Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Carte de Aplicatii. Utilizarea Energiei
Carte de Aplicatii. Utilizarea Energiei
1 EFICIENŢA ENERGETICĂ ŞI
CONSUMUL FINAL DE ENERGIE
Vn 1 a
Vn n
A0
1 a n
(2.6)
A0 Tn 1 a
n
unde A0 este valoarea actualizată (în anul de referinţă 0), Tn este valoarea reală cu
n ani înainte de momentul de referinţă (notaţia T semnificând trecutul), iar Vn este
valoarea reală cu n ani după momentul de referinţă (notaţia V semnificând viitorul).
Dacă n1, actualizarea pe întreaga perioadă cuprinsă între anul 0 şi anul n,
care include deci mai mulţi ani, conduce la următoarele relaţii, obţinute ca serii
continue şi constante de sume :
n
A0 V 1 a V
n 1 a n 1 (2.7)
1 1 a n a
şi
A0 T 1 a T
n1 a 1
n
(2.8)
a
Fondurile necesare unei investiţii pot proveni în principal din trei direcţii :
– fondurile proprii ale organizaţiei;
30 Utilizarea energiei
– credite obţinute de la bănci sau alte instituţii financiare;
– emiterea de noi acţiuni ca urmare a majorării capitalului social al
organizaţiei.
Trebuie precizat faptul că mai există şi variantele investiţiilor în
contrapartidă, prin concesiune sau prin leasing.
În cazul fondurilor proprii, beneficiul trebuie să fie cel puţin egal cu cel
realizat de investiţia existentă. În cazul creditului, beneficiul trebuie să fie cel puţin
egal cu costul creditului (anuitatea plătită). În cazul emiterii de acţiuni, beneficiul
trebuie să fie cel puţin egal cu cheltuielile ocazionate de emiterea şi vânzarea
acţiunilor. Sursa fondurilor este determinată de natura, mărimea şi desfăşurarea în
timp a proiectului respectiv, de conjunctura economică, de influenţa sistemului de
impozitare, de alte cerinţe de finanţare ulterioare, de inflaţie, etc.
Achiziţionarea unor echipamente în sistem de leasing poate constitui o
soluţie avantajoasă şi pentru proiectele de investiţii având ca scop conservare a
energiei.
Sistemul sau codul fiscal, care stabileşte în detaliu modul de impozitare şi
de taxare a oricărei activităţi poate influenţa viabilitatea oricărui proiect de
investiţii. Natura activităţii asociate proiectului de investiţii poate atrage atât o
reducere cât şi o creştere a impozitelor şi taxelor în raport cu media. Obligaţiile
(sarcinile) fiscale trebuie bine cunoscute şi fundamentate înaintea derulării propriu-
zise a proiectului. Trebuie reţinut faptul că atât reducerea cât şi majorarea de
impozit se vor simţi în contabilitatea obiectivului de investiţie începând din anul
următor realizării acestuia.
La prima vedere, inflaţia şi respectiv deflaţia constituie un factor
semnificativ care influenţează orice proiect de investiţii. Considerarea inflaţiei sau
deflaţiei în analiza economico-financiară implică însă o bună cunoaştere a evoluţiei
viitoare a acestui indicator, care are un puternic caracter probabilistic. În lipsa unor
informaţii sigure este preferabilă neglijarea sau escamotarea efectului inflaţiei prin
exprimarea fluxurilor de lichidităţi (cash flow-ului) în monedă constantă sau
cvaziconstantă.
Metodele statistice şi analitice de evaluare a riscului şi a elementelor
neprevăzute sunt cu atât mai precise cu cât durata studiului este mai mică. Durata
perioadei de studiu se alege în funcţie de durata utilă de viaţă a mijloacelor fixe
utilizate. Elementele principale ale oricărei analize economice sunt mărimea şi
eşalonarea în timp a cheltuielilor de capital, a cheltuielilor prilejuite de
desfăşurarea activităţii, a economiilor şi a veniturilor realizate.
