de crestere. La adult,
cand o piesa cartilaginoasa se rupe, fragmentele se reunesc prin tesut conjunctiv fibros cu punct de
plecare tesutul conjunctiv al pericondrului. Uneori, tesutul constituit la locul fracturii sufera un proces
de osificare.
Hranirea si inervatia cartilajului
Nefiind vascularizat (nu contine vase sanguine nici limfatice), hranirea cartilajului se face prin
imbibitie si difuziune de la vasele sanguine ale pericondrului (patura externa), prin intermediul
matricei intercelulare, care permite trecerea cu usurinta a lichidelor interstitiale catre condrocite. La
cartilajul articular, lipsit de pericondru, nutritia se realizeaza prin difuziunea lichidului sinovial.
Cartilajul fiind braditrof se poate conserva si grefa cu bune rezultate. Grefele de cartilaj nu
provoaca reactii imunitare de respingere, deoarece moleculele voluminoase (proteinele si, deci, si
anticorpii formati consecutiv transplantului) nu pot sa patrunda.
Functiile cartilajului
Cartilajul indeplineste o functie mecanica de rezistenta si sustinere, intrand in alcatuirea
scheletului, dar si ofunctie metabolica, fiind un depozit pentru sulf si sodiu.
Modificarile cartilajului in raport cu varsta
La persoanele in varsta, cartilajul degenereaza prin scaderea activitatii de sinteza a condrocitelor,
ceea ce duce la diminuarea formarii componentelor matricei extracelulare. Uneori, matricea cartilaginoasa
capata un aspect fibros, asemanator placilor de azbest (degenerescenta azbestica) cu calcifieri.
In procesul imbatranirii pot apare si calcifieri ocazionale, iar daca patrund si vase sanguine,
cartilajul se transforma in tesut osos.

