Școala care învață...

În cartea ”Școli care învață. A cincea disciplină aplicată în educație” celebru teoretician al
managementului organizațional, Peter Senge folosește tot ceea ce a învățat din lumea afacerilor,
pentru a optimiza domeniul învățământului și al politicilor educaționale.
În Școli care învață. A cincea disciplină aplicată în educație, Senge analizează problema
educației școlare și confirmă schimburi necesare în paradigma pentru adaptarea educației la
realitățile secolului XXI. Critică drastic practica educațională inspirată de prima revoluție
industrială, producția de masă cu mici dictatori (profesori), care împărtășesc cunoștințele lor,
intimidând majoritatea elevilor.
Viziunea lui Senge de a realiza școli care învață este ca elevii și profesorii să învețe
împreună, că elevii au un rol-cheie în practicile educaționale. Un alt mod de a pune problema, dar,
în esență, aceeași afirmație: o revoluție educațională.
În acest context metodele complementare de evaluare (investigația, referatul, proiectul,
portofoliul, observarea sistemică a activității elevului, autoevaluarea) trebuie utilizate din ce în ce
mai mult și să conducă la renunțarea la didactica axată pe memorare, teste standardizate și teme
pentru acasă.
Metodele complementare realizează actul evaluării în strânsă legătură cu procesul
educativ, prin întrepătrundere cu etapele acestuia, urmărind în special capacitățile cognitive
superioare, motivațiile și atitudinile elevului.
Metodele alternative de evaluare se caracterizează prin următoarele:
 Capacitatea de a transforma relația profesor – elev inducând un climat de colaborare și
parteneriat;
 Posibilitatea transformării procesului de evaluare prin înlocuirea tendinței de a corecta
și sancționa prin aceea de a soluționa erorile semnalate;
 Utilizarea mai amplă a tehnicilor și mijloacelor didactice;
 Caracterul sumativ, realizat prin evaluarea cunoștințelor, capacităților și atitudinilor pe
o perioadă mai lungă de timp și dintr-o arie mai largă;
 Caracterul formativ, realizat prin valorificarea atitudinii elevului în raport cu propria sa
evaluare;
 Capacitatea de a realiza o evaluare individualizată (observare sistemică);
 Capacitatea de a educa spiritul de echipă prin activități de grup (investigații, proiecte);
 Caracterul profund integrator realizat prin interdisciplinaritate, educare și instruire
multilaterală.

Pagina 1 din 4
 Portofoliul reprezintă o metodă complexă de evaluare în care un rezultat al evaluării este
elaborate pe baza aplicării unui ansamblu variat de probe și instrumente de evaluare.
Prin multitudinea de forme și momente în care se desfășoară testarea elevului, rezultatul
final ”converge” către valoarea reală a acestuia, sesizând elementele de progress sau regres,
ilustrând preocuparea pentru lămurirea neclarităților, oferind o imagine de ansamblu asupra
nivelului cunoștințelor, gradului de formare a abilităților și gradului de raportare atitudinală pe
care acesta o are față de tema evaluată. Portofoliul este realizat pe o perioadă mai îndelungată, de
la un semestru, un an, până la un ciclu de învățământ.
Conținutul unui portofoliu este reprezentat de rezultate la:
 lucrări scrise sau practice
 teme pentru acasă
 investigații
 referate și proiecte
 observarea sistematică la clasă
 autoevaluarea elevului
 chestionare de atitudini, etc.
Alegerea elementelor ce formează portofoliul este realizată de către profesor astfel încât
acestea să ofere informații concludente privind pregătirea, evoluția, atitudinea elevului sau chiar
de către elev pe criterii de performanță, preferințe etc.
Structurarea evaluării sub formă de portofoliu se dovedește deosebit de utilă, atât pentru
profesor, cât și pentru elev sau părinții acestuia.
Pentru a realiza o evaluare pe bază de portofoliu, profesorul:
 va comunica elevilor intenția de a realiza un portofoliu, adaptând instrumentele de
evaluare ce constituie ”centrul de greutate” ale portofolilui la specificul disciplinei;
 va alege componentele ce formează portofoliul, dând și elevului posibilitatea de a
adăuga piese pe care le consideră relevante pentru activitatea sa;
 va evalua separat fiecare piesă a portofolilui în momentul realizării ei, dar va asigura și
un sistem de criterii pe baza cărora să realizeze evaluarea globală și finală a portofoliului;
 va pune în evidență evoluția elevului, particularitățile de exprimare și de raportare a
acestuia la aria vizată;
 va integra rezultatul evaluării portofoliului în sistemul general de notare.

La disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor se poate realiza un portofoliu pe

parcursul clasei a IX-a utilizând editorul de text Microsoft Word.

Pagina 2 din 4
 Obiective:
 cunoașterea noțiunilor elementare de operare și utilizare;
 utilizarea diferitelor operații de formatare a documentelor;
 utilizarea avansată a editorului de text prin inserarea de simboluri, imagini, diagrame,
tabele etc.;
 cunoașterea diferitelor modalități de tipărire ale unui document;
 cunoașterea tehnicilor de tehnoredactare.

Conținutul portofoliului:
 teste și lucrări scrise;
 fișe de laborator (pe CD);
 fișe de laborator listate;
 fișe de lucru cu comenzile cele mai importante;
 proiect realizat în grup – de exemplu Revista de matematică – pe CD și listat;
 referat despre realizarea aplicațiilor WEB în Microsoft Word;
 fișa de observare a profesorului privind implicarea în activități și discuții;
 fișa de autoevaluare a elevului.

Criterii de evaluare:
Se poate alcătui o grilă de punctaj astfel:
Conținut portofoliu Punctaj
Conținut CD 2 puncte
Referat despre aplicații WEB 1 punct
Proiect – Revista de matematică 2 puncte
Fiecare fișă 0,50 puncte (maxim 2,50 puncte)
Fișa de autoevaluare 0,50 puncte
Oficiu 2 puncte
Total 10 puncte

Pagina 3 din 4
 În realizarea portofoliului elevul devine parte integrantă a sistemului de învățare și
evaluare, profesorul discută cu elevul despre ce trebuie să ştie şi ce trebuie să facă acesta de-a
lungul procesului de realizare a acestuia.
Aceste metode alternative de evaluare sunt un instrument deosebit pentru profesori, pe care
îi pregătește pentru a crea clase care învață, îi ajută să-i descopere pe elevi, să transforme activitatea
la clasă după metoda "tensiunii structurale" și a "gândirii sistemice", să regândească rolul evaluării
ca învățare și responsabilitate.
Abordarea integrată a învățării și utilizarea metodelor alternative de evaluare stimulează
crearea unei relații de colaborare, de încredere și respect reciproc între educator și elevi și între
elevi. Elevul nu se simte ”controlat”, ci sprijinit. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator
al situațiilor de învățare și un element de legătură între elev și societate, care mediază și facilitează
accesul la informație. Implicarea elevilor în procesul didactic trebuie realizată în toate laturile
acestuia: predare – învățare – evaluare.

”Exemplul este cel mai de seamă mijloc educativ, în cursul vieții, în familie, în școală, în
societate...” (S. Smiles).

Bibliografie:
1. Mihaela Suditu, Luminița Rîpeanu, ”Didactica informaticii”, Editura Karta-Graphic,
Ploiești, 2011
2. Cristian Masalagiu, Ioan Asiminoaei, Mirela Țibu, ”Didactica predării informaticii”,
Editura Polirom, București, 2016

Pagina 4 din 4