PROIECT DIDACTIC

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
PROFESOR:
DATA:
MODULUL: Transformarea tiparelor de bază în tipare de model
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Operaţia de gradare a tiparelor
SUBIECTUL LECŢIEI: METODE DE GRADARE
ANUL: II Şcoală Postliceală
DOMENIUL: INDUSTRIE TEXTILĂ ŞI PIELĂRIE
CALIFICAREA: Creator proiectant îmbrăcăminte
TIPUL LECŢIEI: mixtă
TIMP: 50 minute

UNITATEA DE COMPETENŢĂ: Transformarea tiparelor de bază în tipare de model

COMPETENŢA SPECIFICĂ – CS: Gradează tipare ale produselor vestimentare
COMPETENŢE DERIVATE:
CD1 – să identifice metodele de gradare (multiplicare);
CD2 – să explice cum se realizează gradarea prin metoda: radială, grupării şi a calculului
proporţional;
CD3 – să prezinte avantajele şi dezavantajele fiecărei metode;
CD4 – să execute grafic gradarea tiparelor prin metoda radială şi metoda grupării, având
la dispoziţie tiparul de bază pentru prima metodă şi tiparele de bază a două mărimi extreme, pentru
metoda grupării.

MATERIAL DIDACTIC:
 tiparul de bază la scara 1:1 pentru metoda radială;
 tiparele de bază la scara 1:1 pentru mărimile 42 I şi 48 I pentru metoda grupării;
 instrumente pentru măsură şi desen;
 folii pentru retroproiector şi planşe cu reprezentarea modului de multiplicare prin cele
trei metode.

METODE ŞI PROCEDEE DIDACTICE:

 explicaţia
 conversaţia

1
  descoperirea dirijată
 demonstraţia
 observarea
 studiul de caz
 problematizarea
 exerciţiul
 autoevaluarea.

BIBLIOGRAFIE:
 Gheorghe Ciontea, Maria Rădulescu, Proiectarea îmbrăcămintei – manual pentru licee
industriale, clasele a XI-a şi a XII-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985
 Aurelia Brumariu, Proiectarea îmbrăcămintei, Iaşi, 1989

DESFĂŞURAREA LECŢIEI

I. Organizarea clasei (3 min.)

Se face apelul, se trec absenţele şi se fac unele recomandări privind ţinuta elevilor şi
curăţenia în clasă.
Se verifică unele caiete de notiţe, dându-se indicaţii necesare de la caz la caz.

II. Verificarea cunoştinţelor din lecţia precedentă prin chestionare orală (15 min.)
1. Definiţi procesul de gradare a tiparelor.
2. Argumentaţi de ce este necesară multiplicarea tiparelor.
3. Explicaţi cum se realizează multiplicarea.
4. Definiţi cotele de gradare.
5. Enumeraţi tipurile de gradare a tiparelor în cadrul aceleiaşi grupe de conformaţii şi
explicaţi în ce constă fiecare tip de gradare în parte.
6. Nominalizaţi elementele de geometrie a gradării tiparelor.
7. Precizaţi rolul punctelor fixe şi al punctelor mobile în procesul gradării.
8. Clasificaţi liniile de multiplicare şi stabiliţi ce rol au acestea.
9. Identificaţi pe planşe liniile tiparului de bază, liniile tiparelor multiplicate şi comentaţi
gradarea în lungime, lăţime şi combinată.

III. Enunţarea temei noi și transmiterea noilor cunoștințe (20 min.)

Gradarea tiparelor se poate realiza prin următoarele metode:

2
  metoda radială (focarului);
 metoda de grupare;
 metoda de calcul proporţional.

 Metoda radială
La această metodă se porneşte de la tiparul de bază/transformat executat pentru
tipodimensiunea medie din gama de mărimi şi talii.
Se porneşte de la un punct fix, specific fiecărui tipar, numit focar, din care se trasează raze
spre fiecare punct caracteristic de pe conturul tiparului originar.
Pe aceste raze, care reprezintă direcţiile de gradare, se aplică creşterile interdimensionale în
exteriorul şi interiorul tiparului mărimii medii. Punctele obţinute se unesc prin linii de contur
paralele cu cele ale tiparului de referinţă.
Avantajele şi dezavantajele metodei:
Avantaje:
 necesită construcţia unui singur tipar pentru întreaga gamă de mărimi.
Dezavantaje:
 are o precizie scăzută, influenţată în primul rând de modul de alegere a focarului;
 la schimbarea poziţiei focarului, direcţia razelor se schimbă, modificându-se poziţia
punctelor caracteristice ce trebuie determinate. Din acest motiv metoda se aplică în mod special la
reperele unor produse delimitate de contururi circulare (pălării, produse de corsetărie, fustă cloş
etc.), la care modificarea dimensiunilor se realizează în direcţie radială.

 Metoda grupării
Se bazează pe multiplicarea tiparelor folosind două tipare ale aceluiaşi detaliu, de obicei
pentru mărimi extreme. Se suprapun cele două tipare aşezându-le cu liniile de bază şi punctul fix
suprapuse. După conturarea tiparului pe prima coală se unesc prin drepte punctele caracteristice de
acelaşi nume. Dreptele obţinute se numesc direcţii de gradare.
Distanţa obţinută prin unirea a două puncte analoage se numeşte creştere totală şi se notează
cu d. Această distanţă se împarte la (n+1) mărimi situate între cele două mărimi cu care se lucrează.
Distanţele di astfel obţinute se numesc creşteri interdimensionale pe direcţia de gradare şi reprezintă
cantitatea cu care se modifică tiparul de la o mărime la alta.
d
di 
n 1
unde: di – reprezintă creşterea interdimensională;
d – creşterea totală;

3
 n – numărul de mărimi situat între mărimile cu care se lucrează.
Avantajele şi dezavantajele metodei:
Avantaje:
 metodă foarte simplă şi precisă;
 nu necesită calcule prealabile.
Dezavantaje:
 se construiesc două tipare, ceea ce presupune un volum mare de lucru.

 Metoda de gradare prin calcul proporţional este o metodă mai laborioasă care se
studiază în ora următoare.

IV. Fixarea cunoştinţelor noi (10 min.)

Fixarea cunoştinţelor se realizează prin executarea la scara 1:5 a gradării prin metoda radială
şi metoda grupării, elevii având la dispoziţie tiparele unui reper pentru fiecare metodă în parte.
Pe parcursul efectuării aplicaţiei se urmăreşte modul de lucru, dându-se în acelaşi timp
informaţii care să conducă la consolidarea şi fixarea cunoştinţelor.
La sfârşitul aplicaţiei practice se analizează şi se evaluează lucrările.

V. Evaluarea elevilor (2 min.)

Se notează elevii care au răspuns la verificarea cunoştinţelor şi se fac aprecieri asupra
modului în care s-a desfăşurat lecţia.