Acondroplazia
Acondroplazia
Maria Puiu

Definiţie clinică
Acondroplazia este descrisă de doctorul Parrot în 1879 şi reprezintă cea mai frecventă formă de
nanism, determinată de o mutaţie în gena care codifică un receptor al factorului de creştere.
Nanismul (talia mică) poate avea cauze multiple: poate fi primitiv sau secundar, genetic sau
consecinţă a unui tratament sau a unei alte boli. In acondroplazie nanismul este „dizarmonic” sau
„disproporţionat”, afectând în special membrele, în opoziţie cu alte forme „armonice” de nanism,
afectând proporţional, întreg scheletul. Boala se caracterizează prin oprirea creşterii oaselor lungi
din perioada intrauterină.
Frecvenţa bolii
Boala afectează 1 din 15 000 de nou născuţi, de ambele sexe.
Aspecte genetice
Acondroplazia este o boală genetică determinată de mutaţia genei FGFR3, genă care codifică un
receptor al factorului de creştere fibroblastică, exprimat în cartilajul de creştere şi care este
localizată pe cromozomul 4. Această mutaţie are drept consecinţă o anomalie de creştere a
oaselor şi cartilajelor. Cel mai frecvent mutaţia este de novo, rezultatul unui accident mutaţional
dar poate fi şi o boală familială (10%), transmisă de unul din părinţi, el însuşi bolnav (transmitere
autozomal dominantă). Este suficient ca un singur exemplar al genei să prezinte mutaţie pentru
ca boala să se manifeste.
Semne clinice
Intelectul copiilor acondroplazici este normal, ca al copiilor cu talie normală.
• Tulburările de creştere caracteristice bolii sunt legate preferenţial de membre. Membrele
bolnavilor sunt scurte în raport cu toracele şi craniul, a cărui creştere este normală. Talia finală
poate atinge 130 cm±10 cm. Creşterea oaselor feţei este şi ea perturbată, determinând un facies
caracteristic, capul pare mare iar fruntea este înaltă. Cei mai mulţi bolnavi au o stare bună de
sănătate dar pot prezenta tulburări de statică vertebrală, favorizate de o hipotonie şi o laxitate
ligamentară marcată în prima copilărie. Ele pot determina deformaţii scheletice moderate,
hiperlordoză, genu varum.
Cele mai frecvente probleme sunt:
• Talie mică, disproporţionată, cu consecinţe asupra încrederii în sine şi a integrării sociale173
• Dificultăţi de prindere, legate de membrele superioare scurte, mâini în formă de trident
• Dificultăţi de deplasare (înălţimea trotuarului, scări, denivelări importante).
• Oboseală legată de deplasările lungi
• Dureri dorsale şi/sau cervicale, adesea spontane sau legate de o poziţie incomodă prelungită.
• Slăbiciune musculară, crampe la nivelul membrelor inferioare. Aceste semne pot constitui
semne de apel pentru probleme grave cum ar fi o compresiune la nivelul măduvii spinale
(complicaţii neurologice).
Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic
Diagnosticul poate fi stabilit la naştere, pe baza semnelor clinice (membre scurte) şi a examenului
radiologic. Diagnosticul de certitudine al acondroplaziei poate fi confirmat prin teste de genetică
moleculară. Aceste teste pot fi efectuate şi antenatal, în cazul descendenţilor unui părinte afectat.
Sfat genetic
Acondroplazia se transmite după modelul autozomal dominant. Dacă unul din părinţi este afectat
el va transmite boala la 50% din copiii săi, indiferent de sexul acestora.
Diagnostic prenatal
Este posibil şi se pot face teste de genetică moleculară (căutarea mutaţiei specifice), dacă unul
din părinţi este afectat. Într-o familie fără antecedente particulare descoperirea ecografică este
de obicei tardivă (după săptămâna 30 de sarcină). Şi în acest caz se poate indica studiul genei
FGFR3 pentru a certifica diagnosticul. Întreruperea sarcinii în acest caz este discutabilă şi ridică
importante probleme etice, având în vedere că nu se pot face aprecieri privind prognosticul
funcţional al bolii.
Evoluţie şi prognostic
Pe termen lung şi în condiţii de susţinere prin diverse metode terapeutice aflate în uz, evoluţia
este bună şi prognosticul de viaţă normal.
Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire
În acest moment nu există nici un tratament medicamentos care să rezolve deficitul de creştere
la copiii acondroplazici. Hormonul de creştere nu este un tratament activ. Există unele scheme
terapeutice care ameliorează viaţa acestor copii :
• kineziterapia permite dezvoltarea musculaturii dorsale şi abdominale şi se opune deformărilor
osoase
• tratamentele chirurgicale permit rezolvarea unor complicaţii cum ar fi compresiunea medulară şi
sunt utile pentru redresarea unor eventuale deformaţii ale membrelor (osteotomie)
• regimul alimentar în cazul bolnavilor supraponderali, situaţie destul de frecventă, mai ales în
copilărie
• urmărirea riguroasă a infecţiilor ORLîn perioada copilăriei şi tratarea energică a infecţiilor
recidivante174
• tratamente chirurgicale dure pot fi propuse în cursul adolescenţei, în încercarea de alungire a
membrelor. Vârsta optimă este în jur de 12 ani. Este nevoie de cel puţin un an pentru a câştiga 10
cm. Această alungire se practică la nivelul oaselor membrelor inferioare, la nivelul gambei (tibia)
şi ale coapsei (femur). Aceste 4 oase nu pot fi prelungite în acelaşi timp, pentru alungirea lor fiind
nevoie de 2- 4 ani. Acest tip de intervenţie generează numeroase probleme de ordin psihologic şi
fiziologic şi nu poate fi iniţiat decât după o perioadă lungă de gândire. Complicaţiile acestor
intervenţii sunt frecvente.
Viaţa cotidiană
Poate fi complicată, având în vedere aspectele psihologice dar şi dificultăţile legate de
aranjamentele casnice şi şcolare care respectă normele corespunzătoare unui copil şi adult de
talie normală.
Experienţa arată că un copil de talie mică şi inteligenţă normală, aşa cum sunt acondroplazicii nu
trebuie şcolarizat într-un mediu special ci într-un sistem normal de şcolarizare, alături de copii de
aceeaşi vârstă cronologică. Acest copil trebuie tratat la fel ca ceilalţi copii, fără favoritisme sau
supraprotecţie. In acest sens este important să se creeze condiţii speciale care să permită
desfăşurarea oricărei activităţi corespunzătoare vârstei şi preocupărilor bolnavului.
Pentru şcolari este nevoie de unele amenajări practice în clasă (o masă şi un scaun adaptate taliei
copilului), alte adaptări care să permită o accesibilitate optimă la toate instalaţiile (un taburet
aflat la dispoziţie în preajma spaţiilor neamenajate (toaletă, bibliotecă, etc).
Activitatea sportivă: nu există nici o altă contraindicaţie formală, decât evitarea sporturilor cu
salturi repetate (trambulină) şi rostogolirile (cădere pe regiunea cervicală). Sporturile violente
unde talia scundă poate fi un handicap major trebuie evitate. Trebuie evitate deplasările prea
lungi şi căratul bagajelor (având membrele mai scurte efortul se dublează).
O bună integrare socială a copilului cu talie mică asigură acceptarea diferenţelor de către el şi
colegii săi. Copilul va fi orientat spre activităţi şi profesii în care talia mică nu reprezintă un
dezavantaj considerabil.
Cuprins
1 - Introducere
2 - NoŃiuni de anatomie a cartilajului articular
3 - Fiziologia şi fiziopatologia cartilajului articular
4 - Diagnosticul leziunilor cartilajului articular
5 - Clasificarea leziunilor cartilajului articular
6 - IncidenŃa şi PrevalenŃa leziunilor cartilajului articular
7 - Tratamentul leziunilor cartilajului articular
8 - Transplantul osteocondral autolog
9 - Analiza prin Metoda Elementului Finit a comportării la încărcare statică a femurului
uman
