Dimitrie Anghel, poet de structură romantică, se apropie de poezia simbolistă prin

rafinamentul senzațiilor olfactiv- muzicale, predispoziția pentru reverie, pornind

de la asemenea
senzații și preferința pentru stările vagi, nedefinite. Poetul stabilește,
frecvent, corespeondențe
între om și elementele universului ( flori, mai ales).

Poezia Balul pomilor, are ca temă natura și trecerea ireversibilă a timpului.

Ipostaza lirică a
poetului conştientizează faptul că atmosfera sărbătorească este una efemeră şi se
surprinde astfel
ciclului firesc al vieţii. Accentul e plasat asupra imaginilor vizuale împrumută
luciul lunii, care
contribuie la reliefarea evenimentului major al existenţei acestora.

Titlul asociază două substantive în contextul unei personificări. Imaginea grădinii

înflorite
cuprinsă de farmecul deplin al culorilor pastelate accentuează caracterul feeric al
descrierii, așa
încât acesta prefigurează specia poeziei, si anume, un pastel închinat primăverii.
Primul
substantiv, balul, induce într-o manieră subtilă și rafinată, ideea trăirii plenare
a bucuriei de o
clipă, în spiritul celebrului carpe diem, în timp ce discursul poetic sugerează,
prin finalul său,
ideea lentei, dar eternei ciclități a anotimpurilor. Semnificația titlului induce
concomitent și
sentimente poetice cum sunt: bucuria de a trăi, extazul în fața frumuseții inedite
a naturii,
efemerul clipei etc.

Caracterul descriptiv al textului ete dat de prezentarea, prin imagini vizuale, a

unui cadru idilic
de natură: grădina, într-o zi luminoasă de primăvară. Atât detaliile, cât și
imaginea de anasamblu
surprind exuberanța unei naturi personificate aflate în zorii nașterii sale. Ca
orice descriere,
substantivele identifică detalii ale cadrului, în timp ce adjectivele, folosite
deseori cu valoare de
epitet, au rolul de a spori expresivitatea. Cromatica evidenţiază atmosfera de
bucurie, de
sărbătoare aşteptată cu nerăbdare, perspectiva optimistă fiind subliniată prin roz,
iar puritatea
prin alb. Muzicalitatea e surprinsă atât prin imaginile auditive, cât şi prin
prezenţa orchestrei sau
a ritmului. Epitetul multiplu danțul acesta ritmic de fantome sugerează o imagine
feerică, a unui
dans ireal. Imaginile vizuale și de mișcare transfigureaza realitatea,
transformând-o într-un tablou
fantastic invadat de prezența năucitoare a petalelor de flori. Ritmicitatea
sincronică a dansului de
fantome imprimă tabloului dinamism.

O semnificație deosebită o are ultima strofă. Este construită pe baza antitezei

dintre frumuse țea
inedită a prezentului stăpânit de magia unei clipe de sărbătoare, datorată
spectacolului universal
unic al pomilor în floare, în opoziție cu banalitatea unui virtual mâine, care va
reînscrie grădina
din fața casei în firescul devenirii sale ciclice. Succesiunea anotimpurilor este
asimilată de eul
liric aflat în ipostaza contemplativului unei eterne conformări a naturii în
banalitatea schemei
care marchează devenirea universală perpetuă și la infinit repetabilă. După ce se
încheie
miracolul transfigurării lor cromatice pe care o provoacă venirea primăverii și
imaginea feeriei
universale se diluează treptat, pomii redevin aceiași arbori obișnuiți, care
așteaptă cu nostalgie
repetarea la nesfîrșit a scenariului cosmic univeral.