Sold to

bibipescaru@yahoo.com

NOTIȚE ADMITERE
MEDICINĂ
după manualele de biologie
2020
Vol. V

SISTEMUL EXCRETOR,
METABOLISMUL,
SISTEMUL REPRODUCĂTOR,
HOMEOSTAZIA MEDIULUI INTERN

Cum învăț?
 Cum învăț?

YouTube https://www.youtube.com/c/Cumînvăț

Salut!!!
Acesta este al V-lea volum de notițe de biologie pentru admiterea la medicină.
Sunt făcute după cele 8 manuale de biologie aprobate de Ministerul Educației (vezi
bibliografie).
Sper ca aceste notițe împreună cu videoclipurile de pe canalul de YouTube să
vă ajute în pregătirea voastră pentru examenul de admitere la medicină.
Succes!!!

2
 Cum învăț?

Cuprins
Pagina

I. SISTEMUL EXCRETOR 4
A. Rinichii 4
B. Ureterele 23
C. Vezica urinară 24
D. Uretra 27
E. Compoziția chimică a urinei 27
F. Noțiuni elementare de igienă și patologie 29
II. METABOLISMUL 31
A. Metabolismul intermediar 32
1. Metabolismul intermediar al glucidelor 33
2. Metabolismul intermediar al lipidelor 45
3. Metabolismul intermediar al proteinelor 52
B. Metabolismul energetic 60
C. Rolul și valoarea energetică a nutrimentelor 66
D. Vitaminele 72
III. SISTEMUL REPRODUCĂTOR 75
A. Aparatul genital feminin 75
B. Aparatul genital masculin 96
C. Sănătatea reproducerii 108
D. Noțiuni elementare de igienă și patologie 115
IV. HOMEOSTAZIA MEDIULUI INTERN 117
Bibliografie 120

3
 Cum învăț?

I. SISTEMUL EXCRETOR

-este format din: 2 rinichi tubi colectori

căile urinare calice mici
calice mari
bazinet/ pelvis renal
2 uretere
vezicã urinară
uretră

Fig.1 Sistemul excretor

A. Rinichii
-sunt 2 organe pereche și sunt așezați în cavitatea abdominală, de o parte și de alta a
coloanei vertebrale, în regiunea lombară

1. Structura rinichilor (fig.2, fig.3)

-rinichii au formă de bob de fasole, cu partea concavă (scobită, hilul) spre interior
-au culoare roșie-brună
-au 2 fețe: anterioară și posterioară
4
 Cum învăț?

-au 2 margini: laterală (convexă) și

medială (concavă)
-au 2 poli: superior și inferior
-la exterior sunt acoperiți de capsula renală
-în interior, parenchimul renal prezintă o
zonă corticală și una medulară
-zona corticală se află imediat sub capsula
renală
-zona medulară se află sub cea corticală
-zona medulară este alcătuită din mai multe
piramide renale Malpighi
-numărul piramidelor renale corespunde cu
numărul lobilor renali
-piramidele renale au baza spre exterior și
vârful spre interior (spre hilul renal), în vârful
piramidelor se află papila renală (reprezintă
vârful piramidelor)
-o papilă renală se deschide în calicele mici
(tubi renali)

-calicele mici se unesc și formeză calicele mari: superior, mijlociu și Fig.2 Rinichii
inferior
-calicele mari se unesc și formează bazinetul/ pelvisul Hilul renal = locul pe unde intră
renal (câte unul pentru fiecare rinichi) artera renală, vasele limfatice și pe
unde ies vena renală și bazinetul
-fiecare bazinet se continuă cu câte un ureter, deci Hilul este reprezentat de partea
există 2 uretere, câte unul pentru fiecare rinichi concavă a rinichiului (scobitura).

-ureterele ajung în vezica urinară, iar vezica se continuă

cu uretra
5
 Cum învăț?

-rinichii primesc sânge prin arterele renale, care intră în rinichi prin hilul renal
-sângele pleacă de la rinichi prin venele renale, care ies din rinichi prin hilul renal
-microscopic, rinichii sunt alcătuiți din nefroni

Fig.3 Structura internă a rinichilor

2. Nefronii
-sunt unitatea anatomică și funcțională a rinichiului
-cei 2 rinichi conțin împreunã circa 2 milioane de nefroni, fiecare nefron fiind apt să
producă urină

a. Structura nefronului (fig.4)

-sunt alcătuiți din 2 părți:
 corpusculul renal
 un sistem tubular/ tubii uriniferi

6
 Cum învăț?

Corpusculul renal
-se află în zona corticală a rinichiului
-este format din:
 glomerul renal (ghem de capilare)
 capsula Bowman care acoperă glomerulul renal
-la corpusculul renal vine o arterioală aferentă (aceasta provine din ramurile arterei
renale), această arteriolă aferentă pătrunde în capsula Bowman unde se ramifică și se transformă
în capilarele glomerulului renal, mai departe capilarele se vor uni și vor forma arteriola
eferentă, care iese din capsula Bowman, prin același loc prin care arteriola aferentă a intrat în
capsulă
-capsula Bowman, acoperă glomerulul renal, are formă de cupă și este formată din 2 foițe:
 foița internă (viscerală) care se lipește de capilarele glomerulului renal și are celule
epiteliale modificate numite podocite care au niște prelungiri asemănătoare unor
tentacule
 foița externă (parietală) care se continuă cu tubul urinifer (tubul contort proximal)
-între cele 2 foițe ale capsulei se află un spațiu
-capilarele glomerulare au un endoteliu fenestrat (peretele capilarelor are orificii, pori de
dimensiuni mari 200-500Å), acest lucru le face de 100-400 de ori mai permeabile decât celelalte
capilare, astfel ele permit trecerea unei mari cantități de plasmă deproteinizată (plasma fără
proteine) din sânge în spațiul capsular dintre cele 2 foițe ale capsulei Bowman
-corpusculul renal prezintă :
 un pol vascular – pe unde intră arteriola aferentă și iese cea eferentă
 un pol urinar – care se continuă cu tubul contort proximal

7
 Cum învăț?

Sistemul tubular/ tubii uriniferi

-format din :
 tub contort proximal – pornește de la capsula Bowman și se află în zona corticală
 ansa Henle – are formă de ”U” și se poate afla fie în zona corticală, fie în cea
medulară
 tub contort distal – se află în zona corticală
-tubul contort distal se varsă în tubul colector
-într-un tub colector ajung tubii contorți distali ai mai multor nefroni
-porțiunea inițială a tubului colector se află în zona corticală, porțiunea terminală se află în
zona medulară
-mai mulți tubi colectori se unesc și formează un tub colector comun, care coboară în
zona medulară a rinichiului, prin piramida renală Malpighi, până la papila renală, care se
deschide în calicele mici
-în jurul întregului sistem tubular al rinichiului există o rețea bogatã de capilare, numitã
rețea capilară peritubulară
-această rețea provine din arteriolele eferente și primește din arteriolele eferente sângele
care a trecut deja prin glomerul (arteriola eferentă se continuă cu rețeaua capilară peritubulară)
-cea mai mare parte a rețelei de capilare peritubulare se găsește în zona corticală
(cortexul renal), de-a lungul tubilor proximali, al tubilor distali și al tubilor colectori corticali
(din zona corticală)

8
 Cum învăț?

Fig.4 Structura nefronului

Aparatul juxtaglomerular
-fiecare nefron prezintă o regiune numită aparat juxtaglomerular
-este situat la contactul dintre tubul contort distal și unghiul format de arteriola aferentă și
eferentă, conectate cu glomerulul din capsula Bowman; la acest nivel, celulele sunt modificate,
astfel, celulele epiteliale ale tubului urinifer sunt mai dense față de cele ale restului tubului și
formează macula densa iar celulele musculare ale arteriolelor conțin granule cu
renină(enzimă) inactivă

9
 Cum învăț?

Fig.5 Aparatul juxtaglomerular

Debitul sangvin renal este de aproximativ 1200 ml/min (420 ml/100 g țesut/min). În
condiții bazale (normale, obișnuite), debitul sangvin renal reprezintã 20 % din debitul cardiac
de repaus (într-un minut, 20% din sânge trece prin rinichi).

b. Tipuri de nefroni
-clasificarea nefronilor se face după poziția glomerulului în rinichi și lungimea ansei Henle
-există nefroni corticali și nefroni juxtamedulari
-nefroni corticali - 85% - au glomerulul situat în zona corticală renală
-au ansa Henle scurtă care ajunge doar în stratul extern al zonei
medulare renale

10
 Cum învăț?

-nefroni juxtamedulari – 15% - au glomerulul situat la joncțiunea(unirea) dintre zona

corticală și cea medularã
-au anse Henle lungi, care coboară adânc în zona medulară,
ATENȚIE!!!
De multe ori, în cărți, când se uneori ajungând la nivelul papilelor renale
vorbește de glomerulul renal, este -sunt extrem de importanți în mecanismul contracurent,
vorba, de fapt de corpusculul renal.
Știm că un corpuscul renal este
prin care rinichiul produce urina concentrată
format din capsula Bowman și
glomerul renal. De multe ori în cărți
însă, corpusculul renal este denumit
simplu, glomerul renal.

Fig.6 Tipuri de nefroni

11
 Cum învăț?

3. Funcțiile rinichilor
-rinichii au 2 funcții majore:
 de a excreta(elimina) cea mai mare parte a produșilor finali de metabolism ai
organismului, asigură eliminarea substanțelor endogene(produse de organism) și
exogene(introduse în organism din mediul exterior) din organism,
 de a controla concentrațiile majorității constituenților organismului, contribuind
astfel la menținerea homeostaziei și a echilibrului acido-bazic al organismului
-aceste 2 funcții se realizează cu ajutorul :
 filtrării glomerulare
 reabsorbției tubulare
 secreției tubulare
-alături de aceste funcții, rinichii mai au următoarele roluri:
 formarea și eliberarea reninei(enzimă) și eritropoietinei (hormon)
 activarea vitaminei D3
 gluconeogeneza (formare de glucoză din produși non-glucidici)
-în procesul formării urinii, rinichii reglează:
 volumul plasmei sangvine (deci a presiunii sangvine)
 concentraţia deşeurilor din sânge
 concentraţia electrolitilor (a diferiţilor ioni
 pH-ul plasmei.

a. Filtrarea glomerulară și filtratul glomerular

-este procesul prin care rinichii produc urină
-sângele ajuns prin arteriola aferentă în capilarele din capsula Bowman, se va filtra, adică
din sânge (din plasma sângelui mai exact) vor ieși apa și anumite micromolecule dizolvate în
plasmă și se va forma astfel un lichid

12
 Cum învăț?

-sângele intră în glomerul cu presiune mare, forțând astfel substanțele plasmatice să

traverseze membrana filtrantă și să intre în capsula Bowman
-membrana filtrantă este compusă din endoteliul capilar(peretele capilarelor
glomerulare) și epiteliul capsular (foița internă a capsulei Bowman)
-membrana filtrantă acționează ca o sită, permițând substanțelor cu moleculă mică să
treacã și oprind substanțele cu moleculă mare, cum sunt proteinele plasmatice din sânge
-lichidul care se filtrează se numește filtrat glomerular sau urină primară
-filtrarea se realizează prin transport pasiv (difuziune), apa și unele micromolecule vor
trece în mod pasiv din capilarele glomerulare, în capsula Bowman
-forțele care realizează filtrarea la nivelul glomerulului în capsula Bowman sunt:
 presiunea hidrostatică din capilarele glomerulare (valoarea sa medie este de 60
mmHg), care determinã filtrarea
 presiunea hidrostatică din capsula Bowman, care se opune filtrării (aproximativ
18 mm Hg), deci presiunea din exteriorul capilarelor
 presiunea coloid-osmoticã a proteinelor plasmatice din capilare, care se opune
filtrãrii (presiunea coloid-osmoticã medie în acest caz este de 32mmHg)
 presiunea coloid-osmotică a proteinelor din capsula Bowman (consideratã 0).
-presiunea care favorizează filtrarea este de 60mmHg,
presiunea care se opune filtrării este de 50mmHg Presiunea hidrostatică este presiunea
statică exercitată la un anumit nivel în
(18mmHg+32mmHg), deci presiunea efectivă de filtrare
interiorul unui lichid, determinată de
este de 10 mmHg (60mmHg – 50mmHg), astfel filtrarea se greutatea coloanei de lichid aflată
deasupra acestui nivel.
realizează de la presiune mare la presiune mică, deci apa și
Presiunea coloid-osmotică (oncotică)
moleculele vor trece dinspre capilare spre capsulă este presiunea dată de concentrația
-filtrarea glomerulară este asigurată de: proteinelor.

 diferența de presiune dintre capilarele glomerulare

și capsula Bowman
 presiunea sângelui din arterele renale, care este mai mare decât în alte artere
13
 Cum învăț?

Fig.7 Filtrarea glomerulară

-filtratul glomerular care se formează în capsula Bowman, are aproape aceeași compoziție
ca și lichidul care se filtrează în interstiții (țesuturi) la capătul arterial al capilarelor
-se consideră că filtratul glomerular este o plasmă care NU conține proteine în cantități
semnificative
-ultrafiltratul glomerular/urina primară este compusă din:
 apă
 peptide mici
 săruri disociate/minerale (Na , Cl , K , H )
 glucoză
 produși azotici – ex. ureea
 alți produși de metabolism
 eventual, medicamente, dacă au fost consumate, inclusiv droguri
14
 Cum învăț?

-cantitatea de filtrat glomerular care se formează într-un minut prin toți nefronii ambilor
rinichi se numește debitul filtrării glomerulare/ rata filtrării glomerulare, în mod normal
acesta este de aproximativ 125 ml/min (zilnic, 180 l), în fiecare minut, aproximativ 20% din
plasma fluxului sangvin este filtratã la nivel renal
-pentru menținerea constantă a ratei filtrării glomerulare, este necesară menținerea
presiunii hidrostatice a sângelui din capilarele glomerulare; aceasta se realizează printr-un
proces de autoreglare declanșat de variațiile de presiune din sângele arteriolelor prin mecanism
de feedback numit echilibru glomerular-tubular
-când rata filtrării glomerulare scade, acesta este efectul scăderii fluxului de lichid în
tub(scade cantitatea de urină primară din tubii uriniferi); la nivelul ansei Henle, crește
reabsorbția de Na+ și Cl- , ca urmare, mai puțini ioni de Na+ și Cl- ajung la nivelul tubilor
contorți distali și, implicit, mai puțini sunt detectați de macula densa din aparatul
juxtaglomerular, astfel:
 scăderea concentrației de ioni va determina scăderea rezistenței pereților arteriolei
aferente(scade contracția mușchilor din arteriolă), ceea ce va determina creșterea
fluxului sangvin la acest nivel și în capilarele glomerulare
 aparatul juxtaglomerular eliberează renina, care va stimula formarea de
angiotensină II, care are efect vasoconstrictor
-ambele mecanisme vor determina creșterea presiunii hidrostatice în capilarele
glomerulare și revenirea ratei filtrãrii glomerulare la valorile normale
-renina este o enzimă care transformă proteina plasmaticã angiotensinogen în
angiotensina I
-asupra angiotensinei I acționează enzima de transformare a angiotensinei (produsã de
diferite țesuturi, dar și de epiteliul tubilor uriniferi proximali), astfel angiotensina I se
transformã în angiotensină II

15
 Cum învăț?

-angiotensina II determină vasoconstricție și creșterea presiunii sangvine dar are și efect

stimulator asupra secreției de ADH, care stimuleazã reținerea apei și a Na+ , ce vor contribui la
creșterea volumului sangvin
-acesta este un mecanism de feedback negativ, în care stimulul inițial este scãderea
volumului sangvin, care determinã scãderea presiunii arteriolare din nefroni, când volumul
sângelui, presiunea în arteriole și rata filtrãrii glomerulare cresc, sistemul rãspunde prin oprirea
rãspunsului la stimul
-peste 99 % din filtratul glomerular/urina primară este reabsorbit în mod obișnuit în tubii
uriniferi, restul de 1% din filtrat, va face parte din urina finală, cea care este eliminată
-cantitatea de urină primară care se formează prin filtrare, poate crește în caz de ingestie
mare de apă sau hipertensiune
-sângele filtrat, va parasi rinichiul prin vena renală

b. Reabsorbția tubulară (fig.8)

-filtratul glomerular traversează diferitele porțiuni ale tubilor uriniferi și, pe tot acest
parcurs, substanțele sunt absorbite sau secretate selectiv de către epiteliul tubular iar lichidul
care rezultă în urma acestor procese intră în pelvisul renal sub formã de urină finală
-schimburile se realizează între urina primară din tubii uriniferi și sângele din rețeaua de
capilare peritubulare
-majoritatea compușilor urinei primare sunt substanțe utile, ele sunt recuperate prin
reabsorbție
-substanțele reabsorbite trec din urina din tubi, în sângele din rețeaua de capilare
peritubulare
-celulele tubilor uriniferi (nefrocitele) sunt adaptate morfologic și biochimic pentru a
realiza aceastã funcție
-morfologic (ca structură), nefrocitele au la polul apical numeroși microvili care cresc
suprafața activă (suprafața care intră în contact cu moleculele ce trebuie reabsorbite), iar la
16
 Cum învăț?

polul bazal au numeroase mitocondrii care fabrică ATP (energie) necesar procesului de
absorbție
-biochimic, membranele celulelor tubulare conțin pompe metabolice care participă la
transportul activ
-reabsorbția începe în tubii contorți proximali și continuă în ansa Henle, tubii contorți
distali și tubii colectori
-reabsorbția decurge, cel mai eficient, la nivelul tubilor contorți proximali, unde celulele
epiteliale prezintă numeroși microvili, care măresc suprafața de absorbție, dar cea mai mare
concentrare a urinei are loc la nivelul ansei Henle
-reabsorbția se face prin transport pasiv și transport activ

Transportul pasiv
-se face conform unor legi fizice, ale difuziunii (conform gradientului chimic, electric sau
electrochimic, adică de la mult la puțin, de la mare la mic) și osmozei, precum și a diferențelor
de presiuni hidrostatice
-acest transport nu necesită energie și nu este limitat de o capacitate maximă de transport a
nefronului (se transportă cât este nevoie, până la egalarea concentrațiilor)
-prin acest mecanism se reabsoarbe :
 apa - în gradient osmotic
 ureea - în gradient chimic
 o parte din Na+ (sodiu) și Cl- (clor) - în gradient electric și electrochimic

 Reabsorbția apei
-99% din apa aflată în filtratul glomerular este reabsorbitã prin procese pasive de
difuziune și osmoză în special la nivelul tubilor contorți proximali
-toate segmentele tubilor uriniferi ai nefronului pot reabsorbi apă, dar în proporții diferite

17
 Cum învăț?

-în tubul contort proximal se reabsoarbe 80 % din apa filtrată(cel mai mult), este o
reabsorbție obligatorie (nu ține cont de starea de hidratare a organismului), apa fiind atrasă
osmotic din tub în interstițiu și apoi în sânge, ca urmare a reabsorbției sărurilor, glucozei și a
altor compuși utili,
-în tubul contort distal, dar, mai ales, în tubul colector, se reabsoarbe 15 % din apa
filtrată, fiind o reabsorbție facultativă sub influența ADH (hormon antidiuretic), care
reabsoarbe apa în funcție de nevoile organismului, în funcție de starea de hidratare, reabsorbția
facultativă permite adaptarea volumului diurezei la starea de hidratare a organismului