10 - Instrumentar original pentru efectuarea transplantului osteocondral autolog
11 - Stand experimental pentru încercarea la compresiune a articulaŃiei genunchiului
12 - Studiu biomecanic asupra rezistenŃei la presiune a cilindrilor osteocondrali
transplantaŃi la nivelul condilului femural de vită
13 - Concluzii finale. Principalele contribuŃii ale lucrării
REZUMAT
Cartilajul articular are un potenŃial limitat de reparare spontană. Atunci când se
produce, repararea unei leziuni condrale este parŃială, iar Ńesutul de reparaŃie este un
fibrocartilaj cu proprietăŃi mecanice mult inferioare cartilajului hialin.
Lezarea mecanică a unei suprafeŃe articulare vă conduce la dezvoltarea
prematură a artrozei. Tratarea acestei patologii prin endoprotezare prezintă mai multe
dezavantaje, cu atât mai mult în cazul pacienŃilor tineri la care durată de viaŃă a unei
proteze este mai scurtă decât la pacienŃii mai vârstnici.
Din acest motiv în ultimii ani s-a pus tot mai mult problema regenerării şi
reparării suprafeŃelor cartilaginoase, în acest sens dezvoltându-se mai multe tehnici
chirururgicale. Dintre acestea, singura care realizează repararea cu cartilaj hialin este
transplantul osteocondral autolog. Această tehnică constă în recoltarea a unuia sau
 mai multor cilindri osteocondrali dintr-o zonă donoare (de obicei o zonă neportantă a
genunchiului) şi implantarea acestora la nivelul defectului condral. Această tehnică se
realizează cu ajutorul unui instrumentar special. Avantajele tehnicii constau în
posibilitatea efectuării într-un singur timp operator, posibilitatea efectuării chiar dacă
există leziuni ale osului subcondral (osteocondrită, leziuni degenerative), costul redus,
timp mai redus de recuperare comparativ cu implantul de condrocite autologe.
Dezavantajele metodei constau în principal în efecte adverse legate de zona donoare
şi de limitarea suprafeŃei care poate fi acoperită datorită limitării zonei de unde se pot
recolta cilindri.
Deşi tehnica chirurgicală este oarecum standardizată, comportarea cartilajului
transplantat, a cilindrilor osteocondrali transplantaŃi şi nu în ultimul rând a femurului în
sine prezintă încă numeroase necunoscute, ceea ce se conturează însă e faptul că
toŃi aceşti factori influenŃează decisiv rezultatul biologic şi funcŃional al transplantului.
Rezumatul Tezei
Transplantul Osteocondral Autolog în Tratamentul Leziunilor Cartilajului Articular
3
Tema tezei de doctorat se înscrie în preocupările autorului şi este un subiect de
actualitate datorită dezvoltării în ultimii ani a chirurgiei conservative, minim invazive şi
în special a chirurgiri reparative şi reconstructive a cartilajului.
În formularea obiectivelor lucrării de faŃă au stat la bază concluziile desprinse din
analiza şi sinteza stadiului actual al cercetărilor în domeniul chirurgiei cartilajului.
Obiectivele tezei de faŃă sunt evaluarea leziunilor cartilajului articular şi analiza
teoretică şi experimentală a comportării la încărcare a cilindrilor osteocondrali
transplantaŃi.
Teza de doctorat este structurată în treisprezece capitole în care sunt prezentate
aspecte privind anatomia şi biomecanica cartilajului articular şi a articulaŃiei
genunchiului, stadiul actual al fiziologiei şi fiziopatologiei cartilajului articular, stadiul
actual al tratamentului leziunilor cartilajului articular, tehnica operatorie în transplantul
osteocondral autolog, o evaluare a leziunilor cartilajului articular al genunchiului în
cazuistica artroscopică a autorului, analiza teoretică prin metoda elementului finit a
comportării la încărcare a unui femur la nivelul căruia a fost realizat un transplant
osteocondral autolog, realizarea unui instrumentar original pentru efectuarea
transplantului osteocondral, realizarea unui stand experimental, precum şi o serie de
cercetări experimentale pentru determinarea caracteristicilor biomecanice ale
femurului si cilindrilor osteocondrali transplantaŃi.
În finalul tezei sunt prezentate sintetic concluziile desprinse în fiecare etapă de
elaborare a tezei de doctorat precum şi posibilele direcŃii de continuare a cercetărilor.
 Capitolul 2 prezintă noŃiuni despre anatomia cartilajului articular. Prima parte a
capitolului prezintă anatomia macroscopică şi microscopică a cartilajului articular. Este
pus accentul pe anatomia structurală şi funcŃională a cartilajului, necesare pentru
înŃelegerea proceselor de uzură şi repare ale acestuia. Sunt prezentate componentele
cartilajului articular: condrocitele şi matricea extracelulară. In continuare sunt
prezentate componentele matricei extracelulare, punându-se accent pe relaŃtiile
funcŃionale dintre acestea. Următorul subcapitol prezintă anatomia structurală a
cartilajului, cu zonele acestuia diferenŃiate prin componente şi proprietăŃi mecanice.
Regiunile matricii sunt prezentate în subcapitolul următor.
În continuare sunt prezentate noŃiuni de anatomie a genunchiului. Aceasta este
una dintre cele mai mari articulaŃii a corpului omenesc şi prezintă o importanŃă
deosebită şi datorită anumitor particularităŃi anatomice şi funcŃionale care grăbesc
uzura mai precoce şi accentuată a cartilajului articular şi evoluŃia spre artroză. De
asemenea, datorită solicitărilor mari la care este supus, a traumatismelor frecvente la
acest nivel, genunchiul este sediul cel mai comun al leziunilor posttraumatice ale
cartilajului articular. Datorită particularităŃilor anatomice genunchiul este folosit şi
pentru prelevarea grefelor osteocondrale sau a recoltării de condrocite pentru culturi
celulare necesare pentru realizarea transplantului de Ńesuturi în chirurgia cartilajului
articular. Prezentarea suprafeŃelor articulare, a elementelor importante structurale ale
capsulei articulare a fost făcută însoŃită de imagini ale unor piese de disecŃie realizate
de autor. NoŃiuni despre anatomia cartilajului articular al genunchiului sunt prezentate
în urmatorul subcapitol. Geometria suprafeŃelor osoase ale femurului distal diferă de
cele cartilaginoase. Această diferenŃa trebuie luată în considerare atunci când se
interpretează rezultate ale investigaŃiilor imagistice. Măsurători realizate la nivelul
articulaŃiei femuropatelare în diferite grade de flexie au găsit diferenŃe semnificative
între suprafeŃele cartilaginoase şi osoase ale trohleei femurale. Există o mare
variabilitate în ceea ce priveşte grosimea maximă şi medie a cartilajului articular la
Rezumatul Tezei
Transplantul Osteocondral Autolog în Tratamentul Leziunilor Cartilajului Articular
4
nivelul genunchiului, atât între diferitele suprafeŃe articulare cât şi între diferiŃi indivizi.
Ultimul subcapitol prezintă noşiuni de biomecanică a genunchiului.
Capitolul 3 prezintă fiziologia şi fiziopatologia cartilajului articular, necesare
pentru înŃelegerea mecanismelor care duc la menŃinerea funcŃiei cartilajului, a
proceselor care determină degenerarea şi repararea Ńesutului condral.
ProprietăŃile unice mecanice şi biologice ale cartilajului articular depind de
structura Ńesutului şi de interacŃiunile dintre condrocite şi matricea cartilaginoasă.
Condrocitele formează reŃeaua proteică ce asigură integritatea structurală a matricei
şi prin aceasta a cartilajului. Colagenul de tip II, IX şi XI formează o reŃea care conferă
forma, rigiditatea şi rezistenŃa la solicitare mecanică a cartilajului. Agrecanii (molecule
mari de proteoglicani agregate) contribuie la rezistenŃa Ńesutului şi la asigurarea
integrităŃii structurale a acestuia alături de moleculele mici de proteoglicani (decorina,
