Subiectul 55.

Diagnosticul imagistic al osteoartropatiilor

Conf. Dr. Elisabeta Fazakas, U.M.F. “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca

Spondilartropatiile cuprind unele afecţiuni ale aparatului locomotor, boli nonreumatoide seronegative
(negative la factor reumatoid), cu corelatii clinice, radiologice si genetice si care au următoarele caractere comune:
absenţa factorului reumatoid
prezenţa sacroileitei (cu sau fara spondilita anchilozanta) şi artritelor periferice
caracterul familial, legat de antigenul HLA-B27 sau a prezenta unei boli din acest grup
semne clinice, dintre care: leziuni psoriazice cutanate sau pe unghii, conjunctivita, ulceratii pe mucoasa bucala,
intestinala sau genitala, infectii genito-urinare, eritema nodusum.
În acest grup sunt incluse spondilita anchilozantă, artrita psoriazică, sindromul Reiter, artritele asociate
enteropatiilor cronice (RCUH, boala Crohn, boala Whipple, sindromul Behcet) şi artro-osteita pustulotică.

Spondilita anchilozantă (ankylos=intepenire, spondylos=vertebra)

Inflamatie cronica progresiva ce afecteaza sinoviala si cartilajele articulare predominant de la nivelul
scheletului axial (articulatii sacro-iliace, coloana vertebrala), dar si al celui periferic (articulatia coxo-femurala,
scapulo-humerala, mana), caracteristica majora a bolii fiind afectarea precoce a articulatiilor sacroiliace.
Spondilita anchilozantă a fost descrisă de von Bechterew (1893), Strűmpell (1897) şi Marie (1898). Frecvenţa bolii
este apreciată la 0,1% în ţările europene. Boală manifestă fac mai frecvent bărbaţii (B/F = 5/1), deşi unele studii
epidemiologice afirmă o incidenţă egală între sexe. Boala este asociata la cca 90% din pacienti cu prezenta in sange
a antigenului HLA-B27 sau altfel spus un purtator de antigen HLA-B27 are risc de 300 de ori mai mare sa dezvolte
boala.
Boala debutează la adultul tânăr, în jurul vârstei de 20-30 de ani, prin durere lombară inferioară, care se
accentuează în a doua parte a nopţii sau dupa repaus prelungit si se amelioreaza cu miscarea (sacroileita). Mult mai
rar simptomul de debut este durerea dorsală, entezita sau artrita periferică. Evoluţia este variabilă, cu alternanţa
perioadelor de exacerbare şi remisie. La femei atingerea vertebrala este mai rară şi evoluţia lentă.
Anatomopatologic procesul inflamator induce două tipuri de leziuni:
entezita, determină eroziuni la inserţia ligamentelor, tendoanelor şi capsulei articulare, ulterior producându-se
neoformaţie osoasă. (Reprezinta inflamatia entezelor de la nivel vertebral sau extravertebral, cu distructia
ligamentelor, tendoanelor si osului adiacent prin infiltrat inflamator, ce se vindeca prin depunere de os nou-
format la locul insertiei ligamentului sau tendonului. Enteza este zona de insertie pe os a ligamentelor,
tendoanelor si fasciilor fiind o arie cu stres mecanic mare, intens vascularizata si susceptibila la invazia
bacteriana si depunerea de antigene. Entezita vertebrala, exprimata prin inflamatia insertiei inelului fibros pe
corpii vertebrali, duce la osificarea in final a inelului fibros si aparitia sindesmofitelor, fiind principalul factor de
scadere a mobilitatii coloanei vertebrale. Entezita extravertebrala determina aparitia eroziunilor si ulterior a
osteosclerozei si spiculilor ososi mai evidenti la nivelul tuberozitatii ischiadice, crestei iliace, simfizei pubiene,
trohanter, tendon achilian).
sinovita, care este mai puţin agresivă comparativ cu cea din poliartrita reumatoidă, insa asemanatoare ca
mecanism histopatologic (microtrombozare vasculara si aparitia de vase de neoformatie la nivel sinovial, cu
proliferarea necontrolata de cauza inflamatorie a sinovialei, care sub actiunea monokinelor si prostaglandinelor
duce la afectarea si distructia cartilajului, osului subcondral, capsulei si ligamentelor, in faza tardiva formandu-se
tesut fibros, cu anchiloza);
Alte afectari asociate in spondilita anchilozanta sunt:
oligoartrite asimetrice, predominant la nivelul membrelor inferioare si/sau coxite bilaterale;
afectari oculare (uveita anterioara);
afectare intestinala (colita ulcerativa, enterita regionala);
afectare cardiaca (insuficienta aortica, blocuri AV);
afectare pulmonara (fibroza pulmonara, interesand lobii superiori);
afectare renala (glomerulonefrita mezangiala);
afectare neurologica (sindrom de coada de cal).