-în lipsa ADH, reabsorbția facultativă nu se produce, eliminându-se un volum de 20–25l

de urină diluată în 24 de ore
-în prezența ADH, această reabsorbție se produce și, ca urmare, în 24 ore se eliminã 1,8l
de urină concentrată
-în tubul contort distal și colector acționează și aldosteronul, intervenind în
mecanismele de reglare a diurezei (cantitatea de urină produsă în 24 de ore) și a eliminărilor de
Na+ (sodiu) și K+ (potasiu)
-în restul nefronului se reabsoarbe 4% din apă
-în urina definitivă se elimină circa 1% din apa filtrată inițial la nivelul corpusculului
renal

Transportul activ
-este selectiv(doar pentru unele substanțe) și se datorează travaliului metabolic al
nefrocitului (se datorează efortului nefrocitului, deoarece el consumă energie)
-se face prin intermediul pompelor metabolice și cu consum de energie și oxigen
(consum de ATP) și împotriva gradientelor de concentrație sau electrice

18
 Cum învăț?

-forța pompelor metabolice este limitată de capacitatea lor maximă de a transporta o

substanță pe unitatea de timp (Tmax), deci într-o anumită perioadă de timp, există un transport
maxim pentru o anumită substanță
-celula consumă energie numai pentru reabsorbția substanțelor utile, lăsând cataboliții în
urină (substanțe rezultate în urma catabolismului și care trebuie eliminate deoarece nu sunt
folositoare)
-prin transport activ se reabsorb :
 glucoza
 aminoacizii
 unele vitamine
 polipeptidele
 majoritatea sărurilor minerale: Na+(sodiu), K+(potasiu), Cl-(clor),
HCO3(bicarbonat) fosfați, sulfați, urați etc.
-cele mai multe substanțe organice, minerale și vitamine, se absorb activ în tubul contort
proximal
-glucoza si aminoacizii se reabsorb în proporție de 100% la nivelul tubului contort
proximal
-în cazul hiperglicemiei diabetice sau ca urmare a unui consum exagerat de glucide, poate
fi depășită limita de reabsorbție a glucozei (pragul renal)și, ca urmare, glucoza poate fi prezentã
în urină
-pragul renal reprezintă concentrația la care substanțele filtrate nu mai sunt reabsorbite
din tubii uriniferi, pentru glucoză pregul renal este atins atunci când concentrația glucozei în
plasma sângelui este mai mare de 180mg%
-Na+ se reabsoarbe prin transport activ pe toata lungimea tubului urinifer dar cu precădere
în tubul contort proximal, în tubul contort distal reabsorbția este dependentă de aldosteron
-K+ se reabsoarbe mai ales în tubul contort proximal

19
 Cum învăț?

c. Secreția tubulară (fig.8)

-principala modalitate de curățire a plasmei de cataboliții azotați (produși de catabolism cu
azot) neutilizabili este filtrarea ; secreția tubulară completează funcția de eliminare a unor
substanțe acide, toxice sau în exces și a unor medicamente
-prin secreție, rinichii intervin și în reglarea concentrației plasmatice a unor constituenți
obișnuiți : K+, acid uric, creatinină
-se secretă :
 protoni (ioni de hidrogen)
 amoniac
 potasiu
 baze și acizi slabi
 acid uric și creatinină în cantități mici
-secreția se face prin transport activ și pasiv
 activ - în tubii contorți proximali și distali - se secretă H+, NH3 (amoniac)
 pasiv - în tubul contort distal– se secretă bazele și acizii slabi
 activ și pasiv –în tubul contort distal - se secretă K+
-sensul transportului este invers celui din reabsorbție: din sânge și interstițiul
peritubular, înspre interiorul tubului, în urină
-procesele de secreție pot avea loc pe toată lungimea nefronului

Secreția de H+ (hidrogen)
-mecanismul este de transport activ
-este prezentă la întreg tubul urinifer dar sediul principal este tubul contort proximal
-secreția de protoni este continuă
-secretând ionii de hidrogen, rinichiul participă la reglarea echilibrului acido-bazic

20
 Cum învăț?

-secreția de protoni (de hidrogen) poate avea loc și în restul nefronului, astfel, la nivelul
tubului contort distal există mecanisme de transport prin schimb ionic, care reabsorb Na+(sodiu)
și secretă K+ (potasiu) sau H+ (hidrogen) în funcție de pH-ul mediului intern, acest mecanism
este activat de aldosteron
-secreția de H+ menține concentrația plasmatică a H+ în limite normale (fiziologice) și îi dă
urinei un pH acid

Secreția de K+ (potasiu)
-mecanismul este de transport activ (schimb ionic cu sodiul, mecanism reglat de
aldosteron) și pasiv
-sediul principal este tubul contort distal
-prin secreție de potasiu, rinichiul asigură menținerea normală a potasemiei (cantitatea
de potasiu din sânge)

Secreția de NH3 (amoniac)

-amoniacul rezultat din procesele metabolice, este toxic, deci secreția lui în urină are efect
antitoxic pentru organism (organismul se detoxifică)
-secreția de amoniac reprezintã și o modalitate de excreție suplimentară de protoni
(hidrogen), fãrã o acidifiere suplimentară a urinei (deoarece hidogenul liber - H+ - în urină,
face ca urina să fie mai acidă), astfel surplusul de protoni (hidrogen) eliminați se leagã de NH3
(amoniac) rezultând ionul amoniu (NH4+), care se elimină, împreună cu clorul, sub formã de
clorură de amoniu
-secreția de amoniac contribuie la combaterea acidozei (un pH acid al sângelui)

21
 Cum învăț?

Fig.8 Reabsorbția și secreția tubulară

22
 Cum învăț?

În urma proceselor de reabsorbție și secreție care au loc de-a lungul tubilor uriniferi, se
formează urina finală, care urmează să fie eliminată. Urina finală are o culoare galbenă, este
clară, are miros de amoniac și oferă indicii despre starea de sănătate a organismului. Prin tubii
colectori, urina finală ajunge la papilele renale. De la papile, trece în calicele mici, apoi în
calicele mari și în final în bazinet/pelvisul renal. De la pelvis, trece în uretere, apoi în vezica
urinară și în final în uretră, de unde este apoi eliminată.

B. Ureterele
-sunt mici tuburi cu musculatură netedă care încep de la pelvisul fiecărui rinichi și
coboară până la vezica urinară
-pe măsură ce urina se colectează în pelvisul renal/bazinet, presiunea din pelvis crește și
inițiază o contracție peristaltică, aceasta răspândindu-se de-a lungul ureterului până la vezica
urinară
-mișcările peristaltice sunt controlate de sistemul nervos vegetativ, stimularea
parasimpatică poate crește, iar stimularea simpatică poate scădea frecvența undelor peristaltice,
afectând și intensitatea contracției
-în porțiunea inferioară, ureterul pătrunde oblic în vezica urinară și trece câțiva
centimetri sub epiteliul vezical (peretele intern al vezicii, cel care vine în contact cu urina),
astfel că presiunea intravezicală (din vezică) comprimă ureterul în timpul urinării, prevenind
refluxul urinei înapoi în ureter în timpul micțiunii (urinării), când presiunea din vezica urinară
crește foarte mult

23
 Cum învăț?

C. Vezica uriară
-se află în bazin (în pelvis)
-este o cavitate cu pereți alcătuiți din musculatură netedă
-este formată din 2 părți:
 corpul vezicii urinare - este cea mai mare parte a vezicii, în care se acumulează
urina
 colul vezicii urinare (trigonul) - este o prelungire sub formă de pâlnie a corpului,
continuându-se în jos cu uretra
-mușchiul vezicii urinare se numește detrusor vezical și este un mușchi neted
-mușchiul colului vezical este un mușchi neted și des, este denumit sfincter vezical
intern care NU poate fi controlat voluntar de noi
-tonusul natural al mușchiului colului vezical oprește, în mod normal, pătrunderea urinei
la nivelul colului vezical și al uretrei, împiedicând astfel golirea vezicii, înainte ca presiunea să
atingă pragul critic (mușchiul colului vezical este contractat și astfel urina nu pătrunde în col și
uretră înainte ca presiunea din vezică să fie suficient de mare )
-vezica urinară prezintă și un sfincter vezical extern care este alcătuit din mușchi striat,
și poate fi controlat voluntar de noi
-sfincterul extern este controlat de către sistemul nervos și poate preveni micțiunea, chiar și
atunci când controlul involuntar tinde sã o inițieze (dacă nu este locul și momentul potrivit
pentru a urina, sfincterul vezical extern poate preveni urinarea, deoarece noi putem să controlăm
acest sfincter ; este exact același lucru ca la sfincterul anal extern care poate preveni defecația)
-vezica urinară are plasticitate – proprietatea de a-și mări capacitatea în timpul umplerii
fără modificări semnificative ale tensiunii pereților și ale presiunii intravezicale ; când este
goală, vezica urinară are mușchii ccontractați, pereții lipiți, fiind o cavitate virtuală cu presiunea
între 0 si 10 cmH2O

24
 Cum învăț?

Fig.9 Vezica urinară

1. Micțiunea (Urinarea)
-este procesul de golire a vezicii urinare atunci când este plină
-omul are în jur de 4-6 micțiuni pe zi, în timpul nooții sunt mai rare
-vezica urinară se umple progresiv, până ce tensiunea intraparietală (presiunea din vezică)
atinge o anumitã valoare prag, moment în care se declanșează un reflex nervos, numit reflex
„de micțiune“, care fie determină micțiunea, fie, dacă nu este posibil, produce dorința
conștientã de a urina
-când vezica este goală, muşchii vezicii sunt contractaţi, iar pereţii lipiţi fac din vezică o
cavitate virtuală cu presiunca între 0 şi 10 cm colană de apă
-pe măsură ce urina se acumulează în vezică, pereţii acesteia se relaxează progresiv
mărindu-i capacitatea
-vezica are proprietatea de a-şi mări capacitatea în timpul umplerii fără modificări
importante ale tensiunii pereţilor şi ale presiunii intravezicale(din vezică), proprietate denumită
plasticitate

25
 Cum învăț?

-plasticitatea are o limită; la creşteri mari ale volumului urinei din vezică, pereţii acesteia
nu se mai destind, presiunea interioară creşte brusc şi se declanşează reflexul de micţiune
-reflexul de micțiune este iniţiat la nivelul receptorilor de presiune(baroreceptori) situaţi
în pereţii vezicii urinare, stimulii nervoşi, generaţi de baroreceptori se transmit pe căi aferente
senzitive spre centrii micţiunii din măduva sacrală — coarnele laterale S2 — S4 şi spre
scoarţa cerebrală provocând senzaţia constientă de necesitate de a urina
-la nivelul măduvei sacrale se află centrii vegetativi parasimpatici care emit comanda de
eliminare a urinei ce pleacă pe căile eferente parasimpatice ale nervilor pelvici şi determină
contracţia pereţilor vezicii şi relaxarea sfincterului intern, în acelaşi timp , pe căi
descendente este comandată voluntar relaxarea sfincterului extern şi se realizează micţiunea
-dacă în momentul apariţiei senzaţiei de necesitate de a urina, condiţiile de ambianţă nu
permit evacuarea vezicii urinare (nu e locul și momentul potrivit), micţiunea poate fi
impiedicată prin contracţia sfincterului extern, în acelaşi timp are loc o relaxare
suplimentară a vezicii urinare, sub acţiunea centrilor simpatici din măduva lombară care
emit comanda care plecă pe căile eferente simpatice din nervii hipogastrici, astfel se comandă
relaxarea muşchilor netezi ai peretului şi contucţia sfincterului intern, determinând o
scădere a presiunii din vezică şi sistarea pentru un timp a senzaţiei de necesitate
-când în vezică s-au adunat 30–50 ml de urină, presiunea crește la 5–10 cm apă
-acumularea în vezica urinară a 200–300 ml de urină determină o creștere de numai câțiva
centimetri apă a presiunii intravezicale, deteclanșând dorința de a urina; acest nivel aproape
constant al presiunii este rezultatul tonusului intrinsec al peretelui vezical
-dacă volumul de urină depășește 300–400ml, presiunea crește foarte mult și rapid
determinând senzația imperioasă de a urina
-când volumul de urină depășește 600ml, se declanșează micțiunea împotriva voinței
-reflexul de micțiune odată inițiat, se autoamplifică

26
 Cum învăț?

-contracția inițială a vezicii crește descărcarea de impulsuri de la receptorii vezicali, ceea

ce va duce la accentuarea contracției reflexe, acest ciclu repetându-se pânã când mușchiul
vezicii urinare ajunge la o contracție puternică
-dacă reflexul de micțiune declanșat nu reușește să goleascã complet vezica urinarã,
elementele nervoase ale acestui reflex rămân inhibate timp de câteva minute sau uneori o oră
sau chiar mai mult, înainte ca un alt reflex să fie inițiat și să declanșeze micțiunea ; dacă nu se
declanșează un alt reflex, micțiunea nu se va produce atât timp cât umplerea vezicii urinare nu
este suficientă pentru a declanșa un reflex mai puternic
-reflexul de micțiune este un reflex controlat în întregime de măduva spinării, dar
poate fi stimulat sau inhibat de centrii nervoși superiori din trunchiul cerebral și din
cortexul cerebral

D. Uretra
-este un tub muscular, care pornește de la colul vezicii urinare și se deschide la exteriorul
corpului prin orificiul uretral extern, pe unde urina este eliminată

E. Compoziția chimică a urinei

-urina are un pH in jur de 6
-urina conține:
 95% apă
 5% diverși componenți: - substanțe anorganice: săruri de N(sodiu), K(potasiu|),
Ca(calciu), Mg(magneziu), amoniac, fosfați, sulfați
- organice: creatinină, uree, acid uric, enzime, hormoni,
vitamine, urobilinogen

27
 Cum învăț?

 sediment urinar format din : hematii și leucocite (dar mai puține de 5000/ml)
celule epiteliale plate provenite din căile urinare, bacterii saprofite (care nu produc
boli)
Valori medii în urina finală

-variațiile compoziției chimice ale urinii sunt indicatori ai unor stări patologice(boli), urina
patologică poate avea:
 un pH crescut (pH alcalin) indică retenția urinei în vezica urinarã, cistite cronice,
anemie, ulcer gastric obstruant
 un pH scăzut (pH acid) poate însoți stãrile febrile sau o dietã hiperproteică
 apariția proteinelor în urină indicã o afecțiune renală (insuficiență renală)
 prezența bilirubinei în urină semnifică o afecțiune hepatică
 acid uric în cantitate mare în urină, apare în gută sau artrită
 hematii multe în urină semnifică leziuni ale sistemului excretor
 diferite medicamente

28
 Cum învăț?

F. Noțiuni elementare de igienă și patologie

1.Cistita
În mod normal, tractul urinar este steril și rezistent la colonizarea bacteriană. Prezența
bacteriilor la nivelul vezicii urinare determină fenomene inflamatorii la nivelul peretelui
vezical, cu răsunet clinic(simptome) diferit la femeie față de bărbat. Un simptom frecvent este
durerea în timpul urinării. O bună hidratare poate micșora riscul unei asemenea suferințe. Se
tratează cu antibiotice

2.Nefrita și glomerulonefrita
Poate fi dată de infecții. Clasic, sindromul nefritic poate include hematurie (sânge în
urină), hipertensiune, insuficiență renală(rinicii nu mai funcționează bine), dureri lombare și
edeme palpebrale (umflături ale ochilor) și ale membrelor inferioare. Nu este obligatorie
prezența tuturor acestor manifestări la același pacient. Sindromul poate fi acut sau
pasager/trecător (ex. glomerulonefrita infecțioasă), fulminant (violent/exploziv), cu instalarea
rapidă a insuficienței renale, sau insidios(care apare în timp/ trece neobservat o perioadă).
Manifestările clinice pot varia foarte mult pe parcursul evoluției bolii.

3.Insuficiența renală
De regulă este stadiul evolutiv final pentru numeroase boli renale sau cu atingere renală;
insuficiența renală pote fi acută sau cronică. Cauzele pot fi : infecțioase, alergice, toxice,
traumatice. Insuficiența renală acută poate să apară în intoxicații, rinichii încetează să mai
funcționeze, complet sau aproape complet, se instalează starea de șoc cu pierderi de lichide;
există însă posibilitatea recuperării aproape complete a funcției renale. În insuficiența renală
cronică, pierderea funcționalității renale se instalează progresiv și este ireversibilă. Tratamentul
insuficienței renale se poate realiza prin dializă (rinichi artificial). Principiul în baza căruia
funcționează dializa este următorul: sângele este pompat într-un circuit exterior oganismului. În
29
 Cum învăț?

timpul pasajului prin acest circuit el este „curățat” de produșii de metabolism care trebuie
eliminați din organism, ajungând înapoi în corpul pacientului, „curat”.

4.Rinichiul polichistic
Rinichii prezintă chisturi (formațiuni/pungi cu lichid). Cauzele sunt genetice,
congenitale(din naștere). Se recomandã transplant de rinichi.

