Suport Curs 2023

MATEMATICĂ –
ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
_____________________________
Suport de curs pentru Programul de reconversie profesională
”Pedagogia învățământului primar și preșcolar”
Conf. dr. Cristian Voica
2023
CUPRINS
Introducere
Unitatea de învățare 1:
Logică, mulțimi, funcții
Mulțimi de numere: relații, operații, structuri algebrice
Metode de rezolvare a problemelor
Elemente de geometrie
Bibliografie
ii
INTRODUCERE
________________________________________________
NOTA DE PREZENTARE
Dezvoltarea mijloacelor de informare şi comunicare a condus la un ritm
de multiplicare a informaţiilor ce necesită o altă organizare a învăţării. De
aceea, au devenit importante atât selectarea cunoştinţelor pe care un elev
trebuie să le asimileze, cât şi necesitatea utilizării acestora cu maximă
eficienţă.
În aceste condiţii, în loc să se diminueze, rolul profesorului în general - şi
al profesorului pentru învățământul primar și preșcolar în particular -
capătă noi valenţe. De regulă, un profesor le arată elevilor, la matematică,
rezolvări de probleme. Dar un profesor bun îi învaţă pe elevii săi cum să
facă ei singuri acest lucru.
Acest curs se adresează cadrelor didactice care predau sau urmează să
predea ca profesori pentru învățământul primar și preșcolar. El este parte
componentă a programului de conversie profesională, prin învățământ la
distanță, derulat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a
Universității din București. În conceperea cursului, au fost parcurse
următoarele etape:
1. Stabilirea Unităţilor de învăţare

Cursul este constituit din patru Unităţi de Învăţare, axate pe temele
principale ale matematicii din învățământul primar: Logică, mulțimi,
funcții; Mulțimi de numere, relații, operații; Metode de rezolvare a
problemelor; Elemente de geometrie.
2. Construirea competenţelor
Competențele generale vizate de acest curs pot fi descrise prin
următoarele formulări sintetice: procesarea unor date, exprimarea de
trăsături, folosirea unor algoritmi, dezvoltarea interesului și motivației.
Pornind de aici, au fost formulate pentru fiecare unitate de învățare
competențe specifice; formarea lor este urmărită sistematic, pe parcursul
unităţii de învăţare respective.
3. Stabilirea conţinuturilor
Conţinuturile acestui curs au fost alese astfel încât să răspundă
competenţelor anterior formulate. Ulterior, conţinuturile au fost ordonate
într-o structură care satisface logica internă a matematicii.
iii
FINALITĂŢILE CURSULULUI
Dezvoltarea competenţelor profesionale și transversale, prin cunoaşterea

şi înţelegerea conceptelor și a procedurilor specifice matematicii, prin
aplicarea acestora în rezolvarea și analiza problemelor și prin formarea
unei atitudini pozitive față de studiul matematicii.
COMPETENȚELE GENERALE ALE CURSULUI
Competenţe profesionale
1. Cunoașterea conceptelor și a procedurilor specifice disciplinei
2. Utilizarea și explicarea unor strategii rezolutive
3. Compararea unor metode alternative de rezolvare a problemelor
4. Explorarea unor legături între concepte matematice diferite
Competențe transversale
1. Aplicarea principiilor şi a normelor de deontologie profesională,
fundamentate pe opţiuni valorice explicite, specifice specialistului în
ştiinţele educaţiei
2. Cooperarea eficientă în echipe de lucru profesionale, interdisciplinare,
specifice desfăşurării proiectelor şi programelor din domeniul ştiinţelor
educaţiei
3. Utilizarea metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe tot parcursul
vieţii, în vedere formării şi dezvoltării profesionale continue
Temă de reflecţie
Care credeți că este modalitatea cea mai eficientă pentru învățarea
matematicii, în cadrul acestui program de formare?
iv
INDICAȚII PENTRU PARCURGEREA CURSULUI
Fiecare pagină este dedicată unui anumit subiect, cum ar fi, de exemplu,
Reguli de negare. Am concentrat în pagina respectivă informații, exemple,
demonstrații despre subiectul discutat. Fiecare dintre acestea este însoțită
de o imagine simbolică.
Exemplu
Acesta este un exemplu de imagine simbolică, folosită în curs.
Conţinuturile sunt întrerupte de diverse teme de reflecție sau de sarcini

de lucru. Acestea sunt anunțate prin titluri specifice şi prin imagini
sugestive. De exemplu, mai jos sunt formulate o sarcină de lucru și o temă
de reflecție.
Sarcină de lucru
Răsfoiți/ derulați câteva pagini ale acestui curs și notați 3 observații
despre structura grafică folosită.
Temă de reflecţie
De ce credeți că este nevoie de teme de reflecție în acest curs?
Care credeți că este diferența dintre o temă de reflecție și o sarcină de
lucru?
Elementele considerate importante au fost marcate prin titlul De

reținut. Un exemplu este cel ce urmează.
De reţinut!
Pe pagină, în partea stângă, a fost lăsat un spaţiu alb, întrerupt, din loc în
loc, de elemente grafice.
Acest spaţiu are un dublu rol: pe de o parte, elementele grafice atrag
atenţia şi ajută la identificarea unor tipuri de activități; pe de altă parte,
spaţiul alb poate fi folosit pentru notiţe, completări, observaţii.
v
MODALITĂȚI DE INTERACȚIUNE
Pe parcursul semestrului, sunt planificate două activități tutoriale (AT). În

cadrul acestor întâlniri, vom avea o abordare interactivă, bazată pe o
permanentă stimulare, motivare, dinamizare, feedback. Ca urmare, veți fi
puși în situații diverse de învățare, în cadrul cărora sunteți solicitați să
discutați, să reflectați, să comparați, să rezolvați sau să propuneți
modificări.
Ulterior AT, sunteți solicitați să parcurgeți unitățile de învățare
corespunzătoare din suportul de curs și să rezolvați sarcinile de lucru și
temele de reflecție: acestea nu sunt obligatorii pentru evaluarea finală, dar
pot contribui la o mai bună înțelegere a problematicii studiate și la
rezolvarea temelor de control. Puteți completa fiecare unitate de învățare
cu noi informații, prin aprofundarea temelor de studiu individual (SI).
Pentru acestea, în curs a fost indicată bibliografia minimală: puteți însă
găsi informații utile și în alte surse bibliografice, care vă sunt la îndemână.
În cazul în care aveți dificultăți în învățare, puteți adresa întrebări sau
puteți solicita indicații și recomandări bibliografice prin intermediul
platformei.
Cele două teme de control (TC) se găsesc în curs, la începutul acestuia, dar
vor fi afișate și separat. Punctajul obținut la aceste teme reprezintă o parte
importantă a notei finale. Este recomandat să citiți cu atenție cerințele: în
aprecierea răspunsurilor vor conta atât corectitudinea rezolvărilor/
răspunsurilor, cât și redactarea, comentariile, respectarea unor restricții
impuse prin enunț, sau a termenelor de predare.
MODALITATEA DE ACORDARE A NOTEI

Pentru acest curs, evaluarea are două componente, cu ponderi egale în
stabilirea notei: evaluarea continuă şi evaluarea finală.
Evaluarea continuă este o modalitate de apreciere a activităţii studentului,
pe parcursul întregului semestru. Evaluarea continuă va fi făcută pe baza
răspunsurilor la cele două teme de control: acestea contribuie la evaluarea
finală în proporție de 30%.
Pentru acest curs, forma de evaluare finală este examen. Aceasta înseamnă
că, în perioada de sesiune, veți avea o lucrare scrisă din materia întregului
curs, care înseamnă 70% din notă. Participarea la examen este obligatorie
pentru obținerea unei note.
În situația nedorită în care aveți restanță, nota se calculează în același
mod: va fi nevoie, eventual să rezolvați alte teme de control propuse.
vi
TEMA DE CONTROL 1 _______________________________________________
Competența vizată Item de evaluare

1. Primii trei termeni ai unui șir sunt prezentați în imaginea de mai jos.
Șirul de figuri continuă după aceeași regulă.
Identificarea unor
reguli pentru șiruri
geometrice și
descrierea termenilor Fig. 1 Fig. 2 Fig. 3
acestor șiruri
a) Desenați termenul care urmează în acest șir.
b) Descrieți termenul al zecelea al acestui șir, fără a realiza un desen al
termenului respectiv. Exprimați în metri perimetrul figurii 10, dacă
se știe că fiecare dintre pătrățelele din care este aceasta alcătuită are
perimetrul de 2 centimetri.
Întrebarea a) este notată cu 2p, iar întrebarea b) este notată 3p.
2. Fie A = {1, 3, 7} și B = {1, 2, 3, 4} două submulțimi ale mulțimii

T = {1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9}.
Efectuarea de operații
a) Calculați 𝐴 ∖ 𝐵 și (𝐴 ∪ 𝐵) ∩ 𝐶𝑇 (𝐵).
cu mulțimi și utilizarea
diagramelor Venn- b) Folosiți o diagramă Venn – Euler și demonstrați că, pentru orice
Euler în demonstrații două submulțimi X și Y ale unei mulțimi Z, mulțimile 𝑋 ∖ 𝑌 și (𝑋 ∪ 𝑌) ∩
𝐶𝑍 (𝑌) trebuie să fie egale.
La întrebarea a) se acordă 2p. La b) se acordă 3p.
3. Considerăm următoarea operație, definită pe mulțimea numerelor

Evidențierea de raționale pozitive:
asemănări și deosebiri 𝑥+𝑦
x⊚y= .
între proprietățile unor 2
operații algebrice sau 7
a) Calculați 1,5 ⊚ 2,1 și 3 ⊚ 5 .
1
ale unor relații, definite

b) Verificați dacă operația ⊚ este asociativă.
între elementele unei
mulțimi date
Întrebarea a) este notată cu 3p, iar întrebarea b) este notată 2p.
vii
TEMA DE CONTROL 2 ________________________________________________
Competența vizată Item de evaluare

1. Rezolvați problema următoare folosind metode aritmetice:
Utilizarea unor metode Pentru 5 stilouri și 6 pixuri s-au plătit 74 de lei, iar pentru 10 stilouri
standard pentru și 7 pixuri s-au plătit 128 de lei. Cât costă un stilou și cât costă un pix?
rezolvarea problemelor
Pentru utilizarea unei metode ce nu este adecvată pentru clasa a IV-a se acordă
maxim 2 pct. Rezolvarea presupune explicarea motivului pentru care se
efectuează anumite calcule.
2. a) Figura din imagine este alcătuită prin

alăturarea a 8 triunghiuri echilaterale și a două
pătrate. Calculați perimetrul figurii, dacă
perimetrul unui triunghi echilateral este de 6 cm.
b) Prin decupare din carton, îndoirea figurii pe
Recunoașterea și muchiile interioare, pliere și lipire, se obține un
descrierea figurilor și corp geometric (un poliedru).
corpurilor geometrice Realizați din carton, apoi fotografiați acest
poliedru. Includeți în rezolvare fotografia (sau
fotografiile) acestuia.
Pentru a) se acordă 3p, iar pentru b) se acordă 2p.
3. Considerăm numărul 𝑛 = ̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅

1234. . . .99100, obținut prin scrierea
succesivă (fără spații) a numerelor de la 1 la 100 (bara de deasupra
indică faptul că acestea sunt cifrele unui număr).
Explorarea unor a) Câte cifre are numărul 𝑛? Justificați răspunsul.
strategii de rezolvare b) Ștergem din acest număr 30 de cifre, astfel încât numărul rămas să fie
de probleme cât mai mare posibil. Care sunt cifrele ce trebuie șterse? Justificați
răspunsul.
Pentru a) se acordă 2p, iar pentru b) se acordă 3p.
viii
UNITATEA 1
LOGICĂ, MULȚIMI, FUNCȚII

Logicianul (Domnului Bătrân): Alt silogism: "Toate pisicile sunt
muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică."
Domnul Bătrân: Şi are patru labe. Asta aşa-i, pe motanul meu îl
cheamă Socrate.
Logicianul: Păi vezi...
Domnul Bătrân (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost
pisică.
Logicianul: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt.
(Replici din piesa Rinocerii, de Eugen Ionesco)
În această unitate de învățare, vom explora la început unele concepte ce țin de logica
matematică și de teoria mulțimilor, precum și conexiuni între acestea, care permit o
mai bună înțelegere a modului în care se fac demonstrațiile în matematică. Ulterior,
vom studia câteva tipuri de funcții, cu relevanță pentru matematica din ciclul primar,
și vom exersa modalități diverse de definire și reprezentare ale acestora.
Competențele specifice UI1
După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi…
... să cunoașteți și să utilizați proceduri de lucru cu propoziții logice și cu

mulțimi
... să identificați corespondențe funcționale și să utilizați reprezentări

diferite ale unei funcții, pentru studiul proprietăților acesteia
... să evidențiați legături între operațiile specifice logicii matematice,

operațiile cu funcții și operațiile cu mulțimi
1
CUPRINS
Pag.
1.1 Propoziții 3
1.2 Conectori logici 4
1.3 Valori de adevăr 5
1.4 Mulțimi 6
1.5 Relații între mulțimi. Submulțimi 7
1.6 Mulțimea vidă. Mulțimea părților unei mulțimi 8
1.7 Operații cu mulțimi 9
1.8 Propoziții și mulțimi 10
1.9 Demonstrații în calculul cu propoziții și cu mulțimi 11
1.10 Reguli de calcul cu propoziții sau cu mulțimi 12
1.11 Principii de demonstrație logică 13
1.12 Predicate. Cuantificatori 14
1.13 Reguli de negare 15
1.14 Funcții 16
1.15 Două exemple de funcții 17
1.16 Un tip particular de funcții: șirurile 18
1.17 Funcții liniare 19
1.18 Graficul unei funcții liniare 20
Teme de studiu individual 21
Bibliografie pentru UI 1 22
2
1.1 PROPOZIȚII
În fiecare domeniu al cunoașterii, formularea şi susţinerea unor puncte de

vedere contribuie la dezvoltarea acestuia. Modul în care se construieşte
argumentarea este însă diferit de la un domeniu la altul.
De exemplu, la istorie, argumentarea se construieşte pornind de la
izvoarele istorice disponibile la un anumit moment (ca, de exemplu,
documente, artefacte, etc). Argumentarea istoricului este de natură
probabilistică: el analizează diverse ipoteze, susţinute de probele pe care
le are la dispoziţie şi construieşte o teorie plauzibilă. Dispunând de
aceleaşi informaţii, doi istorici pot interpreta un eveniment în moduri
diferite şi, pentru moment, ambele argumentări pot fi considerate valide.
Interpretările pe care istoricii le dau evoluează însă în timp: acestea pot fi
confirmate (sau infirmate) de noi izvoare.
La matematică, argumentarea se realizează în cadrul unui sistem care
porneşte de la axiome şi operează cu reguli de deducţie logică. În
rezolvarea unei probleme de matematică, putem opta pentru diferite căi
de rezolvare, dar rezultatul sau concluzia sunt univoc determinate de
datele problemei şi de sistemul în care operăm.
Pentru construcția argumentării, în logica matematică operăm cu
propoziții. În acest context, prin propoziție înțelegem ceea ce, în termeni
lingvistici, înseamnă o afirmație semnificativă. Din perspectiva logicii
matematice, ceea ce ne interesează la o propoziție este valoarea sa de
adevăr: o propoziție poate fi adevărată sau falsă. De obicei, notăm
propozițiile cu litere, iar valorile lor de adevăr le prescurtăm A sau 1
(pentru ”propoziție adevărată”), respectiv F sau 0 (pentru ”propoziție
falsă”).
Exemplu
Propoziția ”Luna este un satelit al Pământului” este o propoziție
adevărată, iar propoziția ”Franța este o țară din America de Sud” este o
propoziție falsă.
Sarcină de lucru
Determinați valoarea de adevăr a fiecăreia din propozițiile următoare:
p: Capitala Belgiei este Paris.
q: Dintre două numere naturale, numărul care are mai multe cifre este mai
mare.
3
1.2 CONECTORI LOGICI
Din punct de vedere gramatical, analiza unei propoziții sau fraze înseamnă
precizarea rolului sintactic sau morfologic al părților sale componente. În
logica matematică, ne interesează doar acele părți componente ale unei
propoziții care sunt ele însele propoziții. Aceste părți componente pot fi
conectate prin operatorii logici: disjuncție; conjuncție; negație; implicație;
echivalență.
Exemple
Propoziția t: ”Astăzi am curs de matematică și curs de franceză” este
formată prin conjuncție (exprimată prin operatorul logic și) din
propozițiile: p: ”Astăzi am curs de matematică”, respectiv q: ”Astăzi am
curs de franceză”.
De reţinut!
În tabelul următor prezentăm operatorii logici și cuvintele-cheie prin care
pot fi identificați în vorbirea curentă.
Operatori Cuvinte Notații Exemple

conjuncția și  Astăzi am curs de matematică și curs de franceză
disjuncția sau  Astăzi am curs de matematică sau curs de franceză
negația nu  Astăzi nu am curs de matematică.
implicația dacă ... atunci → Dacă astăzi am curs de matematică, atunci am și curs
...  de franceză.
echivalența dacă și  Astăzi am curs de matematică dacă și numai dacă am
numai dacă  curs de franceză.
Sarcină de lucru
Considerăm următoarele propoziții:
p: Astăzi este frig.
q: Astăzi merg la facultate cu metroul.
r: Astăzi am curs de matematică.
1. Exprimați în vorbirea curentă propozițiile descrise simbolic astfel:
p  q; r → q;  p; (  r )  q.
2. Exprimați simbolic propoziția: ”Dacă nu merg astăzi la facultate cu
metroul, atunci sau nu am curs de matematică, sau este cald.”
4
1.3 VALORI DE ADEVĂR
Ceea ce ne interesează în logica matematică este valoarea de adevăr a

propozițiilor compuse: aceasta poate fi determinată, dacă precizăm
valorile de adevăr ale propozițiilor componente și operatorii logici prin
care acestea sunt conectate. De aceea, este suficient să descriem, pentru
fiecare operator în parte, tabelul său de adevăr.
p q pq pq p p→q pq

1 1 1 1 0 1 1
1 0 0 1 0 0 0
0 1 0 1 1 1 0
0 0 0 0 1 1 1
Conform tabelului, observăm că:

