Sunteți pe pagina 1din 2

Repere pentru pregătirea evaluării la Didactica specialităţii

Evaluarea se va desfăşura pe baza potofoliului alcătuit din următoarele componente: proiect de


unitate de învăţare, analiza pagini de manual, instrument de evaluare.

1. Proiectul unităţii de învăţare


Folosiţi materiale trimise pentru a elabora, într+un grup de 2-3 colegi, un draft al unei unităţi de
învăţare, pe care să-l discutăm la întâlnirea din 11. 01.2020. Următoarele puncte de vedere vă pot
orienta activitatea
Întrebări la care ar trebui să răspundă proiectul unităţii de învăţare: Ce înţeles acord programei școlare?
Cum alegem din lista conţinuturilor? Ce consecinţe au opţiunile pentru elevi , în termeni de
cunoaştere declarativă (fapte) şi în termeni de cunoaştere procedurală (ce ştim să facem) ? Ce
legături se pot stabili între programa școlară și elevii mei? Ce relevanţă are pentru ei? Care este legătura
cu lumea reală? Cum folosesc programa pentru a dezvolta experienţe de învăţare semnificative?

Când stabiliţi câte ore alocaţi acestei unităţi, nu uitaţi să aveţi în vedere evaluarea sumativă, de la
final. De asemenea, luând ca exemplu modul în care sunt formulate activităţile de învăţare din
programa şcolara, aveţi grijă să le formulaţi in termenii elevului – adică ce va face elevul pe parcursul
acelei unităţi. Nu în ultimul rând, acordaţi atenţia cuvenită relaţiei dintre competenţele specifice şi
activităţile de învăţare (urmăriţi exemplele din programă!) şi relaţiei dintre competenţele specifice şi
evaluare.

2. Analiza unei lecţii dintr-un manual utilizat în şcoală

Elaboraţi un text descriptiv, de maxim o pagină, pornind de la analiza unei lecţii dintr-un manual de
istorie, educaţie socială sau religie1 folosite acum în şcoală. Întrebările de mai jos vă pot orienta
analiza. Pentru cel puţin două acestea, oferiţi exemple din lecţia analizată şi comentaţi-le pe scurt.

Manualul, ca proiect curricular, respectă consecvent prevederile programei școlare?


Volumul informaţiilor este raţional în raport cu vârsta elevilor și dezvoltarea disciplinei ?
Gradul de dificultate al noţiunilor este adecvat vârstei elevilor?
Există sarcini de învăţare model (rezolvate) care să ușureze înţelegere a noţiunilor teoretice de către
elevi fără explicaţii suplimentare din partea profesorului?
Sarcinile de învăţare pot fi înţelese de către elevi fără explicaţii suplimentare din partea profesorului?
Sarcinile de învăţare pot fi rezolvate cu ușurinţă, ducând la consolidarea competenţelor?
Claritatea și expresivitatea imaginilor și elementelor grafice facilitează înţelegerea conţinutului?
Elementele grafice (imagini, diagrame, tabele) sprijină înţelegerea conceptelor?

1
Menţionaţi datele de identificare (editura, autori, an de apariţie) şi, dacă se poate, scanaţi paginile lecţiei
analizată. Puteţi folosi lecţia pe care deja aţi folosit-o în activitatea pentru cursul de pedagogie!
3. Elaborarea unui instrument de evaluare

Pentru întâlnirea din 11.01.2010, schiţaţi draft-ul unui instrument de evaluare pornind de la ghidurile
trimise. Următoarele puncte de vedere vă invită să reflectaţi.

Două dintre numeroasele definiţii

Evaluarea poate fi considerată „... obţinerea de informaţii despre aptitudinile şi potenţialul indivizilor,
cu scopul dublu de a folosi un feedback util altora şi date utile comunităţii din jur.” (Gardner, 2006,
pag. 197). În acelaşi context, autorul citat consideră că evaluarea nu trebuie să fie scoasă din
contextul social. Când indivizii sunt evaluaţi în situaţii care amintesc mai bine de condiţiile reale de
lucru, este posibil să se facă prognoze mai bune despre performanţele lor finale.

Evaluarea este activitatea prin care se emit judecăţi de valoare despre procesul și produsul învăţării pe
baza unor criterii calitative prestabilite, în vederea luării unor decizii în funcţie de semnificaţia acordată
demersului evaluativ: de reglare/ ameliorare, de selecţie, de certificare etc. (M. Manolescu, 2012)

Evaluarea eficientă ar trebui să:


• arate profesorilor dacă au fost atinse finalităţile/competenţele consemnate în programele de
studiu;
• ajute profesorii să facă o diagnoză a progresului elevilor;
• ajute profesorul să adapteze activităţile elevilor la posibilităţile lor reale;
• furnizeze feed-back elevilor;
• ajute profesorii să-şi evalueze propria activitate.

Relaţia dintre învăţare şi evaluare este interesant surprinsă de H. Gardner (2006)


...un bun instrument de evaluare poate fi o experienţă de învăţare... evaluarea trebuie să aibă
loc în contextul în care elevii lucrează asupra unor probleme, proiecte sau produse ce îi implică în mod
autentic, le trezesc interesul și îi motivează să aibă rezultate bune... evaluarea trebuie întreprinsă, în
primul rând, pentru a fi de ajutor elevilor.

S-ar putea să vă placă și