30
 Cum învăț?

II. METABOLISMUL
-reprezintă totalitatea reacțiilor biochimice de sinteză (producere) ori de
degradare(distrugere), cu consum sau cu producere de energie, care au loc in organismele vii
-aceste reacții au drept rezultat menținerea vieții și adaptarea organismelor la condițiile
mediului înconjurător, cu care se realizează un schimb permanent de substanțe și energie
-în funcție de sensul biologic al acestor reacții biochimice, procesele metabolice pot fi de
tip catabolic sau anabolic, potențându-se sau inhibându-se reciproc
-procesele de tip catabolic (catebolismul):
 au ca rezultat producerea de energie (procese exergonice)
 sunt reprezentate de reacții chimice, în cadrul cărora are loc descompunerea
substanțelor macromoleculare care provin din alimente (substanțe exogene – care
provin din afara organismului) sau din structurile celulare ale orgnismului
(substanțe endogene – care provin din organism), până la constituenți
simpli(molecule mici ex. descompunerea proteinelor în aminoacizi)
 o parte (55%) din energia rezultată prin procesele catabolice de la nivel celular(din
celulă) se pierde sub formă de căldură
 restul de energie se depozitează în compuși, care, datorită cantității mari de energie
pe care o pot înmagazina, poartă denumirea de compuși macroergici, ca de
exemplu, acidul adenozintrifosforic (ATP), creatinfosfat (fosfocreatina)
-procesele de tip anabolic (anabolismul):
 au ca rezultat producerea de substanțe cu consum de energie (procese
endergonice)
 constau din totalitatea reacțiilor biochimice care, prin utilizarea moleculelor mici
absorbite la nivelul tubului digestiv sau rezultate din procesele catabolice şi cu
consum energetic, refac macromoleculele uzate (sintetizează substanțe) din

31
 Cum învăț?

structurile celulare, asigurând creşterea, dezvoltarea organismului și realizarea

funcțiilor sale
Procesele anabolice se află în echilibru dinamic cu cele catabolice.
-anabolismul și catabolismul au loc în același timp doar că în sensuri diferite( unul
produce molecule, altul le descompune) și sunt dependente unul de celălalt

-în diferite perioade ale vieții, intensitatea cu care se desfășoară unul ori celălalt dintre
procesele metabolice variază:
 anabolismul - predomină la vârstele tinere, atunci când are loc diviziunea
accelerată a celulelor și diferențierea lor și în cursul perioadelor de convalescență
 catabolismul – predomină în cursul eforturilor mari, ori la bătrânețe
-organizarea căilor metabolice în organism, permite descrierea a 2 tipuri de metabolism
 metabolism intermediar/specific
 metabolism energetic

A. Metabolismul intermediar (MI)

-reprezintă totalitatea reacțiilor chimice la care participă produșii absorbiți la nivelul
tubului digestiv
-aceste reacții realizează înglobarea acestor produși în edificiile
macromoleculare(depozite de substanțe) ale organismului sau degradarea acestora până la
forme excretabile (produși care sunt excretați)
-desfãșurarea reacțiilor este posibilă datorită enzimelor, care au rol de biocatalizatori
(ajută la producerea reacției)

32
 Cum învăț?

1.Metabolismul intermediar al glucidelor

-glucidele sunt molecule alcătuite din carbon, hidrogen și oxigen
-glucoza, fructoza și galactoza sunt glucidele absorbite în tubul digestiv și care ajung pe
calea venei porte la ficat
-la ficat, galactoza, în totalitate, și cea mai mare parte a fructozei sunt transformate printr-
o serie de reacții în glucoză
-glucoza este forma de utilizare preferențială a hexozelor
(a monozaharidelor cu 6 atomi de carbon) de către toate HEXOZE = monozaharide
(glucoză, fructoză, galactoză) care
celulele, deci glucoza este glucidul cel mai preferat și ușor de
au în structură 6 atomi de carbon
folosit de către celule
-la nivelul ficatului, glucoza poate fi stocată sub formă de glicogen (glicogenogeneză),ori
poate fi utilizată printr-o serie de reacții metabolice (glicoliza), ca principală sursă de energie
sau poate fi sintetizată din produși non-glucidici prin gluconeogeneză
-reacțiile la care participă glucoza în organism sunt :
 glicogenogeneză – transformarea glucozei în glicogen
 glicogenoliză – transformarea glicogenului în glucoză
 glicoliză – descompunerea glucozei pentru a se obține energie (ATP)
 glucogeneză – producerea de glucoză din alte glucide
 gluconeogeneză – producerea de glucoză din produși non-glucidici
 lipogeneză – transformarea glucozei în exces, în lipide

ȚINE MINTE!!!!
Reacțiile care se termină cu –geneză, sunt reacții de anabolism, unde se produce o substanță.
Orice reacție în care se produce o substanță, este un proces de anabolism.
Reacțiile care se termină cu –liză, sunt reacții de catabolism, unde se descompune o substanță.
Orice reacție în care se descompune o substanță, este un proces de catabolism.
33
 Cum învăț?

a. Glicogenogeneza
-este procesul de formare a glicogenului din glucoză
-glicogenul este un polimer al glucozei cu moleculă foarte mare (glicogenul este o
moleculă foarte mare, formată din multe molecule mai mici de glucoză)
-glicogenul este forma de depozit a glucozei în organism
-glicogenogeneza are loc la nivelul diferitelor celule din organism, dar mai în ales ficat și
mușchi
-în ficat depozitele de glicogen reprezintă 5-8% din masa ficatului, iar în mușchi
reprezintă 1-3% din masa țesutului muscular
34
 Cum învăț?

b. Glicogenoliza
-este procesul de descompunere a glicogenului în glucoză
-glicogenul este o formă de depozit a glucozei, care poate fi mobilizată cu ușurință, la
nevoie, printr-o serie de reacții de depolimerizare, acest proces poartă denumirea de
glicogenoliză (glicogenul se poate descompune foarte ușor în glucoză atunci când organismul
are nevoie de glucoză)
-este activat de către adrenalină și glucagon

c. Glicoliza
-este procesul de descompunere a glucozei în 2 molecule de acid piruvic
-glucoza este descompusă în toate celulele organismului dar mai ales în neuroni și hematii
-pentru a se obține energie din glucoză, aceasta poate fi descompusă în 2 moduri:
 în prezența oxigenului – oxidarea completă a glucozei („glicoliza aerobă”)
 în absența oxigenului – glicoliza anaerobă

Oxidarea completă a glucozei („glicoliza aerobă”)

-reprezintă descompunerea unei molecule de glucoză până la apă și dioxid de carbon cu
obținerea de energie (ATP)
-este compusă din 2 etape:
 glicoliza propriu-zisă care este anaerobă (are loc fără oxigen)
 etapa aerobă care are loc în prezența oxigenului: formarea acetil coenzima A, ciclul
Krebs, fosforilarea oxidativă

35
 Cum învăț?

-deci oxidarea completă a glucozei începe în absența oxigenului și se termină în prezența

lui(cu participarea oxigenului)
-etapele oxidării complete a glucozei:
 glicoliza – o moleculă de glucoză este transformată în 2 molecule de acid piruvic;
procesul de transformare a glucozei în 2 molecule de acid piruvic, are loc în 10
trepte de reacții chimice succesive , fiecare treaptă este catalizată de o enzimă
proteică specifică (deci glucoza trece prin 10 reacții chimice pentru a se transforma
în acid piruvic), glicoliza are loc în citoplasma celulei și în absența oxigenului
(deci anaerob), în urma acestor reacții se formează 2 molecule de ATP
 formarea acetil coenzima A (acetil CoA) – în prezența oxigenului, cele 2
molecule de acid piruvic vor fi transformate(decarboxilate oxidativ) în 2 molecule
de acetil coenzima A, acest lucru are loc în mitocondrii, în această etapă nu se
formează ATP
 ciclul Krebs (ciclul acizilor tricarboxilici) – cele 2 molecule de acetil coenzima A
vor intra în marticea mitocondriei și vor participa (vor fi oxidate) la ciclul Krebs (un
șir de reacții), la ciclul Krebs participă oxigenul, în urma ciclului Krebs se
formează 2 molecule de ATP
 fosforilarea oxidativă – în urma glicolizei și a ciclului Krebs se produce hidrogen
(H+), acest hidrogen va fi oxidat prin fosforilare oxidativă; acest proces are loc în
mitocondrii; este un proces este extrem de complex la care participă oxigenul și
este posibil datorită prezenței la nivelul mitocondriilor a unor structuri speciale care,
prin reacții controlate enzimatic, furnizeazã energie ce se va înmagazina sub formă
de ATP, în timpul fosforilării oxidative se obțin 34 de molecule de ATP
-cu toată complexitatea glicolizei și a ciclului Krebs, în timpul acestor procese se
sintetizeazã cantități foarte mici de ATP; cea mai mare parte a cantității de ATP furnizată de o
moleculă de glucozã (aproximativ 95%) se va sintetiza în timpul fosforilării oxidative,
desfășurată în mitocondrii
36
 Cum învăț?

-în urma oxidării complete a unei molecule de glucoză, se obțin 38 molecule de ATP
 2 molecule ATP în urma glicolizei
 2 molecule ATP în urma ciclului Krebs
 34 molecule ATP în urma fosforilării oxidative
-împărțind ATP produs în funcție de participarea oxigenului, avem :
 2 molecule ATP obținute fără participarea oxigenului (anaerob) prin glicoliză
 36 molecule ATP obținute cu participarea oxigenului (aerob) prin ciclul Krebs
și fosforilarea oxidativă
-în final, oxidarea completă a glucozei duce la formarea apă, dioxid de carbon și 38
molecule de ATP

37
 Cum învăț?

-eficiența transferului de energie prin catabolismul

ATP – acid adenozintrifosforic
unui mol de glucozã este de 66 %, restul de 34% ADP – acid adenozindifosforic
transformându-se în căldură (doar 66% din energia ADP se poate transforma în ATP
obținută din decompunerea glucozei va fi înmagazinată sub prin adăugarea unei grupări
fosfat. ATP se poate transforma
formăde ATP, restul de 34% din energie se va pierde sub
în ADP prin pierderea unei
formă de căldură) drupări fosfat. (mai multe detalii
-trebuie subliniat rolul pe care îl are ADP-ul în la metabolismul energetic)
controlul glicolizei și al oxidării glucozei, deoarece el este
necesar în diferite etape pentru a fi convertit la ATP, absența ADP-ului duce la stoparea
degradării moleculei de glucoză, așadar, odată ce tot ADP-ul din celulă a fost transformat în
ATP, întregul proces glicolitic și oxidativ se oprește, deci creșterea cantității de ATP în celulă
oprește glicoliza

ATENȚIE!!!
Glicoliza este strict procesul de formare a acidului piruvic, proces anaerob cu formarea a 2
molecule de ATP.
În unele cărți prin glicoliză aerobă se înțelege întreg procesul de descompunere a glucozei
(oxidarea completă) cu formarea celor 38 de molecule de ATP. Nu este foarte corect
deoarece glicoliza este pană la formarea acidului piruvic.
În alte cărți prin glicoliză aerobă se înțelege strict etapa din oxidarea completă care necesită
oxigen: formarea acetil coenzima A, ciclul Krebs și fosforilarea oxidativă. În urma acestei
etape rezultând 36 molecule de ATP. De asemenea nici această denumire nu este foarte
corectă deoarece glicoliza este strict formarea acidului piruvic.
Cel mai corect termen este de oxidare completă a glucozei.
Este bine totuși să aveți în vedere aceste denumiri în cazul în care vă întâlniți cu ele.

38
 Cum învăț?

Glicoliza anaerobă
-reprezintă descompunerea glucozei cu eliberarea de energie în absența oxigenului
-când oxigenul este fie indisponibil, fie insuficient, o cantitate mică de energie poate fi
eliberată de către celule prin glicoliză, pentru că reacțiile de obținere a acidului piruvic nu
necesitã oxigen
-acest proces, are un randament extrem de mic de 3 % (se formează foarte puțină energie),
dar este salvator pentru viață celulei pentru cele câteva minute în care oxigenul este indisponibil
-etape :
 glicoliza – o moleculă de glucoză este transformată în 2 molecule de acid piruvic;
procesul de transformare a glucozei în 2 molecule de acid piruvic, are loc în 10
trepte de reacții chimice succesive , fiecare treaptă este catalizată de o enzimă
proteică specifică (deci glucoza trece prin 10 reacții chimice pentru a se transforma
în acid piruvic), glicoliza are loc în citoplasma celulei și în absența oxigenului
(deci anaerob), în urma acestor reacții se formează 2 molecule de ATP
 transformarea acidului piruvic în acid lactic – deoarece nu există oxigen, cantități
mari de acid piruvic sunt transformate în acid lactic, acidul lactic difuzează (iese) în
afara celulelor și poate trece în sânge, permițând obținerea în continuare de acid
piruvic prin glicoliză, când oxigenul devine din nou disponibil, acidul lactic se
transformã din nou în acid piruvic, care, eventual, va fi oxidat, pentru a asigura o
cantitate suplimentară de energie
-în glicoliza anaerobă se obțin numai 2 molecule de ATP rezultate din transformarea
glucozei în acid piruvic, transformarea acidului piruvic în acid lactic NU produce ATP
-glicoliza anaerobă reprezintă procesul de descompunere a glucozei cu formarea de
acid lactic și 2 molecule de ATP

39
 Cum învăț?

O altă modalitate de eliberare de energie din glucoză față de cele discutate, este printr-o
cale alternativă și anume pe calea pentozo-fosfaților

d. Glucogeneza
-reprezintă procesul de formare a glucozei din alți produși glucidici (din alte glucide)

40
 Cum învăț?

e. Gluconeogeneza
-rerzintă formarea de glucoză din produși non-glucidici (ex. aminoacizi, acizi grași etc)
-are loc în citoplasma celulei
-are loc atunci când glicemia scade ca urmare a aportului insuficient de glucoză ori a
utilizării ei excesive, astfel are loc transformarea în glucoză a:
 acizilor grași și glicerolului (proveniți din scindarea/descompunerea lipidelor)
 aminoacizilor (proveniți din catabolizarea/descompunerea proteinelor)
 acidului lactic
-este importantă deoarece menține cantitatea de glucoza din sânge (glicemia) în limite
normale în perioade de foame sau în timpul unor diete hipocalorice

f. Lipogeneza
-reprezintă procesul de transformare a glucozei în exces în trigliceride (lipide)
-în situația în care cantitatea de glucoză este crescută peste posibilitățile celulei de a o
utiliza, are loc transformarea glucozei în trigliceride(lipide) și depunerea acestora sub formă de
lipide de rezervă în țesutul adipos (grăsime)
-glucoza ajunsă în organism este utilizată prima dată pentru obținerea de energie (în
glicoliză) și în alte procese metabolice; apoi glucoza care mai rămâne este depozitată sub formă
de glicogen(prin glicogenogeneză) iar dacă după ce s-a atins maximul posibilităților de
transformare a glucozei în glicogen, încă mai există glucoză, ea va fi depozitată sub formă de
trigliceride(lipide) prin procesul de lipogeneză
-acest lucru explică de ce scăderea consumului energetic (sedentarismul), ori aportul
excesiv de glucide, atrag creșterea cantității de țesut adipos (îngrășarea)
41
 Cum învăț?

-deoarce efortul fizic consumă energie, iar energia este produsă prin glicoliză, în efortul
fizic se va consuma mai multă glucoză și atunci ea nu ajunge să mai fie depozitată sub formă de
trigliceride (lipide în țesutul adipos)

g. Mecanismele de reglare a glicemiei

-valorile glucozei în sânge (glicemia) variază relativ puțin, menținându-se în limite
relativ constante : 65–110mg la 100 ml de sânge
-glucoza din sânge şi din lichidele interstiţiale realizează legătura dintre rezervorul de
glucide al organismului —ficatul- şi ţesuturile consumatoare de glucoză
-glicemia reflectă echilibrul dinamic dintre cantitatea de glucoză eliberată de ficat în
circulaţia sistemică(marea circulație) şi cantitatea utilizată de ţesuturi pentru diferitele lor
activităţi
-acest lucru se datorează unor mecanisme complexe neuroendocrine(sistem nervos și
endocrin) de reglare a glicemiei, mecanisme care păstrează echilibrul între procesele de
glicogenoliză, glicogenogeneză, glicolizã și gluconeogeneză
-variaţile glicemiei într-un sens sau altul acţionează în 2 moduri :
 stimulează chemoreceptorii specifici din sistemul vascular care transmit
impulsuri ascendent la centrii glicoreglării, din hipotalamus - stimulare indirectă
 stimulează direct chemoreceptorii de la nivelul hipotalamusului (celule cu
proprietăți de chemoreceptori de la nivelul hipotalamusului ) - stimulare directă
42
 Cum învăț?

-centrii hipotalamici ai glicoreglării prelucrează informațiile primite reflex(indirect) sau

direct și declansează consecutiv modificări ale activității sistemului nervoas vegetativ și ale
mecanismelor endocrine, care readuc la normal nivelul modifcat al glicemiei
-mecanismele nervoase vegetative și mecanismele endocrine actionează predominant
asupra ficatului dar și asupra celorlalte țesuturi, modificând adecvat procesele metabolismului
glucidic în sensul creșterii sau scăderii glicemiei
-reglarea glicemiei se realizează cu ajutorul unor hormoni care:
 scad glicemia (efect anabolizant)- insulina – cel mai important hormon în reglarea
glicemiei, este secretată de celulele β ale pancreasul endocrin; ea scade glicemia,
prin facilitarea pătrunderii și utilizării glucozei în celule, deci insulina scade
concentrația glucozei în sânge (scade glicemia) prin glicogenogeneză hepatică și
musculară și prin glicoliză
 cresc glicemia (efect catabolizant)
o glucagonul- hormon secretat de celulele alfa ale pancreasului endocrin,
stimulează glicogenoliza și gluconeogeneza, ceea ce explică acțiunea lui
hiperglicemiantă (crește concentrația glucozei în sânge)
o adrenalina - hormon secretat de medulosuprarenale, are și ea efect
hiperglicemiant prin stimularea glicogenolizei
o hormonii glucocorticoizi (cortizolul) secretați de corticosuprarenale
stimulează gluconeogeneza
o STH –produc hiperglicemie
o hormonii tiroidieni –produc hiperglicemie
-cresterea glicemiei va stimula secreția de insulină
-insulina va scădea glicemia iar scăderea glicemiei va stimula producerea de glucagon,
cortizol, adrenalină etc. care vor crește glicemia
-creșterea glicemiei va stimula secreța de insulină

43
 Cum învăț?

Fig.9 Reglarea glicemiei

h. Rolul glucidelor în organism

-glucidele au roluri multiple în organism

Rolul energetic
-produc energie - este un rol primordial, cel mai important
-în urma degradării complete a unui gram de glucoză, în cursul procesului de glicoliză și
oxidare, se obțin 4,1 kcal

44
 Cum învăț?

-avantajul utilizării glucidelor ca sursă energetică constă în faptul că ele sunt rapid
degradate, fără obținerea unor produși reziduali, până la CO2 și H2O
-glicogenul, depozitat în special în ficat și mușchi, constituie o rezervă energetică
(aproximativ 3000 kcal) mobilizabilă prioritar în condiții de solicitare de relativ scurtă durată
(efort fizic moderat, expunerea organismului la frig), deci după utilizarea glucozei în glicoliză
pentru energie, se trece la obținerea glucozei din glicogen pentru energie, deoarece este un
proces relativ simplu ; după ce rezervele de glicogen au fost epuizate, se trece la obținerea de
energie din trigliceride (lipide)

Rolul plastic
-anumite structuri glucidice intră în alcătuirea unor țesuturi ori a membranelor celulare

Rolul funcțional
-realizează unele funcții
-pentozele (riboza și dezoxiriboza) intră în alcătuirea acizilor nucleici(ex. AND) sau a
unor enzime
Pentoze – glucide (monozaharide)
cu 5 atomi de carbon

2. Metabolismul intermediar al lipidelor

-lipidele sunt formate din acizi grași și glicerol (glicerină)- sunt esteri ai acizilor grași
cu glicerolul
-sunt substanțe însolubile în apă dar solubile în solvenți organici
-lipidele sunt cele mai concentrate surse de energie ale organismului
-cantitatea de lipide din sânge (lipemia) este de 400 – 800mg/ 100ml sânge
45
 Cum învăț?

-se clasifică în:

 lipide simple – se clasifică în funcție de alcoolul pe care îl au în compoziție, de
exemplu pentru gliceride (monogliceride, digliceride, trigliceride/lipide neutre),
alcoolul este glicerolul
 lipide complexe – fosfolipidele
-în mediul intern (sânge), trigliceridele, fosfolipidele și colesterolul se află, în general,
legate de proteine, sub formã de lipoproteine care sunt preluate de celule, unde sunt procesate
în diferite moduri
-procesul de sinteză al lipidelor se numește lipogeneză și cuprinde sinteza de acizi grași,
trigliceride, fosfolipide, colesterol etc., lipogeneza fiind favorizată de un consum crescut de
glucide și lipide
-procesul de descompunere al lipidelor în acizi grași și glicerol se numește lipoliză

-chilomicronii formați în enterocite, ajunși apoi prin vasele chilifere în limfă și trecuți
odată cu aceasta în sânge, sunt scindați/descompuși sub influența unei enzime
(lipoproteinlipaza) în proteine, acizi grași, glicerol, fosfolipide, colesterol, toate aceste
molecule sunt utilizabile la nivel tisular(în țesuturi)

46
 Cum învăț?

a. Acizii graşi
-cea mai mare parte a acizilor grași pătrund în toate celulele (cu excepția celulelor
nervoase – neuroni și hematiilor) unde sunt apoi metabolizați
-o mică cantitate de acizi grași rămân în plasmă sub formă de acizi grași liberi
-o parte din acizii grași liberi vor pătrunde și ei în celule, aflându-se într-un permanent
echilibru dinamic cu acizii grași din celule
-în celule, acizii grași pot fi sintetizați (anabolism) sau descompuși (catabolism)
-acizii grași se sintetizează (anabolism) la nivelul mitocondriilor din ficat si ţesutul adipos,
ponind de la acetil coenzima A
-acizii grași sunt degradați(catabolism) în celule la nivelul mitocondriilor prin reacții
chimice de beta-oxidare astfel :
 degradare până la acetil-CoA, care va fi descompusă în ciclul Krebs până la CO2
şi H2O cu eliberare de energie
 acizii grași în exces vor fi transformați (beta-oxidați) în corpi cetonici (produşi
intermediari toxici) care, în condiţii normale, sunt degradaţi în ciclul Krebs, iar în
condiţii patologice se acumulează în sânge şi ţesuturi producând cetoacidoză
(aciditate indusă de corpii cetonici)
-în celule acizii grași se pot lega de glicerol pentru a resinteza diferite lipide (ex.
trigliceride)

Corpii cetonici
-sunt:
 acetona
 acid acetoacetic
 acid beta-hidroxibutiric
-rezultă din beta-oxidarea (catabolismul) acizilor grași aflați în exces la nivelul
mitocondriei
47
 Cum învăț?