- dacă cel puțin una din propozițiile p, respectiv q este adevărată, atunci
propoziția p  q este adevărată;
- dacă cel puțin una din propozițiile p, respectiv q este falsă, atunci
propoziția p  q este falsă;
- ”falsul implică orice”: dacă premisa de la care plecăm (adică propoziția

p) este falsă, atunci propoziția p → q este adevărată;
- propoziția  p este adevărată exact atunci când propoziția p este falsă.
Sarcină de lucru
Considerăm propozițiile p, q, r, toate adevărate.
Determinați valoarea de adevăr a următoarelor propoziții compuse:
p → ( q →  r ); r → ( q →  r ); (p   q) →  r.
Puțină istorie...
Istoric, logica matematică este legată de dezvoltarea raționamentelor
științifice.
Cel care a pus bazele studiului formal al logicii a fost filosoful grec
Aristotel: el a realizat o analiză sistematică a sintaxei logicii formale și a
Aristotel demonstrat principiile generale ale raționamentelor deductive.
(384-322 î.H)
sursa: google.ro
5
1.4 MULȚIMI
Unele dintre conceptele cu care operăm în matematică nu pot fi definite:

acestea sunt concepte primare. De exemplu, în geometrie, nu putem
defini punctul, dreapta sau planul. Un alt exemplu de concept primar este
cel de mulțime. În vorbirea curentă, prin mulțime înțelegem (conform
DEX), ”1. număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare; 2. lume
multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni”. În matematică, conceptul de
mulțime nu poate fi definit – orice definiție conduce la un cerc vicios.
Un paradox
Putem opera în matematică cu concepte care nu pot fi înțelese decât la un nivel
intuitiv. Cu toate acestea, despre matematică spunem că este riguroasă...
Pentru a descrie și a opera cu mulțimile, este necesar să introducem un alt

concept primar, și anume relația de apartenență: descriem o mulțime
prin intermediul elementelor din care este aceasta formată (adică prin
intermediul elementelor care aparțin mulțimii respective).
Exemplu
Numărul 23 este un element al mulțimii numerelor naturale de două cifre,
dar numărul 203 nu este un element al acestei mulțimi.
De obicei, notăm mulțimile cu litere sau simboluri. Dacă notăm cu A

mulțimea descrisă în exemplul de mai sus (adică mulțimea numerelor
naturale de două cifre), atunci putem exprima formal propozițiile
anterioare astfel: 23  A; 203  A. Mulțimea de mai sus poate fi descrisă:
• explicit, prin enumerarea tuturor elementelor sale (ordinea de
enumerare nu contează!): A = { 10, 11, 12, ..., 98, 99}
• implicit, prin formularea unei proprietăți caracteristice:
A = { x : x este număr natural, 10  x  99}
Sarcină de lucru
Explicitați mulțimea descrisă astfel:
Elementele sale sunt toate numerele naturale de câte trei cifre, având suma
cifrelor egală cu 4.
6
1.5 RELAȚII ÎNTRE MULȚIMI. SUBMULȚIMI
Așa cum am văzut mai sus, conceptul de mulțime este asociat relației de
apartenență. Folosind această relație între un element și o mulțime,
putem defini relații între mulțimi.
Definiție
Fiind date mulțimile A și B, spunem că mulțimea A este inclusă în
mulțimea B (sau că B include A) dacă orice element al lui A se găsește și în
B. Scriem pe scurt: A  B.
Exemplu
Să considerăm următoarele mulțimi:
A = { 5, 3, 7} și B = { x : x este număr natural, 2  x  9}.
Observăm că 5  B, 3  B și 7  B, deoarece toate aceste elemente sunt
numere naturale cuprinse între 2 și 9, inclusiv.
De aceea, putem spune că A este inclusă în B. Echivalent, exprimăm această
relație prin următoarele expresii sau notații:
- B include A
- A este o submulțime a lui B
- A  B (sau B  A).
De reţinut!
Relația de incluziune este tranzitivă:
Dacă A  B și B  C, atunci A  C.
Temă de reflecţie
Considerăm mulțimea P = { x : x este poligon }. Fie de asemenea
următoarele mulțimi: T = { z : z este triunghi }; C = { w : w este cerc }; D = {
a : a este dreptunghi }.
Decideți care dintre acestea este submulțime a lui P.
Definiție
Mulțimile A și B sunt egale dacă ele au exact aceleași elemente, adică dacă
A  B și B  A. În acest caz, scriem A = B.
7
1.6 MULȚIMEA VIDĂ. MULȚIMEA PĂRȚILOR UNEI MULȚIMI
Pentru a putea opera în toate situațiile posibile cu mulțimi, a fost nevoie

de considerarea unei mulțimi speciale, și anume mulțimea fără niciun
element: aceasta este mulțimea vidă, notată .
Filosofic vorbind, mulțimea vidă este altceva decât ceea ce acceptăm, în
percepția cotidiană, ca fiind ”nimic”; mulțimea vidă este o mulțime fără
elemente! Ne putem imagina o mulțime ca un container – iar mulțimea
vidă corespunde unui container gol...
De reţinut!
Mulțimea vidă este submulțime a oricărei alte mulțimi.
Există o singură mulțime vidă!
Definiție
Fiind dată mulțimea A, putem forma o nouă mulțime, ale cărei elemente
sunt toate submulțimile lui A: obținem astfel mulțimea părților lui A,
notată 𝒫(A).
Exemplu
Să considerăm mulțimea A = { 5, 3}.
Atunci 𝒫(A) = { , { 5}, { 3}, { 5, 3}}.
De reţinut!
Mulțimile { 5, 3} și { { 5, 3} } nu sunt egale: prima mulțime are ca elemente
numerele 3 și 5, iar a doua mulțime are ca element mulțimea { 5, 3}. De
asemenea, nu sunt egale mulțimile  și {  }: prima este mulțimea vidă
(care nu are niciun element), iar a doua are un element, și anume mulțimea
vidă!
Puțină istorie...
Studiul sistematic al mulțimilor și al relațiilor dintre acestea a fost inițiat
de către matematicianul și filosoful german Georg Cantor. Acesta a definit
riguros mulțimile infinite și cardinalul unei mulțimi (ce corespunde,
pentru mulțimile finite, cu numărul de elemente ale acestora). Cantor a
G. Cantor
demonstrat că nu există ”un singur infinit”, deoarece unele mulțimi infinite
(1845-1918) nu sunt cardinal echivalente.
sursa: thefamous
people.com
8
1.7 OPERAȚII CU MULȚIMI
Pornind de la două (sau mai multe) mulțimi, putem obține noi mulțimi
prin intermediul următoarelor operații: reuniune, intersecție, diferență.
Putem descrie cel mai bine aceste operații cu mulțimi, folosind diagrame
Venn - Euler: acestea sunt reprezentări schematice, prin care o mulțime
este imaginată ca o regiune a planului.
Definiții
Fiind date mulțimile A și B, putem forma o nouă mulțime, ale cărei
elemente sunt elementele ce aparțin fie lui A, fie lui B, fie ambelor mulțimi:
această nouă mulțime este reuniunea mulțimilor A și B, notată A  B.
Reprezentăm reuniunea ca în diagrama de mai jos.
AB
x  A  B  x  A sau x  B
A B
Intersecția mulțimilor A și B este o nouă mulțime, ale cărei elemente sunt

elementele ce aparțin atât lui A, cât și lui B.
Notăm intersecția celor două mulțimi cu A  B și o reprezentăm ca în
diagrama de mai jos.
A B
x  A  B  x  A și x  B
A B
Pornind de la mulțimile A și B, diferența lor este o nouă mulțime, ale cărei

elemente sunt exact cele ce aparțin lui A și nu aparțin lui B.
Notăm diferența cu A \ B și o reprezentăm ca în diagrama de mai jos.
A B
x  A \ B  x  A și x  B
A\B
9
1.8 PROPOZIȚII ȘI MULȚIMI
Există o analogie între conectarea propozițiilor prin operatori logici și

operațiile sau relațiile între mulțimi. Aceste analogii sunt evidențiate
sintetic în tabelul de mai jos.
Disjuncția Reuniunea
Propoziția p  q este adevărată, doar Un element aparține mulțimii A  B,
dacă cel puțin una dintre propozițiile p, doar dacă aparține cel puțin uneia
respectiv q este adevărată dintre mulțimile A, respectiv B.
Conjuncția Intersecția
Propoziția p  q este adevărată, doar Un element aparține mulțimii A  B,
dacă ambele propoziții p, respectiv q doar dacă aparține ambelor mulțimi
sunt adevărate A, respectiv B.
Implicația Incluziunea
Atunci când propoziția p este adevărată, A  B doar dacă, atunci când un
propoziția p → q este adevărată, doar element aparține lui A, acesta
dacă propoziția q este adevărată aparține și lui B.
Echivalența Egalitatea
Propoziția p  q este adevărată, doar Mulțimile A și B sunt egale, doar dacă
dacă propozițiile p → q și q → p sunt A  B și B  A
adevărate.
De reţinut!
Dacă A este o submulțime a lui T, mulțimea T \ A se mai numește și
complementara lui A în raport cu T și se notează 𝐶𝑇 (𝐴).
Folosind această notație putem completa tabelul de mai sus astfel:
Negația Diferența/ complementara

Propoziția  p este adevărată, doar dacă Un element din T aparține 𝐶𝑇 (𝐴)
propoziția p este falsă doar dacă nu aparține lui A.
10
1.9 DEMONSTRAȚII ÎN CALCULUL CU PROPOZIȚII ȘI CU MULȚIMI
Să demonstrăm!
Dacă p, respectiv q sunt două propoziții, atunci Dacă P și Q sunt două submulțimi ale lui T, atunci
 ( p  q)   p   q 𝐶𝑇 (𝑃 ∪ 𝑄) = 𝐶𝑇 (𝑃 ) ∩ 𝐶𝑇 (𝑄)
Pentru a arăta că cele două propoziții sunt Pentru a arăta că cele două mulțimi sunt egale,
echivalente, folosim tabele de adevăr: folosim diagrame Venn – Euler:
T
p q p q pq  ( p  q) pq Reprezentăm cele trei
1 1 0 0 1 0 0 mulțimi prin diagrama
din dreapta.
P Q
1 0 0 1 1 0 0
0 1 1 0 1 0 0 Marcăm prin culoare mulțimile indicate:
0 0 1 1 0 1 1
Deoarece ultimele două coloane ale tabelului

sunt identice, deducem că propozițiile din
PQ CT (P  Q)
enunț sunt echivalente.
CT (Q)
CT (P)
CT (P)  CT (Q)
Deoarece ultimele două figuri sunt identice,

deducem că mulțimile din enunț sunt egale.
Un paradox
Diagramele Venn-Euler se dovedesc utile când operăm cu două sau cu trei mulțimi,
dar devin complicate când operăm cu mai multe mulțimi!
11
1.10 REGULI DE CALCUL CU PROPOZIȚII SAU CU MULȚIMI
Temă de reflecţie
Analizăm comparativ cele două reguli de calcul demonstrate anterior:
Dacă p, respectiv q sunt două Dacă P și Q sunt două submulțimi ale

propoziții, atunci lui T, atunci
 ( p  q)   p   q 𝐶𝑇 (𝑃 ∪ 𝑄) = 𝐶𝑇 (𝑃 ) ∩ 𝐶𝑇 (𝑄)
Observăm faptul că, dacă înlocuim operatorii logici , ,  cu operațiile 𝐶𝑇 ,

, respectiv , regula de calcul din stânga (referitoare la propoziții) se
transformă în regula de calcul din dreapta (referitoare la mulțimi).
Analogiile evidențiate anterior, între calculul propozițional și operațiile

sau relațiile dintre mulțimi, permit formularea unor legi de calcul cu
propoziții de îndată ce cunoaștem formule de calcul cu mulțimi, și
reciproc.
De reţinut!
Următoarele reguli de calcul cu mulțimi pot fi deduse cu ajutorul
diagramelor Venn – Euler.
Dacă P, Q, R sunt submulțimi ale unei mulțimi ”totale” T, atunci:
𝐶𝑇 (𝑃 ∩ 𝑄) = 𝐶𝑇 (𝑃 ) ∪ 𝐶𝑇 (𝑄)
PP=P
PP=P
P  (Q  R) = (P  Q)  (P  R)
P  (Q  R) = (P  Q)  (P  R)
(Parantezele indică prioritățile de calcul.)
Sarcină de lucru
Pentru fiecare din regulile de calcul enunțate mai sus:
1. realizați o demonstrație, cu ajutorul diagramelor Venn
2. formulați, prin analogie, reguli de calcul propozițional
3. demonstrați regulile de calcul formulate, utilizând tabele de adevăr
12
1.11 PRINCIPII DE DEMONSTRAȚIE LOGICĂ
Enunțurile logice obținute din propoziții simple cu ajutorul conectorilor

logici se numesc formule de calcul propozițional. O formulă de calcul
care este adevărată, indiferent ce valoare de adevăr au propozițiile
componente, se numește tautologie.
În demonstrațiile utilizate în matematică, folosim sistematic câteva
tautologii. Prezentăm în continuare trei dintre acestea.
Exemple
1. Să analizăm următoarele propoziții:
”Dacă astăzi este 26 februarie, atunci am curs de matematică.”
”Dacă astăzi nu am curs de matematică, atunci nu este 26 februarie.”
Este clar că cele două formulări sunt echivalente. Exprimăm echivalența
unor astfel de propoziții prin tautologia:
(p → q)  ( q →  p).
În demonstrații, atunci când folosim acest principiu de argumentare,
spunem că folosim principul contrapoziției.
2. Prezentăm un fragment dintr-o demonstrație la matematică:
”Dacă un număr se termină cu o cifră pară, atunci el este un număr par.
Numărul 216 se termină cu 6; deci 216 este un număr par.”
Acest raționament se poate descrie formal prin tautologia:
((p → q)  p) → q.
Această tautologie reprezintă principiul modus ponens.
3. Un alt principiu utilizat în demonstrațiile matematice este principiul
modus tollens; acesta poate fi descris prin tautologia:
((p → q)   q) →  p.
Prezentăm un exemplu în care aplicăm, în argumentare, principul modus
tollens:
”Dacă un număr este par, atunci el se împarte cu rest 0 la 2. Împărțind
numărul 327 la 2, obținem rest diferit de 0; deci 327 nu este par.”
Sarcină de lucru
Arătați că formula: ((p → q)  (q → r)) → (p → r), este o tautologie.
Dați un exemplu de demonstrație la matematică, în care folosim acest
principiu de argumentare.
13
1.12 PREDICATE. CUANTIFICATORI
Despre unele enunțuri nu putem preciza dacă sunt adevărate sau false,
deoarece în acestea apar diverse variabile.
De exemplu, să considerăm enunțul: ”Domnul Popescu merge la
cumpărături”. În acest enunț, apar ca variabile persoana la care se referă
(există o multitudine de domni numiți Popescu), precum și momentul în
care se petrece acțiunea (uneori, un anume domn Popescu merge la
cumpărături, dar alteori – nu merge...).
Definiție
În logică, prin predicat înțelegem un enunț care depinde de una sau mai
multe variabile. Atunci când variabilelor li se atribuie valori dintr-o
mulțime dată, acest enunț devine o propoziție (adevărată sau falsă).
Mulțimea în care variabilele iau valori se numește mulțimea de definiție
a predicatului.
Exemplu
Următorul enunț este un predicat cu o variabilă:
p(x): 2x – 1 = 7, x număr natural.
Aici, variabila este numărul x, iar mulțimea de definiție a predicatului
este mulțimea numerelor naturale. Predicatul p de mai sus devine
propoziție adevărată pentru x = 4 și propoziție falsă pentru orice altă
valoare a lui x. De aceea, mulțimea { 4 } se numește mulțimea de adevăr
a predicatului p.
Să comparăm!
Considerăm predicatul Considerăm predicatul:
p(M): Mulțimea M are trei elemente. q(M):  este o submulțime a mulțimii M.
Observăm că propoziția p({2, 4, 5}) este Observăm că, indiferent pentru ce mulțime
adevărată, iar propoziția p({2, 4}) este aplicăm enunțul anterior, propoziția
falsă. obținută este adevărată.
Exprimăm pe scurt această concluzie sub Exprimăm pe scurt această concluzie sub
forma: ∃ 𝑀: 𝑝 (𝑀) (citim: există M forma: ∀ 𝑀: 𝑞 (𝑀) (citim: pentru orice M,
pentru care p(M) este adevărată). q(M) este adevărată).
Includem astfel diferențierea ”uneori” în Includem astfel diferențierea ”totdeauna”
propoziția al cărei adevăr este afirmat. în propoziția al cărei adevăr este afirmat.
Spunem că am folosit cuantificatorul Spunem că am folosit cuantificatorul
existențial (∃). universal (∀).
14
1.13 REGULI DE NEGARE
Considerăm predicatul p(x), cu mulțimea de definiție este {a, b, c } și

propozițiile: ∃ 𝑥: 𝑝 (𝑥) , respectiv ∀ 𝑥: 𝑝 (𝑥).
Vom explicita, pentru această situație particulară, fiecare din aceste
propoziții.
• ∃ 𝑥: 𝑝 (𝑥) înseamnă că cel puțin una din propozițiile p(a), p(b), p(c)
este adevărată, deci propoziția p(a)  p(b)  p(c) este adevărată.
• ∀ 𝑥: 𝑝 (𝑥) înseamnă că toate propozițiile p(a), p(b), p(c) sunt
adevărate, deci propoziția p(a)  p(b)  p(c) este adevărată.
Aplicând regula de negare pentru disjuncție, obținem următoarele
echivalențe:
 (∃ 𝑥: 𝑝 (𝑥))   (p(a)  p(b)  p(c))   p(a)   p(b)   p(c)
Această ultimă propoziție poate fi exprimată simbolic prin propoziția:
∀ 𝑥:  𝑝 (𝑥).
Așadar:  (∃ 𝑥: 𝑝 (𝑥))  ∀ 𝑥:  𝑝 (𝑥).
De reţinut!
Putem folosi următoarele reguli de negare:
 (∃ 𝑥: 𝑝 (𝑥))  ∀ 𝑥:  𝑝 (𝑥).
 (∀ 𝑥: 𝑝 (𝑥))  ∃ 𝑥:  𝑝 (𝑥).
Ca urmare, atunci când negăm propoziții existențiale sau universale,
cuantificatorul existențial se schimbă în cuantificatorul universal și invers.
Exemple
Dacă negăm propoziția: ”Orice curs ține două ore”, obținem propoziția:
”Există cursuri care nu țin două ore”.
Sarcină de lucru
Să analizăm cu mai mare atenție relația de incluziune dintre mulțimile A și
B. Prin definiție, aceasta înseamnă:
∀ 𝑥: (𝑥 ∈ 𝐴 → 𝑥 ∈ 𝐵).
Exprimați printr-o propoziție referitoare la elementele lui A, faptul că A nu
este o submulțime a lui B.
15
1.14 FUNCȚII
Fie E mulțimea persoanele înscrise la un club (denumit, pe scurt, tot E).

Clubul își propune să dezvolte, la membrii săi, abilități de comunicare într-
o limbă străină; ca urmare, organizatorii au contactat clubul D (aflat în altă
țară!), au obținut adresele membrilor clubului D și le-au propus propriilor
membri să trimită mesaje e-mail. Ca în orice acțiune de acest fel, este de
presupus că unii membri vor fi ”entuziaști” (vor scrie mai multe mesaje, la
persoane diferite), alții vor fi ”reticenți” (nu vor trimite niciun mesaj), iar
alții vor fi ”silitori” (vor trimite un singur mesaj).
Mesajele trimise stabilesc o corespondență între elementele mulțimii E
(mulțimea ”expeditorilor”) și elementele mulțimii D (mulțimea
”destinatarilor”).
Definiție
Date mulțimile nevide D și C, o corespondență între elementele acestor
mulțimi se numește funcție dacă oricărui element din prima mulțime îi
corespunde un unic element din a doua mulțime.
Mulțimea D se numește domeniul de definiție al funcției, iar mulțimea C
se numește codomeniul funcției.
Două funcții sunt egale dacă au același domeniu, același codomeniu și
aceeași lege de asociere.
Temă de reflecţie
Considerăm corespondența între membrii cluburilor E și D, descrisă mai
sus. Caracterizați (folosind ”etichetele” utilizate în descrierea situației)
cazul în care această corespondență este o funcție. Cine este, în acest caz,
domeniul de definiție? Dar codomeniul?
Putem descrie o funcție prin:

diagrame cu săgeți tabele de valori explicitarea modului de
asociere
3 3
9 1 D 3 5 6 9
f : { 3, 5, 6, 9} → { 1, 2, 3}
5 C 3 1 2 1
2 f (x) = restul împărțirii lui x
6
D C la 4
Toate cele trei descrieri se referă la o aceeași funcție!
16
1.15 DOUĂ EXEMPLE DE FUNCȚII
Exemplul 1
Fie P o mulțime nevidă, ale cărei elemente sunt propoziții.
Putem defini funcția valoare de adevăr, notată cu v, astfel:
0, dacă 𝑞 este falsă
𝑣 ∶ 𝑃 → { 0, 1}, 𝑣(𝑞) = {
1, dacă 𝑞 este adevărată
Exemplul 2
Fie T o mulțime nevidă și fie A o submulțime arbitrară a lui T.
Putem defini funcția caracteristică a lui A, notată 𝑓𝐴 , astfel:
0, dacă 𝑥 ∉ 𝐴
𝑓𝐴 ∶ 𝑇 → { 0, 1}, 𝑓𝐴 (𝑥) = {
1, dacă 𝑥 ∈ 𝐴
Să demonstrăm!
Dacă mulțimea P conține propozițiile q, Dacă A și B sunt submulțimi ale mulțimii T,
r, q  r, atunci atunci
𝑣(𝑞  𝑟) = 𝑣(𝑞) ∙ 𝑣(𝑟) 𝑓𝐴 ∙ 𝑓𝐵 = 𝑓𝐴∩𝐵
Demonstrație Demonstrație
𝑣(𝑞  𝑟) = 1 ⇔ 𝑣(𝑞 ) = 1 ș𝑖 𝑣(𝑟) = 1 𝑓𝐴 ∙ 𝑓𝐵 (𝑥) = 1 ⇔ 𝑓𝐴 (𝑥) = 1 ș𝑖 𝑓𝐵 (𝑥) = 1
⇔ 𝑣(𝑞 ) ∙ 𝑣(𝑟) = 1 ⇔ 𝑥 ∈ 𝐴 ș𝑖 𝑥 ∈ 𝐵 ⇔ 𝑥 ∈ 𝐴 ∩ 𝐵
Deducem că 𝑣(𝑞  𝑟) = 𝑣(𝑞) ∙ 𝑣(𝑟) Deducem că 𝑓𝐴 ∙ 𝑓𝐵 = 𝑓𝐴∩𝐵
Sarcină de lucru
Următoarele întrebări se referă la funcțiile definite în această secțiune.
1. Pentru ce submulțimi A ale lui T, funcția caracteristică este o funcție
constantă?
2. Presupunem că propozițiile q și  q aparțin mulțimii P. Ce relație există
între 𝑣(𝑞 ) și 𝑣(  𝑞)?
3. Pentru mulțimea T = { 3, 4, 6, 7} și submulțimea B = { 4, 7}, descrieți
funcția caracteristică 𝑓𝐵 folosind o diagramă cu săgeți, apoi un tabel de
valori. Demonstrați că funcția 𝑓𝐵 poate fi descrisă analitic prin relația:
𝑓𝐵 (𝑥) = restul împărțirii lui 𝑥 la 3.
17
1.16 UN TIP PARTICULAR DE FUNCȚII: ȘIRURILE
Considerăm următoarea succesiune de figuri geometrice:
...
Observând figura ce apare pe locul 1, apoi figura de pe locul 2, apoi figurile