biglicani, etc.) prin legarea proteinelor matricei, ajutând la stabilizarea acesteia. De
asemenea, aceste molecule influenŃează la rândul lor activitatea condrocitelor şi prin
legarea citokinelor.
łesutul cartilaginos este supus unei remodelări continue în cursul vieŃii datorită
condrocitelor care înlocuiesc macromoleculele matriceale degradate. Turn-overul
matricei depinde de abilitatea condrocitelor de a detecta alterări în compoziŃia
macromoleculelor matriceale, a macromoleculelor degradate şi de a răspunde prin
sintetizarea tipului şi cantităŃii adecvate de proteine. Matricea funcŃionează ca un
transductor pentru condrocite. Încărcarea cartilajului datorită solicitărilor mecanice ale
articulaŃiei crează stimuli mecanici, electrici şi chimici care influenŃează direct
activitatea de sinteza a condrocitelor.
Creşterea solicitării funcŃionale a articulaŃiei produce un răspuns din partea
condrocitelor în sensul creşterii anabolismului care se manifestă prin remodelarea
internă şi creşterea în volum a Ńesutului. O suprasolicitare de durată a articulaŃiei
generează alterări în compoziŃia matricii cu o eventuală pierdere a integrităŃii
structurale şi mecanice a acesteia. De asemenea, vârsta aduce alterări în activitatea
metabolică a condrocitelor şi deci şi în compoziŃia matricii, determinarea unui răspuns
inadecvat a Ńesutului la solicitare, ceea ce creşte posibilitatea degenerării cartilajului.
Încărcarea mecanică a articulaŃiei este esenŃială pentru buna pentru păstrarea
integrităŃii structurale şi funcŃionale a cartilajului articular. Studii experimentale au
arătat că o scădere persistentă a încărcării mecanice a cartilajului articular sau o
imobilizare prelungită a articulaŃiei scade concentraŃia de proteoglicani şi gradul
agregării acestora, ceea ce duce la alterarea proprietăŃilor mecanice ale cartilajului.
Pentru a menŃine integritatea funcŃională şi structurală a cartilajului articular
este necesară o minimă încărcare şi mobilitate a articulaŃiei. Pe de altă parte,
suprasolicitarea mecanică a articulaŃiei va determina un răspuns al condrocitelor prin
creşterea activităŃii de sinteză proteică a acestora ceea ce va determina creşterea
volumului matricii şi deci o expandare a volumului tisular. Este pe deplin acceptat
faptul că nutriŃia condrocitelor este facilitată de compresia şi relaxarea cartilajului în
timpul solicitărilor mecanice, în strânsă legătură cu mişcarea apei la nivelul Ńesutului,
însă nutriŃia condrocitelor din starturile profunde (sub tidemark) pare a fi realizată şi
din capilarele de la nivelul osului subcondral.
 Integritatea structurală şi funcŃională a cartilajului articular depinde de
interdependenŃa dintre matrice şi condrocite. Condrocitele formează matricea
extracelulară şi contribuie la integritatea structurală a acesteia, iar matricea la rândul
ei protejează condrocitele în timpul solicitărilor mecanice la care este este supus
cartilajul articular în cadrul mişcărilor articulaŃiilor. De asemenea, condrocitele Rezumatul
Tezei
Transplantul Osteocondral Autolog în Tratamentul Leziunilor Cartilajului Articular
5
sintetizează macromoleculele matricei. Condrocitele sunt legate de matricea
extracelulară de molecule de suprafaŃă care se numesc integrine şi care reacŃionează
la încărcare mecanică. De asemenea, condrocitele prezintă la suprafaŃă receptori
pentru o mare varietate de factori de creştere şi citokine cu rol în reglarea
metabolismului Ńesutului, secretă şi degradează componentele proteice ale matricei,
fiind astfel responsabile de homeostazia Ńesutului. Matricea transmite solicitările
mecanice dinspre suprafaŃa articulară spre condrocite, funcŃionând astfel ca un
transductor pentru condrocite. Totodată, prin matrice sunt transportate şi stocate
multiple molecule: nutrienŃi ai condrocitelor, proteine sintetizate, proteine matriceale
degradate, citokine, factori de creştere, etc. CompoziŃia şi organizarea matricii precum
şi tipul şi concentraŃia proteinelor structurale matriceale (în special proteoglicanii)
influenŃează tipul diverselor molecule care o pot străbate, precum şi viteza de trecere
a acestora.
Degenerarea cartilajului articular cu pierderea structurii şi funcŃionalităŃii
acestuia precum şi modificările articulaŃiei sinoviale care decurg din această
generează durere şi pierderea funcŃiei normale a articulaŃiei. Durerea şi scăderea
mobilităŃii articulare sunt printre cauzele cel mai frecvente de morbiditate a populaŃiei
adulte şi vârstnice. Cel mai frecvent degenerarea cartilajului articular se manifestă ca
osteoartroză, care poate fi primitivă (idiopatică), dar poate fi şi urmarea
traumatismelor sau a bolilor reumatismale inflamatorii care distrug suprafaŃa
articulară, generând osteoartroza secundară.
ReacŃia de reparare şi regenerare după degradarea posttraumatică sau
degenerarea cartilajului articular matur este minimă, Ńesutul cartilaginos neavând
capacitatea de a repara prin restitutio ad integrum alterările structurale odată apărute.
Aceste observaŃii au contribuit la interpretarea cartilajului articular ca fiind un Ńesut
inert de rezistenŃă la presiune, similar cu polietilena şi metalul, şi că degenerarea
cartilajului apărută odată cu vârsta este rezultatul încărcării mecanice a acestuia cu
pierderea ireversibilă a integrităŃii structurale şi a proprietăŃilor mecanice ale acestuia.
În consecinŃă, pentru a se preveni degradarea cartilajului nu se poate face aproape
nimic în afară de a limita încărcarea mecanică a acestuia, şi deci, cel mai adecvat
tratament pentru degradarea avansată a cartilajului este artroplastia cu înlocuire
suprafeŃelor articulare degradate. Un alt punct de vedere faŃă de cel prezentat mai sus
este acela că, Ńesutul cartilaginos nefiind inert, este capabil într-o oarecare măsură de
reparare şi regenerare, astfel că încărcarea articulară nu va duce inevitabil la artroză,
şi deci, există posibilitatea efectuării unui tratament care să restaureze cel puŃin parŃial
şi în anumite cazuri integritatea cartilajului articular.
Ultimul subcapitol prezintă câteva consideraŃii biologice în artroză. Procesul de
îmbătrânire se asociază cu alterări ale metabolismului cartilajului articular care duc la
degenerarea suprafeŃei articulare. Acest proces este probabil determinat genetic, însă
este influenŃat de traumatisme şi alŃi factori care alterează integritatea structurală sau
metabolică a cartilajului articular. Remarcabila rezistenŃă şi durabilitate într-un mediu
solicitant mecanic a cartilajului articular reprezintă una dintre extraordinarele
caracteristici ale acestuia. MenŃinerea integrităŃii structurale a suprafeŃei cartilajului se
datorează unui fragil echilibru al metabolismului acestuia. Dacă acest echilibru se
rupe în sensul accelerării catabolismului se produce o degradare a matricii care scade
rezistenŃa Ńesutului la stresul mecanic şi se produce degradarea Ńesutului cartilaginos.
Deşi ca reacŃie la această degenerare se produce un răspuns catabolic de regenerare
a matricii, a componentei colagene şi proteoglicanice a acesteia, nu se mai
restabileşte delicatul echilibru metabolic al Ńesutului.
 • Rechinii sunt specia de pe planeta Pamant cel mai putin vulnerabila la boala canceroasa.
Secretul fenomenalei imunitati a acestor animale sta in scheletul lor, format din tesuturi
cartilaginoase, si nu din oase, ca la ceilalti pesti. Un "secret" transformat in marea speranta a
tratamentului anticancer *