În final nu trebuie neglijate aspecte legate de perspectiva unor elemente
potenţial generatoare de perturbaţii de natură financiară precum preţul materiilor
prime, preţul purtătorilor de energie, costul forţei de muncă, rata inflaţiei, rata
dobânzii, etc. Aceşti factori perturbatori nu se află sub controlul investitorului şi
pot avea în orice economie o evoluţie surprinzătoare, greu predictibilă, în special
pe termen lung.
Analiza şi evaluarea eficienţei economice 31
2.3 Indicatori de performanţă economică
şi financiară utilizaţi pentru evaluarea
proiectelor de investiţie
în care I i este valoarea investiţiei realizată în anul „i” iar n r este durata de
realizare a investiţiei.
Calculul investiţiei actualizate cu relaţia (2.12) este dificil deoarece, în faza
de studii, este necunoscut modul de realizare în timp a investiţiei. De aceea, pentru
simplificare, în calcule se consideră o repartiţie uniformă a investiţiei pe perioada
de realizare a ei :
nr
1 a
I
IA
i
(2.12)
nr i 1
34 Utilizarea energiei
nr
unde I este investiţia totală: I I
i 1
i .
kc
1 a 1
n s
(2.15)
1 a n a s
unde RIR a0 .
Soluţia ecuaţiei (2.21) rezultă prin încercări dintr-un calcul iterativ,
utilizând fie tabelele de actualizare, fie un program specializat de calculator,
ecuaţia neputând fi rezolvată analitic.
RIR poate fi interpretată ca fiind dobânda procentuală care poate fi
acceptată atât pentru investiţii cât şi pentru fondul de rulment, astfel ca proiectul de
investiţii propus să nu producă pierderi.
Notând cu Fi fluxul de capital în anul „i”:
Fi INi Ci I i
relaţia (2.21) devine :
F1 F2 Fn
F0 .... 0 (2.22)
1 a0 1 a0 2
1 a0 n
sau, notând cu x 1 a0 , rezultă :
F0 x n F1 x n1 ... Fn 0 (2.23)
38 Utilizarea energiei
Determinarea ratei interne de rentabilitate RIR se reduce la determinarea
rădăcinilor ecuaţiei 2.23. Fiind un polinom de gradul „n”, ecuaţia are rădăcini reale
şi imaginare.
Numărul de soluţii reale depinde de semnele fluxurilor de capital Fi astfel:
– dacă fluxul F0 0 şi restul fluxurilor F1 ,......Fn 0 , proiectul de
investiţii este caracterizat de o singură rată internă de rentabilitate;
– dacă fluxurile F0 şi Fn sunt negative, restul fluxurilor fiind pozitive,
rata internă de rentabilitate poate avea două valori distincte. Este cazul caracteristic
al unor proiecte de investiţii cu valori importante şi negative ale investiţiilor
reziduale;
– dacă pe parcursul timpului apar mai multe fluxuri de capital negative
(cazul unor investiţii de înlocuire), rata internă de rentabilitate poate avea valori
multiple (mai multe de două). În general, situaţia este foarte rar întâlnită.
Rentabilitatea unui proiect se estimează în raport cu valoarea RIR astfel:
– dacă RIR are o valoare unică, proiectul este rentabil dacă a RIR ;
– dacă RIR are două valori, proiectul este rentabil dacă RIR1 a RIR2 ;
– dacă RIR are valori multiple (mai mult de două valori), domeniile de
rentabilitate se stabilesc de la caz la caz.
Rata internă de rentabilitate se utilizează pentru estimarea eficienţei
economice a unei investiţii. Ea nu poate fi utilizată pentru compararea mai multor
variante întrucât poate conduce la concluzii false.
