Principalele metode şi strategii utilizate în programele de educaţie economică

Reluare şi încheiere

Nici o lecţie nu trebuie să se termine brusc, fără o încheiere adecvată. Aceasta nu se referă la ceea ce
face sau gândeşte profesorul, ci la ceea ce rămâne în mintea elevului. - Este o metodă de predare-
învăţare centrată pe profesor. Principalul său scop este explicarea în mod logic, raţional, a conceptelor şi
principiilor specifice Economiei.

Instruirea directă presupune:

 o introducere a conceptelor ce urmează a fi discutate pe parcursul lecţiei,

 formularea unei probleme care reprezintă tema lecţiei,

 prezentarea informaţiilor şi materialelor noi.

Captarea atenţiei şi recapitularea cunoştinţelor dobândite anterior - Primele momente ale unei lecţii
care este realizată prin instruire directă constau în recapitularea unor cunoştinţe anterioare şi pregătirea
pentru noile activităţi de învăţare care vor urma.

Prezentarea informaţiilor şi a materialelor noi -Informaţiile şi materialele noi pot fi prezentate în forme
diferite. Pentru a asigura eficienţa învăţării, se recomandă ca, după ce a fost prezentat un anumit
conţinut, să se ofere exemple prin care să se asigure înţelegerea şi fixarea celor enunţate

Exersarea - După ce a fost prezentat şi explicat un anumit concept, este necesar ca elevii să fie puşi să
rezolve exerciţii referitoare la acesta, folosind idei şi explicaţii care le-au fost date.

Reluare şi încheiere - Nici o lecţie nu trebuie să se termine brusc, fără o încheiere adecvată. Aceasta nu
se referă la ceea ce face sau gândeşte profesorul, ci la ceea ce rămâne în mintea elevului.

Simularea

Este o metodă de instruire centrată pe elev. Ea îi ajută pe elevi să înţeleagă faptul că şi cele mai
abstracte concepte economice au aplicaţii în realitate.

Investigarea

Reprezintă o metodă importantă utilizată în predarea-învăţarea Economiei, datorită eficienţei sale. Are
la bază raţionamentul de tip inductiv şi constă în a cere elevilor să identifice probleme dintr-un domeniu
oarecare şi de a găsi modalităţi de soluţionare. Cunoaşterea apare ca rezultat al întregului proces de
investigare.

Analiza marginală

Analiza marginală are multe aplicaţii şi este utilizată pentru adoptarea deciziilor, atât a celor de interes
personal, cât şi a celor de interes social. De exemplu, aplicând analiza marginală putem răspunde la
întrebări de genul: cum ar trebui să aleagă un consumator raţional care urmăreşte să-şi maximizeze
satisfacţia în condiţii de venit date? Sau: ce trebuie să producă o firmă care urmăreşte să-şi maximizeze
profitul? Câţi lucrători ar trebui să angajeze acea firmă?
Învăţarea prin cooperare

Învăţarea prin cooperare este o metodă de învăţare în grupuri mici, care presupune un grad ridicat de
responsabilitate a elevilor faţă de învăţare. La fel ca şi simularea, este o metodă de predare-învăţare
centrată pe elev. Cooperarea se realizează atunci când membrii grupului lucrează împreună,
interacţionând în mod eficient, astfel încât toţi membrii grupului ajung la rezultate maxime în procesul
de învăţare.

2. Beneficii şi costuri ale diferitelor metode didactice.

Alegerea profesorului raţional Orice metodă de instruire prezintă atât costuri, cât şi beneficii. Pentru a
decide în legătură cu utilizarea unei metode sau a alteia, profesorul trebuie să cântărească atât costurile,
cât şi beneficiile, iar apoi să le compare. Regula utilizată de economişti este următoarea:

 Dacă beneficiile marginale ale unei anumite metode sunt mai mari decât costurile ei marginale, atunci
ea trebuie să fie aplicată.

 Dacă beneficiile marginale ale unei anumite metode sunt mai mici decât costurile ei marginale, atunci
ea nu trebuie să fie aplicată.

Instruirea directă:

 Este centrată pe conţinuturi.

 Este o metodă care conduce la rezultate bune atunci când conţinuturile ce trebuie să fie transmise şi
deprinderile ce trebuie să fie formate sunt clar definite.

 Profesorul exercită, în mare măsură, controlul asupra învăţării.

 Timpul este gestionat în mod eficient.

 Poate contribui la întărirea încrederii în sine a elevului.

Simularea:

 Învăţarea activă poate favoriza reţinerea unor informaţii suplimentare.