următoare, putem identifica diferite regularități ale tuturor figurilor din
imagine, ceea ce ne permite să imaginăm figurile ce ar trebui să apară în
continuare. Succesiunea de mai sus este un șir.
Definiție
Fie M o mulțime de numere sau de figuri geometrice.
Un șir este o funcție definită pe mulțimea numerelor naturale, cu valori în
mulțimea M. Ca urmare, șirurile sunt cazuri particulare de funcții.
Temă de reflecţie
Cum am putea oare gândi succesiunea de figuri geometrice de mai sus ca
un șir, în sensul definiției anterioare?
Putem defini un șir prin:

precizarea primilor termeni recurență descrierea termenului general
1, 3, 5, 7, 9, ... fiecare termen se obține din termenul de pe locul n se obține
precedentul, adunând 2 prin formula: 2n – 1
Sarcină de lucru
Definiți șirul de figuri geometrice de mai sus:
1. printr-o relație de recurență;
2. prin descrierea termenului general.
Uneori, șirurile pot fi descrise prin indicații grafice, ca în imaginile

următoare
...
+1 +2 +3 +4 ...
1
18
1.17 FUNCȚII LINIARE
Orice pătrat este caracterizat de lungimea laturii sale L. Asociem un

pătrat cu perimetrul acestuia; obținem astfel o funcție, ce poate fi descrisă
astfel:
𝑝 ∶ 𝑀 → 𝑀, 𝑝(𝐿) = 4𝐿
(unde M semnifică mulțimea numerelor pozitive).
Valorile funcției p se obțin înmulțind variabila L cu un număr constant (în
cazul nostru, cu 4). O funcție de această formă se numește funcție liniară.
Să explorăm!
Completăm tabelul de valori al funcției perimetru ( p ), pentru câteva
valori atribuite variabilei L:
+1 +3 +2 +4 +13 +6 +11
L 1 2 5 7 11 24 30 41
p( L) 4 8 20 28 44 96 120 164
+4 +12 +8 +16 +52 +24 +44
Pe tabel, sunt precizate de asemenea diferențele între valorile alăturate

din prima linie, respectiv din a doua linie. Constatăm că între aceste
diferențe există o relație simplă: raportul dintre cele din linia de jos și cele
corespunzătoare, de sus, este mereu egal cu 4.
Aceasta nu este o întâmplare: se poate demonstra că, pentru orice valori
numerice atribuite variabilei L, obținem același raport. Acest mod de
variație este analog modului în care sunt dispuse treptele unei scări –
distanța dintre oricare două trepte succesive este aceeași.
Temă de reflecţie
Ce legătură există oare între formula prin care descriem o funcție liniară
și rapoartele constante din tabelul de valori?
Exemple
Următoarele asocieri constituie alte exemple de funcții liniare.
1. Cantitate – preț: dacă un pachet de zahăr costă 3,25 lei, atunci prețul
plătit pentru n pachete este p(n) = 3,25  n.
2. Transformări: la x metri corespund 10  x decimetri.
19
1.18 GRAFICUL UNEI FUNCȚII LINIARE
Să folosim din nou modelul scării, pentru a ne imagina

modul de variație al unei funcții liniare.
Imaginea din dreapta sugerează faptul că extremitățile
treptelor sunt colineare (observați linia roșie, adăugată
peste imagine!)
Această observație are legătură cu forma reprezentării
geometrice a graficului unei funcții liniare.
Definiție
Fie M și P două mulțimi de numere și fie 𝑓 ∶ 𝑀 ⟶ 𝑃 o funcție.
Graficul funcției f este mulțimea tuturor perechilor de forma (x, f(x)),
unde x este un element arbitrar din M.
Reprezentarea geometrică a funcției f se obține asociind oricărui
element al graficului un punct din plan, raportat la un sistem de axe
ortogonale.
Exemple
Să considerăm funcția f : { -1, 0, 2} → { -2, -1, 0, 1, 2, 3, 4}, descrisă prin
expresia f (x) = 2x.
Pentru a reprezenta geometric funcția f, parcurgem următorii pași:
1. Completăm tabelul de 2. Reprezentăm fiecare element

valori al graficului printr-un punct în
plan.
x -1 0 2
Observăm că cele trei puncte
f (x) -2 0 4
sunt colineare (se găsesc pe
dreapta reprezentată punctat).
De reţinut!
În reprezentarea geometrică a unei funcții liniare, punctele
corespunzătoare elementelor graficului sunt colineare.
Dreapta pe care se găsesc acestea trece prin originea sistemului de axe.
Reprezentarea geometrică este întreaga dreaptă, doar dacă domeniul de
definiție este mulțimea numerelor reale.
20
TEME DE STUDIU INDIVIDUAL
În această Unitate de învățare, am fost interesați de concepte și proceduri

de lucru cu propoziții și predicate logice, cu mulțimi și cu funcții.
Pentru a completa conținutul unității de învățare, vă recomandăm
următoarele teme de studiu individual:
1. Silogisme. Paradoxuri logice.
2. Relația de echipolență a mulțimilor. Număr cardinal.
3. Funcții afine. Graficul unei funcții afine. Interpretarea informațiilor grafice.
21
Bibliografie pentru UI 1
Becheanu, M., Ion, I., Dincă, A., Niță, C., Purdea, I., Radu, N., Ștefănescu, M.,
Vraciu, C. (1983). Algebră pentru perfecționarea profesorilor. Ed. Didactică
și Pedagogică, București
Buşneag, D., Chirteş, FI., Piciu, D. (2002). Probleme de logică şi teoria
mulţimilor. Ed. Universitaria, Craiova.
Ene, V. (2002). Lecții de teoria mulțimilor. Ed. Ex Ponto, Constanța.
Năstăsescu, C. (1981). Introducere în teoria mulțimilor. Ed. Didactică și
Pedagogică, București.
Roșu. M. (2010). Elemente de matematică pentru profesorii din
învățământul primar. Ed. Aramis, București.
22
UNITATEA 2
MULȚIMI DE NUMERE:
RELAȚII, OPERAȚII, STRUCTURI ALGEBRICE
„Dumnezeu a creat numerele naturale;

toate celelalte sunt opera omului”
Leopold Kronecker
În această unitate de învățare, vom studia la început proprietățile mulțimii numerelor

naturale. Ne vor interesa operații și relații cu numere naturale, precum și principiul
inducției matematice. Ulterior, vom studia numerele raționale pozitive, definite prin
intermediul unei relații de echivalență între fracții. Vom fi interesați de proprietățile
operațiilor cu numere raționale, care ne vor conduce la studiul unor structuri
algebrice.
După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi…
... să cunoașteți și să justificați proceduri de calcul cu numere naturale și

cu numere raționale pozitive
... să utilizați în demonstrații principiul inducției matematice
... să evidențiați asemănări și deosebiri între proprietățile unor operații

algebrice sau ale unor relații, definite între elementele unei mulțimi date
23
CUPRINS
Pag.
2.1 Mulţimea numerelor naturale 25
2.2 Baza 10 26
2.3 Operații în baza 10 27
2.4 Reguli de operare în baza 10 28
2.5 Relații 29
2.6 Relații între numere naturale 30
2.7 Relații și operații cu numere naturale 31
2.8 Metode de demonstrație 32
2.9 Împărțirea cu rest 33
2.10 Baze de numerație: scurt istoric 34
2.11 Scrierea numerelor într-o bază de numerație 35
2.12 Calcule în alte baze de numerație 36
2.13 Fracții: scurt istoric 37
2.14 Număr rațional: definiție 38
2.15 Adunarea numerelor raționale 39
2.16 Înmulțirea numerelor raționale 40
2.17 Monoizi 41
2.18 Grupuri 42
24
2.1. MULŢIMEA NUMERELOR NATURALE
De-a lungul timpului, oamenii au făcut diverse invenţii, ca răspuns la

necesităţi ale vieţii cotidiene. Numărarea animalelor, evidenţa
pământurilor şi culturilor şi marcarea trecerii timpului par să fi
determinat începuturile gândirii matematice. Paleontologii încearcă să
reconstituie aceste începuturi cu ajutorul fragmentelor de pietre sau de
oase, folosite de omul primitiv. Ei sunt de părere că, iniţial, omul era
capabil să facă diferenţa doar între unu şi mulţi. Ulterior, limbajul a
evoluat, astfel că acesta a făcut distincţia între unu, doi şi mulţi, apoi între
unu, doi, trei şi mulţi. Un argument des invocat în sprijinul acestei afirmaţii
este existenţa, chiar şi în zilele noastre, a unor populaţii în ale căror limbi
nu există cuvinte care să exprime numere mai mari decât trei. Această
construcţie „pas cu pas” a numerelor naturale a fost descrisă sugestiv de
Diofant din Alexandria ( aprox. 200 – 284, numit uneori şi “părintele
Coperta ediţiei din 1621
a Aritmeticii lui Diofant algebrei”), în Aritmetica: „După cum ştii, toate numerele se compun dintr-
(sursa: Wikipedia). o cantitate oarecare de unităţi. Evident, acestea se pot continua, adică se
pot mări la nesfârşit.”
Pentru toate domeniile cunoaşterii, secolul al XIX-lea a fost momentul
clarificărilor conceptuale. Nici matematica nu a făcut excepţie: a devenit
necesară caracterizarea cât mai precisă a sistemelor matematice şi
descrierea naturii demonstraţiei ideale în matematică. Matematicianul
italian Giuseppe Peano a reuşit să identifice un sistem de axiome care
guvernează structura numerelor naturale.
Giuseppe Peano
1858 – 1932 Axiomele lui Peano descriu (la nivel abstract) modul de succesiune a
(sursa: Wikipedia) numerelor naturale: atunci când spunem că numerele naturale sunt
termenii șirului
0, 1, 2, 3, 4, ...., 100, 101, ..., 873, 874 ...
presupunem implicit că:
- 101 și 874 au un succesor (102, respectiv 875), iar această proprietate
este valabilă pentru toate numerele naturale;
- 100, 873 au un predecesor (99, respectiv 872); 0 este singurul număr
natural care nu are un predecesor;
- dacă o submulțime a lui N îl conține pe 0 și, odată cu un număr, conține
și succesorul acestuia, atunci această submulțime coincide cu N.
Reprezentăm schematic mulțimea numerelor naturale pe axa numerelor.
0 1 2 3 4 5 6 7 ...
25
2.2 BAZA 10
Sistemul nostru de numerație, bazat pe utilizarea a zece ”simboluri” (0, 1,

2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9) este denumit sistemul de numerație indo-arabic. Acesta
este un sistem de numerație pozițional, în care cifra 3 din numărul 438
corespunde unei valori mai mari decât cea corespunzătoare lui 8.
Într-o formă oarecum asemănătoare celei actuale, cele zece simboluri au
fost utilizate la început în India. Simbolurile au fost apoi adoptate și
stilizate de arabi: aceștia au utilizat la scară largă sistemul zecimal, care a
pătruns (datorită cuceririi de către arabi a sudului Spaniei actuale, dar și
datorită schimburilor comerciale) în zona Mediteranei.
În acea perioadă, în Europa se folosea încă sistemul Roman, care este însă
inadecvat realizării unor calcule complicate, necesare pentru comerț,
astronomie și navigație.
Calculele se făceau cu abacul – un instrument util, dar greoi.

Necesitatea unor algoritmi de calcul eficienți a făcut ca sistemul
de numerație zecimal să pătrundă în Europa, cu toată
împotrivirea inițială a reprezentanților Bisericii Catolice
pentru adoptarea cunoștințelor ce provin de la ceea ce ei
considerau a fi ”necredincioși ”.
Momentul care a impulsionat cel mai mult adoptarea noului sistem de

numerație a fost apariția, în 1202, a unei cărți de aritmetică intitulată Liber
Abaci.
În această carte, Leonardo din Pisa (mai cunoscut sub numele de
Fibonacci) descrie modul de operare cu numerele scrise în baza 10 și arată
superioritatea sistemului de numerație indo-arab asupra sistemului
Fibonacci roman.
(1175 – 1250)
sursa: mathisfun.com
Temă de reflecţie
Ce dificultăți de calcul credeți că apăreau în sistemul de numerație roman?
26
2.3 OPERAȚII ÎN BAZA 10
Adoptarea sistemului de numerație zecimal a fost posibilă și datorită

existenței unor algoritmi de calcul pentru operațiile cu numere scrise în
baza 10. Acești algoritmi se bazează pe proprietăți ale operațiilor și pe
tabla adunării, respectiv tabla înmulțirii.
+ 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 . 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
1 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
2 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 2 0 2 4 6 8 10 12 14 16 18
3 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 3 0 3 6 9 12 15 18 21 24 27
4 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 4 0 4 8 12 16 20 24 28 32 36
5 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 5 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
6 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 6 0 6 12 18 24 30 36 42 48 54
7 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 7 0 7 14 21 28 35 42 49 56 63
8 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 8 0 8 16 24 32 40 48 56 64 72
9 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 9 0 9 18 27 36 45 54 63 72 81
Ce proprietăți ale operațiilor folosim în calcule?

• Comutativitate: pentru orice două numere naturale a, b
𝑎 + 𝑏 = 𝑏 + 𝑎 și 𝑎 ∙ 𝑏 = 𝑏 ∙ 𝑎
• Asociativitate: pentru orice trei numere naturale a, b, c
𝑎 + (𝑏 + 𝑐) = (𝑎 + 𝑏) + 𝑐 și 𝑎 ∙ (𝑏 ∙ 𝑐) = (𝑎 ∙ 𝑏) ∙ 𝑐
• Distributivitatea înmulțirii față de adunare: pentru orice trei
numere naturale a, b, c
𝑎 ∙ (𝑏 + 𝑐) = 𝑎 ∙ 𝑏 + 𝑎 ∙ 𝑐
• Elemente neutre: pentru orice număr natural a
𝑎 + 0 = 𝑎 și 𝑎 ∙ 1 = 𝑎
Sarcină de lucru
Studiați care dintre proprietățile operațiilor cu numere rămân valabile și
pentru operațiile de reuniune și de intersecție a mulțimilor.
27
2.4 REGULI DE OPERARE ÎN BAZA 10
Desigur, știm cu toții cum se fac calculele cu numere naturale, scrise în

baza 10. De exemplu:
2 7 8 + 2 7 8 
4 6 4 6
3 2 4 1 6 6 8
1 1 1 2
1 2 7 8 8
De ce se fac calculele așa?

Să analizăm cu mai mare atenție modul de calcul.
Numărul 278 înseamnă (2 sute + 7 zeci + 8), iar numărul 46 înseamnă (4
zeci + 6).
Când calculăm suma 278 + 46, procedăm astfel:
distributivitate
asociativitate
(200 + 70 + 8 ) + (40 + 6) = 278  6 = (200 + 70 + 8)  6
200 + (70 + 40) + (8 + 6) = = 200  6 + 70  6 + 8  6

asociativitate
200 + (70 + 40) + ( 10 + 4) = comutativitate
= (2  6)  100 + (7  6)  10 + 8  6
200 + (70 + 40 + 10) + 4 = asociativitate
200 + (100 + 20) + 4 = asociativitate = 278  6 + (278  4)  10

300 + 20 + 4 = 324 distributivitate
asociativitate
comutativitate
În aceste calcule, folosim proprietățile operațiilor. În plus, folosim o

proprietate de tipul exemplificat mai jos, care ține de scrierea pozițională
a numerelor:
8  10 = 80; 6  100 = 600, etc.
28
2.5 RELAȚII
În vorbirea curentă, prin relație înțelegem ”legătură, conexiune, raport

între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora” (conform
DEX). O noțiune oarecum de acelați tip se regăsește și în matematică.
Dată o mulțime nevidă M, o relație între elementele acestei mulțimi
înseamnă o mulțime R de perechi ordonate de elemente ale lui M: în loc să
spunem că perechea (a, b) este din R, preferăm să scriem aRb.
De regulă, folosim în locul literei R un simbol anume.
Exemple
1. Să considerăm mulțimea numerelor naturale și relația de egalitate:
scriem a = b, în loc să scriem că perechea (a, b) aparține relației.
2. Considerăm relația de incluziune între mulțimi: scriem A  B, în loc să
scriem că perechea (A, B) aparține relației.
Despre o relație R între elementele mulțimii M, ne interesează câteva

proprietăți:
• reflexivitatea: pentru orice a  M, să avem a R a
• simetria: pentru orice a, b  M, dacă a R b, atunci și b R a
• antisimetria: pentru orice a, b  M, dacă a R b și b R a, atunci a = b
• tranzitivitatea: pentru orice a, b, c  M, dacă a R b și b R c, atunci a R c
Exemple
1. Relația de egalitate între numere naturale este reflexivă, simetrică și
tranzitivă
2. Relația de incluziune între mulțimi este reflexivă, antisimetrică și
tranzitivă.
Definiție
Fie M o mulțime nevidă și fie R o relație între elementele lui M.
R se numește relație de ordine dacă este reflexivă, antisimetrică și
tranzitivă.
R se numește relație de echivalență dacă este reflexivă, simetrică și
tranzitivă.
29
2.6 RELAȚII ÎNTRE NUMERE NATURALE
Suntem interesați de următoarele relații ce pot fi definite pe mulțimea

numerelor naturale: relația de ordine și relația de divizibilitate.
Date două numere naturale a și b, spunem că a  b dacă există c  N, astfel
ca b = a + c. Definim astfel relația (uzuală) de ordine pe mulțimea
numerelor naturale N.
Relația de ordine este o relație de tip lexicografic: de fapt, pentru a
compara două numere naturale, procedăm într-un mod asemănător cu cel
în care decidem ordinea de așezare a cuvintelor într-un dicționar. Mai
precis, date două numere naturale:
- numărul care are mai multe cifre, în scrierea sa în baza 10, este mai mare;
- dacă numerele au același număr de cifre, comparăm cifrele numerelor de
la sânga la dreapta, până găsim două cifre diferite.
Prin raportare la axa numerelor, numărul mai mare este cel ce se
reprezintă mai la dreapta pe axă.
De reţinut!
În orice bază de numerație, relația de ordine se definește în același mod ca
mai sus.
Date două numere naturale a și b, spunem că a divide b (și scriem 𝑎 | 𝑏 )

dacă există c  N, astfel ca b = a ∙ c. Definim astfel relația de divizibilitate
pe mulțimea numerelor naturale N.
Să comparăm!
Relația de ordine Relația de divizibilitate

Se definește cu ajutorul adunării Se definește cu ajutorul înmulțirii
Este reflexivă: a  a, deoarece a = a + 0 Este reflexivă: a | a, deoarece a = a · 1
Este antisimetrică: dacă a  b și b  a, atunci a = b Este antisimetrică: dacă a | b și b | a, atunci a = b
Este tranzitivă: dacă a  b și b  c, atunci a  c Este tranzitivă: dacă a | b și b | c, atunci a | c
0 este un minim (0  a, pentru orice a) 1 este un minim (1 | a, pentru orice a)
Nu există un maxim 0 este un maxim (a | 0, pentru orice a)
Este o relație totală – orice două numere pot fi Este o relație parțială – unele numere nu se divid
comparate unul pe altul
30
2.7 RELAȚII ȘI OPERAȚII CU NUMERE NATURALE
Tabelul comparativ de mai sus arată că relația (obișnuită) de ordine și

relația de divizibilitate sunt relații de ordine, în sensul definiției din
secțiunea 2.5.
Studiem acum care sunt legăturile între aceste relații de ordine și
operațiile de adunare și de înmulțire pe N.
Să demonstrăm!
Dacă a, b sunt numere naturale și a  b, atunci, Dacă a, b sunt numere naturale și a | b, atunci,
pentru orice număr natural c: pentru orice număr natural c:
a·c  b·c a·c | b·c
Demonstrație Demonstrație
Deoarece a  b, conform definiției există Deoarece a | b, conform definiției există
numărul natural d astfel ca numărul natural d astfel ca
a + d = b. a · d = b.
Cum Cum
b · c = ( a + d ) · c = a · c + d · c, b · c = ( a · d ) · c = (a · c) · d,
iar d · c este un număr natural, deducem, iar d este un număr natural, deducem,
conform definiției, că conform definiției, că
a · c  b · c. a · c | b · c.
Sarcină de lucru
Pornind de la definiție și folosind argumente similare cu cele de mai sus,
arătați că:
a) Dacă a, b sunt numere naturale și a  b, atunci, pentru orice număr
natural c, avem: a + c  b + c.
b) Dacă a, b, c sunt numere naturale, iar a | b și a | c, atunci a | b + c.
31
2.8 METODE DE DEMONSTRAȚIE
În Unitatea 1, am exersat principii generale ale tipurilor de raționament

utilizate în matematică. Axiomele lui Peano conduc la următoarea metodă
de demonstrație specifică mulțimii numerelor naturale.
Principiul inducției matematice

Fie P un predicat având ca mulțime de definiție mulțimea numerelor
naturale.
Dacă P(0) este o propoziție adevărată și pentru un număr natural arbitrar
m, propoziția P(m) → P(m + 1) este adevărată, atunci mulțimea de adevăr
a predicatului P este mulțimea numerelor naturale (altfel spus: P(n) este
o propoziție adevărată, pentru orice număr natural n).
De reţinut!
O variantă a principiului inducției matematice este următoarea:
Dacă, pentru un număr natural r, propoziția P(r) este adevărată și dacă,
pentru un număr arbitrar m, m  r, propoziția P(m) → P(m + 1) este
adevărată, atunci P este adevărată pentru orice număr natural n, mai mare
sau egal decât r.
Exemplu
Să demonstrăm următoarea egalitate, valabilă pentru numere naturale
nenule:
𝑛 (𝑛+1)
1 + 2 + ⋯+ 𝑛 = .
2
Notăm cu P predicatul din enunț.