Articulatia sacroiliaca este afectata constant si precoce, modificările radiologice aparand simetric. Initial apare
osteoporoza subcondrala, margini articulare imprecis delimitate cu largirea aparenta a spatiului articular. Ulterior
apar eroziuni subcondrale ale fetelor articulare (cu aspect de “margine de timbru”), urmate de scleroza subcondrala
si proliferarea osoasa, initial la nivel iliac apoi si sacrat, pentru ca tardiv sa apara fuziunea, cu disparitia spatiului
articular.

Modificarile radiologice din spondilita anchilozanta sunt grupate în mai multe stadii:
stadiul 0: aspect radiologic normal;
stadiul I: aspect radiologic posibil anormal;

1
stadiul II: scleroză marginală;
stadiul III: scleroză marginală şi eroziuni;
stadiul IV: dispariţia spaţiului articular, cu anchiloza.
Examenul CT evidenţiază distribuţia diseminată a leziunilor. Examinarea IRM este superioară în aprecierea
modificărilor spaţiului articular şi a osului subcondral, prin apariţia leziunilor in hipersemnal T2/Stir si hiposemnal
T1, gadolinofile. Scintigrafia are valoare în fazele incipiente, preradiologice şi la scheletul imatur.
La nivelul coloanei vertebrale leziunile initiale apar frecvent in segmentul toraco-lombar, se extind simetric si
continuu (spre deosebire de sindromul Reiter si artrita psoriazica unde sunt asimetrice si “pe sarite”); sunt
descrise leziuni incipiente şi avansate. Leziunile incipiente alcătuiesc spondilita anterioară. Aceasta include:
veretebre pătrate (squaring) –prin eroziuni la nivelul insertiei inelului discului fibros, cu reducerea proeminentei
unghiului vertebral in portiunea anterioara si laterala, urmata de formarea de os nou priostal pe marginea
anterioara a corpului vertebral, dand aspect de vertebra patrata;
unghiuri luminoase (shining corner) – micile eroziuni de la nivelul marginii anterioare a corpilor vertebrali, duc
in perioada de vindecare la osteoscleroza in jur, dand aspectul radiografic de unghi stralucitor ( leziuni
Romanus);
sindesmofitoza initiala la nivel T11-L2, ulterior generalizată – determinata de osificarea conturului extern al
inelului fibros, initial ca mici spiculi verticali, apoi ca punti osoase, reducandu-i motilitatea, cu aspect de coloana
de bambus (diagnostic diferential cu ostefitele din modificarile degenerative: sindesmofitele sunt fine, dispuse
vertical, cu spatiu articular normal, pe cand osteofitele sunt grosolane, dispuse orizontal, cu spatiu articular
ingustat).

Tardiv se pot calcifica toate ligamentele paravertebrale (ligamentele longitudinale anterioare şi posterioare,
ligamentele galbene, ligamentele supra şi interspinoase), determinând aspecte cunoscute ca “şină de tramvai”-
ligamentele galbene sau “şină de tramvai cu linie electrică”-ligamentele galbene împreună cu cele supra şi
interspinoase. Modificările discale pot fi prezente relativ rar, constând din defecte circumscrise până la distrucţii
extinse.
Leziunile articulaţiilor posterioare sunt determinate de sinovita moderat agresivă şi de entezita capsulei articulare.
Acestea pot antrena anchiloza, cu fuziunea suprafeţelor osoase. Leziuni asemănătoare pot exista şi la nivelul
articulaţiilor costo-vertebrale.
Într-un stadiu avansat coloana devine osteoporotică, rigidă, cu accentuarea cifozei dorsale, ştergerea lordozei
lombare şi hiperlordoză cervicală. Într-un procent redus se produce eroziunea apofizei odontoide şi subluxaţia C 1-
C2. Pe acest teren pot surveni fracturi la traumatisme minore, mai frecvent cervical.
La nivelul toracelui se pot anchiloza toate articulaţiile.
Spondilita anchilozantă poate afecta toate articulaţiile apendiculare, dar mai frecvent sunt interesate articulaţiile
mari, rizomelice (de la radacina membrelor - sold, umar).
Un alt element patologic întâlnit în spondilita anchilozantă este entezita inflamatorie. Aceasta poate avea
localizare variată, mai frecvent afectând calcaneul (poate fi modificare de debut) şi regiunea pelviană (creste
iliace, ischionul, trohanterele mari).
Gravitatea bolii consta in faptul ca fiind incorect tratata evolueaza spre anchiloza generalizata.