 Favorizează dezvoltarea deprinderilor de adoptare a deciziilor.

 Dă posibilitatea unui feedback prompt.

 Activităţile de învăţare devin mai variate şi mai atractive.

 Elevii sunt puternic motivaţi să participe la activităţile de învăţare.

 Profesorul nu are un rol central. El este doar un organizator al activităţilor de învăţare.

Problematizarea/investigarea:

 Favorizează dezvoltarea unor elevi capabili să lucreze independent.

 Dezvoltă capacitatea de a valoriza probele, argumentele.

 Formează o atitudine deschisă faţă de cunoaştere, care este înţeleasă ca fiind supusă schimbării.
 Apelează la logică, la deprinderi intelectuale complexe.

 Manifestă îndoială faţă de răspunsurile simple.

 Dezvoltă gândirea creatoare şi capacitatea de a rezolva probleme.

Învăţarea prin cooperare:

 Performanţe mai mari.

 Mai multă informaţie asimilată.

 Deprinderi de socializare mai solide.

 Motivaţii mai puternice, încredere în sine.

 Atitudine pozitivă în ceea ce priveşte învăţarea şi şcoala.

 Capacitate sporită de a înţelege situaţiile din mai multe perspective.

Ce metodă trebuie, în aceste condiţii, să aleagă profesorul raţional? Pentru alegerea metodei optime de
instruire, se poate utiliza un model de adoptare a deciziilor, frecvent utilizat în educaţia economică.
Acesta este un model în cinci paşi:

1. Identificarea problemei. În acest caz, care este metoda cea mai potrivită de utilizat?

2. Enumerarea alternativelor. Acestea sunt diferitele metode şi strategii de educaţie economică.

3. Stabilirea şi ierarhizarea criteriilor. Acestea sunt standarde în funcţie de care sunt evaluate
alternativele. De regulă, alternativele sunt evaluate în funcţie de scopurile urmărite, de convingerile
profesorului despre predare şi învăţare, de deprinderile pe care le au sau pe care nu le au elevii.

4. Evaluarea alternativelor. Alternativele trebuie evaluate în funcţie de criteriile stabilite.

5. Adoptarea deciziei. De regulă, decizia finală vizează alternativa care corespunde cel mai bine
criteriilor. Alegerea metodei este valabilă doar pentru o situaţie particulară (o anumită lecţie, la o
anumită clasă). Procesul decizional de acest tip trebuie reluat ori de câte ori se schimbă datele situaţiei
de învăţare.

Proiectarea lectiilor de economie

Existe diferite variante de proiectare a lectiilor, profesorul avand libertatea de a opta pentru alternativa
care i se pare cea mai potrivita in activitate sa. Stim ca in practica s-a impus un model de proiectare
didactica, recomandat de multi teoreticieni pedagogi si acceptat de profesori fie pentru ca nu ii pun la
indoiala valoarea de instrument, fie pentru ca le este mai comod sa opereze cu un model cunoscut,
verificat si la indemana. Cu toate acestea, subliniem faptul ca nu exista un model unic de proiectare a
lectiei.
1. Descrierea lecţiei. Recomandam o prezentare succinta a activitatilor de predare-invatare-
evaluare care sunt gandite pentru lectie. Cateva propozitii sunt suficiente, daca acestea redau
activitatile in care vor fi implicati elevii.
2. Standardele de conţinut şi nivelurile de performanţă. Proiectul lectiei nu este un „rezumat” al
lectiei din manual, respectiv o insiruire de „idei principale” din lectie. Profesorii care simt nevoia
de a-si organiza continutul lectie pot sa o fac intr-o anexa la proiectul de lectie fie sub forma
unei fise a profesorului, fie sub forma unei scheme a lectiei, fie sub forma unei prezentari PPT
3. Conceptele economice. In multe manuale sunt prezentate drept concepte cheie ale lectiei.
Evidentierea lor are, in opinia noastra, nu doar un caracter de sinteza, ci si unul de verificare a
standardizarii corecte a continutului.
4. Aspecte interdisciplinare. Asa cum spuneam, intr-un alt capitol al acestui material, prin integrare
cu alte discipline de invatamant, predarea-invatarea economiei devine mai prezenta in
activitatea elevilor si mai aplicata.
5. Obiectivele lecţiei. Nevoia de a clarifica inca de la inceput ce vrem sa invete elevii in lectia
noastra este, pentru profesori, un lucru de la sine inteles.
6. Timpul necesar. Este un fapt cunoscut de toata lumea ca timpul nu este niciodata suficient.
7. Materialele necesare. Recomandam calduros ca in anexe la proiectul de lectie sa se regaseasca
materialele care vor fi utilizate in lectii: fisele de lucru (cu rezolvarea corecta de catre profesor a
sarcinilor de lucru), fisele de evaluare, prezentarile PPT si, cum spuneam la inceputul acestui
capitol, schema lectiei).
8. Procedurile/activitatile de predare-invatare-evaluare. Unii profesori se multumesc cu o descriere
sumara a lectiei sau, in lipsa acesteia, cu prezentarea succinta a momentelor lectiei
9. Încheierea. De regula, lectia se incheie inainte de sfarsitul orei si, in nici un caz, in pauza.
Probabilitatea ca explicatiile pe care le mai dau profesorii in pauza sa ajunga la elevi este mica
10. Evaluarea. Se poate realiza ca activitate separata, mai exact ca un moment distinct al lectiei, sau
integrata intr-o activitate de predare-invatareevaluare. Infdiferent de forma in care se
realizeaza, este necesara si presupune raportarea la obiectivele lectiei.