1∙ (1+1)
Verificăm: P(1): 1 = este o propoziție adevărată
2
Demonstrăm: Presupunem că P(m) este o propoziție adevărată, adică are

𝑛 (𝑛+1)
loc: 1 + 2 + ⋯ + 𝑛 = . Adunăm (m + 1) în ambii membri ai acestei
2
egalități și obținem:
𝑚 (𝑚+1) (𝑚+1)(𝑚+2)
1 + 2 + ⋯ + 𝑚 + (𝑚 + 1) = + (𝑚 + 1) = .
2 2
Așadar, propoziția P(m) → P(m + 1) este adevărată pentru orice m.

Formulăm concluzia: deci P(n) este adevărată pentru orice număr natural
n, n  1.
32
2.9 ÎMPĂRȚIREA CU REST
Să analizăm următoarea proprietate a operației de înmulțire pe N, numită

Proprietatea lui Arhimede, ce poate fi demonstrată folosind principiul
inducției matematice:
Date numerele naturale m și n, cu m ≠ 0, există un număr natural k astfel
încât n  m·k.
Ce spune, de fapt, această proprietate? Ea afirmă că, dacă marcăm pe axa
numerelor toți multiplii lui m, găsim unul care este situat mai la dreapta
față de n.
0 1 2 3 4 5 6 7 ... n
...
0 m 2m mk
Teorema împărțirii cu rest

Pentru orice două numere naturale a și b, cu b ≠ 0, există și sunt unice
numerele naturale c și r astfel încât
a = b · c + r și r < b.
Demonstrație
Enunțul teoremei are două părți, deoarece sunt afirmate existența și
unicitatea câtului și restului.
... a
0·b 1·b 2·b k·b (k + 1)· b
Conform proprietății lui Arhimede, știm că există un număr natural k astfel
încât b · k  a < b · (k + 1). Considerând c = k și r = a – b · k, constatăm că
sunt îndeplinite condițiile din enunțul teoremei; aceasta demonstrează
existența.
Să presupunem acum că ar exista două scrieri ca în enunț:
a = b · c + r = b · c’ + r’ și r < b, r’ < b.
Dacă am avea c < c’, atunci, din egalitatea b · (c’ – c) = r – r’, deducem că 0
< r - r’  r < b, deci ar exista un multiplu al lui b cuprins între 0 și b, ceea ce
este fals. O contradicție asemănătoare obținem și pentru cazul c > c’. De
aceea, c = c’ și r = r’, ceea ce arată unicitatea.
33
2.10 BAZE DE NUMERAȚIE: SCURT ISTORIC
Așa cum afirmă, deseori, arheologii, se pare că matematica a precedat

scrisul. Cum au reprezentat oamenii, de-a lungul timpului, numerele
naturale?
Cel mai simplu mod de reprezentare a numerelor, folosit în Orientul
Mijlociu cu peste 5000 de ani în urmă, este răbojul. Acesta este un obiect
(de regulă, un băț), pe care sunt făcute crestături, reprezentând, de fapt, o
formă primitivă de axă a numerelor! Răbojul a fost (și poate mai este încă)
folosit și la noi: imaginea din stânga este o fotografie a unui răboj, făcută
la Muzeul de Istorie a Moldovei.
Sistemele de numărare au evoluat de-a lungul timpului, în sensul
concentrării reprezentării numerelor. Principiul acestor concentrări este
acela că se formează grupe care, la rândul lor, sunt și ele grupate și
(eventual) notate cu un alt simbol.
Egiptenii foloseau un sistem de numerație cu baza 10, în care existau

simboluri diferite pentru 1, 10, 100, 1000, etc. Sistemul de numerație
Egiptean era organizat aditiv, ceea ce înseamnă că valoarea numărului
reprezentat se obținea ca sumă a valorii ”cifrelor”.
De exemplu, numărul 257 se reprezenta ca în imaginea din
dreapta.
Babilonieni foloseau sistemul numeric sexazecimal, cu baza 60:

în reprezentarea numerelor de la 1 la 59 se foloseau doar două
simboluri (unul pentru 1, celălalt pentru 10), iar pentru
numerele mai mari, acestea se reprezentau în baza 60, iar
”cifrele” erau separate de spații. Ca urmare, sistemul lor de
numerație era pozițional și aditiv.
Influențele acestui sistem de numerație se văd și astăzi. Pe de o parte,
divizăm orele în câte 60 de minute, iar minutele în câte 60 de secunde;
numărul de ore (12 ziua și 12 noaptea) este un divizor al lui 60. Pe de altă
parte, modul în care sunt descrise numerele în unele culturi arată legături
cu sistemul de numerație babilonian. De exemplu, în limba Franceză, 60 se
citește soixante, dar 70 și 72 se citesc soixante-dix (adică ”60 + 10”),
respectiv soixante-douze (”60 + 12”).
Temă de reflecţie
Ce asemănări și ce deosebiri puteți evidenția între sistemul de numerație
folosit de noi și sistemul Egiptean, respectiv cel Babilonian?
34
2.11 SCRIEREA NUMERELOR ÎNTR-O BAZĂ DE NUMERAȚIE
Să analizăm mai în detaliu modul de scriere a numerelor în baza 10. Pentru

a înțelege mai bine ceea ce urmează, să presupunem că vrem să
reprezentăm în baza 10 numărul de obiecte dintr-o grămadă: dacă nu
vrem să numărăm câte obiecte sunt, putem proceda astfel:
- grupăm obiectele din grămadă câte 10:
numărul obiectelor rămase negrupate constituie
cifra unităților;
- grupăm câte 10 grupele de 10 obiecte, obținând
grupe de câte 100 de obiecte: numărul grupelor
de 10, rămase negrupate, constituie cifra zecilor;
- continuăm la fel, până nu mai avem ce grupa.
Ce facem, de fapt? Cum putem descrie procedeul de mai sus, folosind
operații cu numere naturale?
Fie n numărul de obiecte din grămadă.
La primul pas: Calculăm câtul și restul împărțirii lui n la 10: n = 10 · g + u, unde g
este numărul grupelor de câte 10 obiecte. Restul u este cifra unităților.
La al doilea pas: Calculăm câtul și restul împărțirii lui g la 10: g = 10 · t + z, unde t
este numărul grupelor de câte 100 de obiecte. Restul z este cifra zecilor.
La al treilea pas: Calculăm câtul și restul împărțirii lui t la 10: restul obținut este
cifra sutelor. Continuăm, până când obținem câtul 0.
De reţinut!
Procedeul descris mai sus poate fi aplicat pentru scrierea unui număr
natural într-o bază oarecare.
Exemplu
Să scriem în baza 4 numărul natural 45 (exprimat astfel în baza 10).
Pentru aceasta, efectuăm calculele:
45 = 4 · 11 + 1
11 = 4 · 2 + 3
2 =4·0 +2
De aceea, exprimat în baza 4, numărul 45 se scrie 231(4).
35
2.12 CALCULE ÎN ALTE BAZE DE NUMERAȚIE
Așa cum am văzut anterior, istoria matematicii consemnează situații în

care diferite civilizații au preferat alte baze de numerație. Acestea nu
trebuie privite doar ca o curiozitate: de exemplu, baza 2 sau baza 16 se
dovedesc utile în programarea calculatoarelor.
Simplificând mult lucrurile, memoria calculatorului o putem vedea ca un
șir de celule (biți), fiecare celulă având ”eticheta” 0 sau un 1. În acest mod,
informațiile sunt memorate sub forma unui șir (finit) de cifre 0 și/ sau 1.
Temă de reflecţie
Comparați modul de memorare a informației în memoria calculatorului,
cu funcția caracteristică a unei mulțimi. Ce asemănări și deosebiri puteți
evidenția?
Atunci când operăm cu numere reprezentate în baza 2,

+ 0 1 . 0 1
operațiile aritmetice îndeplinesc aceleași reguli ca și în
0 0 0 0 0 0 baza 10; singura deosebire este faptul că tabla adunării și
1 1 10 1 0 1 tabla înmulțirii arată altfel!
Să aplicăm regulile de calcul pentru a efectua, în baza 2, următoarele

operații: 101 + 11, respectiv 101  11.
1 0 1 + 1 0 1 
1 1 1 1
1 0 0 0 1 0 1
1 0 1
1 1 1 1
Sarcină de lucru
Observați calculele făcute în baza 10 și în baza 2.
a) Detaliați calculele din baza 2, evidențiind proprietățile folosite.
b) Alcătuiți tabla adunării și tabla înmulțirii în baza 3 (unde pot fi folosite
doar cifrele 0, 1, 2).
c) Calculați în baza 3: 102 + 21, respectiv 102  21.
36
2.13 FRACȚII: SCURT ISTORIC
În Grecia Antică, raportul a două mărimi de acelaşi fel a condus la noţiunea

de număr raţional. Denumirea de număr raţional nu vine, cum s-ar putea
crede, de la raţiune (gândire), ci de la raţio (raport).
Babilonieni reprezentau fracțiile în sistemul sexagesimal utilizat de ei,
într-un mod similar în care reprezentăm numerele zecimale. Pentru a
înțelege mai bine acest aspect, să analizăm ce înseamnă, în scrierea
2 4
zecimală, numărul 1,24: acesta este 1 + 10 + 100. Analog, babilonienii
foloseau un semn special (de fapt, un spațiu) pentru virgulă și scriau apoi
2 4
”zecimalele”; în scrierea folosită de ei, 1,24 însemna însă 1 + 60 + 3600.
Baza de numerație, ca și modul în care înțelegeau fracțiile, le permitea să
reprezinte doar acele fracții în care numitorul are, în descompunerea în
factori primi, doar numerele 2, 3 sau 5.
Egiptenii foloseau simboluri pentru fracții cu aproximativ 1800 de ani Î.Hr.
Aproape toate fracțiile utilizate de egipteni aveau numitorul 1, cu excepția
2 3
fracțiilor 3 și 4. Desigur, egiptenii nu foloseau aceste notații (cu care
suntem noi obișnuiți); ei utilizau simbolul , pentru a desemna
numărătorul 1. De exemplu, însemna la egipteni numărul 4, iar
1
însemna fracția 4. Pentru toate celelalte fracții, egiptenii foloseau tabele
pentru a le exprima ca o sumă de fracții diferite, cu numărătorul 1. De
3 1 1
exemplu, ei foloseau în loc de 5, o notație corespunzătoare lui 2 + 10.
1
Romanii foloseau doar relativ puține fracții, toate multipli întregi de 12 ,
mai ales pentru exprimarea subunităților monetare. Moneda cu valoare
1
dintr-un ”as” (unitatea monetară de bază) era denumită unciae, de la
12
care a derivat cuvântul inch (unitate de lungime folosită în Marea
Britanie). Moneda din imaginea din stânga, marcată cu patru ”puncte”,
1 4
este un triens, având valoarea de 4 uncii, sau 3 ( = 12 ) dintr-un as.
Alte denumiri și notații ale fracțiilor folosite de romani sugerează, de
1
asemenea, operații matematice. De exemplu, fracția 8 era denumită
”sescuncia” și semnifica ”o uncie și jumătate”. În termenii folosiți acum,
1 1 1
această denumire se exprimă astfel: 1 2 din 12 este egal cu 8.
37
2.14 NUMĂR RAȚIONAL: DEFINIȚIE
Definim numărul rațional prin intermediul noțiunii de fracție.

O fracţie reprezintă una sau mai multe părţi dintre părţile egale în care a
fost împărţit un întreg (sau mai mulţi întregi identici). Notăm fracția
corespunzătoare divizării întregului în n părți egale (n ≠ 0), care
𝑚
reprezintă m dintre aceste părți, cu 𝑛 .
𝑎 𝑐
Spunem că două fracții și sunt echivalente dacă 𝑎 ∙ 𝑑 = 𝑏 ∙ 𝑐
𝑏 𝑑
𝑎 𝑐
(produsul extremilor este egal cu produsul mezilor). Scriem ~ pentru
𝑏 𝑑
fracții echivalente.
Să demonstrăm
Relația ~, descrisă prin egalitatea dintre produsul mezilor și al extremilor,
este o relație de echivalență pe mulțimea fracțiilor.
Demonstrație
Trebuie să arătăm că ~ este reflexivă, simetrică și tranzitivă. Primele două
proprietăți sunt consecințe imediate ale comutativității înmulțirii pe N.
𝑎 𝑐 𝑐 𝑒
Demonstrăm tranzitivitatea. Presupunem că 𝑏 ~ 𝑑 și 𝑑 ~ 𝑓 ; aceasta
înseamnă că
a · d = b · c și c · f = d · e.
Înmulțind prima egalitate cu f și a doua egalitate cu b, obținem
a · d · f = b · c · f și c · f · b = d · e · b,
deci a · d · f = d · e · b, sau, echivalent, d · (a · f – e · b) = 0.
Deoarece numitorii fracțiilor sunt nenuli, deducem că a · f = e · b, adică
𝑎 𝑒
~ 𝑓. Altfel spus, relația definită mai sus este tranzitivă.
𝑏
Definiție
Un număr rațional (pozitiv) este mulțimea tuturor fracțiilor, echivalente
cu o fracție dată. Spunem că numărul respectiv este reprezentat de
oricare dintre aceste fracții echivalente. Notăm mulțimea numerelor
raționale pozitive cu Q+ .
Pentru simplificarea scrierii, folosim semnul egal (=) pentru fracții
echivalente.
De reţinut!
Orice număr natural este un număr rațional, fiind reprezentat printr-o
fracție cu numitorul 1. Așadar, N  Q+
38
2.15 ADUNAREA NUMERELOR RAȚIONALE
Modalitatea cea mai simplă prin care putem obține fracții echivalente cu o
fracție dată este amplificarea: aceasta constă în înmulțirea simultană a
numărătorului și numitorului fracției cu un același număr natural nenul.
Astfel, de exemplu
3 21 12
= =
5 35 20
(am amplificat mai întâi cu 7, apoi cu 4).
Definiție
Pentru a aduna două numere raționale:
- alegem doi reprezentanți ai acestora pe care îi aducem (prin amplificare)
la un numitor comun
- adunăm numărătorii și păstrăm numitorul comun.
𝑥 𝑧 𝑥 ∙ 𝑡 + 𝑦 ∙𝑧
Altfel spus: + = .
𝑦 𝑡 𝑦 ∙𝑡
Să demonstrăm
Operația de adunare a numerelor raționale nu depinde de reprezentanții
aleși.
Demonstrație
Trebuie să demonstrăm că, dacă exprimăm unul din cei doi termeni printr-
o altă fracție, rezultatul sumei este același.
𝑎 𝑎 𝑥
Fie un alt reprezentant pentru primul termen al sumei, adică = ;
𝑏 𝑏 𝑦
𝑥 ∙ 𝑡 + 𝑦 ∙𝑧
trebuie să demonstrăm că fracțiile (rezultatul adunării, când
𝑦 ∙𝑡
𝑎 ∙ 𝑡 + 𝑏 ∙𝑧
folosim primul reprezentant) și 𝑏 ∙𝑡 (rezultatul adunării când folosim
al doilea reprezentant) sunt fracții echivalente.
Altfel spus, trebuie să demonstrăm că, dacă a · y = b · x, atunci
(a · t + b · z) · y · t = (x · t + y · z) · b · t,
ceea ce rezultă imediat.
Sarcină de lucru
Demonstrați că operația de adunare a numerelor raționale pozitive,
definită mai sus, este comutativă, asociativă și are ca element neutru
0
numărul rațional 0 = 1.
39
2.16 ÎNMULȚIREA NUMERELOR RAȚIONALE
Înmulțirea numerelor naturale este definită ca o adunare repetată de

termeni egali: numărul 4 · 3 înseamnă 3 + 3 + 3 + 3 (numărul termenilor
în această sumă fiind 4).
Putem defini produsul dintre un număr rațional și un număr natural în
3 3 3 3 3 3 12
același mod: 4 · 5 înseamnă 5 + 5 + 5 + 5 , adică 4 · 5 = 5 .
Atunci când niciunul dintre factorii produsului nu este număr natural, este
nevoie de o definiție a modului de calcul.
Definiție
Pentru a înmulți două numere raționale:
- alegem doi reprezentanți ai acestora
- înmulțim numărătorii între ei și numitorii între ei.
𝑥 𝑧 𝑥∙𝑧
Altfel spus: ∙ = .
𝑦 𝑡 𝑦 ∙𝑡
Să demonstrăm
Operația de înmulțire a numerelor raționale nu depinde de reprezentanții
aleși.
Demonstrație
Procedăm analog cu demonstrația pentru adunare. Trebuie să arătăm că,
𝑎 𝑥 𝑎∙𝑧 𝑥∙𝑧
dacă 𝑏 = 𝑦 , atunci 𝑏 ∙𝑡 = 𝑦 ∙𝑡 .
Altfel spus, trebuie să arătăm că, dacă a · y = b · x, atunci

