PORTOFOLIUL

- MODALITATE ALTERNATIVĂ DE EVALUARE -

(V. Pavlencu, 1986, Despre evaluare)

În procesul educației, se disting trei componente interdependente: predarea, învățarea și

evaluarea. Întotdeauna, instruirea depinde în mare măsură de modul în care este proiectată
evaluarea și de rezultatele acesteia.
Principala caracteristică a evaluării o reprezintă posibilitatea utilizării tuturor metodelor și
tehnicilor de evaluare, pe care profesorul le are la dispoziție. Fie că este vorba de metode
tradiționale de evaluare (probe orale, scrise, practice etc.) sau metode de evaluare alternative
(investigația, observația sistematică, proiectul, portofoliul, autoevaluarea etc.), dascălul este cel care
le va alege pe cele mai potrivite obiectivelor instruirii, disciplinei de învățământ, tipului de conținut
sau particularităților de vârstă.
Una dintre metodele de evaluare alternativă este portofoliul. Acest instrument de evaluare
apare definit în DEX ca fiind „un dosar”, o mapă în care se păstrează acte, hârtii de valoare.
Portofoliul reprezintă o colecție de informații, pe care școlarul le obține prin investigații individuale
sau în grup, prin cercetarea unor materiale diferite. Acesta reprezintă și o modalitate de evaluare pe
o perioadă mai îndelungată de timp, care reflectă evoluția elevului pe mai multe planuri.
Portofoliul este, așadar, o selecție realizată de către elev împreună cu cadrul didactic a celor
mai reprezentative produse ale activității sale într-o anumită perioadă de timp, incluzând aspecte
esențiale cognitive, afective și psihomotorii ale dezvoltării elevului.
Această metodă de evaluare conține atât avantaje, cât și dezavantaje. Printre avantaje se
numără următoarele aspecte:
 elevul este implicat direct și asumat în procesul de evaluare;
 criteriile de evaluare sunt cunoscute încă de la începutul procesului;
 elevul este ajutat de profesor în atingerea unor obiective ale învățării;
 presiunea timpului limitat este anulată;
  conține reușitele activității elevului, profesorul înregistrând progresele acestuia la intervale de
timp;
 se dezvoltă capacitatea de autoevaluare;
 se diminuează factorul stres.
Principalul dezavantaj al portofoliului îl reprezintă faptul că acesta necesită un volum mare de
lucru din partea profesorului.
Prin utilizarea acestei metode alternative de evaluare, elevul devine parte integrantă a
sistemului de învățare și evaluare și își poate urmări gradual calitățile, defectele, plusurile și
minusurile pe care le are. Pe de altă parte, părinții află ce pot face concret copii lor și care este
atitudinea acestora față de o anumită disciplină de învățământ. Portofoliul reprezintă:
 „cartea de vizită” (Crenguța Oprea,2003, cap.8, p.2) a elevului, prin care profesorul poate să-i
urmărească progresul – în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental – la o anumită
disciplină, de-a lungul unui interval mai lung de timp (un semestru sau un an şcolar);
 un „acord” între elev şi profesor, care trebuie să-l ajute pe elev să se autoevalueze.
Profesorul discută cu elevul despre ce trebuie să ştie şi ce trebuie să facă acesta de-a lungul
procesului de învăţare. La începutul demersului educativ, se realizează un diagnostic asupra
necesităţilor de învăţare ale elevului pentru a stabili obiectivele şi criteriile de evaluare.
Diagnosticul este făcut de profesor şi este discutat cu elevul implicat în evaluare.
Ce conține un portofoliu ?
Portofoliul cuprinde:
- lista conţinutului acestuia, (sumarul, care include titlul fiecarei lucrări/fişe,etc. şi
numărul paginii la care se găseşte);
- argumentaţia care explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu, de ce este importantă fiecare şi cum
se articulează între ele într-o viziune de ansamblu a elevului/grupului cu privire la subiectul
respectiv;
- lucrările pe care le face elevul individual sau în grup;
- rezumate;
- eseuri;
- articole, referate, comunicări;
- fişe individuale de studiu;
- proiecte şi experimente;
- temele de zi de zi ;
- probleme rezolvate;
- rapoarte scrise – de realizare a proiectelor;
- teste şi lucrări semestriale;
- chestionare de atitudini;
- înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elev individual sau împreună cu
colegii săi;
- observaţii pe baza unor ghiduri de observaţii;
- reflecţiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucrează;
- autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului;
- interviuri de evaluare;
- alte materiale, hărţi cognitive, contribuţii la activitate care reflectă participarea elevului/ grupului
la derularea şi soluţionarea temei date;
- viitoare obiective pornind de la realizările curente ale elevului/grupului, pe baza intereselor şi a
progreselor înregistrate;
- comentarii suplimentare şi evaluări ale pro-fesorului, ale altor grupuri de învăţare şi/sau ale altor
părţi interesate, de exemplu părinţii;
Portofoliul se compune în mod normal din materiale obligatorii şi opţionale, selectate de
elev şi/sau de profesor şi care fac referire la diverse obiective şi strategii cognitive. Aşa cum afirmă
profesorul Ioan Cerghit, portofoliul cuprinde “o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări
personale ale elevului, cele care îl reprezintă şi care pun în evidenţă progresele sale; care permit
aprecierea aptitudinulor, talentelor, pasiunilor, contribuţiilor personale. Alcătuirea portofoliului este
o ocazie unică pentru elev de a se autoevalua, de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi
eventualele greşeli. În alţi termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea
continuă, progresivă şi multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final. Acesta sporeşte
motivăţia învăţării.” (Ioan Cerghit, 2002, p. 315).
Tipuri de portofolii
• Portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai importante
lucrări);
• Portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe parcursul
activităţii);
• Portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de
rezultate, etc.)
Evaluarea portofoliului începe de obicei prin explicarea de către profesor, la începutul
perioadei, a obiectivelor învăţării în perioada pentru care se va primi nota. Profesorul şi elevii cad
de acord asupra produselor pe care trebuie să le conţină portofoliul şi care să dovedească
îndeplinirea obiectivelor învăţării (mulţi profesori le reamintesc aproape zilnic elevilor să pună în
portofoliu eşantioane care să le amintească mai târziu de munca depusă).
Atunci când elevul îşi prezintă portofoliul, profesorul realizează de obicei un interviu cu
acesta, trecând în revistă lucrările anexate, analizând atitudinea lui fată de munca depusă,lăudându-l
pentru lucrurile bune, şi ajutându-l să se concentreze asupra aspectelor care trebuie îmbunătăţite.
Evaluarea acestor produse se face multicriterial. De exemplu, criteriul conformităţii la teoria
predată poate fi completat cu cel al inovativităţii şi originalităţii. Fiecare produs cuprins în
portofoliu poate fi evaluat din punct de vedere cantitativ (numărul de pagini, de exemplu), dar mai
ales calitativ: creativitatea produsului individual sau colectiv, elementele noi, punctele forte, etc. De
asemenea evaluarea portofoliului va fi supusă evaluării efectelor pe care acest gen de evaluare l-a
avut asupra dezvoltării personalităţii, a capacităţii de autoevaluare şi a competenţelor de
intercomunicare.
Portofoliul reprezintă un element flexibil de evaluare, care, pe parcurs, poate să includă şi
alte elemente către care se îndreaptă interesul elevului şi pe care doreşte să le aprofundeze. Această
metodă alternativă de evaluare oferă fiecarui elev posibilitatea de a lucra în ritm propriu, stimulând
implicarea activă în sarcinile de lucru şi dezvoltând capacitatea de autoevaluare.