Determinarea ratei interne de rentabilitate nu necesită cunoaşterea ratei de
actualizare, însă, aprecierea economicităţii unei investiţii face apel la aceasta,
deoarece ea trebuie comparată cu rata internă de rentabilitate.
d. Rata internă de acumulare a capitalului (RIA) este definită de relaţia :
VBA INA CA
Rc (2.24)
IA IA
unde VBA reprezintă venitul brut actualizat (încasări totale actualizate minus
cheltuieli totale de exploatare – fără amortizări – actualizate), iar IA investiţia
actualizată.
Dacă Rc 1 soluţia este eficientă economic, iar dacă Rc 1 , ea este
ineficientă economic. Criteriul ratei interne de acumulare este echivalent criteriului
VNA deoarece:
VBA
Rc 1 (2.25)
IA
corespunde
VBA IA VNA 0 (2.26)
Acest criteriu elimină efectul de scară şi poate fi utilizat în compararea unor
variante care nu sunt echivalente din punct de vedere al efectelor utile. Dă practic
aceleaşi informaţii ca şi criteriul venitului net actualizat relativ vna (randamentul
contabil) :
Analiza şi evaluarea eficienţei economice 39
VNA VBA IA
vna Rc 1 0 (2.27)
IA IA
în care notaţiile au fost definite anterior.
Fie valoarea venitului net actualizat, dat de relaţia:
n
IN i Ci I i
VNA (2.28)
i 1 1 a i
unde INi sunt încasările din anul „i”; Ci - cheltuielile de exploatare din anul „i”
(exclusiv amortizările); iar Ii investiţiile din anul „i”.
e. Durată de recuperare a capitalului n r , se defineşte ca fiind numărul de ani
pentru care se îndeplineşte relaţia:
nr
IN i Ci I i
VNA 0 (2.29)
i 1 1 a i
Definirea duratei de recuperare a capitalului necesită stabilirea unei origini
a timpului. De regulă, convenţia acceptată este de a calcula această durată începând
cu momentul punerii în funcţiune a obiectivului respectiv.
Durata de recuperare a capitalului (în valori actualizate) este durata de
exploatare a obiectivului, la sfârşitul căreia se poate acoperi investiţia iniţială şi
realiza un venit suplimentar corespunzător ratei de actualizare considerate.
Teoretic, decizia de acceptare sau de eliminare a unui proiect de investiţii ar trebui
luată prin compararea duratei de recuperare a capitalului n r cu durata de viaţă a
obiectivului nv . Dacă nr nv , proiectul de investiţii poate fi acceptat, el aducând
venituri actualizate nete, iar dacă nr nv , proiectul trebuie respins, el neaducând
venituri nete pe perioada de viaţă a echipamentului.
În practică, ţinând cont că se lucrează cu un viitor incert, pragul de timp
care conduce la respingerea unui proiect de investiţii se alege empiric, fiind mult
mai redus decât durata de viaţă a obiectivului.
Durata de recuperare a capitalului în valori actualizate este un criteriu des
folosit deoarece:
– este un criteriu simplu de aplicat;
– oferă informaţii având semnificaţie fizică, uşor de înţeles;
– permite atât stabilirea economicităţii unei soluţii cât şi alegerea soluţiei
optime dintr-un şir de soluţii posibile (cu respectarea aceloraşi condiţii de
actualizare);
– permite compararea unor soluţii care nu trebuie să fie în mod obligatoriu
echivalente din punct de vedere al efectelor.
IN
i 1
i Ci I i 0 (2.30)
rc
IN C mediu (2.33)
I
Se observă că acest criteriu este similar ratei interne de acumulare a
capitalului, cu diferenţa că nu ia în consideraţie actualizarea, respectiv nu ţine cont
de momentele de timp diferite la care apar diversele elemente ale fluxului de
capital (investiţii, încasări, cheltuieli). Din acest motiv criteriul nu poate constitui
un criteriu de acceptare sau de eliminare a unui proiect de investiţii şi nici de
comparare a variantelor. Se foloseşte în cazuri particulare: proiecte de investiţii cu
o rată a randamentului contabil într-un domeniu foarte larg eliminându-se soluţiile
cu valorile foarte reduse ale ratei randamentului contabil.