(a · z) · (y · t) = (x · z) · (b · t),
ceea ce rezultă imediat.
Sarcină de lucru
Demonstrați că:
a) operația de înmulțire a numerelor raționale pozitive, definită mai sus,
este comutativă, asociativă și are ca element neutru numărul rațional 1 =
1
;
1
𝑎 𝑏
b) numărul rațional nenul are ca invers față de înmulțire numărul .
𝑏 𝑎
c) înmulțirea numerelor raționale este distributivă față de adunarea

numerelor raționale.
40
2.17 MONOIZI
Pe parcursul acestui curs, am prezentat diverse operații între elementele

unor mulțimi. De exemplu, au apărut:
- operațiile cu propoziții logice, descrise de operatorii logici (conjuncție,
disjuncție, implicație);
- operațiile cu mulțimi (reuniunea, intersecția, diferența);
- operațiile cu numere naturale (adunarea, înmulțirea);
- operațiile cu numere raționale pozitive (adunarea, înmulțirea).
De fiecare dată, am fost interesați de anumite proprietăți ale acestor
operații: comutativitate, asociativitate, existența elementelor neutre.
Definiție
Fie M o mulțime nevidă și fie  o operație algebrică definită între
elementele lui M. Spunem că operația  definește o structură de monoid
pe mulțimea M, dacă  este asociativă și admite element neutru. Altfel
spus, (M, ) este un monoid dacă:
• (x  y)  z = x  ( y  z), pentru orice x, y, z  M;
• există e  M astfel încât e  x = x  e = x, pentru orice x  M.
Dacă, în plus, operația  este comutativă, monoidul se numește comutativ.
Să demonstrăm
Dacă T este o mulțime nevidă, iar M = 𝒫(T), atunci operația constând în
reuniunea mulțimilor definește pe M un monoid comutativ.
Demonstrație
Folosind, de exemplu, diagrame Venn – Euler, putem demonstra că
reuniunea este operație asociativă.
Mulțimea vidă este element neutru pentru reuniune:
∅ ∪ 𝑋 = 𝑋 ∪ ∅ = 𝑋, pentru orice mulțime X.
Deci (M, ) este monoid.
Sarcină de lucru
Demonstrați că următoarele operații definesc monoizi pe mulțimile
indicate: ( 𝒫(T),  ); (N, + ); (N, · ); (Q+, + ).
41
2.18 GRUPURI
Definiție
Fie M o mulțime nevidă și fie  o operație algebrică definită între
elementele lui M. Spunem că operația  definește o structură de grup pe
mulțimea M, dacă  este asociativă, admite element neutru și orice
element din M are un invers în M.
Altfel spus, (M, ) este un monoid dacă:
• (x  y)  z = x  ( y  z), pentru orice x, y, z  M ;
• există e  M astfel încât e  x = x  e = x, pentru orice x  M ;
• pentru orice x  M există y  M astfel încât x  y = y  x = e.
Dacă, în plus, operația  este comutativă, grupul se numește comutativ.
Să demonstrăm
Înmulțirea definește pe mulțimea numerelor raționale pozitive, nenule Q+*

o structură de grup comutativ.
Demonstrație
Verificăm toate proprietățile din definiția de mai sus.
Asociativitatea: înmulțirea numerelor este asociativă, adică x · (y · z) = (x ·
y) · z, pentru orice numere x, y, z ;
1
Element neutru: numărul rațional 1 ( = 1 ) este element neutru la înmulțire,
adică x · 1 = 1 · x = x, pentru orice număr x ;
𝑚
Elemente simetrizabile: inversul numărului rațional nenul x = este
𝑛
𝑛 𝑚 𝑛 𝑛 𝑚
numărul rațional nenul y = 𝑚 , deoarece ∙ = ∙ =1.
𝑛 𝑚 𝑚 𝑛
Sarcină de lucru
Fie T o mulțime nevidă. Pe mulțimea M = 𝒫(T), definim următoarea
operație algebrică, numită diferența simetrică și notată ∆:
𝑋∆ 𝑌 = (𝑋 ∖ 𝑌) ∪ (𝑌 ∖ 𝑋).
Demonstrați că această operație determină pe mulțimea M o structură de
grup comutativ.
42
În această Unitate de învățare, am fost interesați de concepte și

proceduri de lucru referitoare la numere naturale și la numere raționale.
1. Divizibilitate în mulțimea numerelor naturale. Multiplii și divizorii unui

număr. Cel mai mare divizor comun. Cel mai mic multiplu comun.
2. Fracții zecimale. Transformări între fracții ordinare și fracții zecimale.
3. Structuri algebrice: inel, corp.
43
Asaftei P., Asaftei D.C. (1998). Elemente de aritmetică și teoria numerelor.

Iași: Ed. Polirom.
Vraciu, C. (1983). Algebră pentru perfecționarea profesorilor. București:
Ed. Didactică și Pedagogică.
Herescu, Gh., Dumitru, A. (2001). Matematică: Îndrumător pentru
învățători și institutori. București: Ed. Corint.
învățământul primar. București: Ed. Aramis.
Vraciu C., Vraciu M. (1998). Elemente de aritmetică. București: Ed. ALL.
44
UNITATEA 3
METODE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR
Fiecare problemă pe care am rezolvat-o a devenit o regulă care

mi-a folosit apoi la rezolvarea altor probleme.
René Descartes
În această unitate de învățare, vom exemplifica și explica metode specifice de

rezolvare a unor probleme-tip de aritmetică. Ulterior, vom da exemple de probleme
non-standard, pentru care metoda de rezolvare trebuie inventată în fiecare caz în
parte.
După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi …
... să utilizați și să explicați strategii rezolutive pentru probleme - tip
... să recunoașteți și să utilizați mărimi direct sau invers proporționale
... să explorați strategii de rezolvare a unor probleme non-standard
45
CUPRINS
Pag.
3.1 Etape în rezolvarea problemelor 47
3.2 Etape în rezolvarea problemelor – aplicare în practică 48
3.3 Metoda figurativă 49
3.4 Metoda comparației 50
3.5 Metoda comparației: explicație 51
3.6 Metoda falsei ipoteze 52
3.7 Metoda falsei ipoteze: explicație și variante 53
3.8 Metoda drumului invers 54
3.9 Metoda drumului invers: explicație 55
3.10 Metoda reducerii la unitate 56
3.11 Mărimi direct proporționale 57
3.12 Mărimi invers proporționale 58
3.13 Proporționalitate directă și inversă: caracterizare algebrică 59
3.14 Regula de trei simplă 60
3.15 Regula de trei compusă 61
3.16 Regula de trei compusă – algoritm de rezolvare directă 62
3.17 Împărțirea în părți proporționale 63
3.18 Probleme de mișcare 64
3.19 Probleme non-standard 65
46
3.1 ETAPE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR
De-a lungul timpului, matematicienii au încercat să identifice metode

generale de rezolvare a problemelor de matematică. Unul dintre aceștia
este René Descartes (1596-1650), filozof, matematician şi fizician cu
contribuţii remarcabile la întemeierea fiecăria dintre aceste domenii. Într-
una din lucrările sale, Discours de la Méthode1, Descartes expune o metodă
René Descartes
despre care credea că ar putea fi aplicată la toate tipurile de probleme:
(1596-1650)
Sursa: hystory.mcs • Mai întâi, problema, de orice tip ar fi ea, trebuie redusă la o problemă
de matematică.
• După aceea, problema de matematică, indiferent de tipul ei, trebuie
redusă la o problemă de algebră.
• În fine, orice problemă de algebră trebuie redusă la rezolvarea unei
singure ecuaţii.
Desigur, există numeroase cazuri în care această metodă nu poate fi
aplicată, dar suficient de multe situaţii pot fi modelate pe baza acestei
structuri. În cele ce urmează, prezentăm modul în care matematicianul
George Polya George Pólya a sintetizat câteva reguli2, încercând să răspundă la
(1887 – 1985) întrebarea: Ce etape trebuie să parcurgem în rezolvarea unei probleme?
Sursa:
cosmolearning.org/
philosophy
Înțelegerea Care este necunoscuta? Care sunt datele? Care este condiția? Poate
fi condiția satisfăcută? Este condiția suficientă?
problemei
Să facem un desen. Să introducem notații corespunzătoare.
Am mai întâlnit această problemă? Cunoaștem vreo problemă
Întocmirea înrudită? Cunoaștem vreun rezultat util/ o formulă utilă de calcul?
unui plan Știm să rezolvăm o parte a problemei?
Am putea deduce ceva util din datele problemei?
Realizarea Verific fiecare pas.

planului Cum îmi dau seama că pasul este corect?
Putem demonstra că este corect?
Se poate verifica rezultatul? Se poate obține rezultatul și pe altă
Privirea cale? Putem modifica datele problemei?
retrospectivă Se poate folosi rezultatul sau metoda în altă problemă?
1 Descartes, Discurs asupra metodei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957

2 G. Pólya, Cum rezolvăm o problemă?, Ed. Științifică, București, 1965
47
3.2 ETAPE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR – APLICARE ÎN PRACTICĂ
În practică, poate fi uneori dificil să trecem prin toate aceste etape de

rezolvare – mai ales în cazul elevilor de vârstă școlară mică.
De aceea, este utilă următoarea etapizare simplificată 3.
Observ și Ce se cunoaște în problemă?

înțeleg Ce se cere în problemă?
Cunosc vreo metodă de rezolvare care s-ar putea aplica?
Cum se leagă ceea ce se dă de ceea ce se cere?

Reprezint și Ce mai trebuie aflat pentru a obține rezultatul?
planific
Care este rezultatul?
Redactez și Am stabilit toate legăturile necesare între date și rezultat?

explic Cum prezint ce am făcut?
Cum explic cât mai clar cum am rezolvat?
Rezultatul obținut este oare corect?

Verific și
Cum pot modifica problema?
dezvolt
Cum pot transforma problema?
Sarcină de lucru
Citiți următoarea problemă.
Fiecare dintre cei 25 de elevi din clasa a 2-a colecționează timbre. Orice
elev are un număr diferit de timbre, comparativ cu colegii săi, iar Ana are
cele mai puține timbre – și anume, 26. Câte timbre are fiecare elev, dacă
în total ei au 952 de timbre?
Ce se cunoaște în această problemă?
Ce se cere?
Cum se leagă ceea ce se dă de ceea ce se cere?
3 M. Singer, Matematică. Manual pentru clasa a IV-a. Ed. Sigma, 2006.
48
3.3 METODA FIGURATIVĂ
În rezolvarea problemelor, putem reprezenta în diverse moduri numere
necunoscute:
prin simboluri prin litere prin desene

+3=7 a+3=7 a 3
7
Putem ilustra prin desene diverse expresii, ca în exemplele următoare.
x x y x 1 x 1
2x-1
2x+y 3x+1
Utilizarea unor reprezentări de acest fel în rezolvarea problemelor

reprezintă metoda figurativă. Explicam modul în care intervin cele patru
etape de rezolvare a problemelor, pentru exemplul următor.
Exemplu
Diferența a două numere este 15, iar câtul lor este 4.

Care sunt cele două numere?
Observ Problema se referă la două numere necunoscute, pentru care cunoaștem diferența
și înțeleg și câtul.
Reprezentăm adecvat datele problemei, I
Reprezint și pornind cu a doua informație.
planific II
15
Pe desen, observăm că trei părți egale
înseamnă diferența de 15.
Redactez și 15 : 3 = 5
explic Al doilea număr, care reprezintă o parte, este 5, iar primul număr, care reprezintă
4 părți, este 5  4 = 20.
Verificăm rezultatul:
Verific
și dezvolt 20 – 5 = 15
20 : 5 = 4
49
3.4 METODA COMPARAȚIEI
Să considerăm următoarea problemă:

Trei lăzi cu portocale și două lăzi cu lămâi cântăresc împreună 31kg, iar
trei lăzi cu portocale și cinci lăzi cu lămâi cântăresc împreună 46kg. Cât
cântărește fiecare ladă?
Analizăm și ilustrăm situația descrisă în problemă:
31 kg 46 kg
Comparând datele, se observă că numărul lăzilor cu portocale este

același, în timp ce numărul lăzilor cu lămâi este mai mare cu 3 în al doilea
caz. De asemenea, masa totală a lăzilor este cu 15 kg mai mare: această
diferență provine din cele 3 lăzi cu lămâi în plus.
Dacă 3 lăzi cu lămâi cântăresc 15 kg, o ladă cu lămâi cântărește 15 ∶ 3 =
5 (kg). De aceea:
Două lăzi cu lămâi cântăresc 5  2 = 10 (kg)
Trei lăzi cu portocale cântăresc 31 – 10 = 21 (kg)
O ladă cu portocale cântărește 21 : 3 = 7 (kg)
De reţinut!
Când rezolvăm probleme prin metoda comparației:
- identificăm cantitățile care diferă de la o situație la alta;
- determinăm cauza/ efectul acestei variații.
Sarcină de lucru
Rezolvați următoarea problemă.
La Operă, două bilete la lojă și trei bilete la balcon au costat 176 lei, iar
un bilet la lojă și două bilete la balcon au costat 94 de lei. Cât costă
biletele de fiecare fel?
50
3.5 METODA COMPARAȚIEI: EXPLICAȚIE
În problemele ce țin de metoda comparației, avem de fapt de rezolvat

sisteme de ecuații de forma:
𝑎𝑥 + 𝑏𝑦 = 𝑚
{
𝑎𝑥 + 𝑐𝑦 = 𝑛
unde a, b, c, m, n sunt numere naturale, unde 𝑏 > 𝑐 și 𝑚 > 𝑛
Acest sistem se poate rezolva prin metoda reducerii:
• scădem cele două ecuații și obținem (𝑏 − 𝑐)𝑦 = 𝑚 − 𝑛
• rezolvăm ecuația obținută și obținem 𝑦 = (𝑚 − 𝑛): (𝑏 − 𝑐)
• înlocuim în prima ecuație valoarea obținută pentru y și calculăm x.
Rezolvarea descrisă mai sus a fost posibilă, deoarece una din

necunoscute (în cazul nostru x), are același coeficient în cele două ecuații.
Acest fapt corespunde, în problema cu portocale și lămâi rezolvată
anterior, faptului că, în cele două situații descrise, avem același număr de
lăzi cu portocale. Cum procedăm în problemele în care această condiție nu
este îndeplinită, pentru a putea aplica metoda comparației?
Să explorăm!
Pentru 5 stilouri și 6 pixuri s-au plătit 37 de lei, iar pentru 10 stilouri și 7
pixuri de același tip s-au plătit 64 de lei. Cât costă un stilou și cât costă un
pix?
Ne putem imagina că, în prima situație, cumpărăm o cantitate dublă, adică
10 stilouri și 12 pixuri: vom plăti de asemenea dublu, adică 74 de lei, iar
pentru noile date putem aplica metoda comparației.
Ceea ce facem, de fapt, poate fi explicat astfel:
5𝑥 + 6𝑦 = 37 | × 2 10𝑥 + 12𝑦 = 74
{ ⇒ { ⇒ 5𝑦 = 10
10𝑥 + 7𝑦 = 64 10𝑥 + 7𝑦 = 64
Sarcină de lucru
Observați imaginea, apoi determinați dimensiunile dreptunghiurilor.
35 cm
41 cm
Propuneți o problemă asemănătoare.
51
3.6 METODA FALSEI IPOTEZE

Domnul Popescu a plătit suma de 780 de lei cu 22 de bancnote de 10 și de
50 de lei. Câte bancnote de fiecare fel a folosit?
Domnul Popescu nu putea folosi doar bancnote de 10 lei (în acest caz, cele
22 de bancnote ar însemna doar 220 de lei – prea puțin!), sau doar
bancnote de 50 de lei (ar însemna 1100 lei – prea mult!). Au fost folosite
deci ambele tipuri de bancnote. O posibilitate pentru rezolvare ar fi
încercare-eroare:
Incercare-eroare
Nr. bancn. 10 0 1 2 3 4 ... ? ... 20 21 22
Nr. bancn. 50 22 21 20 19 18 ... ? ... 2 1 0
Suma 110 1060 102 980 920 ... 780 ... 300 26 220
0 0 0
− 40 − 40
Când trecem de la o încercare la alta (adică creștem cu 1 numărul
bancnotelor de 10 și scădem cu 1 numărul bancnotelor de 50), suma scade
de fiecare dată cu 40. Pentru situația inițială (0  10 + 22  50), avem un
excedent de 1100 – 780 = 320 lei; ca urmare, trebuie să facem 8 ”pași”
pentru a ajunge la suma dorită. Acest procedeu de rezolvare poate fi
sintetizat într-un algoritm de calcul: obținem astfel metoda falsei ipoteze.
Observ Datele problemei sunt: suma plătită (780 lei), tipurile de bancnote folosite și
și înțeleg numărul total de bancnote (22). Necunoscute: numărul de bancnote de fiecare fel.
Presupunem că au fost folosite doar bancnote de 50 lei: suma plătită ar fi fost
Reprezint și atunci de 1100 lei. Deducem că:
planific - presupunerea este falsă;
- apare o diferență la plată de 1100 − 780 = 320 lei.
Această diferență provine din faptul că au fost folosite și bancnote de 10 lei.
Redactez și 50 – 10 = 40 (lei)
explic
Numărul bancnotelor de 10 lei folosite este de 320 : 40 = 8 (bancnote).
Restul, adică 22 – 8 = 14 (bancnote) sunt bancnotele de 50 de lei.
Verific Verificăm rezultatul:

și dezvolt 8  10 + 14  50 = 80 + 700 = 780 (lei).
52
3.7 METODA FALSEI IPOTEZE: EXPLICAȚIE ȘI VARIANTE
În problemele ce țin de metoda falsei ipoteze, avem de fapt de rezolvat

sisteme de ecuații de forma:
𝑎𝑥 + 𝑏𝑦 = 𝑚
{
𝑥+ 𝑦 =𝑛
unde a, b, n sunt numere naturale, 𝑎 > 𝑏.
Acest sistem se poate rezolva prin metoda substituției:
• scriem 𝑥 = 𝑛 − 𝑦
• înlocuim în prima ecuație și obținem 𝑛𝑎 − 𝑚 = (𝑎 − 𝑏)𝑦
𝑛𝑎−𝑚
• deci 𝑦 = .
𝑎−𝑏
Temă de reflecţie
Ce legătură există oare între algoritmul de rezolvare (metoda falsei
ipoteze) din secțiunea anterioară și explicația algebrică de mai sus?
Metoda falsei ipoteze are diverse variante de aplicare. Revenim la

problema discutată (”Domnul Popescu a plătit suma de 780 de lei...”),
pentru a explica modul în care putem varia rezolvarea.
Exemplul 1
Putem presupune că au fost folosite doar bancnote de 10 lei: în acest caz,
suma plătită ar fi fost de numai 220 de lei.
Diferența (780 – 220 = 560 lei) provine din faptul că au fost folosite și
bancnote de 50 de lei.
Prin împărțirea 560 : 40 = 14, calculăm, de data aceasta, numărul
bancnotelor de 50 de lei.
Exemplul 2
Putem presupune (de exemplu) că au fost folosite un număr egal de
bancnote de 10 și de 50 de lei: în acest caz, suma plătită ar fi fost egală cu
10  11 + 50  11 = 660 lei, mai puțin decât necesar.
Diferența (780 – 660 = 120 lei) provine din faptul că au fost folosite mai
multe bancnote de 50 de lei.
Prin împărțirea 120 : 40 = 3, calculăm, de data aceasta, câte bancnote de
50 de lei sunt necesare în plus față de cele 11 folosite inițial.
53
3.8 METODA DRUMULUI INVERS

Triplăm un număr, apoi adunăm 5 și obținem 125. Care este numărul?
Reprezentăm datele problemei 3 +5
prin schema alăturată. ? 125
Pentru a determina numărul
necunoscut, parcurgem același
:3 −5
40 120 125
”drum”, în sens invers. 1
Metoda folosită în această problemă se numește metoda drumului