Rechinii sunt printre rarele animale care au "supravietuit", cu foarte putine modificari, inca din vremea
dinozaurilor. Ei exista in oceanele lumii de peste 420 de milioane de ani, iar rezistenta lor la imbolnaviri, la
schimbarile de clima si la alti factori de mediu ostili este fenomenala, uimindu-i pe biologi. Cartilajul din care
este facut scheletul lor este un tesut usor, elastic si extrem de rezistent, menit sa absoarba socurile si sa le
protejeze corpul de raniri. Neavand maduva osoasa ca si celelalte animale vertebrate, cartilajul rechinilor mai
are un rol: acela de "fabrica" de celule ale sistemului imunitar si de substante cu rol in apararea organismului.
Proprietatile medicinale fantastice ale cartilajului de rechin sunt cunoscute de mii de ani, de catre bastinasii din
Sudul Pacificului si din Caraibe, care tratau cu faina obtinuta din el prin uscarea la soare tot felul de probleme
de sanatate, de la cancere si afectiuni articulare, pana la boli pulmonare si boli de piele. Analizele moderne au
descoperit in cartilajul de rechin peste 40 de substante cu rol in mentinerea sanatatii si vindecarea bolilor,
printre care aminoacizi esentiali, vitamine (D si din complexul B), minerale (Calciu, Magneziu), oligoelemente
(Fosfor, Fier, Siliciu), enzime care previn inflamarea articulatiilor, polizaharide care inhiba vascularizarea
tumorilor si extinderea lor in organism etc. Cum se foloseste aceasta adevarata farmacie este, insa, marele
secret pe care ne vom stradui sa-l descifram in continuare.