Rata randamentului contabil şi rata internă de rentabilitate sunt egale în
cazul proiectelor de investiţii cu producţii constante pe o durată de viaţă infinită.
DPG Ci 1 d g
g
g i
1 (2.34)
i 1
unde DPG este dobânda totală datorată pe perioada de graţie, C i este valoarea
creditului ridicat în anul „i”, d g este dobânda procentuală pe perioada de graţie iar
g este numărul de ani ai perioadei de graţie.
Între dobânda procentuală pe perioada de graţie d g şi cea percepută pentru
întregul credit există o relaţie de tipul 0 d g d . În cazul în care creditorul nu
acordă o perioadă de graţie sau durata acordată acesteia este mai mică decât durata
42 Utilizarea energiei
de realizare a proiectului de investiţii, este probabil ca investitorul să recurgă la
credite secundare, de scurtă durată, pentru acoperirea ratelor şi dobânzilor aferente
creditului principal.
Dobânda procentuală nominală (rata nominală a dobânzii) reprezintă o
valoare procentuală din suma creditată, plătită anual deţinătorului de capital pentru
folosirea temporară (un an) a creditului. Această dobândă procentuală include rata
profitului mediu pe economie, rata de profit a creditorului şi rata riscului (care ţine
cont şi de rata inflaţiei). Atunci când rata inflaţiei nu poate fi apreciată în momentul
contractării creditului, dobânda procentuală poate fi dată în procente din valoarea
creditului exprimată în monedă constantă sau variabilă în timp în funcţie de rata
dobânzii interbancare (LIBOR) sau de rata dobânzii percepute de banca naţională a
ţării respective. De exemplu în România, băncile comerciale au o dobândă
procentuală mai mare cu 5 - 10 procente decât dobânda procentuală percepută de
Banca Naţională a României, asigurându-se astfel împotriva riscului modificării
necontrolate a inflaţiei.
Între valoarea dobânzii procentuale exprimate în monedă constantă d * şi
cea exprimată în monedă curentă d există relaţia:
1 d 1 d *1 i (2.35)
în care i este rata anuală a inflaţiei.
Dobânzile se scad de regulă din veniturile impozabile, ca urmare valoarea
reală a unei dobânzi procentuale exprimate în monedă constantă după plata taxelor
*
fiscale d f este:
d *f
1 t d i (2.36)
1 i
unde t reprezintă impozitul procentual anual exprimat în monedă constantă, restul
mărimilor fiind definite anterior.
Perioada de rambursare a creditului reprezintă perioada de timp
cuprinsă între prima şi ultima rată de rambursare a creditului. Mărimea şi
eşalonarea în timp a ratelor depinde de condiţiile contractuale. De regulă, creditele
se returnează prin plata unor tranşe fixe pe întreaga perioadă de rambursare, numite
anuităţi:
d 1 d
n
A Ct (2.37)
1 d n 1
în care C t este valoarea totală a creditului; d – dobânda procentuală anuală cu care
a fost acordat creditul; iar n – durata de rambursare a acestuia.
Valoarea totală a creditului este:
Ct C DPG (2.38)
unde C este valoarea efectivă a creditului; iar DPG dobânda totală percepută pe
perioada de graţie.
Anuităţile pot fi exprimate în monedă curentă, caz în care dobânzile
procentuale sunt cele reale, care ţin cont de inflaţie, sau în monedă constantă, caz
Analiza şi evaluarea eficienţei economice 43
în care şi dobânda procentuală se exprimă în monedă constantă. Între anuitatea
plătită în anul „x” în monedă constantă A * şi cea în monedă curentă A există
relaţia
A
A* (2.39)
1 i n
unde A este anuitatea în preţuri constante; A * anuitatea în monedă constantă; i –
rata anuală a inflaţiei; iar n – numărul de ani dintre momentul de referinţă şi
momentul de plată a anuităţii.