(mersului) invers. Ea presupune imaginarea unei succesiuni de pași, ce
trebuie parcurși în ordine inversă. Explicăm etapele de rezolvare pe
următoarea problemă.
Exemplu
Dan și Geo au împreună 240 de timbre. După ce fac schimb – Dan oferă 5 timbre și
primește, la schimb, 13, Geo are de două ori mai multe timbre decât Dan. Câte timbre
aveau inițial?
Observ Problema se referă la două numere necunoscute, a căror sumă este 240.
și înțeleg
Reprezentăm adecvat datele problemei, descriind schimbul de timbre.
-5 + 13
Dan ?
Reprezint și
planific - 13 +5
Geo ?
240 240
Vom parcurge schema de mai sus în sens invers, determinând mai întâi
numărul de timbre pe care le are fiecare copil, la final.
Trei părți egale înseamnă 240 de timbre.
Redactez și 240 : 3 = 80 (timbre) are Dan la final
explic
80  2 = 160 (timbre) are Geo la final
Ca urmare, la început Dan a avut 80 – 13 + 5 = 72 timbre, iar Geo a avut la
început 160 – 5 + 13 = 168 timbre.
Verific
Verificăm corectitudinea calculelor: după ce schimbă timbrele, Dan a avut
și dezvolt
80 de timbre, iar Geo a avut 160 de timbre. 160 : 80 = 2.
54
3.9 METODA DRUMULUI INVERS: EXPLICAȚIE
Operațiile de scădere și de împărțire (exactă) efectuate cu numere

naturale pot fi gândite ca operații inverse pentru adunare, respectiv
pentru înmulțire: efectele acestor operații se anulează reciproc. De
exemplu:
+ 28 - 28
36 64 36
6
- 15 + 15
59 44 59
6
8 :8
21 168 21
6
:9 9
72 86 72
De aceea, putem determina numere necunoscute, ce apar ca termeni ai

unei adunări, prin scădere, respectiv putem determina factori ai unor
produse prin împărțire:
• dacă a + b = c, atunci a = c – b și b = c – a
• dacă a  b = c, atunci a = c : b și b = c : a
De reţinut!
Când rezolvăm probleme prin metoda drumului invers, este util să
reprezentăm adecvat datele, pentru ca etapele prin care ajungem la final
să fie cât mai clar delimitate.
Sarcină de lucru
a) Rezolvați următoarea problemă, folosind metoda drumului invers.
M-am gândit la un număr: îl înmulțesc cu 9, adun 6 la rezultat, scad 12,
împart diferența la 3 și obțin 28.
La ce număr m-am gândit la început?
b) Propuneți și rezolvați o problemă asemănătoare.
55
3.10 METODA REDUCERII LA UNITATE
Să analizăm următoarea problemă:
Trei cutii identice de bomboane conțin împreună 84 de bomboane. Câte bomboane

vor conține 5 cutii de același fel?
Observ
și înțeleg Problema cere să calculăm numărul de bomboane din 5 cutii identice.
Reprezentăm adecvat datele problemei, utilizând un desen sugestiv.
Reprezint și
planific
84 bomboane ? bomboane
Numărul cerut în problemă se poate afla, înmulțind cu 5 numărul de bomboane

Redactez și dintr-o cutie: ca urmare, trebuie să calculăm mai întâi acest număr.
explic
În 3 cutii sunt 84 de bomboane.
Numărul de bomboane dintr-o cutie este de 84 : 3 = 28 (bomboane).
Deci numărul de bomboane din 5 cutii este 28  5 = 140 (bomboane).
Răspuns: în cele 5 cutii sunt în total 140 de bomboane.
Verific Verificăm rezultatul:
și dezvolt 28  3 = 84
28  5 = 140.
Putem calcula acum numărul total de bomboane din oricâte cutii identice cu cele
date.
În problema rezolvată mai sus, am aflat mai întâi câte bomboane conține o singură
cutie, apoi am putut afla câte bomboane conțin 5 cutii identice. Metoda de rezolvare
folosită se numește metoda reducerii la unitate.
Sarcină de lucru
Propuneți și rezolvați o problemă asemănătoare celei de mai sus.
56
3.11 MĂRIMI DIRECT PROPORȚIONALE
În metoda reducerii la unitate, am evidențiat două mărimi, care depind

una de alta: numărul de cutii (identice) de bomboane și numărul total de
bomboane din aceste cutii. Observăm că, dacă dublăm numărul de cutii,
atunci numărul total de bomboane se dublează de asemenea. Același
fenomen se întâmplă dacă numărul de cutii de triplează.
Definiție
Două mărimi care depind una de alta, astfel că, dacă una se mărește (se
micșorează) de un număr de ori, și cealaltă se mărește (se micșorează) de
același număr de ori, se numesc mărimi direct proporționale.
Exemple
1) Timpul de deplasare și distanța parcursă de o mașină ce se deplasează
cu viteză constantă sunt direct proporționale: într-un timp de n ori mai
mare, mașina parcurge o distanță de n ori mai mare.
2) Numărul de obiecte identice cântărite și masa totală a acestora sunt
mărimi direct proporționale: dacă numărul de obiecte se micșorează de n
ori, masa totală se micșorează și ea tot de n ori.
3) Timpul și cantitatea de apă ce curge dintr-un robinet deschis sunt
mărimi direct proporționale: într-un timp dublu, curge o cantitate dublă
de apă.
4) Lungimea laturii unui pătrat și perimetrul acestuia sunt direct
proporționale.
Să analizăm!
Un atelier de mobilă produce câte un scaun la fiecare 30 min. Reprezentăm grafic
dependența dintre numărul de scaune produse și timpul de producție.
Nr. scaune. 0 1 2 3 4
Min 0 30 60 90 120
Observăm că relația dintre cele două mărimi poate fi exprimată printr-o funcție
liniară: timpul = 30  nr. de scaune.
Dependența liniară se păstrează pentru orice două mărimi direct proporționale.
57
3.12 MĂRIMI INVERS PROPORȚIONALE
Mărimile direct proporționale variază în aceeași direcție, în sensul: dacă

una din ele se mărește, atunci se mărește și cealaltă, iar dacă una din ele
se micșorează, atunci se micșorează și cealaltă.
Există mărimi care depind una de alta, care variază însă în direcții
diferite. De exemplu, viteza de deplasare a unui mobil (în mișcarea
uniformă și rectilinie) și timpul în care mobilul parcurge o distanță
dată: cu cât viteza de deplasare este mai mare, cu atât timpul în care
este parcursă distanța este mai mic.
Definiție
Două mărimi care depind una de alta, astfel că, dacă una se mărește (se
micșorează) de un număr de ori, cealaltă se micșorează (se mărește) de
același număr de ori, se numesc mărimi invers proporționale.
Exemple
1) Lungimea bazei și lungimea înălțimii unui triunghi de arie constantă:
dacă aria este constantă, iar lungimea crește de n ori, atunci înălțimea
scade de n ori.
2) Numărul de copii și numărul de bomboane primite de fiecare dintre ei,
dintr-un total de 100 de bomboane (în ipoteza că toate bomboanele se
împart în mod egal): dacă numărul de copii crește de n ori, atunci numărul
de bomboane primite de fiecare scade de n ori.
Să analizăm!
Doi muncitori termină o lucrare în 12 zile. În câte zile ar putea termina aceeași lucrare
3 muncitori? Dar 4? Dar 6? (Presupunem că toți muncitorii execută lucrarea în același
ritm).
Reprezentăm grafic dependența studiată.
Nr. muncitori 2 3 4 6 12
Nr. zile 12 8 6 4 3
Observăm că în reprezentarea grafică apare o curbă, iar relația dintre cele două
mărimi se exprimă prin: nr. muncitori  nr. de zile = 24.
Acest tip de relație se păstrează pentru orice două mărimi invers proporționale.
58
3.13 PROPORȚIONALITATE DIRECTĂ ȘI INVERSĂ:
CARACTERIZARE ALGEBRICĂ
Considerăm următoarele mulțimi (ordonate) de valori a două mărimi,

ce depind una de alta:
𝑎1 , 𝑎2 , 𝑎3 , … , 𝑎𝑛 , respectiv 𝑏1 , 𝑏2 , 𝑏3 , … , 𝑏𝑛 .
Dacă cele două mărimi sunt direct proporționale, atunci
𝑎1 𝑎2 𝑎3 𝑎𝑛
= = =⋯= .
𝑏1 𝑏2 𝑏3 𝑏𝑛
Altfel spus: există o constantă c astfel ca 𝑎𝑖 = 𝑐 ∙ 𝑏𝑖 , pentru orice indice i.

Dacă cele două mărimi sunt invers proporționale, atunci
𝑎1 ∙ 𝑏1 = 𝑎2 ∙ 𝑏2 = 𝑎3 ∙ 𝑏3 = ⋯ = 𝑎𝑛 ∙ 𝑏𝑛 .
𝑐
Altfel spus: există o constantă c astfel ca 𝑎𝑖 = 𝑏 , pentru orice indice i.
𝑖
De reţinut!
Invers proporționalitatea înseamnă direct proporționalitate între valorile
primei mărimi și inversele valorilor celei de-a doua mărimi.
Folosind aceste descrieri algebrice, putem determina mai ușor mărimile

direct proporționale sau invers proporționale.
Exemple
1) Relația dintre spațiul parcurs, viteză și timp în mișcarea uniformă și
rectilinie este: 𝑠 = 𝑣 ∙ 𝑡. Ca urmare, dacă distanța parcursă este constantă,
vedem că viteza și timpul sunt mărimi invers proporționale (dacă viteza
se mărește de n ori, timpul în care este parcursă distanța se micșorează de
n ori). Dacă însă păstrăm viteza constantă, vedem că distanța parcursă este
direct proporțională cu timpul.
𝑚
2) Relația dintre masă, volum și densitate este: 𝜚 = 𝑣 . Dacă ne referim la
un anumit material (așadar, dacă densitatea este constantă), atunci masa
și volumul sunt direct proporționale. Dacă păstrăm masa constantă, atunci
volumul unui corp și densitatea acestuia sunt mărimi invers
proporționale.
De reţinut!
Nu orice două mărimi sunt direct sau invers proporționale. Astfel, vârsta
unui om și înălțimea acestuia nu au o dependență proporțională (dacă
vârsta se dublează, nu înseamnă că și înălțimea se dublează!).
59
3.14 REGULA DE TREI SIMPLĂ
Această metodă de rezolvare permite aflarea unui termen necunoscut, în

probleme în care apar mărimi proporționale.
Să rezolvăm!
Șase caiete costă 15 lei. Doi muncitori termină o lucrare în 40 de zile.

În câte zile pot termina aceeași lucrare 10
Cât costă 9 caiete?
muncitori?
În problemele de acest tip, apar implicit câteva ipoteze, pe care le folosim în
rezolvare. Presupunem că toate caietele la care se referă problema sunt de același
tip (deci au același preț); presupunem că muncitorii lucrează toți în același ritm, iar
lucrarea nu are etape mai simple și etape mai dificile...
Organizăm calculele astfel:
6 caiete ................................ 15 lei 2 muncitori .................................. 40 zile

9 caiete ................................ x lei 10 muncitori ................................... x zile
Numărul de caiete și prețul total sunt Numărul de muncitori și timpul de execuție
mărimi direct proporționale; ca sunt mărimi invers proporționale; ca
urmare, calculăm ”în diagonală”: urmare, calculăm ”pe linie”:
9 × 15 2 × 40
𝑥= = 22,5 (lei) 𝑥= = 8 (zile)
6 10
De ce se fac așa calculele?!?

În prima problemă, mărimile sunt În a doua problemă, mărimile sunt invers
direct proporționale; de aceea proporționale; de aceea
6 9 9 × 15 2 × 40
= 𝑥, deci 𝑥 = 2 × 40 = 10 × 𝑥, deci 𝑥 =
15 6 10
Sarcină de lucru
Rezolvați următoarele probleme, folosind regula de trei simplă. Precizați
de fiecare dată ipotezele implicite cu care lucrăm.
1. O cantitate de 250 kg de cartofi a fost ambalată în 20 de lăzi. În câte
lăzi va fi ambalată o cantitate de 400 kg de cartofi?
2. Un camion care se deplasează cu viteza de 70 km/h parcurge distanța
dintre două orașe în 40 de minute. În cât timp va parcurge aceeași
distanță camionul, dacă se deplasează cu 90 km/h?
60
3.15 REGULA DE TREI COMPUSĂ
Această metodă de rezolvare se aplică în problemele în care apar trei (sau

mai multe) variabile, între care există relații de proporționalitate directă
sau inversă.
Să aplicăm!
Pentru a strânge 9 hl de apă, prin 8 robinete trebuie să curgă apă timp de 36 de
minute. Cât timp ar trebui să fie deschise 12 robinete cu același debit, pentru a
strânge 6 hl de apă?
Organizăm datele astfel:
9 hl ............. 8 robinete ............ 36 min
6 hl ........... 12 robinete ............ x min
Vom aplica de două ori regula de trei simplă. Observăm că s-au schimbat și
cantitatea de apă, și numărul de robinete. Vom rezolva o problemă intermediară, în
care cantitatea de apă rămâne aceeași, dar se schimbă numărul de robinete:
Pentru a strânge 9 hl de apă, prin 8 robinete trebuie să curgă apă timp de 36 de
minute. Cât timp ar trebui să fie deschise 12 robinete cu același debit, pentru a strânge
9 hl de apă?
9 hl ........... 8 robinete ............ 36 min
9 hl ........... 12 robinete ............ y min
În această problemă, cantitatea de apă nu este relevantă; mărimile care variază sunt
numărul de robinete și timpul în care strângem apa, iar acestea sunt mărimi invers
36 × 8
proporționale (fapt marcat ”pe linie”). Ca urmare: 𝑦 = 12 = 24 (min).
Putem acum să rezolvăm problema inițială, folosind noile date:
12 robinete ......... 9 hl .............. 24 min
12 robinete ........ 6 hl .............. x min
De această dată, numărul de robinete este același, dar diferă cantitatea de apă.
Mărimile care variază (cantitatea de apă și timpul) sunt direct proporționale; ca
24 × 6
urmare 𝑥 = 9 = 16 (min).
Sarcină de lucru
Rezolvați aceeași problemă, considerând însă următoarea problemă
intermediară:
Pentru a strânge 9 hl de apă, prin 8 robinete trebuie să curgă apă timp de
36 de minute. Cât timp ar trebui să fie deschise cele 8 robinete, pentru a
strânge 6 hl de apă?
61
3.16 REGULA DE TREI COMPUSĂ – ALGORITM DE REZOLVARE DIRECTĂ
Am rezolvat problema din secțiunea 3.15, aplicând de două ori regula de

trei simplă. Pentru aceasta, am formulat o problemă intermediară, pentru
ca, de fiecare dată, să existe doar două mărimi variabile. Cum putem
rezolva problema inițială, fără a mai formula alte probleme?
Să analizăm!
Pornind de la datele din enunț, am calculat:
36 × 8 𝟐𝟒 × 6
𝑦= = 24, apoi 𝑥 = = 16.
12 9
36 × 8 × 6
Așadar: 𝑥 = .
12 ×9
Să vedem cum se ajunge direct la această valoare!
Organizăm datele:
9 hl ............. 8 robinete ............. 36 min
6 hl ........... 12 robinete .. .......... x min

Ignorăm cantitatea de apă (de fapt, o presupunem constantă!) și considerăm ca
mărimi numărul de robinete și timpul: deoarece acestea sunt invers proporționale,
marcăm această dependență ”pe linie”.
Ignorăm numărul de robinete (de fapt, îl presupunem constant!) și considerăm ca
mărimi cantitatea de apă și timpul: deoarece acestea sunt direct proporționale,
marcăm această dependență ”în diagonală”.
Aceste relații ne sunt suficiente pentru a determina necunoscuta: înmulțim
numerele ”conectate” și împărțim rezultatul la produsul celorlalte numere.
Temă de reflecţie
Cum se explică faptul că putem ignora una din mărimi, chiar dacă nu sunt
identice cantitățile ce corespund acesteia?
Sarcină de lucru
Rezolvați următoarea problemă, folosind algoritmul de calcul explicat mai
sus:
12 camioane au transportat 5 tone de nisip, făcând câte 2 curse pe zi, timp
de 3 zile. În câte zile vor transporta 8 camioane de același fel 15 tone de
nisip, dacă fac câte 3 curse pe zi?
62
3.17 ÎMPĂRȚIREA ÎN PĂRȚI PROPORȚIONALE
Să presupunem că o cantitate de 300 kg cartofi trebuie distribuită echitabil

la 3 familii, astfel ca fiecare familie să primească o cantitate proporțională
cu numărul membrilor săi. Familiile sunt compuse din 3, 5, respectiv 4
membri. Cum trebuie făcută împărțirea?
Definiție
A împărți un număr N în părți direct proporționale cu numerele
𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 înseamnă a determina numerele 𝑥1 , 𝑥2 , … , 𝑥𝑛 astfel ca:
𝑥1 𝑥2 𝑥𝑛
𝑁 = 𝑥1 + 𝑥2 + ⋯ + 𝑥𝑛 și = =⋯=
𝑎1 𝑎2 𝑎𝑛
Să analizăm!
Distribuția echitabilă a cantității de cartofi presupune, de fapt, ca oricare
dintre cele 12 persoane care compun familiile să primească aceeași
cantitate de cartofi. Așadar, fiecare va primi 300 : 12 = 25 kg, deci
cantitățile vor fi: 75 kg, 125 kg, respectiv 100 kg.
În această problemă, am folosit contextul dat – referirea la membrii
familiilor. Putem proceda similar în orice problemă de acest fel.
Exemplu
Vrem să împărțim numărul 180 în părți direct proporționale cu numerele
2, 3 și 4. Altfel spus, trebuie să determinăm numerele x, y, z cu proprietatea
𝑥 𝑦 𝑧
că x + y + z = 180 și 2 = 3 = 4.
Notăm valoarea comună a rapoartelor cu p. (În rezolvarea de mai sus,
acest număr corespunde cantității primite de fiecare membru al
familiilor). Atunci 𝑥 = 2𝑝, 𝑦 = 3𝑝, 𝑧 = 4𝑝. Înlocuind în prima relație,
obținem 2𝑝 + 3𝑝 + 4𝑝 = 180, deci 𝑝 = 20.
Ca urmare, 𝑥 = 40, 𝑦 = 60, 𝑧 = 80 constituie soluția problemei.
De reţinut!
Împărțirea unui număr N în părți invers proporționale cu numerele a, b, c
1 1 1
înseamnă împărțirea lui N în părți direct proporționale cu 𝑎 , 𝑏 , 𝑐 .
Sarcină de lucru
Împărțiți numărul 910 în părți invers proporționale cu 4, 10 și 12, apoi în
părți direct proporționale cu 4, 10 și 12.
63
3.18 PROBLEME DE MIȘCARE
În aceste probleme, apar unul sau două mobile ce se mișcă în același sens
(”urmărire”), sau în sensuri opuse (”întâlnire”).
Exemple
1. Doi bicicliști pleacă în același timp, unul din Vadu spre Piscu, iar celălalt
din Piscu spre Vadu. Știm că distanța dintre cele două localități este de 40
km și că bicicliștii merg cu 9 km/h, respectiv cu 11 km/h. După cât timp de
la plecare se întâlnesc?
Rezolvare: Cei doi bicicliști parcurg într-o oră 20 km. Cum ei se îndreaptă
unul către altul, se vor întâlni după 40 : 20 = 2 ore.
2. Trenul intercity (IR) București – Iași, ce are o viteză medie de 90 km/h,
pleacă la o oră după trenul interregio (IR), ce are o viteză medie de 60 km/h.
După cât timp de la plecare, trenul IC ajunge din urmă trenul IR?
Rezolvare: Trenul IR are 60 de km avans, ca urmare a faptului că a plecat
cu o oră mai devreme. În fiecare oră, IC recuperează 20 km: de aceea, va
ajunge din urmă trenul IR după 3 ore de la plecare.
3. După ce iepurele a făcut 300 de salturi, ogarul a pornit în urmărire. În
timp ce iepurele face 5 salturi, ogarul face doar 3, dar un salt al ogarului are
aceeași lungime cu 3 salturi ale iepurelui. Câte salturi va face ogarul până
ajunge iepurele?
Rezolvare. Aceasta este o problemă de natură discretă: vom inventa un fel
de stop-cadru, cu care descompunem urmărirea. Secvențele dintre stop-
cadruri succesive durează atâta timp cât iepurele face 15 salturi, iar ogarul
– 9. Cele 9 salturi ale ogarului au însă lungime egală cu 27 de salturi ale
iepurelui; așadar, la fiecare secvență, ogarul recuperează 12 salturi
”iepurești” din distanța care separă inițial cele două animale. Ca urmare,
va fi nevoie de 300 : 12 = 25 de secvențe pentru ca ogarul să ajungă
iepurele. În acest timp, ogarul va face în total 25  9 = 225 de salturi.
Sarcină de lucru
Rezolvați următoarea problemă:
Un cangur și un iepure se întrec la alergare. Cangurul face salturi de 4 ori
mai lungi decât iepurele, dar iepurele face 10 sărituri în timp ce cangurul
face numai 3. I se fixează cangurului un handicap: iepurele pornește primul
și, după ce acesta face 20 de sărituri, pleacă și cangurul. După câte sărituri
îl ajunge cangurul pe iepure?
64
3.19 PROBLEME NON-STANDARD
Tot ceea ce am discutat până acum, în această Unitate de învățare, se referă