Verificarea proiectului de lecţie

1. Descrierea lecţiei prezintă, în mod clar, obiectivele şi scopurile urmărite? Îi oferă profesorului o
prezentare clară a activităţilor propuse în lecţie şi îl motivează să le realizeze?

2. Sunt prezentate standardele de conţinut, nivelurile de performanţă şi conceptele economice care

sunt predate în mod explicit şi analizate pe larg în lecţie?

3. Trimiterile la alte discipline corelate au fost incluse corespunzător în lecţie?

4. Obiectivele lecţiei sunt centrate pe elev? Sunt observabile? Sunt clare şi lipsite de ambiguitate?

5. Descriu rezultatele învăţării?. Timpul necesar este estimat în mod realist?

6. Sunt menţionate materialele didactice necesare? Fişele de lucru şi prezentarile sunt incluse în
proiectul lecţiei?

7. Procedurile sunt explicate în mod clar, pas cu pas?

8. Activităţile propuse sunt interesante?

9. Activităţile propuse sunt variate?

10. Conţinutul lecţiei este corect din punct de vedere economic? Problemele sunt complet
explicate?

11. Întrebările cu ajutorul cărora sunt discutate problemele vizează diferitele niveluri de gândire
descrise de taxonomia lui Bloom? Sunt date şi răspunsurile la întrebări?

12. Activităţile propuse conduc spre atingerea obiectivelor lecţiei?

13. Elevii vor putea finaliza lecţia?

14. Profesorii vor putea evalua dacă elevii au atins obiectivele propuse?

Evaluarea pregatirii economice

Există câteva tipuri de instrumente de evaluare, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. Un item
obiectiv are un singur răspuns corect sau care este cel mai potrivit. Persoana care răspunde la
întrebarea pusă trebuie fie să selcteze răspunsul corect sau cel mai potrivit, fie să îl formuleze.
Testele cu itemi obiectivi conţin întrebări cu mai multe variante de răspuns (cu alegere multiplă),
întrebări la care se răspunde cu “adevărat” sau “fals” (cu alegere duală), întrebări cu itemi pereche,
întrebări care solicită completarea unor spaţii libere şi întrebări la care se răspunde pe scurt.

Redactarea întrebărilor cu mai multe variante de răspuns (cu alegere multiplă) - Mai jos sunt
prezentate recomandări pentru redactarea întrebărilor cu mai multe variante de răspuns (cu alegere
multiplă).

Recomandări pentru redactarea întrebărilor cu mai multe variante de răspuns (cu alegere multiplă)
Trunchiul de bază 1. Adresaţi o întrebare specifică sau formulaţi un enunţ incomplet care să
continue cu variantele de răspuns. 2. Formulaţi enunţul clar şi concis. Să fie suficient de lung încât
întrebarea să fie clară, dar să nu fie o descriere a problemei prin care se predă conceptul. 3. Evitaţi
enunţurile negative, care includ expresii precum „nu”, „cel puţin”, „cu excepţia”. Variantele de
răspuns 1. Trebuie să conţină numai un singur răspuns corect. 2. Poziţia răspunsului corect printre
variantele de răspuns posibile trebuie să fie diferită. 3. Evitaţi situaţiile în care răspunsul corect
poate fi ghicit cu ajutorul unor indicii de natură gramaticală. 4. Toate variantele de răspuns să aibă
aproximativ aceeaşi lungime. 5. Evitaţi schemele în care, de regulă, răspunsul corect este variante
cea mai lungă sau cea mai scurtă. 6. Evitaţi capcanele sau răspunsurile confuze. 7. Toate variantele
de răspuns să fie plauzibile. 8. Evitaţi folosirea expresiilor de genul „toate variantele de mai sus” şi
„nici una dintre variantele de mai sus”. 9. Formulaţi variante clare şi concise. 10. Redactaţi
răspunsurile în ordine crescătoare sau descrescătoare.