Valoarea creditului rambursat C R până la o anumită dată „n” se determină
cu relaţia:
d
C R Ct (2.40)
1 d n 1
iar valoarea ce mai rămâne de rambursat este:
CRR Ct CR (2.41)
Mărimile C R şi C RR pot fi exprimate în monedă curentă sau în monedă
constantă. Uneori, contractele de credit prevăd indexarea creditelor nerambursabile
exprimate în monedă curentă cu inflaţia, caz în care relaţia de calcul atât a
anuităţilor cât şi a creditelor rambursate şi nerambursate se complică. Pentru a evita
aceste complicaţii, de regulă, în cazul unor economii afectate de o inflaţie cu
evoluţie necontrolată, se lucrează în monedă constantă.
Proiectele de investiţii pot face fie apel la credite internaţionale, la
importuri de echipamente şi materii prime, fie rezultatele producţiei pot fi
exportate. Toate aceste situaţii impun folosirea ratei de schimb valutar. Când aceste
aspecte sunt cotate în diverse valute ele trebuie convertite în aceiaşi valută pentru a
face posibilă compararea efectelor. Pentru compararea economică a variantelor este
necesară conversia tuturor monedelor în care se exprimă diversele cheltuieli şi
venituri într-o valută de referinţă, ceea ce implică:
– alegerea valutei de referinţă;
– stabilirea ratelor de schimb;
– stabilirea metodei de conversie.
Rata oficială de schimb a unei ţări este rata la care Banca Naţională a ţării
respective realizează în mod curent tranzacţiile valutare ale monedei locale,
tranzacţii care pot fi influenţate de politica valutară şi de credite a Băncii Naţionale
respective. Pentru a elimina efectul politicii valutare şi de credite a Băncii
Naţionale, în cazul unor perioade de investiţii cu o perioadă lungă de execuţie, de
rambursare a creditelor externe şi de exploatare se recomandă utilizarea ratei
umbră de schimb valutar, care cu o precizie suficientă poate fi considerată cea de
pe piaţa mondială de valută.
Este posibil ca variaţia în timp a ratelor de schimb valutar să aibă efecte
considerabile asupra proiectului de investiţii, putând schimba esenţial clasificarea
variantelor de execuţie a proiectului respectiv.
44 Utilizarea energiei
2.3.4. Calculele de eficienţă economică şi fiscalitatea
3.1 Clasificări
qim qic
a b tic tex
a b tic tec [kW] (3.6)
–
qi 4 4 8 12 16 20 24
[%]8 [h/zi]
0
6 3
0
4
0 2
2
0
0
4 8 12 16 20 24
[h/zi]
Fig. 3.1 Variaţia zilnică a temperaturii exterioare (curba 1)
şi a necesarului de căldură pentru încălzire qi (curba 2 –
variaţia fără defazaj; curba 3 – variaţia cu defazaj),
– defazaj în timp.
52 Utilizarea energiei
Curba clasată anuală consumului de căldură pentru încălzire are alura din
figura 3.2 Aceasta se caracterizează printr-un grad de neuniformitate ridicat ( i
1,8...2,1) pentru durate ale perioadei de încălzire corespunzătoare condiţiilor ţării
noastre de: i 3000...5400 h/an. Gradul de neuniformitate, i se defineşte ca
raportul dintre valoarea de calcul a consumului de căldură pentru încălzire şi
valoarea medie a acestuia; iar gradul de aplatizare, i este inversul gradului de
neuniformitate.
Cantitatea anuală de căldură pentru încălzire este:
i
Q qi d [kJ/an]
i
a
(3.11)
0
iar duratele anuale de utilizare ale valorii de calcul sunt:
Qa
uic ic i 1800...2280 h/an (3.12)
qi i
qi
[kW]
qc
i
i
[h/an]
Fig. 3.2 Curba clasată anuală a consumului
de căldură pentru încălzire
qR qR
Ats Ate
A
e
I 0max I md (3.32)
q max
PE
S
1 md
R t s ti Ats i (3.36)
0
400 800
0
0
Fig. 3.4 Curba clasată a debitelor de căldură medii
[h/an
zilnice pentru alimentarea cu apă caldă
]
Durata anuală a necesarului de căldură, sub formă de apă caldă, depinde de
natura consumului şi durata sa zilnică, fiind dată de:
a 8760 rev int [h/an] (3.44)
unde: rev este durata perioadei de revizie şi reparaţii a instalaţiilor (20-30 zile/an),
în h/an; înt – durata perioadelor de întrerupere zilnică a alimentării.