la probleme – tip, adică la probleme pentru care există metode de
rezolvare. Unele probleme nu se încadrează însă într-un tipar: acestea
sunt probleme non-standard, pentru care rezolvarea trebuie inventată de
la caz la caz. Includem în continuare câteva exemple.
Exemple
1. Este oare posibil să înlocuim  cu semnele + sau − astfel ca rezultatul
calculului 1  2  3 ....  10 să fie 0?
Rezolvare. În suma (algebrică) de mai sus, apar 5 numere pare și 5 numere
impare. Ca urmare, pentru orice operații de adunare sau de scădere,
rezultatul este număr impar – deci nu poate fi 0.
2. Găsește cel mai mic multiplu nenul al lui 999, care nu are în scrierea sa
nicio cifră de 9.
Rezolvare. Fie 999  n numărul căutat, pe care îl scriem 1000  n – n.
Vedem că: n nu poate avea una sau două cifre (altfel, multiplul scris mai
sus are o cifră de 9); n nu poate avea cifre nenule; ultima cifră a lui nu poate
fi 1. Deducem că n = 112, iar multiplul căutat este 111888.
3. În clasă sunt 30 de elevi. Observ că, alegând oricare 12 elevi, printre ei

există întotdeauna un băiat, iar alegând oricare 20 de elevi, printre ei există
totdeauna o fată. Câte fete sunt în clasă?
Rezolvare. În clasă nu pot fi 12 sau mai multe fete: în caz contrar, alegem
12 fete și obținem un grup de 12 elevi, printre care nu este niciun băiat.
Analog, în clasă nu pot fi 20 de băieți, sau mai mulți. Cum 11 + 19 = 30,
deducem că sunt exact 11 fete și 19 băieți.
Sarcină de lucru
Rezolvați următoarea problemă4:
Regele caracatiţă are supuşi cu şase, şapte şi opt picioare. Cei cu şapte
picioare mint întotdeauna, dar cei cu şase sau opt picioare spun totdeauna
adevărul. Într-o zi se întâlnesc 4 caracatiţe. Cea albastră spune: ”Împreună
avem 28 de picioare”; cea verde spune: ”Împreună avem 27 de picioare”; cea
galbenă spune: ”Împreună avem 26 de picioare”; cea roşie spune: ”Împreună
avem 25 de picioare”. Ce culoare are caracatiţa care spune adevărul?
4 Sursa: Concursurile Cangurul matematician, http://cangurul.ro/
65
În această Unitate de învățare, am fost interesați de exersarea unor

metode pentru rezolvarea problemelor-tip de matematică. Unele dintre
aceste metode pot fi explicate prin metodele de rezolvare a ecuațiilor sau
a sistemelor de ecuații.
1. Ecuații și inecuații de gradul I.
2. Sisteme de ecuații și inecuații de gradul I.
3. Reguli de calcul algebric.
66
Aron I., Herescu Gh., Dumitru A. (1996). Matematică pentru învăţători. Ed.
Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti.
Cărbunaru, C. (coord., 1988). Probleme de matematică pentru clasele 2-4.
Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Dumitru, A., Herescu, Gh., Dumitru, V. G, Fătu V. (2010). Matematică
pentru ciclul primar. Ed. All, București.
Pólya, G. (1965). Cum rezolvăm o problemă? Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
67
UNITATEA 4
ELEMENTE DE GEOMETRIE
Geometria este arta de a raționa corect pe figuri incorecte.
Henri Poincaré
În această unitate de învățare, vom evidenția elementele fundamentale ale geometriei

și vom studia proprietăți ale poligoanelor, cercului, poliedrelor și corpurilor rotunde.
Ne vor interesa de asemenea modul în care se definesc aria și volumul și formule de
calcul pentru acestea.
După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi …
... să recunoașteți și să descrieți figuri și corpuri geometrice
... să utilizați proceduri specifice de măsurare
... să explorați strategii de rezolvare a unor probleme
68
CUPRINS
Pag.
4.1 Noțiunile primare ale geometriei: punct, dreaptă, plan 70
4.2 Noțiuni deduse 71
4.3 Puncte și drepte în plan 72
4.4 Măsurare și măsură 73
4.5 Măsurarea lungimilor 74
4.6 Cercul. Măsurarea unghiurilor 75
4.7 Poligoane 76
4.8 Triunghiuri 77
4.9 Patrulatere 78
4.10 Perimetrul unui patrulater 79
4.11 Aria unui poligon 80
4.12 Ariile poligoanelor: formule de calcul 81
4.13 Lungimea și aria cercului 82
4.14 Poliedre 83
4.15 Aria unui poliedru 84
4.16 Volumul unui poliedru 85
4.17 Volumele poliedrelor: formule de calcul 86
4.18 Corpuri rotunde 87
69
4.1 NOȚIUNILE PRIMARE ALE GEOMETRIEI: PUNCT, DREAPTĂ, PLAN
Geometria studiază proprietăți ale figurilor și corpurilor geometrice. Ea a

aparut din necesitatea măsurării corecte a terenurilor, cuvântul
”geometrie” provenind de la ”ge” (= pământ) și ”metria” (= măsurare).
Inițial, geometria consta într-o serie de cunoștințe empirice și reguli
practice pentru aflarea unor distanțe, arii, măsuri de unghiuri sau volume
necesare în construcții (sau în diverse alte meșteșuguri), navigație sau
astronomie. Saltul calitativ în geometrie, de la o colecție de reguli la
raționamente riguroase, bazate pe deducție, a fost făcut abia în Grecia
Antică.
Metoda deducției (în care intervin principiile logicii matematice) este
atribuită lui Thales (635 – 543 î. Hr.), dar adevărata revoluție în gândirea
geometrică apare odată cu monumentala lucrare ”Elementele” a lui Euclid.
Aceasta reprezintă o lucrare total nouă față de ceea ce se scrisese până
atunci, deoarece introduce gândirea axiomatică în geometrie. Mai precis,
Euclid pornește de la câteva propoziții, asumate ca fiind adevărate
Fragment din (denumite de el axiome) și, pornind de la acestea, utilizează principiile
Elemente. deducției pentru a demonstra noi propoziții. Chiar dacă multe din
Sursa:
http://www.gearfuse rezultatele incluse în Elemente erau deja descoperite, la acea dată, de către
.com alți matematicieni, meritul lui Euclid a constat în prezentarea acestora
într-un cadru unitar, logic și coerent. Ca urmare, principiile enunțate de
Euclid sunt valabile și astăzi, la mai mult de 23 de secole...
Euclid încearcă, încă de la începutul Elementelor, să definească noțiunile
fundamentale ale geometriei: punctul, dreapta, planul. Aceste definiții
sunt relative, având un grad mare de descriere intuitivă. Tratarea
modernă a geometriei pleacă de la premisa că punctul, dreapta și planul
sunt noțiuni primare ale geometriei (de acelați tip, de exemplu, cu
mulțime), ce nu pot fi caracterizate printr-o definiție, ci prin câteva
proprietăți specifice.
Spunem că dreptele și planele sunt mulțimi de puncte, ce îndeplinesc
(printre altele) următoarele axiome:
• orice dreaptă conține cel puțin două puncte;
• prin orice două puncte distincte trece o unică dreaptă;
• orice plan conține cel puțin trei puncte necoliniare;
• dacă o dreaptă are două puncte comune cu un plan, atunci dreapta
este inclusă în acel plan;
• trei puncte necoliniare determină un plan.
Temă de reflecţie
Cum credeți că putem descrie intuitiv punctul, dreapta sau planul?
70
4.2 NOȚIUNI DEDUSE
Pornind de la noțiunile primare (punctul, dreapta, planul), putem defini

alte noțiuni geometrice: aceste sunt noțiuni deduse.
B d
Definiții
1. Fie A și B două puncte ale dreptei d. A
B Punctul A delimitează, pe dreapta d, două regiuni nemărginite

(una dintre acestea este colorată cu roșu pe figura alăturată);
A oricare dintre aceste regiuni este o semidreaptă.
Punctul A este originea acestor semidrepte. Notăm AB aceea
B dintre semidreptele cu originea în A, care conține punctul B.
Porțiunea din dreaptă delimitată de punctele A și B este un
A segment. Punctele A și B sunt capetele segmentului. Notăm AB
sau BA segmentul cu capetele A și B.
2. Fie d o dreaptă din planul p. Dreapta d împarte

planul în două regiuni (acestea sunt marcate prin
culoare în imaginea alăturată): oricare din aceste
două regiuni este un semiplan. Dreapta d este
frontiera acestor semiplane.
3. Două semidrepte cu aceeași origine

determină un unghi. B
Notăm ∡ 𝐵𝐴𝐶 (sau ∡ 𝐶𝐴𝐵) sau 𝐵𝐴𝐶 ̂
̂ ) unghiul determinat de
(𝐶𝐴𝐵
semidreptele AB și AC. A
Punctul A se numește vârful C
unghiului, iar semidreptele AB și AC
sunt laturile unghiului.
4. Un unghi separă planul în două regiuni.

M Fie M și N două puncte situate pe cele două laturi ale
unghiului. Regiunea care conține segmentul MN se
numește interiorul unghiului. (Interiorul unghiului din
imaginea din dreapta este colorat în galben.)
N
Temă de reflecţie
Dacă P și Q sunt puncte pe cele două semidrepte determinate de punctul
A pe dreapta d, atunci A este situat între P și Q. Ce proprietate
asemănătoare au semiplanele?
71
4.3 PUNCTE ȘI DREPTE ÎN PLAN
Unele dintre axiomele geometriei se referă la

relațiile dintre puncte și drepte dintr-un plan.
Discutăm în această secțiune aceste propoziții.
Putem construi oricâte drepte care trec printr-un
punct: imaginea alăturată sugerează faptul că aceste
construcții sunt posibile.
Există însă o singură dreaptă care trece prin două puncte
distincte date.
Chiar dacă este intuitiv evidentă (putem așeza rigla doar într-un singur
mod, pentru a trece prin cele două puncte), această propoziție nu poate fi
demonstrată; de aceea, ea a fost inclusă printre axiome.
O consecință a acestei axiome este aceea că două drepte distincte din plan
pot avea cel mult un punct în comun: în caz contrar, dreptele ar trebui să
coincidă.
Ca urmare, două drepte distincte din plan pot fi:
concurente: paralele:
au un singur punct în comun nu au puncte comune
Următoarea propoziție, cunoscută sub numele de ”postulatul
paralelelor” sau ”postulatul lui Euclid”, a fost de asemenea inclusă
printre axiomele din Elemente:
Printr-un punct exterior unei drepte putem duce o unică paralelă la
dreapta dată.
Multă vreme, s-a considerat că această propoziție este o teoremă, adică
poate fi demonstrată pornind de la celelalte axiome și folosind regulile de
deducție. Abia în secolul al 19-lea, s-a justificat independența acestei
axiome și s-a ajuns astfel la formularea unor noi geometrii, în care axioma
paralelelor nu este verificată.
Sarcină de lucru
Căutați pe Internet informații despre geometriile neeuclidiene.
Informați-vă despre contribuția în acest domeniu a lui János Bolyai.
72
4.4 MĂSURARE ȘI MĂSURĂ
Matematica modernă se construieşte punând la baza sistemelor sale

axiomatice noţiunile de mulţime şi de număr. Numărul natural a apărut în
mod firesc, pentru a caracteriza mulţimile discrete şi finite. În geometrie
însă, lucrăm cu mulţimi continue şi infinite: segmente, curbe, suprafeţe
plane, corpuri spaţiale, unghiuri. Caracterizarea numerică a acestora a
condus, de-a lungul timpului, la apariţia unor alte tipuri de numere, prin
intermediul operaţiei de măsurare.
În general, mărimile pe care le măsurăm în geometrie sunt aditive: asta
înseamnă că, dacă sunt date două „obiecte” geometrice, pentru care
numerele asociate din punctul de vedere al mărimii alese sunt a şi b, atunci
putem găsi un nou „obiect”, de acelaşi fel, căruia i se asociază numărul a +
b.
a a+b
b
O altă proprietate a mărimilor cu care lucrăm

în geometrie este omogenitatea: dacă unui
„obiect” geometric i se asociază, din punctul
de vedere al unei mărimi date, numărul v, iar
v/3 n este un număr natural, atunci există un alt
v „obiect” de acelaşi fel, căruia i se asociază
v
numărul .
n
Pentru a măsura o mărime oarecare, este nevoie de o unitate de măsură.
De-a lungul timpului, oamenii au ales diferite unităţi de măsură pentru
mărimile măsurate: unele dintre acestea se regăsesc, din motive practice,
doar în diverse etape istorice.
Odată convenită o unitate de măsură, a măsura o mărime oarecare revine
la a determina un raport. De exemplu, când spunem că o sală de clasă are
lungimea de 5 metri, determinăm raportul între lungimea sălii şi unitatea
de măsură aleasă (în acest caz, metrul). Spunem că măsurarea se face prin
cuprindere.
Măsurarea presupune deci două operaţii distincte: alegerea unei unităţi
de măsură adecvate şi compararea a ceea ce se doreşte măsurat cu
unitatea aleasă. În acest fel, asociem un număr mărimii date iniţial.
73
4.5 MĂSURAREA LUNGIMILOR
Lungimea creionului a fost măsurată folosind două unități de măsură:

și .
De fiecare dată, determinăm de câte ori se cuprinde unitatea de măsură în
mărimea măsurată.
Observăm că lungimea
creionului este de 6 unități
în primul caz și de 4 unități
în al doilea caz.
Unitatea de măsură standard pentru măsurarea lungimilor (în Sistemul

Internațional de Unități – SI) este metrul. Diagrama următoare prezintă
multiplii și submultiplii (uzual folosiți) ai metrului.
kilometrul
× 10 hectometrul
decametrul
metrul
decimetrul
centimetrul
milimetrul
De exemplu: 1 dam = 1 m × 10.

Dacă lungimea unui segment este de 23 m, atunci lungimea aceluiași
segment, exprimată în dam, este 23 : 10.
De reţinut!
La o unitate de măsură mai mare, corespunde o valoare a măsurii mai
mică. Din această perspectivă, dependența unitatea de măsură – valoarea
măsurată este de tipul unei proporționalități inverse.
Sarcină de lucru
Lungimile mai pot fi măsurate, de exemplu, în mile marine sau în inch.
Căutați informații despre aceste unități de măsură și despre relația dintre
acestea și metru. Exprimați în mile marine și în inch lungimea unui
segment care măsoară 247 m.
74
4.6 CERCUL. MĂSURAREA UNGHIURILOR
Cercul reprezintă o altă figură geometrică fundamentală. Dincolo de

utilizarea în matematică, filosofii antici atribuiau cercului și alte roluri. De
exemplu, Aristotel considera cercul ca fiind cea mai frumoasă și cea mai
perfectă formă, fiind de aceea cea mai apropiată de ideea de divinitate.
Definiție A
Date un punct fix O (numit centru) și un segment OA, O

cercul de centru O și rază OA este mulțimea punctelor
aflate la o distanță egală cu OA față de punctul O.
Putem folosi cercul pentru a identifica o unitate de

măsură și un procedeu de măsurare a unghiurilor. Pentru a măsura un
unghi:
- Împărțim cercul în 360 de părți egale: o astfel de parte se numește

M grad (sexagesimal);
O - Poziționăm unghiul, astfel ca vârful acestuia să coincidă cu centrul

N cercului;
- Exprimăm măsura unghiului în grade.
Procedeul descris corespunde, de fapt, cu

modul practic de măsurare a unghiurilor,
adică cu ajutorul raportorului: raportorul
este de fapt un cerc, iar diviziunile sale
corespund împărțirii cercului în 360 de
sectoare egale.
De reţinut!
Divizarea cercului în 360 de părți egale pare să aibă legătură, pe de o parte,
cu numărul zilelor dintr-un an (calendarul persan considera anul ca având
360 de zile), dar și cu sistemul de numerație cu baza 60, folosit de
babilonieni.
Poate de aceea, submultiplii gradului sunt minutul (1 grad = 60 minute) și
secunda (1 minut = 60 secunde).
75
4.7 POLIGOANE
Deși este ușor de înțeles la nivel intuitiv, conceptul de poligon nu este prea
simplu de definit. În cele ce urmează, vom lucra cu definiția următoare.
Definiție
Un poligon este o figură plană, constând dintr-o mulțime finită de puncte,
numite vârfuri, și o mulțime finită de segmente, numite laturi, care
Cuvântul poligon
provine din îndeplinesc următoarele proprietăți:
Grecia Antică și • capetele unei laturi sunt vârfuri ale poligonului;
este format din
πολύσ (polus- • orice două laturi consecutive (care au un capăt comun) sunt
multe) și γωνία necoliniare;
(gonia- vârfuri). • orice vârf este capăt pentru exact două laturi;
• două laturi sau sunt disjuncte (nu au puncte comune), sau se
intersectează într-un vârf comun;
• orice două vârfuri sunt conectate printr-o succesiune de laturi.
Poligoanele sunt denumite după numărul de laturi: triunghi, patrulater,

pentagon, hexagon, heptagon, octogon, etc. Figura următoare prezintă
câteva exemple și contraexemple de poligoane.
Sarcină de lucru
Identificați contraexemplele. Precizați ce parte a definiției nu este

verificată în cazul acestora.
Gardul din imagine delimitează o porțiune de teren: știm sigur care este
interiorul și care este exteriorul acestuia. Delimitarea interior-exterior nu
depinde de forma sau de mărimea gardului, ci este o proprietate pe care o
au toate poligoanele.
Putem vedea mai bine această separare dacă desenăm un poligon pe o

foaie de hârtie și tăiem hârtia de-a lungul laturilor acestuia. În acest fel,
foaia de hârtie a fost împărțită în exact două regiuni, ce corespund
interiorului și exteriorului poligonului. Dacă repetăm procedeul descris cu
un alt poligon, vom vedea că se întâmplă exact același lucru!
76
4.8 TRIUNGHIURI
Un caz particular de poligoane îl constituie triunghiurile. Un triunghi este

poligonul ce are trei laturi și trei unghiuri. De aceea, triunghiul este
poligonul cu numărul minim de laturi și de vârfuri.
Să demonstrăm!
În orice triunghi:
• suma măsurilor celor trei unghiuri ale triunghiului este de 180º;
• lungimea oricărei laturi este mai mică decât suma celorlalte două.
Justificare
Figura din stânga este formată prin alăturarea a 6 triunghiuri
identice cu cel colorat. Observăm că cele 6 unghiuri formate în
O jurul punctului O au suma de 360º și sunt două câte două egale
cu unghiurile triunghiului dat. Ca urmare, suma măsurilor
unghiurilor triunghiului este de 180º.
În triunghiul ABC, cercurile de centre B și C, care trec prin

A vârful A, acoperă latura BC.
De aceea, BC < AB + AC.
B C
De regulă, clasificăm triunghiurile după două criterii:
după laturi după unghiuri
laturi de două laturi toate laturile toate unghiurile un unghi cu un unghi mai
lungimi diferite egale egale mai mici de 90º măsura de 90º mare de 90º
(triunghi (triunghi (triunghi (triunghi (triunghi (triunghi
scalen) isoscel) echilateral) ascuțitunghic) dreptunghic) obtuzunghic)
77
4.9 PATRULATERE
Un patrulater este un poligon cu patru laturi.