Artrita psoriazică
Boala debuteaza in jurul varstei 30-35 de ani, cca 10% din pacienti prezentand initial artrita inaintea
leziunilor cutanate psoriazice, in 25% din cazuri cele doua entitati patologice aparand simultan, iar in cca 65% din
cazuri psoriazisul precede artrita.
Printe factorii etiopatogenici sunt incriminati: factori genetici (agregarea familiala a bolii), factori
imunologici, infectiile, traumatisme.

În artrita psoriazică leziunile periferice sunt importante şi sunt descrise urmatoarele forme de boala:
1. Artrita interfalangiană distală este forma tipică, dar rar întâlnită (5%)
şi care se asociază cu psoriazisul unghial. Această entitate poate fi greu de diferenţiat de artroza erozivă.
2. Oligo-artrita asimetrică (apare in 70% din cazuri) poate avea tendinţă particulară de interesare radială
(articulaţiile unui deget). De obicei sunt afectate intai degetele mainii si piciorului, cuprinzand mai putin de 5
articulatii. Datorita ingrosarii tesuturilor moi poate creea aspectul de “deget in carnat”.
3. Artrita simetrică asemănătoare poliartritei reumatoide, implica articulatiile mainii si piciorului interesand mai
ales articulatiile distale, pumnul, glezna, afectarea fiind asimetrica.
4. Artrita mutilantă determină un aspect particular, de telescopare sau în “lornietă”al degetului, determinat de
osteoliza cu alterarea articulatiei. (lornieta, conform dexonline.ro, este: binoclu mic folosit la vizionarea
spectacolelor).
5. Spondilita si sacroileita, tinde sa afecteze asimetric, fiind asemanatoare cu cele din sindromul Reiter.

2
Entezopatia din artrita psoriazică are localizare frecvent calcaneană, la inserţia aponevrozei plantare, tendonului şi
bursei retroachiliene. În fazele active se asociază şi eroziuni.
Modificările epifizei unghiale sunt asociate leziunilor unghiale şi artritei interfalangiene distale. Acestea constau în
eroziuni (acro-osteoliză) şi reacţii hiperostozante.
Diferenţa dintre artrita psoriazică şi poliartrita reumatoidă este o inflamaţie loco-regională, mai mult ca o simplă
sinovită, cu interesarea radială, hiperostoză diafizo-metafizară şi tumefacţia tesuturilor moi, care dau degetului un
aspect “în carnat”.

Aspectul radiologic:
ingrosarea tesuturilor moi falangiene distale;
eroziunile osoase: cele marginale sunt insotite de scleroza adiacenta; cele din regiunea centrala a articulatiei duc la
subtierea epifizei, cu aspect de “pencil in cup” (“toc in calimara”);
leziuni osteolitice, cand sunt importante duc la artrite mutilante;
resorbtia falangei distale (acroosteoliza);
scleroza osoasa de la nivelul falangelor, cu aspect de “falanga de fildes”.

