REFERAT STIINTIFIC

ACTIVITATI DE INVATARE SI FORME ALTERNATIVE DE

EVALUARE A ELEVILOR LA DISCIPLINA BIOLOGIE

Mereu căutăm soluţii pentru ca activitatea să fie eficientă şi mai atractivă pentru elevi, pentru ca
aceştia să devină autorii propriei învăţări.
Situarea elevului în centrul organizării procesului de predare-învăţare a constituit o
schimbare fundamentală ce a atras după sine necesitatea găsirii acelor soluţii care să stimuleze
permanent performanţa elevului. O astfel de soluţie este învăţarea bazată peproiect. Apărut la
începutul secolului al XX-lea, proiectul este o metodă activ participativă, este un produs al
imaginaţiei elevilor, care presupune transferul de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi, facilitând
abordările interdisciplinare şi consolidarea abilităţilor sociale ale elevului.
În alegerea unui proiect respectate anumite criterii:
- subiectul va fi negociat cu elevii;
- elevii trebuie să cunoască dinainte sursele de documentare;
- nu aleg subiectul din cărţi vechi şi nu urmez rutina din clasă;
- urmăresc ca elevii să aibă un anumit interes pentru subiectul respectiv.
Ce este un proiect?
Proiect = plan sau intenţie de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru ( DEX)
a. Creaţie personalizată
- proiectul este activitatea cel mai pregnant centrată pe elevi ;
- este un produs al imaginaţiei elevilor, menit să permită folosirea liberă a cunoştinţelor
însuşite, într-un context mai relevant ;
- proiectul este o activitate personalizată, elevii putând decide nu numai asupra
conţinutului său, dar şi asupra formei de prezentare.
b. Temă abordată diferit
- proiectul porneşte întotdeauna de la o temă studiată în clasă;
- având o structură foarte flexibilă, activitatea de proiect poate fi adaptată oricărui nivel
de vârstă şi de studiu;
c. Produs finit
- proiectul este ceva, nu este despre ceva ;
- produsul finit realizat în urma activităţii de proiect crează elevului sentimentul utilităţii
a ceea ce produce;
- exemple de produse realizate în urma derulării unor proiect: postere, albume, pagini de
revistă sau ziar, sondaje de opinie, mici piese de teatru, concursuri, excursii literare,
proces literar,
mape tematice, referate, eseuri, studii de caz
d. Activitate crosscurriculară
- proiectul încurajează cel mai bine abordarea integrată a învăţării;
 -elevilor li se crează ocazia de a folosi cunoştinţe şi tehnici de lucru dobândite la multe
discipline;
- fiind o activitate centrată pe elev, proiectul îi dă acestuia posibilitatea de a asambla într-o
viziune personală cunoştinţe pe care le are, răspunzând astfel unei întrebări esenţiale : Ce pot
face cu ceea ce am învăţat la şcoală?
Tipurile de proiect
Proiectele pot fi:
 factuale – includ date şi imagini reale sau imaginare;
 individuale sau de grup, în funcţie de abilităţile pe care profesorul intenţionează să le dezvolte la
elevi;realizate în clasă sau în afara clasei, în funcţie de conţinut, resurse şi interese.

Etapele realizării unui proiect:

 Stimularea- sub coordonarea profesorului elevii discută idei legate de o tema, de regula,
dupa parcurgerea unei unităţi de învaţare.
 Stabilirea obiectivelor- grupurile de lucru negociaza asupra continutului, formei si
modalitatii de prezentare a proiectului.
 Împărţirea sarcinilor – fiecare membru al grupului îsi asumă o sarcină de lucru.
 Cercetare/ creaţie/ investigaţie – studiu individual al unor surse bibliografice; scrierea de
articole, povestiri; intervievarea unor persoane.
 Procesarea materialului – este momentul în care profesorul poate semnala erorile de
conţinut sau acurateţea limbajului.
 Realizarea formei finale – discuţii în grup privind unitatea de concepţie, editare.
 Prezentarea proiectului – membrii grupului decid asupra formei de prezentare; profesorul
are rolul de monitorizare şi evaluare.
 Feed- back – de la profesor, de la colegi (aprecieri, întrebări, schimb de idei), auto-
evaluare.
Managementul proiectului
Activitatea de proiect impune o varietate în abordarea maangementului clasei, a timpului şi a
materialelor folosite.
Managementul timpului:
În funcţie de complexitatea proiectului şi de numărul de ore alocat acestuia se pot stabili:
 orarul proiectului – etape, date, termene limită;
 activităţi realizate acasă ;
 activităţi realizate în clasă ;
 limite de timp pentru brainstorming, discuţii de grup, feed-back.
Managementul materialelor:
 profesorul trebuie să sugereze şi să ofere surse de informare care să nu depăşească nivelul
de înţelegere al elevilor;
 profesorul, cu ajutorul elevilor, poate organiza bănci de date, postere, vederi, prin aceasta
dezvoltându-se abilitatea elevilor de organizare a informaţiei.
Managementul clasei:
 Cheia succesului unui proiect constă în organizarea colectivului de elevi. Propun în continuare
câteva reguli de urmat:
- folosiţi tehnici şi metode activ-participative: brainstorming, activităţi alternate: individuale, în
perechi, în grupe;
- fiţi consecvenţi;
- acordaţi timp elevilor pentru investigaţii;
- folosiţi gălăgia lucrativă;
- determinati-i pe elevi să gândească.
Pe toată durata proiectului, profesorul trebuie să asiste elevul/ grupul de elevi, încurajându-i
astfel:
 să discute dificultăţile, aspectele care îi nemulţumesc sau pe care le consideră insuficient
realizate;
 să-şi autoevalueze activitatea şi progresul;
 profesorul poate să întocmească fişe de evaluare în care să consemneze observaţii şi aprecieri
asupra activităţii;
 pentru fixarea şi evaluarea cunoştinţelor, profesorul poate recuge la un test cu itemi obiectivi şi
subiectivi care să dea posibilitatea elevilor să reflecteze asupra produselor obţinute.
Avantajele folosirii acestei metode de invatare :
 este o metodă alternativă de evaluare ce pune elevii în situaţia de a acţiona şi a rezolva
sarcini în mod individual sau în grup, autotestându-şi capacităţile cognitive, sociale şi
practice;
 oferă şansa de a analiza în ce măsură elevul foloseşte adecvat cunoştinţele, instrumentele
şi materialele disponibile în atingerea finalităţilor propuse.
Profesorul poate să aprecieze rezultatele poiectului urmărind:
 adecvarea metodelor de lucru, a materialelor şi a mijloacelor didactice folosite la
scopurile propuse;
 acurateţea produsului;
 rezulatele obţinute;
 raportul final şi modul de prezentare a acestuia;
 gradul de implicare al participanţilor în rezolvarea sarcinii de lucru.
Evaluarea școlară reprezintă o acțiune complexă, bazată pe operații de măsurare și apreciere a
rezultatelor activității instructiv-educative, având drept activitate măsurarea eficacității,
eficienței și pertinenței activităților în raport cu obiectivele lor.
Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștințelor sau ca mijloc de măsurare
obiectivă, ci ca o cale de perfecționare, ce presupune o strategie globală a formării (Cucoș,
2006).
Kerlan (după Radu, 1999, din Cucoș, 2006) consideră că evaluarea se face pornind de la
următoarele întrebări cheie:
 Pentru ce se face evaluarea?
 În raport cu ce?
  Pentru cine?
 Ce se evaluează?
 Cum se evaluează?
Evaluarea este o acțiune complexă care presupune precizări cu privire la (Costică, 2008):
 obiectivele și conținuturile ce trebuie evaluate;
 scopul și perspectiva evaluării;
 momentul evaluării (la începutul învățării, pe parcursul sau la sfârșitul acesteia);
 modalitatea de evaluare;
 modul de prelucrare a datelor și de valorizare a informațiilor .

Funcțiile evaluării

Procesul de evaluare școlară prezintă următoarele funcții:

 diagnostică: identificarea nivelului performanței, punctele tari și slabe;
 prognostică: estimarea domeniilor sau a zonelor cu performanțe viitoare maxime;
 de selecție: clasificarea candidaților în ordine descrescătoare a nivelului de performanță
atins într-o situație de examen sau concurs;
 de certificare: recunoașterea statutului dobândit de către candidat în urma susținerii unui
examen sau a unei evaluări cu caracter normativ;
 motivațională: activează și stimulează autocunoașterea, autoaprecierea;
 deconsiliere: orientează decizia elevilor și a părinților privind orientarea școlară și
profesională a elevilor.
Cum se realizează evaluarea?

Forme de evaluare:

a. După volumul achizițiilor care fac obiectul evaluării:

- Evaluare parțială.

- Evaluare totală.

b. După momentul și modul în care se integrează evaluarea în procesul de învățământ:

- Evaluare inițială.

- Evaluare formativă (continuă).