Redactarea întrebărilor tip Adevărat-Fals - Aparent, întrebările la care răspunsul poate fi

„Adevărat” sau „Fals” sunt uşor de redactat şi de notat. În realitate, redactarea unor întrebări
eficiente de acest tip este dificl de realizat deoarece, cu excepţia cazului în care enunţul este
complet adevărat, el este fals. De exemplu, evitaţi enunţuri precum „Banii sunt un mijloc de schimb
şi o resursă economică”.

Recomandări pentru redactarea unor întrebărilor tip Adevărat-Fals 1. Redactaţi enunţuri evident
adevărate sau false. 2. Redactaţi enunţuri clare şi concis. 3. Redactaţi un număr aproximativ egal de
enunţuri adevărate şi false. 4. Evitaţi enunţurile complexe şi compuse. 5. Evitaţi folosirea în enunţuri
a unor termeni precum „niciodată” sau „întotdeauna”. 6. Evitaţi calificarea propoziţiilor drept
valabile „în majoritatea cazurilor” sau „de obicei”. 7. Testaţi obiective cheie şi evitaţi detaliile,
capcanele şi enunţurile triviale.

Redactarea întrebărilor deschise tip eseu -Întrebările deschise sunt cele mai recomandate pentru
testarea deprinderilor intelectuale de nivel superior. De aceea, profesorii care le folosesc ar trebui să
îi înveţe pe elevi cum să răspundă la asemenea întrebări. În caz contrar, cunoştinţele elevilor vor fi
măsurate în mod neadecvat prin aceste probe de evaluare.

Recomandări prentru redactarea întrebărilor deschise tip eseu 1. Adresaţi întrebări care verifică
obiective importante. 2. Sarcina dată elevilor să fie clar şi precis formulată. 3. Utilizaţi întrebările
deschise pentru a testa deprinderi intelectuale de nivel superioar cum sunt deprinderile de analiză,
sinteză şi evaluare. 4. Pentru fiecare itme, precizaţi limita de timp şi/sau numărul maxim de pagini.
5. Evitaţi subiecte în care elevii au de ales întrebările la care să răspundă dintr-o listă mai mare. 6.
Pentru fiecare întrebare, elaboraţi un barem specific de corectare.

Portofoliul - Una dintre cele mai controversate forme de evaluare presupune atingerea unor
performanţe. Evaluarea performanţei nu este o metodă cu totul nouă. Să nu uităm că sportivii,
muzicienii şi artiştii au fost evaluaţi întotdeauna în funcţie de performanţele lor.

Recomandări pentru redactarea probelor de evaluare a performanţei 1. Începeţi cu un proiect sau

cu o activitate pe care le-aţi derulat şi faceţi din ea proba de evaluare. 34 2. Stabiliţi un obiectiv clar
de evaluat. Asiguraţi-vă că toate compomentele sunt compatibile. Asiguraţi-vă că elevii îşi amintesc,
în egală măsură, şi ce au învăţat, şi activitatea prin care au învăţat. 3. Descompuneţi proiectul sau
activitatea în compomente simple. Construiţi părţile evaluării, una câte una, pe rând. Adăugaţi o
nouă parte atunci când aveţi timp. 4. Permiteţi elevilor să vă ajute să decideţi în legătură cu sarcina
care ar trebui notată. Ei pot contribui la selectarea criteriilor de evaluare şi la conceperea baremului.
5. Revedeţi bareme existente pentru a selecta criterii de notare adecvate conţinutului predat. 6. Nu
căutaţi perfecţiunea. Evaluarea este un proces continuu. Puteţi reveni şi modifica proba în decursul
timpului. Cereţi elevilor să vă ajute să îmbunătăţiţi proba de evaluare. 7. Nu notaţi prea multe lucruri
la un singur proiect sau la o singură activitate. Trei sunt suficiente. Nu trebuie să evaluaţi toate
lucrurile care se întâmplă. Concentrarea atenţiei elevilor asupra câtorva criterii va conduce la o
muncă de calitate mai bună.