Are drept scop asigurarea desfăşurării proceselor tehnologice care pot fi:
– procese de acţionare a maşinilor unelte (ciocane, prese, forje,
turbopompe, compresoare, suflante etc.) unde este necesar un potenţial termic
mediu al procesului între 200-300°C, asigurat, de regulă, sub formă de abur saturat
la presiunea de 8-10 bar sau supraîncălzit de la 250°C până la 350°C;
– procese de încălzire sau răcire a diferitelor substanţe: distilare,
uscare, vaporizare, fierbere etc. În cadrul acestor procese au loc variaţii ale
temperaturii agentului termic, iar uneori şi a stării de agregare. Acestea necesită
căldură cu potenţial termic mediu între 120-160°C, pentru care se poate utiliza
aburul, apa sau aerul fierbinte;
– procesele de înaltă temperatură care se desfăşoară între 500-1200°C,
necesitând, în general, căldura dezvoltată prin arderea combustibililor sau obţinută
prin utilizarea energiei electrice (procesele electrotermice).
Excluzând procesele de înaltă temperatură, consumul de căldură tehnologic
al tuturor celorlalte categorii de procese se caracterizează prin :
– o mare diversitate a nivelelor termice pentru desfăşurarea proceselor,
ceea ce conduce la o mare diversitate a agenţilor termici utilizaţi (abur, apă
68 Utilizarea energiei
fierbinte sau căldură, aer cald, agenţi de răcire etc.) şi parametrii ai acestora – cea
mai mare parte a consumului fiind sub formă de abur şi apă caldă;
– mărimea consumului de căldură nu depinde de condiţiile climaterice
exterioare, ci numai de natura şi modul de desfăşurare în timp a procesului
tehnologic.
Durata de utilizare a cererii maxime este în general mare şi depinde de
caracteristicile ramurii industriale căreia îi aparţine procesul tehnologic, precum şi
de numărul de schimburi şi modul de organizare a activităţii în cadrul întreprinderii
industriale.
De asemenea, agregatele industriale consumatoare de căldură sunt foarte
diferite, în funcţie de construcţia, destinaţia tehnologică şi regimurile de utilizare.
În funcţie de considerentele amintite, clasificarea aparatelor industriale
consumatoare de căldură se poate face astfel:
în funcţie de natura procesului tehnologic la care participă: aparate în
care are loc variaţia regimului termic şi aparate în care are loc
modificarea stării de agregare;
în funcţie de modul în care are loc transmisia căldurii: aparate
consumatoare în care transmisia căldurii se face prin suprafeţe de
schimb de căldură şi cu amestec;
în funcţie de regimul de funcţionare: aparate cu acţiune continuă şi
aparate cu acţiune intermitentă.
qiM
i (3.46)
qiM
Consumuri finale de energie termică 69
Pentru un grup de consumatori relaţia (3.45) devine:
qiM qiM [kW] (3.47),
în care qiM reprezintă valorile consumurilor componente care însumate, la
momentul respectiv, dau valoarea totală maximă. În cazul a n consumatori identici
şi simultani, qtiM = const. şi i = 1, rezultă:
qiM n qtiM [kW] (3.48)
Consumul mediu de căldură, qimd
, al unui grup de consumatori este egal
qti
qimd md
[kW] (3.49)
i 1
cu condiţia ca aceste valori medii să fie calculate avându-se în vedere aceeaşi
perioadă de timp.