Primele experimente in folosirea cartilajului de rechin

Popularitatea extraordinara a cartilajului de rechin se datoreaza unui medic si profesor universitar american,
dr. William Lane, care a publicat in 1992 o carte cu un rasunet uluitor: "Rechinii nu fac cancer!". Cartea a dat
nastere peste noapte unei adevarate industrii producatoare de medicamente extrase din aceasta parte
anatomica a rechinilor, care era considerata deseu si era aruncata de pescari. Plin de incredere, profesorul
american si laboratoarele pe care le conducea au initiat un studiu pe 60 de pacienti cu cancer avansat (stadiile
III si IV). Rezultatul a fost considerat de autoritati un adevarat... fiasco. La 79% dintre pacienti nu s-a
observat nici un fel de rezultat pozitiv, si la "doar" 21% dintre bolnavii grav de cancer tratati cu cartilaj de
rechin s-a obtinut stoparea evolutiei bolii. Era un rezultat bun, avand in vedere gravitatea cazurilor tratate, dar
nu la inaltimea asteptarilor profesorului Lane. Celebra "FDA", agentia americana care monitorizeaza
medicamentele si alimentele, a considerat studiul pe pacientii de cancer irelevant pentru proprietatile
medicinale ale cartilajului de rechin si a interzis producatorului sa mai specifice ca remediul are efecte
favorabile in boala canceroasa. Imediat s-a dezlantuit pe continentul american un adevarat razboi mediatic
impotriva cartilajului de rechin (amintind "ofensiva" europeana contra tatanesei, de acum un deceniu), despre
care a ajuns sa se spuna ca "nu are nici un efect terapeutic". In mod paradoxal, efectul denigrarii a fost invers:
tot mai multi americani folosesc cartilajul de rechin contra cancerului, iar numarul lor este in constanta
crestere. Modul de administrare si viziunea asupra efectelor sale terapeutice, insa, s-a schimbat mult in ultimul
timp.

Modul de administrare a cartilajului de rechin

La inceput, cercetatorii care au administrat pacientilor cartilaj de rechin au facut cateva greseli, care i-au
costat scump, atat pe ei, cat si pe pacienti. Mai intai de toate, au incercat sa obtina extracte purificate, care sa
contina doar cateva substante, din cartilajul de rechin, suprimand bogatia originara a acestui produs natural.
Apoi, in demersurile lor terapeutice s-au bazat, contra unei boli de o gravitate si de o complexitate
extraordinara, cum este cancerul, doar pe puterea acestui remediu, fara o combinare cu o alimentatie
sanatoasa si fara suportul altor remedii naturale, cum sunt plantele medicinale si mineralele naturale. In
prezent, studiile clinice aflate in derulare nu mai folosesc pentru tratarea cancerului doar cartilajul de rechin
administrat simplu, ci conjugat cu o dieta preponderent vegetariana si crudivora, precum si cu anumite remedii
vegetale.

Capsulele cu cartilaj de rechin

Pana acum cativa ani erau vedeta de necontestat a tratamentelor cu cartilaj de rechin. Capsulele contin
pulberea perfect uscata si macinata fin, obtinuta din acest produs uscat. De regula, o capsula contine 500-750
mg de cartilaj de rechin, iar zilnic se iau cate 3-6 asemenea capsule. Cele mai eficiente s-au dovedit a fi
capsulele cu cartilaj de rechin in stare naturala, fara extractii si semisinteze ulterioare, administrate in tandem
cu o alimentatie vegetariana si cu foarte multe cruditati. O cura cu cartilaj de rechin dureaza 12-14 saptamani
si poate fi repetata dupa doua saptamani de pauza. Este recomandata mai ales in afectiunile reumatice,
precum si contra deficitului de minerale. Contra bolii canceroase si a deficientelor imunitare, rezultate mult mai
bune sunt obtinute cu urmatoarea generatie de remedii, despre care vom vorbi in cele ce urmeaza.