- Evaluarea sumativă (finală).

c. După factorii care realizează evaluarea:

- Evaluare internă.
- Evaluare externă.
Evaluarea inițială (predictivă) permite descoperirea punctelor tari și a punctelor slabe ale
elevilor, fie înaintea unei unități de studiu, fie în timpul desfășurării acestuia.
Evaluarea formativă (continuă) se bazează pe feed-back și permite elevilor să-și îndrepte
erorile și lacunele imediat după apariția lor.
Evaluarea finală (sumativă) stabilește gradul în care au fost atinse obiectivele generale cum ar
fi însușirea unei atitudini sau dobândirea unei capacități. Acest tip de evaluare clasează și atestă
progresele fiecărui elev.

Instrumentele de evaluare
Instrumentele de evaluare ușurează transpunerea metodei de evaluare în realitatea concretă, ele
fiind concepute de specialiști și poartă numele de teste standardizate sau sunt elaborate de
cadrele didactice.
Pentru elaborarea unui instrument de evaluare este necesară parcurgerea unor etape:
 Precizarea obiectivelor.
 Stabilirea conținuturilor.
 Stabilirea variantelor de itemi.
 Elaborarea itemilor.
 Organizarea testului.
 Cuantificare testului (punctajul).
 Aplicarea testului.

Testele cuprind o serie de itemi. Itemii se clasifică în:

 Itemi obiectivi: itemi cu alegere duală, de tip ,,pereche”, cu alegere multiplă.
 Itemi semiobiectivi: itemi cu răspuns scurt, itemi de completare, întrebări structurate.
 Itemi subiectivi: rezolvare de probleme, itemi de tip eseu.

Metode de evaluare
Metodele și instrumentele de evaluare sunt de două tipuri:
1. Metode tradiționale:

- Probe orale.

- Probe scrise.

- Probe practice.

2. Metode complementare:

- Observarea sistemică a elevilor.

- Investigația.

- Proiectul.
- Portofoliul.

- Autoevaluarea.
Metodele tradiționale permit o evaluare a elevului într-un timp limitat, de aceea ele oferă
informații despre un număr limitat de cunoștiințe și capacități intelectuale ale celui evaluat.
Strategiile moderne de evaluare oferă elevilor variate posibilități de a demonstra ceea ceștiu și
mai ales ceea ce pot să facă (priceperi, deprinderi, abilități).
Observarea sistemică a elevilor

- permite obținerea de informații din toate cele trei domenii comportamentale ale elevilor:
cognitiv, afectiv și psihomotor;

- observarea poate fi individuală sau în grup;

- se bazează pe următoarele instrumente de evaluare: fișa de evaluare, scara de clasificare și

lista de control sau de verificare.
Fișa de evaluarecuprinde:

a.date generale despre elev: nume, prenume, vârsta;

b. particularități ale intelectului: gândire, limbaj, imaginație, memorie, atenție, spirit de
observație;

c. aptitudini și interese;

d. trăsături de afectivitate;

e. trăsături de temperament;

f. aptitudini față de : sine, disciplină, colegi;

g. evoluția aptitudinilor, atitudinilor, intereselor și nivelului de integrare.

De obicei, fișele de evaluare sunt folosite în cazul elevilor cu probleme , iar observarea se
limitează la câteva comportamente relevante.
Scara de clasificare indică profesorului frecvența cu care apare un anumit comportament.
Scările de clasificare pot fi: numerice, grafice, descriptive.
Lista de control indică profesorului faptul că un anumit comportament este prezent sau absent.

Investigația: permite elevilor să aplice în mod creativ cunoștiințele însușite în situații noi,
variate.
Etapele realizării unei investigații sunt:
- definireași înțelegerea problemei;

- identificarea procedeelor de obținere a informațiilor necesare;

- colectareași organizarea datelor;

- formulareași verificarea ipotezelor;

- schimbarea planului de lucru, dacă este cazul;

- colectarea altor date (dacă este necesar);

- descrierea metodelor de investigație a problemei;

- prezentarea unui raport scurt despre rezultatele investigației.

Exemplu:
Tuberculii de cartof – importanța în alimentație

Problema: Câți cartofi putem mânca?