Consumul anual de căldură, Qtan , pentru un consumator se poate
determina prin postcalcul sau antecalcul. Prin postcalcul, Qtan reprezintă suma
valorilor momentane qt ale consumului de căldură respectiv:
t
Tabelul 5.1
H2 242
CO 286
CH4 803
Tabelul 5.3
Soluţii de recuperare interioară
a căldurii gazelor de ardere
Tabelul 5.4
d. Efecte ecologice
O importanţă deosebită a recuperării resurselor energetice secundare, o
reprezintă efectele reflectate asupra mediului ambiant. Din diferite procese
industriale, rezultă gaze de ardere, care datorită cantităţii şi calităţii lor nu pot fi
evacuate ca atare în mediul ambiant.
Cea mai mare parte a acestora, datorită particularităţilor pe care le prezintă
: temperatură, compoziţie, presiune, pot constitui resurse energetice secundare
termice, combustibile sau de suprapresiune, ele fiind utilizate ca atare şi în acelaşi
timp neutralizate sub aspectul nocivităţii asupra mediului ambiant.
Recuperarea gazelor de ardere rezultate din procesele industriale, ca
resursele energetice secundare de natură termică determină reducerea sensibilă a
emisiei de căldură în mediul ambiant, deci reducerea efectului de seră, care
constituie în condiţiile puternicei industrializări cu care se confruntă planeta, un
pericol iminent de distrugere a echilibrului ecologic .
Există o categorie de resurse energetice secundare sub formă de gaze de
ardere, a căror recuperare este susţinută în primul rând de considerentele ecologice
şi apoi de cele energetice şi economice. Din această categorie fac parte şi gazele de
ardere rezultate din procesele industriei chimice, metalurgice, materialelor de
construcţii, care datorită substanţelor toxice conţinute, prin interacţiune chimică cu
aerul dar mai ales cu apa, pot conduce la formarea unor substanţe toxice sau cu
caracter coroziv asupra însăşi a agregatelor tehnologice şi a tot ceea ce există pe o
rază apreciabilă.
Prin normativele emise, legislaţia internaţională prevede principalele
categorii de poluanţi atmosferici, ai apei şi solului, efectele lor nocive asupra
mediului ambiant, conţinuturile limită admise, precum şi taxele percepute în cazul
depăşirii lor . Valorificarea energetică , în limitele eficienţei tehnico-economice a
gazelor care rezultă din procesele industriale, poate constitui o metodă de
conservare a mediului ambiant.
Extracţia combustibililor clasici, în special a celor solizi cu exploatări la
suprafaţă prin decopertarea straturilor de pământ de deasupra, are efecte negative
asupra echilibrului ecologic. Din această cauză orice economie de combustibil
(inclusiv cel nuclear), realizată prin recuperare reprezintă o reducere substanţială a
apelului la resursele de energie primară, reducându-se astfel efectele nocive asupra
mediului ambiant.
Din punct de vedere ecologic, efectul implementării soluţiei de recuperare
propusă, poate fi cuantificat prin reducerea indicatorilor de impact, comparativ cu
soluţia de referinţă, iar din punct de vedere economic efectele ecologice pot fi
cuantificate prin ecotaxe.
CAP. 6 APLICAŢII
Aplicaţia 1
6
VNA A 30000 10000 5000 16375 unităţi monetare
i 1 1 0,1 1 0,1 6
i
6
VNAB 42000 12000 7000 14211 unităţi monetare
i 1 1 0,1 1 0,1 6
i
Aplicaţia 3
Aplicaţia 4
10
9 ,65 10 6
VNAB 23 10 6 36,3 10 6 unităţi monetare.
i 1 1 0,1 i
Aplicaţia 5
Aplicaţia 6
VNAB
VNAB12 VNAB 9975 unităţi monetare
1 a 6
Cele două VNA pot fi comparate (sunt definite pe acelaşi interval de timp)
şi se preferă soluţia A care este mai economică.