Capsulele cu cartilaj de rechin activat

Studii de ultima ora arata ca eficienta cartilajului de rechin poate creste uimitor de mult atunci cand este
administrat in anumite combinatii cu alte remedii, vegetale si minerale. Daca studiile profesorului Lane ar fi
fost facute cu capsule cu cartilaj de rechin activat, adica potentat, si corectat ca actiune terapeutica cu plante
foarte bogate in clorofila si cu efecte imunostimulatoare, probabil ca rezultatele terapeutice ar fi fost
incomparabil mai bune. De regula, cartilajul de rechin se combina cu alge, mai ales cu spirulina, care este cea
mai bogata specie in clorofila din intreg regnul vegetal, precum si cu minerale care retin metalele grele (asa-
numitii zeoliti).
La noi in tara, exista remediul "ZHEO-SHARK", produs de catre o firma romaneasca, "HERBAGETICA", care
inglobeaza in el, alaturi de cartilajul de rechin, Spirulina, Ginseng siberian (ca imuno-stimulator) si o varietate
de zeolit (numita clinoptilolit). Este un produs adresat mai ales problemelor imunitare, bolii canceroase si
afectiunilor dermatologice, care are o eficienta cu totul remarcabila, superioara tratamentului cu cartilaj de
rechin simplu. Acest produs se administreaza in cure cu o durata de trei luni, timp in care se iau cate 4-8
capsule pe zi. Dupa fiecare cura se face o pauza de 15-30 de zile, administrarea putandu-se apoi relua.
Boli prevenite cu ajutorul cartilajului de rechin

* Artrita reumatoida - cartilajul de rechin, datorita substantelor cu efect antiinflamator pe care le contine,
mentine articulatiile in conditii optime de functionare. De asemenea, previne artrita reumatoida, dar si alte
afectiuni articulare, prin aportul asa-numitelor polizaharide, care ajuta la pastrarea structurii normale a
tesuturilor care "captusesc" articulatia. Se recomanda cura cu cartilaj de rechin simplu, fara alte adaosuri, din
care se administreaza cate 3-4 capsule zilnic, vreme de 2-3 saptamani.
* Infectiile - pentru prevenirea infectiilor virale (cum ar fi cele gripale sau herpetice) se recomanda curele cu o
durata de 2-4 saptamani, timp in care se administreaza cate 1-2 capsule de cartilaj de rechin, de trei ori pe zi,
inaintea meselor principale. Tratamentul este mult mai eficient prin administrarea, in paralel, a zeolitului
activat (cu ajutorul altor remedii de natura vegetala, cum ar fi alga Spirulina).
* Boala canceroasa - cercetarile facute in laboratoare din Statele Unite, China si Brazilia au aratat ca, atunci
cand sunt tratate cu cartilaj de rechin, celulele normale sunt mult mai putin predispuse spre mutatii, care sa le
faca sa devina maligne. Aceasta protectie este valabila si pentru mutatiile care apar ca urmare a expunerii la
metale grele, dar si ca urmare a expunerii la radiatii. Cartilajul de rechin previne, insa, aparitia cancerului si
prin impiedicarea formarii vaselor de sange in tumori, ceea ce face ca acestea din urma sa nu poata fi hranite
si sa nu se poata dezvolta. Pentru persoanele cu risc ridicat de a face o forma sau alta a bolii canceroase
(fumatori, persoane care lucreaza sau traiesc in zone intens poluate, care consuma multe proteine animale sau
hrana cu aditivi sintetici etc.) se recomanda curele cu cartilaj de rechin, cu o durata de minimum 3 luni, timp
in care se administreaza cate 4-6 capsule de cartilaj de rechin, zilnic.
* Metastazele cancerului - cartilajul de rechin asigura si o anumita protectie contra metastazelor, printr-un
mecanism destul de complicat, pus in evidenta prin studii de ultima ora. Pentru a invada diferitele tesuturi,
tumorile se folosesc de anumite enzime (numite metaloproteinaze), care sunt pur si simplu blocate de
cartilajul de rechin.
* Lipsa de minerale - pentru a preveni carentele unor minerale cum ar fi Calciul, Magneziul, Fosforul, Fierul, se
recomanda administrarea capsulelor cu cartilaj de rechin, cate 500 mg, luate de patru ori pe zi, in cure de o
luna.

Tratamente interne

* Cancerul pulmonar - un studiu chinez, facut in anul 2001, la Facultatea de Medicina din cadrul "Institutului
Naval din Shanghai", a aratat ca substantele din cartilajul de rechin sunt foarte active contra celulelor maligne
dezvoltate la nivel pulmonar. Apoi, acest remediu impiedica in buna masura aparitia metastazelor, foarte
frecvente la cancerul cu aceasta localizare, si imbunatateste calitatea vietii pacientului.
* Cancerul la prostata - in aceasta forma de cancer, cartilajul de rechin este deosebit de eficient, atunci cand
este asociat cu o alimentatie preponderent vegetariana si crudivora, precum si cu alimente-medicamente
bogate in seleniu, cum ar fi ciupercile, galbenusul de ou proaspat, drojdia de bere.
* Cancer la san - in aceasta forma de cancer, terapia cu cartilaj de rechin se asociaza foarte bine cu
administrarea de remedii bogate in clorofila (spirulina, urzica, zarzavaturi) si cu alimente bogate in flavonoide
(adica substante care dau culoarea galbena unor vegetale), intalnite mai ales in coaja merelor si a gutuilor, in
soia, in ardei, in perele coapte.