Sindromul Reiter
Boala apare dupa un episod de infectie uro-genitala, afecteaza in special barbatii (de 5-10 ori mai frecvent), se
asociaza cu antigenul HLA-B27 si se constituie din triada: artrita, uretrita si conjunctivita. Clinic se manifesta cu
febra, limitarea miscarilor articulare si mialgii.
În sindromul Reiter modificările au o distribuţie frecvent oligo-articulară asimetrică şi constau din artrită şi
entezită, cu minimă osteoporoză sau cu hiperostoză para-articulară, uneori exuberantă.
Localizarea este predominant la nivelul membrelor inferioare (84% din cazuri), iar debutul este acut, cu
osteoporoză interesând în special articulaţiile metatarso-falangiene şi interfalangiene ale halucelui. Modificările
scheletului axial pot domina aspectul clinic. Sacroileita apare în 20% din cazuri şi este frecvent unilaterală sau
asimetrică, afectarea simetrică nefiind însă exclusă. Membrele superioare pot fi afectate, dar mai rar.
Modificările vertebrale sunt mai puţin severe. Sindesmofitele sunt frecvent unilaterale, asimetrice, mai groase, la
oarecare distanţă de coloană sau pornesc din mijlocul corpului vertebral (parasindesmofite). Interesarea
articulaţiilor interapofizare posterioare este rară.
Aspect radiologic:
osteoporoza juxtaarticulara,
eroziuni,
reactie periostala (liniara sau lamelara in forma acuta a bolii si mult mai dezvoltata, neregulata in forma cronica),
formare de os nou la nivelul entezitelor (pinteni calcaneeni apar prin osificarea insertiilor tendinoase),
dactilia sau “degetul in carnat” poate aparea datorita tenosinovitelor flexorilor),
subluxatia si deformarea articulatiilor metatarso-falangiene (denumita si deformarea Launoiss),
genunchi cu edem important, lichid sinovial, disectie si rupere de chist popliteal,
sacroileita uni/bilaterala,
osificari paravertebrale asimetrice in forma de virgula la nivelul coloanei toracale inferioare si lombare.

Artro-osteita pustuloasă (SAPHO)

Artrita pustuloasă cuprinde un grup polimorf de afecţiuni inflamatorii articulare şi osoase asociate inconstant cu
diverse afecţiuni cutanate, în particular cu pustuloză palmo-plantară şi cu acnee severă. Nu este asociata cu
prezenta antigenului HLA-B27.
Modificările radiologice sunt un amestec de osteită permeativă, hiperostoză reactivă şi apoziţie periostală.
La copii se localizează preferenţial la nivelul claviculelor, debutând în porţiunea internă a claviculei cu o leziune
posibil litică la început, care ulterior se asociază cu hiperostoză, inclusiv apoziţii periostale în perioada de
activitate.
La adulţi localizarea frecventă este sterno-costo-claviculară, cu osteoscleroză extinsă în manubriul sternal, arcul
anterior al primelor coaste şi claviculele, putând interesa şi articulaţiile manubrio-sternale. Interesarea pelvi-
rahidiană este relativ frecventă, apărând numai la adulţi. La nivelul coloanei leziunile pot fi uni sau multifocale şi
constau din eroziuni ale platourilor vertebrale, condensări vertebrale extinse marginal, mergând până la aspect de
“vertebră de ivoriu” (adica de fildes, alba). La nivelul articulaţiilor sacro-iliace apar eroziuni subcondrale,
hiperostoză extinsă cu formare de punţi osoase şi anchiloză.
Leziunile periferice afectează la copii şi adolescenţi membrul inferior, frecvent tibia; iar la adulţi localizarea este
variabilă. Leziunile articulare constau în mono sau oligoartrită tranzitorie sau recidivantă.

Artropatii metabolice (cu microcristale)

Artrita gutoasă

3
Artrita gutoasă (urica) a fost descrisă pentru prima dată în epoca modernă de Thomas Sydenham în 1863 şi
reprezintă o afectiune idiopatica sau secundara metabolismului purinic, cu depunerea cristalelor de urat monosodic
în ţesuturile articulare si periarticulare (tesutul conjunctiv din membrana sinoviala, cartilaj articular si ligamente)
cu aparitia tofilor gutosi, dar şi depunere în medulara renală.
Boala este mai frecventă la sexul masculin, cu un raport B/F = 20:1, prima manifestare a bolii aparând în jurul
vârstei de 50 de ani.