-sinteza corpilor cetonici se numește cetogeneză și are loc în mitocondriile din celulele
hepatice
-în mod normal corpii cetonici pot fi:
 degradați în ciclul Krebs în diferite celule (oxidare extrahepatică)
 eliberați în sânge de către celulele hepatice (concentrația lor în sânge se numește
cetonemie) transportați la rinichi și eliminați prin urină (cetonurie)
-în diferite boli (diabet zaharat avansat) sau când ăersoana nu mănâncă (inaniție), corpii
cetonici pot fi sintetizați în exces producând cetoacidoză

b. Glicerolul
-în celule poate participa la următoarele procese:
 transformarea în acid piruvic si apoi în acetil-CoA care intră în ciclul Krebs si este
degradată până la CO2 si H2O și energie
 se leagă de acizii grași pentru a resintetiza trigliceridele și fosfolipidele
 este transformat în glucoză prin gluconeogeneză

48
 Cum învăț?

c. Fosfolipidele
-sunt lipide complexe conțin grupări fosfat și care se găsesc mai ales în sistemul nervos,
ficat, splină
-se sintetizează cu consum energetic la nivelul celulelor, în special din lipidele alimentare
digerate si absorbite; deși toate organele pot sintetiza fosfolipide, ficatul este singurul care, după
ce le sintetizează, le eliberează în plasmă
-catabolismul fosfolipidelor are loc numai la nivelul ţesuturilor si organelor
-fosfolipidele au 2 roluri esenţiale:
 structural (intră în alcătuirea membranei mitocondriale si celulare, căreia îi conferă
permeabilitate selectivă)
 energetic (prin degradarea lor este produsă energie)

49
 Cum învăț?

d. Colesterolul
-poate fi sintetizat în organism din acizi grași și esterificat cu aceștia (origine endogenă)
sau poate proveni din alimentație, din produse animale (origine exogenă)
-poate fi transformat în:
 acizi biliari - prin reacţii enzimatice la nivelul mitocondriilor
 hormoni steroizi -prin numeroase etape intermediare la care participă ACTH-ul,
acidul ascorbic si diverse enzime
o hormonii corticosuprarenalelor
o hormonii sexuali (testosteron, estrogeni) produși de gonade
 vitamina D3 - la nivelul pielii, sub acţiunea razelor solare

e. Trigliceridele
-sunt descompuse (catabolizate) în acizi grași liberi, monogliceride, digliceride și
glicerol
-sunt sintetizate (anabolism) din acizi grași și glicerol
-trigliceridele sunt transportate de către plasmă sub formă de lipoproteine
-trigliceridele ajunse în circulaţia generală sunt depozitate în țesuturi sub 2 forme:
 lipide de rezervă în țesutul adipos, unde sunt depozitate în adipocite sub forma unor
picături lipidice (care se descompun ulterior în acizi grași si glicerol sub acţiunea
unor enzime specifice)
 lipide protoplasmatice (de structură, sau constituţionale)

f. Mecanisme de reglare a metabolismului intermediar lipidic

-metabolismul lipidelor este reglat de diferiți hormoni care au:

50
 Cum învăț?

efect anabolizant
o insulina - scade lipoliza și stimulează lipogeneza în ficat și țesutul adipos,
deci stimulează sinteza de lipide cu depunerea lor în țesutul adipos
o hormonii sexuali (estrogeni, testosteron) stimulează lipogeneza
efect catabolizant
o adrenalina și noradrenalina - determină degradarea(lipoliza) trigliceridelor
și mobilizarea acizilor grași rezultați din lipoliză (ieșirea lor din celule)
o hormonii glucocorticoizi (cortizol) – realizează lipoliză, contribuind la
mobilizarea acizilor grași din depozite și la degradarea lor (acizii grași
rezultați din lipoliză vor ieși din celule)
o hormonii tiroidieni – realizează lipoliza și determină mobilizarea rapidă a
grăsimilor, fapt determinat indirect prin creșterea ratei metabolismului
energetic în celulele corpului
o glucagonul – realizează lipoliza contribuind la mobilizarea acizilor grași din
depozite și la degradarea lor
o STH – realizează lipoliza contribuind la mobilizarea acizilor grași din
depozite și la degradarea lor

g. Rolul lipidelor în organism

Rol energetic
-produc energie - rol principal
-lipidele reprezintă principalul rezervor energetic din organism
-se apreciază că, la o persoană cu o constituție fizică normală, lipidele aflate în organism
reprezintă o rezervă energetică de aproximativ 50.000 kcal
-degradarea/descompunerea unui singur gram de lipide elibereazã 9,3 kcal

51
 Cum învăț?

Rol plastic
-lipidele intră în constituția tuturor sistemelor de citomembrane, adică lipidele intră în
alcătuirea membranelor celulare (ex. fosfolipide, lecitina)
-cantități importante de lipide se găsesc depozitate în jurul organelor :
 grăsimea din loja perirenală (din jurul rinichilor)
 grăsimea din orbită (din jurul globilor oculari)
 alte locuri
-acestă grăsime asigură protecția mecanică a acestor organe (ex. amortizează un
traumatism )
-subcutanat (sub piele) se află de asemenea un strat de grăsime cu rol termoizolator
(menține căldura corpului)

Rol funcțional
-îndeplinesc unele funcții
-unele dintre lipidie reprezintă precursori ai unor hormoni; astfel, colesterolul reprezintă
precursorul hormonilor glucocorticoizi, mineralocorticoizi, cât și al hormonilor sexuali (din
colesterol se sintetizează acești hormoni)
-unele fosfolipide intervin în prima fază a procesului de coagulare

3. Metabolismul intermediar al proteinelor

-proteinele sunt formate din aminoacizi (AA)
-procesul de formare al proteinelor din aminoacizi se numește sinteză protică
-procesul de descompunere al proteinelor în aminoacizi se numește proteoliză

52
 Cum învăț?

-proteinele reprezintă aproape un sfert din masa corporală

-în procesul sintezei de proteine sunt folosiți aminoacizii de proveniență alimentară, cei
formați în organism din precursori glucidici și lipidici și o bună parte din cei rezultați din
procesele de catabolism al proteinelor
-concentrația normală a aminoacizilor în sânge este între 35 și 65 mg/100 ml de plasmă
-există 20 aminoacizi care alcătuiesc proteinele organismului, ei se clasifică în :
 12 aminoacizi neesențiali –pot fi sintetizați în organism
 8 aminoacizi esențiali – nu pot fi sintetizați în organism și e obligatoriu ca ei să
existe în alimentație
-aproape toți aminoacizii au moleculele mult prea mari pentru a putea difuza prin porii
membranei celulare, deci ei vor traversa membrana celulară, prin transport activ sau
difuziune facilitată
-în afară de utilizarea în cursul procesului de sinteză a proteinelor, aminoacizii sunt
implicați și într-o serie de reacții metabolice

a. Reacțiile în care sunt implicați aminoacizii

-aminoacizii au în structura lor grupările amino (-NH2) și carboxil (-COOH)
-sediul principal al metabolismului (în special catabolismului) aminoacizilor este în ficat
-aminoacizii participă la următoarele reacții

Dezaminarea
-reprezintă pierderea, de către aminoacid, a grupării amino (-NH2) formându-se astfel un
cetoacid şi amoniac (NH3), deci dezaminarea este reacția prin care aminoacidul se
transformăîn cetoacid și amonaic
-dezaminarea are loc în ficat și rinichi

53
 Cum învăț?

-amoniacul (NH3) provine din gruparea amino (-NH2) pe care o pierde aminoacidul, deci
gruparea amino după ce se deprinde de aminoacid, se transformă în amoniac ; ceea ce mai
rămânde din aminoacid după ce s-a desprins gruparea amino, este cetoacidul
-amoniacul este o substanță toxică, cea mai mare parte a amoniacului se combină cu CO2 și
este transformat rapid în uree în ficat (ciclul ureogenetic), ureea nu este toxică și care, într-o
anumită măsură va fi eliminată prin urină ; o altă parte din amoniac se elimină tot prin urină sub
formă de clorură de amoniu, o altă parte din amoniac poate fi transformat în glutamină la
nivelul ficatului și sistemului nervos central
-cetoacizii rezultați din dezaminare, pot urma una dintre următoarele căi:
 degradare până la acetil-coenzima A şi intrarea în ciclul Krebs de unde vor fi apoi
descompuși până la obținerea de energie, apă și dioxid de carbon
 transformare în glucoză prin gluconeogeneză în ficat
 participarea la lipogeneză
 transformare în alți aminoacizi prin transaminare
-cetoacizii pot fi produși și prin catabolismul glucidelor și lipidelor și care pot urma și ei
una din căile descrise mai sus

54
 Cum învăț?

Decarboxilarea
-reprezintă pierderea de către aminoacid a grupării carboxil (-COOH) formându-se astfel
amine biogene:
 serotonina - necesară proceselor nervoase superioare
 histamina si tiamina - cu rol vasomotor
-decarboxilarea poate fi iniţiată și de către flora(bacterii) anaerobă si de putrefacţie la
nivelul colonului descendent, rezultând amine toxice (cadaverina şi putresceina), care se
elimină prin materiile fecale

Transaminarea
-reprezintă sinteza unor aminoacizi neesențiali din alţi aminoacizi și cetoacizi sub
acţiunea unor enzime specifice numite transferaze
-gruparea amino (NH2) desprinsă de pe un aminoacid donor, se leagă de un cetoacid
acceptor și împreună formează un alt aminoacid

Sinteza proteică
-mai mulți aminoacizi se leagă între ei pentru a forma proteine
-sinteza proteineor are loc în ribozomi
- proteinele sintetizate pot fi:
 structurale (structuri celulare de ezistență, elastice etc.)
 funcționale (enzime, hormoni, albumine, globuline, fibrinogen etc.)
-proteinele structurale, fibrilare, rămân în celulele care le sintetizează
-proteinele funcționale, globulare, pot fi eliminate în mediul extracelular (în sânge)
55
 Cum învăț?

Anumite celule, cum sunt cele ale ficatului, ale parenchimului renal sau cele pancreatice,
pot metaboliza aminoacizii, cu producere de creatină care poate fi metabolizată la creatinină.
Creatina este depusă în țesutul muscular și nervos. În mușchiul scheletic, creatina se aflã
combinată cu acidul fosforic, sub formă de fosfocreatină, substanță care furnizeazã energia
necesară refacerii ATP pentru susținerea contracției musculare.

b. Mecanisme de reglare a melabolismului intermediar proteic

-menținerea unui echilibru între procesele de anabolism și cele de catabolism se realizează
în funcție de aportul alimentar (cât și ce mănânci) și de cheltuiala energetică a organismului (cât
din alimente sunt folosite pentru obținerea de energie), sub controlul sistemului nervos și al
glandelor endocrine
-hormoni care stimulează anabolismul proteinelor (sinteza proteică)
 insulina –stimulează sinteza proteică în mușchi
 hormonul de creștere –STH – stimulează sinteza proteică și creșterea organismului
 testosteronul
 hormonii estrogeni
 cortizolul – stimulează sinteza proteică NUMAI la nivelul ficatului (aceasta este o
excepție, efectul principal al cortizolului este acela de proteoliză în mușchi)
 hormonii tiroibieni (triiodotironina, tiroxina) - la copil dar și la adult atunci când
hormonii sunt în cantitate mică, ei pot stimula sinteza proteică
-hormoni care stimulează procesele catabolice (proteoliza)
 hormonii tiroidieni (triiodotironina, tiroxina) – la adult, în cantitate mare
stimulează proteoliza; la copil dar și la adult atunci când sunt în cantitate mică,
hormonii tiroidieni pot stimula sinteza proteică
 cortizolul - stimulează proteoliza în mușchi
 glucagonul – stimulează proteoliza

56
 Cum învăț?

 adrenalina – efect de proteoliză dar numai în situații excepționale atunci când

glucidele și lipidele au fost epuizate și pentru a se produce energie se apelează la
proteine (adrenalina aparține de sistemul nervos vegetativ simpatic și acesta
stimulează proteoliza)
-sistemul nervos poate interveni, de asemenea, în controlul echilibrului dintre procesele
anabolice și cele catabolice :
 stimularea sistemului nervos vegetativ simpatic stimulează procesele catabolice
 stimularea sistemului nervos vegetativ parasimpatic stimulează anabolismul
-hormonii care realizează sinteza proteică se află în echilibru cu cei care realizează
proteoliza, deci procesele de sinteză proteică și proteoliză se află în echilibru

c. Rolul proteinelor în organism

Rol plastic
-intră în structura unor componenete ale organismului - cel mai important
-proteinele reprezintă scheletul pe care are loc constituirea ultrastructurii celulare
(proteinele intră în alcătuirea celulelor, ex.în membrana celulară)
-proteinele intră și în alcătuirea macrostructurilor, a substanței fundamentale din
structura tesutului osos (oseina), cartilaginos (condrina) etc.

Rol funcțional
-îndeplinesc funcții
-majoritatea substanțelor active (cu rol în organism) din organism sunt proteine:
 enzimele
 unii hormoni
 actina și miozina din mușchi
 hemoglobina
 anticorpii(imunoglobulinele)
57
 Cum învăț?

 iodipsina și rodopsina din celulele cu con și bastonaș

 factorii plasmatici ai coagulării
-proteinele joacă și rol de transportor al diferitelor substanțe prin sânge, lichide
interstițiale, ori prin membranele celulare (unele substanțe se leagă de proteinele din sânge
pentru a fi transportate, tot funcție de transport au și proteinele cu rol de pompe din membrana
celulară)

Rol energetic
-produc energie
-degradarea proteinelor în vederea acoperirii consumului energetic(pentru obținerea de
energie) se face în cazuri extreme, când depozitele de glicogen și lipide sunt epuizate
-prin arderea a 1g de proteine se obțin 4,1 kcal

Toate aceste transformări ale glucidelor, lipidelor și proteinelor se află în echilibru, ele se
pot transforma unele în altele : glucidele se pot transforma în lipide, aminoacizii se pot
transforma în glucide etc.
Anabolismul și catabolismul celor 3 categorii de substanțe se află în echilibru. Acest
echilibru se realizaează în funcție de :
 aportul alimentar
 consumul energetic
 controlul sistemului nervos
 controlul glandelor endocrine prin intermediul hormonilor

Fig. 10 prezintă echilibrul existent în metabolism din punct de vedere hormonal. În stânga
avem anabolismul și o parte din hormonii care realizează anabolism. Pe dreapta avem
catabolismul și o parte din hormonii care realizează catabolism.

58
 Cum învăț?

Fig. 10 Echilibru
anabolism -
catabolism

ANABOLISM CATABOLISM
Insulina realizează anabolism pentru toate cele 3 Glucagonul, glucocorticoizii și adrenalina
categorii (glucide, lipide și proteine). acționează pe toate cele 3 categorii de substanțe
Insulina realizează: (glucide, lipide și proteine), realizând:
 glicogenogeneza (transformarea glucozei în  hiperglicemie prin glicogenoliză(glucagon,
glicogen) adrenalina) sau gluconeogeneză(glucagon,
 lipogeneza (transformarea acizilor grași în glucocoricoizii)
lipide)  lipoliză (transformarea
 sinteza proteică(transformarea trigliceridelor,lipidelor în acizi grași și
aminoacizilor în proteine) glicerol)
STH are efect anabolizant doar pe proteine  proteoliză (transformarea proteinelor în
stimulând sinteza proteică (transformarea aminoacizi)
aminoacizilor în proteine). STH are efect catabolic doar pe glucide și lipide
Tiroxina are efect anabolizant pe proteine dar realizând glicogenoliză și lipoliză.
numai la pubertate și atunci când sunt în cantitate Tiroxina are efect catabolic pe glucide și lipide
mică la adult, realizând sinteza proteică(pentru realizând glicogenoliză și lipoliză. Pe proteine
creșterea organismului). realizează proteoliză când tiroxina este în cantitate
mare.
59
 Cum învăț?