* Tumorile cerebrale - la animalele de experienta carora le-a fost administrata sistematic pulbere de
cartilaj de rechin s-a constatat o incetinire a ritmului de crestere, pana la stoparea completa a dezvoltarii
tumorilor cerebrale. Studiile au fost facute in cazul unei forme particulare de cancer cerebral (gliosarcom), dar
exista cercetari, de data aceasta pe oameni, care au aratat asemenea efecte pozitive ale administrarii
cartilajului de rechin si in alte forme de tumori cerebrale.
* Cancerul de piele - in aceasta forma de cancer, la fel ca si in unele boli de piele, efecte foarte bune se obtin
si prin aplicarea externa a cartilajului de rechin. Capsula cu pulbere fina se desface si se presara continutul pe
zona afectata, acoperindu-se apoi cu un tifon putin umezit in tinctura de tataneasa (Symphytum officinalis).
Aceasta aplicatie externa se face vreme de patru ore, zilnic, pana la remisia respectivei formatiuni canceroase
de la nivelul pielii.
* Adjuvant in diabet - curele de 1-3 luni cu cartilaj de rechin, cate 2 grame administrate zilnic, incetinesc
aparitia unor efecte secundare ale diabetului, in special la nivelul retinei. Studii preliminare arata o actiune
promitatoare a acestui remediu in cazul retinopatiei diabetice.
* Infertilitate masculina - un tratament foarte eficient contra infertilitatii este cel cu cartilaj de rechin si
vitamina E naturala. Vitamina E naturala, continuta din belsug in catina si in uleiul de catina, stimuleaza
productia de sperma. Combinatia cartilaj de rechin + vitamina E este eficienta contra oligospermiei, precum si
in astenospermie. Studii de caz arata ca aceasta combinatie face sa fie mai bine suportata si medicatia cu
efecte hormonale.
* Fumatul - cartilajul de rechin stimuleaza imunitatea generala a organismului si, in mod particular, pe cea
pulmonara, avand si efect antiinflamator pentru bronhii. Ca atare, fumatorii, pasivi sau activi, vor beneficia din
plin de administrarea acestui remediu, cate 4-6 capsule pe zi, care este o buna protectie contra feluritelor
forme de bronsita, precum si contra bronhopneumopatiei obstructive cronice (foarte frecventa la fumatori, si
cu efecte mortale).
* Reumatism - mai multe studii facute pe culturi de celule, pe animale de experienta si pe pacienti umani
suferinzi de reumatism au aratat o extraordinara actiune a cartilajului de rechin contra diferitelor afectiuni
articulare, mai ales cronice. Se tin cure cu o durata de macar zece saptamani, timp in care se administreaza
cartilajul de rechin sub forma de pulbere, minimum 2 grame pe zi.
* Refacere dupa luxatii, fracturi - aceleasi substante care actioneaza in cazul reumatismului sunt un foarte bun
suport si pentru vindecarea mai rapida a traumatismelor oaselor si ale articulatiilor. Se iau doze ceva mai mari,
cate 3-4 grame de cartilaj de rechin zilnic, in cure de 3 saptamani. Extern, rezultate foarte bune au aplicatiile
cu tataneasa, o planta cu efecte antiinflamatoare care stimuleaza procesele de refacere a tesuturilor distruse.
* Psoriazis - in aceasta afectiune se recomanda cartilajul de rechin administrat atat intern, cat si extern. Zilnic,
se iau cate sase capsule de cartilaj de rechin, in cure de 1-2 luni. Extern, se presara pulberea de cartilaj de
rechin, scoasa din capsula, pe portiunile de piele afectate de psoriazis. Peste aceasta pulbere se pune un tifon
umezit cu infuzie de galbenele si se tine vreme de doua-patru ore, zilnic. In opinia medicilor, cartilajul de
rechin actioneaza in aceasta afectiune prin reducerea inflamatiei si prin impiedicarea aparitiei unei vascularizari
anormale pe portiunile de piele afectate de psoriazis.
* Sport de performanta - administrarea de cartilaj de rechin creste rezistenta la efort, creste forta musculara si
contribuie la reducerea efectelor traumatismelor musculare, sinoviale si articulare, avand efect pozitiv asupra
fiziologiei cartilajelor si articulatiilor. Se administreaza in cure scurte, de cate doua saptamani, cate 4 grame pe
zi din acest produs natural. Cartilajul de rechin este contraindicat, insa, pentru culturism si alte astfel de
sporturi, in care se vizeaza cresterea excesiva a masei musculare, deoarece nu favorizeaza dezvoltarea si
irigarea cu sange a noi tesuturi.

Precautii si contraindicatii

Nu se recomanda administrarea cartilajului de rechin la femeile insarcinate, la copiii in crestere, precum si

persoanelor care sufera de hipercalcemie. Aceleasi restrictii sunt valabile si pentru persoanele care au suferit
interventii chirurgicale in primele 2-3 saptamani de la operatie, in primele 8 saptamani dupa infarct sau dupa
accidentul