Descrierea activității: Activitatea se desfășoară în sala de clasă. Pornind de la o poveste cu

privire la originea cartofului și cum a fost introdus ca plantă alimentară în Europa, elevii
formulează ipoteze referitoare la conținutul tuberculilor de cartof, le verifică prin investigație,
prelucrează observațiile și formulează concluziile.
Competențe specifice:
1.1. identificarea unor grupe și specii din regnul Plantae;
2.1. utilizarea de metode și mijloace adecvate investigării lumii vegetale;
2.2. realizarea de activități experimentale și interpretarea rezultatelor;
5.1. utilizarea în viața cotidiană a cunoștiințelor de biologie vegetală.
Conținuturi: Familia Solanaceae. Cartoful
Obiective:
La sfârșitul activității, elevii trebuie:
1. să numească organul comestibil al plantei cartof;

2. să reprezinte prin desen alcătuirea tuberculului de cartof;

3. să evidențieze prezența granulelor de amidon în tuberculul de cartof;

4. să precizeze importanța amidonului în alimentația omului.

Materiale didactice:
 tuberculi de cartof;
 lame;
 lamele;
 microscop;
 pipete;
 soluție de iod.
Mod de lucru:
1. tăiem pe jumătate un tubercul de cartof;
2. cu ajutorul unui cuțit răzuim ușor suprafața albă din interior;

3. materialul obținut se pune într-o picătură de apă, pe lamă de sticlă;

4. pe un colț al lamei adăugăm și o picătură de iod, iar cu ajutorul pipetei aducem o parte de
colorant spre material;

5. acoperim cu lamela și presăm ușor.

Setul de întrebări:
 Unde cresc tuberculii de cartof?
 Ce culoare au? De ce?
 Ce se găsește pe suprafața tuberculilor de cartof?
 Ce consumăm de la tubercul? Argumentați!
 Cum se numește substanța din miezul tubercului?
 Sub ce formă apare la microscop această substanță?
 Ce gust are?
 Cum se mai numesc substanțele dulci?
 De ce se găsește în cantitate mare în tubercul?
 În ce organ al plantei se formează, mai întâi, aceste substanțe dulci?

Portofoliul

 Este o metodă de evaluare flexibilă, complexă care include rezultatele relevante obținute
prin celelalte metode și tehnici de evaluare.
 Include probele scrise și practice, observarea sistematică a activității și a
comportamentului elevilor, proiectul, autoevaluarea.
 Oferă informații privind progresul școlar al elevului pe o perioadă mai scurtă sau mai
lungă de timp (semestru, anșcolar, ciclu de învățământ).
Exemplu de protofoliu la biologie, acesta conține:
 Datele personale ale elevului.
 O investigație care presupune o sarcină teoretică sau practică.
 Lucrări scrise.
 Scheme, grafice, tabele realizate de elev.
 Diplome obținute de elev la diferite competiții.
 Rebusuri realizate de elev pe teme biologice.
 Referate.
 Fișa de apreciere din partea profesorului.

Autoevalauarea
- Are valoare stimulativă deosebită, constituind atât un mijloc de formare a elevilor cât și un
rezultat al activității pedagogice.

- Permite aprecierea propriilor performanțe în raport cu obiectivele operaționale în procesul

autoevaluării.

Autoevaluarea se poate realiza prin:

 Autocorectarea sau corectarea reciprocă: elevul este solicitat să-și depisteze unele
erori, minusuri, în momentul realizării unor sarcini de învățare.
 Autonotarea controlată: elevul este solicitat să-și acorde o notă, care este negociată
apoi cu profesorul sau împreună cu colegii.

 Notarea reciprocă: elevii sunt puși în situația de a-și nota colegii, prin reciprocitate, fie
la lucrările scrise, fie la ascultările orale. Aceste exerciții nu trebuie să se concretizeze
neapărat cu notarea efectivă.

Bibliografie:
1.DEX, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996
2. Cerghit, I., Metode de învăţământ, Ed. Polirom, Iaşi, 2006
3.Ionescu, Mihaela, Managementul clasei.Un pas mai departe. Învăţarea bazată pe proiect,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003
4. Costică Naela, Metodica predării biologiei, Editura Graphys, Iași, 2008

5. Costică Naela, Ivănescu Lăcrămioara, Niță Mihaela, Citologie vegetală - manual de lucrări
practice, Editura Universității ,,AL. I. Cuza,, Iași, 2000

6.Cucoș C., Pedagogie, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006

7. Ion I., Ion C., Ulpia Maria Leu, Metodica predării-învățării biologiei, Editura Solaris, Iași,
2004

8. Lazăr V., Mariana Nicolae, Lecția–forma de bază a organizării procesului de predare-

învățare-evaluare la disciplina biologie, Editura Arves, 2007

9.Lazăr V., Daniela Căprărin, Metode didactice utilizate în predarea biologiei, Editura Arves,
2008

10. www. wikepedia.ro