B. Metabolismul energetic
-metabolismul energetic reprezintă schimburile energetice dintre organism și mediu și
totalitatea transformărilor care au loc în metabolismul intermediar ținând cont de cantitatea
totală de energie care ia naștere în cursul metabolismului intermediar și cantitatea de energie
utilizată de organism (pe scurt reprezintă ceea ce se întâmplă cu energia în organism)
-o parte din energia produsă prin procesele de catabolism este înmagazinată sub
formă de ATP(se sintetizează/produce ATP) și o altă parte se pierde sub formă de căldură
-energia utilizată de celule pentru anabolism și alte procese, provine din
hidroliza/descompunerea ATP
-energia este utilizată de organism pentru :
 menținerea proceselor vitale
 realizarea unor reacții cu caracter adaptativ ale principalelor sisteme funcționale
ale organismului (procese de adaptare ale organismului la mediul înconjurător)
-glucidele, lipidele și proteinele pot fi utilizate de către celule pentru obținerea ATP, iar
acesta poate fi folosit ca sursă energetică pentru alte funcții celulare
-metabolismul energetic se exprimă în calorii, deoarece energia celulară rezultă prin
oxidări, iar oxidarea substanțelor în afara organismului eliberează energie sub formă de căldură
-măsurarea metabolismului energetic (a cantității de căldură produsă în organism) se poate
face prin :
 metode directe (calorimetria directă) - în care se măsoară cantitatea de căldură
degajată de organism (egală cu consumul energetic doar atunci când energia nu se
consumă și sub formă de lucru mecanic, deci atunci când nu se face o activitate
fizică), se realizează în camere speciale– calorimetre – care măsoară cãldura
produsă de organism în condiții de repaus
 metode indirecte(calorimetrie indirectă) – prin măsurarea cantității de oxigen
consumată în cursul unei activități ; măsoarã consumul de oxigen, iar acesta este
înmulțit cu echivalentul caloric(4,82 Kcal la 1litri O2 ), cantitatea de O2 consumată
60
 Cum învăț?

variazã cu tipul de substanțe organice oxidate și prin determinarea raportului dintre

CO2 eliberat și O2 consumat, adică a coeficientului respirator, astfel se poate afla
ce tip de nutrimente au fost oxidate; prin calorimetrie indirectă și cu ajutorul
spirometrelor se poate determina metabolismul bazal
-o altă metodă de a măsura metaolismul energetic este prin metoda schimburilor gazoase
care se bazează pe faptul că energia și cantitatea de CO2 eliberate sunt direct proporționale cu
cantitatea de substrat oxidat, cu natura substratului și cu cantitatea de oxigen utilizatã
-în organism, energia eliberată de ATP se manifestã și în alte forme decât cea caloricã, și
anume:
 energie mecanică (contracția muscularã)
 energie electrică (conducerea influxului nervos)
 energie chimicã (sinteza diferiților
constituenți) etc. ATP – acid adenozintrifosforic
-organismul stocheazã energia, mai ales în țesutul ADP- acid adenozindifosforic
adipos sub formã de trigliceride AMP – acid adenozinmonofosforic
PO4 - fosfat
-ATP = acid adenozintrifosforic, este un compus
macroergic care înmagazinează energie; ATP conține în
structura lui 3 grupări fosfat (PO4), între aceste 3 grupări există 2 legături fosfat
macroergice, aceste legături sunt cele care înmagazinează energia

-prin hidroliza ATP se înțelege descompunerea ATP, adică una din grupările fosfat se va
dezlega de ATP și astfel se eliberează energie din legătura care se desface, pierzând o grupare
fosfat, ATP se va transforma în ADP (acid adenozindifosforic)

61
 Cum învăț?

-dacă de ADP va veni să se lege o grupare fosfat, atunci ADP se va transforma în ATP,
astfel este sintetizat ATP
-dacă ADP pierde o grupare fosfat, el se va transforma în AMP (acid
adenozinmonofosforic)
-ADP și AMP pot participa la sinteza de ATP

-ATP înmagazinează o mare cantitate de energie liberă în cele 2 legături fosfat

macroergice ale sale (12.000 de calorii pe mol/moleculă în condiții fiziologice), ceea ce face
ca ATP să fie foarte mult folosit ca sursă de energie
-ATP nu este cel mai abundent depozit de legături fosfat macroergice din celulă,
creatinfosfat/fosfocreatina (PC) un alt compus macroergic este de câteva ori mai abundent, iar
legătura macroergicã de la nivelul său conține 13.000 de calorii/mol
-spre deosebire de ATP însă, fosfocreatina nu poate acționa ca agent de legătură pentru
transferul de energie între principiile alimentare(glucide, lipide, proteine) și sistemele
funcționale celulare, adică fosfocreatina nu poate ceda energia pentru diferitele funcții ale
celulei
-dar fosfocreatina poate transfera energie prin schimb cu ATP-ul
-când în celulă sunt disponibile cantitãți mari de ATP, acesta poate fi utilizat pentru sinteza
de PC, iar apoi, în timpul utilizãrii ATP(când cantitatea de ATP scade), energia din PC poate fi

62
 Cum învăț?

transferatã rapid ATP-ului și, de la acesta la diferitele sisteme funcționale celulare (care
realizează funcțiile celulei)
-interrelațiile biochimice ale fosfocreatinei și acizilor adenozinmono-, di- și trifosforic
(AMP, ADP, ATP) sunt realizate cu ajutorul unor enzime : creatinkinază, adenilatkinază
-fosfocreatina îi poate da fosfatul său unui ADP, rezultând astfel ATP și creatină(ceaa ce a
rămas din fosfocreatină)

-2 ADP se pot lega, astfel o grupare posfat de la un ADP, se va lega de celălalt ADP și va
rezulta ATP și AMP(din ADP-ul care a pierdut o grupare fosfat)

63
 Cum învăț?

ADP AMP

ADP

AMP

64

Fig.11 Molecule folosite pentru obținerea de energie

 Cum învăț?

1. Metabolismul bazal
-reprezintă energia de care are nevoie organismul pentru a supraviețuii (deci doar
strict cât să trăiască, nu să și facă ceva activități)
-se determină(calculează) în condiții de repaus fizic, psihic, alimentar și la o temperatură
confortabilă a mediului înconjurător
-rata metabolismului reprezintă rata utilizãrii energiei în organism, se măsoară în calorii
sau kilocalorii
-creșterea activității celulare determină și creșterea ratei metabolice
-hormonii tiroidieni, adrenalina, stimularea simpatică, efortul fizic, cresc rata
metabolismului și activitatea celulară
-tipul de activitate înfluențează și el rata metabolismului, de exemplu, în cazul unor
profesiuni predominant statice, consumul de energie nu depășește 3000 kcal zilnic, în timp ce
în profesiunile dinamice consumul poate ajunge la 5–6000 kcal zilnic
-rata metabolismului bazal reprezintă cheltuielile energetice fixe ale unui organism
pentru întreținerea funcțiilor vitale(pentru a supraviețui)
-rata metabolismului bazal se măsoară în condiții speciale și se determină prin
calorimetrie indirectă.
-valoarea metabolismului bazal poate fi exprimată :
 în funcție de greutate (1 kcal/kg/oră)
 în funcție de suprafața corporală (40 kcal/m2/oră) – cel mai corect
-acestea sunt valori medii, care variază în funcție de vârstă, de sex, de tipul activității, fiind
mai crescute la tineri, la sexul masculin și la persoanele ce desfășoară o activitate fizică
susținută
-valorile metabolismului bazal mai pot fi exprimate și procentual, în raport cu valorile
standard ale metabolismului bazal, în funcție de vârstã, sex, talie, care se găsesc în tabele
speciale, situație în care se acceptă o abatere de +/– 10% față de valoarea medie

65
 Cum învăț?

C. Rolul și valoarea energetică a nutrimentelor

-principalele nutrimente/principii alimentare sunt glucidele, lipidele și proteinele

1. Rația alimentară
-reprezintă necesarul de alimente pentru 24 de ore
-o alimentație corespunzătoare nu înseamnă asigurarea senzației de plenitudine gastrică
prin aportul excesiv și neselectiv de alimente, ci aportul unor alimente în concordanță cu
nevoile organismului, diferențiate în funcție de vârstă, de tipul activității depuse, de anotimp
și de condițiile climaterice etc.
-glucidele, lipidele și proteinele sunt macronutrienți, iar mineralele și vitaminele sunt
micronutrienți
-o alimentație echilibrată trebuie să asigure organismului :
 substanțele energetice – asigură suportul energetic pentru existență
 substanțele plastice – asigură elementele necesare creării unor structuri noi ori
refacerii celor uzate
 biocatalizatorii de proveniență exogenă (din afara organismului) –sunt substanțe
minerale, vitamine etc. care nu pot fi sintetizați în organism dar care sunt extrem de
importanți deoarece participă la diferite reacții în organism

a. Nevoile energetice ale organismului

-se pot stabili în functie de cantitatea de energie consumată la efectuarea muncii prestate în
condițiile respective ; pentru nevoile energetice, rația alimentară se intocmeşte ţinându-se seama
de natura muncii, prin adăugarea la cantitatea de alimente care reprezintă minimum de energie
necesară organismului in repaus (metabolismul bazal = 1 500 kcal) a unei cantităţi de alimente
necesare să acopere nevoia de calorii pentru efortul depus în plus ; deci pentru a calcula nevoile

66
 Cum învăț?

energetice, se ia metabolismul bazal și se adaugă în plus energia necesara pentru a desfășura

diferite activități
-conținutul energetic al alimentelor reprezintă energia eliberată de fiecare gram din fiecare
principiu alimentar(nutriment) care este oxidat (descompus cu ajutorul oxigenului) până la CO 2
și H2O
-coeficientul respirator este raportul dintre CO2 eliberat și O2 consumat pentru
oxidarea unui gram de principiu alimentar (nutriment), el are valoarea 1 pentru glucoză și
diverse alte valori pentru alte substanțe (ex. pentru aminoacidul alanină — 0,83)
-în funcție de intensitatea efortului fizic prestat, deosebim următoarele tipuri de cheltuieli
energetice :
 de repaus - 2 500 kcal/24 ore
 de efort fizic uşor - 3 000 kcal/24 ore
 de efort fizic mediu - 3 500 kcal/24 ore
 de efort fizic greu - 4 000 - 4 500 kcal/24 ore
 de efort fizic foarte greu - 5 000 kcal/24 ore.

b. Nevoile plastice (de protide)

-se stabilesc prin metoda bilanţului azotului; echilibrul azotat se pune în evidenţă prin
faptul că azotul urinar (singura formă sub care sunt eliminaţi produşii azotaţi) este în cantitate
apropiată de cea a azotului ingerat prin alimente, în cazul în care cantitatea de azot urinară este
superioară aportului, echilibrul azotat este pozitiv, iar în cazul în care cantitatea de azot din
urină este inferioară aportului, echilibrul azotat este negativ

c. Nevoile catalitice (de vitamine)

-se stabilesc prin probe chimice, examene radiografice, etc.

67
 Cum învăț?

d. Compoziția rației alimentare

-compoziția aproximativă a rației alimentare este următoarea:
 50-60 % glucide
 25-35 % lipide
 15 % proteine
-o alimentație echilibrată trebuie diferențiată în funcție de vârstă, sex, activitate fizică,
starea fiziologică a organimului și trebuie adaptată cantitativ și calitativ acestora
-o alimentație echilibrată asigură starea de sănătate și scade cu 50% riscul apariției bolilor
cardiovasculare
-bătrânii au nevoie de cantități mai scăzute de glucide lipide și proteine față de un adult
tânăr
-femeile însărcinate au nevoie de cantități crescute de proteine
-în eforturile fizice trebuie crescută cantitatea de glucide consumate
-cantitatea de lipide consumate trebuie crescută iarna și redusă vara

Fibrele alimentare
-sunt substanțe nedigerabile extrem de importante pentru organism și sunt de natură
glucidică
-ele pot fi:
 fibre alimentare (alcatuite din celuloză, hemiceluloză, pectină și lignină)
 fibre neprelucrate (constituite exclusiv din celuloză si lignină)
-nu sunt digerate și absorbite în organism
-au următoarele roluri
 întretin bacteriile intestinale și favorizează contracțiile peristaltice deoarece cresc
masa conținutului intestinal
 accelerează tranzitul și eliminarea materiilor fecale, a căror prezență prelungită în
intestin poate favoriza fermentațiile și producerea de substanțe iritante și toxice
68
 Cum învăț?

pentru mucoasă, unele dintre aceste substanțe ar putea fi absorbite și, intrând în
circulația sangvină, ar produce procese grave de intoxicare

e. Necesarul hidric
-la adultul în repaus e nevoie de 1 ml apă/kcal de energie consumată
-realizarea unei activități creşte necesarul la 1,5 ml apă/kcal consumată
-aportul trebuie să acopere pierderile de apă, pentru a se evita deshidratările
-pierderile de apă :
 50-100 ml excreţie prin fecale
 500-1000 ml se elimină prin evaporare şi respiraţie
 1000 ml sau mai mult se elimină prin urină
-vârstnicii, femeile gravide şi cele care alăptează au nevoi crescute de lichide, cu
aproximativ 1000 ml/zi

2. Reglarea aportului alimentar

-foamea este dorința de alimente și se asociază cu o serie de fenomene obiective (de
exemplu, contracțiile de foame de la nivelul stomacului)
-apetitul este dorința pentru un anumit tip de aliment
-sațietatea este opusul foamei și reprezintă senzația de împlinire a ingestiei de alimente
(te-ai săturat)

a. Centrii nervoși de reglare a aportului alimentar

-centrii foamei și al sațietății se găsesc în hipotalamus
 centrul foamei se află la nivelul hipotalamusului lateral
 centrul sațietății se află la nivelul hipotalamusului ventromedial

69
 Cum învăț?

-există și alți centrii nervoși cu rol în alimentație în:

 centrii din partea inferioară a trunchiului cerebral
care controleză mișcările propriu-zise din timpul alimentației
 amigdala (o zonă din creier) și câteva arii corticale
ale sistemului limbic, strâns corelate cu hipotalamusul
-reglarea aportului alimentar poate fi clasificată în:

Reglare nutritivă
-constă în menținerea cantităților normale de depozite nutritive în organism
-când depozitele de substanțe nutritive(glucide, lipide, proteine) ale organismului scad sub
normal, centrul foamei din hipotalamus devine extrem de activ și apare senzația de foame
-rolul cel mai important îl au, printr-un mecanism necunoscut, produșii de metabolism
lipidic (de aceea într-o cură de slăbire senzația de foame este extrem de accentuată, deoarece
scad depozitele de lipide din organism)

Reglare a alimentației (reglarea periferică sau pe termen scurt)

-este în legătură directă cu efectele imediate ale alimentării asupra tractului digestiv
(reglează mesele de zi cu zi, de câte ori și cât mănânci )
-intensitatea senzației de foame poate fi temporar scăzută sau crescută prin obișnuință (de
exemplu, o persoană obișnuită să mănânce 3 mese pe zi, în cazul omiterii uneia, va avea
senzația de foame la timpul respectiv)
-alți stimuli fiziologici pentru reglarea alimentației pe termen scurt sunt:
 plenitudinea gastrointestinală (stomacul plin)
 înregistrarea alimentelor de către receptorii din cavitatea bucală (gustul,
temperatura alimentelor etc.)
-este recomandabil ca aportul alimentar să fie rațional, într-un ritm la care tractul
gastrointestinal să se poată acomoda, reglat mai ales prin mecanismele pe termen scurt, dar
70
 Cum învăț?

modulat de către sistemele de reglare pe termen lung (să mănânci în așa fel încât să aduci în
organism toate substanțele necesare dar fără a exagera și în așa fel încât depozitele de substanțe
ale organismului să fie menținute în limite normale)

b. Obezitatea
-apare printr-un aport excesiv de energie în comparație cu consumul (mănâncă prea
mult pentru câtă activitate fizică face); aceasta se întâmplă numai în faza de instalare a
obezității
-odată obezitatea instalată, pentru menținerea ei aportul și consumul de energie sunt
egale
-obezitatea este însoțită de o serie de tulburări majore, care fac din această problemă o
boală metabolică cu consecințe dintre cele mai grave
-persoana este considerată obeză când are un body-mass/IMC (indice de masă corporală)
peste 30kg/m2

c. Inaniția (nu mănâncă)

-duce la golirea depozitelor nutritive din țesuturile organismului, primele depozite golite în
câteva ore sunt sunt cele glucidice ; eliminarea excesivă de lipide este constantă, iar
proteinele au trei faze de depleție (epuizare):
 rapidă
 lentă
 rapidă cu puțin timp înainte de deces
-în orice etapă a inaniției există modificãri metabolice însemnate și semnele directe sau
indirecte ale carențelor(lipsurilor) instalate
-deci în inaniție persoana nu mănâncă și slăbeste ; pentru a se produce energie, prima dată
se epuizează glucidele din organism, lipidele sunt pierdute în mod constant, iar când glucidele și

71
 Cum învăț?

lipidele s-au epuizat, încep să fie folosite proteinele pentru a se produce energie ; proteinele se
pierd repede la început, apoi lent și la final, înainte de deces se vor pierde iarăși repede

D. Vitaminele
-sunt efectori biologici indispensabili pentru creşterea, dezvoltarea și reproducerea
viețuitoarelor
-alături de hormoni și enzime, vitaminele sunt biocatalizatori și au rol de cofactori
enzimatici
-nu se pot sintetiza în organism sau pot fi produse în cantitate insuficientă şi trebuie
introduse prin alimentație
-majoritatea sunt sintetizate în plantele veriz, excepție făcând vitaminele A, D, B12,PP
-vitaminele se găsesc în special în alimentele proaspete dar pot fi sintetizate și în laborator
-uneori, vitaminele nu se găsesc ca atare în alimente, ci sub forma unor compuşi apropiaţi
structural, numiți provitamine, în organism, provitaminele se transformă în vitamine propriu-
zise
-vitaminele au şi un rol coordonator, integrator şi reglator la nivelul întregului organism
-deși nevoile zilnice de vitamine sunt mici, lipsa parţială a unei vitamine determină
hipovitaminoza, iar lipsa totală, avitaminoza, aparănd tulburări de troficitate a tegumentelor,
de funcţionare a sistemului nervos și a altor sisteme, putând avea şi efect letal
-alimentele nu conţin mereu cantitatea necesară de vitamine, din cauza metodelor moderne
de cultivare şi conservare a lor ; numeroase vitamine, expuse luminii, variațiilor de temperatură
sau aerului, își pierd calitatea ; în aceste cazuri, ca și în perioadele cu particularități speciale (în
perioada de creștere, în timpul sarcinii și în unele cazuri de infecții puternice), medicii
recomandă un supliment de vitamine
-administrarea vitaminelor este necesară în timpul şi după un tratament cu antibiotice,
deoarece antibioticele, în afară de distrugerea gemenilor patogeni, distrug și bacteriile care
sintetizează şi fac asimilabile vitaminele în intestin
72
 Cum învăț?

DENUMIRE ROL ÎN SURSA CONSECINȚELE NECESAR

AVITAMINOZEI ZILNIC LA
ADOLESCENT

LIPOSOLUBILE - funcționarea și - urzici, ardei, - xeroftalmie 3mg

A Retinol refacerea epiteliilor morcovi, (uscăciune oculară)
(antixeroftalmică) de acoperire pește, lapte, unt, - uscarea
- creștere ouă tegumentului
- vedere -se găsește în - tulburări de
alimente de creștere
origine vegetală
sub formă de
caroten
(provitamina A)
D Calciferol -metabolismul -drojdie de bere, -rahitism în 0,01mg
(antirahitică) calciului untură de pește, perioada de creștere
și fosforului ouă, ficat, - demineralizări
-cuprinde un grup de
ciuperci osoase
vitamine D2, D3 - razele UV - spasmofilie
E Tocoferol - diviziunea - măceșe, țelină, - sterilitate 0,0025mg
(a fertilității) celulară mere,
- imunitate germeni de
cereale,
ouă, ficat
K Filochinonă - hemostază - varză, spanac, -hemoragii 1,8mg
(antihemoragică) uleiuri
vegetale
- produsă și de
microflora
intestinală
HIDROSOLUBILE - procesele de -citrice, salată, - scorbut 55mg
C Acid ascorbic oxidoreducere ardei, (inflamarea
(antiscorbutică) (agent antioxidant -ficat gingiilor cu
care protejează hemoragii
structurile gingivale)
hidrofile) -carii dentare
- biocataliza - friabilitate osoasă
enzimatică - tulburări
-intervine în respiratorii
metabolismul - anemie
fierului -astenie
- funcționarea SN

73
 Cum învăț?

DENUMIRE ROL ÎN SURSA CONSECINȚELE NECESAR

AVITAMINOZEI
ZILNIC LA
ADOLESCENT
B1 Tiamină - metabolismul - drojdia de bere - beri-beri (boală 1,5mg
(antiberiberică, glucidelor care se
antinevritică) - funcționarea SN manifestă prin
central tulburări
și periferic senzorio-motorii de
tip
polinevritic,
tulburări
cardiace ți
respiratorii)
-astenie
-paralizie musculară
B2 Riboflavină - vedere - produse lactate - tulburări de vedere 1,5mg
- respirație tisulară - microflora - leziuni cutanate
fiind un constituent intestinală
al FAD (coenzimă
pentru unele
enzime
oxidoreducătoare)
B6 Piridoxină - integritatea - carne, produse - afecțiuni cutanate 1,8mg
epiteliilor de din
acoperire lapte
- microflora
intestinală
B12 Cobalamină - hematopoieză - ficat, rinichi, -anemie pernicioasă 5mg
(antianemică) albuș de ou, pâine
integrală
PP Nicotinamidă - metabolismele - carne, legume, -pelagră 18mg
(antipelagroasă) intermediare cereale  tulburări
(glucidic, protidic, severe ale
lipidic) și cel SNC cu
energetic demență,
- funcționarea  tulburări
sistemului digestive cu
nervos central diaree
- circulația  dermatite
periferică

74
 Cum învăț?

III. SISTEMUL REPRODUCĂTOR

-asigură funcția de reproducere
-este diferit în funcție de sex

A. Aparatul genital feminin

-este format din:
 o glandă mixtă pereche — ovarul
 căile genitale (trompe uterine, uter, vagin)
 organele genitale externe (vulva)

Sistemul reproducător
feminin văzut de sus

75
Fig.12 Poziția sistemului
reproducător feminin
 Cum învăț?

1. Structura aparatului genital feminin

a. Ovarul
-este situat în cavitatea pelviană
-este un organ pereche
-are funcție mixtă:
 exocrină – produce ovulele
 endocrină - secretă hormoni: estrogeni și progesteron
-ovarul are forma unui ovoid turtit (formă ovală)
-fiecare ovar are greutatea de 6–8g, și diametrul mare de 3–5cm
-prezintă :
 2 fețe : laterală și medială
 2 margini
 2 extremități: superioară și inferioară
-fața laterală se află pe peretele lateral al cavității pelviene, ocupând fosa ovariană ; fața
medială este acoperită de pavilionul trompei uterine
-pe extremitățile superioară și inferioară se prind o serie de ligamente, prin care ovarul
este legat de organele vecine

Fig.13 Fețele ovarului

76
 Cum învăț?

Fig. 14 Extremități ale

ovarului

Structura ovarului
-ovarul este acoperit la suprafață de un epiteliu simplu, sub care se găsește un înveliș
conjunctiv— albugineea ovarului
-în interior, se află parenchimul glandular (corpul ovarului), cu douã zone: medulară și
corticală
-zona medulară conține vase sangvine și limfatice, cât și fibre nervoase vegetative
-zona corticală conține foliculii ovarieni și care se află în diferite faze de evoluție
-există :
 foliculi primordiali
 foliculi primari
 foliculi secundari (cavitari) evolutivi
 foliculi maturi (terțiari, de Graaf)
-fiecare folicul trece succesiv prin fazele descrise mai sus : foliculii primordiali se
transformă în primari, secundari și apoi maturi
77
 Cum învăț?