Sunt descrise două forme de artrită gutoasă: artrita acută recidivantă şi artropatia gutoasă cronică.
Modificările radiologice sunt diferite în funcţie de forma clinică:
În artrita acută, care afectează mai frecvent articulaţia metatarso-falangiană a halucelui, apare tumefacţia
periarticulară şi osteoporoza subcondrală. Aparitia spontana a durerii, edemului, inflamatiei articulatiei
metatarso-falangiene a halucelui (podagra) este inalt sugestiva pentru guta, fiind cel mai comun debut al bolii.
În artropatia cronică, care apare la 5-10 ani de la primul atac, afectarea este mono sau poliarticulară, asimetrică şi
apar modificări distructive osoase si de cartilaj, determinate de prezenţa tofilor, hiperostoză, precum si deformare
a segemntului respectiv.
Localizarea este frecventă la nivelul picioarelor, mâinilor, coatelor şi genunchilor şi rară la nivelul şoldului,
umerilor, articulaţiei sacro-iliace sau sterno-claviculare.
Modificările ţesuturilor moi constau în tumefacţia excentrică sau asimetrică, având diverse dimensiuni,
determinate de prezenţa tofilor, cu aspect omogen sau cu calcificări (periferice, neregulate).
Modificările spaţiului articular sunt variabile; mult timp rămâne păstrat, apoi se îngustează uniform, în unele
cazuri apare anchiloza (mai frecvent interfalangian şi metacarpian). Analiza fluidului sinovial evidentiaza prezenta
cristalelor de urat monosodic.
Modificările osoase îmbracă diferite aspecte. Eroziunile şi chistele, cauzate de depozitele tofacee, au localizare
intra şi paraarticulară, excentrică; vizibile cand masoara de peste 5mm. Acestea au formă rotundă-ovalară, în axul
lung paralel cu osul, cu delimitare netă, scleroasă. Osteoporoza lipseşte mult timp, iar calcificările intraosoase sunt
determinate de tofii calcificaţi. Rar apare fină reacţie periostală cu aspect dantelat, „overhanging margin” şi
lărgirea epi- şi diafizei. Osteofitoza este secundară artropatiei degenerative, apare tardiv, iar localizarea la nivelul
mediotarsian cu aspectul caracteristic de „picior scămoşat” are valoare diagnostică.
Modificărilor osteoarticulare se asociază calculoza renală.
Aspectul radiologic:
Initial apare tumefiere asimetrica de parti moi, distensia capsulei articulare, cu acumulare de fluid, fara afectare
osoasa.
Ulterior apar eroziuni osoase marginale situate in afara articulatiei sau juxtaarticulare, ulterior inconjurate de
scleroza.
Tardiv apar multipli tofi interososi, cu reducerea spatiului articular, deformari articulare cu subluxatii, depozite
calcare in tesuturile moi.

Condrocalcinoza articulară
Condrocalcinoza articulară este determinată de prezenţa calcificărilor la nivelul cartilajului hialin şi a
fibrocartilajului articular, prin depunerea de cristale de pirofosfat de calciu intra- sau periarticular, afectand
cartilajul hialin si fibros, tesutul sinovial si capsula. A fost descrisă de Zitan şi Sitaj în 1957, iar McCarty în 1962
a identificat cristalele de pirofosfat de calciu dihidrat, rectangulare, de 5-10 μm, birefringente la lumina polarizată.
Sunt descrise mai multe forme ale bolii: primitivă, familială şi secundară, asociată altor afecţiuni (diabet, gută,
artroză, hiperparatiroidism, hemocromatoză, etc). Simptomatologia clinică este variată: 10-20% din cazuri
evoluează asimptomatic, 10-20% debutează cu criză de pseudo-gută, 35-60% au evoluţie pseudo-artrozică, 2-6%
pseudo-reumatoidă, iar 0-2% pseudo-neuroartropatic. Anatomopatologic sunt evidenţiate depozite de microcristale
în structurile articulare şi periarticulare, precum şi alterarea cartilajului şi a osului subcondral.

Radiografia simplă şi examenul CT evidenţiază calcificările articulare şi periarticulare:

la nivelul cartilajului hialin apar două aspecte:
unul este cel de lizereu opac, continuu sau discontinuu, paralel cu osul subcondral, de care este separat de un spaţiu
liber de 1-2 mm;
celălalt aspect fiind granular fin, dispus de-a lungul osului subcondral.
in fibrocartilaj apare aspect difuz, neregulat;
în sinovială apar plaje opace, fluu conturate;
capsula apare cu calcificări fine, liniare;
in tendoane, burse şi ligamente calcificările sunt liniare în axul tendonului, la oarecare distanţă de os;
tesuturile moi periarticulare sunt rar interesate, având aspect difuz, flu delimitat.