“Raportul de evaluare”(Portofoliul) – cum îl numeşte prof. Ion T. Radu – are în vedere toate
produsele elevilor şi, în acelaşi timp, progresul înregistrat de la o etapă la alta. El se substituie tot
mai mult modului tradiţional de realizare a bilanțului rezultatelor elevului(lor) prin media aritmetică
“săracă în semnificaţii privind evoluţia şcolară a acestuia”(Ion T.Radu, 2005, p.190).
Cuprinzând obiectivele activităţii desfăşurate de elev, o selecţie a conţinuturilor, resursele
folosite, gândurile elevilor asupra a ceea ce a lucrat, propriile concluzii de autoevaluare, materialele
pot fi citite atât de profesor cât şi de părinţi sau colegi, fiind o sursă foarte bună de cunoaştere a
elevului care a lucrat la alcătuirea portofoliului.
Forma pe care o poate îmbrăca portofoliul este fie o mapă cu documente, fie o cutie de
carton în care se pot aduna: casete video, materiale, desene, picturi, fotografii ce reprezintă aspecte
ale învăţarii şi/sau pe cei implicaţi în activitate.
Portofoliul poate fi folosit la orice vârstă, la studenţi, elevi chiar şi la grădiniţă. De exemplu,
preşcolarii de cinci ani pot alcătui un portofoliu la disciplina educaţie muzicală.
Acesta poate să conţină: înregistrări pe casete audio, fotografii în timp ce cântau, desene
realizate de copii în legătură cu ce au învăţat şi au simţit pentru că nu au învăţat să scrie, etc. Este
ilustrat astfel modul în care au evoluat de-a lungul studiului muzicii, adunând materiale într-o
colecţie pe care copiii pot oricând să o revadă şi să o completeze.
Scopul nu este neapărat cel al evaluării ci mai ales cel de stimulare a învăţării, prin directa
implicare a participanţilor la activitate. Subiecţii reflectă continuu asupra a ceea ce învaţă, existând
o permanentă corelaţie cu obiectivele. Îndrumătorul trebuie să fie deschis şi să sprijine căutările
copiilor
Avantajele folosirii portofoliului:
- portofoliul este un instrument flexibil, uşor adaptabil la specificul disciplinei, clasei şi condiţiilor
concrete ale activităţii;
- permite aprecierea şi includerea în actul evaluării a unor produse ale activităţii elevului care, în
mod obişnuit, nu sunt avute în vedere; acest fapt încurajează exprimarea personală a elevului,
angajarea lui în activităţi de învăţare mai complexe şi mai creative, diversificarea cunoştinţelor,
deprinderilor şi abilităţilor exersate;
- evaluarea portofoliului este eliberată în mare parte de tensiunile şi tonusul afectiv negativ care
însoţesc formele tradiţionale de evaluare; evaluarea devine astfel motivată şi nu stresantă pentru
elev;
- dezvoltă capacitatea elevului de autoevaluare, aceştia devenind auto-reflexivi asupra propriei
munci şi asupra progreselor înregistrate;
- implică mai activ elevul în propria evaluare şi în realizarea unor materiale care să-l reprezinte cel
mai bine;
Autoevaluarea este un proces de învăţare, elevii asumându-şi responsabilitatea asupra
activităţii desfăşurate, regândindu-şi propriul proces de învăţare, de gândire şi de evaluare.
Metaevaluarea reprezintă propria reflecţie asupra instrumentelor şi procedurilor de autoevaluare.
Dezavantajul portofoliului este acela că nu poate fi repede şi uşor de evaluat. Este greu de
apreciat conform unui barem strict deoarece reflectă creativitatea şi originalitatea elevului.
Ca metoda alternativă de evaluare, portofoliul solicită mai mult o apreciere calitativă decât
cantitativă şi este mai uşor de aplicat pe grupuri mai mici. Profesorul îl poate folosi pentru a evalua
performanţele elevilor, iar elevii îl pot folosi pentru autoevaluare şi ca modalitate de reflecţie asupra
învăţării.
Portofoliul nu este numai o metodă alternativă de evaluare a elevului. Prin materiale pe care
le conţine, el poate fi ilustrativ pentru crearea imaginii unei instituţii cum ar fi Şcoala Nr. … sau
Liceul Nr. …, folosit fiind ca “o modalitate de a reprezenta un grup, o şcoală chiar; este un exemplu
reprezentativ al activităţii şi al performanţelor cursanţilor unei şcoli”(Crenguța Oprea,
2003,cap.8,p.9). Instituţia şcolară respectivă încearcă astfel să-şi creeze o imagine în rândul
viitorilor cursanţi ori în rândul părinţilor, arătându-le mostre ale activităţilor şi acţiunilor desfăşurate
de elevi în şcoala respectivă.
Poate fi considerat în acelaşi timp un instrument complementar folosit de profesor în
aplicarea strategiilor de instruire centrate pe lucrul în echipă, pe elaborarea de proiecte ample de
cercetare şi învăţare. De asemenea, portofoliul este compatibil cu instruirea individualizată ca
strategie centrată pe stilurile diferite de învăţare.
Prin complexitatea şi bogăţia informaţiei pe care o furnizează, sintetizând activitatea
elevului de-a lungul timpului (un semestru, an şcolar sau ciclu de învăţământ), portofoliul poate
constitui parte integrantă a unei evaluări sumative sau a unei examinări.
Totuşi să nu uităm că importanța modului în care facem interpretarea datelor unei evaluări
(aprecierea sau judecata) în vederea ameliorării, este foarte importantă. Să ţinem seama că am putea
să distrugem creativitatea elevilor noştri din dorinţa noastră de cuantificare şi înregistrare a
datelor…