-nu toți foliculii

ovarieni se află în
același timp în
aceeași fază, unul
poate fi în faza de
folicul primar iar
altul în faza de
folicul secundar
-în fiecare lună,
începând cu
pubertatea și până la
menopauză, un
folicul secundar devine folicul matur, care este cel mai voluminos Fig.15 Structura ovarului
și conține în interior ovocitul (stadiu de evoluție al ovulului)
-după eliminarea ovocitului, foliculul ovarian matur se transformã în corp galben, care are
rol secretor, secretând progesteronul
-corpul galben devine în final corp alb care are țesut cicatricial (o cicatrice pe ovar)
-vascularizația ovarului este asigurată de :
 artera ovariană, ramură a aortei abdominale,
 o ramură ovariană din artera uterină
-venele sunt reprezentate de :
 vena ovariană dreaptă - se varsã în vena cavă inferioarã
 vena ovariană stângă - se deschide în vena renală stângă
-o parte din sângele venos al ovarului ajunge în vena uterină

78
 Cum învăț?

b. Calea genitală
Trompele uterine
-sunt conducte musculo-membranoase (tub musculos) întinse de la ovare până la uter
-sunt pereche (deci 2 trompe uterine)
-o trompă are o lungime de 7-12cm
-comunică cu uterul prin
orificii numite ostii uterine
-extremitatea laterală a
trompelor conține un orificiu
care se deschide în cavitatea
abdominală
-vascularizația arterială
(arterele) este asigurată de
ramuri tubare (arterele
tubare) ce provin din artera
ovariană și uterină Fig.16 Calea genitală
-venele sunt omonime arterelor (au același nume ca arterele și
însoțesc arterele)

Uterul (fig.16)
-este situat în cavitatea pelviană, între vezica urinară și rect (vezica urinară este în față,
rectul în spate) –fig.12
-este un organ musculos(are o musculatură groasă), cavitar și impar(există unul singur)
-uterul se află între trompele uterine și vagin
-are formă de pară, cu extremitatea mare situată superior (în sus) și extremitatea mică
situată inferior (în jos)

79
 Cum învăț?

-este format din:

 corpul uterin - cel mai voluminos și situat în partea superioară
 colul uterin (cervix) – mai mic și situat în partea inferioară
 istmul uterin - o porțiune mai strâmtă aflată între corpul și colul uterin
-pe colul uterin (cervix) se inseră vaginul prin extremitatea sa superioară (colul uterin este
în legătură cu partea superioară a vaginului)
-peretele uterului are 3 straturi:
 la exterior - o tunica seroasă — perimetru; există numai la nivelul corpului uterin
 la mijloc - o tunică musculară – miometru; format din musculatură netedă
 la interior - o tunică mucoasă— endometru; căptușește cavitatea uterină
-endometrul este considerat stratul funcțional (cel care realizează funcția) al uterului și este
cel care prezintă modificări structurale atunci când se elimină odată cu sângerarea menstruală;
în ciclul următor, se reface
-rolul uterului este de a recepționa și hrăni ovulul fecundat (celula ou/ zigotul)
-vascularizația este asigurată de arterele uterine, ramuri din artera iliacă internă
-din artera uterină se desprind și ramuri pentru vagin, trompe uterine și ovare
-venele uterine se deschid în vena iliacă internă

Fig.17 Straturile
peretelui uterin

80
 Cum învăț?

Vaginul (fig.16)
-este un conduct musculo-conjunctiv
-are lungimea de 7–9cm
-este median (se află pe mijloc) și impar(e unul singur)
-prin extremitatea superioară se inseră (se prinde) pe colul uterin
-prin extremitatea inferioară (orificiul vaginal), se deschide la exterior în vestibulul
vaginal; vestibulul vaginal este un spațiu delimitat de cele 2 labii mici
-în structura vaginului există un strat muscular format din fibre netede, iar la interior se
află o mucoasă formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat
-vascularizația este asigurată de ramuri (artere) vaginale care vin din artera uterină
-venele se deschid în vena iliacă internă

c. Vulva – organele genitale externe (fig.18)

-vulva ste un organ genital extern și are forma unei fante, alungită în sens sagital(din față
în spate) și mărginită lateral de către 2 repliuri cutanate (pliuri de piele): labiile mari și labiile
mici
-labiile mari:
 sunt 2 pliuri simetrice
 sunt la exterior
 sunt acoperite de tegument
 sunt prevăzute cu păr și glande sebacee mari
-în partea anterioară a labiilor mari există un relief median (situat pe mijloc), acoperit de
păr și care se numește muntele pubian sau muntele lui Venus
-labiile mici :
 sunt la interior (medial de labiile mari)
 sunt 2 cute simetrice

81
 Cum învăț?

-spațiul mărginit de labiile mici (spațiul dintre labiile mici) se numește vestibul vaginal, în
care :
 anterior - se deschide uretra
 posterior – se deschide vaginul
-vulva prezintă și organele erectile:
 clitorisul – situat median(pe mijloc) și are o lungime de 5–6 cm
 bulbii vestibulari – situați la baza labiilor mari
-vascularizația vulvei este asigurată de ramuri ale arterei rușinoase interne
-venele vulvei se deschid în vena iliacă internă

Fig.18 Vulva

82
 Cum învăț?

d. Mamela (Sânul)
-este formată din glanda mamarã și diferite părți moi care o înconjoară (țesuturile din
jur ex.pielea, țesutul adipos)
-glanda mamară este o glandă pereche (există deci 2 glande mamare)
-este o anexă a aparatului genital feminin
-este situată pe peretele toracic anterior, în intervalul dintre coastele III–VII
-este formată din lobi separați prin țesut conjunctiv și adipos
-în centrul mamelei se află areola mamară cu mamelonul
-la nivelul mamelonului se deschid orificiile canalelor galactofore (canalele pentru lapte)
-la femeia adultă, glandele mamare au o structură complexă, structură care are o
importanță biologică și patologică/boală (datorită structurii glandei mamare, ea funcționează
într-un anumit fel iar bolile care apar la nivelul ei se manifestă într-un anumit fel)
-asigură secreția de lapte, alimentul esențial al nou-născutului
-sunt sediul a numeroase procese patologice (boli), dintre care cancerele sunt cele mai
importante

Fig.19 Mamela

83
 Cum învăț?

2. Fiziologia/funcția aparatului genital feminin

-ovarul (gonada feminină) este o glandă mixtă:
 exocrină - asigurând formarea gameților feminini (celulelor sexuale feminine -
ovule)
 endocrină - asigurând secreția hormonilor sexuali
-activitatea ovarelor devine evidentă în timpul perioadei de creștere și dezvoltare, și anume
la pubertate; aceasta este definită drept perioada în care funcția gametogeneticã (de formare a
ovulelor) și endocrină a gonadelor atinge un anumit stadiu de dezvoltare care face posibilă
funcția de reproducere
-instalarea pubertății se datorează modificărilor apărute la nivelul secreției hormonilor
gonadotropi (FSH și LH) care controlează dezvoltarea morfologică și funcțională a gonadelor
și, legat de aceasta, modificările somatice (ale corpului) și comportamentale complexe

a. Funcția exocrină a ovarului

-este reprezentată de formarea foliculilor maturi (cu ovogeneza – formarea ovulelor) și
ovulația
-la naștere, fiecare ovar conține câteva sute de mii de foliculi primordiali
-începând cu pubertatea și terminând cu menopauza (întreruperea ciclurilor ovariene),
numai 300–400 dintre foliculii primordiali, vor ajunge la maturație/maturitate (vor deveni
foliculi de Graaf), un singur folicul pe lună ajuge să devină folicul matur (de Graaf)
-procesul de creștere și maturație (maturitate) foliculară este ciclic – se repetă lunar,
rezultând ciclul ovarian
-ciclul ovarian este însoțit de modificări la nivelul uterului, vaginului, glandelor mamare
-durata medie a unui ciclu genital(ovarian) la femeie este de 28 de zile și de aceea el se
mai numește ciclul menstrual

84
 Cum învăț?

-ciclul menstrual este influențat de :

 rasă Ciclul ovarian se referă la modificările care au
loc la nivelul ovarului în decursul unei luni.
 constituția fizică
Ciclul menstrual se referă la modificările care
 factori de mediu (clima mai ales) au loc la nivelul endometrului uterului în
 factori patogeni decursul unei luni.
-în cadru ciclului ovarian/menstrual există Aceste 2 cicluri se suprapun și au loc în același
timp, având aceleași faze: preovulatorie și post
2 perioade:
ovulatorie, între ele aflându-se ovulația.
 preovulatorie (înainte de ovulație) Putem numi aceste cicluri și cicluri genitale.
care dureazã din ziua 1 pânã în De cele mai multe ori când se vorbește de
ziua a 14-a a ciclului ciclul menstrual, se vorbește de modificările de
la nivelul endometrului dar și de cele de la
 postovulatorie (după ovulație), ce
nivelul ovarului.
se întinde din ziua a 15-a pânã în
prima zi a menstruației
(sângerării) dupã care ciclul se reia (va începe iar perioada preovulatorie)
-prima zi a unui ciclu menstrual este prima zi de menstruație (sângerare)
-perioada preovulatorie începe cu prima zi de menstruație (ziua 1) și se încheie în ziua a
14- a ciclului menstrual
-în ziua a 14-a are loc ovulația (eliberarea ovocitului din ovar)
-perioada postovulatorie începe din ziua a 15 a ciclului menstrual și se încheie în
momentul în care apare menstruația (sângerarea)

Perioada preovulatorie (faza foliculară)

-este perioada de dianinte de ovulație
-începe cu prima zi de menstruație (ziua 1) și se încheie în ziua a 14- a ciclului
menstrual

85
 Cum învăț?
-cuprinde:
 menstruația (sângerarea) reprezintă primele 3-
5 zile ale perioadei preovulatorii
 o faza proliferativă de la a 6 până la a 14 zi, în
care sub influența hormonilor estrogeni, mucoasa
uterului (endometrul) se îngroașă și dezvoltă vase
de sânge
-în ovar, în perioada preovulatorie, începând cu ziua 1,
un folicul primordial va începe să se matureze astfel: (fig.15)
 un folicul primordial se va matura (crește și se
dezvoltă) devenind folicul primar
 foliculul primar se maturează în folicul secundar
(cavitar)
 foliculul secundar se maturează în folicul de
Graaf (terțiar, matur)
-ficare folicul, indiferent de stadiu, conține un ovocit,
ovocitul crește și se dezvoltă împreună cu foliculul
-în foliculul de Graaf, ovocitul este situat periferic și
este înconjurat de zona pellucida și apoi coroana radiata
(fig.15)
-ovocitul reprezintă unul din stadiile de formare ale
ovulului
-în perioada preovulatorie au loc diviziuni ecuaționale
și reducționale (au loc mitoza și meioza) la nivelul
ovocitului
Fiecare celulă din corpul uman are 46
de cromozomi (cromozomii reprezintă
ADN-ul). Celulele cu 46 de cromozomi
se numesc celule diploide. Ovulele și
spermatozoizii sunt singurele celule din
corpul uman care au 23 de cromozomi.
Celulele cu 23 de cromozomi se numesc
celule haploide.
Mitoza reprezintă diviziunea celulară, o
celulă se împarte în 2 celule identice cu
ea. Mitoza are loc în toate celulele
corpului (excepție celulele care nu se
pot divide ex.neuronul). În mitoză
întotdeauna se păstrează numărul de
cromozomi, deci dacă o celulă are 46 de
cromozomi, celulele rezultate în urma
diviziunii acesteia prin mitoză, vor avea
și ele 46 de cromozomi fiecare. Dacă
celula inițială avea 23 de cromozomi,
celulele rezultate din ea prin mitoză vor
avea 23 de cromozomi fiecare.
Meioza reprezintă tot o diviziune
celulară care poate avea loc numai în
procesul de formare al gameților (ovule
și spermatozoizi). În meioză, o celulă se
divide în 4 celule dar care nu mai sunt
identice cu ea. În meioză întotdeauna se
înjumătățește numărul de cromozomi,
deci dacă o celulă are 46 de cromozomi,
celulele rezultate în urma diviziunii
acesteia prin meioză, vor avea 23 de
cromozomi fiecare.
86
 Cum învăț?

-ovocitul străbate mai multe etape, de la ovogonie, diploidă, la ovulul matur, haploid ;
tot acest proces reprezintă procesul de maturare al ovulului și se desfășoară astfel :
 o ovogonie diploidă (care are 46 cromozomi) se divide prin mitoză în 2 ovocite
primare (de ordinul I) care sunt diploide (au 46 cromozomi fiecare) – acest
proces are loc în viața intrauterină (înainte de nașterea fetiței), de la naștere și până
la pubertate, în foliculi vor exista numai ovocite de ordinul I
 începând cu pubertatea când foliculii încep să se matureze, ovocitul de ordinul I
începe și el să se matureze și să se transforme în ovocit de ordinul II; fiecare ovocit
de ordinul I diploid, se divide prin meioză într-un:
o ovocit secundar (de ordinul II) care este haploid (are 23 de cromozomi)
o un globul polar (primul globul polar – o celulă mai mică) care este și el
haploid (are 23 de cromozomi) ; globulul polar va fi distrus (va degenera)

 prin ovulație, ovocitul secundar (de ordinul II) va ieși din ovar (foliculul de Graaf
se rupe și ovocitul iese) și va ajunge în trompa uterină; dacă în trompă ovocitul
secundar se va întâlni cu un spermatozoid, ovocitul secundar secundar haploid , se
divide prin mitoză în :
o un preovul haploid (are 23 de cromozomi) care se va transforma în ovul
matur haloid și va fi repede fecundat de către spermatozoidul pe care
ovocitul secundar l-a întâlnit (spermatozoidul intră în ovul), astfel se
formează celula ou (zigotul) care se va fixa în mucoasa îngroșată a uterului și
va deveni embrion, și apoi făt
o un un globul polar (al doilea globul polar – o celulă mai mică) care este și
el haploid (are 23 de cromozomi) ; globulul polar va fi distrus (va degenera)

87
 Cum învăț?

-dacă ovocitul secundar nu întâlnește un spermatozoid, el nu se va mai divide prin mitoză,

va rămâne ovocit secundar și va fi eliminat

-ovulul :
 este una din cele mai mari celule din organism
 are în structura sa o membrană vitelină, citoplasmă și nucleu
 este imobil (nu se mișcă), în trompele uterine, cilii trompelor sunt cei care
deplasează ovulul către uter

-creșterea și maturarea foliculului sunt stimulate de hormonul foliculostimulant (FSH)

88
 Cum învăț?

89
Fig.20 Ovogeneza
 Cum învăț?

Ovulația
-reprezintă expulzia ovocitului secundar din ovar (din foliculul de Graaf mai exact) în
ziua a 14-a a ciclului menstrual
-pe măsură ce ovulul se maturează, apare o cavitate la nivelul foliculului ovarian
-cavitatea se umple cu lichid folicular
-în ziua a 14-a, foliculul de Graaf se rupe, și ovulul (ovocitul secundar mai corect spus)
este expulzat în cavitatea abdominală (ovulația), de unde este preluat de trompa uterină
-după ovulație, foliculul ovarian de Graaf se transformă în corp galben
-ovulația și formarea corpului galben sunt stimulate de hormonul luteinizant (LH)

Perioada postovulatorie (faza luteală/ faza secretorie)

-începe din a 15-a zi și durează până când apare menstruația (în general dureazaă din
a 15-a zi până în a 28-a; ziua în care apare menstruația este prima zi a unui nou ciclu menstrual
și este prima zi a perioadei preovulatorii)
-în această etapă sub influența progesteronului, mucoasa uterului (endometrul) se îngroașă
și mai mult (se dublează)
-dacă a avut loc fecundația ovulului de către spermatozoid cu formarea celulei ou
(zigotul), acesta va veni și se va fixa în mucoasa îngroșată a uterului și se va transforma în
embrion iar apoi făt, având loc astfel o sarcină (femeia este însărcinată)
-dacă nu are loc fecundația, mucoasa îngroșată a uterului și vasele de sânge din ea se vor
dezintegra; mucoasa dezintegrată va fi eliminată prin menstruație (sângerare)
-deoarece ovulul nu a fost fecundat, corpul galben al ovarului se va transforma în
corp alb

Rolul hipofizei în ciclul menstrual

-hipofiza anterioară (adenohipofiza) secretă cantități mult crescute de LH pentru o
perioadă de 1–2 zile, începând cu 24–48 de ore înainte de ovulație, fenomen însoțit și de un