Artropatia îmbracă doua aspecte: pseudoartrozică şi pseudoartritică.

4
Artropatia pseudoartrozică apare bilateral, cu îngustarea spaţiului articular, scleroză şi chiste subcondrale,
osteofitoză marginală. Diferenţierea de artroză se face prin:
îngustarea spaţiului articular, care este localizată, asimetrică;
osteofitoza, care poate lipsi, dar poate fi şi exuberantă;
scleroza subcondrală, care este fină, regulată, extină pe ambele versante, cu aspect de “fotografie retuşată”;
chistele, care uneori apar înaitea îngustării spaţiului articular, sunt grupate sau înşirate subcondral şi pot fi
voluminoase, cu aspect pseudotumoral;
distrucţiile severe şi progresive, imitând neuroartropatia.
Artropatia pseudoartritică constă în îngustarea globală a spaţiului articular; alterarea suprafeţei articulare
(eroziuni, angrenarea epifizelor) şi evoluţie spre distrucţii importante.
Localizarea la nivelul genunchilor se întâlneşte în 85-90% din cazuri, interesând toate structurile (mai frecvent
meniscul extern) şi toate inserţiile. Aspectul este de artropatie distructivă cu chiste voluminoase, dezaxare
articulară şi prezenţa de corpi străini intraarticulari. În cazul mâinii şi carpului sunt interesate in special articulaţiile
metacarpofalangiene II şi III, cu calcificări în ligamentul triunghiular şi în cartilajul hialin (piramidal-semilunar),
precum şi cu îngustarea spaţiului articular (radio-scafoidian, scafo-trapezian). La nivelul bazinului (simfiza
pubiană, articulaţie coxo-femurală) şi a umărului aspectul este distructiv, cu artoză. În cazul coloanei vertebrale
apar calcificări în inelul fibros şi ligamente, dar şi modificări asemănătoare spondilodiscitei infecţioase.

Artritele cu microcristale de apatită

Artritele cu microcristale de apatită sunt determinate de prezenţa sărurilor de fosfat de calciu bazic, cu cristale
rectilinii arciforme, de 50-250 Å, încurbate, descrise de McCarty. Există două forme ale bolii: idiopatică şi asociată
altor afecţiuni (colagenoze, IRC hemodializată, etc.)
. Clinic apare aspect de monoartrită acută, leziuni poliarticulare (simultane, succesive) sau artropatie distructivă.
Frecvenţa de apariţie a bolii este egală la cele două sexe, iar vârsta de apariţie este la 40-70 de ani.
Radiologic se evidenţiază calcificările periarticulare, cu aspecte variabile: subţiri, flu delimitate / dense,
omogene, net delimitate / liniare, circulare. Evoluţia acestora este fie neschimbată timp îndelungat, fie de creştere,
cu modificarea formei şi locului (migrare din tendon în bursa adiacentă) sau chiar scădere în dimensiuni şi
dispariţie. Osul subiacent poate apare normal, osteoporotic, neregulat, cu chiste sau scleroză.
Localizari lezionale:
cea mai frecventă este la nivelul umărului, cu calcificări în tendonul supraspinosului. Pentru identificarea
acestora se efectuează radiografia umărului cu braţul în rotaţie externă sau internă, aspectul putând evolua spre
artropatie distructivă (“Milwaukee shoulder”). Ecografia şi IRM pun în evidenţă ruptura rotatorilor şi calcificările
periarticulare.
La nivelul coatelor se evidenţiază calcificări în ligamentul colateral, la nivelul condilului humeral medial şi lateral,
inserţiei tricepsului sau bursei olecraniene.
In localizarea carpiană şi de la nivelul mainii este întălnită interesarea flexorului carpi ulnaris, a articulaţiilor
metacarpo-falangiene şi a joncţiunilor tendomusculare.
In cazul soldului şi pelvisului leziunile se localizează la nivelul trohanterului mare sau inserţiei gluteale, a marginii
acetabulare şi a trohanterului mic.
La nivelul genunchilor interesează ligamentul colateral intern (sindromul Pellegrini-Stieda), cel patelar şi capul
fibulei.
In cazul gleznei şi piciorului sunt afectaţi flexorii halucelui, fascia plantară şi tendonul achilian.