Deci să nu uităm:

„Avem frumuseţea în noi, dar cât de orbi suntem! Mulţi oameni privesc minunile acestei
lumi şi par să nu vadă nimic. Orice clipă trăită este un moment nou şi unic al Universului, un
moment care nu a mai existat niciodată şi care nu se va mai întoarce în veci. Iar noi îi învăţăm pe
copii, la şcoală, că doi şi cu doi fac patru şi că Parisul e capitala Franţei. Când vom ajunge oare
să-i învăţăm ceea ce sunt?
Fiecărui copil ar trebui să-i spunem: Ştii ce eşti tu? Eşti un miracol. Eşti unic. În întreaga
lume nu mai există nici un copil identic cu tine. Au trecut milioane de ani şi milioane de ani vor mai
trece, dar niciodată nu va mai exista un copil ca tine. Uită-te la trupul tău – cât este de minunat!
Picioarele tale, braţele tale, degetele tale îndemânatice, felul în care te mişti! Poţi să ajungi un
Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven. În tine este toată forţa. Da, eşti un miracol!”(Teresa
M.Amabile, 1997, p.28).
Bibliografie:
 Radu, Ion T. (2005). Evaluarea în procesul didactic. EDP: București.
 Oprea, Cerguța - Lăcrămioara (2003). Pedagogie: alternative metodologice interactive.
Editura Universității din București.
 Cerghit, I. (2002). Sisteme de instruire alternative și complementare: structuri, stiluri și
strategii. Aramis: București.
 Amabile, Teresa M. (1997). Creativitatea ca mod de viață. Ghid pentru părinți și profesori.
Editura Știință & Tehnică: București.