Suntem interesați de câteva patrulatere particulare:
Paralelogram: patrulaterul Dreptunghi: Pătratul: dreptunghiul cu

în care perechile de laturi paralelogramul cu un două laturi consecutive
opuse sunt paralele unghi drept egale
Într-un paralelogram: Într-un dreptunghi: Într-un pătrat:

- laturile opuse au aceeași - toate unghiurile sunt - toate laturile au aceeași
lungime drepte lungime
- unghiurile opuse au - diagonalele au - diagonalele sunt
măsuri egale lungimi egale perpendiculare și
- diagonalele se - diagonalele se determină cu laturile
intersectează la mijlocul lor intersectează la mijloc pătratului unghiuri de
45º
Să observăm!
Un paralelogram este format prin alăturarea a două triunghiuri

egale.
Orice doi diametri ai unui cerc determină un dreptunghi.
.
Îndoind o foaie de hârtie
dreptunghiulară și îndepărtând
surplusul, așa cum se arată în
figură, se obține un pătrat.
Sarcină de lucru
Identificați și alte descompuneri interesante sau alte moduri de obținere
ale paralelogramului, dreptunghiului și pătratului.
78
4.10 PERIMETRUL UNUI PATRULATER
Rama unui tablou, gardul care împrejmuiește un teren sau plinta montată
împrejurul unei camere dau o idee despre ceea ce înseamnă perimetrul
unui poligon.
Definiție
Perimetrul unui poligon este suma lungimilor tuturor muchiilor acestuia.
Să observăm!
Un pătrat are toate laturile Într-un dreptunghi,

de aceeași lungime. laturile sunt două
câte două egale.
De aceea, perimetrul pătratului se De aceea, perimetrul dreptunghiului se
calculează cu formula: calculează cu formula:
P=4×l P = 2 × ( L +l )
De reţinut!
Compararea perimetrelor unor poligoane nu are
legătură cu relația de incluziune.
De exemplu, dreptunghiul din imagine conține în
interior un alt poligon, dar perimetrul poligonului
interior este mai mare!
79
4.11 ARIA UNUI POLIGON
Am văzut mai sus că măsurarea presupune alegerea unei unităţi de
măsură şi compararea a ceea ce se doreşte măsurat cu unitatea aleasă.
Cum măsurăm suprafețele?
Să observăm!
Dreptunghiul din imagine reprezintă schema unui hol ce trebuie
acoperit cu gresie. Au fost propuse două modalități de acoperire:
una, în care se folosesc piese pătrate și alta, în care se folosesc
piese triunghiulare.
În primul caz, vedem că ar fi necesare 8 plăci de
gresie, în timp ce în al doilea caz, ar fi necesare
16 plăci de gresie (unele dintre acestea vor
trebui tăiate pe jumătate).
Dacă folosim ca unitate de măsură pentru suprafața dreptunghiului

plăcile de gresie pătrate, asociem suprafeței dreptunghiului
numărul 8: aceasta este aria dreptunghiului, în raport cu unitatea
aleasă.
Dacă însă folosim ca unitate de măsură pentru suprafața
dreptunghiului plăcile triunghiulare, aria dreptunghiului este de 16
unități.
Unitatea de măsură standard pentru măsurarea suprafețelor (în Sistemul
Internațional de Unități – SI) este metrul pătrat (m2): aceasta este un
pătrat cu latura de 1 m. În raport cu această unitate de măsură, aria unui
poligon exprimă de câți metri pătrați este nevoie pentru a pava, fără
suprapuneri, interiorul poligonului.
Diagrama prezintă
multiplii și
submultiplii (uzual kilometrul pătrat
folosiți) ai metrului
pătrat. hectometrul pătrat
× 100
De exemplu, decametrul pătrat
decimetrul pătrat
este unitatea de metrul pătrat
măsură pentru
arie, ce constă decimetrul pătrat
dintr-un pătrat cu centimetrul pătrat
latura de 1 dm.
milimetrul pătrat
Sarcină de lucru
Explicați printr-un desen de ce 1 dm2 = 100 cm2.
80
4.12 ARIILE POLIGOANELOR: FORMULE DE CALCUL
În această secțiune, vom demonstra formulele de calcul a ariei pentru

următoarele poligoane: pătrat, dreptunghi, paralelogram și triunghi.
În figurile alăturate apar pătrate cu laturile de
lungimi 1 cm, 2 cm, respectiv 3 cm. Pătratele
au fost descompuse în pătrățele mai mici, cu
latura de 1 cm fiecare. Putem observa că
numărul total de pătrățele folosite în fiecare
caz în parte este egal cu puterea a doua a
numărului de pătrățele care apar pe o latură.
În fiecare din aceste cazuri, aria pătratului respectiv se poate exprima cu
formula : A = L2.
Formula rămâne valabilă și pentru cazul în care lungimea
laturii pătratului nu se exprimă ca un număr întreg în cm:
de exemplu, pătratul din imagine, care are latura de 2,5
cm, este acoperit de 4 pătrate întregi (cu latura de 1 cm),
de 4 jumătăți de pătrate și de încă un sfert de pătrat. Ca
urmare, aria lui este (în cm2):
4 × 1 + 4 × 0,5 + 1 × 0,25 = 6,25 = (2,5)2.
Analog, aria unui dreptunghi se poate calcula cu formula: A = L × l, unde L
și l sunt lungimea, respectiv lățimea dreptunghiului.
Pentru a calcula aria unui paralelogram, sau a unui triunghi, este nevoie
să transformăm suprafețele delimitate de aceste poligoane în suprafețe
dreptunghiulare: modul de transformare este sugerat în figurile de mai
jos.
Sarcină de lucru
Pornind de la imaginile de mai sus, explicați formulele pentru aria
paralelogramului (A = b × î ) și pentru aria triunghiului (A = ( b × î )/2).
81
4.13 LUNGIMEA ȘI ARIA CERCULUI
Calculul lungimii cercului a preocupat matematicienii din toate timpurile.

Mesopotamienii considerau că raportul între lungimea cercului şi
diametru (număr pe care astăzi în notăm cu ) este 3. Aceeaşi valoare
apare în scrieri egiptene, hinduse, chineze, chiar şi în Biblie.5 Arhimede
10 1
(sec. III. î.H.) a găsit că  este cuprins între 3 şi 3 . În secolul al XIII-
71 7
lea, Fibonacci a găsit valoarea aproximativă   3,1418, şi exemplele ar
putea continua.
Cum putem ajunge la înțelegerea formulelor privind lungimea și aria
cercului?
Un prim aspect este faptul că orice două cercuri
sunt asemenea, raportul lor de asemănare fiind
egal cu raportul razelor.
De aceea, prin analogie cu poligoanele
asemenea, putem deduce că raportul dintre
lungimea unui cerc şi diametrul acestuia este
acelaşi, oricare ar fi cercul dat.
Notăm valoarea acestui raport cu 𝜋 (pi): acesta este un număr rațional,
aproximat de 3,141592653. Obținem formula:
𝐿 = 2 𝜋 𝑅,
unde R este raza cercului.
Pe de altă parte, dacă ştim lungimea cercului, putem determina relativ
uşor aria acestuia: prin secţionare în sectoare congruente, discul se
transformă într-o figură asemănătoare unui paralelogram, în care „baza”
are lungimea unui semicerc, iar înălţimea este egală cu raza cercului.
Aria cercului se deduce astfel printr-un proces de trecere la limită: se

obține formula:
𝐴 = 𝜋 𝑅2.
5
F.Câmpan, Poveşti despre numere măiestre, Ed.Albatros, Bucureşti, 1981
82
4.14 POLIEDRE
Ca și în cazul poligoanelor, este relativ dificil să definim ce este un

poliedru. Vom folosi în continuare următoarea definiție:
Definiție
Cuvântul poliedru Un poliedru este un corp geometric determinat de o mulțime finită de
provine din
puncte, numite vârfuri, de o mulțime de segmente, numite muchii și de o
Grecia Antică,
prin alăturarea mulțime de poligoane plane, numite fețe, care îndeplinesc condițiile:
cuvintelor πολύσ
(polus - multe) și • capetele muchiilor sunt vârfuri;
ἕδρα (hedra – • laturile fețelor sunt muchii;
fețe).
• orice muchie face parte din exact două fețe;
• orice două fețe adiacente nu sunt coplanare;
• orice două fețe sunt sau disjuncte, sau au în comun o muchie;
• orice două vârfuri sunt conectate prin muchii.
Figura următoare prezintă câteva exemple și contraexemple de
poliedre. (Citiți din nou definiția pentru a înțelege de ce!)
Suntem interesați de câteva tipuri speciale de poliedre.
Cubul Paralelipipedul dreptunghic Prisma dreaptă
- are 6 fețe pătrate, 8 - are 6 fețe dreptunghiulare, - are două fețe poligoane congruente
vârfuri și 12 muchii două câte două congruente și fețele laterale dreptunghiuri
Tetraedrul Piramida Trunchiul de piramidă
- are 4 triunghiuri ca fețe, 4 - are un vârf, un poligon ca - se obține prin secționarea unei
vârfuri și 6 muchii bază și fețe triunghiulare piramide cu un plan paralel cu baza
83
4.15 ARIA UNUI POLIEDRU
Imaginile următoare arată cum putem obține un cub prin plierea și lipirea
unei figure plane, formată din 6 pătrate.
Această imagine ne dă o idee despre ceea ce înseamnă aria unui poliedru:

aceasta este suma ariilor tuturor fețelor poliedrului.
Să observăm!
Un cub cu latura l Într-un paralelipiped dreptunghic,

are toate fețele cu dimensiunile L, l și h, fețele
pătrate, de aceeași dreptunghiulare sunt două câte
arie. două egale.
De aceea, aria cubului se De aceea, aria paralelipipedului
calculează cu formula: dreptunghic se calculează cu formula:
A=6×l2 A=2×(L×l +L×h +l×h)
Sarcină de lucru
Figura din imagine este formată din pentagoane regulate
(care au laturi de lungimi egale și unghiuri de aceeași
măsură). Dacă decupăm din carton această figură, putem
obține, prin îndoirea pe muchiile interioare și lipirea
muchiilor care se suprapun, un poliedru, numit
dodecaedru.
a) Dacă aria unuia dintre pentagoane este de 10 cm2, cât
va fi aria dodecaedrului?
b) Precizați câte vârfuri, câte fețe și câte muchii are
dodecaedrul.
c) Calculați perimetrul figurii din imagine, dacă muchiile
dodecaedrului sunt de câte 3 cm.
84
4.16 VOLUMUL UNUI POLIEDRU
Pentru a măsura volumul unui corp, este necesar să alegem o unitate de

măsură și să precizăm o metodă de măsurare.
Există diverse procedee pentru calculul volumelor. De exemplu:
Volumul unui corp Putem măsura

solid se poate capacitatea unui corp
calcula prin geometric, gol la
scufundarea într- interior, pentru a afla
un vas cu apă. volumul corpului.
La matematică, procedeul de măsurare a volumului unui corp este acela

de a determina câte unități de măsură (fixate anterior) sunt necesare,
pentru a reconstitui corpul respectiv. De exemplu, dacă luăm ca unitate de
măsură piramida patrulateră din imagine, în care baza este un pătrat cu
latura de 1, iar două dintre fețele laterale sunt triunghiuri dreptunghice
isoscele, atunci volumul unui cub cu latura de 1 este egal cu 3 unități,
deoarece trei astfel de piramide formează, prin alipire, un cub.
De regulă, se aleg însă unități de măsură cât mai simple, având
proprietăți geometrice ce permit unor astfel de corpuri să se alipească
bine și să umple spațiul. De aceea, unitatea de măsură standard pentru
măsurarea volumelor (în Sistemul Internațional de Unități – SI) este
metrul cub (m3): aceasta este un cub cu latura de 1 m. În raport cu această
unitate de măsură, volumul unui poliedru exprimă de câți metri cubi este
nevoie pentru a umple, fără suprapuneri, interiorul poliedrului.
Diagrama prezintă
multiplii și
submultiplii kilometrul cub
metrului cub.
hectometrul cub
De exemplu, × 1000
decimetrul cub decametrul cub
este unitatea de
măsură pentru metrul cub
volum, ce constă
dintr-un cub cu decimetrul cub
latura de 1 dm. centimetrul cub
milimetrul cub
85
4.17 VOLUMELE POLIEDRELOR: FORMULE DE CALCUL
Să observăm!
Imaginile de mai jos prezintă modul în care o cutie paralelipipedică este
umplută cu cuburi.
Imaginea din stânga arată primele cuburi plasate în cutie, iar imaginea din
dreapta prezintă cutia deja umplută.
Observăm că numărul de cuburi folosite este 30: obținem acest rezultat,
înmulțind numărul de cuburi de pe lungime (5), cu cel de pe lățime (2) și
cu cel de pe înălțime (3). În acest caz, volumul cutiei a fost calculat cu
formula: 𝑉 = 𝐿 × 𝑙 × ℎ.
Această formulă rămâne valabilă în general, chiar dacă laturile
paralelipipedului nu sunt exprimate (în unitatea de măsură aleasă pentru
lungime) prin numere întregi. De exemplu, dacă dimesiunile cutiei sunt (în
dm) de 5, 2 și 2,5, atunci cutia se umple cu două rânduri de câte 10 cuburi,
iar cuburile din ultimul rând trebuie secționate pe jumătate. Ca urmare,
volumul cutiei este egal cu 10 + 10 + (10 : 2) decimetri cubi; se verifică și
în acest caz egalitatea: 25 = 5 × 2 × 2,5.
De reţinut!
Volumul unui paralelipiped dreptunghic se calculează cu formula: 𝑉 =
𝐿 × 𝑙 × ℎ, unde 𝐿 , 𝑙 , ℎ sunt cele trei dimensiuni ale paralelipipedului.
În particular, volumul unui cub de latură 𝑙 este egal cu 𝑙 3 .
Sarcină de lucru
Folosiți indicațiile de pe figura din dreapta

pentru a decupa din carton figuri geometrice
din care se pot obține, prin îndoire și lipire, 3
piramide patrulatere de tipul celor folosite în
secțiunea 4.16.
Arătați că cele trei piramide formează un cub.
Deduceți o formulă pentru calculul volumului
acestor piramide.
86
4.18 CORPURI ROTUNDE
În secțiunile anterioare, am discutat despre poliedre, ca exemple de

corpuri geometrice. Există însă și alte corpuri geometrice interesante, care
nu sunt poliedre. Unele dintre acestea sunt corpurile rotunde.
Să observăm!
Prin rotirea unui dreptunghi în jurul unei Prin rotirea unui triunghi dreptunghic în
laturi, se obține un cilindru. jurul unei catete, se obține un con.
Cilindrul și conul nu sunt poliedre, ci corpuri rotunde.

Putem obține aceste corpuri geometrice și altfel, folosind desfășuratele
acestora. Mai precis:
Prin înfășurarea unei foi dreptunghiu- Prin înfășurarea unui sector de cerc din
lare de hârtie, se obține un cilindru. hârtie, se obține un con.
Sarcină de lucru
Folosiți procedeele descrise anterior, privind modul de obținere a
cilindrului și conului, pentru a exprima ariile acestor corpuri geometrice.
87
În această Unitate de învățare, am fost interesați de elemente de

geometrie, încluzând aici măsurarea lungimilor, unghiurilor, ariilor și
volumelor.
1. Congruența triunghiurilor; cazuri de congruență.
2. Piramida și trunchiul de piramidă: proprietăți; formule de arie și volum.
3. Trunchiul de con și sfera: proprietăți; formule de arie și volum.
88
Aron I., Herescu Gh., Dumitru A. (1996). Matematică pentru învăţători. Ed.
Dumitru, A., Herescu, Gh., Dumitru, V. G, Fătu V. (2010). Matematică
pentru ciclul primar. Ed. All, București.
Roșu M., Roman M. (1999). Matematică pentru perfecţionarea
învăţătorilor. Ed. All, București.
89
BIBLIOGRAFIE
A. Suporturi principale de curs

1. Aron I., Herescu Gh., Dumitru A. (1996). Matematică pentru învăţători. Ed.
2. Voica, C. (2019). Matematică. Învățământ primar și preșcolar.
B. Materiale de aprofundare
Asaftei P., Asaftei D.C. (1998). Elemente de aritmetică și teoria numerelor. Ed.
Polirom, Iași.
Vraciu, C. (1983). Algebră pentru perfecționarea profesorilor. Ed. Didactică și
Pedagogică, București
Buşneag, D., Chirteş, FI., Piciu, D. (2002). Probleme de logică şi teoria
mulţimilor. Ed. Universitaria, Craiova.
Cărbunaru, C. (coord., 1988). Probleme de matematică pentru clasele 2-4. Ed.
Didactică și Pedagogică, București.
Dumitru, A., Herescu, Gh., Dumitru, V. G, Fătu V. (2010). Matematică pentru
ciclul primar. Ed. All, București.
Ene, V. (2002). Lecții de teoria mulțimilor. Ed. Ex Ponto, Constanța.
Herescu, Gh., Dumitru, A. (2001). Matematică: Îndrumător pentru învățători și
institutori. Ed. Corint, București.
Năstăsescu, C. (1981). Introducere în teoria mulțimilor. Ed. Didactică și
Pedagogică, București.
Roșu M., Roman M. (1999). Matematică pentru perfecţionarea învăţătorilor. Ed.
All, București.
Roșu. M. (2010). Elemente de matematică pentru profesorii din învățământul
primar. Ed. Aramis, București.
Vraciu C., Vraciu M. (1998). Elemente de aritmetică. Ed. ALL, București.
C. Video
https://www.youtube.com/watch?v=N0chS7qYj0Y
https://www.youtube.com/watch?v=MCuvUHsy4m4
https://www.youtube.com/watch?v=_0hjYxfXHcw
https://www.youtube.com/watch?v=OIt6zbu4igk
90
91

Suport Curs 2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MATEMATICĂ –

ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Suport de curs pentru Programul de reconversie profesională

”Pedagogia învățământului primar și preșcolar”

Conf. dr. Cristian Voica

1. Stabilirea Unităţilor de învăţare

Dezvoltarea competenţelor profesionale și transversale, prin cunoaşterea

COMPETENȚELE GENERALE ALE CURSULUI

Conţinuturile sunt întrerupte de diverse teme de reflecție sau de sarcini

Elementele considerate importante au fost marcate prin titlul De

Pe parcursul semestrului, sunt planificate două activități tutoriale (AT). În

MODALITATEA DE ACORDARE A NOTEI

Competența vizată Item de evaluare

2. Fie A = {1, 3, 7} și B = {1, 2, 3, 4} două submulțimi ale mulțimii

3. Considerăm următoarea operație, definită pe mulțimea numerelor

ale unor relații, definite

Competența vizată Item de evaluare

2. a) Figura din imagine este alcătuită prin

Pentru a) se acordă 3p, iar pentru b) se acordă 2p.

3. Considerăm numărul 𝑛 = ̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅̅

Pentru a) se acordă 2p, iar pentru b) se acordă 3p.

LOGICĂ, MULȚIMI, FUNCȚII

Competențele specifice UI1

După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi…

... să cunoașteți și să utilizați proceduri de lucru cu propoziții logice și cu

... să identificați corespondențe funcționale și să utilizați reprezentări

... să evidențiați legături între operațiile specifice logicii matematice,

În fiecare domeniu al cunoașterii, formularea şi susţinerea unor puncte de

Operatori Cuvinte Notații Exemple

Ceea ce ne interesează în logica matematică este valoarea de adevăr a

p q pq pq p p→q pq

Conform tabelului, observăm că:

- ”falsul implică orice”: dacă premisa de la care plecăm (adică propoziția

Unele dintre conceptele cu care operăm în matematică nu pot fi definite:

Pentru a descrie și a opera cu mulțimile, este necesar să introducem un alt

De obicei, notăm mulțimile cu litere sau simboluri. Dacă notăm cu A

Pentru a putea opera în toate situațiile posibile cu mulțimi, a fost nevoie

Intersecția mulțimilor A și B este o nouă mulțime, ale cărei elemente sunt

Pornind de la mulțimile A și B, diferența lor este o nouă mulțime, ale cărei

Există o analogie între conectarea propozițiilor prin operatori logici și

Negația Diferența/ complementara

0 1 1 0 1 0 0 Marcăm prin culoare mulțimile indicate:

Deoarece ultimele două coloane ale tabelului

Deoarece ultimele două figuri sunt identice,

Dacă p, respectiv q sunt două Dacă P și Q sunt două submulțimi ale

Observăm faptul că, dacă înlocuim operatorii logici , ,  cu operațiile 𝐶𝑇 ,

Analogiile evidențiate anterior, între calculul propozițional și operațiile

Enunțurile logice obținute din propoziții simple cu ajutorul conectorilor

Considerăm predicatul p(x), cu mulțimea de definiție este {a, b, c } și

Fie E mulțimea persoanele înscrise la un club (denumit, pe scurt, tot E).

Putem descrie o funcție prin:

Toate cele trei descrieri se referă la o aceeași funcție!

Considerăm următoarea succesiune de figuri geometrice:

Observând figura ce apare pe locul 1, apoi figura de pe locul 2, apoi figurile

Putem defini un șir prin:

Uneori, șirurile pot fi descrise prin indicații grafice, ca în imaginile

Orice pătrat este caracterizat de lungimea laturii sale L. Asociem un

Pe tabel, sunt precizate de asemenea diferențele între valorile alăturate

Să folosim din nou modelul scării, pentru a ne imagina

1. Completăm tabelul de 2. Reprezentăm fiecare element

În această Unitate de învățare, am fost interesați de concepte și proceduri

1. Silogisme. Paradoxuri logice.

2. Relația de echipolență a mulțimilor. Număr cardinal.