Dacă se alege ca durată de studiu durata de viaţă cea mai scurtă :
4
VNA A 30000 1000 5000 5115 unităţi monetare
i 1 1 a 1 a 4
i
VB A
110000 5000
a i 1 a 4
i 1
RCA 1,1705
IAA 30000
– în varianta B:
6
VB B
10000 5000
1 a i 1 a 6 1,1594
RCB i 1
IAB 42000
Compararea ratelor interne de acumulare a capitalului (randamantelor
contabile) conduce la aceleaşi concluzii cu compararea venitului net actualizat
relativ. De altfel, există relaţia:
Rc 1 vna
Aplicaţia 7
Aplicaţia 8
Tabelul 2
Mărimile calculate
C
[t/h]
30
25
20
15
10 5
4 8 12 16 20 24 [h]
30
25
20
15
10
4 8 12 16 20 24 [h]
Aplicaţia 9
Aplicaţia 10
Tabelul 1
Date aferente consumurilor de căldură
unde:
qmd(MW) reprezintă valoarea medie anuală a consumului de căldură;
- gradul anual de aplatizare al consumului;
u (h/an) - durată anuală de utilizare a consumului maxim de căldură. Gradele de
simultaneitate sunt 1 = 0,7 si respectiv 2 = 0,8
Să se determine:
a. valorile nominale ale celor două consumuri de căldură;
b. valoarea maximă totală a consumului de căldură asigurat de către CET;
c. duratele anuale de funcţionare ale consumurilor maxime de căldură şi
gradele de neuniformitate
d. sarcina termică anuală asigurată de către centrala de cogenerare;
e. puterea nominală a turbinelor instalate şi indicele anual de cogenerare,
cunoscând următoarele: coeficientul de cogenerare instalat – 0,78, indicele de
cogenerare realizat – 0,28 şi durata anuală de utilizare a puterii maxime, up = 4000
h/an.
Rezolvare:
Tabelul 2
Determinarea gradului de neuniformitate, şi a duratei de funcţionare ,f
Aplicaţia 11
Rezolvare
Aplicaţia 12
Rezolvare
Aplicaţia 13
Rezolvare
Aplicaţia 14
Rezolvare
tB
C
I tg
ta
qu q p 11 m3 N
Ba 0,698
H i vg cg t g 36 20,2 s
Energia conţinută de combustibilul introdus în cuptor este:
Wa = BaHi 25 MW
b. În figura b) este prezentată schema de principiu a cuptorului cu
preîncălzirea aerului de ardere (după amplasarea recuperatorului de căldură în
fluxul gazelor de ardere).
tB
tg ta
C tgev
PA
tap
a b
Fig.1 Schema de principiu a recuperării căldurii sensibile a gazelor de ardere pentru
preîncălzirea aerului de ardere a cuptorului de coacere: a - fără preîncălzirea aerului de
ardere; b - cu preîncălzirea aerului de ardere:
1 - camera de lucru a cuptorului de coacere; 2 – combustibil (gaz natural); 3,11 - aer de
ardere rece, respectiv preîncălzit; 4, 5 - produse tehnologice la intrarea şi ieşirea din camera
de lucru; 6,10 - gaze de ardere fierbinţi, respectiv reci; 7,8 - ventilator de aer, respectiv de
gaze de ardere; 9 - preîncălzitor de aer; B1, B2 - debitul de combustibil consumat înainte,
respectiv după preîncălzirea aerului de ardere; G - cantitatea de produse tehnologice
realizate; Va1, Va2 - volumul de aer rece, respectiv preîncălzit, Vg1, Vg2 - volumul de gaze de
ardere înainte, respectiv după preîncălzirea aerului de ardere; tae, tai - temperatura aerului
rece, respectiv preîncălzit; tg1, tg, tgev - temperatura gazelor de ardere la ieşirea din camera
de lucru înainte de recuperare, după recuperare, respectiv la evacuarea în mediul ambiant; tft
- temperatura materialelor tehnologice la intrarea în camera de lucru; tp - temperatura
produselor finite.
Concluzii