90
 Cum învăț?

vârf preovulator mic al FSH (cu 1-2 zile înainte de

ovulație, hipofiza secretă brusc cantități mari de
gonadotropine FSH și LH, doar că secreția de LH o
va depăși pe cea de FSH; pe un grafic lucrul acesta are
aspectul a 2 vârfuri unul mare pentru LH și unul mic
pentru FSH; cele 2 vârfuri au loc în același timp)
-cauza acestei creșteri bruște a secreției de
gonadotropine este insuficient cunoscută, dar câteva
dintre cauzele posibile sunt:
 în acest moment al ciclului, estrogenul are
efect de feedback pozitiv, stimulând
secreția pituitară (screția hpofizei)
Feedback pozitiv – un hormon își
stimulează propria secreție. În cazul
nostru, cantitatea crescută a estrogenilor
stimulează secreția gonadotropinelor
hipofizare și ele stimulează secreția de
estrogen.
Feedback negativ – un hormon își
inhibă propria secreție. În cazul nostru ,
cantitatea crescută a estrogenilor inhibă
secreția gonadotropinelor hipofizare, fără
ele, estrogenul nu poate fi secretat.
Mecanismul de feedback negativ este cel
a care are loc în mod normal în organism.

gonadotropinelor, fenomen aflat în

contradicție cu efectul său normal de
feedback negativ care intervine în restul ciclului lunar (menstrual) feminin
 anumite celule foliculare(ale foliculilor ovarieni)încep să secrete progesteron în
cantități mici, dar în creștere, cu aproximativ o zi înaintea vârfului preovulator al
LH, s-a presupus că acesta poate fi factorul care stimulează secreția excesivă de LH
-indiferent de cauză, fãră acest vârf preovulator de LH, ovulația nu poate avea loc

Fig.21 Etapele ciclului

menstrual

91
 Cum învăț?

b. Funcția endocrină a ovarului/ Secreția înteră a ovarului

-este reprezentată de secreția hormonilor ovarului: estrogeni și progesteron
-pereții foliculului ovarian prezintă 2 teci celulare (2 straturi de celule), una internă și alta
externă

În perioada preovulatorie (faza foliculară)

-celulele tecii interne secretă hormonii sexuali feminini — estrogeni și progesteron;
secreția acestor hormoni este stimulată de FSH și LH
-în perioada preovulatorie se secretă cantități mai mari de estrogenii și cantități mai mici de
progesteron
-estrogenii (hormonii feminității) stimulează:
 dezvoltarea organelor genitale feminine
 dezvoltarea mucoasei uterine
 dezvoltarea glandelor mamare
 apariția și dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femeie (dispunerea
caracteristică a țesutului adipos subcutanat, efectul asupra scheletului —
favorizează activitatea osteoblastică și unirea diafizelor cu epifizele oaselor lungi,
creșterea încetând mai repede ca la bãrbat)
 comportamentul sexual feminin

În perioada postovulatorie (faza luteală)

-corpul galben este cel care secretă hormoni
-corpul galben secretă atât hormoni estrogeni, cât și progesteron (un hormon care
favorizează păstrarea sarcinii); secreția corpului galben este stimulatã de LH și prolactină
-în perioada postovulatorie se secretă cantități mai mari de progesteron și cantități mai mici
de estrogeni

92
 Cum învăț?

-progesteronul (hormonul maternității):

 favorizează păstrarea sarcinii, ajută la menținerea ei
 determină modificãri histologice (îngroșarea mucoasei) și secretorii la nivelul
mucoasei uterine, pe care o pregătește în vederea fixării oului/celulei
ou/zigotului (nidare)
-dacă fecundația nu a avut loc are loc scăderea secreției de FSH și LH, ovulul se elimină
în ziua a 19-a, a 20-a a ciclului menstrual; secreția corpului galben scade brusc în ziua a 26-
a a ciclului menstrual; la nivelul mucoasei uterine se produc modificări vasculare, urmate de
necroză (dezintegrarea mucoasei) și hemoragie (sângerare), care determină pierderea de sânge
menstrual
-corpul galben nefecundat (dacă ovulul nu a fost fecundat) involuează după 10 zile de la
ovulație (aproximativ în ziua a 24-a a ciclului menstrual) și se transformă în corp alb
-dacă ovulul a fost fecundat, activitatea corpului galben se prelungește cu încă 3 luni (în
primele 3 luni de sarcină corpul galben va secreta progesteron)
-în timpul sarcinii, corticosuprarenala și placenta secretă, de asemenea, estrogeni și
progesteron
-corticosuprarenala secretă estrogeni și la femeie dar și la bărbat (în cantități mici)

Reglarea secreției ovariene

-se face prin feedback negativ hipotalamo-hipofizo-ovarian
-sângele cu cantități scăzute de estrogeni și progesteron ajunge la hipotalamus,
hipotalamusul determină secreția unor hormoni stimulatori (GRH) de la nivelul acestuia
-prin sistemul port hipotalamo-hipofizar, hormonii stimulatori GRH ajung în
adenohipofiză și stimulează secreția de FSH și LH a acesteia
-adenohipofiza eliberează FSH și LH în sânge, aceștia ajungând la ovare unde determină
secreția de estrogeni și progesteron a tecii interne a foliculului și a corpului galben

93
 Cum învăț?

-estrogenii și progesteronul ajung în sânge, creșterea cantității acestora în sânge, duce la

inhibarea secreției de hormoni stimulatori (GRH) ai hipotalamusului care determină oprirea
secreției de FSH și LH a adenohipofizei; fără FSH și LH, ovarul nu va mai secreta estrogeni și
progesteron; acest mecanism se numește feed-back negativ
-secreția de estrogeni și progesteron este dependentă de secreția de FSH și LH

Fig.22 Mecanismul de reglare a 94

secreției ovariene
 Cum învăț?

c. Menopauza
-la vârsta de 40–50 de ani, ciclurile sexuale ale femeii devin neregulate și la multe dintre
ele ovulația nu se mai produce
-după câteva luni sau câțiva ani ciclurile se întrerup complet
-aceastã încetare a ciclurilor se numește menopauză, cauza ei o reprezintă „epuizarea“
ovarelor

d. Fertilitatea feminină
-reprezintă perioada fertilă a fiecărui ciclu sexual
-ovulul rămâne viabil (în viață) și capabil de a fi fecundat numai 24 de ore după ce a fost
expulzat din ovar
-câțiva spermatozoizi pot rămâne viabili în tractul genital feminin pânã la 72 de ore de la
ejaculare, deși cei mai mulți dintre ei nu rezistă mai mult de 24 de ore
-prin urmare, pentru ca fecundația să aibă loc, contactul sexual trebuie sã se producă în
intervalul de o zi înainte de ovulație până la o zi după aceasta

e. Integrarea la nivelul sistemului nervos a actului sexual feminin

-impulsurile senzoriale sexuale sunt transmise către segmentele sacrate ale măduvei
spinării
-odatã ce aceste impulsuri ajung în măduva spinării, ele sunt transmise către encefal
-unele reflexe integrate (cu centrii nervoși) la nivel medular sacrat și lombar determină
parțial reacțiile sexuale feminine
-la actul sexual feminin participă reflexele sexuale cu centrii în măduva spinării dar și
encefalul

95
 Cum învăț?

B. Aparatul genital masculin

-este format din:
 testicul
 conducte spermatice
 prostată
 glande bulbouretrale
 organele genitale externe

Fig.23 Poziția aparatului reproducător masculin

1. Structura aparatului genital masculin

a. Testiculul
-este glanda genitală masculină
-este un organ pereche (2 testicule)
-este o glandă mixtă cu 2 funcții:
96
 Cum învăț?

 funcția exocrină – spermatogeneza - reprezintă formarea celulelor sexuale

masculine (spermii sau spermatozoizi), se desfãșoară la nivelul tubilor seminiferi
contorți
 funcția endocrină - prin care celulele interstițiale ale parenchimului testicular
secretă hormonii androgeni
(testosteronul), care determină maturizarea
organelor sexuale masculine și stimulează Caractere sexuale primare – cele cu
evoluția caracterelor sexuale secundare care ne naștem (organele genitale
feminine la fete și organele genitale
masculine
masculine la băieți).
-un testiculul are o masă de aproximativ 25g
-are forma unui ovoid turtit transversal Caractere sexuale secundare – cele
-este situat în bursa scrotală(o pungă cutanată) pe care le dobândim la pubertate (păr
în axilă și în zona pubiană, îngroșarea
-fiecãrui testicul îi este anexat un organ alungit –
vocii la băieți, dezvoltarea sânilor la
epididimul- care face parte din conductele seminale fete etc.)
-epididimul are forma unei virgule și este așezat pe
marginea posterioară a testiculului
-epididimul conține canalul epididimar, care se continuã cu canalul deferent
-testiculul este învelit la suprafață de o membrană conjunctivă de culoare albă-sidefie,
numitã albuginee care este rezistentă și inextensibilă și ea ține în tensiune parenchimul
testicular
-parenchimul testicular este străbãtut de septuri conjunctive care delimitează lobulii
testiculului
-lobulii testiculului sunt în număr de 250–300 pentru fiecare testicul și sunt formați din
2–3 tubi seminiferi contorți în care se desfățoară spermatogeneza
-tubii seminiferi contorți sunt continuați de tubii drepți, care reprezintă primul segment al
căilor spermatice
-tubii drepți se deschid în rețeaua testiculară
97
 Cum învăț?

-de la rețeaua testiculară pleacă 10-15 canale eferente

-canalele eferente ajung în canalul epididimar
-vascularizația testiculului și epididimului este asigurată de artera testiculară, ramură din
aorta descendentă abdominală
-venele se varsă în vena cavă inferioară

Fig.24 Testiculul

b. Conductele spermatice (fig.23, 24)

-căile spermatice sunt conducte de eliminare a spermiilor/spermatozoizilor și a lichidului
spermatic; sunt:
 intratesticulare - reprezentate de tubii seminiferi drepți și rețeaua testiculară
 extratesticulare – reprezentate de canalele eferente, canalul epididimar, canalul
deferent, canalul ejaculator și uretra
-canalul epididimar se continuă cu canalul deferent
-canalul deferent se termină la baza prostatei, unde se unește cu canalul veziculei
seminale, formând canalul ejaculator
-canalul ejaculator cesta se deschide în uretră
98
 Cum învăț?

ATENȚIE !!
La bărbat, uretra este un segment comun sistemului excretor și reproducător. Deci la
bărbat sistemul excretor și reproducător se termină și se deschid la exterior prin uretră.
La femeie, sistemul excretor și reproducător NU au segmente comune, fiecare este
separat de celălalt.

c. Glandele anexe (fig.23, 25)

-sunt :
 vezicula seminală
 prostata
 glandele bulbo-uretrale
Spermă = Lichid seminal = Lichid spermatic

Vezicula seminală
-este un organ pereche (sunt 2 vezicule)
-este situată deasupra prostatei și lateral de canalele deferente
-are rol secretor, secreția ei se adaugă lichidului seminal/sperma (intră în compoziția
lichidului seminal)
-are formă ovoidală, cu o lungime de 4–5cm și o lățime de 2cm

Prostata
-este un organ glandular exocrin, impar (este una singură)
-este situată în jurul uretrei, sub vezica urinară
-secreția prostatei participă la formarea spermei/lichidului seminal
-vascularizația este asigurată de artera prostatică, ramură din artera iliacă internă
-sângele venos este colectat de vena iliacã internă

99
 Cum învăț?

Glandele bulbo-uretrale
-sunt 2 formațiuni glandulare ovoide, de dimensiunile unui sâmbure de cireașă
-se deschid în uretră
-secretă un lichid clar, vâscos, asemănător cu cel prostatic, care se adaugă lichidului
spermatic

La formarea spermei participă testiculul, vezicula seminală, prostata, glandele

bulbo-uretrale.

d. Organele genitale externe

Penisul
-este un organ genital și urinar (deoarece uretra străbate penisul)
-este situat deasupra scrotului și înaintea simfizei pubiene
-format din :
 rădăcina penisului - este fixată prin cei 2 corpi cavernoși, de oasele bazinului
 corpul penisului –este o porțiune liberă cu o formă ușor turtită care, la extremitatea
sa anterioară, se termină cu o parte mai voluminoasă, numită gland; glandul
prezintă în vârful său orificiul extern al uretrei
-penisul este format din :
 un aparat erectil - reprezentat de 2 corpi cavernoși și un corp spongios; corpii
cavernoși și cel spongios se umplu cu sânge, determinând astfel erecția
 învelișuri - penisul este învelit de piele; pielea penisului se continuă cu pielea
scrotului și a regiunii pubiene
-vascularizația este asigurată de ramuri din artera rușinoasă internă
-venele se deschid în vena rușinoasă internã și, de aici, în vena iliacă internă

100
 Cum învăț?

Scrotul (bursele scrotale)

-sunt partea organelor genitale externe în care sunt localizate testiculele
-fiecare bursă este situată sub penis și este formată din mai multe tunici concentrice
(peretele bursei are mai multe straturi), care se continuă cu structurile peretelui anterior
abdominal (straturile peretelui burselor scrotale se continuă cu straturile peretelui abdominal)

Fig.25 Structura internă a

penisului

Fig.26 Penisul (aspect

extern) și scrotul
101
 Cum învăț?

2. Fiziologia/funcția aparatului genital masculin

-testiculul (gonada masculină) este o glandă mixtă:
 exocrină - asigurând formarea gameților masculini (celulelor sexuale masculine
- spermatozoizi)
 endocrină - asigurând secreția hormonilor sexuali androgeni (testosteronul)
-activitatea testiculelor devine evidentă în timpul perioadei de creștere și dezvoltare, și
anume la pubertate; aceasta este definită drept perioada în care funcția gametogenetică (de
formare a spermatozoizilor) și endocrină a gonadelor atinge un anumit stadiu de dezvoltare
care face posibilă funcția de reproducere
-instalarea pubertății se datorează modificărilor apărute la nivelul secreției hormonilor
gonadotropi (FSH și LH) care controlează dezvoltarea morfologică și funcțională a gonadelor
și, legat de aceasta, modificările somatice (ale corpului) și comportamentale complexe

a.Funcția exocrină a testiculelor

-este reprezentată de funcția spermatogenetică (producerea de spermatozoizi)
-începe la pubertate și se diminuează la bătrânețe
-spermatogeneza are loc la nivelul tubului seminifer, începând cu pubertatea
-spermatogeneza se desfãșoară în mai multe etape de diviziune ecuațională și apoi
reducțională (mitoză și meioză), pornind de la celulele primordiale — spermatogoniile care
sunt diploide (sunt formate în viața intrauterină) și ajungând la celulele mature, gameții
masculini— spermiile/spermatozoizii care sunt haploide ; procesul are loc astfel :
 o spermatogonie diploidă (care are 46 cromozomi) se divide prin mitoză în 2
spermatocite primare (de ordinul I) care sunt diploide(au 46 cromozomi fiecare)
 fiecare spermatocit primar diploid, se divide prin meioză în 2 spermatocite
secundare (de ordinul II) care sunt haploide (au 23 de cromozomi fiecare)

102
 Cum învăț?

 fiecare spermatocit secundar haploid, se divide prin mitoză în 2 spermatide

haploide (care au 23 de cromozomi fiecare)
 spermatidele se maturează și devin spermii/spermatozoizi haploizi (cu 23 de
cromozomi fiecare)

Fig.27 Spermatogeneza
103
 Cum învăț?

-un spermatozoid este format din :

 cap – care prezintă acrozomul care conține o
enzimă cu ajutorul căreia capul
spermatozoidului va putea intra in ovul
 piesa intermediară (gât) – conține
mitocondrii care furnizează ATP
 flagel (coada) – cu ajutorul căruia
spermatozoizii se mișcă
Fig.28 Spermatozoidul
 piesa terminală
-spermiile (spermatozoizii) se depozitează în epididim, unde își dezvoltă capacitatea de
mișcare, trecând apoi în ductul deferent și de aici trec în celelalte căi spermatice
-spermatozoizii își mențin fertilitatea aproximativ o lună și sunt eliminați prin ejaculare
-când sunt eliminați, spermatozoizii înoată într-un lichid numit spermă
-ejaculatul (sperma) conține printre altele unele secreții care ajută spermatozoizii:
 secreția veziculelor seminale, cu rol nutritiv(hrănitor) în ceea ce privește
spermatozoizii
 secreția prostatică, având rolul de a crește fertilitatea și mobilitatea
spermatozoizilor, efect antiacid și lubrifiant
 secreția glandelor bulbo-uretrale are rol lubrifiant
-în final, sperma ejaculată în cursul actului sexual masculin conține spermatozoizi și este
alcătuită din lichidele provenite din:
 canalele epididimar și deferent
 veziculele seminale
 glanda prostatică
 glandele mucoase, mai ales cele bulbo-uretrale
-spermatogeneza este stimulată de hormonul foliculostimulant (FSH)

104
 Cum învăț?

Efectul numãrului de spermatozoizi asupra fertilității

-cantitatea obișnuită de spermă ejaculată la fiecare act sexual este în medie de aproximativ
3,5 ml
-în fiecare mililitru de spermă se află în medie 120 de milioane de spermatozoizi
-sprematozoizii sunt mobili (se mișcă) în lichidul seminal
-când numărul de spermatozoizi într-un mililitru de spermă scade sub 20 de milioane,
există posibilitatea ca persoana sã fie infertilă

b. Funcția endocrină a testiculelor/ Secreția internă

-în testicul se află celulele interstițiale testiculare Leydig
-aceste celule secretã hormonii androgeni, al căror reprezentant principal este
testosteronul
-testiculul secretă un procent redus de estrogeni
-testosteronul este un hormon lipidic, cu structură sterolică (provine din colesterol)
-acțiunea testosteronului constă în:
 stimularea creșterii organelor genitale masculine
 apariția caracterelor sexuale secundare la bãrbat:
o dezvoltarea scheletului și a mușchilor
o modul de dispunere a părului
o îngroșarea vocii
o repartiția topografică a grăsimii de rezervă (depunerea grăsimii în
anumite zone specifice sexului masculin)
 realizează un puternic anabolism proteic (sinteză proteică)
 menținerea tonusului epiteliului spermatogenic
-testosteronul este secretat în cantități reduse și de corticosuprarenale la bărbați și la femei
-secreția de testosteron este stimulată de hormonul luteinizant (LH)

105
 Cum învăț?

Reglarea secreției de testosteron

-se face prin feedback negativ hipotalamo-hipofizo-testicular sub influența LH
hipofizar
-scăderea spermatogenezei, scăderea producției de spermă și sângele cu cantități scăzute de
testosteron ajunge la hipotalamus, hipotalamusul determină secreția unor hormoni stimulatori
(GRH) de la nivelul acestuia
-prin sistemul port hipotalamo-hipofizar, hormonii stimulatori GRH ajung în
adenohipofiză și stimulează secreția de FSH și LH a acesteia
-adenohipofiza eliberează FSH și LH în sânge, aceștia ajungând la testicul unde determină
secreția de testosteron și stimulează spermatogeneza și producerea de spermă
-testosteronul ajunge în sânge, creșterea cantității acestui în sânge, creșterea
spermatogenezei și a producției de spermă duc la inhibarea secreției de hormoni stimulatori
(GRH) ai hipotalamusului care determină oprirea secreției de FSH și LH a adenohipofizei; fără
FSH și LH, testiculul nu va mai secreta testosteron; acest mecanism se numește feed-back
negativ

-secreția de testosteron este dependentă de secreția de FSH și LH

-hipersecreția de testosteron duce la pubertate precoce, iar hiposecreția, la infantilism
genital (organele genitale rămân ca ale unui copil)