Alte artropatii metabolice

Ocronoza este determinata de depunerile de alcaptona (acidul homogentizic) în cartilajul articular, cu apariţia
degenerescenţei artrozice, fiind asociata alcaptonuriei (boala urinii negre), cand alcaptona prezent in cantitate
foarte mare in sange se depune pe valvele cardiace, in rinichi sub forma de calculi, fiind excretat in urina,
determinand hiperpigmentarea acesteia. Localizarea osteo-articulara este variată, interesând coloana lombară şi
dorsală inferioară, simfiza pubiană, articulaţiile sacro-iliace şi articulaţiile mari ale membrelor. Modificările
sunt reprezentate de îngustările discurilor intervertebrale, calcificări masive, dense, ocupând discul în întregime,
eventual osteoporoză, precum şi osteoscleroză subcondrală, cu punţi interosoase, imitând sindesmofitele.

Hemocromatoza este produsă de depunerile de hemosiderină în sinoviala şi cartilajul articular, precum şi de

depozitele de pirofosfat de calciu intraarticular. Sunt interesate mai frecvent articulaţiile metacarpofalangiene II
şi III, carpul, genunchii, soldurile, umerii şi discurile intervertebrale. Modificările radiologice constau în: artrita
subacută sau acută (pseudogutoasă), artropatia cronică şi asocierea elementelor de artroză, condrocalcinoză si
osteoporoză.

Artropatia din boala Wilson este frecvent asimptomatică, apare ca o artroză banală, cu leziuni de
condrocalcinoză la nivelul articulaţiilor periferice; coloana fiind respectată.

5
În hipercolesterolemia familială apar xanteloame în tendoane, evidenţiate radiografic şi ecografic ca şi mase
nodulare calcificate, asociate cu eroziuni juxtaarticulare subperiostale. Depunerea cristalelor de colesterol în
sinovială determină artralgie simplă, oligo- sau poliartrită.

Oxaloza, primară sau secundară, este determinată de depunerea cristalelor de oxalat de calciu. Radiologic se
evidenţiază benzi radioopace transversale metafizare, în oasele late şi vertebre. Lărgirea metafizelor
metacarpienelor, metatarsienelor şi a falangelor produce aspectul degetelor în “băţ de toboşar”. Fracturile
patologice pot apare ca şi complicaţii în formele tardive. De asemenea pot fi prezente calcificări în ţesuturile moi,
în special la nivelul ţesutului subcutanat al degetelor.

Manifestări osoase cauzate de ingestia de metale şi metaloide

Intoxicaţia cronică cu fluor. Fluorul are provenienţă hidro-telurică sau în cazul tratamentului cu fluor a
osteoporozei. Modificările determină:
apariţia tramelor osoase îngroşate, cu trabeculaţie grosieră determinate de osteoscleroză; la nivelul scheletul axial;
lărgirea neregulată a compactei oaselor lungi;
entezopatie calcificantă;
calcificarea membranelor interosoase şi a unor ligamente.

Intoxicaţia cu aluminiu. Apare la pacientţii cu IRC, trataţi cu hemodializă, la care se evidenţiază osteoporoză,
osteomalacie şi osteoscleroză în bandă subcondrală la nivelul vertebrelor.

Intoxicaţia cu plumb. Plumbul provine din vopsele. Depunerea lui determină la copii o bandă radioopacă în
regiunea metafizară, în contact cu cartilajul de conjugare, cu grosime proporţională cu durata intoxicaţiei şi
care dispare după sistarea aportului. La adulţi intoxicaţia nu determină modificări radiologice osoase.

Intoxicaţia cu bismut. Apare la pacienţii sifilitici trataţi cu bismut şi constă în apariţia osteoporozei cu tasare
vertebrală, a necrozei capului femural şi a fracturilor colului humeral.

Intoxicaţia cu cadmiu. Cadmiul are provenienţă profesională şi determină osteomalacie.

Bibliografie:

Sutton D.: Textbook of Radiology and Imaging – Sixth Edition, Ed. Churchill Livingstone, vol. 1, pag. 55-58.
J. O: Laredo, G. Morvan, M. Wybier: Imagerie ostéo-articulaire, Flammarion, Paris, 1998.