106
 Cum învăț?

Fig.29 Mecanismul de
reglarea a
secreției testiculul

c. Integrarea la nivelul măduvei spinării a actului sexual masculin

-deși factorii psihici joacă, de obicei, un rol important în actul sexual masculin și, de fapt,
îl pot iniția, activitatea encefalului probabil nu este absolut necesară pentru desfășurarea sa
-prin urmare actul sexual masculin rezultă din mecanisme reflexe intrinseci, integrate în
măduva sacrată și lombară, iar aceste mecanisme pot fi activate prin stimulare sexuală fie
psihicã, fie directă, fie prin ambele
-deci actul sexual masculin este un reflex cu centrii nervoși în măduva sacrată și lombară

107
 Cum învăț?

-cu toate că psihicul (activitatea encefalului) poate stimula actul reflex, nu este neapărat
obligatoriu ca encefalul să participe la desfășurarea reflexului sexual masculin; cu alte cuvinte
actul sexual masculin se desfășoară mai ușor la bărbat ca la femeie deoarece nu e obligatoriu ca
encefalul să participe la el

C. Sănătatea reproducerii
1. Planing familial
-reprezintă metodele pe care unul sau ambii membri ai unui cuplu le pot folosi pentru a
preîntâmpina temporar sau permanent o sarcină
-reprezintă controlul fertilității cuplurilor dar oferă și consul pentru tratamentul infertilității
-reprezintă dreptul de a decide numărul de copii doriți și dă posibilitatea de a planifica
nașterile
-avortul poate fi utilizat atunci când metodele de contracepție dau greș
-decizia unui cuplu de a nu dori o sarcină poate fi influențată și de un sfat genetic sau un
consult prenatal

2. Concepție și contracepție
a. Contracepția
-reprezintă metodele prin care se previne o sarcină
-există mai multe metode contraceptive, cele mai populare fiind:
 contraceptivele orale (medicamente)
 prezervativele
 retragerea înaintea ejaculării
 abstinența periodică (fără raporturi sexuale )
 spermicidele (substanțe care distrug spermatozoizii)
108
 Cum învăț?

 diafragma – un dispozitiv ca un căpăcel de silicon care se pune la intrarea în uter

 injecțiile cu progesteron
 implanturi subdermice cu progesteron – se introduc sub piele la nivelul brațului, au
viabilitate mare și pot fi extrase oricând
 steriletul – un dispozitiv care se montează în uter

Fig.30 Steriletul și diafragma

-fiecare metodă are avantajele și dezavantajele ei și nu poate garanta contracepția 100%

-metodele temporare de contracepție se clasifică astfel:
 contraceptive de barieră: diafragmă, spermicide, prezervative
 contraceptivele orale (estro-progestative)
 injecțiile cu progesteron sau implanturile subdermice hormonale
 steriletul
-metodele definitive de contracepție (sterilizarea)sunt:
 vasectomia (la bărbați sunt tăiate canalele deferente astfel spermatozoizii nu mai pot
trece)
 ligatura trompelor uterine (la femei sunt legate trompele uterine, astfel ovulul nu
mai poate fi fecundat)
 histerectomia (se scoate uterul - este utilizată în cazuri medicale selecționate)

109
 Cum învăț?

-contracepția de urgență
 se realizează în primele 72 de ore de la contactul sexual neprotejat
 se administrează pilule hormonale în 2 doze
 are o eficiență de 75%
-avortul - modalitatea de a renunța la o sarcină nedorită, din motive medicale(o boală) sau
altele (avort la cerere), se poate induce chirurgical sau medicamentos

b.Evaluare genetică prenatală

-împiedică nașterea de copii cu anomalii genetice
-sunt identificate acele persoane care prezintă un risc crescut de a prezenta anomalii
genetice sau de a avea copii cu anomalii genetice
-sfatul genetic cuprinde o analiză riguroasă a ultimelor trei generații (rude de gradul I și II)
precum și o serie de teste pentru a se putea descoperi eventualele boli genetice care ar putea fi
transmise la copil
-pentru o corectă evaluare prenatală există o serie de teste care se fac obligatoriu în
anumite condiții (ex. vârsta mamei peste 35 ani)

c.Concepția
-este procesul de fecundare al ovulului de către un spermatozoid
-concepția (fertilizarea) apare cu aproximativ 14 zile înaintea perioadei menstruale,
imediat după ovulație
-în perioada ovulației, mucusul cervical (mucusul din colul uterin) este mai puțin vâscos,
permițând astfel pasajul spermatozoizilor din vagin în uter
-fecundația (intrarea spermatozoidului în ovul) propriu-zisă având loc în trompa uterină
în apropierea capătului ei dinspre ovar (în treimea externă a trompei); rezultă astfel
zigotul (celula ou) care este o celulă diploidă (are 46 cromozomi) și care face călătoria spre
uter la locul de implantare și în același timp se divide, căpătând aspectul de embrion
110
 Cum învăț?

3. Sarcina și nașterea
a. Sarcina
-noțiunea de reproducere, în general, definește procesul de perpetuare a organismelor vii,
prin producerea de indivizi noi, care au trăsăturile caracteristice speciei din care fac parte
-la om, funcția de reproducere cuprinde o serie de procese care au drept rezultat fecundarea
ovulului de către spermatozoid și formarea produsului de concepție (zigotul) ale cărui creștere și
dezvoltare sunt asigurate de către organismul matern printr-o serie de modificări biologice ce
definesc gestația sau sarcina
-fecundația este internă, având loc la nivelul trompelor uterine, unde spermatozoizii ajung
ca urmare a introducerii lor în vagin în timpul actului sexual; acesta se încadrează în complexul
de manifestări ce definește comportamentul sexual și care la om este particularizat printr-o
bogată încãrcãtură afectiv-emoțională
-pentru fecundarea ovulului, este necesar un
singur spermatozoid O celulă umană are în mod normal
46 de cromozomi (numărul de
-odată ce spermatozoidul a pătruns în ovul, capul
cromozomi specific speciei umane).
sãu își mărește rapid volumul, pentru a forma pronucleul
masculin Ovulul și spermatozoidul au numai
-mai târziu, cei 23 de cromozomi ai pronucleului 23 de cromozomi fiecare.
Fecundația va duce la refacerea
masculin și cei 23 de cromozomi ai pronucleului feminin
numărului de cromozomi specific
(din ovul) se vor alinia pentru a realcătui un set complet speciei umane (46 cromozomi)
de 46 de cromozomi (23 de perechi) în ovulul fecundat deoarece cei 23 de cromozomi ai
-sexul copilului este determinat de tipul de spermie spermatozoidului se alătură celor 23
de cromozomi ai ovulului.
(spermatozoid) care fecundează ovulul
-atât spermia, cât și ovulul au câte 23 de
cromozomi, din care 22 de autozomi și un heterozom (cromozomul sexului) care, la
spermie, poate fi X sau Y, iar la ovul numai X

111
 Cum învăț?

-după fecundare, oul (zigotul) va avea 44 de autozomi și 2 heterozomi (unul de la ovul și

unul de la spermatozoid), care :
 dacă ambii heterozomi sunt X, copilul va fi fată
 dacă unul va fi X și celălalt Y, copilul va fi băiat
-celula ou (zigotul) începe să se dividă în mai multe celule, aceste celule, împreună, vor
forma embrionul
-embrionul se va implanta în endometrul îngroșat al uterului
-embrionul are 3 straturi:
 ectoderm
 mezoderm
 endoderm

Fig.31 Straturile embrionului

-fiecare din aceste 3 straturi, va da naștere la organe și sisteme de organe, astfel:

 din ectoderm provin:
o epidermul
o sistemul nervos
o retina
o hipofiza
o epifiza
o medulosuprarenalele
112
 Cum învăț?

 din mezoderm provin:

o sistemul osos
o sistemul muscular
o sistemul circulator
o sistemul excretor
o sistemul reproducător
o mediul intern (sângele)
o corticosuprarenalele
o țesuturi conjunctive moi
o țesuturi cartilaginoase
o dermul
 din endoderm provin:
o sistemul respirator
o sistemul digestiv
o tiroida
o paratiroidele
o timusul
o amigdalele
-în același timp cu embrionul se vor dezvolta și anexele embrionare:
 amnios cu lichidul amniotic
 sac vitelin
 alantoidă
 placentă
-rolul acestor anexe este de a proteja și hrăni embrionul
-în luna a 3-a de sarcină, embrionul devine făt
-fătul va trăi în corpul mamei până în luna a 9-a de sarcină, când are loc nașterea
-sarcina poate fi unică sau multiplă (un singur copil sau mai mulți)
113
 Cum învăț?

-cea mai frecventă sarcină multiplă este cea gemelară (dublă)

 în 85 % din cazurile de sarcină gemelară aceasta este dizigotă (bivitelină),
rezultând din fecundarea a două ovule, ajunse la maturitate în acelaşi timp, de către
doi spermatozoizi ; feții pot avea sau nu acelaşi sex
 în 15 % din cazuri sarcina gemelară este monozigotă (monovitelină), adică provine
dintr-un singur ovul fecundat, care la începutul dezvoltării se dedublează (celula ou
ce împarte în 2 celule separate care vor da naștere la 2 copii); în acest caz, copiii
sunt întotdeauna de acelaşi sex şi foarte asemănători fizic
-printre cele mai importante semne ale sarcinii se numără:
 încetarea menstruaţiei (deşi uneori mai pot apărea una-două sângerări, care pot fi
interpretate ca menstruaţie)
 greţuri,vărsături și salivaţie exagerată
 intoleranţă la anumite mirosuri (tutun, mâncare, parfum etc.)
 dezvoltarea uterului, care duce la mărirea abdomenului

Sarcina extrauterină
-este dată de celula ou care s-a implantat înafara uterului
-frecvent, fixarea extrauterină a oului se face în diferite porţiuni ale trompei şi, mai rar, pe
ovar sau în abdomen
-cauzele care împiedică trecerea ovulului fecundat din trompă (unde are loc fecundarea) în
cavitatea uterină sunt variate, cele mai importante fiind inflamaţiile (care îngustează lumenul
trompei)
-la semnele obişnuite de sarcină se pot adăuga: dureri abdominale violente şi pierderi de
sânge prin vagin
-dezvoltarea embrionului în trompă poate provoca ruperea ei, însoţită de mari dureri,
hemoragie internă, stare de leşin şi chiar moarte (prin hemoragie)

114
 Cum învăț?

b. Nașterea
-constă în expulzia produsului de concepție (expulzia copilului) ajuns la termen, adică
după aproximativ 280 de zile de gestație/sarcină (după aproximativ 9 luni)
-se realizează datorită contracțiilor musculaturii uterine, la care se adaugă și participarea
(contracția) în diverse grade a musculaturii peretelui abdominal, a diafragmei etc., printr-o serie
de evenimente corelate și coordonate umoral (prin hormoni) și nervos (prin sistemul nervos)

c. Lactația
-sânii încep să se dezvolte la pubertate
-estrogenii ciclurilor sexuale lunare stimulează creșterea stromei (glandei mamare) și a
sistemului de ducte (canale pe unde curge laptele), precum și depunerea de grăsime pentru a
da volum sânilor
-în timpul sarcinii, are loc o creștere suplimentară importantă, și țesutul glandular devine
numai atunci complet dezvoltat pentru producerea propriu-zisă de lapte
-deși estrogenii și progesteronul sunt esențiali pentru dezvoltarea anatomică a sânilor în
timpul sarcinii, ei au și un efect specific de a inhiba secreția de lapte
-hormonul care favorizeazã excreția laptelui este prolactina
-laptele este secretat în alveolele sânilor, dar el nu curge continuu prin mameloane, ci
trebuie ejectat în ducte pentru a face posibilă alăptarea; acest proces se datorează unei
combinații de reflexe neurogene (reflexe nervoase/reflexe ale sistemului nervos) și
hormonale care implică oxitocina

D. Noțiuni elementare de igienă și patologie

1. Anexitele
Inflamația ovarelor, trompelor uterine etc.. Sunt incluse în afecțiunea numit boală
inflamatorie pelvină, foarte frecventă la femeia tânără, uneori cu consecințe foarte grave:

115
 Cum învăț?

sarcini extrauterine, infertilitate etc. Cauzele anexitelor pot fi: infecții microbiene, tulburări
hormonale etc. Se manifestă prin : febră, dureri lombare, dureri abdominale,secreție vaginală
abundentă. Foare frecvent, anexitele acute se pot croniciza (nu se vindecă complet și
simptomele apar la anumite intervale de timp).

2. Vaginitele
Denumire generică dată unui grup de afecțiuni infecțioase sau inflamatorii cantonate
(aflate) la nivelul mucoasei vaginale și uneori și al vulvei, determinând cel mai frecvent iritații
vaginale și o secreție vaginală, fiind însoțite de dureriîn partea inferioară a abdomenului. Din
punct de vedere al etiologiilor (cauzelor), acestea sunt numeroase: infecțioase (bacterine,
candidozice, virale), hormonale (menopauza) sau în cadrul unor maladii cu substrat inflamator.
Prevenirea acestui grup de afecțiuni este foarte importantă, în special prevenirea bolilor cu
transmitere sexuală. Există câteva noțiuni elementare în acest sens: utilizarea prezervativului,
constituirea de cupluri stabile și fidele, analize periodice etc.

3. Adenomul de prostată
Este întâlnit numai la bărbat. Reprezintă hiperplazia adenomatoasă benignă a prostatei
periuretrale (creșterea în dimensiuni a prostatei în jurul uretrei) determinând, în grade variate,
obstrucția eliminării urinei din vezica urinară. Se dezvoltă lent și este cauzată de tulburările
hormonale care apar la bărbt în jurul vârstei de 50-60 ani. Printre simptome se numără :
micțiuni dese, mai ales noaptea cu scăderea forței jetului urinar, senzația de evacuare (urinare)
incompletă, mărirea vezicii urinare prin retenția de urină etc. Cea mai frecventă complicație este
retenția acută de urină (pacientul nu mai urinează). Adenomul de prostată se poate trata
medicamentos sau chirurgical.

116
 Cum învăț?

IV. HOMEOSTAZIA MEDIULUI INTERN

-reprezintă echilibrul care trebuie să existe în mediul intern si în organism

-mecanismele de reglare care determină menținerea unor constante dinamice ale mediului
intern și funcțiile vitale pot fi denumite prin termenul de homeostazie (menținerea echilibrului
mediului intern)
-homeostazia este realizată de către efectori pe baza informațiilor primite de la receptorii
mediului intern (chemoreceptori, baroreceptori, termoreceptori); receptorii din organism trimit
informații la cenrii nervoși iar centrii nervoși elaborează niște comenzi care sunt trimise
efectorilor iar efectorii pun aceste comenzi în practică
-în acest fel sunt menținute, în limite normale, unele valori ale componentelor mediului
intern și unele caracteristici ale acestuia, precum pH-ul, temperatura etc. indiferent de variațiile
din afara organismului
-reglarea se face prin bucle de feedback, nervos sau umoral (hormonal), ca urmare a
interacțiunii receptor-efector
-reglarea se realizează şi prin efectorii antagonici (cu efecte opuse) — insulină/glucagon,
pentru glicemie, vasoconstricţie/vasodilataţie pentru controlul temperaturii corpului — rolul
integrator revenind sistemului nervos, sistemului endocrin şi mediului intern (sânge, limfă
lichid interstiţial, lichid cefalorahidian etc.)
-astfel, sistemul nervos şi cel endocrin, prin intermediul mediatorilor chimici şi
hormonilor, realizează homeostazia, în modul şi cu efectele studiate la capitolele respective,
realizând integrarea dinamică a organismului la condiţiile în permanentă schimbare ale mediului
extern (organismul se adaptează în mod continu la mediul înconjurător)
-menţinerea între anumite limite a parametrilor mediului intern este asigurată prin reglarea
neuro-umorală (reglare cu ajutorul sistemului nervos și endocrin) a funcţiilor organismului
-în anumite imprejurări, datorită unor disfuncţii (boli) temporare sau permanente ale unor
componente aparţinând sistemelor circulator, respirator, digestiv ori excretor, homeostazia se
117
 Cum învăț?

poate realiza si prin mijloace extracorporale (pacientul este conectat la niște aparate care țin
locul unui organ), precum aparatura inimă-plămân artificial, perfuzarea sau dializa (rinichi
artificial)

1. Homeostazia termică
-reprezintă menținerea temperaturii corpului
-temperatura normală a corpului la om este de 36,5 grade
-menținerea constantă a temperaturii corpului în raport cu variațiile temperaturii mediului
ambiant este posibilă datorită existentei unor mecanisme complexe de producere a căldurii -
termogeneza și a unora de pierdere a căldurii - termoliza
-menținerea echilibrului dintre procesele de termogeneză și termoliză se realizează
printr-un mecanism de reglare foarte complex
-la nivelul hipotalamusului au fost localizați:
 centrul termogenezei - în hipotalamusul posterior
 centrul termolizei – în hipotalamusul anterior

a. Termogeneza
-stimularea centrului termogenezei din hipotalamusul posterior se poate realiza prin:
 stimuli nervoși porniți de la termoreceptorii pentru frig (corpusculii Krause)
 direct prin scăderea temperaturii sângelui ce ajunge la nivelul hipotalamusului,
determină o serie de reacții care pe de o parte intensifică termogeneza, iar pe de altă
parte reduc pierderile de căldura.
-termogeneza se realizează prin:
 creșterea metabolismului bazal
 creșterea tonusului musculaturii striate; în condiții bazale, aproximativ 1000 kcal
din totalul celor 1500 kcal, sunt produse în mușchii scheletici

118
 Cum învăț?

 stimularea secreției de adrenalină, tiroxină (hormoni calorigeni – producători de

căldură)
 economisirea pierderii de căldură prin vasoconstricție periferică și scăderea secreției
sudorale (transpirația)

b. Termoliza
-stimularea centrului termolizei din hipotalamusul anterior se poate realiza prin:
 stimularea centrilor nervoși prin stimuli porniți de la termoreceptorii pentru
căldură din tegument -corpusculii Ruffini
 direct prin creşterea temperaturii sangelui ce irigă hipotalamusul fapt ce atrage
atat reducerea intensităţii proceselor metabolice producătoare de căldura cât şi o
activare a mecanismelor de termoliză
-termoliza se realizează prin:
 scăderea metabolismului bazal
 vasodilataţie periferică
 stimularea secreţiei glandelor sudoripare, etc.

119
 Cum învăț?

Bibliografie
1. Biologie clasa a XI-a, Autori: Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Cezar Th.
Niculescu, Radu Cârmaciu, Bogdan Voiculescu, Editura: Corint

2. Biologie clasa a XI-a, Autori:Tatiana Ţiplic, Editura Aramis

3. Biologie clasa a XI-a, Autori: Aurora Mihail, Florica Macovei, Editura:Bic All

4. Biologie clasa a XI-a, Autori: Ştefania Pelmuş Giersch, Amalia Florina Toma,
Editura: CD Press

5. Biologie clasa a XI-a, Autori: Elena Huţanu Crocnan, Irina Huţanu, Editura: EDP

6. Biologie clasa a XI-a, Autori: Stelică Ene, Elena Emilia Iancu, Gabriela Brebenel,
Ofelia Tănase, Editura: Gimnasium

7. Biologie clasa a XI-a, Autori: Ioana Ariniş, Editura: Sigma

8. Biologie clasa a XI-a, Autori: Ionel Roşu, Călin Istrate, Aurel Ardelean, Editura:
Corin

IMAGINI DE ANATOMIE
1. Frank H. Netter "Atlas de anatomie umana" editia a III-a
2. Google Imagini

120